Curs 1 MatElth

Materiale electrotehnice
Seria II A
2021-2022
Titular disciplina
Prof.dr.ing. Laurentiu Marius DUMITRAN
Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 1

FIŞA DISCIPLINEI
1. Date despre program
Instituția de învățământ superior Universitatea POLITEHNICA din BUCUREŞTI
Facultatea Facultatea de Inginerie Electrică (FIE)
Departamentul Mașini, Materiale şi Acționări Electrice (DMMAE))
Domeniul de studii Inginerie electrică
Ciclul de studii Licență
Pachetul de studii Aria curriculară comună
2. Date despre disciplină

Denumirea disciplinei MATERIALE ELECTROTEHNICE
Titularul activităţilor de curs Prof.dr.ing. Laurenţiu Marius DUMITRAN
Titularul activităţilor de laborator Prof.dr.ing. Laurenţiu Marius DUMITRAN,
As.drd. Laura ENACHE
Dr.ing. Alexandru STANESCU
Drd.ing. Gideon Dankat
Drd.ing. Stefan Vasiliu
Drd.ing. Liviu Popescu
Anul de studiu III Semestrul I Tipul de evaluare E5
Regimul Categoria formativă a disciplinei: (DF - fundamentală, DD - domeniu, DS - specialitate, DC – complementară) DF
disciplinei Categoria de opţionalitate a disciplinei: (DO – obligatorie, DA – opţională, DL – facultativă) DO
3. Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice)
Număr de ore pe săptămână: 5 Curs: 3 Seminar: - Laborator: 2 Proiect: -
Totalul de ore din planul de învăţământ: 70 Curs: 42 Seminar: - Laborator: 28 Proiect: -
Distribuţia fondului de timp ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 16
Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate şi pe teren 6
Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 16
Tutoriat 1
Examinări 3
Alte activităţi 0
Total ore studiu individual 42

Total ore pe semestru 112
Numărul de credite 6
4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

Curriculum Parcurgerea următoarelor discipline: matematică, fizică, chimie, mecanică şi rezistența materialelor,
bazele electrotehnicii
Competențe Cunoștințe de bază de analiză matematică şi algebră, fizica solidului, fizică statistică, mecanică cuantică şi
teoria câmpului electromagnetic (Bazele electrotehnicii)

5. Condiţii (acolo unde este cazul)
Desfăşurare a cursului • 14 cursuri (lecţii) de câte 3 ore de predare fiecare; prezentare pe tablă și cu
ajutorul videoproiectorului. / platformă de e-learning
Desfăşurare Seminar
aplicaţii Laborator • 14 şedinţe (de laborator) de câte 2 ore de predare fiecare; prezentare pe tablă și cu
ajutorul videoproiectorului. / platformă e-learning, utilizarea infrastructurii
didactice existente în laborator
Proiect
6. Competenţe specifice acumulate

Competenţe Conform grilei G2 a programului de studii
profesionale
Competenţe Conform grilei G2 a programului de studii
transversale

7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)
Obiectivul general al disciplinei Curs: Cunoașterea structurii și proprietăților fundamentale ale materialelor
electrotehnice, a interacțiunii câmp electromagnetic – substanță, a comportării
materialelor la acțiunea solicitărilor electrice, termice, mecanice și ale mediului
ambiant, a utilizării materialelor în ingineria electrică, a metodelor de obținere de
noi materiale cu “proprietăți comandate”, explicarea proprietăților macroscopice
ale corpurilor pe baza structurii fizico – chimice a acestora și a transformărilor
induse de solicitările la care sunt supuse în timpul funcţionării echipamentelor din
care fac parte.
Aplicații: determinarea experimentală a proprietăților electrice ale materialelor

conductoare, semiconductoare şi izolatoare şi a proprietăților magnetice ale
materialelor fero – şi ferimagnetice moi și dure; fixarea ordinelor de mărime ale
valorilor numerice ale parametrilor structurali și ale proprietăților electrice,
mecanice, termice și magnetice ale materialelor.
Obiectivele specifice • Identificarea, formularea și rezolvarea unor probleme specifice domeniului
ingineriei electrice;
• Efectuarea şi coordonarea de experimente şi încercări, măsurarea, analiza şi
interpretarea datelor obținute;
• Cunoașterea structurii, concepția şi proiectarea echipamentelor şi sistemelor
electrice;
• Utilizarea de tehnici şi practici moderne în activitatea inginerească curentă.

8. Conținuturi
1. Proprietăți generale ale corpurilor: 1.1. Corpuri cristaline şi amorfe; 1.2. Defecte ale corpurilor; 1.3. Electroni în
cristale; 1.4. Benzi de energie;
2. Conducția electrică: 2.1. Conducția metalelor (expresia conductivității electrice, dependenţa conductivității de
temperatură, de conținutul de impurități, de starea de agregare, de solicitările mecanice; 2.2.
Supraconductibilitatea electrică (fenomene asociate, teoria clasică, teoria BCS, aplicaţii, supraconductoare la
temperaturi ridicate); 2.3. Conducția semiconductoarelor (mecanisme de conducție, expresiile conductivităților
intrinseci şi extrinseci, aplicaţii); 2.4. Conducția izolatoarelor solide (conducţia in câmpuri slabe, conducția în
câmpuri intense: străpungerea izolatoarelor, rigiditatea dielectrică, dependenţa rigidităţii dielectrice de diverşi
factori); 2.5. Conducția şi străpungerea lichidelor; 2.6. Conducția şi străpungerea gazelor;
3. Proprietăţi dielectrice: 3.1. Polarizarea în câmpuri electrice staționare (polarizația electronică, ionică, de orientare,
de neomogenitate); 3.2. Polarizarea în câmpuri electrice armonice (permitivitatea complexă, polarizarea de
deformare, orientare şi de neomogenitate, scheme echivalente ale condensatoarelor); 3.3. Pierderi în dielectrici.
4. Proprietăţi magnetice ale corpurilor: 4.1. Diamagnetismul ; 4.2. Paramagnetismul; 4.3. Feromagnetismul
(magnetizația spontană, anizotropia de magnetizare, magnetostricțiunea, domenii magnetice şi pereţi de domenii,
câmpul magnetic coercitiv); 4.4. Feri – şi antiferomagnetismul; 4.5. Pierderi în materiale magnetice.
5. Proprietăți termice și mecanice; 5.1. Conducția termică și dilatarea; 5.2. Căldura specifică; 5.3. Elasticitatea și
plasticitatea materialelor.
6. Degradarea (îmbătrânirea) materialelor; 6.1. Procese de degradare; 6.2. îmbătrâniri accelerate; 6.3. Estimarea
duratei de viață.

Bibliografie
1. L.M. Dumitran and P.V Noţingher, Materiale electrotehnice, Ed. MatrixRom,
București, 2014
1. A. Ifrim, P. Noţingher, Materiale electrotehnice, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucureşti, 1991
1. 2. P.V. Noţingher, F.Ciuprina, L.M.Dumitran, Materiale pentru electrotehnica.
Culegere de probleme, Editura MATRIXROM, Bucureşti, 2005;
1. 3. A. Ifrim s.a., Îndrumar de laborator pentru materiale electrotehnice,
Litografia UPB, 1990
1. Harald Ibach and Hans Lüth, Solid-State Physics: An Introduction to Principles
of Materials Science, Springer, 1996
1. Juan Martinez-Vega, Dielectric Materials for Electrical Engineering, Wiley, 2010

Scopul disciplinei
• Cunoașterea structurii și proprietăților fundamentale ale materialelor
electrotehnice;
• Caracterizarea interacțiunii câmp electromagnetic – substanță;
• Explicarea proprietăților macroscopice ale corpurilor pe baza structurii
fizico – chimice a acestora și a transformărilor induse de solicitările la
care sunt supuse în timpul funcționării echipamentelor din care fac
parte;
• Comportarea materialelor la acțiunea solicitărilor electrice, termice,
mecanice și ale mediului ambient;
• Utilizarea materialelor în ingineria electrică, a metodelor de obținere de
noi materiale cu “proprietăți comandate”.
Cupru (înfășurare statorică)
Miez (circuit) magnetic statoric

Miez (circuit) magnetic rotoric
Înfășurare rotorică
Izolație din aluminiu

Conductor (Al)
Strat semiconductor interior
Izolație principală
Strat semiconductor exterior
Ecran electromagnetic (Cu)
Strat polimeric împotriva apei (PE sau PVC)
Armatura metalică
Manta exterioară de protecție (PE sau PVC)

Materiale semiconductoare

Materiale supraconductoare

Teoria macroscopică a câmpului electromagnetic (Maxwell)
Legile câmpului electromagnetic caracterizează fenomenele fundamentale ale electromagnetismului. Aceste
legi nu necesită demonstrație matematică ci au rezultat (printr-un proces de inducție) pornind de la observații
experimentale.
Din teoria lui Maxwell fac parte si legile “de material”:

1. Legea conducției electrice:
Densitatea curentului electric dintr-un punct este dependenta de intensitatea câmpului electric din acel punct
J = J(E), forma concreta a acestei relații depinzând de natura corpului considerat.
J = σE  - conductivitatea electrică (mărime - proprietate de material)
2. Legea legăturii dintre inducția D si intensitatea câmpului electric E. Legea polarizației temporare.
Inducția electrica dintr-un punct din spațiu depinde de intensitatea câmpului electric din acel punct (nu si de
intensitatea câmpului electric din alte puncte)
D = D(E) sau D = 0E + P P = P(E) – polarizația corpului P = Pt(E) + Pp
Legea polarizației temporare 𝑃𝑡 = ε0 e𝐸 e – susceptivitate electrică (mărime de material) 13
Teoria macroscopică a câmpului electromagnetic (Maxwell)
3. Legea legăturii dintre inducția B si intensitatea câmpului magnetic H. Legea magnetizației temporare
Inducția câmpului magnetic dintr-un punct este dependenta de intensitatea câmpului magnetic din acel punct (forma
concreta a acestei relații fiind in funcție de natura mediului in care se afla punctul)
B = B(H) B = μ0(H +M) M = Mt(H)+Mp
Legea magnetizației temporare 𝑀𝑡 =m𝐻
m – susceptivitate magnetică (mărime de material)

1. Proprietăți generale ale corpurilor
Sunt prezentate noțiuni de bază din domeniul fizicii materialelor, cu scopul de a sublinia anumite aspecte
legate de structura şi proprietățile corpurilor.
Un spațiu mai amplu este alocat prezentării proprietăților asociate corpurilor cristaline, a căror
cunoaştere este importantă pentru înțelegerea fenomenelor fizice care vor fi prezentate în cadrul acestei
discipline.
Din punct de vedere macroscopic, corpurile existente în natură prezintă două stări de agregare:
• starea fluidă;
• starea solidă.
În cadrul stării fluide pot fi distinse:
• starea gazoasă;
• starea lichidă;
• starea de plasmă.
Obs. În fizică este acceptată şi ideea conform căreia, lichidele şi corpurile solide se găsesc în aşa numita
stare condensată.
1.1. Corpuri gazoase
Gazele se caracterizează prin faptul că distanţele care separă particulele constitutive (molecule sau atomi)
sunt mari, fiind cu cel puțin un ordin de mărime superioare dimensiunilor acestora.
 forțele de legătură dintre aceste particule sunt mici şi, deci, interacțiunile lor pot fi în general neglijate.
Obs. Proprietățile gazelor reale aflate la temperaturi şi presiuni uzuale sunt foarte apropiate
de acelea ale gazelor ideale (gazul ideal – concept fizic – GI este format din particule intre care nu se
manifesta interacțiuni, cu excepția ciocnirilor care sunt perfect elastice)
Teoria cinetico-moleculară:
Proprietățile gazelor sunt explicate pe baza mișcării particulelor (moleculelor) de gaz:
• moleculele de gaz se mişcă liber, continuu, dependent de temperatură, influențându-se reciproc numai în
momentul ciocnirii;
• între două ciocniri consecutive moleculele de gaz se deplasează rectiliniu (aceasta este o mişcarea de
translație);
• schimbarea direcției de mişcare a particulelor se produce numai în urma ciocnirilor;
Obs. Moleculele de gaz pot avea, pe lângă mişcările de translație (dintr-un punct într-altul) şi mişcări de
rotație în jurul unei anumite axe sau mişcări intramoleculare cum ar fi, de exemplu, mişcările de vibrație sau
rotație ale atomilor care compun molecula. 16
Relația fundamentală a teoriei cinetico-moleculare stabileşte legătura dintre parametrul macroscopic ce
caracterizează gazul şi anume presiunea p şi parametrii microscopici ai gazului: numărul de particule
(molecule) din unitatea de volum n, masa unei molecule m0 şi viteza de translație a acestora v:
valabilă numai în ipoteza în care toate moleculele gazului
Relația fundamentală
au aceeaşi viteză de translație v
Notând cu N numărul total de molecule din volumul V, rezultă n = N / V şi rezultă:
W = energia cinetică de translație a tuturor moleculelor
Obs. Relațiile de mai sus sunt valabile în cazul în care moleculele gazului au aceeaşi mişcare de translație
(aceeaşi viteză v). În realitate moleculele de gaz au viteze de translație diferite. Totuşi, în regim staționar un
număr mare de molecule prezintă aceeaşi viteză, ceea ce face ca relația fundamentală să poată fi utilizată.

Se defineşte energia cinetică medie a unei molecule de gaz notată cu <W> ca fiind media energiilor cinetice
ale moleculelor:
= media pătratelor vitezelor de translație ale
moleculelor gazului.
 Energia tuturor moleculelor gazului din volumul V poate fi exprimată cu relaţia:
Obs. În cazul unui mol de gaz ce ocupă volumul V = VM, unde VM reprezintă volumul unui mol de substanță care conține
NA = 6,023ˑ1023 mol-1 molecule (numărul lui Avogadro), rezultă că N = NA/VM şi rezultă:

Dacă se consideră un mol de gaz ideal, atunci ecuația de stare se poate scrie:
în care R = kˑNA = 8,315 J/Kˑmol reprezintă constanta universală a gazelor şi

k = 1,38ˑ10-23 J/K este constanta lui Boltzmann.
Energia cinetică medie a unei molecule de gaz este

proporțională cu temperatura termodinamică T.
Obs. Se poate considera ca temperatura unui gaz are o semnificație cinetică, determinând, aşa cum s-a arătat mai sus,
energia cinetică medie a moleculelor gazului. Totuşi, trebuie precizat faptul că energia cinetică a moleculelor nu este
determinată numai de energia cinetică asociată mișcării lor de translație, ci ea poate să includă şi energia cinetică
asociată mişcărilor de rotație sau de vibrație a moleculelor.
Calculul energiei determinate de toate tipurile de mişcări ale moleculelor, face necesară introducerea noţiunii de
număr al gradelor de libertate.
Pentru un corp, numărul gradelor de libertate = numărul coordonatelor independente care trebuie introduse pentru a
determina poziţia lui în spaţiu.
Fiecare moleculă de gaz are un anumit număr de grade de libertate, din care trei corespund mişcării ei de translaţie în
spaţiu.
În teoria cinetico-moleculară a gazelor se consideră că mişcarea moleculelor este complet dezordonată (acest caracter
dezordonat al mişcării moleculelor se referă la toate felurile de mişcări pe care le execută molecula - translaţie, rotaţie,
vibraţie).
Principiul echipartiției energiei pe grade de libertate: niciunul dintre tipurile de mişcări efectuate de o
molecula de gaz nu este favorizat în raport cu celelalte si, deci, fiecărui grad de libertate îi revine în medie
aceeaşi energie egală cu <W>.
Deoarece o moleculă aflată în mişcare de translaţie are trei grade de libertate şi energia cinetică medie
corespunzătoare acestei mişcări este dată de relația:
 energia medie pentru un grad de libertate:

20
Pentru un gaz constituit din molecule identice, fiecare moleculă având i grade de libertate, energia medie a
unei molecule este:
 energia totală a gazului (care reprezintă energia internă a gazului U), se poate exprima astfel:
Scriind N = ˑNA (în care  = numărul de moli de gaz), expresia energiei interne U ia forma:

Fie expresia de definiție a căldurii specifice la volum constant
(cv = căldura necesară unității de masă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad)
Făcand ipoteza că energia internă a gazului U = 0 la T = 0 K  la o valoare oarecare a temperaturii T, energia internă a
gazului poate fi scrisă:
- Expresia energiei interne a unui gaz

Drumul liber mijlociu al unei particule
Moleculele de gaz sunt caracterizate printr-o mişcare continuă dezordonată, ciocnindu-se între ele.
Între două ciocniri consecutive, molecula se deplasează liniar şi uniform iar după fiecare ciocnire viteza moleculei variază
în modul şi în direcţie.
Def. Distanța medie pe care o parcurge o moleculă de gaz între două ciocniri succesive se numeşte drum liber mijlociu şi
se notează cu
Expresia matematică ce permite calculul drumului liber mijlociu:
r - raza moleculei;
N –concentrația de molecule;

Tabelul 1.1. Valori ale drumului liber mijlociu şi ale vitezei medii
pătratice corespunzătoare unor gaze uzuale la presiunea atmosferica şi
T = 0C .
Gazul ~ 7
l 10 [m] (v )
2 1/ 2
[m/s]
Azot 0,67 454
Argon 0,72 380
Metan 0,48 588

Fenomene de transport în gaze
Dacă într-un gaz apare o neuniformitate sau neomogenitate, generată de variaţia unuia sau mai multor
parametrii de stare (temperatura, densitatea etc.), atunci sistemul fizic (gazul) tinde să diminueze aceste
neuniformităţi, evoluând spre o stare de echilibru.
Def. Procesul prin care un sistem fizic trece dintr-o stare de dezechilibru într-o stare de echilibru (process care
este valabil pentru toate corpurile şi, deci, şi pentru gaze) şi poartă denumirea de fenomen de transport.
Fenomenele de transport în gaze se referă la:

• transportul de masă (difuzia);
• transportul de energie (fenomene de transfer termic);
• transportul de impuls (vâscozitatea).

A) Transportul de masă (difuzia) în gaze
Def. Difuzia constă în apariţia unui flux de substanţă datorită existenţei unui gradient de concentraţie sau
densitate ca urmare a faptului că numărul de molecule diferă de la un punct de altul.
Densitatea curentului (fluxul) de difuzie Jdif reprezintă masa de substanţă transportată prin unitatea de
suprafaţă, în unitatea de timp:
S - suprafaţa normală la direcţia curentului de difuzie
străbătută de acesta
Legea lui Fick: D - coeficientul de difuzie sau difuzivitatea;

gaz – densitatea gazului
Obs. Semnul minus care apare în relaţie indică faptul că transportul de masă se face spontan în sensul descreșterii
densităţii gazului.

B) Transportul de energie - fenomene de transfer termic în gaze
Transferul de căldură prin conducţie termică este fenomenul de propagare a căldurii din zonele cu
temperatură mai mare spre zonele cu temperatură mai scăzută.
Acest proces are loc în corpurile încălzite neuniform, pentru care există un gradient de temperatură.
Considerând un exemplu simplu, în care temperatura unui gaz variază numai în lungul axei Ox, o suprafaţă
S perpendiculară pe axa considerată va fi străbătută de acelaşi număr de molecule dintr-o parte într-alta, cu
menţiunea că energiile moleculelor care străbat suprafaţa în cele două sensuri sunt diferite.
Într-un interval de timp dt apare un transfer de căldură dQ.

Def: Fluxul de căldură  reprezintă căldura transportată în unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă.
Acesta are expresia:
Fluxul de căldură este dat de legea lui Fourier:  - conductivitatea termică a gazului
27
C) Transportul de impuls (viscozitatea gazelor)
• în gaze poate avea loc şi transfer de impuls între straturile de gaz care se deplasează cu viteze
diferite;
• transferul de impuls este legat de caracteristica gazelor (fluidelor) numită viscozitate dinamică ;
• transferul de impuls se produce de la straturile de gaz care se deplasează cu viteză mai mare, la
straturile de gaz mai lente.

1.2. Corpuri lichide
• corpurile lichide sunt constituite din molecule situate la distanţe mai reduse unele faţă de altele, în raport cu
cele existente în cazul gazelor;
•  forţele de interacţiune dintre molecule sunt mai puternice, ceea ce face ca lichidele să fie foarte puțin
compresibile (în comparaţie cu gazele, compresibilitatea lichidelor este extrem de redusă);
• lichidele (fluidele) sunt vâscoase: viscozitatea se referă la proprietatea fluidelor de a se opune
deformărilor prin dezvoltarea unor tensiuni tangenţiale la suprafeţele de separaţie dintre straturile care se
deplasează cu viteze diferite. Proprietatea de vâscozitate este însoţită de proprietatea de aderenţă la
perete.
Viscozitatea dinamica lichidelor:
Tensiunea tangenţială s care ia naştere la suprafaţa de separaţie dintre două straturi de lichid are expresia:
S - suprafaţa de separaţie dintre două straturi de lichid care alunecă unul în raport cu celălalt;
dFt - forţa tangenţială;
s - tensiunea tangenţială .

Viscozitatea lichidelor:
Curgere laminară:
• liniile de curent sunt paralele;
• tensiunea superficială este proporţională cu componenta gradientului vitezei de curgere v normală la
suprafața S;
• legea lui Newton: vâscozitatea dinamică a lichidului  reprezintă factorul de proporţionalitate:
• vâscozitatea dinamică  a lichidelor nu este influenţată semnificativ de presiunea dar variază destul de
mult cu temperature;
• odată cu creşterea temperaturii valoarea vâscozităţii dinamice  scade, ceea ce se explică prin faptul că
la temperaturi mai mari, mişcările moleculelor se intensifică.

Viscozitatea cinematica a lichidelor:
Pe lângă vâscozitatea dinamică  se defineşte şi vâscozitatea cinematică  a unui lichid:
dl - densitatea lichidului
Mobilitatea particulelor de lichid M:

Def. Mobilitatea M a unei molecule de lichid se defineşte ca fiind raportul dintre modulul vitezei relative a
molecule 𝑣Ԧ𝑟 faţă de celelalte molecule de lichid şi modulul forţei care se opune deplasării moleculei.
Admiţând că moleculele lichidului sunt sfere de rază r cu ajutorul legii lui Stokes se poate scrie expresia
forţei care se opune mişcării unei moleculei în volumul lichidului:
vr 1
M= = . - expresia mobilităţii unei molecule
F 6π  r  η
Mobilitatea particulelor de lichid M:
Obs. Rezultă că mobilitatea moleculelor unui lichid variază invers proporţional cu vâscozitatea dinamică .
Cum  scade odată cu creşterea temperaturii, rezultă că mobilitatea M creşte atunci când temperatura
lichidului creşte.
Curgerea lichidelor
• curgerea fluidelor este caracterizată cu ajutorul noţiunilor de linie de curent, tub de curent şi câmp de
curgere (de viteze);
• linia de curent reprezintă curba imaginară din volumul unui fluid, care are proprietatea că, în fiecare punct
al său, vectorul viteză a particulelor de fluid este tangent;
• suprafaţa formată de liniile de curent care trec prin punctele unei curbe închise poartă numele de tub de
curent;

Curgerea lichidelor
Curgerea unui lichid poate fi caracterizată prin variaţia în timp a parametrilor acestuia. Curgerea poate fi:
• staţionară (permanentă) -se caracterizează prin faptul că mărimile care descriu mişcarea fluidului (viteză,
presiune şi densitate) sunt invariabile în timp iar liniile de curent nu se modifică în timp, ceea ce înseamnă
că particulele de fluid nu părăsesc liniile de fluid pe care se găsesc.
• nestaţionară - mărimile care descriu mişcarea fluidului (viteză, presiune şi densitate) sunt variabile în
timp iar liniile de curent se modifică în timp.
Regimul de curgere al unui lichid:

- laminar: curgerea este laminară este aceea în care fluidul curge în straturi paralele între ele, astfel
încât particulele de fluid aflate într-un strat nu trec în alte straturi.
- turbulent.

Curgerea lichidelor
Regimul de curgere al unui lichid:
În practică, regimul de curgere poate fi observat prin introducerea în lichid a unui fluid trasor (colorat).
• curgere laminară: se observă că fluidul trasor nu este dispersat în volumul lichidului de bază;
• curgere turbulentă: dacă filamentul de fluid trasor se va dispersa în lichidul de bază, „spărgându-se” în
turbioane cu dimensiuni diferite, curgerea este turbulentă. În acest caz, peste viteza medie de curgere se
suprapun mici fluctuaţii de viteză care dau naştere vârtejurilor. Datorită acestora, particulele de fluid
trec dintr-un strat într-altul (ceea ce produce practic dispersarea rapidă a particulelor de fluid trasor).
Regimul de curgere (laminar sau turbulent) a unui lichid se stabileşte în funcţie de valoarea numărului lui
Reynolds (mărime adimensională).
Exemplu:
Cazul curgerii printr-un tub cu secţiune circulară de rază R, numărul lui Reynolds Re are următoarea
expresie: v - viteza medie de curgere a lichidului (viteza cu care ar curge lichidul prin tub
m
dacă ea ar avea aceeaşi valoare în toate punctele secţiunii transversale)
Obs. Re < 2000 curgere laminară; Re > 3000 curgere turbulentă; 2000 < Re < 3000 curgerea este instabilă (putând
trece de la un regim la altul) 34
1.3. Corpuri solide
• în cazul corpurilor solide forţele de interacţiune dintre particulele constitutive sunt foarte puternice ceea
ce face ca, în condiții date (temperatură, presiune), solidele să aibă formă şi volum propriu;
• schimbarea mărimilor de stare corespunzătoare unui corp solid poate conduce la modificarea stării de
agregare şi, deci, a formei şi volumului acestuia.
Din punct de vedere al structurii microscopice, corpurile solide se pot afla în:
• Stare amorfă sau
• Stare cristalină (uzual corpurile sunt împărţite în corpuri amorfe şi corpuri cristaline).
Diferenţa fundamentală dintre cele două stări vizează modul în care sunt aşezate particulele constitutive
(atomi, ioni, molecule):
• în cazul corpurilor amorfe, particulele sunt dispuse dezordonat şi numai pe distanţe foarte scurte, de
ordinul câtorva diametre de particule, poate fi identificată o aranjare ordonată a acestora;
• datorită acestei structuri, corpurile amorfe nu prezintă o valoare netă a temperaturii de topire, trecerea
din stare solidă în stare lichidă făcându-se într-un interval de temperatură.
35
1.3. Corpuri solide
Materialele amorfe pot fi împărţite în două grupe:
• materiale care trec în starea amorfă în timpul procesului de fabricaţie. Cele mai reprezentative dintre
acestea sunt sticlele (sau materialele sticloase) naturale;
• materialele care în momentul solidificării (normale) prezintă o structură cristalină (ordonată) şi care, apoi,
trec în stare amorfă în urma unui anumit proces (de exemplu, o răcire bruscă. Cele mai reprezentative
dintre acestea sunt unii polimeri ca de exemplu polistirenul, cauciucurile şi răşinile epoxidice.
Corpurile cristaline (cristalele):

• sunt constituite din particule aranjate ordonat, periodic, atât pe distanţe scurte cât şi pe distanţe mari;
• datorită acestei structuri ordonate, cristalele prezintă o compactitate maximă;
• aşezarea periodică a atomilor sau moleculelor în cristale determină o anizotropie a proprietăţilor fizice
cum sunt conductivitatea electrică şi termică, proprietăţile optice, modulul de elasticitate şi chiar
anizotropia formei exterioare a corpului solid.
• faţă de solidele amorfe, cristalele prezintă o valoare netă a temperaturii de topire Tt (la T = Tt cristalele
absorb căldura latentă de topire care produce distrugerea reţelei cristaline şi trecerea în stare amorfă)

1.3. Corpuri solide
Între stările cristalină şi amorfă există stări intermediare numite mesomorfe.
Exemplu:
O astfel de stare intermediară este atinsă când moleculele lungi ale unor corpuri organice se aşează
paralel, ordonat, în anumite zone, în timp ce, în zone vecine, acestea sunt aşezate dezordonat. Dacă aceste
zone se pot deplasa (aluneca) uşor unele faţă de altele, atunci starea în care se găseşte corpul se numeşte
nematică (dacă nu există o astfel de deplasare, starea se numeşte smectică). În starea nematică corpurile
au caracteristici apropiate de lichide, motiv pentru care se mai numesc şi cristale lichide.
Legătura dintre starea unui solid si energia sa liberă:

Din punct de vedere termodinamic, starea unui sistem condensat (cum este cazul unui corp solid) format
dintr-un număr mare de particule, este caracterizată cu ajutorul energiei libere F.
Def. Energia liberă reprezintă acea parte din energia internă W a unui corp care se poate
transforma în alte forme de energie (de exemplu, în lucru mecanic).

1.3. Corpuri solide
Legătura dintre starea unui solid si energia sa liberă:
În cazul corpurilor solide, starea cristalină corespunde

unei valori minime absolute a energiei libere F.
Valorile minime relative pe care energia liberă a unui
corp le poate lua corespund unor stări amorfe.
Corespondenţa dintre valorile energiei libere a unui corp şi

stările amorfe şi cristalină.

1.4. Legături chimice
Intre atomi, ioni si molecule există diferite tipuri de legături chimice:
A) Legături chimice primare (interatomice):

• ionice (electrovalente);
• atomice (covalente);
• metalice.
B) Legături chimice secundare (intramoleculare):

• Van der Waals;
• de hydrogen.

Curs 1 MatElth

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 1 MatElth

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Materiale electrotehnice

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 1

2. Date despre disciplină

Distribuţia fondului de timp ore

Total ore studiu individual 42

4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 3

6. Competenţe specifice acumulate

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 4

Aplicații: determinarea experimentală a proprietăților electrice ale materialelor

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 5

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 6

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 7

Cupru (înfășurare statorică)

Miez (circuit) magnetic statoric

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 9

Manta exterioară de protecție (PE sau PVC)

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 10

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 11

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 12

Din teoria lui Maxwell fac parte si legile “de material”:

J = σE  - conductivitatea electrică (mărime - proprietate de material)

Legea magnetizației temporare 𝑀𝑡 =m𝐻

m – susceptivitate magnetică (mărime de material)

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 14

Notând cu N numărul total de molecule din volumul V, rezultă n = N / V şi rezultă:

W = energia cinetică de translație a tuturor moleculelor

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 17

 Energia tuturor moleculelor gazului din volumul V poate fi exprimată cu relaţia:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 18

în care R = kˑNA = 8,315 J/Kˑmol reprezintă constanta universală a gazelor şi

Energia cinetică medie a unei molecule de gaz este

 energia medie pentru un grad de libertate:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 21

- Expresia energiei interne a unui gaz

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 22

Expresia matematică ce permite calculul drumului liber mijlociu:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 23

Azot 0,67 454

Argon 0,72 380

Metan 0,48 588

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 24

Fenomenele de transport în gaze se referă la:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 25

Legea lui Fick: D - coeficientul de difuzie sau difuzivitatea;

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 26

Într-un interval de timp dt apare un transfer de căldură dQ.

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 28

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 29

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 30

Mobilitatea particulelor de lichid M:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 32

Regimul de curgere al unui lichid:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 33

Corpurile cristaline (cristalele):

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 36

Legătura dintre starea unui solid si energia sa liberă:

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 37

Legătura dintre starea unui solid si energia sa liberă:

În cazul corpurilor solide, starea cristalină corespunde

Corespondenţa dintre valorile energiei libere a unui corp şi

Materiale electrotehnice - Prof. L.M. Dumitran 38

A) Legături chimice primare (interatomice):

B) Legături chimice secundare (intramoleculare):