C u r s u l 11

Electrocinetica
 Teoria clasică a conducţiei electrice în metale

 legea lui Ohm microscopică

 legea lui Ohm macroscopică

 Energia și puterea în circuite electrice

 Circuite de curent continuu

 Circuite electrice ramificate

 Legile lui Kirchhoff
 Teoria clasică a conducţiei electrice în metale
Teoria se bazează pe ipoteza existenţei gazului electronic în metale, adică
a existenţei unor electroni liberi în interiorul acestora.
În această teorie electronii sunt tratați clasic ca și particule materiale de
masă m, neglijind efectele cuantice.
Prin electroni liberi se înţeleg electronii de valenţă care nu sunt legaţi de
niciun atom al reţelei cristaline şi astfel se pot deplasa în interiorul acestuia
pe distanţe relativ mari.
Conform acestei teorii, în absenţa câmpului electric electronii se mişcă
haotic în toate direcţiile.
În structura cristalină atomii sunt plasaţi în nodurile
reţelei, la distanţe atât de mici încât electronii de pe
straturile exterioare ale atomilor interacţionează
simultan cu toţi ionii vecini.
În acest fel, electronii nu sunt legaţi de un singur
atom, putând trece cu uşurinţă de la un atom la altul.
Mişcarea electronilor printre ionii reţelei cristaline este dezordonată şi se
aseamănă cu mişcarea moleculelor dintr-un gaz închis într-o incintă.
 Când se aplică un câmp electric electronii sunt supuși unei forţe
F = q·E = e·E care le imprimă o mişcare direcţionată cu acceleraţia:
F eE
a  , unde m este masa electronului
m m
Dacă reţeaua cristalină ar fi rigidă şi perfectă, electronii s-ar mişca
accelerat cu viteza: v  v  a  t
0

Acest lucru nu este posibil deoarece în metale există imperfecţiuni ale

reţelei şi impurităţi, iar ionii reţelei cristaline execută mişcări de vibraţie în
jurul poziţiilor de echilibru.

În mişcarea lor electronii suferă ciocniri cu ionii reţelei cristaline şi cu

defectele de reţea.
Se admite ca o ipoteză simplificatoare că la fiecare ciocnire electronul
pierde energia acumulată între două ciocniri succesive.
Să studiem mişcarea unui electron oarecare.
Sub acţiunea câmpului electric exterior, electronul (iniţial considerat imobil)
începe să execute o mişcare rectilinie uniform variată pe direcţia câmpului
electric şi în sens contrar câmpului, viteza lui crescând după legea: v  a  t
După un interval de timp τ acesta se ciocneşte
de un ion al reţelei şi îşi pierde întreaga
energie cinetică, revenind în repaus.

Dar, datorită prezenţei câmpului electric, acest electron reîncepe mişcarea

sa rectilinie accelerată uniform, viteza sa crescând până la valoarea
vmax = a · τ, după care suferă o altă ciocnire.

În concluzie, sub acţiunea câmpului electric aplicat, electronul execută o

mişcare rectilinie uniform variată pe porţiuni şi întreruptă de ciocniri;
această mişcare este echivalentă cu o mişcare rectilinie uniformă cu viteza
constantă vd care, dacă se neglijează durata ciocnirii, este:
v max eE
vd   τ  μE
2 2m

unde vd se numește de viteză de drift (viteza de

transport), iar μ mobilitatea electronului.

Se observă că mobilitatea este direct proporţional cu intervalul de timp dintre

două ciocniri consecutive: eτ
μ
2m
Deoarece toţi electronii execută acest tip de mişcare, rezultă că câmpul
electric exterior determină o mişcare dirijată a electronilor care poate fi
descrisă de densitatea de curent: n  e2  τ
j  n  e  vd  E  σE
2m
sau sub formă vectorială:
  n  e2  τ
j  σ  E, unde: σ  -conductivitate electrică
2m
1
Conductivitatea electrică este inversul rezistivităţii electrice: σ 
ρ
  poartă numele de legea lui Ohm microscopică şi este valabilă
Relaţia: j  σ  E,
pentru un mare număr de materiale, inclusiv semiconductori.

Câmpul electric în interiorul

U
conductorului este egal cu: E 
l
I
Deoarece: j = S, atunci relaţia: j = σ ∙ E, devine:
I U 1 l l
 σ U   I  ρ I
S l  S S
𝑙
Mărimea: R = ρ ∙ S este rezistenţa electrică a conductorului. Atunci obţinem
legea lui Ohm macroscopică pentru o porțiune de circuit: U  R  I
În SI, rezistenţa electrică se măsoară în ohmi (Ω), iar rezistivitatea electrică
se măsoară în Ωm. Rezistenţa, respectiv rezistivitatea unui conductor sunt
dependente de temperatură, solicitări mecanice, radiaţii, câmp magnetic, etc.

Rezistivitatea metalelor creşte cu creşterea temperaturii, pentru un interval

de temperaturi nu prea mare, rezistivitatea unui metal poate fi reprezentată
aproximativ prin ecuaţia:
ρ  ρ0 1  α(T  T0 )

unde α este coeficientul de variaţie cu temperatura al rezistivităţii, 0 este

rezistivitatea la temperatura de referință T0, iar  este rezistivitatea la
temperatura T.

Aplicație:
Un termometru cu rezistență cu fir din platină este folosit pentru a măsura
temperatura unui lichid. La 0 ºC rezistența lui este de 2,42 Ω, iar când
termometrul este scufundat în lichid, rezistența este de 2,98 Ω. Coeficientul
termic al rezistivității platinei este de 0,0038 grd-1. Care este temperatura
lichidului?
 Energia și puterea în circuite electrice
Considerăm un conductor de rezistenă R care se află la o diferență de
potențial U = Va - Vb și prin care circulă un curent de intensitate I de la a
spre b. Într-un interval de timp t, prin a intră în aceast conductor o sarcină
q = I·t și iese prin b o sarcină egală.

Dacă Va > Vb, atunci energia potențială a sarcinii

scade de la q·Va la q·Vb.

Adică cantitatea de energie pierdută în timpul Δt prin transportul sarcinii

dintr-o porţiune cu potenţialul mai ridicat în una cu potenţial scăzut este:
W = q(Va-Vb) = qU
Această energie este disipată sub formă de căldură datorită ciocnirilor
electronilor cu ionii din rețeaua cristalină.
Efectul de generare de căldură de către un curent care trece printr-un
rezistor se numeşte efect Joule.
Deci energia electrică disipată de un consumator (rezistor) într-un interval de
timp t are expresia: W = I·U·t. Dacă se ține seama de legea lui Ohm: U =
R·I, se obține: U2
W  RI  t 
2
 t
R
Puterea disipată de un consumator este egală cu energia disipată de
acesta în unitate de timp: W
P
t
Atunci, puterea disipată prin efect Joule într-un rezistor este:
U2
P  UI  I R 
2

R
Pentru a păstra un curent constant într-un circuit este necesar ca această
putere să fie produsă de o sursă de t.e.m.

Aplicație:
Să se calculeze energia electrică consumată de un bec de 60 W alimentat
la o tensiune de 24 V dacă funcționează 4 ore pe zi timp de 30 de zile.
Care este intensitatea curentului electric prin filamentul becului?
Dar rezistenţa electrică şi temperatura filamentului becului?
Se cunoaşte coeficientul de variaţie cu temperature al rezistivităţii
α = 0,0053 grd-1, rezistenţa electrică a filamentului la temperatura T0 = 0°C
este R0=1,78 Ω.
 Circuite de curent continuu
Elementele unui circuit de curent continuu sunt rezistoarele şi sursele de
energie electrică (sursele de tensiune).

Rezistoarele sunt elementele de circuit caracterizate

prin rezistenţa electrică R. Rezistenţa electrică depinde
de materialul din care este confecţionată () şi de
caracteristicile sale dimensionale (l, S): l
R  ρ
S
Gruparea rezistoarelor
Gruparea în serie
În figura de mai jos este prezentată legarea în serie a N rezistoare cu
rezistenţele electrice R1, R2, …,RN.
La echilibru, intensitatea curentului din
fiecare rezistor este aceeaşi. Se observă că:
Uab=U1+U2+...+UN.
Aplicând legea lui Ohm: U = R·I, se obține:
N
I  R S  I  R 1  I  R 2  ...  I  R N  I   R i
N i 1
De unde se obține: R S   R i
i 1
 Gruparea în paralel

În figura alăturată este prezentată legarea în

paralel a N rezistoare cu rezistenţele electrice
R1, R2, …, RN.

La echilibru, diferenţa de potenţial electric de

pe toate rezistoarele este aceeaşi (Uab), iar
intensitatea curentului din sursă este egală cu
suma intensităţilor curenţilor din fiecare
rezistor, conform legii de conservare a sarcinii
electrice, adică: N N
U U
I   I i   ab  ab
i 1 R i Rp
N
1 1

i 1
de unde rezultă:
R p i 1 R i

Surse de tensiune
Sarcinile electrice transferă în mod continuu ireversibil energia lor ionilor
din nodurile reţelei cristaline prin efect Joule.

Rezultă că sarcinilor trebuie să li se asigure o energie egală cu cea

disipată în acelaşi interval de timp.
Pentru a menţine constantă intensitatea curentului electric într-o anumită
porţiune a circuitului, trebuie ca tensiunea electrică pe respectiva porţiune
să rămână constantă.
Această condiţie se poate realiza atunci când circuitul dispune de surse de
energie care să efectueze lucrul mecanic necesar deplasării cu viteză
constantă a purtătorilor de sarcină electrică. Sursele de energie sunt de fapt
generatoarele electrice sau sursele de tensiune. Acestea sunt caracterizate
prin tensiunea electromotoare (E) și rezistența internă (r).
Exemple de surse de tensiune electromotoare (t.e.m.) sunt
pilele electrice şi acumulatoarele care transformă energia
liberă prin diverse reacţii chimice în energie electrică, sau
generatoarele convenţionale care induc un câmp electric
neconservativ prin varierea unui câmp magnetic.

Pentru circuitul din figura alăturată se poate scrie

următoarea relație: E = U + u, unde U = R·I este
căderea de tensiune pe circuitul exterior, iar u = I·r
este căderea de tensiune în interiorul sursei.
Atunci se obține legea lui Ohm pentru întreg
circuitul sau legea lui Ohm pentru un circuit închis: E  I  (R  r)
 Gruparea tensiunilor electromotoare
Gruparea în serie
În figura de mai jos este prezentată gruparea în serie a N surse de t.e.m.
cu cu tensiunile E1, E2, …,EN și rezistențele interne r1, r2, …,rN.
Se observă că:
Uab=U1+U2+...+UN

Aplicând legea lui Ohm: E = U + I·r, rezultă:

N N
E s - I  rs  E1  I  r1  E 2  I  r2  ...  E N  I  rN   E i - I   ri
N N i 1 i 1

De unde se obține: E s   E i și: rs   ri

i 1 i 1

Gruparea în paralel
În figura alăturată este
prezentată gruparea în paralel
a N surse de t.e.m. cu cu
tensiunile E1, E2, …,EN și
rezistențele interne r1, r2, …,rN.

Se observă că: I= I1+ I2+...+ IN

 Aplicând legea lui Ohm: E = U + I·r,
rezultă: E U
I1  1  ab
r1 r1
....................
E U Ep U ab
I N  N  ab și: I  
rN rN rp rp
E p U ab E1 U ab E 2 U ab E N U ab N
Ei N
1
 -  -  -  ...  -   - U ab  
rp rp r1 r1 r2 r2 rN rN i 1 ri i 1 ri
N
Ei
Ep N
1 N
1 

Ei
  și:  i 1 ri
De unde se obține: E p  N și:
1 N 1

rp i 1 ri rp i 1 ri 1 r i 1 ri
 i 1 ri
p

Circuite electrice ramificate. Legile lui Kirchhoff

Reţeaua electrică este constituită dintr-

un ansamblu de circuite electrice
conectate între ele într-un mod oarecare.
Elementele unei reţele electrice sunt
laturile (a), nodurile (b) și ochiurile (c).
 Legile lui Kirchhoff
Analiza circuitelor de curent continuu se face cu ajutorul legilor lui Kirchhoff.
Legea I-a: se referă la conservarea sarcinii electrice într-un nod de circuit și
ne arată că suma algebrică a curenților într-un nod este nulă: n
Convenție: (+) pt. curenți care intră în nod

i 1
Ii  0

(-) pt. curenți care ies din nod

Legea a II-a:
se referă la conservarea energiei electrice pe un ochi de rețea și ne arată că
suma tensiunilor electromotoare pe un ochi de reţea este egală cu suma
căderilor de tensiune pe acel ochi de rețea:
m n m n

 E i   U j deoarece: U j  I j  R j   E i   I j  R j
i 1 j1 i 1 j1

La analiza circuitelor de curent continuu se pune problema determinării

curenţilor, rezistenţelor şi tensiunilor electromotoare din circuit cunoscând un
număr dintre acestea. În primul rând trebuie să se estimeze numărul de
necunoscute, iar apoi trebuie generate un număr de ecuaţii egal cu cel al
necunoscutelor.
Generarea ecuaţiilor se realizează cu ajutorul ecuaţiilor lui Kirchhoff. Dacă
avem un circuit cu n noduri şi m ochiuri de circuit, pe baza legii I-a se pot
scrie cel mult n-1 ecuaţii independente, iar pe baza legii II-a se pot scrie cel
mult m ecuaţii.
 n m n

Legea I-a: I
i 1
i 0 Legea II-a: E  I
i 1
i
j1
j Rj

Se generează un număr de ecuaţii egal cu cel al necunoscutelor.

Se alege:
 un sens arbitrar de parcurgere al ochiului de rețea;
 un sens arbitrar pentru curentului electric din fiecare ramura.
În fiecare nod va trebui să existe cel puţin un curent care iese din nod,
dacă toţi ceilalţi intră în nod. Intensităţilor li se atribuie semnul “+” dacă
curentul intră în nod şi semnul “–” dacă curentul iese din nod.
T.e.m. i se atribuie semnul + daca sensul de parcurgere al ochiului de rețea
străbate sursa de la borna negativă la cea pozitivă și negativă în caz
contrar.

Produsul IR este pozitiv dacă sensul de parcurgere al ochiului de rețea

coincide cu sensul curentului și negativ în sens contrar.

Valorile obținute pentru intensitățile curenților electrici pot avea semnul “+”
sau “–” după cum ele au sau nu au sensul presupus inițial.

Valorile pentru rezistențele electrice trebuie să fie pozitive.

Aplicație:
Să se calculeze intensitățile curentului electric prin ramurile rețelei electrice
din circuitul următor știind că R1 = 6 , R2 = 4 , R3 = 2 , E1 = 20 V,
E2 = 18 V, E3 = 7 V. Se cunosc rezistențele interne ale surselor de t.e.m.
r1 = r2 = r3 = 1 .