Cuplaje magnetice

Se consideră o spiră filiformă parcursă de un curent electric având intensitatea i. Fie Φ fluxul
magnetic produs de acest curent prin conturul spirei. Se numește inductivitate proprie a spirei
mărimea fizică dată de relația:

Φ
L= (1)
i

Inductivitatea proprie a spirei depinde doar de dimensiunile geometrice ale spirei, de forma
spirei si de permeabilitatea magnetică a mediului în care se află spira. Dacă mediul magnetic este
liniar, atunci dependența între fluxul magnetic Φ si intensitatea curentului electric i este liniară,
iar inductivitatea este o mărime constantă. Unitatea de măsură a inductivității în sistemul de
unități S.I. este henry [H].

În cazul unei bobine formată din N spire se definește inductivitatea proprie ca raportul dintre
fluxul magnetic total care străbate suprafața mărginită de curba C și intensitatea i a curentului
care străbate bobina (figura 1):
N ⋅Φ
L= (2)
i

Figura 1

Două spire sunt cuplate magnetic dacă o parte din fluxul magnetic produs de una din spire
înlănțuie și cealaltă spiră. Partea din fluxul magnetic al unei spire care străbate cealaltă spiră se
numește flux magnetic mutual.
Se numeste inductivitate mutuală L21 a spirei 2 față de spira 1 raportul dintre fluxul mutual Φ 21
(partea din fluxul total al spirei 1 care parcurge spira 2) și curentul i1 care produce acest flux:

Φ 21
L21 =
i1

Analog, două circuite sunt cuplate magnetic dacă o parte din fluxul magnetic produs de unul din
circuite străbate conturul celuilalt circuit.
Se consideră două circuite electrice parcurse de curenții i1 (t ) și i2 (t ) , situate în apropiere unul
față de celălalt, astfel încât fluxul magnetic produs de unul din circuite să străbată și celălalt
circuit. Se presupune inițial că doar unul din circuite este parcurs de curent electric (de exemplu
circuitul 1 este parcurs de curentul i1 (t ) , iar i2 (t ) = 0 ). Se notează cu Φ 11 fluxul magnetic total
produs în circuitul 1 de curentul i1 (t ) . Se numește inductivitate proprie raportul dintre fluxul
magnetic total Φ 11 al circuitului 1 și curentul i1 (t ) care în generează:

Φ 11
L11 =
i1

1
Câmpul magnetic produs de circuitul 1 va determina prin al doilea circuit un flux magnetic,
numit mutual Φ 21 . Se numește inductivitate mutuală raportul dintre fluxul magnetic mutual
(partea din fluxul total al circuitului 1 care parcurge circuitul 2) și curentul care generează acest
flux magnetic:

Φ 21
L21 =
i1

Analog se definesc inductivitățile L22 și L12 . În general, L21 = L12 = M . Inductivitățile proprii
sunt întotdeauna pozitive, însă inductivitățile mutuale pot fi pozitive, sau negative. Acest lucru se
datorează faptului că fluxul magnetic al unei bobine care înlănțuie cealaltă bobină poate să aibă
același sens, sau să fie de sens contrar. Precizarea semnului inductivității mutuale M în schemele
electrice se face, uzual, conform următoarei convenții: una dintre bornele fiecărei bobine (numită
uneori “început” al înfășurării) se marchează cu un asterisc (*). Dacă curenții i1 (t ) și i2 (t ) au
același sens față de bornele marcate cu asterisc, inductivitatea mutuală se consideră pozitivă, iar
cuplajul magnetic se numeste adițional. În caz contrar (în una din bobine curentul “intră” în
borna marcată iar în cealaltă curentul “iese” din borna marcată) cuplajul magnetic al celor două
bobine este în opoziție, sau diferențial, iar inductivitatea mutuală este negativă (figura 2).

Figura 2

În cazul a două bobine înseriate (parcurse de același curent), cuplate magnetic adițional, sau
diferențial (în opoziție), situația este prezentată în figura 3.

Figura 3