Măsurarea tensiunii, intensităţii şi rezistentei

Măsurarea tensiunii, intensităţii şi rezistenţei se face:

- cu ajutorul aparatelor indicatoare;
- metode de zero.
Metodele de măsurare ale celor trei mărimi sunt studiate împreună, datorită legăturii care
există între ele, ceea ce face ca, pentru măsurarea uneia, să fie nevoie şi de măsurarea celorlalte
două, ele fiind legate prin legea lui Ohm.
Transmiterea unităţii de măsură a rezistenţei se face pornind de la rezistenţele etalon, care
sunt apoi transmise aparatelor de măsurare.
Unitatea de tensiune se transmite de la elemente Weston etalon, iar unitatea de intensitate
se transmite de la un element Weston etalon, cu ajutorul compensatoarelor de curent continuu şi
alternativ.
Cele mai folosite mijloace de măsurare ale rezistenţei, tensiunii şi intensităţii curentului
electric sunt la metoda zero: compensatoarele, punţile Wheatstone şi punţile Thomson. Punţile
Wheatstone şi cele de tip Thomson compară valoarea rezistenţei de măsurat cu valorile
rezistenţelor din braţele punţii.
Compensatoarele de curent continuu raportează valoarea unei tensiuni la valoarea forţei
electromotoare a unui element Weston, prin intermediul rapoartelor de rezistenţă. Punţile sunt
echilibrate cu ajutorul galvanometrului.
Aparatele indicatoare utilizate pentru măsurarea tensiunii sunt voltmetrele, pentru
intensitate ampermetrele, iar pentru rezistenţe ohmetrele.

1. Măsurarea rezistenţelor electrice

1. Puntea Wheatstone. În figura 1 este reprezentată cea mai simplă punte Wheatstone,
formată din patru rezistenţe, o sursă de curent şi un galvanometru.

Fig. 1. Puntea Wheatstone

Atâta timp cât prin diagonală nu trece curent electric, între rezistenţe se stabileşte relaţia:
r1/r3 = r2/r4
Din această relaţie, se obţine valoarea unei rezistenţe, în funcţie de celelalte trei. Acest
lucru este posibil doar în cazul în care există o singură sursă de curent electric şi se respectă
condiţia de echilibru.
2. Puntea Thomson este o punte care se obţine din puntea Wheatstone, prin adăugarea a
încă două braţe, care au valori aflate într-un raport dat cu braţele primei punţi (Fig. 2).
Relaţia de echilibru a punţii este: Rx= (a/b) R + (r•d/c + d + r) (a/b- c/d).
Dar, din construcţie: a = c, b = d şi, prin urmare, avem: R = (a/b) R

Eroarea datorată ajustării rezistenţelor punţii Thomson poate fi de 0,02%. La măsurarea

-5 -6
rezistenţelor foarte mici (10 – 10 W) eroarea poate ajunge până la 0,1%.
 Fig. 3. Puntea dublă Thomson
3. Ohmmetrele sunt mijloace de măsurare pentru rezistenţe electrice.
După domeniul de măsurare, pot fi:
- microohmmetre;
- miliohmmetre;
- ohmmetre;
- kiloohmmetre;
- megaohmmetre;
- teraohmmetre.
După principiul de măsurare, ele se clasifică în:
a. Ohmmetre magnetoelectrice, care au în componenţa lor un aparat magnetoelectric şi o
sursă de alimentare.
b. Ohmmetre electronice, care au în componenţa lor şi circuite cu semiconductori.
Alimentarea acestor aparate se face cu elemente uscate sau cu acumulatoare, ele putând lucra în
curent continuu şi curent alternativ.
În figura 4 sunt prezentate două tipuri de ohmmetre:
- ohmmetru cu circuit serie, care are relaţia de funcţionare: I=U/(r+rx)
unde:
r- rezistenţa instrumentului, rx - rezistenţa care se măsoară;
- ohmmetrul cu circuit paralel, la care relaţia este: I=U(r + rx/(rrx + ra(r+rx)
Ohmmetrele cu schemă serie sunt recomandate pentru măsurarea rezistenţelor mari, iar cele cu
schemă paralel, pentru rezistenţe mici.

Fig. 4. Ohmmetre serie şi paralel

2. Măsurarea puterii electrice

În curent continuu, puterea se poate măsura cu wattmetrul. În curent alternativ, puterea
activă se măsoară cu wattmetre, iar puterea reactivă cu varmetre. Ambele puteri pot fi măsurate
cu un singur dispozitiv de măsurat, folosit pentru măsurarea puterii în reţele monofazate.
1. Wattmetrele electrodinamice (Fig. 3.115) sunt utilizate pentru măsurarea puterii active.
Ele sunt constituite din două circuite:
- bobinele fixe A, legate în serie cu consumatorul, care au rol de ampermetru;
- bobina mobilă 6 de tensiune, legată în paralel, care rol de voltmetru.
 Fig. 3.115. Wattmetrul electrodinamic

Wattmetrul electrodinamic se poate utiliza atât în curent continuu, cât şi în curent

alternativ. Pentru a evita ca deviaţia acului să se facă în ambele părţi, se leagă o bornă a
înfăşurării în serie şi cealaltă bornă a înfăşurării în paralel. Aceste borne sunt notate cu o steluţă
şi se numesc borne generatoare.
Wattmetrele electrodinamice se construiesc pentru mai multe limite de măsurare a
intensităţii şi tensiunii.
Din punct de vedere constructiv, ele sunt dimensionate pentru anumite valori ale acestor
mărimi, dar pot fi extinse cu ajutorul rezistenţelor adiţionale sau al transformatoarelor de
tensiune.
2. Wattmetrele cu inducţie sunt reprezentate în figura 3.116.
Bobinele 1 ale acestui aparat sunt realizate din sârmă groasă, cu un număr mic de spire şi
sunt legate în circuit serie.
Bobinele 2 sunt executate din sârmă subţire şi sunt legate printr-o inductanţă, în paralel cu
circuitul de alimentare.

Fig. 3.116. Wattmetrul cu inducţie cu câmp rotitor

3.5.7. Măsurarea energiei active

■ Contorul de energie electrică este un aparat electric care măsoară şi înregistrează
energia electrică. Funcţionarea contoarelor se bazează pe existenţa unor elemente motoare,
asemănătoare cu cele ale wattmetrelor, care dau un cuplu proporţional cu puterea.
Cuplul rezistent al contorului este proporţional cu viteza de rotaţie.
Contorul are inclus, din construcţie, un mecanism integrator, care transformă mişcarea de
rotaţie în valoare de energie electrică consumată.
 Pentru măsurarea energiei de curent alternativ, se utilizează numai contoare bazate pe
principiul inducţiei (Fig. 3.117).
Contorul se compune din doi electromagneţi, unul având înfăşurarea legată în serie în
circuitul de curent, iar celălalt în derivaţie, pe reţeaua electrică.
Printre polii acestor electromagneţi trece un disc de aluminiu, care este mobil. El străbate
şi polii unui magnet permanent, al cărui rol este de a crea un cuplu de frânare.
Curenţii din bobinele electromagneţilor determină apariţia unor fluxuri magnetice,
proporţionale cu curenţii şi care produc curenţi turbionari în discul de aluminiu.

Fig. 3.117. Contorul electric de inducţie 1 - electromagnet de tensiune;

2 - electromagnet de curent; 3 - disc;4 - frână magnetică;
5 - mecanism integrator

Curenţii turbionari şi fluxurile magnetice creează cuplul motor, care este proporţional cu puterea
activă.
Acţiunea fluxului produs de magnetul permanent şi de curenţii turbionari induşi produce câmpul
rezistent.
 LUCRARE DE LABORATOR NR. 6: DETERMINAREA
REZISTENTELOR ELECTRICE PRIN METODE DE PUNTE
1. Consideraţii teoretice
Rezistenţa electrică pentru un conductor izotrop se exprimă ca fiind catul dintre
tensiunea la borne, U, şi intensitatea, I, a curentului electric continuu care îl parcurge. Unitatea
de măsură a rezistenţei electrice, în SI, este ohmul (Ω).
Măsurarea rezistenţelor electrice se poate face:
- prin metode directe;
- prin metode de zero.
În cazul măsurării prin metode directe, se pot aplica următoarele variante:
- metoda ampermetrului şi voltmetrului;
- metoda de comparaţie.
Metoda ampermetrului şi voltmetrului se foloseşte pentru determinarea rezistenţelor
-2 5
cuprinse între 10 şi 10 Ω.
Metoda se bazează pe utilizarea legii lui Ohm şi constă în determinarea rezistenţei de măsurat
Rx din raportul Ux de la bornele ei şi curentul Ix care îl parcurge.
Din punct de vedere al montajului electric folosit, acesta poate fi montaj aval, figura la, şi
montaj amonte, figura 1b.

Fig. 1. Măsurarea rezistenţelor prin metoda ampermetrului şi voltmetrului: a- montaj

aval; b - montaj amonte.
Montajul amonte are voltmetrul montat la bornele ansamblului format din rezistenţa de
măsurat şi ampermetru, iar montajul aval are voltmetrul montat la bornele rezistenţei de
măsurat.
La montajul aval, valoarea rezistenţei este dată de relaţia:
RX=UX/IX=UI(I-IV),
unde: IV = U/RV;
IV - intensitatea curentului electric prin voltmetru;
RV - rezistenta internă a voltmetrului.
Pentru montajul amonte, valoarea rezistenţei este dată de relaţia:
RX=UX/IX=(U-RAI)/I
unde: RA este rezistenţa internă a ampermetrului.
Prin metoda de comparaţie, se compară două rezistenţe de valoare comparabilă ca ordin
de mărime, montate în serie sau în paralel.
Cele două variante de montaj sunt prezentate în figura 2.
În montajul din figura 2a, voltmetrul măsoară succesiv tensiunea, Ux, la bornele
rezistentei, Rx , şi U0 la bornele rezistenţei, R0, de valoare cunoscută. Valoarea rezistenţei,
R x , este mai precisă, dacă rezistenţa internă a voltmetrului este neglijabilă.
Fig. 2. Măsurarea rezistenţelor prin comparare: a - montaj în serie; b - montaj în paralel.

În cazul montajului din figura 2b, ampermetrele măsoară curenţii I0 şi Ix şi valoarea

rezistentei, Rx este exactă, atunci când rezistenţele interioare ale ampermetrelor sunt neglijabile.
Mijloacele de măsurare pentru rezistenţe se numesc ohmmetre. Dintre aceste aparate, cele
mai cunoscute sunt ohmmetrele cu citire directă. Acestea se utilizează atât în laborator, cât şi în
exploatare.
Se utilizează la măsurarea directă a rezistenţelor. Rezistenţa care se măsoară se introduce
între bornele ohmmetrului.
Din punctul de vedere al schemei constructive, se deosebesc două tipuri de ohmmetre:
ohmmetru serie şi ohmmetru derivaţie (Fig.3.).

Fig. 3. Tipuri de ohmmetre: a- ohmmetru serie; b- ohmmetru derivaţie.

La toate tipurile de ohmmetre, este necesară o reglare preliminară, înainte de utilizare.
Scările gradate ale ohmmetrelor nu sunt liniare nici la ohmmetrul serie, nici la cel derivaţie, şi
se prezintă ca în figura 4.

Fig. 4. Scările ohmmetrelor.

Metodele de zero fac parte din clasa metodelor de comparaţie. La această metodă
mărimea de măsurat se compară cu o mărime etalon de aceeaşi natură.
În acest caz, aparatului de măsurat îi revine sarcina de a indica absenţa semnalului între
două puncte ale circuitului de măsurat. Acest lucru se întâmplă atunci când între valoarea
mărimii
de măsurat şi cea a elementului etalon există un anumit raport.
 În cazul acestei măsurări, se urmăreşte indicaţia zero, precizia etalonării aparatului
neavând niciun efect asupra rezultatului.
O caracteristică importantă în această situaţie de măsurare este sensibilitatea cât mai
ridicată, pentru a indica cât mai precis nulul semnalului.
La acest tip de măsurare, se folosesc circuitele de tip punţi Wheatstone sau punţi Thomson.
2. Schema de măsurare
Puntea Wheatstone este o reţea completă, formată din patru laturi, patru noduri şi două
diagonale. Laturile sunt formate din patru rezistenţe a, b, Rx, R, iar pe diagonalele de măsurare
există un galvanometru şi pe diagonala de alimentare o sursă de curent continuu, E, figura 5.

Fig. 5. Schema de principiu a punţii Wheatstone, unde: a, b - rezistoare variabile în trepte;

R - rezistor de echilibrare a punţii; Rx- rezistenţa de măsurat; G - galvanometru;
E - sursă de tensiune electrică; Rp - rezistor de protecţie;
k1 = întrerupătorul galvanometrului; k2 = întrerupătorul pilei.

Principiul metodei constă în echilibrarea schemei, adică în atingerea situaţiei în care, prin
modificarea convenabilă a valorilor celor patru rezistenţe care formează laturile punţii, curentul
prin diagonala de măsurare este nul (Ig = 0).
În această situaţie, căderile de tensiune la bornele rezistenţelor a şi Rx, respectiv b şi R,
sunt egale două câte două:
a•I 1 = b•I 2 şi X•I 1 = R•I2 .
în această situaţie:
a/Rx = b/R.
Pentru determinarea valorii unei rezistenţe necunoscute, X când se cunosc valorile
celorlalte rezistenţe, se foloseşte relaţia:
Rx = R• a/b.
Această relaţie este valabilă atunci când puntea este echilibrată, deci a fost îndeplinită
condiţia de nul.
3. Scopul lucrării
Identificarea componentelor, cunoaşterea modului de realizare a unui circuit şi a
efectuării şi interpretării măsurătorilor.
4. Modul de lucru
Elevii identifică componentele necesare realizării montajului, realizează montajul
conform
figurii 6, verifică legăturile funcţionale dintre componente. Corectitudinea executării este
verificată de către profesor.
 Fig. 6. Schema de montaj pentru măsurări de rezistenţe cu puntea simplă:
P- punte simplă (se introduce fişa în locaşul W); Rp- rezistenţa de protecţie; E- sursa de
tensiune continuă, a cărei valoare este aleasă în funcţie de rezistenţele Rx care se măsoară;
G- galvanometru; Rx- rezistenţa de măsurat; 2- întrerupătorul pilei şi al galvanometrului.

Rezultatele măsurătorilor vor fi trecute în tabelul următor:

a b a / b Rezistenţa Rezistenţa de
de măsurat, Rx
echilibru, R

5. Concluzii
Formulează observaţii şi concluzii proprii despre lucrare.