Curs11

Bobine cuplate magnetic

În general dacă două circuite sau elemente cu sau

i1
fără legătură conductoare se influențează prin câmpul
i2
magnetic produs de unul dintre ele se spune că sunt cuplate
R1 R2
magnetic. Astfel dacă două bobine sunt apropiate fluxul
u
L1 L2 magnetic produs de curentul printr-o bobină străbate și cea
de a doua bobină, astfel că la variaţia curentului printr-una
dintre bobine se induce tensiune şi în cealaltă. În acest caz,
bobinele sunt cuplate magnetic.
Inductanţa proprie a unei bobine
Așa cum am arătat anterior, bobina (necuplată magnetic) este caracterizată de parametrul
inductanţă proprie. Prin definiție inductanţa proprie a unei bobine cu N spire, parcursă de
curentul i, este:

Ψ NΦ
L= = ,
i i

în care Φ reprezintă fluxul magnetic printr-o bobină, iar Ψ - fluxul magnetic prin suprafaţa totală
a bobinei delimitată de cele N spire, numit uneori flux magnetic total, Ψ = NΦ
Expresia fluxului magnetic Φ se poate determina pe baza legii lui Ohm aplicată pentru
circuitul magnetic al unei bobine; neglijând fluxul de dispersie magnetică se poate scrie:
θ Ni
Φ= = ,
Rm Rm

în care Rm este reluctanţa circuitului magnetic al bobinei. Pentru o porţiune de circuit magnetic
omogen, de lungime l, secţiune S, şi permeabilitatea µ constantă, reluctanţa magnetică Rm este:
l
Rm = ,
µS
iar θ este solenația, adică suma curenţilor care străbat suprafaţa delimitată de un contur oarecare;
în cazul unei bobine cu N spire θ = Ni .
Înlocuind în expresia de definiție a inductanței ( de mai sus) se obține:

L = N 2 / Rm .

După cum s-a arătat, orice conductor parcurs de curent electric, indiferent dacă şi cum
variază acesta în timp, dă naştere în spaţiul în care se află unui câmp magnetic. Legătura inversă,
2

prin care câmpul magnetic poate genera curent electric este pusă în evidenţă prin fenomenul de
inducţie electromagnetică.

Fenomenul de inducţie electromagnetică constă în generarea unei

tensiuni electromotoare într-un conductor străbătut de un flux magnetic
variabil în timp.

Acest fenomen permite conversia energiei mecanice în energie electrică şi stă la baza
funcţionării generatoarelor şi motoarelor electrice.
Legea inducţiei electromagnetice a fost stabilită de Faraday şi completată de Lenz sub
forma:

Tensiunea electromotoare indusă într-un conductor oarecare la variaţia în

timp a fluxului magnetic prin suprafaţa limitată de conductor este egală
cu viteza de variaţie a fluxului luată cu semnul “-”.

dΦ
e=− .
dt
în care Φ reprezintă fluxul prin suprafaţa delimitată de conductor. În plus, dacă acel conductor se
află sub forma unui circuit închis t.e.m. indusă dă naştere unui curent indus care străbate
circuitul.
Dacă o bobină este străbătută de un curent electric variabilă în timp se creează un câmp
magnetic variabil în timp, se produce fenomenul de inducție electromagnetică, adică în bobină se
induce o tensiune electromotoare care conform legii inducției electromagnetice are expresia:
dΨ di
e( t ) = − = −L L
dt dt
Tensiunea electromotoare e echilibrează tensiunea la bornele bobinei u(t ) = −e(t ) astfel că
ecuația caracteristică care descrie funcționarea unei bobine este:
di
u (t ) = L
dt

Inductanţe mutuale
Să considerăm două bobine, cu N1 şi N2 spire, suficient
N2
de apropiate astfel încât liniile câmpului magnetic produs de
curentul printr-o bobină să treacă şi prin cea de a doua bobină,
Φ1 Φ21
ca în figura alăturată. Pentru început presupunem că doar prima
bobină este străbătută de curentul i1,variabil în timp. Curentul i1
N1
i1 Φ1d produce fluxul magnetic Φ1 (numit flux propriu) de asemenea
variabil în timp O parte dintre liniile acestui câmp străbat şi
3

cea de a doua bobină, constituind fluxul numit mutual Φ21, variabil în timp.
Observație: În cazul notațiilor cu doi indici primul indice specifică locul, iar al doilea indice
specifică cauza. De exemplu pentru fluxul Φ21 indicele 2 arată că fluxul străbate bobina 2 și este
produs de curentul prin bobina 1.
Astfel fluxul magnetic propriu care străbate suprafața totală a primei bobine este:
Ψ1 = N 1Φ1 = L1i1 .
Fluxul mutual care străbate suprafața totală delimitată de cele N2 spire ale celei de-a doua bobine,
creat de asemenea de curentul i1, este:
Ψ21 = N 2 Φ 21 = L21i1 .
Are loc fenomenul de inducţie electromagnetică prin care se induc tensiuni în ambele
bobine. Astfel tensiunea la bornele primei bobine este:
dΨ1 d di
u1 = − e1 = = ( L1i1 ) = L1 1
dt dt dt
În cea de a doua bobină se induce o t.e.m.:
dΨ21 d di
u 2 = − e2 = = ( L21i1 ) = L21 1
dt dt dt
De remarcat faptul că t.e.m. indusă în cea de a doua bobină este cauzată de curentul
variabil din prima bobină şi este numită t.e.m. de inducţie mutuală. Se spune că cele două bobine
sunt cuplate magnetic, iar fenomenul se numeşte inducţie mutuală.
Fluxul Φ1d din fig. de mai sus, format din liniile câmpului creat de i1 care înlănţuie numai
prima bobină, se numește flux magnetic de dispersie, astfel că:
Φ1 = Φ 21 + Φ1d .

Se defineşte inductanţa mutuală a celei de a doua bobine în raport cu prima bobină:

Ψ21 N 2 Φ 21
L21 = = .
i1 i1
Se defineşte inductanţa de dispersie L1d :

Ψ1d N1Φ1d
L1d = = .
i1 i1

i2 N2
În continuare să considerăm că a doua bobină este alimentată cu
curentul i2, variabil în timp, iar curentul prin prima bobină este
Φ12 Φ2
Φ2d zero. Curentul i2 produce fluxul magnetic Φ2, variabil în timp
N1 O parte dintre liniile acestui câmp înlănţuie şi prima bobină,
constituind fluxul de inducţie mutuală Φ12. Astfel fluxul
magnetic propriu care străbate suprafața totală a celei de-a doua
4

bobine este:
Ψ2 = N 2 Φ 2 = L2i2 .
Fluxul mutual care străbate suprafața totală delimitată de cele N1 spire ale primei bobine, creat de
curentul i2, este:
Ψ12 = N 1Φ12 = L12i2 .
În mod analog se definesc:
- inductanţa mutuală a primei bobine în raport cu a doua bobină:

Ψ12 N1Φ12
L12 = = .
i2 i2

- inductanţa de dispersie:
Ψ2 d N 2 Φ 2 d
L2 d = = .
i2 i2
În acest caz tensiunile induse în cele două bobine, datorită variației curentului i2 sunt:
dΨ12 di
u1 = = L12 2 ;
dt dt
dΨ2 di
u2 = = L2 2 .
dt dt
În absenţa saturaţiei magnetice, datorită reciprocităţii, cele două inductanţe mutuale sunt
egale:

not

L12 = L21 = M .

Inductanța mutuală reprezintă capacitatea unei bobine de a induce tensiune într-o

bobină alăturată.

i2 Să considerăm acum că ambele bobine sunt parcurse de

N2
Φ21 Φ2 curenţii i1 şi i2. Fluxul magnetic prin fiecare bobină este
Φ12 produs atât de curentul propriu cât şi de curentul prin bobina
Φ1
apropiată. Astfel:
N1  Φ 1 = Φ 11 + Φ 12 ,

i1 Φ 2 = Φ 22 + Φ 21.
iar fluxurile totale prin cele două bobine:

 Ψ1 = N1Φ1 = Ψ11 + Ψ12 = L1i1 + L12i2 = L1i1 + Mi2 ,


Ψ2 = N 2Φ 2 = Ψ22 + Ψ21 = L2i2 + L21i1 = L2i2 + Mi1.
în care Ψ11 şi Ψ22 reprezintă fluxurile magnetice proprii totale ale celor două bobine, Ψ12 este
fluxul total produs de curentul i2 care străbate şi prima bobină iar Ψ21 este fluxul total produs de
5

curentul i1 care străbate şi cea de a doua bobină. Dacă ambele bobine sunt parcurse de curenţii
variabili în timp i1(t) şi i2(t), fluxurile magnetice totale produse în fiecare dintre cele două bobine
sunt variabile în timp. Astfel t.e.m. induse în cele două bobine cuplate magnetic sunt:

 dΨ1 di1 di2

 e1 = − dt = − L1 dt − M dt ,
 dΨ di di
 e2 = − 2 = − L2 2 − M 1 .
 dt dt dt

iar tensiunile la borne:

 di1 di2
 u1 = −e1 = L1 dt + M dt ,
 di di
 u2 = −e2 = L2 2 + M 1 .
 dt dt
Se observă că în exemplul considerat sensul fluxului magnetic creat de curentul i1 este
acelaşi cu cel al fluxului creat de curentul i2, fluxurile mutuale se adună cu cele proprii astfel că
inductanţa mutuală M intră cu semnul plus în ecuaţiile de mai sus. Funcţie de sensurile curenţilor
i1(t) şi i2(t) şi de sensul de bobinare, sensul fluxului magnetic creat de curentul i1 poate fi opus
celui creat de curentul i2 (vezi anexa). În acest caz fluxurile mutuale se scad din cele proprii, iar
inductanţa mutuală M intervine cu semnul minus în ecuaţiile de mai sus.
În primul caz cuplajul magnetic al celor două bobine se numeşte adiţional, în cel de-al doilea
cuplajul se numeşte diferenţial.
Pentru a face diferenţa între cele două tipuri de cuplaj
magnetic se recurge la marcarea bornelor bobinelor (se
i1 i2 i1 i2
marchează câte o bornă pentru fiecare bobină) şi se
* * *
utilizează următoarea convenţie: dacă curenţii din bobine
*
au aceeaşi poziţie în raport cu bornele marcate (intră sau
ies), cuplajul este adiţional, ca în cazul a din figura
a. b. alăturată. În cazul în care unul dintre curenţi intră printr-o
Cuplaj magnetic: bornă marcată iar celălalt iese – cazul b din figura alăturată,
a – adiţional; b - diferenţial cuplajul este diferenţial.
În cazul legării în serie a două bobine cuplate
magnetic, întrucât i1 = i2 = i, Ψ = Ψ1 + Ψ2, rezultă că inductanţa echivalentă a celor două bobine
este:
Le = L1 + L2 ± 2 M .

Observație: În cazul legării în serie a două bobine care nu sunt cuplate magnetic, inductanța lor
echivalentă este egală cu suma inductanțelor proprii:
Le = L1 + L2
6

Pentru a aprecia cât de strâns este cuplajul magnetic dintre două bobine se defineşte
coeficientul de cuplaj k care arată ce fracţie din fluxul produs de curentul din prima bobină i1
străbate şi cea de a doua bobină:
Φ
k = 21
Φ1
În cazul cuplajului magnetic perfect (Φ1d ≈ 0, Φ2d ≈ 0), toate liniile câmpului produs de
curentul i1 trec atât prin prima bobină cât şi prin cea de a doua, Φ1 = Φ21. De asemenea toate
liniile câmpului produs de curentul i2 trec şi prin prima bobină, Φ2= Φ12 şi k = 1. În acest caz:
N1Φ12 N 2 Φ 21
M 2 = L12 L21 = ⋅ = L1 L2 .
i2 i1

M = L1L2

În realitate nu există cuplaj magnetic perfect, astfel că 0 ≤ K ≤ 1 , iar

M = K L1 L2 .

în care K se numeşte coeficient de cuplaj, 0 ≤ K ≤ 1 .

În concluzie tensiunile la bornele a două bobine cuplate magnetic sunt:

 di1 di2
 u1 = L1 dt ± M dt ,
 di di
 u2 = L2 2 ± M 1 .
 dt dt

iar în domeniul fazorial:

U 1 = jωL1 I 1 ± jωM I 2 ,
U 2 = jωL2 I 2 ± jωM I 1.

Exemplu:
Să se determine curenții i1 și i2 din circuitul următor, în care:
7

M
i1 i2
R1 * R2
u
L1 L2
*

u(t ) = 6 ⋅ 2 ⋅ sin(2t )
L1 = 4 H ; L2 = 2,5H ; M = 0,5H ; R1 = 4Ω; R2 = 2Ω;

1. Se trece circuitul din domeniul timp în domeniul fazorial:

- se menține structura circuitului;
- valorile instantanee ale semnalelor sinusoidale i(t), u(t), se înlocuiesc prin
imaginile lor complexe I, U (fazori);
- parametrii elementelor pasive de circuit - jωM I2
I1
rezistențele R, inductanțele L, inductanța mutuală M se
R1
înlocuiesc prin impedanțele complexe corespunzătoare, * R2

respectiv R, jωL = jXL, jωM. Se obține circuitul alăturat. U

jωL1 jωL2
*

2. Se face analiza circuitului în domeniul fazorial: se aplică teorema a II-a a lui Kirchhoff
în cele două ochiuri ale circuitului și se obține un sistem de două ecuații care are necunoscute
curenții I1, I2:
U = R1 I 1 + jωL1 I 1 − jωM I 2 ,
0 = R2 I 2 + jωL2 I 2 − jωM I 1

Înlocuind valorile cunoscute rezultă:

6 = 4 I 1 + j2 ⋅ 4 I 1 − j2 ⋅ 0,5I 2 ,
0 = 2 I 2 + j2 ⋅ 2,5I 2 − j2 ⋅ 0,5I 1

6 = I 1 (4 + j8) − jI 2 ,
0 = − jI 1 + I 2 (2 + j5)

Se rezolvă sistemul și se obțin imaginile complexe ale curenților I1, I2:

I 1 = 0,68∠ − 62,5
I 2 = 0,126∠ − 41
3. Se determină valorile instantanee i1(t), i2(t) ale curenţilor din circuit prin trecerea inversă
din domeniul fazorial în domeniul timp.
Se obține:
8

i1 (t ) = 0,68 ⋅ 2 ⋅ sin(2t − 62,5 )

i2 (t ) = 0,126 ⋅ 2 ⋅ sin(2t − 41 )

Anexă

B
Ψ NΦ
L= =
i i
B
I

Fluxul magnetic printr-o bobină

I
Φ I
Φ

Fluxul magnetic printr-o bobină

cu miez feromagnetic Sensul fluxului magnetic se schimbă
dacă se schimbă sensul de bobinare, deși
sensul curentului rămâne același