Transformatorul electric

Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static, având două sau mai
multe înfăşurări electrice cuplate magnetic care transformă parametrii (uzual curentul şi
tensiunea dar şi numărul de faze) energiei electrice de curent alternativ.Deci atât la intrare cât
şi la ieşire întâlnim aceeaşi formă de energie (electrică) dar cu parametrii diferiţi.
Transformatorul funcţionează pe principiul inducţiei electromagnetice. Aceasta
înseamnă că el funcţionează doar în curent alternativ. În cadrul transformării se păstrează
aceeaşi frecvenţă a tensiunii şi a curentului.
În esenţă, un transformator constă dintr-un miez de fier pe care sunt plasate două
înfăşurări izolate una faţă de alta şi faţă de miezul de fier. Înfăşurarea care primeşte energia
de la o sursă - regim de receptor - se numeşte înfăşurare (bobinaj) primară; cea de-a doua
înfăşurare, aflată în regim de generator, furnizează energia unei reţele sau consumator,
numindu-se înfăşurare (bobinaj) secundară. Miezul magnetic al transformatorului reprezintă
sistemul magnetic al maşinii. Înfăşurările constituie sistemul său electric. Cele două bobinaje
între care are loc transferul de putere au în general un număr diferit de spire. Componentele
puterii – tensiunea şi curentul – suferă prin transformare schimbări inverse: creşterea tensiunii
presupune scăderea curentului şi invers.

Mărimile care se referă la înfăşurarea primară se numesc primare şi se notează cu

indicele 1. Toate cele care privesc bobinajul secundar sunt notate cu indicele 2.
Datele tehnice nominale ale unui transformator se referă la:
• numărul de faze
• puterea aparentă SN [kVA]
• tensiunea primară U1 [kV],
• tensiunea secundară U2 [kV]
• frecvenţa f [Hz]
. Raportul dintre tensiunea primată şi cea secundară poartă numele de raport de
transformare.

Transformatoarele electrice se pot clasifica după următoarele criterii:

După destinaţie:
• transformatoare de putere mono sau trifazate, utilizate în transportul şi
distribuţia energiei electrice ca ridicătoare sau coborâtoare de tensiune.
• autotransformatoare, utilizate pentru interconectarea reţelelor de tensiuni
diferite sau pentru reglajul tensiunii.
• transformatoare de măsură de curent sau de tensiune, utilizate pentru adaptarea
diverselor aparete de măsură (ampermetre, voltmetre, wattmetre, etc) la mărimile pe care
trebuie să le măsoare.
• transformatoare cu destinaţie specială (transformatoare de sudură, pentru cuptoare
electrice, pentru modificarea numărului de faze, etc).
După felul mărimii transformate:
• transformatoare de tensiune;
• transformatoare de curent.
După sensul transformării:
• transformatoare ridicătoare;
• transformatoare coborâtor
Din punct de vedere constructiv, transformatorul are două părţi principale:
1) circuitul magnetic- reprezentat de miezul de fier şi construit din tole de oţel electrotehnic
pentru reducerea pierderilor în fier;
2) circuitele electrice- reprezentate de două sau mai multe înfăşurări din Cu sau Al, realizate
în jurul circuitului magnetic, fiind deci cuplate electromagnetic.
Infăşurarea care primeşte energia de la o sursă se numeşte infăşurare primară, iar cea care
cedează energia unei reţele sau unui consumator se numeşte infăşurare secundară. După
cum tensiunea înfăşurării secundare este mai mare sau mai mică decat cea a înfăşurării
primare, transformatorul este ridicător sau coborator de tensiune.
In orice transformator, curentul alternativ primar genereaza intr-un circuit magnetic un
flux alternativ care, la randul sau, induce in bobinajul secundar o tensiune electromotoare cu
aceeasi variatie (alternativa sinusoidala) si aceeasi perioada ca si curentul primar (fig.1).

Fig. 1 Principiul de functionare a transformatorului electric

Un transformator indeplineste trei categorii de functii si anume:

Principiul de funcţionare al transformatorului electric monofazat

Funcţionarea transformatorului monofazat se bazează pe legea inducţiei
electromagnetice si anume a inducţiei mutuale între două circuite imobile unul faţa de altul. In
fig. 2 este reprezentată schema de principiu a unui transformator monofazat.
Notăm începutul şi sfârşitul înfăşurării primare cu A respectiv X, iar a înfăşurării
secundare cu a respectiv x.
Dacă se aplică tensiunea u1, la bornele AX, tensiunea care este variabilă în timp,
atunci infăsurarea AX va absorbi de la reteaua electrica de alimentare curentul i1; acest
curent va produce un câmp magnetic ale cărui linii se vor inchide pe drumul de reluctanţa
minimă, străbătând şi cealaltă înfăşurare denumită înfăşurare secundară.

i1 i2

L1 L2
1 2
u1 M u2

 3

2
Figura 2.56.
Principiul de functionare a transformatorului

Deci spirele înfăşurării secundare vor fi înlanţuite cu un flux magnetic fascicular creat de
curentul primar, flux magnetic variabil în timp ca şi curentul i 1. Prin urmare în spirele
înfăşurării secundare se va introduce o tensiune electromotoare şi va apărea o anumită
tensiune u20 la bornele ax ale infăşurării.
Această tensiune poate fi mai mare sau mai mică în funcţie de numărul de spire al
înfăşurării secundare, altfel spus tensiunea electromotoare indusă în înfăşurarea secundară
este proporţională cu numărul de spire al acestei înfăşurări. Dacă la bornele ax este legat un
receptor de rezistenţa R, de capacitate C si de inductivitate L atunci circuitul secundar este
închis şi sub acţiunea tensiunii electromotoare induse, înfăşurarea secundară va fi strabatută
de un curent i2, iar la bornele receptorului ia valoarea u 2. Dacă tensiunea secundară este mai
mare decât cea primara (U2 > U1) transformatorul este ridicător de tensiune; daca tensiunea
secundară U2 este mai mică decât cea primară U1 (U2 < U1), el este coborâtor de tensiune.
Transformatorul absoarbe prin înfăştiurarea primară puterea instantanee u 1i1 de la
reţeaua de alimentare şi cedează puterea instantanee u 2i2 pe la bornele înfăşurării
secundare. Neglijând orice pierderi în transformator şi orice înmagazinare de energie în
câmpurile magnetice se obţine relaţia u1i1 = u2i2.
Aşadar transformatorul schimbă valoarea tensiunii u1 a reţelei de alimentare la
valoarea u2 care convine receptorului conectat la bornele înfăşurării secundare, fară a
schimba esenţial valoarea puterii cerute de la reţea. Transmisia la distanţă a puterilor
electrice mari este mai economică la tensiuni mult mai ridicate decât la tensiunile la care se
produc, deoarece la tensiuni ridicate curenţii au valori reduse iar pierderile provocate de
curenţi pe liniile de transport sunt mult mai mici; pentru ridicarea tensiunii în centralele
electrice şi coborârea acesteia la consumatori se utilizează transformatoarele electrice de
putere.
• Deci înfăşurarea primară primeşte de la reţea puterea U 1I1 şi cedează prin înfăşurarea
secundară puterea U2xI2 transferul de putere facându-se prin inducţie electromagnetică. În
baza principiului conversiei electromagnetice se poate spune că U 1I1> U2I2.
• Dacă se consideră U1I1= U2I2 se poate scrie următoarea egalitate:
U1/ I1 = U2/ I2
relaţia reprezintă raportul de transformare al unui transformator monofazat
Se notează:
U1/U2 = KT = raportul tensiunilor
U1/U2 = KN = raportul numărului de spire
Dacă U1>U2 → transformator coborâtor de tensiune
Dacă U1<U2 → transformator ridicător de tensiune
Dacă U1=U2 → transformator de separaţie

Datele nominale ale unui transformator sunt:

• puterea nominală-SN (VA)- reprezintă puterea aparentă la bornele circuitului secundar;

• tensiunea nominală primară-U1N(V)-reprezintă tensiunea aplicată înfăşurării primare în regim

nominal;

• tensiunea nominală secundară-U2N(V)-este tensiunea rezultată la bornele secundare, la

mersul în gol, primarul fiind alimentat cu tensiunea U 1N ;

• raportul nominal de transformare- k- este raportul între tensiunea primară şi cea secundară
la mersul în gol;

• curentul nominal (primar şi secundar)- curentul de linie I 1N,I2N(A);

• tensiunea nominală de scurtcircuit-usc-tensiunea aplicată unei înfăşurări cand cealaltă este

legată în scurtcircuit, iar în înfăşurarea alimentată curentul are valoare nominală;
• frecvenţa nominală- 50Hz în Europa

• randamentul-η;