Capitolul 1.

Bobine

În electrotehnică, bobina este un element electric pasiv care are două capete și este folosită in
circuite și aplicații electrice pentru a stoca energie în câmpul magnetic ce se stabilește în apropierea
circuitului bobinei sau pentru detectarea câmpurilor magnetice. Mărimea specifică a unei bobine in
SI este inductivitatea sau inductanța, masurată in Henry [symbol H] (Joseph Henry 1797 – 1878,
om de știință american, cel care a descoperit legea inducției electromagnetice). O bobină este
construită prin înfășurarea unui conductor (de multe ori Cupru [Cu]) de N spire înseriate, care
înșiruie acelaș circuit magnetic. Sunt utilizare pentru: a produce forță sau tensiunea
magnetomotoare atunci cand spirele sunt parcurse de un current electric; pentru a fi centrul tensiunii
electromotoare induse, atunci câand circuitul magnetic este străbătut de un flux magnetic variabil in
timp.
Forța magnetomotoare produsă de bobină la un curent electric dat, cât și tensiunea
electromotoare indusă in bobină, sunt proporționale cu numarul de spire N ale bobinei. Prin punerea
conductorului sub formă de spire se intensifică câmpul magnetic propriu, când acesta este străbătut
de un current electric. Creșterea fluxului magnetic propriu se obține și prin punerea unui corp din
material magnetic în interiorul bobinei (miez magnetic).

1.1. Generalități. Clasificare

Parametrul de bază al bobinei este inductanța L sau inductivitatea acesteia. Inductivitatea
proprie a unui circuit electric se definește ca raportul dintre fluxul magnetic ɸ care parcurge
suprafața limitată de conturul circuitului electric și curentul i care produce acest flux. Noțiunea de
inductivitate se poate ințelege ca: proprietatea circuitului electric de a se opune variației curentului
ce îl străbate: ɸ(t) = L∙i(t) (1.1.1) unde: ɸ(t) – fluxul magnetic în raport cu timpul; L – inductanța
bobinei; i(t) – curentul electric ce străbate circuitul; proprietatea bobinei de a înmagazina energie în
L∙ I 2
câmp magnetic: W m = ; (1.1.2) unde: W m – energie; I – curent electric.
2
Valoare inductanței L depinde de structura simetrică a înfașurării ( de forma de dispunere a
spirelor), de dimensiunile înfășurării și de caracteristicile miezului magnetic. Proprietățile
lm
magnetice se pot descrie si prin reluctanța magnetica, având următoarea relație: Rm= ; (1.1.3)
μ ∙ Sm
unde: Rm – reluctanța magnetică; l m – lungimea liniilor de câmp; μ – permeabilitatea absolută; Sm –
suprafața prin care se închid liniile de câmp;
 Companiile producătoare de miezuri pentru bobine indică valoare factorului de inductanță,
1
care va avea valoarea invers proporțională cu reluctanța magnetică și următoarea expresie: A L=
Rm
(1.1.4) unde: A L – factor de inductanță.

Simbolistica bobinelor este prezentată in figura de mai jos (Fig. 1.1), pentru bobine cu
inductanță fixă (cu miz sau fara miez) și bobine cu inductanță variabilă:

Fig. 1.1.1 Simbolizarea bobinelor

unde:
a) bobină cu inductanță fixă fară miez;
b) bobbină cu inductanță fixă cu miez;
c) bobină cu inductanță variabilă.
Datorită varietății de utilizare, dar și a domeniului de valori, de obicei, la bobine nu exista o
producție de valori standard (tipizate) ca la condensatoare sau rezistoare. În general, companiile
producătoare de aparate electrice și electronice își realizează bobinele necesare utilizării proprii.
Clasificarea bobinelor se poate face după următoarele criteria (6): destinați bobinei, funcțiile
îndeplinite, gama de frevență unde se utilizează, caracteristicile geometrice (forma bobinei și a
spirelor, tipul carcasei, numărul de straturi ale înfășurării), puterea circuitului din care fac parte,
posibilitatea de reglaj a inductanței: în funcție destinație, ca elemet de cricuit există: bobine de
reactanță (care, în circuitele de curent alternativ, introduc o reactanță) si bobine de inductanță; după
funcțiile îndeplinite, există: bobine de măsurare, de șoc, de absorbție, de deflexie, de egalizare, de
acord și de stingere; în funcție de gama de frecventa, întâlnim: bobine de audiofrecvență, bobine de
radiofrecvență și bobine la frecvența rețelei.
Bobinele pentru frecvențe înalte (UHF – Ultra High Frecvency) sunt realizate din dintr-un
număr redus de spire (1-4 spire), conductor gros și de cele mai multe ori fără miez magnetic și fără
carcasă.
Bobinele de radiofrecvență se realizează din unul sau mai multe straturi, cu sau fără miez
magnetic, având circuit deschis.
2
 Bobine la frecvența rețelei (de 50 Hz sau de 60 Hz), la fel ca și bobinele de audiofrecvență, se
realizează, în general, cu miez magnetic. Acestea au un număr mare de spire, iar împreună cu
miezul se formează un circuit magnetic închis. Prezența miezului determină o dependență neliniară
a inductivității în funcție de valoarea curentului care o parcurge. (Fig. 1.1.2)

Fig. 1.1.2 Diagrama clasificării bobinelor si a utilizării acestora

În funcție de caracteristicile geometrice, bobinele se pot deosebi în: bobine toroidale, plane și
bobine cilindrice, iar după forma spirelor întâlnim bobine cu spire circulare, pătrate sau
dreptunghiulare. După numărul de straturi înfașurate, bobinele se deosebesc în bobine cu mai multe
straturi și bobine cu un sungur strat.
După puterea circuitului din care fac parte, deosebim: bobine de mare putere care se folosesc
pentru filtrajul curentului la rederesoare de putere, la limitarea de curent – bobine de reactanță
nivelul final al emițătoarelor de putere ( bobinele de mare putere ce sunt parcurse de curenți mari,
bobinarea lor se face astfel încat să li se asigure o bună răcire) și bobine de mică putere întalnite la
circuite acordate, circuite de deflexie, filtre, etc.

3
 În funcție de posibilitatea de reglaj a inductanței, bobinele se deosebesc în: bobine fixe și
bobine cu inductanță variabilă. La cele cu inductantă variabilă, inductanța se poate regla în anumite
limite, prin modificarea poziției miezului magnetic sau prin modificare numărului de spire.
Modificarea numărului de spire se poate face in mod continuu, în cazul bobinelor cu un singur strat
sau în trepte prin comutarea spirelor sau secțiunilor bobinei. Deplasarea miezului magnetic în
interiorul bobinei permite deasemenea un reglaj între anumite limite. În diagrama mai jos prezentată
(Fig. 1.1.2) avem clasificarea bobinelor și utilizarea acestora:

1.2. Caracteristici ale bobinelor. Parametrii

În continuare o să vorbesc despre principalele caracteristici ale bobinelor, enumerând
următoarele:
Inductivitatea sau inductanța proprie se caracterizeaza ca fiind raportul dintre fluxul magnetic
propriu și valoarea curentului electric ce parcurge bobina și având următoarea expresie matematică:
ɸ
L= ; (1.2.1) unde: L – inductanță proprie; ɸ - fluxul magnetic propriu; i – curentul ce parcurge
i
bobina.
Unitatea de măsura a inductivității în Sistemul Internațional (SI) este Henry - simbol [H]
(Joseph Henry 1797 – 1878, om de știință american, cel care a descoperit legea inducției
electromagnetice), dar care are si submultiplii: 1mH = 10−3 H, 1 μH = 10−6 H, 1nH = 10−9H.
În funcție de inductanța magnetică, putem calcula fluxul magnetic prin circuitul considerat al
bobinei, fiind proporțional cu numărul de spire (înfășurări) ale bobnei și cu fluxul fascicular (fluxul
❑

printr-o spiră), iar expresia matematică a fluxului magnetic este: ɸ = ∫ B dS = N∙ ɸ f ; (1.2.2) unde: ɸ
Sɼ

- fluxul magnetic prin circuit; B – inducția magnetică; N – numărul de spire ale bobinei; ɸ f – fluxul
fascicular.
Inducția magnetică se calculează mai ușor doar în cazuri particulare și de aceea, de multe ori,
expresia inductivității se face in funcție de reluctanța magnetică echimavlentă a bobinei, având
ɸf 1 Ɵ N2
următoarea relație: B = N∙ = N ∙ ∙ = ; (1.2.3) unde: B – inducția magnetică; N – numărul
i i Rm Rm
de spire ale bobinei; ɸ f – fluxul fascicular; Rm – reluctanța magnetică echivalentă; Ɵ = N ∙ i –
solenația.
Inductivitatea bobinelor cu miez magnetic (feromagnetic sau din ferite) este neliniară ( adică
depinde de valoarea curentului electric), deoarece fluxul magnetic depinde si el neliniar de valorile
curentului (Fig. 1.2.1).

4
 Fig. 1.2.1 Dependențe pentru bobina cu miez megnetic: a) a fluxului magnetic de current; b) a
inductivității în funcție de curentul electric din circuit.

Valoarea maximă a inductivității bobinei rezultată pentru valorile curentului unde variația
fluxului este maximă (interval marcat cu linie întreruptă în Fig. 1.2.1). Pentru a observa această
dɸ
dependență se definește inductivitatea dinamica ca având urmatoarea expresie: Ld = ; (1.2.4)
di
unde: Ld – inductivitate dinamică; dɸ - variația fluxului; di – variația curentului.
Modul de transformare al fluxului, dar și al inductivității dinamice în funcție de valoarea
curentului este datorat modificării permeabilității magnetice relative a miezului bobinei ( μr = B¿ μ0
H). La funcționarea bobinei cu miez magnetic în curent alternativ de amplitudine redusă (regim de
semnal mic) permeabilitatea este egală cu permeabilitatea relativă initială a miezului, notată cu μi
(proporțională și cu panta în origine la curba ɸ(i)) și este practic constantă. Punctul de funcționare
se mută pe un ciclu minor (indicat în Fig. 1.2.2 a) - cu linie întreruptă) și ca urmare a variației mici a
fluxului se poate aproxima valoarea inductivității cu valoarea inductivității din regim static L (
Ld ≈ L ).
La funcționare cu amplitudinea mare a componentei tensiunii alternative (regim de semnal
mare) inductivitatea diferă în funcție de limitele de variație ale curentului electric ce străbate
bobina. Punctul de funcționare, aici, se mută pe un ciclu de histerezis (ciclu limită) așa cum este
configurat in Fig. 1.2.2 a) (cu linie continuă). În cazul în care, curentul ce trece prin bobină are și o

5
componentă continuă I 0, fluctuația inductivității se mută pe un ciclu de histerezis parțial (Fig. 1.2.2
b)). În acest regim se delimitează fie o inductivitate medie, fie o inductivitate pentru o anumită
∆ɸ dɸ
valoare a curentului electric, având urmatoarele expresii: L = Ldm = sau L = | I = I0
∆i di
(1.2.5).

Fig. 1.2.2 Dependența Ld (i) în curent sinusoidal: a) fără componentă continuă; b) cu componentă
continuă.