Sunteți pe pagina 1din 23

51

4. APARATE ELECTRICE ŞI ELECTRONICE DE


COMUTAŢIE ŞI DE PROTECŢIE

Aparatele electrice se folosesc în toate etapele de producere, transportare,


transformare, distribuţie şi utilizare a energiei electrice. Aceste aparate asigură
următoarele funcţii principale:
1) de comutaţie – închiderea şi deschiderea circuitelor electrice;
2) de protecţie – protejarea instalaţiilor electrice de regimuri de avarie:
scurtcircuit, suprasarcină, supratensiune s.a.;
3) de comandă şi reglare a acţionărilor electrice;
4) de măsură şi contorizare.
Unele dintre cele mai răspândite aparate electrice sunt releele,
întrerupătoarele simple şi întrerupătoarele automate, contactoarele şi demaroarele,
controlerele şi siguranţele. Aceste aparate pot avea o acţionare manuală,
electromagnetică sau electronică (în forma unei amplificări). Un circuit magnetic,
creat de o bobină, parcursă de curent electric, poate produce o forţă mecanică
pentru deplasarea unor mecanisme relativ uşoare la o distanţă mică. Aceste aparate
au ca elemente de ieşire unu sau mai multe contacte electrice. Elementele de ieşire
ale releelor electronice moderne de comutaţie sunt tranzistoarele şi tiristoarele,
care vor fi analizate ]n capitolul urm[tor.

4.1. Relee şi contactoare

4.1.1. Noţiuni generale despre relee şi clasificarea lor


Releele reprezintă cele mai simple aparate discrete de comutaţie a circuitelor
electrice prin închiderea sau/şi deschiderea bruscă a unui sau mai multe
contacte electrice şi ieşire sub acţiunea unui anumit semnal de intrare, când acesta
din urmă depăşeşte o anumită valoare prescrisă. A doua funcţie principală a
releelor, în afară de cea de comutaţie discretă, o constituie separarea electrică a
circuitului de ieşire faţă de circuitul de intrare, care este necesară pentru a avea
diferite valori ale tensiunilor şi curenţilor de intrare şi ieşire. Unele relee, de
exemplu cele electrice, mai pot asigura încă o funcţie – de amplificare a
semnalului de ieşire faţă de semnalul de intrare, adică pot servi ca amplificatoare .
Există o mare varietate de relee, de aceea ele se clasifică după anumite criterii.
De exemplu, după tipul semnalului de intrare şi de convertire, releele pot fi:
1) relee electrice - de curent, tensiune, putere, frecvenţă s.a.
2) relee electronice – cu elemente semiconductoare şi microelectronice;
3) relee termice – cu temperatură la intrare;
4) relee magnetice, cu inducţie magnetică, flux magnetic;
5) relee pneumatice, cu acţionare sub presiunea aerului;
6) relee hidraulice, cu acţionare sub presiunea unui lichid;
7) relee mecanice (de viteză, de forţă, de tensionare);
8) relee optice sau fotorelee – cu flux de lumină la intrare;
9) relee tehnologice (nivelul, debitul unui lichid, concentraţia, umiditatea );
52
Cele mai numeroase sunt releele electrice şi electronice, care pot fi de
diferite tipuri. Toate releele au la ieşire unul sau mai multe contacte electrice.
În raport cu separarea galvanică toate releele pot fi cu separare magnetică
şi optică (prin flux de lumină). Acestea din urmă includ dispozitive
semiconductoare – diode luminiscente şi fotodiode, tranzistoare obişnuite şi
fototranzistoare, tiristoare şi fototiristoare, triacuri (tiristoare simetrice) şi altele.
Toate releele însă au doar două stări stabile de funcţionare: acţionat şi ne
acţionat, trecând brusc de la o stare la alta sub acţiunea semnalului de intrare când
acesta depăşeşte o anumită valoare prescrisă sau de referinţă. În caz general un
releu poate avea trei elemente componente principale:
1) elementul sensibil (senzorul), care transformă mărimea de intrare într-o
mărime, care poate fi comparată cu mărimea de referinţă;
2) elementul de comparaţie (de prag), care compară aceste mărimi, trecând
brusc într-o stare opusă;
3) elementul de amplificare şi de execuţie, care acţionează asupra
contactelor de ieşire.
Releele cu acţionare temporizată se numesc relee de timp, care pot fi, la rândul
lor, de mai multe tipuri : mecanice, electromagnetice, pneumatice, electronice .
Ţinând cont de varietatea mare de relee menţionate, în continuare vor fi
analizate doar câteva din ele.

4.1.2 Releele electromagnetice şi electronice

Releele şi contactoarele electromagnetice sunt cele mai simple aparate de


comutaţie discretă. Elementul de intrare al lor reprezintă o bobină cilindrică,
constituită dintr-un anumit număr de spire circulare, care înfăşoară un miez
magnetic închis, de exemplu, dreptunghiular. Trei laturi ale acestui miez sunt fixe,
iar a 4–a latură este mobilă, deoarece are construcţia unei pârghii sau a unei
clapete, care poate fi atrasă fie de un resort, fie de bobină (Fig.4.1).
Dacă bobina nu este parcursă de curent, atunci resortul atrage armatura
mobilă către sine, condiţionând o deschidere a armatura Contact
contactului electric de ieşire. În cazul conectării mobila electric

bobinei la o sursă de tensiune sau curent, acest


curent formează un câmp (flux) magnetic  , care resort IB
produce o magnetizare a circuitului magnetic şi o U I 
polarizare N  S a întrefierului  , iar ca urmare - o 

forţă de atracţie FA în întrefierul circuitului miez bobina


magnetic
magnetic: Fig.1
2
FA  k   /  . Fig.4.1
Dacă forţa electromagnetului FA depăşeşte forţa de rezistenţă a resortului Fr ,
adică dacă FA  Fr , atunci partea mobilă este atrasă de electromagnet, ceea ce duce
la micşorarea întrefierului   0 , închiderea contactului electric de ieşire şi
acţionarea releului. Un astfel de contact se numeşte contact normal – deschis
(CND), care se închide în momentul acţionării releului, însă majoritatea releelor
53
mai au unul sau mai multe contacte normal – închise (CNÎ), care se deschid la
acţionarea releului. În schemele electrice bobina (circuitul de intrare) se notează
printr-un dreptunghi, conectat la sursa respectivă, iar contactele CND şi CNÎ – prin
simboluri respective ale unor întrerupătoare sau comutatoare bipoziţionale cu
punct comun (fig.4.2,c). Bornele bobinei se notează, de regulă, prin A1, A2.
Releu de tensiune Releu de curent cc
A bobina 2 3
A
bobina 2 4 A bobina 2 4
U
U
E U E 1
1 3 1 3

B CND CNI B CND CNI B CND


a) b) Fig.3
Fig.2
Fig..4.2 Notarea convenţională a releelor electromagnetice în schemele electrice

Caracteristica principală a releelor şi contactoarelor electromagnetice de


tensiune este caracteristica intrare–ieşire - dependenţa curentului de ieşire I E (de
forţă) de curentul bobinei de intrare I i , care este neliniară, posedând o zonă de
histerezis (Fig.4.3 – zona haşurată). Dacă I i  I A.min ,  FA  Fr , iar releul este ne
acţionat, adică I E  0 . Dacă I i  I A.min  FA  Fr , ceea ce condiţionează o acţionare a
releului şi închiderea CND, când I i  I EN . Pentru o I I  E i
I E .N
acţionare mai sigură, se aplică, de regulă, un curent
I i  I AN  I A. min . Datorită inducţiei magnetice
remanente, la micşorarea curentului I i , releul I I I
0 I Re v A. min AN
i

revine în starea de repaus la un curent de revenire Fig .4


I REV  I A. min , formând astfel zona de histerezis. Fig.4.3
Releele şi contactoarele electromagnetice de tensiune pot avea o tensiune de
alimentare a bobinei fie de curent continuu, fie de curent alternativ, însă de valori
standardizate: 12, 24, 110, 220V. În primul caz curentul I i este limitat numai de
rezistenţa activă a bobinei R: I i  U A / R , de aceea bobina trebuie să aibă un număr
relativ mare de spire, iar ca urmare – un volum şi o masă mai mare.
La alimentare în curent alternativ I i este limitată în plus şi de reactanţa
U m sin t
bobinei X L  L  2fL : ii t   , de aceea numărul de spire poate fi mai
R 2  X L2
mic, iar ca urmare se micşorează gabaritele. Însă în acest caz inductivitatea bobinei
L şi reactanţa ei X depind invers proporţional de L 
valoarea întrefierului  (Fig.4.4). Aceasta
condiţionează o creştere a curentului ii t  în X  

momentul acţionării de (7 – 10) – ori:. În afară de


aceasta, la alimentarea în curent alternativ cresc
pierderile în miezul magnetic datorită curenţilor 0 
turbionari, de aceea alimentarea în curent continuă Fig.5
este mai preferabilă. Fig.4..4
54
O astfel de alimentare permite, de asemenea, realizarea releelor
electromagnetice în calitate de relee de timp cu temporizare la deconectare.
Pentru aceasta releele de timp prevăd adăugător un inel scurtcircuit, care înfăşoară
miezul magnetic. La deconectarea bobinei, când începe să se micşoreze fluxul
magnetic   W   , conform legii inducţiei electromagnetice în inel se induce o
tensiune eL  d / dt , care creează un curent relativ mare. Acest curent creează, la
rândul său, un flux magnetic de reacţie, opus fluxului principal descrescător al
bobinei. Ca urmare, această descreştere devine întârziată cu câteva secunde.
Dezavantajul principal al releelor electromagnetice constă în gabaritele şi
masele lor mari, fiabilitatea scăzută a contactului, datorată apariţiei arcului electric
la deconectare. De aceea în prezent aceste relee se folosesc mai mult în cazurile,
când sunt necesare tensiuni şi curenţi mari de comutaţie (6-10A, 220V) . Însă
chiar şi în aceste cazuri aceste relee se execută într-o construcţie compactă. În
figura 4.5 sunt arătate nişte relee moderne ale companiei RELPOL cu astfel de
parametri şi construcţii, iar contactoarele vor fi arătate în 4.2

Fig.4.5 Relee electromagnetice moderne compacte ale companiei RELPOL

Ţinând cont de dezavantajele releelor electromagnetice în prezent o răspândire


tot mai largă o au releele şi contactoarele electronice, realizate cu elemente
semiconductoare fără părţi mobile şi fără de contacte. Ca elemente statice de
contact servesc tranzistoarele şi tiristoarele de putere. Releele semiconductoare au
55
gabarite şi mase mult mai mici, de aceea au fost concepute mai întâi ca elemente
de interfaţă (de legătură şi separare electrică) dintre diferite dispozitive ale
sistemelor de automatizare . Ele se execută, de regulă, în 2 variante de diferite
puteri : la intrarea sau la ieşirea controlerelor programabile electronice (fig.4.6).
Separarea electrică dintre circuite se face printr-un flux de lumină.

a) b) c)
Fig.4.6 Relee electronice de interfaţă la intrare cu
instalare pe rigleta de 35mm (a,b) şi la ieşire pentru curenţi până la 100A (c)

4.1.3 Contactoare electromagnetice şi electronice


Contactoarele electromagnetice reprezintă nişte relee electromagnetice de
putere mare, deoarece prevăd 2 tipuri de contacte: : principale (de curenţi mari-10-
5000A ) şi auxiliare (de curenţi mici, ca la relee – 3-10A), comandate de o bovină
şi un circuit magnetic cu o armătură mobilă. În figura 4.7 sunt arătate unele
modificaţii ale contactoarelor electromagnetice 3RT10 ale companiei Siemens
pentru comanda motoarelor de la 3 la 250kW.

Fig. 4.7 Contactoare electromagnetice 3RT110 ale companiei Siemens


56
Contactele auxiliare nu au o acţionare electromagnetică proprie, de aceea se
montează deasupra contactoarelor, fiind cuplate cu axul părţii mobile a
electromagnetului de bază pentru a fi acţionate de acesta odată cu contactele de
putere (fig.4.8). Aceasta se referă nu numai la contactoarele singulare, cât şi la cele
duble, destinate pentru comanda reversibilă a motoarelor asincrone.

Fig.4.8 Montarea contactelor auxiliare deasupra axului mobil al electromagnetului


de bază al contactoarelor singulare sau duble

În schemele electrice bobina de comandă a contactoarelor se notează cu


literele A1-A2, iar contactele de putere se evidenţiază printr-un semicerc
adăugător (fig.4.9). Contactele auxiliare pot fi normal deschise sau normal închise,
pe când contactele de putere sunt numai deschise.

Fig.4.9 Notarea contactoarelor


nereversibile şi reversibile în
schemele electrice
Pentru comanda motoarelor cu curenţi până la 100 A au fost elaborate, de
asemenea, contactoare semiconductoare monofazate, bifazate şi trifazate,
utilizând aceleaşi principii de separare electrică ale releelor electronice de putere,
denumite şi Solide State
Relays. Contactoarele
electronice au o construcţie
mai compactă pentru montare
pe şina DIN de 35 mm, o
comandă în curent continuu
24 V şi o protecţie minim
necesară., În figura 4.10,a
sunt prezentate contactoarele
electronice mono-, bi- ţi
trifazate R100 , R300 ale companiei ABB. Fig.4.10
57
4.2 Întrerupătoare automate tipice

Întrerupătoarele automate tipice (IAT) sunt cele mai răspândite aparate


electrice de comutaţie şi de protecţie, fiind utilizate la alimentarea cu curent
electric şi protejarea la scurcircuit şi suprasarcină a tuturor dispozitivelor,
utilajelor şi instalaţiilor electrice. În multe cazuri însă IAT pot asigura şi alte tipuri
de protecţie, de exemplu la minicurenţi de scurgere la masă (corp) sau la dispariţia
tensiunii unei faze. Protejarea este funcţia principală, care se efectuează prin
deconectarea automată a circuitelor alimentate în cazuri de depăşire a curenţilor
prescrişi (sau prestabiliţi). Comutarea manuală sau automată de la distanţă prin
intermediul unui electromagnet este o funcţie auxiliară, necesară pentru
deconectarea circuitelor de la reţeaua electrică de alimentare în cazul unor
reparaţii, deoarece mecanismul de zăvorâre mecanică al lor are un număr limitat de
comutări. În cazuri când sunt necesare un număr relativ mare de comutări pe oră se
folosesc contactoarele, conectate la ieşirea întrerupătoarelor, deoarece
contactoarele nu sunt prevăzute cu funcţii de protecţie.
În practică însă sunt des folosite, de asemenea, mai ales la iluminatul
electric, şi întrerupătoarele neautomate, care sunt mult mai simple, deoarece nu
au mecanism de broască. Însă acestea din urmă nu pot proteja circuitele la
supracurenţi, fiind utilizate doar pentru închiderea şi deschiderea manuală a
circuitelor, Evident, că în aceste cazuri întrerupătoarele neautomate trebuie
conectate la ieşirea întrerupătoarelor automate.
Întrerupătoarele automate monopolare (monofazate), sau tripolare (trifazate)
conţin respectiv câte unul sau trei contacte principale (de forţă), închiderea sau
deschiderea (acţionarea) cărora în regim normal ( I  I max ) este, de regulă, manuală,
iar în cazuri speciale este dublă – manuală şi electromagnetică, pentru a putea fi
comandate de la distanţă ca şi contactoarele. IAT sunt menţinute în stare închisă cu
ajutorul unui mecanism special de zăvorâre (broască). În cazurile, când curentul
atinge valoarea de scurtcircuit –  1.2  20 I N , controlată de un disjunctor sau
declanşator electromagnetic, acesta din urmă acţionează asupra mecanismului
mecanic de zăvorâre, deconectând automat şi cu rapiditate maximă circuitul
electric controlat. După înlăturarea scurtcircuitului întrerupătoarele automate pot fi
reanclanşate manual sau automat foarte uşor şi repede, spre deosebire de
siguranţele fuzibile, care trebuie schimbate după ardere. În legătură cu aceasta
uneori aceste întrerupătoare se mai numesc siguranţe automate. Declanşatorul
electromagnetic de scurtcircuit reprezintă un microreleu de curent maximal, în
cazul unui singur pol, sau trei microrelee de curent, introduse în fiecare fază a IAT
trifazat, partea mobilă a cărora acţionează asupra unui resort reglabil, producând
astfel deszăvorârea mecanismului mecanic de broască şi întreruperea circuitului
electric de forţă.
Majoritatea IAT moderne mai conţin în plus şi un declanşator termic de
suprasarcină, care reprezintă un disjunctor sau un releu termic clasic cu bimetal,
introdus în fiecare fază a curentului de forţă şi care acţionează, de asemenea,
asupra mecanismului de zăvorâre al IAT. Deoarece curentul de suprasarcină
58
I SS  1.05  1.5I N , acţionarea declanşatorului termic este temporizată, întârzierea
fiind invers proporţională cu valoarea curentului. În figura 4.11 sunt indicate 2
curbe timpului de deconectare termică a întrerupătoarelor din stare fierbinte sau
rece în funcţie de raportul dintre curentul real şi cel nominal.

Ţinând cont de dezavantajele


releelor termice, au fost elaborate,
de asemenea, şi declanşatoare
electronice de suprasarcină pe
baza unui releu electronic de control
direct al curentului sau a
temperaturii unui termistor,
rezistenţa căruia variază sub
acţiunea curentului electric. Aceste
declanşatoare electronice au o
rapiditate mai mare şi un diapazon
de prescriere mai larg.
Unele întrerupătoare automate
moderne, destinate pentru comanda
acţionărilor electrice, sunt prevăzute
cu contacte electrice auxiliare de
curenţi mici, montate, de obicei,
lateral (într-o parte sau alta a
întrerupătorului).
Fig.4.11
În afară de numărul de poli (1,2 sau 3) şi de tipul declanşatorului, IAT pot fi
calificate şi caracterizate printr-o serie întreagă de parametri:
- curentul nominal, valoarea căruia este standardizată, de exemplu :
I N  0.5;1.6; 2.5;1; 2; 3; 4; 5; 6;10;16; 20; 25; 32; 40; 50; 63; 80;100;125; A;
- tensiunea nominală, la fel standardizată U N  120 / 240; 220 / 380; 380 / 660; V;
- frecvenţa nominală f N  50 sau 60 Hz;
- capacitatea maximă de rupere la scurtcircuit I CN  50,100kA ;
- caracteristica de acţionare a declanşatorului “timp – curent” – în
dependenţă de clasa declanşatorului - A, B, C, D.
Declanşatoarele electromagnetice de protecţie la scurtcircuit au următoarele
clase principale :
A - 2 I N  t A  3I N - pentru protecţia dispozitivelor electronice;
B - 3I N  t A  5I N - pentru protecţia iluminatului în casele de locuit;
C - 5 I N  t A  10 I N - pentru protecţia motoarelor electrice;
D - 10 I N  t A  20 I N - pentru protecţia transformatoarelor şi a sarcinilor
capacitive.
Timpul de acţionare al acestor declanşatoare t A  0.1s .
59
Nomenclatura întrerupătoarelor automate, produse de diferite companii,
este foarte largă, însă construcţia lor este asemănătoare. În particular pentru
iluminat şi sisteme casnice cu curenţi  100 A se produc IAT cu 1, 2, 3 şi 4 poli (al
patrulea pentru firul nul N). În figura 4.12 sunt reprezentate întrerupătoarele
automate modulare de tipul S2, S200, S500 ale companiei ABB cu curenţi 6-63A
şi cu diferite clase de declanşatoare. Ele au o construcţie compactă cu montare
standardizată pe rigleta DIN 35 mm. Dispozitivele auxiliare (accesoriile) acestor
întrerupătoare, care se fixează lateral, sunt arătate în figura 4.13. Ele includ, în
afară de contacte auxiliare, declanşatoare de tensiune minimă, prevăzute cu
prescrieri de 35-70 % sub valoarea nominală a tensiunii. În figura 4.14 este arătat
un întrerupător automat trifazat ABB, destinat pentru protecţia motoarelor.

Fig 4.12 Întrerupătoare automate modulare S2,S200,S5000 pentru iluminat ale


companiei ABB

Fig, 4.13 Dispozitive auxiliare ale IAT S2 ABB Fig.4.14 ÎAT trifazat ABB
60
Pentru protecţia motoarelor asincrone cu puteri până la 45kW toate
companiile produc o serie compactă şi performantă de întrerupătoare automate
trifazate cu curenţi până la 100A .Declanşatorul electromagnetic de scurcircuit al
acestor întrerupătoare este acordat la o valoare I A  12  13I N , ceea ce permite o
pornire normală a motoarelor şi o protecţie optimală la scurtcircuit. Pentru
protecţia transformatoarelor, care au un curent de conectare chiar mai mare decât
curentul de pornire al motoarelor, declanşatorul de scurtcircuit se acordează la o
valoare mai mare: I A  19 I N . Declanşatorul termic al acestor întrerupătoare permite
o acordare a acţionării lor în diapazonul (0,7 -1,0) IN, unde IN constituie curentul
nominal al întrerupătorului, care se alege mai mare cu (30-50) % faţă de curentul
nominal al motorului.
În figura 4.15 sunt reprezentate 2 modificaţii principale SM1 şi SM2 şi
diferite dispozitive auxiliare ale întrerupătoarelor automate tipice ale companiei
Lovato Electric cu un diapazon 0,1-32A şi 22-100A. Pe lângă cele 2 protecţii
principale, aceste întrerupătoare mai asigură în plus protecţia motoarelor la
dispariţia unei faze. În componenţa accesoriilor intră nu numai contactele auxiliare
şi declanşatorul de tensiune minimă, ca la compania ABB, ci şi nişte şine de
conexiuni paralele ale întrerupătoarelor, cutii de montare a lor pe perete sau pe un
panou şi altele.

Fig.4.15 Întrerupătoare automate trifazate SM1 - SM2 şi diferite dispozitive


auxiliare şi accesorii ale lor, produse de compania Lovato Electric

Întrerupătoarele de curenţi mai mari de 100A au o construcţie clasică cu montare


în spatele panourilor de distribuţie a energiei electrice. În figura 4.16 sunt arătate 3
modificaţii ale întrerupătoarelor LZM ale companiei Moeller cu curenţi 15-1600A.
61

Fig.4.16 Întrerupătoare trifazate LZM de curenţi 15-1600A ale companie Moeller

Notarea convenţională generală a întrerupătoarelor în schemele electrice este


arătată în figura 4.17. Contactele de putere sunt specificate prin literele L1-L3 şi
T1-T3, iar contactele auxiliare normal deschise şi normal închise ţ prin 1.11-1.12,
1.21-1.22, 1.13-1.14, 1.23-1.24. Mecanismul de broască este reprezentat printr-un
pătrat cu cruce în interior. Asupra acestui mecanism acţionează declanşatorul
termic în formă de impuls dreptunghiular temporizat şi declanşatorul
electromagnetic de protecţie la scurtcircuit, identificat prin litera I şi semnul >.

Fig.4.17 Reprezentarea elementelor întrerupătorului automat în schemele electrice


62
4.3 Întrerupătoare automate diferenţiale de protecţie la curenţi de
scurgere la masă

Importanţa aceste întrerupătoare constă nu numai în protecţia motoarelor


şi a altor utilaje electrice, izolate de pământ sau de nul, la apariţia curenţilor de
scurgere la masă în cazurile înrăutăţirii izolaţiei lor faţă de corp, ci şi în
protejarea organismului uman la atingerea lui de corpul motoarelor aflate sub
tensiune. În plus această protejare are loc nu numai la atingerea corpului
motoarelor aflate sub tensiune, ci la orice atingere de un conductor deschis aflat
sub o anumită tensiune. În fiecare caz prin organismul uman trece un curent, care
depinde de rezistenţa corpului şi de valoarea tensiunii şi care se închide prin
pământ, în cazul sistemului de tensiune cu nul legat la pământ. Acest curent poate
fi mic, însă pentru organismul uman un curent mai mare de 0,1 A este deja
periculos. Rezistenţa interioară medie a organismului uman tânăr, de la mână
spre picior, constituie aproximativ 1000-2000 Ω. Dacă picioarele nu sunt izolate
de pământ, atunci la o tensiune de 230V prin organism poate să treacă un curent
de 230 mA, ceea ce pentru un organism tânăr poate fi mortal. De aceea
întrerupătoarele automate diferenţiale (IAD), destinate pentru protecţia
electrocutării organismului uman, sunt prevăzute cu următoarele valori de
prescriere ale curentului de scurgere: 10, 30, 100mA.
În cazul legării corpului motoarelor la nul sau la pământ, întrerupătoarele
obişnuite le pot deconecta numai la o străpungere definitivă, când rezistenţa
izolaţiei se micşorează până la zero, şi când curentul creşte până la valoarea de
scurcircuit . În practică însă rezistenţa izolaţiei faţă de corp, în majoritatea
cazurilor, nu scade brusc până la zero, ceea ce cauzează un curent de scurgere
mult mai mic decât cel de scurcircuit, însă suficient deseori pentru a supraîncălzi
conductoarele şi a provoca un incendiu. De aceea protecţia la curentul de
scurgere la masă poate servi în plus ca şi o protecţie antiincendiară. Evident, că
valorile curentului de prescriere al întrerupătoarelor diferenţiale pentru o astfel de
protecţie pot fi mai mari faţă de protecţia organismului uman - 0,1-1,0A. În
cazul, când curentul real de scurgere depăşeşte valoarea respectivă de prescriere,
IAD deconectează în mod automat, la fel ca şi întrerupătoarele automate
obişnuite, circuitul de forţă al unui consumator, pe care-l protejează.
Valorile nominale ale curentului de forţă al întrerupătoarelor diferenţiale,
produse industrial, coincid cu valorile standardizate ale curentului
întrerupătoarelor automate obişnuite - 16, 25, 50, 63, 100A (la cele ruseşti BД1 –
63 УЗО) sau AД12, AД14) şi 16, 25 – 224A (la cele germane Siemens 5SM1).
Valorile nominale ale tensiunilor însă depind de numărul de faze ale instalaţiilor,
care se protejează prin IAD. Din acest punct de vedere IAD se împart în 2
variante constructive principale (vezi foto BД1– 63 Fig.4.26,a):
1) cu 2 intrări şi 2 ieşiri de forţă (faza L şi nulul N) – pentru consumatori
monofazaţi;
2) cu 4 intrări şi 4ieşiri de forţă (L1, L2, L3 şi N) – pentru instalaţii trifazate.
Întrerupătoarele diferenţiale ruseşti BД1-63 (fig.4.18,a) nu pot asigura
protecţia, instalaţiilor la scurt circuit şi suprasarcină, de aceea utilizarea lor
63
necesită o înseriere cu întrerupătoare automate obişnuite. În legătură cu aceasta
au fost elaborate, de asemenea, nişte IAD combinate – AД12, AД–14(Fig.
4.18,b) sau 5SU3(6), care asigură toate protecţiile menţionate mai sus.

a) b)
Fig.4.18 Întrerupătoare automate
diferenţiale ale companiei ruseşti
ИЭК : a) – ВД1-63 cu protecţie numai
la curent de scurgere la masă; b) –
АД12, АД14 cu protecţie la curent de
scurgere, la curent de scurcircuit şi la
curent de suprasarcină

În figura 4.19 sunt reprezentate câteva modificaţii de ÎAD F200 şi DS ale


companiei ABB cu aceleaşi 2 funcţii de protecţie. Valorile curentului prescrise
de scurgere ale lor sunt cuprinse între 0,1A şi 1,2A. Ele mai asigură , de
asemenea, o temporizare reglabilă 0,3-5s pentru deconectare selectivă a 2 ÎAD.

Fig.4.19 Întrerupătoare automate diferenţiale DS ale companiei ABB


64
Principiul de funcţionare al IAD este relativ simplu, având la bază un
transformator diferenţial cu circuit magnetic toroidal 1 (fig.4.20). Prin fereastra
interioară a acestui toroid se trec conductoarele curentului de forţă, care servesc
ca înfăşurări primare de o singură spiră w1=1 ale transformatorului diferenţial. În
variantă monofazată, de exemplu, curentul conductorului de fază I1 este egal cu
curentul nulului I 11 , însă aceşti curenţi au sensuri diferite. Ca urmare, fluxurile
magnetice Ф1 şi Ф2 , create de aceşti curenţi în miezul toroidal, de asemenea sunt
egale şi opuse: Ф1 = Ф2 , iar fluxul rezultant: ФΣ =Ф1 - Ф2 = 0, ceea ce
condiţionează în înfăşurarea secundară cu spire w2 o tensiune de inducţie e2 =0.
În cazul atingerii operatorului uman de un conductor aflat sub tensiunea de
fază, sau de corpul instalaţiei, izolaţia căreia este străpunsă, prin organismul
uman, pământ şi faza de alimentare apare un curent adăugător, numit curent de
scurgere la pământ Isc. Acest curent condiţionează un dezechilibru între
curenţii (I1 +Isc) - I1 =  I>0 şi
fluxurile lor magnetice
Ф1 - Ф2 = Ф  >0. Ca urmare,
în circuitul secundarului
transformatorului apare un
curent I2 >0, care alimentează
electromagnetul 2. Când acest
curent atinge valoarea
prescrisă I2=Ip, are loc
acţionarea electromagnetului
2, declanşarea mecanismului
de zăvorâre 3 şi deconectarea
automată a instalaţiei de la
reţeaua de alimentare.
Pentru o testare imitatoare
a funcţionării întrerupătorului
diferenţial este prevăzut un
buton „Test” şi o rezistenţă
anumită R, care pot forma un
curent artificial de scurgere
prin şuntarea
transformatorului . Fig.4.20 Principiul de funcţionare al ÎAD

În mod analogic funcţionează şi varianta trifazată a întrerupătorului


diferenţial, trecându-se prin fereastra miezului magnetic toate conductoarele de
fază, inclusiv nulul reţelei. În lipsa curentului de scurgere, suma curenţilor
acestor conductoare, de asemenea, este egală cu zero: iL1 +iL2 +iL3 =0. În unele
instalaţii însă forma acestor curenţi nu este sinusoidală, ceea ce necesită nişte
modificaţii speciale ale IAD.
65
Notarea convenţională a ÎAD monofazate şi trifazate în schemele electrice
include transformatorul toroidal şi butonul de testare înseriat cu rezistenţa de
limitare a curentului de scurgere artificială (fig. 4.21).

Fig.4.21Întrerupătoare automate diferenţiale şi notarea lor în schemele electrice

Toate întrerupătoarele descrise mai sus necesită o deblocare manuală în caz


de acţionare. În cazurile, când dispozitivele protejate nu se află sub supraveghere,
sau diferite semnale parazite condiţionează o acţionare falsă, pot fi utilizate
întrerupătoare diferenţiale completate cu dispozitive adăugătoare de deblocare
automată (fig.4.22). Ele resetează fiecare acţionare de câteva ori, după dorinţa
utilizatorului.

Fig.4.22 Întrerupător diferenţial F370 cu deblocare automată ABB


66
În afară de întrerupătoarele automate diferenţiale , companiile ABB şi
Lovato electric mai produc relee de protecţie la apariţia curentului de
scurgere la masă. Aceste relee sunt concepute pentru a depista curentul de
scurgere în cazul unor curenţi de linie mai mari, utilizând pentru aceasta un
transformator toroidal exterior, prin fereastra căruia se trec conductoarele de
putere.
În figura 4.23 sunt arătate modificaţiile releelor de monitorizare a
curentului de scurgere la masă R1D şi RMT ale companiei Lovato Electric.
Modificaţiile lor sunt prevăzute pentru unul sau 2 semnale de prescriere a
curentului de scurgere, cu o comandă locală sau la distanţă şi pentru curenţi de la
0,025A şi până la 250A, iar pentru o deconectare selectivă a 2 relee este
prevăzută şi o temporizare în limitele 0,02-5s. La modificaţiile de curenţi mai
mici transformatoarele toroidale sunt incorporate în interior. Contactele
comutatoare de ieşire ale acestor relee se utilizează, de obicei, pentru
deconectarea declanşatorului întrerupătorului automat de protecţie.

Fig.4.23 Relee de monitorizare a curentului de scurgere la masă Lovato Electric


În figura 4,24,a este
arătat un releu
asemănător al companiei
ABB, iar în figura 4.24,b
- un transformator
toroidal exterior, necesar
pentru funcţionarea
releului de protecţie.

Fig.4.24 Releu de control


al curentului de scurgere la masă F370 ABB cu transformator toroidal exterior
67
4.4. Principii şi dispozitive moderne de protecţie a motoarelor asincrone

4.4.1. Principii şi noţiuni generale


Motoarele asincrone (MA) cu rotor scurcircuitat şi de utilizare generală, pe
lângă simplitatea şi preţul mic de cost, posedă totuşi un dezavantaj principal : sunt
sensibile la diferite regimuri anormale şi, în deosebi la suprasarcini la arbore,
deoarece cuplul maxim al lor este limitat: Mmax=(2,0 – 2,5)MN , iar cuplul de
pornire este şi mai mic. Depăşirea cuplului de suprasarcină MS> Mmax, chiar pe o
perioadă scurtă, condiţionează oprirea motorului şi trecerea lui în regim de
scurtcircuit cu o alunecare S=1 şi un curent I  I sc  5  7 I n . Dacă cuplul de
suprasarcină nu se micşorează şi dacă protecţia motorului nu-l deconectează timp
îndelungat de la reţea, regimul de scurcircuit conduce la supraîncălzirea şi ieşirea
lui din funcţie. De aceea protecţiei trebuie să i se acorde o atenţie şi o importanţă
deosebită, deoarece aceasta nu este numai o problemă tehnică, ci deseori şi una
economică. Într – adevăr, ieşirea din funcţie a motorului este însoţită, de regulă, şi
de întreruperea îndelungată a unui proces tehnologic sau a unui utilaj costisitor, iar,
ca urmare, şi de pierderi economice în afară de cheltuieli pentru reparaţia
motorului.
Suprasarcina de curent a MA trifazate însă poate fi condiţionată nu numai de
creşterea cuplului de sarcină la arbore, ci şi de alte cauze:
 din cauza creşterii timpului de pornire, care depinde de momentul de
inerţie al maşinii de lucru;
 din cauza micşorării tensiunii sau frecvenţei reţelei de alimentare;
 din cauza asimetriei tensiunilor de fază sau la dispariţia unei faze;
 din cauza numărului mare de porniri pe oră;
 din cauza înrăutăţirii ventilaţiei sau a creşterii temperaturii mediului ;
 din cauza unor defecţiuni mecanice (a sfărâmării rulmenţilor);
 din cauza alimentării cu tensiuni nesinusoidale.
Sarcina principală a dispozitivelor de protecţie (DP) constă în deconectarea
motorului înainte ca temperatura lui să atingă valoare maximă, după care se
micşorează rezistenţa izolaţiei, devenind periculoasă pentru o funcţionare normală.
La baza acestor dispozitive pot sta mai multe principii sau tipuri de protecţie :
 maximală de curent (de scurtcircuit);
 maximală şi minimală de tensiune, sau la dispariţia ei;
 protecţia la dispariţia unei faze;
 protecţia la suprasarcini la arbore, care atrage după sine şi suprasarcini
de curent (1,05 – 1,5)IN;
 protecţia la curenţi de scurgere la masă (corp), care apar la scăderea
rezistenţei de izolaţie sub o anumită limită;
 protecţia antiexplozivă (pentru lucrări în mine, unde predomină
amestecuri de gaze explozive);
 protecţia climatică (contra influenţei factorilor climatici ai mediului
ambiant cu temperaturi foarte ridicate sau scăzute, cu umiditate
excesivă).
68
Dintre toate aceste protecţii cele mai principale sunt cele de curent maximal
(scurtcircuit), de suprasarcini şi de dispariţie a unei faze. Suprasarcinile la arborele
motorului conduc la o creştere lentă a curentului şi a temperaturii înfăşurărilor lui,
de aceea acest tip de protecţie se mai numeşte şi protecţie termică, iar ea poate fi
realizată prin 2 sau chiar 3 procedee sau metode:
1) prin măsurarea temperaturii înfăşurărilor (metoda directă);
2) prin măsurarea curentului (metoda indirectă);
3) prin ambele metode.
Controlul direct al temperaturii se recomandă în următoarele cazuri:
 în regimurile cu funcţionare de scurtă durată (S2) sau intermitentă (S3),
când curentul poate depăşi valoarea nominală, iar temperatură – nu;
 în cazul unor porniri – frânări îndelungate (peste 10s);
 la o răcire insuficientă sau la o temperatură înaltă a mediului ambiant;
Pentru a controla temperatura reală a MA în înfăşurările lor se instalează, în
calitate de senzori termici, nişte termorezistenţe sau termistoare
R
semiconductoare cu un coeficient pozitiv de temperatură  0 (la
t o C
creşterea temperaturii motorului rezistenţa senzorului creşte proporţional şi
invers). Această variaţie este transformată apoi de dispozitivul de protecţie într
– un semnal discret de declanşare
QF
a contactorului KM, care KM M
alimentează statorul motorului.
Protecţia lui la scurtcircuit în
aceste cazuri trebuie asigurată cu
ajutorul întrerupătoarelor DP
automate QF sau a siguranţelor
fuzibile (fig. 4.25). Fig. 1
Fig.4.25
DP bazate pe măsurarea reală a curentului motorului se realizează, la rândul
lor, cu ajutorul a 4 tipuri principale de aparate de protecţie termică :
 întrerupătoare automate cu declanşatoare termice de protecţie la
suprasarcină (în plus la protecţia la scurcircuit) ;
 relee termice de protecţie cu 2 metale diferite şi lipite, care la încălzire
se îndoaie, acţionând mecanic asupra unui contact electric;
 relee electronice de protecţie, care compară valoarea reală a curentului
cu cea prescrisă, acţionând când aceste valori devin egale.
 relee electronice de protecţie combinată, care controlează atât
curentul, cât şi temperatura reală a motorului.
Realizarea practică a tuturor acestor principii de protecţie se efectuează prin
deconectarea bobinei de alimentare a contactorului de comandă a motorului
asincron în caz de depăşire neadmisibilă a curentului acestuia. Pentru acest scop
au fost propuse mai multe variante de scheme electrice tipice, care au devenit un
standard industrial şi care utilizează, în plus, şi nişte elemente de comandă, ca de
exemplu butoanele sau comutatoarele cu semnalizare luminiscentă.
69
4.4.2 Scheme tipice de protecţie şi de comandă simplificată a MA

În figura 4.26 este arătată partea de forţă şi de comandă a 3 scheme tipice


simplificate de comandă şi protecţie la scurtcircuit şi suprasarcină a MA cu :
 întrerupător automat Q1 cu declanşator electromagnetic şi termic şi
contactor electromagnetic Q11 ;
 siguranţe fuzibile F1 în fiecare fază de protecţie la scurcircuit, contactor de
comandă Q11 şi releu termic de suprasarcină F2, conectat direct cu MA;
 varianta precedentă, prevăzută pentru motoare de putere mare cu
conectarea releului termic în circuitul secundar de 5A al transformatoarelor de
curent, curentul în circuitul primar fiind practic nelimitat – 200-5000A.

Fig.4.26 Scheme tipice de comandă şi protecţie la scurcircuit şi suprasarcină a MA

Partea de comandă a acestor scheme include un buton normal deschis I pentru


START, şuntat de un contact auxiliar de autoalimentare a bobinei contactorului
70
Q11, un buton normal închis 0 pentru STOP şi contactul de protecţie al
întrerupătorului Q1 sau a releului termic F2, care deconectează motorul în caz de
suprasarcină.
Conform standardului european EN- 61346-2 contactoarele se notează prin
litera Q, urmată de 2 cifre. Prima cifră indică : 1 – cu o singură viteză ; 2 – cu
două viteze. Cifra a doua poate fi diferită : 1- comandă nereversibilă; 2 –
comandă reversibilă: 3 – conexiune stea; 4 – contactor de şuntare; 5 – conexiune
triunghi .
În figura 4.27 este arătată schema tipică de realizare a aceloraşi protecţii, însă
cu comandă reversibilă a motorului, utilizând pentru aceasta un bloc S11 cu 3
butoane cu următoarele semnificaţii : I – sens direct; II - sens invers; 0 – STOP
din orice sens. Fiecare buton de direcţie o rotirii are câte un contact normal
deschis şi câte unul normal închis. Pentru inversarea sensului de rotaţie a
motorului, contactele contactoarelor Q11 şi Q12 schimă cu locul 2 faze statorice,
de aceea conectarea concomitentă a acestor contactoare trebuie exclusă, deoarece
condiţionează un scurcircuit între 2 faze. Acest lucru se realizează prin utilizare a
2 contacte normal închise Q11(21-22) şi Q12 (21-22), numite şi contacte de
interblocare, care sunt conectate vice-versa (încrucişat) în circuitele de
alimentare a bobinelor contactoarelor respective.
Prima variantă de comandă asigură o inversare a sensului de rotaţie numai
după o deconectare prealabilă a contactorului precedent prin butonul comun 0
(21-22) STOP, deoarece apăsarea celuilalt buton nu întrerupe alimentarea
bobinelor contactoarelor prin contactele auxiliare de automenţinere ale lor Q11
(13-14) şi Q12 (133-14). În cea de-a doua variantă, inversarea este posibilă din
mers, adică fără apăsarea butonului STOP, deoarece apăsarea celuilalt buton
întrerupe alimentarea bobinei contactorului, precedent.

Fig.4.27 Schema tipică de protecţii principale şi de comandă reversibilă a MA


71
4.4.3 Dispozitive moderne de protecţie termică şi electronică

În figura 4.31,a este reprezentat releul termic 3RU al companiei Siemens


şi elementele lui de comandă. El are nişte ieşiri în variantă de şurub, iar intrările au
forma unor fişe de o anumită lungime şi amplasate la o astfel de înălţime, încât să
asigure o montare exactă împreună cu contactorul de comandă al motorului
(fig.4.31,b) . Fiecare releu termic se execută pentru un interval anumit de curent,
de exemplu 1-1,6A, sau 2,5-4A şi aşa mai departe până la 100A. Alegerea valorii
necesare a curentului nominal se efectuează cu ajutorul unui disc rotitor cu cruce
în centru. Releul este prevăzut cu 3 butoane : STOP - de culoare roşie, care
asigură deconectarea contactorului fără acţionarea releului, TEST, ascuns sub un
căpăcel de masă plastică, şi RESET după acţionarea lui.

Fig.4.31 Releul termic de protecţie a motoarelor


3RU al companiei Siemens (a) şi montarea lui
într-un singur bloc cu contactorul 3RT (b
În figura 4.32 sunt reprezentate nişte relee termice separate şi accesoriile de
montare ale lor, produse de compania italiană LOVATO ELECTRIC. În afară
de protecţia la suprasarcină, ele mai pot proteja motorul la dispariţia unei faze
şi sunt prevăzute cu resetare manuală sau automată.

Fig.4.32
72
În figura 4.33,a este reprezentat o modificaţie mai nouă a unui releu termic,
produs de aceeaşi companie LOVATO ELECTRIC într-un singur bloc compact
cu contactorul trifazat de comandă a motorului , iar în figura 4.33,b - protecţia
termică clasică printr-un întrerupător automat., cuplat cu un contactor
corespunzător. În figura 4.34 compania ABB propune o variantă de protecţie
integrată, inclusiv la dispariţia unei faze şi la asimetria fazelor. într-un
întrerupător automat, la care se mai adaugă doar contactorul.

a) b)
Fig.4.33Dispozitive de
protecţie clasică: a)-, cu
releu termic–contactor şi întrerupător automat Fig.4.34 Protecţie integrată
– contactor (LOvato Electric) în întrerupător automat ABB

În figura 4.35 sunt arătate o grupă de relee electronice de protecţie la


depăşirea valorilor maxime şi minime ale tensiunii, curentului, frecvenţei, la
dispariţia unei faze, la variaţia succesiunii fazelor, asimetriei lor, sensului de
rotaţie a motorului ale companiei LOVATO ELECTRIC. Releele de tensiune, de
exemplu, sunt universale.
deoarece includ mai multe
protecţii – la dispariţia unei
faze, la asimetria şi succesiunea
lor. Unele dintre aceste
protecţii acţionează momentan
(la dispariţia fazei sau
schimbarea succesiunii lor), iar
altele - cu întârziere.

Fig.4.35 Relee electronice de


protecţie ale companiei Lovato
73
Dintre releele electronice de protecţie de tensiuni joase ale companiei
Siemens pot fi menţionate relee 3RB10 (fig.4.36,a) cu un diapazon de control
al curentului 0,4-630A (335kW), care sunt mult mai performante faţă de releele
termice. Ele asigură un diapazon mult mai larg de prescriere a curentului:
Ip=(0,25 – 1,0)IN adică 1:4, având o acţionare IA=1,14Ip – la fiecare valoare
prescrisă; o protecţie adăugătoare la dispariţia unei faze de alimentare a
motorului cu un timp de acţionare până la 3s; un consum de energie mult mai
mic. Un alt parametru al acestor relee este clasa de temporizare la pornirea
motorului – 5, 10 şi 20. Această clasă subînţelege o temporizare respectivă de 5,
10 sau 20 de secunde , necesare pentru a exclude acţionarea lor în timpul pornirii
motorului, când curentul depăşeşte mult valoarea nominală.
Releele 3RB10, la fel ca şi cele italiene, nu impun nici o sursă exterioară de
alimentare în curent continuu +5V, întrucât se alimentează de la acelaşi sistem de
tensiune pe care îl controlează şi protejează. Pentru aceasta releele 3RB10 includ
3 transformatoare de măsurare a curentului (TC) în fiecare fază şi un
transformator de tensiune de putere mică (fig.4.36,b). Dispozitivul electronic
conţine nişte circuite integrate analogice (microscheme), care compară curentul
real din fiecare fază cu cel prescris şi în caz de depăşire formează un semnal
discret de acţionare de tip releu cu CNI.

~ N ~

KM

3RB10
TC

TC

TC

M
Fig. 1.5

a) b)
Fig.4.36 Releul electronic de protecţie 3RB10 al companiei Siemens

Releele 3RB12 (Siemens) sunt înzestrate cu un microprocesor, de aceea sunt


mai performante decât 3RB10, asigurând mai multe funcţii de protecţie, inclusiv
protecţie termică directă (cu senzor de temperatură) şi indirectă, precum şi funcţii
de comandă, de diagnostică. Pe lângă funcţiile releului precedent, acest releu
asigură o protecţie la o asimetrie substanţială a tensiunilor (curenţilor) pe faze, la
străpungerea izolaţiei faţă de corp (pământ), la blocarea mecanică a motorului .

S-ar putea să vă placă și