CAPITOLUL 4 

BOBINE 
Bobinele sunt componente de circuit care permit înmagazina de energie electrică. Energia
este înmagazinată în câmpul magnetic care se stabileşte în vecinătatea circuitului bobinei.
Mărimea caracteristică a unei bobine este inductanţa sau inductivitatea. O bobină este constituită
dintr-un sistem de spire în serie, care înlănţuie acelaşi circuit magnetic şi care este utilizată
 pentru:
•  a produce o anumită tensiune magnetomotoare când spirele sunt parcurse de curent
electric;
•  a fi sediul unei tensiuni electromotoare induse, când circuitul magnetic este străbătut de
flux magnetic variabil în timp.
Tensiunea magnetomotoare produsă de bobină la curent electric dat, cât şi tensiunea
electromotoare indusă în bobină, sunt proporţionale cu numărul de spire ale bobinei. [7]. Prin
dispunerea conductorului sub formă de spire se intensifică câmpul magnetic propriu, atunci când
este străbătut de un curent electric. Creşterea fluxului magnetic propriu se obţine şi prin
introducerea unei piese din material magnetic în interiorul bobinei (miezul magnetic).

4.1.Generalitati. Clasificarea bobinelor

Parametrul de bază al unei bobine este inductanţa L sau inductivitatea acesteia. Inductivitatea
 proprie a unui circuit electric se defineşte prin raportul dintre fluxul magnetic Φ  care străbate
suprafaţa limitată de conturul circuitului electric şi curentul i care produce acest flux. Noţiunea de
inductanţă se poate interpreta ca:
-proprietatea unui circuit electric de a se opune variaţiei curentului electric care îl străbate:

Φ(t ) =  L ⋅ i (t )   (4.1)

-proprietate a bobinei de a acumula energie W m în câmp magnetic:

 L ⋅ I 2
W m =   (4.2)
2
Valoarea inductanţei  L depinde de forma geometrică a infăşurării (forma de dispunere a
spirelor), de dimensiunile înfãşurării şi de caracteristicile miezului magnetic. Proprietăţile
magnetice se pot caracteriza prin reluctanţa magnetică Rm definită prin relaţia:

l m
 Rm =   (4.3)
µ  ⋅ S m

unde: l m - lungimea liniilor de câmp;

µ  =µ0 µr   permeabilitatea absolută;
S m – suprafaţa prin care se închid liniile de câmp.

Producătorii de miezuri pentru bobine indică valoarea factorului de inductanţă A L, a cărui

valoare este invers proporţională cu reluctanţa magnetică:
 

66 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

1
 A L =   (4.4)
 Rm

Simbolizarea bobinelor se prezintă în figura 4.1., respectiv: pentru inductanţele fixe fără
miez (a), cu miez (b), iar pentru cele cu inductanţă variabilă (c).

a) b) c)
 Fig.4.1. Simbolizarea bobinelor
a) fără miez, b) cu miez, c) cu inductanţã variabilă

Datorită diversităţi utilizăriilor, precum şi a domeniului de valori, în general, la bobine nu

există o producţie de valori tipizate ca la rezistoare şi condensatoare. De obicei, producătorii de
aparatură electrică şi electronică îşi realizează bobinele necesare propriilor utilizări.
Bobinele se pot clasifica după următoarele criterii [7]: destinaţia bobinei, funcţiile
îndeplinite, gama de frecvenţă în care se utilizează, caracteristicile geometrice: forma bobinei şi
a spirelor, tipul carcasei, numărul de straturi ale înfăşurării, puterea circuitului electric din care
fac parte, -posibilităţile de reglaj a inductanţei, etc.
•   După destinaţie ca element de circuit există: bobinele de inductanţă, şi bobinele de reactanţă
(care introduc în circuitele de curent alternativ o reactanţă).
•   După funcţiile îndeplinite de bobină există: bobine de şoc, egalizare, stingere, absorbţie,
deflexie, măsurare, acord.
•   După gama de frecvenţe se întâlnesc bobine la frecvenţa reţelei (de şoc, de reactanţă), bobine
de audiofrecvenţă, bobine de radiofrecvenţă.
- Bobinele la frecvenţa reţelei (50 Hz sau 60Hz ), ca şi cele de audiofrecvenţă, se realizează,
de obicei, cu miez magnetic. Aceste bobine au un număr mare de spire, iar miezul formează un
circuit magnetic închis. Prezenţa miezului magnetic determină o dependenţă neliniară a
inductivitaţii funcţie de valoarea curentului care o parcurge (fig.4.2).
- Bobinele de radiofrecvenţă se realizează cu un strat sau mai multe straturi, cu sau fară
miez magnetic, având circuit magnetic deschis (tabel 4.2).
- Bobinele pentru frecvenţe înalte (ultra high frecvency UHF ) au puţine spire (1-4 spire) din
conductor gros, de cele mai multe ori fără carcasă şi fără miez magnetic.
•   După forma geometrică, se pot deosebi: bobine cilindrice, bobine plate, bobine toroidale, iar
după forma spirelor se întâlnesc bobine cu spire circulare, dreptunghiulare sau pătrate. După
numărul de straturi se deosebesc bobine cu un strat şi bobine cu mai multe straturi.
•   După puterea circuitului din care fac parte, se deosebesc bobine de mică putere (circuite
acordate, filtre, circuite de deflexie, etc.) şi de  putere mare  folosite la filtrajul curentului la
redresoarele de putere, la limitarea curentului - bobine de reactanţă sau la etajele finale ale
emiţătoarelor de putere. Bobinele de putere sunt parcurse de curenţi mari şi de aceea bobinarea
se realizează astfel încât să se asigure o bună răcire.
 

BOBINE 67
•   În funcţie de posibilitatea de modificare a inductanţei se deosebesc bobine fixe şi bobine cu
inductanţă variabilă. La ultima variantă inductanţa se poate regla în anumite limite, prin
modificarea numărului de spire sau a poziţiei miezului magnetic. Modificarea numărului de spire
se poate face în mod continuu, în cazul bobinelor cu un singur strat sau în trepte prin comutarea
spirelor sau secţiunilor bobinei. Deplasarea miezului magnetic în interiorul bobinei permite de
asemenea un reglaj al inductanţei între anumite limite. În diagrama de mai jos se prezintă o
clasificare a bobinelor şi a utilizărilor acestora (fig. 4.2)

BOBINE

Cu miez Fără miez

(cu aer)

masiv din tole din ferită magnetodielectric

Relee,
Electromagneţi, Transformatoare, Transformatoare
Electromotoare Bobine de şoc de impuls

Bobine de excitaţie Bobine de inducţie Bobine de

radio frecvenţă

BOBINE

 Fig. 4.2 Diagrama clasificări bobinelor şi a utilizărilor acestora

4.2. Caracteristicile bobinelor. Parametrii

În cele ce urmează se vor face referiri numai la bobinele de inductivitate proprie, cu simbolul
 L sau cu un indice, L1.  Principalele caracteristici ale unei bobine sunt:
 Inductivitatea (inductanţa proprie) se defineşte prin raportul dintre fluxul magnetic propriu
Φ   şi valoarea curentului i care străbate bobina:
 

68 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

  Φ
 L =
  (4.5)
i
Unitatea de inductivitate în S istemul I nternaţional se numeşte henry [H], având submultiplii:

1mH=10-3 H ,  1µ  H=10-6  H   şi 1nH=10-9 H.

Fluxul magnetic Φ prin circuitul considerat se calculează în funcţie de inducţia magnetică  B,
fiind proporţional cu numărul de N  spire ale înfăşurării bobinei şi cu fluxul fascicular Φ f (printr-o
spiră):

Φ = ∫ B ⋅d S  =   N ⋅ Φ f    (4.6)

S Γ

Calculul inducţiei magnetice  B se face simplu numai în cazuri particulare, şi de aceea se

obişnuieşte exprimarea inductivităţii în funcţie de reluctanţa magnetică echivalentă Rm , comform
relaţiei:
Φ 1 θ  N 2
 L =  N ⋅  f  =  N ⋅ ⋅ =   (4.7)
i i  Rm  Rm
unde, θ= N i reprezintă solenaţia.

Inductivitatea bobinelor cu miez magnetic (feromagnetic sau din ferită) este neliniară
(depinde de valoarea curentului), deoarece fluxul magnetic depinde neliniar de valorile curentului
(fig.4.2.). Valorile maxime ale inductivităţii bobinei rezultă pentru valorile curentului i  la care
variaţia fluxului d Φ di  este maximă (intervalul marcat prin linie întreruptă în figura 4.2). Pentru
a ţine sama de această dependenţă se defineşte inductivitatea dinamică Ld  :

d Φ
 Ld  =   (4.8)
di

Modul de variaţie al fluxului şi respectiv al inductivitaţii dinamice  Ld   în funcţie de valoarea

curentului se datorează modificării permeabilităţii magnetice relative µ r  =  B (µ0 H )   a miezului
 bobinei. La funcţionarea bobinei cu miez în curent alternativ de amplitudine redusă (regimul de
semnal mic) permeabilitatea este egală cu  permeabilitatea relativă iniţială  µ i  a miezului
(proporţională cu panta în origine la curba Φ(i)) este practic constantă. Punctul de funcţionare se
deplasează pe un un ciclu minor, indicat cu linie întreruptă figura 4.3.a, şi ca urmare, a variaţiei
mici a a fluxului se poate aproxima valoarea inductivitaţii cu cea din regim static L (Ld ≈ L)
  .
La funcţionarea cu amplitudinea mare  a componentei tensiunii alternative (regimul de
semnal mare) inductivitatea variază în funcţie de limitele de variaţie ale curentului care străbate
 bobina. Punctul de funcţionare, în acest caz, se deplasează pe un ciclu de histerezis (ciclu limită)
aşa cum se indică în figura 4.3.a (cu linie continuă). În cazul în care, curentul prin bobină are şi o
componentă continuă  I 0 ,variaţia inductivitaţii se stabileşte pe un ciclu de histerezis parţial (fig.
4.3.b). În acest regim se defineşte fie o inductivitate dinamică medie Ldm, , fie o inductivitate  L 
 pentru o anumită valoare a curentului:
 ∆Φ d Φ
 L = Ldm =   sau  L =   (4.9)
∆i di  I  =  I 0
 

BOBINE 69

 Fig.4.2  Dependenţe la bobina cu

miez magnetic a) a fuxului
magnetic de curent;
 b) a inductivitaţii în funcţie de
valoarea curentului din circuit
 b)

i(t) i(t) 

i0

  ψ
   ∆

  x
  a
  m
  ψ ∆i

 I 0
 I max

 Ld =∆Ψ  
 / ∆i
 / ∆i 
 Ld =∆Ψ  

i i

 Fig.4.3  Dependenţa Ld (i) în curent sinusoidal a) fără componentă continuă;

 b) cu componentă continuă
 

70 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

Principalii parametrii ai bobinelor sunt:

Factorul de inductanţă  A L  [nH / sp2  ] reprezintă inductanţa pe care ar avea-o o bobină de
formă şi dimensiuni date, situată pe un miez într-o poziţie determinantă, dacă ar fi formată
dintr-o singură spiră. În funcţie de factorul de inductanţă A L , inductanţa unei bobine cu N  spire se
calculează cu relaţia:

 L[ H ] =  N 2 ⋅ A L ⋅ 10 9   (4.10)

Cunoscând factorul de inductanţă  A L  al unei carcase cu miez se poate calcula numărul de
spire N pentru realizarea unei anumite inductivităţi L:

 L ⋅ 10 9
 N  =   (4.11)
 A L

Factorul de inductanţă  A L  [nH / sp2  ] reprezintă inductanţa pe care ar avea-o o bobină de
formă şi dimensiuni date, situată pe un miez într-o poziţie determinantă, dacă ar fi formată
dintr-o singură spiră. În funcţie de factorul de inductanţă A L , inductanţa unei bobine cu N  spire se
calculează cu relaţia:

 L[ H ] =  N 2 ⋅ A L ⋅ 10 9   (4.10)

Cunoscând factorul de inductanţă  A L al unei carcase cu miez se poate calcula numărul de
spire N pentru realizarea unei anumite inductivităţi L:

 L ⋅ 10 9
 N  =   (4.11)
 A L

Valoarea factorului de inductanţă A L este indicată de către producătorii de ansambluri pentru

 bobine (carcase, miez magnetic, juguri de strângere şi fixare) cu miez din ferită tip: oală, RM, X  
sau de formă toroidală, prin marcarea acesteia pe miezul magnetic.
 Reglarea inductanţei se poate face la bobinele cu miez la care există posibilitatea de modificare a
 poziţiei miezului sau a întrefierului. La miezurile tip oală sau  RM   cu întrefier modificarea
inductanţei în limite de până la ±40% se poate face cu ajutorul unui şurub de reglaj din material
magnetic (ferită). La bobinele cu miez cilindric reglajul inductanţei se face prin deplasarea
miezului filetat (prin înşurubare) în interiorul bobinei. Limita maximă de variaţie a inductanţei se
obţine prin introducerea completă a miezului (valoarea maximă) şi la scoaterea (valoarea
minimă) miezului din bobină.
 Pierderile de energie  într-o bobină reală se indică prin unul dintre parametrii: rezistenţa
totală de pierderi R L[Ω], factorul de calitate Q L sau tangenta unghiului de pierderi tg δ  L.
 Rezistenţa totală de pierderi R L[Ω] reprezintă valoarea rezistenţei electrice a bobinei determinată
de pierderile în conductor în curent alternativ Rc (valoare este mai mare decât în curent continuu
 Rc  ~  f   ), pierderilor în materialul magnetic (prin curenţi turbionari şi prin histerezis) , cât şi
datorită rezistenţei de izolaţie dintre spire şi dintre straturi. Având în vedere dependenţa de
 

BOBINE 71
frecvenţă a rezistenţei totală de pierderi R L la bobinele cu miez, aceasta se poate aproxima, dacă
se neglijează pierderile dielectrice [9], cu o relaţie de forma:

 R L = ( A + Bf 

  + Cf 2 ) ⋅ L   (4.12)

unde,  A, B, C  sunt constante care depind de geometria bobinei, de modul de bobinare
( A ,C) şi de caracteristicile miezului ( B,C ).
 Factorul de calitate Q L reprezintă raportul dintre puterea reactivă P r   şi puterea activă P disipată în
 bobină, respectiv:
 P  ⋅ L 1 (4.13)
Q L = r  = =  
 P   R tg δ  L

În general, factorul de calitate Q L  = 0...300  la bobinele utilizate în echipamentele

radioelectronice.
Unghiul de pierderi  δ  L  caracterizează comportarea bobinei reale din punct de vedere al
 pierderilor. Valoarea mărimii tg δ L   exprimă efectul tuturor pierderilor din bobină: în conductor, în
miez magnetic şi în izolaţie. Pierderile într-o bobina reală se echivalează prin rezistenţa de piederi
 R L ,  (din schema echivalentă fig.4.4.b), ceea ce în diagrama de fazori  (fig.4.4.c) corespunde
defazajului δ dintre tensiunea U  de alimentare şi tensiunea de la bornele bobinei U L. 

UL UR
I
1 δ 
U
u Bobinaj
L R L UL
2
Circuitul magnetic U
UR
a)  b) c)
 Fig.4.4 Bobina cu miez magnetic a) Construcţie
 b) Schemă echivalentă; c) Diagrama de fazori

Capacitatea proprie C  p (parazită) se datorează diferenţei de potenţial dintre spire, dintre straturi,

 precum şi dintre acestea şi masă electrică a circuitului în care este conectată bobina. Valoarea
capacităţii parazite totale echivalente C  p este de ordinul pF...sute de pF .
Această capacitate depinde de:
- dimensiunile bobinei;
- tipul de bobinaj;
- numărul de spire.
Variabilitatea ∆ L/L este un parametru prin care se exprimă modificarea inductivităţii unei
 bobine cu variaţia temperaturii şi cu trecerea timpului. Valoarea inductivităţii este influenţată de
temperatura de lucru atât prin dependenţa permeabilităţii  µr   de temperatură, cât şi prin
 

72 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

modificarea dimensiunilor geometrice ale bobinei. Variaţia relativă a inductivităţii datorită

temperaturii se poate aprecia pe baza factorului de temperatură TF  prin relaţia:

∆ L
= µ e ⋅ TF ⋅ ∆Θ   (4.14)
 L
1 d µ
unde: TF  = 2 ⋅ i  
µ i d Θ

µ e- permeabilitatea efectivă (pentru miez şi întrefierurile circuitului magnetic);

µ  i- permeabilitatea magnetică relativă iniţială.

Variaţia relativă a inductivităţii într-un interval de timp  t (t 2 > t 1) se datorează modificării în
timp a caracteristicilor miezului magnetic şi se evaluează pe baza factorului de dezacomodare DF  
 printr-o lege logaritmică:
∆ L t 
=  DF ⋅ lg  2   (4.15)
 L t 1

 D µ  1 − µ 2
 DF  = ;  D = ,
µ i µ i

unde, D este dezacomodarea, iar µ 1 , µ 2 sunt permeabilităţile efective la momentele t 1 şi t 2 .
Datorită construcţiei bobinajului, între bornele 1 şi 2 (fig.4.5.a), la bobina reală se manifestă
de asemenea, capacităţile parazite dintre spire, care se echivalează cu capacitatea C 12 ,  , iar la
capetele bobinei apar capacităţile C 10  şi C 20  în raport cu masa electrică a montajului în care este
amplasată bobina (fig.4.5).
 L  R

C 12  Fig. 4.5. Schema echivalentă a

 bobinei reale
C 10 C 20 

 Miez magnetic
Capacitatea parazită totală C  p  a unei bobine, formată din: capacitatea dintre spirele
înfăşurării-C 12  şi capacităţile capetelor bobinei în raport cu masa-C 10  şi C 20  (fig.4.5), se
calculează cu relaţia:

C 12 ⋅ (C 10 + C 20 )

C  p =   (4.16)
C 12 + C 10 + C 20
Rezistenţa de pierderi a bobinei reale (fig. 4.5)  R≈  R L  este formată din trei componente
corespunzatoare pierderilor: în conductorul înfaşurării- Rc, în miezul magnetic- Rm şi în izolaţie- R p.
 

BOBINE 73
Pe baza parametrilor bobinei definiţi anterior, impedanţa complexă Z 12 dintre bornele 1 şi 2 
a bobinei cu pierderi (bobina reală), se poate scrie:

1
( R L +  jω L ) ⋅
 jωC  p
 Z 12 = ⋅  (4.17)
1
 R L +  jω L +
 jωC  p

4.3. Construcţia bobinelor

Constructia bobinelor depinde de o serie de factori cum ar fi: destinaţia bobinei, valoarea
inductanţei, factorul de calitate, mod de asamblare şi ecranare, etc.  Bobinele de valori mici se
realizează fără miez magnetic sau cu miez cilindric, iar bobinele cu inductanţe mari se realizează
cu miezuri magnetice (feromagnetice sau ferite) de diferite forme (cilindrice, toroidale, oale sau
forme închise U+I, E+I, E+E, U+U  sau X).
Părţile componente ale unei bobine sunt: înfăşurarea (bobinajul), carcasa, miezul
magnetic şi ecranul. În funcţie de varianta constructivă unele părţi componente pot lipsi.

 Bobinajul   se realizează, de obicei, cu conductoare de cupru izolate (email - CuEm,

email+bumbac, email+mătase), cupru neizolat sau argintat (pentru bobine de înaltă frecvenţă) şi
mai rar din aluminiu sau argint. Se caracterizează prin: diametrul (secţiunea) conductorului,
număr de spire, pas, număr de straturi şi de secţiuni. După modul în care sunt dispuse spirele
 bobinajului pe carcasă acesta poate fi: într-un singur strat sau cu mai multe straturi (multistrat).
 Bobinajul într-un singur strat   se realizează printr-o tehnologie simplă de înfăşurare spiră lână
spiră sau cu spaţii între spire (bobinaj cu pas). Bobinajul cu pas se foloseşte, în general, la
realizarea bobinelor cu valoare mică a inductivităţii. La bobinarea cu pas (constant sau variabil)
se folosesc, de obicei, conductoare neizolate, rezultând valori mici ale capacităţii parazite C  p.
 Bobinajul multistrat   permite obţinerea unei inductanţe proprii mai mari la acelaşi volum. Pentru
acest tip de bobinaj rezultă o capacitate parazită mai mare şi apare pericolul străpungerii electrice
 prin alăturarea de spire cu diferenţe mari de potenţial. Diminuarea acestor inconveniente se poate
obţine prin diferite modalităţi de dispunere a spirelor în cadrul bobinei. Astfel, creşterea tensiunii
de străpungere se poate obţine prin distanţarea spirelor şi prin izolarea între straturi. Creşterea
distanţei dintre spire şi dintre straturi permite de asemenea şi o micşorare a capacităţii parazite. În
figura 4.6. se indică unele variante de bobinare: cu o singură secţiune (4.6.a), piramidal bobinat
normal (4.6.b), piramidal bobinat alternat (4.6.c), secţionat în galeţi (fig. 4.6.d).
 

74 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

a)  b

e)
c) d)
 Fig.4.6. Tipuri de bobinaje

 Bobinajul în fagure  (universal - fig.4.6.e-sus şi încrucişat - fig.4.6.e-jos) asigură şi o

reducere a capacităţii parazite, deoarece spirele cu diferenţe mari de tensiune nu sunt paralele.
Conductorul de bobinaj  cel mai frecvent utilizat este din cupru de secţiune circulară şi diametre
normalizate. Pentru curenţi foarte mari se folosesc conductoare cu secţiune dreptunghiulară sau
 pătrată (uneori tubulară pentru răcire cu apă), din cupru sau aluminiu. La bobinajele de joasă
frecvenţă ( JF ) conductoarele sunt izolate cu email (CuEm), cu email şi fibre textile sau cu fibre
anorganice (sticlă). Caracteristicile conductoarelor de bobinaj din cupru folosite uzual la
 bobinajele de mică putere sunt indicate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1  Caracteristicile conductoarelor de bobinaj din cupru

 Diametrul  Izolaţie cu  Izolaţie cu  Rezistenţa la 1 m Curentul
conductorului email email şi de conductor admisibil [A]
0
 [mm]  [mm] mătase [mm]  [ Ω 
Ω ] la 20  C  pentru
 J=2A/mm
0,05 0,062 0,10 8,781 0,00392
0,06 0,074 0,110 6,098 0,00566
0,08 0,088 -- 4,355 0,0101
0,10 0,121 0,157 2,195 0,0157
0,15 0,177 0,214 0,975 0,0354
0,20 0,230 0,265 0,549 0,0628
0,30 0,336 0,377 0,244 0,141
0,40 0,442 0,484 0,137 0,252
0,50 0,548 0,591 0,0878 0,392
0,60 0,654 0,699 0,0698 0,566
0,70 0,767 -- 0,0435 0,770
0,8 0,861 0,912 0,0343 1,01
0,9 0,965 -- 0,0271 1,25
1,0 1,068 -- 0,0219 1,57
 

BOBINE 75
La alegerea diametrului (a secţiunii) conductorului de bobinaj se ţine seama, în special la
 bobinele de putere, de densitatea de curent admisibil  J =1,5-5[A/mm2]. Valorile uzuale ale
densităţii de curent depinde de construcţia bobinei şi de condiţiile de răcire ale bobinajului.
Pentru obţinerea unui factor de calitate Q ridicat este necesar ca rezistenţa de pierderi  R, deci şi
rezistenţa conductorului înfăşurării  Rc să aibă o valoare cât mai mică. În acest caz, densitatea de
curent admisibil este mult mai mică
La bobinajele de înaltă frecvenţă ( ÎF ) se folosesc conductoare multifilare formate din 7-15
conductoare cu diametru foarte redus şi izolate individual, ansamblul lor fiind izolat cu bumbac
sau mătase (liţa de radiofrecvenţă - liţa de  RF ). Liţa de  RF   se poate folosi până la frecvenţe de
ordinul 1-3 MHz , însă numai în cazurile în care este necesară obţinerea unui factor de calitate
ridicat. . Acest conductor liţat are rezistenţă scăzută în curent alternativ datorită unui efect
 pelicular mai scăzut în comparaţie cu conductoarele masive.
Pentru bobinajele folosite la ultraînaltă frecvenţă  (Ultra High Frequency-UIF ), datorită
efectului pelicular, se folosesc conductoare din cupru argintat izolate cu email-mătase sau chiar
neizolate.
Principalele tipuri de bobine cilindrice şi bobinaje utilizate la frecvenţe medii şi mari (ordin
 MHz ) cu caracteristicile (formă, factor de calitate Q, capacitate proprie  C  p) şi utilizările
corespunzătoare (conform indicaţiilor din lucrarea [12]) sunt prezentate în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2. Bobinaje utilizate pentru diferite domenii de frecvenţe (conform [12]) 
 Nr.
crt . Tipul  Aspect Domeniu de utilizare Q C  p  Observaţi i
bobinajului

Întreaga gamă de 80... cu/făra miez

1. Într-un strat cu frecvenţe; .250 mică cu/fără carcasă
spire alăturate L mici (× 0,1 µH..
× 0,1 H)
150...
Într-un strat cu Frecvenţe înalte şi 350 f. mică idem 1
2. spire foarte înalte, L mici  puteri mari
distanţate (× nH... × 0,1 mH) (emisie)
Frecvenţe înalte şi 150...
foarte inalte, L mici ...300 f. mică Fără miez; se fac
3. Bobinaj spiral (× nH) puteri mari şi pe cablaj
 pentru emisie imprimat
Mai multe Frecvente joase când mic <
4. straturi spiră nu contează Q, 50 f. mare idem 1
lânga spiră şi Q mic, L mari
strat peste strat
Mai multe Frecvenţe medii < uneori  pe carcasă cu
5. straturi ( < 2MHz) L mari satisfa- mare flanşă sau pe miez
 bobinate cator
întâmplător
Frecvenţe medii şi  bun  pe carcasă sau pe
6. Piramidal înalte (> 80) medie miez
Frecvenţe medii si  bun
7. Cu straturi înalte, puteri mari (> 80) mică carcase speciale
distanţate (emisie, L medie)
 

76 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

Bobinaj Frecvenţe medii şi mediu

8 secţionat  joase, L medie mare (50... medie pe carcase
(galeţi) ...100)
Frecvenţe medii şi f. bun  pe miez sau pe
9. În fagure  joase (> 50) mică carcase; au
(încrucişat) (50 KHz... 5MHz) rigiditate bună
L mare (> 50µH)

10. În fagure idem 9 idem 9 idem 9 idem 9

(universal) se execută mai
uşor

Toată gama, în unul idem

11. Bifilar sau mai multe straturi 1, 2
 pentru obţinerea unui
cuplaj strâns

Carcasa  constituie suportul izolant pe care se realizează bobinajul. Acesta are în general o formă
tubulară de diferite secţiuni (circulară, pătrată, dreptunghiulară sau în funcţie de forma miezului
magnetic) cu sau fără flanşe. Pentru bobinele fără miez sau cu miez cilindric din ferită, se
folosesc carcase de formă cilindrică (fig.4.7). Pentru bobinele cu înfăşurări într-un singur strat se
utilizează carcase cu nervură elicoidală pentru fixarea conductorului (fig.4.7.c). Pentru
 bobinajele multistrat carcasele sunt prevăzute, de obicei, cu flanşe (fig.4.7.d). Acestea se prevăd
cu orificii prin care se scot capetele înfăşurărilor şi cu piese pentru fixare pe şasiu sau pe placa de
circuit imprimat (fig.4.7.b).

a)  b) c) d)

 Fig.4.7. Carcase pentru bobine de înaltă frecvenţă

Materialele electroizolante care se utilizează la realizarea carcaselor pentru bobine trebuie să

îndeplinească condiţii mecanice: rezistenţă, stabilitate termică şi la acţiunea umidităţii, stabilitate
în timp şi electrice: rigiditate dielectrică mare, permitivitate relativă εr   mică. În ordinea
crescătoare a performanţelor, cele mai utilizate materiale pentru carcase sunt: carton
electroizolant, pertinax, textolit, materialele termorigide, bachelită, materiale termoplaste
(polietilenă, policlorvinil, polistiren, teflon), materiale ceramice.

 Miezul constituie circuitul magnetic care intră în componenţa unor bobine pentru asigurarea
concentrării liniilor câmpului magnetic. Prezenţa miezului magnetic în interiorul bobinei permite,
 

BOBINE 77
 prin concentrarea liniilor de flux magnetic, obţinerea unei inductivităţi şi a unui factor de calitate
de valoare mai mari decât în lipsa acestuia. În unele cazuri prin modificarea poziţiei relative a
miezului în raport cu bobinajul se asigură şi  posibilitate de reglaj a inductivităţii între anumite
limite. La elaborarea materialelor magnetice utilizate la miezurile bobinelor de înaltă frecvenţă se
urmăreşte reducerea pierderilor prin curenţi turbionari. Pentru aceasta se acţionează asupra
reducerii secţiunii materialului magnetic prin care se închid curenţii turbionari şi asupra creşterii
rezistivităţii acestuia. S-au impus urmatoarele soluţii:
-folii subţiri din materiale feromagnetice - tole sau benzi;
-ferite şi magnetodielectricii (pulberi presate din materiale feromagnetice).
Fiecare dintre aceste materiale au domenii specifice de utilizare. La bobinele care
funcţionează în regim de semnal mare este necesar ca inducţia magnetică din miez  B să nu atingă
inducţia de saturaţie a materialului ( B<BS ).
Pentru bobinele de joasă frecvenţa se folosesc miezuri din materiale feromagnetice (tabelul
4.3), sub formă de tole sau benzi izolate între ele. Pentru bobinele de înaltă frecvenţă  se
utilizează, de obicei, miezuri din materiale feritice magnetic moi - ferite de înaltă frecvenţă.
Miezurile din ferită se folosesc uzual pentru domeniul de frecvenţă 10 kHz…200 MHz.  În
domeniul 10 kHz…1 MHz se folosesc  ferite Mn-Zn,  în domeniul radiofrecvenţei, respectiv
1MkHz…100 MHz se utilizează feritele Ni-Zn , iar pentru frecvenţe mai mari, ferite Li-Zn.
Tabelul 4.3. Parametrii unor materiale feromagnetice folosite pentru miezuri
 Denumirea Compoziţie Permeabilitatea  Permeabilitatea  B S  [T]
materialului iniţială maximă
Fe-Si 98-99% Fe, 2- 400-600 4000-10.000 1,8-2,2
(oţel electro-
1% Si
tehnic)
Permivar 70% Ni, 23% 800-1000 3000-5000 1,3-1,5
Fe, 7% Co
Permalloy Fe 55%, Ni 45% 2000-3000 30.000-50.000 0,7-0,9
45%
Permalloy Fe 22%, Ni 78% 7000-12.000 60.000-80.000 0,4-0,6
78%
Mumetal 74%Ni, 19%Fe, 15.000-20.000 40.000-70.000 0,3-0,5
5%Cu, 2%Cr
Alsifer 85%Fe, 9,6%Si, 20.000-35.000 80.000-100.000 0,2-0,3
5,4%Al
Supermalloy 79%Ni, 15%Fe, 80.000-120.000 4000.000- 0,2-0,3
5%Mo, 0,5%Mn 1.000.000

Gama de frecvenţă în care se utilizează miezurile de ferită este în funcţie de permeabilitatea

iniţială, aşa cum se indică în tabelul 4.4.

Tabelul 4.4.  Parametrii unor ferite folosite pentru miezuri de bobine

Tipul feritei Permeabilitatea iniţială Frecvenţa max. [MHz}
1500…10.000 0,01…0,5
 Mn-Zn 1000…1500 0,4…0,6
750…1000 0,6…1
500…750 1…3
 

78 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

200…300 4…8
 Ni-Zn 80…100 10…20
40…50 20…40
15…20 40…80

Se observă că domeniul de frecvenţă în care se utilizează feritele este cu atât mai mare, cu
cât permeabilitatea acestora este mai scăzută. Codul de identificare al feritelor este specific
 producătorului (cod literar, numeric sau combinat). Pe baza acestui cod, din catalog, se obţin
caracteristicile şi parametrii magnetici pe baza cărora se poate stabili domeniul optim de
funcţionare. Din feritele  Mn-Zn  şi  Ni-Zn  se realizează miezuri cilindrice şi circuite magnetice
închise (de exemplu: miezuri tip oală, tor, X, etc.) pentru bobine de mare inductivitate (fig.
4.8.b). Miezurile din ferită de tip oală prezintă avantajul (faţă de tor) unui bobinaj mai uşor de
realizat (pe carcasă cilindrică din material plastic) şi posibilitatea de reglaj a inductanţei. Aceste
miezuri, se realizează din anumite tipuri de ferite cu sau fără întrefier, având anumite dimensiuni
geometrice (fig. 4.8). În funcţie de aceste caracteristici se realizează codificarea  miezului, de
exemplu: O (1)  36 (2 ) x 22 (3 ) A5(4)  1500 (5)  J (6), având următoarea semnificaţie: 
O  – miez oală; diametrul exterior(2) x înălţimea(3) –codul feritei (4)– factorul de
inductanţă (5) – codificarea toleranţei. (6). 
Unii dintre parametri feritelor de fabricaţie românească cum ar fi: permeabilitatea iniţială,
domeniul optim de frecvenţă, inducţia de saturaţie BS , factorul de dezacomodare DF   sau factorul
de temperatură al permeabilităţii α  F   [1/0C] determinat la  B=0,1T şi rezistivitatea se indică în
tabelul 4.6.

 Fig. 4.8. Miez tip oală

Tabelul 4.6. Caracteristicile unor ferite din producţie românească

Tip ferită Permeabil.  Domeniul optim  B S  [T] DF  Rezistivitatea
µ i   
iniţială µ de frecvenţă  X 10-6 Ω  .m]
 [ Ω  
*
 [kHz] sau α 
αF   
A71 6.000 1-100 0,39 1
A8 10.000 1-50 0,38 2
A7 3500 1-100 0,36 4 0,6
A5 2200 1-100 0,4 6 0,25
A3 1500 1-100 0,38 5 0,35
A1 600 1-1000 0,4 15 2
E2 300 0,5-10 MHz 3*
D7 120 1-30 MHz 0,25 40* 300
D5 50 10-50 MHz 50* 450
D1 9 80-300 MHz 250* 105
 

BOBINE 79
 Miezuri cilindrice din ferită se utilizează pentru ajustarea valorii indutivităţii bobinelor oală,
 precum şi a bobinelor cilindrice de frevenţă medie şi mare (de radiofrecvenţă). Caracteristicile
geometrice D M  x l  M  şi marcajul unor miezuri cilindrice din ferită [22] se prezintă în tabelul 4.7.

Tabelul 4.7. Miezuri cilindrice pentru bobine (producţie românească)

Cod D M  [mm] l  M  [mm] Marcaj [Culoare]
C2x6 2,1-0,05 6,1±0,3 Violet (D12)
C 2 x 16 2+0,1 16±0,5 Alb (F4)
C3x8 3-0,15 8±0,5 Bleu (D41)
C 3 x 16 3-0,15 16±0,5 Galben (D2)
C 4 x 10 4-0,2 10±0,3 Alb (F4)
C 4 x 16 4-0,2 16±0,5 Alb (F4)
C 6 x 20 6-0,3 20±1 Roşu (D3)
C 6 x 30 6-0,3 30±1 Alb (F4)
C 10 x 25 10-0,4 30±1 Roz (F5)

 Ecranul  are rolul de a diminua câmpul electric sau magnetic din jurul bobinei - de la bobină
spre exterior şi din exterior spre bobină. Se utilizează numai la bobinele fără miez şi la cele cu
miez, dar cu circuit magnetic deschis sau cu întrefier mare. La bobinele cu circuit magnetic închis
ecranul nu este necesar, deoarece câmpul magnetic este concentrat în interiorul miezului
magnetic.
 La joasă frecvenţă  efectul de ecranare la câmpuri magnetice perturbatoare se obţine utilizând
materiale feromagnetice de permeabilitate ridicată (de exemplu: permalloy). Bobina se plasează
în interiorul acestui ecran fără contact magnetic cu miezul acesteia.
 Pentru frecvenţe ridicate  ecranele bobinelor se realizează din materiale conductoare cu
conductibilitate ridicată (Cu, Al ). În acest caz efectul de ecranare se realizează prin acţiunea
curenţilor turbionari care apar în peretele ecranului, datorită câmpului magnetic exterior sau
interior. Acest câmp magnetic variabil induce în materialul conductor al ecranului curenţi
turbionari (legea inducţiei electromagnetice) care crează un câmp magnetic ce se opune efectului
 perturbator.  Ecranarea electrostatică faţă de tensiunile parazite prin cuplaje capacitive se poate
obţine prin utilizarea de ecrane din materiale bune conductoare electric (Cu, Al ) conectate la
 punctul de potenţial nul al circuitului electric (punct de masă).

 Sistemul de prindere  are rolul de a fixa carcasa, miezul magnetic şi terminalele pentru a
 permite conectarea bobinei în circuitul electric şi fixarea mecanică a ansamblului.
Forma şi părţile componente ale sistemului de prindere depinde de construcţia şi de
dimensiunile bobinei. Astfel, la bobinele tip oală sistemul de prindere conţine: placa de bază şi
colierul de strângere. În figura 4.9 se indică părţile componente ale unei bobine tip oală (de la
stânga la dreapta): placa de bază care conţine şi terminalele, miezul (partea inferioară), carcasa,
miezul de reglaj, miez (partea superioară), şi colierul de strângere.
 

80 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

 Fig.4.9 Părţile componente ale unei bobine (miez oală)

4.4. Calculul inductivităţii bobinelor.

După cum s-a arătat inductanta bobinelor este o mărime care depinde de construcţia
geometrică (forme, dimensiuni, amplasare) şi de caracteristicile miezului (magnetic) în care
acesta este amplasat. În cazul general, valoarea inductivităţii unei bobine se determină conform
relaţiei (4.5) prin determinarea inducţiei şi calculul fluxului sau în funcţie de numărul de spire  N
l 
şi reluctanţa magnetică  Rm = m   (  L =  N 2  Rm ). Liniile de câmp magnetic se închid în cea mai
µ ⋅ S 
mare parte pe calea de reluctanţă minimă, iar altă parte se inchid prin aer, formând câmpul de
scăpări . 

4.4.1. Calculul inductivităţii bobinelor fără miez (cu aer)

Inductanţa bobinelor fără miez este o mărime care depinde numai de forma şi
dimensiunile bobinei. Relaţiile de calcul pentru bobine se obţin prin calculul fluxului magnetic
 produs de curentul ce trece prin circuitul bobinei. Calculul fluxului magnetic necesită cunoaşterea
inducţiei magnetice  B, în  diferite puncte din spaţiu, ceea ce se face simplu numai în cazuri
 particulare. Pentru unele forme de bobine şi de circuite magnetice, la calculul fluxului sau al
reluctanţei magnetice se introduc aproximaţii simplificatoare. Relaţiile de calcul ale inductivităţii
care se indică în continuare dau erori de obicei sub 5-10%, precizie suficientă pentru calcule
tehnice.

a.)  Bobine de formă toroidală

Forma toroidală este cea care se caracterizează prin flux de dispersie minim. Valoarea fluxului
 N ⋅ i
magnetic al unui tor Φ = ∫∫ B  ⋅ dS  unde, inducţia  B⋅ = µ 0 ⋅ ⋅ , iar dS=h dr  (diametrul interior
l 
d şi exterior D cu secţiune dreptunghiulară de lăţime h (fig. 4.10.a) ) se determină cu relaţia:
 D 2
 N ⋅ i h ⋅ N ⋅ i   D  
Φ = µ 0 ⋅ h ⋅ ∫d  2 2π  ⋅ r  ⋅ dr  = µ 
0 ⋅
2π 
⋅ ln   
  d  
(4.18)

Inductanţa (Φ/i) este:

 

BOBINE 81

h ⋅ N    D 
L = µ0 ⋅   ⋅ ln    (4.19)
2π   d  

b
D

a b

 Fig. 4.10. Geometria bobinelor, .a) Tor, b.) Bobină cilindrică

Pentru toruri la care lăţimea este mult mai mică în comparaţie cu diametrul
( ( D − d ) 2 <<D), lungimea circuitului magnetic l se aproximează cu lungimea medie
 D + d 
l  ≅ l med  = π ⋅ Dm = π ⋅ şi relaţia de calcul a inductivităţii devine:
2
 N 2
 L = µ 0 ⋅ ⋅ S    (4.20)
π ⋅ Dm

unde, Dm reprezintă diametrul mediu al torului.

În relaţia (4.18) se introduce secţiunea, astfel:
   D − d 
-la toruri cu secţiunea dreptunghiulară S  = h ⋅ , iar
2
  π ⋅ Dt 2
-la toruri cu secţiune circulară, având diametrul D ,t  S  = .
4

b.) Solenoid
Pentru bobine lungi (lungime l mare comparativ cu diametrul D), se poate neglija fluxul magnetic
în afara bobinei ( Rm = l   µ 0 ⋅ S ). Inductanţa se calculează cu relaţia:

 L = µ 0  ⋅ N 2 ⋅ S  l   (4.21)

unde:
-7 
µ 0=4π .10  H/m reprezintă permeabilitatea magnetică a vidului;
 N - numărul de spire;
S - aria secţiunii transversale;
l - lungimea bobinei.
 

82 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

La bobine cilindrice cu un singur strat (Tabelul 4.2.-pct.1, 2 cu lungimea l, diametrul bobinei

 D şi d  diametrul conductorului) la care raportul D/l are o valoare finită pentru calculul inductanţei
se foloseşte relaţia (4.21), care se îmulţeşte cu factorul   subunitar K n (factorul Nagaoka). În acest
caz, prin înlocuirea secţiunii ( S  =  π ⋅ D 2 4 ), rezultă:

 N 2 ⋅ π ⋅ D 2
 L =  K n ⋅ µ 0 ⋅   =  A L 0 ⋅ N 2   (4.22)
4 ⋅ l 
unde:  K n =  K 
  n1 ⋅ K n 2 , iar
1
 K n1 =   (4.23.a)
 D  D 2
1 + 0,45 ⋅ − 5 ⋅ 10−3 ⋅ 2
l  l 

2l ⋅ ( A + B )   1,73 ⋅ d 

 K n 2 = 1 − , cu  A = 2,3 ⋅ lg ;
 D ⋅ K n1  p
  2,5 + 3,8  .
 B = 0,3361 − 2
(4.23.b)
   N   N   

Pentru bobinare spiră lângă spiră (pasul p=0) factorul K n2=1. În cazul în care bobina are
lungimea mult mai mare ca diametru (l>>D) factorul Nagaoka K n≈ 1.

 b.)  Bobină cilindrică cu secţiune dreptunghiulară (fig.4.10.b)

Relaţia de calcul, pentru acest tip de bobină (formula lui Welsby) [8]:

  2π  ⋅ a 2 ⋅ N 2

 L = µ 0 ⋅ K w ⋅   (4.24)
b

este asemănătoare cu relaţia (4.20), la care factorul subunitar K w este:

1
 K w =  
1 + 0,9 ⋅ a b + 0,32 ⋅ c a + 0,84 ⋅ c b

Cu această relaţie se obţin precizii bune, cu atât mai ridicate cu cît bobinele au dimensiunile
c şi b mai mici. Pentru alte forme constructive în relaţiile de calcul se folosesc coeficienţi care se
calculează sau se determină din nomograme.
Pentru determinarea factorului de calitate al bobinelor fără miez s-au obţinut relaţii de calcul
folosind diverse ipoteze simplificatoare, care în practică însă au găsit o aplicare restrânsă, din
cauza complexităţii mari şi preciziei relativ scăzute. 

4.4.2. Calculul inductivităţii bobinelor cu miez

Inductivitatea bobinelor cu miez depinde pe lângă dimensiunile geometrice ale bobinei şi de

 permeabilitatea relativă  µr   a materialului magnetic al miezului. Valoarea acestei permeabilităţi,
 

BOBINE 83
cu excepţia bobinelor care lucrează la valori mici ale curentului (regimul de semnal mic), depinde
de valoarea curentului (pct. 4.2).
Pentru a ţine seama de construcţia practică a bobinei (forma miezului şi mărimea
întrefierului) şi de proprietăţile magnetice ale miezului, în calculul inductivităţii bobinelor cu
miez se introduce, fie reluctanţa echivalentă a circuitului magnetic, fie o valoare echivalentă a
 permeabilităţii circuitului magnetic, numită permeabilitate efectivă µe.

a) Bobine cu circuit magnetic închis (cu întrefier mic)

O metodă de calcul [12] folosită în aceste situaţii este cea care utilizează parametrii efectivi
ai unui tor de substituţie. Inductanţa unei bobine, calculată cu parametrii efectivi este:

   N 2 ⋅ S e
 L = µ 0 ⋅ µ e ⋅   (4.25)
l e

unde:  µe este permeabilitatea efectivă a circuitului magnetic;

l e este lungimea efectivă a liniei de câmp magnetic;
Se este aria efectivă a secţiunii transversale a torului echivalent (de substituţie).
Permeabilitatea efectivă  µe  pentru un circuit magnetic realizat dintr-un singur material, având
 permeabilitatea iniţială µi, cu un intrefier de lungime δ şi cu secţiune S δ se calculează cu relaţia:

l e
S e
µe =   (4.26)
l e δ
+
µi ⋅ S e S δ

Valorile mărimilor efective S e şi  l e se calculează cu relaţiile:

C 12 C 
l e   =   , S e  = 1   (4.27)
C 2 C 2

În care se introduc constantele miezului C 1 şi C 2: 

l i l 
C 1 = ∑ ; C 2 = ∑ i2   (4.28)
S i S i

unde, l i este lungimea unei porţiuni omogene a circuitului magnetic, având secţiunea S i constantă.
Prin introducerea mărimilor obţinute cu relaţiile (4.27) şi (4.28) în ecuaţia (4.26) se
determină premeabilitatea echivalentă şi cu relaţia (4.25) se calculează inductanţa, care în acest
caz, este afectată de erori mai mari decât cele de la bobinele fără miez.
Pentru un miez magnetic dat, îmbunătăţirea preciziei de calcul a inductanţei se poate obţine
 prin determinarea experimentală a permeabilităţii efective  µe  sau a factorului de inductanţă  A L. 
Acestă determinare se poate face prin măsurarea inductivităţii unei bobine de probă (cu număr
cunoscut de spire) realizată pe miezul respectiv. La miezurile de ferită, producătorii acestora
indică [22], [23] valorile mărimilor efective: S e , l e, , precum şi volumul efectiv V e.
 

84 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

 Bobinele cu miez oală, X şi  RM se utilizează în echipamentele de telecomunicaţii, în

electronica profesională, în automatizări şi aparatura
de bunuri de larg consum, pentru bobine de
inductanţă, filtre, transformatoare, etc., deoarece
aceste bobine, au un câmp de scăpări foarte redus.
Cu aceste miezuri se pot realiza bobine (fig. 4.9) cu
factor de calitate ridicat, stabilitate în timp şi cu
temperatura, având o greutate şi un volum redus. În
datele de catalog producătorii acestor miezuri [22]
indică codul miezului (exemplu :O –oală)  alături de
dimensiunile d1  x h1  , valoarea factorului de
inductanţă A L cu o toleranţă în următoarele limite: 
 Fig. 4.9. Ansamblu bobină tip oală 

+30%…-20% (R), ±10% (K), ±5% (J), ±3% (A).

În acest caz, o bobină de inductanţă  L  se calculează folosind relaţia (4.10), alături de
nomograme [12], dar valoarea obţinută va fi afectată de clasa de toleranţă a miezului. Reglarea
inductanţei este posibilă numai al miezurile oală cu întrefier (fig.4.8.b) prin şuntarea magnetică a
întrefierului cu ajutorul unui şurub de reglaj din material magnetic (ferită).

c) Bobinele cu miez cilindric

Bobinele cu miez cilindric folosite la înaltă frecvenţă prezintă, comparativ cu aceleaşi bobine
fără miez, următoarele avantaje:
- reducerea numărului de spire, deci a pierderilor în conductor (scade  Rc) şi a capacităţii
 parazite a bobinei;
- creşterea factorului de calitate Q1;
- posibilitatea de reglaj a inductanţei.

Bobinele cu miez cilindric se folosesc în diverse aplicaţii, dar îndeosebi în radiotehnică la:
oscilatorele  LC , filtre de bandă, circuitele de intrare ale amplificatoarelor, etc., folosind carcase
cilindrice în interiorul cărora se introduc prin înfiletare miezuri cilindrice din ferită. Datorită
aportului de permeabilitate al miezului, bobinele se caracterizează printr-un factor de calitate mai
mare în comparaţie cu aceleaşi bobine fără miez. Comparativ cu bobinele cu circuit magnetic
închis, care concentrează fluxul magnetic în interiorul miezului, la bobinele cu miez cilindric
fluxul de dispersie (prin aer) este însemnat şi numai o parte a liniilor de câmp care ies la un capăt
al bobinei intră în celălalt. De asemenea, există şi o variaţie a fluxului în funcţie de poziţia
miezului în raport cu bobinajul. Din această cauză, la aceste bobine nu se poate face un calcul
riguros, având în vedere dependenţa acestora de:
-caracteristicile miezului (formă, dimensiuni, permeabilitatea µ e);
-dimensiunile carcasei;
-modul de dispunere a înfăşurării;
-modul de ecranare.
Un parametru care caracterizează bobinele cu miez cilindric de ferită este permeabilitatea
aparentă: 
 

BOBINE 85
 µap  =L/L0, ,unde  L  reprezintă inductanţa bobinei cu miez, iar  L0  - inductanţa
 bobinei fără miez.
Dacă se ţine seama de pierderile în miez, permeabilitatea aparentă  µap  are caracterul unei
mărimi complexe:
  1  
µ ap = µ ap ⋅ 1 −  j    (4.29)
  Q 

unde, Q este factorul de calitate intrinsec al miezului.

 Permeabilitatea aparentă  µap  este o mărime care se determină experimental. Aceasta
depinde de permeabilitatea iniţială µi a miezului, de forma şi dimensiunile miezului, precum de şi
de poziţia acestuia în raport cu bobina.
Inductanţa  L a bobinei cu miez se obţine din cea a bobinei fără miez L0 multiplicată cu
 permeabilitatea aparentă µap:

 L = µ ap ⋅ L   ap ⋅ A L 0 ⋅ N 2  

  0 = µ  (4.30)

Permeabilitatea  µap  este mai mică cel mult egală cu permeabilitatea efectivă şi inferioară
 permeabilităţii iniţiale a miezului magnetic. Dependenţa µap în funcţie de raportul l/d (diametrul d  
şi lungimea l   a miezului) pentru diferite valori ale permeabilităţii iniţiale se prezintă sub formă
grafică în lucrarea [12].
Un calcul aproximativ al permeabilităţii µap se poate face cu relaţia:

d m
µ ap = (0,6...0  ,8) ⋅ µ ap 0 ⋅   (4.31)
l m

unde µap0  reprezintă permeabilitatea aparentă iniţială, l m  lungimea miezului, iar d m  diametrul
acestuia.
Permeabilitatea µap0  este mai mică decât µe , astfel µap0≈µe în cazul în care bobina este
într-un singur strat şi lungimea miezului este egală cu cea a bobinei.
O relaţie empirică de calcul pentru permeabilitatea efectivă  µe [9] în funcţie de
 permeabilitatea iniţială µi a feritei, diametrul d m şi lungimea l m a miezului este:

µi
µe = 1 ,7   (4.32)
 d m  
1 + 0 ,84 ⋅   ⋅ (µi − 1)
  l m  

La calculul µap cu relaţia (4.30) se consideră că materialul magnetic al miezului (tipul de

ferită) s-a ales ţinând seama de domeniul de frecvenţă în care funcţionează bobina.

4.5. Exemplu de calcul 

Se cere să se dimensioneze o bobină pentru un circuit LC paralel (C=470pF) pe frecvenţa

 f 0=6.5 MHz  (frecvenţa intermediară sunet la norma OIRT ), având urmtoareale caracteristici:
•  factor de calitate Q>50;
 

86 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

•  variaţia relativă a inductivităţii cu temperatura mai mică de 1% , pe un interval

cuprins între 5…550C;
•   posibilitatea de ajustare a inductanţei minim: ±  10%.. 

Soluţie
1
Valoarea inductanţei bobinei se obţine din expresia frecvenţei de rezonanţă:  f  =  ,
2π   LC 
respectiv:
1
 L =  
4π  ⋅  f 02 ⋅ C 
2

unde după înlocuirea frecvenţei şi a valoarii capacităţii condensatorului de acord C=470 pF ,

rezultă: L= 1,275µH.

Construcţia bobinei

Pentru acestă frecvenţă (6,5 MHz) se alege varianta de bobină cilindrică într-un strat cu
miez magnetic, pentru a obţine un factor de calitate ridicat (Q>50).
Se adoptă un bobinaj format dintr-un singur strat cu spirele distanţate (tabel 4.2- poz. 2).
realizată pe o carcasă (fig. 4.7.b) şi cu miez de ferită (miez cilindric).
•  Se alege o carcasă cilindrică din polistiren cu diametrul exterior D=6 mm şi diametrul
interior d=4 mm, filetat interior pentru fixarea miezului din ferită ;
•  Se alege un miez din ferită Ni-Zn de (tabelul 4.4) tip E 2 cu următoarele caracteristici
(tabelul 4.6):
- permeabilitatea iniţială  µ I = 300;
- factorul de temperatură al permeabilităţii: TF=3.10-6  1/ 0C.
•  Se alege un miez cilindric C3x8, având următoarele dimensiuni: d m=3 mm, l m=8 mm.
(tabelul 4.7).

Valoarea permeabilităţii efective se calculează cu relaţia (4. 32) şi se obţine:

300
µe = 1 ,7   ≈ 6 
 3 
1 + 0 ,84  ⋅ (300 − 1)
 8 

iar, µap se determină cu relaţia (4.29) şi rezultă µ ap  ≈ 1 ,7  

Calculul inductanţei L (bobină cilindrică cu un singur strat) se face pe baza relaţiilor (4.22) şi
(4.23).
Prin înlocuire datelor geometrice ale bobinei în relaţia factorului K n1, rezultă:
 

BOBINE 87
1
 K n1 =   2 ≈ 0,75 ;
6 − 3  6 
1 + 0,45 ⋅ − 5 ⋅ 10 ⋅  
8  8 

Din relaţia (4.22), se determină numărul de spire N al bobinei:

4 ⋅ l  −6 4 ⋅ 8 ⋅10 −3
 N  =  L ⋅ ⋅ = 1
 ,275 ⋅ 10 ⋅ ≈ 15 spire,
µ 0 µ ap ⋅ K n1 ⋅ π D 2 4π ⋅ 10 −7 ⋅ 1 ,7 ⋅ 0 ,75 ⋅ π(6 ⋅ 10 −3 )
2

iar factorul de inductanţă al bobinei este:

 L[nH ] 1 ,275 ⋅ 103

 A L 0 = 2
=  ≈ 5 ,66  
152

Se alege: N=16 spire, pentru a putea ajusta valoarea inductanţei (+10%).

Bobinajul se face cu conductor de cupru cu diametrul d =0,3 mm, iar pentru izolaţie cu
email CuEm d ’ =0,336 mm (tabel 4.1), rezultând următoarele caracteristici:

•  lăţimea bobinei spiră lângă spiră: l  ţ =16 . 0,336=5,376 mm<l;

•   pasul bobinei:  p≈ 0,2mm.

Prin această alegere rezultă:

 L = ⋅ A L ⋅ N 2 = ⋅5 ,66 ⋅ 10  −9 ⋅ 162 = 1 ,450µ H   

Deci, valoarea inductanţei (având în vedere valoarea obţinută) se poate regla până la +13%, iar
cu miezul scos la valoarea L0:

 L 1 ,45 ∆ L
 L0 = = ≈ 0 , 85µ H  ,deci ≈ −33%  .
µ ap 1 ,7  L

Domeniul de reglaj care se obţine este acoperitor, fiind mai mare decât cel impus.

Variaţia relativă a inductivităţii cu temperatura se determină cu relaţia (4.14), respectiv:

∆ L
= µ e ⋅ TF ⋅ ∆θ = 6  ⋅ 3 ⋅ 10− 6 ⋅ 50 = 9 ⋅ 10− 4 = 0 ,09%  
 L
unde, domeniul de variaţie maximă a temperaturii ∆θ = 500 C .

Deci, variaţia relativă a inductivităţii cu temperatura obţinută este mai mică decât valoarea
impusă (1%).
 

88 COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT

Prin alegerea tipului de bobină şi a caracteristicilor bobinajului se consideră îndeplinită

condiţia impusă Q>50.

Valoarea factorului de calitate Q se poate determina conform indicaţiilor din lucrarea [12].