Capitolul 2 - Surse Elementare

Capitolul 2 - Sursele elementare de camp electric si magnetic din organism 1
Mihaela MOREGA - Fenomene si semnale bioelectrice

2. SURSELE ELEMENTARE DE CAMP ELECTRIC si MAGNETIC din ORGANISM

2.1 Fenomene electrice la nivelul celulelor excitabile. Transportul ionic pasiv in
cazul membranei polarizate

GENERALITATI DESPRE CELULELE EXCITABILE MEMBRANE, REPARTITII DE IONI

Celulele excitabile sunt generatoarele elementare de campuri electrice (si magnetice
asociate) din organismele vii. Campul electric este produs prin distributia contolata a sacinilor
electrice (ioni pozitivi si negativi) in interiorul si exteriorul celulelor, iar campul magnetic apare
datorita fluxurilor dirijate de ioni (liniile de camp magnetic se inchid in jurul curentilor ionici).
Semnalele electrice (tensiuni si curenti transmembranari) apar ca razultat al dinamicii
sarcinilor electrice prin membrane.
Principalele tipuri de celule excitabile sunt:
* neuronii (celulele sistemului nervos)
* celulele senzitive (formeaza receptorii senzoriali si sunt specializate in receptarea si
conversia in semnal electric al unui anumit tip de stimul)
* celulele musculare (musculatura striata, neteda si miocardul)

Structura membranei celulare

Membrana celulara joaca rolul unei
frontiere izolante electric intre doua
medii electrolitice relativ bune
conductoare (medii apoase cu un bogat
continut de ioni liberi): citoplasma si
fluidul interstitial (exteriorul celulei).

Membrana are o structura de dublu
strat lipidic, iar din loc in loc se gasesc
proteine continute in dublul strat, unele
integrate (se regasesc pe ambele fete
ale membranei), altele periferice.

Lipidele care formeaza in cea mai
mare parte membrana celulara sunt
fosfolipide si sunt la randul lor compuse
din:
* acid fosforic
(capetele polare, hidrofile)
* gliceride sau acizi grasi
(catene hidrocarburice,
hidrofobe).

Caracterul hidrofil al capetelor polare si cel hidrofob al catenelor hidrocarburice explica
asezarea lipidelor in structura de dublu strat, cat si consistenta si stabilitatea structurii.

Fosfolipidele - formeaza un strat izolant electric, pentru care se poate determina cu
aproximatie capacitatea specifica, considerand permitivitatea electrica

!
"
r
# 3 (similar uleiului)
si grosimea membranei d = 30 :

!
C
m
= "
A
l
A=1
=
"
r
"
0
d
=
3#
1
4# $ # 9 #10
9
30 #10
%10
= 0, 009
F
m
2
&
'
(
)
*
+ ,1
F
cm
2
&
'
(
)
*
+

Proteinele integrate - sunt aglomerari amorfe macromoleculare inglobate in statul lipidic,
dar avand oarecare mobilitate; astfel, prin proteine se pot forma canale hidrofile (pori) cu
deschiderea de (1 10) , prin care circula ionii; ele sunt de mai multe categorii:
- canale ionice (active sau pasive)
- pompe ionice
- schimbatoare de ioni

Canalele ionice asigura selectivitatea membranei prin capacitatea de a controla trecerea
ionilor in procesele de transport pasiv. Acest tip de transport este desfasurat sub actiunea
campului electric si a diferentei de concentratie intre interiorul si exteriorul celulei. Densitatea
de repartitie a canalelor ionice este de ordinul a sute de canale pe o suprafata de membrana
de 1 m
2
= 10
-12
m
2
. Sunt cunoscute cca. 50 tipuri de canale ionice care se clasifica astfel:
* canale pasive in cazul acestora, controlul circulatiei ionilor se realizeaza doar prin
dimensiunile porilor in raport cu ale ionilor.
Exemple de dimensiuni caracteristice pentru ionii hidratati care circula prin membrane:
2,5 ! K
+
si Cl
-
3,5 ! Na
+

4,5 ! Ca
2+
5,9 ! Mg
2+

* canale active in cazul acestora, controlul se realizeaza prin modificari ale formei si
dimensiunilor canalelor (reconfigurari ale structurii si distributiei spatiale a componentelor
macromoleculare ale proteinei), provocate de cele mai multe ori prin procedee electrice si
chimice; astfel, canalele ionice active se pot la randul lor clasifica in:
- canale active controlate in tensiune prin valoarea diferentei de potential intre fetele
membranei (ex.: se gasesc in lungul axonilor neuronali);
- canale active controlate chimic prin mediatori chimici de tipul acetilcolinei si acidului
gama-aminobutiric (ex.: in zonele sinapselor).

Pompele ionice si schimbatoarele de ioni asigura transportul activ al ionilor, care are
rolul de a mentine (a reface) echilibrul ionic corespunzator starii de repaus a membranei
(considerata stare stabila de minima energie) si se desfasoara cu consum de energie
provenita din procese metabolice. Asa numitele pompe ionice sunt enzime care functioneaza
pe baza descompunerii compusului chimic adenozintrifosfat in adenozindifosfat, cu eliberare
de fosfor si de energie, dupa relatia: energie P ADP ATP + + ! .

Principalele tipuri de ioni care populeaza mediile interior si exterior celulei excitabile sunt:
!
Na
+
,K
+
,Cl
"
pentru celulele nervoase, respectiv
!
Na
+
,K
+
,Ca
2+
pentru celulele musculare.

MEMBRANA IN STARE POLARIZATA (sau in repaus)

Concentratiile de ioni caracteristice celulelor excitabile in repaus (membranele polarizate)
in mediile intracelular (i) si extracelular (e) satisfac relatiile:
!
Na
+
[ ]
i
<< Na
+
[ ]
e
,
!
K
+
[ ]
i
>> K
+
[ ]
e
,
!
Cl
"
[ ]
i
<< Cl
"
[ ]
e
,
!
Ca
2+
[ ]
i
<< Ca
2+
[ ]
e
. In tabelul urmator sunt prezentate
cateva exemple.


In plus, in interiorul celulelor se gasesc ioni
negativi, rezultati din descompunerea unor
substante macromoleculare organice.
Acestia au dimensiuni caracteristice mari si
nu pot trece prin canalele ionice, deci nu
ajung in mediul extracelular. In aceste
conditii, in interiorul celulei predomina
sarcinile negative, iar in exterior predomina
sarcinile pozitive. Astfel, in mediul
intracelular se stabileste un potential electric
negativ
!
V
i
< 0
( )
, iar in mediul extracelular un
potential electric pozitiv
!
V
e
> 0
( )
.
Tensiunea de membrana (transmem-
branara) se defineste ca diferenta dintre
!
V
i
si V
e
(in acest sens) si are valoare

negativa in starea de repaus a membranei
!
U
m
=
d
V
i
"V
e
. Incarcarea fetei interioare a
membranei cu sarcina negativa si a fetei exterioare cu sarcina pozitiva este specifica starii
de membrana polarizata.

Observatii
1. Membrana polarizata (in repaus) nu este pasiva; ionii circula, dar circulatia se face
preponderent prin canalele pasive (necomandate) si corespunde in cea mai mare
parte circulatiei ionilor de K
+
si Cl
-
.
2. Pentru membrana polarizata este semnificativa circulatia ionilor de K
+
si Cl
-
, pentru
care exista canale permanent deschise (necomandate sau pasive) prin care pot trece
acesti ioni de mici dimensiuni; circulatia celorlalti ioni este mult mai redusa. De aceea
se poate spune ca membrana in repaus este permeabila la ionii de K
+
si Cl
-
si este
impermeabila la celelalte tipuri de ioni.
3. Din punct de vedere electric, starea de repaus este un regim electrocinetic (curenti
ionici constanti); stabilitatea (stationaritatea) este asigurata de regenerarea
permanenta a concentratiilor ionice prin transportul activ. Transportul activ se
desfasoara in paralel cu cel pasiv, dar dupa alte mecanisme si pe alte cai (canale
ionice) decat acesta. Cele doua tipuri de mecanisme de transport pot fi analizate
independent unul fata de celalalt.

Transportul pasiv al ionilor prin membranele excitabile reprezinta miscarea dirijata a
ionilor prin membrana, sub actiunea campului electric, sau a gradientului de potential electric
(forte Coulombiene) si sub actiunea gradientului de concentratie (forte de difuzie); transportul
se face in sensul echilibrarii fortelor

Transportul pasiv se desfasoara atat in cazul
membranei polarizate (in repaus sau in echilibru,
in regim stationar) cat si pentru cea depolarizata
(activa, in regim dinamic), dar legile si
mecanismele dupa care se desfasoara in cele
doua regimuri prezinta diferente, ce vor fi puse in
evidenta in continuare.

MODELE PENTRU MEMBRANE POLARIZATE

Modelul NERNST valabil pentru circulatia unei singure categorii de ioni
Se presupune ca intr-o incinta se gasesc doua compartimente (i) si (e), populate cu ioni si
separate printr-o membrana permeabila in mod selectiv, numai la ionii pozitivi. In
compartimentul (i) se afla initial un exces de ioni pozitivi.

Datorita diferentei de concentratie, ionii
pozitivi din (i) tind sa treaca prin
membrana in (e), in sensul descresterii
concentratiei. Miscarea este guvernata de
legea difuziei (legea I a lui FICK), pentru
un sistem termodinamic izoterm si izobar.
!
j
d
= "DgradC
mol
m
2
s
#
$
%
&
'
(
j
d
- fluxul molar de difuzie (rata densitatii
curentului ionic de difuzie)
D - constanta de difuzie (constanta lui
Fick) [m
2
/s]
C - concentratia ionica [mol/m
3
]
Acumularea de ioni (+) in (e) creaza un
camp electric imprimat de concentratie E
orientat (e) ! (i); sub actiunea sa ionii (+)
au tendinta sa revina in (i), dupa legea
!
j
e
= "u
Z
Z
CgradV
mol
m
2
s
#
$
%
&
'
(
j
e
- fluxul molar sub actiunea campului
electric (rata densitatii curentului ionic
Coulombian)
u mobilitatea ionilor in camp electric
[(m/s)/(V/m)]
Z - valenta (numarul de valenta cu semn)
V - potentialul electric [V]

Fluxul molar total prin membrana rezulta prin insumarea celor doua componente
!
j
m
= j
d
+ j
e
= "DgradC " u
Z
Z
CgradV ,
expresie care se mai poate prelucra daca se tine seama de relatia stabilita in 1905 de catre
Einstein
!
u
Z
=
FD
RT
, unde F = 96487 [C/mol] reprezinta constanta lui Faraday, R = 8,314
[J/(mol K)] este constanta universala a gazelor, iar T este temperatura absoluta. Rezulta
astfel,
!
j
m
= j
d
+ j
e
= "DgradC "
FD
RT
ZCgradV ,
expresie care este cunoscuta sub numele de ecuatia Nernst-Planck.
Densitatea de curent ionic prin membrana se poate exprima cu ajutorul fluxului molar astfel:
!
J
m
= j
m
FZ = "DFZgradC "
F
2
D
RT
Z
2
CgradV A/m
2
[ ]
.
Starea de echilibru termodinamic se atinge atunci cand J
m
= 0, adica
!
"gradC "
F
RT
ZCgradV = 0.
Conditia de echilibru J
m
= 0 se asociaza unei anumite valori a tensiunii de membrana definita
ca
!
U
m
=
d
V
i
"V
e
; expresia tensiunii de membrana in conditiile echilibrului termodinamic
(definit de modelul Nernst) se poate determina prin integrarea ecuatiei stabilite. Integrarea se
face pe grosimea membranei, adica intre suprafata sa interioara si cea exterioara, tinand
seama ca atat concentratia, cat si potentialul electric variaza intre cele doua suprafete, dupa
directia transversala membranei, notata de exemplu cu (x).

!
1
C
gradC = "
FZ
RT
gradV ,
!
1
C
dC
d x
= "
FZ
RT
dV
d x
,

!
1
C
dC
C [ ]
i
C [ ]
e
"
= #
FZ
RT
dV
V
i
V
e
"
,
!
ln
C
[ ]
e
C
[ ]
i
= "
FZ
RT
V
e
"V
i
( )
.

Rezulta asa numita expresie a tensiunii NERNST
pentru o anumita categorie de ioni
!
U
m
=V
i
"V
e
=
RT
FZ
ln
C
[ ]
e
C
[ ]
i
.

Observatii.
(1) Restrictia principala care sta la baza modelului NERNST este aceea ca existenta altor
categorii de ioni este neglijata, sau, cu alte cuvinte, fiecare categorie de ioni circula pe canale
separate si nu se influenteaza reciproc.
(2) Diferenta de potential NERNST aplicata membranei exprima marimea intensitatii
campului electric pentru care un ion (de un anumit tip) este in echilibru cu forta sa de difuzie.

Schema electrica echivalenta in modelul NERNST pentru un element de suprafata a
membranei cuprinde elemente pasive de circuit electric pentru membrana (element
capacitiv) si pentru canalele ionice (element rezistiv/conductiv).

La curent nul prin membrana (J
m
= 0), tensiunea de membrana
egaleaza tensiunea NERNST

!
U
m0
=V
i
"V
e
=U =
RT
FZ
ln
C
[ ]
e
C
[ ]
i

U
m
tensiunea de membrana
U tensiunea Nernst a canalului ionic respectiv
J
m
densitatea de curent transmembranar
C
m
capacitatea specifica a membranei [F/m
2
]
G
m
conductanta specifica a canalului transmembranar [S/m
2
]

Aplicatia 1. In tabelul urmator sunt prezentate concentratiile ionice determinate experimental
pentru axonul neuronal la un preparat de calmar. Se cere determinarea tensiunilor NERNST
pentru canalele ionice de K, Na si Cl.

Tensiunile Nernst au valori in gama (1 100) mV, iar polaritatea este influentata de tipul
ionilor si de gradientul de concentratie.

Aplicatia 2. Se cere sa se determine solicitarea dielectrica asupra unei membrane aflate in
stare de repaus (intensitatea campului electric transmembranar), considerand valori uzuale
pentru tensiunea de membrana in repaus si pentru grosimea membranei. Sa se compare
apoi aceasta solicitare cu rigiditatea dielectrica (valoarea intensitatii campului electric de
strapungere) a unor materiale izolante cunoscute.

Exemplu:

!
d " 30A = 30# 10
-10
m,

!
U
m
= 60mV

!
E =
U
m
d
=
60" 10
#3
30" 10
#10
= 20" 10
6
V/m

Pentru comparatie:

!
E
str aer
= 3" 10
6
V/m,

!
E
str ulei
=15" 10
6
V/m,

!
E
str cauciuc
= 40" 10
6
V/m.

Dupa cum se observa, membrana este supusa, chiar in stare de repaus, unei solicitari
dielectrice ridicate, comparabila cu rigiditatea dielectrica a materialelor izolante.
Strapungerea controlata si regenerativa a membranelor (electroporarea) este o procedura
utilizata pentru introducerea de substante chimice (medicamente) in interiorul celulelor.

Modelul DONNAN - pentru circulatia a doua sau mai multe categorii de ioni
Modelul DONNAN reprezinta o generalizare a modelului NERNST in ipoteza ca prin
membrana circula mai multe categorii de ioni, fara insa a se influenta intre ei. La echilibru,
densitatile de curent ionic se anuleaza,
!
J
m
= J
K
+ J
Na
+ J
Cl
= 0 " J
K
= 0; J
Na
= 0; J
Cl
= 0,
astfel ca tensiunile NERNST ale diferitelor categorii de ioni sunt egale intre ele si egale cu
tensiunea de membrana; de exemplu pentru ioni de K
+
, Na
+
si Cl
-
relatia intre tensiuni
corespunde conditiei:
!
U
K
=
RT
F
ln
K
[ ]
e
K
[ ]
i
=U
Na
=
RT
F
ln
Na
[ ]
e
Na
[ ]
i
=U
Cl
= "
RT
F
ln
Cl
[ ]
e
Cl
[ ]
i
=U
m0

Observatie. Modelul Donnan reprezinta pentru celulele excitabile o idealizare exagerata, dar
se potriveste bine pentru hematii.

Modelul GOLDMAN (1943) - HODGKIN - KATZ (1949) - pentru circulatia a doua sau mai
multe categorii de ioni
In cadrul acestui model, conditia de echilibru a membranei referitoare la densitatatea
curentului transmembranar nu se realizeaza neaparat prin anularea celor trei componente
ale curentului ionic
!
J
m
= J
K
+ J
Na
+ J
Cl
= 0 , chiar daca J
K
" 0; J
Na
" 0; J
Cl
" 0.

Modelul G-H-K conduce la stabilirea expresiei tensiunii de membrana in starea de echilibru
!
J
m
= 0 , prin integrarea ecuatiilor de tip Nernst-Planck scrise pentru fiecare tip de ioni,
pentru o membrana de grosime finita si cu o variatie liniara a potentialului electric
transmembranar (respectiv, dupa directia coordonatei x); membrana este infinit extinsa dupa
coordonatele y si z.
Astfel, ecuatia Nernst-Planck pentru ionii de K are forma
!
j
K
= "Z
K
D
K
F
RT
K
[ ]
gradV " D
K
grad K
[ ]
=
= "D
K
Z
K
F
RT
K
[ ]
dV
d x
+
d K
[ ]
d x
#
$
%
&
'
(
e
x

unde, datorita variatiei liniare a potentialului,
!
dV
d x
=
V d
( )
"V 0
( )
d
= "
U
m
d
,

ecuatia se poate pune sub forma integrabila
!
d K
[ ]
"
j
K
D
K
+
U
m
F
RTd
K
[ ]
= d x ,
care se integreaza intre fetele membranei
!
d K
[ ]
"
j
K
D
K
+
U
m
F
RTd
K
[ ] (i)
(e)
#
= d x
0
d
#
si rezulta expresia
fluxului molar al ionilor de potasiu

!
j
K
=
D
K
U
m
F
RTd
K
[ ]
d
" K
[ ]
0
exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
1"exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
.
Concentratiile ionice la nivelul suprafetelor membranei
!
K
[ ]
d
si
!
K
[ ]
0
sunt in relatie de
proportionalitate cu concentratiile din solutie (care sunt mai usor masurabile):
!
K
[ ]
d
="
K
K
[ ]
e
, respectiv
!
K
[ ]
0
="
K
K
[ ]
i
; factorul de proportionalitate
!
"
K
are valoare
constanta, care nu depinde de concentratie (se verifica experimental) si este specific tipului
de ioni. Densitatea curentului ionic de K are expresia
!
J
K
= j
K
FZ
K
=
D
K
U
m
F
2
"
K
RTd

K
[ ]
e
# K
[ ]
i
exp
U
m
F
RT
$
%
&
'
(
)
1#exp
U
m
F
RT
$
%
&
'
(
)
,
Unde valenta ionilor de K este Z
K
= 1. Se poate defini permeabilitatea membranei la ionii de
K prin relatia:
!
P
K
=
d
D
K
"
K
d
si rezulta
!
J
K
=
P
K
U
m
F
2
RT

K
[ ]
e
" K
[ ]
i
exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
1"exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
.
In mod similar se deduc expresiile densitatilor de curent pentru ionii de sodiu si clor
!
J
Na
=
P
Na
U
m
F
2
RT

Na
[ ]
e
" Na
[ ]
i
exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
1"exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
,
!
J
Cl
=
P
Cl
U
m
F
2
RT

Cl
[ ]
i
" Cl
[ ]
e
exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
1"exp
U
m
F
RT
#
$
%
&
'
(
.
Conditia de echilibru pentru membrana polarizata,
!
J
m
= J
K
+ J
Na
+ J
Cl
= 0, aplicata
expresiilor densitatilor de curent, conduce la formarea unei ecuatii ce permite exprimarea
tensiunii de membrana de repaus
!
U
m
=U
m
0
=
RT
F
ln
P
K
K
[ ]
e
+ P
Na
Na
[ ]
e
+ P
Cl
Cl
[ ]
i
P
K
K
[ ]
i
+ P
Na
Na
[ ]
i
+ P
Cl
Cl
[ ]
e
,
care poarta denumirea de ecuatia GOLDMAN - HODGKIN KATZ.

Comentarii si concluzii:
1. Ecuatia G-H-K se poate aplica atat membranei in repaus (echilibru), cat si celei active
(excitate), dar numai cand
!
J
m
= 0 (de exemplu n momentul n care tensiunea de
membrana atinge o valoare de maxim, sub actiunea unui stimul si
!
dU
m
/dt = 0.
2. Modelul G-H-K nu ia in considerare transportul activ (pompele ionice), care se
desfasoara in paralel cu cel pasiv.
3. In general, pentru membrana in stare de repaus (echilibru),
!
K
[ ]
i
>> K
[ ]
e
si Na
[ ]
i
<< Na
[ ]
e
, iar P
K
>> P
Na
. Prin canalele ionice pasive (deschise)
ies din membrana ionii de K
+
si intra ionii de Na
+
. Datorita mobilitatii mai mari a ionilor
de K
+
si datorita prezentei in celula a ionilor negativi mari (anioni organici) care nu pot
trece prin porii membranei, se produce polarizarea electrica a membranei prin
acumularea de sarcini pozitive pe fata sa exterioara si de sarcini negative pe cea
interioara. Aceasta situatie caracterizeaza starea de polarizare a membranei, iar
tensiunea de membrana in stare polarizata (in repaus) este
!
U
m
=V
i
" ( )
"V
e
+ ( )
< 0.
4. Valoarea tensiunii de membrana in repaus are ordinul de marime al zecilor de
milivolti, dar este caracteristica fiecarui tip de celule in parte si poate fi influentata de
temperatura sau prin administrarea de substante chimice.
5. Daca ecuatia G-H-K se particularizeaza pentru un singur tip de ioni, se regaseste
ecuatia Nernst.
6. Una dintre ipotezele de baza ale modelului G-H-K este considerarea variatiei liniare a
potentialului electric intre fetele membranei sau considerarea intensitatii campului
electric constanta in membrana, ceea ce reprezinta o idealizare rezonabila (nu exista
modele care sa lucreze cu alta ipoteza).
7. Transportul pasiv pentru membrana polarizata depinde de:
- concentratiile ionice intra si extracelulare
- tensiunea de membrana (care poate fi impusa prin conditiile experimentului,
de ex. in tehnicile voltage clamp)
- permeabilitatea membranei la anumite tipuri de ioni (selectivitatea)

Schema electrica echivalenta a unui element de suprafata a membranei in modelul
GOLDMAN HODGKIN KATZ (G-H-K)

Ecuatiile atasate schemei electrice a modelului G-H-K se obtin prin aplicarea legii lui Ohm pe
laturile circuitului, unde elementele de circuit sunt: capacitatea de membrana (C
m
),
rezistentele electrice (R) sau conductantele electrice (G=1/R) si generatoarele ideale de
tensiune (U) corespunzatoare canalelor ionice pentru fiecare tip de ioni (Na
+
, K
+
, Cl
-
).

!
J
C
= C
m
dU
m
dt
, J
C
= 0 daca U
m
= const.
( )

!
J
Na
=
U
m
"U
Na
R
Na
= U
m
"U
Na
( )
G
Na
,
!
J
K
=
U
m
"U
K
R
K
= U
m
"U
K
( )
G
K
,
!
J
Cl
=
U
m
"U
Cl
R
Cl
= U
m
"U
Cl
( )
G
Cl
.

Conditia de echilibru
!
J
m
= J
Na
+ J
K
+ J
Cl
+ J
C
= 0, conduce la expresia tensiunii de
membrana de repaus sub forma
!
U
m0
=
U
Na
G
Na
+U
K
G
K
+U
Cl
G
Cl
G
Na
+ G
K
+ G
Cl
.

Schema electrica cu trei conductante (rezistente) in
paralel se poate reduce la o schema echivalenta mai
simpla prin echivalarea celor trei ramuri cu o ramura
avand o conductanta (rezistenta) echivalenta
!
G
m
= G
Na
+ G
K
+ G
Cl
si o sursa de tensiune
echivalenta, cu tensiunea U
mo
.

Observatie. Schema echivalenta redusa la care s-a ajuns in modelul G-H-K are aceeasi
structura ca si schema echivalenta a unui canal ionic stabilita in cadrul modelului Nernst (vezi
pg. 6), dar semnificatia elementelor schemei G
m
si U
m0
- este diferita.

Aplicatie. Se cere determinarea tensiunii de repaus a membranei considerand concentratiile
din tabel cu permeabilitatile membranare
!
P
K
: P
Na
: P
Cl
=1: 0,12 :1, 44.

# Aplysia este o specie de melc de apa,
folosit ca preparat de laborator, pentru
neuronii de dimensiuni mari ce pot fi usor
extrasi si studiati
* tensiunea pentru membrana polarizata (modelul G-H-K):

!
U
m
=U
m
0
=
RT
F
ln
K
[ ]
e
+
P
Na
P
K
Na
[ ]
e
+
P
Cl
P
K
Cl
[ ]
i
K
[ ]
i
+
P
Na
P
K
Na
[ ]
i
+
P
Cl
P
K
Cl
[ ]
e
=
25 ln
10 + 0,12" 480 +1, 44 " 45
10 + 0,12" 61+1, 44 " 490
= #50, 37 mV

Tensiunile Nernst pentru fiecare canal ionic sunt urmatoarele:
!
U
K
=
RT
Z
K
F
ln
K
[ ]
e
K
[ ]
i
= 25 ln
10
280
= "83, 3 mV,
!
U
Na
=
RT
Z
Na
F
ln
Na
[ ]
e
Na
[ ]
i
= 25 ln
480
61
= 51,57 mV,
!
U
Cl
=
RT
Z
Cl
F
ln
Cl
[ ]
i
Cl
[ ]
e
= "25 ln
490
45
= "59,69 mV.
iar schema electrica echivalenta pentru un element de suprafata a membranei polarizate are
forma

Se observa urmatoarele:

* densitatile de curent J
Na
, J
K
si J
Cl
sunt orientate
(conform legii lui Ohm) dupa orientarea caderilor de
tensiune pe elementele rezistive R
Na
, R
K
si R
Cl
; ele
semnifica fluxuri de sarcini pozitive, asadar:
- ionii Na
+
intra in celula
- ionii K
+
ies din celula
- ionii Cl
-
intra in celula

* circulatia ionilor de Cl este redusa, canalele fiind
aproape in echilibru, deoarece caderea de tensiune
pe rezistenta canalelor de Cl este redusa, desi P
Cl
este mare

* circulatia ionilor de K este favorizata de P
K
de
valoare ridicata, iar circulatia ionilor de Na este
favorizata de tensiunea mare pe rezistenta
(conductanta) canalului respectiv.

2.2 Transportul pasiv in cazul membranei depolarizate. Relatia stimul-raspuns

DEPOLARIZAREA MEMBRANELOR EXCITABILE

Depolarizarea membranei se produce prin deschiderea canalelor ionice active, comandate in
tensiune si/sau chimic, sub influenta unui factor stimulator (stimul). Stimulul poate fi: un
curent electric injectat local pe o fata a membranei, variatia fortata a tensiunii de membrana,
un semnal electric receptionat de la o alta celula excitabila, prezenta locala - in vecinatatea
membranei - a unei substante chimice adecvate, etc. Starea electrica a membranei
polarizate este ilustrata sintetic in figura urmatoare, asa cum a fost prezentata si anterior.

Repartitia concentratiilor de ioni de o parte si
de cealalta a membranei in stare de repaus
(echilibru electrodinamic) face ca pe fata
interioara sa existe un exces de sarcina
negativa, iar pe fata exterioara un exces de
sarcina pozitiva. Ca urmare, potentialul electric
interior V
i
< 0, iar cel exterior V
e
> 0.
Tensiunea de membrana de repaus U
m0
este
negativa, avand valori uzuale (-90,-50) mV.
Depolarizarea membranei este initiata de
actiunea unui stimul, care creaza conditiile
favorabile pentru deschiderea canalelor ionice
de Na
+
, comandate in tensiune sau chimic.


Depolarizarea (numita si strapungere
regenerativa a membranei) este un
proces foarte rapid de patrundere in
celula a ionilor de Na
+
(care in repaus
sunt in exces in exteriorul celulei). Ca
urmare a transferului (e) ! (i) de
sarcini pozitive, potentialul interior V
i

creste la valori pozitive, iar potentialul
exterior V
e
scade; rezulta o crestere
rapida a tensiunii de membrana la
valori pozitive. Inchiderea ulterioara a
canalelor de Na
+
se face temporizat.

Tensiunea de membrana pozitiva reprezinta comanda pentru deschiderea canalelor de K
+
,
ceea ce declanseaza un flux de ioni de K
+
care sunt transferati (i) ! (e). Ca urmare,
potentialul interior V
i
scade din nou spre valori negative, iar cel exterior V
e
creste. Membrana
se repolarizeaza prin revenirea tensiunii de membrana la valoarea de repaus U
m0
.

Observatii.
1. In procesul de depolarizare-repolarizare, la unele celule excitabile si la procesele de
transmisie sinaptica intervin si ionii de Ca
2+
, ceea ce se va discuta mai tarziu.
2. Din punct de vedere al fenomenului de depolarizare, celulele excitabile sunt traductoare
ale unui semnal de stimulare (STIMUL) de natura oarecare, intr-un semnal electric,
reprezentat de o variatie a tensiunii de membrana U
m
sub forma unui impuls electric (impuls
de depolarizare). In cazul celulelor nervoase si musculaturii striate stimulul este de natura
chimica (neurotransmitator) si este receptionat la nivelul sinapselor. Celulele musculaturii
cardiace (miocard) sunt legate prin canale ionice intercelulare si isi transmit direct de la una
la alta stimulul de natura electrica. Celulele senzitive primesc stimuli de naturi diferite (termic,
de presiune, chimic, sonor, luminos, etc.).

IMPULSUL DE DEPOLARIZARE (POTENTIALUL DE ACTIUNE)

Impulsul de depolarizare este un semnal electric si reprezinta variatia tensiunii de
membrana, in sensul cresterii ei de la valoarea de repaus, (-90 -50) mV pana la o valoare
de varf, (1050) mV, respectiv pe un interval de cca. 100 mV, urmata de revenirea la
valoarea de repaus, prin modificarea controlata a permeabilitatii membranei la Na
+
si K
+
. In
lucrarile de biofizica (care au introdus acest fenomen), el este cunoscut sub denumirea de
potential de actiune. La celulele musculare intervine si efectul cresterii permeabilitatii
membranei la ionii de Ca
2+
, fenomen ce intervine in decursul repolarizarii. Forma impulsului
de depolarizare evidentiaza o depolarizare rapida a membranei, urmata de o repolarizare
mai lenta si eventual o hiperpolarizare.

Etapele depolarizarii pentru membrana neuronului
(1) - aplicarea stimulului
(2) - cresterea tensiunii de membrana de la valoarea de repaus U
m0
, pana la valoarea de
prag U
p
, prin injectie de sarcini electrice aduse prin curentul de stimulare
(3) - depolarizarea = strapungerea regenerativa a membranei prin deschiderea masiva a
canalelor ionice de Na
+
comandate in tensiune; cresterea permeabilitatii la Na
+
este brusca si
scurta, dureaza cca. 0,1 ms pentru neuron (ionii de Na
+
intra in celula), apoi scade brusc
(4) - incheierea depolarizarii corespunde inchiderii canalelor de Na
+
prin comanda
temporizata, simultan cu deschiderea canalelor de K
+
comandate in tensiune, pentru
valoarea corespunzatoare tensiunii de varf a impulsului de depolarizare; constanta de timp
de actionare a canalelor de K
+
este considerabil mai mare decat cea a canalelor de Na
+
si
permeabilitatea membranei la K
+
creste lent
(5) - repolarizarea incepe la pct. (4) si continua cu iesirea ionilor de K
+
din celula; dureaza
(1,5 - 2) ms, apoi permeabilitatea membranei la K
+
scade lent, iesirea ionilor de K
+
din celula
continua chiar daca U
m
a scazut la U
m0
si poate continua cu o scadere si mai mare a U
m
,
provocand hiperpolarizarea membranei.

Forma de unda standard a impulsului de depolarizare pentru neuron. In figura
urmatoare este reprezentata forma de unda pentru un impuls de depolarizare (potential de
actiune) sincronizat cu stimulul, aplicat sub forma unui curent de tip treapta.

* timp de strapungere regenerativa = intervalul de
timp de la declansarea depolarizarii (trecerea
tensiunii de prag), pana la atingerea tensiunii de
varf; in acest interval canalele ionice de Na
+
sunt
deschise si creste conductanta corespunzatoare;
coincide cu perioada refractara absoluta; dureaza
cca. 1ms pentru neuron
* tensiune de varf = tensiunea de membrana la
sfarsitul strapungerii regenerative, cand s-a incheiat
intrarea ionilor de Na
+
in celula si urmeaza
repolarizarea
* repolarizarea corespunde revenirii tensiunii de
membrana spre valoarea de repaus; creste
conductanta corespunzatoare canalelor ionice de K
+

care se deschid si lasa ionii de K
+
sa iasa din celula
* G
Na
variaza abrupt, sub forma unui impuls rapid,
iar G
K
are o variatie mai lenta, cu panta de crestere
si de descrestere mai mare; valoarea maxima a G
K

este mai putin de jumatate fata de valoarea maxima
a G
Na

* desi tensiunea de membrana revine la valoarea
U
m0
, distributia concentratiilor ionice nu corespunde
starii de repaus, astfel se explica perioada
refractara; prin transportul activ concentratiile se
regenereaza si permite refacerea conditiilor de
repaus
* revenirea la U
m0
se poate produce dupa o usoara
hiperpolarizare

Comentarii
(1) Cresterea tensiunii de membrana intre valoarea de repaus U
m0
si valoarea de prag U
p
se
face in conditiile in care membrana isi pastreaza proprietatile din starea polarizata, respectiv
conductantele G
Na
si G
K
raman constante; circuitul conductantelor (rezistentelor) paralel
poate fi redus la o latura echivalenta G
m
(respectiv R
m
) si U
m0
(conform modelului Goldman-
Hodgkin-Katz, unde schema cu conductante in paralel este reprezentata pentru o suprafata
elementara a membranei).
(2) Cresterea tensiunii de membrana de la
valoarea de repaus la cea de prag, U
m0
! U
p

corespunde incarcarii condensatorului C
m
in
circuit de tip RC.
(3) La aplicarea unui curent de stimulare care
variaza in rampa (nu treapta), timpul de
raspuns, respectiv reobaza au valori mai
ridicate, deoarece intervine fenomenul de
acomodare a membranei la stimul.

(4) Daca membrana este mentinuta fortat la tensiune constanta mai redusa decat U
m0
, adica
in stare de hiperpolarizare, este posibil ca in momentul intreruperii acesteia, tensiunea de
membrana sa cresca brusc, similar unui impuls de depolarizare; are loc asa numita
depolarizare spontana (anode break excitation).

Principii specifice fenomenului de depolarizare
(1) Declansarea depolarizarii depinde de: intensitatea, forma de unda si durata stimulului;
desfasurarea depolarizarii din momentul depasirii tensiunii de prag nu mai depinde de stimul
- principiul tot-sau-nimic; de altfel, forma de unda a impulsului de depolarizare dupa
trecerea tensiunii de prag are o evolutie standard pentru fiecare tip de celula excitabila.
(2) Membrana are proprietatea de autoexcitabilitate, in sensul ca dupa ce s-a produs local
o depolarizare, in jurul zonei respective se transmite o unda de depolarizare care cuprinde,
din aproape in aproape, zonele vecine, fara sa fie nevoie de aplicarea de noi stimuli exteriori;
transmiterea in spatiu a impulsurilor de depolarizare se face fara atenuare; astfel se explica
transmiterea semnalelor electrice pe caile sistemului nervos, ca suport informational;
depolarizarea din aproape in aproape a miocardului este un proces similar (dar nu identic,
deoarece miocitele sunt intim conectate intre ele prin canale ionice, astfel ca transferul ionilor
se face direct intre celule fara sa mai fie implicat si spatiul extracelular).
(3) Pentru tensiuni de membrana mai mici decat tensiunea de prag, adica in stare polarizata,
membrana are comportament electric liniar (regimul de incarcare a condensatorului in
circuit RC).
(4) Dupa producerea unui impuls de depolarizare, zona respectiva de membrana are nevoie
de un timp de regenerare (perioada refractara) pentru a fi capabila de o noua depolarizare.

Comparatie intre impulsurile de depolarizare caracteristice pentru diferite tipuri de
celule excitabile

Asa cum s-a aratat in figurile anterioare, impulsul de depolarizare pentru neuron (mai precis
pentru axonul neuronal), este un semnal rapid, cu panta de crestere mare (cca. 100 mV/ms)
si revenire aproape tot atat de brusca; dureaza 2-3 ms. In cazul celulelor ce formeaza cordul,
forma de unda este diferita. Tesutul excitabil cardiac prezinta doua tipuri de celule, care
difera si prin activitatea electrica, respectiv forma de unda a impulsului de depolarizare.

Impulsul rapid, este prezent la celulele
musculaturii cardiace de lucru (miocite). Tensiunea
de membrana creste brusc in etapa depolarizarii
(similar cazului axonului neuronal), apoi de la
valoarea de varf scade usor si se mentine la valori
pozitive un interval indelungat (de cca. 200-300
ms), urmand apoi repolarizarea. Palierul de valori
pozitive, care prelungeste repolarizarea se
datoreaza, interventiei ionilor de Ca
2+
, care ca si
ionii de K
+
, sunt admisi in celula in aceasta etapa,
prin canale comandate in tensiune.

Impulsul lent este caracteristic celulelor
autoritmice ale cordului (prezente in nodurile sino-
atrial si atrio-ventricular, ramurile Hiss si reteaua
Purkinje), cele care se depolarizeaza spontan,
monitorizate de sistemul nervos autonom.
Cresterea tensiunii de membrana care marcheaza
depolarizarea este lenta, iar dupa atingerea valorii
de varf urmeaza repolarizarea la fel de lenta.
Atat impulsul rapid, cat si cel lent dureaza cca.
200-300 ms, deci de aproximativ o suta de ori mai
mult decat impulsul in cazul axonului neuronal.

LEGEA EXCITABILITATII MEMBRANELOR (Relatia STIMUL - RASPUNS)

Raspunsul membranei la un stimul, prin declansarea
depolarizarii, depinde de intensitatea, forma de unda si
durata stimulului. Depolarizarea poate fi declansata fie
de un stimul slab mentinul timp indelungat, fie de un
stimul puternic si mai scurt. Intensitatea si durata
stimulului sunt intr-o relatie de proportionalitate inversa.
In figura sunt reprezentate raspunsurile la curenti de
stimulare sub forma de treapta, cu diferite amplitudini.
Cazul: (a) la limita depolarizarii (reobaza)
(b) depolarizare reusita
(c) sub limita de depolarizare
(d) hiperpolarizare

Un stimul suficient de puternic (cazul b) produce depolarizarea daca este mentinut un timp
suficient de lung. Dupa initierea impulsului de depolarizare, stimulul poate fi intrerupt; el nu
mai influenteaza forma de unda a tensiunii de membrana (principiul tot-sau-nimic).
Amplitudinea unui stimul care se afla la limita dintre valorile care asigura depolarizarea si
cele care nu pot produce depolarizare (cazul a), se numeste reobaza. Cu alte cuvinte,
reobaza este amplitudinea minima a stimulului de forma treapta, care mentinut timp nedefinit
de lung, produce depolarizarea. Un stimul cu amplitudine mai mica decat a reobazei (cazul c)
nu va produce depolarizare. Tensiunea de membrana creste similar cu tensiunea de
incarcare a condensatorului in circuit RC atata timp cat este mentinut stimulul, apoi scade
exponential la intreruperea acestuia. Daca se aplica membranei un stimul de polaritate
opusa (cazul d), membrana se hiperpolarizeaza. Comportamentul electric este tot ca al unui
circuit RC.
Legea excitabilitatii reprezinta dependenta
dintre amplitudinea stimulului (sub forma de
treapta) si timpul de raspuns. Pentru
determinarea experimentala a legii excitabilitatii
se repeta cicluri de stimulare si inregistrare a
raspunsului, similar experimentului descris
anterior. Perechile de valori amplitudine stimul
timp de raspuns se reprezinta grafic. Graficul are
o asimptota orizontala, la valoarea reobazei (I
r
).
In procedurile bio-medicale de stimulare electrica
se obisnuieste sa se lucreze cu un stimul de
amplitudine dubla fata de reobaza (2I
r
). Timpul de
raspuns in acest caz poarta denumirea de
cronaxie (t
c
).
In 1909, Lapicque a exprimat legea excitabilitatii
prin relatia:
!
I
s
t
( )
= I
r
1+
t
c
t
"
#
$
%
&
' , punand in evidenta
proportionalitatea inversa dintre amplitudinea
stimulului si timpul util.

Aplicatie. Determinarea cronaxiei pentru o
membrana celulara oarecare (model idealizat)
Se studiaza comportamentul membranei sub
pragul de depolarizare; membrana este
reprezentata prin circuitul liniar RC cu elementele
corespunzatoare suprafatei elementare a
membranei.
Cursa tensiunii de membrana intre U
m0
si U
p

corespunde, asa cum s-a mai spus, formei de
variatie in timp a tensiunii la incarcarea unui
condensator cand este injectat curent constant,
reprezentat in schema prin densitatea curentului
de stimulare J
s
.
!
U
m
t
( )
=U
m0
+ U
p
"U
m0
( )
1"e
"t / #
m
[ ]
,
unde
!
"
m
= R
m
C
m
=
C
m
G
m
=
#
m
$
m
.

Membrana este tot timpul in stare polarizata, deci J
m
= 0, iar la sfarsitul procesului (teoretic la
!
t "#), rezulta
!
U
p
"U
m0
= "J
s
/G
m
. Astfel, ecuatia tensiunii U
m
(t) se poate rescrie
!
U
m
t
( )
=U
m0
"
J
s
G
m
1"e
"t / #
m
[ ]
.
Asupra acestei ecuatii se impun conditiile experimentului cu stimul de nivelul reobazei
(
!
J
s
= J
r
) si de nivel dublu fata de reobaza (
!
J
s
= 2J
r
):
*
!
J
s
= J
r
, asadar
!
U
m
"U
p
pentru
!
t "#; rezulta
!
U
p
=U
m0
"
J
r
G
m

*
!
J
s
= 2J
r
, asadar
!
U
m
"U
p
pentru
!
t = t
c
; rezulta
!
U
p
=U
m0
"
2J
r
G
m
1"e
"t
c
/ #
m
[ ]

Din expresiile obtinute pentru tensiunea de prag rezulta
!
t
c
= "
m
ln2 = 0,693
#
m
$
m
, adica
valoarea cronaxiei este caracteristica pentru fiecare tip de membrana, deoarece depinde de
proprietatile electrice ale acesteia.
Pentru ilustrare, in tabelul de mai jos sunt date valori tipice ale cronaxiei pentru cateva tipuri
de celule excitabile si cateva specii de animale.

Observatii
Modelul excitabilitatii prezentat prin dependenta stimul-timp de raspuns si analizat prin
functionarea circuitului RC este in mare masura idealizat, deoarece:
- ignora influenta temperaturii si a altor factori, de ex. chimici;
- circuitul electric este considerat liniar, inclusiv pentru tensiunea de prag; in realitate,
incepand cu o tensiune de membrana de cca. 85% din valoarea de prag incepe sa se simta
efectul neliniaritatilor circiutului (deschiderea canalelor de Na nu se face simultan pentru
toate canalele, la o valoare fixa a tensiunii de comanda, astfel G
Na
variaza treptat);
- membranele naturale prezinta proprietatea de acomodare la stimul, iar stimulii reali nu sunt
tip treapta, ci au o panta finita de crestere; acomodarea intervine si in cazul aplicarii repetate
a stimulului.

2.3 Transportul activ prin membrane excitabile. Pompele ionice

Regenerarea concentratiilor ionice intra si extracelulare, asigurata prin procesele de
transport activ, este necesara pentru mentinerea activitatii celulare in starea de repaus si
pentru repolarizarea membranei in urma unui impuls de depolarizare. Transportul activ este
realizat prin intermediul unor proteine transportoare, cu rol de enzime, care stabilesc legaturi
chimice cu ionii de pe o fata a membranei, ii transporta pe cealalta fata si apoi ii elibereaza;
ele se numesc POMPE IONICE.
Transportul activ se desfasoara impotriva tendintei naturale explicata prin procesele
electrochimice care au tendinta de a mentine echilibrul termodinamic, de aceea are loc cu
consum de energie furnizata de metabolism. Aceasta energie este stocata prin legaturile
chimice (legaturi fosfatice) ale compusilor macromoleculari de tip ADENOZINTRIFOSFAT -
ATP. Functionarea pompelor s-a studiat experimental cu inhibitori metabolici, iar ritmul in
care se desfasoara transferul ionilor s-a studiat prin marcarea ionilor cu trasori radioactivi. De
exemplu, pentru pompa Na/K s-a stabilit ca la 3 ioni de Na
+
eliminati din celula, corespund 2
ioni de K
+
introdusi in celula.

Functionarea pompei Na / K
Relatia stoichiometrica atasata functionarii pompei Na/K are forma
!
3Na
+
i ( )
+ 2K
+
e ( )
+ ATP
i ( )
"3Na
+
ei ( )
+ 2K
+
i ( )
+ ADP
i ( )
+ P
e ( )
+ energie pentru transport
Mecanismul pompei este sustinut de enzima transportoare specifica de tip ATP-aza, care se
prezinta cu doua stari conformationale:
X - are locuri de legare pentru ionii de Na+ de pe fata (i) a membranei
Y - are locuri de legare pentru ionii de K+ de pe fata (e) a membranei
Comutarea enzimei intre cele doua stari permite transportul ionilor impotriva gradientului de
concentratie natural, de aceea se face cu consum energetic. Figura urmatoare sugereaza un
ciclu de functionare a pompei.

Comentarii
(1) Mecanismele de functionare a pompelor ionice nu sunt complet elucidate la nivelul
legaturilor chimice care identifica exact locul de legare a ionilor de enzima si la nivelul
reactiilor chimice care explica schimbarea locului de legare la trecerea enzimei din forma X in
Y si invers, cand ionul este mutat de pe o fata pe alta a membranei.
(2) In mod similar functioneaza si pompele de Ca
2+
care sunt intalnite la nivelul reticulului
endoplasmatic in cazul celulelor musculare.
(3) Daca pompa de Na / K si pompa de Ca sustin asa numitul transport activ primar, adica
ionii sunt transportati numai in sens opus gradientului de concentratie, exista si pompe care
sustin transportul activ secundar, in care cel putin o categorie de ioni este transportata in
sensul gradientului de concentratie; acel gradient de concentratie este mentinut printr-un alt
proces de transport activ primar.
(4) Transportul activ secundar se desfasoara cu consum energetic mai redus.
(5) Un exemplu de transport activ secundar este pompa Na / Ca care functioneaza la nivelul
celulelor miocardului si controleaza concentratia (scazuta) a ionilor de Ca
2+
in aceste celule
(10
-4
mol/m
3
in interor fata de 2 mol/m
3
in exterior).

Comentarii
(1) Desfasurarea transportului activ ca proces stationar (cu rata constanta) compenseaza
transportul pasiv la nivel statistic (in medie si pe intervale lungi de timp), dar instantaneu este
nesemnificativ.
(2) Pentru comparatie, in transportul pasiv densitatea de canale ionice este de ordinul 10
2
canale/m
2
, iar capacitatea canalelor permite o rata de transfer a ionilor de cca. 10
6
-10
8

ioni/s.
(3) Activitatea de transport activ explica perioada refractara (necesara regenerarii
concentratiilor ionice) care urmeaza unei depolarizari.

2.4 Modele electrice pentru membranele excitabile.

MODELUL HODGKIN HUXLEY

Fiziologii britanici Alan Lloyd Hodgkin si Andrew Fielding Huxley au primit in anul 1963
premiul Nobel pentru fiziologie, ca recunoastere a contributiilor pe care le-au avut la studiul
experimental si teoretic al proceselor de transport ionic pasiv, in cazul membranei
depolarizate a axonului neuronal. Cei doi au elaborat un model pentru comportamentul
electric al axonilor nemielinizati, folosind in experimentele lor axoni de calmar, la temperatura
de 6,3
0
C.

Cercetarile lor se bazeaza pe un bogat program experimental care a permis stabilirea
schemei electrice echivalente pentru celule excitabile cilindrice si modelul matematic care
simuleaza comportamentul electric al neuronului. Programul experimental introduce tehnica
voltage clamp (la tensiune fixata), in cadrul careia, pentru depolarizarea membranei este
aplicata o tensiune de membrana care se mentine constanta pe toata suprafata membranei,
iar curentul ionic transmembranar rezultat este masurat si analizat. Ecuatiile modelului
matematic verifica rezultatele experimentale si permit anticiparea comportarii unei celule de
tipul studiat. Ulterior, a fost introdusa si o corectie pentru temperatura. Desi modelul este
conceput cu date referitoare la axonul de calmar, configuratia lui se poate adapta si la alte
tipuri de celule, ceea ce a fost demonstrat prin aparitia, in deceniile care au urmat, a unui
lung sir de modele similare, pentru alte tipuri de celule.

Descrierea programului experimental

Metoda VOLTAGE CLAMP (la tensiune fixata)
impune membranei un comportament sincron si
uniform, pe toata suprafata sa (space clamp), din punct
de vedere al tensiunii de membrana. Aceasta premiza
de lucru reduce problema la o singura dimensiune si
anume cea transversala membranei. La U
m
= const. "
J
m
= C
m
dU
m
/dt = 0 si ramura cu C
m
poate sa dispara
din circuitul electric echivalent pentru un element de
suprafata a membranei.
Prin acest procedeu se impun valori ale tensiunii
fixate care blocheaza pe rand canalul de Na, apoi pe
cel de K si se identifica formele de unda ale curentilor
prin canalele respective. Figura alaturata prezinta
principiul metodei experimentale voltage clamp.

(dupa J. Malmivuo, R. Plonsey -
Bioelectromagnetism. Principles and
Applications of Bioelectric and Biomagnetic
Fields, Oxford Univ. Press, 1995)

Circuitul real utilizat de Hodgkin, Huxley si Katz
in 1952, in experimentele voltage clamp
executate pe preparatul de axon gigant de
calmar (cca. 0,5 mm diametru) este prezentat in
schema alaturata.

(dupa J. Malmivuo, R. Plonsey - Bioelectromagnetism.
Principles and Applications of Bioelectric and Biomagnetic

Componentele schemei si rolul lor in experiment sunt urmatoarele:
- un amplificator unitar (cu impedanta mare de intrare) preia tensiunea de membrana
U
m
intre electrozii (b) si (c);
- U
m
si tensiunea impusa U
c
(asa numita tensiune fixata) sunt comparate, iar diferenta
dintre ele (amplificata cu factorul K) corecteaza valoarea densitatii curentului prin
membrana J
m
(injectat de sursa de curent), in sensul mentinerii tensiunii U
m
la valoarea
fixata;
- curentul prin membrana J
m
, injectat intre electrozii (a) si (e) este masurat cu ajutorul
rezistentei calibrate (shunt) R
c
;
- electrozii interiori (a si b) sunt de fapt fire conductoare rasucite impreuna pe un suport
izolant.

Exemple de rezultate in experimente de tip voltage clamp
(dupa J. Malmivuo, R. Plonsey - Bioelectromagnetism. Principles and Applications of Bioelectric and Biomagnetic

Initial membrana este in echilibru (polarizata), la
tensiunea U
m0
= -65 mV. In cadrul experimentului
voltage clamp se aplica transmembranar o
treapta de 85 mV, care duce si mentine tensiunea
de membrana la valoarea de 20 mV.
Densitatea de curent prin membrana este nula cat
timp membrana este polarizata (U
m0
= -65 mV),
apoi se inregistreaza un scurt impuls
corespunzator curentului capacitiv la variatia
treapta a tensiunii, J
C
= C
m
!dU
m
/dt ! 0.
Pentru t > 0 se observa ca densitatea de curent
are intai valori negative (curent ionic ce intra in
celula), apoi creste cu valori pozitive (curent ionic
ce iese din celula). In prezentarea fenomenelor
care explica depolarizarea membranei s-a vazut ca
acest proces incepe cu un curent al ionilor de Na
care intra in celula si continua cu un curent al
ionilor de K care ies din celula.

Repetarea acestui tip de experiment pentru mai
multe tensiuni fixate, conduce la observatia ca
densitatea curentului de K are o variatie de acelasi
tip, pentru toate cazurile, iar densitatea ionilor de
Na variaza in functie de valoarea tensiunii fixate.
Daca tensiunea aplicata membranei este de 117
mV, respectiv tensiunea fixata are 52 mV, se
observa ca densitatea curentului de Na este
anulata, iar forma de unda a curentului
transmembranar pune in evidenta doar existenta
curentului de K. Explicatia este aceea ca valoarea
de 52 mV reprezinta tensiunea Nernst pentru
canalele de Na, ceea ce inseamna ca la aplicarea
acestei tensiuni se produce blocarea acestor
canale, adica anularea fluxului ionilor de Na.
Forma de unda a curentului de K (cea obtinuta la
tensiunea fixata de 52 mV), se scade apoi din
forma de unda a curentului total, rezultand curentul
de Na.

Schema electrica echivalenta in modelul HODGKIN - HUXLEY

Schema circuitului electric echivalent pentru un
element de suprafata a membranei este
completata in cadrul modelului H H cu
conductantele neliniare (variabile atat in timp cat si
in functie de tensiunea de membrana) ale canalelor
ionice de Na si de K.

In regimul dinamic, densitatea de curent pe canalul
de Cl este constanta si foarte redusa; modelul H-H
reuneste toate fluxurile ionice nespecifice
(leakage), intr-o contributie echivalenta J
L
pe un
canal cu conductanta G
L
constanta.

Densitatile de curent pentru canalele ionice in
regim dinamic (membrana activa, depolarizata)
sunt variabile in timp; la U
m
fixat, J variaza
proportional cu G pentru fiecare canal ionic.

Astfel, se deduce ca in regimul dinamic, conductantele canalelor ionice de Na si de K sunt
variabile, atat in functie de timp, cat si de tensiunea de membrana U
m
; modelul matematic
H - H furnizeaza expresiile acestor conductante, stabilite empiric, prin corelatii
rezultate din prelucrarea datelor experimentale.

Modelul matematic formulat de HODGKIN si HUXLEY

Conductanta canalului de K este exprimata prin expresia analitica
!
G
K
t, u
m
( )
= G
K
u
m
( )
" n t, u
m
( ) [ ]
4
,
unde
!
G
K
u
m
( )
este valoarea maxima a conductantei la o anumita tensiune aplicata,
!
u
m
=U
m
"U
m0
, iar n reprezinta parametrul de activare si este exprimat ca solutie a unei
ecuatii diferentiale:
!
dn
dt
= "
n
1# n
( )
#$
n
n , respectiv are forma
!
n t, u
m
( )
= n
"
# n
"
# n
0
( )
e
#t / $
n
.
Coeficientii care intervin in ecuatii sunt determinati cu expresiile empirice urmatoare:
!
n
"
=
#
n
#
n
+$
n
,
!
"
n
=
1
#
n
+$
n
,
!
"
n
u
m
( )
=
0,01# 10 $ u
m
( )
e
1$
u
m
10
%
&
'
(
)
*
$1
,
!
"
n
u
m
( )
= 0,125# e
$
u
m
80
.

Observatie. Pentru tensiunea u
m
masurata
in [mV], rezulta coeficientii #
n
si $
n
masurati
in [1/ms].

Cu aceste expresii, conductanta canalelor de
K poate fi reprezentata si grafic, pentru
diferite tensiuni u
m
aplicate membranei.

Conductanta canalului de Na este exprimata prin expresia analitica
!
G
Na
t, u
m
( )
= G
Na
u
m
( )
" m t, u
m
( ) [ ]
3
h t, u
m
( ) [ ]
,
unde
!
G
Na
u
m
( )
este valoarea maxima a conductantei la o anumita tensiune,
!
u
m
=U
m
"U
m0
, iar m si h reprezinta parametrul de activare, respectiv parametrul de
dezactivare, si sunt exprimati ca solutii ale unor ecuatii diferentiale de forme similare:
!
dm
dt
= "
m
# 1$ m
( )
$%
m
# m, a carei solutie are forma
!
m t, u
m
( )
= m
"
# m
"
# m
0
( )
e
#t / $
m
,
!
dh
dt
= "
h
# 1$ h
( )
$%
h
# h, a carei solutie are forma
!
h t, u
m
( )
= h
"
# h
"
# h
0
( )
e
#t / $
h
.
Coeficientii care intervin in ecuatii sunt si in acest caz determinati cu expresii empirice, avand
formele urmatoare:
!
m
"
=
#
m
#
m
+$
m
,
!
"
m
=
1
#
m
+$
m
,
!
"
m
u
m
( )
=
0,1# 25 $ u
m
( )
e
2,5$
u
m
10
%
&
'
(
)
*
$1
,
!
"
m
u
m
( )
= 4 # e
$
u
m
18
.
!
h
"
=
#
h
#
h
+$
h
,
!
"
h
=
1
#
h
+$
h
,
!
"
h
u
m
( )
= 0,07# e
$
u
m
20
,
!
"
h
u
m
( )
=
1
e
3#
u
m
10
$
%
&
'
(
)
+1

Observatie. Pentru tensiunea u
m

masurata in [mV], rezulta coeficientii #
m
,
$
m
, #
h
, $
h
in [1/ms].

Cu aceste expresii conductanta canalelor
de Na poate fi reprezentata si grafic, la
diferite valori ale tensiunii de membrana
u
m
.

Exemplu de utilizare a modelului matematic

Date:
!
C
m
=1 F/cm
2

!
U
Na
"U
m0
=115 mV
!
U
K
"U
m0
= "12 mV
!
U
L
"U
m0
=10,613 mV
!
G
Na
= 28 mS/cm
2

!
G
K
=13 mS/cm
2

!
G
L
= 0, 3 mS/cm
2

!
" = 6, 3
o
C
(dupa Hodgkin A.L., Huxley A. F. - A quantitative
description of membrane current and its application to
conduction and excitation in nerve , J. Physiol.
(London), nr. 117/1952)

Comentarii si observatii
(1) Modelul matematic elaborat de Hodgkin si Huxley este bazat pe corelatii stabilite din
datele experimentale, asadar verifica experimentele efectuate pe axonul de calmar, la
temperatura de 6,3
0
C; modelul nu explica mecanismele de variatie ale conductantelor si nu
ia in considerare inchiderea canalelor de K.
(2) Pentru alte temperaturi, modelul H-H propune corectii, prin multiplicarea termenilor din
dreapta ecuatiilor de definitie a parametrilor de activare si dezactivare cu coeficientul %, unde
!
" = 3
#$6,3
10
, iar & reprezinta temperatura in
0
C.
(3) Valabilitatea modelului Hodgkin - Huxley este limitata la preparatul de laborator pentru
care a fost elaborat, dar are o mare importanta stiintifica, deoarece acrediteaza o metoda
adecvata in cercetarea de specialitate, bazata pe experiment si corelatie matematica;
programul experimental desfasurat de Hodgkin si Huxley a introdus si a acreditat metoda
voltage clamp, utilizata in continuare in studiile de circulatie ionica prin membrane.
(4) Similar modului de abordare in cadrul modelului Hodgkin Huxley s-au analizat si alte
tipuri de celule excitabile:
* modelul Frankenhauser - Huxley (1964) pentru fibrele nervoase mielinizate
* modelul Connor - Stevens (1971) pentru neuronul de gastropode - introduce si pentru
canalul de K un parametru de dezactivare
* modelul Plant (1976) pentru neuronul de Aplysia - introduce si actiunea pompei ionice
de Na/K
* modele complexe de neuroni (1991 - 1994) - in care sunt considerate diferite tipuri de
canale ionice specifice zonelor structurale ale neuronului
* modelul Morris - Lecar (1981) si modelul Gonzales - Fernandez - Ermentrout (1994)
pentru celulele musculare, in care se introduce si contributia canalelor ionice de Ca
* modelul Di Francesco - Noble (1985) - pentru celule apartinand tesutului conductiv al
cordului (reteaua Purkinje), considera 12 tipuri de canale ionice pentru transportul pasiv si
activ al ionilor de N, K, Ca si al ionilor nespecifici
* modelul Earm - Hilgemann - Noble (1990) - pentru celule cardiace autoritmice din
nodul sinoatrial


MODELUL CELULEI CILINDRICE LUNGI (MODELUL CABLULUI COAXIAL)

Acest model este constituit dintr-o schema electrica
echivalenta si un model matematic, ambele asociate
fenomenelor electrice de membrana in cazul celulelor lungi,
sau unor parti ale acestora, de ex. axonul neuronal sau
fibra lunga a musculaturii striate. Cu ajutorul acestui model
se descrie fenomenul de transmitere a depolarizarii, din
aproape in aproape, in lungul celulei.

Configuratia cilindrica ce modeleaza axonul prezinta
subdomeniile:

(i) - mediu intracelular - material conductor,

!
"
i
=1...2 S/m
(e) - mediu extracelular - material conductor,

!
"
e
#10"
i

(m) - membrana - material izolant

!
"
m
este variabila in
functie de selectivitatea membranei

Ipotezele modelului electric al celulei cilindrice lungi:
* simetria axiala si simetria plan-paralela a domeniului fizic permit reducerea
problemei 3D la o problema 1D, dupa directia x, longitudinala a fibrei cilindrice
* mediile (i) si (e) sunt omogene si liniare cu conductivitatile '
i
, respectiv '
e
constante
dupa directia x, respectiv au conductivitati nule dupa directia radiala fibrei cilindrice
* membrana (m) este un mediu omogen si liniar sau neliniar (in functie de regimul
electric), cu conductivitate '
m
si permitivitate (
m
finite dupa directia radiala a fibrei
cilindrice si nule dupa directia longitudinala x
* schema electrica echivalenta este un circuit cu elemente distribuite
* fibra cilindrica este reprezentata prin schema electrica echivalenta a unei linii
electrice lungi, infinite, fara elemente inductive; linia infinit lunga nu are fenomene de
reflexie, iar lipsa elementelor inductive caracterizeaza deplasarea campului electric in
lungul liniei printr-un fenomen de tip difuzie
Observatie. Utilizarea expresiei "propagarea undei de depolarizare" este incorecta
deoarece avem de a face cu un fenomen de difuzie si nu unul de propagare, lucru
dovedit atat prin aspectele fizice ale fenomenului, cat si prin tipul de ecuatii care il
descriu.

Circuitul electric al unui element )x de lungime a fibrei este reprezentat in schema din figura
urmatoare.

Observatie. Schema electrica reprezentata aici corespunde membranei in stare polarizata;
ea este similara cu schemele prezentate in modelele anterioare, dar acum elementele de
circuit sunt raportate la lungimea elementara a fibrei cilindrice lungi.

Elementele din schema sunt definite astfel:
!
r
i
=
1
"
i
1
#a
2

$
m
%
&
'
(
)
*
,
!
r
e
=
1
"
e
1
#R
ext
2
$ #a
2
<< r
i

%
m
&
'
(
)
*
+

!
g
m
=
1
r
m
= "
m
2#a
d

S
m
$
%
&
'
(
)
,
!
c
m
= "
m
2#a
d

F
m
$
%
&
'
(
)
!
i
m
= J
m
2"a
( )

A
m
#
$
%
&
'
(

Generalizare. Schema electrica echivalenta celulei cilindrice lungi contine caseta cu
elemente transversale (marcata in figura urmatoare cu linie punctata); aceasta se inlocuieste
cu schema (a) pentru cazul membranei in stare polarizata si cu schema (b) pentru cazul
membranei in stare depolarizata. Pentru fiecare caz, este specificata expresia curentului
transmembranar.
(a)

!
i
m
= U
m
"U
m0
( )
g
m
+ c
m
#U
m
#t
=
= u
m
g
m
+ c
m
#u
m
#t

(b)

Caseta marcata cu linie punctata reprezinta un
modul transversal al schemei si cuprinde
elementele de circuit care modeleaza
membrana. In dreapta sunt reprezentate cele
doua variante pentru aceasta schema si
expresiile corespunzatoare pentru curentul i
m
:
(a) pentru membrana polarizata si
(b) pentru membrana depolarizata.
!
i
m
= U
m
"U
Na
( )
g
Na
+ U
m
"U
K
( )
g
K
+
U
m
"U
L
( )
g
L
+ c
m
#U
m
#t

Ecuatia distributiei spatio - temporale a tensiunii de membrana

Pe circuitul electric reprezentat anterior (schema echivalenta elementului )x de lungime a
fibrei cilindrice) se poate aplica ecuatia lui Ohm atat pe latura (i), cat si pe latura (e) :

!
V
i
x
( )
"V
i
x + #x
( )
= i
i
$ r
i
#x
( )
, respectiv
!
V
e
x
( )
"V
e
x + #x
( )
= i
e
$ r
e
#x
( )
.

Aceste ecuatii se pot rescrie, punand in evidenta derivatele potentialelor in raport cu
coordonata x, exprimate prin diferente finite:

!
V
i
x + "x
( )
#V
i
x
( )
"x
= #r
i
$ i
i
%
&V
i
&x
, respectiv
!
V
e
x + "x
( )
#V
e
x
( )
"x
= #r
e
$ i
e
%
&V
e
&x
.

In mod similar, se poate aplica teorema a I-a a lui Kirchhoff in nodurile circuitului:

!
i
i
x
( )
"i
i
x + #x
( )
= i
m
#x, respectiv
!
i
e
x
( )
"i
e
x + #x
( )
= "i
m
#x "i
s
#x .
Prin gruparea convenabila a termenilor si exprimarea derivatelor intensitatilor de curent in
raport cu coordonata x, rezulta
!
i
i
x + "x
( )
#i
i
x
( )
"x
= #i
m
$
%i
i
%x
, respectiv
!
i
e
x + "x
( )
#i
e
x
( )
"x
= i
m
+ i
s
$
%i
e
%x
.
Cu ajutorul ecuatiilor de tensiuni se poate exprima derivata partiala in raport cu x a tensiunii
de membrana:
!
"U
m
"x
=
"
"x
V
i
#V
e
( )
=
"V
i
"x
#
"V
e
"x
= #r
i
$ i
i
+ r
e
$ i
e
.
Daca se deriveaza inca o data ecuatia de mai sus si se inlocuiesc expresiile derivatelor
partiale in raport cu x ale curentilor, rezulta
!
"
2
U
m
"x
2
= #r
i
"i
i
"x
+ r
e
"i
e
"x
= r
i
i
m
+ r
e
i
m
+ i
s
( ).
Ecuatia cu derivate partiale de ordinul al doilea
!
"
2
U
m
"x
2
= r
i
+ r
e
( )
i
m
+ r
e
i
s
se completeaza cu
expresia curentului de membrana:
* pentru membrana polarizata (cazul a),
!
i
m
= U
m
"U
m0
( )
g
m
+ c
m
#U
m
#t
,
* pentru membrana depolarizata (cazul b),
!
i
m
= U
m
"U
Na
( )
g
Na
+ U
m
"U
K
( )
g
K
+ U
m
"U
L
( )
g
L
+ c
m
#U
m
#t

Se obtine astfel o ecuatie cu derivate partiale de ordinul doi in spatiu si de ordinul intai in
timp, care exprima distributia spatio-temporala a tensiunii de membrana; ecuatia are forme
specifice pentru membrana polarizata (cazul a),
!
"
2
U
m
"x
2
= r
i
+ r
e
( )
U
m
#U
m0
( )
g
m
+ c
m
"U
m
"t
$
%
&
'
(
)
+ r
e
i
s
,
si respectiv pentru membrana depolarizata (cazul b).
!
"
2
U
m
"x
2
# r
i
+ r
e
( )
c
m
"U
m
"t
# r
i
+ r
e
( )
g
Na
U
m
#U
Na
( )
+ g
K
U
m
#U
K
( )
+ g
L
U
m
#U
L
( ) [ ]
= r
e
i
s
.
In ambele cazuri se obtine o ecuatie cu derivate partiale, de tip difuzie; in cazul a ecuatia
este liniara si are solutie analitica pentru cazuri particulare ale curentului de stimulare i
s
, iar in
cazul b este neliniara, cu coeficienti variabili g
Na
(U
m
,t) si g
K
(U
m
,t) si se poate rezolva numai
prin metode numerice in combinatie cu modelele de tip Hodgkin - Huxley.
Aplicatie. Forma generica a ecuatiei pentru cazul a se poate obtine dupa o prelucrare
suplimentara a ecuatiei
!
"
2
U
m
"x
2
= r
i
+ r
e
( )
U
m
#U
m0
( )
g
m
+ c
m
"U
m
"t
$
%
&
'
(
)
+ r
e
i
s
.
Daca se introduce o noua forma pentru exprimarea tensiunii de membrana (similar unei
schimbari de variabila pentru tehnica de rezolvare analitica), notand cu u
m
= U
m
U
m0
, se
inlocuieste in ecuatie U
m
= u
m
+ U
m0
si rezulta
!
r
m
r
i
+ r
e
"
2
u
m
"x
2
# r
m
c
m
"u
m
"t
# u
m
=
r
e
r
m
r
i
+ r
e
i
s
,
unde se identifica asa-numitele constante de timp si spatiu ale membranei:
!
"
m
=
r
m
r
i
+ r
e
=
1
g
m
r
i
+ r
e
( )
#
r
m
r
i
=
$
i
$
m
ad
2
si
!
"
m
= r
m
c
m
=
c
m
g
m
=
#
m
$
m
,

iar ecuatia cu derivate partiale "de tip difuzie" a tensiunii de membrana, pentru membrana
polarizata se poate exprima in forma
!
"
m
2
#
2
u
m
#x
2
$ %
m
#u
m
#t
$ u
m
= r
e
"
m
2
i
s
.

2.5 Campul electric si campul magnetic la distanta fata de sursa

Estimarea intensitatii campului electric sau a potentialului electric, si a intensitatii campului
magnetic sau a inductiei magnetice la distanta de sursa reprezentata de celula cilindrica
lunga este utila in stabilirea legaturii dintre o astfel de sursa si masuratorile ce pot fi
executate la distanta (de exemplu extracutanat).

Fenomenele care se studiaza sunt la distanta de celula cilindrica, care poate fi considerata
filiforma (2a << L, unde L se considera lungimea celulei dupa axa x). Sursa elementara de
curent, (i
m
dx) poate fi considerata punctiforma, respectiv de volum *a
2
dx ! 0. Punctul in
care se face estimarea potentialului electric este P(x,y,z) , aflat fata de sursa (i
m
dx) la
distanta
!
r = x " x'
( )
i + y' j + z' k, respectiv
!
r = r = x " x'
( )
2
+ y'
2
+z'
2
.

In aceste conditii, densitatea de curent printr-o suprafata sferica, de raza r, ce inconjoara
sursa elementara si trece prin punctul de calcul P(x,y,z) este:
!
J
m
*
=
i
m
d x
4"r
2
e
r
, iar
intensitatea campului electric corespunzator in acelasi punct, conform legii conductiei
electrice este
!
E
*
=
1
"
e
J
m
*
=
1
"
e
i
m
d x
4#r
2
e
r
. Pentru estimarea potentialului electric in punctul
P se stie ca
!
dV
P
*
dr
= "E
*
= "
1
#
e
i
m
d x
4$r
2
, iar prin integrare in raport cu variabila r se obtine
!
V
P
*
r
( )
=
i
m
d x
4"#
e
r
, care reprezinta contributia sursei elementare la potentialul electric intr-un
punct P aflat la distanta r de sursa. Pentru a determina contributia fenomenelor electrice de
pe intreaga celula de lungime L, se integreaza expresia anterioara in lungul celulei (dupa x)
!
V
P
(x', y', z' ) =
i
m
d x
4"#
e
r
0
L
$
=
"a
2
#
i
%
2
U
m
%x
2
d x
4"#
e
x & x'
( )
2
+ y'
2
+z'
2
0
L
$
=
a
2
#
i
4#
e
%
2
U
m
%x
2
x & x'
( )
2
+ y'
2
+z'
2
dx
0
L
$
,
unde s-a tinut seama de expresia curentului de membrana din modelul cablului coaxial si s-a
considerat ca potentialul la exteriorul membranei este constant. U
m
intervine sub integrala ca
solutie a ecuatiei cu derivate partiale prezentata anterior, in functie de regimul membranei
(polarizata cazul A, sau depolarizata cazul B). Cu expresia V
P
se poate determina
intensitatea campului electric in spatiul din jurul celulei (un singur potential de actiune
produce un camp electric de (0,01 0,1) V/m in apropierea celulei).

Pentru determinarea campului magnetic la distanta de celula cilindrica se constata ca
sursa elementara, curentul prin membrana (i
m
dx), nu produce camp magnetic la distanta de
fibra; liniile de camp magnetic inconjoara curentul si raman localizate in membrana. In
schimb, curentul care strabate interiorul celulei, in lungul ei, i
i
, produce camp magnetic la
distanta, intr-un punct P(x,y,z).

Conform legii circuitului magnetic (in forma redusa exprimata de teorema lui Ampere)
!
H
P
=
1
2"
i
i
r
, iar inductia magnetica
!
B
P
=
0
H
P
, are atunci expresia
!
B
P
x
,
, y
,
, z
,
( )
=
0
2"
i
i
x # x
,
( )
2
+ y
,
2
+ z
,
2
= #
0
2"
1
x # x
,
( )
2
+ y
,
2
+ z
,
2
1
r
i
$U
m
$x
,
unde s-a tinut seama de expresia curentului din modelul cablului coaxial
!
i
i
= "
1
r
i
#V
i
#x
= "
1
r
i
# U
m
+V
e
( )
#x
= "
1
r
i
#U
m
#x
, iar U
m
este solutia ecuatiei cu derivate partiale din
acelasi model, rezolvata in regimul corespunzator.

Capitolul 2 - Surse Elementare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 2 - Surse Elementare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 2 - Sursele elementare de camp electric si magnetic din organism 1

Mihaela MOREGA - Fenomene si semnale bioelectrice

S-ar putea să vă placă și