Perturbatii de retea in sistem monofazat si

perturbatiile in sistem trifazat

Curentul alternativ este un curent electric al cărui sens se schimbă periodic,

spre deosebire de curentul continuu, al cărui sens este unidirecțional. Forma de undă
uzuală a curentului alternativ este sinusoidală.

Alimentarea în curent alternativ

Alimentarea în c.a. monofazat a echipamentelor electrice (şi electronice), cu
carcasă metalică se face de regulă prin 3 fire: faza (F), nulul de lucru (N) şi nulul de
protecţie (P). Nulul de protecţie, legat la împământarea de protecţie, este conectat la
carcasă din motive de electrosecuritate iar carcasa este legată la masa sistemului
electronic.

Valoarea instantanee a curentului alternativ (i) este descrisă de relația:

Tensiunea alternativă instantanee u este descrisă de relația:

Regim trifazat. Tensiunile de fază (între fază și neutru), pe fiecare din cele trei faze (R,
S, T), sunt descrise de relațiile:
 Perturbare electromagnetică– orice fenomen care poate degrada
performanţele unui dispozitiv, echipament sau sistem electric, electronic sau de radio.

Radiate

Emise Recepţionate

Conduse

Perturba ţii
electromagnetice
interne sau externe

Clasificarea perturbaţiilor
 Porturi – interfaţă particulară cu mediul exterior prin care se efectuează un schimb
energetic:
• de putere în cc sau ca,
• de pământare,
• de semnal,
• de măsurare şi control,
• de delimitare (graniţa fizică a echipamentului prin care câmpul electromagnetic poate fi
radiat sau recepţionat)

Port de delimitare

Port de putere c.c. Port de semnal

ECHIPAMENT Port de măsurare şi
control
Port de putere c.a.
Port de pământare

Porturi ale echipamentului

Sursele de perturbaţii se clasifică:

-de bandă îngustă (reţeaua de alimentare, generatoare industriale de înaltă
frecvenţă etc.)
-de bandă largă
-tranzitorii (comutatoare, arcuri electrice etc.);
-permanente (radiaţii cosmice, comutaţii de tiristoare etc.).

Surse importante de perturbaţii sunt emiţătoarele de comunicaţii, care se clasifică:

-emiţătoare comerciale: AM, FM, VHF, UHF;
-emiţătoare de voce: telefonie mobilă, radiotelefoane, comunicaţii de amatori
(comunicaţii punct cu punct);
-emiţătoare în spaţiu: sateliţi, comunicaţii între sateliţi;
-navigaţie: comunicaţii aeriene, navale, spaţiale;
-radar: aerian, naval, de trafic terestru.

IEC 65-4 clasifică mediul perturbat şi sursele de perturbaţii în mai multe clase astfel:
Clasa 1, nivel foarte redus al perturbaţiilor, de exemplu într-un loc unde:
-există perturbaţii în reţea datorită comutărilor (porniri/ opriri) ale unor aparate;
-sursele de alimentare au filtre de reţea;
-transmisiile sunt făcute prin cablu ecranat;
-iluminarea se face cu becuri cu incadescenţă;
 -orice staţie de emisie se află la o distanţă mai mare de 1km.
Clasa 2, nivel redus al perturbaţiilor:
-există supratensiuni în reţea;
-transmisii neecranate;
-sursele nu au filtre de reţea;
-în zonă există comunicaţii de radiotelefoane sau telefoane mobile.
Clasa 3, nivel de perturbare industrial:
-există un sistem de împământare;
-nu există separare între circuitele de curent mare şi circuitele de comandă;
-există sisteme de emisie de putere mare în vecinătate.
Clasa 4, nivel înalt de perturbare, de exemplu mediu cu înaltă tensiune, laborator
de încercări.
Clasa X, nivel extrem de perturbat pentru care nu există norme.

Fiecare aparat electric se comportă ca o sursă de perturbaţii. Astfel, un

radioreceptor superheterodină generează o perturbaţie de frecvenţa oscilatorului intern.
Un televizor (CRT) generează o perturbaţie de 15,75KHz (frecvenţa linii) iar un monitor
SVGA între 35-65KHz. Un calculator generează un semnal de frecvenţa ceasului unităţii
centrale, a ceasului de magistrală şi a ceasului unor echipamente periferice. Un cuptor
cu microunde generează o frecvenţă de circa 2450MHz, aparatura medicală de
microunde 27-2450MHz, cea de terapie 1MHz iar cea de diagnoză între 1MHz şi 5MHz.
În industrie sunt puternic perturbatoare motoarele, întrerupătoarele, arcurile electrice iar
în cercetare aparatura de generare a energiilor înalte (ciclotron, sincrotron).
Perturbatoare sunt de asemenea becurile cu neon şi regulatoarele de tensiune cu
triacuri şi tiristoare care generează perturbaţii conduse prin reţeaua de alimentare.

Nivel de compatibilitate – nivelul maxim al unei perturbaţii electromagnetice ce se

aşteaptă să fie aplicată unui echipament ce funcţionează în condiţii particulare date.
Imunitate – capacitatea unui echipament de a lucra fără să se degradeze în
prezenţa unei perturbaţii electromagnetice.
 Nivelul de imunitate
Susceptibilitate – incapacitatea unui echipament de a lucra fără să se degradeze
în prezenţa unei perturbaţii electromagnetice.
 Nivelul de susceptibilitate
 Mediu ambiental - totalitatea fenomenelor electromagnetice care există într-un loc
dat.
Zone rezidenţiale, comerciale, de industrie uşoară – alimentate de la reţeaua de
joasă tensiune.
Zone industriale – alimentate de la reţeaua de înaltă sau medie tensiune, în care
se folosesc echipamente ISM, există sarcini inductive sau capacitive imortante
conectate frecvent, apar curenţi şi câmpuri electromagnetice asociate mari.
Clasificare perturbatii:
-După mediul de propagare, perturbaţiile pot fi transmise: prin conducţie sau
radiate.
- După durată, pot fi:permanente (undă continuă) sau tranzitorii (în impuls).
- În raport cu victima perturbatiile pot fi:interne sau externe.

Un impuls perturbator poate fi caracterizat prin:

- amplitudine: S0 / amplitudinea vârf la vârf: S0 + S0',
- timpul de creştere (variaţia semnalului de la 0,1S0 la 0,9S0: tc,)
- durata impulsului (semnalul > ca jumătate din amplitudine):t1/2
- perioada oscilaţiei : T0 / frecvenţa oscilaţiei de bază: f0=1/T0 ,
- durata totală: T / perioada de repetiţie a impulsului: Tr .
 t0,5

T0
S0
0,9S0
0,9S0
0,5S0

0,1S0 0,1S0
tc
tc

a) b)
a)Impuls dublu exponenţial; b)Impuls sinus amortizat

Protectia în conductive
1. Filtre pentru căile de semnal
2. Circuite de limitare

- Este mai uşor de adăugat un dispozitiv de protecţie pe un cablu decât de modificat

ecranarea unor blocuri sau subansamble.
- Filtrele sunt blocuri electrice sau electronice care prelucrează în mod diferenţiat
semnalele dintr-o gamă de frecvenţe, rejectând de regulă, o parte considerată inutilă a
spectrului.
- Limitatoare de supratensiuni sunt blocuri electrice sau electronice care limitează
nivelul tensiunii din liniile protejate.
Filtrele pot fi cu pierderi mici - când funcţionează prin neadaptare (echivalentul
reflexiei) sau filtre cu pierderi mari - cînd funcţionează pe principiul disipării (echivalentul
absorbţiei). Pentru filtrele care funcţioneză pe principiul neadaptării, energia se disipă
înspre sursa de energie.
Filtrele se caracterizează prin atenuarea de inserţie care este diferită de "funcţia
de transfer" a filtrului; ea depinde de valoarea impedanţelor în aval şi în amonte faţă de
filtru. Pot fi de ordinul I (filtre de tip RC), ce funcţionează pe principiul disipării sau de
ordinul II (filtre de tip LC), ce funcţionează pe principiul neadaptării; prin compunerea
acestora rezultă filtre de ordin superior.

Filtrele de tip trece-jos (FTJ ) pot fi de tip  în T sau în .

 b) Ri – mare
Filtre de tip trece-jos ) Ri – mică
Ri - mică

Ri - mare

d) Ri – mică
c) Ri – mare
Ri - mică
Ri - mare

Filtre de tip LC

Filtrele cu inductivităţi în serie introduc în circuitele cu impedanţă mică atenuări

de ordinul a 40 dB.La frecvenţa de rezonanţă atenuarea de inserţie se poate transforma
în "câştig".Din cauza elementelor parazite ale inductivităţilor, capacităţilor, frecvenţa
maximă de lucru nu depăşeşte 10 MHz.
Cele mai bune condensatoare sunt cele ceramice, însă se pot folosi şi
condensatoare cu poliester sau polistiren în variantă subminiatură cu terminale cât mai
scurte.Se recomandă varianta cu trei terminale; terminalul de masă trebuie să aibă
inductivitatea parazită redusă.Pentru reducerea capacităţilor parazite ale inductivităţilor
se foloseşte bobinarea progresivă, iar conexiunile se realizează de o parte şi de alta a
bobinei.Folosirea unor ferite în formă de mărgele sau manşoane conduce la creşterea
inductivităţii de câteva sute de ori (dar şi la creşterea capacităţii parazite prin creşterea
lui ).Dacă feritele sunt absorbante (cu pierderi mari), se reduc factorii de calitate şi
deci, diminuarea efectului rezonanţei.
Răspunsul filtrelor la impulsuri
Răspunsul filtrului trece-jos RC la impulsuri.
- Un FTJ RC este un circuit integrator cu frecvenţa de tăiere f0=1/(2RC);
- Dacă impulsul este scurt şi t0,5«RC, tensiunea de la ieşire este integrala tensiunii
aplicate la intrare.
 Răspunsul filtrului trece-jos LC la impulsuri.

Răspunsul FTJ la un impuls trapezoidal

Impulsul este sinus amortizat, durata acestuia fiind dependentă de rezistenţa de

pierderi din circuit. Dacă capacitatea parazită este mare, apare şi un impuls datorat
divizorului capacitiv care se suprapune peste sinusul amortizat

u1
u2
U1 U2 Umax
T

a)

b)

Răspunsul filtrului LC la impuls

 Filtre de reţea

Transportul energiei electrice se realizează prin: liniile de înaltă tensiune(sute de

kV), liniile de medie tensiune(6 - 20 - 40 kV), liniile de joasă tensiune.
În prezent, valoarea nominală a tensiunii a devenit 230V/400V, cu variaţii
cuprinse între +6 % şi -10 %. Transportul energiei electrice se face în sisteme trifazate
cu 3 conductoare (se poate transporta o putere de 3 ori mai mare decât prin 2
conductoare); din compunerea fazorilor echivalenţi, în sistemele trifazate apar
componente directe, componente inverse şi componente homopolare.
Impedanţa standard a reţelei la 50 Hz, pentru o linie monofazată (între F şi N):

componenta inductivă fiind echivalentă cu

circa 1 mH.
Impedanţa reţelei depinde de puterea de scurtcircuit a transformatorului, de
lungimea şi construcţia liniei electrice, respectiv de consumatori. Din cauza
componentei inductive, modulul impedanţei reţelei creşte o dată cu frecvenţa, însă
variază în limite mari în funcţie de parametrii transformatorului şi lungimea cablurilor,
fiind mai mare în mediul rural.
Filtrele de reţea sunt FTJ si rejectează perturbaţiile până la frecvenţe de 50 kHz
(conform normelor militare) sau 150 kHz (conform normelor civile). Sub 150 kHz
impedanţa reţelei este identică pentru MC şi MD, dar necunoscută, şi depinde de
frecvenţă, timp şi locul în care se măsoară perturbaţiile (până la 150 kHz, impedanţa
reţelei este cuprinsă între 10  şi 1 k, cu o valoare medie de 100  pentru MD şi MC
filar şi 200  pentru MC adevărat). Impedanţa sarcinii este întotdeauna cunoscută
pentru MD fiind, de obicei, de valoare mică (sub 10  când se deschid diodele din
redresor), în timp ce pentru MC ea este ridicată.

Structura filtrelor de reţea

Schema de principiu a unui filtru de

Structura filtrelor de reţea
reţea
 Observaţii:
- Condensatorul dintre fază şi nul, Cx se numeşte condensator în clasă X; trebuie
să fie de valoare cât mai mare, însă conduce la îmbătrânirea comutatorului de reţea
(cele mai bune condensatoare sunt cele ceramice cu terminale scurte sau variantele
subminiatură de condensatoare cu poliester/polistiren cu trei terminale).
- Condensatoarele Cy, între fază (nul) şi conductorul de protecţie, nu trebuie să
suporte curenţi prea mari (curentul maxim prin conductorul de protecţie este cuprins
între 0,25 şi 3,5 mA).
- Inductivitatea mutuală M este realizată pe un tor compus din două "jumătăţi de
lună" asamblate în aşa fel încât pe modul diferenţial, fluxul să fie nul (suprapunerea
bobinajelor poate conduce la apariţia unor străpungeri).

Limitatoare de supratensiuni
Trebuie să fie robuste deoarece curenţii suportaţi pot fi importanţi. Perturbaţiile
pot fi de durate mari, ceea ce corespunde unor energii de valori ridicate.
Caracteristicile limitatoarelor de supratensiuni sunt:
- tensiunea de străpungere (amorsare);
- tensiunea reziduală după străpungere;
- timpul de răspuns;
- curentul de pierderi la tensiune normală;
- capacitatea parazită;
- robusteţea la perturbaţiile energetice;
- modul de revenire la dispariţia supratensiunii;
- preţul de cost.

a) Diodele de tip TRANSZORB sau TRANSIL sunt diode Zener cu siliciu de

construcţie specială, capabile să preia curenţi mari;
- Tensiunea de străpungere este cuprinsă între 5,6 şi 200 V, iar tensiunea
reziduală de circa 1,5 ori mai mare ca tensiunea de cot.
- Timpul de răspuns este < 1 ns în cazul folosirii unor cabluri scurte. - Au o
capacitate parazită de ordinul 1 - 5 nF.
 - Pentru tensiuni < 1/2 din tensiunea de cot, curentul de pierderi este de ordinul
nanoamperilor; în conducţie, curentul maxim este limitat de energia disipată maximă
care nu depăşeşte câţiva J.

Circuit de limitare cu transzorb

b) Varistoarele sunt dispozitive semiconductoare amorfe (oxid de zinc şi carbura de
siliciu) - varistoarele MOV
- Grosimea pastilei este direct proporţională cu tensiunea de cot, iar volumul determină
energia disipată maximă.
- Tensiunea de străpungere este de ordinul 10 ÷ 1000 V, tensiunea reziduală - de circa 2
÷ 3 ori mai mare ca cea de cot.
- Pentru montajele cu terminale scurte, timpul de răspuns este mai mic de 1 ns; au o
capacitate parazită de ordinul 1÷10 nF.
- Curentul de pierderi este mai mic de 1 mA la 0,1 Ucot şi creşte o dată cu tensiunea;
energia disipată este de ordinul 5 ÷ 500 J.

Circuit de limitare cu varistor

c) Eclatoarele cu gaz sunt tuburi cu descărcări în aer sau în gaze inerte.
- Tensiunea de străpungere (amorsare) este de circa 100 V sau mai mare; dacă intră în
conducţie, tensiunea scade, tensiunea reziduală fiind de ordinul zecilor de volţi.
-Tensiunea de amorsare depinde de (dU /dt ); pentru fronturi rapide poate fi de 10 ori
mai mare decât tensiunea reziduală, dar pentru fronturi lente (> 1 s), este de numai 2
ori mai mare.
-Timpul de răspuns este lent, însă pot accepta curenţi de ordinul kA pentru 10 ÷ 20 s,
curentul rezidual fiind practic neglijabil.
- Principalul dezavantaj al eclatoarelor constă în faptul că o dată amorsate ele nu
se sting decât dacă curentul devine "0", în caz contrar ele scurtcircuitând reţeaua.

d) Ca protecţie de tip paralel pot fi folosite şi alte dispozitive ca: tiristoare, triacuri,
diode PNPN, cu:
- tensiuni de străpungere de ordinul 10 ÷ 1000 V;
- tensiunea reziduală este mică, de circa 2 V, revenirea făcându-se dacă curentul
prin dispozitiv devine zero (din această cauză se conectează şi o siguranţă în serie cu
dispozitivul).
- timpul de răspuns este lent, de ordinul microsecundelor;
- energia disipată fiind cuprinsă între 0,1 şi 10 J.

:
 Protecţiile se realizează pentru căile pe care apar supratensiuni (fază /nul, fază
/pământ, nul /pământ).Pentru a preveni saturarea miezului inductivităţilor şi distrugerea
condensatorului Cx, în amonte se plasează un circuit limitator pentru regimurile
tranzitorii rapide.
Circuitele de limitare, conectate în amonte de circuitul protejat, se construiesc în
două trepte şi se pun după filtrul de reţea.
Prima treaptă de limitare - arestor are rolul de a reduce nivelul perturbaţiile
incidente (pe cele cu nivel energetic ridicat), iar cea de-a doua treaptă, se numeşte
supresor şi are rolul de separator între circuitele din aval şi amonte faţă de locul în care
sunt instalate.

Regimul dezechilibrat în reţelele electrice

Sistem trifazat
Un sistem trifazat simetric de mărimi sinusoidale (tensiune sau curent electric) se
caracterizează prin cei trei fazori reprezentativi care sunt:
 egali în modul;
 defazaţi succesiv, unul faţă de altul, cu un unghi egal cu 2pi/3.
C

UCA
IC
UC 

2/3
UA
UBC 2/3  A
2/3 IA
IB

UB UAB

B
Fig. 1. Sistem trifazat simetric de tensiuni şi curenţi electrici.

Reţeaua se numeşte echilibrată dacă impedanţele pe cele trei faze sunt identice,
adică:
 au acelaşi modul;
 au acelaşi argument.
În cazul în care cel puţin una din impedanţele complexe diferă de celelalte,
reţeaua se numeşte dezechilibrată.
Regimul nesimetric poate fi:
• temporar, dacă perturbaţia este determinată de defecte sau regimuri de funcţionare cu
durată limitată în timp (scurtcircuite nesimetrice, întrerupere a unei faze, defecte la
consumatori etc.);
• permanent, dacă reţeaua electrică prezintă parametri de circuit diferiţi pe cele trei faze
în regim normal de funcţionare.

Regimul nesimetric permanent poate fi determinat de:

• sarcinile inegale pe cele trei faze ale reţelei de alimentare de tensiune alternativă
trifazată;
• receptoarele monofazate repartizate inegal pe cele trei faze (iluminat stradal,
consumatori casnici etc.)
• receptoare bifazate (aparate de sudare electrică, cuptoare electrice de inducţie la
frecvenţă industrială, tracţiune electrică etc.);
• receptoare trifazate dezechilibrate (cuptoare cu arc electric);
• impedanţe diferite ale liniilor electrice pe cele trei faze (în special liniile electrice
aeriene).

Indicatori de calitate:
 U
kU 
 factorul de nesimetrie negativă de tensiune (de disimetrie) U

 factorul de nesimetrie de tensiune

 U
kns 
UN

• Factorul complex de nesimetrie negativă de tensiune

 U U  j    j  
kU    e  k  e
U U
U

U0
kU0 
• Factorul de nesimetrie zero de tensiune U
• Factorul complex de nesimetrie zero de tensiune
 0 U0 U 0 j  0 0 j  0
kU    e  k  e
U U
U

• abaterea maximă a tensiunii de fază

U A  U med
U  U B  UC A 
U med  A U med
3

U B  U med
B  ;
U med
U C  U med
C  .
U med
Nivelul de nesimetrie se determină cu expresia:
U  max k , k  A, B, C
Adică: nesimetria negativă de tensiune este maximul abaterii faţă de valoarea
medie a tensiunilor celor trei faze, raportată la media tensiunilor celor trei faze.
Sunt admise următoarele valori ale abaterilor de tensiune:
• la bornele surselor de iluminat şi instalaţiilor exterioare de iluminat: (2,5...+5)%;
• la bornele motoarelor electrice: (5...+10)%;
• la bornele altor receptoare de energie electrică: (5...+5)%.

Schemele de simetrizare pot fi realizate în două moduri:

• cu transformatoare monofazate;
• cu elemente reactive suplimentar;
SCHEME DE SIMETRIZARE CU TRANSFORMATOARE MONOFAZATE
A
B
C
IB
M IA C
IC
n n n 3 C’
I U1 U
U1 B’ U2
I M A’
U A
U2
B’
Cq
C’ A’

Receptor B
bifazat

Fig. 2. Schema de compensare cu transformatoare Scott

I A  (2 / 3 )  I ; I B  (1  1 / 3 )  I ; I C  (1  1 / 3 )  I .

A
B C
C
IB IA
IC
IA =IC

U2 A
I
U1 B’ U2
I IB = 2IA
U
U1
Cq
C’ A’
B
U
Receptor
monofazat

Schema de compensare cu transformatoare conectate în V

Scheme de simetrizare cu elemente reactive suplimentare
A B C IA A
ICA
3230/400 V; 50 Hz C
IB IAB
Receptor
B Cq bifazat
IBC
L
IC
C I
CA

2
P  tan  L  3 U N P
Cq  ; C
  U N2 P 3   U N
2

S
Y Y
L
UA Y 1 S
Y
L
UB Y 2 S
Y
U L
Y 3
C Y
N 
 B
B B 2
3 Y
12  3 B
B 2 Y
31
B
1
Fig. 5. Repartizarea elementelor de simetrizare în cazul alimentării
unui consumator trifazat dezechilibrat cu neutrul accesibil
 Sarcină

Redresor
trifazat
PWM

Filtru activ
serie
 Perturbatii specific redresoarelor de putere

Redresoarul, impreuna cu sarcina sa de putere de pe partea de c.c este, pentru

reteaua de c.a., un receptor neliniar.Din punct de vedere al sracinii, performantele unui
redresor sunt apreciate prin calitatea tensiunii furnizate, comportarea in caz de
scurtcircuit , puterea aparenta de calcul a transformatorului si factorul de putere
secundar. Fig a
Perturbatiile introduse de un redresor in reteaua de alimentare sunt curentii
armonici si puterea reactiva . Aceasta din urma se calculeaza pentru oscilatia
fundamental , cunoscand valoarea efectiva I1 si defazajul acestuia fi, fata de tensiunea
de alimentare u. Fig b

Perturbaţii ale tensiunii de alimentare

 Comutaţia curenţilor absorbiţi de la reţea are o influenţă defavorabilă asupra
reţelei de alimentare, cât şi asupra altor instalaţii electrice. Armonicile de curent produc
o cădere de tensiune suplimentară pe inductanţa liniei de alimentare care determină
astfel o perturbaţie a tensiunii sinusoidale. Perturbaţia va fi cu atât mai importantă, cu
cât puterea redresorului este mai mare. Totodată, în anumite puncte ale reţelei, pot
apărea rezonanţe pe armonici. Armonicile de curent induc, de asemenea, tensiuni
parazite de frecvenţă mare în liniile (telefonice, de semnalizare etc.) care se află în
vecinătatea reţelei de alimentare a redresoarelor.

În Fig.3.20a,b este reprezentată schema electrică simplificată a unei reţele

trifazate de alimentare a unui redresor de putere, toate mărimile fiind reduse la
tensiunea de fază de la bornele redresorului. Tensiunile u1, u şi u0 sunt tensiunile de
fază la bornele redresorului, în punctul de conexiune la reţea al redresorului, respectiv
pe barele staţiei de transformare. Reactanţele XL şi XT corespund conductoarelor de
fază ale reţelei de alimentare (linia de medie tensiune, transformatorul din postul de
transformare şi linia de joasă tensiune), respectiv transformatorului de conectare la
reţea a redresorului. Deoarece puterea de scurtcircuit pe barele staţiei este mult mai
mare decât cea de la bornele redresorului, tensiunea u0 rezultă sinusoidală, fără să fie
influenţată de redresor. În schimb, tensiunea de reţea u este perturbată de funcţionarea
redresorului şi, implicit, vor fi influenţaţi negative şi ceilalţi consumatori (motoare,
instalaţii de iluminat etc.) care sunt conectaţi la reţeaua de alimentare, în acelaşi punct
cu redresorul.
În Fig.3.21 sunt reprezentate grafic tensiunile u1, u şi u0, respective curentul i, în
cazul unui redresor paralel trifazat, respectiv paralel-dublu trifazat şi pentru un unghi de
comandă α=30.

Corespunzător schemei din Fig.3.20a, se pot scrie ecuaţiile:

de unde rezulta:

Potrivit acestei relatii pentru ca tensiunea u să fie cât mai puţin influenţată de
tensiunea u1 de la bornele redresorului, este necesar ca reactanţa transformatorului să
fie mult mai mare decât reactanţa reţelei, XT>> XL.
Perturbaţia tensiunii reţelei, ∆ur, în raport cu tensiunea sinusoidală a sistemului,
u0, se defineşte prin relaţia:
unde ∆u este diferenţa dintre tensiunea sinusoidală şi cea de la bornele redresorului.
Se constată că perturbaţia tensiunii reţelei depinde de reactanţele reţelei de
alimentare şi ale transformatorului de reţea, inductanţe care formează un divizor de
tensiune. Pentru ca perturbaţia tensiunii reţelei să fie cât mai mică, este necesar ca
inductanţa transformatorului să fie cât mai mare în raport cu inductanţa reţelei. Dacă din
schema de alimentare a redresorului lipseşte transformatorul, tensiunile la bornele
redresorului şi la reţea sunt identice. În acest caz, pentru a reduce deformaţia tensiunii
reţelei, redresorul se conectează prin intermediul unor inductanţe de comutaţie.