Sunteți pe pagina 1din 6

Lucrarea 4

STUDIUL TERMOREZISTENȚELOR

1. Scopul lucrării
Lucrarea are drept scop de a familiariza studenţii cu traductoarele utilizate la măsurarea
temperaturii, numite termorezistenţă sau RTD (resistance temperaure detectors).

2. Consideratii teoretice
Aparatele utilizate pentru măsurarea pe cale electrică a temperaturii se numesc termometre
electrice.
Elementul primar al unui astfel de aparat este senzorul sau traductorul ce converteşte temperatura
într-o mărime electrică: rezistenţă, tensiune continuă, curent continuu, ş.a. Unele din aceste
traductoare sunt parametrice (temperatura este convertită într-o mărime electrică pasivă şi este
necesară o sursă auxiliară de energie pentru efectuarea măsurării) iar altele generatoare (mărimea
de ieşire este tensiune electrică sau curent electric).
Din punct de vedere al contactului cu mediul a cărui temperatură se măsoară se disting:
- termometre electrice de contact, la care traductorul utilizat se află în contact direct cu locul de
măsurare;
- termometre electrice de radiaţie, la care măsurarea se execută de la distanţă.
Fiecare metal are o rezistivitate specifică ce poate fi determinată experimental. Rezistenţa (R) a
unui conductor este direct proporţională cu lungimea firului (l), cu rezistivitatea () şi invers
proporţională cu aria secţiunii transversale (S). În cazul unui conductor omogen formula este:
 l
R= (1)
S
unde  =constanta de proporţionalitate sau rezistivitatea materialului.

Termorezistența (senzor rezistiv metalic) funcţionează pe baza proprietății materialelor


conductoare de a-şi modifica rezistivitatea (deci şi rezistenţa) sub influenţa temperaturii pe baza
relaţiei (2):

R() = R0 (1+   +  2) (2)

unde: R() este rezistenţa materialului conductor la temperatura  (în grade Celsius),
R0 este rezistenţa materialului conductor la temperatura  = 0 C,
, , ... sunt coeficienţi de variaţie a rezistivităţii cu temperatura.
Teoretic orice metal poate fi folosit la măsurarea temperaturii. Metalul ales trebuie să aibă un
grad înalt de sensibilitate şi capabilitatea de a reduce efectele corosive.
Materialul care îndeplineşte aceste cerinţe cel mai bine este platina şi astfel ea a devenit
elementul sensibil cel mai des folosit în realizarea termorezistenţelor.
Printre caracteristicile sale se numără de asemenea stabilitatea chimică, disponibilitate în formă
pură şi proprietăţile electrice care sunt foarte bine redate.
Alte materiale folosite sunt:
Cuprul permite realizarea unei bune reproductibilităţi deoarece se poate obţine cu puritate
înaintată pe cale electrolitică, termorezistenţele tehnice se utilizează în domeniul -50C…
+180C, întrucât peste +180C apare fenomenul de oxidare, producând alterarea ireversibilă a
proprietăţilor de reproductibilitate.
Nichelul are o bună sensibilitate şi liniaritate, dar termorezistenţele tehnice se utilizează în
domeniul -60C…+180C datorită apariţiei fenomenului de oxidare la temperaturi ridicate.
1
Wolframul prezintă o bună liniaritate şi o rezistenţă, astfel că se confecţionează
termorezistenţe din fire de diametru mic (10…15μm), utilizate pe domeniul 0C…+600C;
wolframul este folosit cu predilecţie fără teacă de protecţie, în medii gazoase cu viteze mari de
curgere, sub formă de elemente sensibile cu fire calde.
Realizarea termorezistențelor se face prin bobinarea bifilară (neinductivă) a firului rezistiv pe un
suport electroizolant şi introducerea ansamblului într-o teacă de protecţie - fig. 1.

Fig. 1. Construcţia unei termorezistenţe

Fig.2. Senzor de temperatură în teacă industrială

Intervalul de temperatură pentru care se pot folosi aceşti senzori este - 200 ... 700 C.
În fig.3 este prezentată dependența rezistenței de temperatură a trei tipuri de termorezistențe
Pt100, Cu100, Ni100

Fig. 3. Dependența rezistenței de temperatură a 3 termorezistențe

Coeficientul de temperatură al rezistenţei platineii este aproximativ linear în domeniul de


temperatură: − 200C ÷ 800C astfel că variaţiile de rezistenţă ale RTD sunt:

2
Fig.4. Tipuri de termorezistențe

Circuitele de măsură cu termorezistenţe necesită o sursă de excitaţie, de exemplu o sursă de


curent constant, care să producă pe termorezistenţă o cădere de tensiune măsurabilă cu un
instrument de măsurare. Proiectarea circuitului de măsură trebuie să ţină seama de sensibilitatea
scăzută a termorezistenţei, care la o rezistenţă uzuală de 100Ω prezintă o variaţie cu temperatura
de sub 0,4 Ω/°C. În aceste condiţii trebuie găsite soluţii pentru ca erorile datorate firelor de
legătură să fie minime.
În figura 5 este prezentată o schemă de măsură cu două fire, utilizată acolo unde lungimea firelor
de legătură este mică, astfel încât rezistenţa lor (2r) să fie neglijabilă în raport cu cea a senzorului
(Rt).

Fig.5. Schemă de măsurare cu 2 fire

Tensiunea măsurată este:

3
Um=Iex(Rt+2r) (3)

unde Iex este curentul constant de excitare al termorezistenţei. În aceste condiţii rezultă o eroare
de măsură sistematică εU = 2r/Rt. Rezistenţa conductoarelor de legătură poate fi micşorată prin
creşterea secţiunii sau prin alegerea unor conductoare din materiale cu rezistivitate foarte
scăzută, având insă ca rezultat creşterea preţului.
Pentru evitarea erorilor datorate firelor de legătură se poate utiliza o schemă de măsură cu patru
fire, aşa cum se arată în figura 6.

Fig.6. Schemă de măsurare cu 4 fire

Prelevarea căderii de tensiune de pe termorezistenţă se face cu ajutorul unui amplificator de


măsură cu rezistenţă de intrare foarte mare şi curent de polarizare neglijabil. În acest caz se poate
scrie că:
Um=IexRt, (4)
Dezavantajul acestui circuit este reprezentat de faptul că se foloseşte un număr mare de
conductoare de legătură şi un amplificator de măsură diferenţial. Folosirea unui astfel de circuit
este utilă în cazul unor măsurări de precizie cu senzori plasaţi la distanţe mari (peste 2m).
Se poate reduce numărul de conductoare dar cu preţul creşterii erorilor de măsură, aşa cum se
arată în figura 7, dar cu avantajul posibilităţii de utilizare a unui amplificator asimetric.

Fig.7. Schemă de măsurare cu 3 fire

Tensiunea măsurată are valoarea:

Um=Iex(Rt+r) (5)
Alte posibilităţi de măsurare cu termorezistenţă implică utilizarea unor circuite cu punte
Wheatstone, excitată cu o sursă de tensiune. Şi în acest caz trebuie găsite soluţii pentru
compensarea rezistenţei conductoarelor de legătură.

4
3. Partea aplicativă

a) În tabelul 1 sunt prezentate rezistențele măsurate cu ohmetru la diferite temperaturi, pentru o


termorezistență din platină Pt100, care are următorii coeficienți: α = 3.91*10-3 [1/°C] și
β = -5.8*10-7[(1/°C)2].
Tabelul 1
θoC Rm Rcalc R (i)%
-50 80,31
-45 82,26
-40 84,22
-35 86,17
-30 88,13
-25 90,08
-20 92,04
-15 94
-10 95,95
-5 97,90
0 99,85
5 101,81
10 103,76
15 105,71
20 107,67
25 109,63
30 111,58
35 113,54
40 115,49
45 117,44
50 119,40

Se vor determina Rcalc (cu relația R() = R0 (1+   +  2)) precum și erorile R = Rm-Rcalc și
(i)%= (R/Rcalc)*100. Se reprezintă grafic rezistența măsurată și cea calculată funcție de
temperatură.
b) Un circuit de măsurare tipic pentru termorezistențe
este puntea Wheatstone (Fig.8) în care Pt100 este
termorezistența. Cunoscând că: R1 = R2= 1 kΩ, R3 =
100Ω, Vsup = 3.41V, să se completeze tabelul 2.
RT este rezistența termorezistenței și se va calcula cu
relația: RT() = R0 (1+   +  2), unde coeficienții  și
 sunt cei de la punctul a).
c) Se va reprezenta grafic tensiunea, la ieșire funcție de
temperatură.

5
Tabelul 1
o
θ C RT VoutputV
0 100
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
110
120
130
140
150
160
170
180
190
200

S-ar putea să vă placă și