Sunteți pe pagina 1din 35

3.

FORTE ELECTRODI NAMICE

Ca rezultat al interacţiunii dintre curenţi şi câmpurile magnetice create de curenţii electrici, asupra conductoarelor parcurse de
curenţi se exercită forţe mecanice denumite forţe electrodinamice.
Aceste forţe acţionează, spre exemplu, asupra barelor colectoare parcurse de curenţi, determinând solicitări în izolatoarele ce
susţin barele. Acţiunea lor devine importantă în special în cazul curenţilor de scurtcircuit, supunând conductoarele, barele şi
izolatoarele la solicitări de tipul forţă tăietoare şi momente încovoietoare. De aceea, de aceste forţe trebuie să se ţină seama la
proiectarea şi construcţia aparatelor şi echipamentelor electrice, astfel încât să fie asigurată stabilitatea lor mecanică

3.1 RELAŢII GENERALE DE CALCUL

Pentru calculul forţelor electrodinamice se folosesc în principal două metode: una bazată pe interacţiunea dintre curenţi şi
câmpurile magnetice şi a doua bazată pe aprecierea variaţiei energiei magnetice. La acestea se adaugă şi cea bazată pe
determinarea tensiunilor maxwelliene în câmp magnetic, aplicabilă în special pentru calculul forţelor electrodinamice în
contactele electrice.

3.1.1 Metoda de calcul bazată pe teorema lui Biot-Savart-Laplace

Cu reprezentarea grafică din fig.3.1, expresia forţei Laplace este


dF  i  dl  B 

dF  i  B  dl  sin 

Fig.3.1. Forţa Laplace

unde a este unghiul format de vectorii dl şi B . Pentru a calcula forţa determinată de întregul circuit, de lungime i ,
se efectuează integral

l
F   i  B  dl  sin   dl
0
Inducţia magnetică B se poate calcula cu teorema lui Biot-Savart-Laplace Cu notaţiile din fîg.3.2, se determină intensitatea
câmpului magnetic într-un puncţ oarecare M, de vector de poziţie r , produs de un element de circuit dl parcurs de un curent
i, sub forma

Fig.3.2. Explicativă la determinarea inducţiei B

dH 

i  dl  r 
4   r3

i  dl  sin 
dH 
4   r 2
unde  este unghiul format de vectorii dl şi r . Inducţia magnetică produsă în punctul M va fi

 i  dl  sin 
dB  
4  r2

Această metodă se recomandă în cazul în care inducţia magnetică B poate fi stabilită analitic în fiecare punct al
conductorului. Este cazul conductoarelor de formă simplă (conductoare paralele, conductoare perpendiculare etc.)

Aplicaţia 3.1. Să se determine forţa dintre două circuite coplanare parcurse de curenţi şi situate în aer.
Rezolvare
Forţa elementară exercitată de elementul de curent dl1 parcurs de curentul i1 asupra elementului de curent dl2
parcurs de curentul i2 , conform relaţiilor (3.2) şi (3.6), este

 0 i1 dl1  sin 
d 2 F  i2  dl2    sin 
4  r2

unde  =  r • 0 s-a luat egal cu 0 (situate în aer).

Forţa exercitată de întregul circuit A, de lungime l1 , asupra elementului d curent dl 2 se obţine prin integrare:

0 i  sin   sin 
dF   i2  dl2   1  dl1
4  l1
r 2
Fig.3.3. Explicativă la calculul forţei

Forţa rezultantă dintre circuitele A şi B se obţine prin integrarea forţei elementare dF de-a lungul conductorului B
de lungime l 2 . Considerând curenţii constanţi se obţine

0 sin   sin 
F  i2  i2  dl2     dl1  dl2  c  i2  i2
4  l1 l2
r2

unde c depinde doar de configuraţia geometrică şi de poziţia celor două circuite. In relaţie, permeabilitatea magnetică
 0  4    10 7 H / m

3.1.2 Metoda de calcul bazată pe teoremele forţelor generalizate

Se consideră un sistem de n circuite cuplate magnetic şi parcurse de curenţii. In sistemul considerat se înmagazinează o energie
magnetică:

1 n
Wm    k  ik
2 k 1

Fluxurile care străbat suprafeţele limitate de contururile circuitelor sunt legate de curenţi prin inductivităţile proprii şi mutuale,
conform relaţiilor lui Maxwell:

1 n
 k  Lk  ik   M kp  i p ;  k  p 
2 p 1

de s-au notat cu:


Lk - inductivitatea proprie a circuitului k,
M kp - inductivitatea mutuală a circuitelor k şi p.

înlocuind pe (3.8) în (3.7) se deduce

1 n 1 n n
Wm    Lk  ik2    ik   M kp  i p
2 k 1 2 k 1 p 1
Conform teoremei forţelor generalizate, forţa generalizată F în direcţia coordonatei generale X la curentul constant,
este

 Wm 
Fx   
 x i ct

respectiv la flux constant

 Wm 
Fx   
 x  ct

relaţii ce ţin seama de variaţiile inductivităţilor în raport cu coordonata generalizată X . Aceste relaţii se folosesc în
acele aplicaţii în care inductivităţile proprii şi mutuale sunt cunoscute sub forma unor relaţii analitice.

Aplicaţia 3.2. Să se determine forţa dintre două bobine cuplate magnetic.

Rezolvare. Conform relaţiei (3.9) expresia energiei magnetice este

1 1 1 1
Wm   L1  i12   L2  i22   M 12  i1  i2   M 21  i2  i1
2 2 2 2

şi deoarece M 21  M 12  M rezulta:

1 1 1
Wm   L1  i12   L2  i22   M  i1  i2
2 2 2

Admiţând că valorilecurenţilor nu depind de deformaţia circuitelor (i = ct.). conform relaţiei, avem

1 dL 1 dL 1 dM
Fx   i12  1   i22  2   i1  i2 
2 dx 2 dx 2 dx
Unde în această relaţie primii doi termeni reprezintă forţele interne din fiecare circuit, iar ultimul termen reprezintă
forţa de interacţiune dintre cele două sisteme.

3.2. CALCULUL FORŢELOR ELECTRODINAMICE ÎN REGIM STATIONÂR

3.2.1. Forţele exercitate între două conductoare filiforme drepte, situate in acelasi plan

In acest paragraf se vor trata cazurile reprezentative de forţe electrodinamic exercitate între conductoare, a căror
dimensiune liniară transversală este neglijabil în raport cu lungimea lor şi cu distanţa dintre ele. Determinarea acestor
forte, ca mărim şi punct de aplicaţie, este posibilă utilizând o metodă grafo-analitică şi în ipoteza ca se izolează
porţiunea din două circuite corespunzătoare celor două conductoare.
a) Cazul general

In fig. 3.4 se prezintă două conductoare, 1 şi 2, parcurse de curenţii ii şi i 2 şi care fac între ele un unghi
oarecare. Aplicând metoda de calcul bazată pe teorema lui Biot-Savart-Laplace, inducţia magnetică în punctul Pr
(situat pe elementul d^) determinată de elementul de curent ii dy se calculează conform relaţiei (3.6):

0 i1  sin   dy
dBk  
4  r2
Forţa care se exercită asupra elementului de circuit d ^2 sub influenţa elementului de circuit dy parcurs de curentul i-
j, se determină conform (3.2), cu observaţia că elementul d ^2 şi inducţia dB|< sunt perpendiculare şi deci sin a =
1 , rezultând

 0 i1dy  sin 
d 2 Fk  i2  dl2  
4  r2
Din figură se constată că

x x
r ; y ;
sin  tg

deci

x
dy   d
sin 2 

care înlocuite în (3.13) determină forţa elementară:

0 sin 
d 2 Fk  i1  i2  2  d  dl2
4  r
Fig.3.4. Referitor la determinarea forţelor dintre două conductoare coplanar

Forţa determinată curent i1 ,asupra elementului de întregul dl2 este


0 dl 2 2
x 1
dFk  i1  i2   sin   d
4 

0 cos  1  cos  2
dFk  i1  i2   dl 2
4  x

şi introducând noţiunea de forţă specifică (f k), adică forţa raportată la unitatea de lungime:

dFk  cos 1  cos  2


fk   0 i1  i2  ; fk    C
dl2 4   x

Unde s-a notat cu

0
 i1  i2  107  i1  i2
4 
si

cos 1  cos  2
C
x
-factorul de contur ce depinde de parametrii geometrici. In fig.3.5 s-au reprezentat forţele specifice corespunzătoare punctelor de
abscisă xj, plasate pe conductorul 2 şi calculate cu relaţia (3.17).

Fig.3.5. Construcţia grafică pentru determinarea forţei rezultante

Pentru a determina forţa rezultantă care acţionează asupra conductorului 2, se unesc vârfurile segmentelor ce reprezintă la scară
forţele specifice şi se obţine suprafaţa haşurată de arie A. Forţa electrodinamică rezultantă se calculează prin planimetrarea ariei A
şi este orientată perpendicular pe conductor, punctul de aplicaţie fiind în centrul de greutate al suprafeţei epurei. Rezultă forţa
exercitată de conductorul 1 asupra conductorului 2 sub forma

F12  X  Y  A

unde X-scara forţelor specifice; Y - scara lungimilor şi A - aria planimetrată a forţelor specific

b) Cazul conductoarelor paralele

Considerăm că cele două conductoare sunt fîliforme şi paralele (fig.3.6) de lungime egală cu £, situate faţă în faţă şi parcurse de
acelaşi curent i. Conform relaţiei (3.17) şi observând că X=a=Ct., rezultă:
0 2 cos 1  cos  2
fk  i 
4  a
şi cum

h h
cos 1  
r1 h  a2
2

lh lh
cos  2   l 
r2 l  h   a
2 2

Fig.3.6. Cazul conductoarelor paralele

Se obține expresia forței specifice sub forma:

0  h l h 
fk  i2   
4   a  h2  a 2
 l  h 2   a 2 

şi forţa totală care acţionează asupra conductorului 2 este


l  
l
0 h l h
F12   f k  dh   i2       dh
0
4   a 0
 h  a2
2
l  h   a 
2 2

0
 i 2  h2  a 2  l  h2   a 2
1
F12 
4   a 0

0  a
2
a
F12   i2  l   1     
4   a  l l
 

şi prin urmare forţa specifică este

0 a
fk   i2  
2   a l

unde factorul de corecţie

2
a a a
   1    
l
  l
  l

Reprezentarea forţei specifice este dată în fig.3.6. ; în cazul conductoarelor de lungime infinită (l>>a), forţa specifică se poate
calcula cu relaţia:

0
fk   i2
2   a

a
Deoarece   1
 l 1 

c) Cazul conductoarelor perpendiculare

Considerăm că cele două conductoare filiforme sunt perpendiculare (fig.3.7) şi parcurse de curentul i, caz în care 2   / 2 şi

deci cos  2  0 şi cum:


l1 l1
cos  1  
r1 l12  x 2

din relaţia (3.17) obţinem

0 2 l1
fk  i 
4  x  l12  x 2

a cărei reprezentare este prezentată în fig.3.7. Forţa totală se obţine prin planimetra: ariei mărginite de epura forţelor
specifice conform relaţiei (3.18).

Fig.3.7. Cazul conductoarelor perpendiculare

d) Metoda suprapunerii efectelor

în cazul căilor de curent formate din mai multe conductoare, fenomenele fiind
liniare, se admite suprapunerea efectelor. Astfel, în fig.3.8.a s-a desenat calea de curent a unui întreruptor, iar în fig.3.8.b s-au
prezentat forţele specifice pentru fiecare segment de cale de curent, care se află în câmpul magnetic al celorlalte conductoare
parcurse de acelaşi curent i.

Fig.3.8. Explicativă privitoare la suprapunerea efectelor


Se reprezintă forţele specifice determinate de acţiunea conductoarelor paralele 1 şi 2. conform fig.3.6 şi cele determinate de
acţiunea conductoarelor perpendiculare şi 3, respectiv 2 şi 3. conform fig.3.7 şi prin însumare se obţin forţele specifice rezultante
asupra celor trei conductoare f1, f2, respectiv f3, a căror epură prezentată în fig.3.8.b. Pentru obţinerea forţelor totale F 1, F2 şi F3 se
procedează la planimetrare şi se aplică relaţiile (3.18). Se constată că forţele maxime se exercită la locurile de atingere a
contactelor şi în articulaţii. De acest lucru trebuie să se ţină seama la dimensionarea resoartelor ce asigură presiunea pe contacte şi
la dimensionarea articulaţiilor

Aplicaţia 3.3. Două conductoare filiforme, paralele, având lungimea ! = 1,2m şi distanţa dintre ele a = 20 cm, sunt străbătute de
un curent de scurtcircuit i = 20 kA. Se cere: a) valoarea forţei electrodinamice dintre conductoare; b) cu cât trebuie majorată
distanţa dintre ele (Aa) pentru ca forţa electrodinamică să scadă la jumătate ?

Rezolvare

a.

0 a
F  i2  l  
2   a l

2
a a a
   1    
l l l

a
    0.85; F  261.21 N ;
l 

b.

F 0 a 
  i 2  l  1 
2 2    a1 l 

a1  0.352 m a  0.152 m

3.2.2. Forţele exercitate între conductoare cu secţiune transversală finită, situate în acelaşi
plan
In acest caz se vor prezenta cazurile reprezentative de forţe electrodinamice între conductoare ale căror dimensiuni transversale
nu sunt neglijabile faţă de distanţa dintre ele. Deoarece relaţiile de calcul se determină în mod similar cu cele de la paragraful
3.2.1., schimbându-se doar condiţiile de integrare, se va renunţa la demonstrarea relaţiilor şi se vor considera aplicaţii practice din
domeniul aparatelor electrice.

a) Conductoare paralele drepte, cu secţiune circulară

O asemenea configuraţie este prezentată în fig.3.9. Forţa de interacţiune se determină cu ajutorul teoremei forţelor generalizate.
Pornim de la expresia inductivităţii unui circuit format din două conductoare paralele de lungime i, de diametru 2 r şi distanţa
dintre conductoare a
0  ar
L  l  1  4  ln  [H ]
4   r 

Fig.3.9. Conductoare paralele de secţiune circulară

d 1 2  l
F   L i   0   i2
da  2  4  a  r

Aplicaţia 3.4. Să se determine valoarea foiţei electrodinamice care se exercită


intre două conductoare de secţiune circulară, paralele, la un curent de scurtcircuit de
valoare isc = 5 kA. Se dau: 2 r = 20 mm; a = 40 mm; l = 0,5 m

Rezolvare:

0 l 4  500
F   isc2   10 7   25  106  83.3 N
2  a  r 2  40  10
b) Conductoare îndoite sub formă de L

în fig.3.10 este reprezentat un asemenea conductor cu diametrul 2 r, lungimea .irurilor h şi a, parcurs de un curent i. Forţa
exercitată asupra elementului dx, de către latura de lungime h, în concordanţă cu relaţia (3.27) este

0 2 dx
df  l h
4  x  x2  h2
Fig.3.10. Conductor în formă de L, cu secţiune circular

Forţa rezultantă care se exercită pe latura de lungime a, rezultă din integrarea forţei elementare

0 2 a
dx
F l  h  
4  r x x  h
2 2

După schimbările de variabilă:

1 1
z  z2  u  z
x h2

se obţine în final

0 2 
a  h  r 2  h2 
F
4 
 l  ln

r  h  a2  h2 

Dacă conductorul este îndoit sub forma literei U şi “a” este distanţa dintre laturile paralele, forţa tăietoare, în locurile de îndoire,
este dată tot de relaţia (3.33).

Aplicaţia 3.5. Se consideră două conductoare perpendiculare din calea de curent a unui întreruptor cu ulei mult având
dimensiunile a = 280 mm; h = 210mm; r = 10 mm. Să se determine foiţele electrodinamice care solicită elementele căii de curent,
cunoscând că sunt parcurse de un curent de scurtcircuit i sc = 7,64 kA.

Rezolvare

0 
a  h  r 2  h2 
 
2
Fa   l sc  ln  17.75
4  r  h  a 2  h2

şi forţa care se exercită pe latura de lungime “h”, se obţine prin pemiutări


0 
h  a  r 2  a2 
 
2
Fh   lsc  ln  17.03
4  r  a  a2  h2

c) Conductoare paralele drepte, cu secţiune dreptunghiulară

în fig.3.11 se reprezintă două conductoare drepte paralele, de secţiune dreptunghiulară (b x h), cu distanţa a dintre axele
conductoarelor, aşezate pe latura mică a dreptunghiului şi parcurse de acelaşi curent i. Pornind de la relaţia (3.19)

forţa elementară după direcţia r, pentru o lungime l (considerată mult mai mare decât dimensiunile b şi h) are forma

0 l
d 2 Fr   2  i 2  dx  dy
2   r h
iar componenta după direcţia a

d 2 Fa  d 2 Fr  cos 

in care

a a
cos   
r y  a2
2

deci

0 a
d 2 Fa   i 2  l  2 2  dx  dy
2   h 2
y a
Fig.3.11. Conductoare dreptunghiulare aşezate pe latura mică

Prin integrare se obţine forţa rezultantă

h x
0 h
a
Fa         dy
2
i l dx
2   h 2
0 x
y  a2
2

după schimbările de variabilă

x
hx u si z
a

Rezultă în final o relaţie de forma

0 a2  2  h h  h 2 
Fa   i 2
 l     arctg  ln 1  2 
2    h2 h2  a a  a 

dacă se notează funcţia de corecţie

a2 2  h h  h 2 
(c)    arctg  ln1  2 
h2  a a  a 

Se obţine o relaţie asemănătoare celei de la conductoarele flliforme (3.25) corectată cu funcţia de corecţie  (c )
0
Fa   i 2  l  ( c )
2   a

Pentru conductoarele aşezate pe lat, conform fig.3.12 în care h « b, se obţine similar

0 l
d 2 Fa   2  i 2  dx  dy
2   h b
2

și cum

r  ab x y

se obţine expresia forţei rezultante

0 b b
dy
F      
2
i l dx
2  b 2
0 0
ab x y

care după efectuarea operaţiilor obţine forma dată de (3.42), în care funcţia de corecţie obţine valoarea

a 2  b   b   b   b 
(c)  2  1    ln1    1    ln1  
b  a   a   a   a 

Fig.3.12. Conductoare dreptunghiulare aşezate pe latura mare

Deoarece calculul funcţiei de corecţie  (c ) este laborios, se preferă utilizare curbelor lui Dwight (fig.3.13), care ne dau direct pe
 (c ) în funcţie de raport: (a-b)/(b + h) şi unde se ia drept parametru raportul b/h . Dacă conductoarele sunt de lungime finită,
relaţia (3.42) se completează cu factorul de corecţie  (a/1) definit prin relaţia (3.24), obţinându-se relaţia finală
0 a
Fa   i 2  l  (c)    
2   b 2
l

Fig.3.13. Curbele lui Dwight

Aplicaţia 3.6. Pentru un sistem cu două bare colectoare de formă dreptunghiulară, având aria secţiunii
transversale 8x50 mm , să se determine forţele electrodinamice şi solicitările mecanice statice în ipoteza
aşezării barelor pe lat şi re latura mică, ştiind că distanţa minimă de izolare este a’= 30 mm,
curentul maxim = 15 kA, iar distanţa dintre două reazeme l = 0,6 m. Se dă:  a = 12 kgf/mm 2

Considerăm mai întâi barele aşezate pe lat. în acest caz, din fig.3.13 sau din relaţia (3.46) rezultă  (c ) =1.1

0
Fa   i 2  l   ( c )  362 N  36.9kgf
2  b 2

Barele fiind solicitate la încovoiere, au randamentul încovoietor

F l
Mi   2.7kgf
8
modulul de rezistenţă

b  h2
W   3.33  10 6 m 3
6

Rezultă efortul unitar

Mi
   0.81  10 6 kgf / m 2
W

deci  <  a. Când barele sunt aşezate pe latura mică se obţin similar:  (c ) = 0,83. F = 57 kgf, Mi = 5,8 kgf m, W = 0,53-
10' m ,  = 10,94 10 kgf/ m , deci  <  a. Rezultă că în ambele cazuri barele rezistă la forţele electrodinamice
6 3 6 2

3.2.4. Forţele exercitate asupra spirelor bobinelor


In cazul unor bobine, forţele electrodinamice care se exercită într-o spiră, între spire sau între bobine, se determină din teoremele
forţelor generalizate (relaţiile 3.10 şi 3.11) deoarece se cunosc expresiile analitice ale inductivităţilor proprii şi mutuale.

Forţa exercitată asupra unei spire parcurse de curent

în fig.3.22 s-a reprezentat o spiră circulară de rază R, executată dintr-un conductor de rază r. Forţa electrodinamică radială,
uniform repartizată de-a lungul spirei, se determină conform relaţiei (3.10).

Wm 1 2 dL
F  i 
R 2 dR
Fig.3.22. Forţa exercitată asupra unei spire circulare

Admiţând că r« R , expresia inductivităţii unei spire circulare este:

u 8 R  
L   0  R   r  ln   2
4  r  

Dacă conductorul este din cupru, permeabilitatea magnetică relativă se poate considera  r =1 şi deci

 8 R  
L   0  R  ln   1.75
  r  

înlocuind pe (3.131) în (3.129) se obţine

0 2  8  R 
F  i   ln  0.75 
2  r 

Forţa radială specifică ce se exercită asupra unităţii de lungime a spirei este

F 0  8 R 
f    i 2   ln  0.75 
2   R 4   R  r 

Pentru calculul rezistenţei mecanice a spirei trebuie să determinăm forţa de rupere Fr. Astfel, considerând un element
infinitezimal (haşurat în fig.3.22) de lungime R da, forţa de rupere se obţine prin integrarea de-a lungul unui sfert de spiră a
proiecţiilor forţelor radiale specifice

 /2
0  8 R 
FR   f  sin   R  d  4    i   ln  0.75 
2

0  r 

Se impune ca solicitarea
FR 0  i 2  8  R 
   ln
2 
 0.75    adm
 r 2
4   r 
2
r 
în cazul în care bobina are N spire, forţa de rupere se calculează sub forma:

0  i 2 2  8 R 
FR    N  i    ln  0.75 
4   r 

unde R este raza medie a bobinei şi r raza conductorului spirei

b) Forţa exercitată între spire parcurse de curent în cazul a două spire paralele, de aceeaşi rază R, realizate din conductor de
rază r, aflate la distanţa h şi parcurse de curenţii i 1 şi i2, conform teoremei forţelor generalizate avem

dM
F  i1  i 2 
dh

Fig.3.23. Forţa între două spire de aceeaşi rază


Cunoscând expresia inductivităţii mutuale dintre cele două spire

 8 R 
M   0  R   ln  2
 h 

rezultă forţa

 h 8 R  R
F  i1  i 2   0  R     2     0   i1  i 2
 8 R h  h

Semnul (-) arată că, la mărirea distanţei h, inductivitatea mutuală se micşorează. Această forţă este orientată perpendicular pe
planul spirelor (după direcţia lui h) şi este de atracţie sau de respingere în funcţie de sensul curenţilor prin cele două spire.

Fig.3.24. Forţa dintre două spire de raze inegale

Aplicaţia 3.8. Să se calculeze forţa ce se exercită între două spire de rază Ri şi R2, aflate la distanţă h şi parcurse de curenţii i 1 şi
i2. conform (3.137):

dM
F  i1  i2 
dh
unde inductivitatea mutuală are expresia:

 8  R1 
M   0  R1  ln  2
 h2  c 2 

şi prin înlocuire se obţine:

R1  h
Fh    0   i1  i2
h2  c2
Dacă spirele ar fi de raze egale (C=0), se obţine prin particularizare relaţia (3.139).

Aplicaţia 3.9. Să se calculeze forţa dezvoltată de un declanşator electrodinamic, schiţat în fig.3.25. Declanşatorul este format
dintr-o bobină 1, având N1 spire şi un disc neferomagnetic 2, echivalent cu o bobină formată dintr-o singură spiră. Funcţionarea:
condensatorul C, încărcat în prealabil prin rezistenţa R şi dioda D, se descarcă prin comanda tiristorului T peste bobina 1.
Descărcarea este limitată la o singură semi- perioadă a curentului i 1 din bobina 1, deoarece tiristorul se blochează la schimbarea
dM
sensului curentului. In discul 2 se induce curentul i2- Forţa de interacţiune, conform F  N1  i1  i2 
dx

unde M este inductivitatea mutuală dintre o spiră a bobinei 1 şi discul 2. Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff pentru discul 2
avem

R2  I 2  j    L2  I 2  j    M  N1  I 1  0
Fig.3.25. Declanşator electrodinamic

M
unde L2 este inductivitatea proprie a discului 2. Dacă se neglijează rezistenţa discului. R2 = 0, avem: I 2  I1  N1  , care
L2
M dM dM R
F    I 1  N1  
2
se introduce în relaţia forţei (3.137), rezultând:  şi deoarece, conform   0 
L2 dx dx x

rezultă în final expresia forţei dezvoltate de declanşator

R M
F   0   I 1  N1  
2

x L2

3.3. CALCULUL FORŢELOR ELECTRODINAMICE ÎN REGIM NESTATIONAR

Forţele electrodinamice care se exercită asupra conductoarelor parcurse de curenţi variabili în timp după o lege oarecare (curenţi
aperiodici, alternativi, de scurtcircuit), sunt egale în fiecare moment cu forţele electrodinamice corespunzătoare unor curenţi
staţionari de aceeaşi valoare. Prin urmare, formulele pentru determinare forţelor care se exercită în regim staţionar rămân valabile
şi în cazul unor curenti variabili în timp.

Deoarece valoarea momentană a forţei electrodinamice se exprimă în functie de valoarea momentană a curenţilor variabili în
timp, solicitările mecanice a aparatelor parcurse de aceşti curenţi vor fi de asemenea funcţii temporale. Astfel pornind de la relaţia
(3.17), în cazul a două conductoare paralele, filiforme, lungime infinită (l » r), situate la distanţa a şi parcurse de curenţii i 1(t) şi
i2(t) tV specifică se scrie:

0 2 0
f (t )    C   i1 (t )  i2 (t )    i1 (t )  i2 (t )
4  a 2   a

3.3.1. Forţele exercitate în cazul curenţilor aperiodici

Acceptând că cele două conductoare paralele sunt străbătute de acelaşi curent aperiodic i(t) de forma
 
t

i (t )  I  
1  e
T 

 

unde T= L/R este constanta electrică de timp a circuitului, conform (3.140) avem

2
0  
t

f (t )  I 2  1  e T 

2   a  

şi cu notaţia a pentru forţa specifică pe unitatea de lungime şi unitatea de curent:

0

2   a

Se obţine expresia valorii momentane a forţei

2
 
t

f (t )    I 2  
1  e
T 

 

având valoarea maximă în regim staţionar (pentru t = oo, sau practic pentru t = 4T):

f  I2

3.3.2. Forţele exercitate în curent alternativ monofazat

Aceste forţe apar între conductoare la distribuţia şi transportul energiei electrice, atât în regim nominal cât şi în regim de
scurtcircuit. Considerând două conductoare rectilinii, paralele, de lungime infinită (l  r ) , parcurse de acelaşi curent
monofazat

i1 (t )  i2 (t )  2  I  sin   t

şi renunţând la indicele (t) forţa specifică rezultă, pe baza relaţiei (3.140), sub forma

f  2    I 2  sin 2   t

Notând forţa maximă cu:


fm  2   I 2

și scriind pe sin 2   t  1  cos 2    t  / 2 rezultă

fm fm
f    cos 2    t  f c  f v
2 2

Fig.3.26. Forţa specifică în cazul curentului alternativ monofazat, în regim nominal

Din reprezentarea relaţiei (3.148), în fig.3.26 rezultă că forţa specifică f variază cu o frecvenţă dublă faţă de frecvenţa curentului
şi se poate descompune într-o componentă constantă f c  f m / 2 şi o componentă variabilă f v   f m / 2  cos 2    t . Se
constată că forţa f variază între zero şi valoarea fm. având în orice moment acelaşi sens.

Valoarea medie a forţei într-o perioadă de obţine prin integrare

1 T 1
T 0
f med   f  dt ; f med   fm    I 2
T

fiind proporţională cu pătratul valorii efective a curentului monofazat.

Determinarea forţelor electrodinamice este de cea mai mare importanţă în cazul curenţilor de scurtcircuit. în acest caz cea mai
mare solicitare mecanică apare la începutul procesului tranzitoriu, când se produce şocul de curent. Luând în considerare cazul
cel mai defavorabil, când scurtcircuitul se produce în momentu în care curentul atinge valoarea maximă, se consideră

 t 
isc  2  I p   e Ta  cos   t 
 
 
I p  U / Z sc Valoarea efectivă a componentei periodice a curentului de scurtcircuit

Ta  L / R Constanta de timp a componentei aperiodice, obişnuit egală cu 1/22

Curentul de şoc (de lovitură) se obţine pentru   t   şi are valoarea


  
i sc  2  I p  1  e  Ta k  2Ip
  s
 

S-a notat:

  R
 
 Ta
ks  1  e 1 e x

unde Ks este coeficientul de şoc şi depinde de puterea instalaţiei şi la T a= 1 /22 s are valoarea ks=1,8.

Forţa electrodinamică specifică este deci

2
 t 
f    isc
2
 2    I p2   e Ta  cos   t 
 
 

2
  2Tt 
t
1 1 
f  2    I  e  2  e  cos   t    cos  2  t 
2 a Ta
p
 2 2 
 

având o componentă aperiodică, o componentă periodică amortizată, o componentă constantă şi o componentă periodică
neamortizată de frecvenţă dublă faţă de frecvenţa curentului (fig.3.27)
Fig.3.27. Forţa specifică în cazul curentului de scurtcircuit monofazat diagrama curentului; b) diagrama forţei

Cea mai mare valoare a forţei apare după o semiperioadă de la începutul scurtcircuitului şi este

f m    isc2 soc  2    k s2  I p2  3.252    I p2

Se observă că datorită componentei aperiodice, amplitudinea forţei este de 3,25 ori mai mare decât în
regimul de scurtcircuit de durată.
Din diagramele reprezentate în fig.3.27 se poate constata că forţa electro- dinamică, în cazul curentului de
scurtcircuit, este o mărime pulsatorie, cu pulsaţii inegale în regim tranzitoriu şi cu pulsaţii egale în regim
permanent. In acest ultim caz, frecvenţa pulsaţiilor este dublă faţă de frecvenţa curentului alternativ.
Se poate trage concluzia că în curent alternativ monofazat forţele electro- dinamice sunt mai periculoase
decât în curent continuu, având valori maxime cu mult mai mari, sunt variabile în timp, iar componenta
variabilă provoacă vibraţii ale sistemului asupra căruia acţionează.

3.3.3. Forţele exercitate în curent alternativ trifazat.

în circuitele trifazate, deoarece curenţii care parcurg cele trei conductoare ale fazelor nu au simultan aceeaşi valoare, solicitările
mecanice ale conductoarelor vor fi mai complexe. Solicitările electrodinamice se manifestă atât în regimul nominal al curenţilor,
cât, mai ales, în cazul scurtcircuitelor.

a) Conductoarele celor trei faze sunt paralele şi coplanare

Prin aşezarea conductoarelor conform fig.3.28 şi convenţia de semne pentru forţele care se exercită asupra conductoarelor
conform figurii, valorile momentane ale curenţilor în regim nominal sunt

 2    4  
I A  2  I  sin   t ; I B  2  I  sin   t   ; I C  2  I  sin   t  ;
 3   3 
Fig.3.28. Aşezarea conductoarelor în acelaşi plan

Forţele specifice de interacţiune între faze, conform relaţiei (3.143), sunt

0
 AB   BC   
2   a

0 1
 AC   
4   a 2

cu sensurile reprezentate în figură.

Forţa care se exercită asupra conductorului A, determinată


de acţiunea curenţilor din conductoarele B şi C rezultă
conform (3.140)

f A   AB  I A  I B   AC  I A  I C

 1 
f A    I A   I B   IC 
 2 
şi ţinând cont de relaţia (3.155) avem succesiv

  2   1  4   
f A  2    I 2  sin   t  sin   t     sin   t  
  3  2  3 

 1 3 1 3 
f A  2    I 2  sin   t     sin   t   cos   t   sin   t   cos   t 
 2 2 4 4 

fA 
2
3
   I 2  sin   t   3  sin   t  cos   t 

Se constată că această forţă se anulează pentru   t  0 şi   t  5   / 6 , iar valoarea maximă negativă se obţine
pentru   t  5   / 12 şi are valoarea:

f Amr  1.616    I 2

iar valoarea maximă pozitivă se obţine pentru   t   / 12 si este

f Ama  0.116    I 2
In fig.3.29 s-a prezentat grafic variaţia momentană a forţei ce acţionează asupra acestui conductor lateral A

Fig.3.29. Forţele momentane exercitate asupra conductoarelor parcurse de curenţi nominali

Pentru conductorul C se calculează similar:

f C   AC  i A  iC   BC  iB  iC

 1 
f C   AC  iC   iB   i A 
 2 

rezultând

 4     2   1 
f C  2    I 2  sin   t    sin   t     sin   t 
 3    3  2 

relaţie care se reprezintă în diagrama din fig.3.29, constatându-se că această forţă se anulează pentru   t   / 3 şi
  t   / 2 şi are valoarea maximă pozitivă pentru   t   / 12 , f Cmr  1.616    I 2 şi valoarea maximă negativă
pentru   t  5   / 12 , f Cma  0.116    I 2
Se constată că acţiunea dominantă a forţei este de a împinge conductoarele laterale spre exteriorul sistemului (forţă de
respingere).

Forţa care acţionează asupra conductorului central este

f B   BC  iB  iC   BA  iB  i A    iB   iC  i A 

şi prin înlocuirea relaţiilor (3.155) se obţine

 2     4   
f B  2    I 2  sin    t    sin    t    sin   t 
 3    3  

Această forţă se anulează pentru   t   / 6 şi   t  2   / 3 , iar valoarea maximă pozitivă se obţine pentru
  t  5   / 12

f Bm p  1.73    I 2

iar valoarea maximă negativă se obţine pentru   t   / 12

f Bmn  1.73    I 2

In aceeaşi figură 3.29 reprezentăm şi diagrama forţei momentane ce acţionează asupra conductorului din mijloc, rezultând că el
este solicitat simetric, în ambele sensuri.

Analizând reprezentările forţelor electrodinamice din fig.3.29, rezultă că din punct de vedere al solicitărilor medii conductoarele
laterale sunt solicitate mai periculos, spre exteriorul sistemului, iar din punct de vedere al solicitărilor instantanee maxime
conductorul central este solicitat la forţa maximă.

In cazul curenţilor de scurtcircuit, componenta aperiodică va produce o mărire a valorii forţelor maxime, iar variaţia forţei în timp
va depinde de momentul producerii scurtcircuitului. Pentru calculul forţelor în acest regim se procedează analog, plecând de la
expresiile curenţilor de scurtcircuit în cele trei conductoare, scrise sub forma

  t 
iscA  2  I p  e Ta  sin   sin    t    
 

 Tt  2    2   
iscB  2  I p  e a  sin     sin    t    
  3   3 
  t  4    4   
iscC  2  I p  e Ta  sin      sin   t    
  3   3 

în care s-au folosit notaţiile introduse în cazul curentului de scurtcircuit monofazat. Expresiile obţinute pentru valorile forţelor
electrodinamice evidenţiază faptul că acestea depind atât de momentul producerii scurtcircuitului (a) cât şi de timp. Cea mai mare
valoare a forţei este, ca şi în cazul curentului de scurtcircuit monofazat, tot de 3,25 ori mai mare decât amplitudinea forţei în
regim de scurtcircuit de durată şi de această forţă trebuie să se ţină seama la calculul stabilităţii mecanice a conductoarelor şi
izolatoarelor de susţinere. Astfel, pentru conductoarele laterale se calculează.

f max.sc    isc2 soc  3.25  1.616    I p2  5.252    I p2

şi pentru conductorul central

f max .sc    isc2 soc  3.25  1.73    I p2  5.625    I p2

b)Conductoarele celor trei faze sunt aşezate în vârfurile unui triunghi echilateral

Această dispunere a conductoarelor (fig.3.30) este indicată pentru a simetriza impedanţele pe cele trei faze, asigurând
inductivităţile proprii şi mutuale egale pentru fiecare dintre cele trei conductoare şi se întâlneşte frecvent în cazul cablurilor
trifazate de forţă. Considerând expresiile curenţilor în regim nominal date de relaţiile (3.155) şi ţinând seama că

0
 AC   BC   CA   
2   a
calculăm forţele specifice

f A  f AB  f AC
Fig. Conductoare aşezate în vârfurile unui triunghi echilateral

în sistemul de coordonate X, y ales în fig.3.30, componentele forţei sunt

 
f Ax  f AB  cos  f AC  cos
6 6

 
f Ay  f AB  sin  f AC  sin
6 6

unde conform

f AB    i A  iB

f AC    i A  iC

înlocuind pe (3.173) în (3.172), rezultă succesiv:

3   2    4   
f Ax  2    I 2  sin   t   sin   t    sin   t  
2   3   3 

 
f Ax  3    I 2  sin   t  2  sin    t     cos 
 3

f Ax  3    I 2  sin   t  sin    t   

și

1   2    4   
f Ay  2    I 2  sin   t   sin   t    sin   t  
2   3   3 
  
f Ay    I 2  sin   t  2  sin  cos   t    
 3 

f Ax  3    I 2  sin   t  cos   t   

Iar forța rezultată

fA   2
f Ax  f Ay2

f A   3    I 2  sin   t

Cu sensul pozitiv acceptat pentru forţe în fig.3.30, urmează ca semnul minus din relaţia (3.176) să se ia pentru valorile pozitive
ale funcţiei S/nco-1. Variaţia acestei forţe ca mărime şi direcţie se poate reprezenta prin vectorul fA (fig.3.30), cu punctul de
aplicaţie în punctul A şi a cărui extremitate alunecă pe cercul cu diametrul egal 3    I 2 , care are centul pe axa X . Deoarece
fiecare conductor din sistemul considerat se află în condiţii identice faţă de acţiunea celorlalte două conductoare, în mod analog
cu conductorul A vor fi solicitate şi conductoarele B şi C, însă cu decalajul corespunzător în timp şi spaţiu. Astfel, asupra celor
trei conductoare vor acţiona forţe de respingere variabile în timp şi spaţiu. Valoarea minimă a forţei este zero, iar valoarea
maximă 3    I 2 , locul geometric descris de vectorul forţă fiind un cerc. Se constată că forţa maximă este egală cu forţa
maximă care acţionează asupra conductorului central în cazul aşezării coplanare a conductoarelor sistemului trifazat.

Valoarea forţelor este importantă în regimul de scurtcircuit, când prin considerarea valorilor curenţilor conform (3.167), se ajunge
din nou la o mărire a valorii forţelor maxime la fel ca şi în cazul a, iar locul geometric al vectorului forţă este o elipsă (fig.3.31).

Fig.3.31. Locul geometric al vectorului forţă în regim tranzitoriu (A) şi permanent de scurtcircuit (B)

Şi de această dată, forţa maximă la care trebuiesc dimensionate conductoarele şi izolatoarele suport este
cea din regimul tranzitoriu

f max.sc    isc2 soc  3.25  1.73    I p2  5.625    I p2

Analizând comparativ forţele electrodinamice din curent alternativ, se constată că în cazul curentului monofazat forţele variabile
în timp solicită conductoarele numai într-un singur sens; în sistemele trifazate cu conductoare coplanare solicitările se produc
numai în planul conductoarelor, conductorul central fiind solicitat mai puternic în ambele sensuri, în mod egal, conductoarele
marginale fiind solicitate mai ales spre exteriorul sistemului; în sistemele trifazate cu conductoare aşezate în vârfurile unui
triunghi echilateral, forţele variabile în timp şi spaţiu solicită toate conductoarele şi suporturile lor în modul cel mai defavorabil.
în toate cazurile dimensionarea conductoarelor se face pentru valoarea de şoc a celui mai mare curent de scurtcircuit ce poate
apărea în sistemul respective.

3.4. SOLICITĂRILE MECANICE DETERMINATE DE FORŢELE ELECTRODINAMICE ÎN BARE Şl


IZOLATOARE

Conductoarele electrice sub formă de bare cu secţiunea transversală Unită, ca şi izolatoarele ce susţin aceste conductoare,
constituie sisteme mecanice elastice, în măsura în care nu sunt supuse la solicitări ce depăşesc limita elastică.

Conductoarele electrice cu secţiunea finită sunt considerate bare elastice încastrate sau rezemate la extremităţi (fig.3.32). Ecuaţia
diferenţială a barei elastice este

2 y y 4 y dx
m  dx   2    m  dx   E  I i  dx   f ( f )
t 2
t t 4
l

2 y
m  dx 
t 2 forţa de inerţie considerată pe lungimea dx a barei cu masa m pe unitatea de lungime

y y
2    m  dx 
t forţa de frecare vâscoasă, rezultată prin deplasarea masei m dx, cu viteza t şi factorul de amortizare
2 

4 y
E  I i  dx 
t 4 forţa rezistentă electrică rezultată din deformarea barei de moment de inerţie Ii, şi modul de elasticitate E;

dx
f ( f )
l forţa de excitaţie raportată la lungimea elementară dx a barei

f (t ) forţa electrodinamică specifică, considerată uniform repartizată de-a lungul barei