Universitatea Valahia, Târgoviste

Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

LUCRAREA 11
SENZORI ŞI TRADUCTOARE PENTRU TEMPERATURĂ

TERMOREZISTORUL ŞI TERMISTORUL

1. MĂSURAREA TEMPERATURII. NOŢIUNI GENERALE

Măsurarea temperaturii se bazează pe diferite efecte fizice determinate de variaţia temperaturii.

Cele mai importante dintre acestea sunt: dilaterea solidelor, lichidelor sau a gazelor; variaţia rezistenţei
electrice ; tensiunea electromotoare la joncţiunea a două metale; intensitatea radiaţiilor emise; variaţia
frecvenţei de rezonanţă a unui cristal etc.
Intervalul de temperatură în univers se întinde de la aproximativ 3 K în spaţiul interplanetar până
la miliarde de K în procesele de fuziune nucleară din interiorul unor stele. Intervalul practic de
temperatură pe Pământ poate fi considerat între 0 … 20 000 K, în general, sau 0 … 5 000 K în
majoritatea aplicaţiilor ştiinţifice, industriale etc.
Această este o gamă încă extrem de largă, care nu poate fi acoperită de nici unul din tipurile
cunoscute de traductoare de temperatură. De aceea, una din restricţiile care se impun la utilizarea
traductoarelor de temperatură este intervalul util sau gama de temperatură în care acestea pot funcţiona.
Alţi parametri importanţi sunt: exactitatea de măsurare, dimensiunile, sensibilitatea, stabilitatea, timpul de
răspuns al traductorului. O caracteristică importantă în multe cazuri este interschimbabilitatea: unele
traductoare (ca de exemplu, termocuplurile, termorezistoarele metalice) sunt interschimbabile, pe când
altele (de exemplu, termistoarele) nu sunt în general interschimbabile.
Cele mai obişnuite mijloace de măsurare a temperaturii sunt:
 Termometre cu lichid;
 Termometre bimetalice;
 Termometre manometrice;
 Termocupluri;
 Termorezistoare metalice;
 Termistoare;
 Termometre cu joncţiune pn;
 Termometre cu cuarţ;
 Pirometre de radiaţie.
Primele trei dintre acestea sunt mijloace directe de măsurare a temperaturii, restul necesită
dispozitive electronice pentru măsurare.

2. TERMOREZISTOARE METALICE

Concepute de Siemens in secolul XIX, termorezistoarele se folosesc în prezent pe scară largă

fiind confecţionate din platină, nichel, cupru şi wolfram. Alte metale, ca iridiul, rodiul, argintul, fierul şi
tantalul se folosesc în aplicaţii speciale.
Creşterea temperaturii intr-un conductor este echivalentă cu intensificarea oscilaţiilor atomilor
(nodurilor) reţelei metalice cristaline. Dependenţa rezistivităţii , şi deci implicit a rezistenţei electrice R
de temperatură este explicată prin creşterea numărului de ciocniri între purtătorii de sarcină (elelctronii
liberi din metal) cu nodurile reţelei.
1 1 1
ρ= = =
σ e⋅n⋅μ n e⋅n( T )⋅μ n ( T ) (1)
unde:  - rezistivitatea electrică;

1
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

 - conductivitatea electrică;
T – temperatura absolută;
n – numărul de purtători pe unitatea de volum;
n – mobilitatea electronilor;
Astfel, creşterea temperaturii T implică creşterea ciocnirilor pe reţea, prin urmare scăderea
mobilităţii purtătorilor n , creşterea rezistivităţii electrice  şi implicit creşterea rezistenţei electrice R :
T ↑ ⇒ μn ↓⇒ ρ↑ ⇒ R metal ↑ (2)
Termorezistorul este un senzor parametric care funcţionează pe principiul variaţiei rezistivităţii
electrice cu temperatura. În consecinţă, rezistenţa electrică a unui conductor depinde de valoarea
temperaturii, conform cu relaţia:
R = R0 (1 + AT + BT2 +……) (3)
unde: R – rezistenţa electrică la o temperatură oarecare T;
R0 – rezistenţa electrică la temperatura de referinţă T 0;
A, B – coeficienţi de variaţie ai rezistenţei cu temperatura.
Pentru un interval restrâns de temperatură se poate folosi relaţia simplificată:
R = R0 (1 + T) (4)
R = R0 + R0T (5)
R−R0
=α⋅ΔT
R0 (6)

Sensibilitatea unei termorezistenţe este de regulă analizată cu coeficientul

α 100
0 , definit
conform cu relaţia (4) pentru un interval de temperatură cuprins între 0 0C şi 100 0C :
R 100−R 0
α 100
0 =
T = 100 0C  100⋅R 0 (7)
unde: R0 – rezistenţa electrică la temperatura 0 0C;
R100 – rezistenţa la temperatura de 100 0C.
Senzorul de platină al termometrului cu rezistenţă constă dintr-un fir neizolat, cu diametrul  =
0,02 … 0,1 mm înfăşurat bifilar (neinductiv) pe o carcasă. Această carcasă este introdusă într-o armătură
de protecţie din alamă sau oţel, iar pentru temperaturi mai mari, din oţel aliat cu nichel şi crom. Timpul de
răspuns este relativ scurt, de ordinul zecilor de secunde.

TABELUL 1 Termorezistenţe industriale standard.

Tipul R0 () 0100 (0C-1) R100/R0 Domeniul Constanta de timp
Platină 100 100 +0,00391 1,391 -200 … +650 1 … 1,5 min
Platină 50 46 +0,00391 1,391 -200 … +650 0,4 … 1,5 min
Cupru 50 53 +0,00426 1,426 -50 … +180 1 min
Cupru 100 100 +0,00426 1,426 -50 … +180 1 … 1,5 min
Nichel 100 100 +0,00617 1,617 -60 … +200 1 … 1,5 min

Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, rezistenţa iniţială R 0 (la 0 0C) este de cca. 50
sau 100. Curentul de măsură nu depăşeşte 10 până la 15 mA. În figura 1 este ilustrată dependenţa
rezistenţei Pt 100 cu temperatura.

2
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

Figura 1 Caracteristica statică a unui termorezistor – Termorezistenţa Pt 100

Deşi sunt mai puţin sensibile, termorezistenţele din metale pure permit obţinerea unor rezultate
mult mai precise. Termorezistoarele pot fi utilizate la măsurarea temperaturii între – 180 … + 1 000
0
C, cu o exactitate de obicei de 0,1 … 1 oC, dar care ajunge – la traductoarele etalon speciale – până la
0,001 oC. Cauzele principale de erori la măsurarea temperaturii cu rezistenţe din metale sunt: variaţia
tensiunii de alimentare, oscilaţiile temperaturii mediului prin care trec firele de conexiune între circuitul
de măsură şi termometru, autoîncălzirea termometrului datorată curentului de măsură şi inerţia termică a
traductoarelor.

3. TERMISTOARE

Termistoarele sunt dispozitive semiconductoare sensibile la temperatură, a căror rezistenţă

variază în mare măsură cu temperatura. Majoritatea tipurilor de termistoare au un coeficient de
temperatură negativ, care ajung la - 8 … – 4 (%/ 0C).
Sub forma cea mai generală, dependenţa rezistenţei unui semiconductor de temperatură se
exprimă prin relaţia:
b
+
T
RT =R ∞⋅e (8)
unde: R∞ este o constantă (valoarea rezistenţei la T →∞ );
b este o constantă de material a termistorului numită temperatură caracteristica (b >> 1);
T = 273,15 + t (0C) reprezintă temperatura absolută (în K).
Cunoscând rezistenţa R0 a semiconductorului la o temperatură iniţială oarecare T 0 , se poate
determina rezistenţa acestui semiconductor la o temperatură oarecare T prin relaţia:
b b
( − )
T T0
RT =R 0⋅e (9)
Dezvoltând în serie termenul drept al acestei ecuaţii şi limitându-ne la primii doi termeni ai seriei,
se obţine pentru termometrele cu rezistenţă o relaţie simplă, utilizabilă la variaţiile mici ale temperaturii:

3
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

RT =R 0 [ 1−α 0 ( T −T 0 ) ] [Ω] (10)

în care coeficientul de temperatură al termistorului, 0, este:
1 dR b
α 0= ⋅ |T=T ≃− 2
R dT 0
T0 [K ]
−1
(11)
Sensibilitatea unui termistor este:
dR b
S= =−R⋅ 2
dT T [Ω/K ](12)
Caracteristica rezistenţă - temperatură prezintă, după cum se poate observa din rel. (12) sau din
diagrama 2.a, o neliniaritate accentuată în comparaţie cu funcţionarea termorezistenţelor. Se observă că
sensibilitatea S scade cu pătratul temperaturii, motiv pentru care domeniul de sensibilitate ridicată al

termistoarelor este cel al temperaturilor joase: (- 70 … + 200 0C).

Figura 2 Caracteristicile termistoarelor:
a- variaţia rezistenţei funcţie de temperatură; b- caracteristica tensiune- curent.

Caracteristica statică curent - tensiune a termistorului are forma prezentată în Figura 2.b. Se
observă că la creşterea curentului prin termistor, tensiunea la borne iniţial creşte, atinge apoi un maxim,
după care începe să scadă, datorită încălzirii termistorului. Această propietate a termistorului permite
utilizarea lui în relee de temperatură, de tensiune sau de curent şi de stabilizare a tensiunii.
În practică, utilizarea termistoarelor ca elemente sensibile în domenii largi de temperatură
presupune folosirea unor scheme de liniarizare. Cea mai simplă metodă este utilizarea în circuit a unei
rezistenţe de liniarizare r în paralel cu termistorul (Figura 3), pentru care derivata a doua a curentului se
anulează în punctul de referinţă T0. Rezistenţa paralel se scrie:
R⋅RT
R P= 0

R+ R T 0
(13)
Derivata întâi a rezistenţei paralel faţă de temperatură este:
dR P R2 b
=
dT ( RT + R)2
¿ RT 0 − 2
0
T ( ) (14)
Prin anularea derivatei a doua se obţine ecuaţia:
Figura 3 Liniarizarea carac-
4 teristicii termistorului.
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

d2 RP RT
dT 2
=−B⋅R 2 d
⋅ 0

[
dT T ( RT + R )2
2
0
=0

În urma calculelor se obţine expresia rezistenţei R:

] (15)

b−2T 0
R= ⋅R
b+ 2T 0 T 0 (16)
De remarcat faptul că T0 este temperatura în centrul domeniului de temperatură în care se face
liniarizarea iar RT0 este valoarea corespunzătoare rezistenţei termistorului la această temperatură.

Pentru studierea comportamentului dinamic al termistoarelor, constanta de timp , exprimată în

secunde, caracterizează inerţia termică a termistorului. Este cuprinsă între câteva zecimi de secundă şi
câteva zeci de secunde.
Faţă de alte termometre cu rezistenţă, termistoarele prezintă următoarele avantaje:
- sensibilitatea de 10 ori mai mare, deci circuitele de măsurare asociate pot fi de sensibilitate mai scăzută
şi costuri mai mici;
- rezistenţă iniţială mare, între zeci şi sute de K, deci se reduc erorile datorite variaţiei rezistenţei firelor
de legătură şi se asigură uşor adaptarea de impedanţă cu circuitele electronice;
- dimensiuni mici, deci inerţie mică şi neperturbare a câmpului de temperatură măsurată, fapt care permite
utilizarea termistoarelor pe scară largă în cercetarea ştiinţifică, industrie, medicină etc.
În schimb, sunt greu reproductibile şi prezintă uneori fenomenul de îmbătrânire, ceea ce nu
permite atingerea unei precizii mai bune de 1…0,5%. Caracteristicile termice şi electrice ale
termistoarelor sunt mai puţîn stabile decât ale termorezistenţelor metalice. Pentru îmbunătăţirea
stabilităţii, termistoarele pot fi supuse unei îmbătrâniri, prin menţinerea lor un anumit timp la o
temperatură relativ înaltă.
Măsurarea se face în cele mai multe cazuri cu ajutorul unei punţi Wheatstone, echilbrată sau
neechilibrată. În cazul punţii neechilibrate – foarte des folosită în termometre cu termistor – se prevede un
reglaj de calibrare, pentru compensarea variaţiei tensiunii de alimentare a punţii. Precizia de măsurare nu
depăşeşte de obicei 0,1 OC. Intervalul de măsurare se divide în game suficient de înguste pentru a putea
realiza precizia necesară. Trecerea de la o gamă la alta se realizează prin comutarea unor rezistoare în
braţele punţii. De multe ori, la ieşirea punţii se poate conecta direct un microampermetru magnetoelectric,
fără amplificare.

Figura 4 Termometre cu termistor

a- cu amplificare directă; b- în punte, cu două termistoare.

Alte soluţii, folosind amplificatoare operaţionale, sunt ilustrate în Figura 4. Schema simplificată
din Figura 4.a. Permite obţinerea unei tensiuni invers proporţionale cu rezistenţa termistorului R T; scara
aparatului este crescătoare cu temperatura, dar puternic neliniară. Schema din figura 4.b foloseste o punte

5
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

cu două termistoare, unul activ şi unul de referinţă. Această schemă permite măsurarea temperaturii în
game oricât de restrânse, cu scări aproape liniare. Gamele pot fi comutate prin schimbarea rezistoarelor R 1
şi R2.

4. ALTE MIJLOACE DE MĂSURARE A TEMPERATURII

4.1 Termometre cu cuarţ

Se bazează pe modificarea frecvenţei de rezonanţă a unui cristal de cuarţ care asigură o
dependenţă practic liniară a frecvenţei de rezonanţă cu temperatura. Se obţine o sensibilitate de 1
kHz /oC. Pentru indicarea digitală a temperaturii, se utilizează bătăile frecvenţei de oscilaţie a cuarţului
termosensibil cu oscilaţiile unui cuarţ de referinţă, astfel încât bătăile nule să corespundă temperaturii de
0 0C. La ieşire se conectează de obicei şi un convertor digital – analog.
Precizia acestor aparate este de 0,01 0C, iar stabilitatea pe termen scurt ajunge până la 0,0001 0C.
Măsurarea nu este afectată de conexiuni; sunt posibile măsurări la distanţe mari, datorită conversiei în
frecvenţă. Funcţionează normal între –260 … +250 0C.

4.2 Pirometre cu radiaţie

Funcţionează pe baza proprietăţii de radiaţie termică, proprietate universală a corpurilor ce se află
la temperaturi diferite de zero absolut. Constructiv, pirometrele cu radiaţie folosesc un sistem optic care
colectează radiaţia infraroşie şi vizibilă - uneori printr-un filtru – de la obiectul vizat, şi o concentrează
asupra unui detector. În acest fel, măsurarea temperaturii unui corp se face fără contact cu corpul
respectiv.
Toate pirometrele au în linii mari o construcţie similara. Sistemul optic – format din lentile sau
oglinzi – este construit corespunzător distanţei de măsurare şi dimensiunilor obiectului vizat. Sticla este
folosită la măsurarea temperaturilor mai înalte, întrucât este practic opacă în spectrul infraroşu. Alte
materiale optice utilizate sunt cuarţul şi fluorura de calciu cristalină. Detectoarele folosite în pirometre fac
parte din două categorii: detectoare termice (termocuplul sai termoelementul, de exemplu) sau detectoare
fotoelectrice care produc un semnal electric datorită eliberării de sarcini sub acţiunea radiaţiei incidente
(fotodiode, fotorezistoare etc.). Există şi pirometre cu detector piroelectric - pentru măsurare
temperaturilor apropiate de cea a mediului ambient.
Există diferite tipuri de pirometre în funcţie de gama de utilizare: pirometre cu radiaţie totală,
pirometre cu radiaţie parţială, pirometre de raport, pirometre cu disipaţie de filament (manuale), pirometre
automate.
Intervalul de măsurare al pirometrelor industriale este de aproximativ 750 … 1 500 0C, (cu filtre
adecvate limita superioară poate fi extinsă până la 3 500 0C) exactitatea de măsurare fiind de 1 … 2 %.
Ele au o utilizare foarte largă, în diferite procese industriale, pentru măsurarea temperaturii metalelor
topite, corpurilor incandescente, produselor plastice, gazelor etc. Alte aplicaţii sunt detectarea surselor de
căldură şi a neuniformităţilor de temperatură, termografia etc.

5. MONTAJUL EXPERIMENTAL

Montajul experimental utilizat în această lucrare constă dintr-un cuptor cu rezistenţă electrică, o
incintă termostatata cu un termometru etalon şi trei senzori pentru măsurarea temperaturii: un
termorezistor, un termistor şi un termistor liniarizat cu o rezistenţă de sarcină.
Termometru
etalon

Aparat de
măsură Sistem de
() reglare a
Cuptor temperaturii

Termorezistor,
6
termistor, Alimentare
termistor liniarizat. cuptor electric
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

6.

7. DESFĂŞURAREA LUCRĂRII DE LABORATOR

În vederea stabilirii caracteristicilor de conversie a senzorilor studiaţi, se va lua ca referinţă

indicaţia termometrului digital. Se va citi temperatura iniţială T 0. Se alimentează cuptorul variind astfel
treptat temperatura. Inainte de fiecare măsurare se va aştepta stabilizarea indicaţiilor aparatelor de măsură
şi al termometrului digital. Rezultatele măsurărilor se vor trece într-un tabel de forma:

TABELUL 2: Prelucrarea datelor experimentale

Tempe
Termistorul1 Termistorul2 Termorezistorul1 Termorezistorul2
-ratura

ST
RR1 SR εR
RT1 εR RT ST εT () ( (%) RR2 SR εR
T (0C) (/0C
() (%) 2() (/0C) (%) /0 () (/0C) (%)
)
C)
/ / / / / / / / / / / /
/ / / / / / / /
/ / / /
0,607 1029 0,4264 1032 0,368
7,1 20 0,6667 18,4 4 4
-0,8 - 0,65891
0,064 1084 -0,0078 1088 0,033
20 9,4 0,0377 9,9 -1 5
-0,6 -0,9

7
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

-
21 8,8 9 0,1 -0,007 1083 3 0,0233 1093 6 0,039
0,2 0,0126
22 8,7 0,0252 8,9 0,021 1086 0,0310 1099 0,046
-0,4 -0,3 4 7
23 8,6 0,0252 8,5 0,021 1090 0,0620 1106 0,039
-0,4 -0,3 8 6
24 8,2 0,0314 7,9 0,043 1098 0,0078 1112 0,033
-0,5 -0,6 1 5
25 7,7 0,0377 7,4 0,036 1099 0,0465 1117 0,039
-0,3 -0,25 3 3
27 7,1 0,0126 7,4 0,000 1105 0,0388 1123 0,013
-0,2 0 5 2
0,0252 0,014 1110 0,0388 1125 0,039
28 6,9 7,2
-0,4 -0,2 5 6

0,0189 0,064 1115 0,0310 1131 0,046

29 6,5 6,3
-0,3 -0,9 4 7

0,0126 0,021 1119 -0,0078 1138 0,026

30 6,2 6,3
-0,2 -0,3 -1 4

31 6 0,0126 6,2 -0,014 1118 0,0310 1142 0,013

-0,2 0,2 4 2
32 5,8 0,0252 5,6 0,043 1122 0,0233 1144 0,039
-0,4 -0,6 3 6
33 5,4 0,0189 5,5 0,007 1125 0,0233 1150 0,020
-0,3 -0,1 3 3
34 5,1 0,0189 5,2 0,021 1128 0,0155 1153 0,039
-0,15 -0,15 1 3
36 4,8 0,0126 4,9 0,021 1130 0,0388 1159 0,020
-0,2 -0,3 5 3
37 4,6 0,0126 5 -0,007 1135 0,0388 1162 0,013
-0,2 0,1 5 2
38 4,4 0,0126 4,9 0,007 1140 0,0310 1164 0,000
-0,2 -0,1 4 0
39 4,2 0,0126 4,4 0,036 1144 0,0310 1164 0,053
-0,2 -0,5 4 8
1148
0,0000 0,007 0,0620 1172 0,046
40 4 4,3
0 -0,1 8 7
1156
0,0063 0,000 0,0078 1179 -0,007
41 4 4,3
-0,1 0 1 -1
1157
- -0,007 0,0078 1178 0,039
42 4 4,3
0,2 0,0126 0,1 1 6
1158
43 4 / / / / / / / 4,3 1184 / / / / /
/ / / / / / / /
/ / / /

Se vor calcula sensibilităţile senzorilor cu relaţia (17) şi se vor trasa caracteristicile lor de transfer R = f (T)
şi sensibilitate, S = f (T) pentru fiecare caz în parte (termorezistorul, termistorul, termistorul liniarizat). Pe langa
caracteristicile reale (neliniare) se vor trasa şi caracteristicile ideale (liniare) prin metoda celor mai mici pătrate.

8
Universitatea Valahia, Târgoviste
Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației

ΔR
S=
ΔT (17)
Abaterea maximă de la liniaritate se va determina cu relaţia:
ΔR 1
ε= ⋅100
ΔR max (%) (18)
unde: R1 este diferenţa maximă dintre caracteristica reală şi cea ideală (liniară) care se determină din graficul
caracteristicii de transfer R = f (T), iar Rmax reprezintă domeniul maxim de variaţie a rezistenţei:
Rmax = Rmax – R0 (19)