LUCRAREA 5

MĂSURAREA TEMPERATURII

1. Scopul lucrării
Prin realizarea acestei lucrări se asigură experimentarea metodelor de măsurare a
temperaturii la bord. Totodată, se asigură formarea deprinderilor practice privind mânuirea
instalațiilor precum și explicarea erorilor care apar în procedeul de măsurare.

2. Partea teoretica a lucrării

Pentru măsurarea temperaturii se pot utiliza mai multe metode, care, în principiu,
folosesc orice fenomen fizic condiționat de variația temperaturii, printre care amintim:
1. Metoda volumetrică – se bazează pe legătura dintre modificarea volumului V al
unui corp sub acțiunea temperaturii. În funcție de starea de agregare a corpurilor,
termometrele care funcționează bazându-se pe această metodă, pot fi:
i. Cu mercur;
ii. Cu alcool;
iii. Cu bimetale.
2. Metoda manometrică – face corespondența între variația presiunii unui gaz sau
lichid la volum constant și temperatură. În acest caz, termometrele pot fi cu
vapori, gaz sau lichid.
3. Metoda termorezistivă - constă în variația rezistenței electrice a unui conductor
sau semiconductor, cu temperatura;
4. Metoda electrică – se bazează pe apariția unei tensiuni electromotoare, la un
termocuplu, proporțională cu diferența de temperatură dintre cele două capete
reci;
5. Metoda radiației – temperatura se măsoară indirect, prin măsurarea energiei
radiante.

Dintre metodele prezentate anterior, în aviație se utilizează în exclusivitate metoda

termorezistivă și metoda electrică.

1
2.1. TERMOMETRE CU TERMOREZISTENȚĂ

Termometrele cu termorezistență funcționează pe baza metodei termorezistive,

respectiv pe proprietatea ce o au conductoarele și semiconductoarelor de a-și modifica
rezistivitatea ρ (rezistența R) în funcție de variația temperaturii.
Termistoarele sunt amestecuri de materiale semiconductoare din oxizi ai metalelor grele
aglomerate, obținute prin presare în formă de sfere sau discuri de dimensiuni de 1-5 mm,
prevăzute cu două terminale. Ele au constante de timp foarte mici (circa 10 ms), iar
caracteristica de temperatură are forma:
b
R(T )=a ∙ e T , (1)

unde: temperatura T se ia in K, iar a și b sunt constante de material.

Prin derivarea ecuației (1), se obține coeficientul de variație a rezistenței cu
temperatura:
1 dR −b
∝= ∙ = , (2)
R dT T 2
care este negativ și cu aprope un ordin de mărime superior coeficientului α al metalelor.
Termorezistențele (metalice) sunt realizate din fier, cupru, nichel sau platină la care,
dependența de temperatură a rezistenței electrice reprezintă în Fig. 1, se poate exprima prin
relația matematică de forma:
R ( ∆ T )=R0 ¿ (3)
Dacă termorezistorul este din platină, iar temperatura variază în limitele 0-650°C,
caracteristica R ( ∆ T ) are forma:
R ( ∆ T )=R0 ¿ (4)
unde: α¿3,968∙ 10−3 grd-1 și β¿−5,847 ∙10 grd-2.
Pentru nichel acestă caracteristică are o formă și mai complicată. Pentru intervale
mici de temperatură ∆ T =T −T 0 se poate considera că funcția R ( ∆ T ) este liniară,
dR
sensibilitatea termorezistorului fiind S¿ =aR0.
d (∆ T )

2
 Fig. 1. Variaţia cu temperatura a Rezistenţei unor materiale

În Tabelul Nr. 1 suntdate câteva proprietăți a trei metale dintre cele mai utilizate în
domeniul termometriei.

Tabelul Nr. 1.

3
2.1.1. SCHEMELE DE MĂSURARE A TERMOMETRELOR CU TERMOREZISTENȚĂ

Drept scheme de măsurare, la bordul aeronavelor se întâlnesc câteva variante de

termometre cu termorezistență (Fig. 2). De regulă, elementul termosensibil (transmițătorul)
se conectează în una din laturile unei punți de măsurare, celelalte laturi fiind formate din
rezistoare având coeficientul de temperatură zero (manganină). Aparatul indicator este un
logometru magnetoelectric cu magnet permanent mobil.

Fig. 2. Scheme de măsurare folosite pentru termometrele cu rezistenţă electrică

a) - Punte semidiagonală b) - Punte complexă

2.1.2. TERMOMETRE CU TERMOCUPLE

Dacă punctul de sudură sau de contact dintre conductoarele din aliaje diferite este
plasat la o temperatură T diferită de temperatura T0 a capetelor libere, numite reci, deoarece,
de obicei, T¿T0, între capetele libere apare o t.e.m. de valoare ET dependentă de diferența de
temperatură ∆ T =T −T 0 printr-o relație de forma:

ET¿ a ∆T +b( ∆ T )2+c ( ∆ T )3+ … ≅ k ∆ T (5)

unde: a, b, c sunt constante de material.

4
 Conform Tabelului 2 există materiale cu potențial electropozitiv, dar şi cu potențial
electronegativ.

Tabelul Nr. 2.

În aviație, cele mai utilizate termocupluri sunt formate din materialele:

cromel – copel, cromel – alumel, cupru – constantan, fier – copel, cupru – copel.

În Tabelul Nr. 3 sunt date caracteristicile ET(∆ T) pentru câteva termocupluri.

Tabelul Nr. 3.

Din Tabelul Nr. 3. se observă faptul că, în cazul termocuplurilor NiCo – As

(nichel cobalt – alumel special) și FeNi – Cs (fier nichel – copel special) valoarea lui ET
este foarte mică pentru o variație a temperaturii ∆ T <¿200°C, ceea ce face ca, eroarea
produsă de variația temperaturii lipiturii reci (în limitele -60°-60°C) să fie neglijabilă.
Principala eroare a termometrelor cu termocupluri se datorează variației temperaturii
lipiturilor reci. Cu excepția aparatelor care folosesc termocuplurile NiCo – AS, la toate
termometrele se prevede compensarea acestor erori.

5
 La bordul aeronavelor, termometrele de acest tip se utilizează pentru măsurarea
temperaturii gazelor la ieșirea din turbine MTP sau MTR, precum și pentru măsurarea
temperaturii chiulaselor la motoarele cu piston. Aceste aparate se impun prin simplitatea
constructivă, prin liniaritatea scării și printr-o inerție termică foarte redusă.

2.1. Erorile termometrelor

Erorile principale ale termometrelor cu rezistență sunt următoarele:
- eroarea metodică - datorată încălzirii elementului termosensibil de către
curentul ce trece prin el;
- dinamică;
- erorile instrumentale

- de temperatură produse de variația stării termice a rezistoarelor din

schemă, datorită schimbării temperaturii mediului ambiant;
- erorile produse de câmpurile electrice și magnetice exterioare;
- pierderi prin radiație și conductibilitate termică;
- erorile de frecare;
- de etalonare a scării;
- provocate de frânarea incompletă a fluxului de gaze.

Dintre erorile mai importante ale termometrelor cu termocuple se menționează:

- erorile metodice datorate variației temperaturii lipiturii reci, care se minimizează cu

ajutorul bimetalelor;

- erorile instrumentale

– erorile datorate existenței t.e.m. parazite (de contact) care apar în punctele de
conexiune a termocuplului cu conductoarele de legătură;
- erorile datorate influenței câmpurilor magnetice exterioare, ce se anulează folosind
ecranele izolatoare;
- erorile instrumentale de temperatură ce apar datorită variației parametrilor
electrici și mecanici ai indicatorului, la schimbarea temperaturii mediului ambiant.

6
3. Aparatura necesară executarii lucrării
Se utilizează următoarele materiale:

- Cuvă de laborator pentru încălzirea uleiului de aviație;

- Diferite tipuri de termometre;
- Surse de alimentare de aviație;
- Cabluri de legătură;
- Termometrul etalon;
- Aparate de măsură.

3.1. Descrierea instalației de laborator

Instalația permite verificarea funcționării aparatelor de măsurare a temperaturii de la
bordul aeronavelor. Instalația se alimentează de la tensiuni de aviație – 27 V c.c.
În componența instalației intră următoarele părți mai importante:

Fig. 3.
1 – sursa de alimentare de aviație – 27 V c.c. sau 115 V c.a.
2 – cabluri de alimentare;
3 – cuva în care se introduce fluidul de aviație;
4 – ohmetrul pentru determinarea rezistenței;
5 – termorezistență;
6 – termometru etalon;
7 – voltmetrul pentru determinarea căderii de tensiune;
8 – termocuplul;
9 – ampermetrul.

7
3.2. Modul de lucru
 înainte de începerea lucrului se cuplează cablurile pentru realizarea montajului
prezentat mai sus;
 se alimentează cu tensiune din 1, termotranzistorul pentru realizarea
polarizării;
 se citește temperatura pe termometrul etalon 6;
 se măsoară diferitele mărimi electrice care variază, respectiv rezistența pe
ohmetrul 4 și căderea de tensiune pe voltmetrul 7.

3.3. Probleme de studiat

În timpul lucrării se vor executa determinările:

i. ridicarea caracteristicilor R¿ f (T ) și U¿ f (T ) atât la încălzire cât și la răcire;
ii. verificarea experimentală a ecuațiilor de etalonare 4 şi respectiv 5 și, de asemenea,
determinarea erorilor relative;
iii. de ce caracteristica de încălzire nu corespunde cu cea de răcire?

8
4. Date experimentale si rezultate

4.1. La încălzire

tmăsurată Rmăsurată Rteoretic Umăsurată Uteoretic εR εU

[°C] [Ω] [Ω] [mV ] [mV ] [%] [%]
20
30
40
50
60
70
80
90
100
110
120
130
140
150
160
170
180
190
200
210
220
230

9
4.2. La răcire

tmăsurată Rmăsurată Rteoretic Umăsurată Uteoretic εR εU

[°C] [Ω] [Ω] [mV ] [mV ] [%] [%]
230
220
210
200
190
180
170
160
150
140
130
120
110
100
90
80
70
60
50
40
30
20

10
4.3. Caracteristicile

4.3.1. La încălzire

4.3.2. La răcire

11
 4. Date experimentale și rezultate

4.1. Verificarea experimentală a ecuațiilor de etalonare 4 și respectiv 5 și, de asemenea,

determinarea erorilor relative.

Nr. tmăsurată Rmăsurată Rteoretic Umăsurată Uteoretic ɛR ɛU

crt [ºC] [Ω] [Ω] [mV] [mV] [%] [%]

1. 50 106.1 110.299 0.5 1.6 3.958 220

2. 60 109.8 113.397 1 1.92 3.276 92
3. 70 113.5 116.386 1.6 2.24 2.543 40
4. 80 117.2 116.386 2.1 2.56 0.693 21.904
5. 90 121 122.037 2.7 2.88 0.857 6.667
6. 100 124.7 124.7 3.2 3.2 0 0
7. 110 128.3 127.253 3.8 3.52 0.815 7.368
8. 120 132.1 129.697 4.3 3.84 1.818 10.697
9. 130 135.8 132.032 4.9 4.16 2.774 15.102
10. 140 139.5 134.258 5.5 4.48 3.757 18.545
11. 150 143.2 136.376 6 4.8 4.765 20

4.2 Ridicarea caracteristicilor

4.2.1. R=f(T)

R=f(T)
160
140
120
100
R [Ω]

80 Rmăsurată [Ω]
60
40
20
0
40 60 80 100 120 140 160
t [ºC]

Fig. 4.

12
4.2.2. U=f(T)

U=f(T)
0.007
0.006
0.005
0.004
U [V]

Umăsurată [V]
0.003
0.002
0.001
0
40 60 80 100 120 140 160
t [ºC]

Fig. 5.

13