Student anul 2 grupa 3 de zi Tugui Victor (12.02.

15)

LUCRARE DE LABORATOR Nr. 2

Cercetarea metalelor şi aliajelor lor cu rezistenţa sporită, de cupru şi aluminiul.

Scopul lucrării: a face cunoştinţă cu bazele fizice de încercare electrice prin metoda rezistenţei,
cercetarea dependenţei de temperatură a metalelor, construcţiile lor şi metodele de răcire, aprecierea
coeficienţilor de montare şi a mediului.
2.1 Programul de lucru
— De cercetat experimental dependenţa de depăşire a temperaturii elementelor faţă de temperatura
mediului înconjurător cu schimbarea curentului, Θ = f(I).
— De construit dependenţele grafice pentru 3 – 4 tipuri elemente de încercare.
— De construit dependenţele de temperatura elementelor faţă de viteza aerul Θ=f(v) când I=constant.
— De aflat constanta timpului de încercare.
— De calculat coeficientul de montare şi a mediului.
— De găsit dependenţa coeficientului mediului faţă de viteza aerului.
2.2 Date generale.
Materiale electrice prin metoda rezistenţei este bazată pe proprietaţile fizice a conductoarelor
tari şi lichizi de de a poseda cu rezistenţa activă de trecere a curentului. Transferarea energiei electrice
în căldură se descrie prin legea lui Joul – Lentz:
Q = I2 ∙ R ∙ τ , (2.1)
unde : Q – cantitatea de căldură eliminată, J; I – curentul electric, A;
R – rezistenţa electrice a conductorului,Ω; τ – timpul, s.
Materiale electrice prin metoda rezistenţei larg se foloseşte în gospodării. Utilizarea cuprului în
sectorul energetic este larg - conductoare diferite, cabluri, şnururi, şine, fuse, bobinajul de
transformatoare şi bobine. Comparaţia dintre aceste materiale cu privire la parametrii cele mai
importante pentru practica arată că acestea diferă în densitate, capacitate termică, rezistenţa la
tracţiune. Este interesant faptul că produsul de căldură specifice privind densitatea - este puţin diferit
de aceste materiale (~30%). Faptul că de aluminiu este scăzută rezistenţă mecanică, este necesitate de
armirerea- întărită pe aluminiu cu oţel de bază la confecţionarea conductoarelor. În aşa mod, aceasti
curenţii scurg prin aluminiu (în oţel rezistivităţea este aproximativ în 5-10 ori mai mare decât cea din
aluminiu), iar se asigură rezistenţa mecanică a oţelului.
Pentru fabricaţie conductoarelor sunt folosite aluminiu, cupru, bronz, precum şi combinaţii ale
acestor elemente cu oţel. În secţiune transversală de 10-15 mm2 de cabluri sunt utilizaţi de obicei un
singur fir, iar cu o secţiune transversală mai mare - o multime de fire cu sârmă răsucită. Principiale
mărci ale conductoarelor А, АЖ, АН, АКП, АС, Б, БрФ, М, Мк, etc. Cele mai populare pentru liniile
aeriene: АС - otel-aluminiu conductoare, precum ar fi AC 95/16 înseamnă că secţiunea transversală de
95 mm2 aluminiu şi 16 mm2 de oţel.
Rezistenţa electrice specifică depinde de aflarea în material a diferitor amestecuri, felelul de
prelucrare termică şi a temperaturii. Pentru metale valarea ρ se găseşte după formula:
ρt = ρ20(1+α∙Θ+β∙Θ2+γ∙Θ3+…), (2.2)
unde: ρ – rezistenţa specifică a conductorului la 200C, Ω∙m;
α, β, γ – coeficienţii de temperatură de natură constanţi, k-1;
Θ = t – 20 – depăşirea temperaturii conductorului peste 200C.
De obicei se iau în vedere numai doi parametri ai formulei (2);Dacă de măsurat rezistenţa unuia
şi aceluia conductor la trecerea curentului alternativ şi continuu, atunci se obserbvă că rezistenţele lor
vor fi diferite dn pricina aflării efectului de suprafaţă pentru componenţa variabilă. În acest caz se
foloseşte formula: R2 = Ks∙ρ∙L/S , (2.3)
R 
unde: Ks = - coeficientul electric de suprafaţă;
R 

1
 Coeficientul Ks reprezintă o funcţie compusă a proprietăţilor metalelor, mărimele conductorului
şi fregcfenţa curentului. El se observă numai la frecvenţe înalte, la frecvenţa industrială şi la
materialele nemagnetice Ks = 1.
Întrun grad mai mare răspund cerinţelor necesare aliajurile din crom şi nichel (nicrom), metal –
crom şi aluminiu (fecral). Nicromurile se împart în duble sau triple. Nicromurile duble conţin aproape
20% crom şi 80% nichel (X20H80 – H, X20H80 – T) şi este de calitatea cea mai bună, dar şi cel mai
scump aliaj, pentru rezistenţele încălzitoare.
Nicromurile triple conţin 13 – 15% de crom, aproape 60% nichel, restul fier (X15H60 – H).
Acestea sunt cele mai eftene materiale. În gospodăria sătească în insta laţiile de temperatură joasă
(răsadniţe cu încăzirea electrice, şi podele cu încălzire electrice etc.) elementele de încălzire deseori se
fac din conductor de oţel zincat. Însă coeficientul înalt de căldură a rezistenşei electrice oxidarea
intensivă la temperaturi înalte şi nestandartizarea proprietăţilor electrice (rezistenţa specifică,
coeficientul de temperatură a rezistenţei, permiabilitatea magnetică) îngrelează calculul elementelor de
oţel de încălzit şi micşorează folosirea lor pe larg. Cablul pentru elementele de încălzit se aleg după
puterea curentului şi temperatura de încălzire. Pentru fiecare material este indicată temperatura
maximă de lucru, începând cu care se începe procesul intensiv de oxidare. De exemplu pentru nicrom
– 11000C, fecral – 6000C şi coblu de oţel zincat – 300 0C. Calculul de bază a elementelor de încălzit
este determinarea lungimii şi secţiunii conductorului încălzitor. La calculul constructiv datele iniţiale
sunt tensiunea de alimentare U, puterea încălzitorului P, temperatura materialelui încălzit t, condiţiile
de transfer a căldurii de la încălzitor. Problema calculului constă în găsirea suprafeţei active a
încălzitorului F şi mărimilor geometrice ale lui (de pildă,pentru încălzitorii din cablu, diametrul d şi
lungimea l a cablului),care asigură la tensiunea dată U puterea necesară şi timpul necesar. Puterea
necesară (kW) va fi găsită, dacă mărimile încălzitorului vor îndeplini cerinţa:
P = (U2·s/ρt·l) 10-3 , (2.4)
unde: l – lungimea, m; s – secţiunea transversală, m2;
ρt - rezistenţa specifică a materialului încălzitor la temperatura de lucru, Ω∙m;
termenul suficient de lucru [1, fig.20] va fi realizat dacă marimile elementului de încălzit (4) vor
satisface egalitatea:
P  MC dt d   F  
C
(2.5)
unde: αc – coeficientul cedării căldurii de la încălzitor la încălzitor la mediu încălzit, W/( m·ºC), [2, 5];
valuorile orientative ale coeficientului pentru instalaţia de laborator se poate de luat pentru viteza
aerului 3, -4, -5, -6 m/s, corespunzător coeficientul este egal cu 150, -200,-240,-280 W/(m·ºC),
dt / dτ - viteza încălzirii, ºC/s;
M – masa materialului încălzit, kg;
C – apacitatea termică medie specifică a nicromului X20H80- T ; C=0,536 kJ (kg K) ;
MC
T0  - constanta timpului de încălzire, s;
C F
P
  0  - depăşirea temperaturii încălzitorului de temperatura mediului înconjurător;
C F
Luând în vedere aceste indicaţii, calculul ecuaţiei diferenţiale (2.5) se poate de scris în felul următor.
 
   
   y 1  l T0    0l T 0
, (2.6)
 
 
unde: Θ, Θ0, Θy – temperatura curentată, iniţială şi depăşirea de temperatură stabilită,
Calculul analitic Θy este dificil, deoarece detetrminarea se face după curbele experimentale Θ=f(I)
luate pentru diferite secţiuni ale conductoarelor. Aşa curbe de bază se construiesc la Materiale directă,
conductorului instalat orizontal într – un mediu de aer cu temperatura de 200C. Recalculul pentru alte
condiţii de montare şi de starea mediului se face cu evidenţa coeficientuluide montare kmon şi a
mediului kmed. De exemplu, pentru spirală fără carcasă km=0,8 – 0,9. Ecranizarea reciprocă a părţilor
interioare ale înfăşurării spiralei micşorează cedarea de căldură în comparaţie cu sectorul drept al
firului.
Temperatura stabilă a spiralei Θs la acelaş curent va fi mai mare decât temperatura sectorului drept Θd:
Θs = Θd / kmon, (2.7)

2
 Utilajul şi schema standului (fig.13) permite de a monta diferiţi încălzitori şi de schimbat
debitul de aer. Coificientul mediului pentru diferite viteze a torentului de aer se află în aşa mod:
kmed = Θy / Θyv , (2.8)
unde: Θy – supraMateriale stabilită a încălzitorului EK la vitza V=0 a aerului şi curentului I;
Θyv – supraMateriale stabilită cu curentul I şi viteza aerului V≠0 a încălzitorului EK;

Fig.2.1. Schema electrice principială pentru cercetarea încălzirii cu elemente.

2.3 Ordinea de lucru

1. În experienţe se cercetează încălzitori din diferite materiale cu diametrul dat şi forme
constructive. Pe rând ei se instalează la borne, se pune termopara şi se strânge schema electrice fig.2.1.
La experimentarea dependenţei yd = f(I) curenţii diferiţi în încălzitor EK se instalează
autotransformatorul T1. Experienţa se începe de la valuori mai mici ale curenţilor folosind
amperimetrul PA2, apasînd butonu SB1 în timpul masurarilor.
Rezultatele măsurărilor se introduc în tabela 2.1 şi se construieşte dependenţa grafică Θys = f(I). În
fiecare experienţă se ţine curentul încălzitorului constant, până când temperatura nu va atinge valuarea
stabilită.
Tabela 2.1
Exem

D1= … mm D2= … mm D3= … mm D4= … mm

I, (A) Θy, (ºC) I, (A) Θy, (ºC) I, (A) Θy, (ºC) I, (A) Θy, ºC)
1
2
3

2. Se instalează pe rând încălzitorii cu porţiunea dreaptă şi spirala răsucită cu carcas Θyv şi fără el în
borne. Se dă drumul prin elemente le prima valuare a curentului I1=const. şi tot timpul se măsoară
valuarea stabilită a temperaturii pe porţiunea dreaptă Θyd şi a spiralei Θys, porţiunile încălzitorului.
Datele experimentale se înroduc în tabela 2.2 şi se calculează coeficientul de montare.
Tabela 2.2
2 2
I, D = ... , mm; S1 = … mm . D = ... , mm; S 1 = … mm . D = ... , mm; S1 = … mm2.
N
(A) Θyd, ºC Θys,ºC Km, s Θyd, ºC Θys, ºC Km, s Θyd, ºC Θys, ºC Km, s
1
2
3

3. Pentru două feluri de încălzitori de construit dependenţă de depăşirea temperaturii încălzitorului

peste temperatura mediului, faţă de timpul yd = f() când I = const. (tabelul 2.3). De găsit constanta
timpului T, s prin metoda analitică şi grafică.
Tabela 2.3
2
I, (A) D = ... , mm; S1 = … mm . D = ... , mm; S1 = … mm2.

3
 N , s yd , ºC ys , ºC T, s ,s yd , ºC ys , ºC T, s
r
1
2
3

4. Experienţa pentru găsirea coeficientului mediu la diferite viteze ale torentului de aer (tabelul 2.4).
Se permite de îmbinat datele experimentale p.1..4 pentru acelaş I = const. şi încălzitor de acelaş fel.
Tabela 2.4
I,A  ydK ys , ºC V m/s ydv, ºC ysv , ºC k md Kms

2. Datele de introdus în tabelul 2.5, pentru aceasta este necesar de luat ca bază tabelul 2.3, schimbând
- s în v- m/s. De construit dependenţa depăşirii de temperatură а încălzitorului faţă de viteza aerului
 = f(v), când I = const.

2.4 DĂREA DE SEAMĂ PE LUCRAREA DE LABORATOR Nr.5

1. Datele tehnice şi descriere a circuitului în instalaţie a standului.
2. Procesul verbal al experimentelor – 3 exp., (de calculat coeficientul de montare şi a mediului).
3. De construit dependenţele grafice Θyd = f(I) pentru 3 – 4 tipuri elemente încălzitoare.
4. De construit (trei) dependenţele temperaturi de viteza aerului Θys = f(v).
2. Definiţie experimentală al constantei timpului de încălzire.
6. Concluzii.
AT E N Ţ I E
Înainte de îndeplinirea lucrării curente studentul trebuie să cunoaşcă:
— instalaţia şi măsurile securităţii de a exclude electrocutare prin executarea acestora lucrări;
— metodica şi programa executării aceastora;
— este obligator de prezentat profesorului la control DAREA DE SEAMĂ pe lucrarea de
laborator cea precedentă.

Întrebări de autocontrol.
1. Cu care lege este descrisă transformarea energiei electrice în căldură?
2. Care este esenţa fizică а încălzirii prin rezistenţă?
3. De ce depinde şi cum se găseşte rezistenţa specifică?
4. Ce înţelegeţi prin efectul de suprafaţă?
2. Cum se calculă coeficientul de suprafaţă?
6. Prin ce se determină alegerea conductorului elementului încălzitor?
7. Descifraţi marca X27H0Ю3?
8. Cum se aleg mărimile încălzitorului?
9. Cum de găsit constanta timpului de încălzire?
10.Sensul fizic al coeficientului de montare?
11. Sensul fizic al coeficientului mediu?
12. De ce elementul de încălzit trebuie să aibă o rezistenţă specifică mare?

BIBLIOGRAFIE
1. Gonceariuc I. M. Conspect de prlegeri „Materiale electrotehnice” Chisinau, UASM, 2015.
2. Gonceariuc I. M. Indrumări metodice pentru îndeplinirea lucrărilor de laborator la disciplina
„Materiale electrotehnice” Chisinau, UASM, 2015, 73p. (format electronic)
3 Alfons IFRIM, Petru NOŢINHTR Materiale electrotehnice. Bucureşti, 1991. – 376 p.
4. FETIŢA Ileana, FETIŢA Alexandru. Studiul materialelor electrotehnice.
4. Правила устройств электроустановок (ПУЭ) -7-е издан., - М.: Энергоатомиздат, 2010, - 648 c
Tabelul 2.5
Rezistenţa Temperatura 0C
electrice
Marca aliajului
specifică la 100 200 300 400 500 600 700 800
200C
Х20Н80-Н 1,06-1,17 1,006 1,015 1,022 1,029 1,032 1,023 1,016 1,015

4
 Х20Н80 1,06-1,15 1,006 1,016 1,024 1,031 1,035 1,026 1,019 1,017
Х15Н60-Н 1,07-1,17 1,013 1,029 1,046 1,062 1,074 1,083 1,089 1,097
Х15Н60 1,06-1,16 - - - - - - - -
Х27Ю5Т 1,37-1,47 1,002 1,005 1,01 1,015 1,025 1,03 1,023 1,035
Х23Ю5 1,3-1,4 1,002 1,007 1,013 1,022 1,036 1,056 1,063 1,067
Х13Ю4 1,18-1,34 1,004 1,013 1,025 1,041 1,062 1,009 1,14 1,126
ХН60Ю3 1,01 1,022 1,034 1,043 1,05 1,049 1,047 1,04
ХН70Ю 1,25-1,35 1,004 - - - 1,052 1,053 1,036 1,015

Clase de stabilitate termică a materialellor electroizolante pentru maşini

electrice, transformatoare şi aparate (GOST - 8865-70)
Însemnătatea t, stabilitatea termică
clasei de caracteristică pentru
stabilitate materialele din clasa
termică dată, °C
Y 90
A 105
E 120
B 130
F 155
H 180
C Mai mare de 180
Tabela 2.6
Caracteristica pe scurt a g rupelor principale
de materiale izolante ce aparţin clasei date de
stabilitate termică
Materiale din fibre de celuloză, bumbac şi
mătase naturală, neîmbibate cu material
elecroizolant lichid etc.
Materiale din fibre de celuloză, bumbac sau
mătase naturală, artificială şi sintetică
îmbibate în material izolant etc.
Material sintetice, organice (peliculă, fibre,
smoală, compaunduri ş.a) etc.
Materiale pe bază de mică (în aceeaşi măsură
pe bază de substanţe organice), azbest şi fibre
din sticlă folosite în corespundere cu
compuşi de îmbinare şi legătură sintetică etc.
Materiale pe bază de mică (în aceeaşi măsură
pe bază de substanţe organice), azbest şi fibre
din sticlă folosite în corespundere cu
compuşi de îmbinare şi legătură sintetică etc.
Materiale pe bază de mică, azbest şi fibre din
sticlă folosite în corespundere cu compuşi de
îmbinare şi legătură din siliciu organic şi
elastomeri din siliciu organic etc.
Mică, materiale ceramice, farfor, sticlă, cuarţ
şi combinaţiile lui folosite fără compuşi de
legătură sau compuşi neorganici şi cu
elemente organice etc.