Sunteți pe pagina 1din 35
3. INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CU REZISTENŢĂ ELECTRICĂ Instalaţiile de încălzire cu rezistenţă electrică cuprind
3. INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CU REZISTENŢĂ ELECTRICĂ
Instalaţiile de încălzire cu rezistenţă electrică cuprind o gamă largă de echipamente bazate
încălzirea determinată de trecerea curentului electric printr-un element rezistiv. Cantitatea de căldură dQ
pe
ce
apare într-un interval de timp dt în elementul rezistiv de rezistenţă electrică R, parcurs de curentul electric
intensitate I este dată de legea Joule:
de
.
2
(3.1)
dQ
R
I
dt
încălzire
În funcţie de modul de transfer a căldurii către materialul care urmează a fi încălzit, instalaţiile de
cu rezistenţă electrică (IIRE) pot fi cuprinse în una dintre categoriile indicate în fig. 3.1.
În instalaţiile cu încălzire cu acţiune directă, căldura se dezvoltă prin trecerea curentului electric
chiar prin materialul care urmează a fi încălzit. În instalaţiile cu încălzire cu acţiune indirectă, căldura se
dezvoltă
într-un element încălzitor special, de la care se transmite spre materialul care urmează a fi
încălzit.
Transferul de căldură de la elementul încălzitor se face în principal prin convecţie, dacă diferenţa
de temperatură între elementul încălzitor şi material este sub 400  450C (fig. 3.2) şi în principal prin
radiaţie la diferenţe de temperatură mai mari. În fig.3.2,  este diferenţa de temperatură dintre
încălzitor şi materialul de încălzit [3.1].
elementul
Materialele utilizate în construcţia cuptoarelor electrice trebuie să aibă anumite proprietăţi pentru
a corespunde condiţiilor de funcţionare a temperaturi ridicate. Ele se împart în două categorii:
materiale
refractare şi materiale termoizolante.
Materiale refractare se utilizează la căptuşirea interioară de camere sau băi cuptorului. Aceste materiale trebuie
Materiale refractare se utilizează la căptuşirea interioară de camere sau băi cuptorului. Aceste materiale trebuie
să aibă temperatura de înmuiere între 1580 0 C şi 1770 0 C. Să aibă rezistenţă mecanică suficientă la temperaturi înalte
suporte variaţii de temperatură fără a se fisura, să intre în combinaţii chimice cu material sau atmosfera din cuptor şi să aibă
conductibilitate termică şi electrică redusă. Materialul care satisface aceste condiţii se obţine pe bază dioxid de siliciu sau
silica SiO 2 , alumină sau argilă refractară Al 2 O 3 , oxid de magneziu sau magnezita.
Materiale refractare se găsesc sub formă de cărămizi, blocuri, tuburi, praf din această categorie fac parte şi
materialele cu rezistenţă mecanică mare din care se confecţionează piesele aflate în zonele cu temperaturi ridicate
creuzete, placi de vatră, elemente de fixare a încălzitoarelor şi altele.
Principalele materiale refractare cu rezistenţă mecanică mare sunt obţinute prin alierea oţelului sau a fontei
crom sau crom nichel.
Materialele termoizolante se utilizează la zidăria cuptoarelor. Proprietăţile impuse acestor materiale fiind
ca
cu
temperatura de utilizare (de muiere suficient de mare), conductivitate termică redusă (0,03
0,4 W/m.K) şi densitate mică
pentru a nu supraîncărca din punct de vedere mecanic construcţia cuptorului.
Cele mai răspândite materiale termoizolante sunt: silco-alumina, azbocimentul, vată de zgură şi sticlă şi vatră
minerală.
Tendinţele în construcţiile izolaţiei termice a cuptorului urmăreşte mărirea rezistenţei Prin micşorarea umidităţii
termice obţinute prin alegerea corectă a materialului termoizolant, mărirea grosimii izolaţiei.
3.1 Încălzirea elementelor rezistive la trecerea curentului electric
Din punct de vedere al transmiterii căldurii între rezistor şi materialul de încălzit, instalaţiile de încălzire cu
rezistoare se împart în două categorii, Fig. 3.1:
• I. cu încălzire directă, şi
• II. cu încălzire indirectă.
În cuptoarele cu încălzire directă, curentul electric trece direct prin încărcătură, sursele de căldură fiind în
interiorul acestuia. În acest mod se obţin viteze mari de încălzire independent de transmiterea căldurii prin conducţie în
încărcătură, productivităţi şi randamente ridicate.
Procedeul se aplică la încălzirea încărcăturilor solide şi fluide conducătoare din punct de vedere electric.
Cuptoarele cu încălzire indirectă reprezintă majoritatea cuptoarelor cu rezistoare. Căldura dezvoltată de
elementele încălzitoare se transmite prin convecţie şi radiaţie termică încărcăturii, în interiorul acestuia propagându-se prin
conducţie.
3.1.1 Dimensionarea elementelor rezistive Cantitatea de căldură dQ (3.1) disipată într-un element rezistiv parcurs de
3.1.1 Dimensionarea elementelor rezistive
Cantitatea de căldură dQ (3.1) disipată într-un element rezistiv parcurs de curent electric determină încălzirea
elementului rezistiv (cantitatea de căldură dQ 1 ) şi disiparea în mediul ambiant a unei cantităţi de căldură dQ 2
dQ  dQ  dQ
1
2
în care
d
Q
m
c
d
;
1
d
Q
  
A
(
)
d
t
.
2
l
0
În relaţiile (3.3), m este masa elementului rezistiv, c  căldura masică (specifică) a materialului rezistiv,
d
 variaţia de temperatură,   temperatura materialului rezistiv,  0  temperatura mediului ambiant, A l  aria laterală a
elementului rezistiv, dt  variaţia de timp, iar  este transmisivitatea termică complexă.
Dacă puterea absorbită de elementul rezistiv este P, ecuaţia de bilanţ energetic devine:
P
d
t
     
m
c
d
A
(
)
d
t
l
0
2
2
U
U
P 
Puterea cuptorului în W poate fi calculată astfel,
,
unde U este tensiunea de alimentare, R
R
l
rezistenţa
S
elementului încălzitor, ρ rezistivitatea materialului din elementul încălzitor, lungimea rezistorului, S secţiunea
acestuia.
Transmisia căldurii de la materialul rezistiv spre mediul ambiant se poate face atât prin convecţie termică cât şi
prin radiaţie. Cele două moduri de transmisie (fig.3.2) nu pot fi separate, ponderea unuia sau a altuia dintre cele două moduri
fiind determinată de diferenţa de temperatură (   0 ). Astfel, transmisivitatea termică complexă, pentru cazul general, poate
fi scrisă sub forma:
1
4
4
    c
 ( T
T ) 
c
r
c
12
0

0
Ecuaţia de bilanţ (3.4) poate fi rezolvată pe porţiuni, considerând în intervalul analizat că coeficientul
Ecuaţia de bilanţ (3.4) poate fi rezolvată pe porţiuni, considerând în intervalul analizat că coeficientul , puterea
P şi căldura masică c sunt mărimi constante.
Fig. 3.1.  Instalaţii de încălzire cu rezistenţă electrică
Pentru cazul ideal al unui corp negru, valorile puterii specifice p si sunt indicate în
Pentru cazul ideal al unui corp negru, valorile puterii specifice p si sunt indicate în fig.3.3 [3.2].
p s
[kW/m 2 ]
400
5
4
300
200
100
3
2
1
0
200
400
600
800
 [°C]
Fig. 3.2.  Puterea specifică p s transmisă prin radiaţie şi prin convecţie:1, 2, 3  transmisie prin convecţie (viteza
aerului 5, 10 şi respectiv 25 m/s); 4, 5  transmisie prin radiaţie (factor de absorbţie 0,4 şi respectiv 0,8).
Dacă firul rezistiv are secţiunea transversală de formă dreptunghiulară, cu raportul dintre cele două laturi
Dacă firul rezistiv are secţiunea transversală de formă dreptunghiulară, cu raportul dintre cele două
laturi egal cu m (m = ba) se obţine:
2
 . P
(3.11)
a 
3
2
m
(
m
1)
U
p
s
Tabelul 3.1. Valori ale coeficientului 
Nr.crt.
Tipul constructiv al elementului încălzitor şi configuraţia incintei
1
Rezistoare din sârmă spiralată, plasate în nişe practicate în zidărie
0,16  0,24
2
Rezistoare din sârmă spiralată pe tuburi sau plasate pe poliţe
0,30  0,36
3
Rezistoare din sârmă în zig-zag sau în formă de bare
0,6  0,72
4
Rezistoare din bandă rezistivă în zig-zag
0,38  0,44
5
Rezistoare din bandă profilată sau turnată
0,56  0,70
Lungimile l r şi respectiv l d ale firului cu secţiune circulară şi respectiv dreptunghiulară
Lungimile l r şi respectiv l d ale firului cu secţiune circulară şi respectiv dreptunghiulară rezultă:
P
P
l
;
l
r
d

d
p
2
a
(
m
1)
p
s
s
Diametrul mediu D al spirei încălzitorului (fig.3.4, a) se alege din condiţia de stabilitate mecanică. În mod
obişnuit D = (4  10)d. Pasul p al spiralei are valori p > 2d.
Pentru firul rezistiv de secţiune dreptunghiulară (m = ba = 5  15), înălţimea A (fig.3.4, b)) a
elementului rezistiv, din motive mecanice, are valoarea A < 100a şi se recomandă ca pasul p al spirei
îndeplinească condiţia p < 2b.
Durata de viaţă D v a firului rezistiv utilizat pentru realizarea elementelor încălzitoare,
la
temperatura de lucru, depinde de viteza v de oxidare a materialului. Dacă se acceptă o grosime maximă g a
stratului oxidant (în mod uzual nu mai mult de 10% din dimensiunile iniţiale), rezultă:
g
D v 
v
Materialele rezistoare trebuie să aibe proprietăţi speciale, astfel:
•Ø stabilitate chimică la temperatura de lucru recomandată, condiţionată de temperatura admisibilă a
rezistoarelor;
•Ø
•Ø
stabilitate mecanică de temperatura de lucru, depinzând şi de timpul constructiv al rezistoarelor;
rezistivitate electrică mare având consecinţă mărirea duratei de viaţă a rezistoarelor;
•Ø coeficient de temperatură al rezistivităţii redus, determinând o variaţie redusă a puterii între stările reci
şi calde ale rezistoarelor;
•Ø plasticitateşi sudabilitate.
Principalele materiale care îndeplinesc aceste condiţii sunt aliajele pe bază de crom-nichel, crom-nichel fier,
crom-aluminiu-fier (kanthal), carborund (silită) şi disiliciură de molibden.
Principalele avantaje ale elementelor încălzitoare acoperite sunt:  durată mare de viaţă,  protecţie contra
Principalele avantaje ale elementelor încălzitoare acoperite sunt:
 durată mare de viaţă,
 protecţie contra atingerilor,
 protecţie bună la acţiunea mediului din cuptor.
Elementele încălzitoare acoperite pot fi realizate sub următoarele forme:
 rezistoare înglobate în module din fibre ceramice,
 fire spiralate introduse în tuburi umplute cu nisip cuarţ,
 corpuri încălzitoare,
 benzi, folii, mantale încălzitoare.
Costul relativ ridicat al acestor elemente încălzitoare face să fie puţin utilizate la cuptoarele
industriale.
Elementele încălzitoare tubulare (acoperite) sunt utilizate în unele aplicaţii industriale şi în
instalaţii electrocasnice (încălzitoare pentru maşini de spălat, încălzitoare pentru boilere, element încălzitor la
fierul de călcat, termoplonjor).
3.1.3. Ecuaţiile de încălzire şi de răcire Dacă în ecuaţia (3.4), puterea P, căldura masică
3.1.3. Ecuaţiile de încălzire şi de răcire
Dacă în ecuaţia (3.4), puterea P, căldura masică c şi coeficientul global de transmisie termică  sunt
constante în funcţie de temperatură, este posibilă integrarea acesteia (în cazurile practice aceste ipoteze sunt
adevărate numai pe porţiuni).
Relaţia (3.4) poate fi scrisă şi sub forma:
,
(3.14)
P dt  C d A( )dt
0
unde s-au utilizat notaţiile:
C  c  m;
A  A
l
(3.15)
Din ecuaţia diferenţială (3.14) rezultă că în regim final, stabilizat, atunci când temperatura ajunge
la
valoarea maximă  max şi deci d = 0, se obţine:
P
dt
 
A
(
 
)
d t
max
0
P  
A max
0
Prin împărţire cu Adt, ecuaţia diferenţială (3.14) devine:
P d 
C
  
 0
A A
d
t
Dacă se are în vedere relaţia (3.17), expresia (3.18) rezult:
d

max
d
t
C
A
Raportul CA dimensional este timp şi se defineşte ca fiind constanta de timp T i a procesului de încălzire.
În acest fel, expresia (3.19) devine:
d
t
d 
T
 
i
max
Prin integrarea de la 0 la t a relaţiei (3.20), pentru o variaţie a temperaturii
Prin integrarea de la 0 la t a relaţiei (3.20), pentru o variaţie a temperaturii de la temperatura iniţială 
o temperatură oarecare , se obţine:
i la
t
 
max
  
ln(
)
  ln

max
T
i  
i
max
i
Dacă în momentul în care corpul parcurs de curent electric atinge temperatura dorită  , se întrerupe
alimentarea cu energie electrică, atunci începe procesul de răcire. În acest caz, ecuaţia de bilanţ energetic (3.14) se
scrie sub forma (3.21):
d
C
d 
 0
0
A
d
t
În relaţia (3.23) s-a avut în vedere că pe durata procesului de răcire puterea disipată în material este nulă
(P = 0).
Dacă se notează cu T r constanta de timp a procesului de răcire, relaţia (3.23) devine:
d
d t


0
T r
Prin integrarea relaţiei (3.24), cu condiţiile că la t = 0 temperatura este  d iar la momentul t temperatura
este , se obţine:
t
ln(

)

0
d
T
r
t
/
T
t
/
T

e
r
 
(1
e
r
)
d
0
În analiza proceselor de încălzire şi topire a materialelor în cuptoarele electrice, unul dintre parametrii
cei mai importanţi este adâncimea de pătrundere ,
1

 
f
3.2. Instalaţii cu rezistenţă electrică cu încălzire directă 3.2.1. Instalaţii pentru încălzirea directă a
3.2. Instalaţii cu rezistenţă electrică cu încălzire directă
3.2.1. Instalaţii pentru încălzirea directă a semifabricatelor
Încălzirea semifabricatelor pentru prelucrarea lor ulterioară la cald sau pentru realizarea unor
tratamente termice utilizând în acest scop curentul electric, în funcţie de procesul tehnologic şi de tipul materialului
care urmează a fi încălzit, se face în instalaţii cu acţiune discontinuă sau în instalaţii cu acţiune continuă.
Încălzirea directă, se recomandă la piesele cu secţiune relativ mică şi lungime relativ mare (bare, ţevi,
sârme,
benzi), care au o rezistenţă R şi prin care se poate trece un curent electric de conducţie I, astfel încât energia
electrică transformată în căldură, în timpul t, , să poată ridica temperatura piesei la valoarea dorită.
Încărcătura acestor tipuri de cuptoare poate fi solidă, lichidă sau metalică în electroliţi topiţi.
Cuptoarele cu încărcătură solidă se clasifică astfel:
cuptoare pentru încălzirea semifabricatelor metalice sub formă de bare, ţevi ,sârme benzi sau table şi se utilizează
în special curentul alternativ.
§
§
cuptoare pentru grafitare şi pentru producerea carborundului ce pot fi alimentate în curent continuu şi curent
alternativ.
Cuptoarele cu încarcatură lichidă sunt destinate încălzirii apei, topirii sticlei cu ajutorul curentului alternativ şi
extragerii sau rafinarii aluminiului, utilizând curentul continuu (c.c).
Cuptoarele cu băi de săruri utilizează curent alternativ (c.a.) în scopul încărcăturilor metalice în electrozi topiţi.
Trecerea curentului electric prin lichide sau electroliţi produce şi fenomene chimice alături de încălzire.
3.2.1.1. Instalaţii de încălzire electrică cu acţiune discontinuă
Încălzirea semifabricatelor pentru prelucrarea lor prin forjare sau matriţare, în industria modernă, se
realizează prin trecerea unui curent electric prin semifabricat şi aducerea lui la temperatura de prelucare.
Schema de alimentare cu energie electrică a unei instalaţii cu încălzire directă este indicată în fig.3.8 [3.2].
Semifabricatul 1 este conectat în circuit prin inter-mediul electrozilor 2, alimentaţi de la
Semifabricatul
1
este
conectat
în
circuit
prin
inter-mediul
electrozilor
2,
alimentaţi
de
la
transfor-ma-to-rul de curent intens 3. Circuitul dintre transformatorul 3 şi electrozi, dimensionat pentru curen-tul
intens din circuit, este numit în mod uzual “reţea scurtă”, 4.
se face
Fig. 3.8.  Instalaţie de încălzire directă
Reglarea tensiunii la bornele electrozilor şi deci reglarea intensităţii curentului electric prin semifabricat
în primarul transformatorului de alimentare (circuit de curent relativ redus). Transformatorul are
posibilitatea de asemenea, de a se modifica tensiunea de alimentare prin intermediul unor prize de reglare aflate în
înfaşurare primară.
Menţinerea constantă a curentului electric poate fi realizată şi printr-o alimentare cu variator de tensiune
alternativă, figura 3.9, cu tiristore în antiparalel.
Fig. 3.9- Cuptor cu alimentare prin variator de tensiune
Schema electrică echivalentă Parametrii schemei electrice echivalente a instalaţiei se compun din parametrii
Schema electrică echivalentă
Parametrii schemei electrice echivalente a instalaţiei se compun din parametrii transformatorului
de
alimentare, rezistenta R rs şi reactanţa X rs reţelei scurte, rezistenţa de contact R c a contactelor, rezistenţa R şi
reactanţa X a semifabricatului.
Intensitatea curentului electric I 2 care parcurge semifabricatul poate fi calculată din relaţia:
U
U
2
2
I
2
(3.28)
Z
'
2
2
(
R
R
)
(
X
X
)
2
s
rs
s
rs
în care R’ s este rezistenţa electrică a semifabricatului incluzând rezistenţa de contact între electrozii 2.1 şi 2.2 şi
semifabricat, R rs este rezistenţa electrică a reţelei scurte iar X s şi X rs sunt reactanţele corespunzătoare.
Impedanţa reţelei scurte depinde în mare măsură de configuraţia geometrică a acesteia iar determinarea sa se
face analitic sau, de cele mai multe ori, experimental, pentru fiecare construcţie concretă.
Puterea activă P absorbită de instalaţia de încălzire din reţeaua electrică de alimentare rezultă:
(3.30)
P P P P P  P
0
tr
rs
c
u
în care:
P 0 este puterea activă absorbită de transformatorul de curent intens, la funcţionarea în gol,
P tr  pierderile active în înfăşurarea transformatorului la funcţionarea în sarcină,
P rs  pierderile active în reţeaua scurtă,
P c  pierderile active în contactele cu semifabricatul de încălzit,
P u  puterea activă disipată în semifabricat.
Valoarea timpului de încălzire rezultă din expresia randamentului termic  termic
dată de ecuaţia (1.4) iar puterea dezvoltată în rezistenţa R a semifabricatului este,
în care puterea utilă P u este
P
m
i
1
2
u
P
p
RI
u
t
termic
2
P
p
t
RI
u
t
î
unde p t sunt pierderile termice, masa m se calculează ca produsul densităţii ρ’ al semifabricatului cu volumul
semifabricatului, i entalpia masică. Timpul de încălzire t î se obţine astfel:
 i
t
î
2
j
t
-în care j reprezintă densitatea de curent (având valori în limitele 4….10 A/mm 2 în funcţie de densitatea
electrică admisibilă a contactelor ρ). Pentru ρ se va lua o valoare medie iar  t = 0,85…0,95.
Calculul cuptorului conţine următoarele etape: 1. Stabilirea parametrilor R şi X ai semifabricatului cu ajutorul
Calculul cuptorului conţine următoarele etape:
1.
Stabilirea parametrilor R şi X ai semifabricatului cu ajutorul relaţiilor efectului pelicular în conductoare
masive parcurse de curent alternativ;
2.
Calculul timpului de încălzire, alegând o valoare pentru densitatea de curent J; dacă se dă productivitatea
necesară E, timpul de încălzirea are valorile:
l
s
 
l
i
;
t î
t î 
E
v
pentru cuptoarele cu acţionare intermitentă şi cu acţionare continuă, v în m/s, viteza de deplasare;
3.
Calculul rezistenţei de contact R c şi a parametrilor reţelei scurte R sc şi X sc ;
4.
Calculul indicatorilor energetice ai instalaţiei şi variaţia cu temperatura:
R
-
randamentul electric
 e
R
R
R
c
rs
R
R
R
2
2
-
factorul de putere
c
rs
în care impedanţa Z =
( R  R
 R
)
(
X  X
)
cos 
c
rs
rs
Z
-
randamentul cuptorului
 
, în care  t calculat cu relaţia (3.33),
e
t
-
tensiunea secundară a transformatorului U 2 = ZI,
P
-
puterea aparentă a trasformatorului
S 
, în care P.
2
(R
R
R
)I
c
rs
cos
i
5.
Consumul specific de energie electrică ,
e 
6.
Calculul bateriei de condensatoare pentru compensarea factorului de putere şi al instalaţiei de simetrizare.
7.
Calculul sistemului de răcire cu apă al contactelor şi reţelei scurte.
În categoria instalaţiilor de încălzire directă intră şi cuptoarele electrice pentru tratamente termice (fig.
În categoria instalaţiilor de încălzire directă intră şi cuptoarele electrice pentru tratamente termice (fig.
3.20) [3.2]. Încălzirea băii de tratare, în care sunt introduse piesele care urmează a fi supuse tratamentului termic, se
face prin trecerea curentului electric prin soluţia, convenabil aleasă, aflată în stare lichidă în interiorul băii B. Iniţial,
soluţia este adusă în stare topită prin încălzire cu ajutorul rezistorului R. Acesta este deconectat cu ajutorul
întreruptorului I după ce soluţia a ajuns la temperatura de lucru. În continuare, temperatura băii este menţinută prin
trecerea curentului electric între cei doi electrozi E 1 şi E 2 prin soluţia în stare lichidă.
I
E 1
E 2
R
B
u
T
Fig. 3.20  Instalaţie pentru
tratamente termice cu încălzire
directă.
Între electrozii E 1 şi E 2 , conectaţi la ieşirea transformatorului T este o tensiune de 8  15 V, reglabilă în funcţie de
temperatura necesară în baie.
Soluţia din interiorul băii se alege în funcţie de temperatura care trebuie obţinută şi în funcţie de
tratamentul termic realizat. Astfel, azotatul de sodiu (NaNO 3 ) are temperatura de lucru de 308  330C, clorura de
sodiu (NaCl) o temperatură de lucru de 776  820C iar amestecul de clorură de sodiu şi clorură de kaliu (44% NaCl
şi 56% KCl) are temperatura de lucru de 640  665C.
Temperatura din interiorul băii poate fi menţinută cu o abatere de maxim 3% faţă de valorile
prestabilite. Încălzirea apei poate fi realizată în boilere de construcţie specială (fig. 3.21) [3.2] în care căldura rezultă
la trecerea curentului electric prin apa de încălzit.
Electrodul consumabil 1 (fig. 3.22) realizat din materialul care urmează a fi rafinat este introdus
Electrodul consumabil 1 (fig. 3.22) realizat din materialul care urmează a fi rafinat este introdus în zgura
conductoare 2 aflată în stare lichidă. Creuzetul metalic 3 ca şi suportul din cupru 4 sunt răcite cu apă.
Curentul electric din circuit (2  50 kA), trecând prin zgura conductoare, conduce la menţinerea acesteia
la temperatură ridicată (1600  2000 C). Căldura din baia de zgură se transmite şi electrodului 1 astfel că vârful
acestuia începe să se topească.
Picăturile metalice care cad din vârful electrodului traversează baia lichidă de zgură şi se depun
în
cristalizatorul 3 sub formă de lingou 5, la suprafaţa căruia rămâne o lentilă cu metal lichid.
În procesul de solidificare, pe partea laterală a lingoului, se depune un strat din zgură (1  3 mm) care
asigură o izolaţie naturală, electrică şi termică, a lingoului faţă de creuzet.
Metalul obţinut în aceste cuptoare se caracterizează printr-un conţinut redus de gaze şi incluziuni
nemetalice, densitate ridicată şi calităţi mecanice şi fizice superioare. Calităţile deosebite ale materialului obţinut sunt
datorate şi trecerii picăturilor metalice prin zgura activă chimic şi apoi solidificării rapide în cristalizatorul răcit cu
apă.
Pentru realizarea zgurii topite, iniţial pe suportul 4 se plasează o placă din oţel care are rolul de a proteja
suportul din cupru la acţiunea arcului electric. Pe placa din oţel se plasează pilitură din fier şi componentele în stare
solidă care vor forma zgura electroconductoare.
Principalele caracteristici ale acestei metode de elaborare a metalelor sunt:
 cost redus al instalaţiei având în vedere lipsa echipamentelor necesare realizării vidului,
 posibilitatea de a acţiona asupra caracteristicilor metalului elaborat prin utilizarea de zgură cu diferite
proprietăţi chimice,
 calitatea suprafeţei exterioare a lingoului scos din cristalizator permite renunţarea la eboşare (finisare),
 pot fi obţinute lingouri de dimensiuni relativ mari.
Raportul dintre diametrul electrodului şi al creuzetului este în mod uzual de 0,4  0,6. Diametrul
creuzetului este de 200  1000 mm. Pot fi obţinute lingouri până la 200 tone.
3.3. Instalaţii cu rezistoare cu încălzire indirectă Cuptoarele cu rezistoare cu încălzire indirectă, prezintă
3.3. Instalaţii cu rezistoare cu încălzire indirectă
Cuptoarele cu rezistoare cu încălzire indirectă, prezintă numeroase utilizări şi o mare varietate de tipuri
constructive.
Din punct de vedere al utilizarii ele se clasifica in:
• cuptoare pentru tratamente termice şi încălzirea materialelor
• cuptoare pentru topirea metalelor şi aliajelor
• cuptoare de laborator,
• aparate electrocasnice si aparate pentru incalzirea incaperilor.
Cuptoarele destinate tratamentelor termice ale materialelor metalice si nemetalice, reprezintă marea majoritate a
cuptoarelor cu rezistoare şi se clasifica în funcţie de principiul de construcţie, astfel:
• cuptoare cu vid (transmiterea căldurii prin radiaţie totală)
• cuptoare cu radiaţii infraroşii (în care transmisia căldurii se realizează prin radiaţie parţială)
• cuptoare de înaltă temperatură (în care transmisia caldurii se realizează prin radiaţie şi convetie ;
temperatura atmosferei 600 o C)
• cuptoare de joasă temperatură (temperatura de lucru a cuptorului θ C < 650°C) în care transmiterea
caldurii se realizeaza predominant prin convecţie.
• Aceste tipuri de cuptoare se deosebesc din punct de vedere al straturilor refractare şi termoizolante, al
elementelor încălzitoare, al calculului şi construcţiei.
• Din punct de vedere al modului de deplasare al încărcăturii în timpul procesului de încalzire, cuptoarele
cu încălzire indirectă sunt cu:
• acţionare intermitentă, în care încărcatura nu se deplasează în timpul încălzirii;
• cu acţionare continuă.
Din punct de vedere al atmosferei din interior cuptoarele cu încălzire indirectă pot fi cu vid, aer sau atmosfere
controlate.
Cuptoarele pentru tratamente termice se utilizează pentru călirea şi revenirea, recoacerea, cementarea şi
nitrocarburarea, precum şi îmbătrânirea metalelor. Încălzirea metalelor are drept scop:
• forjarea, matriţarea, laminarea, presarea sau alte operaţii de prelucrare la cald;
• sinterizarea materialelor metaloceramice:
• cositorirea, zincarea şi emailarea.
Tratamentele termice ale metalelor se împart în urmatoarele categorii: -tratamente termice primare (recoacerea,
Tratamentele termice ale metalelor se împart în urmatoarele categorii:
-tratamente termice primare (recoacerea, normalizarea, maleabilizarea);
-tratamente termice secundare (călire, revenire, îmbunătăţire, îmbătrânire);
-tratamente termochimice (nitrurare, nitroferoxare, carburare, carbunitrurare);
-lipire, cositorire, zincare, emailare;
-sintetizarea pulberilor.
În instalaţiile cu încălzire indirectă, materialul care urmează a fi încălzit în cuptor nu este parcurs de
curent
electric, căldura necesară încălzirii fiind preluată de la elemente încălzitoare speciale, plasate în apropiere,
prin radiaţie, radiaţie şi convecţie liberă sau convecţie forţată.
În funcţie de modul de lucru, instalaţiile cu încălzire indirectă sunt:
 cu acţiune discontinuă,
 cu acţiune continuă.
În cuptoarele cu acţiune discontinuă, materialul de încălzit nu îşi modifică poziţia pe durata în care se
găseşte în cuptor. Ciclul de funcţionare cuprinde încărcarea, încălzirea până la temperatura dorită şi menţinerea
acesteia o durată impusă, descărcarea.
La cuptoarele cu funcţionare continuă, materialul care urmează a fi încălzit se deplasează în mod
continuu sau secvenţial în interiorul cuptorului.
În funcţie de temperatura medie de funcţionare, cuptoarele cu încălzire indirectă sunt:
 de temperatură joasă (sub 600C),
 de temperatură medie (600  1200C),
 de temperatură înaltă (peste 1200C).
În cuptoarele de temperatură medie şi înaltă, transferul termic se face practic numai prin radiaţie iar în
cuptoarele de temperatură joasă, schimbul de căldură se face practic numai prin convecţie.
3.3.1. Încălzirea materialelor din interiorul cuptorului În analiza proceselor de încălzire a produselor din
3.3.1. Încălzirea materialelor din interiorul cuptorului
În analiza proceselor de încălzire a produselor din interiorul cuptorului se are în vedere că elementul
încălzitor ajunge la temperatura de lucru într-un interval de timp redus în raport cu durata în care materialul
încălzit ajunge la temperatura impusă de procesul tehnologic.
de
Ecuaţia de bilanţ energetic pentru cuptor poate fi scrisă sub forma:
în care:
dQ
dQ
dQ
dQ
dQ
2 
u
a
pd
z
dQ 2 este cantitatea de căldură elementară transmisă spre interiorul cuptorului de către elementul încălzitor
(vezi relaţia 3.2):
dQ
P
dt
  
A
(
)
dt
2
2
1
0
dQ u  cantitatea de căldură elementară care conduce la încălzirea materialului util din cuptor (căldura utilă):
dQ
c
m
d
u
u
u
dQ a  cantitatea de căldură care conduce la încălzirea pieselor anexe (etajere, scăriţe, suporţi etc):
dQ
c
m
d
a
a
a
dQ pd  pierderi termice elementare prin pereţii cuptorului, prin părţile deschise ale acestuia, pierderi prin
neetanşeităţi, prin bornele elementelor încălzitoare etc;
dQ z  cantitatea de căldură elementară care se acumulează în pereţii cuptorului (în zidăria acestuia):
dQ
c
m
d
z
z
z
În relaţia (3.39), s-a notat cu P 2 puterea termică (fluxul termic) transmisă de elementele încălzitoare, 
este transmisivitatea termică (vezi relaţia 3.5), A l este aria suprafeţei laterale totale a elementelor încălzitoare, 
 temperatura elementelor încălzitoare,  0  temperatura din interiorul cuptorului iar dt este intervalul elementar de
timp.
În relaţiile (3.40), (3.41) au fost folosite notaţiile:
 
c u , c a , c z  căldurile masice (dependente de temperatură) ale materialelor supuse încălzirii, elementelor
anexe şi respectiv zidăriei cuptorului,
 m u , m a , m z  masa pieselor supuse încălzirii, a elementelor anexe şi respectiv masa zidăriei,
 d  intervalul elementar de temperatură.
Încălzirea termică a pieselor subţiri În prima etapă de încălzire, până la momentul t 1
Încălzirea termică a pieselor subţiri
În prima etapă de încălzire, până la momentul t 1 (fig.3.25), în cuptor se disipă puterea P egală cu putera
instalată P i din cuptor. În această etapă se acceptă ipoteza că piesele din cuptor şi pereţii acestuia sunt încălziţi
condiţiile unui flux termic constant, respectiv puterea utilă P u şi puterea de pierderi P p sunt practic constante.
Într-o primă aproximaţie se poate scrie:
în
m
c
(  )
u
u
d
i
P
(3.44)
u
t
u
În relaţia (3.44) s-a notat cu  i , temperatura iniţială a pieselor în momentul începerii procesului
încălzire (teoretic piesele introduse în cuptor ar putea avea o temperatură diferită de cea a mediului ambiant),
temperatura de încălzire prescrisă iar cu t u durata procesului de încălzire (θ d = θ i ).
de
θ
d
Fiind stabilită puterea utilă P u , se poate estima durata t 1 până la intrarea în funcţiune a regulatorului de
temperatură:
m
 c 
(
)
u
u
1
i
t
1
P
u
Temperatura  1 a pieselor din cuptor, în momentul t 1 rezultă din ecuaţia de bilanţ energetic în acest
moment:
P
d 
t
A
(  )d
t
u
pl
RM
1
Dacă se consideră că în momentul t 1 transferul termic se face în special prin radiaţie (având în vedere
diferenţa mare între temperaturile  RM şi  1 ), plecând de la expresia (3.5) a coeficientului  r de transfer termic, se
obţine:
4
4
P
c
A
T
T
u
12
pl
RM
1
Din relaţia (3.47) rezultă temperatura  1 a pieselor din cuptor la momentul t 1 :
P
4
u
 T 
273
T
273
4
1
1
RM
c
 A
12
pl
În relaţia (3.47), A pl este aria suprafeţei laterale a pieselor încălzite iar T RM =  RM + 273.
În cea de a doua etapă a procesului (pe intervalul t 1  t 2
În cea de a doua etapă a procesului (pe intervalul t 1  t 2 ) are loc încălzirea pieselor din cuptor,
condiţiile în care elementele încălzitoare sunt practic la o temperatură constantă  RM şi egală cu cea maximă.
în
În
această etapă, temperatura materialului creşte de la  1 la  d . Dacă transferul termic de la elementele încălzitoare ar fi
numai prin convecţie, durata t 12 = t 2  t 1 rezultă din ecuaţia de încălzire (a se vedea relaţia 3.21):
m
c

c
u
u
RM
1
(3.49)
t
 ln
12
 A

c
pl
RM
d
Dacă transferul termic ar fi numai prin radiaţie, determinarea intervalului t r 12 poate fi făcută plecând
la ecuaţia de încălzire scrisă sub forma:
de
4
4
P
c
A
T
T
u
12
pl
RM
1
(3.50)
Având în vedere expresia transmisivităţii termice  r , relaţia (3.50) devine:
c
m
T
d
u
u
RM
d
t 
4
A
c
T
4
pl
12
RM
T
u
T
1   
RM
 T
RM
c
m
T
d
u
u
RM
d
t 
4
4
A
c
T
(3.51)
pl
12
RM
T
T
u
1   
RM
 T
RM
Integrarea relaţiei (3.51), în intervalul de timp t 1  t 2 , atunci când temperatura piesei variază de la
temperatura  1 la  d conduce la expresia:
c
m
T
  T  
r
u
u
RM
d
1
 t 
  T   
12
(3.52)
4
A
c
T
T
T
pl
12
RM
RM
RM
Valorile funcţiei sunt date în tabelul 3.2. Timpul total de încălzire t i se obţine prin însumarea lui t 1 şi t 2 .
TT RM
0,2
0,3
0,4
0,5
0,6
0,7
0,8
0,9
0,95
0,2
0,3005
0,4022
0,5066
0,6166
0,7389
0,8864
1,1024
1,2959
Tabelul 3.2. Valorile funcţiei
În interiorul cuptorului, în cele mai multe dintre cazuri, are loc un transfer termic atât
În interiorul cuptorului, în cele mai multe dintre cazuri, are loc un transfer termic atât prin convecţie cât
şi prin radiaţie. În acest caz, durata t 12 se calculează din relaţia aproximativă:
r
c
 t
 
t
(3.53)
12
12
t
12 
r
c
 t
 
t
12
12
în care duratele t c 12 şi t r 12 sunt calculate din relaţiile (3.49) şi respectiv (3.52).
Deoarece durata t 2 a procesului de încălzire este impusă, trebuie să se verifice faptul că suma valorilor
calculate t 1 (relaţia 3.45) şi t 12 (relaţia 3.53) este egală cu t 2 . În mod obişnuit această condiţie nu este îndeplinită,
astfel că se reia calculul începând cu relaţia (3.44) cu o valoare ajustată a puterii P u . După câteva iteraţii rezultă
valorile reale ale puterii P u ca şi ale duratelor t 1 şi t 12 .
Puterea de pierderi P p se calculează din relaţia:
P
 k
 P
p
p
p calcul
(3.54)
nu pot
Factorul k p din relaţia (3.54) are o valoare de circa 1,2 şi ia în consideraţie o serie de pierderi termice care
fi determinate prin calcul. Puterea de pierderi calculată P p calcul rezultă:
P
 P
 P
 P
p
calcul
z
a
pd
(3.55)
În relaţia (3.55) s-au folosit notaţiile:
P z este puterea de pierderi care conduce la încă
P a  puterea de pierderi care conduce la încălzirea elementelor anexe din cuptor (suporţi, etajere,
cărucioare etc),
P pd  puterea de pierderi prin pereţii cuptorului, prin părţile deschise ale acestuia, prin neetanşeităţi, prin
bornele elementelor încălzitoare.
Puterea de pierderi P p calcul se determină pentru fiecare configuraţie de cuptor, în funcţie de temperatura
din cuptor şi de construcţia sa geometrică specifică. Puterea necesară P n a cuptorului rezultă:
 P
 P
P n
u
p
În cazurile reale, puterea instalată P i în elementele încălzitoare din cuptor se calculează cu un coeficient
de siguranţă k s :
 k
 P
P i
s
n
Incălzirea pieselor termic masive Ca şi în cazul încălzirii pieselor termic subţiri, procesul de încălzire
Incălzirea pieselor termic masive
Ca şi în cazul încălzirii pieselor termic subţiri, procesul de încălzire a pieselor termic masive cuprinde 4
etape (fig. 3.24):
 încălzirea cu flux termic constant (t < t 1 ),
 încălzirea cu temperatură practic constantă în cuptor (t 1 < t < t 2 ),
 menţinerea la temperatură practic constantă a pieselor (t 2 < t < t 3 ),
răcirea pieselor (t > t 3 ).
Caracteristic pieselor termic masive este faptul că temperatura pe suprafaţa piesei diferă de temperatura
din centrul acesteia. Din motive tehnologice, în mod uzual se limitează gradientul de temperatură în interiorul piesei.
În acest fel, la dimensionarea cuptoarelor cu rezistoare cu acţiune indirectă, în care sunt încălzite piese masive,
impune diferenţa maximă admisă între temperaturile din centrul şi de la suprafaţa piesei.
În etapa de încălzire (t < t 2 ), fluxul termic unitar p u care se transmite prin conducţie de la suprafaţa piesei
către interior, atunci când diferenţa de temperatură  u este egală cu cea admisibilă  a este:
se

u
a
p
 2
u
g
în care
 u este conductivitatea termică a materialului din care este realizată piesa, iar g este grosimea piesei.
Transferul termic în interiorul piesei este determinat de ecuaţia conducţiei termice Fourier:

p
v
 u

 t
c
 c
u
u
u
u
În relaţia (3.62) au fost utilizate notaţiile:
  temperatura punctuală în piesă;
 u  conductivitatea termică a materialului piesei;
c u  căldura masică;
  Laplaceanul temperaturii;
 u  densitatea materialului piesei;
p v  puterea specifică (puterea dezvoltată în unitatea de volum a piesei).
3.3.2. Cuptoare electrice industriale cu rezistoare cu încălzire indirectă Cuptoarele electrice cu rezistoare, cu
3.3.2. Cuptoare electrice industriale cu rezistoare cu încălzire indirectă
Cuptoarele electrice cu rezistoare, cu încălzire indirectă au o largă utilizare în industria modernă, o mare
varietate de tipuri constructive şi o gamă foarte diversă a aplicaţiilor.
Aceste tipuri de cuptoare sunt utilizate pentru efectuarea de tratamente termice, pentru producerea la
cald a unor materiale plastice, tratamentul termic al pieselor din sticlă, uscarea produselor ceramice, a lemnului,
hârtiei etc. În categoria acestor cuptoare intră şi cuptoarele de laborator, aparatele electrocasnice ca şi numeroasele
instalaţii de uscare din industria chimică şi alimentară.
3.3.2.1. Cuptoare electrice cu rezistoare pentru tratamente termice
călirea
Tratamentele termice realizate în astfel de cuptoare sunt: recoacerea, normalizarea, maleabilizarea,
, revenirea, îmbătrânirea etc.
În funcţie de procesul tehnologic din cuptor ca şi de forma pieselor prelucrate la cald, cuptoarele de acest
tip sunt cu acţiune discontinuă sau cu acţiune continuă.Principalele tipuri constructive de cuptoare cu rezistoare cu
încălzire discontinuă, sunt indicate în figura 3.29 [3.2].
Cuptoarele tip cameră (fig. 3.29 a)) au forma unei incinte realizată din materialul refractar 1 şi izolaţia
termică 2. Elementele încălzitoare 3 sunt plasate pe pereţi, tavan şi podeaua cuptorului. Piesele 5 care urmează a fi
încălzite sunt plasate pe un suport 4. Cuptorul prezintă uşa 6, acţionată cu ajutorul dispozitivului de ridicare 9, prin
care sunt introduse piesele supuse încălzirii.
În cuptoarele până la 700C, transferul termic se face prin radiaţie şi prin convecţie datorită, în mod
uzual, circulaţiei în circuit închis a aerului sau a unei compoziţii controlate a atmosferei din cuptor.
În cuptoarele cu temperatură de peste 700C, transferul termic se face practic numai prin radiaţie.
Cuptoarele tip cameră sunt utilizate în special pentru încălzirea unor piese cu gabarit mare, turnate,
sudate, forjate sau matriţate. Principalele lor avantaje constau în simplitatea construcţiei, posibilitatea utilizării
pentru procese foarte diverse ca şi posibilitatea realizării în cuptor a unor variate regimuri termice.
Cuptoarele verticale (fig. 3.29 b)) au de obicei o formă cilindrică şi sunt utilizate pentru efectuarea de tratamente
termice: călire, cementare, detensionare, răcire controlată. Un important avantaj al acestor cuptoare constă în faptul
că încărcarea şi descărcarea se face relativ simplu utilizând mijloacele de ridicare şi transport din hala de lucru.
Cuptoarele cu elevator (fig. 3.29 c)) sunt utilizate pentru încălzirea pieselor din oţel sau fontă, în
atmosferă controlată ca şi pentru efectuarea procesului de cementare la piese de dimensiuni mari. Piesele care
urmează a fi încălzite sunt plasate pe vatra 10 a cuptorului care are şi rol de uşă. În poziţia de încărcare-descărcare,
vatra 10 a cuptorului este la nivelul solului, iar în poziţia de lucru este ridicată cu ajutorul dispozitivului 7 pentru a
asigura închiderea cuptorului.
Cuptorul tip clopot (fig. 3.29 d)) are o formă asemănătoare celui cu elevator. La acest
Cuptorul tip clopot (fig. 3.29 d)) are o formă asemănătoare celui cu elevator. La acest tip de
cuptor, vatra este în poziţie fixă iar cuptorul este ridicat în poziţia de încărcare-descărcare şi este coborât în
poziţia de lucru. Cuptoarele tip clopot au o largă utilizare în industrie, oferind posibilitatea funcţionării la
parametri adaptabili procesului. Ca şi în cazul cuptoarelor cu elevator impun însă o înălţime relativ mare a
halei de producţie şi necesită dispozitive cu capacitate mare de ridicar
Elementele încălzitoare 3 asigură încălzirea prin radiaţie a metalului topit. Acest tip de cuptor este larg utilizat
în instalaţiile de turnare sub presiune a pieselor din aluminiu unde temperatura metalului topit trebuie
menţinută la 750  800C.
Dezavantajul cuptoarelor pentru topirea metalelor sunt:
Ø Randamente termice scăzute;
Ø Consum specific de energie ridicat;
Ø Durata de viaţă a rezistoarelor redusă.
Cuptoarele de laborator sunt utilizate în cazurile care necesită uniformitate a câmpului de temperatură şi
reglaj precis al acesteia, ca de exemplu la producerea semiconductoarelor.
Avantajele tehnice şi economice ale încălzirii electrice cu rezistoare, chiar şi faţă de încalzirea cu gaz
metan, sunt evidente în următoarele domenii de utilizare:
-la temperaturi joase şi medii, când se impun condiţii pretenţioase de reglare a temperaturii;
-la temperatură înalte, când este necesar gaz de protecţie, de reacţie sau vid;
-în zonele de menţinere ale cuptorelor cu acţionare continuă;
-la încălzirea pieselor în mişcare;
-în industria de prelucrare a materialelor plastice;
-la cuptoarelor industriale şi de laborator, care sunt utilizate în diferite scopuri şi domenii de
temperatură.
Utilizarea încălzirii combinate, combustibil gazos – rezistoare în cuptoarele pentru tratamente termice,
conduce la o reducere a consumului de energie electrica şi economii de combustibil gazos. Cuptorul combinat
este un cuptor cu acţionare continuă în care prima zonă este încalzită cu gaz, iar cea de a doua cu rezistoare.
3.3.3. Aparate electrocasnice Aparatele electrocasnice reprezintă în mod obişnuit cazuri particulare de instalaţii de
3.3.3. Aparate electrocasnice
Aparatele electrocasnice reprezintă în mod obişnuit cazuri particulare de instalaţii de încălzire
rezistoare, cu acţiune indirectă.
Utilizarea aparatelor electrocasnice pentru încălzit este determinată de avantajele importante faţă de alte
sisteme de încălzire: reducerea efortului fizic, eliminarea emisiilor de CO şi CO 2 , reducerea pericolului de accidente,
reducerea pericolului de incendiu, creşterea gradului de confort, ridicarea nivelului sanitar de preparare a hranei.
În functie de modul de transfer a căldurii, aparatele electrocasnice sunt:
cu
 cu conducţie (de exemplu, plitele electrice),
 cu convecţie (de exemplu, aparatele convective  aeroterme),
 cu radiaţie (de exemplu, cuptoare electrice pentru copt)
Din punctul de vedere al domeniului de utilizare, aparatele electrocasnice sunt folosite pentru: prepararea
hranei
pentru
(plite electrice, cuptoare pentru gătit), pentru încălzirea locuinţelor (calorifere electrice, radiatoare electrice),
încălzirea apei (boilere, plonjoare), pentru uscat (diferite tipuri de uscătoare de păr), pentru călcat (fier
electric de călcat).
partea
Plitele electrice (fig. 3.32) cuprind în principal elementul rezistiv 1 (deobicei fir rezistiv spiralat) plasat în
inferioară a plăcii metalice 2 faţă de care este izolat electric. Placa metalică 2 este izolată termic (izolaţia
termică 3) faţă de suportul metalic 4.
Temperatura maximă, la funcţionarea în gol (fără cratiţă), pe suprafaţa plitei, poate atinge 750C
asigurând la funcţionarea în sarcină (la o temperatură de cel mult 110C) o putere specifică maximă de 7  8 kWcm 2
(puterea unitară a unei plite putând ajunge la 2000 W). Temperatura de lucru, pe suprafaţa plitei se atinge în câteva
minute.
Realizarea unui transfer termic eficient prin conducţie de la suprafaţa plitei la vasul în care se prepară
hrana, impune utilizarea de vase cu fundul plat (de obicei placat cu cupru) şi de diametru egal cu cel al plitei.
Pentru a se asigura adaptabilitatea la procesul de preparare a hranei, plitele electrice sunt prevăzute de
cele mai multe ori cu regulatoare de temperatură, asigurând un reglaj al puterii absorbite în intervalul 10  100% din
puterea sa nominală. În instalaţiile actuale este larg răspândit reglajul cu elemente bimetalice. Încep să fie din ce în ce
mai utilizate instalaţiile de reglaj cu tiristoare.
La utilizarea unui element încălzitor compus din mai multe segmente, reglajul se poate face prin
conectarea în scheme serie, paralel a diferitelor elemente, astfel încât să rezulte o variaţie în trepte constante a puterii
absorbite de la sursa de alimentare.
Caloriferele electrice (fig. 3.33) asigură la suprafaţa exterioară a corpului etanş 1 o temperatură maximă
Caloriferele electrice (fig. 3.33) asigură la suprafaţa exterioară a corpului etanş 1 o temperatură maximă
de 90  100 C, astfel că transferul termic spre exterior se face în mare parte prin convecţie.
Elementul încălzitor 2 (tubular acoperit  fig.3.33 a)) este alimentat din reţeaua electrică prin intermediul
termoregulatorului 3 (fig. 3.33 a)), de obicei bimetalic, şi al unui limitator de temperatură 4. Căldura degajată
de
încălzitorul 2 este transmisă corpului caloriferului prin intermediul unui agent lichid (uzual ulei mineral).
Funcţionarea caloriferului este semnalizată de lampa 6 conectată în serie cu rezistorul 7.
Prezenţa agentului termic intermediar asigură realizarea unei suprafeţe încălzitoare cu arie relativ mare
şi cu temperatură practic constantă, în condiţiile unui pericol redus de incendiu şi cu inerţie termică relativ ridicată
În mod obişnuit, caloriferele electrice au puteri unitare până la 2,5 kW, sunt alimentate de la reţeaua
.
de
230 V şi pot fi dotate cu programatoare care asigură, pe intervale mari de timp, regimul termic dorit.
Aparatele convective (fig. 3.34) sunt destinate încălzirii prin convecţie naturală în special a unor încăperi
cu o izolaţie termică bună. Funcţionează fără zgomot şi asigură o încălzire uniformă în încăpere.
Principalele componente ale aparatului sunt: corpul 1, elementul încălzitor 2 şi sistemul de reglare a
temperaturii. Corpul aparatului reprezintă un ecran termic pentru radiaţia termică a încălzitorului, asigurând în
acest fel intensificarea proceselor de transfer termic prin conducţie. Pot fi plasate pe podea (fig. 3.34 a)) sau pe perete
(fig. 3.34 b)).
~ 230 V
3
1
5
2
7
4
2
2
a)
b)
Fig. 3.33. Calorifer
electric.
Instalaţiile moderne de încălzire electrică sunt prevăzute cu traductoare plasate în încăpere şi care
realizează reglarea puterii absorbite astfel încât să se asigure temperatura impusă. Puterea nominală a acestor
instalaţii de încalzit nu depăşeşte 2,5 kW. Aerotermele sunt aparate electrice de încălzit cu convecţie forţată asigurată
de un ventilator (cu putere nominală de circa 40 W) care suflă aer asupra elementelor încălzitoare. Convecţia forţată
determină creşterea vitezei de încălzire în încăpere dar poate apărea inconfort determinat de neuniformitatea
temperaturii în încăpere şi un nivel ridicat de zgomot.
Pe acelaşi principiu, al convecţiei forţate sunt realizate diferitele tipuri de uscătoare (de păr) utilizate
Pe acelaşi principiu, al convecţiei forţate sunt realizate diferitele tipuri de uscătoare (de păr) utilizate în
gospodărie. Echipamentele pentru încălzirea apei pot fi:
 cu rezervor (boiler),
 cu trecere,
 cu acumulare.
Echipamentele pentru încălzirea apei, cu rezervor asigură în mod uzual o cantitate de 5  60 litri apă, la o
temperatură maximă de 85C, într-un interval de timp de 15  30 minute. Echipamentele de acest au o putere
nominală de 1  4 kW şi permit menţinerea, pe o durată de 1  2 ore, a temperaturii apei din rezervor.
Echipamentele de încălzire cu trecere asigură încălzirea apei care parcurge circuitul interior al
aparatului, până la circa 50C în câteva secunde. Sunt folosite pentru asigurarea apei calde pentru duş sau pentru
spălatul vaselor. Aparatele de acest tip au puteri nominale de 4  5 kW.
1
2
1
2
a)
b)
Fig. 3.34. Aparate
convective de încălzit
3.4. Reglarea temperaturii în cuptoarele electrice cu rezistoare
Controlul temperaturii în cuptoarele electrice cu rezistoare are o influenţă deosebită asupra calităţii
produselor finale şi asupra consumurilor specifice de energie.
În funcţie de condiţiile specifice procesului tehnologic, în primul rând de variaţiile admise de temperatură
în cuptor şi în materialul supus încălzirii, sunt folosite sisteme de reglaj cu acţiune intermitentă sau cu acţiune
continuă.
3.4.1. Reglarea intermitentă a temperaturii
Cel mai simplu şi cel mai utilizat sistem de reglare discretă a temperaturii este sistemul bipoziţional, în
care alimentarea cu energie electrică a elementelor încălzitoare este conectată şi deconectată succesiv.
Funcţionarea unui sistem bipoziţional de reglare a temperaturii este prezentată în fig. 3.35.
3.4.2. Reglarea continuă a temperaturii La încălzirea unor piese termic subţiri (benzi, folii) sau dacă
3.4.2. Reglarea continuă a temperaturii
La încălzirea unor piese termic subţiri (benzi, folii) sau dacă se impune o variaţie redusă a temperaturii
pieselor încălzite, sunt utilizate sisteme de reglare continuă a temperaturii.
Reglarea poate fi realizată în acest caz utilizând:
 transformator de alimentare cu prize, comutabile sub sarcină,
 autotransformator,
 amplificator magnetic,
 variator de tensiune alternativă (VTA).
3.5. Echipamentul electric al cuptoarelor cu rezistoare
Cuptoarele electrice cu rezistoare sunt alimentate la o tensiune de 220…500 V, justificată pentru protecţia
personalului împotriva electrocutării, a dificultăţii de izolare a spirelor rezistoarelor între ele sau faţă de incinta
cuptorului şi de mărimea duratei de funcţionare. Această tensiune se obţine printr-un transformator sau
autotransformator, monofazat sau trifazat sau cu variatoare de tensiune alternativă cu tiristoare din reţelele de joasă
tensiune ( în cazul în care puterea cuptorului nu depăşeşte 50 kW) ori prin intermediul transformatoarelor cu prize
de reglaj a tensiunii sau autotransformatoarelor din reţelele de medie tensiune sub 20 kV (la puteri ale cuptorului de
peste 50kW).
Reglajul temperaturii în conformitate cu cerinţele procesului tehnologic se realizează modificând puterea
cuptorului prin schimbarea conexiunilor rezistoarelor şi prin variaţia tensiunii de alimentare, sau prin variaţia
unghiului de conducţie al tiristoarelor în cazul utilizării variatoarelor de tensiune alternativă. Echipamentul electric
mai conţine (Fig. 3.39.):
În cuptoarele trifazate rezistoarele se pot comuta din triunghi în stea, iar rezistoarele unei faze
În cuptoarele trifazate rezistoarele se pot comuta din triunghi în stea, iar rezistoarele unei faze pot fi comutate
din paralel în serie (în acest fel puterea se micşorează de patru ori).Rezistoarele unei zone a cuptorului sunt împărţite
în trepte legate în triunghi sau stea la conexiunea trifazată. Pe fază treptele pot fi legate în serie sau în paralel.
Combinaţia tuturor acestor posibilităţi permite o variaţie a puterii cuptorului între una şi nouă trepte, comutabile
prin contactoare ca in Figura 3.40.
Fig. 3.40. Conexiunile rezistoarelor şi variaţia puterii cuptorului în procente din puterea nominală, la tensiune
constantă de alimentare
Tiristoarele folosite pentru alimentarea cuptoarelor sunt legate în antiparalel pe fiecare fază. Când faza
tensiunii de comandă corespunde cu faza tensiunii de alimentare, atunci acestea sunt deschise şi puterea cuptorului
are valoare maximă. Dacă se realizează un defazaj între tensiunea de comandă şi tensiunea reţelei (cu ajutorul unei
scheme de defazare incluse în blocul de comandă al tiristoarelor BCT), atunci o parte din perioadă tiristoarele nu vor
conduce, micşorându-se în acest mod puterea cuptorului.
Tensiunea de alimentare poate fi variată prin: • schimbarea raportului de transformare al transformatorului cu
Tensiunea de alimentare poate fi variată prin:
schimbarea raportului de transformare al transformatorului cu ajutorul unui comutator de prize, sub
sarcină;
comutarea conexiunii primare a transformatorului din triunghi în stea (puterea cuptorului scade de trei ori);
utilizarea autotransformatoarelor cu contacte alunecătoare;
utilizarea reactanţelor saturabile sau a amplificatoarelor magnetice conectate în serie cu cuptorul;
utilizarea tiristoarelor în scheme de variatoare de tensiune alternativă.
Sistemele de reglaj automat a temperaturii cuptoarelor cu rezistoare întrebuinţează:
Ø
regulatoare bipoziţionale sau cu semnal binar (reglaj în limitele 5…10C), de tipul milivoltmetrului regulator,
al logometrului regulator sau al compensatorului automat care acţionează asupra contactorului principal din
schema de alimentare a cuptorului; oscilaţiile temperaturii rezistoarelor conectate şi deconectate sunt
reproduse la scară mult mai redusă de oscilaţiile corespunzătoare ale temperaturii încărcăturii. Mărirea
preciziei de reglaj a temperaturii implică frecvenţe mari de conectare-deconectare, limitate în cazul utilizării
contactoarelor mecanice;
Ø regulatoare continue (de tip P, PI sau PID), care acţionează asupra comenzii reactanţelor saturabile sau a
tiristoarelor variatoarelor, permiţând un reglaj foarte precis al temperaturii, precum şi urmărirea unui anumit
regim termic.
• Variatoarele de tensiune alternativă utilizate pentru comanda şi reglarea puterii cuptoarelor cu rezistoare, pot
fi: cu întreruperea periodică a alimentării şi cu comanda unghiului de conducţie a tiristoarelor.
La variatoarele cu întreruperea periodică a alimentării (Fig. 3.41) conectarea şi deconectarea cuptorului se face
La variatoarele cu întreruperea periodică a alimentării (Fig. 3.41) conectarea şi deconectarea cuptorului
se
face de către tiristoarele V 1 şi V 2 , la trecerea naturală a tensiunii prin zero (fig. 3. 41, a). În decursul perioadei T=nT r
(T r e perioada tensiunii u r a reţelei de alimentare), cuptorul e alimentat cu un număr variabil (n – k)π de semiunde.
Fig. 3.41 Schema bloc a variatorului cu întreruperea periodică a alimentării, pentru: a - cuptor monofazat; b - cuptor
trifazat; A 1 - potenţiometru pentru stabilirea mărimii de referinţă; A 2 - regulator bipoziţional sau cu semnal binar; A 3
- regulator continuu; A 4 - blocul de comandă al tiristoarelor V 1 şi V 2 ; B - termocuplu; T - transformatorul cuptorului.
Obţinerea unor condiţii mai bune de reglare automată este posibilă prin conducerea procesului termic cu
ajutorul microprocesoarelor. Funcţiile de reglare sunt realizate în microprocesor; mărimile temperaturii dependente
de timp şi spaţiu sunt calculate şi stabilite până la sfârşitul procesului. Din punct de vedere al reglajului automat
cuptorul cu rezistoare şi încărcătură, împreună cu traductorul de temperatură reprezintă o combinaţie de capacităţi
şi rezistenţe termice.
Factorul de comandă k permite reglajul în trepte al puterii, între valoarea zero (pentru k = n) şi cea nominală
(P n = U r I n ) unde U r este tensiunea reţelei de alimentare (valoarea eficace), iar I n este curentul nominal al cuptorului.
Variaţiile puterii, tensiunii şi a curentului cuptorului, date de relaţiile: P k P P k
Variaţiile puterii, tensiunii şi a curentului cuptorului, date de relaţiile:
P
k
P
P
k
U
P
k
 1 
n
I 
1
 1
P
n
U
U
n
U
P
n
n
r
r
n
sunt reprezentate în figura 3.42, b.
Fig.3.42. Comanda variatorului cu întreruperea periodică a alimentării: a - variaţia în timp a tensiunii U a
cuptorului; b - variaţia valorilor relative ale tensiunii cuptorului U (valoare eficace) raportate la tensiune U r a reţelei
şi a puterii P a cuptorului raportate la puterea lui nominală P n în funcţie de factorul k de comandă, cu n=10
Pentru n = 10 puterea cuptorului poate fi modificată în trepte de 1/10 din puterea nominală.
Avantajele acestui tip de variator – influenţă redusă asupra reţelei de alimentare (cu excepţia armonicelor
Avantajele acestui tip de variator – influenţă redusă asupra reţelei de alimentare (cu excepţia armonicelor de 1 2Hz
care produc fenomene de pâlpâire ale lămpilor cu incandescenţă şi ale emisiunilor TV) şi inexistenţa consumului
de
putere reactivă – au condus la utilizarea lui până la puteri de 200kW (varianta monofazată) şi 600kW (varianta
trifazată).
La variatoarelor cu comandă a unghiului de conducţie a tiristoarelor (fig. 5.), variaţia tensiunii este indicată în
figura 6, a. Prin modificarea unghiului α de aprindere, se obţin variaţiile puterii, tensiunii şi a puterii cuptorului,
conform relaţiilor:
P
1
U
1
P
 1
 1 
sin 2
n
 1
sin 2
;
;
I 
1
sin 2
P
2
U
2
U
2 
n
r
r
şi reprezentate în figura 3.43, b.
Influenţa importantă asupra reţelei de alimentare a armonicelor superioare de ordinul 3 (fig. 6, b), 5, 7 etc.
produse de acest tip de variator, precum şi consumul de putere reactivă (fundamentala tensiunii u e defazată faţă de
u r ) limitează utilizarea lui la puteri de 2kW (varianta monofazată) şi 10kW (varianta trifazată).
Fig. 3.43. Schema bloc a variatorului cu comanda unghiului de conducţie, pentru: a - cuptor monofazat; b - cuptor
trifazat. A 1 - potenţiometru pentru stabilirea mărimii de referinţă; A 2 - regulator bipoziţional sau cu semnal binar; A 3
- regulator continuu; A 4 - blocul de comandă al tiristoarelor V 1 şi V 2 ; B - termocuplu; T 1 - transformator de curent; T 2
- transformatorul cuptorului.
Fig. 3.44. Comanda unghiului de conducţie a variatorului: a – variaţia în timp a tensiunii
Fig. 3.44. Comanda unghiului de conducţie a variatorului: a – variaţia în timp a tensiunii u a cuptorului; b – variaţia
mărimilor relative – tensiunea U (valoare eficace) şi puterea P a cuptorului, armonica de ordinul 3 a tensiunii (U3), în
funcţie de unghiul de comandă.