Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Caappiittoolluull 22
B miicc îînn ccoonnssttrruuccţţiiii
Baazzeellee ttrraannssffeerruulluuii tteerrm
27
satisfacerea cerinţelor de viaţă ale oamenilor şi în special protecţia contra
agenţilor climatici: variaţii de temperatură şi de umiditate, vânt, ploaie,
zăpadă etc. Astfel, sunt investigate procesele de transfer de masă şi
căldură în construcţii, respectiv transmisia vaporilor de apă (higro) şi a
căldurii (termo) prin elementele de construcţii, precum şi efectele pe care
aceste procese le au asupra condiţiilor de microclimat interior, a condiţiilor
de igienă şi confort, a durabilităţii şi a caracteristicilor fizice ale elementelor.
28
Principiul al II-lea al termodinamicii, care stabileşte sensul
natural al propagării căldurii, întotdeauna de la zona cu temperatură
mai ridicată către zona cu temperatură mai coborâtă:
Practic, transferul de căldură este prezent într-o măsură mai mare sau mai
mică în majoritatea domeniilor tehnicii actuale, iar importanţa lui este în
continuă creştere. Legile transferului termic controlează modul în care
căldura se transmite prin elementele exterioare ale clădirilor (anvelopa),
proiectarea şi funcţionarea unei extrem de mari varietăţi de aparate şi
instalaţii industriale etc.
29
Dintre criteriile de confort, de primă importanţă este cel care se referă la
valorile temperaturilor în spaţiile locuite, denumit confort termic. Datorită
diferenţelor de temperatură dintre aer şi elementele de construcţii are loc
transferul căldurii prin conducţie, convecţie şi radiaţie (Fig. 2.1).
Conducţie
Convecţie
Radiaţie
30
b. Transferul termic prin convecţie reprezintă procesul de transfer al
căldurii prin acţiunea combinată a conducţiei termice, a acumulării de
energie şi a mişcării de amestec. Convecţia este cel mai important
mecanism de schimb de căldură între o suprafaţă solidă şi un fluid, între
care există contact direct şi mişcare relativă. În construcţii transferul
convectiv are loc în special la lichide şi gaze şi se datorează transportului
de căldura prin mişcarea moleculelor fluidelor. Fenomenul intervine la
suprafaţa de contact a elementelor de construcţii cu aerul interior sau
exterior.
31
internaţional (SI) unitatea de măsură a temperaturii este Kelvinul.
a Te = -15 ºC b Q
Ti = 20 ºC
Fig. 2.2. Câmpul termic unidirecţional într-un perete (câmp curent)
a. perete exterior omogen; b. harta temperaturilor
(temperatura scade de la nuanţele deschise spre cele închise)
a b
Q
Ti = 20 ºC
Te = -15 ºC Q
32
Fig. 2.3. Câmpul termic bidirecţional (plan) la colţul unui perete exterior
a. perete exterior omogen; b. harta temperaturilor
(temperatura scade de la nuanţele deschise spre cele închise)
perete interior
din zidărie
centură planşeu
termoizolaţie
perete exterior din zidărie
Fig. 2.4. Câmpul termic spaţial pe grosimea unui perete exterior din zidărie
(temperatura scade de la nuanţele deschise spre cele închise)
33
izoterme. Suprafeţele izoterme pot fi plane sau curbe.
34
perete exterior
termoizolaţie
planşeu
centură
35
e. Gradient de temperatură – este o mărime ce caracterizează variaţia
temperaturii pe o anumită direcţie din spaţiul (domeniul) analizat. Mai
riguros, se poate spune că gradientul de temperatură reprezintă limita
raportului între diferenţa de temperatură ΔT şi distanţa Δx dintre două
puncte, când Δx → 0 (din punct de vedere matematic este derivata
temperaturii în raport cu spaţiul):
T dT
grad T = lim =
x 0 x dx
36
perete interior
din zidărie
centură planşeu
termoizolaţie
perete exterior din zidărie
37
moleculelor, cu legături intermoleculare slabe şi distanţe mari între
molecule, realizează cel mai redus transfer de căldură prin conducţie.
38
poate estima cu relaţia:
S.(Tsi Tse ) .τ
Q λ (2.1)
d
τ – timpul (h);
d – grosimea elementului (m).
Q Q
Tsi
suprafaţa
exterioară
suprafaţa Tse
interioară
39
Dacă în relaţia (2.1) se impune S = 1 m2, Tsi – Tse = 1 ºC, τ = 1 h, d = 1 m,
atunci rezultă: λ = Q. În acest mod se poate defini coeficientul de
conductivitate termică ca fiind mărimea numeric egală cu cantitatea de
căldură ce trece printr-un element cu suprafaţa de 1 m2, grosimea de 1 m,
timp de o oră şi pentru o diferenţă de temperatură dintre cele doua
suprafeţe de 1 ºC sau 1 K.
Q Q
Tsi
dT
Tse
x dx
d
40
timpul τ şi înlocuind diferenţa de temperatură Tsi – Tse cu „dT” şi grosimea
„d” cu „dx”. Se obţine relaţia:
dT
q λ (2.2)
dx
dT
unde: – gradientul de temperatură (ºC/m).
dx
Semnul „–” din relaţia (2.2) indică faptul că fluxul termic are sens contrar
creşterii temperaturii (căldura se transmite de la zonele mai calde spre
zonele mai reci, conform principiului al II-lea al termodinamicii).
q
dT = dx (2.3)
λ
41
Cu ajutorul condiţiei (2.5b) şi a relaţiilor (2.4) şi (2.6) se deduce:
q
Tse = d + Tsi (2.7)
λ
λ λ
q = (Tsi Tse ) = Ts (2.8)
d d
λ
Ts
q d Ts
Tx = C x = Tsi x = Tsi x (2.9)
λ λ d
42
Q Q
suprafaţa suprafaţa
interioară exterioară
43
determinându-se un coeficient echivalent, ce depinde de o multitudine de
factori:
44
Tabel 2.1. Coeficientul de conductivitate termică
45
parte din energia lor. Dacă temperatura radiatorului ar fi constantă în timp
şi nu s-ar produce pierderi de căldură, acest proces ar continua până la
egalizarea temperaturii aerului interior cu cea a elementului de încălzire. În
vecinătatea elementelor de închidere cu temperatură scăzută (pereţi exteriori,
geamuri) sensul transferului termic se inversează, formându-se curenţi
convectivi descendenţi (Fig. 2.12).
46
structura geometrică a sistemului în care fluidul se mişcă, natura şi modul
de prelucrare al suprafeţelor solidului etc.
47
Fiind dat un element, de exemplu un perete exterior, cantitatea de căldură
primită (Qc) sau cedată ( Q'c ) prin convecţie se determină cu relaţia lui
Newton astfel:
τ – timpul (h).
48
variabile şi dificil de determinat, de forma:
49
convecţie. Toate corpurile emit şi absorb radiaţii în proporţii diferite şi pe
lungimi de undă caracteristice. Macroscopic, fenomenele radiante respectă
principiile termodinamicii clasice.
50
2.5.2. Relaţia lui Stefan–Boltzmann
4
T
Qr c r .S . τ (2.13)
100
Fig. 2.14. Josef Stefan (1835–1893) Fig. 2.15. Ludwig Boltzmann (1844–
51
1906)
4 4
Ti Tsi
Qr c r .S . .τ (2.14)
100 100
4 4
Tse Te
Q 'r c ,r .S. .τ (2.15)
100 100
4 4
Ti Tsi
Qr c r .S . .τ α r .S.(Ti Tsi ).τ (2.16a)
100 100
4 4
Tse Te
Q 'r c ,r .S. .τ α ,r .S.(Tse Te ).τ (2.16b)
100 100
52
Pentru ca relaţiile (2.16) să fie valabile trebuie să fie îndeplinite
egalităţile (2.17).
4 4 4 4
Ti Tsi Tse Te
cr . c ,r .
100 100 100 100
αr ; α ,r (2.17)
Ti Tsi Tse Te
ΔV ΔT
I (câmpul electric) q (câmpul termic) (2.18)
Re R
T
R (m2 ºC/W) (2.19)
q
53
unde: q – fluxul termic unitar ce străbate elementul (W/m2);
ΔT – diferenţa de temperatură (căderea totală a temperaturii) între
cele două medii (aerul exterior şi interior) care mărginesc
elementul respectiv (ºC).
T T d
R (2.20)
q λ λ
T
d
q qc qr α c (Ts Tf ) α r (Ts Tf )
(2.21)
(α c α r )(Ts Tf ) α . T
54
ºC);
α – coeficientul de transfer termic superficial global (W/m2 ºC);
α = αc + αr
T T 1
Rs (2.22)
q α. T α
1 1
Ri ; Re (2.23)
αi αe
55
Tsi λ1 λ2 λ3
Q Q
T1
T2 Tse
q1 q2 q3
d1 d2 d3
Densităţile fluxului termic (fluxurile termice unitare) în cele trei straturi sunt:
λ1 ( λ2 ( λ3
q1 Tsi T1) ; q2 T1 T2) ; q3 (T 2 Tse ) (2.24)
d1 d2 d3
d1 d2 d3
Tsi T1 q ; T1 T2 q ; T2 Tse q (2.25)
λ1 λ2 λ3
56
d1 d2 d3
Tsi Tse q (2.26)
λ1 λ2 λ3
d1 d2 d3
R1 R 2 R3 R (2.27)
λ1 λ2 λ3
Din expresiile (2.26) şi (2.27) se poate deduce relaţia fluxului termic unitar:
q= T si T se = T si T se = Ts (2.28)
d1 d 2 d 3 R1 R 2 R 3 R
λ1 λ 2 λ 3
d1 Ts R1
T1 Tsi q Tsi q.R 1 Tsi R1 Tsi Ts (2.29)
λ1 R R
d2 d1 d2 d1 d2
T2 T1 q Tsi q q Tsi q
λ2 λ1 λ2 λ1 λ2
(2.30)
Ts R1 R 2
Tsi q R1 R 2 Tsi R1 R 2 Tsi Ts
R R
57
Prin generalizarea relaţiei (2.30), temperatura într-un plan vertical situat la
distanţa "x" de suprafaţa interioară a peretelui va avea expresia (2.31).
Ts Rx
Tx Tsi q.R x Tsi Rx Tsi Ts (2.31)
R R
Fiind dat un perete omogen de grosime „d” (Fig. 2.17), transmisia căldurii
de la interior spre exterior se realizează în trei etape:
cu temperatura Tsi, prin convecţie şi radiaţie; în acest caz, fluxul termic unitar
este:
q1 α i Ti Tsi (2.32)
λ
q2 Tsi Tse (2.33)
d
58
q3 α e Tse Te (2.34)
q1 q2 q3
Ti
Tsi
suprafaţa
exterioară
suprafaţa Tse
interioară Te
q d q
Ti Tsi ; Tsi Tse q ; Tse Te (2.35)
αi λ αe
1 d 1 Ti Te Ti Te T
Ti Te q q (2.36)
αi λ αe 1 d 1 Ri R Re R
αi λ αe
59
omogen, va avea deci expresia:
1 d 1
U0 Ri R Re (2.37)
αi λ αe
1 1 1
U0 (2.38)
R0 Ri R Re 1 d 1
αi λ αe
În cazul unui element alcătuit din mai multe straturi paralele între ele şi
perpendiculare pe direcţia fluxului termic, expresiile rezistenţei termice şi a
coeficientului de transfer termic vor fi:
n dj n
1 1
R0 Ri R j Re (2.39)
αi j 1 λj αe j 1
1 1 1
U0 n n
(2.40)
R0 1 dj 1
Ri Rj Re
αi j 1 λj αe j 1
60
interiorul clădirilor, are loc şi o variaţie a temperaturii elementelor de
construcţii. În această situaţie avem de-a face cu un regim termic
nestaţionar (variabil). Fluxul termic, care de această dată este o mărime
variabilă, se poate scrie folosind legea lui Fourier pentru câmpul termic
unidirecţional, conform relaţiei (2.41).
dT dq d 2T
q λ λ (2.41)
dx dx dx 2
dT dq dT
dq c p .ρ . dx c p .ρ (2.42)
dτ dx dτ
d 2T dT d 2T c p .ρ dT 1 dT
λ 2 c p .ρ (2.43)
dx dτ dx 2 λ dτ a dτ
61
În concluzie, pentru regimul termic nestaţionar unidirecţional, ecuaţia
diferenţială a câmpului termic va fi:
d 2T 1 dT
(2.44)
dx 2 a dτ
2 2
T T 1 T
(2.45a)
x2 y2 a τ
2 2 2
T T T 1 T
(2.45b)
x2 y2 z2 a τ
T T T
λ( x, y, z, τ) λ( x, y, z, τ) λ( x, y, z, τ)
x x y y z z
(2.46)
q i ( x, y, z, τ) c( x, y, z, τ).ρ( x, y, z, τ).T( x, y, z, τ)
i τ
62
Prin cercetări experimentale s-a demonstrat că fluxul termic are o variaţie
apropiată de o sinusoidă, cu perioada P de o zi, o lună, un an etc.
(Fig. 2.18).
Aq q max q med
s (2.47)
AT Tmax Tmed
Aq
τ
P
Δτ
T
AT
τ
P
63
acumulată într-un ciclu de variaţie în timp a temperaturii, de către un
2
element plan cu suprafaţa de 1 m şi grosimea de 1 m. Depinde de
conductivitatea termică a materialului λ, de căldura specifică cp, de
densitatea aparentă ρ, de perioada P şi practic se poate calcula cu o relaţie
de forma (2.48).
2π
s λ c pρ (2.48)
P
64
temperaturii aerului exterior (ATe) şi amplitudinea variaţiei temperaturii
suprafeţei interioare a elementului (ATsi):
A Te
ν (2.51)
A Tsi
65
Practic, coeficientul de amortizare reflectă capacitatea unui element de a
atenua variaţiile de temperatură ale aerului exterior (Fig. 2.19) în vederea
realizării unor condiţii bune de confort termic în încăperi. Acest indice
trebuie luat în considerare atât în condiţii de vară, cât şi în condiţii de iarnă.
ATs
i
ATe
66
punţilor termice indică valori mai mici de cca. 4...5 ori faţă de cele obţinute
prin modelare în câmp curent, şi de cca. 6 ori mai mici în raport cu valorile
calculate cf. C 107/7–02.
67
2.10. Condiţii de unicitate
condiţiile de primul tip (de speţa I-a, sau condiţii Dirichlet) se referă
la cunoaşterea valorilor temperaturii pe suprafaţa corpului (sau pe o
anumită zonă din suprafaţă), în fiecare moment τ:
68
condiţia de condiţia de
speţa I-a: TS speţa a III-a:
TS - cunoscută qi = qe
q q
condiţia de condiţia de
speţa a II-a: speţa a IV-a:
qS - cunoscut q1 = q2
q q1 q2
dT
λ α (Ts Tf ) (2.54)
dx
dT
– gradientul de temperatură (ºC/m);
dx
69
α – coeficientul de transfer termic superficial (W/m2 ºC);
dT dT
λ1 λ2 (2.55)
dx 1 dx 2
70