Curs 1

Academician Emilian BRATU Prof. Octavian SMIGELSCHI

(1904-1991) (1929-2016)
Lecture Strategy
Vă rog:

1- Zâmbiți

2- Respectați timpul
de curs 3- Închideți telefonul
 Introducere

Transferul de căldură (transferul termic):

 “Ansamblul de considerații fizice – teoretice, experimentale și tehnice – care au

scopul de a explica și prevedea calitativ și cantitativ transportul căldurii se
numește transfer termic” – Em. Bratu Operații și utilaje în ingineria chimică,
Editura Tehnică, București 1984
 Unul dintre cele mai cunoscute moduri de transfer a energiei ce decurge natural
între două sisteme între care există o diferență de temperatură chiar dacă ceea ce
le separă este vidul
 Transferul termic (sau transferul de căldură) reprezintă tranzitul energiei cauzat
de existența unei diferențe de temperatură
 Transferul termic – tendința naturală, spontană, de deplasare ireversibilă a
energiei termice în sensul în care temperatura scade. Transferul termic încetează
în momentul în care se atinge echilibrul termic, adică atunci cand se anulează
gradientul temic.
Transferul termic și termodinamica

Termodinamica și transferul termic – două părți distincte ale științei căldurii.

Termodinamica studiază legile sistemelor aflate la echilibru, precum și pe cele ale
proceselor ireversibile.
Transferul termic adaugă legi noi care să prevadă viteza cu care căldura se propagă
în condiții date.
 La baza studiului transferului termic se regăsesc concepte precum: cantitatea
de căldură și diferența de temperatură. 
 Echivalența dintre căldură și lucru mecanic ca formă particulară a energiei
(primul principiu al termodinamicii; ca o consecință directă energia, lucrul
mecanic și cantitatea de căldură au aceeași unitate de măsură, J)
 O măsură relativă a dezechilibrului termic relativ dintre două sisteme este dată
de diferența de temperatură, valoarea acestei diferențe caracterizând sensul și
intensitatea energiei termice transferate (al doilea principiu al termodinamicii)

Transferul termic este procesul de transport în care proprietatea

transportată este căldura (sau energia termică).
 Purtătorii de căldură pot fi de natură:
 Moleculară
 Convectivă
 Radiantă
Mediul prin care se propagă energia termică poate fi:
 Solid
 Lichid
 Gazos
 Plasma
 Vidul cosmic
Potențialul transportului: temperatura
Sensul transportului: sensul în care temperatura scade
Transferul de căldură are loc până când potențialul (forța motoare a procesului)
se anulează (se atinge echilibrul termic, dT=0)

Mecanismele transferului termic

Mecanismele transferului termic: mecanism conductiv, mecanism convectiv,

mecanism radiativ; fiecare dintre cele trei mecanisme este legat de un proces
fizic bine determinat.
 Mecanismele transferului de
căldură

Hambar

Apă
1- Radiație
2-Conducție
3-Convecție
Mecanisme de transfer termic
Mecanismul conductiv: proces molecular caracteristic corpurilor solide și fluide
aflate în repaus.
• Energia cinetică a diverselor particule difuzează din zone unde temperatura este
mai ridicată către zone unde este mai scăzută
 Mecanismul convectiv: posibil numai în fluide în curgere

Purtătorii convectivi de căldură: agregate macroscopice de fluid în mișcare (ordin

de mărime estimativ al nr. de molecule din agregat 1016) de forme, dimensiuni și durată
de existență variabile.

Convecția este însoțită de conducție și la temperaturi mai ridicate și în cazul

gazelor adiaterme – de radiație
Mecanismul radiativ: căldura se transportă între două corpuri prin intermediul undelor
electromagnetice
 Mărimile și ecuațiile
fundamentale ale transferului
termic
Temperatura – mărime termodinamică fundamentală ce determină starea de
agregare a substanței influențând valorile constantelor fizice, echilibrul interfazic,
echilibrul chimic, cinetica proceselor de transformare chimică precum și intensitatea
proceselor de transfer de proprietate

Temperatura:
 Mărime fizică de stare ce caracterizează gradul de încălzire sau de răcire a substanței
 Măsură a intensității agitației termice a particulelor (atomi, molecule, ioni) ce
alcătuiesc substanța
 Este o variabilă de stare intensivă, cu caracter statistic
 Redă ideea intuitivă de cald sau rece, indică dacă un sistem își menține echilibrul
termic în contact cu alte sisteme
 Măsurarea temperaturii – se folosesc anumite proprietăți fizice ale corpurilor,
dependente de temperatură precum și constatarea experimentală că două corpuri cu
temperaturi diferite, puse în contact, își egalează temperaturile ajungând la echilibru
termic. Dacă unul dintre ele are masă mult mai mică decât celălalt, corpul mic va
ajunge la temperatura corpului mare fără ca acesta să și-o modifice în mod apreciabil

 Corpul mic – termometru pentru cel mare

Corpul mare – termostat pentru cel mic 
 TEMPERATURA- PARAMETRU DE STARE CARE ARE ACEEAȘI VALOARE
LA CORPURILE AFLATE ÎN ECHILIBRU TERMIC

Scări de temperatură
Definirea unei scări de temperatură:
- Alegerea a două puncte de referință ușor de reprodus la care se măsoară proprietatea
P a corpului termometric. Intervalul dintre cele două puncte se divizează cu ajutorul
unității de scară
Cele mai utilizate scări de temperatură: scara Celsius și scara termodinamică de
temperatură (Kelvin)
 Scara Celsius (centigradă) are punctele de reper fixe (puncte de transformare fizică
a apei):
 Punctul triplu în absența aerului (0 0C)
 Punctul de fierbere la presiunea de 1,01325∙105 N/m2 (1000 C)
Intervalul dintre cele două puncte este divizat în 100 de părți egale

Scara termodinamică de temperatură se bazează pe principiul al II-lea al

termodinamicii.
T = t + 273,15 = t + T0

Scara Fahrenheit:
tF = (9/5) ∙t + 32
 Câmpul și gradientul de
temperatură

Câmpul de temperatură: distribuția spațială și temporală a temperaturii într-un mediu

dat

t  f ( x, y , z ,  )
x, y, z  coordonate
 - timp
Forme particulare ale câmpului de temperatură:

 Câmpul staționar de temperatură

t  f ( x, y , z )
Poate fi uni, bi si tridimensional

 Câmp nestaționar de temperatură

t  f ( , x, y, z )
Câmpul de temperatură se poate exprima:
•Sub formă analitică

t  a x b
  Sub formă grafică

Reprezentarea grafică a câmpului de

temperatură nestaționar unidirecțional
a – izocrone, b – izostere, c- izoterme

Exprimare discretă - sub formă de tabel

Este vectorul care are drept componente derivatele parțiale ale temperaturii după cele
trei coordonate spațiale:

t
i
x
t
grad t  j
y
t
k
z

 Are direcția normalei la suprafața izotermă și sensul dinspre temperatura mică spre
temperatura mare
 Determină direcția în care are loc transferul termic
 Căldura se transmite după direcția vectorului gradient de temperatură, dar în sens
contrar
Sectiune prin suprafetele izoterme si vectorii gradient de temp si flux termic
(suprafețele izoterme reprezintă locul geometric al punctelor de aceeași temperatură din
interiorul unui corp implicat în transferul de căldură, pe direcțiile care intersectează
izotermele temperatura variază; diferența cea mai mare de temperatură este pe direcția
normală la suprafețele izoterme, pe această direcție va avea loc transferul termic)

Fluxul termic (q)

Reprezintă cantitatea de căldură E care se transferă în unitatea de timp  prin unitatea

de suprafață A (suprafață aflată perpendicular pe direcția transferului termic)

dE J W
q n în  2 qx
dA  d m s m
2

q  qy  n
qz
 Debitul termic (Q)

Reprezintă cantitatea de căldură E care se transferă în unitatea de timp  prin unitatea

de suprafață A

dE J
Q în W
d s
Q   q  dA
A