TRANSFERUL DE

C ĂLDURĂ

1
 OBIECTUL
CURSULUI
o TRANSFERUL DE CĂLDURĂ
– NOŢIUNI FUNDAMENTALE
– TRANSFER DE CĂLDURĂ
PRIN CONDUCTIVITATE
– TRANSFER DE CĂLDURĂ
PRIN RADIAŢIE
– TRANSFER DE CĂLDURĂ
PRIN CONVECŢIE
– TRANSFERUL GLOBAL DE
CĂLDURĂ
2
 TRANSFERUL DE
CALDURA
o Transferul de căldură = fenomen complex,
reprezentat de schimbul de energie termică
între:
– două corpuri solide,
– două regiuni ale aceluiaşi corp,
– două fluide,
ca rezultat al existenţei unei diferenţe de
temperatură (potenţial termic) între
acestea.
o Existenţa unui potenţial termic determină
transferul spontan de energie de la corpul cu
temperatura mai ridicată la corpul cu
temperatura mai scăzută.
3
 TRANSFERUL DE
CALDURA
o Transferul de căldură se ocupă cu procese
dinamice, în care energia termică la anumiţi
parametri se transformă tot în energie
termică, dar la alţi parametri.
o Legile transferului termic stau la baza
conceperii şi exploatării unui număr mare de
procese, aparate şi instalaţii industriale,
caracteristice nu numai industriei
alimentare, ci tuturor industriilor de
proces.

4
 TRANSFERUL DE
CALDURA
o Cantitativ, transferul de căldură decurge conform
principiului conservării energiei, principiu
exprimabil pentru sistemele izolate prin
următoarea ecuaţie generală de bilanţ termic:
(1)
Qcedat  Qprimit (1)
o într-un sistem izolat, în regim staţionar,
cantitatea de căldură cedată de corpul cu
temperatura mai ridicată este egală cu cantitatea
de căldură primită de corpul cu temperatura mai
scăzută. (Valabil în cazul absenţei din sistem a
unor surse de căldură: reacţii chimice, biochimice
sau nucleare.)
5
 TRANSFERUL DE C ĂLDURĂ
ŞI PRINCIPIILE
TERMODINAMICII
conservării energiei):
o Principiul întâi al termodinamicii (principiul
 dEi  0
o În cazul în care energiile transferate sunt
energia internă şi energia (3)
mecanică, ecuaţia (3)
devine:
dQ  dU  (4)
dL
“căldura schimbată de sistem cu mediul exterior
este dată de suma variaţiei energiei interne şi a
lucrului mecanic efectuat în interacţiunea
dintre sistem şi mediu”

6
 TRANSFERUL DE C ĂLDURĂ
ŞI PRINCIPIILE
TERMODINAMICII
o Principiul al doilea al termodinamicii
(principiul creşterii entropiei) stabileşte
sensul transformărilor spontane.
o Conform acestui principiu, “orice proces
spontan tinde să se petreacă de la o stare
mai puţin probabilă la una mai probabilă”.
o Parametrul de stare care determină sensul
transformării de energie este entropia
(S).
7
 TRANSFERUL DE C ĂLDURĂ
ŞI PRINCIPIILE
TERMODINAMICII
o Principul al treilea al termodinamicii
(principiul lui Nernst): entropia tinde către
o valoare finită când temperatura tinde
către zero:
lim S  (9)
T
0
0
o Consecinţă importantă:
inaccesibilitatea temperaturii de zero
absolut (0 K).

8
 NOŢIUNI
FUNDAMENTALE
o În transferul de căldură nu se urmăreşte
atingerea unui echilibru termic, ci existenţa
în permanenţă a unei forţe motrice de
transfer, determinată de diferenţa de
temperatură dintre două puncte.

CALDUR
A

“CALD
” “RECE”

.
. 9
 NOŢIUNI
o
FUNDAMENTALE
Temperatura este un parametru scalar
de stare, definit de funcţia denumită
ecuaţia câmpului de temperatură în
regim termic
nestaţionar:
T  f (x, y, z, (10)
t)
o În regim staţionar, ecuaţia câmpului de
temperatură are forma:
T  f (x, y, z) (11)

. 10
 NOŢIUNI
FUNDAMENTALE
o Izoterma reprezintă totalitatea
punctelor care la timpul t au aceeaşi
temperatură.
o Între două izoterme vecine, T şi T + ∆T, la
timpul t, variaţia temperaturii pe diferite
distanţe ∆l1, ∆l2, ... va fi o mărime variabilă
de forma:T T T
; ;...; ; (12)
...
l1 l2 ln
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 11
 NOŢIUNI
FUNDAMENTALE
o valoare maximă a acestei
P3
marimi se obţine pe
P2 direcţia normală, ∆ln
P1 l2 l3
o Limita raportului dintre
variaţia temperaturii
ln

şi distanţa normală la
T + T P0
izotermele considerate
T Variaţia temperaturii
poartă denumirea de
între două
izoterme
gradient de
temperatură

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 12
 NOŢIUNI
FUNDAMENTALE
o Deoarece gradientul de temperatură este
un vector al cărui sens corespunde creşterii
de temperatură, gradientul cu semn
negativ va reprezenta o cădere de
temperatură.
o Dimensional:
 grad T    L  1
 K (15) 
m
2/14/2003
1

LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 13
 NOŢIUNI
FUNDAMENTALE
o În regim termic staţionar, fluxul termic
este constant în timp, putându-se
astfel defini debitul (fluxul) mediu:

Q (17)
Q  ts

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 14
 NOŢIUNI
FUNDAMENTALE
o Pentru condiţii de staţionaritate a
procesului de transfer termic se poate
defini un flux unitar mediu (solicitare
termică medie):

Q
q (19)
A  t

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 15
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Există trei modalităţi de transmitere a
căldurii:
– prin conducţie,
– prin radiaţie,
– prin convecţie.

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 16
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o În majoritatea cazurilor întâlnite în
practică, transmiterea căldurii se
realizează simultan prin două sau chiar
prin toate trei mecanismele amintite mai
sus.
o Întotdeauna transmiterea căldurii prin
convecţie este însoţită de un transfer
conductiv de căldură.
o Pierderea de căldură a unui corp cald în
mediul înconjurător se realizează prin toate
cele trei mecanisme de transfer.
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 17
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o În unele cazuri, deşi căldura se transferă
prin toate cele trei mecanisme, unul dintre
ele deţine ponderea cea mai mare în
transferul global, acest mecanism fiind
mecanismul determinant de transfer
termic.

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 18
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Transferul de căldură conductiv (conducţie,
conductivitate):
– apare în medii imobile (solide) sau fără mişcări aparente
(fluide).
– Transferul de căldură se realizează din aproape în
aproape în interiorul unui corp sau între două corpuri
aflate în contact nemijlocit, fără o deplasare aparentă
de substanţă.
– Transferul se realizează prin intermediul unor
purtători de căldură microscopici: molecule (în fluide),
atomi şi ioni (în reţele cristaline), electroni liberi (în
reţele metalice).
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 19
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Purtătorii de căldură din zona aflată la
temperatura mai ridicată sunt caracterizaţi
printr-o energie cinetică mai ridicată.
o In cazul fluidelor, prin ciocniri elastice
între molecule, moleculele cu energie
cinetică mai ridicată cedează o parte din
aceasta moleculelor sărace în energie,
ajungându-se în final la egalizarea
energiilor cinetice, deci şi a temperaturii.
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 20
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o În cazul solidelor cristaline transmiterea
căldurii se realizează ca urmare a mişcării
relative de vibraţie a atomilor sau ionilor în
nodurile reţelei.
o Întrucât această mişcare este mai puţin
intensă decât mişcarea moleculelor în
fluide, conductivitatea termică a solidelor
cristaline nemetalice este mai scăzută în
comparaţie cu conductivitatea termică a
lichidelor.
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 21
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o În cazul metalelor, datorită marii mobilităţi
a electronilor liberi din banda de
conducţie, transferul conductiv este rapid,
explicându-se astfel conductivitatea
termică net superioară a metalelor în
comparaţie cu alte materiale.

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 22
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Transferul de căldură radiant (radiaţia
termică)
– este modul de transfer al căldurii sub formă de energie
radiantă, datorită naturii electromagnetice a radiaţiei
termice.
– Orice corp aflat la T > 0 K emite energie radiantă sub
formă de unde electromagnetice. Acestea se pot
transforma parţial sau total în căldură în momentul în
care întâlnesc un corp în calea lor.
– Datorită caracterului ondulatoriu al radiaţiei termice,
transferul de căldură radiant poate avea loc şi în
absenţa unor purtători materiali de căldură, de exemplu
în vid.
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 23
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Transferul de căldură convectiv (convecţia):
– se realizează concomitent cu mişcarea unei mase de
fluid.
– Căldura se transmite ca efect al deplasării
macroscopice a fluidelor calde în interiorul aceleiaşi
faze, sau între faze diferite aflate în contact.
– În majoritatea cazurilor practice, mişcarea fluidului
are loc într-un aparat sau într-o conductă. Se poate
deci afirma că transferul convectiv de căldură are loc
la deplasarea fluidului de-a lungul unui contur solid mai
cald sau mai rece.

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 24
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Convecţie liberă
– modul de transmitere a căldurii în care
mişcarea fluidului este determinată numai de
diferenţele de densitate din masa fluidului,
apărute ca urmare a diferenţelor de
temperatură existente între diferite puncte
ale fluidului.
– De exemplu: aerul încălzit de la partea
inferioară a unei incinte formează curenţi
ascendenţi care transportă căldura la
parte superioară a incintei, înlocuind aerul
rece, mai greu, care coboară.
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 25
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Convecţie forţată:
– mişcarea fluidului apare sub acţiunea unor
gradienţi de presiune produşi de acţiunea
mecanică a unui dispozitiv de transport (pompă,
ventilator, compresor, etc.), sau a unui
dispozitiv de amestecare (agitator, injector,
etc.),

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 26
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
o Întrucât convecţia este însoţită
întotdeauna de mişcarea fluidului, legilor
transferului de căldură li se adaugă şi legile
curgerii, respectiv legile transferului de
impuls.
o Întrucât la limita între fluidul în curgere şi
conturul solid vitezele sunt mici, tinzând
spre zero, în această zonă devine important
transferul termic conductiv (din aproape
în aproape, prin mecanism molecular).
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 27
 MECANISME DE TRANSMITERE
A CĂLDURII
1. Mecanism
radiant;
2. Mecanism

molecular;
3. Mecanism

convectiv.

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 28
 TRANSFER DE C ĂLDURĂ
PRIN
CONDUCTIVITATE

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 29
 ECUAŢIILE DIFERENŢIALE
ALE CONDUCTIVITĂŢII
TERMICE
o Ecuaţia de bază care determină transferul
de căldură conductiv este legea lui
Fourier, bazată pe principiul al doilea al
termodinamicii:
o “drumul urmat de fluxul termic este cel de
minimă rezistenţă, respectiv cel mai scurt
drum între două izoterme învecinate,
drum determinat de gradientul de
temperatură”.
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 30
 ECUAŢIILE DIFERENŢIALE
ALE CONDUCTIVITĂŢII
TERMICE
o Pentru un flux termic unidirecţional, legea Fourier
se scrie: T (21)
Q
s,x  A x
– Ecuaţia indică faptul că fluxul termic transmis prin
conductivitate în regim staţionar este direct
proporţional cu aria secţiunii normale pe direcţia de
propagare a fluxului şi cu gradientul de temperatură.
– Semnul minus aplicat gradientului termic arată că
transferul decurge în sensul scăderii temperaturii,
conform principiului II al TD.
2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 31
 ECUAŢIILE DIFERENŢIALE
ALE CONDUCTIVITĂŢII
TERMICE
o Procesele de transfer termic conductiv se
pot desfăşura într-o mare diversitate de
condiţii:
– materialul este omogen sau neomogen;
– materialul este izotrop sau anizotrop;
– materialul conţine sau nu conţine surse interne
de căldură;
– regimul termic este staţionar sau nestaţionar;
– transferul termic are loc uni-, bi- sau
tridirecţional.

2/14/2003
LUCIAN GAVRIL Ă – Fenomene de transfer II 32
 ECUAŢIILE DIFERENŢIALE
ALE CONDUCTIVITĂŢII
TERMICE aplicaţiilor tehnice,
o În majoritatea
transferul conductiv decurge:
– prin materiale omogene şi izotrope,
– fără surse interne de căldură,
– în regim staţionar,
– unidirecţional.

I 33
 ECUAŢIILE DIFERENŢIALE
ALE CONDUCTIVITĂŢII
o TERMICE
Pentru rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale ale
transferului conductiv este necesară stabilirea
condiţiilor de univocitate pentru proces, şi anume:
– condiţii geometrice: forma şi dimensiunile corpului;
– condiţii fizice: stabilesc valorile mărimilor a şi ,
precum şi legea distribuţiei şi variaţiei spaţio-
temporale a surselor termice interne;
– condiţii iniţiale: distribuţia T în interiorul corpului la
t = 0;
– condiţii de contur: distribuţia temperaturii sau fluxul
termic pe suprafaţa corpului sau temperatura mediului
ambiant şi legea schimbului de căldură între corp şi
mediu.
.
. 34
 DISTRIBUŢIA
TEMPERATURILOR ÎNTR-
UN MEDIU
o Legea Fourier IMOBIL
permite determinarea
căldurii transferate prin conducţie dacă se
cunoaşte distribuţia temperaturilor în
corp (expresia câmpului de temperatură).
o Ecuaţia diferenţială a câmpului de
temperatură se obţine din bilanţul termic al
unui element de volum paralelipipedic
(forma nu este restrictivă) ∆V = dxdydz
prin care are loc transferul termic:
.
. 35
 DISTRIBUŢIA
TEMPERATURILOR ÎNTR-
z
UN MEDIU oIMOBIL
Ecuatia de bilant:

Q acumulat
qz+dz qy

s 
(25)

 Qs intrat  Qs

qx qx+dx

o Bilanţul se întocmeşte
x pentru următoarele condiţii:
iesit–– corp
O
imobil, omogen şi izotrop,
qy+dy regim termic nestaţionar,
y
qz – absenţa surselor interne de
căldură.

. 36
 DISTRIBUŢIA
TEMPERATURILOR ÎNTR-
UN MEDIU IMOBIL
o Energia termică acumulată în volumul
elementar în unitatea de timp:
T
  dxdydz  c  t
p

o Fluxul termic intrat

în dV pe direcţia
qx x dydz
x:
o Fluxul termic iesit din qx xdx dydz
dV pe direcţia x :
37
 DISTRIBUŢIA
TEMPERATURILOR ÎNTR-
UN MEDIU
o Fluxul termic intrat IMOBIL
q dxdz
y y
în dV pe direcţia
y:
o Fluxul termic iesit din
qy y  dy dxdz
dV pe direcţia y :
o Fluxul termic intrat q z z dxdy
în dV pe direcţia
z: qz z  dz dxdy
o Fluxul termic iesit din
. dV pe direcţia z : 38
 DISTRIBUŢIA
TEMPERATURILOR ÎNTR-
UN MEDIU IMOBIL
o Dimensional: W  m 1
 K
a 
      m 2
 (29)
   
 
p
 
kg 
1 3
m 1J  kg 1
 

 
 s


c K

o Coeficientul de difuzivitate termică are
aceeaşi unitate de măsură ca şi:
– viscozitatea cinematică, ,
– coeficientul de difuziune D.

. 39
 DISTRIBUŢIA
TEMPERATURILOR ÎNTR-
UN MEDIU IMOBIL
În calcule practice, în absenţa surselor
interne de căldură şi pe un interval de
temperatură nu prea mare, se poate neglija
variaţia mărimilor , ρ, cp ca funcţii de
temperatură, sau se lucrează cu valorii
medii ale acestor mărimi, astfel încât se
poate utiliza ecuaţia (27).

13/03/202
Danu Vasile Ion – Transferul Caldura 40