1.

CORPURI DE INCĂLZIRE
1.1. CRITERII PRIVIND UTILIZAREA
CORPURILOR DE INCĂLZIRE

Corpurilor de incălzire sunt schimbătoare de căldură alimentate cu agent termic apă sau
abur, care emit căldură prin radiaţie şi convecţie şi servesc la încălzirea încăperilor . Senzaţia de
confort a ocupanţilor încăperii este mai bună în cazul corpurilor de încălzire ce prezintă o cotă de
radiaţie mai mare.
Utilizarea unuia sau altuia dintre tipurile de corpuri de încălzire ce se gasesc pe piaţă este
decisă de beneficiarul instalaţiei de încălzire, în funcţie de destinaţia clădirii şi de o serie de criterii
reletive la corpul de încalzire.Pentru clădirile civile (de locuit, social, culturale administ. etc .)corpurile
de încălzire se judecă în raport cu următoarele criterii specifice: estetica, performanţă termică, preţul,
durabilitatea, rezistenţa la şocuri şi lovituri , compatibilitatea metalului corpului de incălzire cu alte
metale din instalaţie, posibilităţile de igienizare, usurinţa montării, cantitatea de manoperă pe şantier.
La alegerea corpurilor de încălzire pentru incăperi de producţie, se urmareste si adecvarea
corpului de incalzire la specificul activităţii şi la particularităţile de mediu ale încăperii.
Când mişcarea aerului se produce natural, ca urmare a încălzirii lui prin contact cu corpul de
încălzire, acesta se numeşte corp de încălzire static; cele mai cunoscute sunt: serpentinele şi
registrele din ţevi de oţel netede, radiatoarele, convectoarele, convectoradiatoarele, panourile
încălzitoare din beton.
În cazul ventilării şi încălzirii cu aer cald se folosesc aparate la care mişcarea aerului este
activată prin mijloace mecanice, pentru mărirea schimbului de căldură şi lărgirea zonei de acţiune a
corpului încălzitor. În această categorie intră: aerotermele, domotermele, bateriile cu ventilator pentru
încălzirea aerului, ventiloconvectoarele, ejectoconvectoarele.
În prezent, atât pe plan mondial cât şi la noi în ţară, există preocuparea de a se realiza noi
tipuri de corpuri de încălzire care să satisfacă simultan cât mai multe din condiţiile ce se cer unui corp
de încălzire şi anume;
— cost cât mai redus;
— să necesite un consum cât mai mic de metal;
— materialul din care este confecţionat să aibă un coef. de transmitere a căldurii cât mai
mare
— greutate proprie cât mai mică ptr. a putea fi transp şi manipulat uşor în depozit şi pe
şantier;
— posibilitate de asamblare uşoară a elementelor componente, pentru a putea forma
corpuri de încălzire de diferite mărimi;
— să ocupe un spaţiu cât mai mic în încăpere;
— să aibă o suprafaţă exterioară cât mâi mare, dar în acelaşi timp să fie cât mai netedă,
pentru a nu acumula praf şi să poată fi uşor curăţat;
— să permită o bună circulaţie a aerului în jurul lui;
— să poată folosi direct agenţi termici cu parametri cât mai ridicaţi;
— circulaţia agentului termic să se facă, în interiorul corpului de încălzire, cu rezistenţă cât
mai mică;
— repararea şi întreţinerea să uşoare;
— să aibă un aspect cât mai estetic, pentru a putea fi montat fără elemente de mascare.

1.2. CLASIFICAREA CORPURILOR DE INCĂLZIRE

După materialul din care sunt confecţionate, corpurile de încălzire pot fi din: fontă, aluminiu,
oţel, cupru etc.
După proporţia convecţie-radiaţie din totalul emisie termică, se disting corpuri ce emit căldură:
 prin radiaţie şi prin convenţie, cum sunt radiatoarele de orice fel şi ţevile cu aripioare;
 aproape exclusiv prin convenţie, din care fac parte convectoarele.
După modul de realizare, corpurile de încălzire pot fi:

 din elemente;
 din panouri de tablă;
 simple sau multiple;
 cu sau fară aripioare;
  din ţevi netede ( tubulare);
 din ţevi si tablă.
1.3. RADIATOARE DIN ELEMENTE

Se realizează prin asamblarea demontabilă ( cu nipluri) sau nedemontabilă (prin sudură) a

unor elemente de radiator identice, confecţionate ( după caz) din fontă, tablă din oţel, aluminiu, aliaj
de aluminiu etc.
Agentul incălzitor circulă prin coloanele elementului, care pot fi în numar de 2,3,4,6 sau 9.
Sunt aplicate, în mod curent, în clădirile civile, dar si-n anexele cladirilor industriale .

Radiatoare din fontă. Radiatoarele sunt corpuri de încălzire statice, formate din elemente
asemenea asamblate între ele cu nipluri, într-un număr mai mare sau mai mic, alcătuind corpuri de
încălzire de diferite mărimi, în funcţie de necesarul de căldură al încăperii în care se montează.
Radiatoarele sunt cel mai des folosite în clădirile de locuit şi social-administrative.
În prezent, în ţara noastră se produc radiatoare de fontă de două tipuri:
— cu 2 şi 3 coloane unite şi cu secţiune eliptică, produse de Uzina de raidatoare,
echipament metalic, obiecte şi armături sanitare (U.R.E.M.O.A.S.) Bucureşti.
— cu 4, 6 şi 9 coloane libere şi cu secţiune circulară, produse de întreprin derea
Feroemail-Ploieşti .
Folosirea radiatoarelor este limitată în funcţie de agentul termic la anumite presiuni de
serviciu, iar caracteristicile radiatoarelor din fontă sunt tabelate.
Radiatoarele din fontă prezintă următoarele avantaje:
 puteri termice mari pe unitatea de lungime a unui radiator;
 posibilitati diverse de montare si amplasare;
 posibilităţi de curăţire a prafului;
 durata foarte mare de viaţa;
 compactibilitate cu toate materialele folosite în instalaţie;
 preţ specific mic .
Dezavantaje ale radiatoarelor din fontă:
 masa foarte mare ( 45 – 60 kg/kW );
 consum mare de manoperă pe şantier (inclusiv niplare, proba de presiune si vopsire);
 preţ de achiziţie relativ mare ( lei/kW).
Exponentul caracteristicii termice este, dupa ultimile cercetari, n= 1,3( valoarea recomandata),
fata de n=4/3( valoarea tradiţională, conform STAS 1797/2). Exponentul n caracterizează variaţia
fluxului unitar q de căldură al corpului de încălzire în funcţie de modificarea diferenţei medii de
temperatură Δt între agentul termic si aerul încălzit.
Radiatoarele din fontă se utilizează in clădirile de locuit, social – culturale, administrative,
spitale si altele.

Radiatoare din tablă de oţel – sunt identice cu cele din fontă. Elementele se confecţionează
din tablă ambutisată, sudată pe contur şi prin puncte între coloane . Se îmbină între ele prin sudură si
cu nipluri. Îm funcţie de presiunea şi de temperatura max de utilizare, se fabrică tipuri de construcţie
normala si respectiv speciala.
Parametrii maximi ai agentului încălzitor ( apă caldă sau fierbinte) sunt urmatorii în funcţie de
tipul de construcţie:
- normali: tmax = 110°C si pmax = 4 bar ;
- speciali: tmax = 140°C si pmax = 6bar
Radiatoarele din otel au ca principale avantaje:
 aspect placut;
 finisaje de calitate a suprafeţelor prin vopsirea in fabrică în culori placute;
 masă modertă ( de cca 3 ori mai mică decăt a celor din fontă) ;
 rezistenţă la şocuri şi lovituri
 se monteaza uşor;
 manoperă redusă pe şantier;
 se curaţa de praf ;
 preţ de achizitie mic ( lei/kW)
Dezavantaje ale radiatoarelor din oţel:
 puteri termice pe unitatea de lungime mici sau moderate la unele tipuri constructive;
 spaţiu mai mare necesar montării în încăpere;
 durată de viaţă scăzută sau medie, din cauza coroziunii;
  preţ de achiziţie relativ mare ( lei/kW);
 cheltuieli mai mari in exploatare
Radiatoare din aluminiu
Elementele de radiator din aluminiu sau din aliaj de aluminiu se obtin prin turnare sub
presiune sau prin extrudare . ele pot avea 1,2 sau mai multe coloane prin care circulă agentul
incalzitor. Pe suprfaţa externă sunt mai multe aripioare de diverse forme si dimensiuni care confera
fiecărui model constructiv individualitatea sa.
Sunt vopsite din fabrica în alb sau în alte culori, specificate de producător.
Elementele se îmbină între ele prin nipluri dion oţel sau fontă, cu filet stănga-dreapta si se
etansează cu garnituri din clingherit, elastomeri, etc. dopurile si reductiile folosite la aceste radiatoare
sunt din oţel sau fontă.
Agentul încălzitor este, de regula, apă caldă cu temperatură maximă 110°C si presiune
maximă de 6 bar. Exponentul de reglare are valori indicate de producător ( de regulă n=4/3 sau 1,30)
Elementul de radiator are două coloane subţiri, în interiorul cărora există o inserţie de ţeavă
din oţel Φ13×1,3 mm, prin care circulă apă. După forma aripioarelor, există trei tipuri de elemente: C,
CF si S.
Pentru evacuarea aerului şi a gazelor degajate din apă, necesită un robinet de dezaerisire
montat pe radiator .
Avantajele radiatoarelor din aluminiu :
 aspect estetic modern;
 puteri termice mari pe unitate de lungime;
 spatiu redus ocupat în încapere;
 masa mică ( de cca 4 ori mai redusă decăt a radiatoarelor din fontă);
 manoperă redusă pe santier si montare usoară;
 se livrează vopsite din fabrică în culori plăcute.
Se utilizează in instalaţiile de încălzire cu agent termic apă caldă cu temperatură maximă de
95°C ( sau 110°C, la unele tipuri) si presiune maximă de 6 bar. Exponentul lor de reglare este, de
regula n=4/3.

1.4. RADIATOARE - PANOU

Acestea sunt corpuri de încălzire plate, confecţionate din tablă de oţel de foarte buna calitate,
cu grosimea de 1,25(1,30) mm . Prin ambutisare si prin sudarea tablei pe contur şi în cămp, rezultă
un panou plat cu 2 colectoare şi mai multe canale de circulţie a apei. Panoul poate fi sau nu prevăzut
la spate cu aripioare ondulate de tablă din oţel subţire (cca 0,4mm), prinse prin sudură. Cupland in
paralel 2 sau 3 panouri aşezate unul în spatele celuilat se realizează mai multe tipuri constructive.
Majoritatea tipurilor constructive de radiatoare-panou au şi un capac superior perforat şi două
rame laterale .
Pe spatele radiatorului se află sudate 4 sau 6 perechi de aripioare de prindere necesare la
montare ; la unele radiatoare , aceste urechi de prinderi pot lipsi, rolul lor la montare fiind asigurat de
decupaje speciale practicate în ramele laterale ale radiatorului.
Prin diverse procedee de tratare a tablei din oţel, radiatorului i se poate conferi o rezistentă
sporită la coroziune.
Gama inaltimilor de fabricaţie poate fi foarte variată: de la 300 la 900 mm şi uneori şi peste
această valoare, iar lungimile pot varia de la 300 la 3000mm, în trepte normalizate şi precizate de
fiecare producător în prospectul produsului.
Parametrii maximi ai agentului termic utilizat (apă caldă) sunt în mod curent 110°C si respectiv
6 bar. Exista şi radiatoare ce admit presiuni pana la 10bar. Presiunea de încercare este precizată de
furnizor în prospectul produsului.
Gama de fabricaţie cuprinde 5 înălţimi (300 – 900 mm) şi 13 lungimi normate (600, 720, 840,
1080, 1200, 1440, 1680, 1920, 2160, 2400, 2640, 3000). Parametrii maximi ai agentului termic utilizat
utilizat sunt tmax= 110 °C şi pmax=7bar. Exponentul de reglare este n=1,30.
Radiatoarele-panou au ca principale avantaje:
 aspect placut;
 finisaje de calitate a suprafeţelor prin vopsirea in fabrică în culori placute;
 masă modertă ;
 rezistenţă la şocuri şi lovituri
 se monteaza uşor;
 manoperă redusă pe şantier;
  se curaţa de praf ;
 preţ de achizitie mic ( lei/kW)
Dezavantaje ale radiatoarelor -panou:
 puteri termice pe unitatea de lungime mici sau moderate la unele tipuri constructive;
 spaţiu mai mare necesar montării în încăpere;
 durată de viaţă scăzută sau medie, din cauza coroziunii;
 preţ de achiziţie relativ mare ( lei/kW);
cheltuieli mai mari in exploatar

1.5. CORPURI DE ÎNCĂLZIRE TUBULARE

Aceste corpuri de încălzire sunt formate din ţevi de oţel în interiorul cărora circulă agentul
încălzitor . Suprafaţa de încălzire este formată din suprafaţa exterioară a ţevilor.
Ţeava încălzitoare este cel mai simplu corp de încălzire; poate fi chiar o porţiune neizolată a
coloanei care alimentează alte corpuri de încălzire una sau mai multe conducte legate la coloană . Se
utilizează pentru încălzirea încăperilor cu un necesar de căldură foarte mic (băi interioare, bucătării,
vestibuluri etc.).
Coloana îngroşată se realizează prin mărirea diametrului coloanei până la diametrul care să
acopere necesarul de căldură al camerei prin care trece.
Serpentinele sunt corpuri de încălzire mai puţin estetice, motiv pentru care se montează în
hale industriale, clădiri agrozootehnice sau încăperi puţin pretenţioase din acest punct de vedere.
Sunt rezistente la lovituri şi pot fi utilizate în cazul agenţilor termici cu presiuni şi temperaturi ridicate.
Serpentinele sunt alcătuite dintr-un fascicul de ţevi obţinute fie prin curbarea ţevilor, fie prin îmbinarea
acestora cu curbe de 180°. Agentul termic întră pe la un capăt şi iese pe la celălalt capăt parcurgând
lungimea ţevilor. Ţevile sunt uşor înclinate cu o pantă de circa 4 mm/m pentru a permite golirea şi
dezaerisirea. Se execută din ţevi cu diametrul până la 50 mm, Registrele sunt corpuri de încălzire
statice, executate din ţevi având dia-metrul între 50 şi 100 mm, montate paralel: se pot monta
orizontal şi atunci se numesc registre orizontale sau vertical şi se numesc registre verticale.
Registrele verticale pot fi simple (când ţevile se aşază pe un singur rând) sau duble (când ţevile sunt
aşezate pe două rânduri paralele). Ţevile sunt sudate la cele două capete la câte o ţeavă de legătură
(distribuitoare) care poate avea acelaşi diametru sau cu unul până la două diametre mai mare decât
diametrul ţevii de bază.
Registrele se folosesc în clădiri cu caracter industrial sau agrozootehnic, garaje, depozite. Se
recomandă utilizarea registrelor în special în cazul apei fierbinţi şi a aburului. Pentru mărirea
productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii şi reducerea costului se recomandă ca atât serpentinele
cât şi registrele să se execute într-un atelier de confecţii sau de prefabricate ale întreprinderii de
instalaţii şi nu pe şantier.
La întreprinderea de apărataj şi accesorii I.A.I.C.A. SA Alexandria se execută în serie, registre
de încălzire cu ţevi orizontale, confecţionate din ţeavă (0 76 x 3,5 mm sau 76 X 3 mini) cu racord cu
mufă sau flanşe, registrul având lungimi de la 576 mm la 5 076 mm, înălţimi de la 206 mm la 986 mm
(2—8 ţevi orizontale cu suprafaţă de încălzire de la 0,300 m 2 la 9,890 m2). Ca agent termic se poate
utiliza: apa caldă 85/75°C, apa fierbinte 130/70°C şi 150/70°C, aburul de joasă presiune (0,1—0,7
daN/cm2) şi aburul de medie presiune (0,8—6 daN/cm2).

1.6. RADIATOARE DIN ŢEAVĂ ŞI TABLĂ

Cunoscute adesea sub denumirea de convectoradiatoare, ele includ o gana largă de modele
constructive realizate din elemente confecţionate din ţeavă şi tablă asamblate nedemontabil (prin
sudare ), fiind prevăzute cu racorduri, mufe sau flanşe. Acestea sunt corpuri de încălzire care îmbină
calităţile radiatoarelor cu ale convectoarelor. Au o mare suprafaţă de radiaţie a căldurii şi un coeficient
de transmisie foarte mare. Ele nu au o intensitate de radiaţie supărătoare, chiar atunci când se
foloseşte un agent termic cu parametrii foarte ridicaţi (abur de medie presiune sau apă fierbinte).
În funcţie de parametrii maximi ai agentului termic încălzitor pentru care au fost construite, ele
se pot aplica în clădiri civile si industriale.
Prezită avantajul unor puteri termice mari sau medii pe unitate de lungime de corp. Ca
dezavantaje: igienizarea este dificilă şi se pot deteriora uşor prin lovire.
Radiatorul din ţeavă si tablă se compune dintr-un registru de ţevi de otel peste care sunt
sudate două foi de tablă subtire (panouri), prevăzute cu numeroase fante înclinate ce activează
convecţia. Se racordează la instalaţie prin mufe sau flanşe. Poate avea de la 4 la 28 de elemente, un
element având lungimea de 60mm.
Sunt livrate la marimea comandată de beneficiar, gata vopsite şi probate la presiune în fabrică
la 24 bar; sunt insoţite de accesoriile necesare la montare ( console).
Agentul încălzitor poate fi apa cu temperatură de maximum 150°C si presiunea de maximum
16 bar, sau abur cu temperatura până la 151°C ( 4 bar). Exponentul de reglare al acestor corpuri este
n=1,28( CRP simple ) si n=4/3 ( CRP duble ). După cercetari mai recente, se recomandă o valoare
unică n=1,30.
Se pot folosi în clădiri civile şi industriale de orice fel, cu excepţia clădirilor sau încăperilor cu:
- cerinţe speciale de igienă;
- degajări mari de praf, pulberi, scame;
- risc de deteriorare a corpului de incălzire prin lovire.

1.7. CONVECTOARE

Acestea se compun în general din :

 elementul încălzitor constituit din una sau mai multe ţevi, prevăzute cu aripioare
longitudinale sau transversale;
 masca, ce asigură circulaţia aerului din încăpere peste elementul încălzitor şi ieşirea
aerului cald pe la partea superioară, prin orificii special prevazute.
Masca poate avea o clapetă mobilă ce permite reglarea manuală sau automata a debitului de
aer cald . În general, elementul încălzitor şi masca sunt două piese independente.
Tipul de convector ce prezintă înălţimi reduse poartă denumirea de " convector de plită".
Parametrii maximi ai agenţilor termici ( apă,abur) utilizaţi în convectoare cât şi exponentul de
reglare sunt cei indicaţi de producători, pentru fiecare tip constructiv.
Convectoarele au avantajul unor puteri termice mari pe unitatea de lungime, dar sunt foarte
sensibile la praf, la parametrii ridicaţi ai agentului încălzitor.
I.A.I.C.A. SA Alexandria produce mai multe tipuri de convectoare: cu mască şi de plintă.
Convectoarele cu mască tip CMN (convector cu mască normal) şi tip CMR (conveetor cu
mască redus) pot fi cu două sau trei ţevi cu aripioare.
Toate tipurile de convectoare se execută în 11 mărimi nominalizate după lungimea L (de la
500 la l 500 mm.) şi lăţimea măştii (de 150 sau 186 mm). Construcţia convectorului asigură
funcţionarea cu aer recirculat.
Convectorul se foloseşte în instalaţiile de încălzire mono- sau bitabulare, având ca agent
termic apa sau aburul.
Puterile termice sunt între 504 şi 2 833 W când se foloseşte ea agent termic apa caldă
95/75°C şi între 733 şi 5 705 W când agentul termic este aburul saturat de maximum 2 daN/cm2.
Convectoarele de plintă sunt convectoare de înălţime mică, montate la nivelul pardoselii. Se
execută, dintr-o singură ţeavă plată cu aripioare din oţel zincat, la cald, în 10 mărimi, determinate
după lungimea măştii L de la 600 la 2400 mm şi puteri termice de la 240 la l 395 W, în cazul apei
calde 95/75°C.
În exploatare, convectoarele necesită grafice speciale de reglare calitativă pentru
temperatura agentului termic ( respectiv temperaturi de intrare mai ridicate cu până la 3°C faţă de
cele uzuale la radiatoarele din fontă).
Convectoarele si convectoarele de plită se pot utiliza în magazine, cladiri administrative etc. ,
cu conditia de a se curăţa de praf si de impuritaţi, numai mecanic, utilizând aspiratorul. Nu sunt
indicate a se aplica în clădiri sau încăperi cu cerinţe speciale de igienă sau degajări de praf, scame,
pulberi.

1.8. PANOURI INCĂLZITOR DIN BETON

Panoul încălzitor din beton este tipul de corp de încălzire static rezultat din înglobarea unei
serpentine sau a unui registru din ţeavă de 1/2" — l" într-o placă de beton de 4—8 cm grosime.
Panoul cedează căldură pe partea liberă, dacă panoul se montează la faţa peretelui sau
înglobat în acesta, sau pe ambele feţe, când panoul este amplasat distanţat faţă de perete (5 — 10
cm); în ultimul caz se obţine o sporire a cantităţii de căldură cedată de panouri cu 20—30%, ca
urmare a con-vecţiei aerului de pe suprafaţa posterioară.
Panourile încălzitoare din beton pot fi folosite în orice tip de clădire civilă, mai ales în cazurile
în care se dispune de agenţi termici cu parametri de temperatură şi presiune ridicaţi, permiţând
realizarea unei temperaturi superficiale convenabile din punct de vedere igienic.
2. TRASAREA ŞI MONTAREA DISPOZITIVELOR DE SUSŢINERE
A CORPURILOR DE ÎNCĂLZIRE

Corpurile de încălzire se montează, în general, în dreptul ferestrelor sau lângă pereţii

exteriori. Această amplasare asigură o uniformizare a repartiţiei căldurii pe verticală, elimină formarea
de curenţi reci şi asigură o temperatură mai ridicată a aerului în apropierea pardoselii, decât în cazul
montării la pereţii interiori opuşi.
La stabilirea locului de montare a unui radiator se urmăreşte ca:
— să poată fi uşor curăţat;
— aerul să circule nestingherit în jurul lui;
— cedarea de căldură prin radiaţie să nu fie stânjenită.
Pentru realizarea unei eficiente termice mari, corpurile de încălzire se amplasează în
vecinătatea suprafeţelor reci, recomandabil la parapetul ferestrelor sau, dacă nu este posibil, în
imediata vecinătate a acestora. În casele scărilor, corpurile de încălzire se amplasează în partea
inferioară a acestora, în partea superioară prevăzându-se cel mult coloane îngroşate. Montarea
radiatorului se poate face liber în faţa peretelui sau în nişă.
Montarea corpurilor de încălzire în nişă se limitează la cazuri strict necesare, rezultate din
condiţii de spaţiu (necesităţi de circulaţie a persoanelor, amplasare de mobilier, utilaj etc.), cerinţe
speciale de ordin estetic (teatre, muzee etc.).
De asemenea, se va evita mascarea corpurilor de încălzire, care este permisă numai atunci
când se folosesc agenţi purtători de căldură cu parametri ridicaţi, în scopul evitării pericolului de
arsură prin atingere directă, în încăperi destinate copiilor preşcolari (în creşe şi grădiniţe) sau în
încăperi cu cerinţe estetice speciale.

Radiatoare din fontă. Radiatoarele se montează pe console speciale,fiind asigurate contra

răsturnării prin susţinătoare. Când consolele nu pot fi încastrate în pereţi, radiatoarele se pot aşeza
pe picioare încastrate în pardoseală. Consolele se pot încastra numai în pereţi de zidărie, de
minimum 12,5 cm grosime, sau de beton, de 10 cm grosime, adâncimea minimă de încastrare a
consolelor fiind de circa 10 cm.
Trasarea poziţiei consolelor şi montarea lor este recomandabil să se execute după ce a fost
realizată pardoseala şi înainte ca zidăria să fie tencuită sau placată cu faianţă sau alte materiale de
finisaj.
Prima operaţie de trasare este aceea de a stabili cota pardoselii finite în dreptul locului unde
urmează a fi montat corpul de încălzire. Această operaţie se execută cu o riglă de lemn şi o nivelă de
apă pentru orizontalitate. Urmează trasarea axei ferestrei care va marca în acelaşi timp şi mijlocul
corpului de încălzire (în afară de cazul când prin proiect se dau alte indicaţii). Axa ferestrei se
prelungeşte în jos până la intersecţia cu linia care reprezintă cota pardoselii. Deasupra pardoselii sau
liniei ce reprezintă cota pardoselii finite, se trasează o a doua linie la 12 cm, ce reprezintă partea de
jos a corpului de încălzire. Se verifică dacă radiatorul prevăzut încape în spaţiul rămas (8 — 10 cm în
partea de sus). În funcţie de tipul radiatorului şi de numărul de elemente, se stabileşte numărul de
console şi de susţinătoare, necesare (tabelele 1 şi 2). Se înseamnă locul de montare a consolelor,
ţinând seama că distanţele dintre ele trebuie să fie totdeauna un multiplu de 6 cm — grosimea unui
element — în cazul radiatoarelor tip UREMOAS (STAS 7363-66) şi de 5 cm în cazul radiatoarelor tip
Feroemail (STAS 7364-66).

Tabela 1 Necesarul de console C şi de susţinătoare S pentru radiatoare (STAS 7363-66)

 Tabela 2 Numărul de console C şi de susţinătoare S pentru radiatoare (STAS 7364-66)

Poziţia primei console se stabileşte faţă de marginea radiatorului, şi anume la 10 sau 12 cm

de la margine. Atunci când sunt necesare mai multe console, distanţa dintre cele două console
marginale se împarte în mod egal, verificân-du-se ca totdeauna distanţa între ele să fie un multiplu de
6 sau 5 cm după tipul radiatorului. În partea superioară, ceva mai sus de mijlocul radiatorului (5 — 10
cm), se fixează poziţia susţinătorului care menţine radiatorul în poziţie verticală şi împiedică
răsturnarea lui. Găurile în pereţi, pentru montarea consolelor, pot fi lăsate din timpul executării
pereţilor şi de la turnare, în cazul panourilor mari, panourilor de faţadă, poziţia lor fiind însemnată în
planurile de construcţii, sau se execută după realizarea pereţilor. Găurile pentru încastrarea
consolelor sunt de 6 x 6 cm şi au adâncimea de 10—12 cm. Găurile se execută manual, metodă mai
simplă, dar cu productivitate mică, sau mecanic folosind maşini de găurit electrice portative, care au
randament ridicat şi nu deteriorează zidăria. Gaura dată se curăţă în interior de praf, se udă cu puţină
apă şi se umple aproximativ până la jumătate cu mortar de ciment, apoi se introduce consola având
grijă să fie aşezată în poziţie corectă. Pentru aceasta se pun sub console suporturi potrivite, astfel ca
o ţeavă cu diametrul egal cu cel al butucului radiatorului să stea pe toate consolele şi să fie perfect
orizontală. În această poziţie se înzidesc complet consolele, îndesând mortar de ciment în găuri
împreună cu bucăţi de cărămidă udate în prealabil cu apă. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită
umplerii găurii cu mortar, pentru a se realiza o încastrare bună. Radiatoarele se vor monta pe console
numai după. 2— 3 zile, după ce mortarul s-a întărit. În locul mortarului de ciment se poate folosi şi
ipsosul, care are avantajul unei întăriri mai rapide, dar încastrarea este mai slabă. În acest caz,
radiatoarele se montează pe console la numai 3—4 ore după înzidire.
Când peretele are o grosime prea mică, pentru a putea încastra consolele, radiatoarele se
montează pe un suport-picior fixat pe placa de beton prin copci de beton, înainte de finisarea
pardoselii. Numărul de suporturi şi amplasarea lor sunt aceleaşi ca în cazul consolelor. Radiatoarele
de tip 218 şi tip 300 ce se montează în cele mai multe cazuri la vitrine, unde parapetul este foarte
mic, se aşază pe suporturi-picior fără susţinătoare.Numărul de suporturi corespunde cu numărul de
console. Suporturile-picior se fixează pe placa de beton tot prin copci de beton care se acoperă când
se execută pardoseala.
 Radiatoare din tablă de oţel. Radiatoarele din tablă de oţel se montează respectând
aceleaşi distanţe ca şi în cazul radiatoarelor din fontă. Ele se montează pe console, cu care radiatorul
este livrat din fabrică. Consolele se încastrează în elementele de construcţie aşa cum s-a arătat la
radiatoarele din fontă.
Operaţiile de trasare şi montare se desfăşoară şi sunt asemănătoare cu cele arătate mai
înainte, la radiatoarele din fontă.

Serpentine şi registre. Serpentinele şi registrele se montează respectând aceleaşi distanţe

faţă de elementele de construcţie ca şi în cazul radiatoarelor. Operaţia de trasare şi de fixare a
consolelor în zidărie se execută în acelaşi mod ca şi la radiatoare.
Susţinerea serpentinelor se realizează cu ajutorul consolelor încastrate în zid cu mortar de
ciment. Distanţele la care se montează consolele sunt în funcţie de lungimea serpentinei şi de
numărul de ramuri. La o serpentină de circa 2 m lungime se pun două console, la distanţa de 20—30
cm de la marginea serpentinei, atât la ramura de sus cât şi la cea de jos. Dacă serpentina 'are mai
multe ramuri, la celelalte se montează câte o consolă la mijloc, la fiecare a doua ramură.
Registrele sunt corpuri de încălzire de dimensiuni şi greutate mare, de aceea se montează pe
console sau pe suporturi, atunci când grosimea peretelui nu permite montarea consolelor. Rigidizarea
şi menţinerea registrului în poziţie verticală se realizează cu ajutorul susţinătoarelor.
Consolele pot fi pentru pereţi din zidărie,sau pentru pereţi prefabricaţi.
Consolele se amplasează în partea de jos a registrului sub ţeava colectoare, la 15—20 cm de
la marginea registrului. Numărul consolelor depinde de lungimea şi greutatea registrului, considerând
că o consolă poate suporta o sarcină de circa 50 kg şi nu poate fi mai mic de două.
Atunci când nu se ştie greutatea registrului se pot pune:
— două console pentru lungimi până la l m;
— trei console pentru lungimi de la l m până la 1,50 m;

— patru console pentru lungimi de la 1,50 m până la 2 ta. Consolele se încastrează în

zidărie pe o adâncime de 12 cm. Când zidul este prea subţire pentru a suporta greutatea registrului,
sau nu are grosime suficientă pentru încastrarea consolelor, se prevăd suporturi.Numărul suporturilor
se stabilesc pe baza aceloraşi criterii ca în cazul consolelor. Susţinătoarele se montează câte unul la
registrele până la l m lungime şi câte două la registrele mai lungi de l m. Când se montează un singur
susţinător, acesta se pune la mijlocul registrului, la circa 20 cm sub partea lui superioară. Când este
nevoie de două susţinătoare, acestea se pun spre marginea registrului, între primele două ţevi
verticale (la registrele verticale) sau la 10 — 20 cm de la margine în cazul registrelor orizontale.
Susţinătoarele se fixează în perete cu mortar de ciment, prin încastrare pe o adâncime de 5 cm, sau
prin prindere cu şurub, prin împuşcare.

Convectoare. Convectoarele cu mască se amplasează de preferinţă sub ferestre fără glaf,

centrate pe axa ferestrei. Convectorul se fixează pe perete prin intermediul celor două console care
se livrează împreună cu convectorul. Consolele se fixează la o distanţă de 100 mm de la marginea
măştii şi, în funcţie de tipul convertorului, la 183 sau 218 mm de la pardoseala.

Fiecare consolă, se fixează în perete cu ajutorul a câte două şuruburi de înzidire.

Convectoarele de plintă se fixează în perete cu ajutorul unor şuruburi de înzidire, în care se
prind peretele din spate şi cele două console pe care se montează elementul de încălzire şi masca.
Numărul de şuruburi, între 4 şi 8 bucăţi, este în funcţie de lungimea con vectorului. În tabela 1 şi
figura 2 sunt date cotele ce trebuie respectate la trasare. Desfăşurarea operaţiei de trasare este
identică ca şi la celelalte corpuri de încălzire.

Tabela 3
Dimensiunile de montaj ale convectoarelor de plintă
 Convectoradiatoare. Convectoradiatorul tip panou CRP se montează faţă de peretele din
spate gata finisat la o distanţă de 85 mm până în axa mufei de racordare, utilizând în acest scop
elementele de fixare pe pereţi (una sau două console superioare şi două console inferioare), livrate
de fabrică împreună cu corpul de încălzire. Consolele sunt din oţel lat de 20 x 3 mm sau 30 X 3 mm.
Montarea convectoradiatorului la o distanţă mai mică faţă de perete are un efect negativ asupra
performanţelor termice. Faţă de pardoseală, distanţa minimă este de 80 mm. Când
convectoradiatorul se montează sub glaful ferestrei, între glaf şi partea de sus a corpului de încălzire
trebuie să se asigure o distanţă de minimum 80 mm. Ţinând seama că mon-ţarea corpului de
încălzire CRP se realizează când camera este complet finisată poziţia elementelor de fixare şi a
conductelor de legătură trebuie precis poziţionate, în vederea asigurării distanţelor precizate mai
înainte.
Pentru trasarea corectă se vor folosi şabloane de inventar cu înălţimea corespunzătoare celor
trei tipuri de convectoradiatoare ce se produc. Şablonul se compune din:
—o riglă fixă 7, cu diviziuni marcate de la 4 la 15 pe ambele feţe, pentru stabilirea lungimii
totale Ltot a convectoradiatorului, când acesta are un număr mai mic de 15 ţevi. Rigla fixă are un
reper sudat pentru poziţionarea elementelor de fixare superioare atunci când numărul de ţevi este
mai mare de 10;
— o riglă culisantă 2, cu diviziuni marcate de la l la 13 pe ambele feţe, şi care permite
stabilirea lungimii totale a convectoradiatorului când are un număr de ţevi mai mare de 15, şi
maximum 28 ţevi cel mai mare corp ce se fabrică;
— un braţ vertical 3, care are sudate două mufe G 3/8 ", pentru stabilirea
poziţiei şi distanţei între axele racordurilor;
— un braţ orizontal cu doua repere sudate 4, pentru fixarea poziţiei
consolelor de sprijin inferioare în cele două situaţii;
— numărul de ţevi n < 10 sau n > 10.
Operaţia de trasare începe prin însemnarea deasupra pardoselii, la minimum 80 mm, a liniei care
reprezintă partea de jos a convectoradiatorului. Dacă corpul de încălzire este montat sub fereastră se
înseamnă axa acesteia, iar faţă de axă limitele laterale ale convectoradiatorului. Distanţele de montaj
ale elementelor de prindere sunt date în figura Prin folosirea şablonului operaţia de trasare se
simplifică foarte mult şi creşte precizia. Şablonul se pune cu braţul orizontal pe linia care marchează
partea de jos şi cu braţul vertical pe linia care marchează marginea convectoradiatorului. Se
înseamnă pe perete axele conductelor de legătură în dreptul celor două mufe şi poziţia şuruburilor M
6 care fixează elementele de prindere de perete. Prin răsturnare şablonul se pune la cealaltă margine
repetându-se operaţia.
Şuruburile pot fi împuşcate sau prinse cu mortar de ciment.
Pentru corpurile de încălzire până la 10 ţevi se prevăd două console inferioare şi una
superioară, în cazul corpurilor de încălzire cu mai mult de 10 ţevi se folosesc doua console inferioare
şi două superioare.
 3. PROBAREA, MONTAREA ŞI RACORDAREA
LA INSTALAŢII A CORPURILOR DE ÎNCĂLZIRE

După stabilirea poziţiei şi montarea dispozitivelor de fixare şi susţinere urmează montarea

corpurilor de încălzire.
Montarea radiatoarelor comportă următoarele operaţii principale:
— niplarea radiatoarelor în numărul de elemente corespunzător proiectului;
— încercarea la presiune hidraulică a corpului radiatorului ;
— montarea radiatorului pe console şi prinderea cu susţinătoare;
— montarea robinetului de dublu reglaj şi a racordului olandez;
— racordarea la coloane.
Elementele de radiator sunt livrate din fabrica asamblate în corpuri a câte 10 elemente, având
montate într-o parte dopuri de metal cu filet l 1/4" stânga, iar în cealaltă parte dopuri protectoare de
lemn. Corpurile de radiator se depozitează cu cele patru orificii astupate până la operaţia de niplare,
pentru a evita pătrunderea murdăriilor, molozului, balastului etc., pe tipuri, tn poziţie culcat pe cusaci
de lemn, la o distanţă de minimum 15 cm de la pământ şi în stive de maximum 1,5 m înălţime.
Stivuirea se realizează în poziţia încrucişată, iar între două rânduri de radiatoare din stivă se pun
şipci de lemn.
Stiva se acoperă cu carton bitumat sau cu o folie de polietilenă.
Înainte de niplare, fiecare element de radiator se verifică să nu prezinte defecte de turnare,
urme de lovituri sau crăpături. .
Suprafeţele butucilor prin care se etanşează elementele trebuie să fie perfect plane. Se
examinează fiecare element dacă nu are în interior nisip rămas de la turnare, care transportat de apa
sau abur în instalaţie poate produce deteriorarea aparatajului sau înfundarea conductelor. Corpurile
de radiator până la 15—20 elemente se niplează într-un atelier central şi apoi se transportă la locul
de montaj. Corpurile de radiator cu mai mult de 15—20 elemente trebuie să fie niplate chiar la locul
de montare, atât pentru a evita transportul lor, care este mai greoi datorită greutăţii mari, cât şi
datorită faptului că prin diversele manipulări, îmbinările şi etanşările dintre elemente se pot deteriora.
Corpurile din câte 10 elemente, pentru radiatoarele care funcţionează cu abur sau apă
supraîncălzită, sunt deniplate element cu element, pentru a fi reniplate cu garnituri speciale de
clingherit.
Niplarea şi deniplarea elementelor de radiator se execută cu ajutorul unei chei speciale. Niplul
este o piesă care realizează legătura intre două elemente: de radiator. În exterior, pe o jumătate din
lungime, niplul are filet stânga pe cealaltă jumătate, filet dreapta. În interior este prevăzut cu două
nervuri longitudinale în care se sprijină vârful lăţit al cheii de radiator la înşurubarea (niplarea) sau
deşurubarea (deniplarea) niplului.
Pentru niplare, elementele de radiator sunt aşezate pe un banc de ni-plare sau pe o
pardoseală, pe muchie, în poziţie orizontală. Operaţia de niplare se desfăşoară în felul următor:
— se iau două nipluri şi se înşurubează doar un şanţ în butucul elementului de sus şi jos;
— se introduce garnitura pe nipluri;
— elementul ce urmează a fi asamblat se aduce
lângă elementele asamblate, niplul se înşurubează cu mâna în mod egal, câteva rotaţii, în aşa fel
încât să prindă primele şanţuri ale filetului;
— se continuă strângerea cu cheia de radiator de către doi muncitori, simultan' pe
aceeaşi parte, la ambele nipluri, astfel că elementele să rămână tot timpul paralele între ele. Spre
sfârşitul strângerii, învârtiturile trebuie făcute de cei doi oameni în acelaşi ritm, până ce începe să se
simtă o rezistenţă nu prea mare, în caz contrar elementele pot crăpa la butuc sau se poate rupe
filetul. Pentru a introduce cheia mimai până la niplul ce urmează a fi strâns, se înseamnă cu creta pe
cheia aşezată în afara radiatorului, distanţa cât trebuie introdusă.
Dacă radiatorul apare strâmbat după niplare, înseamnă că unele elemente prezintă defecte
de prelucrare a suprafeţelor plane ale butucilor, acestea nefiind paralele între ele. Elementele defecte
se vor elimina.
Garniturile au o grosime de 0,3—0,5 mm, diametrul interior este de 40 mm iar cel exterior de
60 mm. în timpul strângerii, garniturile fiind presate, grosimea lor se reduce la 0,2—0,3 mm, locul de
îmbinare între elemente apărând ca o linie subţire abia vizibilă.
O bună etanşare între elemente se obţine în primul rând prin prelucrarea îngrijită a
suprafeţelor metalice de contact. Garnitura nu serveşte decât pentru umplerea micilor asperităţi
invizibile cu ochiul liber, de aceea practica de a pune o garnitură groasă pentru a etanşa mai bine
este greşită. Garniturile care se pun la radiatoarele ce funcţionează cu apă caldă, sunt din carton
duplex sau triplex, îmbibate timp de 8 — 10 ore cu miniu de plumb şi ulei de in fiert. Elementele
radiatoarelor ce urmează a funcţiona cu abur sau cu apă fierbinte se ctanşează cu garnituri de
clingherit, de 0,5 mm, îmbibate cu pastă de grafit.
După niplare se face proba de presiune hidraulică, cu ajutorul unei pompe de presiune
hidraulică, folosită în mod curent pe şantier, pentru probarea conductelor şi a altor elemente de
instalaţie. Această probă este bine să se efectueze la circa 48 de ore de la terminarea niplării, pentru
ca polimerizarea etanşării să fie realizată. Radiatoarele mai mici de 15—25 elemente se probează
într-un punct central special amenajat, unde există un punct de alimentare cu apă, canalizare,
bancuri de probă etc. Radiatoarele cu un număr mai mare de elemente se niplează şi se probează în
corpuri de câte zece, apoi se transportă şi se niplează la numărul de elemente necesar, chiar la locul
de montaj.
Radiatorul se pregăteşte pentru probă montând la unul din capete două dopuri de radiator de l
1/4" şi, se etanşează cu fuior de cânepă îmbibat cu pastă de miniu de plumb. La celălalt capăt, în
partea de sus, se pune o reducţie de 1/4" —1/2", la care se montează, prin intermediul unui.niplu, un
robinet de trecere de 1/2" prin care se evacuează aerul, la umplerea radiatorului cu apă. în partea de
jos se pune tot o reducţie de l 1/4'—1/2" şi un racord olandez de 1/2" cu o bucată de ţeavă, prin care
se umple radiatorul cu apă. Corpul de radiator pregătit pentru proba hidraulică se aşază pe un
postament pe pardoseală, sau pe un banc de probă special amenajat şi se racordează la pompa de
presiune hidraulică. Poziţia radiatorului trebuie să fie verticală, puţin ridicat în partea la care se află
montat robinetul pentru aerisire. Pompa este prevăzută cu un robinet de trecere pentru izolarea
pompei de radiator şi cu un manometru care indică presiunea realizată. Se face legătura între pompă
şi radiator şi prin acţionarea pompei începe umplerea cu apă a radiatorului. Atât robinetul pompei cât
şi cel de pe radiator sunt în poziţie deschisă. Când prin robinetul de aerisire începe să curgă numai
apă, se închide şi se continuă pomparea până când manometrul indică presiunea de probă. Pentru
radiatoare, presiunea de probă este de 1,5 ori presiunea maximă din instalaţie, dar nu mai mică de
5,0 daN/cm2. În acest moment se închide şi robinetul pompei. În timp ce se verifică dacă nu sunt
elemente sparte, crăpate, cu pori sau dacă strângerea garniturilor şi etanşarea s-au realizat bine, se
observă că presiunea indicată de manometru să nu scadă. Defectele descoperite se înseamnă cu
creta şi se trece la remedierea lor, bineînţeles după golirea radiatorului. În timpul golirii, robinetul de
aerisire trebuie să fie în poziţie deschisă, pentru a permite aerului să intre în radiator. Elementele
poroase sau crăpate se înlocuiesc cu altele în stare bună, garniturile care lăcrimează se strâng etc.
Toate defectele descoperite trebui remediate, pentru a evita demontarea radiatoarelor atunci când se
efectuează proba generală a instalaţiei. După executarea remedierilor se efectuează nouă probă
hidraulică şi numai dacă nu se observă pierderi de apă şi presiunea este constantă se poate
transporta radiatorul în încăperea în care va fi montat. Transportul şi manipularea radiatoarelor se
execută cu multă atenţie.
După montarea radiatoarelor pe console şi prinderea lor cu susţinătoare, se montează sus
robinetul de dublu reglaj, prin intermediul unei reducţii de. la l 1/4" la diametrul robinetului prevăzut în
proiect, şi jos un racord olan-dez eu cot. Radiatoarele se racordează numai prin îmbinări
demontabile. Radiatoarele se leagă la coloane prin legături orizontale.
Corpurile de încălzire se leagă la coloane astfel încât agentul încălzitor să circule de sus în
jos.Legăturile la corpurile de încălzire se prevăd de regulă pe aceeaşi parte. Radiatoarele cu mai mult
de 25- de elemente se racordează în diagonală.Pentru asigurarea unei bune circulaţii, nu se
recomandă corpuri de radiator cu un număr mai mare de 40 de elemente.
Ultima operaţie este aceea de vopsire. Din fabrică radiatoarele vin date cu un grund, pentru a
proteja suprafaţa metalică în timpul transportului şi al depozitării până la montaj. Vopsirea definitivă
se execută după montarea pe poziţie, cu vopsea rezistentă la temperatura de regim, în unul sau
două straturi.
Serpentinele si registrele se aduc pe şantier gata sudate, confecţionate într-o întreprindere
specializată sau într-un atelier central al întreprinderii de execuţie. Pentru asigurarea calităţii execuţiei
nu se recomandă executarea pe şantier.
Registrele se livrează cu mufe cu filet interior, în cazul funcţionării cu apă caldă şi abur de
joasă sau medie presiune, şi cu ştuţ cu flanşă, în cazul funcţionării cu apă fierbinte. Racordurile cu
mufă vin protejate cu dopuri de lemn, racordurile cu flanşe vin cu garnitura de clingherit montată dar
cu gaura nedecupată şi contraflanşe.
Montajul registrelor se reduce la:
-probare,
- aşezare pe console,
- prindere de susţinătoare,
- montarea armăturilor de închidere
 - racordarea la coloane.
Serpentinele şi registrele montate aparent se. probează la o presiune de probă de 1,5 ori
mai mare decât presiunea de regim, dar nu mai mică de 5 daN/cm 2; cele ce urmează a fi
înglobate în elemente de construcţii se probează la presiunea de 40 daN/cm 2, după ce au fost
verificate prin proba cu bile, pentru a constata dacă nu există strangulări ale secţiunii libere în urma
sudurilor sau deformări de secţiune. Pe durata probei de presiune, registrele şi serpentinele vor fi
lovite cu ciocanul la toate sudurile.
Aşezarea pe console şi prinderea de susţinătoare este asemănătoare cu cea de la radiatoare.
Ca orice corp de încălzire, şi registrele se racordează prin îmbinări demontabile. Fiind cel mai
des întrebuinţate în instalaţii cu apă fierbinte sau abur de medie presiune se prevăd, de obicei,
robinete de închidere cu mufă sau flanşe.
Racordul de intrare şi de ieşire a agentului încălzitor trebuie să fie amplasat la punctul cel mai
de sus şi respectiv cel mai de jos, pentru a asigura aerisirea şi golirea serpentinei sau a registrului.
Registrele din ţevi orizontale cu lungimi mai mari "ca triplul înălţimii şi registrele din ţevi
verticale a căror lungime depăşeşte dublul înălţimii se racordează în diagonală.
Serpentinele şi registrele vin grunduite şi se vopsesc pe poziţie, de către executant, cu
vopsea rezistenta la temperatură.
Corpul de convector se livrează într-un ambalaj din carton ondulat, bateria fiind învelită într-o
pungă de polietilenă. Racordurile de intrare şi de ieşire a convectoarelor cu mască sunt prevăzute cu
filet exterior de 1/2", 3/4" şi l", după cum se specifică în comandă. Racordurile sunt protejate cu
capace de plastic contra .pătrunderii de corpuri străine în baterie şi pentru protejarea.filetului.
Convectoarele de plintă au racordurile de 1/2" sau 3/4" cu filet interior; racordurile sunt protejate cu
dopuri din material plastic. Convectorul este livrat cu consolele de fixare inclusiv şuruburi, prezoane
etc. Masca se livrează gata finisată, fiind vopsită cu lac rezistent, la temperatură. Convectoarele se
depozitează în picioare, în cel mult două rânduri suprapuse, ferite de intemperii, într-un spaţiu închis.
Înainte de a trece la montarea convectorului pe poziţie trebuie verificată bateria, dacă
aripioarele nu sunt deformate prin strivire, lovire etc. Micile deformaţii care au apărut în timpul
transportului se vor remedia de către instalator. Masca convectorului nu trebuie să prezinte lovituri,
zgârie-turi etc. Se verifică tencuiala peretelui în zona unde urmează să fie montat convectorul; ea
trebuie să asigure, prin planeitatea ei, un contact bun, pe contur al măştii, pentru evitarea infiltraţiilor
laterale de aer, care duc la diminuarea performanţelor termice. Nu sunt permise interstiţii mai mari
de 2 mm.
Deoarece convectoarele vin din, fabrică, gata probate cu certificat de garanţie nu este
necesară probarea pe şantier înainte de montare.
Montarea convectorului este recomandat să se facă simetric faţă de lungimea ferestrei. Întâi
se montează bateria, în poziţie orizontală la instalaţiile funcţionând cu apă caldă sau cu apă fierbinte
şi cu o pantă de 5%„ spre conducta de condens instalaţiile cu abur. Dacă bateria funcţionează cu
apă caldă sau cu apă fierbinte, mufele de racordare sunt în partea de sus a colectorului, iar în cazul
aburului, bateria se montează în poziţie răsturnată, cu mufele în partea de jos a colectorului, în
timpul executării construcţiei şi până la darea în exploatare a instalaţiei, bateria convectorului,
montată pe amplasamentul ei, va fi învelită cu ambalajul de protecţie livrat de fabrică. Masca
convectorului se montează numai după zugrăvirea încăperii; în tot timpul executării lucrărilor se
păstrează în magazie.
Convectoradiatoarele se livrează ambalate, gata finisate, grunduite şi vopsite cu un strat de
email rezistent la temperatură. Se transportă şi se depozitează numai în poziţie verticală şi se
montează o dată cu ultimele ope-raţii de finisaj interior (montarea întrerupătoarelor electrice, a
prizelor, a bateriilor la băi, a robinetelor). Proba la rece a instalaţiei se efectuează fără
convectoradiatoarele montate, iar proba la cald, după montarea convecto-radiatoarelor, verificând
instalaţia în ansamblul ei.
Dacă este necesară încălzirea clădirii în faza de execuţie a construcţiei, nu se folosesc
convectoradiatoare ci registre de inventar, care se racordează la capetele ţevilor de legătură a
convectoradiatoarelor.
Operaţia de montare constă în aşezarea pe console şi prinderea de susţinătoare, montarea
armăturilor de închidere în funcţie de agentul termic utilizat: robinete de dublu reglaj, pentru apă caldă
sau abur de joasă presiune, robinete de închidere cu mufă sau flanşă, la apă fierbinte sau abur de
medie presiune, şi legătura la coloană.
Variantele de racordare influenţează emisia termică a corpurilor de încălzire. De regulă, se
folosesc racordurile cu circulaţia agentului termic sus-jos, care conduc la cea mai mare putere
termica şi respectiv la cele mai reduse dimensiuni ale corpurilor de încălzire.
În general, corpurile de încălzire cu lungime sub 1,2m se racordează pe aceeaşi parte (dacă
acest lucru este posibil prin construcţia corpului), iar corpurilor mai lungi de 1,2m se racordează în
diagonală.
Pentru legarea corpurilor de încălzire la coloane, se recomandă respectarea distanţelor
minime între corp şi coloană, prescrise de normativul I 13. Când nu se pot respecta aceste distanţe,
racordarea se face în diagonală.
În cazul altor scheme (exemplu: distribuţia individuală monotubulara orizontală în pardoseală),
legarea corpurilor de încălzire se face conform cu instrucţiunile tehnice ale furnizorului elementelor
de racordare folosite.

4. ALEGEREA ŞI DIMENSIONAREA CORPURILOR DE ÎNCĂLZIRE

4.1. ALEGEREA TIPULUI DE CORP DE ÎNCĂLZIRE

Alegerea unui corp de încălzire se face tinând seama pe de o parte de gustul şi preferinţele
beneficiarului, iar pe de altă parte de :
- parametrii maximi de temperatură şi presiune ai agentului termic la care rezistă corpul
ales;
- marimea spatiilor de montare existente în încăpere şi posibilitatea acestuia de a
satisface eventualele condiţii speciale impuse de specificul încăperii sau de activităţile
ce se desfăşoară în ea;
- se ţine seama de avantajele şi dezavantajele fiecărei categorii de corpuri de încălzire.
Într-o aceeaşi instalaţie de încălzire centrală, se recomandă utilizarea unor corpuri de
încălzire cu valori ale exponentului de reglare cât mai apropiate.

DIMENSIONAREA CORPURILOR DE ÎNCĂLZIRE

Calculul de dimensionare se face în conformitate cu prevederile generale din STAS1797/1,

corelate cu prevederile particulare ale :
- normelor de fabricaţie;
- instrucţiunilor de utilizare;
- prospectelor şi agrementelor corpurilor de încălzire.
Mărimea şi numărul corpurilor de încălzire montate într-o încăpere se determină prin calcul
astfel încât puterea termică Φ a acestora să fie egală cu necesarul de căldură Q al încăperii,
conform STAS 1907/1.
Corpul de încălzire ales trebuie să aibă dimensiunile de gabarit corelate cu cele ale spaţiului
de montare existent în încăpere.
 4.2.1. VARIANTA CUNOAŞTERII PUTERII TERMICE NOMINALE PE ELEMENT

Numărul de elemente al corpului de încălzire se calculeaza cu relaţia:

N = Q / Φn × a ×ct ×cr × cm ×ch × cv [ buc ]

în care :

Φn – putere termică nominală pe element, ( W/element) se ia din norme, instrucţiuni, agremente,

prospecte în funcţie de tipul corpului de încălzire;
a – coeficient de corecţie adimensional, aplicabil numai la radiatoarele din fontă, depinzând de
numarul N al elementelor care alcătuiesc radiatorul, ale caror valori sunt tabelate;
ct – coeficient de corecţie pentru diferite medii de temperatură altele decât cea nominală ,
adimensional, ale carui valori sunt tabelate;
cr – coeficient de corecţie care ţine seama de modul de racordare a corpului de încălzire, ale cărui
valori sunt tabelate;
cm – coeficient de corecţie care ţine seama de locul de montare a corpului de încălzire, ale cărui
valori se pot lua din tabele;
ch – coeficient de corecţie care ţine seama de altitudinea ( h) deasupra nivelului mării ;
Coeficientul de corecţie ch cu altitudinea
Altitudinea h, în m 0 500 1000 1500 2000
ch 1,00 0,97 0,95 0,93 0,91

cv – coeficient de corecţie care ţine seama de culoarea vopselei suprafeţei exterioare a corpului
de încălzire, diferită de cea normală ( considerată a fi vopseaua de culori deshise , fără pigmenţi
metalici).
 pentru corpurile de încălzire livrate gata vopsite de producător cv = 1,0;
 pentru corpurile de încălzire vopsite pe şantier se aplica cv = 1,0 ( fără pigmenţi
metalici) şi cv = 0,90 ( pentru pigmenţi metalici).

4.2.2. VARIANTA CUNOAŞTERII PUTERII TERMICE NOMINALE PE UNITATEA DE LUNGIME

Lungimea L a corpului de încălzire se calculează cu relaţia :

L = Q / Φn ×ct ×cr × cm ×ch × cv [m]

În care :

Φn – putere termică nominală pe unitatea de lungime ( W/m) , care se ia din norme,instructiuni,

prospecte;
ct – coeficient de corecţie pentru diferite medii de temperatură altele decât cea nominală ,
adimensional, ale carui valori sunt tabelate;
cr – coeficient de corecţie care ţine seama de modul de racordare a corpului de încălzire, ale cărui
valori sunt tabelate;
cm – coeficient de corecţie care ţine seama de locul de montare a corpului de încălzire;
ch – coeficient de corecţie care ţine seama de altitudinea ( h) deasupra nivelului mării ;
Coeficientul de corecţie ch cu altitudinea
Altitudinea h, în m 0 500 1000 1500 2000
ch 1,00 0,97 0,95 0,93 0,91
 cv – coeficient de corecţie care ţine seama de culoarea vopselei suprafeţei exterioare a corpului
de încălzire, diferită de cea normală ( considerată a fi vopseaua de culori deshise , fără pigmenţi
metalici).
 pentru corpurile de încălzire livrate gata vopsite de producător cv = 1,0;
 pentru corpurile de încălzire vopsite pe şantier se aplica cv = 1,0 ( fără pigmenţi
metalici) şi cv = 0,90 ( pentru pigmenţi metalici).

Din diagrama de fabricaţie a corpului de încălzire se alege corpul care are lungimea cea mai
apropiata de cea rezultată prin calcul.

4.2.3. VARIANTA CUNOAŞTERII PUTERII TERMICE NOMINALE Φ (W/ corp) A

FIECĂREI TIPODIMENSIUNI DE CORP DE ÎNCĂLZIRE

Când în documentaţia tehnică a produsului se găseşte întabelată însăşi puterea termică a

fiecărei tipodomensiuni Φ in W/corp, în condiţiile de temperaturi ale agentului termic td/tî şi
temperaturii interioare ti din proiect, atunci se ia acea tipodimensiune care satisface relaţia:
Φ = Q / cr × cm ×ch × cv [ W/ corp ]

în care:

cr – coeficient de corecţie care ţine seama de modul de racordare a corpului de încălzire, ale cărui
valori sunt tabelate;
cm – coeficient de corecţie care ţine seama de locul de montare a corpului de încălzire, ale cărui
valori se pot lua din tabele;
ch – coeficient de corecţie care ţine seama de altitudinea ( h) deasupra nivelului mării ;
Coeficientul de corecţie ch cu altitudinea
Altitudinea h, în m 0 500 1000 1500 2000
ch 1,00 0,97 0,95 0,93 0,91

cv – coeficient de corecţie care ţine seama de culoarea vopselei suprafeţei exterioare a corpului
de încălzire, diferită de cea normală ( considerată a fi vopseaua de culori deshise , fără pigmenţi
metalici).
 pentru corpurile de încălzire livrate gata vopsite de producător cv = 1,0;
 pentru corpurile de încălzire vopsite pe şantier se aplica cv = 1,0 ( fără pigmenţi
metalici) şi cv = 0,90 ( pentru pigmenţi metalici).

4.2.4. VARIANTA CUNOAŞTERII PUTERII TERMICE NOMINALE Φn (W/ corp) A

FIECĂREI TIPODIMENSIUNI DE CORP DE ÎNCĂLZIRE

În acest caz , se alege din documentatia tehnică a produsului acea tipodimensiune de corp de
încălzire care satisface relatia :
Φn = Q / ct ×cr × cm ×ch × cv [W/ corp]

ct – coeficient de corecţie pentru diferite medii de temperatură altele decât cea nominală ,
adimensional, ale carui valori sunt tabelate;
cr – coeficient de corecţie care ţine seama de modul de racordare a corpului de încălzire, ale cărui
valori sunt tabelate;
cm – coeficient de corecţie care ţine seama de locul de montare a corpului de încălzire, ale carei
valori sunt tabelate;
ch – coeficient de corecţie care ţine seama de altitudinea ( h) deasupra nivelului mării ;
Coeficientul de corecţie ch cu altitudinea
 Altitudinea h, în m 0 500 1000 1500 2000
ch 1,00 0,97 0,95 0,93 0,91

cv – coeficient de corecţie care ţine seama de culoarea vopselei suprafeţei exterioare a corpului
de încălzire, diferită de cea normală ( considerată a fi vopseaua de culori deshise , fără pigmenţi
metalici).
 pentru corpurile de încălzire livrate gata vopsite de producător cv = 1,0;
 pentru corpurile de încălzire vopsite pe şantier se aplica cv = 1,0 ( fără pigmenţi
metalici) şi cv = 0,90 ( pentru pigmenţi metalici).

4.2.5. VARIANTA ÎNLOCUIRII UNOR CORPURI DE ÎNCĂLZIRE EXISTENTE

Când se operează înlocuirea unor corpuri de încălzire în instalaţiile existente, fără ca

necesarul de căldură al încăperii Q să se fi modificat, se poate utiliza una din formulele de echivalare
termică următoare:
fie suprafaţa echivalentă termic Sechiv ( daca se cunoaşte):

NI=NE ( SechivE / SechivI )

fie puterea termică nominală Φn :

NI=NE (ΦnE / ΦnI )

în care :
I = indice reprezentând corpul de încălzire înlocuitor;
E = indice reprezentând corpul de încălzire existent ;

5. NORME SPECIFICE DE SECURITATE A MUNCII, DE PREVENIRE

 ŞI STINGERE A INCENDIILOR

Dezvoltarea în ritm rapid a economiei naţionale cere perfecţionarea continuă a procesului de

producţie la nivelul tehnicii şi ştiinţei mondiale. îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi ridicarea
nivelului de trai al celor ce muncesc, grija pentru om şi pentru nevoile sale, constituie o trăsătură
esenţială a orânduirii socialiste.
Creşterea şi perfecţionarea forţele de producţie se împletesc organic cu grija pe care statul
nostru o acordă protecţiei muncii şi apărării sănătăţii oamenilor.
În spiritul acestei legi, protecţia muncii face parte integrantă din procesul de producţie, iar
obligaţia şi răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de protecţie a muncii o au cei ce
organizează şi conduc procesul de muncă, începând cu şeful de echipă, maistrul şi conducătorii
întreprinderii. O deosebită grijă trebuie avută şi pentru valorile materiale ce aparţin întregului popor.
De aceea, în cadrul procesului tehnologic de pregătire a lucrului şi de montare a instalaţiilor de
încălzire, trebuie respectate anumite reguli de prevenire şi de combatere a incendiilor.
Este interzisă folosirea sculelor şi a maşinilor-unelte defecte, întrucât acestea pot provoca
accidente. Verificarea echipamentelor şi a sculelor trebuie; executată periodic de către conducătorul
procesului de muncă. Pe şantier nu trebuie folosite fierăstraie de mină pentru tăierea metalelor, fără
mâner, cu mânere improvizate sau cu rama ferăstrăului prost fixată în mâner; aceste defecţiuni pot
da naştere la accidente grave.
Sculele de mână se transportă în lădiţe sau în truse speciale a căror greutate va fi de
maximum 20 kg.
Operaţiile de prelucrare a ţevilor (tăiere, îndoire) nu se execută pe schelele destinate
operaţiilor de montaj. Toate aceste operaţii se execută numai pe bancul de lucru.
Ajustarea racordurilor între conducte se poate realiza pe schelele de montaj.
La maşinile de prelucrat pot lucra numai muncitori bine instruiţi, cunoscători ai funcţionării lor
şi ai tehnologiei de lucru.
Deoarece în timpul operaţiei de sudare se degajă o lumină orbitoare împreună cu radiaţii
ultraviolete şi infraroşii cu efect vătămător asupra ochilor şi a pielii sau stropiri cu material
incandescent, care pot produce arsuri sau să aprindă hainele sudorului, înainte de începerea
operaţiei de sudare, atât sudorul cât şi ajutoarele lui, vor îmbrăca materiale de protecţie ca: mănuşi,
şorţuri, ghete sau jambiere din piele, în timpul sudării, pentru protecţia ochilor, feţei şi a gâtului,
sudorul va avea ochelari, mască sau ecranul de mână. Se recomandă ca generatorul de acetilenă să
nu fie în încăperea unde se lucrează, ci într-o încăpere separată. Atunci ,când altă soluţie nu există,
distanţa între generator şi locul unde se sudează va fi de minimum 10 m. În încăperea generatorului
de acetilenă nu se intră cu flacără deschisă (chibrit, lampă de petrol etc.), de asemenea, pentru a se
evita producerea de scântei, pardoseala va fi executată din materiale care nu produc scântei prin
lovire (asfalt, cauciuc, PCV).
Incendiile produse de acetilenă de carbid sau cele izbucnite în apropierea depozitelor de
carbid nu se sting decât cu nisip, pământ uscat sau cu stingătoare cu spumă şi praf; în nici un caz nu
se admite folosirea apei.
Generatoarele de acetilenă folosite vor fi cu filtru epurator şi cu supape hidraulice de
siguranţă umplute cu apă până la nivelul respectiv.
Depozitarea, manipularea şi păstrarea carbidului trebuie făcută cu mare atenţie, din cauza
pericolului de incendiu, astfel:
— carbidul trebuie păstrat în butoaie ermetic închise, în depozite uscate, bine aerisite,
construite din materiale necombustibile;
— butoaiele de carbid se depozitează pe rafturi, la o înălţime minimă de 20 cm de la
pardoseală;
— în depozitul de carbid nu este permis să existe chiuvete cu apă, să se depoziteze vase
cu lichide etc.;
—pe uşa depozitului se va afişa inscripţiile „DEPOZIT DE CARBID SE INTERZICE
STROPIREA CU APĂ ŞI ACCESUL CU FOC”
—butoaiele de carbid nu se deschid cu corpuri care prin lovire pot produce scântei (ciocane,
dălţi etc.) sau cu flacără;
—depozitul de carbid trebuie dotat cu lopeţi, găleţi, extinctoare cu spumă sau praf şi cu cel
puţin 100 kg nisip uscat.
La terminarea lucrului, generatorul de acetilenă se goleşte şi se curăţă cu atenţie.
Reziduurile de carbid din generator se depozitează într-o groapă specială este interzisă
aruncarea lor în reţeaua de canalizare. Groapa în care; se depozitează reziduurile de carbid va fi
situata la cel puţin 20 m faţă de clădiri sau de drumuri şi va fi îngrădită pe tot perimetrul cu o
balustradă înaltă de l m. Apropierea cu flacără: de aceste gropi nu este permisă; în acest scop se
afişează, în mod vizibil din toate, părţile, inscripţii corespunzătoare. Când îngheaţă apa în generator,
se dezgheaţă numai cu apă caldă saucu abur.
Utilizarea furtunurilor de acetilenă pentru oxigen poate. produce explozii, de aceea este
interzisă.
Recipientele de oxigen se transportă numai cu inele de cauciuc la capete. Nu vor fi folosite
recipiente la care:
— a expirat termenul reviziei periodice sau nu sunt
verificate după normele în vigoare ale metrologiei;
— lipsesc poansoanele prevăzute de reglementările metrologiei;
—ventilele sunt defecte;
- se constată deteriorări vizibile pe corp (fisuri, turtituri, umflături, . coroziuni etc.);
— lipsesc inscripţiile regulamentare şi nu sunt vopsite în culorile respective;
- suporturile de bază sunt deteriorate, montate strâmb, sau lipsesc.
Recipientele se păstrează şi se utilizează în poziţie verticală, aşezate într-un stelaj special.
Recipientele nu se transportă cu reductorul montat; acesta se demontează şi se pune capacul
recipientului.
Robinetele sau capacele protectoare nu se etanşează cu miniu de plumb sau alte vopsele.
Robinetele sau conductele de oxigen nu trebuie să vină în contact cu unsoare, uleiuri sau materii
grase, deoarece se pot produce explozii. Pentru acelaşi motiv ştergerea sau curăţirea ventilelor nu se
vor executa cu câlţi, bumbac sau alte materii fibroase care pot conţine grăsimi. Etanşeitatea
robinetelor se verifică numai cu apă săpunită, înainte de începerea operaţiei de sudare electrică,
sudorul verifică mânerul cleştelui portelectrod şi cablurile electrice, urmărind ca acestea să nu aibă
defecte sau izolaţia deteriorată şi să nu existe posibilitatea atingerii cu mâna a părţilor metalice.
Hainele pe care le îmbracă sudorul nu trebuie să fie umede sau îmbibate cu praf metalic, deoarece
se expune pericolului de electrocutare. Plăcile de borne ale agregatelor sau transformatoarelor de
sudură trebuie să fie protejate împotriva atingerii accidentale. Bornele trebuie bine fixate pe o placă
izolantă iar strângerea lor se Verifică cel puţin o dată pe schimb. La orice părăsire a locului de
muncă, sudorul este obligat să întrerupă curentul electric de alimentare a agregatului sau
transformatorului.
La operaţia de îndoire la cald a ţevilor trebuie respectate următoarele instrucţiuni de protecţie
a muncii:
— ţevile se umplu numai cu nisip bine uscat ;
— nisipul umed produce în timpul încălzirii abur care poate produce accidente, prin crăparea
ţevii sau aruncarea în afară a dopurilor de lemn;
— ţevile se umplu cu nisip cu ajutorul unui dispozitiv special amenajat pe baza unui proiect şi
verificat înainte de darea în funcţiune de către şeful şantierului;
— ţevile se usucă bine înainte de a fi umplute cu nisip.
În timpul iernii dacă ţevile au suprafaţa interioară sau exterioară acoperită cu gheaţă sau
zăpadă, înainte de punerea în lucru vor fi uscate perfect.
La operaţia de îndoire a ţevilor prin încălzire pe vatră, se iau următoarele măsuri:
— ţevile lungi se susţin pe suporturi speciale;
— ţevile încălzite se răcesc cu apă de la distanţă, cu ajutorul căuşilor cu mâner lung.
Pe lângă măsurile ce trebuie luate legate de tehnologiile de prelucrare a ţevilor de oţel
(tăierea, îndoireaj filetarea, îmbinări cu racord olandez, montare de armături, spargeri în zidărie sau
beton), la montarea radiatoarelor mai trebuie respectate şi o serie de măsuri de protecţie a muncii
legate de transportul şi de manipularea corpurilor de radiator, a registrelor, care prin greutatea lor
mare reprezintă un pericol pentru cei care le manipulează. La sprijinirea corpurilor şi a aparatelor de
încălzire grele este interzisă utilizarea unor suporturi improvizate care nu prezintă suficientă
stabilitate (bucăţi de beton, de cărămidă etc.).
Transportul pe verticală se realizează cu un mijloc mecanizat: macara, bob pentru materiale,
sau, în cazul unor distanţe mici, manual. Corpurile de încălzire, atunci când sunt transportate pe
verticală, trebuie bine stivuite şi ancorate, pentru a nu aluneca. Se va respecta sarcina maximă
prescrisă de metrologie pentru dispozitivul de ridicat respectiv.
Transportul pe orizontală se poate realiza cu ajutorul unui cărucior special pentru transportul
corpurilor de radiator sau manual. Corpurile de încălzire se transportă şi se manipulează numai câte
unul. Pentru distanţe mici, corpurile de radiator de câte 10 elemente se ridică simultan de doi
muncitori care prind radiatorul de butucii elementelor al doilea şi al noulea, astfel încât la aşezarea
jos a radiatorului să nu le strivească degetele.
 Radiatoarele cu mai mult de 10 elemente se transportă de către patru muncitori cu ajutorul a
două ţevi de 1/2" sau răngi de oţel cu diametrul de 20 mm şi cu lungimea de 80 cm; care se introduc
între elementele de la capetele radiatorului la o distanţă egală cu 1/4 din lungimea lui.
Radiatoarele mici, sub 10 elemente, se transportă, de câte doi muncitori, prinzând radiatorul
cu un cârlig executat din oţel-beton (0 16 mm), prin care se trece o bilă de lemn.
Cârligul se fixează de bila de lemn cu ajutorul a două cuie, pentru a nu aluneca de-a lungul
bilei şi a provoca astfel lovirea celor care ţin de capete pentru transport. În vederea montării lor pe
console, corpurile mari de radiator se manipulează. Perpendicular pe perete, în dreptul poziţiei unde
urmează să se monteze radiatorul, se aşază pe pardoseală două ţevi de 1 — 1 1/4", peste care se
pun două bile de lemn cu diametrul de 12 —14 cm. De pe căruciorul, cu care a fost transportat,
radiatorul se aşază pe bilele de lemn, prin răsturnare, pe care rulează până în dreptul consolelor. Prin
rotirea ţevilor se realizează potrivirea, în dreptul consolelor, prin ridicarea radiatorului; acesta se
aşază în poziţia definitivă.
La manipularea serpentinelor şi a registrelor se vor respecta aceleaşi prescripţii.
Şi la montarea conectoarelor şi a convectoradiatoarelor trebuie luate aceleaşi măsuri de
protecţie a muncii, chiar dacă prin greutatea lor mai mică sunt mai uşor de manipulat.
Pentru prevenirea incendiilor, conductele instalaţiilor interioare de încălzire se montează la
distanţă faţă de elementele de construcţie executate din materiale combustibile. Această distanţă
este în funcţie de temperatura superficială a conductei. Astfel, pentru conducte care transportă agerit
termic cu temperatura între 75 şi 95°C, distanţa faţă de pereţi, plansee, pardoseli combustibile
tehnice să fie de minimum 5 cm. Când temperatura este între 96 şi 115°C, distanţa faţa de pereţi şi
plansee va fi de minimum 10 cm şi faţă de pardoseală, de 5 cm.
Pentru agenţii termici cu temperatura între 116 şi 150°C, distanţa va fi de 20 cm pentru pereţi
şf plansee şi de 10 cm faţă de pardoseli combustibile.
 ARGUMENT

Realizarea unei instalatii de incalzire este guvernata de o serie de reglementari tehnice si

prescriptii, pe tot ciclul ei de viata, de la proiectare pana la demolare si postutilizare. Categoriile de
reglementari care actioneaza in acest domeniu sunt: acte legislative (legi, decrete, hotarari, ordonante);
normative; ghiduri, instructiuni si standarde.
Principalul rol al instalatiilor de incalzire este de a asigura in perioada rece temperatura optima in
incaperi, acolo unde omul locuieste sau isi desfasoara activitatea productiva. Instalatiile de incalzire le
revin rolul ca procesul destul de complex al schimbului de caldura si masa intre om si mediul
inconjurator sa se desfasoare fara urmari negative asupra organismului.
Instalatiile de incalzire, fiind mari consumatoare de energie, le revin si rolul de a utiliza rational
si eficient aceasta energie. Se impun o serie de masuri incepand cu consumatorii si terminand cu sursa
termica.
La consumatori este necesar sa se asigure solutii de incalzire adecvate, in concordanta cu
potentialul actual al tehnicii (aparate de incalzire moderne, solutii de incalzire eficienta). Sursa termica
trebuie sa fie echipata, cu aparatura peformanta, producerea de energie termica sa se faca cu consum
redus de combustibili, iar intregul proces sa fie automatizat.
Rolul instalatiilor de incalzire nu se rezuma numai la proiectarea si realizarea de solutii moderne
si eficiente, ci si la modul in care acestea sunt exploatate, respectiv, modul in care se face gestiunea
energiei consumate. De aceea, pe langa solutiile adoptate, se cere ca ele sa fie urmarite continuu atat
in ceea ce priveste conditiile pe care le realizeaza la consumatori cat si modul in care se realizeaza
aceste conditii, adica cu ce consumuri de energie. In felul acesta se va realiza dezideratul ca instalatia
de incalzire adoptata unei constructii date sa-si indeplineasca rolul in totalitate, adica realizarea
conditiilor de confort si consumuri cat mai reduse de energie.

Tema proiectului „ TEHNOLOGIA DE MONTARE A CORPURILOR DE INCALZIRE „ a

fost tratata din urmatoarele puncte de vedere:
 TIPURI DE CORPURI DE INCALZIRE SI APARATE DE INCALZIRE
 TRASAREA SI MONTAREA DISPOZITIVELOR DE SUSTINERE A CORPURILOR
DE INCALZIRE
 PROBAREA, MONTAREA SI RACORDAREA LA INSTALATII A CORPURILOR DE
INCALZIRE
 NORME SPECIFICE DE SECURITATE A MUNCII, DE PREVENIRE SI STINGERE A
INCENDIILOR PENTRU INSTALATII LE DE INCALZIRE