15.

IZOLAREA TERMIC A INSTALAIILOR PROTECIA MPOTRIVA COROZIUNII

15.2. Grosimea izolaiei termice se stabilete pe baza calculelor tehnico-economice de optimizare, n care se
iau n considerare urmtoarele:

pentru reelele termice de ap cu reglaj calitativ - temperatura medie anual a agentului termic i debitul
nominal de agent termic ;
pentru reelele de ap cu reglaj cantitativ - temperatura agentului termic i debitul mediu anual de agent termic.

Temperatura mediului ambiant se consider:

la pozarea aerian (n exterior) sau n canale - temperatura medie a aerului ambiant pentru perioada de
funcionare a reelei;
la pozarea direct n sol fr canal - temperatura medie a solului la adncimea de pozare a conductelor pentru
perioada de funcionare a reelei.

Grosimea izolaiei termice - determinat prin calculul de optimizare - trebuie s conduc la o eficient a
termoizolaiei de minimum 80 %. Eficiena termoizolaiei se determin conform art.17.22.
15.3. La proiectarea i executarea izolaiilor termice i nvelitorilor de protecie ale acestora, se vor respecta
prevederile cuprinse n:

Instruciuni tehnice pentru executarea i recepionarea termoizolaiilor elementelor de instalaii, indicativ C

142 ;
Detalii, elemente i subansambluri prefabricate de instalaii - Detalii comune DC, volumul 4 - Grupa DC 4 -
Subgrupa izolarea termic a conductelor i Subgrupa izolarea termic a aparatelor.

15.4. Izolarea termic a conductelor i aparatelor se aplic numai dup curirea la luciu metalic i protejarea
lor cu straturi anticorozive.
15.5. Rmn neizolate termic numai conductele amplasate n spaii nchise, ale cror cedri de cldur se
utilizeaz pentru nclzirea ncperilor n care sunt montate.
15.6. Izolaia termic a armturilor, compensatoarelor cu presetup i a mbinrilor cu flane se realizeaz
demontabil.
15.7. Izolaia termic trebuie s se realizeze din materiale incombustibile sau greu combustibile, hidrofuge
sau protejate hidrofug, avnd un coeficient de conductivitate termic redus i care i pstreaz proprietile
de izolare termic n timpul exploatrii.
15.8. La izolarea termic a elementelor instalaiilor termice nu este permis folosirea de materiale
termoizolante putrescibile, a celor care, datorit nclzirii, se nmoaie, i pierd capacitatea de izolare termic
sau degaj sulf, noxe, etc.
15.9. Conductele montate mascat (n ghene, sub rabi etc.) se pot izola individual sau n comun (ducere i
ntoarcere), fr protecie special n exterior.
15.10. Conductele pozate n subsoluri tehnice i canale subterane - interioare sau exterioare - se prevd cu
nveli protector al termoizolaiei.
n canalele pentru conducte se prevede protejarea termoizolaiei, de regul, cu carton asfaltat, cu rosturile
mbinate prin vopsirea cu bitum sau alte nveliuri de protecie.
15.11. Conductele montate aparent, n alte niveluri ale cldirii dect cele exclusiv tehnice, inclusiv subsoluri
care au i alt destinaie dect cea de subsol tehnic (de ex: cu boxe), se prevd cu nveli protector, stabilit
n concordan cu rolul funcional al nivelului respectiv.
15.12. Izolaia conductelor termice montate n exterior pe supori, stlpi sau pe faa exterioar a pereilor
cldirilor se prevede cu nveli de protecie contra intemperiilor, conform prevederilor Instruciunilor tehnice
C 142.
15.13. Conductele pentru reelele termice montate direct n sol vor avea materialele componente, inclusiv
termoizolaia, conform SR EN 253; ele se livreaz gata termoizolate. Zonele de mbinare dintre conducte sau
dintre acestea i fitinguri se vor termoizola local conform prevederilor Normativului NP 029 i a indicaiilor
productorilor.
15.14. Conductele preizolate montate direct n sol sau n canale nevizitabile vor fi dotate cu sisteme de
control, depistare i localizare a avariilor compuse din conductoare electrice nglobate n termoizolaia
conductelor i aparate de msur i avertizare.
15.15. Toate conductele instalaiilor de nclzire, indiferent de locul de montaj i de caracteristicile agentului
termic, precum i schimbtoarele de cldur, vasele de expansiune i rezervoarele de orice fel utilizate n
instalaiile de nclzire, se protejeaz mpotriva coroziunii printr-un strat de baz anticoroziv, aplicat pe
suprafaa evilor i aparatelor.
Stratul de baz pentru protecia anticoroziv se execut din miniu de plumb sau alte materiale, aplicat dup
curirea de rugin a suprafeelor protejate.
15.16. La conductele montate aparent, neizolate termic, n spaii cu cerine estetice i igienic-sanitare (de
ex.: cldiri de locuit, social - culturale etc.) se aplic, peste stratul anticoroziv de baz, dou straturi de
vopsea i unul de lac rezistent la temperatur.
15.17. La pozarea fr canal a reelelor termice se va analiza oportunitatea prevederii unei protecii electrice
a conductelor mpotriva coroziunii, provocate de agresivitatea solului i a apelor freatice, precum i de
curenii vagabonzi.
Stabilirea necesitii prevederii proteciei, se va face potrivit indicaiilor din Normativul pentru protecia
contra coroziunii a construciilor metalice ngropate, indicativ I 14, STAS 10128, STAS 10166/1, STAS
E10702/2, SR 7335/3, 5, 6, 8, 9, referitoare la protecia mpotriva coroziunii a construciilor metalice i a
conductelor subterane i supraterane.
17. PREVEDERI PENTRU DIMENSIONAREA INSTALAIILOR

17.2. Pierderile de cldur din reelele de transport i distribuie au ca efect reducerea temperaturii cu tp
(0C), determinat cu relaia:
tp = q x L (oC)
n care L = distana ntre sursele de cldur i punctul de consum, n km;
q = indicele reducerii de temperatur a agentului termic datorit pierderilor de cldur, n oC/km;
Reelele de distribuie a cldurii se izoleaz termic conform prevederilor art.15.2. pentru a nu se depi o
valoare maxim q = 0,5 oC/km.
Pentru a avea la punctul de consum temperatura nominal Tn (0 (oC), pentru care se proiecteaz instalaia de
nclzire central, este necesar ca, la plecarea de la sursa de cldur la cazane, agentul termic s aib
temperatura real Tr (oC) determinat cu relaia:
Tr = Tn + q x L (oC)

17.22. Eficiena termoizolaiei conductelor, necesar de obinut conform art.15.2., se determin cu relaia:
riz = (qo - qiz)/qo x 100 (%)
n care qo = pierderea de cldur unitar a conductei neizolate,
qiz = pierderea de cldur unitar a conductei izolate.

Atunci cand la suprafata materialelor de izolatie folosite in instalaltiile industriale si de alt gen apare
condensul, aceasta are ca rezultat imediat cresterea costurilor. Pe langa costurile aferente repararii
problemei in sine, apar in mod inevitabil si costuri colaterale cauzate de pagubele produse de infiltratiile apei
in structura imobilului, asupra materialelor din imediata apropiere sau datorita intreruperii procesului de
productie.
In momentul in care se decide utilizarea izolatiei pentru temperaturi scazute, firmele contractante trebuie ca
de fiecare data sa aiba in vedere ca izolatia folosita sa fie in permanenta uscata si sa asigure protectia
pentru care a fost destinata.
Aparitia condensului: aerul nu poate absorbi o cantitate infinita de vapori de apa
In starea sa gazoasa aerul contine o anumita cantitate de apa. La o temperatura si o umiditate relativa a
aerului date, acesta contine o anumita cantitate de vapori de apa. Daca acest volum de aer este racit, el va fi
saturat in proportie de 100% cu vapori de apa la un anumit nivel al temperaturii. Aceasta temperatura este
cunoscuta ca temperatura punctului de roua. Daca volumul de aer este racit mai departe, o parte din apa nu
mai poate fi pastrata in continuare sub forma de molecule de apa, invizibile cu ochiul liber, ci vor deveni
lichide sub forma de picaturi. Concluzia este ca aerul cald poate sa absoarba o cantitate mai mare de vapori
de apa fata de aerul rece.
Literatura de specialitate ofera sub forma tabelara acest continut al cantitatii de vapori de apa. Acestea arata
pana la ce nivel aerul avand o anumita umiditate relativa poate fi racit fara ca umiditatea relativa de 100% sa
fie depasita si asa sa apara condensul. Fig. 2 arata urmatorul exemplu: aerul la temperatura de 22C si cu o
umiditate relativa de 85% poate fi racit cu 2,6 grade pana la 19,4C fara a duce la formarea condensului. In
situatia in care am vrea sa ne exprimam diferit: aerul la temperatura de 22C cu o umiditate relativa de 85%
are punctul de roua la temperatura de 19,4C.
De aceea, aerul la temperatura de 22C cu umiditatea relativa de 85% contine exact aceeasi cantitate de
apa sub forma de vapori invizibili ca si la temperatura de 19,4C cu umiditatea relativa de 100%, si anume
14,1 grame de apa per kilogram de aer uscat. Daca temeratura ar fi fost redusa cu 6C, numai 5,8 g de apa
ar fi putut fi retinuti. Diferenta de 8,3 g ar aparea sub forma de condens.
In mod obisnuit aerul contine un anumit procent de umezeala maxima posibila. Aceasta se exprima ca
umiditate relativa si poate fi definita in doua moduri:
1. ca procent intre valoarea raportului dintre continutul de umezeala existent si al celui de umezeala maxim
posibila;
2. ca procent intre valoarea raportului dintre presiunea partiala a vaporilor de apa si presiunea de saturatie.
Temperatura nu trebuie sa scada sub punctul de roua
In situatia in care aceasta lege a fizicii este aplicata materialelor izolante destinate aplicatiilor de refrigerare,
grosimea stratului izolant trebuie sa fie recomandata in asa fel incat temperaturile inregistrate in orice punct
de pe suprafata materialului izolant sa nu fie mai mici decat cea a punctului de roua. In exemplul din Fig. 3,
grosimea stratului de izolatie trebuie sa fie de cel putin 15,7 mm pentru a preveni formarea condensului
(temperatura ambientala 22C, temperatura agentului 6C, umiditatea relativa 85%, diametrul exterior al tevii
33,7 mm). In practica insa, este destul de rar ca cineva sa realizeze un produs la exact aceeasi grosime de
izolatie conform calculului matematic. De aceea, in general se utilizeaza grosimea de izolatie imediat
superioara acesteia.
Pentru a preveni condensul trebuie sa ne asiguram ca prin toata izolatia, temperatura la suprafata acesteia
este intotdeauna la fel de mare sau mai mare decat cea a punctului de roua definit in conditii ambientale.
Numai grosimea de izolatie corect dimensionata garanteaza o protectie optima impotriva formarii
condensului
Atunci cand cineva doreste sa calculeze temperatura la suprafata izolatiei sau grosimea acesteia, are
nevoie, in vederea asigurarii ca temperatura de la suprafata este cel putin la fel de mare ca si cea a
punctului de roua, nu numai de temperatura agentului dar si de conditiile ambientale temperatura
ambientala, umiditatea relativa trebuie a fi cunoscute sau definite ca valori maximale ale procesului de
planificare. In plus mai trebuie determinate conductivitatea termica a materialului de izolatie care este utilizat,
obiectul care se izoleaza (teava/conducta, etc.) cat si coeficientul de transfer termic al materialului izolant.
Aceste formule sunt probabil deja cunoscute. Oricum, este extrem de important modul in care acesti factori
influenteaza determinarea tipului de izolatie cat si a modului de comportament al acesteia mai tarziu.
Factorii de influenta. Conditiile ambientale
In vederea determinarii grosimii minime de izolatie pentru materialele destinate temperaturilor scazute,
trebuie avute in vedere valorile conditiilor ambientale specifice. Valorile maxime din Tabelul 1 au fost
furnizate de cei care monteaza izolatie, ingineri proiectanti si cei care utilizeaza instalatiile. Acestea reflecta
conditiile la care dimensionarea izolatiei pentru temperaturi scazute in general se realizeaza.
O greseala frecventa este aceea de a subestima influenta umiditatii relative asupra grosimii de izolatie
necesare prevenirii aparitiei condensului. Spre exemplu, in unele zone un procent de 10% in plus al umiditatii
poate face ca grosimea de izolatie necesara sa se dubleze.
Conductivitatea termica a materialul de izolatie
Valorile conductivitatilor termice ale materialelor folosite in general pentru izolatiile tehnice se incadreaza in
intervalul de la 0,030 pana la 0,060W/(mK). Unul dintre parametrii care influenteaza conductivitatea termica
este temperatura. In cazul folosirii unei izolatii elastomerice precum AF/Armaflex, conductivitatea termica a
acestuia creste pe masura ce temperatura se ridica. Aceasta are o influenta decisiva asupra grosimii de
izolatie, deoarece cu cat conductivitatea termica este mai scazuta, cu atat grosimea de izolatie este mai
mica. Producatorii consacrati de materiale de izolatie publica valoarea conductivitatii termice a materialelor
pe care le fabrica in raport de temperatura.
Coeficientul de transfer termic
In practica, ca si in faza de proiectare a instalatiilor, este necesar sa se asigure ca tevile si conductele sa nu
fie amplasate prea aproape una de cealalta sau la o distanta insuficienta fata de pereti sau alte
echipamente. Pe langa dificultatile de a aplica materialul de izolatie in mod profesional, atunci cand este
cazul, exista intotdeauna pericolul unor elemente constructive deja existente. In aceste spatii, circulatia
aerului (convectia) necesara pentru mentinerea unei temperaturi optime la suprafata materialului, este oprita,
ex. in astfel de spatii inchise coeficientul de transfer termic este unul foarte redus. Rezultatul acestei situatii
este ca riscul de formare a condensului sa creasca semnificativ.
In mod constant, o distanta de 100 mm intre tevile izolate si de la tevi la perete sau tavan este intotdeauna
recomandata. In situatii in care sunt izolate containere sau echipamente, aceasta distanta trebuie sa fie de
minim 1.000 mm.
Coeficientul de transfer termic exterior, ?a, trebuie intotdeauna sa fie determinat. Pentru a realiza acest lucru
este necesar:
1. sa determinam care este spatiul si ce ventilatie exista;
2. sa cunoastem structura suprafetei materialui de izolatie sau captuseala acesteia.
In mod simplificat: in conditii normale tinand cont de spatiul dintr-o incapere, urmatoarele valori empirice sunt
de asteptat a fi obtinute pentru o valoare ?a a instalatiei izolate folosind AF/Armaflex:
fara protectie sau cu protectie cu Armafinish 99 (gri/alb): 9 W/(m2K);
cu captuseala din tabla de otel galvanizat: 7 W/(m2K);
cu captuseala din tabla de aluminiu: 5 W/(m2K).
Tabelul 2 arata ce grosime minima de izolatie trebuie folosita la o temperatura a agentului de +6C si o
temperatura ambientala de +22C pentru o suprafata plata, atunci cand valoarile a sau umiditatea variaza.
Determinarea aritmetica a grosimii de izolatie
Un factor extrem de important in calcularea grosimii de izolatie necesar la prevenirea condensului este forma
obiectului ce urmeaza a fi izolat: suprafata plana sau cilindrica (teava).
In situatia obiectelor cilindrice, nu numai conditiile ambientale au un rol de spus ci si raportul logaritmic dintre
diametrul tevii izolate si cel al tevii fara izolatie, trebuiesc luate in calcul. Consecinta este aceea ca in cazul
tevilor o grosime mai mica de izolatie suficienta pentru a obtine acelasi efect fata de aplicarea pe suprafete
plane. Solutia rezulta doar ca urmare a mai multor incercari. Pentru a evita folosirea acestor procedee
complicate, este mai utila folosirea unui program de calcul precum ArmWin 3.2 dezvoltat de Armacell.
In practica insa, instalatorii nu au de izolat tevi de o singura dimensiune, ci au mai multe tevi ale caror
diametre sunt diferite in cadrul acelorasi conditii ambientale. Aceasta presupune ca ei ar trebui sa calculeze
grosimea materialului de izolatie pentru fiecare teava. Pentru astfel de situatii, Armacell ofera izolatii ale
caror grosime este crescatoare functie de diamentrul tevilor (ex. AF/Armaflex). Utilizarea acestui produs da
posibilitatea instalatorilor de a evita efectuarea a numeroase calcule, castigand astfel timp.
Comparatia de mai jos demonstraza acest lucru. Linia marcata reprezinta grosimea minima a izolatiei.
Presupunand ca tubul de izolatie este de 19 mm grosime si prezinta o toleranta de 1,5 mm, se poate
observa ca acest tub este recomandat numai pentru diametre de teava de pana la 60,3 mm (2). Grosimea
de izolatie imediat superioara (32 mm) trebuie sa fie folosita pentru diametre mai mari.
Totusi, in situatia in care instalatorul doreste sa aleaga un material de izolatie cu o grosime crescatoare, el
nu are nevoie decat de o singura dimensiune. In acest exemplu, un tub de AF/Armaflex M va fi suficient
pentru toate diametrele de teava. Acest tub acopera o gama de dimensiuni cuprinsa intre 19,0 si 26,0 mm (
2,5 mm toleranta). Exemplul ilustreaza cum, pe masura ce diametrul tevilor se largeste, grosimea de izolatie
creste.
Pentru toate diametrele de teava, aceste grosimi de izolatie includ o marja suficienta pentru calcularea
grosimii minime necesare. Aceasta inseamna ca se asigura aceeasi protectie pentru toate domeniile de
utilizare cu un efect pozitiv asupra economiei de energie.
Evident ca in situatia utilizarii placilor de izolatie, acestea nu au o grosime de izolatie crescatoare. Din acest
considerent este necesar ca dimensionarea lor sa se faca individual in functie de fiecare diametru de teava
sau suprafete plane.
Concluzie
Prevenirea condensului la suprafata reprezinta o cerere minima pe care izolatiile destinate temperaturilor
scazute trebuie sa o indeplineasca pe termen lung si, uneori, chiar in conditii extreme. Premisa pentru
aceasta o reprezinta dimensionarea corecta a grosimii de izolatie, cat si combinatia intre calitatea
materialului folosit si cea a montajului acestuia, toate avand un rol decisiv. Intotdeauna este indicat ca pentru
lucrarile de izolatie la temperaturi scazute sa consultati un expert. Atunci cand proiectantii si instalatorii
accepta folosirea materialelor de o calitate indoielnica pentru a izola la temperaturi scazute, acestia isi
asuma riscuri incalculabile.
Autoarea articolului
Dipl.-Ing. (FH) Michaela Strkmann, nascuta in 1960 la Mnster (Westfalen), Germany;
Pregatire: Diploma Master la Universitatea Tehnica din Mnster in 1982,
Experienta: Firma Balke din Beckum; 1986 Supervisor Technical Service la Armstrong World Industries
GmbH, Dsseldorf; incepand cu 1997 Manager Technical Customer Service la Armstrong Insulation
Products GmbH, dupa luna Mai 2000 functioneaza sub numele de Armacell GmbH.
Membra a Fachverband Schaumkunststoffe (FSK) e.V., (Asociatia Profesionala a Materialelor Pastice
Celulare) Frankfurt am Main

Materialele izolante trebuie protejate impotriva patrunderii umezelii

In fizica constructiilor, caracteristica fundamentala in evaluarea materialelor izolante este conductivitatea termica. Aceasta
descrie abilitatea unui material de a conduce caldura. Conductivitatea termica indica ce cantitate de caldura este condusa prin
stratul unui material cu o suprafata de 1 m si o grosime de 1 m intr-o secunda atunci cand diferenta de temperatura dintre
cele doua suprafete este de 1 grad Kelvin. Cu cat valoarea conductivitatii termice este mai scazuta, cu atat abilitatea
materialului este mai buna si pierderea de energie
este mai redusa. Unitatea de masura a
conductivitatii termice este Watt-ul pe metru si pe
Kelvin [W / (m K)]; simbolul acesteia este litera
greceasca lambda () scrisa cu minuscule.
Dar, umezeala poate reduce foarte mult efectul
izolant al materialului. La selectarea si stabilirea
grosimii izolatiei pentru temperaturi scazute, trebuie
avut in vedere faptul ca, pe parcursul duratei de
viata, pierderile de energie pot creste foarte mult in
cazul patrunderii umezelii in izolatie. Cu fiecare
volum de umezeala de -% conductivitatea termica
creste si efectul izolant se micsoreaza. Rezultatul
este nu numai o pierdere mai mare de energie, dar
si o scadere a temperaturii de suprafata. Daca
aceasta scade sub temperatura punctului de condensare, se formeaza condensul. Garantarea faptului ca temperatura de
suprafata va ramane peste temperatura punctului de condensare chiar si dupa multi ani de exploatare este posibila numai in
cazul in care conductivitatea termica a materialului izolant nu creste in mod semnificativ in urma patrunderii umezelii.
Prin urmare, un sistem de izolatie fiabil trebuie sa fie, de asemenea, protejat impotriva patrunderii umezelii excesive.
Cantitatea de umezeala care poate patrunde in izolatie ca urmare a difuzarii vaporilor depinde de rezistenta la difuzarea
vaporilor de apa (factorul ) a materialului izolant. Factorul indica factorul cu care rezistenta materialului la vaporii de apa
este mai mare decat cea a stratului static de aer de aceeasi grosime si temperatura. este un parametru fara dimensiuni. Cu
cat factorul al unui material izolant este mai scazut, cu atat gradul de umezeala este mai mare si, prin urmare, pierderea
de energie de-a lungul anilor. La selectarea materialului izolant este foarte important sa aveti in vedere acest fapt.
Numai valorile supervizate extern confera siguranta
Conductivitatea termica si rezistenta la difuzarea vaporilor de apa sunt elemente deosebit de importante. Cu toate
acestea, legislatia nu prevede ca aceste proprietati ale produsului, relevante pentru functionarea materialelor de izolatie pentru
temperaturi scazute, sa fie supervizate. Respectarea cu strictete a datelor tehnice publicate este lasata la latitudinea
producatorului. In orice caz, conform conditiei tehnologice reflectate in DIN 4140 [1], paragraful 4.1 sau paragraful 4.4, in
Germania pot fi utilizate numai materiale izolante monitorizate in conformitate cu VDI 2055 [2] sau cu proceduri de evaluare a
calitatii comparabile. Organismele autorizate sau acreditate trebuie sa fie responsabile cu testarea si certificarea. In cazul in
care, pentru diverse materiale izolante, nu este posibila asigurarea calitatii in conformitate cu aceste reglementari, este
necesara aprobarea expresa a clientului inainte ca aceste materiale izolante sa poata fi utilizate.
Fara o supraveghere externa, utilizatorul se poate confrunta cu riscul ca valorile actuale ale produsului sa fie diferite de cele
publicate. Acest fapt poate avea consecinte extrem de neplacute in ceea ce priveste fiabilitatea si functionarea instalatiei
izolate si poate duce la reclamatii. Prin urmare, producatorii responsabili de materiale izolante asigura respectarea valorilor
tehnice cheie prin intermediul unei supravegheri a calitatii VDI 2055. Compararea proprietatilor produselor care determina
calitatea este posibila numai in cazul in care valoarea si factorul ale unui material izolant sunt supuse unei monitorizari
externe sistematice.
Factor de risc formarea condensului
De obicei, consecintele difuzarii vaporilor de apa raman initial invizibile pana cand devin vizibile sub forma condensului si duc
la deteriorarea lucrarii si intreruperea proceselor operationale. Formarea condensului poate fi prevenita prin dimensionarea
izolatiei in vederea asigurarii faptului ca temperatura sa de suprafata este cel putin egala cu temperatura punctului de
condensare a aerului inconjurator. Conductivitatea termica este valoarea considerata ca fiind punctul de plecare pentru
determinarea grosimii izolatiei necesare in vederea prevenirii formarii condensului.
Exemplu (Figura 1): la o temperatura ambianta de +20 C si o umiditate de 65 %, temperatura punctului de condensare este
de 13,2 C (racire permisa = 6,8 K). La o temperatura a conductei de -20 C si 0,033 W/(mK), grosimea minima a
izolatiei necesara pentru prevenirea formarii condensului este de 17,9 mm pentru o suprafata plana si de 14,0 mm pentru o
conducta cu un diametru exterior de 42,4 mm.
O valoare mai mare, de 0,036 W/(mK), de exemplu, va determina o temperatura de suprafata de 12,7 C, care este cu 0,5
K mai scazuta. Aceasta inseamna ca valorile scad cu 7,4 % sub valoarea de racire permisa de 6,8 K. Din cauza ca temperatura
de suprafata este in acel moment mai mica decat temperatura punctului de condensare de 13,2 C, se formeaza condensul. La
umiditati si temperaturi mai ridicate, valorile scad si mai mult sub valoarea de racire permisa.
Factor de risc patrunderea umezelii
In cazul izolatiilor pentru temperaturi scazute, diferentele de presiune dintre mediul inconjurator (cald) si miezul (rece)
provoaca un flux continuu de vapori de apa inspre rece. Prin urmare, exista riscul ca vaporii de apa din mediul inconjurator
sa fie difuzati in izolatie, cauzand formarea condensului si umezirea materialului izolant.
Pe langa deteriorarea grava a proprietatilor izolatiei mentionate deja si cresterea pierderilor de energie, patrunderea umezelii
duce, de asemenea, la o scadere a temperaturii de suprafata. Daca aceasta scade sub temperatura punctului de condensare,
se formeaza condensul care provoaca un atac corosiv puternic care adesea produce daune indirecte foarte costisitoare.
Un material cu o rezistenta ridicata la difuzarea vaporilor de apa (factorul ) poate preveni sau reduce riscul patrunderii
umezelii si, astfel, poate maximiza durata de viata a materialului izolant. (Figura 2).
Factorul nu este luat in considerare la calcularea grosimii izolatiei necesare in vederea prevenirii formarii condensului. Dar,
acesta este extrem de periculos, deoarece dupa cum este indicat in calculul urmator in cazul utilizarii unor materiale
izolante cu un factor mai scazut, este necesara utilizarea unor straturi cu o grosime considerabil mai mare pentru a asigura o
rezistenta echivalenta la difuzarea vaporilor de apa.
Materialul izolant A cu 10.000 si o grosime a izolatiei de s = 13 mm corespunde unei grosimi a stratului de aer echivalent
pentru difuzarea vaporilor de apa de sd= 10.000 0,013 = 130 m
Materialul izolant B cu = 5.000 atinge aceeasi grosime numai sd = 5.000 0,013 = 65 m.
Cei 65 m care lipsesc pentru obtinerea aceleiasi eficiente trebuie compensati cu ajutorul unei bariere suplimentare de vapori
sau al unui strat suplimentar de material izolant cu o grosime de 13 mm. Deci, in cazul unui material izolant cu = 5.000,
grosimea izolatiei trebuie sa fie de doua ori mai mare decat in cazul unui material cu 10.000.
Prin urmare, factorul influenteaza grosimea necesara a izolatiei. In cazul utilizarii unui material cu un factor cu o valoare pe
jumatate mai mica, grosimea izolatiei trebuie sa fie de doua ori mai mare in vederea obtinerii aceleiasi rezistente la difuzarea
vaporilor de apa.
Fiabilitate datorita celulelor etanse
Deoarece este suficienta si o cantitate mai mica de umezeala pentru a provoca aparitia coroziunii, indiferent de eficienta
barierei de vapori de apa, aceasta nu poate inlocui protectia eficienta impotriva coroziunii. O rezistenta ridicata la difuzarea
vaporilor reduce riscul aparitiei coroziunii dar, bineinteles, nu inseamna ca nu este necesara o protectie eficienta impotriva
coroziunii.
Avantajele unui material cu o rezistenta ridicata la difuzarea vaporilor constau in faptul ca umezeala care se poate condensa pe
partea rece a instalatiei este redusa semnificativ. De aceea nu este posibila acumularea unor cantitati mari de apa care sa
provoace daune in orice parte din sistem. In afara de aceasta, este asigurat faptul ca, chiar si pe parcursul unei perioade mai
mari de timp, umezeala nu va patrunde in materialul izolant, permitandu-i acestuia sa-si pastreze proprietatile izolante.
In cazul celulelor inchise, materiale izolante cu o rezistenta ridicata la difuzarea vaporilor si flexibilitate mare, riscurile
patrunderii umezelii sunt mult mai reduse decat in cazul altor materiale. In cazul materialelor izolante elastomerice, rezistenta
la difuzarea vaporilor nu este aplicata intr-un strat subtire (care, prin urmare, poate fi supus deteriorarii), ci este asigurata in
mod continuu celula cu celula pe toata grosimea spumei. Aceasta se obtine in procesul de productie prin etansarea
peretilor individuali ai celulei impotriva difuzarii vaporilor de apa. Armacell a perfectionat tehnica utilizarii rezistentei ridicate la
difuzarea vaporilor a cauciucurilor sintetice si prin noul produs AF/Armaflex ofera primul material izolant elastomeric din lume
cu o rezistenta garantata la difuzarea vaporilor de apa de 10.000. (Figura 3).
Prevenirea pe termen lung a pierderilor de energie
In prezent, modelul cu doua zone al lui Glaser este utilizat pentru evaluarea riscului de patrundere a umezelii intr-o lucrare de
izolatie ca urmare a formarii condensului. Problema principala a modelului cu doua zone este determinarea temperaturii de
condensare la care curba partiala de presiune provenind din exterior se uneste cu curba presiunii vaporilor saturati si separa
zona uscata de zona umeda. O parte din umezeala se condenseaza deja pe partea interioara a materialului izolant in timp
ce umezeala ramasa inainteaza spre suprafata rece a instalatiei. In scopul prezentarii noastre, acest lucru inseamna ca cu cat
factorul al unui material izolant este mai redus, cu atat umezeala este mai mare, adica cu atat zona umeda se extinde mai
mult. Prin urmare, proprietatile izolante se deterioreaza pe parcursul anilor si pierderile de energie cresc. Acum, pentru prima
data, pot fi aplicate ecuatiile corespunzatoare /formulele corespunzatoare de calcul din proiectul directivei germane VDI 2055,
foaia 1 [2; 3]. In general, sunt solicitate iteratii care sa elimine calculul manual. Este posibil ca aceste formule sa fie reflectate
in standardele europene viitoare.
Pe parcursul intregii durate de viata, cresterea pierderilor de energie este cu atat mai mare cu cat conductivitatea termica este
mai ridicata si rezistenta la difuzarea vaporilor de apa este mai scazuta. Pierderea de energie din instalatiile izolate cu un
material cu o conductivitate termica de 0C 0,033 W/(mK) si o rezistenta la difuzarea vaporilor de apa de 10.000
poate creste usor pe parcursul duratei de viata, dar dupa o perioada de zece ani, aceasta este inca mult mai scazuta decat
pierderea initiala de energie (valoarea uscata initiala) a unui material izolant cu o valoare mai mare si un factor mai mic.
Ameliorarea simultana a valorii si a factorului are efecte considerabile asupra comportamentului pe termen lung a
sistemului de izolatie. (Tabelul 1 si Figura 5).

Atunci cand la suprafata materialelor de izolatie folosite in instalaltiile industriale si de alt gen apare condensul,
aceasta are ca rezultat imediat cresterea costurilor. Pe langa costurile aferente repararii problemei in sine, apar in mod
inevitabil si costuri colaterale cauzate de pagubele produse de infiltratiile apei in structura imobilului, asupra
materialelor din imediata apropiere sau datorita intreruperii procesului de productie. In momentul in care se decide
utilizarea izolatiei pentru temperaturi scazute, firmele contractante trebuie ca de fiecare data sa aiba in vedere ca
izolatia folosita sa fie in permanenta uscata si sa asigure protectia pentru care a fost destinata.
Aparitia condensului: aerul nu poate absorbi o cantitate infinita de vapori de apa
In starea sa gazoasa aerul contine o anumita cantitate de apa. La o temperatura si o umiditate relativa a aerului date,
acesta contine o anumita cantitate de vapori de apa. Daca acest volum de aer este racit, el va fi saturat in proportie de
100% cu vapori de apa la un anumit nivel al temperaturii. Aceasta temperatura este cunoscuta ca temperatura
punctului de roua. Daca volumul de aer este racit mai departe, o parte din apa nu mai poate fi pastrata in continuare
sub forma de molecule de apa, invizibile cu ochiul liber, ci vor deveni lichide sub forma de picaturi. Concluzia este ca
aerul cald poate sa absoarba o cantitate mai mare de vapori de apa fata de aerul rece (Fig. 1).
Literatura de specialitate ofera sub forma tabelara acest continut al cantitatii de vapori de apa. Acestea arata pana la
ce nivel aerul avand o anumita umiditate relativa poate fi racit fara ca umiditatea relativa de 100% sa fie depasita si
asa sa apara condensul. Fig. 2 arata urmatorul exemplu: aerul la temperatura de 22C si cu o umiditate relativa de
85% poate fi racit cu 2,6 grade pana la 19,4C fara a duce la formarea condensului. In situatia in care am vrea sa ne
exprimam diferit: aerul la temperatura de 22C cu o umiditate relativa de 85% are punctul de roua la temperatura de
19,4C.
De aceea, aerul la temperatura de 22C cu umiditatea relativa de 85% contine exact aceeasi cantitate de apa sub
forma de vapori invizibili ca si la temperatura de 19,4C cu umiditatea relativa de 100%, si anume 14,1 grame de apa
per kilogram de aer uscat. Daca temeratura ar fi fost redusa cu 6C, numai 5,8 g de apa ar fi putut fi retinuti.
Diferenta de 8,3 g ar aparea sub forma de condens. In mod obisnuit aerul contine un anumit procent de umezeala
maxima posibila. Aceasta se exprima ca umiditate relativa si poate fi definita in doua moduri: ca procent intre valoarea
raportului dintre continutul de umezeala existent si al celui de umezeala maxim posibila; ca procent intre valoarea
raportului dintre presiunea partiala a vaporilor de apa si presiunea de saturatie.
Temperatura nu trebuie sa scada sub punctul de roua
In situatia in care aceasta lege a fizicii este aplicata materialelor izolante destinate aplicatiilor de refrigerare, grosimea
stratului izolant trebuie sa fie recomandata in asa fel incat temperaturile inregistrate in orice punct de pe suprafata
materialului izolant sa nu fie mai mici decat cea a punctului de roua. In exemplul din Fig. 3, grosimea stratului de
izolatie trebuie sa fie de cel putin 15,7 mm pentru a preveni formarea condensului (temperatura ambientala 22C,
temperatura agentului 6C, umiditatea relativa 85%, diametrul exterior al tevii 33,7 mm). In practica insa, este destul
de rar ca cineva sa realizeze un produs la exact aceeasi grosime de izolatie conform calculului matematic. De aceea, in
general se utilizeaza grosimea de izolatie imediat superioara acesteia.
Pentru a preveni condensul trebuie sa ne asiguram ca prin toata izolatia, temperatura la suprafata acesteia este
intotdeauna la fel de mare sau mai mare decat cea a punctului de roua definit in conditii ambientale.
Numai grosimea de izolatie corect dimensionata garanteaza o protectie optima impotriva formarii
condensului
Atunci cand cineva doreste sa calculeze temperatura la suprafata izolatiei sau grosimea acesteia (Fig. 4), are nevoie, in
vederea asigurarii ca temperatura de la suprafata este cel putin la fel de mare ca si cea a punctului de roua, nu numai
de temperatura agentului dar si de conditiile ambientale temperatura ambientala, umiditatea relativa trebuie a fi
cunoscute sau definite ca valori maximale ale procesului de planificare. In plus mai trebuie determinate conductivitatea
termica a materialului de izolatie care este utilizat, obiectul care se izoleaza (teava/conducta, etc.) cat si coeficientul
de transfer termic al materialului izolant.
Aceste formule sunt probabil deja cunoscute. Oricum, este extrem de important modul in care acesti factori
influenteaza determinarea tipului de izolatie cat si a modului de comportament al acesteia mai tarziu. <!--[if !
supportLineBreakNewLine]--> <!--[endif]-->
Factorii de influenta. Conditiile ambientale
In vederea determinarii grosimii minime de izolatie pentru materialele destinate temperaturilor scazute, trebuie avute
in vedere valorile conditiilor ambientale specifice. Valorile maxime din Tabelul 1 au fost furnizate de cei care monteaza
izolatie, ingineri proiectanti si cei care utilizeaza instalatiile. Acestea reflecta conditiile la care dimensionarea izolatiei
pentru temperaturi scazute in general se realizeaza. O greseala frecventa este aceea de a subestima influenta
umiditatii relative asupra grosimii de izolatie necesare prevenirii aparitiei condensului. Spre exemplu, in unele zone un
procent de 10% in plus al umiditatii poate face ca grosimea de izolatie necesara sa se dubleze (vezi Tabelul 2).
Conductivitatea termica a materialul de izolatie
Valorile conductivitatilor termice ale materialelor folosite in general pentru izolatiile tehnice se incadreaza in intervalul
de la 0,030 pana la 0,060W/(mK). Unul dintre parametrii care influenteaza conductivitatea termica este temperatura.
In cazul folosirii unei izolatii elastomerice precum AF/Armaflex, conductivitatea termica a acestuia creste pe masura ce
temperatura se ridica. Aceasta are o influenta decisiva asupra grosimii de izolatie, deoarece cu cat conductivitatea
termica este mai scazuta, cu atat grosimea de izolatie este mai mica. Producatorii consacrati de materiale de izolatie
publica valoarea conductivitatii termice a materialelor pe care le fabrica in raport de temperatura.
Coeficientul de transfer termic
In practica, ca si in faza de proiectare a instalatiilor, este necesar sa se asigure ca tevile si conductele sa nu fie
amplasate prea aproape una de cealalta sau la o distanta insuficienta fata de pereti sau alte echipamente. Pe langa
dificultatile de a aplica materialul de izolatie in mod profesional, atunci cand este cazul, exista intotdeauna pericolul
unor elemente constructive deja existente. In aceste spatii, circulatia aerului (convectia) necesara pentru mentinerea
unei temperaturi optime la suprafata materialului, este oprita, ex. in astfel de spatii inchise coeficientul de transfer
termic este unul foarte redus (Fig. 5). Rezultatul acestei situatii este ca riscul de formare a condensului sa creasca
semnificativ. In mod constant, o distanta de 100 mm intre tevile izolate si de la tevi la perete sau tavan este
intotdeauna recomandata. In situatii in care sunt izolate containere sau echipamente, aceasta distanta trebuie sa fie
de minim 1.000 mm.
Coeficientul de transfer termic exterior, aa, trebuie intotdeauna sa fie determinat. Pentru a realiza acest lucru este
necesar: sa determinam care este spatiul si ce ventilatie exista; sa cunoastem structura suprafetei materialui de
izolatie sau captuseala acesteia. In mod simplificat: in conditii normale tinand cont de spatiul dintr-o incapere,
urmatoarele valori empirice sunt de asteptat a fi obtinute pentru o valoare aa a instalatiei izolate folosind AF/Armaflex:
fara protectie sau cu protectie cu Armafinish 99 (gri/alb): 9 W/(m2K); cu captuseala din tabla de otel galvanizat: 7 W/
(m2K); cu captuseala din tabla de aluminiu: 5 W/(m2K). Tabelul 2 arata ce grosime minima de izolatie trebuie
folosita la o temperatura a agentului de +6C si o temperatura ambientala de +22C pentru o suprafata plata, atunci
cand valorile aa sau umiditatea variaza.
Determinarea aritmetica a grosimii de izolatie
Un factor extrem de important in calcularea grosimii de izolatie necesar la prevenirea condensului este forma
obiectului ce urmeaza a fi izolat: suprafata plana sau cilindrica (teava) Fig. 4. In situatia obiectelor cilindrice, nu
numai conditiile ambientale au un rol de spus ci si raportul logaritmic dintre diametrul tevii izolate si cel al tevii fara
izolatie, trebuiesc luate in calcul. Consecinta este aceea ca in cazul tevilor, o grosime mai mica de izolatie este
suficienta pentru a obtine acelasi efect fata de aplicarea pe suprafete plane. Solutia rezulta doar ca urmare a mai
multor incercari. Pentru a evita folosirea acestor procedee complicate, este mai utila folosirea unui program de calcul
precum ArmWin 3.2 dezvoltat de Armacell.
In practica insa, instalatorii nu au de izolat tevi de o singura dimensiune, ci au mai multe tevi ale caror diametre sunt
diferite in cadrul acelorasi conditii ambientale. Aceasta presupune ca ei ar trebui sa calculeze grosimea materialului de
izolatie pentru fiecare teava. Pentru astfel de situatii, Armacell ofera izolatii ale caror grosime este crescatoare functie
de diamentrul tevilor (ex. AF/Armaflex). Utilizarea acestui produs da posibilitatea instalatorilor de a evita efectuarea a
numeroase calcule, castigand astfel timp. Comparatia de mai jos (Fig. 7) demonstraza acest lucru. Linia marcata
reprezinta grosimea minima a izolatiei. Presupunand ca tubul de izolatie este de 19 mm grosime si prezinta o toleranta
de 1,5 mm, se poate observa ca acest tub este recomandat numai pentru diametre de teava de pana la 60,3 mm
(2). Grosimea de izolatie imediat superioara (32 mm) trebuie sa fie folosita pentru diametre mai mari. Totusi, in
situatia in care instalatorul doreste sa aleaga un material de izolatie cu o grosime crescatoare, el nu are nevoie decat
de o singura dimensiune. In acest exemplu (Fig. 8), un tub de AF/Armaflex M va fi suficient pentru toate diametrele de
teava. Acest tub acopera o gama de dimensiuni cuprinsa intre 19,0 si 26,0 mm ( 2,5 mm toleranta). Exemplul
ilustreaza cum, pe masura ce diametrul tevilor se largeste, grosimea de izolatie creste.
Pentru toate diametrele de teava, aceste grosimi de izolatie includ o marja suficienta pentru calcularea grosimii minime
necesare. Aceasta inseamna ca se asigura aceeasi protectie pentru toate domeniile de utilizare cu un efect pozitiv
asupra economiei de energie. Evident ca in situatia utilizarii placilor de izolatie, acestea nu au o grosime de izolatie
crescatoare. Din acest considerent este necesar ca dimensionarea lor sa se faca individual in functie de fiecare
diametru de teava sau suprafete plane.
Concluzie Prevenirea condensului la suprafata reprezinta o cerere minima pe care izolatiile destinate temperaturilor
scazute trebuie sa o indeplineasca pe termen lung si, uneori, chiar in conditii extreme. Premisa pentru aceasta o
reprezinta dimensionarea corecta a grosimii de izolatie, cat si combinatia intre calitatea materialului folosit si cea a
montajului acestuia, toate avand un rol decisiv. Intotdeauna este indicat ca pentru lucrarile de izolatie la temperaturi
scazute sa consultati un expert. Atunci cand proiectantii si instalatorii accepta folosirea materialelor de o calitate
indoielnica pentru a izola la temperaturi scazute, acestia isi asuma riscuri incalculabile.

Sfaturi utile:

1. Instalatiile de incalzire de obicei sunt conduse tot in acele spatii ca si cele de racire, si necesita o izolare, ca sa
minimalizam pierderile termice ale instalatiei, catre mediul inconjurator, a caror incalzire este inutila. Determinarea
grosimii optime de izolare poate fi calculata sau dimensionata cu programul KaiCalc 2. La dimensionare trebuie sa
avem in vedere influenta negativa a stratului metalic protector al izolantului, aplicand corect valoarea adecvata a
coeficientului de transfer a caldurii din program.

2. In cadrul cladirilor, instalatiile de apa rece potabila sau apa calda menajera, pot fi conduse in ghena sau sub
tencuiala. Instalatiile de apa potabila conduse in ghena necesita o izolare contra condensarii aparente, iar cele de apa
calda menajera, pentru minimalizarea pierderilor termice, catre mediul ambiant. Ele pot fi izolate cu tuburi din
polietilena extrudata.

Instalatiile conduse sub tencuiala necesita o protejare contra materialelor chimice aflate in materialele de constructii,
de aceea protectia lor poate fi asigurata cu tuburi protectoare de 4 mm grosime de izolare, protejate cu folie PVC in
interior si exterior.

3. La instalatiile pluviale sau de canalizare conduse in ghena sau liber in interiorul cladirii, putem preveni formarea
condensului vizibila pe suprafata lor prin izolare inaintea montarii instalatiei, cu tuburi protectoare de 5 mm grosime,
protejate in interior si exterior cu folie protectoare sau ulterior, prin utilizarea izolantilor din cauciuc sintetic sau din
polietilena extrudata.

4. Sistemele de tip racire pot fi izolate numai cu izolanti din cauciuc sintetic cu sistem celular inchis, deoarece numai
acest tip de material izolant este dizolvat de adeziv, cu care se lipesc elementele sistemului de izolatie pe care dorim
sa il obtinem si poate asigura la terminarea operatiei de ungere-uscare-lipire o termosudare la rece ale materialului
izolant, astfel impiedicand formarea nedorita a condensului pe marginea imbinarilor, care s-ar forma din cauza
diferentei de temperatura existenta intre instalatie si mediul inconjurator. Din punct de vedere al inflamabilitatii,
proprietatile dovedite in cadrul incercarilor efectuate, produsele din cauciuc sintetic pot fi montate in majoritatea
cladirilor, corespunzand normativelor de prevenire a incendiilor.

5. Sistemele de tip incalzire si apa calda menajera pot fi izolate cu izolanti cu sistem celular inchis din cauciuc
sintetic, polietilena extrudata, cu izolanti cu sistem celular deschis din poliuretan sau izolanti din vata de sticla sau
minerala. Izolantii mai sus insirati au valori reduse ale coeficientului de conductibilitate termica (), care este intre
0,036-0,040 (W/mK), astfel se poate impiedica in mod corespunzator transferul de caldura a energiei termice din
instalatie, catre mediul inconjurator. Avand in vedere ca valoarea coeficientului de conductibilitate termica este foarte
asemanatoare, tipul de material pe care dorim sa il utilizam trebuie sa fie ales in functie de proprietatile de
inflamabilitate prevazute in normativele de incendiere specifice cladirii in care vor fi montate, precum si functie de
pretul de aprovizionare.

6. Protectia anticorosiva a unor instalatii de apa potabila si apa calda menajera conduse sub tencuiala poate fi
asigurata cu ajutorul tuburilor protectoare. Proprietatea de izolare a acestor tuburi protectoare este minima, deoarece
grosimea de izolare de 4 mm este mica.

7. Formarea condensului pe instalatiile pluviale sau reziduale pot fi inlaturate prin izolarea acestor instalatii cu izolant
din cauciuc sintetic, polietilena extrudata sau tuburi protectoare.

Canalele de ventilatie, de absorbtie si de transportarea aerului necesita o izolatie termica, tot pentru minimalizarea
pierderilor termice transportate, prin izolarea lor cu placi izolante din cauciuc sintetic, sau plapuma din vata de sticla
sau minerala.

8. Izolatiile pot fi prevazute sau nu cu protectie din tabla de aluminiu, zincata, inox sau alt tip de protectie ale
suprafetei materialului izolant ca: vopsea, folie de aluminiu combinata cu poliester, sau folie din fibra de sticla, sau
folie din fibra de sticla combinata cu folie de aluminiu. Astfel coeficientul de transfer al caldurii se schimba, in functie
de materialul de protectie folosit.

Firma W.Kaimann GmbH&Co.KG producator specializat de materiale izolante pentru instalatii din cauciuc sintetic,
polietilena extrudata si din poliuretan, ofera izolanti care pot fi utilizati la izolarea oricaror instalatii.

Cum pot indura pinguinii temperaturile glaciare din Antarctica? Cum rezista ursii polari la temperaturi de -50gr C in Marea de
la Polul Nord? Ambele specii de animale profita de un principiu fizic foarte des
intalnit in regnul animal. Penajul sau blana lor este atat de densa incat penele
sau firele de par retin aer. O multitudine de mici cavitati de aer ofera protectia
ideala impotriva pierderilor de caldura. Aerul static, care este partial retinut,
este responsabil pentru proprietatile de izolatie termica ale blanii de urs polar.
Oamenii n-au folosit numai acest principiu la hainele lor de iarna (gecile
umplute cu puf de rata sau gasca).

Folosirea acestui principiu de izolatie structurala a caldurii nu este inca

invechita. La inceput, necesitatea folosirii materialelor de izolatie a venit din
domeniul izolatiei la temperaturi scazute. Evolutia materialelor de izolatie nu
ar fi fost posibila fara dezvoltarea tehnologiei moderne de racire. Primele
materiale de izolatie disponibile au fost pluta si vata de sticla. [1]. La mijocul
secolului XX, cererea crescuta de materiale de izolatie a fost intampinata de
materiale noi precum fibra de sticla si spuma poliuretanica. Mai tarziu, a aparut pe piata spuma plastica complet sintetica.
Primul material de izolatie elastomer a fost produs in 1954.

Ce sunt materialele de izolatie?

Expresia material de izolatie este o denumire colectiva pentru toate materialele care au proprietati de izolare termica si/sau
fonica. Materialele de izolatie pentru instalatii industriale sunt acele materiale care au conductivitate termica mai mica de 0.06
W/(mK) la o temperatura medie de 0grC. [2]. In functie de temperatura
medie, conductivitatea termica a materialelor de izolatie din zilele noastre
este cuprinsa intre 0.025 si 0.050 W/(mK).

Privire de ansamblu asupra materialelor de izolatie folosite in

prezent

In principiu, materialele de izolatie pot fi grupate in doua categorii:

materiale de izolatie organice si anorganice. Cele organice cuprind compusi ai carbonului care se regasesc atat in materiale
reciclabile, pe baza de plante si in materialele obtinute din ulei mineral. Materialele de izolatie anorganice sunt alcatuite din
materiale minerale. Privirea de ansamblu din Figura 2 nu isi propune sa ofere un catalog complet al tuturor materialelor de
izolatie disponibile pe piata.

Materiale de izolatie pentru aplicare la temperaturi scazute

O examinare comparativa a tuturor tipurilor de materiale de izolatie mentionate in Privirea de ansambluar intrece cu mult
scopul acestui articol. In cele ce urmeaza, ne vom limita la acele materiale de izolatie care sunt potrivite pentru izolatia la
temperaturi scazute. In acest scop, vom descrie mai intai cerintele care trebuie indeplinite de izolatia la temperatura joasa.

Izolatia la temperaturi scazute trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Este esential ca izolatia sa lucreze in conditii
practice de operare. Prin urmare, in momentul proiectarii este necesar sa evaluam pe de o parte, proprietatile tehnice ale
materialului, iar pe de alta parte, usurinta in instalarea materialului.

Cel mai important aspect al izolatiei la temperaturi scazute este prevenirea formarii condensului. [3]. Un sistem de izolatie de
calitate trebuie sa protejeze materialul de izolatie impotriva patrunderii apei, astfel, trebuie luate masurile necesare pentru a
reduce permanent la minim procesul de difuzie. Izolatia uda nu este capabila sa indeplineasca cerintele de functionare.
Conductivitatea termica si efectul izolatiei scad cu fiecare crestere a volumului continutului de umezeala. [4].

Cele mai importante cerinte privind aplicarea materialelor de izolatie la temperaturi joase sunt enumerate in criteriile de
evaluare ce urmeaza:

Conductivitate termica scazuta [];

Rezistenta mare la transmisia vaporilor de apa [ ];

Comportarea la foc, care se incadreaza in standardele admise;

Usurinta instalarii.

Folosirea materialelor de izolatie potrivite pentru aplicarea la temperatura joasa este restrictionata pe de o parte de riscul ca
umezeala sa penetreze materialele de izolatie cu celula deschisa. Folosirea materialelor de izolare tip loose-fill si a vatei
minerale este mult limitata de riscul infiltratiilor de apa. In conformitate cu normativul German DIN 4140 [6], aceste materiale
pot fi folosite doar impreuna cu o protectie pe ambele fete.

Pe de alta parte, aspecte legate de montaj restrictioneaza folosirea materialelor de izolatie de la inceput. Materialele de izolatie
pe baza de polietilena (PEF) ar fi numai bune bazandu-ne pe structura lor materiala si pe date tehnice precum conductivitatea
termica si rezistenta la transmitere a vaporilor. Cu toate acestea, deoarece sunt materiale termoplastice, sunt extrem de dificil
de lipit. In majoritatea cazurilor, nu poate fi garantata o lipire rezistenta, mai ales in imediata apropiere a valvelor, filtrelor, etc.

Din acest motiv, materialele PEF sunt putin folosite la sistemele de racire.

Materialele de izolatie ce vor fi prezentate in continuare sunt cele pe baza de polistiren(PS), poliuretan (PUR/PIR), rasina
fenolica (PF), sticla celulara (CG) si spuma elastromerica (FEF):

Proprietatile diferitelor materiale de izolare

Spuma rigida de polistiren (PS)

Un material de izolatie facut din spuma rigida de polistiren este in principal o spuma cu celule inchise, o spuma dura din
polistiren sau copolimeri cu o proportie predominanta de polistiren. In functie de metoda de fabricare folosita, putem clasifica
in: particule de spuma facuta din polistiren expandat granulat (EPS) si spuma de polistiren extrudat. (XPS) [2].

Spuma de polistiren expandat (EPS)

Polistirenul este produs din stirenul rezultat de la rafinariile de petrol. Spuma rigida de polistiren expandat a fost dezvoltata de
BASF in 1950 si a fost lansata sub denumirea de Styropor. Spuma rigida EPS este un material de izolatie predominant cu
celula inchisa, unde proportia de pori umpluti cu aer este de pana la 98%. Densitatea bruta a spumei rigide EPS este de obicei
intre 10 si 35 kg/mc si are o mare influenta asupra multor caracteristici ale produsului.

Cea mai importanta proprietate a spumei rigide EPS este conductivitatea termica joasa care depinde de densitatea bruta.
Conductivitatea termica minima se inregistreaza cand densitatea bruta este intre 30-50 kg/mc si variaza intre 0.034 to 0.037
W/(mK) cand temperatura medie este de 0 grC. Pentru o densitate bruta data, conductivitatea termica a spumei este liniara
cu temperatura.
Continutul de umezeala are un impact semnificativ asupra conductivitatii termice a spumei: conductivitatea termica creste cu
3-4% pentru fiecare volum % de umezeala. Rezistenta la transmitere a vaporilor de apa a spumei rigide (EPS) (valoarea-)
este relativ mica. In situatia unor densitati brute variind intre 15 si 30 kg/mc, valoarea este de 20 la 100. Aceasta inseamna
ca umezeala poate penetra materialul de izolatie daca este o diferenta potrivita in presiunea vaporilor. Prin urmare, daca este
folosita ca material de izolatie la temperaturi joase, spuma rigida EPS trebuie sa fie intotdeauna insotita de o bariera de vapori
din folie metalica de obicei din folie de aluminium. Pentru a proteja bariera de vapori vulnerabila, se adauga un invelis
metalic protector, ceea ce face ca procesul de montare sa fie mai complex.

Spuma rigida EPS este un material de constructie care nu intretine arderea (DIN 4102-B1). Cand este expusa la flacara,
spuma din polistiren rigid, continand inhibitor de ardere, se topeste fara a lua foc. Daca contactul cu flacara externa s-a
intrerupt, materialul nu continua sa arda de la sine. La 100 grC spuma din polistiren rigid incepe sa se inmoaie si sa se
stranga. Daca va continua caldura, se va topi. In conformitate cu informatiile date de fabricant, materialul de izolatie poate fi
folosit la temperaturi cuprinse intre +80 grC si -180 grC.

Spuma de polistiren extrudat (XPS)

O diferenta importanta intre proprietatile tehnice ale celor doua spume rigide se poate observa rezistenta la compresie mai
mare la XPS. Mai mult, materialul are o rezistenta putin mai mare la transferul de vapori fata de spuma rigida EPS. In functie
de densitatea bruta, valoarea- variaza intre 80 si 200. Aceasta inseamna ca o bariera de vapori separata este absolut
necesara pentru acest material de izolatie.

Spuma rigida de poliuretan (PUR)

Spuma rigida de poliuretan este o spuma densa, predominant cu celule inchise. Este produsa de o reactie chimica intre alcoolul
polihidric si polisocianat, cu ajutorul unui curent de aer [2]. Polisocianatul (PIR) este, prin urmare, un component in productia
de spuma poliuretanica rigida. In afara de spumele rigide PUR/PIR produse in fabrica, spumele PUR preparate pe santier sunt
de asemenea folosite in industria constructiilor, in special in domeniul izolatiei tehnice.

Spuma rigida de PUR/PIR

Izolatia tevilor precum si izolatia foliilor necesare in domeniul izolatiei tehnice sunt de obicei macinate din ceea ce se numeste
calupuri de spuma. Materialele de izolatie facute din spuma rigida de PUR sunt predominant cu celule inchise, dense. Ele sunt
pana la >90% celule inchise. Densitatea bruta a spumei de poliuretan rigid variaza intre 30kg/mc si 60kg/mc , in functie de
aria de aplicare. Cu toate acestea, materiale cu o densitate bruta considerabil mai ridicata sunt disponibile pentru aplicatii
speciale. Pe masura ce creste densitatea bruta, creste si cantitatea de substanta structurala. Prin urmare creste proportia de
conductivitate a caldurii prin substantele structurale. Cu toate acestea, conductivitatea termica a produselor cu densitate bruta
folosite in constructii creste usor. Din toate materialele de izolati traditionale, spuma rigida PUR/PIR are cea mai scazuta
conductivitate termica. La o temperatura medie de 0grC, variaza intre 0.025 W/(mK) si 0.033 W/(mK).

Spumele rigide de PUR/PIR nu absorb umezeala din mediul inconjurator. Cu toate acestea, ca si spuma rigida de polistiren,
spuma rigida de PUR/PIR are numai o rezistenta scazuta la transmisia de vapori cu valori- intre 40 si 200. Pe termen lung,
aceasta duce la o crestere a infiltrarii apei, daca materialul este folosit pentru izolatie la temperaturi joase, datorita diferentelor
in presiunea partiala a vaporilor de apa. Nu este, prin urmare, posibil ca aceste materiale sa fie folosite la liniile de racire fara o
bariera de vapori eficienta.

Ca toate spumele plastice, spuma rigida de poliuretan este un material organic si deci inflamabil. Materialele de izolatie tip
spuma de PUR/PIR rigid sunt disponibile in clasele de materiale de constructie B1 si B2 (inflamabilitate scazuta si medie), in
conformitate cu DIN 4102. in eventualitatea unui incendiu, materialele de izolatie duroplastice nu se topesc si nu formeaza
picaturi aprinse.

In functie de densitatea bruta, materialele de izolatie PUR/PIR pot fi folosite pentru temperaturi de pana la +90grC. Produse
speciale pot fi de asemenea folosite la temperaturi ridicate de pana la +200grC sau in aplicarea la temperaturi joase, de pana
la -180grC.

Spuma de poliuretan preparata pe santier

Asa cum o sugereaza si numele, spuma PUR fabricata pe santier este de obicei produsa chiar la locul unde se construieste.
Spuma PUR fabricata pe santier este creata de reactia dintre doua componente care se amesteca atunci cand sunt introduse in
cavitatile ce urmeaza a fi izolate. Aceasta spuma are o structura predominant cu celule inchise, cu o proportie de celule inchise
de >85%. Densitatea sa medie este 45 kg/mc. Conductivitatea termica este de aproximativ 0.033 W/(mK) la o
temperatura medie de 0grC. Ca si produsele pe baza de poliuretan mentionate mai sus, spuma PUR fabricata pe santier are o
rezistenta mica la transmisia vaporilor. Valoarea- variaza intre 30 si 100 in functie de densitatea bruta si structura celulara.
Un invelis de metal functioneaza ca limita exterioara a cavitatii ce va fi umpluta cu spuma si in acelasi timp, actioneaza ca o
indispensabila bariera de vapori.

Ca un sistem in spatele invelisului de metal, spuma PUR fabricata pe santier indeplineste cerintele pentru materialele de
constructie specificate in normativul german DIN 4102-B2. Cu toate acestea, conditia este ca spuma sa fie fabricata in asa fel
incat sa umple cavitatile din spatele unui strat protector de metal care este de cel putin 0.5 mm grosime. Temperatura de
operare pentru echipamentul izolat cu spuma PUR fabricata pe santier poate fi intre +100grC si -180grC. O caracteristica
speciala a acestui material de izolatie este aceea ca montatorul devine si fabricant, tanand cont ca spuma se obtine la locul
constructiei. Astfel ca acesta poarta intrega raspundere pentru calitatea materialului de izolatie, de care depinde in mare
masura durata de viata a echipamentului izolat cu spuma PUR fabricata pe santier.
Montarea defectuoasa duce in scurt timp la macinarea si/sau la strangera spumei PUR fabricate pe santier. Prin urmare, spuma
PUR fabricata pe santier ar trebui aplicata numai de companii abilitate si competente, care au ani de experienta in acest
domeniu si care au angajati experimentati in fabricarea spumei PUR pe santier. In afara de aceste conditii, este esential ca
aplicarea spumei sa asigure conformitatea cu toate conditiile externe, precum temperatura mediului de cel putin +10grC, o
umiditate relativa de maxim 90% si temperatura a obiectului de cel putin +10grC, dar nu mai mare de +45grC. In plus,
suprafetele obiectului si foliile metalice de suprafata trebui se fie uscate si sa nu fie uleioase, unsuroase sau corodate.
Aplicarea spumei nu trebuie efectuata cand ploua.[7].

Sticla celulara (CG)

Sticla celulara a fost dezvoltata in anii 30 de catre grupul francez St. Gobain si de atunci a fost comercializata sub denumirea
de Foamglass. Materialul este prelucrat in mulaje pentru a forma bucati compacte din care se macina apoi carcase, folii si
parti profilate. Sticla celulara are o structura complet inchisa. Densitatea bruta este cuprinsa intre 100kg/mc si 160kg/mc, in
functie de tip. Dintre toate materialele de izolatie prezentate aici, sticla celulara are cea mai mare conductivitate. Variaza intre
0.037 si 0.042 W/(mK) la o temperatura medie de 0grC. sticla celulara nu absoarbe umezeala din imprejurimi. O schimbare
de greutate are loc numai atunci cand celulele care au fost taiate vin in contact cu umezeala. Mai mult, sticla celulara este
rezistenta la vapori si astfel procesele de transmitere a vaporilor pot fi permanent prevenite.

Fiind un material anorganic, sticla celulara trebuie intinsa drept pe obiectul ce trebuie izolat. Sticla celulara este de obicei lipita
cu un adeziv bitum cu lipire la flacara. Cand materialul este taiat bucati, sunt eliberate mici parti de hidrogen sulfid care
produc un miros neplacut. Temperatura de aplicare a acestui produs variaza intre +430grC si -260grC.

Spuma fenolica rigida (PF)

Spuma fenolica rigida PF este produsa din rasini fenolice prin adaugarea unui agent de ventilare cu sau fara folosirea caldurii
externe. Este in principal produsa intr-un proces continuu sub forma de benzi, ocazional si in blocuri. Spuma fenolica rigida
este o spuma densa, predominant cu cele inchise [2], cu o densitate bruta de 70 kg/mc. Este livrata ca material tip folie,
sub forma unor jumatati de tuburi care sunt lipite intre ele cu un adeziv silicat necombustibil. Materialul de izolatie are bune
proprietati de izolare. La o temperatura medie de 0grC, conductiviatea termica variaza intre 0.030 si 0.035 W/(mK). Ca si
spuma rigida de polistiren si poliuretan, spuma fenolica rigida are o rezistenta scazuta la transmisia vaporilor. Produsul este
acoperit cu un invelis dur, cu grosimea de 200 m de aluminiu bariera de vapori este de patru ori mai groasa decat bariera
de vapori obisnuita si apoi cu banda adeziva de aluminiu se realizeaza etansarea la vapori.

Deoarece este un material de izolatie organic, este de obicei inflamabil si face partea din clasa B1 a materialelor de contructie
conform normativului german DIN 4102. Cu toate acestea, adaugand materiale de umplutura anorganice, este posibil sa intre
in clasa A2 (materiale non-combustibile) conform DIN 4102, partea I. Aceste produse speciale pot fi folosite la instalatii
industriale cu o temperatura de operare variind intre +120grC si -50grC.

Spuma elastromera (FEF)

Primul material de izolatie elastromeric a fost dezvoltat de compania americana Armstrong in 1954. De atunci a fost
comercializat sub denumirea de Armaflex. Denumirea spuma elastromerica este folosita pentru a descrie materiale de
izolatie pe baza de cauciuc sintetic. Componenta principala folosita in prezent este cauciucul sintetic NBR (cauciuc nitril
butadiena) si EPDM (etilena propilena diena monomer). NBR este foarte important deoarece are valori tehnice mai bune. Ca si
sticla celulara, materialele de izolatie pe baza de cauciuc sintetic au structura materiala cu celule complet inchise. Rezistenta la
transmisia vaporilor de apa este intre = 2000 si 7000, in functie de tipul de cauciuc. Cu toate acestea, este de obicei,
considerabil mai ridicata. In cazuri izolate, se ating valori de pana la =20000. Bariera de vapori nu este concentrata pe o folie
subtire, ci este construita peste toata grosimea materialului de izolatie. Nu este necesara o bariera de vapori separata. Aceste
materiale de izolatie sunt potrivite pentru izolarea liniilor de racire. Se obtin rezultate excelente folosind un material de izolatie
flexibil, cu celule inchise, cu rezistenta mare la transmisia vaporilor. Mai mult, spumele elastromerice au foarte bune proprietati
de izolare. La o temperatura medie de 0grC, conductiviatea termica variaza intre 0.036 si 0.040 W/(mK), in functie de tipul
de cauciuc. Spre deosebire de materialele de izolatie mai sus mentionate, acest material poate fi produs la grosimi diferite,
oferind astfel posibilitatea economisirii de spatiu. Ca toate materialele de izolatie organice, spumele elastromere intretin
arderea. In functie de tipul de cauciuc folosit, ele se incadreaza in clasificarea facuta de normativul german DIN 4102, in clasa
materialelor de constructie B1 sau B2. Datorita structurii tridimensionale a moleculelor, ele nu picura in conditii practice de
incendiu.[8].; deci se poate exclude posibilitatea ca focul sa extinda prin intermediul acestor materiale. Mai mult, materialul se
stinge singur si nu propaga focul orizontal sau vertical. Nu exista nici o posibilitate ca materialul sa ia foc singur. Trebuie
mentionat special faptul ca tevile izolate cu cauciuc sintetic pot chiar, in anumite circumstante, sa fie trecute prin elemente
structurale rezistente la foc, fara a fi afectata clasificarea lor privind rezistenta la foc.[9].

Materialele de izolatie elastromere pe baza de cauciuc sintetic pot fi folosite la temperaturi variind intre +105grC si -50grC, iar
in anumite conditii de instalare, la temperaturi de pana la -200grC. Materialele de izolatie pe baza de EPDM sunt potrivite
pentru folosirea pe termen indelungat la utilaje cu temperaturi de operare mai mari de +150grC.

Concluzii

O mare varietate de materiale de izolatie este disponibila pe piata. Nu exista un singur material perfect , ideal pentru toate
aplicarile, dar o comparatie a proprietatilor individuale ale materialelor de izolatie poate servi drept ghid orientativ. Comparand
diferitele materiale de izolatie putem sublinia diferentele fundamentale dintre ele. Cu toate acestea, asa cum am mentionat si
la inceputul articolului, nu ar trebui comparate materialele propriu-zise, ci sistemele de izolatie in ansamblu.

De exemplu, ceea ce este bun pentru conductivitatea termica a unui material de izolatie, ii poate afecta rezistenta la
transmisia de vapori. Daca celulele sunt etansate pentru a imbunatati valoarea-, se poate deteriora performanta la
foc. Dezvoltand cel mai mare grad posibil de flexibilitate, va avea de asemenea un impact asupra altor proprietati ale
materialului de izolare. Acest fapt este clar demonstrat in tabelul 1. Materialul de izolatie care este campion mondial
la toate categoriile va trebui inventat. Nu exista materiale de izolatie non-combustibile care sa aiba proprietati optime
de instalare pentru izolatia la temperaturi joase. Conform comparatiei din Tabelul 1, materialele de izolatie elastromere
reprezinta cea mai buna solutie pentru aplicarea la temperaturi joase. Rezistenta lor speciala sta in usurinta de
instalare si, au o nota buna in ceea ce priveste proprietatile tehnice. Totusi, trebuie subliniat ca nu este 100% adevarat
pentru toate materialele de izolatie elastromere pe baza de cauciuc sintetic existente pe piata. De asemenea, exista
deferente intre elastromeri. Monitorizarea continua externa si interna a celor mai importante proprietati tehnice este o
calitate importanta. Numai atunci cand proprietatile produsului au fost examinate in amanunt si in intregime, se poate
spune cu certitudine pentru ce arii de intrebuintare este potrivit un produs.

Rezistenta unui lant este data de legatura cea mai slaba dintre doua zale. Acest principiu foarte cunoscut este in
acelasi timp valabil si pentru sistemele de izolatie. De cele mai multe ori insa este complet ignorat iar teoria si practica
au directii total diferite. Modul in care izolatia pentru temperaturi scazute este eficienta, depinde de mai multi factori
care trebuie sa actioneze in concordanta perfecta si in practica. Alaturi de calitatea produsului si usurinta la punerea in
opera, o atentie deosebita trebuie avuta in ceea ce priveste modul de imbinare, lipirea si de asemenea prinderea
tevilor ce au fost sau urmeaza a fi izolate. Accesoriile folosite trebuie sa fie complementare si folosite impreuna pentru
a forma un sistem sigur.
Atunci cand se proiecteaza si se executa izolarea la temperaturi scazute, sunt necesare atat cunostinte ample despre
produsele utilizate dar mai ales o pregatire tehnica foarte buna. Legile dupa care o cladire este construita trebuie
cunoscute, zonele care pot pune probleme trebuie anticipate, iar solutiile de rezolvare trebuiesc pregatite.
Cald sau rece?
Pentru inceput trebuie facuta o distinctie intre izolatia termica si izolatia pentru temperaturile scazute. Acest lucru
determina ce legi ale fizicii trebuie luate in considerare in faza de proiectare, pentru ca apoi sa se determine care sunt
cerintele pe care sistemul de izolatie trebuie sa le indeplineasca.
Izolatia termica este definita ca si acea izolatie aplicata pe instalatii care functioneaza la temperaturi de lucru mai mari
decat temperatura ambientala. Izolatia termica reduce cantitatea de caldura care se pierde de catre agent.
Izolatia pentru temperaturi scazute este acea izolatie care este aplicata pe instalatii in care temperatura de lucru este
sub cea a temperaturii ambientale. Aceste precizari sunt valabile si pentru instalatiile industriale unde, ca rezultat al
temperaturilor de lucru alternante, temperatura scade sub cea a punctului de roua chiar daca acest lucru se intampla
pentru o scurta perioada de timp. Izolatia pentru temperaturi scazute reduce fluxul termic spre agent.
De aceea, ar putea fi necesar spre exemplu, de a aplica izolatie pentru temperaturi scazute pe o instalatie la care
temperatura de lucru sa fie de +40C, datorita faptului ca temperatura ambientala a aerului este de +50C.
Cerintele speciale asupra izolatiei pentru temperaturi scazute nu depind de temperatura obiectului care trebuie izolat,
ci sunt determinate de conditiile specifice aparute in cazul obiectelor a caror temperatura este sub cea ambientala.
Deoarece aerul mai rece din interiorul izolatiei poate absorbi mai putini vapori de apa sub temperatura punctului de
roua si, prin urmare, are o presiune partiala mai mica a vaporilor decat aerul ambiental mai cald, se formeaza o
diferenta a presiunilor partiale ale vaporilor care exercita un efect constant asupra izolatiei de la exterior spre interior.
Ca rezultat, exista pericolul ca vaporii de apa din mediul ambiant sa patrunda in interiorul izolatiei prin difuzie, sa
condenseze si sa duca la formarea umezelii si mentinerea ei in interiorul izolatiei.
Consecintele acestui fenomen vor fi:
deteriorarea severa a proprietatilor izolatiei (creste conductivitatea termica),
scaderea temperaturii de la suprafata izolatiei (daca va scadea sub temperatura punctului de roua va duce la aparitia
condensului),
pierderi de energie mai mari si,
intensificarea coroziunii si a altor probleme care rezulta din aceasta.
Din aceste considerente, numai sistemele care au o rezistenta foarte mare la difuzia vaporilor de apa si care pot fi
instalate chiar si pentru conditii nefavorabile pe santier, sunt recomandate pentru izolatia destinata temperaturilor
scazute.
Prevenirea puntilor termice si fixarea
In vederea prevenirii puntilor termice trebuie sa se evite o legatura directa intre teava si sistemul ei de fixare.
Segmentul din zona de sustinere trebuie sa aiba cel putin aceeasi grosime a izolatiei ca si cea din vecinatatea lui.
Asa cum se observa in Fig. 3, pierderile de caldura crescute apar in zona de fixare a tevii. Acestea pot fi prevenite prin
izolarea acestei zone (spre ex. folosind un mateial pe baza de elastomeri). Pentru a asigura o protectie sigura
impotriva aparitiei condensului pentru o teava cu diametrul exterior de 76.1 mm, la o temperatura ambientala de
30C, cu o umiditate relativa a aerului de 65%, la o temperatura in teava de 6C si cu un coeficient de transfer termic
al suprafetei exterioare de 9W/(m2K), spre exemplu, teava trebuie sa fie izolata cu tub AF/Armafelx F-76 (grosime
11,5 mm). Transferul termic este de 16,3 W/m.
Daca in schimb de cei 11,5 mm folosim o izolatie mai subtire cu 2,5 mm cea de 9 mm in zona de fixare a tevii,
fluxul termic va creste cu aproximativ 3% (18,8 W/m). Iar daca suportul de fixare nu este izolat, fluxul termic este de
101,5 W/m!!!
Segmentele de fixare fabricate din materiale de izolatie avand o mare rezistenta la compresie si o conductivitate
termica scazuta trebuie sa fie inserate intre teava si elementul ei de prindere. Incarcarile maximale ale materialelor
respective in conditii de utilizare continua nu trebuie depasite. Proiectantul trebuie sa determine distantele dintre
aceste segmente de fixare. In momentul in care realizeaza acest lucru acesta trebuie sa se refere la informatiile
tehnice furnizate de producatorii de sisteme de fixare (cunoscute si sub denumirea de cleme de fixare pentru tevile de
refrigerare sau inele).
Odata ce apa a patruns prin izolatie, aceasta ofera aceeasi protectie pe care hainele ude o au cand afara este frig.
Explicatia este aceea ca apa are o conductivitate termica mai mare de 25 de ori decat a aerului stationar. Din acest
motiv, izolatia uda permite un flux termic mai mare.
Pentru a preveni acumularea de apa in segmentele de sustinere, bariera de vapori a acestora trebuie sa treaca peste
izolatia din imediata vecinatate si trebuie fixate corespunzator, prin lipire.
Tipuri diferite de sisteme de sustinere
Exista o mare varietate de sisteme de sustinere disponibile pe piata. Fig. 4 prezinta cateva exemple.
Clemele de fixare pe baza de PUR/PIR sunt folosite frecvent pentru fixarea tevilor suspendate. Teste repetate in
directia verificarii rezistentei in timp a legaturii dintre materialele de izolatie din elastomeri si acest tip de cleme, cat si
cazurile reale in care au aparut probleme, au aratat ca aceasta metoda nu este una care sa duca la rezultate absolut
satisfacatoare. Legatura dintre ele poate fi un punct slab care sa influenteze intregul sistem si in acelasi timp poate
reprezenta locul in care umiditatea sa apara (Fig. 5). O buna legatura intre aceste cleme de fixare si un material de
izolatie pe baza de elastomeri poate fi obtinuta numai prin realizarea unui montaj ca cel din Fig. 6.
Unii producatori de cleme pentru sistemele de refrigerare pe baza de PUR/PIR garanteaza ca acestea pot fi folosite la
fixarea si lipirea cu materiale pe baza de elastomeri fara probleme. Inainte de a incepe lucrul este bine sa va interesati
asupra modului de instalare, insa cel mai bine este sa aveti o confirmare in scris din partea acestor firme.
In afara de aceste cleme de fixare pentru sistemele de refrigerare, exista si suporturi de montaj, cum este Armafix,
fabricate din materiale de izolatie pe baza de elastomeri in interiorul carora se gaseste un miez de PUR/PIR cu
rezistenta la compresie (Fig. 7). Avantajul acestor sisteme de fixare este acela ca in zona in care elementul de fixare si
materialul de izolatie sunt imbinate, acestea sunt de acelasi tip, obtinandu-se in acest fel o legatura mult mai sigura.
Mai mult decat atat, grosimea de izolatie a sistemului de fixare este aceeasi cu cea a tubului de izolatie de pe restul
tevii. Ca rezultat final, odata instalate, suportul de fixare si materialul de izolatie formeaza un tot unitar, vizibil chiar.
Armacell realizeaza sisteme de fixare si in varianta fara halogen pentru a garanta un sistem complet NH/Armaflex la
instalare.
Diferente clare intre sisteme
Cele doua obiective majore ale sistemelor de prindere sustinerea tevilor (greutatea acesteia + a agentului) si
izolarea suprafetei din zona in care sunt montate sunt complet diferite si au in vedere doua directii: instalarea tevilor
si izolarea.
In vederea evitarii problemelor de instalare in cazul proiectelor mari, intre diferitele etape ale montajului, sistemele de
sustinere a tevilor trebuie sa fie prevazute in asa fel incat lucrarile de punere in opera sa fie bine diferentiate. Aceasta
diferentiere este foarte clar pusa in evidenta in modul de asamblare a sistemului de sustinere Armafix (asa cum se
vede mai jos). Montajul efectiv al sistemului Armafix este realizat de catre instalator in momentul in care acesta
fixeaza tevile. Avantajul principal al Armafix este acela ca instalatorul nu trebuie sa efectueze operatiuni pentru care
nu este pregatit profesional. In prezent Armacell furnizeaza cleme de fixare cu surub impreuna cu sistemul de suport
Armafix, economisind astfel din timpul celui care le monteaza. Apoi persoana care va izola tevile, va face legatura intre
tuburile de Armaflex si sistemul de fixare Armafix, prin lipire cu adeziv.
Concluzii
Cerintele pe care izolatiile pentru temperaturi scazute trebuie sa le indeplineasca sunt complexe. Este esential ca
izolatia sa se comporte excelent pentru conditiile reale pentru care instalatia a fost creata. Din acest motiv, este
necesar ca inca din faza de proiectare sa fie evaluate nu doar proprietatile tehnice ale materialelor folosite, ci si modul
concret de aplicare al acestora. Toate tevile, conductele, recipientele trebuie izolate in asa fel incat sa fie asigurate atat
cerintele legate de siguranta, dar si cele de functionalitate.
Un lant este la fel de rezistent ca si cea mai slaba veriga a lui. Ani de experienta si de permanente inovatii si
dezvoltare a gamei materialelor de izolatie Armaflex pe baza de elastomeri, alaturi de sistemele de fixare
corespondente, fac din Armacell partenerul care va ofera un sistem complet si sigur, un lant rezistent. Un lant care
asigura o legatura sigura intre teorie si practica.