Sunteți pe pagina 1din 5

S.C. AQUAPROIECT S.A. Contract nr. 3679 Faza: P.T.+C.S.

Atelierul 2 –A.C.I.S.A.A.C. Indiguire si consolidare de mal pe r. Tisa


BF 254 – 319, jud. Maramures
Ob. 11.1. Constructie de exploatare Teceu
- 2008 -

MEMORIU TEHNIC
instalaţii de încălzire, sanitare interioare şi
reţele exterioare apă - canal

1. Generalităţi
Prezenta documentaţie analizează, la faza PT+CS+DE, realizarea utilităţilor
aferente construcţiei de exploatare, amplasate in intravilanul comunei Teceu, cu acces din
drumul judeţean Teceu – Satu Mare.
Alimentarea cu apă se va realiza printr-un puţ forat, sursă proprie, de cca. 80m.
Evacuarea apelor uzate menajere se va face la o staţie de epurare monobloc
amplasată în incinta constructiei de exploatare, conf. planului RE1.
Centrala termică este amplasată în incinta anexei tehnologice şi va asigura
necesarul de căldură. Apa caldă aferentă celor două clădiri se va prepara într-un boiler
electric vara şi cu lemne iarna.
Faza de execuţie determinantă este proba de presiune.

2. Descrierea soluţiilor
2.1. Soluţia alimentării cu apă
Apa potabilă va ajunge la construcţia de exploatare prin intermediul unei conducte,
îngropate la adâncimea de îngheţ, din polietilenă de înaltă densitate De 40mm,
racordată la un cămin de vane echipat cu apometru pentru contorizarea debitului de apă
consumat.
Conducta PEID De 40 se va îngropa la adâncimea de îngheţ şi se va ramifica
conform planului RE1, alimentând hidranţii de grădină De = 25mm, anexa tehnologică cu
De = 40mm, precum şi construcţia de exploatare De = 32mm.
Conducta care alimentează anexa tehnologică, având De = 40mm, va fi echipată cu
un filtru de impurităţi şi unul magnetic anticalcar, care vor proteja centrala termică şi
recipientul de hidrofor.
Anexa tehnologică este dotată cu grup sanitar şi centrală termică.
Instalaţia sanitară interioară este cu distribuţie superioară, pozată la plafonul
anexei, conform planului S4.
Conducta care alimentează construcţia de exploatare având De = 32mm va fi
echipată cu filtru de impurităţi şi robinet de trecere cu sferă.
Construcţia de exploatare este dotată cu spaţii de cazare şi birouri prevăzute cu
grupuri sanitare şi spaţii pentru pregătit masa.
Instalaţia sanitară interioară este cu distribuţie superioară, pozată la plafonul
parterului conform planului S1.
În vederea realizării instalaţiilor sanitare interioare se va urmări poziţia obiectelor
sanitare de pe planuri şi schemele de coloane.
Conductele de alimentare cu apă rece se vor executa din PP tip Random şi vor
avea dimensiunile corespunzătoare planurilor.
S.C. AQUAPROIECT S.A 4189
Conductele de legătură ale obiectelor sanitare au fost dotate cu robinete de trecere
cu sferă în vederea unei bune utilizări şi a unei echilibrări eficiente.
Conductele de distribuţie au fost şi ele separate cu robinete de trecere cu sferă,
conform planurilor S1, S2, S3 şi S4.
Apa caldă menajeră se va prepara în incinta centralei termice din anexa tehnologică
prin intermediul unui boiler care va funcţiona pe timp de iarnă cu lemne şi vara electric.
Trecerile conductelor prin pereţi şi planşee se vor efectua prin intermediul pieselor
de trecere.
Dimensionarea instalaţiei sanitare interioare s-a efectuat conform STAS 1478-90 şi
1846-2006.
2.2. Soluţia de scurgere a apelor uzate menajere
Instalaţia de canalizare interioară a apelor uzate menajere ale obiectelor sanitare
aferente ambelor clădiri se va executa din tuburi de polipropilenă ignifugă.
Coloanele de canalizare sunt prevăzute cu aerisitoare cu membrană pentru aerisire
şi cu piese de curăţire, acolo unde este pericol de înfundare.
Evacuarea apelor uzate menajere din coloanele de canalizare se va realiza din
polipropilenă ignifugă, cu pantă de 2% până la primul cămin exterior de canalizare.
Reţeaua exterioară de colectare a apelor uzate din căminele de canalizare se va
executa din tuburi de PVC KG De = 200mm, cu pantă de 8‰ către staţia de epurare
monobloc.
Staţia de epurare monobloc, cu o capacitate de 11 LE, realizează epurarea apelor
uzate menajere, atât mecanic, cât şi biologic, astfel încât conţinutul de CBO5 al apelor
epurate – efluentului – să nu depăşească normele impuse de NTPA 001.
Efluentul din staţia de epurare se va evacua in santul de langa gard, de-a lungul
şoselei. Acesta va prelua şi apele meteorice de pe şosea şi din incinta in caz de ploi
torenţiale.
Staţia de epurare este un recipient cilindric compartimentat în 4 încăperi, perfect
ermetic, unde, în urma unui proces mecanic şi biologic, apele uzate menajere sunt
epurate.
Staţia de epurare are un D = 200 cm, H T = 1700mm, V = 4710l şi un debit de 2,2
mc/zi, corespunzător unui număr de 11 LE (locuitori echivalenţi). Diametrul conductelor de
intrare şi ieşire din staţie este de 110 mm.
De la partea superioară a staţiei de epurare monobloc şi până la cota terenului se
va folosi un inel de aducere la cotă executat din acelaşi material ca şi al sistemului de
epurare, conform planului RE2.
Staţia de epurare se va monta de către furnizor, care are obligaţia să ia şi probe de
efluent în vederea verificării calităţii apelor epurate, care vor îndeplini la evacuare normele
impuse de NTPA 001.
Beneficiarul are obligaţia să urmărească permanent instrucţiunile de utilizare ale
tancului septic, încât acesta să funcţioneze în parametrii impuşi, astfel încât să nu devină
sursă de poluare.
Reţeaua de canalizare în incintă s-a dimensionat conform STAS 1846/1-2006 şi
1795-87.

3. Instalaţia de încălzire centrală


În cadrul obiectivului de investiţie vor exista două clădiri: cantonul şi anexa
tehnologică.

S.C. AQUAPROIECT S.A. 4189 2


Încălzirea acestor două clădiri se vor realiza prin intermediul unor instalaţii clasice
de încălzire centrală, compuse din corpuri statice, radiatoare din oţel tip 22-600mm cu
lungimi diferie şi conducte din tuburi multistrat tip Pexal.
Calculul pierderilor de căldură s-a efectuat conform STAS 1907/90 şi a normativului
C107/97.
Au rezultat următoarele necesare de căldură
- Pentru canton Q = 39,97 kW
- Pentru anexă Q = 16,12 kW
Instalaţiile sunt bifilare, cu circulaţie forţată, cu distribuţie ramificată mixtă la canton
şi cu distribuţie inferioară în anexă.
Fiecare corp de încălzire este prevăzut cu un robinet dublu reglaj pe tur şi cu un
robinet de reglaj pe retur.
În acest fel se pot realiza reglaje şi economii.
Conductele de încălzire vor fi montate aparent, iar străpungerile prin pereţi şi
planşee se vor realiza prin intermediul ţevilor de protecţie.
Pentru aerisirea instalaţiei s-au prevăzut robinete de aerisire pe calorifere având
Dn 3/8” cu acţionare manuală.
În planuri este indicată amplasarea radiatoarelor, conductelor şi a echipamentului
tehnologic.
Ramurile de distribuţie ale instalaţiei sunt prevăzute cu robinete cu sferă pentru
reglaj şi secţionare, pentru ca în caz de avarie să poată funcţiona una din ramuri.
Reglajul instalaţiei se va realiza prin intermediul robineţilor colţar cu dublu reglaj,
prevăzuţi pe fiecare radiator pe tur şi a robineţilor colţar de reglaj retur.
Sursa termică pentru alimentarea cu agent termic a instalalaţiei de încălzire din
cele două clădiri va fi constituită de către două cazane de încălzire cu elemenţi din fontă,
care prepară apă caldă +900/+700C funcţionând cu combustibil solid, lemne.
Centrala este amplasată în anexa tehnologică şi cuprinde două cazane de încălzire
Q = 30 kW fiecare, vasul de expansiune închis cu membrană elastică, având V = 80 l,
electropompele de circulaţie agent termic Q = 1,8 mc/h, H = 4mCA şi Q = 0,7 mc/h, H =
3mCA montate pe conductă.
Gazele arse rezultate în urma arderii vor fi evacuate prin tiraj natural în atmosferă,
prin intermediul unui coş de fum din zidărie, golul liber al coşului fiind 25 x 25 cm.
Cazanul va prepara doar agent termic.
Apa caldă menajeră va fi preparată într-un boiler cu acumulare de 80 l, care poate
funcţiona în două moduri: electric sau prin ardere combustibil solid (lemne).
Pentru protecţia instalaţiei, pentru a nu se depune sărurile din apă pe pereţii
conductelor şi radiatoarelor, s-a prevăzut un sistem de dozare fosfaţi amplasat pe
conducta de apă rece înainte de intrarea apei in cazane.
Instalaţia de încălzire din centrala termică se va realiza din ţevi metalice, conform
prescripţiilor normativului I13-2002, pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de
încălzire centrală.
Reglajul instalaţiei se va efectua înainte de punerea definitivă în funcţiune.
4. Materiale şi tehnologii utilizate
În vederea realizării instalaţiilor de mai sus, s-a prevăzut a se utiliza tehnologia
clasică şi materiale moderne existente în ţară în producţie curentă.
S.C. AQUAPROIECT S.A. 4189 3
5. Măsuri de protecţie a muncii şi PSI
În execuţie şi în exploatare se vor aplica măsurile curente de protecţia muncii şi
igiena muncii, deoarece proiectul nu prezintă probleme speciale.
Se vor respecta prevederile din actele normative în vigoare „Norme republicane de
protecţia muncii”.
Atât în execuţie, cât şi în exploatare, în funcţie de situaţiile create, se vor lua măsuri
chiar de către constructor sau beneficiar, dacă va fi necesar.
În toate etapele de exploatare a instalaţiilor, inclusiv revizie, reparaţii, înlocuiri,
dezafectări, vor fi respectate cerinţele referitoare la protecţia, siguranţa şi igiena muncii şi
anume:
- siguranţa în exploatare;
- igiena şi sănătatea oamenilor;
- protecţia contra zgomotului;
- siguranţa la foc.
Verificările, probele şi încercările echipamentelor şi componentelor instalaţiilor vor fi
efectuate respectându-se instrucţiunile specifice de protecţia muncii în vigoare.
Beneficiarul are obligaţia să asigure:
- luarea măsurilor organizatorice şi tehnice pentru crearea condiţiilor de securitate
a muncii;
- realizarea instructajului de protecţia muncii;
- controlul aplicării şi respectării normelor şi instrucţiunilor specifice;
- verificarea cunoştinţelor asupra normelor şi măsurilor de protecţia muncii.
În exploatarea instalaţiei se vor respecta prevederile specifice din „Norme generale
de prevenire şi stingere a incendiilor” aprobate cu Ordinul nr. 755 din 22.07.1998 al
Ministerului de Interne publicat în M.O. nr. 384 din 09.10.1998.
Obligaţiile şi răspunderile privind prevenirea şi stingerea incendiilor revin atât
beneficiarului instalaţiei în funcţiune cât şi personalului care exploatează instalaţia.
Personalul de exploatare va fi instruit înaintea dării în exploatare a instalaţiei, dar şi
periodic, în timpul exploatării, cu verificarea însuşirii cunoştinţelor.
Mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor vor fi întreţinute în stare de
funcţionare şi vor fi amplasate în locuri accesibile.

6. STANDARDE ŞI NORMATIVE ÎN VIGOARE


În cadrul proiectului s-au luat în consideraţie următoarele:
 Legea nr. 10/1995 NC001/1999 Legea asigurării calităţii în construcţii
 ST-020/1998 Prescripţii tehnice privind certificarea calităţii materialelor
şi echipamentelor
 ISO 9002; 9001 Model privind asigurarea calităţii în producţie şi operaţii
de instalare
 ISO 2548C Echipamente de pompare
 PE003/79 Nomenclator de încercări, verificări şi probe privind
montajul, punerea în funcţiune şi darea în exploatare a
instalaţiilor energetice
 NGPM 1998 Norme generale de protecţia muncii
 ISO 5208-cl1 Armături
 DIN 3202 Vane pentru instalaţii de alimentare cu apă
S.C. AQUAPROIECT S.A. 4189 4
 I.9/1999 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor
sanitare
 I.13/2000 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de
încălzire
 I.6/1999 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de
gaze
 STAS 1478/90 Alimentări cu apă. Instalaţii interioare, de incendiu
 STAS 1907/1;2-97 Calculul pierderilor de căldură
 STAS 6648/1;2 Calulul aportului de căldură din exterior
 C142-85 Instrucţiuni tehnice pentru executarea şi recepţionarea
termoizolaţiilor la elemente de instalaţii
 C 56-85 Normativ pentru verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor
de construcţii şi instalaţii aferente
 Decret 290 - 1977 Norme generale de protecţie împotriva incendiilor la
proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor
 381/1219/MC 1994 Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor
 NRPM-1993 Norme republicane de protecţia muncii
 STAS 1795 Canalizări interioare
 NTPA 011 Norme tehnice părivind colectarea, epurarea şi
evacuarea apelor uzate orăşeneşti
 NTPA 001 Norme tehnice pentru stabilirea limitelor de încărcare cu
poluaţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti în
receptorii naturali

Întocmit,

Ing. Florin ERNEST

Ing. Cornelia ANTONESCU

S.C. AQUAPROIECT S.A. 4189 5

S-ar putea să vă placă și