2.1 Conductoare din materiale cu rezistivitate mare.

Metalele şi aliajele lor sânt conductoare de ordinul I. Ele au conductivitate electronică, îşi
măresc rezistivitatea cu creşterea temperaturii şi nu suferă modificări chimice când sânt străbătute de
curent electric.
Metalele au însuşiri specifice comune, care le deosebesc de celelalte 23 de elemente
nemetalice. Acestea sunt luciul metalic, ductilitatea, maleabilitatea, tenacitatea, conductibilitatea
termică şi electrică. Cu excepţia câtorva metale preţioase (aur, platină), care se găsesc în scoarţa
pământului în stare nativă, restul metalelor se găsesc sub formă de combinaţii chimice (oxizi, sulfuri,
sulfaţi, carbonaţi, silicaţi) numite minerale.
Aliajele metalice sânt substanţe obţinute din contopirea intimă a două sau mai multe elemente
chimice dintre care cel puţin unul, aflat în proporţia cea mai mare în aliaj şi numit component de
bază, este un metal. Aliajele se obţin prin topirea elementelor componente.
În anumite cazuri sunt utilizate şi metale termic pure aluminiu, fierul, wolframul, molibdenul,
nichelul, platina, tantalul, pentru dispozitive de încălzire.
Aliaje pe bază de nichel.
Nicromul – conţine 25 – 30 % crom, restul nichel. Prezenţa manganului în aliajul în proporţii de 1 – 2
% favorizează forjarea şi laminarea, iar în proporţii de 5 – 8 % sporeşte mult rezistivitatea electrică.
Nicromurile care funcţionează la temperaturi înalte conţin şi 5 – 8 % molibden, care sporeşte
stabilitatea termică şi rezistenţa la temperaturi ridicate.
Aliajele nicrom au temperatura maximă de utilizare 10000C şi o mare rezistenţă la oxidare.
Feronicromul – conţine 60 – 70% nichel, 15 – 20% crom, 15 – 25% fier, eventual şi câteva
% pe mangan şi molibden introdus în aliaj în aceleaşi scopuri şi la aliaje nicrom. La temperaturi de
600 – 900 0C aceste aliaje devin fragile. Sunt mai ieftine de cât aliajele nicrom dar sunt mai puţin
rezistente la oxidare, din cauza conţinutului de fier în aliaj.
Aliaje pe fază de fier.
Aliajele pe bază de nichel sânt scumpe, s – a elaborat aliaje pe bază de fier, rezistente la temperaturi
mari.
Fecralul – conţine aproximativ 12 –15 % crom, 5 % aluminiu, restul fier.
Aliajul este utilizabil până la temperaturi de 1050 0C.
Fecralul este mai dur şi mai fragil de cât nicromul, prelucrându-se mai greu.
Există aliaje de tip fecral care au un procent mai ridicat de crom şi aluminiu, acestea putând lucra la
temperaturi de până la 1350 0C, dar fiind mai dure se prelucrează numai la cald.
Kanthalul – produs al uzinelor ,,Kanthal’’ din Suedia, conţine 20 – 21% crom, 5 – 6% aluminiu, 2%
cobalt, restul fier.
Are rezistivitate electrică 1,3 –1,35 mm2/m superioară aliajelor nicrom şi o temperatură maximă de
utilizare de 1250 0C.
Cromalul – conţine 64% fier 30% crom, 4,5% aluminiu şi 1,5% carbon, mangan, sulf şi
fosfor. Poate lucra la temperaturi maxime până la 1300 0C.
Aliajele aluminiului.
În scopul măririi rezistenţei mecanice a aluminiului se realizează aliaje cu o rezistenţă mecanică
ridicată şi conductivitate electrică suficient de mare. Se cunosc astfel o serie de aliaje ca: aluminiu –
siliciu, aluminiu – cupru, aluminiu – magneziu, aluminiu – mangan, aluminiu – nichel, aluminiu –
beriliu etc.
Aliaje de aluminiu se înlocuiesc cu cuprul, care este un element deficitar, la realizarea conductoarelor
liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune şi a carburilor de înaltă şi joasă tensiune.
Există o largă varietate de aliaje turnătorie şi aliaje laminabile ale aluminiului.
Aliajul duraluminiu - conţine 4% cupru, 0,5% mangan, 0,5% magneziu, restul aluminiul.
Acest aliaj are caracteristici mecanice superioare aluminiului, însă o rezistenţă slabă la coraziune,
motiv pentru care aliajul se acoperă cu un strat protector de aluminiu pur.
Aliajul siluminiu – conţine 13,5% siliciu, restul aluminiu. Siluminiul are rezistenţă la
coroziune superioară aluminiului, are fluiditate mare, permiţând o turnare de calitate a pieselor. El
este utilizat pentru turnarea de carcase, şasereri sau diverse piese cu forme complicate şi pereţi subţiri.
Aliajul aluminiu – magneziu – siliciu – este cunoscut sub denumirile comerciale: aldrei,
alduro + almelec, etc. El conţine 0,7% magneziu, 0,6% siliciu, 0,25% fier, restul aluminiu. Acest aliaj

1
este caracterizat prin rezistenţa mecanică mare la tracţiune, ceea ce îl face utilizabil la realizarea
liniilor electrice aeriene.
Aliajul aluminiu – mangan – este utilizat pentru realizarea prin turnare a coleviilor ratoarelor
în scurtcircuit ale motoarelor electrice arimhrone.
Aliajele cuprului.
Prin alinierea cuprului cu alte metale se obţin materiale cu caracteristici mecanice mai bune, cu o
rezistenţă mai mare la temperaturi ridicate, care au conductivitate electrică mai mică decât ce a
cuprului nealiat.
Alama – este un aliaj al cuprului cu zincul, având conţinutul de cupru între 50 şi 60 %.
Când conţinutul de cupru în alamă este mai mare de 80% aliajul se numeşte tombac. Tombacul are
culoare mai roşcată decât alama şi o conductivitate electrică mai bună.
Alamele simbolizează cu Am urmat de o cifră care indică conţinutul de cupru. Astfel Am63 înseamnă
alamă care conţine 63% cupru; Am95 înseamnă tombac având 95 cupru. Zincul din alamă măreşte
rezistenţa şi plasticitatea aliajului; prin urmare alama este maleabilă şi conductibilă, ea putând fie
turnată, forjată, luminată, la cald şi la rece, obţinându-se sub formă de tablă, bare, sârme, ţevi, şi
diferite profiluri. Alamele sunt foarte rezistente la coroziune. Pe lângă alamele obişnuite (din cupru şi
zinc) se folosesc şi alame speciale care conţine pe lângă zinc şi alte elemente ca: mangan, fier,
aluminiu, staniu, plumb, siliciu, nichel, fosfor, etc. Aceste elemente se introduc în alamă, în general,
în detrimentul conţinutului de zi. Caracteristicile electrice, mecanice şi termice ale alamelor în funcţie
de conţinutul elementelor componente:
aluminiul din alamele speciale măreşte duritatea, rezistenţa la tracţiunea şi rezistenţa la coraziune;
- siliciul măreşte rezistenţa la coraziune, iar în alamele turnate favorizează menţinerea
suprafeţelor curate;
- staniul măreşte rezistenţa alamelor la coroziune, în special în apa de mare;
- fierul îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice, introducându–se în alame până la 15%. Peste
15% Fe, coroziunea aliajului creşte simţitor;
- manganul îmbunătăţeşte, de asemenea, caracteristicile mecanice, măreşte rezistenţa la
temperaturi ridicate, precum şi rezistenţa la coroziune;
- nichelul, introdus în detrimentul conţinutului de cupru, îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice,
rezistenţa la coroziune şi la temperaturi ridicate;
- plumbul favorizează prelucrarea materialului prin aşchiere, dar înrăutăţeşte sudabilitatea
aliajului;
- fosforul, măreşte fluiditatea aliajului (deci şi capacitatea de turnare), dar scade mult
conductivitatea electrică.
Bronzul este un aliaj al cuprului cu staniu (bronz obişnuit) şi al cuprului cu aluminiu, cadmiu,
beriliu, crom, plumb, telur, titan, argint, zirconiu, etc.
Bronzurile se caracterizează prin duritate mare, rezistenţă mare la coraziune şi proprietăţi
elastice foarte bune.
Bronzul cu staniu este un conţinut de staniu până la 14%. Acest aliaj are o mare elasticitate,
rezistenţă mare la uzură mecanică şi coroziune, însă conductivitatea electrică este sensibil scăzută.
Aceste bronzuri au avantajul că în contact cu cupru nu prezintă coroziune electrochimică,
ambele având aproximativ acelaşi potenţial electrochimic.
Bronzul cu staniu se simbolizează cu Bz urmat de o cifră care indică conţinutul de staniu.
Astfel Bz10 însemnează bronz cu 100% staniu.
Bronzurile cu staniu se folosesc pentru realizarea de arcuri, membrane, bucşe, legare etc.
Bronzul cu aluminiu are conţinutul de aluminiu până la 10%. Acest aliaj are rezistenţă la
rupere la tracţiune dublă faţă de cea a bronzului obişnuit: de asemenea, prezintă o rezistenţă mare la
coroziune.
Bronzul cu aluminiul se simbolizează cu Bz Al urmat de o cifră care indică procentul de
aluminiul.
Aceste bronzuri se folosesc la realizarea pierelor supuse cezurii mecanice (bucşe, legare, etc.).
Bronzul cu beriliu conţine între 2 şi 2,5% beriliu şi are caracteristici mecanice
îmbunătăţeşte, fără o scădere pronunţat a conductivităţii electrice.
Tratat termic, capătă proprietăţi apropiate de cele ale oţelurilor de arcuri.

2
 Aceste aliaje se comportă bine până la temperatura 250 0C şi au şi o rezistenţă mare la
oboreală.
Bronzul cu beriliu poate conţine şi nichel, proprietăţii aliajului fiind îmbunătăţite în special în
ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturi ridicate rezistenţa la uzură, şi prezintă elasticitate dublă faţă
de cea a bronzului cupru – beriliu.
Bronzul cupru – beriliu – nichel este feromagnetic.
Bronzurile cu beriliu se întrebuinţează pentru realizarea arcurilor conductoare de curent
electric contactelor de prize, portperiilor, cuţitelor de întreruptoare, pieselor de ceasoruicărie.
Bronzul cu cadmiu cu un conţinut de 0,9% cadmiu are rezistenţă la rupere la tracţiune
aproximativ de două ori mai mare de cât cea a cuprului tare fără să prezinte o scădere prea mare a
conductivităţii electrice, cea ce îl face utilizabil la realizarea conductoarelor linilor electrice aeriene,
liniilor de troleibuz, electrozilor pentru sudură, contactelor întrerupătoarelor.
Bronzul cu cromul conţine între 0,3 – 1,5% crom, iar conductivitatea electrică ajunge până
la 80% din cea a cuprului. Îşi păstrează proprietăţile mecanice până la temperatura de 4000C. Se
utilizează pentru conductoarele liniilor electrice de înaltă tensiune, la electrozi de sudură, în tehnica
nucleară, etc.
Bronzul cu argintul conţine până la 0,1% argint şi are o duritate mare care se păstrează până
la temperatura de 300 0C.
Acest aliaj se utilizează pentru realizarea lamelor de colectat ale maşinilor electrice cu
regimuri grele de funcţionare (maşini de tracţiune, maşini distante a funcţiona în mediul tropical).
Pentru fabricarea de maşini, aparate şi instalaţii electrice, care să poată fi exploatate în ţări cu climă
tropicală, este necesar să se utilizeze materiale electroizolante care să reziste acestor condiţii, astfel în
cât proprietăţile lor să asigure o bună funcţionare a produselor exploatate. În aceste condiţii
materialele trebuie să reziste la temperaturi şi umiditate ridicată, radiaţii solare puternice, nisip,
vânturi acţiunea ciupercilor, bacteriilor şi termitelor.
Dintre materialele electroizolante utilizate în mediul tropical se menţionează:
lacurile electroizolante pe bază de răşini fenolice, pe bază de răşini gliptalice, şi lacuri silicanice, cu
adaos de substanţe fungicide care distrug termizele;
hârtie acitilată şi ţesăturile din fire de sticlă împregnate cu lac siliconic sau bachelitic;
materialele plastice cu umplutură minerală;
policlorura de venil, polietilena, polietrafluoretilena şi răşinele epoxidice;
produsele pe bază de mică, având ca suport ţesătura de sticlă şi ca lac de lipire lacul siliconic;
sticlele şi ceramicele glazurate şi bine şlefuite.
În materialele electroizolante (dielectrici) situate în câmp electric apar 2 fenomene:
de conducţie;
de polarizare;
Fenomenul de conducţie apare ca urmare a existenţei uni număr extrem de mic de electroni
liberi care pot fi oricutaţi în câmp, dielectricul fiind străbătut de curent de conducţie extrem de mic
numit curent de scurgere.
Fenomenul de polarizare constă în formarea dipolurilor în cazul dielectricilor nepolari şi în
oricutarea dipolilor în cazul dielectricilor polari situaţi în câmp electric. Ca urmare a fenomenului de
polarizare apare un curent electric numit curent de polarizare.
La aplicarea unei tensiunii continue, în dielectric apar curenţi de conducţie şi polarizare; curentul de
polarizare dispare într–un interval de timp foarte scurt de la aplicarea tensiunii pe dielectric.
La aplicarea unei tensiuni alternative, apar curenţi de conducţie şi polarizare care se menţin pe toată
durata aplicării tensiunii pe dielectric.

3
 Основные характеристики проводниковых материалов

Темпера Предел Удельн. електр. Температурный

тура прчности, Сопротивление Коэф. Физ.
МАТЕРИАЛ
, мкОм*м , 1/0С
2
плавления кг/мм
0
С
Алюминий 660 7,5 – 18 0,0265 – 0,0295 0,00436
Алдрей 110 30 –37 0,033 0,00360
Бронза 890 –1150 30 – 135 0,0195 0,00049
Вольфрам 3370 200 – 400 0,053 0,0041
Железо 1534 25 – 30 0,099 0.005
Золото 1069 13 – 15 0,022 0.00365
Латунь 870 30 – 60 0,066 0.0027
Медь 1083 25 – 40 0,01752 - 0,01724 0.00411
Молибден 2570 80 – 250 0,048 0,00473
Никель 1452 60 – 70 0,0683 0,0068
Олово 232 2–5 0,116 0,00438
Платина 1754 15 – 35 0,096 0,00257
Ртуть -38,7 - 0,943 0,0090
Свинец 327 0,98 0,217 0,0038
Серебро 960 15 – 30 0,0150 0,0034
Сталь 1400 70 –175 0,103 0,0057
Цинк 419 11 - 29 0,0535 0,0039
ПРОВОДНИКОВЫЕ СПЛАВЫ ВЫСОКОГО СОПРОТИВЛЕНИЯ
Алюмель 1448 55 – 64 0,260 4 – 10-3
Констан 1260 40 – 70 0,45 (2 – 5)*10-5
Копель 1250 60 – 75 0,48 (1 – 2)*10-4
Манганин 950 45 – 70 0,42 (3 – 10)*10-5

LITERATURA
1. И. Гончарюк. Конспект лекций: Электротехнические материалы. UASM. 2013.
2. Fetiţa Ileana, Fetiţa Alxandru. Studiul materialelor electrotehnice.
3. Alfons IFRIM, Petru NOŢINHTR Materiale electrotehnice. Bucuresti, 1992
4. Богородицкий Н. П., и др. Электротехнические материалы. Л., Энергия, 1977.
5. А.Пястолов, А.Мешков, А.Вакрамеев. Монтаж, эксплуатация и ремонт
электрооборудования. Гл 1. Электротехнические материалы. с.5 – 73.И., Колос 1981
6. Правила устройств электроустановок (ПУЭ) -7-е издан., - М.: Энергоатомиздат, 2010, -648 c
7. Корицкий Ю. В. Электротехнические материалы. М., Энергия, 1068
8. Конструкционные и электротехнические материалы. Под ред. А.А.Филикова
М.,Выс.шк.1990