7.

UTILIZAREA AMPLIFICATOARELOR ÎN SISTEMELE DE REGLARE

AUTOMATĂ
7.1. Destinaţia amplificatoarelor.
7.2. Caracteristicile de bază ale amplificatoarelor.
7.3. Diversitatea amplificatoarelor.
7.4. Exemple de amplificatoare utilizate în SRA.

7.1. Destinaţia amplificatoarelor

De cele mai dese ori, la automatizarea proceselor tehnologice, mărimile
obţinute la ieşirea din traductor au valori mici şi nu pot acţiona elementele
succesoare din structura sistemelor de reglare automată. Pentru soluţionarea acestor
probleme sunt utilizate amplificatoarele, care au rolul de a mări semnalele până la
valorile corespunzătoare. Adică amplificatoarele sunt acele elemente ale sistemelor
de reglare automată, la care mărimea de intrare de o valoare relativ mică poate
comanda continuu o mărime de ieşire având o valoare mult mai mare, folosind
pentru aceasta o sursă auxiliară de energie. Amplificatoarele realizează o
amplificare, adică o mărire a valorilor semnalelor din circuitele de automatizare [3].
În figura 7.1 este reprezentată schema bloc a unui amplificator. La intrarea
amplificatorului se aplică mărimea de intrare i care are rolul de a varia „rezistenţa
de trecere" a energiei, care poate fi: rezistenţă de tip ohmic în circuite electrice, de
tip hidraulic sau pneumatic în cele fluidice. Adică mărimea de intrare modifică
rezistenţa canalului de trecere de la sursă spre ieşirea e, care la rândul său modifică
proporţional valoarea mărimii de ieşire.
Amplificatoarele realizează procesul de amplificare utilizând energia unei
surse exterioare, care poate fi de natură electrică sau neelectrică. Dintre sursele
neelectrice utilizate pentru amplificarea semnalelor sunt de regulă aplicate cele
hidraulice şi pneumatice [1,3,5].

Fig. 7.1. Schema bloc a unui amplificator.

1
 7.2. Caracteristicile de bază ale amplificatoarelor
Varietatea amplificatoarelor cuprinde o gamă destul de largă, însă indiferent de
tipul lor, pot fi stabilite caracteristici generale, corespunzătoare fiecărui tip de
amplificator [2,6]. Principalele caracteristici ale amplificatoarelor sunt:
1) Caracteristica statică, care reprezintă dependenţa dintre mărimile de
intrare-ieşire: xe=f(xi). Realizarea unei dependenţe în sensul strictei
proporţionalităţi între mărimea de ieşire e şi mărimea de intrare i (e=K·i), deci
funcţionarea în regim de amplificator perfect (ideal) nu este practic posibilă. În
realitate, caracteristica statică este o linie dreaptă numai pentru zona de funcţionare
normală, adică până în punctul la care corespunde mărimea de intrare maximă im şi
mărimea de ieşire maximă em. Dincolo de acest punct, caracteristica prezintă
fenomenul de saturaţie şi amplificatorul nu mai funcţionează corect [2,3,5].
2) Coeficientul de amplificare al amplificatorului, care reprezintă coeficientul
unghiular Ka (coeficientul de proporţionalitate) al caracteristicii în domeniul liniar
𝛥𝑒
(i < im şi e < em) şi este dat de relaţia: Ka= . Acest parametru poartă denumirea de
𝛥𝑖
factor de amplificare, pantă sau sensibilitatea amplificatorului. Amplificarea poate
fi de curent, de tensiune, de putere etc., factorul de amplificare poartă denumirea
corespunzătoare (amplificare de tensiune, de putere etc.).
3) Valoare de funcţionare în gol, care reprezintă fizic valoarea mărimii de ieşire
atunci când valoarea celei de intrare este nulă. Adică caracteristica statică a
amplificatorului nu trece prin originea axelor de coordonate, dar prezintă o
ordonată la origine e0, numită valoare de funcţionare în gol.
La amplificatoarele reale valoarea de gol înseamnă un semnal la ieşire, chiar
atunci când semnalul la intrare este zero. Din această cauză, valoarea de gol la
aceste amplificatoare se mai numeşte şi zgomotul de fond sau perturbaţia
amplificatorului.
Pentru amplificatoarele reale caracteristica statică este: e =K a .i + e0, unde Ka
reprezintă panta, iar eo — valoarea de funcţionare în gol a amplificatorului.
4) Reacţia amplificatorului, care reprezintă influenţa mărimii de ieşire asupra
celei de intrare. La rândul ei reacţia poate fi pozitivă, atunci când mărimea de
ieşire acţionează asupra celei de intrare în sens de mărire, sau negativă – când
mărimea de ieşire acţionează asupra celei de intrare în sens de micşorare.
5) Natura mărimii amplificate şi a sursei exterioare de energie, care pot fi de
natură electrică şi neelectrică (de cele mai dese ori poate hidraulică sau
pneumatică).

7.3. Diversitatea amplificatoarelor

Amplificatoarele având o diversitate foarte mare, se clasifică în funcţie de
natura mărimii furnizate de sursa de energiei, principiul de realizare şi modul de
interdependenţă intrare-ieşire. În figura 7.2 se prezintă schema de clasificare a
amplificatoarelor [1-6].

2
 Fig. 7.2. Clasificarea amplificatoarelor

1) După natura mări mii fizice furnizate de sursa auxiliară de energie

amplificatoarele se împart în:
- amplificatoare de mărimi electrice: electronice, magnetice, rotative;
- amplificatoare de mărimi neelectrice: pneumatice şi hidraulice.
2) După modul de interdependenţă intrare-ieşire se deosebesc :
- amplificatoare fără reacţie, la care mărimea de ieşire depinde de mărimea de
intrare numai pe baza legăturii „directe" (intrare-ieşire). Reprezentarea
grafică a dependenţei mărimii de ieşire de cea de intrare, cunoscută sub
denumirea de caracteristică statică, în figura 7.3.
- amplificatoare cu reacţie, la care mărimea de ieşire depinde atât de mărimea
de intrare, cât şi de o mărime „de reacţie" r transmisă de la ieşire înapoi la
intrare printr-o legătură „inversă", numită „de reacţie". în figura 7.4 este
reprezentată schema bloc pentru un amplificator cu reacţie.

Fig. 7.3. Caracteristica statică a unui amplificator

3
 Dacă mărimea de reacţie r se adună cu cea de intrare i, mărind astfel
semnalul total aplicat amplificatorului, reacţia se numeşte pozitivă, iar dacă r se
scade din i reacţia se numeşte negativă (fig. 7.4).
Problemele cele mai complexe le ridică amplificatoarele de mărimi electrice
care sunt principial şi constructiv diferite între ele şi posedă anumite caracteristici
generale comune.

Fig. 7.4. Schema electrică a amplificatorului cu reacţie

7.4. Exemple de amplificatoare utilizate în SRA

În sistemele de reglare automată din sectorul agrar sunt folosite o diversitate
mare de amplificatoare, dintre care cele mai răspândite sunt: cele de curent,
hidraulice şi pneumatice [1,3,5].
1) Amplificatoare electrice de curent continuu folosite în sistemele de
automatizare din agricultură. Amplificarea directă a semnalelor de curent continuu
este dificilă din punct de vedere tehnic, motiv pentru care sunt utilizate
amplificatoarele de curent continuu cu „modulare-amplificare-demodulare", numite
şi „cu eşantionare" sau „cu chopper" [2,3,6]. În aparatura sistemelor de reglare
automată sunt folosite două asemenea tipuri de amplificatoare de curent continuu,
care diferă între ele numai prin construcţia modulatorului: electronic sau magnetic.
2) Amplificatorul electronic de curent continuu cu modulator electronic, care
cuprinde un modulator şi un demodulator cu funcţii similare, având câte două
tranzistoare, care funcţionează în regim de şi comandate „sincron" de un oscilator
de frecvenţă constantă (f0=500 Hz).
Un amplificator, de curent alternativ format din trei tranzistoare asigură
procesul de amplificare a mărimii de intrare.
Amplificatorul electronic de curent continuu foloseşte modulator magnetic, care
cuprinde două miezuri magnetice toroidale dintr-un material feromagnetic special
care, printr-o schemă adecvată, asigură la ieşire impulsuri dreptunghiulare de
amplitudine constantă însă de durată proporţională cu tensiunea, continuă U i
aplicată. Amplificatorul de curent alternativ, oscilatorul şi demodulatorul sunt
identice cu cele d i n cazul precedent, astfel că se asigură, ca şi în primul caz, o
tensiune de ieşire U e continuă, amplificată in raport cu tensiunea U i.
4
 3) Amplificatoare pneumatice şi amplificatoare hidraulice, destinate amplificării
semnalelor primite de la traductoarele pneumatice, respectiv hidraulice. Acestea
sunt amplificatoare de putere, realizând cel mai adesea amplificări de forţe sau
viteze sau a ambelor mărimi. Sursa auxiliară de energie folosită este aerul
comprimat pentru cele pneumatice şi respectiv uleiul sub presiune, pentru cele
hidraulice. În figurile 7.5 este reprezentat ca exemplu, un amplificator pneumatic de
putere. Acest tip de amplificator cuprinde un corp cilindric format din patru
camere: A, B, C şi D. Camerele A şi B sunt despărţite prin membrana m din pânză
cauciucată şi rigidizată cu discurile metalice d solidare cu tija t.

Fig. 7.5 Schema unui amplificator pneumatic

Între camerele B şi C se află un perete rigid cu un orificiu central O1 prin care

trece tija t. Între camerele C şi D se află de asemenea un orificiu O2 obturat de bila
b, împinsă în sus de resortul plat P.
Amplificatorul prezentat „defazează" semnalul de intrare pi cu 180°, adică
atunci când pi creşte, pe scade.
Funcţionarea amplificatorului are loc în felul următor: când presiunea de intrare
pi are valoarea minimă pi=pi min= 0,2 kgf/cm2, resortul P împinge bila b în sus
până ce aceasta obturează complet orificiul O1 în acest caz, rezistenţa pneumatică
de trecere a orificiului O2 este minimă, astfel că presiunea de ieşire pe capătă
valoarea maximă: pe-pe max , obţinută de la presiunea de alimentare pe. C ând
presiunea de intrare pi are valoarea maximă pi =pi max= 1 kgf/cm2, forţa Fp a
resortului P este învinsă, bila b fiind împinsă în jos până ce aceasta obturează
complet orificiul O2. Rezistenţa pneumatică de trecere a orificiului O1 este minimă,
astfel că presiunea de ieşire pe capătă valoarea minimă: pe= pe min, prin legarea
circuitului de ieşire direct cu atmosfera. Pentru valori intermediare ale presiunii
pi(0,2 - 1 kgf/cm2), bila b ocupă o poziţie intermediară astfel că presiunea capătă o
valoare intermediară între pa=l,4 kgf/cm2 şi p = 0 (atmosferă), datorită legării
simultane a camerelor B, C şi B prin rezistenţele pneumatice de trecere a aerului
prin orificiile O1 şi O2.