Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
JUDETUL GORJ
PROIECT DE ABSOLVIRE
PROFIL: TEHNIC
SPECIALIZARE: TEHNICIAN IN AUTOMATIZARI
CLASA: A XII-a G
PROFESOR COORDONATOR:
GHITEA CATALIN
ABSOLVENT:
STANILOIU AUGUSTIN
2016
TEMA PROIECTULUI:
AMPLIFICATOARE PENTRU MICROFON
Scheme tipice. Scheme practice.
CUPRINS
ARGUMENT
CAP. 1.GENERALITI (AMPLIFICATOARE DE AUDIOFRECVENTA)
CAP. 1.1.
NOIUNI GENERALE
CAP. 1.2.
CLASIFICAREA AMPLIFICATOARELOR
ARGUMENT
CAPITOLUL I
GENERALITI (AMPLIFICATOARE DE AUDIOFRECVENTA)
CAP. 1.1. NOIUNI GENERALE
Prin amplificare se nelege procesul de mrire a valorilor instantanee ale unei puteri sau ale altei mrimi,
fara a modifica modul de variaie a marimii in timp si folosind energia unor surse de alimentare.
Dupa natura dispozitivelor utilizate in procesul de amplificare se poate vorbi de amplificare electrica,
amplificare magnetica, amplificare electromagnetica si amplificare electronica. Circuitele de amplificare ce
fac obiectul acestui capitol sunt circuite care amplifica electric prin semiconductibilitate daca sunt realizate
cu tranzistoare bipolare sau amplifica electronic daca sunt realizate cu tuburi electronice.
Amplificarea electrica se bazeaza pe proprietati electrice de material, iar cea electronica se bazeaza pe
modificarea intensitatii unui curent de electroni prin variatia tensiunilor aplicate unor electrozi de comanda
(grile).
In amplificatoarele reale semnalele sunt distorsionate, adica forma semnalului de iesire difera de forma de
unda a semnalului de intrare. Performantele unui amplificator sunt apreciate prin caracteristici si parametri
care se refera la:
zgomotele interne;
etc.
Este important ca valorile unor parametri sau forma unor caracteristici sa se modifice ct mai putin la
schimbarea componentelor, la variatia tensiunii surselor de alimentare sau a conditiilor de mediu.
a) Dupa frecventa semnalelor, amplificatoarele pot fi impartite in: amplificatoare de curent continuu (c.c.)
si amplificatoare de curent alternativ (c.a.)
Amplificatoarele de curent continuu amplifica semnale avnd o variatie arbitrara si orict de lenta, dar pot
sa lucreze si cu semnale de curent alternativ de joasa frecventa.
Amplificatoarele de curent alternativ au in structura cuplaje care nu permit trecerea componentelor c.c. Se
clasifica dupa domeniul frecventelor semnalelor in:
Daca se tine cont de latimea benzii de frecventa, amplificatoarele de c.a. se impart in:
Primele au banda mica in raport cu frecventa centrala din banda, iar cele de banda larga au banda
comparabila cu frecventa centrala.
b) Dupa natura sarcinii cuplata la iesirea amplificatorului, amplificatoarele sunt: aperiodice care au sarcini
neselective (amplificatoare de audiofrecventa si videofrecventa) si selective (acordate) la care banda ingusta
se obtine pe seama raspunsului circuitului rezonant.
c) Dupa natura marimii amplificate, amplificatoarele se impart in: amplificatoare de tensiune, de curent si
de putere.
d) Dupa nivelul semnalului, amplificatoarele se impart in:
amplificatoare de semnal mic caracterizate printr-o dependenta liniara a semnalului de iesire de
semnalul de intrare, inct pentru analiza lor pot fi utilizate modele liniare pentru dispozitivele electronice,
modele ce considera parametrii constanti cu valori determinate in punctul static de functionare;
amplificatoare de semnal mare caracterizate printr-o dependenta neliniara a semnalului de iesire de
semnalul de intrare, iar la analiza si proiectarea lor se folosesc familii de caracteristici de terminal si metode
grafo analitice.
e) Dup clasa de funcionare, amplificatoarele se impart in: amplificatoare in clasa A, B, AB, C. Clasele
de functionare sunt de fapt, regimuri de lucru ale amplificatoarelor ce depind de pozitia punctului static de
functionare si de amplitudinea semnalului.
Observatie. Exista si alte clase de funcionare. De exemplu, amplificatoarele (etajele) selective de putere
lucreaz in clasele C, S si D.
A doua delimitare se face prin dreapta de saturaie, care este locul n care se despart curbele, la tensiuni uCE
mici.
Inversul pantei acestei drepte este proporional cu rezistena de saturaie a colectorului, care este constituit
n cea mai mare msur din rezistena de volum a materialului colectorului. I, a tranzistoarele de putere ea
trebuie s fie ct mai mic posibil (la cele construite pe siliciu este de civa ohmi, iar la cele pe germaniu,
de fraciuni de ohm).
A treia limitare apare la cureni mari de colector, unde valoarea lui (3 scade att de mult nct amplificarea
devine neglijabil. Aceasta se traduce prin teirea (tierea) vrfurilor sinusoidei amplificate. La unele tipuri
de tranzistoare acest fenomen apare dup depirea curentului de colector maxim admisibil.
In al patrulea rnd, se delimiteaz aria prin acelai fenomen de aplatizare a vrfurilor (de jos, de data
aceasta) ale sinusoidei, care apare prin reducerea parametrului la intrarea tranzistorului n tiere.
In fine, mai trebuie considerat valoarea maxim admis a tensiunii, pentru a evita distrugerea prin
strpungere a tranzistorului (se ia din catalog).
O ultim chestiune care mai trebuie precizat este notaia care a fost folosit n acest subcapitol i anume :
Pa puterea medie disipat n tranzistor ;
PdM puterea disipat maxim admisibil ;
Pdo puterea disipat n absena semnalului;
P'd
Ps
Po
care este maximul raportului dintre puterea dat n sarcin i puterea dat de tranzistor n timpul funcionrii
cu semnul (de remarcat c ntotdeauna Pdmax = P'd, de unde precauia de notaie)
a) Schema tipica
Schema tipica a unui amplificator de audiofrecventa de semnal mic realizat cu tranzistor bipolar este
prezentata in fig. 7.
a) semnal b) raspuns
Fig. 7. Amplificator de audiofrecventa de semnal mic realizat cu tranzistor bipolar
Condensatorul de decuplaj la iesire CO realizeaza separarea in c.c. a iesirii etajului de amplificare de sarcina
RL a amplificatorului care, de cele mai multe ori, este rezistenta de intrare a etajului de amplificare urmator.
RL mai poarta numele si de rezistenta de sarcina utila. Condensatorul CO blocheaza componenta continua
existenta intre colectorul tranzistorului si masa sa fie transmisa sarcinii utile.
Condensatoarele CI, CE, CO au capacitatile suficient de mari pentru ca sa se comporte practic ca un
scurtcircuit la frecventa minima din banda. Etajul de amplificare din fig. 6.9. se numeste cu cuplaj RC
datorita grupurilor RB, CI si RL, CO.
b) Polarizarea tranzistorului
Pentru a functiona corect ca amplificator, tranzistorul T trebuie polarizat (alimentat in c.c.) astfel ca
punctul static de functionare sa fie plasat in zona centrala a regiunii active directe. In felul acesta punctul de
functionare dinamic poate explora un domeniu larg al caracteristicilor fara a patrunde in zonele de saturatie
sau de blocare ale tranzistorului. In practica se utilizeaza o singura sursa pentru polarizarea ambelor
jonctiuni (in fig. 7. sursa Vcc).
In fig. 8. este prezentata schema amplificatorului numai cu elementele ce au rol in polarizarea
tranzistorului. Conditia pe care trebuie sa o indeplineasca divizorul RA, RB este ca IB >> IB.
Rezulta: IB= IA IB , IA = mIB, unde m >> 1, uzual lundu-se m = 10.
Deoarece IB este neglijabil in raport cu curentul IA, divizorul lucreaza practic in gol si deci:
Observatie:
Nu este obligatoriu sa folosim relatiile (d) si (e) cu valoarea m aleasa in (b). In orice caz, eficienta
stabilizarii lui M creste cu m, dar in acelasi timp se majoreaza si puterea absorbita de divizorul RA, RB.
Capacitatile CI si CO trebuie sa fie mari, astfel inct reactantele lor, chiar la frecventa minima de semnal, sa
fie mult mai mici dect rezistenta cu care este conectata in serie si de pe care se culege semnalul spre a fi
transmis mai departe.
Rezistenta de iesire a etajului este raportul dintre tensiunea de iesire in gol si curentul de scurtcircuit la
poarta de iesire.
Caderea de tensiune VR1 se aplica prin intermediul infasurarilor secundare ale lui TR1 jonctiunilor BE
ale celor doua tranzistoare. Tensiunea de semnal ce se aplica la intrare, v1, se transforma in tensiunile v1,1 si
v1,2 aflate in antifaza, de amplitudini considerate egale, deci v1,1 este egal cu v1,1 si care constituie
tensiunile de intrare pentru tranzistoarele T1 si T2 . Tranzistorul T1 conduce in alternanta pozitiva a lui v1
(alternanta pozitiva a lui v1,1), iar T2 conduce in alternanta negativa a lui v1 (alternanta pozitiva a lui v1,2),
rezultnd curentii iC1 si iC2 reprezentati in fig. 10. Rezistenta RL este strabatuta de curentul iL, unde:
iC = iC1 iC2.
Observatie: In reprezentarea cu linie plina a curentilor iC1 si iC2 nu s-a tinut cont de sensurile curentilor din
fig. 10. si care sunt de fapt contrare, lucru . iC2 poate fi reprezentat ca avnd sens contrar (reprezentat cu
linie punctata), caz in care iC = iC1 + iC2.
Pentru VBE2(on) < vi < VBE1(on) nici unul din tranzistoarele etajului nu se afla in conductie, tensiunea la
iesire fiind practic 0. Pentru Vi = VBE1(on) conduce T1, iar pentru Vi = VBE2(on) conduce T2.
Observaie: Din relaia vi = vBE + RLiL valabila pentru ambele tranzistoare devine Vi = VBE cnd acestea
sunt blocate, ceea ce justifica faptul ca raportarea functionarii se face la tensiunea vi si nu la vBE.
Zona de insensibilitate poate introduce distorsiuni in semnalul de ieire, de aceea, pentru nlturarea
acesteia, se folosete un amplificator avnd schema din fig. 13.
Spre deosebire de etajul din fig. 11., amplificatorul din fig. 13. nu poseda zona de insensibilitate,
caracteristica fiind cea din fig. 12, b. Anularea zonei de insensibilitate se face prin introducerea celor doua
diode D1 si D2, care, aflate in conductie, determina caderile de tensiune VD1 si VD2, de aproximativ 0,6V
fiecare, cu rol in polarizarea tranzistorului T1.
Randamentul amplificatoarelor in contratimp este mult mai mare dect al amplificatoarelor in clasa A, el
putnd ajunge la valori pna la 78%.
CAPITOLUL II
PRI COMPONENTE ( PIESE ELECTRONICE )
CAP. 2.1. TRANZISTORUL (BC 171; 2N3055)
Definiie
Tranzistorul sau trioda cu cristal, cu s-a numit la nceput, este un dispozitiv cu trei zone semiconductoare, in
linii mari fiind ca o asociere de doua diode. Zonele semiconductoare pot fii P (pozitive), N (negative).
Aceasta echivalenta fictiva este prezentata in figura 1. in realitate, schema echivalenta din dreapta figurii nu
este utila dect la verificarea sumara cu ajutorul ohmmetrului a strii tranzistorului. Tranzistorul prezint trei
contacte (terminale) numite : emitor (E), baza (B), colector (C).
Modul de funcionare. Curentul din circuitul format de colector si emitor depinde de curentul injectat in
baza, dar variaia curentului de colector este mult mai mare dect cea a curentului din baza (tranzistorul
amplifica).
Avantaje: dimensiuni reduse, alimentare economica, utilizri in diverse scopuri.
Tipuri de tranzistoare
Tranzistorul de tip PNP (figura 1.a.)este format dintr-un cristal de germaniu sau alt semiconductor dopat
astfel cu impuriti nct se obin trei regiuni distincte : regiunea centrala de tip N numita baza, foarte
ngusta (0.01 mm) si, doua regiuni laterale de tip P numite emitor si colector, de o lime mai mare, fiind
dopate cu impuriti ceea ce ii confer o rezistenta mica.
Tranzistorul de tip NPN (figura 1.b.) se comporta identic cu tipul PNP, cu observaia ca sursele de polarizare
se conecteaz pe electrozi cu polariti inversate, iar transferul de la emitor la colector nu mai este asigurat
de goluri, ci de electroni, ca purttori majoritari de sarcini.
Purttorii minoritari formai din goluri produc un curent mult mai mic, care va fi neglijat. Aceste goluri
aflate in mijlocul bazei, vor trece spre emitor, recombinndu-se cu electronii.
Amplificarea tranzistorului apare pentru ca un curent de emitor IE este transferat cu foarte mici pierderi
dintr-un circuit cu o rezistenta mica intr-un circuit cu o rezistenta mare. De aici deriva si numele de
tranzistor (TRANsfer reZISTOR).
In regim de funcionare activ normal, in jonciunea BE care este polarizata direct, iar jonciunea BC, invers,
factorul static de amplificare in curent a = Io/IE, iar in tensiune a = Ries/Rintr..
Moduri de conectare. Exista trei moduri fundamentale de contare ale tranzistorului in circuit, aa cu se
prezint in figura 2. : emitor comun, baza comuna si colector comun. Cel mai folosit in practica este
circuitul cu emitor comun, deoarece ofer un ctig de tensiune si amplificare de putere ridicata.
CAPITOLUL III
FUNCTIONAREA SCHEMEI
S-a artat c un tranzistor polarizat n regiunea activ normal a caracteristicilor se comport n circuitul
emitor-colector ca un generator de curent constant. Dac ns peste tensiunea continu aplicat jonciunii
emitor-baz se aplic un semnal alternativ, a crui amplitudine este mult mai mic dect UBe (ceea ce uneori
se numete /condiia de semnal mic), este evident c i curentul de emitor va varia n ritmul semnalului, n
jurul valorii stabilite de punctul static de funcionare.
Tensiunea de ieire U2 poate fi privit fie drept cderea de tensiune cu semn schimbat (a curentului de
colector si a tensiunii colector emitor de sarcin ( ntruct n curent alternativ borna + Ec este la mas,
bateria comportndu-se ca un scurtcircuit), fie drept cderea de tensiune ntre colector i emitor. Fie c se
raioneaz pe o variant sau pe cealalt, este clar c la creterea curentului de colector corespunde scderea
tensiunii U2 i viceversa.
Rezult ca tensiunea de ieire este n antifaz cu tensiunea de intrare, i totodat n antifaz cu curentul de
colector. ntruct regimul sinusoidal se suprapune peste cel continuu, se pot scrie ecuaiile :
UBE = UBE + Ube sin wt
uCe = uce + Uce sin (wi + tt) = UCE Uce sin w t
Cu ajutorul crora se determin limitele M i N ntre care variaz punctul de funcionare pe dreapta de
sarcin, n jurul poziiei Q de repaus, tiind c sin cot este cuprins ntre 1 i +1. Desenul corespunztor
este prezentat n figura 3.
Prin definiie, locul geometric descris de punctul de funcionare atunci cnd pe baz se aplic un semnal
oarecare se numete caracteristic dinamic.
n cazul de fa, acest loc geometric este segmentul MN, ale crui capete snt simetrice fa de Q (ntruct i
semnalul aplicat este simetric fa de axa timpului).
CAPITOLUL IV
ANEXE
AMPLIFICATOR AUDIO DE 10W
-INTEGRAT: TDA2822M
Concluzii
Prin amplificare se nelege procesul de mrire a valorilor instantanee ale unei puteri sau ale altei mrimi,
fara a modifica modul de variaie a marimii in timp si folosind energia unor surse de alimentare.
Dupa natura dispozitivelor utilizate in procesul de amplificare se poate vorbi de amplificare electrica,
amplificare magnetica, amplificare electromagnetica si amplificare electronica. Circuitele de amplificare ce
fac obiectul acestui capitol sunt circuite care amplifica electric prin semiconductibilitate daca sunt realizate
cu tranzistoare bipolare sau amplifica electronic daca sunt realizate cu tuburi electronice.
Amplificarea electrica se bazeaza pe proprietati electrice de material, iar cea electronica se bazeaza pe
modificarea intensitatii unui curent de electroni prin variatia tensiunilor aplicate unor electrozi de comanda
(grile).
BIBLIOGRAFIE
G.Vasilescu,
Serban
,
Lungu
(1981). Electronica , Bucuresti: Editura Didactica si
Pedagogica.
George,
Oprescu (1987).
Caleidoscop
electronica, Bucuresti: Editura Albatros.
de
Electronica
ajuta,