Cuprins

Argument ………………………………………………………..3
CAP I : Generalitati……………………………………………..5
CAP III: Calculul etajului de amplificare dupa tensiune…….16

CAP II: Eaje de amplificare……………………………………23

Bibliografie……………………………………………………....29

1
 Argumentul
Termenul de amplificator operational a aparut în anii'40 pentru a desemna o categorie
speciala de amplificatoare care, prin alegerea corespunzatoare a componentelor externe, poate fi
configurata pentru a efectua operatii matematice clasice: adunarea, scaderea, înmultirea, integrarea
si diferentierea.Primele aplicatii ale amplificatoarelor operationale au fost de domeniul calculului
analogic.

În acea perioada, amplificatoarele operationale, fiind realizate cu tuburi electronice, erau

voluminoase, consumau multa energie si erau scumpe.Dupa aparitia tranzistoarelor bipolare s-a
realizat o prima etapa în miniaturizarea amplificatoarele operationale care au început sa fie fabricate
sub forma de module realizate cu tranzistoare discrcrete.Totusi, saltul a început cu aparitia primelor
amplificatoare operationale realizate ca circuite integrate, ale caror elemente componente erau
realiyate sub forma monolitica pe un cip de siliciu de dimensiuni foarte reduse. Primele
amplificatoare operationale monolitice au fost proiectate si realizate deRobert J. Widlar, în
anii1960, la firma Fairchild din SUA. Aceasta firma a introdus pe piat 626g63g 59;, în anul 1968,
amplificatoarul operational mA 741 care a devenit pentru multa vreme standardul industrial al
domeniului.

În prezent, datorita performantelor foarte bune, versatilitatii si pretului scazut,

amplificatoarele operationale domina în mod categoric echipamentele analogice.

Ţinând seama de stuctura si proprietatile actuale, se accepta, în general, ca amplificatorului

operational este un amplificator cu cuplaj galvanic, amplificare de tensiune mare, nivel redus al
zgomotului si care este capabil sa lucreze stabil în configuratii cu reactie negativa.Semnificatia
acestor caracteristici va fi detaliata în cadrul acestui capitol.Totusi, în acest moment, facem
precizarea ca termenul de cuplaj galvanic, amplificare de tensiune mare, nivel redus al zgomotului
si care este capabil sa lucreze stabil în configuratii cu reactie negativa. Semnificatia acestor
caracteristici va fi detaliata în cadrul acestui capitol.Totusi, în acest moment, facem precizarea ca
termenul de cuplaj galvanic semnifica faptul ca domeniul de functionare al amplificatorului se
întinde, în jos, catre frecvente zero sau catre perioade infinit de mari. În termeni tehnici, se spune ca
se pot amplifica si marimi de curent continuu.

Amplificatoarele operationale sunt amplificatoarele de curent continuu cu amplificare mare care

permit realizarea diferitelor operatii matematice.

2
Proprietatile unui amplificator operational ideal sunt:

-amplificarea infinta si independenta de frecventa;

-curentu de intrare egal cu zero

-tensiunea de iesire egala cu zero camd temsiunea de intrare este egala cu zero;

-tensiunea de iesire urmareste instantaneu variatia tensiuni de intrare;

-rezistenta de intrare 18418w224s infinita;

-rezistenta de iesire egala cu zero ;

Desi amplificatoarele operationale se pot realiza cu dispozitive electronice discrete,aparitia

circuitelor integrate a facut posibil ca amplificatorul operational sa fie privit ca o componenta
electronica de circuit . Pentru utilizarea amplificatoarelor operationale este necesara in primul rand
cunoasterea datelor de catalog si numai in al doilea rand cunoasterea modului de realizare.

Realizarea diferitelor operatii matematice se efectueaza cu circuite auxiliare exterioare,conectate

convenabil la terminalele amplificatorului. In functie de natura circuitelor externe,operatii
matematice pot fi liniare sau neliniare.

3
CAP I : GENERALITATI

1.1 Probleme generale

In cazul general, un amplificator reprezinta un cuadripol activ, prevazut cu doua borne de

intrare si doua borne de iesire, capabil sa redea la iesire semnale electrice de putere mult mai mare
decat cele de la intrare. Pentru a indeplini aceasta functie, un amplificator trebuie prevazut cu o
sursa de energie electrica, pe seama caruia se obtine sporul de putere de la iesire si cu elemente
active care sa transforme o parte din energia absorbita de la sursa de alimentare in energie de curent
alternativ,variabil in ritmul semnalului. In schemele care nu necesita detalii, amplificatoarele se
reprezinta simbolic ca in (fig. 1.1.1).

Fig. 1.1.1 Simbolul unui amplificator cu mai multe etaje

Schema bloc genarala a unui amplificator este reprezentata in (fig. 1.1.2a); se poate spune ca
un aplificator permite comanda puterii debitate in sarcina de sursa de alimentare, utilizand in acest
scop o putere de comanda Pi mult mai mica, furnizata de sursa de semnal. Un simbol grafic frecvent
utilizat, prin care se ridica sensul cresterii puterii, este cel din (fig. 1.1.2b); cea de-a treia borna (C)
poate fi borna de masa sau borna prin care se inchide calea de reactie.

4
 Fig. 1.1.2 a – Schema bloc a unui amplificator; b – Sensul cresterii puterii

Dispozitivele active continute de blocul amplificator (A) consuma de la sursa de alimentare

alim
putere de c.c. (P ¿ ¿❑ ) din care, sub comanda unei excitatii (semnalul de intrare) debiteaza o parte in
¿
sarcina ca putere utila P❑0 (de semnal alternativ). In general, intr-un amplificator se disting doua
trasee de circulatie a puterii: de la sursa de alimentare spre sarcina si de la sursa de semnal la
sarcina (liniile intrerupte din fig. 1.1.2a). O parte din puterea absorbita de dispozitive de la sursa de
alimentare este disipata in mediul inconjurator sub forma de caldura (P❑d ).

P0
Se defineste amplificarea de putere care este supraunitara Α P= ; surplusul de putere
Pi
constatat la iesire, fata de puterea furnizata de sursa de semnal, provine de la sursa de alimentare.

Puterea utila in sarcina P❑0 este inferioara puterii absorbite de la sursa de alimentare P ❑alim(sau P
❑|¿|¿), astfel ca randamentul este subunitar.

P0
η=
P alim

1.2 Clasificarea amplificatoarelor

Marea diversitate structurala si tehnologica, ca si multitudinea modurilor de asociere a

performantelor impuse de domeniile de aplicatii au facut posibila elaborarea unui numar mare de
criterii de clasificare a amplificatoarelor:

Dupa tehnologia de realizare se intalnesc:

Amplificatoare cu componente discrete

Amplificatoare integrate monolitice si hibride

Amplificatoare cu componente discrete si microstructuri

5
  Dupa natura semnalului cu preponderenta amplificat

Amplificatoare de tensiune

Amplificatoare de curent

Amplificatoare de putere

Primele doua categorii au la intrare semnale electrice de amplitudini relativ mici, fiind numite
„de semnal mic”. Cea de-a treia categorie de amplificatoare trebuie sa furnizeze la iesire puteri mari
(cel putin de ordinul watilor), cu un randament acceptabil; ele lucreaza aproape de posibilitatile lor
maxime in privinta puterii disipate, a curentilor si a tensiunilor – de aceea se mai numesc
amplificatoare „de semnal mare”.

 Dupa tipul elementelor active folosite se intalnesc:

Amplificatoare cu tuburi electronice

Amplificatoare cu semiconductoare

Amplificatoare cu circuite integrate (operationale)

Amplificatoare magnetice

 Dupa valoarea benzii de frecventa a semnalelor amplificate, adica dupa valoriile

frecventelor semnalului de intrare, amplificatoarele se pot clasifica astfel:

Amplificatoare cu curent contiunuu: amplifica frecvente incepand cu j = 0 (curent continuu)

Amplificatoare de audiofrecventa (joasa frecventa): amplifica semnale in banda audibila, intre 20

Hz si 20 kHz

Amplificatoare de radiofrecventa (inalta frecventa): pentru semnale cuprinse intre 20 kHz si 30

MHz

Amplificatoare de foarte inalta frecventa: pentru frecvente cuprinse intre 30 MHz si 300 MHz

6
  Dupa latimea benzii de frecventa amplificata se intalnesc:

Amplificatoare de banda ingusta (9 ÷ 30 kHz)

Amplificatoare de banda larga (amplificatoare de videofrecventa), avand o gama de frecvente

amplificate cuprinse intre cativa herti (teoretic 0 Hz) si 5 MHz (teoretic 6 MHz)

 Dupa tipul cuplajului folosit intre etaje, se pot intalni:

Amplificatoare cu cuplaj RC

Amplificatoare cu circuite acordate

Amplificatoare cu cuplaj prin transformator

Amplificatoare cu cuplaj rezistiv numite si amplificatoare cu cuplaj galvanic sau de curent continuu

De obicei un amplificator apartine simultan mai multor categorii de clasificare. De exemplu,

un amplificator de tensiune dintr-un receptor de radio poate fi un amplificator cu tranzitoare, de
audiofrecventa, de semnal mic, de banda ingusta, cu cuplaj RC.

1.3 Parametrii amplificatoarelor

Performantele amplificatoarelor se exprima prin anumite caracteristici sau parametri. Marimile

fundamentale caracteristice pentru functionarea unui amplificator sunt:

a) Coeficientul de amplificare (amplificarea)

b) Caracteristicile amplitudine-frecventa si faza-frecventa

c) Distorsiunile

d) Raportul semnal / zgomot

e) Gama dinamica

f) Sensibilitatea

a) Coeficientul de amplificare (amplificarea)

7
 Amplificarea este cea mai importanta marime caracteristica a unui amplificator. Ea reprezinta
raportul dintre o marime electrica de la iesirea amplificatorului si marimea corespunzatoare de la
intrare. In functie de natura acestei marimi electrice, se pot defini:

U ies
 Amplificarea in tensiune: Αu =
U intr

I ies
 Amplificarea in curent: Αi =
I intr

Ρ ies
 Amplificarea in putere: Α Ρ=
Ρintr

Deoarece semnalul de iesire poate fi defazat de cel de intrare, inseamna ca amplificarea in

tensiune si cea in curent sunt numere complexe, avand un ‌modul ‌‍| Α| si o faza ϕ ; amplificarea in
putere este un numar real, deoarece puterea este o marime scalara. La un amplificator cu mai multe
etaje, amplificarea totala este egala cu produsul amplificarilor fiecarui etaj.

Exemplu: amplificator cu trei etaje

U ies U 2 U 3 U ies
Αu = = ⋅ ⋅ = Α u 1 ⋅ Αu 2 ⋅ Α u 3
U intr U intr U 2 U 3

In electronica si telecomunicatii, pentru exprimarea valorii amplificarii se folosesc unitati

logaritmice. Unitatea bazata pe logaritmii zecimali se numeste decibel (dB), iar cea bazata pe
logaritmii naturali se numeste neper (Np). Introducerea lor se bazeaza pe necesitatea de a trasa
grafice intr-un domeniu mare de variatie a amplitudinilor semnalelor precum si intr-un domeniu
mare de frecvente. Exprimarile amplificarilor, in aceste conditii, sunt:

U ies U ies
Αu [ dB ] =20 log ; Αu [ Np ] =ln
U intr U intr

8
 I ies I ies
Αi [ dB ] =20 log ; Αi [ Np ] =ln
I intr I intr

P ies 1 Pies
Α p [ dB ] =10 log ; Α p [ Np ] = ln
Pintr 2 Pintr

1Np = 8.686 dB

b) Caracteristica amplitudine-frecventa

In cazul unui amplificator ideal, un semnal de amplitudine constanta si de diferite frecvente,

aplicat la intrare, este redat la iesire tot cu amplitudine constanta (marita ca valoare), aceeasi pentru
toate frecventele. In cazul amplificatoarelor reale, amplitudinea semnalelor de diferite frecvente de
la iesire nu mai este constanta, fiind mai mica spre capetele benzii la frecvente inferioare si la cele
superioare, datorita urmatoarelor cauze:

 Elementele reactive din circuit (condensatoare, bobine) prezinta reactante ce variaza cu

frecventa;

 Factorii de amplificare (α, β) ai tranzitoarelor depind de frecventa (peste o anumita valoare a

frecventei);

Fig. 1.3.1 Dependenta de frecventa a amplificarii

9
 a – caracteristica amplitudine – frecventa b – caracteristica faza – frecventa

 Dependenta amplificarii de frecventa este caracterizata prin curbele de variatie cu frecventa

modulului si, respectiv a fazei amplificarii, deoarece amplificarea este un numar complex. Curba
| Α|=| Α(f )| se numeste caracteristica amplitudine-frecventa (fig. 2.2.1a).

Se obseva ca amplificarea este independenta de frecventa intr-o regiune numita a „frecventelor

medii” si scade atat la frecvente inalte, cat si la frecvente joase.

c) Distorsiunile

Reproducerea inexacta a semnalului de iesire fata de cel de intrare, datorita fie variatiei
amplitudinii cu frecventa, fie a unor frecvente noi introduse, poarta numele de distorsiuni.

Dupa tipul lor, ele pot fi:

 Distorsiuni ale amplitudinii in functie de frecventa;

 Distorsiuni ale fazei in functie de frecventa;

 Distorsiuni armonice;

 Distorsiuni de intermodulatie;

Primele doua categorii se numesc distorsiuni de frecventa sau liniare, iar ultimile doua categorii se
numesc distorsiuni neliniare. Distorsiunile de frecventa sunt foarte importante in etajele de semnal
mic.

 Distorsiunile amplitudinii in functie de frecventa redau abaterile caracteristicii reale de la

caracteristica ideala; se evalueaza cantitativ prin relatia:

| Α(f )|
Μ= ; M - este factorul de distorsiuni de amplitudine
|Α 0|

| Α(f )| - amplificarea la anumita frecventa (f )

10
 | Α 0| - amplificarea la frecvente medii

Banda de frecventa a unui amplificator este domeniul de frecvente cuprinse intre o frecventa limita
1
superioara f s si o frecventa limita inferioara f i, a caror amplitudine reprezinta =0.707 din
√2
amplitudinea frecventelor medii. La aceste frecvente amplificarea scade cu 3 dB fata de Α0
(amplitudinea frecventelor medii).

Fig. 1.3.2 Aparitia distorsiunilor neliniare intr-un etaj amplificator cu tranzistor

 Distorsiuni de baza. Abateriile caracteristicii faza – frecventa (fig. 2.2.1b) fata de

caracteristica unui amplificator ideal ( o dreapta de ecuatie φ = ― kf ) reprezinta
distorsiunile de faza. Datorita neliniaritatii caracteristicii de perceptie auditiva umana, ele
sunt mai putin importante in audiofrecventa, dar sunt foarte importante in amplificatoarele
de videofrecventa.

 Distorsiunile neliniarea armonice se inteleg acele deformari ale semnalului de la iesirea

unui amplificator care sunt produse de caracteristicile elementelor neliniare: tuburi
electronice, tranzitoare, miezuri magnetice (fig. 2.2.2). Se poate arata ca un semnal de iesire
deformat, periodic, nesinusoidal cu perioada T poate fi descompus intr-o suma de semnale
Τ Τ
sinusoidale cu perioadele Τ , ,..... , , respectiv cu frecventele f, 2f, 3f, ... , nf. In
2 n
concluzie, distorsiunile neliniare se manifesta prin aparitia la iesirea amplificatorului a unor
componente avand si alte frecvente decat cea a semnalului de intrare. Componenta cu
frecventa f se numeste fundamentala, iar ceilalti multipli de f se numesc armonici.

11
 Descompunerea semnalului periodic nesinusoidal in armonici are urmatoarea forma
matematica:

u ( t )=U 0 +U 1 sin ( t+ ϕ1 ) +U 2 sin ( 2 ωt +ϕ 2 ) +...+U n sin ( nωt +ϕ n )

Cantitativ distorsiunile neliniare se caracterizeaza prin factorul de distorsiuni neliniare „ δ ”, ce

poate fi calculat aproximativ cu formula:

δ=
√ U + U + ...+ U
2
2
2
3
2
n
U1

Distorsiunile neliniare sunt foarte importante in amplificatoarea de putere de semnal mare.

d) Raportul semnal / zgomot

Reprezinta raportul intre tensiunea de iesire produsa de semnalul amplificat si tensiunea de

zgomot propriu. Tesiunea de zgomot a unui amplificator este semnalul aleator (cu variatie haotica
in timp) produs de elementele componente ale amplificatorului: rezistoare, tranzitoare, datorita
structurii discontinue a curentului electric. Ea se masoara la iesirea amplificatorului, scurtcircuitand
bornele sale de intrare si poate fi redata si prin tensiunea echivalenta de zgomot de la intrarea
amplificatorului. Aceasta reprezinta valoarea tensiunii de intrare care ar crea la iesire tensiunea
proprie de zgomot. Pentru ca semnalul de intrare sa nu fie perturbat in mod suparator de zgomot
este necesar ca el sa depaseasca de un numar de ori nivelul zgomotului, deci sa se realizeze un
anumit raport semnal / zgomot.

La un amplificator cu mai multe etaje zgomotul provine mai ales, din circuitul de intrare si din
primul etaj. Zgomotele provin din rezistoare, din elemente active si nu se pot datora si unor cauze
constructive: filtrarea insuficienta a tensiunii de alimentare, ecranare necorespunzatoare a
circuitelor.

Valoarea raportului semnal / zgomot se reda sub forma:

12
 U sies
raport semnal / zgomot¿ 20 log
U zgies

In amplificatoare exista mai multe surse de zgomot, dintre care cele mai importante sunt
rezistentele de polarizare a dispozitivelor, rezistenta de sarcina, rezistenta interna a sursei de semnal
de la intrare, dispozitivele active, redresoarele de alimentare cu filtraj necorespunzator, campurile
electrice si magnetice produse de reteaua de alimentare, campurile electromagnetice de inalta
frecventa din mediul inconjurator.

Studiul zgomotului este important deoarece zgomotul impune atat limita inferioara a valorii
semnalului electric care mai poate fi amplificat de un circuit fara ca zgomotul sa degradeze calitatea
semnalului de iesire, cat si limita superioara a valorii castigului unui amplificator. Din aceasta cauza
functioanarea in conditiile in care se tine seama de zgomot se exprima, in mod uzual, in termenii
unui semnal de zgomot echivalent la intrare care da la iesire acelas zgomot ca si circuitul supus
analizei.

Dupa cum s-a vazut la studiul zgomotului dispozitivelor electronice, o sursa de tensiune de
zgomot echivalent de la intrarea unui amplificator cu valoarea patratica medie poate fi reprezentat,
aproximativ, in banda Δ f printr-un generator de tensiune sinusoidala cu o valoare efectiva U ¿ egala
cu valoarea medie efectiva a tensiunii de zgomot. Prin aceasta echivalenta, zgomotul echivalent la
intrare se poate compara direct cu semnalul util, determinand indicatorul de calitate definit ca
raportul dintre semnalul util de la intrare si zgomotul raportat la intrare, iar performantele de
zgomot ale amplificatorului se pot calcula in modalitatea obisnuita, determinand raspunsul
circuitului la excitatia sinusoidala echivalenta in regim armonic. Conditia ce trebuie indeplinita este
ca sursele de zgomot originale sa fie independente. Banda Δ f , utilizata pentru determinarea
semnalului de zgomot nu este banda de trecere B−3 dB , ci o banda de zgomot echivalenta,

π
Δ f = B−3 dB
2

care permite sa se ia in consideratie efectul zgomotului rezistentelor in afara benzii de trecere a

amplificatorului. Calitatea unui amplificator din punct de vedere al zgomotului se mai apreciaza, si
prin factorul de zgomot F,

dB Pno
F =10 lg
A p P ns

unde:

13
 Pno reprezinta puterea totala de zgomot la iesirea amplificatorului (produsa si de sursa de
semnal la intrare si amplificator)

Pns reprezinta puterea de zgomot produsa de surse de semnal de la intrare

e) Gama dinamica

Fig. 1.3.3 Gama dinamica a unui amplificator

Reprezinta raportul, exprimat in decibeli dintre valorile maxima si minima a semnalului de

iesire nedistorsionat pe care le poate reda un amplificator.(fig. 2.2.3)

dB X 0 max
D =20lg
X 0 min

Nivelul semnalului amplificat este limitat superior de catre puterea etajului final si inferior de
raportul semnal / zgomot al amplificatorului.Un amplificator de calitate este caracterizat printr-o
valoare de 60-65 dB a gamei dinamice. De retinut ca amplificatoarele la care nu se iau precautii
speciale pot reduce gama dinamica a unui program.

f) Sensibilitatea

Sensibilitatea unui amplificator reprezinta tensiunea necesara la intrarea acestuia pentru a

obtine la iesire tensiunea sau puterea nominala. Cunoscand amplificarea si puterea nominala se

14
poate calcula sensibilitatea. Ea caracterizeaza mai ales etajele amplificatoare de putere si se exprima
in unitati de tensiune (V, mV, μV).

CAP II: ETAJE DE AMPLIFICARE

2.1 Amplificatoare de tensiune

Aceste amplificatoare au rolul de a amplifica semnale de intrare (cu distorsiuni in limita

celor impuse) pana la nivelul cerut, fara a debita practic putere. Etajele sunt echipate cu tranzitoare
in conexiune EC, cuplajul fiind de obicei facut prin condensatoare, sau prin transformator. Din acest
motiv va fi analizat ca tipic un amplificator cu EC, in cuplaj RC, studiindu-se comportarea sa cu
frecventa (fig. 2.1.1).

Fig. 2.1.1 Amplificator cu tranzistor in montaj EC, cu cuplaj RC

Punctul de functionare al amplificatorului se afla situat aproximativ la jumatatea dreptei de sarcina.

Cum semnalele de intrare sunt de obicei mici, se asigura o reproducere proportionala a semnalului
de intrare de catre semnalul de iesire, deoarece intreaga plaja de variatie varf – varf a semnalului
poate fi incadrata in lungimea dreptei de sarcina. Plasarea punctului de functionare pe portiunea
centrala a dreptei de sarcina determina incadrarea amplificatoarelor de tensiune in clasa A de
functionare.

15
In cazul unui lant de amplificatoare, rezistenta de sarcina a unui etaj nu mai este Rc (fig.2.1.2a), ci
Rc ∥‌‍ Rb :

Rc Rb
R s=
R c+ R b

Fig. 2.1.2 Amplificator cu doua tranzistoare in montaj EC, cuplate prin condensator:

a – schema circuitului; b – construirea caracteristicii dinamice

Deci, in acest caz, caracteristica dinamica a etajului nu se mai obtine din cea statica.Ea reprezinta o
dreapta (fig. 2.1.2b) ce trece prin punctul de functionare M ( EC , I C , I B ), dar face ca absciselor un
0 0 0

unghi α dedus din relatia:

I ies 1
U ies=R s U ies ; = =tgα
U ies R s

unde: U ies , I ies sunt valorile efective ale semnalului alternativ obtinut la bornele de iesire ale etajului.
1
Inclinarea dreptei este deci: α =arctg
Rs

16
 Excursia punctului de functionare pe caracteristica dinamica este marginita de intersectia cu
curbele i B =I Bo ± I G , ca in (fig. 2.1.2b). Schema echivalenta a unui astfel de etaj este data in (fig.
2.1.3a).

Tranzistorul a fost inlocuit prin circuitul echivalent cu parametrii hibrizi, find considerate toate
elementele ce intervin intre intrarea sa (baza) si intrarea etajului urmator. Se observa prezenta
condensatorului de cuplaj C e care permite trecerea semnalelor alternative de la colectorul primului
tranzistor la baza celui de-al doilea, dar care blocheaza trecerea componentei de curent continuu. In
montaj mai exista elementele R∫ ¿¿(rezistenta de intrare a etajului), R g(rezistenta proprie a
generatorului de semnal de la intrare), Rc (rezistenta de colector) si C p(capacitatea parazita totala a
etajului). Aceasta capacitate se compune din capacitatea de iesire C ies1 dintre colector si emitor a
tranzistorului T 1, capacitatea de intrare C intr 2 a tranzistorului T 2 si capacitatea conexiunilor
montajului C m, toate montate in paralel.

C p=C ies1 +C intr 2 +C m

La iesirea etajului tranzistorul „vede” un circuit echivalent format din rezistenta de intrare a
tranzistorului urmator T 2 in paralel cu cele doua rezistente de polarizare a bazei lui T 2:

Rb =Rintr ∥ R'B ∥ R B

Deoarece parametrii tranzistorului si reactantele condensatoarelor variaza cu frecventa, studiul

comportarii etajului se face in trei domenii de frecventa: joase, medii si inalte.

A. Regiunea frecventelor medii este regiunea in care efectele condensatoarelor sunt neglijabile, in
sensul ca reactanta condensatorului de cuplaj se considera nula, iar reactanta condensatorului
parazit infinita. Circuitul echivalent este redat in figura 2.1.3b; el se obtine prin scurtcircuitarea
condensatorului C c si eliminarea condensatorului C p. Daca se noteaza cu R srezistenta de sarcina a
etajului, alcatuita din rezistenta de colector montata in paralel pe rezistenta echivalenta Rb atunci :

17
 Rc Rb
R s=
R c+ R b

18
 Fig. 2.1.3 Schema echivalenta a unui etaj EC, cuplat RC:

a – cu figurarea tuturor elementelor componente; b – la frecvente medii;

c – la frecvente joase; d – la frecvente inalte

B. In regiunea frecventelor joase in montaj se simte efectul capacitatii de cuplaj C c si in principiu

a capacitatii de emitor C e.Totusi, cu o valoare Χ ce ≪ Rc , efectul acesteia din urma se poate neglija.
Nu intervin capacitatile parazite ce constituie C p; schema echivalenta a etajului este reprezentata in
figura 2.1.3c. Tensiunea de colector se obtine la bornele rezistentei de colector Rc , respectiv la
bornele circuitului serie format din reactanta capacitatii de cuplaj ZC si din rezistenta echivalenta:
c

Rb =R3 ∥ R 4 ∥ R intr 2

Prin calcule detaliate se ajunge la expresia:

19
 ||
Αj
=
1
=
1
1

√ √
Α0
[ ]
ω j=
( )
2
1 ω 2 ; unde C c ( RC + R b )
1+ 1+ j
ωC c ( RC + Rb ) ω

Aceasta reprezinta expresia amplificarii la frecvente joase in comparatie cu cea de la

frecvente medii. Pentru a determina frecventa limita inferioara se pune conditia ca amplificarea sa
1
scada la din valoarea de la frecvente medii.
√2

1
f j=
2 πC c ( R C + Rb )

- este frecventa la care reactanta capacitatii de cuplaj este egala cu rezistenta echivalenta dintre RC
in serie cu Rb .

C. Regiunea frecventelor inalte este regiunea unde capacitatea de cuplaj, cea de emitor au efecte
neglijabile; trebuie insa tinut seama de capacitatea parazita C p. La cresterea frecventei, reactanta sa
scade din ce in ce mai mult, scurtcircuitand din ce in ce mai accentuat rezistenta de sarcina. Efectul
in circuit este micsorarea semnalului de iesire, deci atenuarea marita la frecvente inalte. Circuitul
echivalent este reprezentat in figura 2.1.3d. Notand cu C p capacitatea totala parazita si cu R p
rezistenta echivalenta formata din circuitul derivatie dat de rezistenta de iesire a lui T 1, rezistenta de
colector a lui T 1 si Rb :

R p =R ies 1 ∥ RC ∥R b=Ries 1 ∥ R C ∥ R3 ∥ R4 ∥ Rintr 2

si efectuand calcule detaliate se ajunge la relatia:

20
 | |√
Αs
=
1
=
1

√
Α0 1+ ( ωC p R p )
( ) ω 2
;
1+
ωs

||
Αs
=
1
1

√
Α0 ; unde ω s=
( )
2
f C p Rp
1+
f0

1
Pentru a determina frecventa limita superioara se pune conditai ca amplificarea sa scada la
√2

(3 dB) din valoarea de la frecvente medii.

1
f s=
2 πC p R p

Se vede ca frecventa limita superioara este frecventa la care reactanta capacitatii parazite
este egala cu rezistenta echivalenta paralel. Caracteristica amplitudine – frecventa este reprezentata
in figura 2.1.4a la scara logaritmica, in decibeli.

Fig. 2.1.4 a - Caracteristicile amplitudine – frecventa

21
 b – si faza – frecventa ale unui amplificator RC

Se poate trasa si caracteristica freza – frecventa, a carei alura in regiunile frecventelor joase si inalte
se determina luand argumentul raportului amplificarilor in zonele respective:

fj
ϕ j−ϕ 0=arctg
f

f
ϕ s−ϕ 0=arctg
f0

Alura caracteristicii apare in figura 2.1.4b.

In concluzie pentru a obtine o amplificare cat mai liniara, deci cu distorsiuni de frecventa cat mai
mici trebuie micsorat efectul cauzelor ce produc atenuari in regiunile extreme ale benzii. La
frecvente joase reactantele condensatoarelor de cuplaj si de decuplare a emitorului trebuie sa fie cat
mai mici, chiar la frecvente foarte joase, iar la frecvente inalte reactanta capacitatii parazite trebuie
sa fie cat mai mare, pentru a avea efect neglijabil in paralel cu rezistenta de sarcina.

CAP III: Calculul etajului de amplificare dupa tensiune

 Date initiale pentru amplificatorul de tensiune

Tensiunea de ieşire U ies max , V 2.1

Rezistenţa sarcinii R S, Ω 400

Frecvenţa limită de jos f j, Hz 120

Tensiunea de alimentare Ec , V 6

Coeficientul distorsiunilor M, % 1.15

 PROIECTAREA UNUI ETAJ DE AMPLIFICARE DUPĂ TENSIUNE PE BAZA

TRANZISTORULUI BIPOLAR CONECTAT ÎN SCHEMA CU EMITOR COMUN.

22
 FIG.1. SCHEMA ETAJULUI DE AMPLIFICARE DUPĂ TENSIUNE.

Algoritmul de calcul

1. Alegem tipul tranzistorului, din îndrumar, ţinând cont de următoarele

relaţii:

a) UCEadmis≥(1,1...1,3)EC1.3*6V=7.8V

b) ICadmis≥2IS.max=2Uieş max/RS =2*2.1V/400Ω=10.5mA

PENTRU AŞA ETAJE DE AMPLIFICARE, DE OBICEI, SE UTILIZEAZĂ

TRANZISTOARE DE PUTERE MICĂ. PUTEM MENŢIONA, CĂ INTERVALUL DE
TEMPERATURI A MEDIULUI CARE ESTE DAT ÎN CONDIŢIILE LUCRĂRII,
CORESPUNDE ORICARUI TRANZISTOR, DIN ACEASTĂ CAUZĂ CONCLUDEM CĂ
INFLUENŢA TEMPERATURII ASUPRA REGIMULUI DE FUNCŢIONARE A
TRANZISTORULUI POATE FI NEGLIJATĂ. FOLOSIND ÎNDRUMARUL, DIN CATEGORIA
TRANZISTORELOR DE PUTERE MICĂ, ALEGEM TIPUL TRANZISTORULUI CE ARE
VALORILE UCE ADM SI IC ADM CIT MAI APROPIATE DE VALORILE MĂRIMILOR
RESPECTIVE OBŢINUTE ANTERIOR.ADICĂ, IN ÎNDRUMAR EXISTĂ MAI MULTE
TIPURI DE TRANZISTORE CE CORESPUND CERINŢELOR EXPUSE MAI SUS,ÎNSĂ ÎL
ALEGEM PE CEL MAI POTRIVIT ŞI ANUME МП113A.

23
 Fig.2. Caracteristicile de ieşire şi intrare ale tranzistorului МП113A.

Pentru tranzistorul dat avem mărimile de bază ce-1 caracterizează, acestea având valorile:

 Coeficienţii de transfer maxim şi minim ai curentului pentru schema

"emitor comun": βmin=30; βmax=60;

 Tensiunea maximă admisibilă pe colector Uce adm= 10V;

 Curentul maxim admisibil Ic adm=20mA;

 PUTEREA MAXIMĂ ADMISIBILĂ PC ADM=150MW;

2. Procesul trasării dreptei de sarcină este descris mai jos.Dreapta de sarcină este construită
după 2 puncte: punctul de repaus sau punctul de funcţionare P şi punctul care este determinat de
valoarea tensiunii de alimentare Ec pe care o avem în datele iniţiale ale lucrării. Deci începem prin
a găsi punctul de funcţionare P, care are coordonatele Uce0 şi Ic0 adică tensiunea şi curentul de
repaus sau tensiunea şi curentul ce corespund Uint=0.

Relaţiile conform cărora obţinem valorile acestor mărimi sunt:

Ic0=(l,05...1,20)Ismax=(l,05...1,20)Uieş max/Rs

Respectiv avem:

IC0=1.14*0.00525A=0.006A=6mA

24
 Urest= 1V

UCE0=Uieş max +Urest =2.1+1=3.1V

(Vedem că se respectă condiţia ca Ic0>lmA),

unde Urest este tensiunea minimă admisibilă Uce.

Uieş max îl folosim din datele iniţial ale lucrării. Pentru valori Uce< Urest apar distorsiuni neliniare,
deoarece pe acest interval sunt prezente regiunile curbe ale

caracteristicilor statice ale colectorului. Aşadar pentru tranzistoarele de putere mică, Urest=1V.

Cunoscând valorile Ic0 şi Uce0, avem punctul de funcţionare P cu coordonatele respective. Construim
sistemul de coordonate, axa absciselor fiind axa tensiunilor, iar a ordonatelor cea a curenţilor. Deja
cunoscând coordonatele punctului P, alegem scara în modul cel mai comod pentru obţinerea dreptei
de sarcină. Depunem punctul de funcţionare P. Dar dreapta de sarcină, cum am menţionat anterior,
se construieşte după 2 puncte: P şi Ec, deci depunem Ec= 6 pe axa tensiunilor Uce. Astfel prin
punctul P şi Ec trasăm dreapta de sarcină. Acestea din urmă, intersectează axa ordonatelor în punctul
ce are coordonatele Uce=0, iar valoarea curentului I.

PE AXA ABSCISELOR, ADICĂ A TENSIUNILOR UCE, DEPUNEM UREST= 1V.

Ducem prin acest punct o perpendiculară imaginară la axa tensiunilor Uce şi astfel la intersecţia ei cu
dreapta de sarcină obţinem coordonatele punctului N. Prima coordonată este valoarea Urest= 1V, iar
a doua este Ic max=10,1mA

Din diferenţa dintre Uce0 şi Urest, obţinem amplituda maximă posibilă a tensiunii semnalului de
ieşire:

Uce0-Urest=Ucm=3.1V-1V=2,1V.

Amplituda maxima a curentului Icm se determină de punctele P şi N. Sau din diferenţa Ic max -
Ic0= Icm .=> Icm =4.1mA

Coordonatele punctului de funcţionare reprezintă axe ale timpului pe care variază

componentele alternative ale curentului şi tensiunii de lucru. Aceste axe se formează ducând
perpendiculare prin coordonatele respective la axele tensiunilor Uce şi a curenţilor Ic
corespunzătoare.Astfel cunoscând amplitudinile curentului Icm şi a tensiunii Ucm, se determină
diapazonul de variaţie, de alternanţă ale mărimilor alternative cît şi coordonatele punctului C, care
sunt Uc.max şi Ic.min , deci avem punctul C(5.2V, 1.8mA).

Poziţia de start a punctului de funcţionare P în lipsa semnalului de intrare în regimul de

funcţionare A pentru tranzistorul ales МП113A, trebuie să fie aproximativ la mijlocul regiunii
caracteristicii de ieşire dinamice, unde varierii curentului bazei (curentul de intrare) îi corespund
varierile proporţionale ale curentului colectorului (curentul de ieşire).După găsirea punctului de
funcţionare P şi a celorlalte puncte ce sunt determinante la trasarea dreptei de sarcină, construim
curba sau hiperbola puterii admisibile disipate de tranzistor Pc.adm. Relaţia după care construim curba
dată este

Ic=Pc adm/Uce
25
 După cîteva puncte determinate de coordonatele curentului şi tensiunii, construim hiperbola
puterii admisibile disipate de tranzistor Pc adm=Ic·Uce=const la temperatură normală Tnorm=+25°C şi ne
convingem în asigurarea regimului termic normal al tranzistorului, în cazul tranzistorului МП113A
valoarea

Pc adm=150W

3. DETERMINĂM VALORILE NOMINALE PENTRU RC ŞI RE .RTOT=RC+RE,

RTOT=EC/I=6/12*10-3=500 Ω

RE =(0.15...0.25)* RC

Rtot 500
RC = = =400 Ω
(1.15 ...1.25) 1.25

RE= Rtot- RC=500-400=100Ω

4. De asemenea, în baza datelor valorice din CVA de ieşire determinăm valorile maximale
ale curentului şi tensiunii semnalului de intrare Iint max şi Uint max necesare atît pentru asigurarea
tensiunii de ieşire maximale Uieş max , cît şi pentru construcţia graficului CVA de intrare şi
compararea lor cu valorile corespunzătoare din CVA de ieşire. De asemenea determinăm şi valorile
respective minimale:

I c max 10.1
I ∫ max =I B max = = =0.336 mA
β min 30

I c min 1.8
I ∫ min =I B min = = =0,06 mA
β min 30

De remarcat este faptul că Iint min≈Ic min adm , ceea ce este indicat în CVA de ieşire. Din caracteristica
de intrare pentru schema emitor comun la tensiunea UCE =5V (fig. 2) şi valorile găsite IB min şi IB max ,
determinăm UBE min şi, respectiv, UBE max .Ca urmare a diferenţei acestor două valori din urmă
determinăm 2Uint m:

deoarece UBE min=320 mV şi UBE max=420mV avem

2Uint m= UBE max- UBE min=420-320=100mV.

5. Determinăm rezistenţa de intrare a etajului de amplificare.

2U intm 2 U intm
Rint ¿ =¿
¿¿
2 I intm

6.Găsim rezistenţa divizorului de tensiune R1 R2 .

26
 ❑ R1∗R2
R1−2 ≥ (4. ..6)Rintr .,UNDE R1−2= : R1−2 ≥ 4∗181.15 Ω=724.6 Ω
R1−R2

EC ∗R1−2 6 V∗724.6 Ω
R1= = =7246 Ω
R E∗I c0 100 Ω∗6∗10−3 A

R 1∗R1−2 7246 Ω∗724.6 Ω

R 2= = =805.11Ω
R1−R 1−2 7246 Ω−724.6 Ω

7. Determinăm coieficientul de stabilitate în funcţionarea etajului.

βmax─ coeficientul de transfer maxim al curentului tranzistorului.

Introducînd valorile mărimilor, avem

R E ( R1 + R2 )+ R 1∗R2 100(7246 +724.6)+7246 Ω∗724.6 797060+5250451.6 6047511.6

S= = = =¿ =6.84
R1∗R2 7246 Ω∗724.6 5250451.6 883132.97
R E (R1 + R2 )+ 100(7246+724.6)+ 797060+
1+ βmax 61 61

8. Determinăm capacitatea condensatorului de divizare.

1
C 2= , unde Rie ş=Rc + Rs =¿400 Ω +400Ω =800 Ω , pentru care
2 π fR ie ş √ M −1
2

Rieş ─ rezistenţa de ieşire a tranzistorului găsită după caracteristicile de ieşire pentru schema
emitor comun. În majoritatea cazurilor Rieş T>>Rc .

1 1
Atunci: C 2= = =2.925 μF
2 πFR ie ş √ M −12
2∗3,14∗120∗800∗√ 1 ,152 −1

9. Determinăm capacitatea condensatorului CE .

10 10
CE= = =132.7 μF
2 πFR E 2∗3.14∗120∗100

10. Determinăm valoarea coeficientului de amplificare a etajului după tensiune:

U ie ; med 2.1
K U= = =42
U intmed 0.05

27
 Bibliografie

1.Sergiu Călin, Aurel Pascu, Stelian Popescu- Echipamente Electronice Pentru Automatizări

2,Sergiu Călin, Stelian Popescu - Aparate, echipamente şi instalaţii de electronică industriala – Automatizări,
Editura Didactică şi Pedagogică), Bucureşti , 1993

3.Florin Mareş, Tatiana Bălăşoiu, Sisteme de Automatizare şi Tehnici de măsurare în domeniu, Editura Pax
Aura Mundi, 2008

4.Dragoş Ionel Cosma, Florin Mareş, Electrotehnică şi măsurări electrice, Editura CD PRESS, 2010

28