COLEGIUL TEHNIC “IULIU MANIU” ŞIMLEUL SILVANIEI

JUD. SALAJ
Specializarea: Tehnician in automatizări

ELEV:MEDEŞAN VASILE ÎNDRUMĂTOR:

CLS: a XII-a C prof.ing. CIMPAN LILIANA

2007

Capitolul I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1
 OBIECTUL SI IMPORTANŢA AUTOMATIZĂRII
Mecanizarea proceselor de producţie consta în introducerea maşinilor
si mecanismelor în cadrul acestor procese, a constituit o etapa esenţială în
dezvoltarea tehnicii proceselor respective si a condus la uriaşe creşteri ale
productivitaţi muncii. În acelasi timp, datorita mecanizarii s-a redus
considerabil efortul fizic la care era supus omul în cadrul proceselor de
producţie, datorită maşinile motoare, denumite şi maşini de forţă, care
asigură transformarea diferitelor forme de energie din mediul înconjurător
(energia combustibililor, energia hidraulică etc.) în diferite forme de
energie(mecanică,electrică etc.), direct utilizabile pentru funcţionarea
maşinilor-unelte care execută operaţiile de prelucrare a materiilor prime si a
semifabricatelor, care sunt foarte importante pentru fabricarea produselor
atât de necesare omului.
După etapa mecanizării, omul îndeplineste în primul rând funcţia de
conducere a proceselor tehnologice de producţie. Prin conducerea unui
proces tehnologic se înţelege coordonarea unei mari cantitaţi de energie în
conformitate cu un obiectiv urmărit, adică producerea unor bunuri materiale,
cheltuind în acest scop cantitaţi de energie foarte mici.
Operaţiile de conducere nu necesită un efort fizic mare (deoarece
aceste operaţii se execută prin butoane sau manete, de la panouri sau pupitre
de comandă), dar necesită un efort intelectual destul de important.Astfel, un
exemplu concret ar fi, conducerea unui laminor care poate necesita
transmiterea unui foarte mare numar de comenzi, de ordinul sutelor sau
miilor într-un timp de câteva ore, ceea ce poate provoca oboseala si astfel se
poate ajunge la erori.
Din alt punct de vedere, unele procese tehnice se desfăşoară atît de
repede, încât viteza de reacţie a unui operator uman este practic insuficientă

2
pentru a se transmite comanda necesara în timp util. Un exemplu ar fi
apariţia unui scurtcircuit pe o linie într-un sistem electroenergetic.
La un anumit studiu de dezvoltare a proceselor de producţie este
necesar ca şi o parte din funcţiunile de conducere să fie transferate unor
echipamente şi aparate, reprezentând echipamente şi aparate de
automatizare.
Prin creşterea gradului de dotare a economiei naţionale si prin
realizarea echipamentelor de automatizare, ţara noastră a obţinut importante
succese în domeniul automatizării.
Ţinând cont de cele spuse, automatica poate fi definită ca domeniul
stiinţei şi tehnicii care studiază principiile şi echipamentele, prin intermediul
cărora nu este necesară implicaţia directă a omului în conducerea proceselor
tehnologice. Omul rămâne însă cu supravegherea generală a funcţionării
instalaţiilor automatizate şi luarea soluţiilor optime.

Capitolul lI.Generalităţi

3
 Mărimile măsurate, au în majoritatea cazurilor, valori foarte mici, de
aceea fiind necesară mărirea lor proporţională, adică amplificarea lor.
Exemplu-tensiunea produsă de un termocuplu este de câţiva milivolţi,iar
tensiunea produsă de un traductor pH-metric, are o valoare mult mai mică.
Binenţeles că o asemenea valoare de tensiune, chiar dacă poate
deplasa acul indicator al unui voltmetru, practic este incapabilă să producă
un efect de comandă fără ca ea să fie amplificată anterior.Acest lucru se
realizeaza cu ajutorul elementelor specifice numite amplificatoare, în urma
căruia la mărimea de intrare, de o putere relativ mică, poate comanda
continuu o mărime de ieşire având o putere mult mai mare. Se înţelege că
obţinerea unui factor de amplificare mai mare decât 1 nu este posibilă decât
folosind o sursă auxiliară de energie.
Mărimea de intrare Xi are rolul de a varia rezistenţa de trecere a
energiei de la sursă spre ieşire Xe (fig. 1.1).

Xe=KXi
Fig.1.1. Schema funcţională a unui amplificator.

A. Clasificarea amplificatoarelor

4
 După natura mărimii fizice furnizate de sursa de energie
amplificatoarele se împart în:
-amplificatoare de mărimi electrice (electronice, magnetice, rotative etc.)
-amplificatoare de mărimi neelectrice (mecanice, pneumatice si
hidraulice).
După modul de interdependenţă al mărimilor de intrare şi de ieşire se
deosebesc:
-amplificatoare fără reacţie, mărimea de ieşire depinde de mărimea de
intrare numai pe baza legăturii „directe“ (intrare-ieşire);
-amplificatoare cu reacţie, la care mărime de ieşire depinde atât de
mărimea de intrare, cât şi de o mărime de reacţie Xr, transmisă de la ieşire
înapoi la intrare printr-o legătură „inversă“ (ieşire-intrare), numită legătură
de reacţie.
Dacă mărimea de reacţie Xr se adună cu cea de intrare Xb mărind
astfel semnalul total aplicat amplificatorului, reacţia se numeşte pozitivă
(fig.1.2, c) iar dacă Xr se scade din Xi reacţia se numeşte negativă (fig.1.2,d).

5
 Problemele cele mai complexe le ridică amplificatoarele de mărimi
electrice, care, deşi sunt principal şi constructiv diferite între ele, au anumite
caracteristici comune. Reprezentarea schematică a unui amplificator este
dată în figura 1.2,a, iar dependenţa mărimii de ieşire de cea de intrare
(caracteristica statică) în figura 1.2,b.

B .Caracteristici generale ale amplificatoarelor

de mărimi electrice.
•Schema bloc a unui amplificator oarecare este reprezentată în figura
1.2,a, mărimea de ieşire Xe (curent, tensiune etc.) aplicată pe impedanţa de
sarcină Rs, care de obicei este o funcţie liniară de mărimea de intrare Xi.
Spre deosebire de un amplificator ideal, a cărui caracteristică statică
este o linie dreaptă (fig.1.2,b) trecând prin originea axelor de coordonate (Xe
KXi), caracteristica statică de funcţionare a unui amplificator real prezintă
o serie de particularităţii:
-caracteristica statică este o linie dreaptă numai pentru zona de funcţionare
normală, adică până în punctul la care corespunde mărimea de intrare
maximă Xim şi mărimea de ieşire maximă Xem. O dată depăşit acest punct,

6
caracteristica prezintă fenomenul de saturaţie şi amplificatorul nu mai
funcţionează corect;
-coeficientul unghiular K (coeficient de proporţionalitate) al caracteristicii în
domeniul liniar (Xi<Xim şi Xe<Xem) este dat de relaţia:

şi poartă numele de factor de amplificare, pantă sau sensibilitatea

amplificatorului. Amplificarea putând fi de curent, de tensiune, de putere,
de presiune etc.
-caracteristica statică nu trece prin originea axelor de coordonate, ci prezintă
o ordonată la origine Xe0 numita valoare de gol. Ea reprezintă valoarea
mărimii de ieşire când intrarea este nulă. La amplificatoarele de tip „audio“,
valoarea de gol reprezintă un „semnal“ la ieşire, chiar atunci cînd semnalul
la intrare este zero. Din acest motiv, valoarea de gol la aceste amplificatoare
se mai numeşte şi zgomot de fond sau perturbaţia amplificatorului.
-având în vedere mărimile de mai sus, expresia analitică a caracteristicii
statice a amplificatorului este:

Capitolul III

7
 Amplificatoare electronice
•Amlificatorul electronic (ca, de altfel şi amplificatorul de mărimi
electrice în general) este definit ca un cuadripol activ, prevăzut cu două
borne de intrare şi două borne de ieşire, capabil să redea la ieşire semnale
electrice de putere mult mai mare decât cele de la intrare (fig.1.3), care
amplifică în curent, tensiune sau putere semnalul aplicat la intrare (U1 , I1 , P1
)
rezultând un semnal de curent,de tensiune,de tensiune sau putere mai mare la
ieşire (I2 , U2 , P2 ,).

Fig.1.3. Amplificator electric (electronic)

Prin circuite electronice se înţeleg acele circuite care conţin

componente electronice; tuburi electronice sau dispozitive semiconductoare,
având caracteristici curent-tensiune neliniare şi posibilitatea de a comanda
prin semnale electrice parametri lor.

8
 Pentru ca un amplificator să poată îndeplini funcţia de amplificare,
trebuie prevăzut cu o sursă de energie electrică, în urma căreia se obţine
sporul de putere de la ieşire şi cu elemente active care să transforme o parte
din energia absorbită de la sursa de alimentare în energie de curent
alternativ, variabil în ritmul semnalului.
•Amplificatoarele electronice se realizează în prezent cu:
-tranzistoare;
-circuite integrate.
•Indicii de calitate cei mai importanţi ai amplificatoarelor electronice
sunt:
-factorul de amplificare, care capătă următorele forme:

-factorul de amplificare în curent: ;

-factorul de amplificare în tensiune: ;

-factorul de amplificare în putere: ;

A. Clasificarea amplificatoarelor electronice

Amplificatoarele electronice se pot clasifica din mai multe puncte de
vedere.
•După mărimea semnalului aplicat la intrare, amplificatoarele
electronice sunt:
-amplificatoarele de semnal mic sau amplificatoare de tensiune, la care
semnalul de intrare este suficient de mic pentru ca punctul de funcţionare să
rămână ăn regiunea liniară a caracteristicilor tranzistoarelor (tuburilor).

9
-amplificatoare de semnal mare sau amplificatoare de putere, la care se
urmăreşte să se transfere pe sarcină (RS ) un semnal de putere cât mai mare
(cel puţin de ordinul waţilor, să fie maxim).
•După tipul elementelor active folosite se ântîlnesc:
-amplificatoare cu tuburi electronice;
-amplificatoare cu semiconductoare;
-amplificatoare cu circuite integrate (operaţionale);
-amplificatoare magnetice.
•După frecvenţa semnalului aplicat la intrare, amplificatoarele
electronice se clasifică în:
-amplificatoare de curent continuu, la care semnalul de intrare este
continuu (constant) sau foarte lent, variabil în timp.
Amplifică cu frecvenţe începând cu f=0.
-amplificatoare de de curent alternativ, la care semnalul de intrare este
alternativ (sinusoidal) sau sub forma unor impulsuri de o anumită frecvenţă.
•În funcţie de domeniul (banda) de frecvenţă folosit, amplificatoarele
electronice se subdivid în:
-amplificatoare de jaosă frecvenţă (audiofrecvenţă), pentru domeniul de
aproximativ 20 Hz-20 kHz;
-amplificatoare de înaltă frecvenţă (radiofrecvenţă), pentru semnale
cuprinse între 20 kHz-30MHz;
-amplificatoare de foarte înaltă frecvenţă, pentru frecvenţe cuprinse între
30-300 MHz.
•După lăţimea benzii de frecvenţă amplificată, se întâlnesc:
-amplificatoare de bandă îngustă (9÷30kHz).

10
-amplificatoare de bandă largă (amplificatoare de videofrecvenţă), având
o gamă de frecvenţe amplificate cuprinse între câţiva herţi (teoretic 0 Hz) şi
5 MHz (teoretic 6 MHz).
•După tipul cuplajului folosit între etaje, se pot întâlni:
-amplificatoare cu cuplaj RC;
-amplificatoare cu circuite acordate;
-amplificatoare cu cuplaj prin transformator;
-amplificatoare cu cuplaj rezistiv (numite şi amplificatoare cu cuplaj
galvanic sau de curent continuu).
De obicei un amplificator aparţine simultan mai multor categorii de
clasificare. De exemplu, un amplificator de tensiune dintr-un receptor de
radio poate fi un amplificator cu tranzistoare, de audiofrcvenţă, de semnal
mic, de bandă îngustă, cu cuplaj RL.
•După poziţia punctului static de funcţionare amplificatoarele
electronice se împart în:
-amplificatoare funcţionând în clasa A, la care punctul static de
funcţionare este astfel ales (aproximativ la jumătatea caracteristicii
rezistenţei de sarcină din caracteristicile de ieşire ale tranzistorului),încât
dacă se aplică la intrare un semnal alternativ sinusoidal (fig.1.4,a) se
obţine la ieşire semnalul amplificat de asemenea alternativ sinusoidal
(domeniul de amplificare este : d=0......2π) (fig.1.4,b);
-amplificatoare funcţionând în clasa B, la care, prin alegerea convenabilă
apunctului static de funcţionare, se obţine dintr-un semnal la intrare
(fig.1.4,a) amplificarea numai a pulsurilor pozitive (d=0,....π) (fig.1.4,c);
-amplificatoare funcţionînd în clasa C,la care punctul static de funcţionare
este astfel ales încât pentru acelaşi semnal de intrare (fig.1.4,a) se obţine
numai o parte din domeniul pulsurilor pozitive (d<0....π) (fig.1.4,d).

11
 De obicei, amplificatoarele în clasa A sunt amplificatoare de tensiune,
în timp ce cele din clasele B şi C sunt amplificatoare de putere.

Fig.1.4. Funcţionarea amplificatoarelor electronice:

a-semnal de intrare; b-în clasa A; c-în clasa B; d-în clasa C.

12
 Capitolul IV
Parametrii amplificatoarelor
Performanţele amplificatoarelor se exprimă prin anumite
caracteristici sau parametrii.
•Mărimile fundamentale caracteristice pentru funcţionarea unui
amplificator sunt:
-coeficientul de amplificare (amplificarea, câştigul);
-caracteristica amplitudine-frecvenţă;
-distorsiunile;
-raportul semnal/zgomot;
-gama dinamică;
-sensibilitatea;
A. Coeficientul de amplificare
După cum ştim deja, amplificarea este cea mai importantă mărime
caracteristică a unui amplificator, reprezentând raportul dintre mârimea
electrică de la ieşirea amplificatorului şi mărimea corespunzătoare de la
intrare.
Deoarece semnalul de ieşire poate fi defazat faţă de cel de intrare,
înseamnă că amplificarea în tensiune şi cea în curent sunt numere complexe,
având un modul │A│şi o fază φ; amplificarea în putere este un număr real,
deoarece puterea este o mărime scalară.
La un amplificator cu mai multe etaje (fig.1.5), amplificarea totală
este egală cu produsul amplificărilor fiecărui etaj;

13
Fig.1.5. Simbolul unui amplificator cu mai multe etaje.

În electronică şi comunicaţii,pentru exprimarea valorii amplificării se

folosesc unităţile logaritmice. Unitatea de bază pentru logaritmii zecimali se
numeşte decibeli, iar cea bazată pe logaritmii naturali se numeşte neper.
Introducerea lor se bazează pe necesitatea de a trasa grafice într-un
domeniu mare de variaţie a amplitudinilor semnalelor, precum şi într-un
domeniu mare de frecvenţe. Exprimările amplificărilor, în aceste condiţii
sunt:

În care:1 Np=8,66 Db.

14
 B. Caracteristica amplitudine-frecvenţă
•În cazul unui amplificator ideal, un semnal de amplitudine constantă
şi de diferite frecvenţe, aplicat la intrare, este redat la ieşire tot cu
amplitudine constantă (mărită ca valoare), aceeaşi pentru toate frecvenţele.În
cazul
amplificatoarelor reale, amplitudinea semnalelor de diferite frecvenţe de la
ieşire nu mai este constantă, fiind mai mică spre capetele benzii (la
frecvenţele inferioare şi la cele superioare) datorită următoarelor cauze:
-elementele reactive din circuit (condensatoare, bobine), prezintă
reactanţe ce variază cu frecvenţa;
-factorii de amplificare (ά,β) ai tranzistoarelor depind de frecvenţă
(peste o anumită valoare a frecvenţei).
•Dependenţa amplificării de frecvenţă este caracterizată prin curbele
de variaţie cu frecvenţa modulului şi respectiv a fazei de amplificare,
deoarece amplificarea este un număr complex. Curba ‌│A‌‌│ =│A(f)│ se
numeşte caracteristica amplitudine-frecvenţă (fig.1.6). Se observă că
amplificarea este independentă de frecvenţă (cu valori constante) într-o
regiune numită a „frecvenţelor medii “ şi scade atât la frecvenţe înalte, cât şi
la frecvenţe joase.

15
 Fig.1.6. Dependenţa de frecvenţă a amplificării:
a-caracteristica amplitudine-frecvenţă; b-caracteristica fază- frecvenţă.

C. Distorsiunile
•Reprezintă reproducerea inexactă a semnalului de ieşire faţă de cel de
intrare, datorită fie variaţiei amplitudinii cu frecvenţa, fie a unor frecvenţe
noi introduse, poartă numele de distorsiuni.
Dacă pentru o mărime de intrare sinusoidală ieşirea este tot
sinusoidală, se spune că distorsiunile sunt nule şi acesta constituie un indice
de performanţă optim. Cu cât gradul de abatere de la forma sinusoidală a
undei de ieşire este mai mare, cu atât distorsiunile sunt mai mari, deci
calitatea amplificării este mai redusă.
Clasificarea distorsiunilor
•După tipul lor, ele pot fi:
-distorsiuni ale amplitudinii în funcţie de frecvenţă;

16
-distorsiuni ale fazei în funcţie de frecvenţă;
-distorsiuni armonice;
-distorsiuni de intermodulaţie.
Primele două categorii se numesc distorsiuni de frecvenţă sau liniare,
iar ultimele două categorii se numesc distorsiuni neliniare.
Distorsiunile de frecvenţă sunt foarte importante în etajele de semnal
mic.
•Distorsiunile amplitudinii în funcţie de frecvenţă redau abaterile
caracteristicii reale de la caracteristica ideală; se evaluează cantitativ prin
relaţia:

în care :
M este factorul de distorsiuni de amplitudine;
-amplificarea la frecvenţe medii;
-amplificarea la anumită frecvenţă „f“.
•Banda de frecvenţă a unui amplificator este domeniul de frecvenţe
cuprinse între o frecvenţă limita superioară şi frecvenţa limită inferioară
a căror amplitudine reprezintă din amplitudinea frecvenţiilor
medii.
•Distorsiunile de bază. Abaterile caracteristicii bază-frecvenţă
(fig.1.6,b) faţă de caracteristica unui amplificator ideal (o dreaptă de ecuaţie
φ=- kf) reprezintă distorsiunile de fază.
Datorită neliniarităţii caracteristicii de percepţie auditivă a omului ,
ele sunt mai puţin importante în audiofrecvenţă, dar sunt foarte importante la
amplificatoarele de videofrecvenţă.
•Distorsiunile neliniare armonice.Prin distorsiuni neliniare armonice
se înţeleg acele deformării ale semnalului de la ieşirea unui amplificator care

17
sunt produse de caracteristicile elementelor neliniare: tuburi electronice,
tranzistoare, miezuri magnetice (fig.1.7).
În concluzie, distorsiunile neliniare se manifestă prin apariţia la ieşirea
amplificatorului a unor componente având şi alte frecvenţe decât cea a
semnalului se intrare. Componenta cu frecvenţa f se numeşte fundamentală,
iar ceilalţi multipli de f se numesc armonici.
Cantitativ, distorsiunile neliniare se caracterizează prin factorul de
distorsiuni neliniare „δ“.

Fig.1.7. Apariţia distorsiunilor neliniare într-un etaj amplificator cu

tranzistor.

D. Raportul semnal / zgomot

•Reprezintă raportul între tensiunea de ieşire produsă de semnalul
amplificat şi tensiunea de zgomot propriu. Tensiunea de zgomot a unui
amplificator este semnalul aleator (cu variaţie haotică în timp) produs de

18
elementele componente ale amplificatorului, rezistoare, tranzistoare, datorită
structurii discontinue a curentului electric. Ea se măsoară la ieşirea
amplificatorului, scurtcircuitând bornele sale de intrare şi poate fi redată şi
prin tensiunea echivalentă de zgomot de la intrarea ampificatorului. Aceasta
reprezintă valoarea tensiunii de intrare care ar crea la ieşire tensiunea proprie
de zgomot. Pentru ca semnalul de intrare să nu fie perturbat în mod
supărător de zgomot, este necesar ca el să depăşească de un număr de ori
nivelul zgomotului, deci să se realizeze un anumit raport semnal / zgomot.
La un amplificator cu mai multe etaje zgomotul provine, mai ales, din
circuitul de intrare şi din primul etaj. Zgomotele provin din rezistoare, din
elemente active şi se pot datora şi unor cauze constructive: filtrarea
insuficientă a tensiunii de alimentare, ecranarea necorespunzătoare a
circuitelor etc.
Valoarea raportului semnal / zgomot se redă sub forma:

raport semnal / zgomot=

E. Gama dinamică
•Reprezintă raportul între semnalul de putere maximă şi cel de
putere minimă pe care le poate reda amplificatorul. Nivelul semanlului
amplificat este limitat superior de către puterea etajului final şi inferior de
raportul semnal / zgomot al amplificatorului. De ştiut că amplificatoarele la
care nu se iau precauţii speciale pot reduce gama dinamică a unui program.
F. Sensibilitatea
•Sensibilitatea unui amplificator reprezintă tensiunea necesară la
intrarea acestuia pentru a obţine la ieşire tensiune sau putere nominală.
Cunoscând amplificarea şi puterea nominală se poate calcula sensibilitatea.

19
 Ea caracterizează mai ales etajele amplificatoare de putere şi se
exprimă în unităţi de tensiuni (V,mV,μV).
1. Etaje de amplificare
Amplificatoarele de audiofrecvenţă (de joasă frecvenţă) sunt destinate
amplificării semnalelor cu frecvenţe cuprinse între zeci de herţi şi zeci de
kiloherţi. Excitate cu semnale mici, ele trebuie de obicei să furnizeze puteri
relativ mari pe impedanţe de sarcină, de obicei pur rezistive.
Aceste amplificatoare sunt construite dintr-un număr de
amplificatoare în tensiune şi dintr-un etaj final care amplifică în putere.
Pentru puteri mari, chiar etajul care precede etajul final amplifică în putere.

Capitolul V
Principiul de funcţionare al amplificatoarelor cu tranzistoare
Schema principală a unui etaj amplificator de tensiune realizat cu un
tranzistor pnp în montaj cu emotorul comun este reprezentată în figura
1.8,a,iar caracteristicile de ieşire ale tranzistorului în figura 1.8,b.
•Funcţionarea amplificatorului se stabileşte principal astfel: pentru un
tip de tranzistor dat ale cărui caracteristici de ieşire s-au presupus a fi cele
din figura 1.8,b se trasează dreapta de sarcină care este determinată de
tensiunea a sursei de curent continuu ( ) şi de rezistenţă
de sarcină (din colector) ( =2 250 Ω). Pentru aceasta se uneşte puctul
b de pe axa absciselor (EC =9V) cu punctul a de pe axa ordonatelor
( =4 mA) definit de relaţia:

20
 Fig.1.8.Amplificator cu un tranzistor:
a-schema; b-caracteristica statică de funcţionare.

•Pentru determinare punctului static de funcţionare m acesta se alege

aproximativ la mijlocul segmentului x, y de pe dreapta de sarcină
(fig.1.8,b),punctul x definind blocarea tranzistorului (IB =0) iar puntul y
saturaţia amplificatorului (de exemplu IB =200 Μa).

A. Amplificatoare electronice de curent alternativ

•Funcţionarea etajului amplificator în curent alternativ este următoarea
(fig.1.9): variaţia alternativă a tensiunii de intrare Ui provoacă variaţia
curentului din baza IB în limitele IB =....100 μA (Ui =0) .....200 μA,
respectiv faţă de punctul static de funcţionare =± 100 μA.
Pentru acelaşi domeniu,curentul din colector variază în limitele =0,5...
2 mA ( =0....3,5 mA), deci faţă de punctul static de funcţionare =± 1,5
mA.Se obţine de aici factorul de amplificare în curent:

21
 Pentru acelaşi domeniu de funcţionare tensiunea de ieşire U2, care este
chiar tensiunea colector-emitor UCE , variază în limitele UCE =1.....4V (U1 =0)
...7V
şi prezintă o variaţie sinusoidală (fig.1.9) ca şi tensiunea de intrare
(curentul din baza ).

Fig.1.9.Diagramele de funcţionare ale amplificatorului în curent

alternativ.

22
 •În figura 1.10 este reprezentată schema unui amplificator de
tensiune cu două etaje, folosind două tranzistoare TA şi TB, tensiunea de
ieşire din
primul etaj fiind aplicată la intrarea celui de al doilea etaj.
Această schemă corespunde unui amplificator real şi prezintă faţă de
cea principală, reprezentată anterior (fig.1.8,a), următoarele particularităţi:
-condensatoarele , şi numite condensatoare de cuplaj
asigură transmiterea numai a benzii de frecvenţă dorite (pentru care
reactanţa este zero), respectiv stoparea frecvenţelor nedorite, inclusiv a
semnalelor de curent continuu;
-se folosesc câte două rezistoare şi respectiv şi
pentru „stabilizarea“ punctului static de funcţionare, adică menţinerea bazei
tranzistoarelor la potenţiale constante.
-rezistoarele şi produc o reacţie negativă a amplificatorului, deci
o funcţionare stabilă a acestuia;
-condensatoarele şi asigură o viteză de comunicare mai mare
(trecerea rapidă din regimul de blocare în cel de saturaţie şi invers), fiind
indicate în special la frecvenţe înalte.

23
Fig.1.10. Amplificator de curent alternativ cu două etaje.

B. Amplificatoare de reacţie
După cum s-a arătat anterior, prin reacţie se înţelege aplicarea unei
părţi Ur
din semanlul obţinut la ieşire înapoi la intrarea amplificatorului,unde
se însumează cu mărimea de intrare (deci ) (reacţie
pozitivă),
sau se scade din mărimea de intrare ( ) (reacţie negativă).
(figura 1.11.a,b prezintă reacţia pozitivă şi negativă).
De asemenea, la intrarea smplificatorului mărimea de reacţie poate fi
aplicată sub forma unui curent sau sub forma unei tensiunii .
Acest fenomen fizic stă la baza circuitelor electronice de impulsuri
(monostabile, bistabile, astabile etc.) la care tranzistoarele funcţionează în

24
regim de comutaţie, adică în regim de trecere bruscă din starea de blocare în
cea de saturaţie pentru un semnal de valoare redusă.

Fig.1.11. Reacţie de tensiune:

a-pozitivă; b-negativă.

C. Amplificatoare de putere
•Amplificatoarele de putere se realizează de obicei pentru curent
alternativ. Specific acestor tipuri de amplificatoare este prevederea unor
transformatoare de adaptare TA (fig.1.12)
Se demonstraeză că pentru un amplificator cu tranzistor să transfere
de la ieşire puterea sa maximă este necesar ca rezistenţa de sarcină (din
colector) să fie egală cu rezistenţa emitor-colector.
Rezultă că fiecare amplificator cu tranzistoare va avea o anumită
rezistenţă de sarcină pentru care transferul de putere este maximă.
În cazul în care rezistenţa de sarcină are o altă valoare, atunci se
intercalează transformatorul de adaptare TA (fig.1.12) cu un număr de spire
primare şi secundare, respectiv cu un anumit raport de transformare.

25
Fig.1.12. Amplificator de putere cu transformator de adaptare în clasa A.

26
 BIBLIOGRAFIE
1.Sergiu Călin, Stelian Popescu, Aparate, echipamente şi instalaţii
de electronică industrială, Automatizări, Manual pentru clasele a XI-a şi
a XII-a, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R.A.,
BUCUREŞTI-1993.
2.Theodor Dănilă, Monica Ionescu-Vaida, Componente şi circuite
electronice, Manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a, EDITURA
DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R.A., BUCUREŞTI 1998.
3.Gheorghe Frăţiloiu, Andrei Ţugulea, Electrotehnică şi
electronică aplicată, Manual pentru clasele a IX-a şi a XI-a, EDITURA
DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R.A., BUCUREŞTI 1995.
4.Grigorie Antonescu,Eneia Barbu, Aparate, echipamente şi
instalaţii de electronică industrială pentru radio şi televiziune, Manual
pentru clasele a XI-a şi a XII-a, EDITURA DIDACTICĂ ŞI
PEDAGOGICĂ, R.A., BUCUREŞTI.1992.

27
 CUPRINS
Cap. I. Noţiuni introductive.Obiectul şi importanţa automatizării......... 2
Cap.II. Generalităţii......................................................................................4
A. Clasificarea amplificatoarelor........................................................5
B. Caracteristici generale ale amplificatoarelor de marimi electrice..6
Cap.III. Amplificatoare electronice............................................................8
A. Clasificarea amplificatoarelor electronice.....................................9
Cap.IV. Parametrii amplificatoarelor.......................................................13
A. Coeficientul de amplificare..........................................................13
B. Caracteristica amplitudine-frecvenţă...........................................15
C. Distorsiunile.................................................................................16
D. Raportul semnal / zgomot............................................................18
E. Gama dinamică............................................................................19
F. Sensibilitatea................................................................................19
1.Etaj de amplificare.........................................................................20
Cap.V. Principiul de funcţionare al amplificatoarelor cu
tranzistoare..20
A. Amplificatoare electronice de curent alternativ..........................21
B. Amplificatoare cu reacţie............................................................24
C. Amplificatoare de putere.............................................................25

28