Sunteți pe pagina 1din 24

PROIECT PENTRU OBȚINEREA

CERTIFICATULUI DE COMPETENȚE
PROFESIONALE
-NIVEL 4 DE CALIFICARE-

PROFESOR COORDONATOR ,
ABSOLVENT,
TITLUL PROIECTULUI
COMPONENTE PASIVE DE CIRCUIT, BOBINE -
CONDENSATOARE

CALIFICAREA : TEHNICIAN ELECTROTEHNIST

PROFESOR COORDONATOR ,
ABSOLVENT,

2
CUPRINS

Argument.................................................................................................4
Cap.1 Circuite electrice..............................................................................5
1.1 Definiție, clasificare…………………………………………….............................5
1.2 Elemente de topologie a circuitelor electrice..........................................................5
Cap.2 Bobine………………………............................................................7
2.1Generalități…….......................................................................................................7
2.1.1 Definiții……………………………………………………...........................7
2.1.2 Clasificare…………………………………………………...........................8
2.1.3 Parametrii nominali……………………………………………....................8
2.2 Construcția bobinelor.............................................................................................12
2.2.1 Materiale folosite la construcția bobinelor………..…….............................12
2.2.2 Bobine pentru înaltă frecvență……………………......................................12
2.2.3 Bobine pentru joasă frecvență………………………...................................13
2.2.4 Bobine de inducție……………………………………................................13
Cap.3 Condensatoare…………..................................................................15
3.1 Generalități………………………………………………….................................15
3.1.1 Definiții………………………………………………….............................15
3.1.2 Clasificare………………………………………………….........................16
3.1.3 Reprezentarea convențională………………………………........................17
3.1.4 Utilizarea condensatoarelor………………………………..........................18
3.2 Construcția condensatoarelor………………………………................................18
3.2.1 Condensatoare cu dielectric solid ……………………………....................18
3.2.2 Condensatoare electrolitice………………………………...........................20
3.2.3 Condensatoare industrial…………………………………….......................21
Cap.4 Instrucțiuni SSM............................................................................23
Bibliografie.............................................................................................24

3
ARGUMENT

Electrotehnica studiază componentele electronice pasive discrete şi integrate, având în


vedere caracterizarea, tehnologia, proiectarea, modelarea, simularea, măsurarea şi utilizarea
acestora în concordanţă cu particularităţile circuitelor electronice în care sunt utilizate.
Proiectantul de aparatură electronică, pentru a realiza un produs performant, trebuie să
înţeleagă bine fiecare componentă electrică şi neelectrică utilizată. Pentru a utiliza în mod
corespunzător o componentă, prima condiţie strict necesară este cunoaşterea acesteia de către
utilizator.
Performanţele componentelor pasive au fost îmbunătăţite în permanenţă. Se poate afirma
că precizia şi stabilitatea componentelor pasive a crescut în ultimii 20 de ani de aproape 100 de
ori. Un rezistor cu folie metalică are o toleranţă de numai 10 ppm şi o stabilitate în timp de
500 ppm. În ultimii ani consumul de componente pasive a fost în continuă creştere. Odată cu
dezvoltarea circuitelor integrate, acestea devenind din ce în ce mai sofisticate, numărul
componentelor pasive necesare a fi conectate împreună cu cele integrate devine din ce în ce mai
mare. De exemplu, între 1991 şi 1996, numărul circuitelor integrate utilizate anual a crescut cu
aproximativ 5%. În aceeaşi perioadă numărul condensatoarelor cu tantal şi ceramice multistrat
şi al rezistoarelor chip utilizate a crescut cu cca. 17 %.
Miniaturizarea şi creşterea frecvenţelor de lucru a circuitelor electronice a impus crearea şi
dezvoltarea de noi componente pasive, crescând interesul pentru aceste componente, atât pentru
firmele de specialitate, dar şi pentru institute de cercetare şi universităţile tehnice. Exemplul cel
mai elocvent este reprezentat de noile tehnologii de realizare a componentelor si circuitelor
pasive integrate în structura cablajului imprimat.
Obiectivul acestei lucrări este însuşirea de către absolvenții de liceu a cunoştinţelor despre
componentele pasive discrete. Proiectul are un puternic caracter descriptiv având în vedere
caracterizarea, proiectarea, modelarea şi utilizarea componentelor electronice pasive în
concordanţă cu tehnologiile discrete şi integrate moderne ce stau la baza realizării produselor
electronice din domeniul “high tech”.
În final, proiectul prezintă principalele tipuri de componente pasive liniare (bobine,
condensatoare), modalități de identificare a informaţiilor specifice componentelor pasive pe baza
studiului foilor de catalog, utilizarea acestor informaţii pentru alegerea unei componente
specifice unei anumite aplicaţii, familiarizarea cu tipurile de componente pasive moderne şi cu
principalii parametrii ai acestora.

4
CAPITOLUL I. CIRCUITE ELECTRICE

1.1 Definiție, clasificare.


Prin circuit electric (sau reţea electrică) se înţelege un ansamblu de elemente multipolare
de circuit, interconectate prin intermediul bornelor lor de acces, într-un anumit mod, în vederea
realizării unui anumit scop. O reţea care nu posedă conexiuni cu exteriorul se numeşte izolată. Se
numeşte nod o bornă comună a cel puţin trei elemente multipolare de circuit. Se numeşte latură o
cale conductoare între două noduri, cale conţinând elemente dipolare de circuit. Se numeşte
buclă o mulţime de laturi împreună cu nodurile aferente lor în care mulţimea laturilor alcătuieşte
un contur închis şi în care fiecare latură şi fiecare nod sunt conţinute o singură dată în conturul
respectiv.
Un circuit electric este o rețea electrică în buclă închisă ce include componente electrice
(eventual electromecanice), realizându-se astfel o cale închisă (cu dus și întors) pentru curentul
electric. Principial, din punct de veder electric, o rețea este o conexiune dintre două sau mai
multe componente și poate fi și deschisă, nu neapărat un circuit închis.
Rețelele electrice, care se compun din surse de tensiune sau de curent, elemente liniare
(rezistori, capacități - condensatori, inductori) și elemente liniar distribuite (linii de transmisie a
energiei), pot fi analizate prin metode algebrice pentru determinarea răspunsului în DC (curent
continuu), în AC (curent alternativ), sau și în regim tranzitoriu. Aceste rețele sunt numite rețele
electrice analogice (liniare).
O rețea care, în plus, conține și componente electronice active se numește circuit (rețea)
electronic. Aceste rețele pot fi liniare, neliniare (digitale) sau combinate și necesită un design și o
analiză mai complexă.
Circuitele de curent continuu sunt acele circuite în care sursele de tensiune şi de curent
furnizează la bornele lor mărimi invariabile în timp. În aceste condiţii, după stingerea regimurilor
tranzitorii toate mărimile de circuit (curenţi, tensiuni, potenţiale) sunt de asemenea invariabile în
timp. Aceste mărimi vor fi notate cu majuscule.
În zilele noastre circuitele electrice și electronice au atins un grad extrem de complexitate,
cât și de miniaturizare.
Unul din cele mai simple circuite electrice, care exemplifică legea lui Ohm, este următorul:

1.2 Elemente de topologie a circuitelor electrice


Pentru o reţea izolată cu L laturi şi N noduri, o mulţime de noduri în număr de Nf =N–1
formează sistemul de noduri fundamentale (independente), iar o mulţime de bucle în număr de
Bf=L–N+1 care acoperă toate laturile reţelei formează sistemul de bucle fundamentale
(independente) ale acesteia.

5
Pentru a construi un circuit electric, fie analogic, fie digital, electricienii
calculează tensiunile și curenții în toate punctele circuitului. Circuitele liniare, care sunt circuite
care au la intrare și la ieșire aceeași frecvență, pot fi analizate folosind teoria numerelor
complexe. Circuitele neliniare pot fi analizate în mod satisfăcător doar cu ajutorul computerului,
folosind programe specializate. Există însă și tehnici de estimare.
Limbajele de programare pentru simularea circuitelor, așa cum ar fi VHDL sau PSPICE,
permit inginerilor proiectarea circuitelor într-un timp scurt și cu costuri reduse, în același timp
eliminând erorile uzuale.
Un număr de legi electrice se aplică pentru toate circuitele electrice. Acestea sunt:
 Legea lui Kirchoff pentru curent: Suma curenților care intră într-un nod este egală
cu suma curenților care ies din nodul respectiv.
 Legea lui Kirchoff pentru tensiune: Suma diferențelor de potențial într-o buclă de
circuit este zero.
 Legea lui Ohm: Căderea de tensiune pe un rezistor este egală cu produsul
rezistenței și al curentului care parcurge rezistorul (la temperatură constantă).
 Teorema lui Norton: Orice rețea de surse de tensiune și/sau curent și rezistori
poate fi echivalată cu o sursă ideală de curent și un singur rezistor în paralel cu acea sursă.
 Teorema lui Thévenin: Orice rețea de surse de tensiune și/sau curent și rezistori
poate fi echivalată cu o sursă ideală de tensiune și un singur rezistor în serie cu acea sursă.
Dacă circuitul conține componente neliniare sau reactive atunci sunt necesare și alte legi,
mai complexe. Uneori pentru rezolvarea circuitelor neliniare se folosesc metode de aproximare.
Aplicarea aproximărilor generează un sistem de ecuații care pot fi rezolvate manual sau de
calculator.
Componentele pasive de circuit, a căror caracteristică este aceea că circuitul lor echivalent
nu cuprinde generatoare de tensiune sau de curent , au o pondere importantă din totalul
componentelor aparaturii electronice. Din această categorie fac parte: rezistoarele, bobinele,
condensatoarele şi componentele SMD pasive.
Este foarte important să putem identifica aceste componente pe o schemă electronică, atât
după simbol, cât şi în realitate într-un montaj, după aspectul fizic. Pentru a nu periclita
funcţionarea normală a circuitelor este esenţial să ştim valorile parametrilor nominali, care sunt
marcaţi pe corpul componentei.

6
CAPITOLUL II. BOBINE

2.1 Generalități
2.1.1. Definiție
Bobinele electrice sunt componente electronice realizate dintr-un conductor astfel
înfășurat încât să formeze una sau mai multe spire. Dacă conductorul este străbătut de un curent
electric, ia naștere un câmp magnetic proporțional cu intensitatea curentului electric.
Bobina se realizează prin înfășurarea unui conductor (în general cupru) pe un miez. Acest
miez poate fi feromagnetic, în acest caz bobina având inductanță mare, sau poate fi
neferomagnetic, sau chiar să lipsească (miezul fiind aer), în acest caz bobina având inductanță
scăzută. În curent alternativ o bobină prezintă o reactanță inductivă, dependentă de frecvența
curentului alternativ.
Proprietatea caracteristică bobinei este inductanța (măsurată în henry, H) care este o
mărime fizică egală cu raportul dintre fluxul magnetic stabilit printr-un circuit de curentul care
trece prin el și intensitatea curentului respectiv. O variație a curentului produce o variație a
fluxului magnetic care la rândul său produce forță electromotoare ce încearcă să se opună
variației curentului. Elementul care are numai proprietatea de inductanță se numește bobină
ideală.
Proprietatea cea mai importantă a bobinei este aceea că poate acumula energie magnetică.
Înfășurarea conductorului creează în interiorul bobinei un flux magnetic, care depinde de
numărul de spire, de dimensiunile bobinei și de intensitatea curentului electric.
Constanta de proporționalitate între fluxul magnetic și intensitatea curentului electric se
numește inductanță și este principala caracteristică electrica a unei bobine. Inductanța se notează
cu litera L și se definește astfel:   L  i , unde  este fluxul magnetic, iar „i” este
intensitatea curentului electric.
Unitatea de măsură pentru inductanță se numește henry și se notează cu H.
Schematic o bobină este reprezentată în felul următor:

Pentru a simboliza diferite categorii de bobine se utilizeaza simbolurile din tabelul


următor:
Simbol Tipul bobinei Simbol Tipul bobinei
Simbolul general Bobina cu inductanță
al bobinei continuu variabilă
Bobina cu prize (cu
Simbol tolerat
inductanță variabilă

7
în trepte)
Bobina cu inductanță
Bobina cu miez
continuu variabilă

2.1.2. Clasificare
Bobinele se pot clasifica după diferite criterii, dintre cele mai importante sunt:
A. După natura circuitului magnetic
- bobina fără miez – este asociată cu un circuit magnetic care nu conține materiale
feromagnetice.
- bobina cu miez – este asociată cu un circuit magnetic care conține materiale
feromagnetice: fier moale, oțel aliat, aliaj de nichel sau cobalt, ferite, etc.
B. După construcție
- bobine fara carcasa – se realizează atunci când numarul de spire este mic și
grosimea spirelor este suficientă pentru a asigura rigiditatea bobinei.
- bobine cu carcasa.
C. După formă
- bobine plate.
- bobine cilindrice.
- bobine toroidale.
- bobine paralelipipedice.
D. După domeniul de utilizare
- bobine pentru curenți slabi.
- bobine pentru curenți tari.
- bobine de inducție.
E. După frecvența de utilizare
- bobine de frecvență industrială (50-60Hz).
- bobine de joasa frecvență (de audiofrecvență).
- bobine de înaltă frecvență.

2.1.3. Parametrii nominali


 Tensiunea nominală Un este tensiunea maximă pentru care se dimensionează izolaţia
bobinei
 Tensiunea de serviciu Us este tensiunea care se aplică la capetele înfășurării bobinei
într-un anume regim de lucru.
 Rezistența R a bobinei este o mărime care se poate evidenţia dacă bobina este alimentată
U
cu tensiune continuă. Din legea lui Ohm, rezultă: R=
I
 Inducţia proprie a bobinei L depinde de dimensiunile acesteia de numărul de spire şi de
A
materialul miezului magnetic, conform relaţiei: L=N2 l
Inducţia proprie a bobinei se mai poate calcula în funcţie de fluxul magnetic și de

curentul care străbat bobina, conform relaţiei: L=
i

8
 Impedanţa Z a bobinei se manifestă la alimentarea acesteia cu tensiunea alternativă și se
U
poate calcula cu relaţia: Z=
I
 Reactanţa inductivă XL=2fL
Impedanţa se poate calcula în funcţie de rezistența și de reactanţa inductivă: Z2=R2+XL2

 Factorul de calitate Q este raportul dintre reactanţa inductivă și rezistență: Q= X L

R
2.2 Construcția bobinelor
La realizarea bobinelor se ține seama de valoarea nominală a inductanței, gama
frecvențelor de funcționare, stabilitate, curentul prin bobină și tensiunea la care este supusă,
posibilitățile tehnologice, etc.
Elementele componentale ale unei bobine sunt:
Carcasa
Înfășurarea (bobinajul)
Miezul
Ecranul.

În figură este prezentată o secțiune prin carcasa unei bobine, astfel încât să se poată
observa elementele componente. Carcasa servește ca suport pentru înfășurare și, în majoritatea
cazurilor, are forma cilindrică, cu suprafața lină sau cu nervuri. Se realizează din materiale ușor
prelucrabile (de obicei din materiale plastice), ieftine, cu calități izolatoare, deosebit de bune.
Înfășurarea se caracterizează prin:
- număr de spire
- pas
- număr de straturi
- număr de secțiuni.
La bobinele într-un singur strat, spirele sunt dispuse pe o carcasa cilindrică, spiră lângă
spiră (a) sau dispuse la o anumită distanță una de alta (b), ca în figura de mai jos:.

9
Bobinele cu un singur strat de spire distanțate au un factor de calitate mai ridicat (150-
400) și sunt deosebit de stabile; de accea se utilizează de obicei ca bobine de înaltă frecvență.
Bobinele cu un singur strat asigură inductanțe de până la 200-500 H .
Observații:
1. Când numărul de spire este mic (5-10) și conductorul rigid, bobinajul se
poate face fără carcasă.
2. Pentru a se realiza inductanțe mai mari, se utilizează bobine cu mai
multe straturi de spire, suprapuse ca în fig.2.163. Conductorul utilizat în acest caz
trebuie sa fie obligatoriu, izolat (de obicei cu email).
Pentru evitarea alunecării spirelor, carcasa este prevăzută la extremități cu flanșe.

Bobina cu miez
Pentru a se obține inductanțe de valori mai mari, în interiorul carcasei se introduce un
miez magnetic, care are rolul de a concentra aproape integral liniile câmpului magnetic.
Influența miezului asupra inductanței bobinei este caracterizată prin permeabilitatea
magnetică efectivă a miezului, astfel că inductanța unei bobine cu miez poate fi determinată cu
aproximație folosind relația: L = µL0., unde L0 este inductanța bobinei fără miez.

Marea majoritate a bobinelor utilizate în electronică au în componența lor un miez,


magnetic sau nemagnetic.
Miezurile magnetice se realizează din materiale feromagnetice moi – fie sub forma de
laminate (catole sau benzi din aliaje, fier-siliciu, fier-nichel, etc), fie ca pulbere intrând în
structura materialelor magnetodielectrice sau magnetoceramice – „ferite”).
Miezurile nemagnetice se realizează din alamă sau din cupru și se utilizează în special
pentru bobinele care funcționează în domeniul undelor scurte și ultrascurte.
Un exemplu de bobine cu miez este prezent în fig.1.

10
Fig.1

Carcasa este tubulară și filetată în interior. În spațiul din interiorul carcasei este montat un
miez cilindric de ferită, pe un suport de plastic filetat în exterior. Prin înșurubarea/deșurubarea
acestui suport (cu ajutorul unei șurubelnițe speciale, din material nemagnetic, de exemplu de
plastic), se poate modifica poziția miezului în raport cu bobinajul, reglând astfel valoarea
inductanței bobinei.
Miezurile pot fi de două tipuri:
- deschise, ca de exemplu sub forma de bară;
- închise, de obicei de formă, toroidală.
Miezurile deschise au avantajul că, prin deplasarea miezului în interiorul bobinei, permit
reglarea inductanței.
Miezurile închise au avantajul că, la dimensiuni mici, asigură valori mari pentru
inductanța bobinei.

Bobine plate
Bobinele plate se realizează cu ajutorul tehnologiei cablajelor imprimate sub forma unor
spirale (circulare sau dreptunghiulare).

Bobine SMD
Bobinele se realizează și pentru tehnologia montării pe suprafața cablajului imprimat.
În prezent se fabrică două tipuri de inductoare în varianta SMD:
- inductoare cu conductor bobinat;
- inductoare multistrat.

11
Ecranarea bobinelor
Prin natura lor fizică, bobinele pot fi influențate de câmpuri electromagnetice exterioare.
Aceste fenomene se numesc cuplaje parazite. Pentru evitarea cuplajelor parazite, bobinele se
ecraneaza, adica se introduc în cutii metalice inchise, conectate la masă (ca în fig.2.).
Prin introducerea în ecrane metalice, inductanța și factorul de calitate scad, iar capacitatea
proprie crește. Grosimea peretelui ecranului depinde de materialul ales și de frecvența de lucru.
Ecranele din aluminiu trebuie să fie mai groase, dar cum aluminiul este mai ieftin decât
cuprul, de obicei se utilizează ecrane de aluminiu.
Ecranarea este absolut necesară la bobinele cu diametru mare (peste 10-20mm). Bobinele
cu diametru redus pot lucra fără ecrane dacă sunt plasate la distanță de celelalte componente. De
asemenea, nu necesită ecrane bobinele realizate pe miezuri toroidale de ferită.

2.2.1 Bobina de înaltă frecvență (radiofrecvență)


Sunt bobine des utilizate în radiocomunicații și se construiesc fie cu carcasa din material
izolant, fără miez, fie cu carcasa conținând un miez din material special (ferocart sau ferită).

12
2.2.2 Bobine pentru joasă frecvență
Destinația principală: aparate electrice și transformatoare electrice.
Numărul de spire (n) al unei bobine de curent alternativ se calculează cu relația:
n=U/4,44B∙f∙s, unde: U-tensiunea aplicată bobinei la borne [V]
B-inducția electromagnetică [T]
s-secțiunea miezului [m²]
Bobinele pentru aparatele electrice (contactoare electromecanice, electromagneți) pentru
curent continuu și alternative ca și pentru mașini electrice și transformatoare pot fi realizate cu
sau fără carcasa support.
Carcasele se executa de obicei din materiale termorigide (bachelita,poliester sau
aminoplast)
Pentru bobinare se folosesc conductoare de cupru de secțiune rotundă sau dreptunghiulară
izolate cu email,bumbac sau fire de sticlă.
Ca materiale izolante între straturi se folosesc: hârtie, bandă izolatoare cu strat
adeziv(scotch), țesătură de sticlă lăcuită sau nelăcuită, etc.
Bobinele se acoperă la exterior cu bandă izolantă de bumbac sau din mătase lăcuită.
Capetele bobinelor executate din sârmă se leagă la terminale flexibile izolate cu cauciuc
siliconic, iar lipirea terminalelor se execută cu aliaj de lipit Lp60 (60% staniu, restul plumb).Ca
decapant se folosește colofoniu (sacâz) care este activ numai la temperatura ciocanului de
lipit.(250˚C)

2.2.3 Bobina de audiofrecvență

13
Folosite la transformatoarele de joasă frecvență care se montează la intrarea, la ieșirea sau
între etajele de amplificare.
Pentru reducerea acțiunii câmpurilor electromagnetice, bobinele se protejează cu un ecran
magnetic cu înaltă permeabilitate, folosindu-se aliaje de tip permaloj (aliaj de fier 20% și nichel
80%); laminate în tole cu grosimea de 0,35-1 mm.

2.2.4 Bobina de inducție


Bobina de inducție este un tip de transformator electric utilizat pentru a produce pulsații
de înaltă tensiune de la o sursă de curent continuu.
Astăzi, singura aplicație practică a bobinei de inducție este utilizarea ei la motoarele cu
aprindere prin scânteie, în care curentul continuu de joasă tensiune de 6V sau 12V este
transformat în curent de înaltă tensiune, de 15.000 … 20.000V.
O astfel de bobină de inducție constă dintr-un miez de fier moale pe care sunt bobinate
două înfășurări din sârmă de cupru emailat. Înfășurarea primară are circa 200 - 300 de spire Ø 1
mm iar cea secundară circa 15.000 - 20.000 de spire Ø 0,1 mm. Acestea sunt protejate de un
înveliș de tablă în interiorul căruia se află fixat, printr-o masă izolantă, capacul de protecție,
confecționat dintr-un material izolant (de regulă bachelită).

Bobină de inducție utilizată pentru demonstrații didactice

14
CAPITOLUL III. CONDENSATOARE

3.1 Generalități
3.1.1 Definiții
Condensatorul este un dispozitiv a cărui funcționare se
bazează pe proprietatea înmagazinării unei cantități de
electricitate.
Un condensator este format din două armături
metalice, separate între ele printr-un izolator, încărcate cu
sarcini de mărime egală dar de polarități opuse. Pentru a obține
o capacitate mare, armăturile trebuie să fie apropiate una de
cealaltă. În aplicații, condensatoarele nu sunt încărcate prin
aducerea, pe rând, a unor sarcini pe armături ci prin legarea,
prin fire metalice, la o sursă de tensiune, așa cum este, de
exemplu, bateria unui autoturism (figura alăturată). Această
sursă de tensiune menține între bornele sale o diferență de
potențial constantă, numita tensiune electromotoare a sursei.
În cazul bateriei auto, tensiunea electromotoare este de 12 V.
Cum face ea acest lucru, vom vedea când vom studia curentul
continuu.
Condensatorul electric este o componentă pasivă a cărei funcțiune se bazează
pe proprietatea de a înmagazina o anumită cantitate de electricitate.
Elementul de circuit care are numai proprietatea de capacitate electrica se numește
condensator ideal.
Această proprietate se numește capacitate electrică.
Un condensator este format din două conductoare (denumite armături), separate printr-un
material izolant (dielectric).
În cazul în care între armăturile unui condensator se aplică o diferență de potențial (o
tensiune),U, pe armături se acumulează sarcini electrice.

15
Q
Marimea fizică care caracterizează un condensator este capacitatea sa: C  , unde Q
U
este cantitatea de electricitate acumulată pe armături (măsurată în coulumbi [C]) și U este
tensiunea aplicată (măsurată în volți [V]).
Unitatea de măsură pentru capacitatea electrică este faradul, prescurtat F.
Un farad este capacitatea unui condensator care acumulează o sarcină electrică egală cu 1
coulomb atunci când la bornele sale se aplică o tensiune de 1 V.
Constructiv, un condensator este realizat din doua suprafețe conductoare, numite armături,
între care se află un mediu dielectric cu o anumită permitivitate(ε).
Cel mai simplu condensator este condensatorul plan, reprezentat schematic in fig.1

Fig.1

S  0 r S
Pentru acest condensator, capacitatea, C, este data de relația: C   , unde:
d d
 este permitivitatea absoluta a dielectricului;
 0 este permitivitatea vidului;
 r este permitivitatea relativă a dielectricului;
S este suprafața armăturilor;
d este distanța dintre armături.

Introducerea între armăturile unui condensator a unui dielectric cu permitivitatea


relativă  r determină creșterea capacității condensatorului.
În câmpuri electrice puternice, materialul dielectric își pierde proprietățile izolante. Acest
fenomen se numește străpungere a dielectricului.
Valoarea intensității câmpului electric la care apare străpungerea unui material dielectric
se numește rigiditate dielectrică.

3.1.2. Clasificare
Condensatoarele se pot clasifica după diferite criterii, dintre care o parte sunt prezentate în
cele ce urmează:
A. După forma armăturilor
- condensatoare plane - la care armăturile sunt plăci plane, paralele;
- condensatoare cilindrice - la care armăturile sunt cilindri coaxiali ;
- condensatoare sferice - la care armăturile sunt sfere concentrice;

16
B. După natura dielectricului
- condensatoare cu dielectric gazos (vid, aer, gaz);
- condensatoare cu dielectric lichid (ulei);
- condensatoare cu dielectric anorganic solid (sticla, email, mica, ceramica);
- condensatoare cu dielectric organic solid (hârtie, lac, polistiren, polipropilenă, teflon);
- condensatoare cu dielectric din oxizi metalici (oxizi de aluminiu și tantal).
C. După construcție
- condensatoare fixe;
- condensatoare variabile;
- condensatoare semireglabile.
D. După regimul de lucru
- condensatoare pentru curent continuu;
- condensatoare pentru curent alternativ la frecvența rețelei;
- condensatoare pentru frecvențe înalte.
E. După tensiunea de lucru
- condensatoare de joasă tensiune (sub 100V);
- condensatoare de înaltă tensiune (peste 100V).
F. După materialul carcasei
- condensatoare în carcasă de plastic;
- condensatoare în carcasă metalica;
- condensatoare ceramice.

Clasificarea condensatoarelor fixe este prezentată succint în tabelul următor:

3.1.3. Reprezentare convențională


Pentru a simboliza diferite categorii de condensatoare se utilizează simbolurile din tabelul
următor:

17
3.1.4. Parametrii condensatoarelor
Capacitatea nominală-C (F)
Reprezintă valoarea capacității condensatorului care trebuie realizat prin procesul
tehnologic și care este înscrisă pe corpul acestuia. Capacitatea nominală este specificată în
anumite condiții de temperatură și de frecvență de lucru, menționate în catalogul firmei
producătoare.
Toleranța(%)
Reprezintă abaterea maximă a valorii reale a condensatorului față de valoarea nominală.
Tensiunea nominală - U (V)
Este tensiunea continuă maximă sau tensiunea alternativă efectivă maximă ce poate fi
aplicată unui condensator timp îndelungat.
Rezistența de izolație - R (Ω)
Este definită ca raportul dintre tensiunea continuă aplicată la bornele unui condensator și
curentul care îl străbate, la un minut după aplicarea tensiunii.
Rezistența de izolație a condensatoarelor trebuie să fie mai mare de 100 M Ω.
In cazul condensatoarelor de bună calitate, rezistența de izolare este foarte mare și poate fi
neglijabilă. Rezistența de izolare cea mai mare o au condensatoarele cu pelicule sintetice, iar cea
mai mică, condensatoarele electrolitice.
Tangenta unghiului de pierderi - tg
Într-un condensator, din cauza rezistenței dielectricului, a armăturilor și a terminalelor se
disipă putere activă. Tangenta unghiului de pierderi se definește ca raport între puterea activă
disipată de condensator și puterea activă a acestuia.
Un condensator este cu atât mai bun cu cât tangenta unghiului de pierderi este mai mică.
Mărimea tangentei unghiului de pierderi depinde de natura dielectricului și de procesul
tehnologic de realizare a condensatoarelor.
Rigitatea dielectrica
Reprezintă tensiunea maximă continuă pe care trebuie să o suporte condensatorul timp de
un minut fără să apară străpungeri sau conturnări.
Coeficientul de variație a capacității cu temperatura - (ppm/ C)
Arată variația capacității cu temperatura.

18
3.2 Construcția condensatoarelor
3.2.1. condensatoare cu dielectric solid
Condensatoare ceramice
Condensatoarele ceramice folosesc ca dielectric ceramica, formată dintr-un amestec de
oxizi, silicați, titanați și zirconați ai diferitelor metale, caolin, talc etc. Dielectricul ceramic este
apoi argintat, pentru a se realiza armăturile. Pe straturile de argint se lipesc terminalele și apoi
pentru protecție , se acoperă cu un strat de rășină termodură.
Condensatoarele ceramice sunt de trei tipuri:
tip1: sunt condensatoare cu pierderi mici și permitivitate stabilă, dar de valori relativ
mici(5-220);
tip2: sunt condensatoare cu permitivitate mare (1500-15.000), ceea ce permite
obținerea unor capacități mari;
tip3: sunt condensatoare cu permitivitate foarte mare (100.000-200.000).
Condensatoarele ceramice se construiesc și în tehnologie multistrat, ceea ce permite
obținerea unor dimensiuni foarte mici și a unor valori ale capacității nominale în limite foarte
largi (3,3pF-1µF).
În cadrul tehnologiei de fabricație a condensatoarelor ceramice multistrat, pasta ceramică
este laminată pe un suport, obținându-se astfel folii ceramice foarte subțiri și de dimensiuni mari.
Pe aceste folii se depun pelicule de argint-paladiu. Foliile se suprapun într-un număr diferit de
straturi (în funcție de valoarea capacității care trebuie realizată) și apoi se presează. Din aceste
structuri multistrat se decupează viitoarele condensatoare.
În această tehnologie se fabrica și condensatoarele în varianta SMD.

Condensatoare cu mică
Mica este un material cu foarte bune proprietăți dielectrice, folosit acum ceva mai rar.
Condensatorul constă într-un pachet în care plăci de mică cu grosimea de 0,02-0,6mm
alternează cu armături metalice.
Condensatoarele din această grupă se caracterizează prin pierderi mici, stabilitate foarte
mare și cost scăzut.
Condensatoarele din această grupă se caracterizează prin pierderi mici, stabilitate foarte
mare și cost scăzut.

19
Condensatoare cu peliculă din material plastic
Aceste condensatoare sunt realizate dintr-o folie de plastic metalizată, înfășurată.
Folia de material plastic are calități dielectrice foarte bune, permițând obținerea de
capacități mari la un volum mic al condensatorului.
În funcție de natura și caracteristicile peliculei de material plastic, se realizează diferite
tipuri de condensatoare.
Condensatoare cu polistiren(stiroflex) sunt realizate din folii de aluminiu separate de una
sau mai multe folii de polistiren, înfășurate. Terminalele de sârmă dublu cositorită se sudează
prin puncte pe armături înainte de înfășurare. După rulare, condensatorul este supus unui regim
termic usor, în urma căruia polistirenul polimerizează și capătă aspect sticlos, etanșeizând
condensatorul.
Condensatoarele cu Teflon - se caracterizează prin faptul că pot lucra la temperaturi
ridicate (200-250 C).

Condensatoarele cu peliculă mylar- se pot realiza cu capacități mari, pana la cațiva


microfarazi.

Condensatoare cu hârtie
Condensatoarele cu hârtie se realizează prin rularea a două folii de aluminiu, care
alcătuiesc armăturile, separate de două sau mai multe folii de hârtie impregnată, care constituie
dielectricul.
Condensatoarele astfel obtinuțe se protejaza prin mulare în “compound” epoxidic sau sunt
introduse într-un tub de aluminiu.

20
3.2.2. Condensatoare electrolitice
Condensatoarele electrolitice (fig.2.146) folosesc ca dielectric o peliculă foarte subțire de
oxid (de aluminiu, de tantal, de molibden), care prezintă o rezistivitate și o rigiditate dielectrică
foarte mare și stabilă în timp. Condensatorul are una dintre armături constituită din metalul pe
care se obține stratul de oxid dielectric. Pentru că această armatură are suprafata utilă foarte
mare, iar pelicula dielectrica este foarte subțire, se obtin capacități foarte mari. A doua armatură
este un electrolit care poate fi lichid, impregnat într-un dielectric poros sau poate fi solid.
Pentru a menține stratul de oxid, armătura metalică trebuie să fie întotdeauna pozitivă față
de electrolit, deci condensatoarele electrolitice sunt condensatoare polarizate. Din acest motiv,
condensatoarele electrolitice uzuale pot funcționa numai în curent continuu. Se construiesc însă
și condensatoare electrolitice care funcționează în alternativ, prin legarea în serie a două structuri
de condensatoare electrolitice polarizate invers.
Condensatoarele electrolitice uzuale se realizează din aluminiu sau din tantal.

3.2.3. Condensatoare industriale

21
Condensatoarele industriale sunt destinate îmbunătățirii factorului de putere și filtrării
armonicilor superioare în rețelele de medie și înaltă tensiune.
Dielectricul este de tip all-film impregnat cu ulei biodegradabil, non-toxic, ecologic.
Noua tehnologie (prelucrarea foliei cu laser, izolatoare sudate, noua tehnologie de impregnare)
permite obținerea unor condensatoare de puteri mai mari in aceeași carcasă.
Condensatoarele sunt prevăzute cu siguranțe interne la cerere, au rezistențe de descărcare
interioare și sunt conforme cu IEC 871.
Sunt disponibile condensatoare mono și trifazate.

22
CAPITOLUL IV. INSTRUCȚIUNI SSM
Protecţia muncii este o problemă de stat, urmărind îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de
muncă şi înlăturarea cauzelor care pun în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor muncii în procesul
de producţie. Protecţia muncii are un rol însemnat în organizarea producţiei, creşterea
productivităţii muncii şi întărirea disciplinei în producţie.
S-au stabilit o serie de îndatoriri generale, între care:
- toţii oamenii muncii trebuie să-şi însuşească normele de protecţie a muncii şi să le aplice cu
stricteţe;
- trebuie să semnaleze toate defectele instalaţiilor sau apariţia de situaţii periculoase;
- să asigure buna funcţionare a instalaţiilor, uneltelor şi încăperilor la care lucrează;
- să folosească în timpul lucrului echipamentul de protecţie prevăzut în normativ, precum şi
echipamentul de lucru;
- să cunoască măsurile de prim ajutor ce trebuie luate în caz de accidentări sau îmbolnăviri
profesionale;
- să respecte disciplina la locul de muncă, evitând orice acţiune ar duce la accidentări sau
pericole;
- conducerile întreprinderilor trebuie să asigure aplicarea măsurilor de protecţie a muncii
pentru toţi angajaţii lor, inclusiv pentru studenţi, elevi şi ucenicii aflaţi în practica de producţie;
- conducerile întreprinderilor stabilesc instrucţiuni proprii de protecţie a muncii, extrase din
normele departamentale şi completate cu măsuri suplimentare de protecţie, corespunzând
specificului locului de muncă.
Astfel, pentru lucrul în centrele autonome, staţiile de frecvenţă atelierele de reparaţii şi
altele cu specific apropiat, se stabilesc între altele:
- interzicerea depozitării diferitelor aparate şi materiale pe culoarele de trecere sau între
echipamente;
- verificarea periodică a punerii la pământ a echipamentelor şi protecţia contra
supratensiunilor şi supracurenţilor (protectoare şi bobine termice);
- nu se admit în electroalimentarea echipamentelor improvizaţii sau fire înnădite, dezizolate
etc.
- spălarea pieselor şi contactelor se face numai cu alcool, păstrat în bidoane mici din tablă;
- ciocanele de lipit se vor ţine în timpul lucrului în coşuri metalice de protecţie;
- se vor folosi numai siguranţe fuzibile calibrate;
- documentaţiile tehnice şi alte acte se vor păstra în dulapuri metalice;
- stingerea începuturilor de incendii se va face numai cu stingătoare cu dioxid de carbon
(CO2), fiind interzise cele cu spumă chimică, apă sau nisip;
- se vor verifica periodic toate punctele de conexiune (îmbinări, borne) pentru asigurarea
contactelor stabile la instalaţiilor de electroalimentare;

23
- toate intervenţiile la electroalimentare vor fi făcute numai de personal calificat şi autorizat şi
numai după scoaterea de sub tensiune;
- se interzice folosirea focului deschis sau a corpurilor incandescente în sălile de
acumulatoare;
- sălile de acumulatoare vor fi prevăzute cu ventilaţie eficientă;
- toate uneltele de lucru trebuie să fie în bună stare, fără improvizaţii sau uzură puternică;
- prezenţa tensiunii electrice se va verifica numai cu becul cu neon sau instrumente de măsură.

BIBLIOGARFIE

1. *** Evoluţia Tehnologică, Editura Aquila 1993, Oradea, 2001.

2. Fratiloiu, Gh., Tugulea, A., Vasiliu, M., Electrotehnică şi


electronică aplicată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994.

3. Hilohi, S., Popescu, M., Instalaţii şi echipamente electrice, Editura


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.

4. Mares, F., Bălăşoiu, T., Fetecau, Gr., Enache, S., Federenciuc, D.,
Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare automată
– Manual pentru clasele a XI-a şi a-XII-a, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

5. Robe, M., ş.a., Manual pentru pregătirea de bază în domeniul


electric, Editura Economică Preuniversitaria, Bucureşti, 2000.

6. Robe, M., ş.a., Laborator – Bazele electrotehnicii, instruire


practică, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

7. Sinulescu, D., Huhulescu, M., Casin, V., Calin, I., Aparate


electrice de joasă tensiune: montare, întreţinere, exploatare, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1971.

8. Ursea, P.C., Rouadedeal, F., Ursea, B.P., Electrotehnică aplicată,


Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.

24