Bobina de stingere

(cunoscută şi sub numele de bobina Petersen, după numele inginerului neamţ,

Waldemar Petersen , inventatorul ei)

Constructiv e vorba de o bobină în interiorul căreia se poate mişca un miez

magnetic. Bobina este plasată într-o cuvă metalică similară cu cuvele
transformatoarelor electrice, la fel ca la transformatoare, cuva este umplută cu
ulei şi comunică cu un Conservator cu ulei. Rolul uleiului e similar cu cel din
transformatoare, adică ajută la răcire şi asigură izolaţia electrică.

Miezul magnetic mobil este prevăzut cu un dispozitiv de acţionare dotat cu

servomotor.

Aşa cum aţi intuit, mişcarea miezului în bobină duce la modificări ale
inductanţei acestei bobine, în funcţie de cît de mult este introdus s-au scos
miezul din interiorul ei. Urmare a acestui fapt e că într-un circuit electric în care
este legată această bobină, situaţia este percepută drept modificare a reactanţei.

Sînt şi variante constructive cu miezul fix, modificarea inductanţei făcîndu-se cu

ajutorul unei înfăşurări auxiliare alimentate în curent continuu.

Simbolurile folosite pentru această bobină sînt cele de mai jos

La ce foloseşte o astfel de bobină?

Vrem-nu-vrem, nimerit e să ne aducem aminte de modul în care este construit

generatorul electric, de modul cum sînt realizate conexiunile acestuia.

Toţi ştim că în producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice, s-a impus

sistemul trifazat, asta înseamnă că generatorul electric are sarcina de a produce
trei tensiuni electrice, decalate în timp şi spaţiu cu 120º. Pentru a putea face
treaba asta, înfăşurările generatorului sînt decalate spaţial sub un unghi de 120º.
Aşa cum ştim, înfăşurările se pot lega în triunghi sau în stea, fiecare tip de
legătură avînd anumite particularităţi, astfel:

Legăturii în triunghi îi este caracteristic faptul că tensiunea de fază este egală cu

tensiunea de linie, la legătura în stea nu mai avem această egalitate. La legătura
în stea, tensiunea de linie este mai mare decît tensiunea de fază cu √3. Aceste
aspecte fac ca şi curenţii ce circulă prin conductoarele liniei de transport să fie
diferiţi.

În cazul legăturii în triunghi, curentul de linie este cu √3 mai mare decît în cazul
legăturii în stea.

Se ştie că pierderile de energie pe linia de transport, dar şi în generator cresc

odată cu creşterea curentului ce trece prin linia electrică, treaba asta, alături de
faptul că legăturii în triunghi îi corespunde un curent de linie mai mare decît în
cazul legării în stea, au făcut ca generatoarele electrice utilizate în centralele
electrice să aibă înfăşurările conectate în stea.

Punctul unde sînt conectate între ele cele trei înfăşurări la legarea în stea, se
numeşte punct neutru, s-au, simplu, neutru.

Punctul neutru e un criteriu folosit în clasificarea reţelelor electrice, potrivit

acestui criteriu avem:

- Reţele cu neutrul izolat

În figura de mai jos e un exemplu de staţie electrică cu neutrul izolat.

Fig.1

- Reţele cu neutrul tratat prin bobină de stingere

Fig.2
- Reţele cu neutrul legat la pămînt prin rezistor

Fig.3

Reţele cu neutrul legat la pămînt

Fig.4

Acest ultim caz e caracteristic reţelelor cu tensiunea nominală de 4 ÷ 25KV din

SUA. Sistemul nu-i diferit de cel al reţelelor cu tensiune mai mică de 1000V.

Fiecare din modurile de tratare a neutrului au avantaje şi dezavantaje. Pentru că

aici interesează doar tratarea cu bobină de stingere, am să arăt cîteva din
avantajele şi dezavantajele specifice.

De regulă metoda se aplică liniilor electrice în cablu, date fiind capacităţile mari
specifice acestor linii.
Avantaje:

- Nu este nevoie a se deconecta linia la apariţia primului defect de punere la

pămînt.

- Curent redus la locul de defect (cu condiţia ca bobina să lucreze corect, adică
în regim de rezonanţă)

- Elimină procesele de ferorezonanţă ce ar duce la saturarea miezurilor

transformatoarelor de măsură şi a celor de putere

- Se crează condiţii de autostingere a arcului electric .

Dezavantaje:

- Apariţia de supratensiuni

- Posibilitatea deplasării punctului neutru ca urmare a fenomenelor de rezonanţă

- Posibilitatea producerii de asimetrii în sistem

- Este dificilă găsirea locului defectului

- Dificultăţi în a lucra releele de protecţie dat fiind valoarea redusă a curenţilor

de defect

- Creşte riscul de electrocutare a personalului s-au a altor persoane ajunse în

zona de defect

- Posibilitatea deplasării punctului neutru ca urmare a unei supracompensări a

curentului de defect.

După cum vedeţi, are şi bune, are şi rele, metoda se preferă la tratarea neutrului
la liniile electrice în cablu.

Mai departe, considerăm o linie electrică în cablu, o linie cu neutrul izolat.

 Fig.5

În figură s-au omis capacităţile dintre faze, au fost reprezentate doar capacităţile
faţă de pămînt. Aceste capacităţi sînt reprezentate drept condensatori şi sînt
notate, în figură, cu: CA, CB, şi CC.

Prin aceste capacităţi circulă curenţii ICOA, ICOB, şi ICOC, aceşti curenţi se unctu
prin pămînt.

Cele trei capacităţi, la modul unctual, sînt legate în stea, unctual de legătură
fiind pămîntul. La bornele acestor capacităţi se aplică tensiunile trei
tensiuni, UA, UB, şi UC. Aceste tensiuni sînt egale între ele şi egale cu UΦ, care
nu este altceva decît tensiunea de fază. După cum vedeţi, reprezenterea
tensiunilor s-a făcut tot faţă de potenţialul pămîntului, adică locul prin care cele
trei capacităţi sînt legate între ele.

În lipsa unui defect de izolaţie, cele trei capacităţi sînt egale CA = CB = CC, de
aici rezultă şi egalitatea celor trei curenţi, ICOA = ICOB = ICOC.

Cum unctual de legătură al capacităţilor (condensatorilor) nu e altceva de cît un

nod de reţea, rezultă că suma algebrică a acestor curenţi este egală cu zero.

În partea dreaptă a figurii este reprezentat, vectorial, sistemul de curenţi şi

tensiuni, după cum vedeţi, un sistem echilibrat.

Acu’ gîndim o situaţie de defect.

Fig.6
Conductorul fazei A, se deteriorează, apare un defect de izolaţie, se amorsează
un arc electric între acest conductor şi pămînt. Urmare a acestui fapt este
dispariţia capacităţii CA, la modul practic ea este şuntată (scurtcircuitată) de
arcul electric.

Cele de mai sus fac ca tensiunea de fază, UA, să fie egală cu zero.

Prin şuntarea lui CA, condensatorii CB şi CC (punctul lor de legătură) ajung în

contact cu faza A, urmare a acestui fapt e alimentarea lor nu la tensiune de fază
ci la tensiune de linie, adică la o tensiune mai mare, asta face ca prin ei să
circule curenţi de valoare mai mare decît cei din situaţia normală.

Acum avem: UB = UC = UЛ , ele sînt tensiuni de linie. Curenţii prin cele două
capacităţi sînt: I’CB şi I’CC, curentul de linie al fazei A este IC.

I’CB = I’CC ≠IC. asta face ca suma celor trei curenţi să fie diferită de zero, în
acest fel potenţialul punctului de legătură a celor două capacităţi nu mai este de
zero volţi, el ia alte valori.

Simplist vorbind, am putea spune că e firesc, pînă la urmă defectul nu a făcut

decît să lege acest punct de potenţialul liniei fazei A. Adevărul e că lucrurile nu
sînt deloc simple, de la tensiuni de fază am trecut la tensiuni de linie, potenţialul
liniei corespunzînd fazei A a ajuns punct de referinţă, adică de potenţial zero,
asta face ca tensiunile corecpunzătoare lui UB şi UC să se modifice, ele devin
U’B şi U’C

În figura de mai sus se poate vedea reprezentarea vectorială a situaţiei.

Un astfel de defect, la o reţea cu neutrul izolat, produce supratensiuni în fazele

sănătoase a căror valori pot fi cu √3 mai mari decît în situaţia normală, asta în
regim stabil, în regimul de tranziţie supratensiunea putînd fi de 2,4 s-au chiar
trei ori mai mare.O situaţie şi mai defavorabilă e aceea în care arcul electric se
stinge şi reaprinde, supratensiunile în acest caz pot fie gale cu de 3,46 ori
tensiunea de fază.

Pentru a fi mai uşor de intuit de unde provin supratensiunile, ataşez următoarele

figuri
 Fig.7

În această figură, fiecare din înfăşurările primarului transformatorului au fost

reprezentate ca o înseriere a unei surse de tensiune electromotoare (ea, eb, ec), a
unei inductanţe L şi a unei rezistenţe R. Pe lîngă capacităţile fază pămînt, sînt
reprezentate şi capacităţile dintre faze.

În figura următoare se prezintă regimul stabil de defect.

Fig.8

În această figură, faza cu defect de izolaţie este încadrată în chenar roşu; se

observă destul de uşor înserierea ei cu fazele sănătoase.

Din cele de mai sus concluzionăm că acest gen de defect perturbă serios reţeaua
electrică, motiv pentru care se tratează neutrul reţelelor de transport şi
distribuţie, de medie şi înaltă tensiune, cu ajutorul bobinei de stingere.

Modul de legare a unei astfel de bobine se prezintă mai jos.

Fig.9

În figură, cu LK a fost notată bobina Petersen.

În figura de mai jos apar trecuţi şi curenţii.

Fig.10

În această figură, în plus faţă de celelalte, apare curentul IL.Ambii curenţi străbat
faza A şi locul de defect. Ei sînt defazaţi cu 180º unul faţă de celălalt.

Curentul IL, are rolul de a anula curentul capacitiv IC, în acest mod se împedică
dezvoltarea defectului. La modul practic, avem doar o reducere a acestui curent
la valori considerate ca nefiind periculoase, undeva la 10 ÷ 30A, evident
dependente de tensiunea liniei şi felul ei (linie în cablu s-au aeriană). Tocmai
aceste valori mici ale curentului fac dificilă găsirea locului unde se află defectul.

În figura următoare avem cazul unei staţii electrice.

Fig.11

Din staţie pleacă trei fideri, pe unul din ei (L3) avrm un defect de izolaţie.
Transformatorul de protecţie homopolară (TPH) “vede” defectul şi îl
semnalizează. Limitarea curentului de defect o face bobina Petersen, această
bobină este legată la punctul neutru al primarului transformatorului de servicii
interne (T).
Legat de întrebări.

Bobinele de stingere se construiesc pentru curenţi cuprinşi între cîţiva zeci şi

sute de amperi (60 ÷ 400)A (or fi şi mai mari, da’ eu n-am idee), puterile
aparente fiind de vreo 1500 ÷ 1600KVA.

Doar ca simplu fapt divers, relaţia de calcul a puterii necesare a acestor bobine
este:

Q = n × IC × UΦ [KVA] unde:

- UΦ, este tensiunea de fază [KV]

- IC, este curentul capacitiv de defect [A]

IC = 3ωC UΦ

- n, un coeficient a cărui valoare este cuprinsă între 1,1 şi 1,25. Acest coeficient
ţine cont de o eventuală extindere a reţelei

Punere la pămînt la maniera s-o numim netă, precum şi o punere la pămînt

parţială nu sînt descrise şi nici tratate în literatura de specialitate, motivul fiind
simplu, explicaţia este simplă. Pentru a fi uşor de sesizat aspectele, îndemn la
desenul de mai jos.

Fig.12

Am considerat un singur conductor al unei linii electrice în cablu. Conductorul

este îngropat în pămînt şi e prezentet în trei situaţii, anume regim normal de
funcţionare, scădere parţială de izolaţie şi pierderea totală a izolaţiei.

În regim normal de exploatare cablul prezintă un anumit grad de izolaţie faţă de

pămînt. Această izolaţie am prezentat-o în figură ca fiind înserierea a două
rezistenţe (doi rezistori).
Cu (1) am notat rezistenţa de izolaţie a cablului, e o mărime constructivă a
cablului şi depinde de proprietăţile materialului izolant folosit la fabricarea
cablului.

Cu (2) am notat rezistenţa de contact între suprafaţa izolaţiei şi pămînt ( e bine

de specificat, în exemplu am ales un cablu fără manta de metal)

Cum cei doi rezistori înseriaţi nu au o valoare infinită, ce-i drept au o valoare
mare, dar finită, prin izolaţia cablului şi prin locul de contact cu pămîntul circulă
un curent, numit uneori şi “curent de scurgere”

Fiecare din cei trei conductori (trei cable) ai liniei electrice prezintă aceşti
curenţi, în fig.5, sînt reprezentaţi aceşti curenţi. E o situaţie normală, că e de
dorit ca aceşti curenţi să fie cît mai mici e altă poveste, o poveste ce ţine de
materialele utilizate la construcţia cablului, mai exact de calitatea lor, adică
ajungem la discuţii legate de preţ (cost), nu-i cazul să îndemnăm la ele.

În mijlocul fig.12 am prezentat situaţia în care s-a amorsat un mic arc electric
faţă de pămînt. Cauza ce a dus la amorsarea arcului e scăderea izolaţiei cablului,
adică rezistorul (rezistenţa sa) s-a micşorat, astfel că s-a amorsat arcul electric.
Arcul electric ajunge a şunta rezistorul notat pe figură cu (2), acestai motivul
pentru care nu l-am mai desenat, nu mai putem vorbi de existenţa lui.

În partea dreaptă a fig.12 am reprezentat situaţia în care rezistenţa de izolaţie a

scăzut atît de mult încăt arcul electric arde între suprafaţa conductorului electric
şi pămînt, adică am ajuns în situa ţia unui puneri la pămînt “nete”.

Am folosit ghilimele pentru faptul că punerea la pămînt se face tot prin arc
electric, adică nu se ajunge la un contact electric direct, ceva de genul unei
legături dintre conductorul fazei şi platbanda unei instalaţii de legare la pămînt.
În practică nu e posibil aşa ceva, întotdeauna apare arc electric.

Chiar şi la un cablu aflat într-o groapă cu apă, fierbea practic apa, dar fiind
fierbere globulară, chiar dacă nu se putea vedea arcul electric, de auzit, se putea
auzi destul de uşor.

Un ceva ce poartă numele de net, e un scurtcircuit între două faze. Punctul de

plecare e o punere la pămînt, la asta se adaugă o bobină ce nu limitează suficient
curentul de defect, de aici supratensiuni în cele două faze sănătoase. La treaba
asta dacă adăugăm şi o durată lungă a defectului, se ajunge în situaţia cînd se
defectează o nouă fază. Începutul acestui defect putem spune că ar fi tot o
punere la pămînt, adevărul e că odată amorsat arcul electric şi la faza a doua, în
fapt avem un scurtcircuit bifazat, cît se poate de “net”.
De ce am scris, iar, cu ghilimele?, pentru că de drept şi de fapt tot descărcare
prin arc este.

Acu’ să nu credeţi că nu sînt şi scurtcircuite nete, sînt şi d’ astea, în cazul lor, la

locul de defect, conductorii a două faze, ba chiar şi a celor trei faze, se găsesc
sudaţi între ei.

Pentru a vă spune ce rol au transformatoarele, am să îndemn iar la un desen ( să

le dea Dumnezeu sănătate vorbitorilor de limba rusă, nu de alta, dar de pe la ei
am preluat parte din desene, de-ar fi trebuit să le fac eu, nu cred că mai
răspundeam prea degrabă cererii dumneavoastră)

Fig.13

În această figură notaţiile înseamnă:

- PT este primarul transformatorului de servicii interne, bobinat în zig-zag. La

punctul neutru al acestei înfăşurări se leagă un capăt al bobinei de stingere.

Legat de acest transformator, după cum îi spune şi numele, el are rolul de a

asigura alimentarea cu energie a consumatorilor din staţie (iluminat,
compresoare de aer, diferite scule ce intră în dotarea staţiei, alimentarea bateriei
de acumulatori - vorbim de consumatori de joasă tensiune, adică cu tensiunea de
0,38 respecti 0,4KV). Dacă dăm atenţie puterii totale pe care o însumează toţi
consumatorii şi o comparăm cu puterea transformatorului de servicii interne o să
vedem că puterea transformatorului este cu mult mai mare decît a
consumatorilor, cu alte cuvinte transformatorul este supradimensionat.

Supradimensionarea este legată de faptul că primarul său, cu conexiune în zig-

zag, împreună cu bobina Petersen, realizează stingerea curenţilor de defect.

Am spus pe undeva mai sus că stingerea arcului se realizează eficient atunci

cînd bobina lucrează în regim rezonant, regimul rezonant saturează însă miezul
magnetic.

Dacă în locul primarului transformatorului de servicii interne s-ar fi ales ca

punct de legare secundarul transformatorului de putere ce alimentează staţia, la
un defect de izolaţie în reţeaua de distribuţie a staţiei, bobina de stingere şi
transformatorul de putere ar fi lucrat în regim rezonant.

Transformatorul de putere al staţiei, în funcţionare normală, funcţionează

încărcat cu o sarcină de 90% s-au chiar 100%. Cred că aţi intuit că un astfel de
transformator, cu o astfel de încărcare, numai de un regim rezonant nu duce
lipsă. Adică un curent reactiv să-i satureze miezul, componenta activă să nu mai
poată fi suportată.

Adevărul e că, în practică, lucrurile nu stau chiar aşa, formularea mea nu a

urmărit decît să scoată în evidenţă ideea de bază.

În practică un astfel de transformator, funcţionînd încărcat, nici nu reuşeşte să

stingă eficient arcul electric în zona defectului, nici să transfere optim
componenta activă spre consumatori (totul din cauza saturării miezului
magnetic) şi, lucrul extrem de neplăcut, transmite supratensiuni către
consumatorii pe care-i alimentează.

Date fiind aceste neajunsuri, tratarea neutrului în staţiile electrice, se face prin
intermediul transformatorilor de servicii interne, aceşti transformatori sînt
dimensionaţi nu pentru a asigura curentul cerut de consumatorii pe care îi
alimentează, el trebuie să asigure puterea necesară stingerii arcului din zona de
defect, miezul său trebuie să lucreze în regim rezonant fără a se satura, de
asemeni, conexiunea zig-zag, e de natură să limiteze supratensiunile ce se
propagă către consumatorii alimentaţi din staţie (posturi şi staţii de distribuţie,
motoare de medie tensiune).

Am să mai punctez un aspect, probabil ştiut, s-au, dacă s-a dat atenţie figurilor
1,2 şi 3, aţi sesizat acest aspect, anume că transformatoarele ce alimentează
staţiile de înaltă şi medie tensiune, au primarul conectat în stea (pe partea de
înaltă tensiune) şi secundarul conectat în triunghi (pe partea de medie tensiune)
adică pe medie tensiune nu avem punct neutru. Punctul neutru apare ca urmare a
capacităţilor faţă de pămînt pe care le prezinţă liniile electrice aeriene şi cele în
cablu (evident liniile în cablu au capacităţi mai mari)

Dacă tot am făcut referire la liniile aeriene şi la cele în cablu, zic eu că merită să
vă mai spun un aspect, legat de ele şi evident avînd legătură cu subiectul acestui
topic.

Un defect de izolaţie apărut la unul din izolatoarele unei linii, adică o descărcare
prin arc, are şanse de a se autostinge, mai repede s-au mai tîrziu, treaba asta
depinde mult de natura stîlpilor ce susţin linia, adică dacă-s stîlpi metalici, de
beton s-au stîlpi de lemn.

La liniile electrice în cablu nu este prezentă o astfel de situaţie, odată amorsat

arcul, nu se stinge de la sine, s-au dacă se întîmplă o astfel de situaţie el se
reaprinde din nou, avem în această situaţie un arc-pulsant, un astfel de arc
generînd cele mai mari supratensiuni în fazele sănătoase.

- TT, este transformator de tensiune. Aşa cum spuneam pe undeva mai sus, la
apariţia unui defect de izolaţie(de n-am spus o spun acum) între neutrul
primarului transformatorului de servicii interne şi neutrul stelei formată de
capacităţile cablelor liniilor electrice, ar apare o diferenţă de potenţial de ordinul
kilovolţilor s-au zecilor de kilovolţi. După cum ştim. voltmetrele cu legare
directă nu pot măsura tensiuni aşa de mari.

- TC, este transformator de curent. Spuneam despre curenţi că ei au valori de

zeci şi chiar sute de amperi, la fel ca şi în cazul tensiunilor ei nu pot fi măsuraţi
cu aparate cu legare directă.

Aşa cum cred că aţi intuit, rolul transformatoarelor e acela de a face posibilă
măsurarea curenţilor şi tensiunilor.

Trebuie spus că sînt bobine ce au acţionare automată, fie se comandă

servomotorul fie curentul ce străbate înfăşurarea de curent continuu, acest
proces de comandă are nevoie de valorile curentului şi tensiunii, automatizarea
le “citeşte” tocmai prin intermediul acestor transformatoare.

Cum se comportă bobina la o punere la pămînt?

Păi, acustic, zbîrnăe şi bîzîe ca apucată de streche, cam p’acolo se comportă şi

transformatorul de servicii interne. Conductorul (bara) de legătură dintre bobină
şi trafo. prezintă oarece vibraţii sesizabile cu ochiul liber; mă rog, nu-i grozăvie,
dar nici nu-i de natură să te dai în vînt după astfel de situaţii, adică de la o stare
de linişte să-nceapă , brusc, să sune goarna (semnalizare acustică) plus zbîrnîitul
şi bîzîitul de care am pomenit, plus că în astfel de situaţii îţi cade-n bobi că se
lasă cu multă muncă, îi bine să-ţi scuipi în sîn şi să nu-ţi doreşti a vedea cum
lucrează bobina. Pe de altă parte, de n-o vezi, îi pierdere, nu grozav de mare, n-
ai ce povesti, n-ai idee cum e pe viu, te poţi mulţumi şi cu cele ce spun cărţile.
Pînă la urmă e o chestie ce ţine de ce-ţi doreşti, aşa că de dumneavoastră ţine
dacă îndemnaţi să vă scuipaţi în sîn s-au vă rugaţi să crape un fider de
alimentare ( am spus cele de pe urmă, mai în glumă, mai în serios, gîndind că
lucraţi sau veţi ajunge a lucra într-o staţie electrică).

Cam asta-i povestea ce-am îndemnat a spune, evident că-i loc de analiză şi la
modul de a număra cîte foi intră într-o plăcintă, nu-i cazul aici, pentru asta există
literatură de specialitate.