Societatea Comercială de Formare a Energeticienilor din România "FORMENERG" - S. A.

Bd. Gheorghe Şincai nr. 3; RO-040311; sector 4; Bucureşti

Cod de înregistrare fiscală RO14529126; J40/2265/2002
Tel. : +40 21. 306. 99. 00; Fax: +40 21. 306. 99. 01; +40 21. 306. 99. 21
E-mail: office@formenerg. ro ; www. formenerg. ro

Marian CIONTU

PROTECŢII ŞI AUTOMATIZĂRI INSTALATE ÎN

SISTEMUL ENERGETIC NAŢIONAL

AM4

2013
 1. FUNCŢIONAREA TRANSFORMATOARELOR DE CURENT
ÎN REGIM NORMAL ŞI DE AVARIE

Introducere
Transformatoarele de curent sunt dispozitive care au rolul de a alimenta echipamentele
secundare cu un curent de nivel redus care trebuie să fie o imagine fidelă (prin proporţionalitate)
a curentului în linie.
Necesitatea utilizării unui dispozitiv intermediar între linii
Membrană sau cabluri şi echipamentele de protecţie rezultă din motivele
de dilatare următoare:
Circuit -necesitatea reducerii valorii curenţilor până la valori
magnetic compatibile cu caracteristicile echipamentelor de măsură sau de
Borne protecţie;
primare -necesitatea asigurarea unei izolări galvanice (în regim
permanent şi tranzitoriu) între reţeaua de înaltă tensiune şi
Ecran aceste echipamente.
interior La această funcţie de normalizare a valorii curentului se
adaugă funcţia de asigurare a izolării galvanice între circuitele
Ecran primare şi secundare.
exterior
Variante constructive de transformatoare de curent de
înaltă tensiune
Izolaţie Din punct de vedere a modului de asigurare a izolării între
hârtie-ulei primar şi secundar, transformatoarele de curent se pot clasifica
în:
a.transformatoare cu secundar izolat (tip inversat);
Izolator b.transformatoare cu primar izolat (ac de păr sau tip U);
c.transformatoare cu primar izolat (tip buclă);
d.transformatoare cu izolaţie gazoasă.
Transformatoare de curent cu secundar izolat
Acest tip de transformatoare sunt cele mai economice şi
cele mai utilizate.
Construcţia lor asigură un cuplaj magnetic strâns între
primar şi secundar, mai ales atunci când primarul se reduce la o
simplă bară. Simetria câmpului magnetic în miez este atunci
aproape perfectă, conducând la obţinerea unor precizii de
măsură foarte ridicate.
Ca dezavantaj al acestei variante este rezistenţa lor
seismică scăzută, ceea ce limitează masa totală admisibilă a
circuitelor magnetice. Numărul acestora poate fi până la şase,
conducând la variante constructive cu până la şase secundare,
Conexiuni utilizate pentru funcţii diferite (protecţii de distanţă, protecţii
secundare diferenţiale de bare, contorizare etc.).
Cutie borne Secundarele sunt bobinate pe circuite magnetice de formă
secundare toroidală, realizate în general din tablă silicioasă cu cristale
orientate.
Miezurile înfăşurărilor de protecţie prezintă în general unul
Fig.1.1
sau mai multe întrefieruri necesare pentru a asigura o
Transformator cu
comportare bună în regim tranzitoriu şi o demagnetizare corectă
secundar izolat
în absenţa curentului.
Mumetalul este utilizat numai pentru transformatoarele de precizie; în acest caz, datorită
caracteristicii de magnetizare dreptunghiulare, se asigură protecţia echipamentelor de măsură
1
prin limitarea valorii curentului secundar la supracurenţi mari prin primar.
Miezul este înfăşurat cu hârtie gofrată pentru a nu distruge izolaţia înfăşurării secundare,
uniform repartizată pe circumferinţa sa.
Toate miezurile cu bobinajele secundare sunt rigidizate împreună printr-un bandaj
exterior şi acoperite de un ecran electrostatic (realizat din bandă de ţesătură de cupru sau format
dintr-o cutie din tablă de aluminiu) conectat la masă.
Firele de conectare ale secundarelor trec printr-un tub metalic care asigură continuitatea
ecranului electrostatic din zona de tensiune ridicată până la cutia de borne.
Izolaţia principală este de tip hârtie-ulei şi este acoperită la exterior cu un ecran
electrostatic conectat electric la primar.
Ansamblul astfel format este introdus într-o anvelopă etanşă. Caracteristicile
dielectrice sunt obţinute printr-o uscare riguroasă a părţilor componente, urmată de o impregnare
sub vid în ulei mineral de bună calitate care este în prealabil condiţionat (degazat).
La partea superioară a transformatorului există un dispozitiv de compensare care are rolul
de a asigura funcţionarea la presiune de ulei constantă prin preluarea variaţiilor de volum ale
acestuia datorită modificării temperaturii.
Avantaje: -izolator exterior economic;
-cuplaj bun între primar şi secundar;
-curenţi primari ridicaţi (primar bară de secţiune mare);
-rezistenţă mare la solicitări electrodinamice.
Dezavantaje: -secţiune a miezului limitată;
-rezistenţă scăzută la solicitări seismice (greutatea concentrată la partea
superioară).
Transformatoarele cu primar izolat în U
Celulă
dilatare Acestea au circuitul primar în formă de U realizat în
general din ţeavă de aluminiu; dacă sunt necesare mai multe spire
Borne circuitul primar este în general realizat din cablu.
primare
Ţeava primară constituie armătura interioară care se
Izolaţie găseşte la potenţialul liniei, peste ea fiind dispusă izolaţia de
hârtie-ulei
hârtie-ulei acoperită la rândul ei cu o armătură exterioară
Izolator conectată la masă ; o armătură suplimentară poate fi adăugată
(pentru anumite soluţii constructive) pentru a se crea posibilitatea
unei măsurări a tensiunii prin divizor capacitiv.
Anvelopa exterioară constă dintr-un izolator cilindro-conic
deasupra căruia se găseşte un cap de borne metalic care conţine
bornele primare şi celula de dilatare a uleiului; partea inferioară
poate fi o simplă placă metalică sau o cuvă, în funcţie de
dimensiunile miezului.
Circuitele magnetice pot fi în număr mare (în funcţie de
necesităţi) şi cu secţiune mare (uneori masa lor depăşind 500 kg)
atunci când transformatorul trebuie să se comporte bine pentru
Miez şi
regimuri tranzitorii severe.
secundar
Masa secundarelor fiind concentrată la bază, rezistenţa
Fig.1.2 seismică a acestui tip de transformator de curent este foarte bună.
Transformator cu Asimetria circuitului primar în raport cu miezul magnetic
primar izolat în U impune o repartiţie specială a circuitului secundar pe miez pentru
a se evita saturarea locală a acestuia.

2
 Avantaje: -izolare simplă;
-număr şi secţiuni de miez mari;
-rezistenţă seismică bună.
Dezavantaje: -izolator scump;
-înfăşurare secundară neuniform repartizată;
-schimbare dificilă a raportului de transformare prin prize primare;
-rezistenţă scăzută la eforturi electrodinamice.
Celulă Transformatoare cu primar izolat tip buclă
dilatare Este asemănător din punct de vedere constructiv cu
transformatorul cu primar în U.
Borne Diferenţa dintre cele două variante constă în modul de
primare realizare a primarului: pe zona de trecere de înaltă tensiune
conductoarele primarului sunt coaxiale ceea ce produce o
Conductor
comportare foarte bună la solicitările electrodinamice; la bază se
primar
formează o buclă pe care sunt dispuse mai multe miezuri (în
general simetric). Ca şi în cazul transformatoarelor în U
Izolator miezurile pot avea secţiuni foarte mari.
Pentru uşurinţă de montare miezurile şi înfăşurările
Miezuri şi
secundare sunt realizate din două părţi amovibile; înfăşurările
secundare
secundare sunt repartizate neuniform pe miez pentru a se evita
saturările locale.
Datorită structurii coaxiale a conductoarelor primare pe
zona de trecere izolatorul are dimensiuni optime, ceea ce reduce
costul acestuia.
Avantaje: -izolare simplă;
-izolator economic;
-rezistenţă bună la eforturi electrodinamice;
Fig.1.3 -rezistenţă seismică bună.
Transformator cu primar Dezavantaje: -schimbare a raportului de transformare prin
izolat tip buclă prize primare imposibilă;
-bobinaj secundar repartizat neuniform;
-preţ de cost mare.

Transformatoare de curent cu izolaţie gazoasă (din SF6)

Un dezavantaj general al transformatoarelor cu izolaţie de tip hârtie-ulei este numărul
relativ mare de defecte; din această cauză s-a dezvoltat producţia de transformatoare de curent cu
izolaţie din SF6 care au o fiabilitate mai mare dar sunt mai scumpe.
Modelul folosit este de tip inversat (cu secundarul izolat), la care secundarele sunt situate
într-o cutie metalică îndeplinind şi funcţia de ecran electrostatic.
Aceasta este suspendată pe o structură tronconică din aluminiu conectată la masă prin
care trec şi conexiunile secundarelor.
Primarul este redus la o bară care trece prin centrul circuitelor magnetice.
Un ecran electrostatic şi un inel conectate la primar asigură o uniformizare a câmpului la
nivelul trecerilor.
Astfel se înlătură posibilitatea apariţiei unor descărcări locale în zonele cu câmp intens,
mărind prin aceasta tensiunea de ţinere între primar şi părţile aflate la tensiune scăzută.
Anvelopa exterioară impune o realizare foarte corectă din punct de vedere al formelor,
stării suprafeţelor, etanşeităţii, rezistenţei la presiune ceea ce creşte preţul de cost al
transformatorului.

3
 Cutie Avantaje: -fiabilitate mare;
metalică -dimensiuni reduse;
Primar -rezistenţă electrodinamică ridicată.
Dezavantaje: -tehnologie de realizare grea;
Secundare -preţ de cost mare.

Mărimi nominale şi erori ale TC

Raportul de transformare teoretic
Este raportul între valoarea efectivă a curentului primar şi
valoarea efectivă a curentului secundar corespunzători
Ecran IT regimului nominal:
cu inel I np
Izolator Kn  (1.1)
I ns
SF6 Eroarea de raport
Datorită neliniarităţii curbei de magnetizare şi
imperfecţiunilor de realizare, raportul de transformare real diferă
de cel teoretic, putând defini eroarea de raport:
K n I sI p
k  100 (1.2)
Ip
atunci când Ip creşte de la 0,1 până la 1,2Inp.
Se poate estima de asemenea eroarea compusă c care este
o estimare a valorii eficace a erorii :
T

 K i  i s  dt
1 1
c  n p
2
(1.3)
Ip T 0

în care ip şi is sunt valorile instantanee pentru curenţii primar şi

Fig.1.4
Transformator cu
izolaţie gazoasă
respectiv secundar.
Eroarea de fază
Dacă mărimile primare şi secundare sunt exprimate în
complex, eroarea de fază se defineşte ca:
   arg( I s )  arg( I p ) (1.4)
şi este exprimată în general în minute.

Relaţii între diferitele erori

Fie Ip şi Is numerele complexe reprezentând mărimile instantanee primare şi secundare.
Se poate defini atunci o eroare complexă:
K
  n  1    j (1.5)
K
Ip
unde: K  (1.6)
Is
Erorile de raport şi de fază se pot exprima (dacă sunt mici):
 K  100 Re( )
10,8  10 3 (1.7)
  Im( )


4
 Precizia transformatoarelor de curent
Sarcină de precizie
Sarcina de precizie a unui transformator de curent este sarcina pentru care se dau
condiţiile de precizie.
Ea este în general caracterizată prin puterea aparentă nominală Sn absorbită de sarcina
conectată în secundar la un factor de putere cos  dat.
Puterea consumată de sarcina conectată în secundarul transformatoarelor de măsură
variază, în funcţie de tehnologie, de la valori inferioare a 1VA pentru releele statice, până la
20VA pentru protecţiile de distanţă electromecanice.
În sarcina secundară trebuie inclusă şi impedanţa conexiunilor secundare.

Clase de precizie
Clasa de precizie a unui transformator de curent este reprezentată de un număr numit
indice de clasă egal cu limita superioară a erorii exprimată în procente pentru o valoare a
curentului primar egală cu curentul nominal şi pentru sarcina secundară egală cu sarcina de
precizie.
Se pot deosebi două tipuri de clase de precizie:
-clase de măsură care garantează o eroare foarte mică, dar pentru un domeniu redus de
variaţie a curentului primar;
-clase de protecţie care au, în general, erori mai mari dar pentru un domeniu de variaţie a
curentului primar extins.
În tabelele următoare se dau limitele de eroare în funcţie de clasa de precizie conform
normelor CEI 185.
Tabelul 1.1
Limite de eroare pentru transformatoare de curent: clasa măsură
K 
[%] [minute]
Clasa I I
 
In In
0,05 0,2 0,5 1 1,2 0,05 0,2 1 1,2
0,1 0,4 0,2 ......... 0,1 0,1 15 8 5 5
0,2 0,75 0,35 ......... 0,2 0,2 30 15 10 10
0,5 1,5 0,75 ......... 0,5 0,5 90 45 30 30
1 3 1,5 ......... 1 1 180 90 60 60
3 ......... ......... 3 ......... 3
5 ......... ......... 5 ......... 5

Tabelul 1.2
Limite de eroare pentru transformatoare de curent: clasa măsură-aplicaţii speciale
K 
[%] [minute]
Clasa I I
 
In In
0,01 0,05 0,2 1 1,2 0,01 0,05 0,2 1 1,2
0,2S 0,75 0,35 0,2 0,2 0,2 30 15 10 10 10
0,5S 1,5 0,75 0,5 0,5 0,5 90 45 30 30 30

5
 Tabelul 1.3 Tabelul 1.4
Limite de eroare pentru Limite de eroare pentru
transformatoare de curent: clasa protecţie transformatoare de curent TPX, TPY, TPZ
K  I
1
la limita de precizie
In
[%] [minute]

Clasa I I Clasa K  eroare instantanee

 
In In maximă [%]
[%] [minute]
1 a 1 TPX 0,5 30 5
5Pa 1 5 60 TPY 1 60 7,5
10Pa 3 10 TPZ 1 18018 10
a-factor limită de precizie

Pentru transformatoarele destinate protecţiei indicele de clasă este urmat de litera P şi de

un factor limită de precizie care este raportul între valoarea cea mai mare a curentului primar
pentru care transformatorul trebuie să satisfacă condiţiile referitoare la eroarea totală şi curentul
nominal. Valorile normale ale factorului limită de precizie conform CEI sunt:
5 - 10 - 15 - 20 - 30
Pentru un transformator de curent de clasă 5 P 20 eroarea de raport trebuie să fie mai
mică de 5% pentru orice valoare a curentului primar cuprinsă între Inp şi 20Inp.
Comportarea transformatoarelor de curent în regim tranzitoriu face obiectul unor indicaţii
speciale incluse în specificaţiile tehnice.
Ele au ca scop garantarea faptului că regimurile tranzitorii proprii acestor transformatoare
produse ca urmare a variaţiei bruşte a mărimilor primare se amortizează suficient de rapid pentru
a nu perturba funcţionarea echipamentelor specifice de protecţie.
CEI 185 defineşte clase speciale TPS, TPX, TPY, TPZ pentru transformatoarele de
curent care trebuie să aibă o precizie impusă în prezenţa regimurilor tranzitorii primare
particulare.

Funcţionarea transformatoarelor de curent

Funcţionare în regim normal de funcţionare
Teoretic, transformatoarele de măsură nu diferă deloc de transformatoarele de forţă.
Considerând transformatorul ideal (înfăşurări fără rezistenţă, miez magnetic fără pierderi
şi curent de magnetizare nul) vom avea:
I p ns
 K
Is np
(1.8)
U p np 1
 
Us ns K
Schema echivalentă a unui transformator real cu mărimile secundare raportate la primar
este reprezentată în figura 1.5.
Dacă se ţine cont de faptul că regimul de funcţionare a unui transformator de măsură de
curent este regimul de curent primar impus (presupunând că impedanţa totală raportată la primar
este neglijabilă în raport cu impedanţa de sarcină a circuitului în care acesta este montat) se pot
neglija rezistenţa şi reactanţa de dispersie a primarului deoarece produc numai variaţii ale
tensiunii primare şi nu ale curentului.

6
 Rp Xp R s Xp
Ip I s
I0
R
Up -E1 X Rm U s


I I0a X

Fig.1.5
Schema echivalentă a unui transformator

Cu aceste ipoteze se poate obţine schema echivalentă din figura 1.6:

R s Xp
Ip I s
I0
R
-E1 X Rm Us


I I0a X

Fig.1.6
Schema echivalentă a unui transformator de curent

Corespunzător acestei scheme se poate trasa diagrama fazorială a unui transformator de curent.

jX2I2
jX2I2
R 2 I  2
R 2 I  2
- E1 - E1
U2 U2
B B
C
A - C
I2 A
I1
I1  I2

I0 I0 
I0a I0a
I  Fig.1.7 I 
Diagrame fazoriale pentru un transformator de curent

Din aceste diagrame se poate deduce eroarea de raport şi eroarea de unghi:

n p I p  ns I s AB AC cos(   )
K  100  100  100 
npI p npI p npI p
(1.9)
I cos(   ) I 0 a cos   I  sin 
 0 100  100[%]
Ip Ip
BC I sin(   ) I  cos   I 0 a sin 
  0  rad 
npI p Ip Ip

7
 Funcţionarea în regim de defect
Odată cu modificările realizate în sistemul energetic naţional (număr centrale termo şi
hidro, parametri generatoare în funcţiune, structură consumatori etc) are loc o modificare
permanentă a puterii de scurtcircuit în punctele în care sunt dispuse transformatoare de curent,
deci a valorii curenţilor de scurtcircuit care le traversează.
O atenţie deosebită trebuie acordată situaţiilor în care are loc o creştere importantă a
valorii acestor curenţi în raport cu valorile utilizate la alegerea transformatoarelor de curent.
În acest caz trebuie analizată nu numai comportarea transformatoarelor de curent în ceea
ce priveşte stabilitatea lor termică şi dinamică în noile condiţii de funcţionare ci şi funcţionarea
sistemelor de protecţie care utilizează curenţii secundari obţinuţi.
Datorită valorii mari a curentului primar, în funcţie de valoarea impedanţei secundare, se
poate produce o saturare a circuitului magnetic ceea ce reduce valoarea curentului secundar în
raport cu valoarea teoretică dată de raportul de transformare.
La analiza acestor situaţii trebuie să se ţină seama şi de componenta aperiodică a
curentului de scurtcircuit în special pentru reţelele de înaltă tensiune, pentru care constanta de
timp este mare şi amortizarea acestei componente se produce lent.
În aceste cazuri se poate obţine o întârziere în funcţionarea protecţiilor cu un timp egal cu
timpul necesar unei amortizări apreciabile a componentei aperiodice.
Expresia curentului care străbate primarul unui transformator de curent în regim de
scurtcircuit cu asimetrie maximă este:
  
t
isc  2 I sc cost  e T  (1.10)
 
deci valoarea instantanee a curentului depăşeşte valoarea de amplitudine a curentului de regim
stabilizat, putând conduce la saturarea circuitului magnetic şi la abateri ale curentului secundar
de la forma curentului primar .
i curent primar raportat la secundar

curent secundar

Fig.1.8
Curentul secundar pentru un transformator de curent saturat

Modelarea funcţionării transformatoarelor de curent în regim de scurtcircuit

Considerăm următoarea schemă echivalentă simplificată a unui transformator de curent
cu sarcină inductiv-rezistivă:

np I2(t) R2
I 1 (t )
ns L0 L2
np
I 0 (t )
ns
Fig.1.9
Schema echivalentă simplificată a transformatorului de curent
Pentru obţinerea acestui circuit echivalent au fost făcute următoarele ipoteze simplificatoare;

8
 -rezistenţa şi reactanţa de dispersie primare au fost incluse în circuitul sursei;
-rezistenţa corespunzătoare pierderilor în fier a fost neglijată datorită faptului că miezul
este realizat din tolă de calitate;
- rezistenţa şi reactanţa de dispersie secundare au fost incluse în circuitul de sarcină.
Ecuaţiile diferenţiale care caracterizează funcţionarea acestui circuit sunt:
di di
L0 0  i2 R2  L2 2
dt dt (1.11)
i2  i1  i0
unde:
np
i1  I 1 (t )
ns
i2  I 2 (t )
np
i0  I 0 (t )
ns
Dacă vom considera că I1 este un curent de scurtcircuit:
 
t

i1  2 I 1 sin(t   )  e T sin  (1.12)
 
în care:
L
T constanta de timp a circuitului
R
α   Ψ
L
  arctg defazajul tensiune  curent
R
 faza tensiunii
Aplicând transformata Laplace se poate obţine expresia operaţională a curentului
secundar:
 1 
L[i2 ]  Lr 2 I 1   cos  a  c   sin  b  d  c  d  (1.13)
 T 
unde:
s  1
a 2 ;b  2 ;c 
s  2
s  2
s
1
T0
L L  L2
Lr  ;T0  0
L0  L2 R2
iar s este operatorul lui Laplace.
Trecând expresia anterioară în domeniul timp se poate obţine valoarea curentului
secundar:
 
t
T0  t 
t

i2  Lr 2 I 1 sin k cost    k   sin k cos  k e T0 
sin e  e
T T0 
 (1.14)
 T  T0  
 
 L0  L2 
unde: k  arctgT0  arctg
R2
Pentru a analiza funcţionarea transformatorului de curent trebuie luată în considerarea
caracteristica de magnetizare a miezului; pentru o analiză calitativă a fenomenelor se va
considera o caracteristică idealizată de formă treaptă (fig.9):

9
 B
BM

-BM

Fig.1.10
Caracteristica de magnetizare idealizată

Dacă se consideră că miezul este nesaturat, rezultă o valoare a curentului de magnetizare

nulă deoarece din curba de magnetizare se observă că H=0, deci permeabilitatea magnetică a
miezului este infinită.
În aceste condiţii vom avea i1=i2, sau:
n p I1  ns I 2 (1.15)
deci transformatorul poate fi considerat ideal.
Curentul secundar este produs de tensiunea electromotoare:
d dB
e2 (t )    ns S (1.16)
dt dt
Dacă se ia în considerare ecuaţia care caracterizează circuitul secundar:
di
e2 (t )  R2 i2  L2 2 (1.17)
dt
se poate obţine prin integrare:
t t
 dB t
 di
  ns S dt   R2 i2 (t )dt   L2 2 dt (1.18)
 dt 0  dt
0 0
ceea ce conduce la:
R2 t L2
B  B(t )  B(0)    i2 (t )dt  i2 (t )  i2 (0) (1.19)
ns S 0 ns S
Dacă se presupune că:
B (0)  0;
i1 (0)  0;
i2 (0)  0
se obţine:
n p R2 t n p L2
B(t )   2  I 1 (t )dt 
I 1 (t ) (1.20)
n S 0s n s2 S
Dacă B(t) se menţine între -BM şi BM pe durata scurtcircuitului miezul rămâne nesaturat şi
proporţionalitatea între curenţii primar şi secundar este menţinută.
Atunci când B(t) devine mai mică decât -BM sau mai mare decât BM, miezul se saturează,
tensiunea electromotoare e2 devine nulă şi curentul secundar scade exponenţial spre zero cu
L
constanta de timp T2  2 ; această situaţie se menţine până când solenaţiile instantanee primară
R2
şi secundară devin egale miezul iese din starea de saturaţie şi procesul se repetă.
În cazul unui curent de scurtcircuit simetric, condiţia de funcţionare nesaturată a miezului
va fi:
10
 n p R2 1 n p L2
2 I 1 cost  2 2 I 1 sint  BM (1.21)
ns S 
2
ns S

În figurile următoare sunt prezentate diagramele de variaţie ale curentului secundar

experimentale pentru transformatoare de curent de medie tensiune funcţionând cu diferite grade
de saturaţie a circuitului magnetic.

ip=2000 A

is TC 50/5 A

is TC 150/5 A

Fig.1.11
Curenţi pentru transformatoare de curent în cazul unui curent primar simetric

Aşa cum se poate observa din fig.1.11 pentru un curent primar simetric de valoare relativ
redusă (2000 A) transformatorul de 50/5 a este în saturaţie profundă dar pentru primele
semiperioade şi curentul secundar al transformatorului de 150/5 A este deformat, chiar dacă
curentul primar este simetric, datorită inducţiei remanente a miezului.

ip=5400 A

is TC 50/5 A

is TC 150/5 A

is TC 1000/5 A

Fig.1.12
Curenţi pentru transformatoare de curent în cazul unui curent primar asimetric

În fig.1.12 pot fi observate curbele de curent pentru transformatoare de 50/5 A, 150/5 a şi

1000/5 A pentru un curent primar de 5400 A cu componentă aperiodică; se observă că pe lângă
abaterea de la sinusoidă datorată saturării miezurilor pentru transformatoarele de 50/5 A şi 150/5
A se obţine şi o formă de variaţie care nu este periodică pentru intervalul din momentul apariţiei
curentului până la amortizarea componentei aperiodice a curentului primar.

11
 Ca sarcină secundară au fost utilizate relele de curent cu caracteristică limitat dependenta
(combinată electrodinamică şi termică) cu impedanţele:
Z1=0,449  pentru transformatorul 50/5 A;
Z2=0,276  pentru transformatorul 150/5 A;
şi un releu electromagnetic pentru transformatorul 1000/5 A.

Concluzii
Se impune acordarea unei atenţii deosebite în alegerea transformatoarelor de curent care
intră în componenţa sistemelor de protecţie pentru evitarea fenomenului de saturaţie a miezului
magnetic, aceasta putând conduce la nefuncţionarea sistemului sau, în alte situaţii, la funcţionări
intempestive (în special pentru echipamente care utilizează defazajele între diferitele mărimi din
sistem).
În exploatare se impune verificarea periodică a caracteristicilor transformatoarelor de
curent existente datorită modificării permanente a valorilor curenţilor de defect.
O metodă de ameliorare a funcţionării sistemelor care includ transformatoare de curent
care funcţionează la limită (se poate realiza saturarea circuitului magnetic pentru curenţi de
scurtcircuit maximal sau pentru curenţi cu asimetrie maximă) constă în utilizarea unor
echipamente de protecţie care să aibă o impedanţă cât mai redusă.

12
 2. ALTE TRADUCTOARE DE CURENT

1.Traductoare bazate pe efectul HALL

Efectul Hall este cauzat de forţa Lorentz care acţionează asupra purtărilor de sarcină
electrică mobili dintr-un conductor, atunci când acesta este supus unui câmp magnetic
perpendicular pe direcţia curentului.
Dacă se presupune o placă subţire de material semiconductor traversată longitudinal de
un curent de control IC, fluxul magnetic B generează o forţă Lorentz FL perpendiculară pe
direcţia purtătorilor de sarcina mobili ce compun curentul. Aceasta provoacă o modificare a
numărului de purtători de sarcină de pe ambele feţe ale plăcuţei, ceea ce provoacă o diferenţă de
potenţial numită tensiune Hall, VH:

VH = (K/d) IC  B, (2.1)

unde K = constanta Hall a materialului,

d = grosimea plăcuţei.
Curentul poate fi măsurat prin intermediul câmpului magnetic pe care-l produce.
Avantajul principal al metodei consta în lipsa conexiunii electrice directe între circuitul de
măsura şi circuitul primar. Aceasta izolare este foarte importantă acolo unde siguranţa şi
măsurile de protecţie a muncii sunt stricte, cum este cazul circuitelor de înalta tensiune. Câmpul
magnetic din jurul unui conductor liniar este:

B = μo I/(2π r) (2.2)

unde I = curentul [A];

r = distanţa de la centrul conductorului [m];
μo= permeabilitatea magnetică a vidului (1,26 10–6 H/m)
B = inducţia magnetică [T].
Teoretic, plasând un senzor magnetic la o distanţă cunoscută de conductor, putem măsura
curentul prin el. Practic precizia măsurătorii are o dependenţă prea puternică de distanţa senzor-
conductor şi câmpul generat de curenţii moderaţi este mic (1A generează la 1cm doar 0,4Gs,
cam cât este câmpul magnetic terestru).
Un senzor magnetic pentru curent se poate obţine concentrând câmpul magnetic în zona
traductorului cu ajutorul unui tor din material cu permeabilitate magnetică mare (μr >>1) folosit
ca concentrator de flux. Senzorul de câmp magnetic este de obicei un dispozitiv Hall plasat în
întrefierul torului. Acest sistem se numeşte senzor în buclă deschisă.

Fig. 2.1
Senzor în buclă deschisă

13
 Senzorul Hall din întrefierul torului măsoară câmpul magnetic în care este proporţional
cu curentul electric prin conductor. Este un dispozitiv în bucla deschisă ce măsoară curenţi de la
câţiva amperi la câteva sute de amperi.
Senzorul cu concentrator de flux are câteva avantaje: în primul rând el devine
independent de poziţia conductorului în interiorul torului, iar în al doilea rând creşte câmpul din
zona senzorului, mărind sensibilitatea traductorului. Sensibilitatea depinde invers proporţional în
raport cu mărimea întrefierului. Pentru un întrefier de 1,5mm ea este de circa 6-8 Gauss/Amper,
depinzând de materialul şi geometria torului.
Problemele ce pot apărea la folosirea unui concentrator de flux sunt legate de
comportamentul neideal al materialului cu permabilitate magnetică mare. Prima este cea a
saturării magnetice. Crescând curentul prin conductor, se atinge un punct de la care creşterea
câmpului magnetic nu mai este proporţională cu cea a curentului. Pentru o precizie bună se
limitează domeniul de lucru al câmpului din tor. Alt comportament neideal al concentratorului de
flux este cel legat de histerezis, efectul de memorie. Când câmpul magnetic cu o anumita direcţie
este adus la zero, materialul magnetic mai reţine o mica parte din câmp (numit flux remanent) pe
direcţia iniţială a acestuia. La oţelurile dure acesta poate fi de sute de Gauss, iar la feritele moi
doar de fracţiuni de Gauss. Efectul asupra senzorului de curent va fi cel de deplasare a punctului
de curent zero. Soluţia este folosirea materialelor magnetice potrivite, de genul feritelor moi cu
histerezis mic.

Fig. 2.2
Influenţa caracteristicii de magnetizare

Pentru creşterea sensibilităţii se poate mări numărul de spire (numărul de treceri ale
conductorului prin tor). Bobinajul trebuie să fie uniform pentru a nu apărea efecte nedorite
(saturarea locală a circuitului magnetic).
Deşi creşte sensibilitatea, trecerea de mai multe ori a conductorului prin tor se măreşte
inductanţa circuitului. Valoarea redusă (<1m H pentru o spira), creşte cu pătratul numărului de
spire. La senzorii cu multe spire aceasta inductanţă ce apare în serie în circuitul de măsura va
limita răspunsul în frecvenţă.
Traductoarele în buclă deschisă se caracterizează prin consum mic, dimensiuni şi
greutate reduse, rezistenţă la suprasarcini de curent şi un preţ relativ scăzut.

O metoda de evitare a comportării neliniare a concentratorului de flux şi a senzorului

magnetic foloseşte compensarea curentului de măsurat cu un curent cunoscut. Un amplificator
operaţional injectează curent prin bucla de reacţie (rezistorul şi bobina de compensare) pentru a
aduce la zero tensiunea Hall şi implicit fluxul. Tensiunea de ieşire a operaţionalului este
proporţională cu curentul măsurat. Folosind bobine de compensare cu multe spire este posibil să
se compenseze efectul curentului mare de măsurat cu un curent de compensare mult mai mic.
Rapoarte de peste 1000:1 între numărul spirelor din bobina compensatoare şi numărul spirelor
din conductorul de măsurat fac posibilă măsurarea curenţilor de sute de amperi folosind curenţi
de compensare de zeci de mA. Fiindcă fluxul magnetic prin tor este aproape zero răspunsul

14
senzorului de curent nu va fi afectat de saturaţia magnetică şi de materialul torului în general, ci
doar de valoarea curentului de compensare limită pe care îl poate genera circuitul de reacţie.

Fig. 2.3
Senzor în buclă închisă

În acest fel se obţine un senzor de curent fără probleme de saturaţie, cu liniaritate şi

răspuns în frecvenţă mai bune decât cele ale senzorului în buclă deschisă, numit senzor în buclă
închisă. În plus ele au derivă scăzută cu temperatura, nu introduc pierderi în circuitul de măsură
şi suportă supracurenţii fără probleme.

2. Traductoare Rogowski
Sunt înfăşurări uniform repartizate care înconjoară conductorul parcurs de curentul care
trebuie măsurat, tensiunea de ieşire fiind proporţional cu derivata în raport cu timpul a
curentului.

φI

φext
I

Fig. 2.4
Traductor Rogowski

Utilizare traductoarelor Rogowski are următoarele avantaje:

- în raport cu şunturile rezistive, deoarece nu are puncte legate la pământ elimină tensiunile
de mod comun care se suprapun semnalului de măsurat;
- în raport cu transformatoarele de curent are avantajul unei liniarităţi intrinseci (nu are
miez de fier) ceea ce garantează un domeniu mare de măsurare şi bandă de frecvenţe
extinsă.
Din punct de vedere constructiv există traductoare Rogowski rigide şi flexibile. Ele pot
avea două regimuri de funcţionare:

15
 -Regim Rogowski când traductorul este legat pe o impedanţă mare şi semnalul de ieşire
este proporţional cu derivata curentului, fiind necesară utilizarea unui integrator extern;
-Regim transformator de curent când înfăşurarea cu inductanţa L este conectată pe o
sarcină rezistivă R de valoare mică, alcătuind un integrator RL pasiv. Se poate folosi pentru
frecvenţe f>R/6L.

Fig. 2.5
Comparaţie traductor Rogowski-şunt
1- Tensiunea de ieşire traductor; 2- Curent măsurat cu şunt; 3 – Tensiunea traductor după
integrare

Fig. 2.6
Traductoare Rogowski flexibile

3. Traductoare de curent cu senzori electro-optici

16
 În loc de a măsura direct tensiunea sau curentul, anumite tipuri de traductoare măsoară
modificările proprietăţilor anumitor materiale, sub influenţa câmpurilor electrice sau magnetice
înconjurătoare.
Dispozitivele de măsură electro-optice se bazează pe modificările proprietăţilor optice ale
anumitor materiale aflate în câmp electric sau magnetic: efectul Faraday, efectul Kerr şi efectul
Pockels. Toate aceste tehnici de măsură se bazează pe mecanisme diverse prin care un material
roteşte planul de polarizare al luminii care străbate acel material. Mărimea unghiului de rotire
depinde de intensitatea câmpului electric sau magnetic.
Tendinţa de dezvoltare a senzorilor de curent bazaţi pe efecte electro-optice va fi, fără
îndoială, aceeaşi ca şi a altor tipuri de senzori. Modelele noi şi performante vor deveni
disponibile pe măsură ce tehnologia va pune la dispoziţie materiale noi, cu proprietăţi superioare.
Senzorii optici hibrizi folosesc dispozitive de tensiune joasă pentru a converti numeric curentul
sau tensiunea (convertoare analog-numerice potenţializate cu înaltă tensiune).
Informaţia de curent şi/sau tensiune este adusă la potenţial apropiat de zero cu un
dispozitiv de comunicaţie incluzând fibre optice.
Sistemele hibride au două dezavantaje principale: potenţializarea circuitelor electronice
la înaltă tensiune şi folosirea laserilor de mare putere care sunt greu de manevrat. Ambele
dezavantaje pot fi depăşite prin folosirea dispozitivelor de măsurare pasive integral optice care
folosesc efectul Faraday (1845): birefringenţa circulară produsă de câmpul magnetic asupra unui
spot luminos cu aceeaşi direcţie cu a câmpului, într-un mediu transparent (figura 2.7).

Fig. 2.7
Principiul senzorului cu efect Faraday

Modelul matematic simplu presupune aplicarea unei ecuaţii liniare:

α=VHl (2.3)

unde: α este unghiul de rotaţie al planului de polarizare,

V - constanta Verdet,
H - câmpul electromagnetic şi
l - lungimea liniilor de câmp.
Constanta Verdet depinde de indicele de refracţie n şi de raportul dintre sarcina şi masa
electronului:

e dn
V   (2.4)
2mc d

Planul de polarizare liniară a luminii se roteşte atunci când lumina se propagă de-a lungul
unui câmp magnetic.

17
 Pentru creşterea sensibilităţii dispozitivului optic, în locul inelului din fibră de sticlă se
poate utiliza o bobină cu câteva spire din acelaşi material, dispusă în jurul conductorului prin
care trece curentul de măsurat.
Creşterea preciziei de măsurare reprezintă una din condiţiile necesare pentru introducerea
pe scară largă a senzorilor electro-optici în sistemele energetice.
Cele mai importante surse ale erorilor acestui tip de senzori sunt dependenţele de
temperatură a constantei Verdet şi a caracteristicilor geometrice ale ansamblului traductor de
curent. Minimizarea influenţei temperaturii se realizează prin plasarea (fig.2.8 unui dispozitiv de
întârziere între elementul de polarizare a luminii şi senzorul electrooptic. Deriva termică a
dispozitivului corector o compensează pe cea a constantei Verdet .

Fig. 2.8
Compensarea influenţei temperaturii

Senzorii de curent cu fibre optice implică o tehnologie avansată dar au dimensiuni reduse
şi au avantaje mari privind funcţionarea în condiţii din cele mai ostile:
- izolare electrică intrinsecă;
- construcţie compactã şi greutate redusã;
- cost redus de instalare şi exploatare;
- securitate sporită a personalului şi a instrumentaţiei;
- număr redus de tipuri de traductor;
- gama dinamică extinsă şi remanenţă nulă;
- absenţa histerzisului;
- liniaritate într-o bandã largã de frecvenţã;
- imunitate la interferenţele electromagnetice;
- erori suplimentare nule prin conversie A/D;
- fiabilitate foarte mare (senzor complet pasiv).

Premise funcţionale pentru senzorii de curent asociaţi DMMPS

(Digital Measuring, Monitoring and Protection Systems)
Un aspect important în standardizarea senzorilor din noua generaţie îl reprezintă mărimea
de ieşire. Binecunoscuta valoare nominală de 5A a curentului secundar al transformatoarelor de
curent nu-şi mai găseşte justificarea la senzorii destinaţi să funcţioneze în asociere cu DMMPS.
Noile tipuri de senzori au ca mărime de ieşire o tensiune de ordinul volţilor. Grupuri de lucru din
CEI lucrează la standardizarea interfeţelor de semnal mic pentru senzori de tensiune (CEI 60044-
7) şi de curent (CEI 60044-8), ambele categorii având ieşirea în tensiune, cu valori sub 5 V. La
traductoarele de curent electronice, care realizează implicit conversia curent-tensiune, sunt
precizate valori standardizate pentru tensiunea de ieşire: 22,5mV, 150mV, 225mVcorespunzând
curentului nominal. Circuitele secundare realizate cu echipamente numerice necesită puteri de
intrare extrem de mici. Senzorii moderni se caracterizează printr-un transfer de putere mult mai
redus, accentul punându-se pe acurateţea funcţiei de transfer (precizia instrumentală). O altă
particularitate a noilor senzori este funcţionalitatea lor multiplă, acelaşi senzor de curent sau de
tensiune putând furniza semnal util secţiunilor de măsurare şi de protecţie a DMMPS. Cea mai
importantă premisă funcţională în introducerea noilor senzori de curent şi de tensiune este, fără

18
îndoială, liniaritatea caracteristicii de transfer. Senzorii inductivi din noua generaţie nu au miez
feromagnetic, iar senzorii optici sunt dimensionaţi pentru absenţa saturaţiei în caracteristica de
transfer. La senzorii de tensiune problema saturaţiei nu este foarte restrictivă, valoarea tensiunii
în sistemele energetice fiind destul de apropiată de valoarea nominală chiar şi în regimuri de
avarie. La senzorii de curent, problema saturaţiei este mult mai acută, în strânsă legătură cu
gama dinamică pe care trebuie s-o acopere DMMPS.
Gama dinamică extinsă este impusă de necesitatea măsurărilor exacte în regimuri de
avarie pentru asigurarea selectivităţii DMMPS în situaţii critice. Noii senzori de curent au game
dinamice foarte mari, acoperind necesităţile chiar şi în sistemele de medie tensiune cu valori
maxime ale curenţilor de scurtcircuit. Noţiunea de factor de curent primar nominal extins,
introdusă de grupul de lucru al CEI pentru senzorii de curent cu gamă dinamică extinsă, vine în
întâmpinarea ideii de a utiliza acelaşi senzor pentru măsurare şi pentru protecţie. Factorul
defineşte raportul dintre valoarea nominală corespunzătoare regimului normal şi valoarea
maximă a curentului primar transferat liniar în regim de suprasarcină. În cazul unui curent
primar nominal de 50A şi a unui factor de curent primar nominal extins egal cu 10, domeniul de
variaţie al curentului nominal este de 50A...500A. Factorul este un analog al cifrei de
supracurent de la înfăşurările de protecţie ale transformatoarelor de curent.
Timpul de răspuns al traductorului este în strânsă legătură cu defazajul dintre curentul
primar şi tensiunea de ieşire. Valorile mari ale timpului de răspuns afectează nefavorabil erorile
de unghi, cu implicaţii nefavorabile asupra măsurării puterii şi energiei. Efectul se manifestă în
special în regim deformant, impunând senzorilor de curent o bandă de frecvenţă extinsă la zeci
de kHz.
Tensiunea de izolare este un parametru calitativ foarte important al senzorilor de curent
si de tensiune. Criteriile care determină tensiunea de izolare sunt electrosecuritatea personalului
operator şi funcţionarea corectă a instrumentaţiei numerice de înaltă rezoluţie.
Compatibilitatea electromagnetică vizează nivelul perturbaţiilor de orice tip care
însoţesc funcţionarea senzorilor în sistemele de putere şi influenţa reciprocă a acestora. Pentru
senzorii din noua generaţie compatibilitatea electromagnetică este maximă. Influenţa senzorilor
asupra sistemului de putere este infimă, energia preluată ca şi perturbaţiile induse în sistem fiind
neglijabile fără rezerve.

Echipamentele moderne de monitorizare şi protecţie pentru staţii de înaltă tensiune au

performanţe ridicate privind parametrii de intrare şi funcţionalitatea. Pentru înlocuirea vechilor
transformatoare de curent şi de tensiune sunt vizate două direcţii de acţiune:
- pentru sisteme de joasă şi medie tensiune, caracterizate de valori mari ale curentului de
scurtcircuit, inelul Rogowski pare să fie cel mai potrivit tip de traductor de curent, având cele
mai bune performanţe în domeniul curenţilor mari;
- pentru sisteme de înaltă tensiune, traductoarele de curent electro-optice bazate pe
efectul Faraday par a fi cele mai potrivite datorită siguranţei şi performanţelor de izolare.
Ambele tipuri de traductoare de curent sunt adecvate asocierii cu sisteme de achiziţia datelor
(variantele cu transmisia mărimilor de ieşire în formă numerică). Primele exponente ale noii
generaţii de astfel de traductoare au fost puse deja în funcţiune, CEI şi IEEE concentrându-şi
atenţia pentru standardizarea acestora prin elaborarea condiţiilor de interschimbabilitate şi
compatibilitate.

19
 3.CALCULUL CURENŢILOR
DE SCURTCIRCUIT ÎN REŢELELE ELECTRICE

Calculul curentului de scurtcircuit trifazat metalic (prin impedanţă nulă), deşi foarte rar în
exploatare, constituie un element de bază pentru studiul reţelelor electrice; se efectuează
întotdeauna în proiectare şi în exploatare.
În reţelele cu neutrul legat direct la pământ (3.110 kV, 220 kV şi 400 kV) un loc deosebit îl
ocupă calculul curentului de scurtcircuit monofazat, ca defectul cel mai probabil.

Fig. 3.1. Variaţia curentului de scurtcircuit:

a – în cazul unui defect departe de generator; b – în cazul unui
scurtcircuit aproape de generator (reprezentare schematică);
I”k – curentul iniţial de scurtcircuit (c.a.);
işoc – curentul de scurtcircuit de şoc;
Ik – curentul permanent de scurtcircuit (c.a.);
icc – componenta aperiodică a curentului de scurtcircuit (c.c.);
A – valoarea iniţială a componentei aperiodice.

Calculul curenţilor de scurtcircuit este necesar să se efectueze la:

a) dimensionarea instalaţiilor noi la solicitări dinamice şi termice;
b) verificarea instalaţiilor existente la solicitări de scurtcircuit, în condiţii de dezvoltare a
instalaţiilor sistemului energetic naţional;
c) stabilirea protecţiei prin relee din instalaţiile electrice, a automatizărilor de sistem - ca
tipuri şi reglaje;
d) determinarea influenţei liniilor electrice de înaltă tensiune asupra liniilor de
telecomunicaţii, în vederea stabilirii măsurilor de protecţie a acestora din urmă;
e) determinarea nivelului supratensiunilor de comutaţie;
f) caracterizarea sistemului energetic în raport cu o anumită bară a sistemului, atunci
când se fac studii privind posibilităţile de racordare a unui consumator cu anumite caracteristici
deosebite (regim deformant, şocuri de putere reactivă, etc.);
g) analiza funcţionării unor consumatori nesimetrici (de exemplu cuptoare electrice cu arc,
cale ferată cu alimentare monofazată ş.a.);
h) întocmirea de scheme echivalente necesare în studii de stabilitate statică sau dinamică,
optimizări de regim.

20
 Premise de calcul al curenţilor de scurtcircuit
Pentru determinarea solicitărilor la scurtcircuit în reţelele de înaltă tensiune este suficientă
efectuarea calculelor în ipoteze simplificatoare care admit:
- egalitatea în modul şi argument a tuturor tensiunilor electromotoare;
- neglijarea rezistenţelor reţelelor aeriene, considerându-se liniile ca simple reactanţe;
- neglijarea susceptanţei capacitive a liniilor în schemele de secvenţă pozitivă şi
negativă;
- neglijarea sarcinilor, considerându-se numai aportul motoarelor sau compensatoarelor
sincrone precum şi al motoarelor asincrone, numai dacă sunt în apropierea locului de defect şi au o
anumită putere totală;
- se consideră că transformatoarele cu înfăşurări de reglaj al tensiunii au comutatorul de
ploturi pe poziţia nominală.

Pentru studiul regimurilor dinamice, analiza condiţiilor de stabilitate statică, întocmirea de

scheme echivalente de calcul, analiza şi alegerea judicioasă a caracteristicii şi a reglajului protecţiei
de distanţă, a protecţiei diferenţiale de fază etc., este necesar să se efectueze un calcul de
scurtcircuit exact.
În acest caz, sistemul energetic analizat este reprezentat fidel, calculul regimului cu
scurtcircuit permanent fiind practic un calcul de regim în care, la locul de defect, se introduce o
impedanţă (şunt) corespunzătoare tipului de scurtcircuit analizat.
În reţelele de medie tensiune, premisele de calcul sunt aceleaşi ca şi în calculele reţelelor de
înaltă tensiune cu menţiunea că, în cazul utilizării metodei simplificate liniile aeriene şi cablurile
electrice se consideră prin rezistenţele şi reactanţele lor inductive.
Pentru anumite situaţii prevăzute de standarde sau prescripţii, se poate considera la locul de
defect o rezistenţă.
Astfel, pentru verificarea la solicitări termice în caz de scurtcircuit a elementelor liniilor
electrice aeriene se consideră la locul de defect o rezistenţă de 5 Ω.
La verificarea influenţei liniilor de energie electrică asupra liniilor de telecomunicaţii se
consideră o rezistenţă având următoarele valori:
 15 Ω pentru defecte pe linii aeriene cu conductoare de protecţie;
 50 Ω pentru defecte pe linii aeriene fără conductoare de protecţie.

În calculele de scurtcircuit, generatoarele vor fi reprezentate prin:

- reactanţa supratranzitorie, pentru calculul solicitărilor dinamice şi termice;
- reactanţa tranzitorie, pentru determinarea valorii curentului de scurtcircuit la t = 0,1s,
studiul stabilităţii dinamice în cazul în care se consideră un reglaj de tensiune ideal (E'q = const),
stabilirea generatorului echivalent al sistemului în vederea determinării repartiţiei şocurilor de
putere reactivă ş.a;
- reactanţa sincronă, pentru determinarea valorii curenţilor în regim de scurtcircuit pentru
timpi mari (peste 10 s), studiul stabilităţii statice naturale ş.a.
Este de remarcat că indicaţiile CEI prevăd pentru impedanţele de scurtcircuit ale
generatoarelor (debitând direct la bare sau bloc cu transformatoare) introducerea unui factor de
corecţie care ţine seama de creşterea tensiunii electromotoare interne în funcţie de factorul de putere
al generatorului în regim de funcţionare înainte de defect, ceea ce conduce la o micşorare a
impedanţei de scurtcircuit a generatorului (blocului) cu 3 … 10% .
Regimul de funcţionare al sistemului energetic considerat în calcul (generatoare şi motoare,
linii şi transformatoare în funcţiune) trebuie, de asemenea, ales corelat cu scopul calculului.
Regimul maxim este caracterizat prin:
- toate generatoarele, liniile şi transformatoarele reţelei în funcţiune;
- numărul maxim previzibil de transformatoare funcţionează cu neutrul legat la pământ.
Pentru verificarea condiţiilor pe care le impune sistemului prezenţa unor consumatori
caracterizaţi prin şocuri de putere activă şi reactivă, ca şi pentru verificarea condiţiilor de siguranţă

21
a protecţiei prin relee ş.a., este necesar să se considere "regimul minim" de funcţionare. Acesta este
caracterizat prin:
- numărul minim previzibil de generatoare, linii şi transformatoare în funcţiune, în zona
analizată;
- numărul minim posibil de transformatoare cu neutrul legat la pământ în zona analizată;
- neglijarea aportului motoarelor asincrone.
În conformitate cu prevederile CEI, pentru determinarea valorii curenţilor minimi de
scurtcircuit rezistenţele liniilor (aeriene şi cabluri) se introduc la o temperatură mai ridicată,
valoarea rezistenţei calculată la 20 C majorându-se cu 50% (RL=1,5 R20) pentru conductoarele de
cupru, aluminiu şi OL-Al.
De regulă se efectuează calculul curenţilor de scurtcircuit trifazat metalic, iar în reţelele cu
neutrul legat la pământ şi calculul curenţilor de scurtcircuit monofazat sau bifazat cu pământul.
În funcţie de scopul calculului trebuie aleasă metoda de investigaţie (aproximativă sau
exactă). În cele ce urmează se indică metoda de calcul aproximativă şi se introduc factori de
corecţie pentru apropierea rezultatelor de cele obţinute prin metoda exactă.
Aceşti factori sunt:
- Factorul de tensiune - c
Factorii de tensiune cmin şi cmax sunt utilizaţi pentru corectarea tensiunii echivalente în
punctul de scurtcircuit la determinarea curenţilor de scurtcircuit iniţiali, maximi şi minimi.
- Factorul de corecţie al impedanţei generatoarelor - K.
Factorii de corecţie KG (pentru generator debitând la tensiunea sa nominală) şi Kbloc (pentru
bloc generator - transformator) sunt utilizaţi pentru a se ţine seama de regimul de funcţionare al
generatoarelor.
- Factorul pentru determinarea curentului de vârf (de şoc) - 
- Factori pentru determinarea variaţiei componentei alternative a curentului de scurtcircuit,
la un defect în apropierea generatorului (μ, λ, kt).
- Factori pentru stabilirea aportului motoarelor asincrone la curentul de scurtcircuit de
rupere (q).

Metode de calcul
Calculul curenţilor de scurtcircuit simetrici şi nesimetrici se face utilizând metoda
componentelor simetrice.
Metoda componentelor simetrice necesită calculul a trei componente independente (de
secvenţă pozitivă, negativă şi zero), fără legături între ele în afara condiţiilor de la locul de
scurtcircuit.
Pentru fiecare dintre aceste componente sistemul are o impedanţă specifică. Valorile
impedanţelor directă şi inversă diferă sensibil între ele numai în cazul maşinilor rotative. În cazul în
care scurtcircuitul este departe de generator se admite Z+ = Z-. Impedanţele de secvenţă zero sunt,
de regulă, diferite de cele pozitive şi Z0 poate fi mai mic sau mai mare decât Z+.
Schema pentru calculul curenţilor de scurtcircuit, dacă se aplică teoria componentelor
simetrice, se întocmeşte numai pentru o fază, atât în calculul scurtcircuitelor simetrice cât şi al celor
nesimetrice.
Toate elementele reţelei care intervin în calculul curenţilor de scurtcircuit se introduc în
schema de calcul prin impedanţele lor.
Impedanţele pot fi exprimate în unităţi de măsură [Ω] sau în unităţi relative.
În cazul schemelor cu mai multe trepte de tensiune, cuplate prin transformatoare, toate
impedanţele trebuie raportate la aceeaşi treaptă de tensiune (de regulă cea la care are loc defectul).
În cazul exprimărilor în unităţi relative, toate impedanţele trebuie raportate la o aceeaşi impedanţă
de bază sau, ceea ce este echivalent, la o aceeaşi putere de bază (Sb) şi tensiune de bază (Ub).
Dacă se calculează curenţii de scurtcircuit în puncte cu tensiuni diferite, impedanţele
exprimate în ohmi se modifică dar, impedanţele în unităţi relative rămân neschimbate.

22
 Pornind de la condiţiile fizice la locul de defect şi transformându-le în valori exprimate prin
componentele simetrice de tensiune şi curent, se obţin schemele echivalente şi relaţiile de calcul
corespunzătoare.

(1). Generator echivalent de tensiune la locul de defect

Determinarea curentului de scurtcircuit la locul de defect K este posibilă cu ajutorul unui
generator echivalent de tensiune. Pentru aceasta se pot neglija informaţiile operaţionale privind
sarcina consumatorilor, poziţia comutatoarelor de ploturi ale transformatoarelor, excitaţia
generatoarelor; de asemenea nu sunt necesare calculele suplimentare privind circulaţiile de puteri în
momentul scurtcircuitului.
Generatorul echivalent de tensiune reprezintă tensiunea reală la locul de scurtcircuit înainte
de apariţia acestuia, în condiţiile cele mai grele. Aceasta va fi singura sursă activă de tensiune a
sistemului. Tensiunile interne ale tuturor maşinilor sincrone şi asincrone se vor considera zero.
Mai mult, în această metodă se neglijează toate capacităţile liniilor şi toate admitanţele
paralele ale celorlalte elemente pasive cu excepţia celor de secvenţă zero (în cazul scurtcircuitelor
nesimetrice în reţelele de înaltă tensiune).
Transformatoarele de înaltă tensiune sunt în multe cazuri prevăzute cu comutatoare de
ploturi sub sarcină, în timp ce transformatoarele care alimentează reţeaua de medie tensiune au - de
regulă - puţine trepte (± 2 x 2,5%). Poziţiile reale ale comutatorului de ploturi în cazul
scurtcircuitelor departe de generator nu sunt importante, eroarea introdusă fiind neglijabilă.
În cazul unor scurtcircuite aproape de generator există factori speciali de corecţie pentru
unităţile de transformatoare ale generatoarelor, atunci când generatoarele sunt conectate bloc cu
transformatoarele.
În fig.3.2 este prezentat un exemplu de generator echivalent de tensiune la locul de
scurtcircuit K, singura sursă activă de tensiune a sistemului în cazul unui sistem de joasă tensiune
alimentat printr-un singur transformator.
Toate celelalte tensiuni active din sistem sunt considerate zero. Astfel alimentarea din sistem
este reprezentată numai prin impedanţa internă ZQ. Admitanţele paralele (ca de exemplu capacităţile
liniilor cu tensiune sub 400 kV şi sarcinile pasive) nu se iau în considerare, calculul curenţilor de
scurtcircuit se efectuează în concordanţă cu fig.3.1b.
Tensiunea sursei echivalente c·UN/ 3 (conform definiţiei), la locul de scurtcircuit K,
cuprinde un factor de tensiune c, care este diferit pentru calculul curenţilor de scurtcircuit minim
sau maxim. În afara cazului că există alte norme, este indicat să se adopte valori ale factorului c
considerând că tensiunea cea mai înaltă în funcţionare normală nu trebuie să depăşească, în medie,
cu mai mult de aproximativ +5% (în JT), respectiv +10% (în IT) tensiunea nominală.

Valorile factorului de tensiune c

Valoare c, pentru calculul curentului Valoare c, pentru calculul curentului
UN de scurtcircuit maxim de scurtcircuit minim
100 - 1000 V 1,05 0,95
1 - 20 kV 1,1 1
20 - 220 kV 1,1 1
400 kV 1 1

Calculul curenţilor de scurtcircuit necesită reducerea schemei reţelei la o impedanţă văzută

de la locul de defect, impedanţa de scurtcircuit. Aceasta trebuie deosebită de impedanţele fiecărui
element. Atât impedanţa de scurtcircuit echivalentă cât şi impedanţele elementelor se definesc
pentru secvenţele pozitivă, negativă şi zero.

23
 Fig.3.2 Exemplu de schemă pentru calculul curentului simetric iniţial de scurtcircuit I"k
a) schema sistemului
b) schema echivalentă (secvenţa pozitivă).

Impedanţele elementelor de circuit

Relaţii în unităţi absolute Relaţii în unităţi relative
Elementul
[Ω] (Ub = UN)
"
0,05 · X d pentru UN>1 kV, SN>100 MVA
Generator R = 0,07 · X"d pentru UN>1 kV, SN<100 MVA
(compensator, motor 0,15 · X"d pentru UN<1 kV
sincron) X=[x(%)/100] · (UN2/SNG) X=[x(%)/100] · (Sb/SNG)
unde x: x"d, x'd, xd unde x: x"d, x'd, xd
R0
Motor asincron 1 U2 1 S
X  N X  b
I por / I N S NM I por / I N S NM
U N2 Sb
R  Pscc   10 3 R  Pscc   10 3
Transformator cu două S N2 S N2
înfăşurări ΔPscc - pierderile la sarcină nominală ale transformatorului
U k (%) U N2 U k (%) Sb
X  X 
100 S N 100 S N

Linii electrice aeriene, Sb Sb

R  r0  I X  x0  I R  r0 I  X  x0 I 
cabluri U N2 U N2
R0
u (%) U
Bobine de reactanţă X k  U k (%) I b U N
100 3I N X  
100 I N U b
uk –reactanţa procentuală
U N2 U N2 Sb Sb
Sarcina R  P X  Q R  P X  Q
S2 S2 S2 S2
U N2 c  Sb
Reţeaua de alimentare Rt  0,1  0,15 X k Xk  XK 
Sk SK

24
 Curentul de scurtcircuit trifazat
Calculul se face determinând impedanţa directă de scurtcircuit văzută de la locul de defect.
Se fac transformările necesare în reţea (de exemplu conexiunea serie, paralel, transformări stea -
triunghi) considerând impedanţele pozitive ale echipamentului. Toate impedanţele sunt raportate la
aceeaşi tensiune (de regulă, cea de la locul de defect):

UN
I
//
k =c (3.1)
3 Zk

unde: c  U N / 3 tensiunea sursei echivalente de tensiune;

Zk - impedanţa de scurtcircuit.

Ik = I"k = Ir (3.2)

Scurtcircuit bifazat izolat

Curentul iniţial de scurtcircuit I"k2
Independent de configuraţia sistemului, curentul iniţial de scurtcircuit bifazat se calculează
cu relaţia:
UN = c  U N
I k = c  

(3.3)
|Z +Z | 2 | Z |

Raportul I " K 2 / I " k  3 / 2 (3.4)

În cazul unui scurtcircuit departe de sursă, curentul permanent de scurtcircuit şi curentul de
rupere sunt egali cu I"k2.
Ik2 = Ir2 = I"k2 (3.5)

Scurtcircuit bifazat cu punere la pământ

Curenţii iniţiali de scurtcircuit

Formulele de calcul, pentru ipoteza Z+ = Z- sunt:

Z0
| 1+ a 2 +
|
Z
I" k2pL2 = 3  c U N   (3.6)
| Z +2 Z 0 |

Z0
|1+ a +
|
   Z (3.7)
I k2pL3 = 3 c UN
|Z  +2 Z 0 |
unde: L2 şi L3 sunt fazele 2, respectiv 3.

Curentul iniţial de scurtcircuit I"k2p, la pământ sau la conductoare legate la pământ se calculează cu:
3  c U N
I k2p =
| Z +2Z 0 |


Scurtcircuit monofazat
Curentul iniţial de scurtcircuit I"k1 pentru ipoteza Z- = Z+ :

3  c U N
I k 1=  0
(3.8)
|2  Z + Z |

25
 În caz de scurtcircuit depărtat de sursă, curenţii de scurtcircuit permanent Ik1 şi curentul de
rupere I”k1 sunt egali cu curentul de scurtcircuit iniţial I”k1;
Ik1 = Ir1 = I"k1 (3.9)

Curenţi la dublă punere monofazată la pământ şi curenţi parţiali de scurtcircuit prin

pământ.
Sunt date prescripţiile referitoare la procedurile aplicabile la calculul valorilor preliminate
ale curenţilor de scurtcircuit nesimetric în reţelele trifazate de înaltă tensiune de curent alternativ
funcţionând la frecvenţa nominală de 50 Hz şi anume:
a) curenţii la o dublă punere monofazată la pământ în reţele cu neutrul izolat sau legat la
pământ printr-o bobină;
b) curenţii de scurtcircuit parţiali prin pământ, în cazul unui defect monofazat la pământ în
reţele cu neutrul pus direct la pământ sau printr-o impedanţă mică.
Curenţii determinaţi prin aceste proceduri vor fi utilizaţi la determinarea tensiunilor induse
sau a tensiunilor de pas.
În vederea determinării curentului se va utiliza o sursă de tensiune echivalentă aplicată la
locul de scurtcircuit, toate celelalte surse fiind anulate. Procedura este aplicabilă pentru o
determinare prin metode manuale, simulări analogice sau prin calcul numeric.
Toate cele prezentate mai jos au la bază definiţiile, simulările şi ipotezele de calcul
menţionate anterior pentru calculul curenţilor de scurtcircuit.

(1). Definiţii suplimentare necesare

Dublu scurtcircuit monofazat la pământ.
Scurtcircuite monofazate la pământ produse simultan în locuri (puncte) distincte şi pe faze
distincte ale unei reţele trifazate de curent alternativ al cărui neutru este izolat sau legat la
pământ printr-o impedanţă mare sau printr-o bobină de stingere.

Curent iniţial de dublă punere monofazată la pământ I"kpp.

Valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit iniţial având aceeaşi amplitudine în cele două
puncte, în momentul dublei puneri monofazate la pământ.

Curentul total prin pământ Ipt la locul (punctul) de scurtcircuit.

Valoarea efectivă a curentului total trecând prin priza de pământ a unei staţii (centrală, post
de transformare) sau prin priza de pământ a stâlpului unei linii aeriene, sau prin mantalele, ecranele
sau armăturile cablurilor.

Curentul de scurtcircuit parţial prin pământ r ·3 ·I0.

Amplitudinea fracţiunii din curentul total care se scurge prin pământ la o anumită distanţă de
locul de producere a scurtcircuitului şi de priza de pământ a unei staţii, unde repartiţia curentului
total între conductoarele puse la pământ şi pământ este aproape constantă.
Amplitudinea sa depinde de un factor de reducere r.

Factorul de reducere al unei linii r:

Factorul care determină fracţiunea (partea) din curentul homopolar care se scurge la pământ,
la o anumită distanţă de locul de producere al scurtcircuitului şi de priza de pământ a unei staţii.

Impedanta de intrare Zp
În cazul unei linii electrice aeriene, impedanţa constituită din impedanţa firului de gardă Zw
între doi stâlpi cu întoarcere prin pământ şi din rezistenţa prizei stâlpului RT. Impedanţa de intrare
este definită pentru o direcţie (fig.3.3).

26
 Z  
2
Zw Z w  R
Zp      Z w  RT  w 1  1  4  T  (3.10)
2  2  2  Zw 

dT dT dT
Fir de gardă

~ ~ ~
ZW ZW ZW

Zp

RT RT RT
Pământ
(referinţă)
Fig.3.3. Lanţ infinit constituit de impedanţa firului de gardă şi rezistenţa la
piciorul stâlpului RT, pentru distanţe dT egale.

Notă:
Impedanţa de intrare Zp poate fi considerată constantă la o distanţă de locul de scurtcircuit
(F) mai mare decât distanţa DF .
În cazul unui cablu electric abordarea poate fi similară, dar sunt necesare unele precauţii.

Curentul de dublă punere monofazată la pământ. Metoda de calcul.

a) Curentul de scurtcircuit simetric iniţial.

În fig.3.4 sunt reprezentaţi curenţii de scurtcircuit I"kpp în cazul unei duble puneri la pământ,
pe faze diferite, în punctele A şi B separate de o distanţă diferită de zero.
În reţelele cu neutrul izolat sau legat la pământ printr-o bobină de stingere, curentul de
scurtcircuit simetric iniţial I"kpp va fi:

3  c U N
"
I kpp        0
(3.11)
Z Z Z ZB M M Z
A A B

unde:
Z+A, Z+B - impedanţele de scurtcircuit pozitive ale reţelei trifazate de curent alternativ în
locul de scurtcircuit A şi B;
Z-A, Z-B - impedanţele de scurtcircuit negative ale reţelei trifazate de curent alternativ în
locul de scurtcircuit A şi B;
M+, M- - impedanţele mutuale, respectiv pozitivă şi negativă;
Z0 - impedanţa zero de scurtcircuit a întregii reţele între punctele A şi B
(admitanţele între faze şi pământ sunt neglijabile).

27
 Distanţă
diferită de 0
A B
L1
L2
L3

I”kpp I”kpp

Fig.3.4. Reprezentarea unei duble puneri monofazate la pământ şi a curentului I”kpp.

Curenţii de scurtcircuit parţiali prin pământ în cazul unui scurtcircuit nesimetric

Metoda de calcul
Paragrafele următoare tratează curenţii parţiali de scurtcircuit prin pământ şi în
conductoarele puse la pământ (de exemplu prize de pământ, fire de gardă ale liniilor aeriene sau
mantale conductoare, ecrane sau armături de cabluri), în cazul unui scurtcircuit monofazat la
pământ. Acest tip de scurtcircuit este defectul care se produce cel mai frecvent în reţele cu neutrul
direct legat la pământ. El conduce la curenţi parţiali la pământ mai ridicaţi dacă Z0 este mai mare
decât Z+.
Dacă Z0 este mai mic decât Z+ în cazul unui scurtcircuit bifazat cu pământul, curentul I"kp2p
trebuie să fie luat în considerare.
Pentru calculul curentului maxim de scurtcircuit, impedanţele stâlpilor, cu sau fără fir de
gardă, şi impedanţele prizelor de pământ şi altor conexiuni la pământ pot fi neglijate.
Procedura de calcul se va expune pentru o reţea simplificată, cu trei staţii A, B, C, linii
aeriene simplu circuit şi un singur fir de gardă.

a) Scurtcircuit monofazat la pămînt într-o staţie

În fig.3.5 se reprezintă o staţie de transformare B cu sosiri din staţii adiacente A şi C.

IWA IWC Cablu de gardă

3 I0A 3 I0B 3 I0C


F
3 I0B I”kl
A B C

~ ZGA UGB ~ ZGB ~ ZGC

IpA IpB IpC
rA  3  I0A rC  3  I0C Pământ (referinţă)
Fig.3. 5. Curenţi parţiali de scurtcircuit în cazul unui scurtcircuit monofazat la pământ în staţia B.

28
 Unul sau mai multe transformatoare ale staţiei B sunt cu neutrul direct legat la pământ.
Curentul de scurtcircuit monofazat la pământ I"k1 este egal cu de trei ori curentul de secvenţă zero
care circulă în punctul de scurtcircuit F.
I"k1 = 3 · I0A + 3 · I0B + 3 · I0C (3.12)
Curentul total prin pământ în punctul F de scurtcircuit într-o staţie departe de celelalte staţii
cu care este racordată, este:
Ipt = Σ r ·3 · I0 (3.13)
şi conform fig.3.3:
Ipt = rA · 3 · I0A + rA · 3 · I0C (3.14)

Impedanţa de punere la pământ a unei staţii este:

1
ZG  (3.15)
1 1 1
 
Rp Zp Zu
în care: Rp - rezistenţa prizei de pământ;
Zp - impedanţa de intrare (conform relaţiei 3.10);
Zu - impedanţa de intrare a mantalelor, ecranelor şi armăturile cablurilor.
Potenţialul la pământ al staţiei B este:
UGB = IpT · ZGB (3.16)

Relaţiile (3.13) şi (3.14) presupun că distanţa dintre staţia B şi staţiile A şi C este mai mare
decât distanţa DF (departarea stâlpilor) cu:
dT
DF = 3 R p  (3.17)
Re( Z w )

în care: Rp - rezistenţa piciorului stâlpului;

dT - distanţa între stâlpi;
Re( Z w )-partea reală a rădăcinii pătrate a impedanţei firului de gardă conform fig.3.3.

În alte condiţii curentul total la pământ IpT se reduce la o parte prea importantă din curentul
de dublă punere monofazată la pământ care circulă spre staţia cea mai apropiată A sau C prin firul
de gardă. Repartiţia curenţilor de scurtcircuit între firele de gardă şi pământ, aşa cum se arată în
fig.3.5, este determinată de factorii de reducere ai firelor de gardă rA şi rC ai liniilor aeriene AB şi
BC. În cazul cablurilor, factorul de reducere depinde de mantalele conductoare, armături şi punerile
lor la pământ, curenţii în firele de gardă din fig.3.5 departe de staţiile A, B şi C sunt daţi de:
IwA = (1 - rA) · 3 · I0A (3.18)
IwC = (1 - rC) · 3 · I0C (3.19)
Se remarcă faptul că în cazul liniilor duble sau al liniilor paralele, cu sisteme de secvenţă
zero cuplate, pot fi necesare precauţii deosebite.

b) Scurtcircuit monofazat la pământ în afara staţiei

În fig.3.6 este reprezentat un scurtcircuit monofazat la un stâlp al unei linii aeriene.
Se presupune că scurtcircuitul este departe de staţie.
Curentul de scurtcircuit monofazat la pământ I"k1 este dat de
I"k1 = 3 · I0A + 3 · I0B + 3 · I0C (3.20)
Impedanţa totală de pământ a stâlpului la care se produce scurtcircuitul, racordat la firul de
gardă al liniei aeriene în locul de defect este dată de:
1
Z GT  (3.21)
1 2

RT Z p

29
unde:
RT - rezistenţa la piciorul stâlpului;
Zp - impedanţa de intrare a liniei (relaţia 3.10)

În cazul unui scurtcircuit la un stâlp T depărtat de staţiile A, B şi C curentul total la pământ

este dat de:
Ipt = rC · (3 · I0A + 3 · I0B) + rC · 3 · I0C = rC · I"k1 (3.22)
Potenţialul faţă de pământ unde se produce scurtcircuitul este:
UGT = Ipt · ZGT (3.23)
Dacă curentul de scurtcircuit monofazat la pământ se produce la stâlpul unei linii care are un
fir de gardă legat la pământ în vecinătatea unei staţii, o mare parte a curentului de scurtcircuit
monofazat la pământ poate reveni staţiei prin firul de gardă. Partea de curent care se scurge la
pământ poate fi în acest caz inferioară celei calculate cu relaţia (3.22). Calculul necesită o atenţie
particulară dacă distanţa dintre staţia B şi stâlpul unde se situează scurtcircuitul este redusă în raport
cu distanţa DF.
Curentul prin pământ în staţia B este obţinut (fig.3.6):
IpB = rc · (3 · I0A + 3 · I0B) - rA · 3 · I0A (3.24)
Curentul prin pământ IpB rezultat dintr-un scurtcircuit monofazat la pământ produs pe o linie
aeriană poate fi superior celui rezultat dintr-un scurtcircuit în interiorul staţiei B.

(4). Factorul de reducere al liniilor

Relaţiile următoare se aplică liniilor aeriene cu fir de gardă. Ele sunt valabile şi pentru
cabluri cu mantale metalice, ecrane sau armături legate la pământ la ambele extremităţi. Factorul de
reducere în cazul unui fir de gardă este dat de relaţia:
'
I pt Zm
r 0
1 '
(3.25)
3 I Zw
unde:
Z'm şi Z'w depind de rezistivitatea solului ρ (tabelul 3.1), de distanţa între conductoare şi de
raza echivalentă a conductorului re pentru unul sau mai multe conductoare.
IWA IWA + IWB IWC Fir de gardă


YY Y 
F
3 I0A 3 I0B 3 I0C + 3 I0B I”kl 3 I0C

 Y

A B T C

~ ZGA ~ ZGB UGT ~ ZGT ~ ZGC

IpA IpB IpT IpC

rA 3 I 0 A rC (3 I0C + 3 I0B) rC 3 I0C Pământ (referinţă)

Fig.3.6 Curenţi parţiali de scurtcircuit în cazul unui scurtcircuit monofazat la pământ la un

stâlp al unei LEA.

30
 Tabelul 3.1.
Rezistenţa ρ şi adâncimea echivalentă de pătrundere în pământ δ pentru diferite tipuri de sol.
Sol Rezistivitatea Adâncimea echivalentă de pătrundere
ρ (Ωm) în pământ δ (m), f = 50Hz
Granit > 10000 > 9300
Stâncă 3000  10000 5100  9300
Sol pietros 1000  3000 2940  5100
Pietriş, nisip uscat 200  1200 1320  3220
Sol calcaros, nisip umed 70  200 780  1320
Pământ agricol 50  100 660  930
Argilă 10  50 295  660
Sol mlăştinos < 20 < 415

Fig.3.7 Valoarea absolută │r│ a factorului de reducere pentru fire de gardă

nemagnetice în funcţie de ρ

Factorul de reducere poate fi evaluat pornind de la fig.3.7 şi utilizând tabelul 3.1.

Pentru un calcul detaliat al factorului de reducere se pot utiliza relaţiile următoare.
Impedanţa lineică a firului de gardă este:
  0 
 j  0  r / 4n  In / re 
'
Z w  Rw'  (3.26)
8 2
  0
cu = 0,05 Ω/km la 50 Hz. Impedanţa lineică mutuală între firul de gardă şi
8
conductoarele de fază paralele, cu o întoarcere comună prin pământ, este:
  0  
 j 0  In
'
Zm  (3.27)
8 2 d wL

şi adâncimea echivalentă de pătrundere în pământ (tabelul 3.1):

31
 1,85
 (3.28)

 0

unde:
R'w - rezistenţa lineică a firului de gardă;
rw - raza firului de gardă;
dw - distanţa între firele de gardă;
re - raza echivalentă a firului de gardă:
* pentru un conductor: re = rw
* pentru două conductoare: re  rw d w
n - numărul de fire de gardă
dwL - distanţa medie geometrică între firul de gardă şi conductoarele de fază L1, L2, L3 :
 pentru un fir de gardă: d wL  3 d wL1  d wL 2  d wL 3
 pentru două fire de gardă: d wL  6 d w1L1  d w1L 2  d w1L 3  d w 2 L1  d 2 L 2  d w 2 L 3
-7
μ0 = 4π·10 Vs/Am
μr - permeabilitatea relativă a firului de gardă
cablu de OL - Al cu un strat de Al μr = 5  10;
Alte cabluri OL - Al: μr = 1;
Cabluri de oţel: μr = 75;
ρ - rezistivitatea solului (tabelul 3.1).
Din relaţiile (3.27) ÷ (3.29) factorul de reducere al liniilor cu fir de gardă OL-Al uzual
depinde de rezistivitatea solului. Fig.3.7 arată de exemplu, valoarea factorului de reducere pentru
diferite tipuri de linii aeriene cu tensiunea nominală 60 kV ÷ 220 kV. În cazul liniilor aeriene având
unul sau două fire de gardă de oţel, valoarea factorului de reducere devine respectiv între 0,95 şi
0,90.
În cazul cablurilor de energie, factorul de reducere depinde şi de tipul şi dimensiunile
mantalei, de ecran şi de armătură, conform practicii şi normelor naţionale. Se pot găsi indicaţii în
manualele de fabrică.

32
 4. PROTECŢII LINII ELECTRICE

Secţionarea de curent a reţelelor radiale împotriva scurtcircuitelor polifazate şi a

dublei puneri la pământ
Secţionarea rapidă
Secţionarea rapidă sau secţionarea de curent este o protecţie maximală de curent pentru care
condiţia de selectivitate nu se obţine prin temporizări adecvate ci printr-un anumit mod de alegere a
curentului de pornire. Pentru a stabili modul de alegere a curentului de pornire considerăm cazul
unei linii radiale de impedanţă ZL, alimentată de la o sursă de reactanţă internă supratranzitorie X'd.

Expresia curentului de scurtcircuit supratranzitoriu într-un punct de pe linie în care

impedanţă acesteia este ZL, are valoarea:
cU n
I sc 
3 X d   Z L
unde [0,1] arată poziţia punctului de scurtcircuit pe linie.
Pentru ca protecţia să fie selectivă (să nu acţioneze pentru scurtcircuite situate la dreapta
punctului B) se alege curentul de pornire al protecţiei ca:
I pp  k sig I sc max B
ksig=1,21,3 pentru relee cu caracteristică independentă
ksig=1,41,5 pentru relee cu caracteristică dependentă
Considerând că linia are caracter pur reactiv, rezultă:
cU n cU n
 k sig
3  X d  X L  3  X d  X L 
sau, zona protejată:
1 X   1 
  d 1  
k sig X L  k sig 

Deşi zona moartă 1- este un dezavantaj al acestei protecţii, ea este necesară deoarece
reprezintă o zonă tampon care exclude acţionarea simultană a secţionărilor rapide a două linii
vecine.
Secţionarea rapidă se poate utiliza dacă zona protejată este de minim 80% din lungimea
liniei în regim maximal şi de 1520% în regim minimal.

Secţionarea temporizată
Secţionarea temporizată este utilizată în locul secţionării rapide atunci când aceasta nu
protejează cel puţin 20% din lungimea liniei, în regim normal de funcţionare; în plus, secţionarea
temporizată extinde zona protejată în regim maxim de funcţionare la întreaga lungime a liniei.
Problema secţionării temporizate nu poate fi abordată numai în raport cu un singur element
protejat ci la nivelul a două elemente vecine (de exemplu o linie şi un transformator).

33
 Atât linia cât şi transformatorul sunt prevăzute cu secţionări de curent, protecţiile 1 şi 2, ai
căror curenţi de pornire se determină în raport cu curentul de scurtcircuit maxim supratranzitoriu pe
sistemul de bare, adică:
I pp  k sig I sc max B
I pp 2  k sig 2 I sc max C
în care ksigl > ksigl pentru a asigura secţionării liniei (1) o zonă protejată transformator, mai redusă
decât secţionarea rapidă a transformatorului (2). Pentru a asigura selectivitatea în funcţionare a
secţionării liniei (pentru a exclude acţionarea acesteia la defect în transformator), protecţia 1 se
temporizează cu:
ta1 =ta2 + Δt 0,6 s
unde ta2 =0,1 s este timpul propriu de acţionare al secţionării rapide a transformatorului.

Protecţia maximală de curent temporizată cu caracteristică independentă

Protecţia maximală de curent temporizată poate asigura funcţia de protecţie de bază sau de
rezervă împotriva scurtcircuitelor între faze pe liniile radiale, aşa cum rezultă din normative şi poate
fi realizată cu relee de curent cu caracteristică de timp independentă sau dependentă de curent.

Fiecare linie are prevăzută la extremitatea dinspre sursă, câte o protecţie formată din TC,
releu maximal de curent cu caracteristică independentă şi un releu de timp. Curenţii de pornire ai
protecţiilor 14 se determină cu relaţia:
k sig
I pp  I
k rev sarc max
ksig= 1,151,25;
krev = 0,85 pentru relee de curent electromagnetice; krey = 0,90,99 pentru relee de curent
electronice;
Isarcmax - curentul de sarcină maximă al liniei protejate sau al motorului M.
34
 Protecţia maximală de curent temporizată cu caracteristică independentă combinată
cu secţionarea rapidă
Prin combinarea celor două protecţii se obţine aşa-numita protecţie în două trepte de
temporizare în care cele două protecţii se completează şi îşi compensează reciproc dezavantajele.

Din analiza caracteristicii de funcţionare, rezultă următoarele:

 defectele de la începutul liniilor sunt eliminate de către secţionarea de curent ca protecţie de
bază; în zona protejată a secţionării, protecţia maximală temporizată constituie protecţie de
rezervă locală;
 defectele din zona moartă a secţionării sunt lichidate de către protecţia maximală
temporizată, care îndeplineşte funcţia de protecţia auxiliară;
 defectele pe elementele vecine spre consumator pot fi lichidate de către o anumită protecţie
maximală temporizată care constituie o protecţie de rezervă la distanţă.

Secţionarea de curent a liniilor cu alimentare bilaterală

La liniile cu alimentare bilaterală se instalează câte o secţionate de curent la fiecare
extremitate. Cunoscând dependenţa curenţilor de scurtcircuit debitaţi de fiecare sursă în funcţie de
locul defectului, curenţii de pornire ai celor două secţionări se determină cu aceleaşi relaţii ca şi la
liniile radiale (desensibilizarea în raport cu curentul de scurtcircuit maxim la extremitatea opusă
protecţiei) şi anume:
I pp1  k sig I sc max B
I pp 2  k sig I sc max A

unde I sc max B este curentul de scurtcircuit maxim pe sistemul de bare B debitat de sursa A iar
I sc max A este curentul de scurtcircuit maxim pe sistemul de bare A debitat de sursa B.

35
Aşa cum au fost considerate cele două caracteristici ale curenţilor de scurtcircuit în funcţie de
poziţia defectului, se observă că este îndeplinită condiţia:
I pp  I sc max k  I sc max B
întrucât punctele K şi B sunt separate printr-o impedanţă foarte mică. Această observaţie conduce
la concluzia că secţionarea de curent 2 acţionează la scurtcircuite pe plecările de pe sistemul de
bare B, datorită curentului de scurtcircuit al sursei A, acţionare care este evident neselectivă.
Pentru a elimina posibilitatea acţionării neselective a secţionării liniilor cu alimentare
bilaterală, se poate proceda în două moduri:
 Se adoptă pentru curenţii de pornire ai ambelor secţionări valoarea superioară rezultată din
relaţiile de calcul adică:
I pp  max(I pp1 , I pp 2 )

Această metodă reduce zona protejată a protecţiei căreia îi corespunde curentul de pornire
cel mai mic. La limită, dacă în cazul unui scurtcircuit în B sursa din B produce un curent
mai mic decât I pp1 zona protejată de protecţia din B devine nulă (protecţia din B nu
funcţionează niciodată).
 Se direcţionalizează protecţia pentru care a rezultat curentul de pornire cel mai mic
(protecţia 2 în cazul prezentat în figură).

Protecţia diferenţială transversală a liniilor paralele

În cazul liniilor paralele, protecţia de curent (direcţionalizată sau nu) nu poate asigura
selectivitatea, deoarece prin eşalonarea în trepte a temporizărilor rezultă temporizări egale pentru
protecţiile dinspre acelaşi sistem de bare, şi prin urmare la un defect pe una dintre linii poate acţiona
neselectiv protecţia celeilalte linii. Defectele pe liniile paralele pot fi lichidate selectiv de către
protecţia de distantă, fiind însă necesar un număr de patru astfel de protecţii. Pentru aceste linii se
folosesc pe scară largă protecţii diferenţiale transversale (PDT) specifice elementelor cu căi de
curent cuplate paralel.

36
 5. PROTECŢII TRANSFORMATOARE

Protecţia maximală de curent a transformatoarelor cu două înfăşurări

În cazul transformatoarelor cu două înfăşurări cu o singură sursă de alimentare,
transformatoarele de curent ale protecţiei se montează pe partea sursei pentru ca protecţia
maximală de curent să poată acţiona, ca protecţie de rezervă, şi în cazul defectelor interne.
În cazul transformatoarelor cu surse de alimentare pe ambele înfăşurări, transformatoarele
de curent se montează pe partea sursei care, la scurtcircuit intern, debitează un curent de
scurtcircuit în valori raportate mai mare. Această soluţie asigură o sensibilitate maximă a
protecţiei de curent la defecte interne, când acţionează ca protecţie de rezervă.
În figurile următoare sunt prezentate schemele de principiu monofilare ale
protecţiilor de curent utilizate în cazul transformatoarelor coborâtoare.

Curentul de pornire al protecţiei maximale de curent temporizate:

k sig
I pp  I
k rev sarc max
Protecţia trebuie să asigure un coeficient de sensibilitate ksens1,5 pentru
scurtcircuite la sfârşitul elementului vecin spre consumator.
Curentul de pornire al protecţiei maximale de curent cu blocaj de minimă tensiune
se determină ca:
k sig
I pp  I  1,3  1,4 I n
k rev n
Se observă că prezenţa blocajului de minimă tensiune permite reducerea curentului
de pornire.

Protecţia maximală de curent a transformatoarelor cu trei înfăşurări

Protecţia maximală de curent împotriva scurtcircuitelor exterioare a acestor
transformatoare trebuie astfel realizată încât, la un defect exterior uneia dintre înfăşurări,
protecţia să comande numai declanşarea întrerupătorului acelei înfăşurări, transformatorul
rămânând în funcţiune pe celelalte două nivele de tensiune.

37
 Pentru transformatoarele cu o singură sursă de alimentare pe fiecare se prevede câte
o protecţie maximală de curent temporizată, cu curenţi de pornire stabiliţi în funcţie de
curentul de sarcină maximă al fiecărei înfăşurări. Atunci când nu este asigurată valoarea
impusă coeficientului de sensibilitate se introduc blocaje de tensiune minimă în funcţie de
curentul nominal al înfăşurării.
Temporizările releelor 5 şi 6 se aleg cu o treaptă de timp mai mare decât a
protecţiilor elementelor dinspre consumatori, iar temporizarea releului 4, a protecţiei
dinspre sursă, care comandă declanşarea tuturor întrerupătoarelor, se alege cu o treaptă de
timp mai mare decât cea mai mare dintre temporizările protecţiilor 5 şi 6. Protecţia montată
pe înfăşurarea dinspre sursă, acţionează ca protecţie de rezervă şi în cazul defectelor
interne.
În cazul transformatoarelor cu trei înfăşurări conectate la două surse de alimentare,
protecţia nu poate asigura lichidarea selectivă a defectelor. Dacă se consideră un
transformator cu surse de alimentare, pe 110kV şi 35 kV, în ipoteza adoptării schemei
anterioare, în care presupunem că au rezultat temporizările ta6 < ta5 < ta4 , un scurtcircuit
exterior în reţeaua de 110 kV, ar trebui lichidat de către protecţia de pe înfăşurarea de 110
kV. În realitate, defectul este lichidat neselectiv de către protecţia de pe 35 kV întrucât ta5
< ta4.

38
 În asemenea situaţii, se adoptă protecţia a direcţionalizată şi care se deosebeşte de
schema anterioară prin următoarele:
 fiecare din cele trei protecţii comandă deconectarea propriului întrerupător;
 protecţia de pe 35 kV se direcţionează, prin introducerea releului direcţional 7, care
se montează şi se reglează astfel încât să acţioneze numai la defecte exterioare în
reţeaua de 35 kV.

Protecţia diferenţială longitudinală a transformatoarelor

PDL a transformatoarelor are anumite particularităţi date de:
 Inegalitatea curenţilor primari ai transformatoarelor de măsură: raportul acestora
este egal cu raportul de transformare al transformatorului de putere;
 Defazajul curenţilor primari ai transformatoarelor de măsură: corespunzător grupei
de conexiuni a transformatorului de putere;
 Curenţii primari nu sunt egali nici în valori raportate: diferenţa fazorială a celor doi
curenţi este egală cu curentul de magnetizare al transformatorului.
 La punerea sub tensiune a înfăşurării primare, apare curentul de şoc de
magnetizare, care poate avea valori mult mai mare decât curentul nominal al
transformatorului.
 Pentru transformatoarele prevăzute cu dispozitive de reglare sub sarcină a tensiunii,
relaţia dintre curenţii primari nu mai este determinată de un raport constant de
transformatoare ci de un raport variabil.
Fiecare dintre aceste particularităţi ale transformatoarelor impun adoptarea unor
soluţii pentru eliminarea sau diminuarea consecinţelor asupra performanţelor PDL.

a. Compensarea inegalităţii curenţilor. În condiţiile în care curenţii primari Ip , Is

ai transformatorului protejat nu sunt egali, transformatoarele de curent ale PDL trebuie
alese astfel încât curenţii secundari să fie egali.

Presupunând regimul de funcţionare normal, deoarece:

I p1 I p2
I s1  I s2 
ntc1 ntc 2
şi ţinând cont de faptul că, pentru ca PDL să nu acţioneze trebuie ca Is1=Is2, rezultă:
ntc 2 I p 2
 N
ntc1 I p1
Pentru asigurarea egalităţii curenţilor secundari ai TC din PDL a
transformatoarelor, condiţie necesară pentru obţinerea unei sensibilităţi ridicate a
protecţiei, este necesar ca raportul rapoartelor de transformare ale celor două TC să fie
egale cu raportul de transformare al transformatorului protejat.
Această condiţie nu poate fi întotdeauna îndeplinită datorită faptului că rapoartele
de transformare ale TC sunt normalizate. După alegerea TC, se verifică diferenţa curenţilor
secundari:
a. Dacă este îndeplinită condiţia:
I s 2  I s1  0,05I s1

39
nu se adoptă nici o soluţie de egalizare a curenţilor secundari. Componenta curentului de
dezechilibru determinată de inegalitatea curenţilor secundari se va considera în relaţia de
calcul a curentului de dezechilibru al PDL.
b. Dacă
I s 2  I s1  0,05 I s1
se folosesc metode de egalizare, iar în calculul curentului de dezechilibru nu se consideră
componenta datorată inegalităţii curenţilor secundari.
Metodele de egalizare utilizate sunt.
Introducerea unui autotransformator (AT), cu raport de transformare nAT
reglabil.

Acesta permite îndeplinirea condiţiei de neacţionare a PDL pusă sub forma:

ntc 2 n AT
N
ntc1
Folosirea transformatoarelor cu saturaţie rapidă (TSR) cu bobină de egalizare cu
număr de spire reglabil

Dacă este asigurată condiţia:

weg I s 2  w1 I s1  I s 2 

sau:
w eg  w1 I s 2  w1 I s1

solenaţiile determinate de cele două bobinaje primare parcurse de curenţii Is2 şi respectiv
Is1- Is2 sunt egale şi opuse, deci fluxul magnetic în miez este nul (în regim normat de
funcţionare). În consecinţă tensiunea indusă în secundarul TSR este nulă.
Numărul de spire necesar al înfăşurării de egalizare este:
I s1  I s 2
weg  w1
I s2
Pentru PDL a transformatoarelor cu trei înfăşurări TSR au două înfăşurări de
egalizare.
b. Compensarea defazajului curenţilor. În cazul în care transformatorul protejat are
conexiunea Yd, atunci între curenţii de intrare şi ieşire din transformator există un defazaj
de 30° sau multiplu de 30°. Acest defazaj, care se păstrează şi între curenţii secundari,
trebuie compensat prin modul de conectare al înfăşurărilor secundare ale TC, astfel:
secundarele TC de pe înfăşurarea în triunghi a transformatorului se conectează în stea, iar

40
cele de pe înfăşurarea în stea a transformatorului se conectează în triunghi, cu aceeaşi
grupă de conexiuni ca şi a triunghiului transformatorului protejat.

Datorită conexiunii în triunghi a secundarelor, prin circuitul diferenţial circulă un

curent de 3 ori mai mare decât curentul din secundarele TC; datorită acestui fapt
raportul lor de transformare se alege cu relaţia:
Ip
n IC1  K
I s sch
unde; Ksch = 3 este un coeficient de schemă;
Ip este curentul primar prin înfăşurarea în stea a transformatorului protejat;
Is este curentul secundar al TC prin înfăşurările conectate în triunghi.

c. Problema curentului de şoc de magnetizare. La punerea sub tensiune a

transformatorului protejat sau la lichidarea unui scurtcircuit exterior pe o ramificaţie
spre sursa de alimentare, apare un curent de soc de magnetizare, care poate atinge o
valoare foarte ridicată, de (68)In, comparabilă cu un curent de scurtcircuit şi care
circulă numai prin înfăşurarea primară a transformatorului. Valoarea curentului de şoc
de magnetizare depinde de valoarea instantanee a tensiunii în momentul închiderii
contactelor întrerupătorului: este maximă dacă închiderea contactelor are loc la trecerea
prin zero a tensiunii şi minimă la trecerea printr-un maxim al tensiunii. Pentru un
transformator trifazat, curentul de şoc de magnetizare are valoare mare pe una sau două
faze şi mai redusă pe celelalte două sau pe a treia.

41
 Curentul de şoc de magnetizare are o structură complexă, semnificative fiind
următoarele componente:
 periodică de frecvenţă 50 Hz, care se amortizează până la valoarea curentului de
magnetizare de regim permanent adică (35)%In;
 aperiodică, de valoare maximă (4060)% din valoarea maximă a componentei
periodice, cu o amortizare rapidă în primele 2-3 perioade şi o amortizare lentă în
continuare; durata totală a acestei componente poate atinge câteva secunde;
 periodică de frecvenţă dublă (armonica a doua, 100 Hz), de valoare pronunţată,
(3070)% din componenta fundamentală;
 periodice de diferite frecvenţe: armonica a treia -27%, a patra -5%, a cincea 4%, a
şasea - 3,7% din unda fundamentală.
Armonicele a treia şi multiplu de 3 se închid prin înfăşurarea în triunghi a
transformatorului protejat şi prin conexiunea în triunghi a secundarelor TC.
Curentul de şoc de magnetizare circulă numai prin .înfăşurarea primară a
transformatorului protejat, deci numai prin TC conectate la această înfăşurare şi ca urmare,
dacă nu se iau măsuri speciale, este posibilă acţionarea greşită a protecţiei diferenţiale.
Dintre măsurile care pot fi adoptate în acest scop sunt:
 temporizarea PDL pe durata existenţei curentului de şoc de magnetizare, metodă
care afectează una din calităţile esenţiale ale protecţiei diferenţiale - rapiditatea;
 utilizarea TSR care blochează acţionarea PDL pe durata existenţei componentei
aperiodice a curentului de şoc de magnetizare;
 utilizarea releelor cu caracteristică de frânare, bazate pe măsurarea şi prelucrarea
armonicii a doua, cu care se elaborează o mărime de frânare suplimentară.

42
 Calculul curentului de dezechilibru al PDL a transformatoarelor se bazează pe
considerarea componentelor semnificative ale acesteia, după cum urmează: m
Componenta curentului de dezechilibru Idez TC determinată de neidentitatea
transformatoarelor de curent ale PDL şi evident şi de comportarea neidentică a acestora.
La PDL a transformatoarelor, această componentă este mai mare decât pentru alte PDL
(motoare, generatoare) întrucât transformatoarele de curent de la extremităţile zonei
protejate sunt de tipuri diferite, cu rapoarte de transformare de asemenea diferite, iar
secundarele sunt conectate în scheme de conexiuni diferite. Această componentă se
calculează cu relaţia:
I dezTC max  K id K aper f i I sc max ext
unde: Kid =1;
K
aper = 1 în cazul PDL cu TSR
Kaper = 2, în cazul PDL fără TSR;
fi = 0,l.
■ Componenta curentului de dezechilibru Idez eg, datorat fie absenţei egalizării în
condiţiile în care eroarea este sub 5%, fie egalizării imperfecte datorită reglajului
discontinuu al dispozitivului de egalizare folosit (prin trecerea de pe o spiră pe alta) şi care
se evaluează prin:
f eg [%]
I dezeg max  I sc max ext
100
unde feg este diferenţa relativă a curenţilor secundari, exprimată în procente sau
componenta necompensată prin alte metode.
În cazul în care transformatorul protejat este prevăzut cu dispozitiv de reglare sub
sarcină a tensiunii, apare în plus o componentă Idezregmax deoarece pentru reglarea tensiunii
se modifică raportul de transformare al transformatorului protejat şi deci raportul dintre
curenţii primari de la extremităţile zonei protejate. Această componentă se calculează cu
relaţia:
U [%]
I dezreg max  I 
100 sc max ext
unde AU% este domeniul maxim de variaţie al tensiunii, exprimat în procente. În practică
se întâlnesc valori până la ± ΔU% = ± 15%.
Datorită caracterului aleator al valorilor şi defazajelor componentelor curentului de
dezechilibru, se consideră cazul cel mai dezavantajos în care acestea sunt maxime şi în
fază. Curentul de dezechilibru maxim calculat al PDL a transformatoarelor cu două
înfăşurări se determină ca sumă algebrică a componentelor anterioare:
 f eg [%] U [%] 
I dez max calc   K id K aper f i    I 
 100 100  sc max ext
Curentul de pornire al protecţiei trebuie desensibilizat în raport cu curentul de
dezechilibru maxim calculat:
I pp  K sig I dez max calc
unde Ksig= 1,21,5.

43
 6. PROTECŢIA REŢELELOR ELECTRICE
ÎMPOTRIVA DEFECTELOR MONOFAZATE

70% dintre defectele LEA sunt defecte monofazate. Deci, este important să se caute cele
mai eficiente măsuri pentru a elimina aceste defecte şi să menţină astfel continuitatea în serviciu
a reţelei.
Schema defect monofazat într-o reţea este dată în figura următoare.
1 2 3
U
If R CA
Linia A
cu defect
ZN IrA
IN Linia B
fără defect
IrB C B

C

Fig 6.1. Defect monofazat într-o reţea

CA: capacitatea homopolară a liniei A (cu defect);

CB: capacitatea homopolară a liniei b;
V: tensiunea de fază;
ZN: impedanţa de tartare a neutrului;
C: capacitatea homopolară totală a reţelei;
C=C-(CA+CB );
R: rezistenţa de defect.

Se poate obţine:
a. curentul de defect:
1  3 jZ N C
If  U (6.1)
Z N  R  3 jZ N RC
b. curentul prin legătura la masă a neutrului transformatorului
1
IN  U (6.2)
Z N  R  3 jZ N RC
c. tensiunea reziduală pe sistemul de bare:
3Z N
V r  U 1  U 2  U 3  3U 0   U (6.3)
Z N  R  3 jZ N RC
d. curentul rezidual pe linia fără defect:
3 jC B  Z N
I rB  3 jC B V 0   U (6.4)
Z N  R  3 jZ N RC
e. curentul rezidual pe linia cu defect:
1  3 jC  C A  Z N
I rA  3 jC AU 0  I f  U (6.5)
Z N  R  3 jZ N RC
Înlocuind R prin R+ZL pentru a reflecta prezenţa posibilă a unei linii între sursă şi poziţia
defectului, se poate construi un circuit echivalent:

44
 If IN
R ZL
U 3CA U0 3CB 3C ZN

Fig 6.3. Schema echivalentă de defect

U0: Tensiunea homopolară pe sistemul de bare.

Impedanţa de legare la pământ ZN are o parte reală şi o parte imaginară, deci poate fi
reprezentată sub forma unei reactanţe XN în paralel cu o rezistenţă RN.
If IN

R ZL IC
V 3C V0 XN RN

Fig 6.4. Schema echivalentă simplificată

Din acest circuit echivalent se poate obţine diagrama fazorială care permite vizualizarea
mărimilor electrice care pot fi măsurate în staţie :

IC If IrA

U0

U0 RN
IrB U0
IN 
jX N
Fig 6.5. Diagrama fazorială de defect

Curenţii care circulă prin linii sunt mărimile care permit să se determine poziţia defectului.
Astfel, principalele tipuri de protecţie care pot fi luate în considerare sunt:
-protecţia de curent care analizează nodulul curentului rezidual pe linie şi îl compară cu
un anumit prag sau cu modulul curentului rezidual pe alte linii ;
-protecţia direcţională care analizează defazajul dintre curentul rezidual pe linie şi
curentul IN (IrA este defazat înainte faţă de IN iar IrB în urmă) sau dintre curentul rezidual

pe linie şi U0 (IrB este defazată cu înainte faţă de U0)
2
-protecţia de putere activă homopolară, care detectează circulaţia de putere activă
homopolară pe linie (nu există putere activă pe liniile fără defect)
-protecţia de putere reactivă homopolară, care examinează sensului de circulaţie al puterii
reactive homopolare sau, eventual, modulul acesteia.

45
 3. Coordonarea protecţiilor cu regimul de tratare al neutrului
Din punct de vedere al compatibilităţii dintre sistemul de protecţie şi diferitele tipuri de
tratare a neutrului, se poate distinge următoarele tipuri de punere la pământ a neutrului reţelei :
a. neutru izolat;
b. neutru legat la pământ prin rezistenţă : R   1  1  X
 3 10 
c. neutru legat la pământ prin reactanţă: R  3
X
1 1
-reţea supracompensată:  X (în general  2X )
C C
-reţea compensată: 1  X şi R  20
C X
-reţea cu neutrul legat la pământ prin bobină de stingere: 1  X t R  20
C X
-reţea subcompensată: 1  X ( în general 1  X )
C C 2

Reţea cu neutru izolat

În acest caz, nu există curent IN (figura 6.6).
Curentul de defect If este produs de capacităţile homopolare din ansamblul reţelei
Atunci când capacitatea homopolare totală a reţelei este inegal distribuită între linii,
utilizarea protecţiei maximale de curent nu asigură selectivitatea.

În plus, IrA este defazat în urma lui U0 cu .
2
Putem folosi, prin urmare, protecţii de direcţie sau de protecţie de putere reactivă reziduală
(prin examinarea semnului acestei puteri). Din contră, protecţiile de putere activă reziduală nu
vor conduce la niciun rezultat (puterea activă reziduală este întotdeauna zero)
IC If

IrA

U0
IrB

Fig 6.6 Diagrama fazorială a defectului pentru o reţea cu neutru izolat

Reţea cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă

Modulul curentului rezidual pe linia cu defect IrA este, în general, mult mai mare decât
curentului rezidual pe o linie fără defect IrB (Figura 6. 7).
Se pot deci folosi protecţii de curent.

If
IC IrA

U0
IrB U0
IN =
RN
Fig 6.7. Diagrama fazorială a defectului
pentru o reţea cu neutru legat la pământ prin rezistenţă

46
 Nu pot fi folosite:
- protecţia direcţională: unghiul dintre IrA şi IrB fiind întotdeauna important, între 70° şi
180° ;
- protecţii de putere activă reziduală, ca urmare a efectului rezistenţei de legare la pământ.
Dimpotrivă, analiza puterii reactive reziduală nu permite detectarea plecării cu defect pentru
orice structură a reţelei. În cazul special al unei reţele slab capacitivă, IrA este defazată înainte în
raport cu U0 cu un unghi mai mic de 180°.
Astfel, puterea reactivă pe plecarea cu defect are de acelaşi semn ca puterile reactive de pe
plecările fără defect şi pot avea acelaşi ordin de mărime.

Reţea supracompensată
Pentru aceleaşi motive ca şi în cazul unei reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă
poate fi folosit protecţii maximale de curent IrA fiind în general mult mai mare decât IrB
(figura 6.8).

IC

U0
IrB

If

IrA
IN

Fig 6.7. Diagrama fazorială a defectului pentru o reţea supracompensată

Defazajul dintre IrA şi IrB este scăzut, fiind cuprins:

- între 16şi 10 pentru Q=10;
- între 18 şi 34 pentru Q=3.
Utilizarea puterii reactive reziduală va da rezultate mai slabe decât folosirea unor protecţii
de curent.
În plus, protecţia direcţională nu poate da rezultate bune decât în cazul în care factorul de
calitate al bobinei conectat la neutru al transformatorului este scăzut.
Pentru a obţine un defazaj mai mare de 10° între IrA şi IrB, care este un minimum pentru
funcţionarea corespunzătoare a sistemului de protecţie trebuie ca factorul de calitate Q să fie
mai mic de 6.

47
 Reţea compensată
Utilizarea protecţiei maximale de curent nu este compatibilă cu acest tip de tratare a
neutrului , cu excepţia cazului în care factorul de calitate al bobinei este mic (Q<3) şi capacităţile
homopolare pe fiecare plecare sunt, de asemenea, reduse. Pe de altă parte, curentul rezidual care
circulă pe plecarea cu defect riscă să fie mai mic decât pe o plecare fără defect.

IC If

IrA
U0
IrB
IN
Fig 6.9. Diagrama fazorială pentru o reţea compensată

Mai mult, defazajul IrA faţă de U0 depinde foarte mult de caracteristicile reţelei (variind
între 100° şi 250° pentru un factor de calitate al bobinei egal cu 10).
Prin urmare, nu ne putem folosi de protecţie putere reziduală reactivă în acest caz.
În plus, utilizarea protecţiei direcţionale poate da rezultate satisfăcătoare doar dacă factorul
de calitate Q al bobinei este suficient de mic (Q<5) pentru a asigura un defazaj minim necesar
între IrA şi IrB.
În cele din urmă, utilizarea unei protecţii de putere activă reziduală va da rezultate bune în
aceleaşi condiţii ca în cazul reţelelor de supracompensate (Q<10 sau 20).

Reţele subcompensate
Putem folosi aici protecţii de curent, modulul lui IrA fiind, în general, mult mai mare decât
modulul lui IrB (figura 6. 10).
În plus, utilizarea unei protecţii de putere activă reziduală va da rezultate bune în aceleaşi
condiţii ca şi pentru alte tipuri de reţele cu neutrul legat la pământ prin reactanţă (Q<10 sau 20).

IC

If
U0
IrB
IrA

IN

Fig 6.10. Diagrama fazorială de defect pentru o reţea subcompensată


În sfârşit, IrA este defazat în urmă în raport cu U0 cu un unghi de circa . Se pot folosi,
2
prin urmare, protecţii direcţionale sau protecţii de putere reactive reziduale, prin examinarea
semnului acestei puteri.

48
 7. AUTOMATIZĂRI ÎN REŢELELE ELECTRICE

ANCLANŞAREA AUTOMATĂ A ALIMENTĂRII DE REZERVĂ (AAR)

Schemele de alimentare a consumatorilor sunt astfel concepute încât alimentarea acestora
să se poată realiza pe două căi de alimentare, de la aceeaşi sursă sau de la surse diferite. În
general, în regim normal, consumatorii se alimentează pe o singură cale, numită cale normală
(principală) de alimentare, şi numai în caz de avarie a acesteia, ei sunt trecuţi, automat, de către
instalaţia de AAR, pe cea de-a doua cale (la cealaltă sursă), numită cale de alimentare de
rezervă, care poate reprezenta rezervă pentru o grupă sau mai multe grupe de consumatori,
prevăzute fiecare cu câte o cale normală proprie de alimentare.

La întreruperea alimentării date de oricare din transformatoarele T1 sau T2 se conectează

automat întreruptorul lui Tr.
Se prevede AAR:
- în toate centralele şi staţiile electrice, pentru a asigura continuitatea în alimentare a
consumatorilor de servicii proprii;
- pentru restabilirea alimentării consumatorilor din instalaţiile electrice de distribuţie cu
tensiuni până la 110 kV inclusiv, pentru conectarea automată a unei căi de rezervă în
cazul declanşării căii normale de alimentare.
Impulsul iniţial de acţionare a AAR poate fi dat de variaţia unor mărimi neelectrice, de
exemplu, la scăderea presiunii apei din conducta principală de alimentare a cazanelor, într-o
termocentrală, se conectează automat motorul pompei de rezerva.
AAR trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
-să acţioneze numai după deconectarea circuitului de alimentare normală;
-să fie rapidă, pentru ca întreruperea să afecteze cât mai puţin receptoarele (motoarele
sincrone să se poată resincroniza, motoarele asincrone să fie capabile de autopornire etc.);
-să aibă o temporizare suficientă, în special la tensiuni peste 110 kV, pentru asigurarea
deionizarii spaţiului în care s-a produs arc electric în caz de scurtcircuit ;
-să nu se repete anclanşarea la defecte persistente.
Schemele AAR pot fi:
-mecanice (la care întreruptorul alimentării de rezervă este anclanşat cu ajutorul unui
dispozitiv mecanic - greutate sau resort);
-electrice (la care întreruptorul este anclanşat cu dispozitive de acţionare electromag-
netice sau pneumatice). La schemele electrice, curentul operativ poate fi continuu sau alternativ,
în funcţie de importanta staţiei. AAR se utilizează şi în reţelele de distribuţie sau la serviciile
interne ale centralelor şi staţiilor electrice.

49
 Moduri de aplicare a sistemelor de AAR
AAR se poate prevedea pe transformatoare, linii, cuple etc. În figura alăturată se prezintă
cele mai des situaţii de AAR întâlnite în exploatare.
În figurile a şi b, linia reprezintă calea normală de alimentare , iar linia calea de rezervă.
În figura d transformatorul este în rezervă, iar în figura f, transformatorul . În figurile c şi e,
fiecare secţie de bare reprezintă rezervă pentru cealaltă. Întreruptoarele care sunt deschise în
funcţionare normală sunt haşurate.

Condiţiile de pornire şi acţionare a instalaţiilor de AAR

Pornirea automaticii de AAR se realizează în următoarele condiţii:
P1) La declanşarea întreruptorului de pe calea de alimentare normală (transformator,
linie) a barei asigurate prin AAR.
La declanşarea prin protecţie a întreruptorului elementului de pe calea de alimentare
normală, în reţelele electrice de importanţă deosebită unde există întreruptoare foarte fiabile - la
care refuzul de declanşare, practic, este imposibil - în scopul realizării AAR cu pauză foarte
scurtă (timpul de la declanşarea întreruptorului de pe calea normală până la închiderea celui de
pe calea de rezervă), se comandă simultan atât bobina de declanşare a întreruptorului de pe calea
normală cât şi cea de anclanşare a întreruptorului de pe calea de rezervă, condiţia de pauză AAR
foarte scurtă fiind îndeplinită dacă timpul de închidere este mai mare cu cel puţin două perioade
decât timpul de întrerupere).
P2) La scăderea tensiunii pe bara alimentată prin calea normală.
Pornirea AAR trebuie blocată, dacă sesizarea dispariţiei tensiunii se datorează declanşării
întreruptorului automat din circuitele secundare de tensiune sau arderii siguranţelor pe partea
secundară, respectiv primară a transformatoarelor de tensiune care măsoară tensiunea pe bară.
De asemenea pornirea AAR va fi blocată, în cazul în care calea de alimentare normală este
deconectată ca urmare a unei acţiuni a dispozitivului DAS.
P3) La comanda de închidere voită, de către personal, a întreruptorului căii de rezervă.
Comanda de închidere se va da cu controlul condiţiilor de sincronism, iar după aceea se va
comanda automat declanşarea întreruptorului alimentării normale. Dacă acesta refuză să
declanşeze într-un timp prestabilit, se va comanda automat declanşarea întreruptorului de pe
calea de rezervă.

50
 De regulă, pornirea AAR, se realizează pe baza criteriilor P1 şi P2. În cazul în care
ambele căi (normală şi de rezervă) au aceeaşi sursă de alimentare, se admite ca pornirea AAR pe
baza criteriului P2 să nu fie prevăzută, De asemenea, în cazurile în care pornirea AAR pe baza
scăderii tensiunii conduce la timpi de acţionare prea mari, se recomandă complectarea criteriului
P2 şi cu alte condiţii: scăderea frecvenţei (cu controlul frecvenţei pe calea de rezervă),
schimbarea sensului puterii sau al curentului etc.

Acţionarea automaticii de AAR trebuie să aibă loc cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

A1) Anclanşarea întreruptorului de pe calea de rezervă trebuie să se facă după
declanşarea celui de pe calea normală de alimentare.
Se admite succesiunea inversă numai dacă pornirea AAR s-a realizat pe baza criteriului P3.
A2) La pornirea AAR pe baza criteriului P1, anclanşarea întreruptorului de pe calea de
rezervă, de regulă, va fi rapidă (cu pauză AAR scurtă).
În cazul în care funcţionarea rapidă poate conduce la apariţia unui şoc de curent periculos se va
adopta o temporizare scurtă sau se va introduce fie controlul tensiunii remanente pe bara
asigurată prin AAR, fie controlul diferenţei fazorilor de tensiune de pe bară şi calea de rezervă.
În cazul în care, la bara asigurată prin AAR, sunt conectate motoare sincrone, generatoare de
mică putere sau baterii de condensatoare, se va prevedea comanda declanşării prin protecţie a
acestora, o dată cu separarea de sursa normală de alimentare, înaintea conectării căii de rezervă,
care se va realiza cu o scurtă întârziere.
A3) La pornirea AAR pe baza criteriului P2, acţionarea automaticii AAR se va produce
numai dacă pe calea de rezervă este tensiune de valoarea normală.
Acţionarea va avea loc în două etape, şi anume:
a) în prima etapă se va comanda, cu temporizare, declanşarea întreruptorului de pe calea
normală de alimentare;
b) în etapa a doua se va comanda anclanşarea întreruptorului de pe calea de rezervă, în
condiţiile prevăzute la punctul A2.
Temporizarea din prima etapă va fi mai mare decât:
- timpii de acţionare ai protecţiilor împotriva scurtcircuitelor prevăzute pe elementelor
racordate, în aval, la bara asigurată prin AAR;
- durata de pauză RAR a căii (liniei) de alimentare normală;
- timpul de acţionare al instalaţiilor AAR din amonte, pe calea de alimentare normală.
A4) La acţionarea AAR, întreruptorul de pe calea de rezervă trebuie să primească numai
o singură comandă de anclanşare din partea acestei automatici, adică AAR să funcţioneze cu un
singur ciclu, astfel încât, după conectarea căii de rezervă, dacă intervine protecţia acesteia şi
declanşează întreruptorul, o nouă anclanşare a acestuia să nu aibă loc.

Schema bloc a unei instalaţii de AAR

În figura următoare se prezintă schema bloc a unei instalaţii de AAR, unde L1 reprezintă
calea normală de alimentare a barelor colectoare BC şi L2 calea de rezervă.
Instalaţia de AAR porneşte în următoarele două situaţii:
a) dacă elementul U< sesizează scăderea tensiunii pe barele BC sub o anumită valoare
prescrisă (criteriul P2);
b) dacă declanşează întreruptorul (criteriul P1).
Acţionarea instalaţiei de AAR are loc în modul următor:
Când elementul U< sesizează scăderea tensiunii pe barele BC sub valoarea prescrisă
(cazul a), iar elementul U> sesizează prezenţa tensiunii pe calea de rezervă L, după temporizarea
produsă de elementul T1, dacă elementul I sesizează lipsa curentului de scurtcircuit (deci dacă
scăderea tensiunii se datorează unor cauze externe şi nu unui scurtcircuit pe barele BC sau la
unul din consumatorii Ci, care va fi rezolvat de protecţiile proprii circuitelor respective), se dă
comandă de declanşare la întreruptorul I1, după care, fără temporizare, se comandă declanşarea
unora din circuitele Ci (motoare sincrone, generatoare de mică putere sau baterii de

51
condensatoare) şi cu o mică temporizare produsă de elementul T2 (dacă la barele BC sunt
racordate tipurile de circuite Ci necesar a fi deconectate, în caz contrar elementul T2 lipseşte) se
comandă anclanşarea întreruptorului I2.
Când întreruptorul I1 declanşează în urma unei comenzi voite sau automate (cazul b), fără
temporizare sau cu o mică temporizare produsă de elementul T2 (dacă instalaţia este prevăzută cu
acest element de temporizare), se comandă anclanşarea întreruptorului I2 (acţionare rapidă). Dacă
întreruptorul I1 este comandat automat de către protecţie ca urmare a unui scurtcircuit pe barele
BC, iar scurtcircuitul este trecător, după anclanşarea întreruptorului I2 se restabileşte alimentarea
consumatorilor Ci . Dacă scurtcircuitul este persistent, după anclanşarea întreruptorului I2
protecţia acestuia sesizează scurtcircuitul şi comandă declanşarea lui, iar elementul de blocaj B
nu mai permite ca întreruptorul I2 să mai primească o nouă comandă de anclanşare. Deci în acest
caz instalaţia de AAR, prin jocul acestor două întreruptoare, realizează funcţia unui RAR simplu.

În exploatare se pot întâlni instalaţii de AAR, fie realizate cu elemente disparate a căror
structură se bazează pe schema bloc prezentată, fie dispozitive destinate special scopului
funcţiilor AAR sau care cumulează mai multe funcţii. Indiferent de modul de realizare, în staţie
se prevede posibilitatea punerii şi scoaterii din funcţiune a automaticii de AAR, iar regimul ales
să fie vizibil pentru personalul de exploatare.

52
 REANCLANSAREA AUTOMATA RAPIDA (RAR)
Reanclanşarea automată rapidă (RAR), constă dintr-o instalaţie complexă care realizează
reanclanşarea automată a unui întreruptor declanşat prin protecţie, după un timp relativ scurt
(după pauza de RAR), timp necesar pentru a se asigura, prin întreruperea tensiunii, stingerea
arcului electric produs la locul defectului.
RAR se utilizează în scopul restabilirii rapide a alimentării consumatorilor sau a
interconexiunilor dintre sisteme sau din interiorul unui sistem electroenergetic. Scopul este atins
în cazul unor defecte trecătoare, care la restabilirea alimentării zonei afectate este posibil să nu să
mai producă

Principiul de funcţionare a unei instalaţii de RAR

Schema bloc a unei instalaţii de RAR este dată în figura următoare.

Elementul de pornire EP este realizat, fie dintr-un releu intermediar care sesizează
declanşarea întreruptorului prin protecţie (acţionat pe calea “a”), fie este chiar releul final al
protecţiei (calea “b”), iar elementul de execuţie EE este un releu intermediar prin care se dă
comanda de anclanşare a întreruptorului. Blocul de prelucrare şi decizie BPD este realizat din
releul de control al sincronismului RCS şi/sau al prezenţei tensiunii RCU (acolo unde este cazul)
şi diverse elemente ale dispozitivului de RAR destinate prelucrării logice a semnalelor BPLS,
legate într-o anumită conexiune între ele precum şi cu alte elemente ale circuitelor de comandă şi
protecţie ale întreruptorului.
Instalaţia funcţionează în modul următor:
La declanşarea întreruptorului I de către protecţie, prin intermediul elementului de
pornire EP se pune în funcţiune releul de control al sincronismului RCS şi/sau al prezenţei
tensiunii RCU (când există), care verifică păstrarea sincronismului sistemelor ce urmează a se
cupla prin închiderea întreruptorului I, respectiv prezenţa tensiunii pe bare şi dacă condiţiile
impuse de acestea sunt îndeplinite pe timpul pauzei de RAR creată de BPLS, elementul de
execuţie EE dă comanda de anclanşare la întreruptor.
Ciclul de operaţii efectuat de un întreruptor în cazul unui RAR reuşit va fi:
D-PR T-RAR A-RAR,
iar dacă operaţia de reanclanşare nu reuşeşte (RAR nereuşit):
D-PR T-RAR A-RAR D-PR,
unde: D-PR reprezintă declanşare întreruptor prin protecţie, T-RAR - pauza de RAR (poate fi de:
[0,05 ... 0,15] s - RAR ultrarapid; [0,15 ... 1,5] s - RAR rapid; mai mare de 1,5 s - RAR lent), iar
A-RAR - anclanşare întreruptor prin RAR.

53
 Sistemul RAR care efectuează ciclul specificat mai sus este un sistem RAR cu acţiune
simplă (RAR simplu).
În tehnica sistemelor electroenergetice se utilizează şi sisteme cu acţionare repetată, de
obicei dublă, care efectuează următorul ciclu de operaţii:
D-PR T1-RAR A-RAR D-PR T2-RAR A-RAR,
în cazul unui RAR reuşit, respectiv:
D-PR T1-RAR A-RAR D-PR T2-RAR A-RAR D-PR,
în cazul unui RAR nereuşit.
Se precizează că între cele două pauze de RAR (T1-RAR şi T2-RAR) trebuie să fie
îndeplinită condiţia T1-RAR < T2-RAR (T2-RAR poate fi de 15 - 20 s), iar dacă defectul a fost
eliminat după prima pauză de RAR (T1-RAR) nu va mai urma o nouă declanşare de către
protecţie.
Se numeşte timp de RAR (sau pauză RAR) intervalul de timp în care linia rămâne fără
tensiune şi care se defineşte prin relaţia:
tRAR=taî+ts
taî – timpul de anclanşare al întreruptorului;
ts – timpul reglat al schemei.
Pe de o parte, timpul de RAR trebuie să fie suficient de lung pentru a asigura condiţiile
de stingere a arcului electric de la locul de defect iar, pe de altă parte, trebuie să fie suficient de
mic astfel încât consumatorii să nu simtă întreruperea alimentării cu energie electrică.
Timpul necesar deionizării depinde de mai mulţi parametri dintre care cei mai importanţi
sunt tensiunea nominală a instalaţiei şi tipul RAR-ului (monofazat sau trifazat).
t
[ms] M
400
300
T
200
100
100 150 200 Un
[kV]
În cazul RAR-ului monofazat (curba notată cu M pe figură) pauza trebuie să fie mai mare
datorită cuplajului capacitiv cu fazele sănătoase rămase sub tensiune: curenţii capacitivi datoraţi
fazelor conectate la reţea şi care circulă prin arcul electric menţin ionizarea coloanei de arc şi
creează condiţii pentru reaprinderea acestuia la reconectare dacă pauza este prea mică.

Un [kV] 20 110 220 400 Probabilitate de reuşită

tRAR [ms] 0,06 0,11 0,27 0,4 50%
0,08 0,16 0,35 0,5 95%

Pentru tensiunile de 220 şi 400 kV, datorită pauzei RAR de valoare mare trebuie
analizată utilitatea RAR-ului în funcţie de timpul în care protecţia elimină scurtcircuitul. Dacă
durata scurtcircuitului este mai mare de 0,2 s RAR-ul este inutil din punct de vedere al stabilităţii
sistemului.

Dispozitive RAR utilizate în SEN

De cele mai multe ori dispozitivele de RAR comandă reanclanşarea tuturor celor trei
faze, în exclusivitate când întreruptorul este prevăzut cu dispozitiv de acţionare tripolar, când
poartă denumirea de dispozitive de reanclanşare rapidă trifazată (RART).
În reţelele cu neutrul direct legat la pământ unde se pot produce scurtcircuite monofazate,
iar întreruptoarele sunt prevăzute cu dispozitive de acţionare monopolare, se obişnuieşte utilizare
unor dispozitive de RAR care pot comanda reanclanşarea unei singure faze (faza pe care s-a

54
produs scurtcircuitul), când dispozitivul de RAR poartă denumirea de dispozitive de
reanclanşare rapidă monofazată (RARM). În acest caz întreruptoarele respective sunt prevăzute
cu protecţii care selectează faza avariată şi comandă numai declanşarea acesteia. Dispozitivele de
RARM pot fi:
- cu declanşare definitivă monofazată (adică, în situaţia unui RAR nereuşit, lasă circuitul
în două faze);
- cu declanşare definitivă trifazată (adică, în situaţia unui RAR nereuşit, în final sunt
deconectate toate fazele).
Există şi dispozitive de RAR cu anclanşare mono/trifazată (RARMT) la care
scurtcircuitele monofazate vor fi deconectate şi reanclanşate monofazat, iar cele polifazate,
deconectate şi reanclanşate trifazat.

Scheme de RAR utilizate în SEN

Din punctul de vedere al coordonării dispozitivelor de RAR cu protecţia prin relee se pot
întâlni scheme de RAR necoordonate (cazul cel mai des întâlnit) şi scheme de RAR coordonate,
care la rândul lor pot fi:
- scheme de RAR cu accelerarea funcţionării protecţiei înainte de funcţionarea RAR, în
care caz prima declanşare de către protecţie se face rapid, respectiv netemporizat (neselectiv)
pentru întreaga zonă protejată, iar după acţionarea RAR, dacă defectul persistă (RAR nereuşit),
protecţia acţionează temporizat (selectiv);
- scheme de RAR cu accelerarea funcţionării protecţiei după funcţionarea RAR, şi ca
urmare prima declanşare prin protecţie se va face temporizat, iar după funcţionarea RAR în caz
de RAR nereuşit, a doua acţionare a protecţiei se face netemporizat.

Condiţii impuse instalaţiilor de RAR

Indiferent de varianta de realizare a schemei electrice de RAR şi de dispozitivul de RAR
utilizat, pentru o funcţionare corectă a ansamblului protecţie - dispozitiv de RAR - întreruptor,
este necesar să fie respectate următoarele condiţii principiale impuse de exploatare:
- RAR să nu intre în funcţiune la declanşarea voită (de către operator) a întreruptorului, ci
numai la declanşarea acestuia de către protecţie;
- RAR să nu intre în funcţiune când declanşarea prin protecţie urmează imediat după o
comandă de anclanşare voită;
- dispozitivul de RAR să poată fi folosit cu orice tip de protecţie, dar să existe
posibilitatea blocării reanclanşării când comanda de declanşare este dată de anumite protecţii sau
automatizări (de exemplu, protecţia maximală de tensiune, protecţia împotriva pierderii
sincronismului, DAS etc.);
- releul de execuţie al dispozitivului de RAR trebuie să transmită un impuls suficient de
lung pentru anclanşarea sigură a întreruptorului, iar acest impuls trebuie transmis după revenirea
dispozitivului de acţionare a întreruptorului în poziţia necesară pentru anclanşare şi după
revenirea protecţiei prin relee;
- să existe posibilitatea ca în mod voit (de către operator), prin intermediul unui
comutator, dispozitivul de RAR să poată fi conectat (în funcţiune) sau deconectat (scos din
funcţiune), stări care să fie vizibile pentru personalul de exploatare, iar aceste stări să nu
împiedice funcţionarea corectă a protecţiei;
- schema electrică de RAR trebuie realizată astfel încât să fie exclusă posibilitatea unei
reanclanşări repetate a întreruptorului pe un scurtcircuit (blocaj împotriva săriturilor) din cauza
unor defecte în dispozitivul de RAR;
- schema electrică de RAR trebuie astfel realizată încât să permită accelerarea
funcţionării protecţiei (în special a protecţiei de distanţă) şi controlul păstrării sincronismului,
acolo unde este cazul;

55
 - schema electrică de RARMT trebuie să fie astfel realizată încât să permită alegerea
regimului de RAR - cu anclanşare monofozată sau trifazată - iar regimul ales să fie vizibil pentru
personalul de exploatare.

Domeniul de utilizare a instalaţiilor de RAR

Liniile electrice aeriene LEA, datorită condiţiilor specifice în care lucrează, sunt cel mai
mult supuse deranjamentelor, cele mai multe având un caracter trecător. Defectele trecătoare
sunt reprezentate de conturnări ale izolaţiei sau străpungerea intervalelor de aer sub acţiunea
supratensiunilor (nu şi străpungerii izolaţiei solide). După producerea descărcării supratensiunile,
de orice natură ar fi, sunt reduse la valori nepericuloase. Sub acţiunea arcului electric izolaţia
murdară sau umedă este curăţată şi uscată iar eventualele corpuri exterioare (care au produs
scurtcircuitul) sunt distruse. Nu la fel stau lucrurile în cazul liniilor în cablu LEC (subterane),
fiindcă în cazul acestora, de obicei, defectele se produc prin distrugerea izolaţiei şi ca urmare
sunt permanente. Datele statistice arată că 8090% dintre defectele de pe LEA sunt trecătoare în
timp ce pe LEC numai 25% defecte au caracter trecător.
Pe această constatare se bazează faptul că RAR, pentru eliminarea scurtcircuitelor
trecătoare, se aplică numai liniilor electrice aeriene sau mixte (linie aeriană continuată cu linie
subterană). Se admite RAR (după declanşarea prin unele categorii de protecţii) a cablurilor,
barelor, transformatoarelor şi a unor motoare, pentru corectarea neselectivităţii protecţiilor.
Din statisticile din exploatare a rezultat că în 60 90 din declanşările LEA RAR este
reuşit după primul ciclu, 510% din RAR dublu ciclu sunt reuşite în timp ce RAR triplu sunt
reuşite circa 3%.
Pe liniile radiale (cu alimentare de la un singur capăt), la capătul de alimentare, se
prevede, de regulă, instalaţie de RART fără controlul tensiunilor şi a sincronismului, integrată în
echipamentul de protecţie de bază, iar dacă linia este de medie tensiune, RAR va fi cu ciclu
dublu.
Pe liniile cu alimentare dublă de 110 kV sau de medie tensiune se prevede instalaţie de
RART cu controlul tensiunilor şi sincronismului asigurându-se pornirea ciclului de RAR de la
toate protecţiile (de bază şi de rezervă dacă există).
Pe liniile cu tensiunea de 110 kV sau mai mare, se prevede instalaţie de RARM, când
acestea se află în una din următoarele situaţii:
- sunt linii unice de legătură cu sistemul a unor blocuri generator-transformator, sau a
unor centrale electrice;
- sunt linii unice de alimentare a unor consumatori importanţi, la care nu este posibilă
restabilirea alimentării prin AAR sau prin alte mijloace.
Pe liniile de 220 kV sau mai mult, se prevede instalaţie de RARMT cu controlul
tensiunilor şi sincronismului, care, de regulă, permite alegerea regimului de RAR - cu anclanşare
monofozată sau trifazată - cu selectarea fazei defecte la RARM, asigurându-se pornirea ciclului
de RAR de la toate protecţiile de bază. Dacă linia realizează interconexiunea unor obiective de
importanţă deosebită, pentru situaţia defectării protecţiei de bază care conţine instalaţia de RAR,
se recomandă ca cealaltă protecţie de bază să fie prevăzută cu instalaţie proprie de RAR, care se
activează numai după scoaterea din funcţiune a primei protecţii.
În cadrul instalaţiilor de conexiuni cu două sisteme de bare colectoare la care revin între
unu şi două întreruptoare pe circuit şi a celor poligonale, se prevăd instalaţii de RAR asociate
fiecărui întreruptor, iar în cazul întreruptoarelor cu două elemente (bobine) de anclanşare se
recomandă prevederea a două instalaţii de RAR asociate fiecărui element de anclanşare.

56
 DESCĂRCAREA AUTOMATĂ A SARCINII (DAS)
Descărcarea automată a sarcinii (DAS), are rolul ca la scăderea sub o anumită limită a
capacităţii sistemului electroenergetic sau a unei părţi a lui de a alimenta consumatorii, să
restabilească, prin reducerea sarcinii consumate, echilibrul între puterile produse şi cele
consumate în cadrul sistemului sau al unei părţi a acestuia. Se are în vedere că o funcţionare
normală a sistemului electroenergetic are loc numai la echilibru între puterea produsă şi cea
consumată.
Atâta timp cât puterea debitată de generatoare urmăreşte exact variaţiile puterii cerută de
consumatori, frecvenţa rămâne aproximativ constată (în jurul valorii de 50 Hz), iar tensiunile în
nodurile sistemului sunt cele impuse de calitatea energiei. Dacă apare un deficit de putere (de
exemplu, la declanşarea intempensivă a unui generator), echilibrul puterilor este perturbat şi ca
urmare frecvenţa în sistem şi tensiunile în unele noduri ale sistemului au scăderi importante în
raport cu valorile din regim normal. Întrucât conectarea unor agregate de rezervă la reţea nu se
poate efectua într-un timp atât de scurt, încât să restabilească echilibrul puterilor şi să înlăture
pericolul destrămării sistemului electroenergetic (să asigure stabilitatea funcţionării sistemului),
se recurge la deconectarea automată a unor consumatori.
Consumatorii sacrificaţi (deconectaţi) prin DAS se stabilesc pe zone, respectiv pe întreg
sistemul electroenergetic, în funcţie de frecvenţa reţelei (DASF - descărcarea automată a sarcinii
la scăderea frecvenţei) sau a tensiuni în nodurile (instalaţiile de conexiuni din cadrul staţiilor)
sistemului electroenergetic (DASU - descărcarea automată a sarcinii la scăderea tensiunii).
Elementul de pornire (măsură) EM al dispozitivului DASF este un releu de frecvenţă,
care la scăderea frecvenţei sub o anumită limită, pune în funcţiune blocul de prelucrare şi decizie
BPD al instalaţiei care, funcţie de nivelul la care a ajuns frecvenţa, comandă elementele de
execuţie EE (relee intermediare) pentru deconectarea consumatorilor selectaţi a fi sacrificaţi.
Schema de principiu a unui DASF cu două tranşe de sacrificiu este dată în figura
alăturată. În cazul în care frecvenţa scade sub o anumită valoare, elementul de măsură F
acţionează şi prima tranşă de consumatori va fi deconectată, iar dacă după un timp Δt măsurat de
elementul de temporizare T frecvenţa încă nu a revenit la valoarea normală va fi deconectată a
doua tranşă de consumatori.

În exploatare există dispozitive DASF care acţionează nu numai în funcţie de scăderea

frecvenţei (abaterea frecvenţei de la valoarea normală), ci şi în funcţie de viteza de variaţie a
frecvenţei. De asemenea, în multe cazuri, dispozitivele DASF se completează cu dispozitive de
reanclanşare automată a sarcinii (RAS), care după restabilirea frecvenţei în sistem comandă
automat reanclanşarea consumatorilor deconectaţi. În acest ultim caz (echipat cu RAS), din
punct de vedere funcţional, DASF reprezintă un sistem automat în circuit închis, iar fără RAS
este un sistem automat în circuit deschis.
Principial, schema unui DASU este identică cu a unui DASF, cu deosebirea că EM este
un releu minimal de tensiune, iar BPD trebuie să ia decizia de dare a comenzii numai dacă
scăderea tensiunii este provocată de deficitul de putere şi nu de unele defecte cu caracter local
(scurtcircuite).

57
 AUTOMATIZAREA COMUTARII DE PRIZELOT TRANSFORMATOARELE
Comanda comutării de prize la (auto)transformatoarele de forţă prevăzute cu echipament
de comutare a ploturilor sub sarcină poate fi realizată manual sau automat cu regulatorul automat
de tensiune RATT-3.

RATT-3 împreună cu transformatorul constituie un sistem automat în circuit închis, unde

instalaţia automatizată este (auto)transformatorul Tr cu echipamentul de comutare a ploturilor
ECP, iar elementul de execuţie EE este un releu intermediar prin care se dă comanda la
dispozitivul de acţionare al echipamentului de comutare a ploturilor.
Elementul de măsură EM este constituit dintr-un transformator de tensiune conectat pe
barele staţiei la care sunt racordate liniile de distribuţie. Elementul de măsură EM, controlează în
permanenţă tensiunea reglată U (proporţională cu tensiunea Ur pe partea secundară a
transformatorului Tr, sau la consumator), iar în cazul în care aceasta diferă de valoarea tensiunii
de consemn Uc , lucru sesizat de elementul de comparaţie C, blocul de prelucrare şi decizie BPD,
când abaterea tensiunii ΔU=Ur-Uc îndeplineşte anumite condiţii, comandă EE, care transmite
impulsul de comandă la dispozitivul de acţionare în vederea comutării prizelor, până la aducerea
tensiunii reglate la valoarea de consemn.
Dacă se doreşte menţinerea tensiunii, în limite prescrise, la consumator (la capătul liniei
dinspre consumatori), la bornele secundare ale TT se conectează dispozitivul DCRTT - 1 (vezi
figura alăturată) de compensare a căderii de tensiune pe linie.

Întrucât la transformatoare, cu ajutorul prizelor, tensiunea se poate regla numai în trepte

(reglajul de tensiune prin comutatorul de prize este un reglaj discontinuu), BPD este prevăzut cu
elementul ZI care creează o zonă de insensibilitate de ±z% din tensiunea de consemn Uc. BPD
comandă EE numai dacă tensiunea reglată Ur iese din banda reglată , Ucz%
Un
Zona de insensibilitate trebuie să îndeplinească condiţia: 2 z %  P% , unde p% reprezintă
Uc
procentul din tensiunea nominală a transformatorului Un cu care se modifică tensiunea reglată Ur
Un
la o comutare. Condiţia 2 z %  P% este impusă pentru a se evita fenomenul de “pompaj” al
Uc
comutatorului de prize la o comutare, adică după o comutare sistemul automat să nu comande
revenirea la situaţia iniţială, apoi să comande saltul înapoi ş.a.m.d.
Deoarece fluctuaţiile de scurtă durată ale tensiunii reglate, cum de exemplu sunt cele care
apar la scurtcircuit, nu trebuie să ducă la funcţionarea comutatorului de prize, BPD mai conţine
şi elementul de temporizare T, care permite transmiterea comenzii la EE, numai la ieşirea de
durată a tensiunii reglate din banda prescrisă.

58
 8. SISTEME NUMERICE DE PROTECŢIE

Un sistem numeric de protecţie este un sistem informatic specializat în achiziţia de date şi

implementarea funcţiilor de protecţie pentru instalaţiile electrice.
Ca structură, un asemenea sistem conţine:
-subsistem intrare mărimi analogice (tensiuni, curenţi, temperaturi etc.) care include un
sistem de achiziţii de date ce realizează funcţiile de discretizare şi conversie analog-numerică
-subsistem de intrare mărimi binare (tip contact)
-unitate centrală
-memorie internă
-subsistem de control
-subsistem ieşiri binare
-interfaţa analogică (tastatură+ afişare)
-bloc de comunicaţie cu alte sisteme numerice
-sursă de alimentare
Avantajele sistemelor numerice în raport cu protecţiile electromecanice şi electronice sunt
următoarele:
-un singur echipament asigură toate funcţiile de protecţie;
-pot implementa şi funcţii de protecţie suplimentare, imposibil de realizat folosind sisteme
clasice;
-valorile de reglaj sunt stocate sub formă numerică, ceea ce asigură stabilitatea acestora în
timp;
-prin funcţia de autotestare periodică se identifică rapid orice funcţionare anormală ceea ce
permite remedierea defectelor şi creşte disponibilitatea sistemului de protecţie;
-impedanţele de intrare mari pe intrările de tensiune şi mici pe cele de curent asigură puteri
de intrare mici şi permit utilizarea unor traductoare ieftine;
-mărimile analogice se achiziţionează o singură dată şi se utilizează în toţi algoritmii de
protecţie (de exemplu curentul homopolar se determină direct prin însumarea valorilor curenţilor de
fază nemaifiind necesară utilizarea unor transformatoare de curent suplimentare cu secundarele
conectate în paralel pentru a realiza un filtru de componentă homopolară);
-pot verifica integritatea circuitelor de intrare sau a circuitelor de comandă;
-îndeplinesc şi funcţii suplimentare, nespecifice sistemelor de protecţie (ex: contor numeric
sau osciloperturbograf);
-pot stoca mai multe seturi de valori de reglaj, comutarea de pe un set pe altul fiind realizată
printr-o comandă externă;
-pot fi integrate în sistemele de comandă-control;
-prin schimbul de informaţii între sisteme pot îmbunătăţi selectivitatea (selectivitate logică);
-timpi de depistare a defectului reduşi
-coeficienţii de revenire şi caracteristicile de funcţionare care pot fi modificate prin
software.

59
 1A IL1

Afişaj LCD
5A IL1 216 caractere


IL2
IL3
ILE Releu
monitorizare
110V
100V U stare

Releu ieşire 1
Intrare binară 1

Intrări binare 2…5

C
Releu ieşire 2

Relee ieşire 3…6

1 2 3 4
5 6 7 8
9 0  BS funcţionare

prealarmă

RI alarmă

eroare

Sursă alimentare monitor

4 LED-uri
alocabile
(opţional)

Interfeţe
comunicaţie
(opţional)

Schemă releu 7SJ551

60
Un echipament digital tipic asigură de fapt o combinaţie de funcţiuni, precum şi un număr de
interfeţe de intrări (numerice şi analogice) şi ieşiri (în general numerice). Structura de bază este
arătată în figura de mai sus.
Numărul şi felul intrărilor şi ieşirilor sunt determinate fizic de partea hardware, pe când
funcţionalitatea echipamentului este determinată în special de partea software. Unitatea (unităţile)
de prelucrare determina în mod decisiv puterea de calcul.
Structura hardware este întotdeauna stabilita de câtre producătorul echipamentului, în concordanţă
cu specificaţiile utilizatorului. Tot producătorul instalează componentele software de bază cum sunt
sistemul de operare şi biblioteca de funcţiuni. Configuraţia şi funcţionalitatea finală este însă
stabilită de către utilizator în concordanţă cu specificul aplicaţiei.
Cerinţele hardware diferă în funcţie de sarcinile de protecţie şi control care urmează să le
îndeplinească echipamentul:
1. Intrări analogice. Configuraţiile tipice pornesc de la 6 intrări (3 U, 3 I) până la 32 intrări, foarte
rar mai mult.
2. Intrări şi ieşiri numerice. Pot varia foarte mult de la doar câteva interfeţe la câteva zeci sau chiar
sute. Modularizarea echipamentului precum şi simplitatea constructiva a interfeţelor de intrare /
ieşire numerice lasă însă suficientă libertate pentru acoperirea unei game largi de aplicaţii.
3. Capacitatea de prelucrare. Este determinată decisiv de tipul şi numărul unităţilor de procesare
(microprocesoare, microcontrolere, procesoare de semnal). La un moment dat, puterea de calcul
necesară reprezintă în fapt suma timpilor de prelucrare ai diferitelor funcţiuni din bibliotecă şi nu
trebuie să depăşească limita teoretica, specifică unităţii (unităţilor) de prelucrare. Numărul
intrărilor/ieşirilor precum şi comunicaţia influenţează de asemenea timpul de prelucrare necesar.
Funcţiile interfeţei om-maşină respectiv ale comunicaţiei trebuie să permită utilizatorului să
definească funcţionalitatea echipamentului. Operaţiile principale în acest sens sunt:
a. activarea şi configurarea funcţiunilor de control, protecţie, automatizare, monitorizare;
b. ataşarea intrărilor şi ieşirilor echipamentului la funcţiile activate;
c. specificarea tipului şi caracteristicilor intrărilor şi ieşirilor, respectiv stabilirea legăturii
acestora cu mărimile corespondente din procesul tehnologic;
d. funcţiuni de test şi informare.

61
 Teoretic este posibilă orice combinaţie de funcţiuni de biblioteca, la o anumita capacitate a
intrărilor şi ieşirilor. În mod practic însă, există câteva limitări de care trebuie ţinut cont:
 gama configuraţiei platformelor hardware (şi deci a costului acestora) trebuie să acopere de
la aplicaţiile care reclamă cerinţe reduse la aplicaţii complexe. Apar astfel limitări ale
numărului de intrări/ieşiri şi ale puterii de calcul corespunzătoare fiecărui exemplar din
această gamă.
 funcţiunile din biblioteca de funcţiunii nu sunt testate în orice combinaţie posibilă. Testele
efectuate de fabricantul echipamentului (şi deci garanţia bunei funcţionări) se referă la o
gamă de aplicaţii stabilită la un moment dat ca fiind cuprinzătoare. Biblioteca de funcţiuni
este ea însăşi limitată.

Interfaţă intrare/ieşire

Placă surse alimentare

Circuitele de intrare pentru semnalele analogice

Înfăşurarea legata în stea, a transformatoarelor de măsură de tensiune racordate la barele de medie
tensiune ale staţiei de transformare, se conectează la circuitele de adaptare de tensiune de fază
(Ac&t), notate vr, vs, vt. Cea de-a patra intrare analogică de tensiune poate fi racordată fie la
înfăşurarea conectată în triunghi deschis de pe barele de medie tensiune ale staţiei, fie la secundarul
unui transformator de tensiune montat direct pe linie. În primul caz tensiunea homopolara obţinută
la bornele filtrului de tensiune homopolară este utilizată direct de algoritmii funcţiilor de protecţie.
Pentru cazul al doilea, tensiunea homopolara se calculează prin intermediul algoritmilor de calcul a
valorii efective ale tensiunilor, iar tensiunea auxiliară este utilizată în funcţiile de supraveghere
circuite secundare de tensiune şi în funcţia de reanclanşare automată rapidă. Adaptoarele de
tensiune asigură transformarea semnalului analogic din circuitele secundare ale staţiei în semnale de
valori mici direct aplicabile circuitelor electronice de intrare.
În interiorul echipamentului se utilizează încă doua circuite de adaptare de tensiune racordate la
tensiunile de linie vrs respectiv vtr. În acest fel este posibil să se controleze în mod continuu
integritatea circuitelor de tensiune prin compararea valorilor calculate (ca diferenţă a tensiunilor de
fază) ale tensiunilor de linie cu cele măsurate.
Daca diferenţele între valorile măsurate şi calculate depăşesc anumite limite stabilite prin
parametrizare, se generează un semnal de alarmă. În acest fel, funcţia de autosupraveghere se
extinde şi asupra circuitelor de intrare de tensiune.

62
În schema circuitelor de curent din interiorul echipamentului s-au prevăzut câte două adaptoare de
curent pentru fiecare fază din următoarele considerente:
a. necesitatea controlului simultan al unor valori mari ale intensităţii curentului – la
scurtcircuite între faze - respectiv al unor valori mici ale intensităţii curentului - la măsură şi
simple puneri la pământ monofazate rezistive;
b. limitări de ordin tehnologic la utilizarea unor amplificatoare de instrumentaţie înaintea
convertorului analog-numeric (CAN);
c. necesitatea asigurării liniarităţii ieşirilor adaptoarelor în limite largi de variaţie ale mărimii
de intrare (20In);

Ieşirile adaptoarelor de curent, respectiv tensiune, sunt cuplate la filtre antialiasing de tip “trece jos”
(FTJ) având rolul de a limita banda de frecvenţă a semnalelor analogice la maxim jumătate din
frecvenţă de eşantionare. Frecvenţă de eşantionare tipică este de 1000 Hz şi, în consecinţă, filtrele
se calează pe o frecvenţă de tăiere de 500 Hz.
Ieşirile filtrelor analogice se pot racorda direct la circuitele electronice de intrare de pe placa de
bază, amplitudinea semnalului fiind adaptată pentru aceste circuite.
Schema bloc a echipamentului conţine patru plăci de bază şi anume:
1. placa microprocesorului de semnal - DSP;
2. placa microprocesorului master - μP;
3. placa microprocesorului SCADA - μPs;
4. plac surselor de alimentare.

Placa procesorului de semnal

Această placă se compune din:
1. două multiplexoare analogice (MUX A, MUX B) cu câte opt canale, interfaţabile direct cu
intrările convertorului analog-numeric (CAN);
2. convertor analog numeric dual de 16 biti cu timp de conversie de 5 μs, care permite obţinerea a
câte o pereche de valori la fiecare 5 μs. Circuitele de eşantionare şi memorare sunt incluse în CAN;
3. circuitele de intrări numerice, (8 intrări) izolate galvanic prin optocuploare, care admit la intrare
tensiuni de 220 Vc.c. În acest fel nu mai sunt necesare alte adaptări la tensiunea operativa din staţia
de transformare;
4. blocul de memorie de program nevolatilă ROM;
5. blocul de memorie volatila RAM împărţit în 32 kB memorie RAM rapidă şi (1...4)MB memorie
RAM static având conţinutul protejat prin baterie pentru cazurile de cădere a tensiunii de
alimentare;
6. microprocesor de semnal digital - DSP, 50 MHz, 32 biţi;
7. magistrala locală gestionată de DSP;
8. zona tampon (buffer) de comunicaţie cu magistrala procesorului master;
9. bloc de memorie RAM biport, pentru transfer unidirecţional de date spre procesorul dedicat
funcţiilor SCADA.
Procesorul de semnal numeric - DSP, realizează următoarele funcţii ale echipamentului:

63
 a. achiziţia semnalelor analogice cu o frecvenţă de eşantionare de 1000 Hz (20fn) şi menţinerea
acesteia constantă chiar la variaţii ale frecvenţei semnalului achiziţionat;
b. achiziţia semnalelor numerice, necesare algoritmilor de protecţie şi automatizare, cu o
frecvenţă de eşantionare de 1000 Hz;
c. filtrarea numerică a semnalelor analogice;
d. preluarea valorilor de reglaj ale protecţiilor şi automatizărilor de la procesorul decizional
(master) în vederea evaluării variabilelor logice în procedurile de comparaţie;
e. evaluarea variabilelor Booleene necesare tuturor funcţiilor de protecţie şi automatizare;
f. transmiterea variabilelor logice spre procesorul master;
g. calculul valorii efective şi a diverselor defazaje necesare funcţiilor de protecţie, automatizare
şi măsură;
h. memorarea în zona RAM static a eşantioanelor tuturor mărimilor analogice şi numerice în
vederea asigurării funcţiei de perturbograf local. Transferul acestor date se face tot prin
intermediul blocului microprocesorului master;
i. depunerea în zona de memorie RAM biport a tuturor informaţiilor necesare sistemului de
supraveghere-control (SCADA) din staţiile de transformare;

Placa procesorului decizional

Placa procesorului decizional sau master se compune din:
1. microprocesor;
2. interfeţe seriale de comunicaţie;
3. memorie nevolatilă, reinscriptibila prin semnal electric, EEPROM, pentru programe şi pentru
reglaje şi memorie volatila RAM;
4. porturi intrare / ieşire pentru interfaţare cu tastatura şi afisajul cu cristale lichide (ACL);
5. porturi pentru interfaţare cu blocul releelor de execuţie;
6. blocul optocuplor pentru izolarea galvanică de blocul releelor de execuţie.

7. blocul releelor de execuţie.

8. ceas de timp real (Ceas Real);
9. magistrale locale;
10. buffer de comunicaţie cu blocul microprocesor DSP.
Pentru verificarea integrităţii circuitelor de comandă de declanşare se utilizează schema de principiu
prezentată. Schema supraveghează continuitatea circuitului de declanşare şi printr-o logică
adecvată, se emite o semnalizare în cazul unui defect pe acest circuit. În cazul în care căderea de
tensiune pe rezistenţa de sarcina R, depăşeşte limitele reglate, funcţie de curentul absorbit de bobina
de declanşare, se emite semnalizarea de alarmare;
64
Placa procesorului decizional asigură implementarea următoarelor funcţii:
a. funcţia de comunicaţie cu un calculator PC prin intermediul serialei RS 232C pentru
transmiterea reglajelor spre echipament şi pentru extragerea informaţiilor din echipament în
cadrul funcţiei de perturbograf local;
b. funcţia de comunicaţie în cadrul structurii SCADA, implementata la nivelul staţiei de
transformare, prin intermediul magistralei seriale field-bus, în bucla de curent. Este o funcţie
deosebit de importantă având în vedere că prin aceasta se asigură integrarea echipamentului
de protecţie, automatizare şi masură în structurile de supraveghere şi control ale staţiei;
c. funcţia de comunicaţie locală operator-echipament prin porturile de interfaţare cu tastatura şi
afisajul cu cristale lichide;
d. prelucrarea variabilelor logice preluate de la blocul microprocesor DSP pentru
implementarea funcţiilor de protecţie şi automatizare. Procesorul master prelucrează numai
variabile booleene şi este singurul care are o "imagine" de ansamblu asupra procesului
supravegheat. Având la dispoziţie toate informaţiile necesare poate lua deciziile majore de
comandă declanşare, anclanşare şi de semnalizare;
e. emiterea comenzilor de declanşare, anclanşare spre echipamentul primar de comutaţie;
f. emiterea semnalizărilor de tip contact spre exterior, păstrând astfel compatibilitatea cu
actualele sisteme de supraveghere existente în staţiile de transformare.

Placa surselor de alimentare

Asigura alimentarea cu diversele tensiuni necesare funcţionarii echipamentului. Se compune dintr-o
sursă de alimentare principală de 220 Vc.c./ 24 Vc.c., 50W care asigură şi izolaţia galvanică faţă de
exterior şi mai multe surse secundare care asigură tensiunile de ±15 Vc.c., ±12 Vc.c. şi 5 Vc.c.
Blocul surselor de alimentare este montat separat şi este ecranat pentru a evita perturbarea
circuitelor electronice.

65
 Protecţia EPAC este un releu numeric complet . El este construit pentru a face o protecţie
selectivă şi rapidă a reţelelor de transport şi distribuţie. El prelucrează orice tip de defect electric
care poate apărea pe liniile şi cablurile unei reţele. Deoarece este construit modular el poate fi
adaptat pentru toate caracteristicile reţelei care trebuie protejată .
Protecţia EPAC nu poate fi folosită ca o simplă protecţie de distanţă sau ca o parte a unei
scheme de teleacţiune .Ea încorporează două moduri standard de teleprotecţie :
-protecţie direcţională, în particular folosită pentru liniile scurte. Ea este prevăzută cu patru
zone de protecţie în faţă şi o zonă de protecţie în spate.
-izolarea nodului, în particular folosită pentru protecţia împotriva defectelor din noduri .
Protecţia EPAC este în particular folosită pentru protecţia reţelelor de transport din
următoarele motive :
-acţionează foarte repede, aceasta fiind o cerinţă esenţială în reţelele de transport .
-este capabilă să asigure circulaţia de putere pe o singură fază în cazul unei simple puneri la
pământ
Protecţia EPAC mai poate fi folosită în reţelele de distribuţie a energiei electrice din
următoarele motive :
-încorporează funcţia de teleprotecţie adaptată la liniile ramificate.
-are o bună toleranţă la conţinut mare de armonici, care este frecvent întâlnit în acest tip de
reţele .
Funcţiile principale ale protecţiei de distanţă EPAC sunt :
-selecţia fazei;
-direcţia defectului;
-măsurarea distanţei până la locul defectului.
Funcţii suplimentare :
-protecţia la suprasarcină;
-protecţia la scăderea de tensiune;
-protecţia la supra tensiune.

Descrierea structurii hard

Protecţia EPAC este construită în jurul unui ansamblu de module de bază.

Această bază este compusă dintr-o sursă de alimentare stabilizată şi izolată şi următoarele
unităţi de informaţie:
- tabloul transformatoarelor de intrare QTF;
- tabloul procesorului CPU-TMS;
- tabloul acţionării IO-1 şi IO-2 şi intrare/ieşire.
Opţional, următoarele tablouri pot fi adăugate fără modificări ale schemei prescrise:

66
 - o placă managerială AFF pentru display-ul unităţii;
- o placă managerială AC pentru display-ul de pe placa frontală a unităţii, înregistrator de
perturbaţii TPE şi diverse moduri de comunicare;
- o placă de acţionare a IO-2 şi ieşire sau o placă secundară a IO-1 şi IO-3 şi intrare/ieşire.
Protecţia EPAC primeşte valorile analogice de la traductoarele de măsură. Placa
transformatoarelor QTF are următoarele funcţii:
1. adaptează aceste valori pentru folosire şi izolează cu respect pentru perturbaţii;
2. filtrează semnalul şi comandă eliminarea frecvenţelor înalte care nu pot fi eşantionate
corect. Pentru aceasta se folosesc filtre antiîntoarcere
Aceste valori sunt transmise plăcii CPU – TMS care are următoarele funcţii:
1. multiplexează şi apoi eşantionează valorile analogice de la filtru;
2. pentru a fi sigur că este pe 12- biţi, convertorul analog-digital converteşte informaţia cu o
rată de 24 de eşantioane pe perioadă. Numărul acestor operaţii este comandat din afară în format
analog pentru a fi redus la minim deoarece exactitatea acestor operaţii este legată de exactitatea
componentelor;
3. furnizează algoritmilor folosiţi, valorile cerute de EPAC pentru luarea deciziilor. Funcţiile
logice ale EPAC folosesc aceste valori şi primesc un mesaj logic de la placa IO pentru a formula
ordinele şi semnalizările.
Ordinele de acţionare şi semnalizările sunt transmise de către placa CPU-TMS plăcilor IO
echipate cu contacte.

67
Funcţionarea plăcilor
Placa transformatoarelor QTF
Această placă este folosită pentru transformarea valorilor analogice preluate de la transformatoarele
coborâtoare în valori care sunt compatibile cu electronica EPAC. Ea include:
- 3 transformatoare de curent de fază cu 2 înfăşurări primare, una cu curent nominal de 5A şi una de
1A(T1, T2, T3);
- pentru reţelele cu neutru direct legat la pământ: 1 transformator de curent rezidual cu 2 înfăşurări
primare, una de 5A, cealaltă de 1A(T4); un transformator de curent dedicat pentru defectul de punere
la pământ direcţional;
- 3 transformatoare de tensiune de fază(T5,T6,T7);
- 1 transformator de tensiune de bază(T8);
- 1 trafo de tensiune pentru compensarea curentului de secvenţă zero al liniilor paralele;
- 1 dispozitiv de protecţie de supratensiune;
- 1 filtru analog anti-supravalori pentru intrare.

Placa procesorului CPU – TMS

Această placă realizează:
- conversia analog – numerică a semnalului de la placa QTF;
- managementul protecţiei în funcţie de starea semnalului;
- comunicarea cu elementele de legătură şi plăcile periferice.

Conversia analog numerică

Curentul de intrare este scanat de două ori cu două amplitudini 1 şi 2.
Convertorul analog – numeric este alimentat de un convertor DC – DC care elimină perturbaţiile
sursei de putere.
Canalele sunt eşantionate cu o rată de 24 eşantioane pe perioadă, acestea fiind convertite cu 12 biţi
ADC. Se obţin următoarele informaţii:
- curentul codat în 15 biţi + semn;
- tensiunea codată în 15 biţi + semn.

Procesarea
Placa este un procesor de semnal 320 – C25TMS folosit pentru operaţiile de procesare. Procesorul
poate opera cu un ceas de 50Hz. El controlează frecvenţa eşantioanelor, împărţind în 24 de
impulsuri frecvenţa fundamentală a reţelei. Pentru a face aceasta el măsoară această frecvenţă cu o
metodă de trecere prin zero. TMS formează semnalul pentru filtrare şi după aceea calculează
valorile protecţiei. TMS culege valorile logice de intrare şi le combină cu rezultatele calculelor de
protecţie pentru operaţiile de luare a deciziilor. Aceste decizii sunt materializate prin intermediul
releului de acţionare şi contactele de semnalizare.
TMS mai managerizează ledurile de pe panoul frontal şi legăturile seriale ale plăcii CPU – TMS.
Placa CPU – TMS are mai multe memorii:
- RAM – memoria de lucru;
- PROM – memorie programabilă.

Interfeţe
Placa este echipată cu led-uri care indică starea de funcţionare.
Placa este RS232 legată serial cu panoul frontal, dar nu poate fi accesată de pe acesta. Această
legătură este folosită pentru dialogul cu un PC.
Placa CPU – TMS este conectată cu următoarele plăci:
- placa de achiziţie a valorilor analogice QTF;
- placa IO – 1.
Nu poate fi conectată cu următoarele placi:
- placa managerială AFF a afişajului unităţii de pe panoul frontal (opţională);

68
- placa managerială AC a afişajullui unităţii de pe panoul frontal al înregistratorului de perturbaţii
TPE (opţională);
- plăcile adiţionale IO-1, IO-2 sau IO-3 (opţionale).

Plăcile de intrare/ieşire
Fiecare placă are TS intrări logice, TC contacte de semnalizare şi DEC relee de comandă.
Placa IO are 8 intrări logice care sunt izolate şi filtrate de optocuploare. Aceste intrări sunt
concepute pentru a rezista la condiţiile de mediu din staţie.
Display LCD
μP 216 caractere
5×I
6×U
TMA MAD PDM
Semnalizări
de stare

27 relee
semnalizare
reset
μP IC

24 LED-uri
semnalizare

UC
Panou
operator
6 relee
24 taste
comandă

24 intrări Interfaţă
binare serială RS232

Interfaţă
fibră optică

alimentare
220 Vcc magistrală de date

magistrală de comenzi
Structură hardware 7SA513

69
 Protecţia numerică de linie 7SA513 este echipată cu microprocesoare puternice. Acestea asigură
procesarea digitală completa a tuturor funcţiilor, de la achiziţia datelor din circuitele de măsură,
până la semnalele de declanşare pentru întreruptoare.
Traductoarele mărimilor analogice (TMA) transformă curenţii şi tensiunile de la
transformatoarele de măsură ai celulei, în semnale interne specifice. Protecţia are cinci intrări de
curent şi şase intrări de tensiune. Patru din intrările de curent sunt pe linia protejată (curenţii fazelor
şi al nulului) iar a cincea intrare, dacă este folosită, se leagă la neutrul unui transformator de forţă,
pentru folosirea mărimii la direcţionalizarea protecţiei homopolare. Cele şase tensiuni sunt:
tensiunile fazelor şi a nulului iar ultimele două, dacă se utilizează, se leagă: una pentru tensiunea
barei (pentru sincronizare), iar cealaltă la triunghiul deschis al înfăşurării de 100V a
transformatoarelor de tensiune (pentru protecţia homopolară).
Mărimile de la traductoare sunt aduse la modulul de achiziţii de date (MAD) . Aceasta conţine câte
două amplificatoare de intrare pentru fiecare din cele 11 mărimi analogice, elemente de eşantionare,
multiplexoare, convertoare analog-numerice şi circuite de memorare. Cele două amplificatoare pe
fiecare intrare au un factor de amplificare diferit pentru obţinerea de erori minime de măsurare în
cele două regimuri limită, sarcină şi scurtcircuit. Acest modul mai cuprinde şi filtre pentru
eliminarea interferenţelor exterioare .
Datele obţinute în modulul de achiziţie sunt prelucrate de procesorul de date măsurate
(PDM).Acesta realizează toate măsurătorile precum:
-filtrarea şi formatarea mărimilor măsurate;
-monitorizarea permanentă a curenţilor şi tensiunilor măsurate;
-monitorizarea permanentă a condiţiilor de demaraj pentru toate funcţiunile protecţiei;
-calculul impedanţelor celor şase bucle
Unitatea centrală (UC) controlează secvenţele logice ale întregii protecţii şi administrează transferul
datelor între modulele interne şi între acestea şi interfeţele cu exteriorul. De asemenea unitatea
centrală mai gestionează ceasul intern în timp real şi modulele de mesaje şi semnalizări.
La unitatea centrală sunt aduse intrările şi ieşirile binare pentru comunicarea cu exteriorul.
Intrările binare aduc informaţii de poziţii şi stări primite de la celula sau de la capătul opus al liniei.
Ieşirile cuprind comenzile către întreruptor, semnalizări locale şi la distanţă .
Pe panoul frontal se găsesc indicatoare optice (LED-uri) şi un display alfanumeric (LCD)
de unde se pot obţine informaţii despre evenimente, condiţii de funcţionare şi valorile unor mărimi
măsurate.
Tot pe panoul frontal se află o minitastatură în conexiune directă cu display-ul alfanumeric
şi în comunicare cu protecţia. De aici se pot introduce toate datele operaţionale necesare protectiei şi
se pot apela informaţii stocate în urma funcţionării protecţiei.

70
 ME AE blocare

funcţionare

4 relee
semnalizare
reset
Panou
operator
μP 2 LED-uri
semnalizare

2 relee
comandă

intrări Display LCD

216 caractere
binare

Interfaţă
serială RS232

Interfaţă
fibră optică
alimentare

Protecţia diferenţială 7UT51

ME – bloc de intrare
AE – modul analogic de intrare: amplificatoare de intrare, elemente de eşantionare/memorare,
multiplexoare, convertoare analog/numerice, memorii
μP- unitate centrală

71
 TT placa PSD
uR placa PG
FTJ
LCD
uS FTJ

RAM
uT FTJ ROM
ROM
u0 FTJ programabil

MUX AAP CAN PSD RAM EEPROM

TC
iR FTJ PG

iS FTJ Panou I/O Releu Intrări

de ceas
LED serial ieşire contact
control
iT FTJ

i0 FTJ panou frontal I/O binare

circuite de intrare

AAP - amplificator programabil

PSD - procesor semnal digital
PG - procesor general

72
SEPAM 2000

73
 9. STABILITATEA STATICĂ ŞI DINAMICĂ
A SISTEMELOR ELECTROENERGETICE

Expresiile puterilor generatorului sincron.

Puterile disponibile – activă şi reactivă – la bornele generatorului sincron în regim
permanent simetric sunt determinate de parametrii nominali: puterea activă nominală (Pn),
factorul de putere nominal ( cos φn ), tensiunea nominală (Un). În funcţie de parametrii nominali
şi de alte delimitări se construiesc diagramele de putere disponibile sau de performanţe ale
turbogeneratoarelor şi hidrogeneratoarelor.
Dacă se neglijează anizotropia generatorului sincron şi rezistenţele înfăşurărilor statorice,
atunci ecuaţia de funcţionare a generatorului sincron în regim permanent devine:
E =U+jXsI
Pe baza acestei ecuaţii se poate trasa diagrama fazorială, considerând ca origine de fază
tensiunea la bornele generatorului.

Fig. 9.1. Diagrama fazorială a generatorului sincron funcţionând în regim permanent normal.

În continuare, se va considera regimul de funcţionare inductiv al generatorului sincron cu

poli înecaţi (turbogeneratorul), în care curentul este defazat cu unghiul φ în urma tensiunii (fig.
6,a). În aceste condiţii, pentru regimul nominal de funcţionare caracterizat de U =Un , I = In şi E
= Ef = En , în ipoteza că tensiunea la borne este constantă, se trasează semicercul CE cu centrul în
punctul O’ şi rază O’N, care reprezintă locul geometric al punctelor de funcţionare cu tensiune
electromotoare constantă. De asemenea, se trasează semicercul CI cu centrul în O şi rază ON,
care reprezintă locul geometric al punctelor de funcţionare cu putere aparentă constantă,
respectiv curent statoric constant. Punctul de intersecţie al celor două semicercuri reprezintă
punctul de funcţionare nominal N, pentru care atât t.e.m. E, cât şi curentul statoric I sunt
maxime.
Dacă se înmulţeşte fiecare lungime a fazorilor U =Un , E = En şi Xs I = Xs In , din
diagrama fazorială a generatorului sincron (fig. 9.1,a), cu raportul Un X s se obţine o diagramă a
puterilor, în care lungimea fazorului ON devine egală cu puterea aparentă nominală Sn (fig.
9.1,b).
Pentru construirea diagramei de puteri s-a ales un sistem de axe rectangulare P-Q cu
centrul în O şi axa Q suprapusă cu fazorul tensiunii U =Un . Proiecţia lui Sn pe axele orizontală şi
verticală reprezintă puterea reactivă nominală Qn, respectiv puterea activă nominală Pn, ale căror
expresii sunt:
E nU n
Pn  U n I n cos n  sin  n
Xs
EU U2
Qn  U n I n sin  n  n n cos n  n
Xs Xs
Stabilitatea funcţionării generatoarelor sincrone
Stabilitatea statică (la perturbaţii de amplitudine mică şi cu viteză de variaţie redusă) se poate
analiza considerând schema de conectare a unui generator sincron cu poli înecaţi conectat la o
bară de putere infinită.

74
 Fig. 9.2 Conectarea la reţea a unui generator sincron

Xe – reactanţa echivalentă totală a elementelor prin care generatorul este conectat la reţea
(linie, transformator).
Puterea activă injectată de generator în reţea poate fi exprimată în funcţie de două
tensiuni şi de defazajele dintre acestea:
EfU UV
P sin  i  sin 
Xd Xe
în care i – unghiul intern al maşinii (defazajul dintre tensiunea electromotoare Eq şi tensiunea U.
 - unghiul de defazaj între tensiunile U şi V.

Fig. 9.3 Dependenţa puterii active a unui generator de unghiul intern

Dintre cele două puncte de intersecţie 1 şi 2 punctul 1 este punct de funcţionare stabil iar
punctul 2 este punct de funcţionare instabil.
Dacă generatorul este prevăzut cu regulator automat de tensiune, acesta poate modifica
zona de funcţionare stabilă ((0,)) prin trecerea la o caracteristică de funcţionare artificială:

Fig. 9.4 Caracteristica de stabilitate artificială

Pe caracteristica artificială unghiul maxim de funcţionare stabilă creşte de la /2 la cr.

Expresiile puterilor active şi reactive transmise spre sistem de un generator cu poli

aparenţi sunt:

75
 Dependenţa puterii active de unghiul intern este prezentată în figura următoare.

Fig. 9.5 Dependenţa puterii active a unui generator cu poli aparenţi de unghiul intern

După cum se constată caracteristica puterii active a unui generator cu poli aparenţi se
compune dintr-o componentă sinusoidală principală peste care se suprapune o a doua
componentă sub forma unei sinusoide de frecvenţă dublă. Amplitudinea celei de-a doua
componente este proporţională cu diferenţa dintre valorile reactanţelor sincrone din axele
longitudinală şi transversală ale generatorului sincron şi nu depinde de t.e.m. Ef a generatorului
sincron. Această armonică de ordinul doi deplasează întrucâtva maximul caracteristicii de putere
a unei maşini cu poli aparenţi, iar unghiul critic δcr pentru care se obţine maximum de putere,
este mai mic de 90. Acest fapt nu trebuie însă privit ca o înrăutăţire a stabilităţii, deoarece
concomitent cu aceasta se micşorează şi unghiul iniţial (δ0 ) pentru valoarea dată a puterii
mecanice Pmec. Dimpotrivă, pentru aceleaşi valori Ef şi Xd, amplitudinea caracteristicii de putere
Pe creşte comparativ cu caracteristica maşinii cu poli înecaţi. Se subliniază că, creşterea puterii
Pe este mai importantă numai la valori foarte mici ale t.e.m. Ef a generatorului, când
amplitudinea caracteristicii fundamentale de putere este de acelaşi ordin ca şi amplitudinea celei
de-a doua armonice.
În condiţiile obişnuite însă, când t.e.m. Ef are o valoare suficient de mare, amplitudinea
celei de-a doua armonice este de cel mult 10-15% din amplitudinea fundamentalei şi, prin
urmare, influenţa ei asupra maximului caracteristicii de putere este foarte redusă (fig.9.5b).
Având în vedere unele complicaţii privind reprezentarea generatoarelor cu poli aparenţi
(adică, cu Xd ≠ Xq ), în calculele de stabilitate statică, acestea se echivalează cu maşini cu poli
înecaţi având reactanţa sincronă egală cu reactanţa sincronă longitudinală a maşinii cu poli
aparenţi Xd , omiţând prin aceasta cea de-a doua armonică a caracteristicii de putere.
Echivalarea unei maşini cu poli aparenţi cu una având poli înecaţi se practică şi în cazurile în
care, pentru precizia calculului, este de dorit să se ţină seama de efectul introdus de polii
aparenţi. În acest caz, în modelul maşinii cu poli înecaţi, se introduce o t.e.m. fictivă care variază
odată cu modificarea regimului de funcţionare a generatorului, în aşa fel încât puterile activă şi
reactivă ale generatorului echivalent să fie aceleaşi ca şi la generatorul cu poli aparenţi. Pentru a
obţine valoarea corectă a unghiului δ, reactanţa sincronă a generatorului echivalent cu poli
înecaţi şi cu t.e.m. variabilă, se va lua egală cu reactanţa transversală Xq a generatorului cu poli
aparenţi.

Pentru analiza stabilităţii dinamice (la perturbaţii de amplitudine mare şi bruşte) se

consideră un generator conecta la reţea printr-o linie dublă.

76
 Fig. 9.6 Schema de conectare pentru analiza stabilităţii dinamice

La producerea unui scurtcircuit pe unul dintre circuitele liniei pot fi considerate două
regimuri:
-regimul de scurtcircuit
-regimul de după eliminarea scurtcircuitului

Pe a
1
1
c
b

dec 
Fig. 9.7 Curbe de funcţionare pentru analiza stabilităţii dinamice

În regimul anterior defectului generatorul funcţionează în punctul a la intersecţia dintre

curba a şi dreapta puterii care trebuie injectată în sistem.
În momentul producerii scurtcircuitului punctul de funcţionare trece pe curba b şi
deoarece puterea pe care o poate transmite generatorul în reţea este inferioară puterii primită la
arbore unghiul intern începe să crească.
La un moment dat funcţionează protecţia (moment care depinde de temporizarea
acesteia) şi generatorul trece pe curba după defect c (corespunzătoare unui singur circuit al
liniei). Se presupune că unghiul intern în momentul eliminării scurtcircuitului are valoarea dec.
Întrebarea care se pune este: generatorul poate să revină în punctul de funcţionare stabilă
1 (deci este stabil dinamic) sau nu?
Dacă se presupune că pe durata scurtcircuitului impedanţa este neglijabilă curba b se
suprapune peste axa O.
Metoda de analiză a stabilităţii se bazează pe criteriul ariilor:

Fig. 9.8 Aplicarea metodei ariilor egale

Criteriul ariilor egale spune că: după eliminarea defectului (punctul c) unghiul intern al
generatorului continuă să crească până în punctul e astfel încât aria de accelerare Aa cuprinsă
între curba de funcţionare pe durata defectului şi puterea care trebuie transmisă în reţea devine
egală cu aria de frânare cuprinsă între puterea ce trebuie transmisă în reţea şi curba de

77
funcţionare după defect. Dacă egalitatea ariilor poate fi atinsă înainte de punctul f generatorul
funcţionează stabil iar în caz contrar nu.

Fig.9.9 Criteriul ariilor pentru un generator

a – funcţionare stabilă
b – funcţionare instabilă
c – cazul critic

Controlul frecvenţei generatoarelor sincrone

Regulatoarele de viteză au rolul de a stabiliza viteza grupurilor generatoare acţionând asupra
supapelor de reglaj şi de a comanda încărcarea grupurilor prin modificarea adecvată a admisiei în turbină
(creşterea puterii de consemn la creşterea consumului, respectiv diminuarea acesteia la scăderea
consumului). Primele regulatoare de viteză au fost de tip mecano-hidraulic.
Regulatoarele astatice sunt constituite dintr-un bloc de amplificare a semnalului de eroare şi un
bloc integrator reglează admisia în turbină astfel încât să readucă viteza respectiv frecvenţa la valoarea
nominală sau la cea de consemn.

Fig.9.10 Regulator astatic

Regulatoarele astatice au o utilitate practică redusă, ele neputând fi utilizate decât în cazul
generatoarelor care alimentează sarcini izolate sau dacă doar unul dintre grupurile generatoare dintr-un
sistem multimaşini contribuie la reglajul frecvenţă-putere. Acest fapt este generat de imposibilitatea fizică
de a prescrie aceeaşi valoare de consemn mai multor generatoare. Astfel, grupurile cu semnale de
consemn mai ridicate au tendinţa de a se încărca, iar celelalte de a se descărca. Se generează astfel o
competiţie între generatoare, fiecare grup încercând să controleze frecvenţa din sistem şi să o aducă la
valoarea care i-a fost impusă.

78
 Pentru a realiza o repartiţie stabilă a variaţiilor de putere între două sau mai multe grupuri
generatoare din cadrul unui sistem electroenergetic, regulatoarele de viteză trebuie să permită o scădere a
frecvenţei atunci când sarcina creşte. O astfel de caracteristică de reglaj se obţine prin adăugarea unei
bucle de reacţie, rezultând un regulator static.

Fig.9.11Regulator de viteză static

Dependenţa dintre frecvenţa sau viteza unghiulară şi puterea mecanică produsă de turbină în
regim permanent defineşte caracteristica statică a grupului generator. În cazul ideal, aceasta este o
dreaptă a cărei pantă este dată de parametrul S cunoscut sub denumirea de statism. Acesta este definit ca
raportul dintre variaţia procentuală a frecvenţei şi variaţia procentuală a puterii mecanice adică

în care: P este puterea nominală a turbinei;

n
f ,f – frecvenţa în regim de sarcină minimă, respectiv sarcină maximă;
Smin Smax
P ,P – puterea în regim de sarcină minimă, respectiv sarcină maximă;
min max
f , ω – frecvenţa respectiv viteza de consemn. De regulă acestea sunt egale cu valorile
ref ref
nominale f0, ω0 (ω0 =2f0).
În ipoteza că , Pmax=Pn Pmin=0(regimul de mers în gol), iar frecvenţa de referinţă este
f , = f0 rezultă:
ref

Valorile tipice ale statismelor grupurilor generatoare se înscriu în plaja 1÷7% (uzual 4-6%). De
exemplu, pentru un regulator cu statismul de 4% (S = 0.04) o variaţie a frecvenţei cu 4% determină o
variaţie a puterii mecanice cu 100%.

Fig.9.12. Caracteristica statică ideală pentru un grup echipat cu regulator static de viteză

79
 BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru, E. Anclanşarea automată a rezervei în instalaţiile electrice, Editura

Tehnică, Bucureşti, 1988

2. Alexandru, E. Protecţia prin relee, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984

3. Asandei, D. Protecţia sistemelor electrice, Editura MATRIXROM, Bucureşti, 1999

4. Iordache, M., Hurdubeţiu, S., Comănescu, Gh. Elemente moderne în realizarea

staţiilor electrice, Editura AGIR, Bucureşti, 2000

5. Ivaşcu, C.E. Automatizarea şi protecţia sistemelor electroenergetice, Orizonturi

Universitare, Timişoara, 1999

6. Mircea, I, ş.a. Noutăţi în domeniul protecţiilor electrice, Editura Universitaria,

Craiova, 1998

7. Vasilievici, A., Andea, P. Aparate şi echipamente electrice, Editura Orizonturi

Universitare, Timişoara, 2000