Protectia de Distanta A Retelelor Electrice

Universitatea ˝TRANSILVANIA˝din Braşov LUCRARE DE ABSOLVIRE
Colegiul Universitar Tehnic

Specializarea TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA ENERGIEI ELECTRICE
PROTECTIA de DISTANTA
1
CUPRINS
1. Introducere …………………………………………………………………………… 3
1.1. Obiectivele sistemelor de protecţie ……………………………………….. 4
1.2. Performanţe impuse protecţiei sistemelor electrice ……………………… 5
1.2.2.1. Selectivitatea …………………………………………………………….. 5
1.2.2.2. Sensibilitatea …………………………………………………………….. 5
1.2.2.3. Rapiditatea ……………………………………………………………… 6
1.2.2.4. Siguranţa ………………………………………………………………… 8
1.2.3. Principiul de funcţionare a instalaţiei de protecţie ………………………. 8
1.2.4. Protecţiile echipamentelor electroenergetice ……………………………. 9
2. Defecte în instalaţii electroenergetice …………………………………………….. 10
2.1. Scurtcircuitul ……………………………………………………………………... 10
2.2. Punerea la pământ ……………………………………………………………… 11
2.3. Arcul electric …………………………………………………………………….. 13
2.4. Scurtcircuite trifazate, bifazate şi monofazat ………………………………… 14
3. Protecţia de distanţă ………………………………………………………………... 22
3.1. Principiul de realizare a protecţiei de distanţă ………………………………… 22
3.2. Relee de distanţă ………………………………………………………………... 24
3.2.1. Releul de distanţă de impedanţă tip ˝ balanţă electrică˝ …………… 24
3.2.2. Releul de distanţă de impedanţă generalizată …………………………. 28
3.2.3. Releul de distanţă de impedanţă pură …………………………………. 31
3.2.4. Releul de distanţă de rezistenţă ………………………………………… 32
3.2.5. Releul de distanţă de impedanţă mixtă ………………………………. 32
3.2.6. Releul de distanţă de admitanţă mixtă …………………………………. 33
3.2.7. Releul de distanţă de cu caracteristici de funcţionare combinate …… 33
3.2.8. Modelarea fizică a caracteristicilor funcţionale ale sistemelor de 34
protecţie de distanţă ……………………………………………………….
3.2.9. Influenţa arcului electric de la locul de scurtcircuit asupra funcţionării 34
protecţiei de distanţă ………………………………………………………
3.2.10. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul supratensiunilor ………… 38
3.2.11. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul pendulărilor în sistem …... 39
3.2.12. Caracteristici de temporizare ale protecţiei de distanţă şi realizarea lor 44
3.2.13. Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă ……………………………….. 46
3.2.14. Erori posibile în determinarea distanţei ………………………………….. 46
3.2.15. Calculul reglajului elementelor de pornire ……………………………….. 47
3.2.16. Calculul reglajului elementului de măsură a distanţei ………………….. 49
3.2.17. Comportarea protecţiei de distanţă la defecte în circuite secundare şi
blocajele prevăzute pentru astfel de situaţii …………………………….. 51
3.3. Schemele clasice ale protecţiilor de distanţă cu relee ………………………. 53
3.3.1. Generalităţi ………………………………………………………………… 53
3.3.2. Protecţii de distanţă utilizate pe liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune 54
3.4. Protecţii de distanţă numerice ………………………………………………….. 55
2
3.4.1. Sistemul de supervizare, comandă şi achiziţii de date SCADA ………. 56

3.4.2. Protecţia digitală complexă ˝ DIPA – 100 ˝ ……………………………….. 59
3.4.3. Funcţii speciale şi integrare în SCADA …………………………………… 61
3.4.3.1. Interfaţa de supervizare mărimi binare/ analogice şi comunicaţii
cu sistemul de teleconducere SCADA.miniACE ……………………. 62
3.4.3.2. Extensie teleconducere SCADA. CDR ……………………………… 62
3.4.3.3. Extensie de comandă în instalaţii prin SCADA şi SCADA.CD …… 63
3.4.3.4. Modul de funcţionare al echipamentului DIPA – 100 la protecţia de
distanţă ………………………………………………………………….. 63
3.4.3.5. Caracteristica treptelor de impedanţă ……………………………….. 69
3.4.3.6. Caracteristica de măsură de demaraj ……………………………….. 72
3.4.3.7. Blocajul la pendulaţii al protecţiilor numerice ……………………….. 72
3.4.3.8. Sensibilizarea protecţiei la conectarea pe defect …………………... 74
3.4.3.9. Blocajul la arderea siguranţelor ………………………………………. 75
3.4.3.10. Funcţia de teleprotecţie ……………………………………………….. 76
3.5. Protecţia completă a unei linii de înaltă tensiune …………………………… 78
4. Stand experimental …………………………………………………………………. 79
4.1. Protecţia de distanţă PD 3/2 …………………………………………………... 79
4.1.1. Destinaţie ………………………………………………………………….. 79
4.1.2. Modul de funcţionare al protecţiei ………………………………………. 80
4.1.3. Exemplu de stabilire a reglajelor pentru protecţia de distanţă PD 3/2 85
4.1.4. Caracteristici tehnice principale ale protecţiei de distanţă PD 3/2 …... 86
4.2. Divizorul rezistiv 220/24 Vcc …………………………………………………... 87
4.3. Descrierea funcţionării standului experimental ………………………………. 94
4.4. Propunere de lucru al lucrării de laborator …………………………………… 95
5. Bibliografie …………………………………………………………………………… 96
97
3
1. INTRODUCERE
1.1. Obiectivele sistemelor de protecţie
Sistemele de protecţie sunt ansamble de dispozitive automate simple sau

complexe, realizate de regulă cu relee de comutaţie dinamică sau statică, sau cu
sisteme de calcul, instalate pe echipamentele sistemelor energetice, cum sunt:
 generatoare
 transformatoare
 bare colectoare
 linii, etc.
cu rolul de a supraveghea funcţionarea acastora.
În cazul depăşirii peste anumite limite a parametrilor ce caracterizează regimul normal
de funcţionare al acestora, instalaţiile de protecţie intervin în mod obiectiv, activ,izolând
echipamentul în care a apărut defectul de restul instalaţiilor sistemului energetic dacă
este pusă în pericol integritatea echipamentului sau funcţionarea normală a sistemului
energetic.
De regulă izolarea se realizează prin deconectarea întrerupătoarelor prin care
echipamentul se conectează la sistemul energetic. În cazul în care modificarea
parametrilor în raport cu valorile normale nu pune în pericol iminent echipamentul
protejat sau sistemul energetic, instalaţiile de protecţie vor semnaliza regimul anormal
de funcţionare.
În cazul în care instalaţiile de protecţie nu-şi îndeplinesc funcţiile, defectele şi
regimurile anormale se pot transforma în avarii, adică sistemul energetic va funcţiona în
aşa fel încât nu mai poate asgura alimentarea cu energie electrică a consumatorilor nici
măcar la limita inferioară a parametrilor ce caracterizează calitatea energiei electrice.
Separarea automată a echipamentului defect de restul elementelor sistemului
energetic urmăreşte trei obiective principale:
 Să împiedice dezvoltarea defectului, respectiv extinderea acestuia asupra
altor instalaţii din sistemul energetic şi o eventuală transformare în avarie
de sistem.
 Să restabilească un regim normal de funcţionare pentru sistemul
energetic, asgurând continuitatea în alimentare a consumatorilor în
condiţii de calitate a energiei cât mai bune.
 Să limiteze deteriorarea prin efecte termice şi electrodinamice ale
curentului de scurtcircuit a echipamentelor în care s-aprodus defectul.
Aceste deteriorări pot avea consecinţe economice deosebit de grave
datorită costilui ridicat al acestora,precum şi a timpilor de indisponibilitate
a echipamentelor avariate.
Instalaţiile de protecţie contribuie la asigurarea următoarelor cerinţe de
exploatare ale sistemului energetic:
 continuitate şi siguranţă în exploatare;
 calitate ridicată a energiei electrice furnizate;
 integritatea echipamentelor componente ale sistemului energetic.
4
1.2. Performanţe impuse protecţiei sistemelor electrice
Datorită complexităţii problemelor pe care trebuie să le rezolve instalaţiile de

protecţie, acestora li se impun o serie de condiţii, dintre cele mai importante sunt:,
rapiditate, selectivitate, sensibilitate şi siguranţă în funcţionare.
1.2.1. Selectivitatea
Prin selectivitatea unei instalaţii de protecţie se înţelege capacitatea acesteia de
a deconecta de restul sistemului energetic numai şi numai echipamentul în care a
apărut defectul, prin intermediul celor mai apropiate intrerupătoare. În cazul în care, din
anumite motive acest lucru nu se poate realiza, instalaţia de protecţie trebuie să izoleze
defectul prin deconectarea intrerupătoarelor imediat urmatoare, astfel încât să fie
deconectaţi cât mai puţini consumatori.
Fig. 1.1. Schema zonelor protejate într-un Sistem Electroenergetic
Realizarea condiţiei de selectivitate impune instalaţiei de protecţie următoarele:

 să acţioneze la defecte în echipamentul protejat;
 să nu acţioneze la defecte pe elementele vecine, lăsând posibilitatea
lichidării defectului de către protecţiile acestora, dar fiind pregătit să intervină
dacă defectul nu a fost lichidat.

1.2.2. Sensibilitatea
Prin sensibilitatea unei instalaţii de protecţie se înţelege capacitatea acelei protecţii
de a acţiona la toate defectele pentru care a fost prevăzută, indiferent de valorile
5
mărimilor electrice supraveghete cu ajutorulcărora se determină momentul apariţiei

defectului.
Problema sensibilităţii unei instalaţii de protecţie se pune domeniul mărimilor, situat
în vecinătatea regimului normal de funcţionare a elementului protejat.
Sensibilitatea unei instalaţii de protecţie se evaluează cu ajutorul coeficientului de
sensibilitate.
Coeficientul de sensibilitate depinde de:
 valoarea minimă a curentului de scurtcircuit calculat Isc.min.c ,
 valoarea curentului de pornire a protecţiei Ipp .
(1.1.)
Datorită neglijării componentelor active ale impedanţelor buclelor de scurtcircuit,
valoarea curentului de scurtcircuit real Isc.min.r. din echipamentul protejat este mai mică
decât cea determinată prin calcul:
(1.2.)
Protecţia de curent trebuie să acţioneze şi la valoarea minimă a curentului de
scurtcircuit, adică:
(1.3.)
Din relaţiile anterioare rezultă relaţia coeficientului de sensibilitate.
(1.4.)
Rezultă că valoarea coeficientului de sensibilitate este întotdeauna supraunitară.
Din acest motiv în cazul protecţiei maximale de curent, creşterea sensibilităţii se obţine
prin:
 blocaj de minimă tensiune;
 filtre de componente simetrice.
În cazul protecţiei diferenţiale creşterea sensibilităţii se obţine prin:
 utilizarea transformatoarelor cu saturaţie rapidă;
 folosirea releelor diferenţiale cu frânare.
1.2.3. Rapiditatea
Este una din condiţiile cele mai importante pe care trebuie să le îndeplinească
instalaţia de protecţie, în primul rând cele care echipează echipamente de tensiuni
înalte şi foarte înalte.
Această condiţie este determinată de implicaţiile şi consecinţele pe care le are
deconectarea cu întârziere a echipamentului în care s-a produs defectul, atât asupra
acestuia cât şi asupra funcţionării sistemului energetic.
Dintre aceste consecinţe menţionez:
a. Pericolul pierderii stabilităţii de funcţionare în paralel a generatoarelor
sincrone în timpul scurtcircuitelor, aceasta constituie cea mai periculoasă
avarie din sistemul energetic. Dacă scurtcircuitul este lichidat într-un timp
suficient de mic, pericolul ieşirii din sincronism a generatoarelor sincrone se
reduce cu atât mai mult cu cât timpul de deconectare este mai redus.
6
Fig. 1.2. Schema de conectare a unui generator sincron la sistemul energetic,

prin două linii paralele
În cazul scurtcircuitelor, are loc descărcarea de putere activă a generatoarelor

sincrone în funcţie de tipul defectului şi de distanţa de la generator la defect. Ca urmare
creşte viteza motoarelor primare şi valoarea unghiului intern δ. Dacă defectul este
lichidat într-un timp suficient de scurt, pericolul ieşirii din sincronism a generatoarelor
sincrone se reduce şi timpul de deconectare este mai redus.
Influenţa timpului de lichidare al scurtcircuitelor asupra stabilităţii dinamice a
sistemului electroenergetic rezultă din analiza caracteristicilor corespunzăto-
are cazului unui generator sincron conectat la sistemul electroenergetic.
Caracteristicile din fig. 1.3. corespund următoarelor situaţii:
Fig.1.3. Caracteristica
unde:
caracteristica 1 – regimul normal de funcţionare;
caracteristica 2 – regim de scurtcircuit în K;
caracteristica 3 – regim normal după deconectarea liniei de
către protecţie.
b. Tensiunea de alimentare a consumatorilor din zonă se reduce pe durata
scurtcircuitului. La un scurtcircuit pe linia L, fig. 1.4., tensiunea remanentă pe
barele centralei , fig. 1.5., în acest caz se reduc cuplurile motoarelor
asincrone , iar turaţia scade. Dacă scurtcircuitul este lichidat într-
un timp scurt, durata menţinerii unei tensiuni scăzute pe bare este de
asemenea mică, iar micşorarea turaţiei motoarelor asincrone nu este
pronunţată. Restabilirea tensiunii după lichidarea defectului într-un timp scurt
îmbunătăţeşte posibilitatea revenirii la o funcţionare normală a motoarelor
asincrone. În caz contrar este posibil ca autopornirea să nu mai poată avea
loc şi motoarele să se oprească.
c. Echipamentele energetice parcurse de curenţi de scurtcircuit, precum şi
elementul în care a apărut defectul sunt afectate prin efectele termice şi
electrodinamice ale curenţilor, precum şi de către arcul electric de la locul
defectului în funcţie de timpul eliminării acestuia.
7
Fig.1.4. Schema electrică a unei centrale electrice
Timpul total de lichidare al unui defect tt este compus din timpul de acţionare a
protecţiei tIP şi timpul propriu de deconectare a întrerupătorului tDI.
Timpul propriu de deconectare a întrerupătorului tDI depinde de tipul
întrerupătorului, iar la întrerupătoarele moderne, acesta este
.
(1.5.)
Fig.1.5. Variaţia în cazul unui scurtcircuit pe linia L
1.2.4. Siguranţa
Prin siguranţă se înţelege capacitatea protecţiei de a acţiona întotdeauna corect,
numai şi numai atunci când sunt îndeplinite condiţiile de acţionare şi niciodată în lipsa
acestor condiţii.
1.3. Principiul de funcţionare a instalaţiei de protecţie

Din mulţimea valorilor posibile ale mărimilor electrice ce caracterizează
funcţionarea elementelor protejate, instalaţiile de protecţie trebuie să selecteze
submulţimi caracteristice regimurilor anormale sau de defect şi să eleboreze, în baza
unui algoritm logic, comenzi de semnalizare sau de declanşare.
Regimul de funcţionare al elementului protejat este supravegheat de instalaţia
de protecţie, care trebuie să conţină asemenea elemente încât să poată deosebi
funcţionarea în regim normal, anormal sau de defect. Instalaţia de protecţie trebuie să
stabilească cu precizie dacă defectul este în elementul protejat sau în afara lui. În cazul
defectului intern, instalaţia de protecţie trebuie să comande declanşarea
întrerupătoarelor,iar în cazul defectului extern, nu trebuie să acţioneze decât în cazul în
care defectul nu a fost lichidat de către instalaţia de protecţie a acelui element vecin.
Pentru a putea îndeplini aceste funcţii, instalaţia de protecţie primeşte în
continuu informaţii referitoare la regimul de funcţionare a elementului protejat cu
ajutorul transformatoarelor de măsură (TT şi TC).
8
În afară de TT şi TC , instalaţia de protecţie mai cuprinde următoarele

subansamble de bază:
a. Blocul de intrare, sau blocul elementelor de măsură, care prelucrează datele
primite de la TT şi TC ,rezultatul acestei prelucrări fiind transmis blocului
următor.
Prelucrarea în blocul de intrare constă în:
 eliminarea semnalelor parazite, a zgomotelor,a armonicelor prin filtrare
 adaptarea nivelului semnalului la nivelul cerut de blocul de prelucrare şi
decizie, prin amplificare sau atenuarea mărimilor
 obţinerea componentelor simitrice: inversă şi homopolară ale curenţilor şi
tensiunilor pentru protecţia împotrva defectelor nesimetrice.
b. Blocul de prelucrare şi decizie , numit şi bloc principal al instalaţiei de protecţie,
primeşte mărimile de ieşire din blocul de intrare şi le prelucrează după un
algoritm mai simplu sau mai complicat în funcţie de gradul de complexitate al
instalaţiei de protecţie. În urma acestei prelucrări se stabileşte cu precizie
momentul apariţiei unui defect, se localizează elementul protejat în care s-a
produs evenimentul şi se adoptă strategia de eliminare a acestuia în funcţie de
poziţia sa.
Determinarea momentului apariţiei şi localizarea evenimentului este rezultatul a
două categorii de operaţii efectuate şi anume:
 controlul amplitudinii şi/sau defazajului, analogic;
 operaţii cu caracter logic.
c. Blocul de execuţie primeşte comenzi de la blocul de prelucrare şi decizie , le
transmite bobinei de declanşare a întrerupătorului şi semnalizează transmiterea
comenzii de declanşare sau apariţia unui regim anormal.
1.3.1. Protecţiile echipamentelor electroenergetice
Protecţiile echipamentelor electroenergetice se împart în:

 protecţii de bază;
 protecţii de rezervă;
 protecţii auxiliare.
Toate echipamentele protejate importante din sistemul energetic sunt prevăzute
cu instalaţii de protecţie specializate împotriva tuturor tipurilor de defecte şi regimuri
anormale posibile. Aceste protecţii, care sesizează în cele mai bune condiţii de :
sensibilitate, selectivitate,rapiditate şi siguranţă un anumit tip de defect se numesc :
protecţii de bază şi le revine principala responsabilitate în deconectarea elementului
protejat.
În condiţi reale de funcţionare apar situaţii când protecţia de bază nu reuşeşte să
lichideze defectul datorită unor cauze obiective cum sunt:
 funcţionarea necorespunzătoare a protecţiei;
 refuzul întrerupătorului de a executa comanda de declanşare.
În aceste condiţii, defectul continuă să fie alimentat, iar consecinţele se
amplifică. Pentru a preveni asemenea situaţii, pe lângă protecţia de bază se prevede şi
o protecţie de rezervă, care acţionează numai atunci când protecţia de bază nu a
lichidat defectul.
9
Protecţia de rezervă poate fi:

 protecţia de rezervă locală, realizată prin instalarea unei protecţii suplimentare pe
acelaşi element şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- este realizată pe un alt principiu de funcţionare decât protecţia de bază;
- este conectată la alte înfăşurări ale TT şi TC, prin alte circuite secundare;
- este alimentată din alte surse de tensiune operativă decât protecţia de bază.
Protecţia de rezervă locală este ineficientă în cazul blocării întrerupătorului şi
acţionează cu o anumită temporizare faţă de protecţia de bază.
 protecţia de rezervă de la distanţă este realizată prin protecţiile elementelor vecine
celui în care a apărut defectul şi care intervine, cu o oarecare temporizare, numai în
cazul în care protecţia de bază a acelui element nu a lichidat defectul. Această
protecţie este eficientă şi în cazul blocări unui întrerupător.
2. Defecte în instalaţii electroenergetice
Defectele care apar în instalaţiile electrice sunt foarte complexe, atât ca

desfăşurare, cât şi din punctul de vedere al efectelor pe care le pot produce. Deşi este
posibilă o împărţire a defectelor după cauza şi după natura lor, în practică este greu de
distins cărei categorii îi aparţine defectul care a avut loc, dat fiind că cel mai adesea
apar defecte combinate şi nu se poate şti care a fost cauza şi care efectul. Trebuie
adăugat, de asemenea, că întâmplarea joacă, adesea, un rol important în evoluţia
defectului.
În clasificarea defectelor din instalaţiile electrice, după natura lor, trebuie
menţionate în primul rând cele care constau în deteriorarea (străpungerea sau
conturarea) izolaţiei. Marea majoritate a defectelor reprezintă o formă sau alta de
deteriorare a izolaţiei, fie că aceasta este constituită din materiale izolante special
prevăzute, fie că este reprezentată de mediul izolant natural (aerul), deteriorarea
constând în acest caz în anularea calităţilor izolante ale spaţiului de aer. Diferitele
forme sub care se manifestă acest defect general sunt: scurtcircuitele monofazate,
bifazate sau trifazate şi punerile la pământ simple sau duble, fiecare dintre aceste
genuri de defecte având caractere şi manifestări deosebite, după natura reţelei
electrice în care survin.
2.1. Scurtcircuitul
Este cel mai grav defect, el se poate produce între trei faze, între două faze sau
între o fază şi pământ (în reţelele cu punctul neutru legat la pământ). Străpungerea sau
conturnarea izolaţiei creează, pentru curent, un drum de rezistentă în general mică,
mult mai mică decât a consumatorilor, ceea ce duce la creşterea deosebită a
curentului, care devine astfel un "curent de scurtcircuit" .
Curentul de scurtcircuit, având o valoare mare, provoacă o creştere a căderii de
tensiune în generatoare şi în toate impedanţele pe care le parcurge, ducând în felul
acesta la o scădere generală a tensiunii în reţea, cu efecte dăunătoare asupra
consumatorilor şi asupra funcţionarii în paralel a centralelor (generatoarelor). La locul
scurtcircuitului tensiunea poate deveni nulă şi consumatorii aflaţi în apropiere sau în
aval rămân nealimentaţi.
Pe lângă aceste neajunsuri în funcţionarea consumatorilor, curentul de
scurtcircuit provoacă şi deteriorări în instalaţii, care pot fi foarte grave, datorită acţiunii
10
sale dinamice şi termice. Eforturile electrodinamice produse de curenţii de scurtcircuit

pot provoca îndoirea şi ruperea barelor, smulgerea bobinelor, desprinderea pieselor,
deschiderea intempestivă a separatoarelor etc. Căldura foarte mare dezvoltată de
curentul de scurtcircuit poate provoca topirea şi chiar vaporizarea materialelor, dilatări
şi desprinderi de piese etc.
În general, scurtcircuitul apare sub două forme:
- scurtcircuit net (atingerea directă între faze) ;
- scurtcircuit prin arc.
Arcul electric este foarte mobil şi poate sari de la o fază la alta, extinzând astfel
defectul. De asemenea, el poate sari la aparatele din jur, producând deteriorări
importante.
Scurtcircuitele care apar în maşini şi aparate au la bază tot deteriorarea izolaţiei,
dar au şi unele forme speciale.
Astfel:
 scurtcircuitul între faze poate avea loc între înfăşurări sau la bornele aparatului;
 scurtcircuitul monofazat apare prin deteriorarea izolaţiei unei faze fată de corpul
aparatului legat la pământ.
În maşinile şi aparatele mari, cu înfăşurări, apare un tip special de scurtcircuit, şi
anume scurtcircuitul între spirele aceleiaşi faze (deteriorarea izolaţiei între spire). În
sfârşit, trebuie menţionat un defect care apare în maşini, tot pe baza deteriorării izolaţiei
şi anume scurcircuitarea tolelor magnetice prin defectarea izolaţiei dintre acestea, ceea
ce provoacă creşterea importantă a curenţilor din miezul de fier putând duce la arderea
acestuia.
2.2. Punerea la pământ
Este un defect des întâlnit în instalaţiile electrice, şi care constă tot în

deteriorarea izolaţiei. Într-o reţea cu punctul neutru izolat, punerea la pământ a unei
faze nu constituie, prin ea însăşi, un defect, neconducând la perturbări importante ale
funcţionarii. Ea este însă, de cele mai multe ori doar începutul unui defect mai grav,
căci degenerează un scurtcircuit cu urmările cunoscute. De aceea, apariţia punerii la
pământ trebuie cunoscută, pentru a se lua masurile necesare de îndepărtare a acestei
stări anormale. În afară de aceasta, punerea la pământ produce totuşi unele mici
perturbări care, deşi nepericuloase, nu sunt de dorit. Curentul de punere la pământ
poate duce la o încărcare nesimetrică a generatoarelor, încărcarea fiind capacitivă
poate provoca ridicări de tensiune care în anumite condiţii devin periculoase. De
asemenea, circulaţia unui curent prin pământ poate provoca perturbări în liniile electrice
din apropierea celei defecte, în special în cele de telecomunicaţii, prin inducerea unor
tensiuni ce pot atinge valori periculoase.
Ca şi scurtcircuitul, punerea la pământ poate fi netă sau prin arc. Arcul poate
sării la alte faze, transformând punerea la pământ în scurtcircuit. Deosebit de periculos
este arcul intermitent, care constă în stingerea şi reaprinderea repetată a arcului de
punere la pământ, stingerea producându-se în momentele de trecere a curentului prin
valoarea zero, iar reaprinderea în momentele când tensiunea alternativă atinge valori
suficient de mari pentru reamorsarea arcului în mediul încă ionizat.
Arcul intermitent poate produce, în reţea, supratensiuni care ating valori de
aproximativ 3 U fază. De altfel, chiar în cazul unei puneri la pământ nete, într-o reţea cu
11
punctul neutru izolat, faza defectă capătă potenţialul pământului, iar tensiunea faţă de
pământ, a fazelor sănătoase (care, în funcţionare normală este egală cu tensiunea pe
fază) creşte de ori, devenind egală cu tensiunea între ele şi faza defectă.
Supratensionarea reţelei, în condiţiile existentei unei puneri la pământ, poate
provoca apariţia unei a doua puneri la pământ pe o altă fază, defect cunoscut sub
numele de dubla punere la pământ, care este echivalentă cu un scurtcircuit bifazat prin
rezistenţă (rezistenţa traseului prin pământ). Această dublă punere la pământ poate
avea loc pe fazele aceleiaşi linii sau a două linii diferite, ceea ce complică defectul şi
măreşte consecinţele lui neplăcute.
Punerea la pământ a unei faze, într-o reţea cu punctul neutru legat la pământ,
este, de fapt, un scurtcircuit monofazat.
A doua categorie de defecte care apar în instalaţiile electrice, în afara celor
menţionate până acum, care aveau toate la bază deteriorarea izolaţiei, o constituie
întreruperile conductoarelor (nu numai ruperile propriu-zise de conductoare, ci şi
arderea unei siguranţe pe o fază, deschiderea unui separator pe o singură fază etc.).
Acest gen de defecte duce la încărcări nesimetrice şi prin aceasta produce neajunsuri,
este însă rar şi, cel mai adesea, însoţit de scurtcircuite sau puneri la pământ (de
exemplu, în cazul ruperi conductoarelor unei linii aeriene LEA).
Analizând cauzele care provoacă toate aceste genuri de defecte în instalaţiile,
electrice, trebuie observat că ele constau, în primul rând, în depăşirea rezistenţei
materialelor respective la solicitări mecanice, termice şi, mai ales, electrice. Această
depăşire se poate produce, în primul rând, datorită unor condiţii speciale, adesea
exterioare instalaţiilor, cum sunt descărcările atmosferice, care duc la supratensiuni
electrice foarte mari, vânturile puternice şi chiciura, care solicită în mod deosebit
conductoarele şi stâlpii liniilor electrice aeriene.
În al doilea rând, cauza defectelor poate consta în scăderea rezistentei
materialelor sub valoarea normală, datorită fie uzurii şi îmbătrânirii (în special pentru
izolaţia electrică), fie acţiunii unor factori externi (substanţe chimice, umezeală,
murdărie etc.).
În sfârşit, trebuie citate drept cauze destul de frecvenţe ale defectelor greşelile
personalului de exploatare, care prin conectări greşite, introducerea unor corpuri străine
în instalaţii, manevre insuficient pregătite, pot duce la creşteri foarte mari ale solicitărilor
instalaţiilor (sunt cunoscute defectele produse de sincronizările greşite sau de starea
murdară a izolaţiei, care favorizează conturnarile).
Frecvenţa diferitelor feluri de defecte este legată de tipul instalaţiei respective.
Studierea pe bază statistică a acestei probleme face posibilă îmbunătăţirea proiectării
şi a exploatării. În fiecare ţară şi în diversele foruri internaţionale de specialitate, se
acordă o atenţie deosebită statisticii defectelor.
Pe baza statisticilor, rezultă că instalaţiile cele mai mult supuse defectelor sunt
liniile electrice aeriene (ceea ce este şi normal, datorită întinderii lor mari), urmate, în
ordine, de liniile subterane, staţiile de transformare şi generatoare.
Construcţia instalaţiilor are o influenţă hotărâtoare asupra frecvenţei şi tipurilor
de defecte. Astfel, în reţelele cu punctul neutru legat la pământ nu pot avea loc duble
puneri la pământ, pe când în reţelele cu punctul neutru izolat acestea sunt foarte
frecvenţe. De asemenea, la liniile pe stâlpi de lemn punerile la pământ simple sau
duble sunt mai rare decât scurtcircuitele, în timp ce la liniile pe stâlpi metalici raportul
este invers. Ca urmare a faptului că în reţelele cu punctul neutru legat la pământ fiecare
punere la pământ constituie un defect, raportul dintre numărul declanşărilor care au loc
în reţelele cu punctul neutru izolat şi în cele cu punctul neutru legat la pământ este de
4/7.
12
Repartizarea procentuală a diferitelor genuri de defecte (exclusiv ruperile pure

de conductoare, care, în general, sunt rare), este aproximativ următoarea:
 scurtcircuite monofazate: ……………………………………………………..65%;
 scurtcircuite bifazate cu punere la pământ şi dublă punere la pământ: ....20%;
 scurtcircuite bifazate fără punere la pământ: …………………………..….10%;
 scurtcircuite trifazate:…………………………………………………………... 5%.
Frecvenţa defectelor depinde, de asemenea, în mare măsură, de anotimp.
Astfel, majoritatea defectelor au loc în lunile de vară bântuite de descărcări atmosferice
şi în al doilea rând în perioadele de iarnă, cu schimbări bruşte de temperatură, când se
formează chiciura.
În sistemele energetice, în afara defectelor propriu-zise, pot surveni abateri de la
regimul normal de funcţionare, care produc de asemenea perturbări şi pagube. Acestea
constau în abateri ale parametrilor de funcţionare (tensiune, curent, frecvenţă) de la
valorile lor nominale.
Regimul anormal cel mai des întâlnit, este cel de suprasarcină. Acesta constă
într-o creştere a curentului peste valorile nominale şi poate fi provocat fie de creşterea
neaşteptată a sarcinii, fie de scăderea, din diferite motive, a puterii surselor
generatoare.
Suprasarcina este un regim inadmisibil de funcţionare de durată, în primul rând
pentru că provoacă solicitări (în special termice) ale instalaţiilor, care contribuie la uzura
acestora, ducând până la urmă la apariţia unor defecte propriu-zise. În al doilea rând,
trecerea prin instalaţii a unor curenţi care depăşesc valorile normale produce scăderi
pronunţate ale tensiunii, ceea ce are ca efect absorbirea de către consumatori a unor
curenţi şi mai mari (pentru a se menţine puterea constantă), producându-se astfel o
scădere în continuare a tensiunii. Un asemenea fenomen, poate duce la ieşirea din
sincronism şi la declanşarea tuturor surselor generatoare, deci la întreruperea totală a
funcţionării sistemului electro-energetic, este cunoscut sub numele de avalanşă de
tensiune.
Un alt regim anormal îl constituie apariţia pendulărilor între grupurile generatoare
sau chiar între centrale, când acestea funcţionează cu frecvenţe diferite, pendulări care
de asemenea pot duce la întreruperi totale în alimentarea cu energie.
2.3. Arcul electric

Cele mai multe defecte ale instalaţiilor electrice, în special ale liniilor electrice
aeriene (LEA), sunt însoţite de apariţia arcului electric.
Arcul electric reprezintă un canal ionizat la temperatură înaltă, prezentând o
densitate de curent aproape constantă, care îi conferă o caracteristică foarte
particulară:
 căderea de tensiune în arc descreşte în funcţie de curentul ce îl străbate
(invers decât la o rezistenţă obişnuită);
 rezistenţa arcului, de natură pur ohmică, este foarte variabilă şi se defineşte
ca raportul dintre valorile eficace ale tensiunii şi curentului.
Procesele care au loc în arcul de curent alternativ, la trecerea curentului prin
zero, sunt de importanţă primordială pentru stingerea arcului. Parametrul principal care
determină stingerea arcului deschis este lungimea sa.
Factorii care contribuie sau împiedică întinderea în spaţiu a arcului sunt :

 prezenţa sau lipsa vântului,
13
 posibilitatea sau imposibilitatea de mişcare a picioarelor arcului în lungul

conductoarelor (la linii electrice aeriene),
 poziţia orizontală sau verticală a coloanei arcului,
 valoarea iniţială a curentului în arc.
Rezistenţa arcului în aer liber se calculează cu formula:
Rarc= 1,05L/Iarc (2.1.)
în care:
 L este lungimea arcului, în m ;
 larc este valoarea eficace a intensităţii curentului prin arc, în kA.
Lungimea unui arc electric este foarte variabilă şi greu de apreciat.
În cazul unui scurtcircuit monofazat, poate fi considerată ca lungime minimă,
lungimea lanţului de izolatoare, iar în cazul unui scurtcircuit bifazat distanţa dintre două
lanţuri de izolatoare. Rezistenţa arcului creşte cu distanţa dintre faze, care este funcţie
de tensiunea nominală a reţelei. De obicei, arcul are rezistenţă minimă, în primele
momente ale defecţiuni, când curentul Iarc are valoarea maximă, iar lungimea arcului
este minimă. După aceea, rezistenţa arcului are o tendinţă, de creştere rapidă.
Prin rezistenţa sa electrică, arcul măreşte impedanţa totală a reţelei
scurcircuitate şi falsifică măsurarea distantei dintre locul unde s-a produs defectul şi
locul unde este instalată protecţia. După cum se va vedea, arcul electric poate produce
întârzierea acţionării protecţiei de impedanţă, iar uneori, în reţele buclate prevăzute cu
relee de reactanţă, scurtarea timpului de acţionare, ceea ce duce la nerespectarea
principiului selectivităţii protecţiei.
Nesiguranţa în determinarea rezistenţei arcului, îngreunează introducerea în
calcule a acesteia. De aceea, la alegerea parametrilor protecţiilor, de cele mai multe ori
se neglijează rezistenţa arcului electric (se presupune un scurtcircuit metalic, fără
rezistenţă). Posibilitatea apariţiei arcului se ia în considerare prin alegerea coeficienţilor
corespunzători, în special a coeficientului de sensibilitate.
2.4. Scurtcircuite trifazate, bifazate şi monofazate
a. Scurtcircuit trifazat
Prin scurtcircuitul trifazat se înţelege contactul metalic sau prin rezistenţă (de
obicei prin arc electric) între cele trei faze ale unei instalaţii. El este denumit şi
scurtcircuit simetric, deoarece în cazul în care se produce prin rezistenţe egale atât
curenţii, cât şi tensiunile, îşi păstrează simetria, cu toate că valorile lor se schimbă faţă
de cele din regimul normal, regim anterior defectului.
În figura,a este reprezentată o reţea cu un scurtcircuit trifazat. Deoarece se
presupune ca impedanţele Z ale tuturor elementelor cuprinse între bornele sursei de
alimentare şi locul defectului sunt egale şi că tensiunile de fază Uf sunt egale şi
simetrice, curenţii de scurtcircuit pe cele trei conductoare trebuie să fie egali şi simetrici.
Valoarea eficace a componentei periodice a curenţilor de scurtcircuit este:
(2.2.)
Impedanţa circuitului scăzând brusc, până la valoarea Z, curenţii de scurtcircuit
pot atinge valori foarte mari. Ei circulă numai în porţiunea de reţea cuprinsă între
generatoarele în funcţiune şi locul scurtcircuitului.
În figura 2.1.b, este reprezentată diagrama vectorială a curenţilor şi a tensiunilor
de scurtcircuit la bornele sursei, cele trei tensiuni de fază: UR, US, UT sunt egale şi
14
defazate între ele cu (120°). Curenţii de scurtcircuit IscR, IscS, IscT sunt reprezentaţi
(la altă scară), tot prin trei vectori egali şi defazaţi fată de tensiunile respective pe fază
cu unghiurile sc care se calculează cu relaţia:
(2.3.)
în care:
 Xe, Re - sunt reactanţa şi rezistenţa echivalente ale sistemului ;
 XI, RI - reactanţa şi rezistenţa liniei, până la locul defectului.
Fig. 2.1. Scurtcircuit trifazat: a - schema reţelei; b- diagrama vectorială.
Valorile unghiurilor sc depind de tipul şi de parametrii liniei. De exemplu, dacă

nu există o rezistenţă de trecere la locul defectului, pentru liniile aeriene acest unghi
poate să varieze între 20° şi 80°, iar pentru liniile de medie tensiune în cablu, între 10°
şi 20°.
În cazul unui scurtcircuit trifazat, metalic, tensiunile între faze, deci şi cele de
fază, la locul defectului, devin egale cu zero, iar diagrama se reduce la un punct.
Pe măsură ce ne apropiem de sursă, tensiunile cresc proporţional cu creşterea
impedanţei circuitului.
Simetria deplină a curenţilor şi a tensiunilor se menţine numai în cazul unui
scurtcircuit metalic (de exemplu, în cazul punerii sub tensiune a unei linii care a fost în
reparaţie şi de pe care nu s-au demontat scurt-circuitoarele mobile sau nu s-au deschis
cuţitele de legare la pământ CLP). Dacă scurtcircuitul s-a produs prin arc electric, se
poate întâmpla ca rezistenţele arcurilor dintre cele trei faze să difere mult între ele şi în
acest caz simetria curenţilor nu se mai menţine.
Scurtcircuitele trifazate produse pe barele centralelor de putere mare constituie
defecte foarte grave pentru sistemele energetice, deoarece, dacă nu sunt deconectate
rapid (în 0,2÷ 0,25 s) pot să deranjeze funcţionarea în paralel a centralelor şi ieşirea din
sincronism a generatoarelor electrice. De asemenea, scurtcircuitele trifazate produse
într-o reţea care alimentează motoare sincrone sau asincrone cu rotorul bobinat, care
antrenează mecanisme cu cuplu rezistent constant, pot produce o cădere de tensiune
foarte mare şi dacă defectul nu este izolat, pot conduce la deconectarea motoarelor.
Cu toate că scurtcircuitele trifazate sunt foarte rare, din cauza pericolului pe care
acestea îl prezintă, se instalează totdeauna protecţii rapide şi sensibile la acest gen de
defecte.
b. Scurtcircuit bifazat
15
În acest caz de defect, nu există simetrie între curenţi şi între tensiuni. Curenţii
de scurtcircuit circulă numai prin cele două conductoare scurcircuitate (fig. 2.2), în
circuit acţionează tensiunea U dintre fazele defecte. Curentul de scurtcircuit din faza S,
egal şi de sens contrar cu cel din faza T, este dat de relaţia:
(2.4.)
Faţă de curentul de scurtcircuit trifazat produs în aceeaşi reţea şi în aceleaşi
condiţii, curentul de scurtcircuit bifazat este mai mic, raportul dintre ei fiind
După cum se observă din figura 2.2., la locul scurtcircuitului, tensiunea între
fazele defecte S-T este egală cu zero (s-a presupus că scurtcircuitul este metalic, nu
prin arc). Prin linii pline s-au reprezentat tensiunile şi curenţii la locul defectului, iar prin
linii întrerupte, tensiunile pe barele staţiei, care s-a presupus că este alimentată de la o
sursă de putere infinită. Tensiunile pe fazele S şi T, egale cu jumătate din valorile lor
normale, sunt reprezentate respectiv prin vectorii şi .
Din triunghiul dreptunghic ΔOS'S se deduce
Fig.2.2. Scurtcircuit bifazat: a - schema reţelei; b - diagrama vectorială.
Tensiunea pe faza sănătoasă UR îşi păstrează valoarea normală, iar tensiunile

dintre faza R şi fazele S şi T au valorile:
URS' = URT' = UR+ US' = Us + 0,5 Us = 1,5 Us = URS = 0,87 URS; la fel,
URT' = 0,87 URT.
Deci, la locul defectului, tensiunea dintre faza sănătoasă şi fazele defecte este
puţin mai mică decât în situaţia normală de funcţionare. Cu cît ne apropiem de sursa de
alimentare, adică ne îndepărtăm de locul defectului, dacă unghiul impedanţei liniei este
egal cu unghiul impedanţei transformatorului din staţie, valorile tensiunilor pe fazele S şi
T cresc, deoarece la valorile lor iniţiale se adaugă căderile de tensiune de pe linie, între
conductoarele S şi T apare o tensiune care se măreşte, putând ajunge până la
valoarea sa normală UST (la sursă).
Tensiunile pe fazele S şi T la staţie (la începutul liniei) sunt date de relaţiile:

(2.5.)
unde:
 , reprezintă tensiunea pe faza S pe barele staţiei (la începutul liniei);
16
 , reprezintă tensiunea pe faza T pe barele staţiei (la începutul liniei);

 , reprezintă tensiunea pe faza S la locul defectului;
 , reprezintă tensiunea pe faza T la locul defectului;
 , reprezintă căderea de tensiune pe faza S până la locul de
defect (determinat de curentul de scurtcircuit );
 , reprezintă căderea de tensiune pe faza T până la locul de
defect(determinat de curentul de scurtcircuit );
Curenţii de scurtcircuit în cele două conductoare defecte sunt egali în valoare
absolută, însă de sensuri contrare şi defazaţi fată de tensiunea UST care-i generează,
cu unghiul sc, definit ca la scurtcircuitul trifazat.
În cazul în care scurtcircuitul se produce prin arc să presupunem că defectul s-a
produs în punctul III al liniei (fig.2.3.a) şi vom analiza cum variază tensiunile într-un
punct intermediar II de pe linie şi în punctul I, situat în staţie, alimentată de la o sursă
de putere infinită.
Fig. 2.3. Scurtcircuit bifazat prin arc : a - schema reţelei; b - diagrama vectorială
Din fig. 2.3. b se observă că, datorită arcului care are o rezistenţă ohmică mare,
chiar la locul defectului, tensiunea între fazele S şi T nu mai este egală cu zero, ci are
valoarea TIIISIII iar tensiunile pe fazele, OSIII şi OTIII sunt inegale. În funcţie de rezistenţa
arcului, vârfurile vectorilor tensiunilor pe fazele OSIII şi respectiv OTIII nu se mai
deplasează (ca în cazul examinat mai înainte) pe dreapta SII1 ci pe câte un semicerc (s-
a neglijat rezistenta liniei). În punctul II, tensiunile pe fazele OSII şi OTII cresc ca
valoare, însă sunt tot inegale. Pe măsură ce ne apropiem de staţie (punctul I), dacă
impedanţa liniei este suficient de mare, tensiunile pe faze devin egale, la fel şi cele între
faze.
Scurtcircuitele bifazate constituie defecte foarte grave pentru instalaţiile electrice,
mai ales pentru liniile de sistem. Din acest motiv, elementele din instalaţii se prevăd
totdeauna cu protecţii rapide care să deconecteze astfel de defecte.
c. Scurtcircuit monofazat
Scurtcircuitul monofazat este un defect care poate apare doar în reţelele care au
punctul neutru legat rigid la pământ şi constă în străpungerea sau în conturnarea
izolaţiei unei faze fată de pământ, realizându-se astfel o buclă de scurtcircuit.
Fenomenele sunt similare celor care se produc în cazul scurtcircuitelor trifazate
sau bifazate; se produce o creştere foarte mare a curentului şi o scădere accentuată a
tensiunii (care ajunge foarte mică la locul defectului) pe faza defectă.
17
După cum se vede în fig.2.4., bucla de scurtcircuit este formată din impedanţele
inserate ale fazei respective Zl şi a drumului prin pământ Zp care poate conţine eventual
şi o rezistenţa de trecere la locul defectului.
Fig.2.4. Scurtcircuit monofazat.
Tensiunea care produce curentul de scurtcircuit este tensiunea pe faza defectă.

Curentul de defect este deci:
(2.6.)
unde:
 , reprezintă curentul de scurtcircuit monofazat;
 , reprezintă tensiunea de fază;
 , reprezintă impedanţa în complex a conductorului de pe faza defectă,
respectiv impedanţa în complex a pământului.
Curentul de scurtcircuit este în general un curent reactiv, defazat mult în urma
tensiunii care il determină; în cazul defectului printr-un arc de rezistenţă apreciabilă, el
are şi o componentă activă.
Pentru analiza modificărilor tensiunilor în cazul scurtcircuitului monofazat, vom
considera cele două cazuri posibile:
 scurtcircuitul net
 scurtcircuitul prin arc (prin rezistenţă).
În ambele cazuri, vom considera că reactanţa sursei este conţinută în
impedanţa liniei şi că impedanţele şi au acelaşi unghi interior.
Fig.2.5. Tensiunile în diferite puncte ale liniei, în cazul unui scurtcircuit monofazat net:
a - la sursă; b - într-un punct al liniei; c - în punctul defectului.
18
După cum se observă în fig. 2.5., tensiunea pe faza defectă, care îşi păstrează
întreaga valoare la sursă, scade continuu până în locul defectului păstrându-şi însă
mereu poziţia relativă faţă de ceilalţi vectori, căci căderile de tensiune pe întreaga buclă
de defect sunt în fază.
Fig.2.6. Tensiunile în diferite puncte ale liniei în cazul unui scurtcircuit monofazat prin
arc: a - la sursă ; b - într-un punct al liniei; c - în punctul defectului .
În fig.2.6. sunt reprezentate tensiunile în aceleaşi puncte, în cazul unui

scurtcircuit prin arc. În acest caz, căderile de tensiune în bucla de defect alcătuiesc o
linie frântă, ceea ce face ca, în diferitele puncte ale liniei defecte, tensiunile pe faza
defectă să fie diferite între ele, atât ca valoare, cât şi ca fază.
Trebuie observat însă că, în ambele cazuri, diagramele tensiunilor sunt în
realitate modificate, ca urmare a curenţilor de sarcină şi a curenţilor de defect care
circulă şi prin cele două faze sănătoase.
Majoritatea defectelor din instalaţiile electrice apar în primul rând la liniile
electrice aeriene (datorită întinderii mari şi condiţiilor în care funcţionează) şi în al
doilea rând, la cele în cablu. Defectele, constând în deteriorarea izolaţiei, pot fi
datorite îmbătrânirii în timp a acesteia sau unor cauze exterioare, în cazul liniilor
aeriene, aceste cauze sînt supratensiunile atmosferice, spargerea izolatoarelor,
ruperea conductoarelor şi atingerea acestora între ele sau cu pământul,
ruperea stâlpilor etc., iar în cazul liniilor în cablu: lovirea cablurilor la
montaj sau în exploatare, pătrunderea umezelii, supratensiunile de comutaţie
etc.
Varietatea defectelor care apar în reţelele electrice, numărul relativ
mare al acestora şi particularităţile reţelelor în raport cu alte categorii de instalaţii,
fac ca protecţia reţelelor să fie concepută astfel încât să răspundă altor condiţii
decât protecţia generatoarelor şi a transformatoarelor.
Astfel, condiţia principală care se pune protecţiei maşinilor electrice
este aceea de a reduce la minimum efectele deteriorărilor maşinii protejate, ceea
ce se traduce, de fapt, prin scoaterea din funcţiune, cât mai rapid posibil, a maşinii,
indiferent de efectul acestei deconectări asupra alimentării consumatorilor. Aceeaşi
condiţie impune deconectarea generatoarelor chiar cînd nu s-a produs un defect
interior, dar regimul de funcţionare (provenit din exterior) periclitează buna stare a
acestora.
Condiţia principală pe care trebuie să o îndeplinească protecţia reţe lelor
electrice este aceea de a limita la minimum efectele unui defect pe o linie
aeriană sau în cablu, asupra funcţionării restului reţelei. Această con diţie
reclamă, în primul rând, o mare selectivitate a protecţiei; totodată, este necesar ă
rapiditatea acţionării protecţiei, această calitate limitând deteriorările.
19
În conceperea protecţiei reţelelor, se porneşte de la faptul că, spre

deosebire de cazul maşinilor electrice, defectele care apar în reţele nu pot
duce, în majoritatea cazurilor, la deteriorări de mare amploare, dar efectele lor
asupra funcţionării sistemului energetic pot fi deosebit de grave.
Astfel, un scurtcircuit trecător pe o linie de înaltă tensiune, în apropierea
unei, centrale de mare putere, care prin el însuşi nu determină nici o deteriorare,
poate duce, în cazul în care nu este deconectat selectiv şi rapid, la ieşirea
din paralel a centralei din apropiere şi apoi a altor centrale legate de aceasta şi
astfel la întreruperea de lungă durată a alimentării unui mare număr de
consumatori. De asemenea, este uşor de înţeles că înlăturarea unui asemenea
defect, printr-o protecţie chiar rapidă, dar neselectivă, poate duce, prin
deconectarea unor linii neatinse de defect, la întreruperi suplimentare inutile ale
consumatorilor.
Toate tipurile de protecţii folosite în reţelele electrice tind să realizeze
aceste condiţii principale ale selectivităţii şi rapidităţii.
După cum se ştie apariţia scurtcircuitelor, care reprezintă de fapt
defectele pe care protecţia reţelelor trebuie să le lichideze, este însoţită de variaţia
importantă a două mărimi:
 creşterea curentului în partea de reţea care alimentează defectul
 scăderea tensiunii în reţea.
Pe sesizarea şi prelucrarea acestor variaţii, în scopul determinării locului şi
caracterului defectului, se bazează în general funcţionarea protecţiei reţelelor
electrice, întrucât însă aceste două mărimi variază în sensul arătat nu numai la
capetele liniei defecte, ci, mai mult sau mai puţin în întreaga reţea, este evident că
numai simpla sesizare a acestor variaţii nu este suficientă pentru a determina
acţionarea selectivă a protecţiilor, în scopul realizării selectivităţii este nece sară
asocierea altor mărimi, cum ar fi:
 sensul de scurgere a puterii în timpul defectului
 prelucrarea tuturor mărimilor de către relee, concepute astfel încât să
acţioneze selectiv.
Pe baza acestor mărimi sesizate în caz de defect şi a condiţiilor
menţionate s-au dezvoltat diferitele tipuri de protecţii ale reţelelor electrice.
Prima şi cea mai simplă protecţie folosită în reţelele electrice este cea
maximală
Uneori însă, protecţia maximală nu asigură o valoare corespunzătoare a
coeficientului de sensibilitate, în cazul defectelor pe liniile alimentate de pe barele
altei staţii, nu poate fi realizată, în special dacă defectele pe linia următoare sunt
alimentate de mai multe linii racordate la aceleaşi bare, ceea ce face ca
puterea de scurtcircuit care circulă prin fiecare dintre ele să fie mai mică. În
asemenea cazuri se renunţă la a se realiza protecţia cu ajutorul protecţiei
maximale şi, în funcţie de importanţa reţelei, se caută alte soluţii.
O astfel de soluţie este utilizarea Protecţiei de Distanţă cu relee, sau
numerică.
20
3. PROTECŢIA DE DISTANŢĂ
Odată cu evoluţia continuă şi importantă a reţelelor electrice şi a condiţiilor noi

pe care evoluţia reţelelor electrice o impune instalaţiilor de protecţie prin relee, protecţia
de distanţă continuă şi în prezent să fie protecţia de bază a liniilor electrice în cablu dar
mai ales a liniilor electrice aeriene, extinzându-se şi la instalaţii cum sunt:
 generatoarele;
 şi transformatoarele.
Datorită progreselor deosebite pe care protecţiile le-au înregistrat în ultimi ani fac
necesară o cunoaştere teoretică aprofundată a principiilor ce stau la baza realizării lor,
a diferitelor variante constructive şi a problemelor pe care le ridică exploatarea lor.
21
Datorită progreselor înregistrate în domeniul protecţiei prin relee ne permite să

tragem în mod evident concluzia că, dintre toate tipurile de relee de protecţie, cele la
care s-au produs cele mai multe modificări şi perfecţionări, ducând la o mare varietate
de scheme şi tipuri constructive, sunt releele de distanţă.
Principalele cerinţe impuse protecţiilor de distanţă, care au determinat cele mai
importanteperfecţionări, au fost realizarea unei distincţii clare între defectele şi
suprasarcinile liniilor foarte lungi, care transportă puteri mari şi obţinerea unor timpi de
acţionare foarte scurţi, timpi impuşi de condiţiile păstrării stabilităţii în funcţionare.
Releele de distanţă se pot grupa în următoarele categorii mai importante:

 relee de distanţă simplificate cu un număr redus de trepte, cu
funcţionare sigură şi domeniu de utilizare în reţelele de medie şi înaltă
tensiune;
 relele de distanţă tranzistorizate, având parametri superiori releelor
clasice, în special în ce priveşte:
o siguranţa în funcţionare;
o precizia;
o treptele de reglaj.
 relele de distanţă a căror principală calitate este asigurarea unei mari
capacităţi de transport, simultan cu o mare sensibilitate la defecte;
 relele de distanţă ultrarapide;
 relele de distanţă ce folosesc efectul Hall (folosesc dispozitive
semiconductoare logice);
 relele de distanţă perfecţionate, au blocaj la pendulaţii în sistem sau la
deranjamente în circuitele secundare;
 dispozitive de protecţie integrate (digitale), care înglobează practic
toate funcţiile de protecţie-automatizare necesare pentru o linie
electrică de 110 kV - 400 kV.
Conform prescripţiilor în vigoare, liniile de interconexiune de 110 kV şi 220 kV

vor fi prevăzute cu o protecţie de distenţă ca protecţie de bază împotriva
scurtcircuitelor între faze, dar şi împotriva scurtcircuitelor monofazate la pământ (între
fază şi pământ) şi cu protecţie maximală de curent homopolar, cu plocaj direcţional cu
una sau două trepte, ca protecţie de rezervă.
Conform normativului PE 504/96 protecţia de distanţă se va monta pe:
 LEA de 110 kV alimentată bilateral;
 LEA 110 kV radiale dacă protecţia maximală de curent temporizată nu poate
asigura rapiditatea sau selectivitatea suficientă;
 la LEA de 220 kV şi 400 kV radiale, care alimentează staţii de transformare
coborâtoare.
3.1. Principiul de realizare a protecţiei de distanţă
Protecţia de distanţă este o protecţie care măsoară distanţa dintre locul de

montare a protecţiei şi locul defect comandând deconectarea întreruptorului, deci
întreruperea alimentării defectului cu un timp cu atât mai mic cu cât defectul se află mai
aproape de locul de montare a protecţiei. Deci, timpul de acţionare a l protecţiei de
distanţă este funcţie de distanţa dintre locul de montare a protecţiei şi locul de defect.
22
Această distanţă este stabilită măsurând impedanţa dintre locul de montare a protecţiei
şi locul defect.
În funcţie de mărimea măsurată se deosebesc următoarele tipuri de protecţii de
distanţă:
 de impedanţă, care acţionează urmărind relaţia:
; (3.1.)
 de reactanţă, care acţionează urmărind relaţia:
; (3.2.)
 de rezistenţă, care acţionează urmărind relaţia:
. (3.3.)
În relaţiile anterioare s-au utilizat următoarele notaţii:
 - impedanţa, reactanţa sau rezistenţa măsurată de releu;
 - impedanţa, reactanţa sau rezistenţa de pornire a releului,
valoare constantă impusă prin reglaj;
 - mărimi aduse la releu de la TT şi TC;
 - unghiul dintre
Condiţiile de acţionare menţionate anterior indică faptul că protecţia de distanţă
este o protecţie minimală.
Cele mai utilizate în instalaţi electroenergetice sunt proecţiile de distanţă de
impedanţă.
Proecţiile de distanţă de reactanţă se folosesc pe liniile pe care sunt probabile
doar defecte prin arc electric, pentru că acest tip de protecţie nu sesizează rezistenţa
arcului electric de la locul de scurtcircuit. Se utilizează însă rar datorită faptului căci
sunt foarte sensibile la pendulări.
Proecţiile de distanţă de rezistenţă se folosesc pentru protejarea cablurilor şi a
LEA compensate longitudinal (linii la care reactanţa variază în exploatare).
Din motive de selectivitate protecţia de distanţă trebuie prevăzută cu elemente
direcţionale.
Într-adevăr, dacă se consideră reţeaua din figura 3.1.:
Fig.3.1. Linii de interconexiune
prevăzută cu o protecţie de distanţă, la un scurtcircuit în punctul K pe linia L 2 trebuie să

acţioneze protecţiile 3 şi 4 pentru ca acţionarea să fie selectivă. Timpul de acţionare al
protecţiei fiind funcţie de distanţa dintre locul de montare al protecţiei şi locul de defect,
protecţiile 1 şi 6 nu vor acţiona, dar apar demaraje ale protecţiilor respective. Protecţiile
2 şi 5 însă, fiind aproximativ la aceeaşi distanţă de defect ca şi protecţiile 3, respectiv 4,
pot acţiona dacă nu sunt prevăzute cu element direcţional.
23
Protecţia de distanţă asigură cu temporizări relativ mici, deconectarea selectivă a

liniilor defecte în reţele de orice fel de configuraţie, oricât de complexe, cu ori ce număr
de surse de alimentare.
Paralel cu dezvoltarea reţelelor electrice s-au dezvoltat şi perfecţionat schemele
de protecţie de distanţă care continuă să fie şi în prezent protecţia de bază a liniilor de
înaltă tensiune, folosirea ei s-a extins chia şi la generatoare şi transformatoarele
electrice.
O bună protecţie de distanţă trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
 să sesizeze defectul în orice loc de pe linia protejată;
 să rămână insensibilă la supratensiuni;
 să rămână insensibilă la pendulaţii în sistem;
 să sesizeze defecttele prin arc electric;
 să acţioneze corect la regimuri diferite de funcţionare a reţelei;
 să fie rapidă;
 zonele de acţionare să fie astfel reglate încât, pe de o parte să asigure o
protecţie de bază pe porţiuni cât mai mari, iar pe de altă parte să asigure o
selectivitate completă faţă de protecţia din aval;
 să fie insensibilă la supratensiuni atmosferice sau de comutaţie;
 să aibă consum şi gabarit cât mai redus;
 să permită conectarea sistemului de protecţie la canalele de teletransmisie în
sensul asigurării prelungirii zonei I-a rapide, pentru întreaga porţiune
protejată;
 reducerea sau eliminarea contactelor mecanice;
 posibilitatea unei verificări rapide a sistemului de protecţie iar în cazul
defectăriiunor elemente să se permită o înlocuire rapidă şi simplă;
 asigurarea funcţionării corecte în condiţii grele de mediu;
 posibilitatea racordării sistemului de protecţie la sistemul de semnalizarede
avarie şi de prevenire acustic şi optic, existent în staţii.
Elementele principale ale protecţiei de distanţă sunt:
 elementul de pornire – care asigură pornirea protecţiei numai la apariţia
defectului;
 elementul de temporizare, prevăzut din motive de selectivitate;
 elementul direcţional, prevăzut tot din motive de selectivitate;
 elementul de măsură al distanţei care asigură acţionarea în funcţie de
distanţa de la locul de montare al protecţiei şi locul defectului.
3.2. RELEE DE DISTANŢĂ
Principii constructive
Releele de distanţă pot fi realizate pe următoarele principii constructive:

 principiul balanţei electromagnetice;
 principiul balanţei electrice;
 principiul de inducţie;
 principiul protecţiilor electronice (relee cu comutaţie statică);
 protecţii numerice.
3.2.1. Releul de distanţă de impedanţă tip ˝balanţă electrică˝
24
Fig.3.2., Releu de distanţă de tipul ˝balanţă electrică˝ de impedanţă pură
Această soluţie folosită aproape exclusiv în condiţiile moderne de relee, propune

eliminarea influenţei defazajului dintre curent şi tensiune asupra măsurării impedanţei.
Totodată, prin redresarea tensiunii şi a curentului se pot folosi relee de curent continuu
care au un consum de energie foarte mic, ceea ce permite realizarea unei mari
sensibilităţi. De asemenea, vibraţiile care sunt greu de evitatîn curent alternativ, dispar,
astfel măsurarea este mai exactă.
De la bornele rezistenţei ˝R˝, legată în paralel cu înfăşurarea secundară a TC, se
culege o cădere de tensiune proporţională cu curentul de defect . Folosirea căderii
de tensiune prezintă avantajul de a se putea efectua comutări în circuitele de curent.
Releul de impedanţă ˝Z˝, de curent continuu, are un magnet permanent şi două
înfăşurări parcurse de curent în sensuri diferite. Una dintre aceste înfăşurări este
parcursă de curentul redresat şi, sub acţiunea câmpului magnetic permanent, tinde
să închidă contactele releului, iar cealaltă înfăşurare, parcursă de curentul redresat ,
tinde să menţină contactele releului deschise.
Condiţia de acţionare a releului este:
, respectiv . (3.4.)
Deci:
, (3.5.)
unde:
, (3.6.)
reprezintă impedanţa de pornire a releului.

Pentru acest releu, condiţia de acţionare măsurată de releul Z r de la locul de
instalare al protecţiei până la locul de defect, să fie mai mică decât valoarea dată Z pr,
numită impedanţă de pornire a releului.
25
Releul de distanţă ˝ de impedanţă pură˝ are caracteristica de funcţionare în

planul complex un cerc cu centrul în originea axelor de coordonate fig.3.3, având raza
egală cu impedanţa de pornire.
Fig.3.3. Caracteristica de acţionare a releului din figura 3.2.
Când vectorul complex se află cu vârful în interiorul cercului sau pe cerc,

releul acţionează, iar când are vârful în exteriorul cercului, releul nu acţionează.
Deoarece tensiunile redresate u i şi uu sunt proporţionale cu şi ,
condiţia de acţionare a protecţiei este aceeaşi :
(3.7.)
Astfel de relee se folosesc în ţara noastră, la protecţia de distanţă D110 încă din
1960 având releu polarizat cu o singură înfăşurare.
26
Fig.3.4. Schema releului de măsură a impedanţei din protecţia D110
Caracteristica de funcţionare a releelor de distanţă se prezintăîn planul complex

al impedanţelor şi servesc la delimitarea domeniului de acţionare faţă de domeniul de
blocare al acestora.
Caracteristica de funcţionare ale elementelor de pornire de distanţă şi ale celor
de măsură din protecţiile de distanţă sunt reprezentate din punctul de vedere al
măsurării distanţei prin curbe în planul jX, R, curbe care se situează în cea mai mare
parte în primul cadran. Caracteristicile acestora pot fi continue, discontinue şi mixte.
Caracteristicile continue reprezintă curbe închise, conice de tipul elipsei şi curbe
de tipul cercului sau curbe continue deschise ( dreaptă sau hiperbolă). Cele mai uzuale
tipuri de caracteristici sunt cele circulare.
Caracteristicile discontinue se obţin din acelaşi tip de caracteristică elementară care îşi
discret un parametru, obţinându-se caracteristici poligonale de forma unor patrulatere
apropiate de patrlaterul de defect, mărindu-se astfel sensibilitatea protecţiei.
Fig.3.5. Caracteristici de funcţionare ale releelor de distanţă

a) de impedanţă pură; b) de rezistenţă; c) de reactanţă;
27
Caracteristicile combinate se obţin din combinarea a două sau mai multor

caracteristici continue sau discontinue,în scopul de a extinde suprafaţa limitată de
curbă faţă de propriile axe, fie de a limita această suprafaţă. Caracteristici combinate
pot fi obţinute cu ajutorul releelor electronice, în componenţa lor intrând şi elemente
logice de tipul ŞI, SAU.
Diversitatea caracteristicilor de funcţionare se impune din următoarele
considerente:
 adaptarea caracteristicii pentru lichidarea corectă a defectelor prin arc
electric;
 comportarea diferită la defecte la capătul zonei şi la suprasarcini, chiar dacă
în cele două regimuri sunt aproximativ egale;
 obţinerea unei astfel de caracteristici încât protecţia de distanţă să fie cât
maipuţin sensibilă la pendulări, pentru a evita acţionările false în cazul
apariţiei acestora.
Exprimarea analitică a caracteristicilor elementelor în planul Z este dată de
relaţia:
(3.8.)
care reprezintă ecuaţia generală a conicelor exprimate în coordonate carteziene.
Condiţia de existenţă a conicelor este determinată de determinantul:
;
(3.9.)
în care:
Ecuaţia (3.8.) exprimă următoarele conice:

 elipsă dacă: >0;
 parabolă dacă: ; (3.10.)
 hiperbolă dacă: <0.
3.2.2. Releul de distanţă de impedanţă generalizată
Caracteristica de funcţionare a releului de distanţă de impedanţă generalizată

este indicată în figura 3.6.:
28
Fig.3.6.,Caracteristica de funcţionare a unui releu de distanţă de impedanţă

generalizată
Zona de acţiune este interiorul cercului. Pentru obţinerea caracteristicii din figura
anterioară prin intermediul unui releu care compară două mărimi şi se pot
scrie relaţiile de mai jos. Fiecare din cele două mărimi poate fi o funcţie de tensiune şi
de curent, deci:
(3.11.)
Condiţia de pornire a releului este:
(3.12.)
Înlocuind relaţiile (3.11.) şi (3.12.) rezultă:
(3.13.)
Fig.3.7., Diagrama fazorială a mărimilor aduse de releu
Ţinând seama de relaţiile:
29
(3.14.)
Se obţine pentru egalitatea anterioară (3.13.), relaţia:
(3.15.)
Ridicând la pătrat modulele din relaţia anterioară obţinem:
(3.16.)
grupând termenii rezultă:
(3.17.)
Notând:
(3.18.)
se obţine condiţia de pornire a releelor de distanţă:
(3.19.)
unde:
(3.20.)
Pentru a arăta că această ecuaţie reprezintă o caracteristică de funcţionare a
releului de impedanţă, conform figurii anterioare, scriem ecuaţia cercului într-un sistem
de axe X şi R, coordonatele cercului fiind , iar raza cercului r.
, (3.21.)
(3.22.)
Dacă împărţim relaţia (3.22.) cu , grupăm termenii şi ţinem cont că :
, , (3.23.)
obţinem următoarea relaţie:
(3.24.)
Dar:
, (3.25.)
adică ecuaţia unui cerc.
Comparând relaţiile:
30
(3.26.)
Centrul cercului este în:

(3.27.)
cu:
. (3.28.)
Originea planului complex al impedanţei este situată în interiorul sau exteriorul

caracteristicii de funcţionare, după cum r este mai mic sau mai mare ca Z0 .
Dacă relaţia (3.19.) se împarte cu şi se ţine seama că:
(3.29.)
în care şi reprezintă admitanţa, conductanţa şi susceptanţa,
se obţine:
(3.30.)
şi reprezintă caracteristica releelor de impedanţă în planul complex al admitanţei, zona
de acţionare fiind în interiorul cercului.
Fig. 3.8., Caracteristica de funcţionare a releului de impedanţă generalizată

în planul admitanţelor
3.2.3. Releul de distanţă de impedanţă pură
Caracteristica releului de impedanţă generalizată se obţine din relaţiile:
31
(3.31.)
punând condiţiile:
astfel, condiţia de pornire a releului de distanţă ,
(3.19.)
devine:
, (3.32.)
adică:
, (3.33.)
iar condiţia de funcţionare este:

. (3.34.)
3.2.4. Releu de distanţă de rezistenţă
Releul de distanţă de rezistenţă măsoară rezistenţa dintre locul de montare a

protecţiei şi locul defect, acţionând atunci când:
. (3.35.)
Caracteristica lui de acţionare este o dreaptă paralelă cu axa X, la distanţa de
originea sistemului de coordonate jX,R. Această caracteristică se obţine din cea a
releului de impedanţă generalizată dacă se impun condiţiile:
rezultând
Deci, în cazul releelor de rezistenţă avem ecuaţia:
(3.36.)
3.2.5. Releul de distanţă de impedanţă mixtă
Caracteristica de funcţionare a releului, reprezintă un cerc cu centrul deplasat pe

axa R, interiorul cercului reprezentând zona de acţionare.
Dacă impunem condiţia:
(3.37.)
ecuaţia de funcţionare devine:
. (3.38.)
32
Fig. 3.9. Caracteristica de funcţionare pentru releul de impedanţă mixtă
3.2.6. Releul de distanţă de admitanţă mixtă (releu ˝ mho˝ )
Releul de distanţă de admitanţă mixtă, numit şi releu de impedanţă direcţional,

are caracteristica de foncţionare în planul Z, cercce trece prin originea axelor de
coordonate.
Fig.3.10. Condiţia de funcţionare a releului de admitanţă mixtă
Condiţia de funcţionare a releului de admitanţă mixtă se obţine dacă se impun

condiţiile:
, respectiv (3.39.)
33
Ecuaţia de funcţionare devine:

(3.40.)
3.2.7. Relee de distanţă cu caracteristici de funcţionare combinate

Cele mai răspândite caracteristici de funcţionare combinate sunt formate din mai
multe caracteristici circulare şi liniare. De exemplu pentru caracteristica din figura 3.11.
are ecuaţia :
(3.41.)
.
Punctele de intersecţie fiind:
(3.42.)
Pentru şi , conturul caracteristicii este o dreaptă, fig 3.11.a,

iar pentru celelalte valori , conturul este cerc, fig. 3.11.b.
a) b)
Fig.3.11. Caracteristici de funcţionare combinate ale unor relee de distanţă
3.2.8. Modelarea fizică a caracteristicilor funcţionale ale sistemelor de protecţie

de distanţă
Prin modelare fizică a caracteristicilor se înţelege realizarea practică a

caracteristicilor preconizate pe baza modelelor matematice, respectiv a ecuaţiilor lor de
funcţionare în planul Z, prezentate anterior.
Realizarea elementelor de măsurat impedanţa se bazează pe transformarea
ecuaţiei caracteristicii de funcţionare, astfel încât să se obţină scheme cu compararea
amplitudinilor, scheme cu compararea fazelor (defazajelor) sau prin compararea
amplitudine-fază, care utilizează controlul simultan al unor amplitudini şi defazaje.
Unele relee pot fi obţinute pe principiul balanţei electrice, schemele fiind relativ
simple. S-au realizat relee numai cu elemente de comutaţie statică, cu caracteristică de
tip elipsă, pe principiul adiţiunii. Alte realizări constructive folosesc relee de inducţie
pentru compararea fazelor, deşi mai lente acestea sunt foarte sensibile.
3.2.9. Influenţa arcului electric de la locul de scurtcircuit asupra funcţionării

protecţiei de distanţă
34
Din descrierea diferitelor tipuri constructive de relee de impedanţă şi din

caracteristica de acţionare din figură ,
a rezultat că funcţionarea acestora este determinată de distanţa până la locul

defectului dacă impedanţa buclei de scurtcircuit între locul de instalare al releului şi
locul defectului este strict proporţională cu această distanţă. Proporţionalitatea este
însă valabilă numai în cazul scurtcircuitelor directe, nete. În cazul scurtcircuitului prin
rezistenţă de trecere, impedanţa buclei de scurtcircuit nu depinde exclusiv de
caracteristicile liniei, ci şi de valoarea acestei rezistenţe, deci nu mai constituie o
măsură a distanţei.
La liniile electrice şi în special la cele aeriene, majoritatea scurtcircuitelor nu sunt
metalice ci prin arc electric. Deci, determinarea impedanţei de către releele de
impedanţă este eronată. Rezistenţa arcului electric care intervine în determinarea
impedanţei bucleide scurtcircuit nu are o valoare constantă, ci variază cu lungimea
acesteia şi cu valoarea curentului de scurtcircuit.
Efectul arcului electric asupra funcţionării protecţiei de impedanţă este arătat în
figura 3.12.:
Fig.3.12. Caracteristica de acţionare a unui releu de impedanţă
Se observă că, datorită arcului electric, un defect produs pe o linie la o distanţă

căreia iar corespunde (în cazul unui defect net) impedanţa , care ar provoca
35
declanşarea fiind în zona de lucru a releului, este determinat de releu în mod greşit ca
fiind situat la o distanţă mai mare, căreia îi corespunde impedanţa , situată în
zona de blocare. Arcul electric are deci ca efect o micşorare a zonei de acţiune a
releului de impedanţă, micşorare care depinde de rezistenţa arculuielectric şi deci nu
poate fi determinată precis. În cazul unor defecte prin arc, pe o linie protejată prin
protecţie de distanţă, locul geometric al vectorului complex , reprezentând în planul
complex impedanţa văzută (măsurată) de releu,
, în cazul în care variază distanţa dintre releu şi locul de defect, are
aspectul unui patrulater, numit ˝ patrulaterul de defect ˝ (vezi figura 3.13.).
Fig.3.13. Patrulaterul de defect
Elementul de măsură al protecţiei de distanţă trebuie să asigure următoarele

cerinţe:
 întreg patrulaterul de defect să fie în zona de acţionare din interiorul
caracteristicii releului pentru a asigura sensibilitate în funcţionarea protecţiei;
 diferenţele dintre aria zonei de acţionare şi cea a patrulaterului să fie cât mai
mici pentru a asigura selectivitate şi pentru a evita acţionări greşite la
pendulări sau suprasarcini în sistem.
Eliminarea erorilor introduse de arcul electric în determinarea distanţei până la
locul defectului, în funcţionarea protecţiilor de distanţă constituie o problemă foarte
importantă, care şi-a găsit diferite soluţii de rezolvare. Una din primele soluţii a fost
aceea a realizării unor protecţii care folosesc pentru determinarea distanţei reactanţa
buclei de scurtcircuit în locul impedanţei.
36
Folosirea releelor de reactanţă este mult redusă deoarece provoacă deconectări

greşite la apariţia pendulărilor în reţea. Soluţia folosită aproape exclusiv pentru
eliminarea erorii introduse de arcul electric în determinarea distanţei constă în
realizarea releelor de impedanţă mixtă a căror caracteristică de acţionare este un cerc
cu centrul deplasat pe axa R (fig.3.14). Raza şi deplasarea cercului sunt realizate în
aşa fel încât, atât în cazul unui defect net situat pe linie la o distanţă căreia îi
corespunde impedanţa , cât şi în cazul unui defect în acelaşi punct, dar printr-un arc
electric ( ) releul acţionează.
Fig.3.14. Caracteristica de funcţionare a unui releu de impedanţă mixtă
Rezistenţa a fost aleasă de 60%din impedanţa porţiunii de linie pentru care

releul trebuie să acţioneze, pe baza experienţei de exploatare în acest domeniu.
Totodată, în cazul unui defect net, produs după o impedanţă mai mare decât , releul
nu acţionează.în felul acesta, rezistenţa arcului nu mai poate determina acţionări
incorecte. Rezistenţa arcului prin care poate avea loc un scurtcircuitfără ca acţionarea
protecţiei să fie eronată creşte pe măsura micşorării impedanţei liniei până la locul
defectului (figura anterioară).
O astfel de diagramă de acţionare se obţine prin modificarea schemei de
alimentare a releului ˝ balanţă electrică ˝de impedanţă pură prin introducerea unei
reacţii negative din circuitul de curent în circuitul de tensiune cu ajutorul
transformatorului obţinându-se scgema numită ˝ impedanţă mixtă˝.
Expresia după care funcţionează acest releu este:
(3.43.)
Unde:
 este raportul de transformare al transformatorului de tensiune TT, iar
depinde de raportul de transformare al transformatorului şi de valoarea
rezistenţei R.
Curentul redresat din circuitul de curent este proporţional cu modulul vectorului
.
37
Fig.3.15. Releu de distanţă tip ˝ balanţă electrică de impedanţă mixtă
3.2.10. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul supratensiunilor
În cazul suprasarcinilor, la funcţionare cu un factor de putere ridicat, vectorul

complex se află în apropiera axei reale R, figura 3.16. Pentru linii relativ
scurte, curentul de scurtcircuit la capătul zonei protejate, în regim minim de funcţionare,
, este sensibil mai mare decât curentul de suprasarcină, deci:
, (3.44.)
şi protecţia nu acţionează. La linii lungi şi puternic încărcate se poate întâlni cazul în
care:
, (3.45.)
În acest caz rezultă:
, (3.46.)
protecţia acţionând fals la suprasarcini. Pentru a se evita aceste acţionări, protecţia se
realizează cu relee a căror acţionare să depindă şi de argumentul, nu numai în modul,
vectorului impedanţei, ceea ce un releu de impedanţă pură nu poate asigura.
În practică, pentru lini electrice aeriene LEA de înaltă tensiune,
, (3.47.)
în timp ce pentru un defect în zona protejată
. (3.48.)
Comportarea corectă la suprasarcini este importantă îndeosebi pentru
elementele de impedanţă minimă care îndeplinesc funcţia de elemente de pornire. Din
38
punct de vedere al comportării la suprasarcini,cele mai avantajoase sunt caracteristicile

elipse, urmate în ordine, de releele de admitanţă mixtă, de rezistenţă generalizată şi de
impedanţă, întrucât pentru o aceeaşi valoare a suprasarcinii şi deci pentru un acelaşi
vector al impedanţei , releele cu caracteristică elipsă şi de admitanţă mixtă
nu acţionează, în timp ce cele de impedanţă acţionează.
Fig.3.16. Caracteristica de acţionare a releului de distanţă
3.2.11. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul pendulărilor în sistem
Fenomenul de pendulări constă în principiu în variaţia în timp, după o lege

sinusoidală, a diferenţei de fază dintre tensiunile electromotoare, de modul egal şi
constant, a două sisteme electroenergetice racordate printr-o linie de interconexiune.
Fenomenul de pendulare a rotoarelor generatoarelor sincrone dintr-un sistem
electroenergetic interconectat, provocat de şocuri de putere activă conduce la
acţionarea protecţiei de distanţă la ˝ false defecte ˝, deconectând linii fără defecte reale
şi contribuind astfel la extinderea avariilor.
Pentru a se putea aprecia caracteristicile de funcţionare ale protecţiei de distanţă
din punct de vedere al comportării la pendulări, este necesar să se determine influenţa
acestora asupra impedanţei sesizate de relee.
Comportarea la pendulări a protecţiilor de distanţă poate fi determinată
considerând cazul a două centrale şi funcţionând în paralel prin linia L,
conform figurii 3.17..
Fig.3.17. Schema electrică a sistemului considerat
În figură s-au utilizat următoarele notaţii:

- impedanţa surselor;
39
- impedanţa liniei;
- tensiunea electromotoare a surselor (t.e.m.);
- tensiunea pe barele M şi N.
Punem următoarele condiţii:
. (3.49.)
Curentul de pendulare I, care circulă între cele două noduri M şi N, are expresia:
, (3.50.)
Este necesar să se determine valoarea momentană a unghiului ,pentru că:

. (3.51.)
Tensiunile pe barele staţiilor M şi N, în care sunt instalate releele de protecţiei de
distanţă, au expresiile:
,
(3.52.)
iar releele de pe liniile din M şi N vor sesiza impedanţele şi proporţionale cu:
, pentru un scurtcircuit metalic avem (3.53.)
Indiferent de valoarea unghiului , defazajele dintre căderile de tensiune şi

rămân constante, întrucât ele sunt determinate de vectorii , şi .
Dacă toţi fazorii căderilor de tensiune se împart cu curentul I ,rezultă diagrama fazorială
din figura 3.18.:
Fig. 3.18. Diagrama fazorială
Pentru aprecierea comportării protecţiei de distanţă la pendulări, diagrama

fazorială a impedanţelor trebuie trasată în poziţie corespunzătoare – în acelaşi plan în
care se realizează şi caracteristica de funcţionare a releului (fig.3.19). Pentru a aprecia
comportarea protecţiei de distanţă din staţia N , care ar avea o caracteristică de
40
funcţionare cu centrul în originea axelor de coordonate (jX, R ) şi o zonă protejată

cuprinzând o parte din linia L, se reprezintă impedanţa cu punctul N în origine, se
reprezintă de asemenea impedanţele şi determinându-se punctele şi ,
iar apoi se trasează dreapta perpendiculară pe mijlocul segmentului
reprezentând în ipoteza:
dreapta de potenţial nul. (3.54.)
Fig.3.19. Locul geometric al impedanţei la pendulări
Pentru diverse valori ale unghiului , impedanţa , proporţională cu

impedanţa sesizată de releul din N, va fi reprezentată de vectorul care uneşte
punctul N cu punctul de pe corespunzător unghiului considerat.
Se constată că, din punct de vedere al comportării la pendulări, cea mai bună
este caracteristica tip elipsă.
Într-adevăr, ţinând seama de variaţiile şi la generatoarele
care pendulează, se determină şi se obţin curbe asemănătoare cu cele din
figura 3.20.
41
Fig. 3.20. Dependenţa Z= f(Ө) în cazul pendulărilor
Releul de impedanţă acţionează când , iar nu depinde de şi

nici de .
Comportarea elementelor de pornire pe bază de curent, conectate la curenţi pe
fază, în cadrul pendulărilor se deduc din următoarea diagramă, în care se indică
valoarea instantanee a curentului din releu funcţie de timp şi curentul de pornire
şi de revenire ai releului.
Fig.3.21. Dependenţa I = f(t) în cazul pendulărilor
42
Cu privire la releul direcţional de putere, trebuie precizat că puterea fictivă la

bornele releului direcţional de putere:
, (3.55.)
determinată de tensiunile şi de curenţii pe fază, poate avea în timpul pendulărilor valori
pozitive şi poate determina acţionarea releului. Din acest motiv, protecţia de distanţă,
se prevede în general, cu dispozitive speciale cu rol de a bloca acţionarea releului în
timpul pendulărilor.
Blocajul funcţionării protecţiei de distanţă la pendulări se poate realiza prin
folosirea unuia din următoarele elemente:
 elemente direcţionale de putere activă şi reactivă care controlează sensurile
acestor puteri;
 elemente de curent care sesizează variaţia în timp a curentului;
 sisteme de blocaj care se bazează pe diferenţa de viteză cu care sunt
străbătute două locuri geometrice ale impedanţei (frecvent întâlnite în SEN );
 sisteme de blocaj care se bazează pe sesizarea componentei de secvenţă
inversă în tensiune sau în curent (folosită la protecţiile de distanţă
moderne);
 filtre de secvenţă inversă (ICEMENERG Bucureşti)
Filtrele de secvenţă inversă examinează expresia tensiunii de secvenţă inversă.
Valoarea ei, raportată la tensiunile între faze , sau are forma:
, (3.56.)
unde:
. (3.57.)
Dar, conform teoremei a II-a a lui Kirchhoff:
, (3.58.)
deci:
. (3.59.)
Relaţia (3.56.), devine:
, (3.60.)
dar:
, (3.61.)
Deci, din (3.60.) şi (3.61.) rezultă:

. (3.62.)
Schema principială a filtrului de tensiune este dată în figura 3.22, în care ,

, şi reprezintă impedanţe de forma R+jX.
43
Fig.3.22. Filtru de tensiune de secvenţă inversă
Tensiunea pe fază, de secvenţă inversă este:

. (la fel rezultând şi pentru celelalte faze) (3.63.)
3.2.12. Caracteristici de temporizare ale protecţiei de distanţă şi realizarea lor
Caracteristica de temporizare este curba care reprezintă variaţia timpului de

acţionare al protecţiei în funcţie de distanţa până la locul defectului. În prezent se
folosesc de obice caracteristicile de temporizare în trepte , figura 3.23..
Fig.3.23. Caracteristica de temporizare în trepte
Denumirea lor este determinată de creşterea timpului de acţionare în trepte, sub

formă de salturi, odată cu creşterea distanţei. Temporizările protecţiei rămân în acest
caz constante în limitele anumitor distanţe, care se numesc ˝ zone ˝.
Astfel avem:
 este zona I;
 este zona II;
 este zona III, etc.
44
Un releu de distanţă cu o asemenea caracteristică de temporizare are mai mulţi

timpi de acţionare (de obicei 3 sau 4 ), fiecare corespunzând unor anumite zone.
Astfel pentru o distanţă mai mică decât declanşarea se produce rapid, la
timpul (aproximativ 0,1 secunde); acesta se numeşte treapta I de timp a protecţiei,
iar distanţa zona sau treapta I de distanţă a acesteia.
Un defect este eliminat de protecţia de distanţă, în funcţie de distanţa la care s-a
produs astfel:
Distanţa faţă de
locul de amplasare Timpul de deconectare Treapta de timp Treapta de distanţă
a protecţiei
mai mică decât rapid zona I
între şi temporizat zona II
între şi temporizat zona III
între şi temporizat zona IV
Atât treptele de distanţă, cât şi cele de timp, sunt în general reglabile. Eroarea în
aprecierea distanţei la releele în bună stare, în general,nu depăşeşte 20%, cu unele
excepţii, iar erorile în realizarea temporizării sunt de ordinul celor considerate posibile la
toate releele de timp. Cu aceste erori posibile, prin folosirea unor relee de distanţă cu o
caracteristică de funcţionare în trepte, se poate realiza, chiar şi în reţele cu configuraţii
complicate, o protecţie selectivă, cu timpi scurţi de deconectare a defectelor din
apropierea surselor.
Mai există şi protecţiile de distanţă cu caracteristici de temporizare în pantă şi
combinate, figura 3.24, care asigură coordonarea mai uşoară şi mai sigură a
parametrilor protecţiilor din sectoarele vecine. Pentru realizarea lor este necesară o
combinaţie complexă din punct de vedere constructiv a elementelor de distanţă cu
elementele de temporizare. Trebuie avută în vedere şi mărirea timpilor de deconectare
a defectelor, în cazul folosirii caracteristicilor în pantă.
Fig.3.24. Caracteristici de temporizare în pantă (a) şi combonate (b)
De aceea, în noile variante constructive ale protecţiei de distanţă nu se utilizează, în

general aceste caracteristici, ci numai caracteristici în trepte.
45
3.2.13. Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă
Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă implică stabilirea valorilor de pornire

primare, respectiv secundare a elementelor de pornire, a elementelor de măsură pentru
diferite zone de distanţă, cât şi a temporizării acestora, verificarea sensibilităţii
protecţiei.
3.2.14. Erori posibile în determinarea distanţei
Pentru realizarea unei protecţii selective, o primă problemă în vederea stabilirii

reglajelor este aceea a erorilor posibile în determinarea distanţei. Aceste erori se
datorează atât calităţii releelor şi determinării inexacte a constantelor liniilor, cât şi
însuşi principiului de măsurare ( pentru treptele a II-a, a III-a şi a IV-a ). Eroriile în
aprecierea distanţei, datorită calităţii releelor, în general nu depăşesc 20% din lungimea
liniei protejate.
Determinarea incorectă a distanţei în treptele superioare, ca urmare a însuşi
principiului de măsurare, rezultă din exemplul prezentat în figura 3.25..
Fig. 3.25. Reţea protejată cu o protecţie de distanţă
Pentru orice defect apărut pe linia AB, protecţia de distanţă Z a acestei linii,
amplasată în staţia A, determină corect distanţa, deoarece impedanţa măsurată de
releu corespunde împedanţei specifice a liniilor , (de secvenţă directă). În cazul
unui scurtcircuit trifazat în punctul B, tensiunea de fază în A va fi:
, (3.64.)
iar raportul dintre tensiunea de fază şi curentul de fază,pe care-l măsoară releul, va fi:
. (3.65.)
În cazul unui scurtcircuit pe linia BC, de exemplu în punctul K, tensiunea de fază
în punctul A va fi:
, (3.66.)
unde:
este impedanţa liniilor, de secvenţă direcţă (+), măsurată de releu;
este curentul total de scurtcircuit;
este curentul de scurtcircuit care circulă prin linia AB;
reprezintă lungimea liniei AB, respectiv segmentul BK (până la locul de
defect).
Protecţia de distanţă din punctul A măsoară raportul:
46
. (3.67.)
Deci, impedanţa măsurată de protecţie diferă de cea reală şi este egală cu

impedanţa liniei proprii însumată cu impedanţa porţiunii din linia vecină până la punctul
de defect, înmulţită cu raportul dintre curentul total de defect şi curentul liniei proprii.
Acest raport, care deformează măsura se numeşte ˝ coeficient de ramificaţie ˝ sau
˝coeficient de repartiţie ˝ şi se notează cu .
Coeficientul de ramificaţie este cu atât mai mare cu cât sursele care debitează în
staţia B, în paralel cu linia protejată, au o putere mai mare şi are ca efect micşorarea
zonei de acţiune din staţia A. Datorită acestui coeficient, distanţa măsurată de protecţia
din A, în cazul unui defect pe linia BC este mai mare decât cea reală. Sunt cazuri când
acest coeficient este subunitar şi are ca efect măsurarea unei impedanţe mai mici decât
cea reală, adică o mărire a zonei de acţionare a protecţiei, în cazul în care în staţia B
nu există o sursă de energie,ci o a doua linie.
3.2.15. Calculul reglajului elementelor de pornire
Dacă elementele de pornire sunt realizate prin relee maximale de curent, reglajul
lor se face după relaţiile:
, (3.68.)
. (3.69.)
unde:
 reprezintă curentul de pornire al protecţiei;

 reprezintă curentul de pornire al releului de impedanţă;
 reprezintă coeficientul de siguranţă;
 reprezintă coeficientul de revenire al releului;
 reprezintă coeficientul de secvenţă homopolară (0);
 reprezintă curentul maxim de sarcină al liniei;
 reprezintă raportul de transformare al transformatorului de

curent.
Sensibilitatea acestor relee este relativ mică. Dacă nu se poate asigura

sensibilitatea necesară se impune folosirea ca elemente de pornire a releelor de
distanţă, relaţia:
. (3.70.)
În acest caz mărimea de pornire se deduce pornind de la condiţia necesară
readucerii releului în poziţia iniţială, după deconectarea unui scurtcircuit exterior, adică:
, sau , (3.71.)
cu , iar impedanţa de regim minimă la bornele releului:
47
. (3.72.)
Se ştie că între impedanţa de revenire şi cea de pornire există relaţia:
(3.73.)
Sensibilitatea elementului se verifică cu ajutorul relaţiei:

. (3.74.)
în care prin s-a notat impedanţa liniei pe care este montată protecţia de distanţă,
iar prin impedanţa liniei din aval de linia protejată prin protecţie.
Elementele de pornire pe bază de impedanţă se realizează cu ajutorul releelor
de distanţă fără temporizare, având caracteristica de funcţionare în planul complex un
cerc cu centrul în originea axelor de coordonate, sau uneori cu centrul deplasat în
planul impedanţei.
Se deosebesc relee la care impedanţa de pornire este funcţie de curentul care
trece prin releu (caracteristica 2), sau la care este independentă de valoarea
curentului prin releu (caracteristica 1), figura 3.26..
Fig.3.26. Caracteristica pentru relee de pornire de impedanţă
3.2.16. Calculul reglajului elementului de măsură a distanţei
48
Modul concret în care se stabilesc reglajele protecţiei de distanţă a liniei AB

(care face parte dintr-o reţea complexă), din staţia A (figura 3.27.), se poate înţelege pe
baza schemei din exemplul următor:
Fig.3.27. Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă pe o porţiune de reţea
Zona I ( ) se alege ţinând seama de eroarea posibilă în funcţionarea elementului de

măsurare al protecţiei şi reprezintă 80% din impedanţa liniei protejate.
, (3.75.)
unde: este coeficientul de siguranţă;
. este impedanţa reglată (impusă) pentru Zona I;
este impedanţa liniei.
Zona I a protecţiei 1 se calculează cu relaţia:
, (3.76.)
unde .
În mod asemănător se alege şi zona I ( ) a protecţiei liniei BC, din staţia B şi
similar pentru fiecare linie care este conectată la sistem.
Timpul al treptei I nu este reglabil. El este determinat de timpul propriu de
acţionare al releelor care constituie protecţia de distanţă şi variază între 0,1 şi 0,3
secunde în cazul protecţiilor clasice şi mai puţin în cazul protecţiilor numerice (digitale).
Zona II ( ) se alege astfel încât să satisfacă următoarele condiţii:
a) să fie selectivă în raport cu treapta a II-a a protecţiei de distanţă de pe
liniile din aval care pleacă de pe barele de la capătul liniei protejate, să se poată alege
un timp numai cu o treaptă de timp mai mare decât timpul treptei I (rapide) a acestei
protecţi.
49
Pentru exemplul din figura 3.27., zona a II-a a protecţiei de distanţă din punctul
1, trebuie să fie selectivă în raport cu treapta a II-a a protecţiei de distanţă 3 şi 7 de pe
liniile şi , adică:
(3.77.)
unde:
este coeficientul de ramură şi are aleasă valoarea minimă posibilă de
funcţionare,
este 0,8.
În mod concret avem:
(3.78.)
unde:
 reprezintă coeficienţii ramurilor 1 şi 2;
 reprezintă intensităţile curenţilor care circulă prin linia 1 şi linia
2,
de la bare spre locul de defect;
 reprezintă intensităţile curenţilor care circulă prin linia 1 şi linia 4
de
la bare spre locul de defect.
b) să fie selectivă în raport cu protecţia transformatorului din staţia de la
capătul liniei. Defectele de pe bara trebuie deconectate de protecţia maximală de
curent temporizată a transformatorului din staţia B.
Notând impedanţa minimă a transformatoarelor din staţie cu , rezultă:
(3.79.)
unde diferă de în raport cu linia şi se calculează pentru defecte după
transformator. De asemenea este diferit de pentru că impedanţa
rransformatorului are un nughi diferit de cel al impedanţei liniei. De obicei se alege
şi
Pentru trebuie aleasă valoarea minimă rezultată. Notând această valoare
cu , se poate scrie expresia ei raportată la secundar:
(3.80.)
c) Zona a II-a trebuie să asigure sensibilitate suficientă în raport cu întreaga

linie protejată. Această condiţie se verifică cu relaţia:
(3.81.)
Valoarea treptei a III-a a protecţiei se alege asemănător cu treapta a II-a a

protecţiei liniei alăturate.
Valoarea treptei a IV-a a protecţiei de distanţă, nu este o treaptă de măsurare,
se alege de obicel astfel încât să permită circulaţia pe linie a puterii maxime. Acţionarea
50
în treapta a IV-a a protecţiei de distanţă este delimitată de elementul de pornire.

Sensibilitatea elementului de pornire se verifică astfel încât să fie asigurată acţionarea
la defecte apărute la capătul opus al elementului următor celui protejat. Pentru reţeaua
din figura anterioară avem:
(3.82.)
Dacă nu se îndeplineşte condiţia de sensibilitate se vor folosi ca elemente de

pornire, în locul releelor de impedanţă pură, relee de admitanţă mixtă sau relee cu
caracteristică elipsă.
După alegerea caracteristicilor protecţiilor, acestea se reprezintă pe scheme
comune pentru întreaga reţea sau pentru porţiuni ale acesteia.
3.2.17. Comportarea protecţiei de distanţă la defecte în circuite secundare şi

blocajele prevăzute pentru astfel de situaţii
Protecţiile de distanţă sunt prevăzute cu blocaj împotriva acţionărilor greşite la

defecte în circuitele transformatoarelor de tensiune, când unele dintre tensiunile
aplicate releelor, sau toate tensiunile, pot deveni nule şi se anulează,
conducând la condiţia de acţionare .

În cazul defectelor în circuitele transformatoarelor de tensiune, protecţia de
distanţă cu elemente de pornire pe bază de curent nu pot să pornească, neexistând un
scurtcircuit în zona respectivă. De aceea, la aceste protecţii de distanţă este suficientă
semnalizarea apariţiei defectului în circuitul transformatoarelor de tensiune.
Protecţiile de distanţă cu elemente de pornire pe impedanţă pot să acţioneze
greşit în cazul unui defect al circuitelor de tensiune. . De aceea, aceste protecţii de
distanţă se prevăd cu relee de tensiune care controlează circuitul transformatoarelor de
tensiune şi blochează protecţia de distanţă în asemenea situaţii nedorite. Se practică,
în acest scop, utilizarea unui filtru de secvenţă homopolară, figura 3.28., conectat în
circuitul secundar al transformatorului principal de tensiune TT.
51
Fig.3.28. Schema de blocare a funcţionării protecţiei în cazul unei defecţiuni în

circuitul secundar al TT(transformatoarelor de tensiune)
La noi în ţară se folosesc relee de blocare bazate pe asimetria tensiunilor şi

compararea tensiunilor din bobinajele secundare diferite ale unui transformator de
tensiune, sau dintre tensiunile secundare ale transformatoarelor de tensiune instalate
pe bare şi ale transformatoarelor de tensiune instalate pe linie (la dispariţia tensiunilor
alternative pe toate cele trei faze).
52
3.3. SCHEME CLASICE ALE PROTECŢIILOR DE DISTANŢĂ CU RELEE
O protecţie de distanţă pentru a acţiona corect la orice fel de scurtcircuit,

indiferent de locul acestuia şi de fazele afectate, ar trebui să aibă relee separate
conectate la curenţi şi tensiuni pe faze sau dintre faze corespunzător pentru felul
defectului la care trebuie să acţioneze. În vederea reducerii numărului de relee din
schemă fără a se afecta domeniul de acţionare, schemele de protecţie de distanţă se
prevăd cu posibilităţi de comutări în circuitul de tensiune şi uneori şi în cel de curent al
releului, astfel încât bobinele respective ale releelor de impedanţă să fie alimentate cu
mărimile caracteristice defectului.
3.3.1. Generalităţi
Funcţionarea în ansamblu a dispozitivului complex pe care îl constituie protecţia

de distanţă poate fi reprezentată prin schema bloc din figura 3.29.
Protecţia de distanţă este racordată la înfăşurările secundare ale
transformatoarelor de curent TC şi de tensiune TT. La apariţia unui defect, intră în
funcţiune elementele de pornire P. releele intermediare excitate de elementul de
pornire, din blocurile şi aleg, în funcţie de felul defectului, tensiunile şi
căderile de tensiune produse de curenţi în rezistenţele R, care se aplică elementului
direcţional D şi celui de măsurare Z pentru a se determina corect direcţia şi distanţa.
Comanda de declanşare se transmite, prin intermediul elementului de timp T, releului
intermediar final RF, în momentul în care sunt închise simultan:
 contactele elementului de măsurare Z ;
 cele ale elementului direcţional D;
 cele ale dispozitivelor de blocare contra pendulărilor BP;
 cele ale dispozitivelor de blocare contra defecţiunilor din circuitul transformatoarelor
de tensiune BTT.
53
Fig.3.29. Schema bloc a unei protecţii de distanţă
3.3.2. Protecţii de distanţă utilizate pe liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune
Protecţiile de distanţă clasice, folosite în exclusivitate până în anii 1975-1980,

realizate cu relee cu contacte, necesită elemente de comutare, relee intermediare şi
elemente de pornire pe fiecare fază, care să comute corespunzător circuitele de
tensiune şi curent în funcţie de tipul defectului, atât la elementul de măsurat impedanţa,
cât şi la elementul direcţional.
Releele de distanţă cu comutaţie statică, cu caracteristică de acţionare eliptică
sau poligonală, prezintă avantajul realizării sub formă de complete separate, pentru
scurtcircuite monofazate, respectiv polifazate, astfel se poate renunţa la comutările din
circuitele de tensiune şi de curent ale protecţiei de distanţă. Încercările făcute cu
aceste sisteme de protecţie au condus la înregistrarea unor erori, în zona protejată, sub
şi a unui timp de acţionare în treapta rapidă (prima zonă) într-o plajă de valori
situate între 17 şi 40 ms (milisecunde).
În anexa 1. sunt prezentate principalele tipuri de protecţii de distanţă întâlnite în
Sistemul Energetic Naţional, SEN.
54
3.4. PROTECŢII DE DISTANŢĂ NUMERICE
Circumscrise eforturilor de mărire a sensibilităţii, a rapidităţii şi a siguranţei în

funcţionare, cercetările referitoare la implementarea microcalculatoarelor în realizarea
protecţiilor de distanţă sunt de dată relativ recentă şi, mai ales, de mare actualitate.
Utilizarea sistemelor numerice de protecţie şi a microcalculatoarelor de proces a
deschis noi posibilităţi creşterii performanţelor protecţiei de distanţă, inclusiv a fiabilităţii
dispozitivelor de protecţie.
Au fost elaborate diverse modele de calcul al impedanţei, între care metodele
numerice de derivare, în ipoteza unor tensiuni şi curenţi de formă perfect sinusoidală.
Influenţa armonicilor superioare, prezente în curba curentului, se poate reduce sau
elimina prin aplicarea unor metode numerice de integrare.
Fig.3.30. Schema principială a unei protecţii de distanţă numerică
În schema din figura 3.30., s-au utilizat următoarele notaţii:

 BI bloc intrare curenţi;
 BU bloc intrare tensiune;
 MUX bloc distribuţie date, multiplexor analogic;
 CAN bloc de conversie analog – digitală;
 IN bloc intrări numerice;
 IE echipament de execuţie;
 UC unitate de calcul;;
 PDD program de pregătire a datelor.
55
3.4.1. Sistemul de supervizare, comandă şi achiziţii de date SCADA
Sistemul de supervizare, comandă şi achiziţii de date SCADA, este tehnologia

care permite unui utilizator să colecteze date, de la unul sau mai mulţi senzori (surse de
date) şi/sau să trimită instrucţiuni de control limitate la aceşti senzori.
SCADA operează cu semnale de cod, dincolo de canalele de comunicaţie,
astfel încât să genereze controlul echipamentelor RTU (convertoare analog/digital de
intrare/ieşire).
Un sistem SCADA este alcătuit din două componente hardware principale:
Server (unul sau mai multe)
Acesta este conectat la elementele de proces prin intermediul automatelor programa-
bile (PLC). Serverul este responsabil pentru toate datele culese din proces (realizează
şi baza de date, asigură comunicaţia cu PLC-urile din proces);
Client (Viewer) .
Este legat în reţea cu serverul, utilizează datele din acesta şi asigură comunicarea cu
operatorul uman. Poate lipsi la sistemele mici (serverul indeplineşte şi funcţia de
viewer).
Serverele sunt conectate la automatele programabile printr-o gamă foarte largă
de drivere de comunicaţie (sute de drivere care asigură legătura practic cu toate PLC-
urile de la echipamente). Un singur server poate comunica simultan cu mai multe
protocoale (echipamente).
Serverele şi viewer-ele sunt legate în reţea (Intranet). Tehnologia Web adoptată
permite acum vizualizarea unui proces şi prin mediul Internet.
Fig.3.31. schema unui proces industrial SCADA
56
SCADA asigură:
 controlul – se pot citi şi scrie/modifica orice parametru din proces (cu parolă);
 vizualizarea - ecrane grafice, scheme sinoptice;
 gestionarea alarmelor – sunt catalogate pe nivele de prioritate. Pot fi
confirmate, şterse, arhivate, modificate. Se poate de exemplu trimite automat
un e-mail predefinit la apariţia unei anumite alarme;
 baza de date – cel mai performant server de baze de date, Microsoft SQL
Server. Permite accesul multiplu on-line la baza de date din server;
 action calendar – permite definirea şi executarea unor acţiuni, funcţie de timp
(calendar);
 recipes – permite crearea, încărcarea în/din PLC a unor grupuri de setări de
puncte;
 report manager - permite crearea şi generarea de rapoarte bazate pe
mărimile din proces;
 grafice - o multitudine de facilităţi, bazate pe tehnologia ActiveX:
o multiple grafice în acelaşi ecran;
o număr nelimitat de linii în acelaşi grafic;
o culori, fonturi, stiluri, legende configurabile;
o reprezentări de date în timp real sau din baza de date;
o grafice funcţie de timp sau grafice de tipul XY.
Construit după arhitectura CLIENT – SERVER, pornind de la un simplu

calculator, acest sistem poate fi extins, de la un singur punct (nod), la o reţea complexă
cu care se pot monitoriza procese industriale de dimensiuni oricât de mari.
Avantajele utilizării sistemului de supervizare, comandă şi achiziţii de date: SCADA
 controlul funcţional deplin al procesului monitorizat;

 creşterea sensibilă a productivităţii;
 siguranţă, robusteţe, eforturi şi cheltuieli minime de exploatare;
 suport tehnic continuu asigurat de către furnizor.
Fig.3.32. Schema bloc a unui sistem de proces SCADA

Conexiunile între utilizatorii de proces (protecţiile anumitor echipamente) se
realizează atât prin linii telefonice, fibră optică, cât şi prin sistem radio. Un astfel de
57
sistem complex de proces, care se desfăşoară prin transmisie radio, este prezentat în
figura 3.33..
Fig.3.33. Sistem complex de sistem SCADA
Fig. 3.34.Sistem SCADA în aşteptare

(supraveghere)
58
3.4.2. Protecţia digitală complexă ˝ DIPA – 100 ˝
Releul digital de protecţie complexă, DIPA-100 este un echipament care

înglobează practic toate functiile de protectie-automatizare necesare pentru o linie
electrică de 110 kV - 400 kV.
Echipamentul poate fi folosit de sine stătător sau cu integrare în teleconducere,
graţie extensiei DIPA-SCADA cu ajutorul căreia terminalul devine simultan un sistem de
achiziţie de date pentru aplicaţii EMS-SCADA.
DIPA-100 include urmatoarele funcţii independente de protecţie a liniei electrice:
 protecţie de distanţă digitală PD, cu urmatoarele extensii:
 sistem de blocaj la pendulaţii ;
 interfaţă si logică de teleprotecţie;
 sistem de verificare-blocare la arderea sigurantelor circuitelor de tensiune cu
comutare opţională pe maximala de curent de rezervă(DIPA-MAX);
 protecţie rapidă la închiderea întreruptorului pe defect (switch-on-to-fault)
 protecţie homopolară directionată ;
 protecţie maximală de rezervă (ca rezervă pentru DIPA-PD);
Următoarele funcţii suplimentare completează necesităţile de protecţie /automatizare /
integrare în SCADA, pentru o linie electrică de 110 - 400 kV:
 RAR M, RAR T, RAR M+T, cu verificare de condiţii RAR ;
 interfaţă om-masină ;
 funcţii speciale şi de integrare în SCADA, care cuprind:
 intefaţa de supervizare, mărimi binare/analogice şi comunicaţie cu sistemul
de teleconducere SCADA.miniACE ;
 osciloperturbograf de linie SCADA.CDR ;
 opţional, extensie de comandă în instalaţie prin SCADA, SCADA.CD ;
 integrare în sistemul de protecţie clasic ;
 funcţie de măsură locală (U, I, P, Q, f, Z,  etc.)
Echipamentul DIPA 100 poate fi integrat atât în solutii clasice de protecţie-

conducere staţii electrice cât şi în sisteme noi cum ar fi sistemul distribuit de
teleprotectie-teleconducere GALAXY, conceput de TELECOMM S.R.L. sau în alte
sisteme.
DIPA 100 este realizată într-o structură multiprocesor, acumulând o putere de
calcul de aproximativ 48 MegaFLOPS (48 mega-operaţii în virgulă mobilă pe secundă)
prin utilizarea tehnologiei DSP de ultimă generaţie. Acest lucru a permis implementarea
unor algoritmi numerici de calculare a impedanţelor şi a diverselor condiţii de
blocare de o complexitate şi de o stabilitate care să întrunească condiţiile de
siguranţă necesare unui astfel de echipament.
Funcţia de protecţie digitală de distanţă are urmatoarele caracteristici principalele :
 număr elemente masură independente şi simultane: 6 (R0, S0, T0, RS, ST, TR );
 număr zone de declanşare: 5 ( fiecare zonă fiind de tip poligonal );
 faţă-spate sau nedirecţionat : 3;
 demaraj direcţionat : 1;
 demaraj nedirecţionat : 1;
59
 pentru zona I-a există reglaje separate pentru caracteristica 1B (sensibilizare în

corelatie cu RAR);
 protecţia permite reglaje de compensare a rezistenţei arcului în orice treaptă, pe
axa R a planului Z, la detectarea unor defecte cu pământul;
 timp tipic de declanşare în treapta rapidă, inclusiv releul de ieşire cu contacte
puternice : 25 ms.
 timp maxim de declanşare în treapta rapidă, inclusiv releul de iesire cu contacte
puternice : 30 ms. ( pentru Z/Z reglat  0,95 ) ;
 elementul direcţional este cu sensibilitate nelimitată (buna comportare a direcţiei
la scurtcircuite cu tensiune foarte mică);
 domeniul de reglaj R, X pe fiecare treaptă: 0.01  - 650 , în paşi de 0.01 ;
 reglaj temporizări (pentru fiecare zonă): 0 - 6 sec., din 10 în 10 milisecunde ;
 precizia măsurătorii impedanţei :  5 % pentru I = ( 0,5  20 ) In;
 precizia măsurării temporizărilor :  ( 1% + 20 ms.), pentru treglat > 30 ms.;
 coeficient de revenire : 5% ;
 valoare minimă de acţionare în curent : 0.2 In ;
 blocaj la pendulaţii intern (după criteriul dZ/dt) şi / sau extern ;
 funcţii de verificare plauzibilitate, mărimi măsurate realizate în timp real;
 blocaj la lipsa tensiunii alternative:
 intern ( ardere siguranţe: monofazat,bifazat şi trifazat ) / extern ;
 posibilitatea trecerii automate pe protecţia maximală de curent în două trepte,
ca element de rezervă;
 declanşare mono şi trifazată;
 selectarea unei funcţii de teleprotecţie:
 sensibilizarea protecţiei prin activarea Z1B la comanda de declanşare a
întreruptorului din capătul opus ( accelerated underreach protection AUP)
 sensibilizarea protecţiei la conectare pe defect (switch on to fault)
Fig.3.35. Caracteristica: trepte de

impedanţă la DIPA - 100
60
3.4.3. Funcţii speciale şi integrarea protecţiei în SCADA
SCADA asigură funcţii speciale necesare supervizării şi integrării în sistemul

de teleconducere-teleprotecţie al staţiei.
Acest lucru este realizat prin compatibilizarea din punct de vedere extern a
echipamentului DIPA-100 cu echipamentele de teleconducere ACE28S şi cu cele de
perturbografiere CDR, fabricate de TMM.
Extensia DIPA-SCADA înglobează componentele SCADA.miniACE,
SCADA.CDR şi SCADA.CD care sunt prezentate mai jos:
Fig.3.36.Schema bloc a protecţiei DIPA 100 şi a instalaţiei de teleconducere ACE
3.4.3.1. Interfaţa de supervizare mărimi binare / analogice şi comunicaţii cu

sistemul de teleconducere SCADA.miniACE
Această componentă conţine toate facilităţile specifice echipamentului ACE 28S,

care înglobează de asemenea, ca extensie, jurnalul de evenimente sintetizate de catre
DIPA 100 , în cursul funcţionării acesteia (EV).
EV realizează funcţia de înregistrator de evenimente DIPA şi are urmatoarele
caracteristici:
 memorează evenimentele numerice în bufferul miniACE-ului de 1024
evenimente ;
 rezoluţia temporală: o milisecundă;
 generează şi memorează evenimente la:
 schimbare parametri ;
 demaraje protecţii ;
 declanşare ;
 evenimente specifice RAR / DAR ;
 setare timp ;
 ardere siguranţe şi revenire din defect ;
 schimbare de stare a unor semnalizări externe ;
 alte schimbări de stare interne sau externe .
61
Dintre funcţiile specifice ACE28S, sunt prezentate elementele specifice

supervizării şi integrării în SCADA, realizate cu extensia miniACE în cadrul DIPA:
 primele 16 intrări numerice ale echipamentului DIPA-100 sunt citite
independent şi de către miniACE;
 miniACE posedă încă 16 intrări numerice proprii, prin care se pot citi alte
informaţi binare specifice liniei, altele decât cele care sunt de interes direct
pentru DIPA.
MiniACE asigură totodată şi comunicaţia cu nivelul ierarhic superior de
teleconducere prin intermediul urmatoarelor linii de comunicaţie:
 interfaţa de adaptare la "field-bus"-ul izolat galvanic de tip buclă de curent
multipunct tip TMM;
 opţional, field-bus-ul poate fi de tip RS 485; viteza de comunicaţie este 9600
sau 19200 baud
 optional, interfaţa de comunicaţie prin fibră optică (viteza de comunicaţie 9600
sau 19200 baud)
 asigură comunicaţia prin protocol multipunct de tip TELECOMM sau RP
570 (optional).
3.4.3.2. Extensie teleconducere SCADA.CDR

Functia de osciloperturbografie de linie SCADA .CDR are urmatoarele caracteristici :
 timp total de înregistrare: aprox. 30 secunde;
 timpi de înregistrare:
 durata preavariei: reglabilă, 50-400 milisecunde;
 durata înregistrării tCDR: reglabilă 1000-18000 milisecunde .
 se înregistrează 8 mărimi analogice (U R, US, UT, UH, IR, IS, IT, IH) şi 32
binare .
3.4.3.3. Extensie de comandă în instalaţii prin SCADA şi SCADA.CD
În situaţiile când din raţiuni financiare nu se justifică montarea unui echipament

de teleconducere de sine stătător, care să realizeze teleconducerea liniei electrice
protejată de către DIPA-100, extensia SCADA poate fi completată cu modulul de
comenzi în instalaţii prin SCADA, SCADA.CD.
Acest modul posedă 8 ieşiri prin releu independente de cele ale protecţiei,
pentru comenzi prin teleconducere, care pot fi comadate prin intermediul extensiei
SCADA.miniACE.
Prin introducerea acestui modul se poate realiza o protecţie şi o teleconducere
integrată, minimizându-se costurile de implementare a unui sistem complet digital
modern.
3.4.3.4. Modul de funcţionare al echipamentului DIPA – 100 la protecţia de

distanţă
Protecţia de distanţă utilizează următoarele mărimi de intrare analogice:

 curenţii iR(t), iS(t), iT(t);
 curentul homopolar iH(t), măsurat de pe circuitul de nul;
 tensiunile uR0(t), uS0(t), uT0(t);
62
 tensiunile uRS(t), uST(t), uTR(t).

Tensiunea homopolară este sintetizată software. Opţional, DIPA 100 poate fi
echipată cu extensia hard-soft PhDIR.TH, care permite preluarea tensiunii homopolare
din secundarul conectat în triunghi deschis al transformatorului de tensiune.
Optional, DIPA 100 mai poate fi echipat şi cu extensia hard - soft pentru
măsurarea curentului de linie paralelă PD.LP.
După cum se poate observa, circuitele de intrare analogice sunt realizate cu
redundanţă (surplus informatic) 100%, lucru care permite detectarea în timp real a
oricăror defectiuni pe partea de achiziţie de date.
Astfel, curenţii de linie se pot verifica din punct de vedere al integrităţii prin
respectarea conditiei:
iR(t) + iS(t) + iT(t)  iH(t);
În acelasi timp, trebuie ca fazorii corespunzători tensiunilor de linie şi cei corespunzători
tensiunilor de fază să respecte conditiile:
 URS = US0 - UR0
 UST = UT0 - US0 (3.83.)
 UTR = UR0 - UT0
Protecţia de distanţă are implementat un algoritm complet digital, bazat pe
prelucrarea esantioanelor de tensiune şi de curent de pe canalele specificate.
Preluarea şi prelucrarea eşantioanelor de curent şi tensiune de pe canalele
menţionate se face în trei etape:
1. se eşantionează de 3 ori pe milisecundă toate canalele de curent şi tensiune
(se obţine un echivalent de 60 puncte / perioadă);
2. se aplică un procedeu special de prefiltrare neliniară a setului de esantioane,
în urma căruia rezultă un eşantion unic/milisecundă pentru fiecare intare
analogică în parte. Algoritmul de prefiltrare asigură o rejecţie eficientă a
perturbaţiilor ce pot apare nedorit pe canalele analogice, obţinându-se o
imunitate ridicată la zgomote;
3. eşantioanele prefiltrate, obţinute cu o frecvenţă de eşantionare de 1 kHz (20
puncte / perioadă) sunt introduse în sistemul de filtrare digitală propriuzis.
În continuare se execută o filtrare în fereastra glisantă a tuturor intrărilor, în urma căreia
sunt rejectate toate armonicele superioare ale curenţilor şi tensiunilor. Se obtin
fundamentalele curenţilor şi tensiunilor, din care apoi se determină fazorii, de tip
FAZOR = a + j*b (3.84.)
descrişi prin partea reală şi cea imaginară.
Se obţin în acest mod fazorii: IR, IS, IT, IH, UR0, US0, UT0, URS, UST, UTR,
În continuare, toate prelucrările se execută asupra acestor fazori.
Protecţia de distanţă propriuzisă implementează independent şi simultan 6 elemente de
masură a impedantei:
 cele 3 impedanţe faţă de pamânt: ZR0, ZS0, ZT0;
 cele 3 impedanţe între faze: ZRS, ZST, ZTR.
Impedanţele Z sunt determinate în fiecare milisecundă.
Analiza defectelor în retelele electrice se bazează pe descompunerea sistemelor de
curenţi şi tensiuni , în general nesimetrici, în trei sisteme simetrice :
 de succesiune directă,
 inversă
 homopolarâ.
Pentru liniile electrice şi transformatoare impedanţa directă este egală cu impedanţa
inversă. De asemenea, trebuie reţinut că în cazul defectelor impedanţele directe sunt
63
întotdeauna prezente indiferent de tipul de defect, în timp ce impedanţa homopolară

este prezentă numai în cazul defectelor cu pământ.
Într-un sistem trifazat pot apare patru tipuri principale de defect:
1. trifazat: R-S-T, R-S-T-N;
2. bifazat la pământ: R-S-N, S-T-N, T-R-N;
3. bifazat izolat de pământ: R-S, S-T, T-R;
4. monofazat: R-N, S-N, T-N.
Relaţiile între curenţii de defect şi tensiunile la locul de defect pentru aceste tipuri
de defect se prezintă în figura următoare.
Analizând figura următoare, se constată că la defectele monofazate cu pământul,
tensiunea de fază este zero, în timp ce pentru defectele bifazate şi trifazate diferenţa
tensiunilor de fază este zero. Măsurarea corectă a impedanţei până la locul de defect
impune aplicarea la bornele protecţiei de distanţă a căderii de tensiune de pe bucla de
defect. Din acest motiv este necesar a se masura în mod independent şi simultan toate
cele sase impedanţe ale buclelor fază-fază respectiv fază-pământ. În calculul acestor
impedanţe se folosesc valori ale tensiunilor şi curenţilor astfel încât să se determine
corect impedanţa până la locul de defect.
În cazul defectelor trifazate, tensiunile de fază la bornele protecţiei de distanţă sunt
proporţionale cu produsul dintre impedanţa directă a liniei şi curentul de secvenţă
directă, spre deosebire de cazul defectelor bifazate în care intervine şi impedanţa
sursei până la locul de montare al protecţiei de distanţă.
Fig.3.37. Ecuaţiile curenţilor şi tensiunilor la locul de defect
Ecuaţiile curenţilor şi tensiunilor la locul de defect (figura 3.32.) sunt prezentate

în continuare:
d d
 U ST  ( a 2  a )  Z L  I (defecte trifazate)
 (defecte bifazate ) (3.85.)
64
d
 I S  I T  (a 2  a )  I (defecte trifazate)
2 d
 I S  I T  2( a  a )  I (defecte bifazate)
unde s-au notat :
 Z dL - impedanţa directă a liniei;
1
 Id  I  a I S  a2 I T 
3 R
(3.86.)
componenta de curent de secvenţă directă la bornele protecţiei;
 - curenţii de linie la bornele protecţiei;
 U RO , U SO , U TO , U RS , U ST , U TR - tensiunile de fază, respectiv linie la
bornele
protecţiei.
Se constată că în ambele cazuri impedanţa masurată de protecţie este:
U ST
ZM   Z dL (pentru bucla bifazată S -T) (3.87.)
IS  IT
prin considerarea tensiunii de linie U ST  U SO  U TO respectiv curenţilor I ST  I S  I T în
măsura impedanţei Z ST .
În cazul defectelor monofazate, de exemplu R-N, căderea de tensiune până la locul

de defect este o sumă a căderilor de tensiune directă, inversă şi homopolară între locul
de montare al protecţiei şi locul de defect:
U RO  I d  Z dL  I i  Z dL  I h  Z hL
IR  Id  Ii  Ih (3.88.)
h
I N  I R  I S  I T  3I
unde:
 I d , I i , I h - componentele de secvenţă directă, inversă şi homopolară ale
curentului la bornele protecţiei;
 I R , I S , I T - curenţii de linie la bornele protecţiei;
 Z dL , Z hL - impedanţa directă, respectiv homopolară a liniei până la locul de
defect.
În acest caz tensiunea la bornele protecţiei va fi:
 Z hL 
 d  1
 k  1 Z
U RO  Z dL  I R   I R  I S  I T    Z dL  I R  I N  L  (3.89.)
 3   3 
 
 
Notând:
1  Z hL 
K H   d  1 ( factorul de pământ al liniei) (3.90.)
3 ZL 
în general o marime complexă se obţine:
U RO  Z dL   I R  K H  I N  (3.91.)
Se constată că impedanţa măsurată de protecţie:
U RO
ZM   Z dL (3.92.)
IR  KH  IN
este egală cu impedanţa liniei până la locul de defect, dacă la defecte monofazate se
consideră tensiunea de fază ( U RO ) şi curentul compensat ( I R  K H  I N ).
65
În cazul defectelor bifazate cu pământ, de exemplu S - T - N, tensiunile măsurate

pentru buclele S - N, T - N şi respectiv S - T sunt următoarele:
U SO   Z dL  RP  K '  I S  K H  I N 
U TO   Z dL  RP  K ''  I T  K H  I N  (3.93.)
U ST  Z dL   I S  I T 
dar:
 reprezintă rezistenţa totală de trecere la locul de defect;
 K , K depind de componentele simetrice ale curenţilor de defect;
' ''
iar impedanţele buclelor vor fi :

U SO
Z M1   Z dL  RP  K '
IS  KH  IN
U TO
Z M2   Z dL  RP  K '' (3.94.)
IT  K H  I N
U ST
Z M3   Z dL
IS  IT
Ca urmare, pentru cazul defectelor bifazate la pământ, se preferă bucla fază - fază în
locul buclelor fază - pământ, având în vedere că în acest fel se elimina influenţa
rezistenţei de trecere la locul de defect, impedanţa masurată fiind proporţională cu
distanţa până la locul de defect.
Cele 6 impedanţe sunt calculate în paralel, după urmatoarele relaţii:
 pentru scurtcircuite monofazate R-O:
(3.95.)
 pentru scurtcircuite monofazate S-O:
(3.96.)
 pentru scurtcircuite monofazate T-O:
(3.97.)
unde:
(factorul de pământ al liniei); (3.98.)
În calcule se utilizează acelaşi factor de pământ, KH, pentru toate zonele protecţiei de
distanţă:
 pentru scurtcircuite bifazate R-S:
(3.99.)
 pentru scurtcircuite bifazate S-T:
(3.100.)
 pentru scurtcircuite bifazate T-R:
66
(3.101.)
Caracteristicile treptelor de impedanţă de tip poligonal implementate în protecţia

digitală complexă DIPA 100 conţin, intrinsec informaţia de direcţie, fiind poziţionate în
cadranul I (R>0, x>0) al planului impedanţelor.
Totuşi, rezolvarea a cel putin două probleme majore şi anume:
 defecte foarte apropiate de locul de amplasare al protecţiei;
 flexibilitatea schemelor de teleprotecţie;
a condus la introducerea funcţiei de determinare a sensului curentului de defect.
Prin implementarea funcţiei de element direcţional se decide situarea defectului:
 în direcţie faţă, dacă curentul de defect circulă de la bare spre linie;
 în direcţie spate, dacă curentul de defect circulă de la linie spre bare;
Astfel, protecţia declanşează în treapta I-a la defecte foarte apropiate ( R, X  0 )
situate în aval de transformatoarele de curent respectiv, NU declanşează în treapta I-a,
la defecte foarte apropiate ( R, X  0 ) situate în amonte de transformatoarele de
curent.
Pentru determinarea sensului de circulaţie a curentului de defect se procedează
similar calculului impedanţei de defect, dar se utilizează combinaţii de tensiuni ale
fazelor sănătoase (neafectate de defect) şi tensiuni memorate.
Tabelul următor prezintă valorile măsurate utilizate la determinarea direcţiei:
Mărimile aplicate elementelor direcţionale
Bucla de defect Curent măsurat Tensiune măsurată

R-O IR 
U RO  U S 0  U T 0   e
j
2
S-O IS 
U S 0  U T 0  U R 0   e
j
2
T-O IT
R-S IR  IS
S-T IS  IT
T-R IT  I R
Stabilirea direcţiei, pentru fiecare buclă de defect, prin utilizarea mărimilor

conform tabelului anterior, este absolut sigură în toate cazurile de defect (inclusiv,
defecte evolutive în pauza de RAR-M) cu excepţia scurtcircuitului trifazat foarte
apropiat. În acest caz tensiunile remanente sunt practic zero şi stabilirea direcţiei în
baza acestora nu mai este posibilă.
Pentru rezolvarea acestei probleme, în cadrul DIPA 100 s-a implementat un
sistem de utilizare a tensiunilor sincrone memorate, pentru stabilirea direcţiei. Trecerea
pe sistemul de tensiuni memorate se face ori de cate ori toate tensiunile de fază scad
sub un anumit prag Umemo dir., parametrizabil. Sistemul de tensiuni sincrone memorate
este disponibil pentru o perioadă de 800 ms de la detectarea defectului. Acest interval
67
de timp este suficient pentru eliminarea selectivă a unor defecte “în spate” de catre
protecţiile din capetele liniilor adiacente.
Se recomandă urmatorul reglaj pentru pragul de trecere pe valori memorate:
(3.102.)
3.4.3.5. Caracteristica treptelor de impedanţă

În scopul implementării protecţiei de distanţă, s-a folosit o caracteristică de tip
poligonal.
Treptele I, II, III

Primele 3 trepte se caracterizează prin mărimile de reglaj X1, R1, R1p (X2, R2, R2p
respectiv X3, R3, R3p), ca în figura 3.38., unde este exemplificată treapta I.
X
A X1 E Ep
D irectie fa ta
Cp C
R 1p R 1 R 1 R 1p
0 R
B
Bp
D irectie sp ate
Gp G X1 D
Fig.3.38. Caracteristica de masură, treapta I
Caracteristica este de tip poligonal, având formate două zone, una pentru
direcţie faţă şi una pentru direcţie spate (zonele haşurate).
Cele două zone se formează cu ajutorul dreptunghiurilor date de X1 si R1 şi a
celor două drepte AD şi CB.
Se formează urmatoarele suprafeţe:
 suprafaţa (0AEB) care reprezintă poligonul impedanţelor pentru “Direcţie
faţă” în cazul scurtcircuitelor fără pământ, mărimile de reglaj sunt X1, R1;
 suprafaţa (0CGD) care reprezintă poligonul impedanţelor pentru “Direcţie
spate” în cazul scurtcircuitelor fără pământ, mărimile de reglaj sunt X1, R1.
În cazul defectelor cu pământul poate exista o rezistenţă mare de trecere la locul
de defect.
Pentru aceste tipuri de defect este prevăzut un reglaj diferit pe axa R, dat de R1p. În
acest caz protecţia comută automat pe un al doilea set de suprafeţe:
 suprafaţa (0AEpBp) care reprezintă poligonul impedanţelor pentru “Direcţie
faţă” în cazul scurtcircuitelor cu pământ;
68
 suprafaţa (0CGpDp) care reprezintă poligonul impedanţelor pentru “Direcţie

spate” în cazul scurtcircuitelor cu pământ;
Comutarea pe poligoanele corespunzatoare defectelor cu pământul se face automat de
către DIPA - 100 în cazul defectelor monofazate .
Treapta I, poate fi înlocuită cu un set alternativ de reglaje, numit Treapta 1B,
care defineste treapta I-a prelungită şi care este comutată la comanda funcţiei RAR, în
raport de modul în care acesta este programat .
Treptele IV şi V - trepte de declanşare de demaraj

Pe lângă cele 3 trepte de declanşare, descrise anterior, DIPA100 mai dispunde
de încă 2 trepte de declanşare, amândouă fiind legate de un poligon separat denumit
poligonul de impedanţă al demarajului.
Cele două trepte suplimentare se caracterizează prin următoarele:
 treapta IV: declanşare pe demaraj direcţionat;
 treapta V: declanşare pe demaraj nedirecţionat;
Pentru parametrizarea treptei IV trebuiesc setaţi parametrii specifici R41, R42,
X41, X42, , în cazul defectelor fără pământ. Caracteristica de măsură pentru treapta
IV, defecte fără pământ este prezentată în figura 3.39.
X
A
D irectie fa ta
R 42 R 41 R 41 R 42
0 R
B
D irectie sp ate
Fig.3.39. Caracteristica de masură, treapta IV pentru defecte fără pământ
Pentru parametrizarea treptei IV trebuiesc setaţi parametrii specifici R41p, R42p,

X41, X42, p, în cazul defectelor monofazate. Caracteristica de masură pentru treapta
IV, defecte monofazate se prezintă în figura 3.40.
69
X
A
D irectie fata
R 42p
R 41 p
p
0 R
R 41 p
R 42p
D irectie sp ate
Fig.3.40. Caracteristica de măsură treapta IV pentru defecte monofazate
Pentru parametrizarea treptei V, se utilizează aceeaşi parametri specifici ca

pentru treapta IV (R41, R42, X41, X42, ,) în cazul defectelor fără pământ.
Caracteristica de măsură pentru treapta V, nedirecţionată, la defecte fără pământ,
figura 3.41., se prezintă astfel:
Fig.3.41. Caracteristica de măsură pentru treapta a V-a, nedirecţionată, la defecte fără

pământ
Pentru parametrizarea treptei a V-a se utilizează aceeaşi parametri specifici ca
pentru treapta a IV-a (R41p, R42p, X41, X42, p,) în cazul defectelor monofazate.
Caracteristica poligonală a demarajului, treptele a IV-a şi a V-a, spre deosebire
de caracteristicile celor trei trepte, se caracterizează, printr-o decupare pe direcţia axei
70
R, care evită acroşajul impedanţei de sarcină Z sarc în cazul funcţionării LEA puternic
încarcată.
Ca şi treptele I, II şi III, treptele de demaraj au şi ele parametri diferiţi pentru
defecte cu pământul, în scopul ţinerii cont de rezistenţa de trecere la locul de defect.
3.4.3.6. Caracteristica de măsură de demaraj
Pentru aceasta există două seturi de parametri pe axa R:

 R41 si R42 pentru defecete izolate;
 R41p si R42p pentru defecete cu pământul.
Pentru treapta a IV-a, care produce declanşare direcţionată, mai trebuiesc specificaţi şi
urmatorii parametri:
 timp declanşare [ms] , [1  65000], reglabil in pasi de 1 milisec
 direcţie faţă , { DA , NU }
 direcţie spate , { DA , NU }
 blocaj pendulaţii. , { DA , NU }
După cum se poate vedea, treapta IV poate produce declanşarea dacă sunt indeplinite
simultan urmatoarele condiţii:
 timpul măsurat tMAS  timp declanşare ;
 ZMAS  S ( Z TREAPTA_IV )
 nu există condiţii de blocaj la pendulaţii
unde suprafaţa S ( Z TREAPTA_j ) este, asemănător ca la treptele I - III, dată de formula:
S ( Z TREAPTA_4 ) = Directie fata * SFATA + Directie spate * SSPATE
Pentru treapta V, care produce declanşare în treapta de demaraj nedirecţionată, se
specifică, pe lângă parametrii comuni treptei IV, doar timpul de deconectare:
Timp Demaraj [ms] , [1  65000], reglabil în paşi de o milisecundă.
3.4.3.7. Blocajul la pendulaţii
Pendulaţiile de putere reprezintă un regim anormal de funcţionare a sistemului

energetic caracterizat de variaţii ale circulaţiei de putere cauzate de alunecarea relativă
a tensiunii generatoarelor în diferite puncte din sistem. Variaţiile circulaţiei de putere,
deşi menţin sistemele de tensiuni şi curenţi simetrice, determină variaţii ale
impedanţelor măsurate de protecţia de distanţă (atât ca modul cât şi ca fază ) care pot
conduce la declanşarea liniei.
Ca rezultat al pendulaţiilor de putere, impedanţele măsurate de protecţia de
distanţă pot trece din zona de sarcină normală în zonele de acţionare ale treptelor de
impedanţă şi pot conduce la declanşare. În cazul unor pendulaţii care se amortizează
(tranzitorii ) este important a se bloca acţionarea protecţiei de distanţă pe durata de
manifestare a pendulaţiilor.
Criteriul de detectare a pendulaţiilor, implementat în cadrul DIPA 100 se
bazează, pe existenţa, în perioada pendulaţiilor:
 a sistemului simetric de curenţi ( I h  0 )
 a unei viteze de scădere a impedanţei mult mai mari, decât în cazul unui
scurtcircuit.
71
Fig.3.42. Caracteristica de măsură de demaraj
Pentru studiul blocajului la pendulaţii se utilizează schema echivalentă a unei linii

cu dublă alimentare, ca în figura 3.43.
Fig.3.43. Schema echivalenta pentru studiul pendulatiilor de putere
unde:
 Z A , Z B - impedanţele echivalente ale surselor raportate la barele staţiei ‘A’
respectiv ‘B’;
 E A , E B - t.e.m a sistemului la cele două capete ale liniei;
 Z L - impedanţa directă a liniei;

 V R , I - tensiunea, respectiv curentul măsurate de protecţia de distanţă.
În baza schemei din figura 3.38 se pot scrie urmatoarele relaţii:
V R  I Z L  Z B   E B (3.103.)
V R  EA  ZA  I (3.104.)
E
E B  A  e  j (3.105.)
n
În relatia (3.105.), s-a considerat: E A - origine de fază, în capătul A al liniei,

72
EA
iar E B  modulul tensiunea electromotoare din capatul B al liniei, iar
n
   E A , E B  . (3.106.)
Impedanţa măsurată de protecţie este:
V R EA  IZA EA
ZM     ZA (3.107.)
I I I
EA  EB
Din relaţiile (3.103.) si (3.104.)  I  (3.108.)
ZT
unde:
ZT  Z A  Z L  Z B (3.109.)
este impedanţa totală a circuitului din figura 3.38.
Notand:
E  j
E A  E şi E B  E B  e  j  e (3.110.)
n
se obtine:
ZT
ZM  n  ZA (3.111.)
n  e  j
respectiv:
 n  cos    j sin 
Z M  ZT  n   ZA (3.112.)
 n  cos   2  sin 2 
În scopul prevenirii acţionării protecţiei de distanţă în situaţii în care apar

pendulaţii în sistem, DIPA 100 are implementat un sistem de blocaj la pendulaţii.
3.4.3.8. Sensibilizarea protecţiei la conectarea pe defect
Exploatarea reţelelor electrice de înaltă tensiune impune în anumite condiţii ( de

exemplu la încercarea liniilor după RAR nereusit) sensibilizarea protecţiei. Declanşarea
în caz de defect este trifazată şi conduce la blocarea RAR.
În cadrul DIPA-100 s-a implementat un sistem de sensibilizare a protecţiei care
poate fi validat sau invalidat prin parametrizare corespunzatoare.
Schema logica echivalentă se prezintă în cele ce urmează şi se compune din două
secţiuni distincte:
 secţiunea de recunoastere a condiţiilor care impun sensibilizarea protecţiei,
finalizată prin evaluarea variabilei logice SENS.ACTIVĂ;
 secţiunea de sensibilizare efectivă a protecţiei, care conduce în caz de defect
la declanşarea trifazată si blocarea RAR.
3.4.3.9. Blocajul la arderea siguranţelor
La implementarea blocajului protecţiei de distanţă la dispariţia tensiunii de

măsură s-au considerat două scheme de principiu de alimetare cu tensiuni de masură a
protecţiei .
73
a) b)
Fig.3.44. Scheme de principiu de alimentare cu tensiuni de masura a protectiei
a) trei tensiuni de la grupul de măsură pe b) trei tensiuni de la trei TT montate pe
bară GMB şi o tensiune de la TT - linie linie TT-L şi o tensiune de la TT al barei
TT-B
Secundarele înfăşurărilor de tensiune ce alimentează protecţia, figura 3.45.,

s-au considerat, fie protejate cu câte o siguranţă fuzibilă (a), fie protejate cu
întrerupătoare automate de joasă tensiune (b).
Fig.3.45. Scheme de principiu de protectie a secundarului de tensiune

a) secundar protejat cu siguranţe fuzibile b) secundar protejat cu întreruptor
automat de joasă tensiune
Schema logică echivalentă a implementării soft a condiţiilor de ardere siguranţe

(lipsa tensiuni de măsură la protecţia de distanţă) se prezintă în figura 3.46.:
74
Fig. 3.46. Schema logică de principiu a blocajului la lipsa tensiunii de masură
3.4.3.10. Functia de teleprotectie
Defectele situate spre capătul opus al liniei protejate şi care nu sunt încadrate în
zona treptei I-a, nu pot , de regulă, să fie eliminate rapid. Una din posibilităţile de
eliminare rapidă a defectelor pe întreaga lungime a liniei, este de a utiliza funcţia de
teleprotecţie.
Terminalul de protectie de linie DIPA 100 permite un transfer de informaţie cu
protecţia de distanţă de la capătul opus al liniei protejate. În acest scop DIPA -100
dispune de o intrare optoizolată (“Teleprotecţie”) destinată recepţiei unui semnal sosit
de la capătul opus şi respectiv dispune de o ieşire tip contact releu (“Teleprotecţie”)
destinată transmiterii unui semnal spre capătul opus al liniei.
Legătura între cele două capete ale liniei poate fi realizată prin cablu fir pilot sau
canal de înaltă frecvenţâ, esenţial fiind punerea la dispoziţie spre DIPA a unui contact
liber de potenţial având funcţia logică de recepţie, respectiv de a permite protecţiei
DIPA 100 să acţioneze printr-un contact de releu liber de potential.
Pentru funcţia de teleprotecţie DIPA 100 implementează două tipuri de scheme
si anume:
 sensibilizarea protecţiei utilizând zona treptei I-a B;
 comparativa directională.
Logica schemelor permite declanşarea rapidă a defectelor pe întreaga lungime a
liniei, chiar dacă linia este sub tensiune numai dintr-un capăt sau în cazul existenţei la
capătul opus al unei surse având putere de scurtcircuit redusă. Schema logică de
principiu se prezintă în fig. 3.47..
La recepţia unui impuls din capătul opus având semnificaţia de demaraj
direcţionat (spre linie), DIPA-100 verifică existenţa propriului demaraj direcţionat (spre
linie) şi emite impuls de declanşare (dacă opţiunea este validată în cadrul meniului de
parametrizare) sau transferă decizia spre zona treptei prelungite 1B (dacă s-a validat
prin meniu această opţiune).
75
Pentru opţiunea de declanşare, impulsul se trece prin logica internă de RAR

astfel încât declanşarea poate fi monofazată sau trifazată funcţie de regimul RAR ales.
În cazul opţiunii de prelungire e treptei, decizia de declanşare şi modul de interacţiune
cu RAR-ul intern este determinată de încadrarea defectului în zona treptei 1B.
Schema prevede posibilitatea prelungirii impulsului recepţionat cu un interval de timp
setat în cadrul meniului de parametrizare, astfel încât să se poată asigura şi
funcţionarea instalaţiei DRRI din staţie, în caz de refuz de declanşare al întreruptorului.
Fig.3.47. Principiul de funcţionare funcţiei de teleprotecţie

Logica de emisie prevede trei posibilităţi, opţiunile fiind parametrizabile prin
meniu, şi anume:
 detectare defect (zona treptei de demaraj) condiţionat de existenţa defectului
în direcţie faţă;
 transmiterea în ecou a impulsului recepţionat la indeplinirea condiţiei de
întreruptor deschis. În acest fel se asigură declanşarea rapidă a
întreruptorului din capătul opus. Acesta facilitate poate fi blocată dacă se
parametrizează corespunzător opţiunea în cadrul meniului;
 transmiterea în ecou a impulsului recepţionat în cazul în care tensiunea
scade sub un anumit prag, parametrizabil prin meniu. Aceasta facilitate
76
permite menţinerea funcţiei de teleprotecţie şi în cazul unei scheme primare

de alimentare radială a staţiei B din staţia A. La recepţia impulsului din staţia
A şi îndeplinirea condiţiei de tensiune, în staţia B, DIPA - 100 retransmite
impulsul spre staţia A permiţând declanşarea rapidă în staţia A, chiar la un
defect apropiat de staţia B. Această caracteristică se poate valida sau bloca
prin parametrizarea corespunzatoare a opţiunii în cadrul meniului.
 Impulsul de emisie poate fi prelungit cu un interval de timp setabil prin meniu.
3.5. Protecţia completă a unei linii de înaltă tensiune
Conform prescripţiilor în vigoare, pe liniile de înaltă tensiune se poate asigura

protecţia completă utilizând:
 protecţie de distanţă, drept protecţie de bază;
 protecţie homopolară în două trepte, drept protecţie de rezervă.
Aceste funcţii pot fi asigurate :
 cu relee electromecanice cu contacte;
 cu relee electronice realizate cu relee realizate cu tranzistoare sau cu relee
realizate cu circuite integrate;
 cu microcalculator.
77
4. STAND EXPERIMENTAL
Standul experimental al protecţiei de distanţă este realizat în scop dedactic.

La realizarea practică s-a încercat să simulăm evenimente care se întâlnesc pe
o linie de înaltă tensiune, cu neutrul legat la pământ, la apariţia unui scurtcircuit
monofazat R-O, atât pe o linie alimemtată de pe barele unei staţii, defect direcţionat în
faţă, cât şi pe o altă linie alimentată de pe aceleaşi bare ale staţiei, sau chiar pe barele
staţei, defect direcţionat în spate. Un defect apărut în spatele protecţiei, pe o linie
alăturată sau chiar pe barele staţiei, care nu a fost eliminat de propria protecţie, trebuie
să fie eliminat de protecţia care alimentează defectul, cu ajutorul caracteristicii,
direcţionat în spate sau nedirecţionat, pentru ca defectul să nu se extindă.
S-a folosit pentru realizarea practică, releul de distanţă PD 3/2 , fabricat de
ICEMENERG Bucureşti.
Pentru realizarea montajului s-au folosit următoarele componente:

 protecţia de distanţă PD 3/2 cu următoarele caracteristici principale:
 mărimi nominale
o tensiunea în circuitul operativ 220 Vcc;
o tensiunea nominală curent alternativ 100 V – 50 Hz;
o curentul nominal 5 A;
 variaţii admisibile ale mărimilor nominale
o variaţii ale tensiunii operative +20%........-25%;
o tensiune de durată 1,2 UN ;
o curent de durată 2* In;
o şoc de curent 50*In timp de 1 s.
 divizor rezistiv 220/24 Vcc;
 releu de blocaj la dispariţia tensiunii RBDT;
 s-au flosit la realizarea standului experimental şi următoarele componente

 releul de timp RT;
 releul intermediar RI 13 R1;
 transformator trifazat de tensiune TT;
 transformatoare de curent TC;
 contactorul C1;
 contactorul C2;
 punte redresoare 35 PM 10;
 comutatorul K1;
 comutatorul K2.
4.1. Protecţia de distanţă PD 3/2
4.1.1. Destinaţie
Protecţia de distanţă PD 3/2,cu funcţionare bidirecţională, este destinată

protecţiei liniilor electrice şi a autotransformatoarelor de înaltă tensiune din reţele care
funcţionează cu neutrul legat la pământ, asigurând protecţia la scurtcircuite între faze
cât şi între faze şi pământ. Protecţia dispune de două caracteristici în trepte ˝ distanţă-
78
timp ˝, câte una pentru fiecare sens de circulaţie a curentului de scurtcircuit în raport cu
tensiunea de pe barele staţiei unde este montată.
Deoarece protecţia este polarizată, caracteristica distanţă – timp ˝ în fată ˝, este
obligatorie succesiunea directă a fazelor atât în circuitele de curent, cât şi în cele de
tensiune.
4.1.2. Modul de funcţionare al protecţiei
Protecţia de distanţă PD 3/2 are trei relee de pornire de impedanţă minimă,

structura fiind monosistem, cu un singur releu de impedanţă minimă pentru măsurarea
distanţei şi un singur releu direcţional.
Caracteristica ˝ distanţă – timp ˝ este constituită din trei trepte direcţionate ˝ în
faţă ˝, două trepte direcţionate ˝ în spate ˝ şi o treaptă nedirecţionată.
Releele de pernire şi , sunt relee de impedanţă minimă, având
caracteristică circulară în planul impedanţelor, centrul caracteristicii se găseşte fie în
centrul axelor de coordonate, caracteristică necompondată, fie deplasat de-a lungul
unei axe înclinate faţă de semiaxa mărimilor reale R, caracteristică compondată, ca în
figura 4.1..
Deplasarea centrului cercului este fixată în sensul ˝ în faţă ˝, indiferent de sensul
de circulaţie a curentului de scurtcircuit.
Pentru realizarea deplasării cntrului cercului, următorii parametrii sunt reglabili:
 , reglaj continuu
 0; 0,5; 0,7, reglaj în trepte
 poz. = 1 2 3
 reglaj în trepte
Fig.4.1. Caracteristica de pornire a releelor de impedanţă
Releele de pornire se alimentează cu curentul de fază şi cu tensiunea de linie

, defazată în urma curentului cu , astfel: ; ; .
La scurtcircuite monofazate, alimentare cu tensiune a releului se comută la tensiunea
de fază , fără ca aceasta să se modifice.
79
Releul de curent homopolar este alimentat cu curent din steaua înfăşurării

secundare a transformatoarelor de curent şi are valoarea de acţionare reglabilă,
curentul homopolar se reglează în domeniul: , reglaj continuu.
Releul de măsură a distanţei Z, este un releu de impedanţă minimăcu
caracteristică circulară în planul impedanţelor. Centrul caracteristicii se găseşte fie în
centrul axelor de coordonate, caracteristica necompondată, fie deplasat pe axa R ,
caracteristica compondată. În realitate centrul caracteristicii este deplasat pe o axă
înclinată faţă de axa R cu un unghi de , figura 4.2., pentru a se evita
eroarea de măsură datorată arcului electric de la locul de defect. Centru cercului
caracteristic este normal deplasat pe semiaxa +R şi se comută automat pe semiaxa –R
în cazul defectelor ˝ în spate ˝.
Următorii parametrii sunt reglabili:

 raza cercului, reglaj discontinuu – se reglează independent fiecare treaptă de
impedanţă astfel:
 , pentru treapta I-a faţă; (4.1.)
 , pentru treapta a II-a faţă; (4.2.)
 , pentru treapta a III-a faţă. (4.3.)
 , pentru treapta a spate; (4.4.)
 , pentru treapta a spate. (4.5.)

 deplasarea centrului cercului este reglabilă în patru trepte, una pentru
caracteristica neconpondată, 00, şi trei pentru compensarea rezistenţei arcului
electric, avănd maxim 60% din valoarea impedanţei reglate la linii a căror
impedanţe au argumentul 700, 750, 800.
 Coeficientul de pământ (4.6.)
pentru echivalarea impedanţei buclei ˝ fază-pământ ˝ cu bucla ˝ fază- fază ˝ reglabil în

trepte, având valori cuprinse între 0,5……..1 sau 1……..2., releul se alimentează cu
curenţii şi tensiunile fazelor defecte, selectate de releele de pornire şi aplicate releului
de impedanţă Z prin intermediul releelor intermediare de comutaţie.
80
Fig.4.2. Releul de impedanţă minimă Z pentru măsurarea distanţei şi treptelor de timp
Releele direcţionale DF - DS, figura 4.3., se conectează după aşa numita schemă
0
de 90 , adică între curentul fazei avariate şi tensiunea dintre faze, defazată faţă de
curent cu 900, adică ; ; , în felul acesta, cu excepţia
scurtcircuitelor trifazate foarte apropiate, se exclude zona moartă.
Releul DF acţionează la circulaţia curentului dinspre bare spre linie, iar releul D S
acţionează la circulaţia curentului dinspre linie spre bare.
În cazul în care la un scurtcircuit nu acţionează nici D F şi nici DS, dar acţionează
releul de măsură a distanţei Z, ceea ce se poate întâmpla numai la scurtcircuite în zona
moartă, 0,25…….0,45m, se provoacă arbitrar acţiunea releului D F în scopu declanşării
liniei.
Fig.4.3. reglajul releului direcţional D F-DS

81
Releele de impedanţă minimă PR, PS, PT, Z, releele direcţionale DF, DS

funcţionează după principiul comparării valorilor absolute ale unor funcţii liniare (curent
şi tensiune), iar releul de curent homopolar P 0, după principiul maximal.
Pentru ca aceste relee să poată lucra, este necesar un ˝ amplificator basculant
tranzistorizat ˝, figura 4.4., care serveşte drept organ de nul în schemele de comparare
la releele PR, PS, PT, Z, DF, DS şi ca detector de nivel la releul P0. amplificatorul are la
ieşire un releu cu contacte în gaz (reed) şi este construit să funcţioneze la tensiunea de
24 Vcc, alimentarea amplificatoarelor se realizează cu ajutorul divizoarelor de tensiune
rezistive.
Fig.4.4. Amplificatorul basculant tranzistorizat.
Protecţia fiind executată cu un singur releu de minimă impedanţă Z şi cu un

singur releu DF - DS, acestea trebuiesc conectate ca în figura 4.5. din anexe, în fiecare
caz de scurtcircuit, la tensiunile şi curenţii specifici scurtcircuitului dat. aceste comutări
se realizează prin intermediul contactelor releelor de comutaţie R ´, S´, T´, O´, acţionate
de releele de pornire P. Alimentarea releului de impedanţă minimă Z şi a releului
direcţional D se realizează ca în tabelul 4.1. cu ajutorul schemei de comutaţie.
Natura defectului şi Releul Z Releul D

fazele afectate Curenţi Tensiuni Curenţi Tensiuni
Scurtcircuit trifazat RST IR – IT URT IR UST
Scurtcircuit trifazat cu IR
pământ RST0 IR – K03I0 UR0 UST
Scurtcircuit bifazat RS IS – IR USR IS UTR
Scurtcircuit bifazat ST IT – IS UTS IT URS
Scurtcircuit bifazat TR IR – IT URT IR UST
Scurtcircuit bifazat cu IS
pământ RS0 IS – K03I0 US0 UTR
Scurtcircuit bifazat cu IT
pământ ST0 IT – K03I0 UT0 URS
82
Scurtcircuit bifazat cu IR
pământ TR0 IR – K03I0 UR0 UST
Scurtcircuit bifazat R0 IR – K03I0 UR0 IR UST
Scurtcircuit bifazat S0 IS – K03I0 US0 IS UTR
Scurtcircuit bifazat T0 IT – K03I0 UT0 IT URS
Releele de pornire PR, PS, PT şi releul de curent homopolar P0 pun sub

tensiunereleele intermediare: R, RI, S, SI, T, TTI, 0, 0I.
Releele A şi AI sunt puse sub tensiune în momentul acţionării releelor de pornire
orin intermediul contactelor releelor R I, SI, TI. Prin contactul sestabileşte circuitul de
alimentare cu curent a releului de impedanţă minimă Z, astfel se întârzie puţin
alimentarea releului Z cu curent şi se evită o eventuală declanşare intempestivă. Releul
A este un releu intermediar de tip RI-10, care pentru a acţiona într-un timp cât mai mic
este supratensionat. Prin contactele acestui releu sunt alimentate cu curent continuu
operativ releele de timp şi de declanşare şi sunt deşuntate intrările în amplificatoarele
Z, D în vederea obţinerii unei siguranţe mai mari în acţionare.
La apariţia unui scurtcircuit ˝ în faţă ˝ , şi în porţiunea de 80% din lungimea liniei
protejate, acţionează releul DF în treapta I de distanţă şi este alimentat releul E, care
comandă declanşarea întreruptorului C1 din figura 4.5. şi prin intermediul contactului E 1
întrerupe alimentarea releelor de timp. În caz contrar, releele de timp RT1, RT2, RT3 îşi
continuă cursa, iar la închiderea contactului RT1f, temporizarea treptei a II-a,
alimentează releele B şi BI care alimentează cu tensiune releul Z, iar protecţia comandă
declanşarea întreruptorului în treapta a II-a. Pentru treapta a III-a se produce totul
similar, doar că de această dată temporizarea este asigurată de releul RT2f care
alimentează releele C şi C I care comută releul de măsură a distanţei pe impedanţa
treptei a III-a.
La apariţia unui scurtcircuit ˝ în spate ˝, acţionează releul D S şi sunt alimentate
releele Q şi QI , care dacă funcţionăm pe caracteristică bidirecţională, adică cu o
caracteristică distanţă – timp direcţionată în faţă şi cu o alta direcţionată în spate releul
îndeplineşte următoarele funcţii:
 comută alimentarea cu tensiune a releului Z la polaritatea şi valoarea
treptei III în spate;
 întrerupe alimentarea releelor B, B I, C, CI şi pregăteşte alimentarea
releelor M, N şi NI.
După timpul reglat pe releele de timp, dacă defectul se află în zona a II I-a, RT2p
alimentează cu tensiune releul M, care prin contactul M 4 alimentează releul E care
comandă declanşarea în treapta a III-a. În caz contrar continuă temporizarea lui RT3p
şi se produce declanşarea în treapta a III I-a, iar dacă nu se produce declanşarea în
treapta a IIII-a, la închiderea contactului RT3f se excită releul D care comandă
declanşarea în treapta a IV-a.
Protecţia PD 3/2 are posibilitatea de prelungire a treptei rapide, cu ajutorul
releelor W şi B, prin care releul E se comută fără temporizare în treapta a II I-a, prin
alimentarea cu ( - ) pe borna (49) a releului. Această prelungire a treptei rapide poate fi
comandată de dispozitivul RAR. De asemenea protecţia PD 3/2 conţine un dispozitiv
propriu de blocaj la pendulaţii, care intră în funcţiune la scurtcircuite trifazate fără
punere la pământ.
83
4.1.3. Exemplu de stabilire a reglajelor pentru protecţia PD 3/2
A. Valori prescrise pentru releul PD 3/2 cu curentul nominal 5A

 Impedanţa de pornire;
 impedanţa de lucru în direcţia liniei protejate: - 8,25 ohmi/fază;
 impedanţa de lucru în direcţia barelor
colectoare: - 2,75 ohmi/fază;
 panta diametrului care trece prin originea axelor
R, X: - 900;
 releul de curent homopolar: - 3A/secundar.
 Treptele ˝ distanţă – timp ˝

o în direcţia liniei, ˝ în faţă ˝
 treapta I ohmi/fază secundar ;
 treapta II ohmi/fază secundar
 treapta III ohmi/fază secundar
 treapta IV treaptă nedirecţionată
o în direcţia barelor colectoare

 treapta III ohmi/fază secundar
 treapta III I
ohmi/fază secundar
Se utilizează compensarea erorii provocate de rezistenţa arcului electric, deci
argumentul impedanţei liniei este 800, iar raportuldintre impedanţa homopolară (0) şi
impedanţa directă (1) este :
(4.7.)
Înainte de funcţionarea RAR-ului, la scurtcircuite pe linie, ˝ în faţă ˝ ,protecţia va

acţiona în treapta a II-a de impedanţă fără temporizare, iar în cazul unui scurtcircuit
trifazat foarte apropiat, în zona moartă a releelor direcţionale, protecţia alege cu
prioritate declanşarea corespunzătoare caracteristicii ˝ în faţă ˝.
 Temporizarea blocajului la pendulaţii = 0,3 s.
B. Reglaje stabilite:
 Relee de pornire
 raza cercului caracteristic
Ω/f
 excentricitatea

 butoanele
 eclisele se pun pe poziţia 2 0,5
 eclisele se pun pe poziţia III
 butonul P0 3A
 releul de măsură a impedanţei:
84
 (4.8.)
 (4.9.)
 (4.10.)
 (4.11.)
 (4.12.)
deci, se vor fixa următoarele:
 eclisa stânga
 eclisa dreapta
 coeficient de compondare
 eclisa y bi (bidirecţional)
4.1.4. Caracteristici tehnice principale ale protecţiei PD 3/2
A. Mărimi nominale
 curentul nominal: 5 A;
 tensiunea nominală: 100 V;
 tensiune de alimentare operativă: 220 Vcc.
B. Variaţii admisibile
 curentul de durată 2 In;
 şoc de curent 50 In timp de 1s;
 tensiunea de durată 1,2 UN;
 variaţii ale tensiunii operative +20%.....-25%;
C. Demarajul protecţiei, relee de minimă impedanţă:

 forma caracteristicii în planul impedanţelor cerc;
 domeniul de reglaj al razei: r= 3……8 ;
 coeficient de revenire: 0,94;
 panta diametrului, reglabilă pentru 3 valori: ;
 raportul rază/excentricitate reglabil :
;
 precizia măsurarii: la In;
 curentul minim de acţionare la U=0V I = 0,5 In;
 releul de curent homopolar: 2,5…..6A.
D. Măsura impedanţei de defect, releul Z:

 forma caracteristicii în planul impedanţelor cerc;
 domeniul de reglaj: ;
 excentricitatea reglajului pentru a asigura
compensarea rezistenţei arcului electric de
60% din impedanţa reglată la linii cu argumentul ;
 factorul de pământ:
85
 precizia măsurii la 2 In;

 curentul minim de acţionare 0,7 In;
E. Măsura direcţiei, releele DF şi DS:

 este efectuată de două relee direcţionale, care acţionează la sensuri
opuse ale circulaţiei de putere la defect;
 unghiul maxim de sensibilitate:
 sensibilitate: 0,15 V la 1,5 In şi unghi

maxim de sensibilitate;
 la scurtcircuit trifazat în zona moartă: 0,25….0,45s acţionează DF
F. Temporizări :
 tempirizarea treptei I, la U=0V şi I=4 In: ;
 tempirizarea treptei I, la I=4 In şi 0,9Z : 80……110 ms;
 tempirizarea treptei a II-a: maxim 1,3 s, reglabil;
 tempirizarea treptei a III-a şi II :
I
maxim 3,5 s, reglabil;
 tempirizarea treptei a IV-a şi IIII: maxim 9 s, reglabil;
 tempirizarea blocajului la pendulaţii: maxim 0,5 s;
Protecţia semnalizează fazele pe care s-a produs demarajul, treptele
detemporizare parcurse, declanşarea la defect ˝ în faţă ˝, direcţia ˝ în spate ˝, iar în
cazul caracteristicii bidirecţionale, declanşarea la defect ˝ în spate ˝.
4.2. Descrierea standului experimental
Standul experimental este realizat practic în scop didactic, pentru utilizarea lui în
timpul laboratoarelor, astfel fiind mai uşor de explicat cursanţilor ceea ce se întâmplă în
realitate, la apariţia unui defect pe o linie electrică de înaltă tensiune cu neutrul legat la
pământ.
Schema electrică a standului experimental este prezentată în figura 4.5., iar la
realizarea ei s-au folosit următoarele componente:
 releu de distanţă PD 3/2;
 divizor rezistiv 220/24 Vcc;
 releu de blocaj la dispariţia tensiunii RBDT;
 releu de timp RT;
 relee intermadiare RI-13;
 transformator trifazat de tensiune TT;
 transformatoare de curent;
 contactorul C1, MOLLER (întreruptor);
 contactorul C2, TELEMECANIQE;
 punte redresoare 35 PM 10;
 comutatoarele K1 şi K2;
 autotransformatorul AT;
 butoane: NÎ pentru oprire; ND pentru pornire;
 întrerupătoare electromagnetice (siguranţe fuzibile).
Releul de distanţă PD 3/2, fabricat de ICEMENERG Bucureşti, prezentat anterior

este un releu clasic care mai deserveşte încă echipamente aflate în exploatare în
sistemul energetic naţional SEN, dar acest tip de releu se înlocuieşte cu relee digitale
complexe.
86
Deoarece standul experimental este de uz didactic s-a folosit acest tip de releu
deşi instalaţiile noi nu se mai echipează cu astfel de relee.
Conectarea protecţiei la transformatoarele de curent şi tensiune s-a efectuat ca
în figura 4.5..
Este obligatoriu ca la alimentarea standului experimental să se ţină cont de

succesiunea directă a fazelor, atât în circuitele de curent, cât şi în cele de tensiune.
Este obligatoriu respectarea polarităţii la alimentarea cu tensiunea operativă

continuă de 220 Vcc şi de 24 Vcc.
87
Fig.4.5. Schema electrică a standului experimental

88
Pentru asigurarea alimentării standului cu tensiunile şi curenţii necesari

funcţionării s-au folosit următoarele componente:
 pentru tensiunea alternativă de măsură de V – 50 Hz,
transformator trifazat de tensiune TT;
S-a folosit drept transformatoare de tensiune, un transformator trifazat cu trei
coloane alimentat la tensiunea trifazată de 0,4 kV care furnizează în circuitul secundar
tensiunea de V – 50 Hz. În circuitele secundare ale transformatorului de
tensiune, s-au folosit pentru protecţie la scurtcircuit, trei întreruptoare electromagnetice,
câte unul pe fiecare fază. Acest transformator asigură alimentarea cu tensiune
alternativă a releelor de pornire, care sunt relee de impedanţă minimă
 pentru curentul de măsură, transformatoare de curent;
S-au folosit transformatoare de curent de joasă tensiune de tipul CITI-0, având
raportul de transformare , deci constanta TC este .
 Pentru alimentarea cu tensiune continuă a circuitelor operative, punte
redresoare 35 PM 10;
 Pentru alimentarea releului de distanţă cu tensiunea operativă, 220 Vcc şi
24 Vcc, s-a folosit divizorul rezistiv 220/24 Vcc, fabricat ICEMENERG Bucureşti.
Divizorul rezistiv 220/24 Vcc este format dintr-un grup de rezistoare de putere,
destinat, după cum îi spune şi numele pentru divizarea tensiunii operative de
alimentare de 220 Vcc. Se foloseşte principiul căderii de tensiune pe rezistoare şi se
culege la ieşire tensiunea de 24 Vcc pentru a fi utilizată la alimentare amplificatorul
organ de nul şi blocul releelor REED.
La bornele 1, 2, 3 şi 4, releul de distanţă primeşte informaţia care trebuie
prelucrată de releele de minimă impedanţă (de pornire) din circuitul secundar al
transformatoarelor de curent TC, iar la bornele 10, 11, 12 şi 13, ale releului de distanţă,
sunt aduse tensiunile din circuitul secundar al transformatoarelor de tensiune TT.
Curentul necesar pentru a simula defectul este injectat în circuitul secundar al
transformatorului de curent, montat pe faza R, cu ajutorul unei înfăşurări suplimentare,
bobinate pe coloana fazei R a transformatorului de tensiune TT, deoarece este
necesar ca tensiunea şi curentul de pe aceeaşi fază a reţelei să fie în fază.
Pentru evitarea declanşărilor eronate, datorate arderii uneia sau mai multor
siguranţe (declanşării unui sau mai multor întreruptoare electromagnetice) montate în
secundarul transformatoarelor de tensiune, în circuitul de alimentare cu tensiune a
circuitelor operative de 220 Vcc, s-a interpus un releu de blocaj la dispariţia tensiunii
RBDT, fabricat ICEMENERG. Acest releu blochează protecţia de distanţă la
întreruperea mono, bi sau trifazată a buclei de măsură a tensiunii datorată arderii
siguranţelor, defecţiunilor în circuitele de multiplicare a poziţiilor separatoarelor de bare
etc. releul de blocaj la dispariţia tensiunii, dispune de un contact normal închis, care la
depistarea unei anomalii în circuitul de măsură al tensiunii, este acţionat şi astfel se
întrerupe alimentarea cu tensiune a elementelor operative ale releului de distanţă PD
3/2, deci protecţia nu va acţiona. Pentru a putea alimenta releul de distanţă de la o
singură sursă de tensiune operativă, s-a folosit un divizor rezistiv 220/24 Vcc. Acest
divizor rezistiv a fost necesar deoarece releul de distanţă are nevoie la alimentare a
elementelor operative atât de tensiunea de 220 Vcc, cât şi de tensiunea de 24 Vcc.
Releul de blocaj la dispariţia tensiunii RBDT, figura 4.6., conţine :
 transformator de supraveghere a tensiunii pe bare;
 filtru de tensiune homopolară;
 transformator de supraveghere a tensiunii pe linie;
 transformator de curent homopolar.
89
Fig.4.6. Schema electrică de principiu a RBDT
La executarea standului experimental s-au folosit doar filtru de tensiune

homopolară şi transformatorul de curent homopolar, deoarece s-a folosit grup de
măsură doar pe bare şi nu s-a folosit transformator de prezenţă tensiune pe linie, iar
90
transformatorul de curent homopilar este alimentat din circuitul secundar al

transformatoarelor de curent.
În cazul întreruperii, mono sau bifazată a buclei de măsură a tensiunii pe bare,
arderea a una sau două siguranţe la transformatoarele de tensiune, la filtru de tensiune
homopolară TTo apare tensiune de acţionare a releului RTo. Ca urmare, se excită
releul RTo, îşi închide contactul normal deschis RTo, iar prin intermediul contactelor
normal închise ale releelor RIo şi RI-1 este alimentată cu tensiune bobina releului
intermediar RI, care prin intermediul contactului RI-2 întrerupe alimentarea cu tensiune
a elementelor operative ale protecţiei de distanţă. Pentru a se obţine o viteză mare de
acţionare a releului intermediar, acesta este supratensionat, după acţionarea sa se
introduce în circuit rezistenţa R3 care asigură stabilitatea termică de durată a bobinei
releului intermediar RI.
În cazul unui scurtcircuit monofazat sau bifazat, cu pământ, la filtru de tensiune
homopolară apare o tensiune, care dacă este mai mare de 30% din tensiunea nominală
pe fază produce acţionarea releului RTo, în acelaşi timp curentul homopolar introdus în
transformatorul TIo provoacă acţionarea releului RIo. Releul RIo este astfel alimentat
încât acţionează mai rapid decât releul RTo şi astfel blochează funcţionarea releului
intermediar RI, astfel protecţia de distanţă este lăsată să lucreze.
Releul de timp a fost introdus în schemă pentru a simula, după un timp
prestabilit, un defect prin scurtcircuit monofazat cu pământ pe faza R.
Fiind o protecţie de uz didactic s-au introdus în circuitul de tensiune de lucru
contactele releului intermediar R1, considerând căci nu este necesar ca bobinele de
tensiune să fie alimentate permanent, ci doar atât timp cât este linia cu tensiune.
S-a folosit un contactor, C 1, care simulează funcţionarea unui întreruptor de
înaltă tensiune prin care este alimentată linia electrică protejată cu prin intermediul
protecţiei de distanţă PD 3/2.
Pentru a se putea arăta cursanţilor, funcţionarea protecţiei în toate treptele de
distanţă şi de temporizare, s-a introdus în circuitul de tensiune al fazei R (Radu) un
autotransformator AT, autotransformator care are scoase patru mediane, patru valori
ale tensiunii de măsură de pe faza R, la bornele comutatorului K 2, comutator cu ajutorul
căruia se injectează pe bornele bobinei de tensiune a fazei R, la releul de măsură de
minimă impedanţă, diferite valori ale tensiunii necesare în circuitul de măsură.
Deoarece valoarea intensităţii curentului care străbate bobina de curent a
releului de minimă impedanţă este practic constantă şi reglată la 10 A şi tensiunea
aplicată la bornele bobinei de tensiune ale releului de minimă impedanţă este variabilă,
releul calculează distanţa la care se presupune că s-a produs defectul şi stabileşte
timpul după care defectul este eliminat, stabilind astfel zona de distanţă şi treapta de
timp la care releul de distanţă comandă declanşarea întreruptorului (C1).
Deoarece protecţia de distanţă PD 3/2 are structura, monosistem, având un
singur releu de impedanţă minimă pentru măsurarea distanţei şi un singur releu
direcţional, caracteristica ˝ distanţă – timp ˝, este constituită din trei trepte direcţionate
˝ în faţă ˝ , două trepte direcţionate ˝ în spate˝ şi o treaptă ˝ nedirecţionată ˝.
Releele de pornire, sunt relee de impedanţă minimă, având caracteristică
circulară în planul Z, centrul caracteristicii este fie în centrul axelor (caracteristica
necompondată), fie deplasat de-a lungul unei axe înclinate faţă de semiaxa pozitivă R
(caracteristica compondată) ca în figura 4.1., descrisă anterior.
Deplasarea centrului cercului caracteristic este fixată în sensul liniei electrice (în
faţă), indiferent de sensul de circulaţie a curentului de scurtcircuit. Centrul cercului
caracteristic este normal deplasat pe semiaxa +R(chiar şi la defecte ˝ în faţă ˝) şi se
comută automat pe semiaxa –R la defecte ˝ în spate ˝.
91
Releul direcţional figura 4.3. acţionează pe caracteristica D F la circulaţia

curentului de la bare spre linie, iar pe caracteristica D S la circulaţia curentului de la linie
spre bare.
În cazul în care scurtcircuitul se produce la o distanţă mai mică de 0,45 m faţă de
locul de amplasare a protecţiei, tensiunea la bornele releului de măsură de minimă
impedanţă, pe faza defectă, este practic ˝ zero ˝,nu acţionează nici releul direcţional ˝în
faţă ˝ DF, nici ˝ în spate ˝ DS, acţionează releul de măsură a distanţei Z, iar declanşarea
se produce arbitrar prin acţionarea releului direcţional ˝ în faţă ˝ D F.
Reglaje efectuate la releul care echipează standul experimental
NTT = 110000 /100; NTC = 300 /5; Kz =9,2
Demaraj la minimă impedanţă. U = 35,00 V la Iv =5,0 A, In =5A, Un=100V
1. Reglaje releu de minimă impedanţă:
r ( PR,PS,PT) Eclisa δ/r Eclisa ψ I0 ( PO)

3,5 Ω/f poziţia 2 poziţia I 0,5* In
2. Elementul de masură a impedanţei „ Z ”
I II III IV Eclisa φ 750 ( stânga)

700÷800 (dreapta)
Zp [Ωp/f] 3,10 7,00 9,00 C 0,8
Zs [Ωp/f] 0,34 0,76 0,98 Tpd 0,4 s
t [s] 0,0 0,5 1,0 3,5 Eclisa Y „ mo ”
n ( dreapta) 0 3 0 Eclisa l ORIZONTAL
n (stânga) 30 10 10 Dir. T4 DIRECŢIONATĂ
3. Defect monofazat, la curent de defect constant: Idefect =10,0 A
Treapta I II III IV
U verificat U1 = 6,09 V U2 = 13,75 V U3 = 17,67 V
U limită 5,78 6,39 13,06 14,43 16,79 18,56
T reglat 0,0 s 0,5 s 1,0 s 3,5 s
4.3. Descrierea funcţionării standului experimental
Standul experimental se alimentează cu tensiune trifazată 3 x 400 V – 50 Hz.

92
Pentru alimentarea liniei electrice, care trebuie supravegheată de protecţia de

distanţă, trebuie să avem alimentate cu tensiune operativă de 220 Vcc, releul de
distanţă, releul de blocaj la dispariţia tensiunii cât şi divizorul rezistiv.
Întreruptorul liniei este înlocuit de contactorul C 1, cu ajutorul căruia se
alimentează linia electrică. Pentru conectarea contactorului C 1, s-a folosit circuitul de
comandă format din:
 întrerupătorul electromagnetic e1, pentru protecţia la scurtcircuit;
 contactul releului intermediar RI-13, normal închis RI;
 butonul de oprire cu revenire Bo;
 butonul de pornire cu revenire Bp;
 contactul auxiliar, 5 – 7, al contactorului C 1.
La acţionarea butonului de pornire Bp, bobina contactorului C 1 este alimentată
cu tensiune, se excită şi atrage armătura mobilă, închizând contactele principale.
Pentru ca după ce a primit impulsul de conectare, contactorul să rămână conectat, s-a
realizat automenţinerea cu ajutorul contactului auxiliar 5 – 7 al contactorului C 1.
Contactul releului intermediar RI-13, normal închis RI a fost necesar deoarece
tensiunea operativă de alimentare pentru releul de distanţă PD 3/2 este 220 Vcc, iar
bobina contactorului C1 lucrează în curent alternativ.
Cu ajutorul releului de timp RT s-a realizat o temporizare, reglabilă în domeniul
1 s….1h (3600s) pentru asigurarea conectării contactorului C 2, contactor prin contactele
căruia este injectat la bornele de curent de măsură ale releului de minimă impedanţă
curentul de defect Idefect . Bobina contactorului C2 este alimentată prin intermediul
contactului normal deschis, 9 – 11, al contactorului C 1 şi prin contactul 15 – 18 al
releului de timp RT La sesizarea de către releul de minimă impedanţă a curentului de
defect, acesta fiind alimentat şi cu tensiunea de măsură, calculează distanţa la care sa
produs defectul şi respectând caracteristica ˝ distanţă – timp ˝, reglată în prealabil,
trimite impulsul de declanşare releului intermediar RI, releu care-şi deschide contactul
NÎ şi întrerupe circuitul de alimentare al bobinei contactorului C 1.
Astfel defectul este eliminat într-un timp scurt şi nu este afectat sistemul
electroenergetic. În acelaşi timp cu trimiterea impulsului de declanşare contactorului C 1,
releul de distanţă, trimite impuls de pornire:
 sistemului de Reanclanşare Automată Rapidă, RAR ;
 dispozitivului de Declanşare de Rezervă la Refuz de Întreruptor, DRRI.
Atât RAR-ul, cât şi DRRI-ul fac tema de discuţie ale altor standuri experimentale.
Cu ajutorul comutatorului K1, este inversat sensul de circulaţie al curentului de
defect prin bobina de curent de măsură a releului de minimă impedanţă, astfel releul
calculează într-un sens (direct) defectul ˝ în faţă ˝ (pe linie), îar în celălalt sens (invers),
defect ˝ în spate ˝ (pe o altă linie alimentată de pe barele de unde este alimentată linia
protejată, sau chiar defect pe barele staţiei).
Prin intermediul comutatorului K2, se injectează pe bornele de tensiune de
măsură ale releului de minimă impedanţă, tensiune de diferite amplitudini pentru a
simula defecte la distanţe diferite faţă de locul unde este amplasat releul de protecţie,
astfel sunt calculate şi stabilite declanşări în diferite zone de distanţă şi trepte de timp.
Pentru controlul prezenţei tensiunii pe linie s-a folosit un voltmetru de curent
alternativ, având constanta 110/0,1 kV.
4.4. Propunere de lucru a lucrării de laborator.
93
Standul experimental, Prodecţia de Distanţă, poate fi utilizat în laboratorul

Universităţii pentru prezentare independentă a unui defect pe o linie electrică de înaltă
tensiune cu neutrul legat la pământ, atunci când se urmăreşte prezentarea doar a
protecţiei, dar poate fi utilizat şi interconectat cu alte tipuri de protecţii, deoarece releul
de distanţă PD 3/2 permite utilizarea de demaraje exterioare transmise de protecţiile de
rezervă ale liniei, cum este în cazul de faţă Protecţia Homopolară direcţionată.
De asemenea standul permite interconectarea cu sistemul de automatizare RAR
şi cu dispozitivul de declanşare de rezervă la refuz de întreruptor DRRI.
Pentru a se putea realiza în laborator un stand complex de protecţie şi
automatizare a unei linii electrice de înaltă tensiune cu neutrul legat la pământ, propun
realizarea practică a următoarelor standuri experimentale:
 protecţia homopolară direcţionată;
 dispozitiv RAR cu unul sau două cicluri;
 dispozitiv DRRI.
5. BIBLIOGRAFIE
94
1. Asandei Dumitru: Releu de impedanţă cu caracteristică tip

patrulater. Lucrările Conferinţei Naţionale de
Energetică, Bucureşti - noiembrie 1983
2. Asandei Dumitru: Protecţia Sistemelor Electrice,
Editura Matrix – Rom Bucureşti -1999
3. Badea I., Broşteanu Gh.ş.a. Protecţia prin Relee şi Automatizarea Sistemelor
Electrice, Editura Tehnică, Bucureşti -1973
4. Călin S., Marcu S. Protecţia prin relee a sistemelor electrice
Editura Tehnică, Bucureşti -1975
5. Gal S. Scheme de relee complexe în energetică
Editura Tehnică, Bucureşti - 1984
6. Ivaşcu Cornelia - Elena: Automatizarea şi Protecţia Sistemelor
Electroenergetice, vol. I.
Editura Orizonturi Universitare, Timişoara - 1999
7. Ivaşcu Cornelia - Elena: Automatizarea şi Protecţia Sistemelor
Electroenergetice, vol. II.
Editura Orizonturi Universitare, Timişoara - 1999
8. Ivaşcu Cornelia - Elena: Protecţii complexe de distanţă. Îndreptar.
Institutul Politehnic ˝Traian Vuia ˝, Timişoara -
1981
9. Pal C., ş.a. Protecţia sistemelor electroenergetice
Editura ˝C. Gândul˝, Iaşi - 1996
10. Penescu C. Sisteme de protecţie de distanţă, Editura
Academiei, Bucureşti - 1971
11. Zane R., Chenzbraun I. Protecţia de Distanţă a Liniilor Electrice
Editura Tehnică, Bucureşti - 1968
12. ******* Normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite
secundare ale staţiilor electrice. PE-504/96 Vol.III.
Sisteme de protecţie şi automatizare, Bucureşti -
1996
13. ******* Normativ privind metodele şi elementele de calcul
al siguranţei în funcţionare a instalaţiilor
energetice, PE-013/84, Bucureşti
14. ******* DIPA – 100, Manual de utilizare
95

Protectia de Distanta A Retelelor Electrice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protectia de Distanta A Retelelor Electrice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea ˝TRANSILVANIA˝din Braşov LUCRARE DE ABSOLVIRE

Colegiul Universitar Tehnic

3.4.1. Sistemul de supervizare, comandă şi achiziţii de date SCADA ………. 56

1.1. Obiectivele sistemelor de protecţie

Sistemele de protecţie sunt ansamble de dispozitive automate simple sau

1.2. Performanţe impuse protecţiei sistemelor electrice

Datorită complexităţii problemelor pe care trebuie să le rezolve instalaţiile de

Fig. 1.1. Schema zonelor protejate într-un Sistem Electroenergetic

Realizarea condiţiei de selectivitate impune instalaţiei de protecţie următoarele:

mărimilor electrice supraveghete cu ajutorulcărora se determină momentul apariţiei

Fig. 1.2. Schema de conectare a unui generator sincron la sistemul energetic,

În cazul scurtcircuitelor, are loc descărcarea de putere activă a generatoarelor

Fig.1.4. Schema electrică a unei centrale electrice

Fig.1.5. Variaţia în cazul unui scurtcircuit pe linia L

1.3. Principiul de funcţionare a instalaţiei de protecţie

În afară de TT şi TC , instalaţia de protecţie mai cuprinde următoarele

1.3.1. Protecţiile echipamentelor electroenergetice

Protecţiile echipamentelor electroenergetice se împart în:

Protecţia de rezervă poate fi:

2. Defecte în instalaţii electroenergetice

Defectele care apar în instalaţiile electrice sunt foarte complexe, atât ca

sale dinamice şi termice. Eforturile electrodinamice produse de curenţii de scurtcircuit

2.2. Punerea la pământ

Este un defect des întâlnit în instalaţiile electrice, şi care constă tot în

Repartizarea procentuală a diferitelor genuri de defecte (exclusiv ruperile pure

2.3. Arcul electric

Factorii care contribuie sau împiedică întinderea în spaţiu a arcului sunt :

 posibilitatea sau imposibilitatea de mişcare a picioarelor arcului în lungul

2.4. Scurtcircuite trifazate, bifazate şi monofazate

Fig. 2.1. Scurtcircuit trifazat: a - schema reţelei; b- diagrama vectorială.

Valorile unghiurilor sc depind de tipul şi de parametrii liniei. De exemplu, dacă

Fig.2.2. Scurtcircuit bifazat: a - schema reţelei; b - diagrama vectorială.

Tensiunea pe faza sănătoasă UR îşi păstrează valoarea normală, iar tensiunile

Tensiunile pe fazele S şi T la staţie (la începutul liniei) sunt date de relaţiile:

 , reprezintă tensiunea pe faza T pe barele staţiei (la începutul liniei);

Fig.2.4. Scurtcircuit monofazat.

Tensiunea care produce curentul de scurtcircuit este tensiunea pe faza defectă.

În fig.2.6. sunt reprezentate tensiunile în aceleaşi puncte, în cazul unui

În conceperea protecţiei reţelelor, se porneşte de la faptul că, spre

Odată cu evoluţia continuă şi importantă a reţelelor electrice şi a condiţiilor noi

Datorită progreselor înregistrate în domeniul protecţiei prin relee ne permite să

Releele de distanţă se pot grupa în următoarele categorii mai importante:

Conform prescripţiilor în vigoare, liniile de interconexiune de 110 kV şi 220 kV

3.1. Principiul de realizare a protecţiei de distanţă

Protecţia de distanţă este o protecţie care măsoară distanţa dintre locul de

Fig.3.1. Linii de interconexiune

prevăzută cu o protecţie de distanţă, la un scurtcircuit în punctul K pe linia L 2 trebuie să

Protecţia de distanţă asigură cu temporizări relativ mici, deconectarea selectivă a

3.2. RELEE DE DISTANŢĂ

Releele de distanţă pot fi realizate pe următoarele principii constructive:

3.2.1. Releul de distanţă de impedanţă tip ˝balanţă electrică˝

Fig.3.2., Releu de distanţă de tipul ˝balanţă electrică˝ de impedanţă pură

Această soluţie folosită aproape exclusiv în condiţiile moderne de relee, propune

reprezintă impedanţa de pornire a releului.

Releul de distanţă ˝ de impedanţă pură˝ are caracteristica de funcţionare în

Fig.3.3. Caracteristica de acţionare a releului din figura 3.2.

Când vectorul complex se află cu vârful în interiorul cercului sau pe cerc,

Fig.3.4. Schema releului de măsură a impedanţei din protecţia D110

Caracteristica de funcţionare a releelor de distanţă se prezintăîn planul complex

Fig.3.5. Caracteristici de funcţionare ale releelor de distanţă

Caracteristicile combinate se obţin din combinarea a două sau mai multor

Ecuaţia (3.8.) exprimă următoarele conice:

3.2.2. Releul de distanţă de impedanţă generalizată