S.C. EUROTRAINING SOLUTION S.R.L.

Calea Plevnei nr. 139, corp B, sector 6;

RO-060011;Bucureşti
Cod unic de înregistrare: 15398894; J40/5877/2003
Tel.: 021-313.01.64 Fax: 021-313.01.67 e-mail: office@ e-trainings.ro
www.e-trainings.ro

PROTECȚII ȘI
AUTOMATIZĂRI
dr. ing. ALEXANDRU MIRON

2017
Verificator: ing. Marie-Jeanne Iordache
Redactat: dr. ing. Alexandru Miron
Revizia: 0 1 2 3 4

Reproducerea integrală sau parţială a textului din această broşură este permisă numai cu acordul prealabil
scris al S.C. EUROTRAINING SOLUTION S.R.L
 Cuprins
PROTECȚII ȘI AUTOMATIZĂRI ÎN SISTEMUL ENERGETIC NAȚIONAL ................................................................................. 5
Rolul și locul protecțiilor prin relee ............................................................................................................................ 5
1.1. Considerații generale ........................................................................................................................................ 5
1.2. Criterii de performanță impuse instalațiilor prin relee ................................................................................... 5
1.3. Diagrama de conectare a releului la sistemul electric ..................................................................................... 7
1.4. Schema de principiu a unei instalații de protecții prin relee .......................................................................... 7
1.5. Clasificarea instalațiilor de protecții prin relee ............................................................................................... 8
1.6. Protecții prin relee. Defecte și regimuri anormale .......................................................................................... 9
1.6.1. Principalele tipuri de protecții ................................................................................................................. 9
1.6.2. Protecții de bază, de rezervă și auxiliare .............................................................................................. 14
SISTEME DE PROTECȚII PENTRU ELIMINAREA DEFECTELOR ........................................................................................... 15
A. Protecția liniilor radiale ........................................................................................................................................... 15
2.1 Considerații generale ........................................................................................................................................... 15
2.2 Protecții prevăzute ........................................................................................................................................ 16
2.3. Protecția maximală de curent temporizată ................................................................................................ 17
2.3.1. Protecția maximală cu caracteristică independentă .................................................................................... 17
2.3.2. Calculul reglajelor protecției ........................................................................................................................ 18
2.3.3 Protecția maximală temporizată cu caracteristică dependentă .................................................................... 19
2.4 Protecția maximală rapidă (secționare de curent) ..................................................................................... 21
2.5 Protecția maximală de curent direcțională ................................................................................................. 22
2.5.1 Principiul și diagramele de funcționare ........................................................................................................ 22
2.5.2. Relee direcționale .......................................................................................................................................... 24
2.5.3 Scheme de conectare a releelor direcționale ................................................................................................. 27
2.6 Protecția împotriva scurtcircuitelor monofazate în rețelele de înaltă tensiune cu neutrul legat direct la
pământ ......................................................................................................................................................................... 27
2.6.1. Protecție homopolară direcțională ............................................................................................................... 29
B. Protecția rețelelor complexe .................................................................................................................................. 30
2.7. Protecția de distanță ............................................................................................................................................ 30
2.7.1. Principiul de realizare al protecțiilor de distanță ......................................................................................... 30
2.7.2 Principii constructive ale protecțiilor de distanță ........................................................................................ 31
2.7.3 Caracteristici de acționare ale releelor de impedanță ................................................................................... 34
2.7.4. Comportarea caracteristicilor de acționare ale releelor de distanță ........................................................... 34
2.7.5. Caracteristica de acționare a releului de impedanță generalizată ........................................................... 37
2.7.6. Releu de impedanță simplu ........................................................................................................................... 38
2.7.7. Releu de admitanță mixtă ............................................................................................................................. 38
2.8. Caracteristici discontinue ................................................................................................................................... 40

I
 2.9. Aprecierea diverselor caracteristici ................................................................................................................... 41
2.10. Zone de declanșare ............................................................................................................................................ 43
2.11. Pendulații de sarcină ......................................................................................................................................... 44
2.12. Sisteme de protecție cu canale de transmisie .................................................................................................. 46
2.12.1. Introducere .................................................................................................................................................. 46
2.12.2. Suportul de Telecomunicații ....................................................................................................................... 47
2.12.3. Necesitatea utilizării sistemul de telecomunicații....................................................................................... 49
2.12.4. Arhitectura sistemelor de teleprotecție, teledeclanșare .............................................................................. 51
2.12.5. Sistemele de lichidare a defectelor .............................................................................................................. 52
2.12.6. Scheme comparative analogice ................................................................................................................... 53
2.12.7. Protecție de distanță cu treapta neextinsă cu interdeclanșare – DUTT .................................................... 54
2.12.8. Protecții de distanță cu treaptă neprelungită cu autorizare – PUTT (interdeclanșare indirectă) ............ 55
2.12.9. Protecții de distanță cu treapta prelungită cu autorizare (POTT) ............................................................. 56
2.12.10. Protecții de distanță cu treaptă neprelungită – accelerată (Accelerated Underreach Protection) ........ 58
2.13. Protecția cu relee numerice bazate pe microprocesor .................................................................................. 59
2.13.1. Probleme generale privind protecțiile numerice ....................................................................................... 59
2.13.2. Avantajele utilizării tehnologiilor cu microprocesor la realizarea protecțiilor numerice........................ 60
2.13.3. Probleme fundamentale ale protecțiilor numerice ..................................................................................... 60
2.13.4. Componentele de bază ale unui releu numeric .......................................................................................... 60
1. Protecția transformatoarelor electrice ................................................................................................................... 79
3.1. Generalități .......................................................................................................................................................... 79
3.2. Protecția cu relee de gaze a transformatoarelor de putere ............................................................................ 80
3.3. Protecția diferențială longitudinală ................................................................................................................... 81
3.3.1. Principiul de realizare ................................................................................................................................... 81
3.3.2. Protecția diferențială – particularități în funcționare................................................................................. 82
3.3.3. Variante de realizare a protecției diferențiale .............................................................................................. 90
3.3.4. Protecția diferențială cu relee numerice .................................................................................................. 100
3.4 Protecția maximală cu secționare de curent .................................................................................................... 112
3.5. Protecția transformatoarelor împotriva scurtcircuitelor monofazate .......................................................... 113
3.5.1 Protecția de curent de secvență homopolară ............................................................................................... 114
3.5.2 Protecția de tensiune de secvență homopolară ........................................................................................... 114
3.6 Protecția împotriva supracurenților provocați de scurtcircuite exterioare ................................................. 115
3.6.1. Protecția maximală de curent ..................................................................................................................... 116
3.6.2 Protecția maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă ..................................................................... 117
3.7. Protecția de distanță .......................................................................................................................................... 118
3.8. Protecția împotriva suprasarcinilor ................................................................................................................. 118
4. Protecția barelor colectoare ...................................................................................................................................... 119

II
 4.1. Introducere ................................................................................................................................................... 119
4.2. Protecția barelor colectoare cu ajutorul protecțiilor elementelor conectate la bare ................................ 120
4.3. Protecțiile proprii ale barelor colectoare ..................................................................................................... 120
4.4. Protecția diferențială a barelor colectoare.................................................................................................. 121
4.4.1. Principiul de funcționare ............................................................................................................................ 121
4.4.2 Condiții impuse protecției diferențiale de bare............................................................................................ 124
4.5. Modul de dispunere a barelor colectoare ................................................................................................... 125
4.5.1. Simplu sistem de bare colectoare ................................................................................................................ 125
4.5.2. Simplu sistem de bare colectoare secționat prin întreruptor ..................................................................... 125
4.5.3. Dublu sistem de bare colectoare ................................................................................................................. 125
4.5.4. Simplu sistem de bare colectoare cu bară de transfer ................................................................................ 126
4.5.5. Dublu sistem de bare colectoare cu bară de transfer ................................................................................. 126
4.5.6. Dublu sistem de bare colectoare cu întreruptoare pe circuit ..................................................................... 126
4.5.7. Bare colectoare cu 1,5 întreruptoare pe circuit ......................................................................................... 127
4.5.8. Bară colectoare în inel (poligonală) ........................................................................................................... 127
4.6. Principiile de măsurare ................................................................................................................................. 127
4.6.1. Protecția diferențială de impedanță mare .................................................................................................. 127
4.6.2. Protecția diferențială de impedanță mică a barelor colectoare ................................................................. 130
4.6.3. Protecția barei colectoare cu echipament numeric .................................................................................... 132
4.6.4. Releul diferențial 7SS52 - Siemens............................................................................................................. 134
4.7. Defect în zona moartă a cuplei..................................................................................................................... 140
4.7.1. TC – urile pe o parte, cupla închisă ............................................................................................................ 140
4.7.2. TC – urile pe o parte, cupla deschisă .......................................................................................................... 140
4.7.3. TC – urile pe ambele părți, cupla închisă ................................................................................................... 141
4.7.4. TC – urile pe ambele părți, cupla deschisă ................................................................................................. 141
4.8. Declanșarea de rezervă la refuz de întreruptor (DRRI) ............................................................................... 141
4.8.1. DRRI realizat în tehnologie numerică ....................................................................................................... 142
DEFECTE ŞI REGIMURI ANORMALE ÎN INSTALAȚIILE ELECTROENERGETICE ................................................................. 144
3.1. Tipuri de defecte și regimuri anormale ........................................................................................................... 144
3.1.1. Defecte ......................................................................................................................................................... 144
3.1.2. Regimuri anormale ..................................................................................................................................... 144
3.2. Particularitățile calculului curenților de scurtcircuit pentru proiectarea protecțiilor................................ 145
TRANSFORMATOARE DE MĂSURĂ ÎN STAȚIILE ELECTRICE ......................................................................................... 146
4.1. Scopul şi importanța transformatoarelor de măsură ..................................................................................... 146
4.2. Transformatoare de curent ........................................................................................................................ 146
4.2.1. Caracteristicile de bază ale transformatoarelor de curent ....................................................................... 146
4.2.2. Parametrii principali ai TC .......................................................................................................................... 149

III
 4.2.3. Alegerea TC considerând regimul staționar .............................................................................................. 150
4.3. Transformatoare de tensiune ..................................................................................................................... 151
4.3.1. Transformatoarele de tensiune inductive ................................................................................................. 151
4.3.2. Transformatoare de tensiune capacitive .................................................................................................... 153
SISTEME INTEGRATE DE COMANDĂ-CONTROL PROTECȚIE IMPLEMENTATE ÎN STAȚIILE ELECTRICE. ...................... 154
5.1. Introducere ................................................................................................................................................. 154
5.2. Impactul integrării funcțiilor de comandă și protecție în stație ............................................................ 154
5.3. Avantajele sistemului integrat de comandă – control, protecție din stații ............................................ 155
5.4. Prezentarea sistemelor de comandă - control-protecție. .......................................................................... 155
5.5. Subsistemul secundar al stației .................................................................................................................. 156
5.6. Structura şi caracteristicile echipamentelor de comandă-control. Circuitul informațional ................. 157
5.7. Funcțiile sistemului tipic de comandă-control ....................................................................................... 158
5.8. Volumul de informații ................................................................................................................................. 159
5.9. Protocoale de comunicație (interfețe de comunicație) .............................................................................. 159
5.10. Moduri de operare .................................................................................................................................. 160
5.10.1. Nivelul ierarhic superior – centrele de teleconducere .............................................................................. 160
5.10.2. Central – nivel pe stație ............................................................................................................................ 160
5.10.3. Nivelul pe celulă ........................................................................................................................................ 161
5.10.4. Local – de la dispozitivele de acționare ale echipamentului .................................................................... 161
SISTEME DE PROTECȚII PE ARII EXTINSE (WAP–WIDE AREA PROTECTION) UTILIZÂND TEHNOLOGIA FAZORILOR
SINCRONIZAȚI (SINCROFAZORI) .................................................................................................................................... 163
6.1. Concepte de bază referitoare la sincrofazori. Repere ale evoluției sincrofazorilor ..................................... 163
6.2. Sistemul GPS ..................................................................................................................................................... 163
6.3. Tehnologia fazorului ......................................................................................................................................... 165
6.4. Unitate de Măsurare a Fazorilor (PMU) .................................................................................................. 169
6.5. Concentratorul de date al fazorilor (PDC – Phasor Data Concentrator).............................................. 170
6.6. Ierarhia pentru sistemele de măsurare ale fazorilor ............................................................................... 170
6.7. Diverse probleme legate de utilizarea sincrofazorilor .................................................................................... 171
6.7.1. Caracteristicile sincrofazorilor .................................................................................................................... 172
6.7.2. Beneficii aduse de măsurarea sincrofazorilor ............................................................................................ 172
6.8. Control funcționării zonei a 3-a a protecției de distanță utilizând PMU ..................................................... 173

IV
PROTECȚII ȘI AUTOMATIZĂRI ÎN SISTEMUL ENERGETIC NAȚIONAL
Rolul și locul protecțiilor prin relee
1.1.Considerații generale
Protecția într-un sistem electroenergetic (SEE) este una din metodele de asigurare a
funcționării acestuia și de limitare a avariilor sau regimurilor anormale ce apar într-un astfel de sistem.
Principial, PROTECȚIA se realizează prin dispozitive care asigură deconectarea automată a
instalației, în care a apărut defectul sau când a apărut un regim anormal de funcționare, periculos
pentru instalație. Deconectarea se efectuează prin comanda declanșării întreruptoarelor ce leagă
instalația protejată de restul SEE (fig. 1.1).

Fig. 1.1. Deconectarea instalației în care a apărut defectul

Definițiile următoare fac parte din terminologia specifică sistemelor de protecție a sistemelor
electroenergetice:
- Sistem de protecție: un set de dispozitive de protecție si alte echipamente auxiliare necesare
realizării unei anumite funcții de protecție, bazata, in general, pe Standardul IEC 60255-20.
- Dispozitive de protecție: un set de dispozitive de protecție (relee, siguranțe, etc). Aici nu
includem echipamente ca transformatoarele de măsură (TC si TT), întreruptoarele, contactoarele, etc.
- Schema de protecție: setul complet de echipamente de protecție care furnizează o anumită
funcție de protecție; cuprinde toate dispozitivele/echipamentele necesare pentru ca schema sa
funcționeze (ex. relee, TC-uri, TT-uri, întreruptoare, acumulatori, etc.).
Separarea automată a instalației defecte de restul sistemului electric (SE) urmărește trei
obiective:
a) Să împiedice dezvoltarea defectului, respectiv extinderea efectelor acestuia cu afectarea altor
instalații din sistemul electric (SE).
b) Să preîntâmpine distrugerea instalației în care a apărut defectul, prin întreruperea rapidă a tuturor
posibilităților de alimentare a defectului.
c) Să stabilească un regim normal de funcționare pentru restul sistemului electric, asigurând astfel
în condiții cât mai bune continuitatea alimentării consumatorilor.
1.2. Criterii de performanță impuse instalațiilor prin relee
1. Rapiditatea
2. Selectivitatea
3. Sensibilitatea
4. Siguranța în funcționare
5. Independența față de condițiile exploatării
6. Compatibilitatea electromagnetică
7. Comunicația
8. Autosupravegherea

Rapiditatea - una dintre cele mai importante condiții pe care trebuie să o îndeplinească o instalație
de protecție. Necesitatea unei acționări rapide rezultă din pericolele pe care le prezintă întârzierea

5
lichidării scurtcircuitelor, acestea provocând deteriorarea echipamentelor, scăderi importante ale
tensiunii și pierderea stabilității funcționării în paralel a centralelor electrice de sistem.

RAPIDITATEA E VITALĂ !

Selectivitatea - proprietatea instalației de protecție de a deconecta numai elementul în care a apărut

defectul, toate celelalte elemente ale sistemului rămânând în funcțiune (fig. 1.2.)

Fig. 1.2. Asigurarea selectivității într-o rețea buclată

Unele protecții pot acționa numai la defecte, de exemplu scurtcircuite din interiorul zonei
protejate. Aceste protecții posedă o selectivitate absolută și de aceea se numesc protecții absolut
selective (de exemplu: protecțiile diferențiale).
De multe ori trebuie să se realizeze un compromis contradictoriu între performanțele de
selectivitate și rapiditate. În funcție de importanța uneia sau alteia se poate alege fie rapiditatea, fie
selectivitatea.
Sensibilitatea - proprietatea protecției de a acționa la defecte sau regimuri anormale oricât
de mici ale regimului normal de funcționare. Ea se apreciază printr-un coeficient de sensibilitate a
căror valoare este stabilită prin normative.
Se definește un coeficient de sensibilitate:
𝐼 𝐼𝑝𝑝
𝑘𝑠𝑒𝑛𝑠 = 𝑠𝑐𝑐.𝑚𝑖𝑛 ≥ 𝑘𝑠𝑒𝑛𝑠.𝑖𝑚𝑝𝑢𝑠 𝑛𝑇𝐶 = 𝐼
𝐼
𝑝𝑝 𝑝𝑟

Pentru ca o protecție să fie sensibilă trebuie, ca elementele componente schemei să consume

o putere cât mai redusă pentru acționare.
Siguranța în funcționare - calitatea protecției de a sesiza defectul pentru care a fost prevăzută, de a
nu avea refuzuri sau acționări false când nu au apărut defecte în instalația protejată.
Independența față de condițiile exploatării - protecția trebuie să funcționeze corect, independent de
schema de conexiuni a sistemului electric în momentul producerii defectului și independent de
numărul centralelor și al generatoarelor în funcțiune.
Compatibilitatea electromagnetică – proprietatea echipamentului protecției de a nu fi perturbat în
funcționare de influențele diverselor câmpuri electromagnetice și de a nu genera perturbații
electromagnetice în mediul înconjurător.
Comunicația - proprietatea echipamentului de protecție de a efectua schimbul de informații cu
operatorul uman pentru reglarea parametrilor de acționare, obținerea valorii mărimilor supravegheate
și obținerea datelor privind mărimile de defect.

6
Autosupravegherea - proprietatea echipamentului de protecției de a-și testa permanent starea și de a
semnaliza orice defecțiune care poate conduce la o funcționare incorectă.
Ultimele două condiții, precum și creșterea fiabilității (siguranței în funcționare) prin autotestarea
periodică și autosupraveghere permanentă, pot fi realizate numai de instalațiile de protecții realizate
cu tehnică numerică.
1.3.Diagrama de conectare a releului la sistemul electric
Schema de protecție: setul complet de echipamente de protecție care furnizează o anumită
funcție de protecție; cuprinde toate dispozitivele/echipamentele necesare pentru ca schema să
funcționeze (ex. relee, TC-uri, TT-uri, întreruptoare, acumulatoare, etc).

Fig. 1.3. Schema funcțională a unui sistem de conducere de protecții prin relee
1.4.Schema de principiu a unei instalații de protecții prin relee

Fig. 1.4 Schema de elemente a unui sistem de protecție prin relee

Blocul de intrare BI realizează:
 eliminarea semnalelor parazite, a zgomotelor, a armonicilor, eventual a componentelor
aperiodice prin filtrare în vederea obținerii informației utile asupra regimului EP;
 adaptarea nivelului energetic la nivelul cerut de blocul de prelucrare și decizie, prin
amplificarea sau atenuarea mărimilor;
 obținerea componentelor simetrice, inverse și homopolare ale curenților și tensiunilor pentru
protecțiile împotriva defectelor nesimetrice, caracterizate printr-o sensibilitate îmbunătățită
față de cea a protecțiilor ce controlează direct mărimile secundare.

7
Blocul de prelucrare și decizie (BPD), numit și bloc principal al instalației de protecție:
 prelucrează după un algoritm mai simplu sau mai complicat în funcție de gradul de
complexitate al instalației de protecție,
 stabilește cu precizie momentul apariției sau neapariției unui defect sau regim anormal,
 localizează echipamentul în care s-a produs evenimentul și să adopte o strategie de lichidare
a acestuia în funcție de poziția sa.
 Dacă defectul este situat în echipamentul protejat, BPD elaborează semnalul de comandă a
declanșării întrerupătoarelor, în cel mai scurt timp iar dacă defectul este exterior, protecția
trebuie să fie pregătită să intervină, cu o anumită temporizare, numai dacă defectul nu a fost
lichidat de protecția acelui echipament vecin.
Blocul de execuție (BE) :
 primește comenzi de la BPD, le transmite bobinei de declanșare a întrerupătorului
 semnalizează transmiterea comenzii de declanșare sau apariția unui regim anormal în
echipamentul protejat.
Zone de protecție:
Pentru limitarea ariei de sistem care este deconectata la apariția unui defect, protecția este
aranjata in zone (fig.1.5).
Ideal, zonele de protecție trebuie să se suprapună, astfel încât nici o parte a sistemului să nu rămână
neprotejata (fig.1.6).
Aceasta problema este rezolvată prin inter-declanșări sau chiar printr-o forma de extindere a zonei,
asigurând declanșarea și la celuilalt capăt al feeder-ului.

Fig. 1.6. Suprapunere zone de protecție

1.5.Clasificarea instalațiilor de protecții prin relee
Sistemele de protecție prin relee pot fi clasificate după mai multe
criterii:
1. după mărimea controlată:
a) protecția de curent – acționează la depășirea unei limite
stabilite pentru curentul din circuitul protejat;
b) protecția direcțională – acționează la schimbarea sensului
circulației de puteri prin elementul protejat;
c) protecția de distanță – acționează la micșorarea sensibilă
a impedanței circuitului protejat;
d) protecția diferențială – acționează la apariția unei
diferențe între valorile curenților de la extremitățile zonei
protejate;
Fig. 1.5. Zone de protecție

8
 e) protecția homopolară – acționează la apariția componentelor homopolare de curent sau
tensiune în cazul punerilor la pământ;
f) protecția de tensiune – acționează la depășirea unei limite stabilite pentru tensiunea
circuitului protejat;
g) protecția cu relee de gaze – acționează la apariția gazelor în cuva cu ulei a transformatoarelor
în cazul scurtcircuitelor;
h) protecția termică – acționează la creșterea temperaturii circuitelor electrice în timpul
scurtcircuitelor sau regimurilor anormale;
2. după rolul pe care îl au în sistem:
a) protecții de bază – acționează la defectele care apar în limitele zonei protejate;
b) protecții de rezervă – acționează în locul protecțiilor de bază, în cazul în care aceasta refuză
să acționeze;
c) protecții auxiliare – acționează în cazul defectelor care apar în zone în care protecția de bază
nu poate acționa;
3. în funcție de elementul protejat:
a) pentru generatoare sincrone;
b) pentru transformatoare și autotransformatoare de putere;
c) pentru sisteme de bare;
d) pentru linii electrice;
e) pentru motoare electrice
4. în funcție de principiul constructiv:
a) protecții cu relee clasice (electromagnetice, electrodinamice, de inducție etc.);
b) protecții cu relee electronice (realizate cu componente discrete – tranzistoare, tiristoare,
triacuri, diode, rezistențe, condensatoare etc.);
c) protecții numerice (cu microprocesoare )
1.6. Protecții prin relee. Defecte și regimuri anormale
1.6.1. Principalele tipuri de protecții
 La proiectarea schemelor de protecție trebuie avut în vedere că pot apărea situații când
instalația afectată de defecte să nu fie deconectată datorită refuzului de acționare a protecției
instalației respective sau blocării întreruptorului, fapt ce agravează efectele avariei.
Preîntâmpinarea acestui lucru se face prevăzând pe lângă protecția de bază, o protecție de
rezervă care sa acționeze la nefuncționarea protecției de bază. Spre deosebire de protecția de
bază care trebuie să asigure rapiditatea în acționare la defectele din zona căreia i-a fost
afectată, protecția de rezervă acționează cu un timp mai mare decât cea de bază pentru a da
posibilitatea primei să funcționeze corect.
 Protecția de rezervă poate organizată fie ca rezerva locală (se folosește o protecție
suplimentară montată pe aceeași instalație protejată cu protecția de bază), fie ca rezerva de
la distanța (se asigură de către tot o protecție de bază dar de la o instalație vecină și nu va
mai fi selectivă dar este eficientă și la blocarea întreruptorului, lucru ce nu poate fi realizat
de protecția locală).
S-au propus si asigurarea unor protecții de rezerva centralizată prin intermediul unor
calculatoare.
 Releele de protecție pot fi clasificate conform tehnologiei utilizate:
- Electromecanice;
- Statice;
- Numerice;
 Principalele tipuri de protecție prin relee sunt:
a) Protecția de curent (fig. 1.7) se realizează cu releu de intensitate (curent) și acționează la creșterea
curentului ca urmare a unui scurtcircuit sau suprasarcini.

9
 I pp I rev.r
I pr = ; I  I pp ; I pp  I n ; I pp  I sar. max ; K rev  1
nTC I pr
unde Ipp definește curentul de pornire (acționare) al protecției, nTC raportul de transformare al
transformatorului TC, I curentul din circuitul protejat, Inom curentul nominal iar Imax, sarc. curentul
maxim de sarcina.
Protecțiile maximale de curent sunt simple dar neselective deoarece acționează atât la
scurtcircuite interioare, cât și exterioare.
Mai rar se folosesc protecții minimale de curent, care acționează la scăderea curentului, ca
urmare a întreruperii circuitului protejat.

Fig. 1.7. Schema protecției maximale de curent- modalități de prezentare

b) Protecțiile de tensiune sunt simple și sunt alimentate cu o singură mărime electrică.
 Protecție minimala de tensiune (fig. 1.8) acționează la scăderea U ca urmare a unui
scurtcircuit:

U pp
U p  U pp ; Upp  Unom; Upp  Umin.expl ; U pr 
nTT
unde Umin,expl. este tensiunea minima care poate să apară în exploatare, nTT este raportul de
transformare a transformatorului TT iar ceilalți indici au aceeași semnificație ca la protecția
anterioara, numai că este vorba de tensiune.
Nu sunt selective dar permit deosebirea unui scurtcircuit de o suprasarcină întrucât scăderea
tensiunii este mult mai importantă în primul caz și deci protecțiile minimale de tensiune vor acționa.

Fig. 1.8. Schema protecției minimale de tensiune - modalități de prezentare

Protecția maximală de tensiune (fig. 1.9) se realizează cu relee maximale de tensiune si este
utilizată pentru:
- protecția hidrogeneratoarelor,
- liniilor de foarte înaltă tensiune,

10
- detectatea unor defecte nesimetrice - tensiunea de secvență inversă care apare la bornele filtrului
de tensiune de secvență inversă FTSI este utilizată pentru creșterea sensibilității protecției de
minimă tensiune a GS,
- punerilor la pământ monofazate în care releul maximal alimentat cu tensiune homopolară este
conectat în secundarul în triunghi deschis al TT,
 Se realizează cu relee maximale de tensiune
c) Protecție direcțională acționează când apare o modificare importantă a defazajului între U și I din
circuitul protejat.

Fig. 1.10. Schema electrică în regim normal (a) și de defect (b) a unei rețele cu alimentare
bilaterală

Fig. 1.11. Diagramele fazoriale pentru regimul normal (a) și de defect (b)
Up
U p  U pp ;

U pp
U pr  ;
U nTT

TT Us U pp  U nom ;

U pp  U max . exp l

Fig. 1.9.
Fig.1.6 Schema
Schema de de principiu
principiu a a
protecției
protec maximale
ţiei maximale dedetensiune
tensiune

11
• În regim normal de funcționare curentul pe fiecare linie circulă la o extremitate de la bară spre
linie, iar la cealaltă extremitate de la linie spre bară.
• Diagrama fazorială a tensiunii și curentului în punctul B în regim normal de funcționare este
reprezentată în fig. 1.11a.
• Tensiunea - defazată înaintea curentului, unghiul dintre fazorul tensiune și curent 1  0.
• Scurtcircuit pe linia L-1 în punctul K (fig. 1.10b), are loc o importantă schimbare a fazorului
curentului în raport cu tensiunea la unul din capetele liniei defecte (săgeată în punctul B de sens
invers celei reprezentate în fig. 1.10a pentru cazul regimului normal).
• Unghiul de defazaj 2, dintre tensiunea și curentul din același punct B , diferă cu aproximativ
1800 de defazajul 1 (fig. 1.11b).

Fig. 1.12. Protecția direcțională homopolară a unei linii radiale

• Numai pe linia defectă are loc o schimbare a fazei curentului în raport cu tensiunea. Se asigură
selectivitatea protecțiilor direcționale.
d) Protecția diferențială acționează când apare o diferența între valorile curenților la cele doua
capete ale zonei protejate.
• Protecția diferențială acționează în cazul când apare o diferență între mărimile electrice de același
fel de la cele două capete ale zonei protejate.
• De regulă se compară curenții (Δ I) iar în unele cazuri se compară atât valorile curenților cât și
defazajele lor.
• Se realizează ca:
- protecție diferențială longitudinală,
- protecție diferențială transversală
d1)Protecția diferențială longitudinală

Fig. 1.13. Schema de principiu a protecției diferențiale longitudinale

12
• În regim normal de funcționare (fig. 1.13a) curenții primari și secundari de la capetele zonei
protejate sunt egali,
IA = IB ; Δ I = IA - IB = 0
ISA = ISB ; Δ I = ISA - ISB = 0
• Defect exterior zonei protejate în K1 (fig. 1.13a) - curenții primari și secundari de la cele două
capete ale zonei protejate rămân egali, dar crescuți ca valoare,
I AK1  I BK1; I K1  I AK1  I BK1  0
K1
I SA  I SB
K1
; I K1  I SA
K1
 I SB
K1
0
• Scurtcircuit în interiorul zonei protejate, în K2 (fig. 1.13b), curenții primari și secundari de la
capetele zonei protejate nu mai sunt egali, și diferența lor fiind diferită de zero,

I AK 2 ≠ I BK 2 ; ΔI K 2 = I AK 2 I BK 2 ≠ 0
K2
I SA ≠ I SB
K2
; ΔI K 2 = I SA
K2 K2
I SB ≠0
d2) Protecția diferențială transversală
• Protecția diferențială transversală (fig. 1.14)- compară curenții din circuitele ce funcționează
în paralel (de exemplu linii paralele, etc).

Fig. 1.14 Schema de principiu a protecției diferențiale transversale

• În regim normal de funcționare sau în cazul unui scurtcircuit exterior în K1, curenții primari și
secundari pe cele două linii la plecarea de pe bara A sunt egali,
ΔI = IA1 – IA2 =0
ΔI = ISA1 – ISA2 =0

13
• Scurtcircuit în K2,

ΔI K = I AK1 I AK2 ≠ 0
ΔI K = I SA 2 ≠0
K K
1 I SA
e) Protecția de distanță se realizează cu relee de impedanță care acționează când impedanța Z a
circuitului protejat se micșorează.

Fig. 1.15. Schema de măsură a impedanței unui circuit

• Regim normal de funcționare - valoarea impedanței Z măsurată de releul de impedanță este relativ
ridicată.
• În cazul unui scurtcircuit în punctul K (fig. 1.15) al circuitului, are loc o importantă creștere a
U
= Zn = ZL
I
curentului I și o scădere apreciabilă a tensiunii U prin urmare scade raportul U/I, respectiv
impedanța circuitului protejat,
UK
= Z K∠ ∠Z n
IK
• Impedanța ZK - impedanța unor linii electrice, este direct proporțională cu distanța L - denumită
și protecție de distanță
f) Protecții cu filtre. La scurtcircuitele nesimetrice apar componente de secvență inversa iar la
puneri la pământ componente homopolare.
Conectând relee cu filtre de componente simetrice se poate asigura acționarea protecției la anumite
tipuri de defecte. 95% din defecte sunt nesimetrice si numai 10% din scurtcircuite sunt intre faze,
restul sunt cu punere la pământ.
g) Protecții termice acționează la creșterea temperaturii în timpul scurtcircuitelor sau suprasarcinilor.
Se folosesc la generatoare, transformatoare și la motoare.
h) Protecții cu relee de gaze se folosesc la transformatoarele de forță prevăzute cu cuva cu ulei
(montate intre cuva si condensatorul cu ulei)
1.6.2. Protecții de bază, de rezervă și auxiliare
• Toate echipamentele protejate (EP) importante din SE sunt prevăzute cu instalații de protecție
(IP) specializate împotriva tuturor tipurilor de defecte și regimuri anormale posibile.
• Protecția de bază - protecția care sesizează în cele mai bune condiții de sensibilitate,
selectivitate, rapiditate și siguranță un anumit tip de defect.
• Îi revine principala responsabilitate în deconectarea EP.
• Protecție de rezervă - acționează numai când protecția de bază nu a lichidat defectul.
• Protecția de rezervă poate fi realizată:
- protecție de rezervă locală
- protecție de rezervă de la distanță

14
 • Protecție de rezervă locală - montarea unei protecții suplimentare pe același element și care
îndeplinește următoarele condiții:
- este realizată pe un alt principiu de funcționare decât protecția de bază;
- este conectată la alte înfășurări ale TC și TT, prin alte circuite secundare;
- este alimentată (de regulă) din alte surse de tensiune operativă decât protecția de bază.
• Protecția de rezervă de la distanță - realizată prin protecțiile elementelor vecine celui în care
a apărut defectul și care intervine, cu o anumită temporizare, numai în cazul în care protecția
de bază a acelui element nu a lichidat defectul.
Protecția de rezervă de la distanță este neselectivă, deoarece odată cu instalația defectă este
deconectată și instalația electrică echipată cu protecția care asigură rezerva de la distanță a
instalației electrice.
În cazul anumitor tipuri de protecții de bază, este posibil ca acestea să nu asigure protecția EP
pe întreaga sa lungime, datorită dificultăților în asigurarea sensibilității protecției de bază. În
aceste condiții poate rămâne o anumită porțiune spre sfârșitul liniei sau spre neutrul
înfășurărilor, neprotejată de către protecția de bază, porțiune numită
• Zona moartă - este zona în care protecția de bază nu asigure protecția EP pe întreaga sa
lungime, datorită dificultăților în asigurarea sensibilității protecției de bază.
Protecțiile prevăzute împotriva defectelor în zonele moarte ale protecțiilor de bază se numesc
protecții auxiliare.

SISTEME DE PROTECȚII PENTRU ELIMINAREA DEFECTELOR

A. Protecția liniilor radiale
2.1 Considerații generale
Majoritatea defectelor din instalațiile electrice apar în primul rând la liniile electrice aeriene
(datorită ariei geografice mari și condițiilor în care funcționează) și în al doilea rând la cele în cablu.
Defectele, constând în deteriorarea izolației, pot fi datorate îmbătrâniri izolației în timp a acesteia sau
unor cauze exterioare (supratensiuni atmosferice, spargerea izolatoarelor, ruperea conductoarelor și
atingerea acestora între ele sau cu pământul etc.).
Protecția liniilor din rețelele electrice este mai complicată decât a echipamentelor din
centrale și stații, deoarece tipul și schema protecției adoptate depind de un număr foarte mare de
factori cum ar fi: configurația rețelei (radială, buclată, complexă, cu stații în derivație, paralele, etc.),
importanța liniei în cadrul sistemului energetic, modul de tratare a neutrului, influența defectelor de
pe linie asupra stabilității sistemului, tensiunea rețelei, prevederea declanșărilor monofazate sau
trifazate, existența sau absența dispozitivelor RAR, posibilitatea funcționării cu o fază întreruptă, etc.
Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească protecția rețelelor electrice este aceea
de a limita la minimum efectele unui defect pe o linie aeriană sau în cablu, asupra funcționării restului
sistemului – ceea ce impune în majoritatea cazurilor o funcționare rapidă – acționând astfel încât
defectele să fie lichidate cu întreruperea unui număr minim de consumatori. Această ultimă condiție
reclamă o selectivitate ridicată a protecției, problema deteriorării echipamentului principal din
centrale și stații nepunându-se în mod acut, întrucât defectele pe linii nu provoacă de regulă deteriorări
grave.
Deci protecțiile rețelelor trebuie să realizeze aceste condiții principale ale selectivității și
rapidității.
După cum se știe orice scurtcircuit este însoțit de creșterea curentului în partea de rețea care
alimentează defectul și scăderea tensiunii în rețea. Pe sesizarea și prelucrarea acestor variații, în

15
scopul determinării locului și caracterului defectului, se bazează în general funcționarea protecțiilor
rețelelor electrice.
2.2 Protecții prevăzute
Rețelele radiale au cea mai simplă configurație posibilă și datorită acestui fapt selectivitatea
se poate obține ușor.
Protecția liniilor radiale alimentate de la un singur capăt se montează numai la capătul dinspre
alimentare.
1) Liniile aeriene cu neutrul legat direct la pământ (liniile cu tensiunea ≥ 110 kV), vor fi prevăzute
cu:
a) O protecție de bază împotriva scurtcircuitelor monofazate și polifazate realizată printr-o
protecție maximală de curent, temporizată, având o treaptă rapidă (secționare de curent)
instantanee sau cu temporizare scurtă, independentă și o treaptă cu temporizare invers
dependentă de curent sau independentă. Protecția se va realiza pe trei faze și va avea elemente
de timp separate.
Se admite ca protecția împotriva scurtcircuitelor între faze să fie realizată în două trepte de
timp în următoarele cazuri:
 dacă temporizarea rezultată este atât de mare încât perturbă funcționarea
consumatorilor alimentați din alte linii vecine cu cea defectă;
 dacă prin valoarea ridicată a temporizării se micșorează eficacitatea reanclanșării
automate sau a anclanșării automate a rezervei pentru consumatorii alimentați de linia
respectivă;
 dacă fără introducerea unei trepte rapide rezultă pentru protecțiile de rezervă ale
transformatoarelor care alimentează linia (cu tensiune superioară de 110 kV sau mai
mult) timpi de acționare care depășesc 3 s.
b) O protecție de rezervă împotriva scurtcircuitelor monofazate și polifazate ale liniei realizată
de obicei cu o protecție de curent similară cu cea de bază, dar de tip constructiv diferit. Se
admite ca protecția de rezervă să nu fie prevăzută cu secționare de curent.
2) Liniile aeriene și în cablu din rețelele de medie tensiune cu neutrul izolat sau legate la pământ
prin bobină de stingere vor fi prevăzute cu:
a) O protecție maximală de curent temporizată, împotriva scurtcircuitelor între faze (cu sau
fără punere la pământ) și împotriva dublelor puneri la pământ (puneri la pământ pe două faze
diferite a două linii diferite ce pleacă de pe aceleași bare colectoare). Protecția se montează
pe două faze (R și T) și se realizează cu una sau două trepte cu temporizare independente.
Pentru asigurarea rapidității în eliminarea defectelor se recomandă:
 Accelerarea protecției înainte de funcționarea RAR,
 Prevederea unei trepte suplimentare instantanee (secționare de curent) cu sau fără
temporizare, independentă.
b) O protecție maximală de curent de secvență inversă temporizată care asigură
sensibilitatea la scurtcircuite bifazate și la duble puneri la pământ.
c) O protecție maximală de tensiune de secvență zero, temporizată, pe fiecare secție sau
sistem de bare. Această protecție va semnaliza punerile simple la pământ.
d) O protecție selectivă împotriva simplelor puneri la pământ, care utilizează relee sensibile
la conținutul de armonici impare superioare din curentul homopolar.
e) O protecție maximală de curent, pe o singură fază, împotriva suprasarcinilor care va
comanda doar semnalizarea preventivă în cazul stațiilor cu personal, sau va comanda
declanșarea liniei în cazul stațiilor fără personal de deservire operativă.
Liniile radiale se prevăd cu protecții împotriva scurtcircuitelor polifazate și a scurtcircuitelor
monofazate (în rețelele cu curenți mari de punere la pământ). În rețelele cu curenți mici de punere la

16
pământ (rețelele de medie tensiune), se prevăd protecții împotriva dublelor puneri la pământ și a
punerilor monofazate la pământ. În majoritatea cazurilor, împotriva defectelor între faze și a dublelor
puneri la pământ se prevăd protecții maximale cu acționare rapidă și cu protecții maximale cu
acționare temporizată. Împotriva punerilor (respectiv scurtcircuitelor) monofazate la pământ se
folosesc protecții maximale homopolare rapide și temporizate.
În anumite cazuri se folosesc protecții de distanță, iar pentru cabluri se utilizează uneori
protecții diferențiale.
La liniile radiale, protecțiile se instalează la capătul dinspre alimentare.
2.3. Protecția maximală de curent temporizată
2.3.1. Protecția maximală cu caracteristică independentă
Rețeaua electrică cea mai simplă este rețeaua
radială care constă din linii alimentate de la un singur
capăt. În fig. 2.1 este reprezentată o porțiune dintr-o rețea
radială în care de la barele stației pleacă o serie de linii,
având fiecare un singur consumator la capăt.
Protecția folosită în general în asemenea rețele
este cea maximală de curent. Aceasta acționează în cazul
Fig. 2.1 Rețea radială creșterii peste o anumită valoare a curentului pe linia
protejată.
Protecția maximală temporizată se realizează cu ajutorul releelor maximale de curent
asociate cu relee de timp formând protecția maximală de curent temporizată.
Protecția maximală de curent temporizată poate fi o protecție de bază sau de rezervă
împotriva scurtcircuitelor între faze pe liniile radiale.
În cazul unei linii radiale cu mai multe stații coborâtoare (fig. 2.2), protecțiile maximale
trebuie însă prevăzute cu o temporizare a acționării. În cazul defectării liniei DE ar trebui să
declanșeze numai întrerupătorul D.

Fig.2.2 Linie a unei rețele radiale, cu mai multe stații coborâtoare

Alegându-se temporizările astfel încât protecția întrerupătorului D să aibă timpul de
acționare cel mai scurt și pe măsura apropierii de sursă timpul de acționare să crească, se obține o
acționare selectivă a protecției.
În acest fel se realizează protecția maximală temporizată în trepte. Valoarea treptei de timp
se alege astfel încât să existe siguranța declanșării numai a întrerupătorului liniei defecte și nu și a
celui dinaintea acestuia (spre sursă).
Protecția are dezavantajul că tocmai în apropierea surselor, unde defectele sunt însoțite de
valori mari ale curenților de scurtcircuit, rezultă temporizări mari.
Protecția maximală temporizată descrisă mai sus se mai numește și protecție maximală cu
caracteristică independentă, datorită faptului că temporizarea cu care acționează este constantă și
independentă de valoarea curentului de defect (fig.2.3).

17
Protecția maximală cu caracteristică independentă se compune dintr-un element de pornire (un releu
maximal de curent cu acționare instantanee) și un element de temporizare (un releu de timp care
creează temporizarea dorită) care acționează numai dacă elementul de pornire este excitat și își
menține contactele închise (fig.2.4).
t
Protecție maximală
I

+ + + +
I I I T
t0
-
Ip I
Fig. 2.3 Diagrama de acţionare a T
Fig.2.3. Diagrama de acționare a
protecţiei maximale de curent cu
protecției maximale
caracteristic ce curent cu
ă independentă
caracteristică independentă
Fig. 2.4 Schema de principiu a protecției maximale
temporizată cu caracteristică independentă
Diagrama de funcționare eșalonată în timp a protecției pentru o rețea se prezintă în fig. 2.5.

A A B C D
E

t(
2

0
A A B C D E

Fig. 2.5. Diagrama de acționare a protecțiilor unui sector de rețea

2.3.2. Calculul reglajelor protecției
Calculul reglajelor protecției maximale de curent temporizate include:
 Calculul curentului de pornire al protecției,
 Verificarea sensibilității protecției
 Stabilirea temporizării protecției.
a) Calculul curentului de pornire al protecției. Valoarea curentului de pornire al protecției
maximale Ipp se alege, astfel încât acesta să fie mai mare decât curentul de sarcină maxim Isar.max:

Ipp > Isar.max. (2.1)

18
pentru ca protecția să nu conducă la declanșări nedorite, sub influența curentului de sarcină maxim
posibil. Pornindu-se de la acest principiu, formula de alegere a curentului de pornire al protecției
maximale cu caracteristică independentă este:

k sig
I pp  I sarc. max (2.2)
k rev

unde : Isarc. max este curentul de sarcină maxim posibil al liniei respective;
krev - coeficientul de revenire al releului (care este subunitar); pentru releele de curent de regulă
krev = 0,85.
ksig – coeficientul de siguranță, care se alege de 1,15 – 1,25 și ține seama de erorile posibile
în funcționarea releului.
I sarc.max  1,3...1,4I sarc.max
1,15...1,25
I pp  (2.3)
0,85

Ținând seama de valorile de mai sus se obține:

b) Verificarea sensibilității protecției. Sensibilitatea protecției maximale de curent se
caracterizează prin coeficientul de sensibilitate definit prin relația:
𝐼
𝐾𝑠𝑒𝑛𝑠 = 𝐼𝑠𝑐𝑐 (2.4)
𝑝𝑝

unde:
Iscc este curentul de scurtcircuit minim la capătul zonei protejate
Ipp este curentul de pornire al protecției.
Valorile coeficientului de sensibilitate, sunt cuprinse de obicei între 1,2 și 2,5 fiind stabilite
de normative.
c) Stabilirea temporizării protecției. Temporizarea protecției maximale de curent se alege
în trepte crescătoare de la consumator spre sursă. Treptele de timp Δt între două întreruptoare înseriate
consecutiv, se aleg astfel încât să existe siguranța declanșării numai a întreruptorului liniei defecte nu
și a celui dinaintea acestuia (spre sursă), asigurându-se astfel selectivitatea:
𝑡𝑛+1 = 𝑡𝑛 + ∆𝑡 (2.5)
unde:
𝑡𝑛+1 este temporizarea protecției întreruptorului spre sursa
𝑡𝑛 este temporizarea protecției întreruptorului spre consumator
∆𝑡 valoarea treptei de timp.
În practică, în funcție de calitatea releelor și a întreruptoarelor folosite, treapta de timp a
protecției maximale este cuprinsă între (0,3...0,6) s.
2.3.3 Protecția maximală temporizată cu caracteristică dependentă
Aceste protecții se realizează prin relee maximale de inducție a căror acționare se produce
cu o temporizare cu atât mai mică cu cât curentul este mai mare.
Diagrama de acționare (timpul de acționare în funcție de curentul de pornire) a releelor de
acest tip este foarte apropiată de o hiperbolă.
ta = f(I) (2.6)
Caracteristicile dependente se clasifică la rândul lor după aspectul relației (2.6) astfel:
a) Dacă
𝐶
𝑡𝑎 =
𝐼
unde, C este o constantă, deci

19
 𝑡𝑎 ∙ 𝐼 = 𝐶 (2.7)
caracteristica este denumită caracteristică de timp inversă, întrucât timpul de acționare variază invers
cu curentul;
b) Dacă
𝐶
𝑡𝑎 = 2
𝐼
𝐼 2 ∙ 𝑡𝑎 = 𝐶 (2.8)
caracteristica este denumită caracteristică de timp foarte inversă.
c) În practică au fost realizate caracteristici dependente definite prin relația:
𝑛
𝐼 ∙ 𝑡𝑎 = 𝐶 (2.9)
cu valori până la n=8.
Releele cu caracteristică dependentă definită de relația (2.8) sunt cu totul recomandabile
pentru protecția împotriva regimurilor anormale care conduc la creșterea temperaturii, întrucât
termenul I2t caracterizează și procesele de încălzire al instalațiilor protejate.
Caracteristica independentă poate fi considerată ca un caz particular al caracteristicilor
dependente, definite de relația generală (2.9) , și anume pentru n = 0,
𝐼 0 ∙ 𝑡𝑎 = 𝑡𝑎 = 𝐶 (2.10)

Fig. 2.6. Relee de curent cu caracteristici dependente

În general pentru majoritatea releelor maximale de curent cu caracteristică dependentă,
diagrama se alege din construcție, astfel încât timpul de acționare să scadă cu creșterea curentului
numai până la o anumită valoare, peste care oricât ar crește curentul timpul de acționare rămâne
constant (fig.2.7a).

20
 Fig. 2.7 Caracteristicile de acționare ale releelor maximale de inducție
a)- caracteristica limitat – dependentă; b) – caracteristica releului având și un contact
netemporizat.
Acestea sunt așa – numitele relee cu caracteristică limitat dependentă.
De asemenea se obișnuiește să se prevadă la aceste tipuri de relee un contact care se închide
instantaneu, dacă valoarea curentului este foarte mare; această valoare a curentului la care se produce
acționarea netemporizată, este reglabilă.
Caracteristica de acționare a unui asemenea releu este indicată în fig. 2.7b.

2.4 Protecția maximală rapidă (secționare de curent)

Soluția deconectării cât mai rapide cu cât defectele sunt mai apropiate de surse, constă în
folosirea unor protecții maximale rapide (secționare de curent). Această protecție este realizată tot cu
relee maximale cu caracteristică independentă, dar la care curentul de pornire al protecției se
calculează în funcție de curentul maxim de scurtcircuit la un defect în exteriorul zonei protejate
(fig.2.8).
În cazul unei linii de impedanță ZL, expresia curentului de scurtcircuit supratranzitoriu într-
un punct al liniei în care impedanța acesteia este αZL, este
E
I sc" ( )  " d (2.11)
Xd Z L

unde α  [0,1] reflectă poziția punctului de scurtcircuit pe linie, iar X d,, este reactanța
supratranzitorie a generatorului sincron (GS).
Curentul maxim de scurtcircuit în punctul B (α =1) are forma
E
I sc" .max .B  " d (2.12)
Xd  Z L

21
Fig. 2.8 Variația curentului de scurtcircuit în funcție de depărtarea de sursă, pe o linie radială și
alegerea curentului de pornire al protecției cu secționare de curent
Pentru ca protecția să nu acționeze neselectiv la defecte exterioare (la dreapta punctului B),
este necesar ca curentul de pornire al protecției I pp din punctul A să fie mai mare decât I sc" .max.B ,
aceasta putând să acționeze rapid (în zero sec.), sesizând numai defectele de pe linia proprie.
Rezultă astfel, pentru curentul de pornire al protecțiilor cu secționare de curent, formula:
I pp  K sig I sc" .max . B (2.13)

unde
- K sig . este coeficientul de siguranță, egal cu 1,2...1,3 când secționarea este realizată cu
relee de curent cu caracteristică independentă;
- K sig . = 1,4 ÷ 1,5 când secționarea se realizează cu relee de curent cu caracteristică
dependentă.
"
- I sc . max . B – este curentul de scurtcircuit maxim (valoarea supratranzitorie a componentei
periodice) la un defect trifazat în regim maxim pe sistemul de bare B dinspre consumator.
Secționarea de curent are o zonă moartă 1   C  în care defectele sunt lichidate de altă
protecție.
Secționarea de curent are avantajul de a asigura a protecție simplă, rapidă și selectivă a
porțiunii liniei dinspre alimentare, prezentând totodată dezavantajul zonei moarte. Pentru ca protecția
să fie eficace, trebuie ca zona protejată să acopere cel puțin 30% din lungimea liniei.

2.5 Protecția maximală de curent direcțională

2.5.1 Principiul și diagramele de funcționare
Principalul dezavantaj al protecției maximale constă în domeniul ei limitat de folosire, fiind
utilizată numai la liniile radiale cu alimentare de la un singur capăt.
În cazul liniilor cu alimentare din ambele capete (fig.2.9a), selectivitatea protecțiilor
maximale nu mai poate fi obținută numai prin intermediul temporizărilor în trepte deoarece nu este
posibil ca temporizările să crească de la fiecare protecție spre ambele surse.
Oriunde s-ar produce un defect, toate protecțiile fiind parcurse de curentul de scurtcircuit,
defectul va fi izolat atât dinspre stânga, cât și dinspre dreapta lui, prin acționarea protecțiilor care au
timpii cei mai mici. Deci niciodată defectul nu va fi izolat selectiv, declanșând întotdeauna numai

22
întrerupătoarele din stațiile B și D care au timpii cei mai mici, întrerupând astfel toate stațiile
intermediare (fig.2.9b).

Fig. 2.9 Protecția unui sector de rețea alimentat din două părți:
a) – schema rețelei; b)- diagrama de acționare a protecțiilor
Pentru realizarea selectivității, este necesară introducerea unui criteriu pe baza căruia să se
producă declanșarea, în afara celui de curent. Acesta este sensul în care circulă curentul (sau puterea
spre defect).
Într-adevăr dacă fiecărei protecții maximale i se adaugă un releu direcțional care sesizează
sensul puterii care circulă spre defect și blochează
acționarea dacă acesta circulă spre barele stației,
permițând acționarea numai când puterea circulă dinspre
bare spre linie, se obține selectivitatea dorită.
În cazul oricărui defect vor putea declanșa numai
întrerupătoarele prin care puterea circulă spre defect de la
bare spre linie.
Se observă că folosirea releelor direcționale
permite realizarea protecției unei linii alimentate de la
ambele capete ca și în cazul rețelelor radiale alimentate de
la un singur capăt, adoptând temporizări în trepte
crescătoare spre cele două surse.
Schema de principiu a protecției maximale
direcționale a unei linii este reprezentată în fig.2.10.
Fig. 2.10. Schema de principiu a protecției maximale direcționale a unei linii

23
2.5.2. Relee direcționale
2.5.2.1 Principiul de funcționare
Un releu direcțional este destinat să sesizeze variații importante ale defazajului curentului în
raport cu tensiunea într-un anumit punct al rețelei, acționând când acest defazaj se modifică cu
aproximativ 1800 în raport cu valoarea din regimul normal de funcționare.
Releul direcțional împarte domeniul 2 radiani al defazajelor  ale curentului Ir față de
tensiunea Ur în două subdomenii (un subdomeniu de lucru și unul de blocaj) și anume, pentru:
1    2 (2.14)
unde 2 - 1 = , releul acționează, iar pentru:
2    1 + 2 (2.15)
releul nu acționează.
Releele direcționale, se conectează ca în fig. 2.11a și realizează caracteristica de acționare
din fig. 2.11b.
Releele direcționale în construcție clasică pot fi electromecanice (de inducție) sau statice
(electronice). Un releu direcțional de inducție conține, un circuit magnetic cu două bobine de curent
și tensiune, și un rotor din aluminiu în care apare un cuplu de acționare:
Zonă de
TC Up Ur acţionare
Ip
r Ir

Ir P 0
-/2 +/2
Ur TT
P0

Zonă de blocare

a) b)

Fig. 2.11 Schema de conectare a), caracteristica releului direcțional b), și releul direcțional cu
cilindru de inducție c)

24
 M = k Ur Ir cos (r + ) (2.16)
unde: Ur și Ir sunt tensiunea, respectiv curentul aplicate releului;
r – unghiul dintre vectorii acestor două mărimi;
k - un factor de proporționalitate care depinde de caracteristicile constructive ale releului.
 - unghiul intern al releului, cu valori reglabile în trepte între 0 și /2.
Pentru
M  0,  cos (r + )  0 (2.17)
deci rezultă
- /2  r +   /2 sau - /2 -   r  /2 -  (2.18)
iar releul își închide contactele.
Pentru
M  0,  cos (r + )  0 (2.19)
deci rezultă
/2  r +   3/2 sau /2 -   r  3/2 - (2.20)
iar echipajul mobil tinde să se rotească în sens invers celui anterior și deci își menține contactele
deschise. Deci condiția de acționare a unui releu direcțional este:
Ur Ir cos (r + )  0 (2.21)
Protecțiile direcționale acționează sau nu, numai în funcție de valoarea defazajului r.
Unghiul intern  al releului, diferă după tipurile constructive ale releelor și se alege în
funcție de destinația acestora.
Spre deosebire de releele maximale, la care pentru a se produce acționarea este necesar ca
un singur parametru (curentul) să depășească o anumită valoare, la releele direcționale concură trei
parametri (tensiunea, curentul și unghiul dintre acestea) pentru a se obține cuplul necesar acționării.
Orientarea corectă a releului direcțional este cu atât mai sigură cu cât cuplul este mai mare.
Spre deosebire de releele maximale, valoarea necesară a cuplului nu se reglează în exploatare, ci se
caută pe cale constructivă ca ea să fie cât mai mică (micșorându-se frecările), pentru ca să se obțină
o sensibilitate cât mai mare a releului.
Releul direcțional are sensibilitatea maximă (cuplul de acționare este maxim) pentru:
cos (r + ) = 1; r +  = 0 ; r = -  (2.22)
Unghiul r = - , pentru care cuplul releului direcțional (pentru o tensiune și un curent dat)
este maxim, se mai numește și unghi de sensibilitate maximă al releului.
Rezultă că, pentru a fi asigurată sensibilitatea maximă a releului direcțional, unghiul intern
 trebuie să fie egal și de semn opus defazajului r al curentului față de tensiune, corespunzător
defectului pentru care a fost prevăzută protecția direcțională.
2.5.2.2. Relee direcționale statice
Releele direcționale statice (electronice) prezintă avantajul unei sensibilități mai ridicate
(zona moartă de tensiune este mult mai redusă iar puterea de acționare este mai mică) în raport cu
cele electromecanice.
Unul din relee direcționale statice construite pe principiul “balanței electrice”, realizat în țara
noastră este releul direcțional tip RDC.
Schema de principiu a acestui releu este prezentat în fig. 2.12.
Puntea redresoare P1 este alimentată cu o tensiune proporțională cu suma vectorială a
curentului I și tensiunii U iar puntea redresoare P2 este alimentată cu diferența vectorială a acelorași
mărimi.

25
 La ieșirile celor două punți redresoare se obțin două tensiuni continui proporționale cu
mărimile absolute / I + U / și / I – U /, care se aplică unui element polarizat sensibil montat în diagonala
celor două punți redresoare.
Elementul polarizat acționează atunci când este satisfăcută relația
I U > I U (2.23)
Aplicând teorema lui Pitagora generalizată la triunghiurile din figura de mai sus,obțin
expresiile mărimilor rezultante, care sunt:
I  U  I 2  U 2  2UI cos (2.24)
I  U  I 2  U 2  2UI cos (2.25)
Condiția de acționare a releului este :
I 2  U 2  2UI cos > I 2  U 2  2UI cos (2.26)

Fig. 2.12 Schema de principiu a releului direcțional RDC

Rezultă
cos   0 (2.27)
Din ultima expresie rezultă că releul va acționa pentru decalaje ale curentului în raport cu
tensiunea variind între -900 și +900, cuplul maxim obținându-se pentru cazul în care curentul este în
fază cu tensiunea.

Fig. 2.13 Diagramele vectoriale ale releului RDC:

26
 a) I + U; b) I - U
2.5.3 Scheme de conectare a releelor direcționale
În cazul unui scurtcircuit, unghiul de scurtcircuit r (unghiul dintre tensiunea și curentul de
scurtcircuit) depinde de natura rețelei. La liniile aeriene el variază între 600 și 800, dar poate fi mai
mic în cazul defectelor însoțite de arc electric, iar la cablurile de medie tensiune între 00 și 200.
Pe de altă parte, în cazul scurtcircuitelor, tensiunea scade mult pe faza defectă, devenind
adesea nulă în cazul defectelor foarte apropiate.
Din acest motiv, pentru a se asigura și în aceste condiții orientarea justă a releului direcțional
(ținând seama de faptul că la scurtcircuite trifazate tensiunile scad foarte mult și că aceste scurtcircuite
sunt rare), releele sunt alimentate în general cu curentul de pe faza defectă și cu tensiunea de pe altă
fază.
Astfel, în cazul scurtcircuitelor apropiate pe liniile
aeriene, pentru orientarea corectă a releelor direcționale,
acestea se alimentează cu curentul unei faze și cu
tensiunea între celelalte două. Alimentându-se releul de
pe faza R cu curentul IR și cu tensiunea UST între fazele
S și T, pentru ca acesta să acționeze în cazul unui
scurtcircuit în zona de sensibilitate maximă, se folosesc
relee cu un unghi interior de 300. Considerând că unghiul
de scurtcircuit pe liniile aeriene este de 600, curentul IR
în cazul unui scurtcircuit trifazat va fi defazat cu 600 în
Fig. 2.14. Defazajul dintre curentul
urma tensiunii UR, deci cu 300 înaintea tensiunii UST,
de scurtcircuit și tensiunea aplicată
adică tocmai în poziția în care cuplul este maxim,
releului
deoarece r fiind - 300, cos (r + 300) = 1 (fig. 2.14).

2.6 Protecția împotriva scurtcircuitelor monofazate în rețelele de înaltă tensiune cu neutrul

legat direct la pământ
În cazul liniilor electrice cu neutrul legat direct la pământ se folosește o protecție specială
împotriva defectelor însoțite de puneri la pământ numită și protecție homopolară (fig. 2.15).
Protecția homopolară constă dintr-o protecție maximală obișnuită (alcătuită dintr-un releu
maximal de curent și un releu de timp), alimentată de la înfășurările secundare ale transformatoarelor
de curent legate în paralel ale celor trei faze ale liniei protejate formând un filtru de curent de secvență
homopolară (FCSH).

Fig. 2.15 Schema de principiu a unei protecții maximale homopolare

27
 Curentul care alimentează protecția reprezintă suma curenților de pe cele trei faze, adică
tocmai curentul homopolar al liniei pe care a apărut defectul, mărit de trei ori (3I0).

Fig. 2.16 Alimentarea protecției maximale și a protecției homopolare de la același TC

În funcționare normală ca și în cazul scurtcircuitelor trifazate sau bifazate, nu există curent
homopolar și deci curentul care parcurge protecția este nul, existând doar un curent mic de
dezechilibru datorat erorilor transformatoarelor de curent. Din acest motiv protecția poate fi reglată
sensibil, indiferent de valoarea curentului de sarcină, ceea ce constituie o mare calitate a ei. În practică
protecția se reglează la 40 – 60% din curentul nominal al liniei.
Pentru alimentarea protecției homopolare nu sunt necesare TC speciale pentru crearea
FCSH, ci pot fi folosite transformatoarele care alimentează celelalte protecții, care se leagă apoi în
paralel (fig.2.16).
Protecția homopolară poate fi netemporizată sau temporizată, în care principiul alegerii
treptelor de timp este același ca și al protecției maximale, timpii de acționare crescând către sursă,
însă considerând numai elementele legate galvanic de linia protejată, pentru că protecția nu acționează
la defecte monofazate în rețelele cuplate magnetic cu linia. Temporizarea protecției maximale
homopolare poate rezulta sensibil mai mică decât a protecției maximale de curent a aceleiași linii
împotriva scurtcircuitelor între faze.
De aceea liniile de 110 kV și mai mult se prevăd cu protecții speciale împotriva
scurtcircuitelor monofazate (protecții de distanță), protecția împotriva scurtcircuitelor monofazate
realizată cu relee maximale de curent fiind o protecție de rezervă.
Curentul de pornire Ipp1 al secționării homopolare netemporizate se determină cu o relație
analogă cu cea pentru secționarea rapidă împotriva defectelor polifazate.
I pp1  K sig.  I pam.calc.K  K sig.  3I 0 calc.K
(2.28)
unde : Ksig = 1,2….1,3. ;
Ipăm calc K = 3I0 calc K este curentul în raport cu care se desensibilizează protecția liniei,
corespunzător unui defect în K, la capătul opus celui la care este instalată protecția, în
condiții care conduc la valoarea maximă a acestui curent.
Protecția homopolară netemporizată trebuie să acopere minimum 15…20 % din lungimea
liniei.
Curentul de pornire Ipp2 al protecției homopolare temporizate se desensibilizează în raport
cu curentul de pornire al secționării homopolare rapide de pe linia următoare spre consumatori.
Pentru protecția maximală homopolară, curentul de pornire se determină din condiția
desensibilizării în raport cu curentul de dezechilibru raportat la primar

28
Idez stațp al FCSH în cazul regimului staționar al unui scurtcircuit exterior trifazat, cu o relație de forma
Ipp2 = Ksig Kaper Idez staț p (2.29)
în care: Ksig = 1.25 ;
Kaper = 1…2 în funcție de temporizarea protecției maximale și de prezența sau absența
accelerării acesteia după acționarea dispozitivului de RAR.
În practică protecția se reglează la 40…60 % din valoarea curentului nominal al liniei
protejate.
2.6.1. Protecție homopolară direcțională
Protecția homopolară se folosește de asemenea și în rețelele alimentate din mai multe părți
sau în cele buclate, dar în asemenea cazuri i se adaugă un element direcțional, ea devenind protecție
homopolară direcțională.
Direcționarea protecției homopolare face posibilă utilizarea acesteia în orice configurație,
datorită faptului că elementul direcțional permite acționarea numai în cazul când sensul puterii este
de la bare spre linie.
Acest sens este sesizat de un releu direcțional, a cărui bobină de curent este parcursă de
curentul homopolar, iar bobina de tensiune este alimentată de la înfășurările secundare înseriate ale
transformatoarelor de tensiune, realizându-se așa-numitul montaj în triunghi deschis (sau filtru de
tensiune de secvență homopolară) la bornele căruia se culege tensiunea homopolară mărită de trei ori
(3U0), (fig. 2.17).
La un scurtcircuit monofazat, tensiunea pe faza defectă (de exemplu pe faza R) scade foarte
mult (putând fi chiar nulă la locul de defect), și ca urmare suma tensiunilor față de pământ a celor trei
faze este un vector de sens contrar tensiunii pe faza defectă în funcționare normală.
Curentul de defect IKR este defazat cu circa 700 (unghiul de scurtcircuit corespunzător unei
linii aeriene) în urma tensiunii UR (care devine zero în punctul de defect).
Astfel releului direcțional i se aplică tensiunea UR = - 3U0 = - (UR +US +UT) = - (US +UT),
deoarece UR = 0 și curentul IR = 3I0 defazat cu unghiul r = 700 în urma tensiunii UR.

Fig. 2.17 Schema de principiu a protecției homopolare direcționale

29
 Ținând cont de unghiul în general mare (în
UR special în rețelele aeriene) dintre aceste mărimi,
releele direcționale folosite pentru protecțiile
homopolare sunt de tipul sin , adică au cuplul de
700
forma M = k Ur Ir sin (r + ).
IR = 3 I0
În comparație cu protecțiile maximale
direcționale și cu secționările direcționale împotriva
UT scurtcircuitelor între faze, secționările homopolare și
US
protecțiile maximale homopolare împotriva
scurtcircuitelor monofazate au avantajul că nu
3U0 =UR+US+UT = - UR prezintă zone moarte, întrucât tensiunea homopolară
este cu atât mai mare cu cât defectul este mai apropiat,
Fig. 2.18. Tensiunea homopolară și deci invers decât în cazul defectelor între faze, când
Fig. 2.18 Tensiuneaînhomopolară
cazul unui şi
curentul homopolar tensiunea scade cu apropierea față de defect (Ur = 0,
curentul homopolar în
scurtcircuit pe fazacazul
R unui deci /3U0/ = /Us + Ut / are valoare maximă)
scurtcircuit pe faza R

B. Protecția rețelelor complexe

2.7. Protecția de distanță

2.7.1. Principiul de realizare al protecțiilor de distanță
Dezavantajele protecțiilor prezentate anterior :
– sensibilitatea depinde de valoarea curentului de scurtcircuit, respectiv de regimul de funcționare
al sistemului.
– defectele sunt eliminate cu o temporizare cu atât mai mare cu cât sunt mai apropiate de sursă.
Protecția de distanță este o protecție care măsoară distanța dintre locul de montare a
protecției și locul de defect, comandând declanșarea întrerupătorului, deci întreruperea alimentării
defectului cu o temporizare cu atât mai mare cu cât distanța până la locul de defect este mai mare.
Timpul de acționare al protecției de distanță este funcție de distanța dintre locul de montare
a protecției și locul de defect.
Fig.2.19 Caracteristica în trepte a unei protecții de
distanță
Caracteristica de acționare a releului de distanță
(RD) – reprezintă o variație a timpului în funcție de distanță
în trepte.
Releul de distanță cu o asemenea caracteristică are
mai mulți timpi de acționare fiecare corespunzând anumitor
distanțe dintre releu și defect, numite zone.
Pentru o distanță mai mică decât L1, declanșarea se
produce rapid, la timpul t1; aceasta se numește treapta I de timp a protecției, iar distanța L1 zona I sau
treapta I de distanță a acestuia.
Un defect produs la o distanță mai mare decât L1 dar mai mică decât L2, este deconectat la
timpul t2; distanța L2 este zona a II-a sau treapta a II-a de distanță a protecției, iar timpul t2 – treapta
a II-a de timp.
În mod similar se definesc treptele următoare de distanță și de timp. Atât treptele de distanță
cât și de timp sunt reglabile.
Releele de distanță indiferent de principiul lor constructiv, prezintă erori atât în determinarea
distanței până la locul de defect, cât și în temporizarea acționării.

30
 Eroarea în aprecierea distanței nu depășește în general 20%, de care trebuie să se țină seama
în alegerea caracteristicii protecției.
Dacă nu s-ar ține seama de aceste erori, zona I a protecției de distanță s-ar alege egală cu
lungimea liniei, acest lucru ducând la deconectarea rapidă a defectelor de pe întreaga lungime a liniei.
Din acest motiv treapta I a protecției de distanță se reglează de regulă la numai 80% din
lungimea liniei protejate.
În cazul unui defect în punctul k1 (fig.2.20), deconectarea liniei se produce rapid din ambele
capete a linei. În cazul unui defect în k2, întrerupătorul 5 va declanșa rapid, iar protecția
întrerupătorului 2 va declanșa în treapta a II-a de timp.
Deoarece, datorită erorilor posibile în determinarea distanței, treapta I-a se alege de 80% din
lungimea liniei protejate, rezultă că pe o porțiune de 60% din linie defectele sunt eliminate rapid de
la ambele capete, în restul liniei deconectarea de la unul din capete făcându-se în treapta a II-a.
De asemenea se mai observă că dacă întrerupătorul sau protecția refuză să funcționeze în
cazul unui defect pe linie, declanșează întrerupătorul liniei vecine, la comanda protecției de distanță
cu timpul treptelor a II-a sau a III-a, după locul scurtcircuitului.

Fig. 2.20. Diagramele de funcționare ale protecțiilor de distanță într-o rețea alimentată din
ambele capete
2.7.2 Principii constructive ale protecțiilor de distanță
2.7.2.1. Releu de impedanță tip “balanță electrică”
Principiile constructive pe baza cărora se realizează protecțiile de distanță sunt diferite. Una
din cele mai utilizate protecții de distanță folosite în țara noastră, este protecția de impedanță.
Principiul de funcționare al unuia dintre cele mai simple relee de impedanță de tip “balanță
electromagnetică” este prezentată în fig. 2.21.
“Balanța electromagnetică” se compune din două relee electromagnetice ale căror armături
mobile sunt fixate fiecare la câte un capăt al unei pârghii care se poate roti în jurul unui ax. Unul din
relee este alimentat cu tensiunea
Ur = UL/ nTT (2.30)
(UL fiind tensiunea liniei între faze, în punctul de instalare al protecției
Celălalt releu este alimentat cu curentul secundar de linie
Ir = IL/ nTC (2.31)
(IL fiind curentul liniei )

31
 Fig. 2.21 Releu de impedanță de tipul “balanță electromagnetică”
Forțele exercitate asupra armăturilor acestor relee dau naștere unor momente care acționează
în sensuri opuse asupra pârghiei.
M I  K I I r2  K I I L2 nTC
2
(2.32)
KI - este un coeficient de proporționalitate,
M U  KUU r2  KUU L2 nTC2
(2.33)
Închiderea contactelor și deci declanșarea întreruptorului liniei se produce când MI  MU.
K I  KUU r2
2
I r (2.34)
respectiv
Ur KI
≤ (2.35)
Ir KU
Se notează - Zr =Ur/Ir impedanța sesizată de releu (uneori denumită și impedanța măsurată,
respectiv impedanța constatată de releu), iar cu
KI
Z pr  (2.36)
KU
impedanța de pornire a releului,
Condiția de acționare devine
Zr  Zpr (2.37)
Caracteristica de acționare pe diagrama R-X este un cerc cu centrul în origine și cu raza egală
cu impedanța reglată Zr (fig. 2.22).

32
 Fig. 2.22 Diagrama de acționare a unui releu de impedanță: Zr- impedanța reglată; Zl-
impedanța liniei;  - unghiul liniei
Releele de impedanță sunt relee minimale, acționând atunci când impedanța sesizată de releu
Zr =Ur/Ir scade sub valoarea de pornire stabilită Zpr.
În regim normal când tensiunile UL și Ur sunt apropiate de cele nominale, iar curenții IL și Ir
corespund sarcinii liniei, releul este reglat să nu acționeze, rezultând în acest caz Zr  Zpr.
La un scurtcircuit pe linie în punctul K, tensiunile UL și Ur scad sensibil, iar curenții IL și Ir
cresc sensibil, valoarea Zr =Ur/Ir scăzând atât cu micșorarea numărătorului, cât și cu mărirea
numitorului: ca urmare, în acest caz Zr  Zpr și protecția acționează.
Impedanța sesizată de releu Zr la defect în K depinde de distanța l dintre locul de instalare a
protecției și punctul K; dacă scurtcircuitul este metalic, atunci valoarea Zr este proporțională cu
distanța l. Această proporționalitate poate fi ilustrată în cazul releului din fig.1.21 considerând că în
K defectul este un scurtcircuit metalic bifazat între fazele S și T.
2z l I n n
Z r  sl L TC  2 z sl TC  l (2.38)
IL nTT nTT
se constată că impedanța sesizată de releu Zr este proporțională cu distanța l (de aici și denumirea de
protecție de distanță).
2.7.2.2. Releu de impedanță tip “balanță electrică”
Releul de impedanță tip “balanța electrică”
(fig. 2.23 - tensiunea și curentul folosite pentru
excitarea releului sunt în prealabil redresate).
Prin redresarea tensiunii și a curentului se pot
folosi relee de curent continuu care au un consum foarte
mic, ceea ce permite realizarea unei mari sensibilități.
Fig. 2.23 Schema de principiu a alimentării releului
tip ”balanță electrică”

Vibrațiile, care sunt greu de evitat total în curent alternativ, dispar și prin aceasta măsurarea
este mult mai exactă.
De la bornele rezistenței R, legată în paralel cu înfășurarea secundară a transformatorului de
curent, se culege o cădere de tensiune proporțională cu curentul de defect I. Folosirea căderii de
tensiune și nu direct a curentului secundar, prezintă avantajul de a se putea efectua comutări în
circuitele de curent.
Releul de curent continuu Z, este un releu polarizat care acționează închizându-și contactul
pentru un anumit sens al curentului care-l străbate, și menținându-și contactul deschis pentru un sens

33
contrar al curentului; curentul care-l străbate este ii-iu și va avea deci un sens sau altul după cum ii
este mai mare sau mai mic decât iu.
Considerând că curenții ii și iu sunt proporționali cu modulele vectorilor I și U, condiția de
acționare a releului este
K u U  K i I respectiv Z L  K
Deci și în acest caz condiția de acționare este ca impedanța măsurată de la locul de instalare
până la defect să fie mai mică decât o valoare dată.
2.7.3 Caracteristici de acționare ale releelor de impedanță
Caracteristicile de acționare ale elementelor de pornire și de măsură ale protecțiilor de
distanță, sunt reprezentate în planul (R, jX) prin curbe închise, curbe care se situează în cea mai mare
parte în primul cadran.
Se utilizează caracteristici continue, curbe închise, care sunt de fapt conice de tipul elipsei și
caracteristici discontinue (caracteristici poligonale formate din fragmente de drepte).
2.7.3.1 Caracteristici continue
În practica utilizării releelor de impedanță, cea mai utilizată caracteristică este caracteristica
de formă circulară.
Caracteristica circulară cu centrul în origine este cea mai simplă caracteristică de acționare
a releelor care fac parte din categoria celor folosite în protecțiile de distanță.
Această caracteristică nu dă rezultate satisfăcătoare în stadiul actual de dezvoltare al
rețelelor complexe, întrucât nu asigură o comportare optimă la defecte prin arc și în cazul
pendulărilor, iar pe liniile lungi și puternic încărcate nu permite deosebirea în bune condiții între
regimul de supra sarcină și cel de defect depărtat, în regim minim.
Pentru rezolvarea acestor dificultăți au fost elaborate și în prezent sunt folosite pe scară largă
relee cu alte caracteristici de acționare în planul complex.
2.7.4. Comportarea caracteristicilor de acționare ale releelor de distanță
La alegerea uneia sau alteia dintre caracteristicile de acționare ale releelor de distanță trebuie
să se țină seama de comportarea caracteristicilor de acționare ale acestora:
- la suprasarcină,
- la compensarea influenței rezistenței arcului electric
- la efectul pendulărilor de energie.
2.7.4.1 Comportarea la suprasarcină
În cazul liniilor lungi, puternic încărcate care funcționează cu un factor de putere apropiat
de unitate   0, cos   1 , Zsupr. se găsește în apropierea axei reale. Valoarea curentului de
scurtcircuit, la capătul liniei, în regim minim poate fi inferioară curentului de suprasarcină, rezultând
Zsupr. ≤ Zsc = Zpr și releul de distanță poate acționa neselectiv.
Pentru ca protecția de distanță să deosebească un scurtcircuit de o suprasarcină, se
procedează la măsurarea concomitentă nu numai a modulului vectorului impedanță, ci și a
argumentului impedanței. În cazul unei suprasarcini  sup r  0, în timp ce pentru un defect în zonă
 scc  (600…800).

34
 Fig.2.24 . Reprezentarea modulului vectorului suprasarcina în cazul liniilor lungi și puternic
încărcate
2.7.4.2 Compensarea influenței rezistenței arcului electric
Influenței rezistenței arcului electric este pusă în evidență în fig. 2.25. Se consideră linia AB,
protecția de impedanță fiind instalată în punctul A. Protecția de distanță trebuie să protejeze întreaga
linie AB. Fazorul Zscc face un unghi  scc cuprins între 600 și 800 cu axa +R, în funcție de tipul
scurtcircuitului. Dacă se adaugă rezistența arcului electric Rarc, impedanța totală de defect este:
Ztotal scc = Zscc + Rarc (2.39)
cu modul și argument variabile, între A și B (cele două capete ale zonei protejate).

Fig. 2.25 Diagrama fazorială a impedanțelor în planul (R, jX), la un defect cu arc electric
Pentru situațiile particulare când scurtcircuitul are loc în A, în B sau în C, rezultă:
ZtotA = RarcA
ZtotB = ZsccB + RarcB (2.40)
ZtotC = ZsccC + RarcC
astfel că extremitatea vectorului Ztot descrie suprafața patrulaterului ABMN, numit patrulater de
defect. Dacă defectul are loc fără arc electric, limita zonei de acționare este dat de modulul ZsccB. În
cazul unui defect în B însoțit de arc electric, releul va măsura ZtotB > ZsccB = Zpr și releul va lucra
neselectiv.
Pentru ca protecția să acționeze selectiv la defecte în B însoțite de arc electric, ar fi necesară
mărirea razei caracteristicii la ZtotB obținându-se astfel caracteristica 2.

35
 Ca urmare în cazul când pe elementele care urmează zonei protejate apar scurtcircuite
metalice (neînsoțite de arc electric) cărora le corespund vectori cu vârful pe porțiunea BB’, protecția
va acționa, existând posibilitatea unor funcționări neselective.
Arcul electric are deci ca efect o micșorare a zonei de acționare a releului de impedanță (față
de cazul defectelor metalice), micșorare care depinde de rezistența arcului electric și deci nu poate fi
determinată în mod precis.
Rezistența arcului electric este de natură pur ohmică, este foarte variabilă și se definește ca
raportul dintre valorile efective ale tensiunii și curentului.
Rezistența arcului electric în aer liber se calculează cu formula
𝑙
𝑅𝑎𝑟𝑐 ≅ 1,05 𝐼 [Ω] (2.41)
𝑎𝑟𝑐

L – lungimea arcului, în m; Iarc – valoarea efectivă a curentului în arc, în kA.

Lungimea arcului electric este foarte variabilă și greu de apreciat.
Alta formula pentru arcul electric
8750∙𝑆
𝑅𝑎𝑟𝑐 ≅ 𝐼0,4 [Ω] (2.42)
S – spațiul între conductoare, în m;
Soluția pentru eliminarea erorii introdusă de arcul electric, constă în realizarea unor relee de
impedanță mixtă. Diagrama de acționare în planul Z a
unui asemenea releu este tot un cerc cu centrul
deplasat din origine pe axa R (fig. 2.26).

Rezistența arcului Rarc a fost aleasă 60% din

impedanța porțiunii de linie pentru care releul trebuie
să acționeze, pe baza experiențelor în acest domeniu.
O asemenea diagramă de acționare, de forma unui cerc
cu centrul deplasat pe axa R, se obține prin
modificarea schemei de alimentare a releului “balanță
electrică” față de cea folosită la releele de impedanță
pură în modul arătat în fig.2.27.
Fig.2.26. Diagrama de acționare a releului de impedanță mixtă
Spre deosebire de schema de impedanță pură, curentul
redresat iu din circuitul de tensiune nu este determinat
numai de tensiunea de pe bare ci și de curentul liniei
protejate, expresia sa fiind iu  k1U  k 2 I , unde
k2 depinde de raportul de transformare al
transformatorului Ti și de valoarea rezistenței Ri;
semnul minus din formulă este obținut prin alegerea
unei polarități corespunzătoare a legăturii prin care se
introduce în circuitul de tensiune o cădere de tensiune
proporțională cu curentul. Curentul redresat iI este
proporțional cu modulul vectorului I.
Fig. 2.27 Schema de impedanță mixtă
Pe baza acestor elemente se poate deduce condiția de acționare a protecției, care este deci:
k1U  k 2 I  K I. Această condiție devine, prin transformări succesiv

36
 U k 
k1 I   2   kI (2.43)
 I k1 

U k2
k1 I   kI (2.44)
I k1

k2
Z - ≤ (2.45)
k1
Împărțind ambii membrii ai acestei expresii prin k1I, înlocuind U / I prin Z și notând k/k1 =
, condiția de acționare devine
Diagrama de acționare în planul Z a releului a cărui condiție de acționare are această expresie
este un cerc de rază , cu centrul situat pe axa R, la distanța k2/k1 de origine fig.2.28.

Fig.2.28 Diagrama de acționare a releului de impedanță mixtă

2.7.5. Caracteristica de acționare a releului de impedanță generalizată
Caracteristica de acționare de formă circulară (fig. 2.29) reprezintă cazul cel mai general al
unui releu cu o caracteristică circulară– numit releu de impedanță generalizată.

Fig. 2.29 Caracteristica releului de impedanță (admitanță) generalizată în planul (+R. +jX)
Ecuația caracteristicii din fig. 2.29 este
R  R0 2   X  X 0 2  r 2 (2.46)
unde : R0 și X0 sunt coordonatele centrului cercului,
r – raza cercului.
Ținând seama de notațiile din figură, se obține:

37
  K
R0  r  K  cos  r 1   cos  r 1    cos (2.47)
 r

 K
X 0  r  K  sin  r 1   sin  r 1    sin (2.48)
 r 
K
unde   .
r
Impedanța de pornire Z pr depinde de valoarea argumentului  al vectorului Zpr.
Se demonstrează că:

Z pr  r 1    cos      1  1    sin 2      f  

2
(2.49)
 
Unghiul θ reprezintă unghiul sensibilității maxime, deoarece pentru  = θ rezultă o valoare
maximă pentru Z pr , deci o lungime maximă a zonei protejate.

2.7.6. Releu de impedanță simplu

Cel mai simplu releu de impedanță are în planul complex al impedanțelor o caracteristică de
acționare definită de relația (2.46), reprezentând un cerc cu centrul în
origine și cu raza egală cu impedanța reglată Zpr (R0 = 0, X0 = 0).
Pentru orice impedanță până la locul defectului mai mică în
valoare absolută decât Zpr releul comandă declanșarea, iar pentru
orice impedanță mai mare decât Zpr declanșarea nu se produce
(fig.2.30).
Zona din interiorul cercului este denumită zona de acționare
a releului, iar cea din afara sa zona de blocare.

Fig. 2.30 Diagrama de acționare a unui releu de impedanță: Zr- impedanța reglată; ZL-
impedanța liniei; φ - unghiul liniei
2.7.7. Releu de admitanță mixtă
Dacă în relația (2.46) punem condiția
R02  X 02  r 2 (2.50)
se obține în planul (R, jX) o caracteristică circulară trecând prin origine
(fig.2.31), Releele cu asemenea caracteristici sunt denumite relee de
admitanță mixtă (sau MHO).
Din relația 2.49 punând η =0 (K=0) se obține impedanța de
pornire a releului
Zpr= 2 r cos(φ-θ) (2.51)
Pentru φ = θ
Zpr= 2 r (2.52)

Fig. 2.31 Diagrama de acționare a unui releu de admitanță mixtă în planul (R, jX)

Lungimea maximă a zonei protejate.

38
 Lungimea vectorului de la punctul de pornire (0) la marginea cercului este diferit pentru
diferite unghiuri.
Asta înseamnă că sensibilitatea maximă a releului este realizată la un anumit unghi φ.
Acest unghi este denumit unghi de sensibilitate maximă (sau unghi de cuplu maxim) . φmax
= 60 …75 grade
Releul nu va funcționa în cadranul trei.
Asta înseamnă că el nu poate funcționa dacă fluxul de putere este direcționat de la linie la
stație.
Releul MHO se mai numește și releu direcțional de impedanță.
Fig.2.32. Caracteristica unui releu de impedanță
MHO. 0-n > 0-m > 0-p.
φ - unghiul cuplului maxim

Releul MHO poate avea o caracteristică

deplasată cu 0-S față de punctual de referință (fig. 2.33)
care explică faptul că acest releu nu funcționează nu
numai pe linia protejată, dar acoperă de asemenea barele
de alimentare a liniei și unele părți ale altor linii de ieșire.
Deoarece caracteristicile unităților MHO trec
prin originea diagramei R-X, acestea sunt în mod inerent
direcționale și furnizează raza ei maximă de acțiune în
direcția de acțiune de-a lungul unghiului impedanței
liniei protejate.

Fig. 2.33. Caracteristica unui releu de impedanță deplasată

Releele au o expunere minimă la pendulațiile din

sistem și în mod particular răspund bine pentru aplicații pe
linii mai lungi.
Fig. 2.34. Caracteristici tipice a releelor de distanță
direcționale monofazate, care sunt compuse din unități
MHO.

39
 2.8. Caracteristici discontinue
Scopul oricărui releu este de a detecta defectul și a deconecta întrerupătorul potrivit, numai
pentru defecte nu și pentru alte condiții. Prin urmare, caracteristicile ideale ale releului ar fi cele
poligonale. Fiind vorba de sisteme fizic realizabile, vor fi luate în considerare caracteristicile care
prezintă discontinuitate de speța întâi, în sens restrâns considerându-se, în mod convențional, numai
caracteristicile formate din fragmente de drepte.
În planul (R, jX), o asemenea caracteristică poate fi exprimată, în mod general, prin relația,
X  R tg 1  X a1 R R2 R1  R tg 2  X a 2 R R3 R2  .... 
(2.53)
R tg k  X ak R Rk 1 Rk  ...  R tg n  X an R Rn1 Rn 
Sub formă restrânsă această ecuație, devine
n
X   R tg k  X ak  R Rk 1 Rk  (2.54)
1

unde semnificația mărimilor ce intervin în relație sunt ilustrate în fig. 2.35.

Caracteristica din fig. 2.35, care reprezintă o însumare pe porțiuni a unor drepte, se mai
numește și caracteristică poligonală. Caracteristicile de acționare pentru protecțiile de distanță fiind
întotdeauna închise, rezultă condiția suplimentară
Rn1  R1 (2.55)
Punctul de început al caracteristicii, care determină pe R1 este pur convențional. Unghiul Ψ
este definit la abscisa și ordonata la limitele intervalelor. Considerând date aceste limite, relația (2.54),
poate fi scrisă sub forma
 R X k 1  X k   Rk 1 X k  Rk X k 1 
X    R R1 R2  (2.56)
 Rk 1  Rk  X  X1  X 2 

Fig. 2.35 Caracteristică poligonală formată din 4 trepte

Se constată că relațiile de definiție ale unei caracteristici poligonale se bazează pe o logică
simplă, care determină schimbarea pantei unei drepte dacă valorile uneia dintre variabile (de exemplu
R) iese din mulțimea de valori admisă; această logică simplă se reduce de fapt la o comparație de
tipul
X = (sup/inf) XK (2.57)

40
 Dintre toate tipurile de relee de distanță disponibile astăzi, releul cu caracteristică patrulateră
este una care are cea mai mică suprafață în planul R-X și nu este afectată de rezistența arcului.
Caracteristica patrulateră a releului de distanța este formată din patru linii drepte, așa cum se
arată în figura 2.36. Zona de acționare este zona acoperită de toate cele patru linii adică patrulaterul

ABCD. În cazul în care impedanța văzută de releul este în interiorul zonei de acționare, atunci releul
declanșează.
Fig.2.36 Caracteristica patrulateră a releului de distanță
Fiecare dintre aceste linii poate fi descrisă printr-o ecuație dată de:
Linia AB: X= m1*R (1)
Linia BC: X= constant (2)
Linia CD: X= m2*R +C (3)
Linia DA: X= 0 (4)
- m1 - este panta linie AB,
- m2 - este panta liniei CD și C este o constantă.

2.9. Aprecierea diverselor caracteristici

Aprecierea avantajelor și dezavantajelor diverselor caracteristici ale elementelor de măsură

a impedanței trebuie făcută din punct de vedere al influenței rezistenței arcului electric la defecte prin
arc, al comportării la suprasarcini și la pendulații.
Caracteristicile circulare cu central în origine, nu sunt avantajoase din nici un punct de
vedere.
Releele cu caracteristică eliptică (fig. 2.37) apar mai avantajoase decât releele de admitanță
mixtă (fig. 2.38 ), rezistență generalizată (fig.2.39) și de impedanță (fig.2.40 ) întrucât diferențele
dintre aria patrulaterului corespunzător defectelor și aria zonei de funcționare sunt mult mai mari în
cazul ultimilor trei.

41
 Fig. 2.37 Diagrama de acționare a unui releu Fig. 2.38 Diagrama de acționare a unui releu
cu caracteristică eliptică de admitanță mixtă (mho)

Fig. 2.39 Diagrama de acționare a unui releu Fig. 2.40 Diagrama de acționare a unui releu
de rezistență generalizată de impedanță
Din punct de vedere al comportării la suprasarcini cele mai avantajoase sunt cele eliptice ,
urmate apoi în ordine, de releele de admitanță mixtă (mho), de rezistență generalizată și de
impedanță, întrucât după cum rezultă din fig. 2.37 și 2.24, pentru o aceeași valoare a suprasarcinii, și
deci pentru un același vector Zsupr., releele cu caracteristică eliptică și de admitanță mixtă nu
acționează, în timp ce cele de rezistență generalizată și de impedanță acționează.

Fig. 2.41 Comportarea la arc electric a caracteristicii patrulatere

42
 2.10. Zone de declanșare

Fig .2.42 Principiul protecției de distanță, caracteristica în trepte

Zona 1
- declanșare instantanee fără temporizare,
- zonă restrânsă pentru evitarea funcționării necorespunzătoare, pentru defecte dincolo de
capătul terminal al liniei,
- setarea zonei I-a la 80 -90% din ZL ,
Erori:
- calcularea impedanței liniei
- erori al TC și TT
- imprecizia releului
- pe o porțiune de 60% din linie defectele sunt eliminate rapid de la ambele capete, în restul
liniei deconectarea de la unul din capete făcându-se în treapta a II-a.

Zona 1 extinsă
" Zona 1 extinsă sau Z1X ", este setată pentru a prelungi raza de acțiune a liniei protejate
cu 20-30 la sută.
În cazul când se întâmplă un defect în orice punct în raza de acțiune Z1X, releul funcționează
instantaneu (în timpul Zonei 1), declanșează întreruptorul și inițiază reanclanșarea (RAR).
Înaintea impulsului de RAR aplicat bobinei de închidere a întreruptorului, raza de acțiune a
zonei 1 este resetată la valoarea normală a Zonei 1 de 80-85 la sută.
Dezavantajul schemei de extindere a Zonei 1 este că defectele externe în raza de acțiune
Z1X a releului rezultă în declanșarea întreruptoarelor externe pentru secțiunea defectă și pierderea
tranzitorie a alimentării consumatorilor.
Zona 2
Scopul principal al zonei 2 este de a elimina defectele din linia protejată dincolo de raza de
acțiune a zonei 1.
Zona 2 constituie, de asemenea, rezervă pentru cazul în care zona 1 este defectă, atât în linia
protejată cât și în linia adiacentă.
Setarea razei de acțiune a Zonei 2 a elementului de distanță este setată pentru a acoperi linia
protejată, plus 50 la suta din cea mai scurtă linie adiacentă la bara îndepărtată sau 120 de procente din
linia protejată, care este mai mare.

43
 Zona extinsă a elementului Zonei 2 nu trebuie să depășească oricare din raza de acțiune a
elementele Zonei 1 a secțiunilor de linie adiacente la bara îndepărtată, pentru a evita o coordonare
eronată.
Zona 2 a releului local este temporizată pentru a se coordona cu Zona 1 a releului
terminalului îndepărtat, pentru a permite terminalului îndepărtat să declanșeze înainte de zona 2 a
releului local.
În mod similar, o zona 2 a unui terminal îndepărtat trebuie să declanșeze înainte de Zona 3
a terminalului local.
Temporizarea Zonei 2 este setată în mod tipic la 15-30 cicluri de frecvența sistemului
energetic.
Zona 3
Zonele 1 și 2 sunt aplicate pentru a preveni pierderea de vieți omenești, precum și pentru a
păstra continuitatea în alimentare și stabilitatea sistemului.
Zona 3 se aplică pentru a preveni deteriorarea echipamentului.
Zona 3 este setat pentru a acoperi Linia 2 în mod complet.
Zonele 1 și 2 nu trebuie niciodată sa aibă raza de acțiune până la capătul liniei 2, și Zona 3
nu ar trebui niciodată să aibă raza de acțiune redusă.
Zonele 1 și 2 sunt setate folosind impedanța reală a liniei 1, ignorând curentul de alimentare
la bara L, în timp ce zona 3 trebuie să fie setat pentru un defect la bara M cu condiții de alimentare
maximă la bara L.

2.11. Pendulații de sarcină

Pendulările, respectiv pierderea stabilității sistemului pot apărea din cauza unor scurtcircuite
lichidate prea târziu, a depășirii puterii transportate printr-o linie de interconexiune, comutarea
liniilor, deconectarea generatoarelor și pierderea sau conectarea unor sarcini mari au ca rezultat
modificări bruște ale puterii electrice, în timp ce puterea mecanică de intrare a generatoarele rămân
relativ constante.
Aceste perturbații ale sistemului generează oscilații în unghiurile rotorului mașinii și pot
duce la fluctuații grave ale fluxului de putere. etc., care provoacă ieșirea din sincronism a centralelor
funcționând în paralel.
Curenții de egalizare care circulă în timpul pendulărilor prin liniile de legătură dintre
centrale, au perioada T = 0,2…2 sec. și pot depăși mult valorile curenților de pornire a protecțiilor,
fiind astfel posibile acționări neselective.
Această se datorează faptului că este nevoie de un anumit timp pentru ca unghiul rotorului
să avanseze din cauza inerțiilor de sistem.
Releele de distanța sau alte relee nu ar trebui să declanșeze în mod neintenționat în condiții
dinamice ale sistemului, cum ar fi pensulațiile stabile sau instabile, și să permită sistemului să revină
la o stare de funcționare stabilă.
Elementele releului de distanță predispuse la acționare în timpul pensulațiilor stabile sau
tranzitorii, ar trebui să fie temporar inhibate pentru a împiedica apariția separării sistemelor la
întâmplare sau în altele decât locațiile pre-selectate.
Releele moderne dispun de o funcție de blocare a pensulație (PSB) pentru a preveni
funcționarea nedorite a elementului releului de distanță în timpul pendulaților.
Scopul principal al funcției PSB este de a diferenția între defecte și pendulări și a bloca
elementele de distanță sau alte relee de a funcționa în timpul unei pendulații.
Cu toate acestea, defecțiunile care apar în timpul unei pendulații trebuie detectate și
eliminate cu un grad ridicat de selectivitate și fiabilitate.

44
 Schemele PSB convenționale
se bazează în principal pe măsurarea
impedanței de secvență pozitive la
locul de montare a releului. În condiții
normale de funcționare a sistemului,
impedanța măsurată este impedanța de
sarcina și locul geometric al său este
departe de caracteristicile de protecție
a releelor de distanță.
Atunci când apare o
defecțiune, impedanța măsurată se
deplasează imediat de la locația
impedanței de sarcină la locația care
reprezintă defecțiunea pe planul de
impedanță.
În timpul unei pendulații a
sistemului, impedanța măsurată se
mișcă lent pe planul de impedanță, iar
viteza de schimbare a impedanței este
Fig. 2.44. Caracteristica de detectare a pendulaţiilor determinată de frecvența de alunecare
pentru o caracteristica de acţionare de tip poligonal a unui sistem echivalent cu două surse.
Pensulațiile pornesc de regulă
din zona de sarcină și pot fi privite ca un regim trifazat echilibrat.
Ca rezultat al pendulațiilor de putere, impedanța măsurată de releul de distanță trece din zona
normală de sarcină în zonele caracteristicilor de măsură ale releului.
Sistemele de blocaj la pendulații utilizează diferența dintre viteza de schimb a impedanței în
timpul unui defect și în timpul unei pendulații pentru a diferenția între un defect și o pendulație.
Pentru a realiza această diferențiere, se plasează de obicei două caracteristici de impedanță
concentrice, separate de impedanța ΔZ, pe planul de impedanță și utilizează un releu de timp
(cronometru) pentru a trata durata locului geometric al vârfului vectorului complex al impedanței în
timp ce se deplasează între ele (fig. 2.44).
In cazul unui scurtcircuit (1),
vectorul impedanță își schimbă brusc
caracteristicile din zona de sarcina în
zona de defect.
Totuși, în cazul în cazul
pendulațiilor (2), vectorul impedanță
aparentă intra în zona Zp și numai mai
târziu în zona Za.
Este, de asemenea, posibil ca
vectorul să intre în zona de sesizare a
pendulațiilor și să părăsească această
zonă, fără să atingă zona de detectare a
defectelor (3).
Dacă vectorul impedanță intră
Fig.2.43 Traiectoria sarcinii în cazul apariției în poligonul de pendulații și trece în
pendulației partea opusă, atunci, este vorba despre o
pierdere a sincronismului între cele două

45
zone de rețea, văzute din locul de instalare a releului (4).
Funcționarea blocajului la pendulații
Principiul de detecție al pendulațiilor este bazat pe supravegherea vitezei de scădere a
impedanței si se poate aprecia prin măsurarea intervalului de timp Δt dintre momentul pătrunderii
impedanței în poligonul de blocaj pendulații (Zp) si momentul pătrunderii impedanței într-un poligon
paralel (Za).
Dacă impedanța măsurată traversează caracteristicile concentrice înainte de expirarea
timpului (tregl. =30…50ms) releului de timp (cronometru), releul declară evenimentul un defect în
sistem.
În caz contrar, dacă cronometrul expiră timpul înainte ca impedanța să traverseze ambele
caracteristici de impedanță, releul clasifică evenimentul ca o pendulație.
Blocajul la pendulații se anulează la detectarea curentului homopolar sau a unei asimetrii în
sistemul trifazat de curenți (sesizate prin apariția curentului de secvență inversă). În acest fel protecția
de distanta va acționa întotdeauna corect in caz de defect.
Schema logica de principiu a blocajului la pendulatii se prezinta în fig. 2.45.

Fig. 2.45 Principiul blocajului la pendulații

La detectarea pensulațiilor, prin estimarea vitezei de scădere a impedanței măsurate, variabila
logica Blc_p = 1.
Aceasta variabila este utilizata apoi pentru blocarea zonelor de măsură a impedanțelor
buclelor de defect.
2.12. Sisteme de protecție cu canale de transmisie
2.12.1. Introducere
În rețelele de transport al energiei electrice unde majoritatea liniilor sunt buclate și topologia
rețelei este complexă, folosirea releelor de distanță pentru protecția acestor linii devine un imperativ
necesar.
Avantajul principal al releelor de distanță:
- asigură selectivitatea în rețelele cu orice grad de complexitate al configurației,
- acționează corect atât la scurtcircuite între faze, cât și la scurtcircuite monofazate,
Dezavantajul:
- lichidarea rapidă a defectelor în zona treptei I, deci pe o porțiune de circa 80% din lungimea
liniei protejate,
- defectele de pe circa 20 % (porțiunea de la fiecare capăt al liniei), lichidate în treapta II
(temporizare 0,25 -0,5 sec).

46
 Fig. 2.46. Sistemul de protecție cu canal de transmisie: relee, emițătoare, receptoare, canal de
comunicație
Consecințe:
- temporizarea în unele cazuri nu este permisă, poate afecta stabilitatea sistemului.
Eliminarea acestui dezavantaj:
- realizarea unor sisteme de protecție care au o legătură de comunicație la distanță între
extremitățile liniei protejate, permițând astfel transmiterea de semnale de comandă între aceste
extremități.
- existența unui canal de comunicație între extremitățile liniei.
2.12.2. Suportul de Telecomunicații
În funcționarea normală a sistemului electric, se utilizează o varietate de legături de
comunicații care prevăd acest transfer de informații, incluzând:
- Circuite de transmitere a informațiilor pe liniile de transport de energie electrică (PLC)
- Canale fir pilot necesare pentru utilizările energiei electrice,
- Circuite pilot închiriate de la sistemele de comunicații naționale,
- Canale radio funcționând fie la frecvențe foarte înalte, fie pe microunde,
- Sisteme de comunicații prin fibră optică.
Vitezele obținute pe fibra optica sunt de ordinul a 7,5 milisecunde la 100 km iar pentru PLC
de 12,5 milisecunde la 100km.
Circuite de transmitere a informațiilor pe liniile de transport de energie electrică (PLC)
Transmiterea semnalelor de înaltă frecvență - prin conductoarele liniei de înaltă tensiune
simultan cu transportul de energie electrică la frecvența de 50 Hz,
Montarea unui aparataj pentru separare, pentru obținerea canalului de înaltă frecvență.
Aparatajul se conectează pe două dintre faze - se obține un canal de tip “fază - fază”;
Aparatajul conectat pe o singură fază și între această fază și pământ - se obține un canal de
tip “fază - pământ” (cel mai răspândit necesitând aparataj minim).

Fig. 2.47 .Circuite de transmitere a informațiilor pe liniile de transport de energie electrică

47
 Fig. 2.48. Componentele de
bază ale unui canal de înaltă
frecvență “fază – pământ”
C – condensator
C1 – condensatoare de cuplaj
D – descărcător cu coarne
F - filtru
DR – bobină de legare la
Legendă pământ (de descărcare)
L – bobină PR – protecții prin relee
Circuitul de blocaj LC:
- se montează pe faza după întreruptoare;
- acordat la rezonanță pentru frecvența înaltă (cuprinsă între 50 – 300 kHz),
- impedanța la rezonanță (≥1000 ohmi)
- împiedică trecerea semnalelor de înaltă frecvență spre barele stațiilor;
- semnale circulă numai între dispozitivele de emisie – recepție T/R.
Condensatoarele de cuplaj C1:
- impedanță foarte mare (circa 1200 kΩ) pentru curenți de 50 Hz;
- impedanță foarte mică pentru curenții de înaltă frecvență;
- împiedică circulația curenților de frecvență industrială;
- separă linia de înaltă tensiune de instalația de emisie – recepție (T/R)
FC1 - filtru “trece - bandă”;
- permite trecerea numai a frecvențelor înalte (din banda folosită pentru protecție).
DR - bobină de legare la pământ;
- protejează instalația de IF în cazul străpungerii condensatoarelor de cuplaj C1.
Tipuri de cabluri optice pentru LEA

Înfășurat pe cablul
conductor

Incorporat in
cablul conductor

Autoportant

Cablu de fibră optică încorporat în conductorul de gardă

48
 material umplutură tub termoplast
pentru protecția
împotriva
umidității

umplutura
rezistenta
la
umiditate

conductor Fibra optica

(SIEMENS OPGW monostrat)

Gel
protector

Otel

Tub protector din Aluminiu

aloy-aluminiu sau
otel
Fibra
optica

Cablu de fibră optică înfășurat pe conductorul de gardă

(SIEMENS AD-Lash)

Fibra optica
Gel protector
Tub aloy-aluminiu sau otel
Tub de protecție
împotriva umidității

2.12.3. Necesitatea utilizării sistemul de telecomunicații

Telecomunicația este utilizată pentru schemele de inter-declanșare care trebuie să comunice
o comandă de declanșare către un întreruptor din stația îndepărtată pentru a izola un defect în stația
locală, schemele de blocaj și comandă, și schemele de protecție pe arii extinse.

49
 Protecția care utilizează sistemul de telecomunicații oferă în mod consistent timpi de
declanșare releelor de ordinul a 2 la 3 cicluri pentru defecte pe întreaga lungime a liniei de transport
protejate.
Schemele de protecție de sine stătătoare (autonome) pot lua mai bine de 20 la 30 cicluri
pentru a declanșa ambele terminale ale liniei la un defect pe linie.
Acest timp de declanșare redus reduce mult efectele defectelor asupra generatoarelor,
transferului de putere și reduce pagubele asupra echipamentelor.

Fig. 2.49. Termeni fundamentali asupra protecției și teleprotecției

Vitezele de eliminare mai rapidă a defectelor sunt esențiale pentru funcționarea eficientă și
economică a sistemelor moderne.

50
 Releele de protecție sunt interfațate cu sistemele de telecomunicații prin funcția de
teleprotecție.
Funcția de teleprotecție poate fi îndeplinită printr-un dispozitiv de sine stătător, sau poate fi
integrat în releul de protecție sau în echipamentul de telecomunicații.
2.12.4. Arhitectura sistemelor de teleprotecție, teledeclanșare

Schema generală a unui sistem de teleprotecție

EP sau FP - Element de Protecție sau Funcție de Protecție
ETP sau FTP – Element de TeleProtecție sau Funcție de TeleProtecție

Fig.2.50. Configurația generală a unui sistem de teleprotecție

Timpul total de eliminare defect < timpul critic de eliminarea defecte.
Intervalul de timp între apariția și eliminarea defectului se compune din:
- Timp actionare releu TREL
- Timp transmise comanda TTC
- Timp actionare intreruptor TINTR
Valori medii:
TTotal = TREL + TTC + TINTR

51
75 ms = 20 ms + 15 ms + 40 ms
TTotal = mai putin de 100 ms
2.12.5. Sistemele de lichidare a defectelor
Componentele sistemului de lichidare a defectului sunt:
- sistemul de protecții
- mecanismul de acționare al întreruptorului
El poate include una sau mai multe protecții și evident întreruptorul.
Sistemul de protecție include:
- funcțiile de protecție,
- senzorii,
- sistemul de control al circuitelor întreruptorului,
- funcția de teleprotecție,
- funcția de telecomunicație necesară schimbului de informații dintre funcțiile de protecție
- toate conexiunile necesare dintre funcții și elementul protejat.
Funcția de protecție. Poate fi realizată cu mai multe relee care funcționează împreună sau
de un singur releu multifuncțional în cazul sistemelor de protecție moderne.
Funcțiile de protecție dintr-o stație schimbă informații cu funcțiile de protecție dintr-o stație
aflată la distanță prin intermediul sistemelor de teleprotecție și telecomunicație.
Senzorii
- Includ dispozitivele de sesizare propriu-zisă
- transformatoarele de tensiune TT,
- transformatoarele de curent TC
Funcția de teleprotecție
- Asigură conversia semnalelor și mesajelor provenite de la funcția de protecție în semnale și
mesaje compatibile cu sistemele de telecomunicații și vice-versa.
- Funcția de teleprotecție poate fi integrată cu dispozitivul de protecție sau cu echipamentul de
telecomunicație sau se poate afla într-un dispozitiv/echipament distinct, de sine stătător.
Sistemul de Telecomunicații (TS)
- Asigură o
legătură de
comunicație
între
terminalele
liniei protejate.
- Acest
sistem permite
atât schimbul de
informații cât și
transmiterea de
comenzi
(fig.2.51)

52
2.12.6. Scheme comparative analogice
Protecția comparativă analogică se bazează pe transmiterea și compararea parametrilor
electrici cum ar fi curenții primari (amplitudine și / sau fază) între capetele unei linii protejate.
Fiecare capăt trimite valorile sale înregistrate către celălalt capăt și le compară între ele.
Când are loc un defect intern, rezultatul comparației va fi o valoare diferențială, astfel că, în
cazul în care este mai mare decât un prag, releul va iniția declanșarea.
Aceste sisteme sunt denumite sisteme de protecție comparative analogice, deoarece acestea
schimbă mărimi analogice, cum ar fi amplitudine și / sau fază cu alte capete.
Comparația trebuie să se facă între mărimi în același moment, ceea ce implică un sistem de
transmisie și de comparație cât mai rapid posibil.
O întârziere trebuie să fie furnizată pentru semnalul local pentru a compensa timpul de emisie
a valorii care sosește de la capătul îndepărtat al liniei.
Spre deosebire de protecția gradată în timp, cum ar fi protecția de distanță și protecția cu
relee maximale de curent temporizată, declanșarea protecției comparative analogică este instantanee
pentru toate defectele de pe linia protejată.
Această protecție este deosebit de potrivită în cazul în care relee distanță în trepte au limitări,
de exemplu:
• Linii foarte scurte și cabluri din cauza impedanță reduse, ceea ce face dificil de a găsi o setare
adecvată pentru a obține o declanșare instantanee pentru defecte pe partea principală a liniei.
• Liniile multi-terminale, deoarece alimentările intermediare modifică impedanța văzută de
releele de distanță, care depinde nu numai de distanța până la defect, ci și de alimentările de
la terminalele îndepărtate, ceea ce face imposibilă o măsurare exactă a impedanței.
Putem distinge două tipuri de sisteme de protecție comparative analogice:
– protecția diferențială de curent longitudinală și
– protecția comparativă de fază.
Protecția diferențială de curent compară semnalele de frecvență ale sistemului
proporționale cu curenții primari ai sistemului (amplitudine și unghi de fază), în timp protecția
comparativă de fază se bazează pe compararea unghiului de fază între curenți de la capete liniei
protejate
Din moment ce ambele dintre ele folosesc doar informația de curent, în comparație cu
protecția de distanță sau alte forme de protecție ale sistemului, protecțiile comparative analogice au
următoarele avantaje:
– Nu răspund la pendulații de sistem și condiții de funcționare în asincron,
– Nu este afectată de pierderi de tensiune accidentală (de exemplu, din cauza arderii siguranței
fuzibile)
– Nu sunt probleme de cuplare reciprocă ale liniilor paralele. Acest lucru poate cauza inversarea
curentului de defect linie-sol și să se scurgă într-un capăt cu sursă slabă, provocând o
discriminare direcțională a defectului dacă se utilizează alte sisteme de protecție.
– Nu sunt supuse la problemele tranzitorii asociate cu transformatoarelor de tensiune capacitive.
Tipuri de schemă de teleprotecție
Cu numele schemei CIGRE preferate și numele schemei alternative utilizate în SUA.
Denumire CIGRE Alte denumiri (SUA)
Protecție de distanță cu treapta neextinsă cu Transferul direct al declanșării neextinse (DUTT)
interdeclanșare
Protecție de distanță permisivă cu treapta Transferul permisiv al declanșării neextinse (PUTT)
neextinsă

53
 Denumire CIGRE Alte denumiri (SUA)
Protecție de distanță permisivă cu treapta Transferul permisiv al declanșării extinse (POTT)
extinsă

Protecție de distanță accelerată cu treapta Protecții accelerate – Accelerated Underreach Protection

neextinsă (AUP)
Protecție de distanță cu blocaj cu treapta extinsă Protecție direcțională comparativă cu blocaj -
Directional Comparison Blocking Scheme (DCB)
Protecție de distanță fără blocaj cu treapta Protecție de distanță comparativă fără blocaj -
extinsă Directional Comparison Unblocking Scheme (DCUB)

2.12.7. Protecție de distanță cu treapta neextinsă cu interdeclanșare – DUTT

Sistem necesită numai funcții de “treaptă neextinsă (neprelungită)” RU (underreaching
function), care sunt, de obicei, furnizate de către elemente relee fază și pământ al releului de distanță.
Schema necesită un canal activ care transmite o secvență de biți "gardă" în stare normală de
funcționare, în scopul de a monitoriza disponibilitatea canalului și îndeplinirea de către receptor.
Emițătorul este acordat pe un semnal TRIP atunci când elementul de releu pentru treaptă
neextinsă asociat detectează un defect în raza sa de acțiune.
Funcțiile de treaptă neextinsă (RU) trebuie să se suprapună în raza de acțiune pentru a
preveni un gol între zonele de protecție unde defectele nu ar fi detectate.
Pentru defecte în zone suprapuse - funcția RU la fiecare capăt transmite impuls de
declanșare la
întreruptorul propriu.
Simultan
funcția RU transmite și
un semnal de declanșare
directă la celălalt capăt.
Recepționarea
semnalului transmis
inițiază fără nici o
restricție impuls de
declanșare a
întreruptorului din
capătul opus.
Sunt declanșate
atât întreruptorul la
capătul la care funcția
RU a lucrat cât și la
capătul opus prin
canalul RU-Tx-Rx →
declanșare.

Fig.2.52 .Protecție de distanta cu treapta neextinsa cu interdeclanșare

54
 Această schemă poate folosi practic orice mijloc de comunicare, care nu este afectată în mod
negativ de interferențe electrice de la zgomotul generat de defect sau de fenomene electrice, cum ar
fi fulgere, care cauzează defecțiuni.
Mediul de comunicare care utilizează o cale metalică sunt în mod special supuse acestui tip
de interferență, și trebuie, prin urmare, să fie protejate în mod corespunzător, sau concepute pentru a
oferi un semnal de comunicare adecvat în timpul defectelor din sistemul energetic.
Acest gen de scheme sunt utilizate în special în situațiile în care nu există transformatoare
de curent și transformatoare de tensiune disponibile la unul din capetele terminale
2.12.8. Protecții de distanță cu treaptă neprelungită cu autorizare – PUTT (interdeclanșare
indirectă)
Schemele
utilizate în acest caz
necesită la ambele
capete, atât funcția
treaptă neextinsă
(neprelungită) RU cât și
funcția treaptă extinsă
(prelungită) RO
(overreaching function)
și se aplică cu un singur
canal de comunicație
duplex fig. 2.53.

Fig.2.53. Protecții de
distanță permisive cu
treaptă neprelungită
(PUTT)
Schema se aplică de obicei, cu un canal activ care transmite un semnal GUARD (PAZĂ) în condiții
normale de funcționare, fără defect.
Emițătorul este acordat pe un
semnal de TRIP (declanșare) când
elementul de releul de treaptă
neextinsă (RU) asociat detectează
un defect în raza sa de acțiune.
Funcțiile de treaptă neextinsă (RU)
trebuie să se suprapună în raza de
acțiune pentru a preveni un gol între
zonele de protecție unde defectele
nu ar fi detectate.
Fig. 2.54. Protecție de distanță cu
comunicație, PUTT cu element de
pornire

55
a) PUTT - cu demaraj (detector de defect)
Atunci când elementele releului de treaptă neextinsă (RU) detectează un defect, ele
declanșează direct întreruptorul local și trimite un semnal TRIP (de declanșare) către terminalul
îndepărtat al liniei.
Semnalul recepționat determină o declanșare a întreruptorului când elementul de releu cu
treaptă extinsă (RO) a demarat, adică declanșarea este transmisă dacă protecția din capătul opus
lucrează în treapta întâia neprelungită (neextinsă) și dacă protecția de distanță proprie a demarat
(fig.11).
Deoarece semnalul de comunicare recepționat este supravegheat de către ieșirea dintr-un
element de releu cu treaptă extinsă RO (prelungită), există mai puțin îngrijorare cu privire la un
semnal fals care ar provoca o declanșare incorectă.
Această schemă este prin urmare, aplicată în mod obișnuit cu un singur canal de comunicație
duplex.
Această schemă poate folosi practic orice mijloc de comunicare, care nu este afectată în mod
negativ de interferențe electrice de la zgomotul generat de defect sau de fenomene electrice, cum ar
fi fulgere, care cauzează defecțiuni.
b) PUTT - cu treaptă extinsă
PUTT (Permissive Underreach Transfer Trip) – utilizează la ambele capete ambele funcții:
- funcția treaptă
neprelungită (RU –
underreaching function)
- funcția treaptă
prelungită (RO –overreaching
function).
Întreruptorul determină
declanșarea (fig.2.55) dacă:
- dacă primește un semnal
de la protecția din capătul
opus care trebuie să lucreze
în tr.1 neprelungită.
- dacă tr. 1 prelungită a
distanței proprii a lucrat.
Fig. 2.55. Protecție de
distanță cu comunicație,
PUTT cu treaptă extinsă
PUTT cu treapta extinsă;
- selectivitate mare în comparație cu PUTT cu treapta neextinsă.
- sunt mai utilizate în comparație cu PUTT cu treaptă neextinsă
Releele clasice realizează trecerea de la tr.1 neprelungită la tr.1 prelungită prin comutare.
Releele digitale realizează tr.1 prelungită direct fără nici un fel de comutare.
Semnalul recepționat determină și comutarea de la tr.1 neprelungită la tr.1 prelungită a releelor
clasice.
2.12.9. Protecții de distanță cu treapta prelungită cu autorizare (POTT)
Protecției de distanță cu treapta extinsă cu autorizare (POTT) necesită doar funcții de
releu cu treaptă extinsă (RO – overreaching function).

56
 Funcțiile de distanță de fază sunt folosite aproape exclusiv pentru detectarea defectelor
între faze, în timp ce funcțiile de distanță la defecte cu pământul sau funcțiile maximale de curent
homopolare direcționale pot fi folosite pentru detectarea defectelor cu pământul.
Schema se aplică de obicei, cu un canal duplex activ care transmite un semnal GUARD
(PAZĂ) în condiții normale de funcționare, fără defect.
Principiul de bază pentru operarea unei scheme POTT:
- elementele zonei 2, reglate să vadă defecte în față, și,
- elementele zonei 3, reglate pentru defecte în spate.
Elementele zonei 2 (fie că sunt de distanță sau maximale) - reglate încât să depășească linia
protejată cu o margine suficient de bună pentru ca în ciuda erorilor care pot să apară să poată cuprinde
orice fel de defect de pe linia care trebuie protejată.
Elementele zonei 3 - reglate în spate astfel încât să depășească reglajul elementelor zonei
2 de la capătul opus al liniei.
În fig.2.56. se prezintă schema monofilară a unui sistem POTT.

Fig. 2.56. Schema monofilară a unui sistem POTT

Fig. 2.57. Logica de bază POTT

În fig. 2.57, se prezintă
fundamentele logicii POTT, folosită
pentru a genera declanșări oriunde de-a
lungul liniei dintre întreruptoarele 3 și 4.
Declanșările au loc pentru un
defect intern (pe linia protejată) dacă
oricare element de zona 2 demarează și
este recepționat totodată și semnalul de
autorizare a declanșării dinspre capătul
opus al liniei (PTRX).
La fiecare capăt de linie,
demarajul elementelor de zona 2
semnalizează către emițător (XMTR) o
condiție de autorizare a declanșării din
punctul de vedere al capătului respectiv de
linie.

Fig.2.58. Protecții de distanță permisive cu treapta prelungita (POTT)

Modul de funcționare
Defect în punctul K plasat între întreruptoarele 3 și 4 (fig.2.56 ).

57
  demarează elementul zonei 2 de la capătul cu întreruptorul 3
 elementele zonei 1 și 2 de la capătul cu întreruptorul 4.
Elementele de
zona 2 de la ambele
capete ale liniei
acționează semnalizând
condiția de autorizare
către emițător.
Întreruptorul 4
declanșează
instantaneu grație
elementului zonei 1,
Întreruptorul 3
declanșează în timp
pilot, când
recepționează semnalul
de autorizare de la
capătul cu întreruptorul
4.
Fig.2.59. Protectii de distanta permisive cu treapta prelungita (POTT)
Pentru defecte externe (ex. dreapta întreruptor 4) va funcționa numai una din funcțiile RO
(doar de la capătul 3), astfel încât nu se inițiază impuls de declanșare la nici unul din capete.
Aceasta se întâmplă deoarece este atacată doar una din intrările porții „ȘI” (cea conectată la
funcția RO care a lucrat – capătul 3) din capătul opus nemaisosind nici un impuls deoarece funcția
RO din respectivul capăt nu acționează defectul fiind „în spate” pentru această protecție.
Defectul va fi lichidat de temporizarea zonei 2 și doar dacă între timp nu a fost lichidat de
protecția liniei vecine (care ar trebui să lichideze prima acest defect).
Avantajele schemei POTT:
- Schema este foarte sigură și prezintă un grad mare de securitate, ea nedeclanșând pentru nici
un defect exterior zonei protejate nici în cazul în care canalul de comunicație este defect.
Dezavantaje:
- Există riscul ca în cazul în care canalul de comunicație nu funcționează să avem refuzuri de
declanșare. Este atacată doar una din cele două porți ale circuitului “ȘI”.
- protecția nu asigura declanșarea dacă un defect aflat în interiorul zonei protejate nu este
“simțit” la ambele capete ale liniei.
- timpul de declanșare pentru defecte interne este dat de la cea mai «leneșă « dintr-o protecțiile
aflate la cele două capete.
2.12.10. Protecții de distanță cu treaptă neprelungită – accelerată (Accelerated Underreach
Protection)
Protecția necesită funcția RU (treaptă neprelungită) care poate fi extinsă prin recepționarea
semnalului de declanșare de la schema de protecție aflată la capătul opus.
La defecte interne în zona de suprapunere a treptelor neprelungite văzute de la cele două
capete declanșarea este inițiată direct la ambele capete de către funcția RU a protecției de distanță.
Simultan sunt formate semnalele de declanșare pentru canalele de comunicație din cele două capete
ale liniei protejate.

58
 Fig.2.60 .Protecții de
distanță cu treapta
neprelungită
accelerate
Recepționarea
semnalului de
declanșare extinde
(accelerează) funcția
RU dincolo de capătul
opus. Extinderea nu
produce nici un fel de
influență deoarece
întreruptoarele deja au
primit impulsurile de
declanșare în treapta 1.
În cazul unui
defect intern apropiat
de unul din capetele
liniei, funcția RU de la acest capăt transmite declanșarea la întrerupătorul propriu și simultan un
semnal de declanșare pe canalul de comunicație către capătul opus.
Semnalul de declanșare recepționat la celălalt capăt, extinde funcția RU (treapta întâia) care
detectează defectul inițiind declanșarea de la cel de-al doilea întrerupător al liniei protejate.
Pentru defectele externe nici una din funcțiile RU nu lucrează , prin urmare nu se transmite
declanșare la nici unul din întreruptoarele aflate la cele două capete ale liniei protejate.
Aceste scheme sunt mai sigure decât cele ale protecțiilor de distanță neextinse deoarece
declanșarea nu este formată direct după recepționarea semnalului de declanșare primit dinspre
capătul opus.
Este însă mai „înceată” decât PUTT și POTT deoarece schema presupune așteptarea
prelungirii treptei întâia după recepționarea semnalului de declanșare transmis de la celălalt capăt prin
canalul de telecomunicație, după care urmează sesizarea defectului (în cazul că acesta este mai
apropiat de unul din capete) și în final inițierea declanșării. Așa cum s-a menționat înainte, schema
cere un releu special cu capacitate de extindere a zonei.
Aceste scheme pot folosi orice fel de mediu de comunicație care nu este afectat de perturbații
sau fenomene electrice ca de exemplu fulgerele și trăsnetele (loviturile de trăsnet).

2.13. Protecția cu relee numerice bazate pe microprocesor

2.13.1. Probleme generale privind protecțiile numerice
Cercetările privind realizarea unor protecții numerice industriale au demarat în anul 1971 la
American Electric Power Service Corporation și IBM.
La un an de la începerea cercetărilor a fost realizată prima stație electrică computerizată.
Într-o primă etapă, majoritatea specialiștilor au încercat să realizeze structuri centralizate, cu
un singur calculator de mare capacitate, care să cumuleze atât funcțiile automaticii de sistem cât și
funcțiile instalațiilor de protecție.
Apariția microprocesoarelor a făcut ca această concepție să fie schimbată.

59
 În prezent se realizează structuri de protecție cu microprocesor, dedicate fiecărui obiect din
sistemul electroenergetic.
Aceste structuri se pot găsi sub controlul nivelelor ierarhice superioare.
2.13.2. Avantajele utilizării tehnologiilor cu microprocesor la realizarea protecțiilor numerice
1. caracteristicile componentelor numerice sunt puțin sensibile la variații de temperatură, variații
ale tensiunii de alimentare și timp de exploatare (îmbătrânire);
2. performanțele componentelor numerice nu se modifică – datele stocate în memorie, în orice
zonă a acesteia, rămân neschimbate;
3. la proiectarea echipamentelor numerice de protecții sunt utilizate mai puține componente și
mai puține conexiuni în raport cu protecțiile analogice;
4. precizia rezultatelor oferite de structurile de calcul numerice poate crește mult dacă se
utilizează un număr mai mare de biți pe cuvânt în calculele aritmetice;
4. problemele de proiectare devin mult mai flexibile prin utilizarea software-ului adecvat;
5. dispozitivele numerice pot realiza simultan funcții aritmetice și logice în timpul controlului
procesului;
7. datele înregistrate de un dispozitiv numeric nu pot fi falsificate decât în condițiile scoaterii
din funcțiune a echipamentului.
6. posibilitatea modificării automate a parametrilor și reglajelor lor la schimbarea configurației
circuitului protejat sau a regimului de funcționare.
8. impedanța lor de intrare este foarte mare și deci necesită semnale de intrare de nivel energetic
foarte scăzut. Ca urmare datele de intrare pot fi furnizate prin intermediul unor traductoare
electronice instalate pe nivelele de înaltă și foarte înaltă tensiune. Nu mai este necesară
utilizarea transformatoarelor de curent și de tensiune clasice și se elimină regimurile
deformate și întârzierile pe care acestea le introduc pe calea de achiziție a datelor.
9. pot stoca și prelucra o cantitate mare de informații
10. Alt avantaj al releelor bazate pe microprocesor o constituie schimbarea unor părți din
caracteristicile releului (ex., pentru un releu maximal de curent, se poate alege caracteristica
cu timp definit inversă, foarte inversă, extrem de inversă, etc., printr-o apăsare a tastaturii).
2.13.3. Probleme fundamentale ale protecțiilor numerice
Introducerea releelor de protecție numerice a constituit o etapă distinctă în dezvoltarea
tehnologiei releelor.
Releele numerice introduc conversia analog–numerică (CAN) pentru toate semnalele
analogice măsurate.
Utilizează microprocesoare pentru implementarea algoritmilor protecției.
Utilizează anumite elemente de tehnică a numărării sau a altor tehnici cum este aceea a
transformatei discrete Fourier pentru implementarea algoritmilor.
Releele numerice utilizează un procesor specializat de semnal digital (DSP), ca suport
hardware de calcul, împreună cu instrumentele software asociate.
Semnalul analogic de intrare este convertit într-o reprezentare numerică și procesată conform
unui algoritm matematic corespunzător. Procesarea este coordonată de microprocesorul specializat,
optimizat pentru aplicațiile de prelucrarea semnalelor în timp real și cu o foarte mare putere de calcul.
2.13.4. Componentele de bază ale unui releu numeric
Microprocesorul (μP) - are capacitatea remarcabilă de a compara cu o viteză extrem de
mare valorile eșantioanelor semnalelor proporționale cu curenții și tensiunile, prelucrând datele în
vederea evaluării unui supracurent sau a unei distanțe electrice, identificând defectele apărute în
circuitele primare și asigurând totodată și funcții de autoverificare.

60
 Multiplexor (MUX), - care poate prelua succesiv eșantioane ale curenților și tensiunilor
care nu coincid în timp.
Circuit de eșantionare și reținere (memorare) (CEM), în limba engleză “sample and hold”
(S&H) - semnalele de intrare sunt eșantionate, “citite”, preluate pe rând, succesiv, iar valoarea fiecărui
eșantion este “reținută” (memorată), până la achiziționarea următorului eșantion al aceluiași semnal.
Convertorul analog – numeric (CAN) – convertește valorile eșantioanelor în semnale
numerice (semnale logice 0 sau 1 ) de obicei în cuvinte de 8 sau 16 biți, care sunt prezentate apoi
microprocesorului
Memoriile:
a) Memorii RAM
(Random Acces Memory)
– stochează datele
eșantionate și convertite
în vederea folosirii lor
ulterioare de către μP.
b) Memorii ROM
(Read Only Memory) sau,
mai ales, EPROM
(Erasable Programable
Read Only Memory) –
stochează datele pentru
prelucrate printr-un
algoritm și/sau
comparate în cadrul unui
program
c) Memoriile
NOVRAM (nonvolatile
RAM) sau EEPROM
(electrically EPROM) -
datele stocate în aceste
tipuri de memorii nu se
pierd când releul nu mai
este alimentat. Setările,
caracteristicile de
acționare ale releelor sunt
de obicei stocate aici.
d)
Fig. 2.61. Elementele componente ale unui releu numeric
Filtre analogice și/sau filtre antialias .
Fenomenul “alias” (engleză – “nume fals”) - mecanismul prin care o componentă de
frecvență mai ridicată suprapunându-se peste un semnal de frecvență mai joasă (frecvența
fundamentală) se manifestă ca un semnal util.
Element de izolare, limitare și scalare – transformă tensiunile secundare ale căror valori
sunt de ordinul zecilor de volți și curenți secundari care, la scurtcircuit pot avea valori de zeci de
amperi, în tensiuni cuprinse , de ex. între -10 V și + 10 V acceptate la intrarea circuitelor electronice.
Realizează izolarea galvanică a circuitelor de intrare ale releelor de circuitele secundare ale TC și
TT.

61
 2.13.4.1. Subsistemul de achiziție a semnalelor analogice
Elemente de izolare, limitare și scalare analogică
Izolarea electrică, - separarea printr-un transformator de tensiune auxiliar (TTA) sau printr-
un transformator de curent auxiliar (TCA), după caz, a circuitelor de intrare în releu în raport cu
sistemul.

Fig. 2.62. Elemente de izolare, limitare şi scalare pentru circuite de tensiune (a) şi de curenți (b)
- TTA primește tensiunea secundară a TT, îi reduce nivelul până la o valoare adecvată și realizează
izolarea electrică, iar
- TCA primește curentul secundar al TC, îl reduce la un nivel scăzut pe care îl transformă în
potențiometrul P într-o cădere de tensiune echivalentă.
Limitarea valorii semnalelor de intrare, realizată cu varistoare metal – oxid (MOV) montate
în circuitul de intrare al TTA sau de ieșire al TCA.
Protejează sistemul de achiziție a datelor de fenomene tranzitorii ale semnalelor de intrare.
Limitarea amplitudinii semnalelor sinusoidale, realizată cu diode Zenner (DZ) (fig. 2.63).

Fig. 2.63. Limitarea semnalelor alternative cu diode Zenner

Scalarea semnalului - semnalul de ieșire al elementului este redus din punctul de vedere al
amplitudinii între două limite, –Umax și +Umax, (de ex. –10V și +10V). Este realizată cu
potențiometrele P.
2.13.4.2. Filtre
Prezentare generală
Filtrele sunt cuadripoli care lasă să treacă cu o atenuare cât mai mică oscilațiile cuprinse într-
o anumită bandă de frecvență, numită bandă de trecere și atenuează cât mai mult oscilațiile din restul
benzii de frecvență, numită bandă de atenuare sau de oprire.
Filtrele sunt puse să lucreze între două rețele dintre care una este generatorul, iar cealaltă
sarcina. Filtrele permit transmiterea aproape uniformă a unei benzi relativ largi de frecvență și
introduc o atenuare mare în afara acestei benzi.
Un filtru ideal trebuie să aibă atenuare zero în banda de trecere și atenuare infinită în afara
aceste benzi, numită bandă de atenuare.
Frecvențele de trecere de la banda de trecere la cea de atenuare se numesc frecvente de tăiere
și se notează cu ωt (ft).

62
 În fig.2.64 este arătată curba de variație a funcției de transfer H  j  în funcție de
frecvență, pentru un filtru ideal. În realitate nu se pot realiza condiții ideale, deoarece nu se poate
obține o atenuare infinită în afara benzii de trecere, și nici o atenuare nulă în banda de trecere, datorită
pierderilor în elementele care formează filtrul.
Filtrele se împart după banda de
frecvență transmisă, în:
- filtre trece – jos (F.T.J), când
banda de frecvență transmisă este
cuprinsă între zero și o frecvență
limită superioară;
- filtre trece – sus (F.T.S), când
banda de frecvență transmisă este
cuprinsă între o frecvență limită
inferioară și o frecvență tinzând
către infinit;
Fig. 2.64 Caracteristica de amplitudine a unui filtru ideal trece - bandă
- filtre trece – bandă (F.T.B), când banda de frecvență transmisă este cuprinsă între două
frecvențe limită: una superioară și una inferioară.
- filtre oprește – bandă (F.O.B), când componentele de frecvențe cuprinse între o limită
inferioară și o limită superioară sunt atenuate, iar restul componentelor sunt transmise.
Filtre se clasifică :
- analogice
- digitale
Filtrele active analogice
Filtrele active analogice conțin tranzistoare sau amplificatoare integrate și circuite pasive
RC, RL sau RLC; componentele active asigură amplificarea semnalelor, iar rețelele pasive –
selectivitatea.
Avantajele folosirii amplificatoarelor integrate (AO, OTA, AN, CFA etc.) sau a structurilor
de amplificatoare:
- introduc un câștig (amplificare), astfel că semnalele nu sunt atenuate din cauza filtrării;
- prin impedanța mare/mică de intrare a amplificatoarelor, se asigură adaptarea cu sursa de
semnal (tensiune/curent), iar prin impedanța mică/mare de ieșire, se asigură adaptarea cu
sarcina (ieșire în tensiune/in curent), evitând deteriorarea caracteristicilor filtrului;
- pot fi reglate ușor pentru o gamă largă de frecvențe, fără modificarea formei răspunsului.

63
 Caracterizarea
comportării filtrelor active -
funcția de transfer
U o s 
(1) H s   ;
U i s 
I s 
H s   o
I i s 
Caracteristicile ideale
ale tipurilor de baza (modul –
frecventa: Hn(f)) – fig. 2.65.

Fig. 2.65 Caracteristicile ideale ale filtrelor

Caracteristicile
reale ale tipurilor de baza
(modul – frecventa: Hn(f))
– fig. 2.66

Fig. 2.66 Caracteristicile reale ale filtrelor

Filtrarea digitală
Filtrarea digitală este o metodă numerică (soft) de reducere a influenței zgomotului asupra
semnalelor utile, sau de eliminare sau extragere a unui semnal având o anumită frecvență dintr-un
semnal mai complex. Metoda poate fi aplicată asupra semnalelor eșantionate și memorate.
Utilizând un convertor analog - numeric la intrare și un alt convertor numeric – analog la
ieșire, filtrul poate fi folosit pentru prelucrarea semnalelor continue, după ce acestea au fost
eșantionate.
Ea se realizează prin însumarea ponderată (cu coeficienți reali sau complecși) a eșantioanelor
din orice moment de timp. Un filtru digital poate fi reprezentat ca un dispozitiv la intrarea căruia se
aplică o secvență de numere, x, iar la ieșirea lui se colectează tot o secvența de numere, y (fig.2.67).

64
 Fig. 2.67 Schema bloc a unui filtru digital
Frecvența de eșantionare, fs, a semnalului filtrat trebuie să respecte criteriul Nyquist, adică
să fie cel puțin egală cu dublul frecvenței celei mai mari dintre frecvențele semnalelor armonice
elementare care compun semnalul. Frecvența fs/2 a fost denumită frecvență Nyquist. Dacă intervalul
de timp dintre două eșantioane este Ts (Ts = 1/fs), atunci un semnal analogic de forma:

x(t) = A cos(ωt +Φ) (2.58)

după eșantionarea la intervale de timp Ts, devine un semnal discret care poate fi scris sub forma:

x(n) = A cos(ωnTs +Φ), n = 0, 1, 2, .... (2.59)

Eșantioanele x(n) vor reprezenta semnalele de intrare în filtrul digital, sub forma unui șir de
numere. Pentru realizarea filtrării digitale, cu aceste eșantioane se pot face însumări ponderate,
rezultând eșantioanele de ieșire, tot sub forma unui șir de numere, y(n).
Filtrele digitale prezintă în principal următoarele avantaje:
Flexibilitate. Caracteristicile filtrului digital pot fi schimbate ușor înscriind un nou set de
parametri. Astfel se pot realiza ușor filtre cu parametri în timp. De asemenea o singură structură de
filtru poate asigura mai multe funcțiuni în intervale de timp succesive, pe baza unui program generat
de o bază de timp.
Siguranță în funcționare sporită. Datorită utilizării componentelor digitale problemele de
toleranță și de siguranță în funcționare sunt cele caracteristice acestui domeniu. În domeniul
frecvențelor joase nu se folosesc componente pasive de dimensiuni mari cum necesită realizarea
filtrelor prin metodele clasice.
Modularitatea. Filtrele digitale pot fi realizate în structură modulară, folosind tehnica
integrării pe scară largă. Este astfel tehnic posibil de a organiza într-un singur circuit integrat, una sau
două secțiuni de filtru digital cu caracteristici programabile.
Fenomenul „alias”
Funcționarea protecției de distanță se bazează pe măsurarea impedanței prin raportarea
componentelor sinusoidale de regim staționar și frecvență de 50 Hz ale tensiunii și curentului. Filtrul
analogic necesar unei asemenea aplicații trebuie să păstreze unda sinusoidală de regim permanent și
să suprime toate celelalte componente: se recomandă utilizarea unui filtru trece jos de ordinul trei sau
cinci cu o frecvența de tăiere de 75 Hz. Se impune adoptarea unui element de eșantionare cu cel puțin
trei eșantioane pe ciclu, deci cu o frecvență de 150 Hz. Acest filtru reduce erorile datorate
fenomenului “alias”, iar practic se alege frecvența de eșantionare de cel puțin 200 Hz.
În funcționarea protecției diferențiale a transformatoarelor, o problemă particulară care
trebuie soluționată corect este cea a curentului de șoc de magnetizare. Acesta poate fi sesizat prin
monitorizarea nivelului armonicilor de ordin 2 sau 5 a curentului diferențial, ceea ce conduce la un
filtru analogic trece jos cu o frecvență de tăiere de 300 Hz. Întrucât informația utilă care trebuia
reconstituită din datele numerice se referă la unda fundamentală, armonica de ordin 2 sau 5, pentru
evitarea fenomenului “alias” se impune utilizarea unui element de eșantionare cu o frecvență de cel
puțin 600 Hz.

65
 Pentru a elucida mecanismul prin care se produce fenomenul alias, considerăm în fig. 2.68
un semnal sinusoidal fundamental peste care s-a suprapus o armonică de ordinul 5. În general fazorii
sunt utilizați pentru reprezentarea semnalelor sinusoidale de o anumită frecvență, dar acest concept
poate fi extins printr-o tehnică adecvată și pentru analizarea distorsionării unei unde sinusoidale de
către o anumită armonică. În cazul undei din fig. 2.68, extinderea constă în principal în considerarea
pe lângă fazorul care se rotește cu viteza
ke5j t
sin t + k sin5 t unghiulară ω a unui fazor adițional
corespunzător armonicii de ordinul 5,
care se rotește cu o viteză unghiulară
ejt
t
egală cu 5ω. Proiecția pe axa verticală a
t 0 t1 t2 t3 t4 punctului determinat de rotația
simultană a celor doi fazori generează
semnalul compus din unda
fundamentală și armonica a 5-a
reprezentat în figură:
Fig. 2.68. Reprezentarea fazorială a unei unde fundamentale şi a armonicii a 5-a
Efectele datorate fenomenului alias pot fi diminuate prin filtrarea componentelor de
frecvență superioară din semnalul de intrare, cu un filtru antialias.
2.13.4.3. Multiplexoare analogice.
Prezentare generală
Prin multiplexare are loc o concentrare a mai
multor date analogice care urmează să fie
transmise unui aceluiași element care trebuie să
le prelucreze succesiv.
Elementele de multiplexare, sau pe scurt,
Multiplexoarele (MUX), sunt dispozitive
electronice sau electromecanice cu mai multe
intrări și o singură ieșire. Un multiplexor joacă
rolul unui comutator mecanic rotativ (fig.2.69)
care lasă să treacă la ieșirea sa Y semnalul de pe
una dintre intrările de date
D2n-1,....D2, D1, D0.
Fig.2.69 Principiul de funcționare a unui multiplexor
Intrarea D i care va fi pusă în legătură cu ieșirea Y se alege în funcție de valorile unor borne
(intrări) numite de selecție și notate cu S n1 ,..., S 0 în figură. Cu alte cuvinte, este selectată o intrare
de date D i sau alta D j în funcție de valorile semnalelor de selecție S n1 ,...., S 0 . De exemplu,
dacă S n1 ,...., S 0 = 00...0, atunci comutatorul K este pe poziția D0 , adică se realizează conexiunea
D0  Y . Dacă S n1 ,...., S 0 = 00...01 atunci K este pus pe poziția D1 adică se realizează
conexiunea D1  Y , dacă S n1 ,...., S 0 = 00...010, atunci se realizează conexiunea D2  Y , și așa
mai departe. Dacă toate intrările de selecție se află în 1 logic ( S n1 ,...., S 0 =11...1) atunci
comutatorul K va fi pus pe poziția D n . Pe scurt, comutatorul K este un comutator comandat de
2 1

66
 n
intrările de selecție S n1 ,...., S 0 . Sunt posibile 2 combinații distincte ale valorilor intrărilor de
selecție, pentru că sunt n intrări de selecție și fiecare poate lua, independent de celelalte, valorile 0
sau 1, adică 2 valori.
Un multiplexor permite transmiterea pe o aceeași linie a mai multor semnale. Multiplexorul
realizează o conversie paralel – serie: datele care sosesc paralel pe intrările D n ,..., D1 și D0
2 1
sunt transformate în date seriale și se transmit rând pe rând pe un singur fir Y  . O transmitere
paralelă a datelor de pe intrările D i , cu toate că ar fi mai rapidă (fiindcă s-ar transmite toți biții în
n
același moment de timp, nu rând pe rând), ar necesita 2 fire. La recepție datele trebuie reansamblate
în formatul lor inițial (paralel), adică trebuie realizată o conversie serie – paralel.
Datorită funcției pe care o îndeplinește, multiplexorul se mai numește și selector de date.
Rolul multiplexorului constă în separarea în timp a semnalelor ce se transmit prin SII, astfel
să putem prelucra un număr mare de semnale cu un singur CAN.
Reprezentarea simbolică a multiplexoarelor
Așa cum s-a arătat mai sus multiplexorul static este un circuit electronic, realizat sub formă
de circuite integrate (fig. 2.70) realizat cu:
- n intrări de selecție (sau comandă): S n1 ,..., S1 și S 0
- 2 n intrări de date: D2n 1 ,..., D1 și D0
- o singură ieșire: Y
- o intrare de activare sau validare: E (Enable).
Cât timp intrarea E de activare a circuitului se află în 0 logic (adică este inactivă), ieșirea Y
se află într-o anumită stare (de obicei, 0 logic), precizată de producătorul circuitului în cataloagele
sale, indiferent de valorile intrărilor de selecție și a celor de date. Pe scurt, cât timp intrarea E este
inactivă, circuitul este de asemenea inactiv.
Intrări de date Dacă intrarea E
de activare a circuitului
se află în 1 logic (adică
. . ........ este activă), atunci
multiplexorul
funcționează în modul
Sn-1 următor: în funcție de
MUX 2n: 1 E valorile intrărilor de
Intrări selecție, ieșirea Y este
Intrarea de
de S0 conectată la o intrare sau
activare a
......

Y
circuitului alta.
Ieșirea

Fig. 2.70 Reprezentarea simbolică a unui multiplexor cu n intrări de selecție şi 2n intrări de date
Dacă S n 1 .....S1 S 0  00....00, atunci valoarea Y coincide cu valoarea intrării D0 ;
scriem acest fapt astfel: Y  D0 . Dacă S n1 .....S1 S 0  00....01, atunci Y  D1 , etc. Regula
generală este următoarea: ieșirea Y ia valoarea intrării Dk , unde k este egal cu:

67
 k  S n1 ....S1 S 0 2  S 0  S1  21  .....  S n1  2 n1
Deci, pentru a afla ce intrare de date se leagă la ieșirea Y, formăm numărul binar S n1 .....S 0
( S n 1 este bitul cel mai semnificativ), apoi convertim acest număr în baza 10. Valoarea obținută (un
număr cuprins între 0 și 2  1 ) ne dă numărul de ordine al intrării de date care va fi conectată la
n
ieșirea Y.
Exemplu. Să presupunem că circuitul este activ (E = 1) și că el are 4 borne de selecție:
S3 , S 2 , S1 , S0 . Prin urmare el va avea 2 4  16 intrări de date:
D15 ....D1 , D0 . Dacă S 3 S 2 S1 S 0  0100 atunci ieșirea Y va lua valoarea intrării
D4 , Y  D4 , pentru că 0100 2  2 2  410 . Dacă S 3 S 2 S1 S 0  0111 atunci Y  D7, pentru
că 01112  710 , etc.
Concluzionând, se poate spune că, dacă intrarea de validare E este activă dacă se află în 1
logic, adică
Intrări de date circuitul
funcționează ca un
multiplexor numai
dacă E este în 1
. . ..... logic. În caz
contrar, ieșirea Y
se află
necondiționat într-
Sn-1 o anumită stare,
Intrări MUX 2 : 1 n
E precizată de
de Intrarea de
constructor.
selecţie S0 activare a
În figura
Y circuitului
2.71 este
reprezentat un
multiplexor cu
Ieşirea intrare de validare
activă în zero
logic.
Fig. 2.71 Reprezentarea simbolică a unui multiplexor cu n intrări de selecție și 2n intrări de date
cu intrarea de activare în 0 logic.
Cerculețul de pe intrarea E semnifică operația de negare. Circuitul din figură va funcționa
efectiv ca un multiplexor când intrarea notată cu EN va fi egală cu 0 logic. Dacă EN  1 (adică
dacă circuitul este inactiv, sau nevalidat, sau, încă, blocat), ieșirea sa Y se va afla necondiționat într-
o anumită stare logică (de obicei D0 logic), precizată de constructor.
D1 D0
2 n 1 un multiplexor care scoate
În fig. 2.72 este reprezentat la ieșirea sa W complementarele
datelor de pe intrările D i . Prin urmare dacă este selectată intrarea Dk , atunci W  D k . Ca
întotdeauna, cerculețul de pe ieșirea multiplexorului semnifică operația de complementare. Un
asemenea multiplexor se mai numește multiplexor inversor.

68
 Intrări de date

. . ......

D2 n 1 D1 D0
Sn-1
Intrări de E
EN
MUX 2n: 1
selecţie Intrarea de
activare a
S0 Y circuitului

W
(Ieşirea)
Fig. 2.72 Reprezentarea simbolică a unui multiplexor cu n intrări de selecție şi 2n intrări de
date, care scoate la ieşirea sa W complementarele valorilor de pe intrările de date.
2.13.4.4. Elemente de demultiplexare (distribuitor de date)
Aspecte generale
Demultiplexorul este un circuit digital care realizează funcția inversă celei pe care o
îndeplinește multiplexorul.
Datele care sosesc pe o anumită linie de transmisie Y, trebuie distribuite pe o rețea de linii
paralele ( Q n ,....Q1, Q0 ). Această sarcină este realizată de un demultiplexor, un dispozitiv care
2 1
joacă rolul unui comutator rotativ distribuitor (fig.15).
Comutatorul K este pus pe o poziție sau alta în funcție de valorile bornelor de selecție
S n1 ,...., S1 și S 0 . Dacă S n1 ,...., S 0  00...0 , atunci comutatorul K realizează conexiunea
Y  Q0 ; prin aceasta, data sosită pe linia
Ieșiri de date
serială Y este distribuită pe ieșirea Q0 . Dacă
..........
S n1 ,...., S 0  00...1 , atunci se realizează
conexiunea Y  Q1 , etc
........ În general, dacă
S n1 ,...., S 0  a n1 ...a 0 , atunci
comutatorul este poziționat pe ieșirea Q k ,
unde k este valoarea zecimală a numărului
binar a k 1 ...a1 a 0 :
bornele de selecție K k  a 0  a1 21  ...  a k 1 2 k 1
(comutator rotativ)
Demultiplexorul realizează o
conversie serie-paralel. El se numește
Y (intrare) distribuitor de date.

Fig.2.73 Principiul de funcționare a unui demultiplexor. În funcție de valorile intrărilor de

selecție Sn-1,...S1 și S0, comutatorul K se poziționează pe o ieșire sau alta, lăsând să treacă pe
aceasta data prezentată pe intrarea Y.

69
 Reprezentarea simbolică a demultiplexoarelor
Un demultiplexor este un circuit electronic, realizat sub formă de circuite integrate (fig. 2.74)
realizat cu:
- n intrări de selecție (sau comandă): S n1 ,..., S1 și S 0
- 2 n ieșiri de date: Q2n 1 ,..., Q1 și Q0
- o intrare de activare sau validare E (Enable Input), care poate fi privită, ca intrarea
de date a multiplexorului.
Dispozitivul funcționează în felul următor: Dacă E  0 , adică dacă circuitul este inactiv,
n 1
atunci toate ieșirile sale Qi , i  0, 1,..., 2 , se află în starea 0 logic. Dacă E  1 , adică dacă
circuitul este validat (activat), atunci el funcționează ca un decodificator din binar în zecimal, cu
intrările de selecție S n1 ,..., S1 , S 0 ( S n 1 fiind cea mai semnificativă) și ieșirile Q n ,..., Q1 și
2 1
Q0 .
Dacă E  1 și S n1 ,..., S1 , S 0  00...0 atunci Q0  1 , iar toate celelalte ieșiri sunt în 0
logic. Dacă E 1 și
Ieşiri de date S n1 ,..., S1 , S 0  11...1 atunci
Q2n 1  1 , iar toate celelalte ieșiri
sunt în 0 logic. În general, dacă
E 1 și
S n1 ,..., S1 , S 0  a n1 ...a 0 atunci
DMUX 1:2n Qk  1 , în timp ce toate celelalte
..
……

Intrări
de ieșiri sunt în zero logic; aici k
E
reprezintă valoarea zecimală a
a) Y (Intrarea serială numărului binar de pe intrările de
de date) selecție
k  a 0  a1 21  ...  a n 1 2 n 1
Fig. 2.74. a) Reprezentarea simbolică a unui demultiplexor.
b) Tabelul de funcționare a demultiplexorului de la punctul a) în cazul când n=3 (trei intrări de
selecție). Un X trecut în dreptul unei intrări înseamnă că nu contează valoarea acelei intrări.
Intrări Ieșiri
E S2 S1 S0 Q7 Q6 Q5 Q4 Q3 Q2 Q1 Q0
0 X X X 0 0 0 0 0 0 0 0
1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1
1 0 0 1 0 0 0 0 0 0 1 0
1 0 1 0 0 0 0 0 0 1 0 0
1 0 1 1 0 0 0 0 1 0 0 0

70
 1 1 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0
1 1 0 1 0 0 1 0 0 0 0 0
1 1 1 0 0 1 0 0 0 0 0 0
1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0

DacăE  1 și S n1 ,..., S1 , S 0  00...0 atunci Q0  1 , iar toate celelalte ieșiri sunt în 0
logic. Dacă E  1 și S n 1 ,..., S1 , S 0  11...1 atunci Q n 1  1 , iar toate celelalte ieșiri sunt în 0
2
logic. În general, dacă E  1 și S n1 ,..., S1 , S 0  a n1 ...a 0 atunci Qk  1 , în timp ce toate
celelalte ieșiri sunt în zero logic; aici k reprezintă valoarea zecimală a numărului binar de pe intrările
de selecție

k  a 0  a1 21  ...  a n 1 2 n 1
Pentru îndeplinirea funcției de comutator distribuitor, linia serială de date, Y trebuie să fie
legată la intrarea de activare E
Dacă pe linia Y sosește un 0 logic, atunci toate ieșirile Qi se vor afla în 0 logic (circuitul
este inactiv). În particular, ieșirea selecționată de S n1 ,..., S1 , S 0 va fi în 0 logic, adică va fi egală
cu valoarea lui Y:
Qk  0  Y , k  ( S n1 ....S1 S 0 ) 2
Dacă pe intrarea de date Y sosește un 1 logic, atunci circuitul va fi activat (pentru că
E Y  1 ). Ieșirea Qk , și numai aceasta, se va afla acum în 1 logic.
Așadar
Qk  1  Y , k  ( S n1 ....S1 S 0 ) 2
În ambele cazuri (Y = 0 sau Y = 1) am obținut deci
Qk  Y , k  ( S n1 ....S1 S 0 ) 2
Cu alte cuvinte, în ambele cazuri, pe ieșirea selectată prin intermediul bornelor
S n1 ,..., S1 , S 0 se găsește valoarea de pe linia serială de date, Y.
În cazul unui demultiplexor a cărui intrare EN este activă în 0 logic și ieșirile sale sunt
complementare. În acest caz datele suferă două inversiuni, una la intrare, alta la ieșire, deci se vor
regăsi neschimbate la ieșire.
În concluzie, un demultiplexor este un decodificator (din binar în zecimal) prevăzut, în plus,
cu o intrare de activare. Dacă datele seriale sunt aplicate pe această intrare de activare, atunci
dispozitivul realizează funcția unui comutator rotativ distribuitor: datele care sosesc pe intrarea de
activare sunt distribuite pe ieșirile Qi .
2.13.4.5. Subsistemul de conversie
Circuitele de eșantionare și memorare.
Circuitele de eșantionare memorare - sunt destinate menținerii cât mai constante a valorii
semnalului de la intrarea CAN – ului, pe durata conversiei, în vederea realizării în bune condiții a
conversiei analog – numerice;

71
 Efectuarea conversiei analog – numerică durează un timp, funcție de caracteristicile
convertorului A/N folosit. În acest timp semnalul de la intrarea sa, se preferă să fie cât mai constant.
Rezultă astfel, necesitatea eșantionării semnalului analogic, în sensul valorii prelevate la un anumit
moment, pe durata conversiei la un nivel cât mai apropiat de valoarea sa din momentul respectiv.
Acest lucru îl realizează Circuitele de Eșantionare Memorare (S/H- Sample & Hold),
simbolizate ca în fig. 2.75a. Circuitul de eșantionare și memorare este un dispozitiv la intrarea căruia
se aplică un semnalul analogic primar Ui, iar la ieșire se obține semnalul corespunzător, Ue,
eșantionat, și cu o intrare de control S/H.
Schema de principiu a unui element de eșantionare și memorare prezentată în fig. 17b
conține comutatorul de eșantionare K cu două poziții (închis/deschis) în paralel cu un condensator de
memorare C.
După închiderea comutatorului K, comandat printr-un semnal, transmis din exterior, la borna
notată cu S/H, condensatorul de memorare C, se va încărca cu o tensiune apropiată de tensiunea Ui,
de la intrarea sa.
După deschiderea comutatorului K, capacitatea de memorare C, rămâne încărcată pe
intervalul în care comutatorul este deschis, adică până în momentul preluării următorului eșantion.
Cele două rezistențe din circuit trebuie să îndeplinească condițiile: R1 → 0 și R2 → ∞.
Încărcarea/descărcarea se va face cu o constantă de timp, T dependentă de capacitatea și
rezistențele din circuit:
S/H
𝑇 = (𝑅1 + 𝑅𝑘𝑖 ) 𝐶
Ui SAMPLE Ue R1 K R2
& HOLD unde R1 și Rki reprezintă
Ui C Ue rezistența sursei de semnal
S/H și respectiv rezistența în
a) b) stare închis, a
comutatorului K.
Fig. 2.75. Schema simplificată a CEM: a) simbolul; b) schema de principiu
În fig. 2.76.a a fost reprezentată
Ui dinamica achiziționării informației
Ui
Ue Eroare Eroare eșantionate prin modul de variație a
Ui semnalelor de intrare Ui și de ieșire Ue ale
CEM, iar în fig. 2.76.b s-a indicat starea
Ui Ue
Ue contactului de eșantionare.
Ue Fig.2.76. Semnalele de intrare și ieșire ale
CEM (a) și starea comutatorului de
ti td eșantionare (b)
t
t1 t2 t3 t4 Până în momentul t1 funcționarea a
(a)
avut loc în regim de memorare. În acest
moment se închide contactul K al CEM
Comandă comandat prin aceeași bornă, S/H și de
Memorar contact Memorar acum până în momentul t2 are loc încărcarea
e eşantionare e t capacității până la valoarea instantanee a
t1 semnalului de intrare Ui. Tensiunea pe
t3 (b) condensatorul C prelevată se păstrează cu o
rată de pierdere determinată de rezistența dielectricului condensatorului, a comutatorului K în stare
deschis, și a elementului din aval de circuitul de eșantionare și memorare.

72
 Acest interval notat cu ti se mai numește și timp de achiziție. În intervalul dintre momentele
t2 și t3 tensiunea Ue la care se încarcă condensatorul urmărește tensiunea de intrare Ui. Din momentul
t3 în care se transmite comanda de deschidere a comutatorului și până în momentul t4 (numit interval
de deschidere, notat cu td al deschiderii efective a acestuia continuă funcționarea circuitului în regim
de urmărire, ceea ce conduce la un prim tip de eroare în funcționarea circuitului.
Un al doilea tip de eroare se datorează descărcării capacității de memorare prin rezistența R2
de valoare reală finită. Valorile tipice ale timpului de achiziție și ale timpului de deschidere sunt de
5, respectiv 0,005 microsecunde.
În consecință, în funcționarea circuitului de eșantionare și memorare (S&H) se disting două
regimuri:
- eșantionare (urmărire) cu K închis, în care are loc încărcarea condensatorului C la o valoare
apropiată de tensiunea Ui. Practic se prelevează o valoare (un eșantion) a semnalului analogic de
intrare, Ui.
- memorare (reținere), cu K deschis precizat printr-o comandă externă S/H, cînd tensiunea
prelevată anterior este păstrată cât mai constantă la bornele condensatorului de memorare.
Schema practică
O astfel de schemă, fig. 2.77, conține un amplificator operațional de intrare, A1, cu
rezistență internă de ieșire mică, pentru a asigura o constantă de timp la încărcarea condensatorului
Cm cât mai mică, un amplificator operațional, A2, de ieșire, cu rezistență de intrare mare astfel încât
să se micșoreze pierderea de tensiune de la bornele condensatorului în faza de memorare. Coeficienții
de amplificare sunt de obicei unitari, deși la A1 se poate adopta și coeficienți neunitari, pentru
adaptarea nivelului semnalului.

- E
- K A
I A1 +2 U
+ e
Ui C
S/H m
Fig. 2.77. Schema practică a unui circuit de eșantionare și memorare
Comutatorul K, realizat practic cu un MOSFET (Tranzistor cu efect de câmp MOS), se va
închide (conduce) la aplicarea pe baza sa, borna S/H, a unui potențial pozitiv și va fi deschis (blocat)
în rest. Comutatorul K, poate fi realizat însă și cu o poartă CMOS, de transmisie sau cu un tranzistor
bipolar.
În poziția închis a comutatorului K (tranzistorul conduce) semnalul de la intrarea I este
amplificat de A1, încarcă condensatorul Cm, apoi este repetat de A2 și se regăsește la ieșirea E. Aceasta
înseamnă că de fapt ieșirea circuitului realizează o urmărire a semnalului de la intrare. În momentul
comutării, se întrerupe sursa care încarcă condensatorul Cm, astfel încât acesta va avea o tensiune
dependentă de valoarea tensiunii din momentul deschiderii comutatorului. Mărimea de ieșire a
circuitului va repeta această tensiune pe o durată relativ lungă, până când se va închide din nou
comutatorul. Dacă starea închisă a comutatorului durează un timp foarte scurt, semnalul preluat și
memorat de condensator reprezintă valoarea eșantionului din semnalul de măsurat.
2.13.4.6. Convertoare analog – numerice (CAN).
Aspecte generale
Convertorul analog – numeric este un circuit care transformă o mărime cu variație analogică
aplicată la intrare, într-o mărime numerică W1W2...Wn-1Wn la ieșire.

73
 Schema bloc a unui convertor analogic – numeric este arătată în fig.2.78, unde Ua este
tensiunea de intrare analogică și W este ordinea de ieșire numerică.
Pentru simplitate este arătat un convertor cu un cuvânt de 4 biți dând o ordine de ieșire
W3W2W1W0.
Ieșiri
numerice3
W3(2 )
Intrare Convertor W2(22)
analogică
Ua A/N W1(21)
W0(20)

Fig. 2.78 Schema bloc a convertorului analog - digital

Deși scopul lor este de a transforma o mărime analogică într-una numerică, convertoarele
analog-numerice sunt realizate pe baza unor soluții principiale extrem de diverse, fiecare dintre
acestea prezentând atât avantaje, cât și dezavantaje. Alegerea unui anumit tip de convertor analog-
numeric, se face în funcție de cerințele aplicației, urmărind obținerea performanțelor dorite cu efort
material minim.
În domeniul dispozitivelor electronice numerice integrate au fost dezvoltate multe metode
pentru conversia semnalelor analogice în forma numerică, cele mai utilizate fiind:
- convertoare A/N cu comparare de tip paralel – rapide, (timp de conversie de ordinul
zecilor sau sutelor de nanosecunde), însă scumpe și de precizie redusă,
- convertoare A/N cu aproximare succesivă – având performanțe de viteză și precizie
intermediare (timp de conversie 10 – 1000 microsecunde),
- convertoare A/N cu contor binar – ieftin, precizie medie, însă lent;
- convertoare A/N cu integrare – de precizie ridicată, însă lent (timp de conversie până la
câteva zeci de milisecunde).
Tipuri constructive de convertoare A/N
Convertor A/N cu comparare de tip paralel
Tehnica de conversie utilizată la acest tip de convertor constă în comparația simultană a
semnalului de intrare cu nivele de referință echidistante. Diferența între aceste nivele este egală cu
pasul de cuantizare. În urma comparării se stabilește numărul intervalului care conține semnalul de
intrare. Acest număr exprimat în binar va fi rezultatul conversiei. În fig. 2.79 este reprezentată schema
de principiu a unui astfel de convertor, având la ieșire un cod numeric de 3 biți. Tensiunea de referință
U R egală cu limita maximă a tensiunii de intrare U max , este divizată în 23  8 tensiuni egale, cu
o rețea de 8 rezistențe R egale înseriate. La intrările celor 7 comparatoare se aplică tensiunea de
U R 2U R 7U R
măsurat ui și tensiunile de comparație , , ..... . Toate comparatoarele la care u i
8 8 8
este mai mare decât tensiunea de referință vor avea starea 1, iar celelalte starea 0. De exemplu, dacă
3U R 4U R
 ui  , comparatoarele 1,2,3 au ieșirea “1”, iar celelalte pe “0”. Astfel, la ieșirea
8 8
ansamblului de divizare-comparare se obține un șir de stări logice 0000111, care reprezintă raportul
ui
.
UR

74
 Un convertor având la ieșire un cod numeric de n biti, va avea 2 n rezistențe înseriate și
2 n  1 comparatoare. Trecerea de la acest cod (numai în unele lucrări de specialitate “cod
termometru” datorită asemănării cu scala unui termometru cu mercur) la codul binar natural sau la
codul Gray se face cu ajutorul unui codificator, care cuprinde circuite logice combinaționale sau o
memorie ROM. Corespondența dintre codul numeric de la intrarea codificatorului și codul binar de
la ieșire se dă în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Codul numeric la intrare Codul binar natural la ieșire

0000000 000
0000001 001
0000011 010
0000111 011
0001111 100
0011111 101
0111111 110
1111111 111

Astfel, pentru codul 0000111 aplicat

la intrare, apare la ieșire 011, care corespunde
numărului zecimal 3. Acest număr multiplicat
U max
cu pasul de cuantizare ne dă valoarea
2n
tensiunii aplicate la intrare (cu o anumită
eroare, definită mai jos. Unele convertoare de
acest tip au la ieșire un registru tampon (latch)
pentru memorarea temporară a codului
numeric de la ieșire. Acest tip de convertor
este cel mai rapid, toate comparările
executându-se simultan, astfel încât timpul de
conversie este determinat de timpul de
răspuns al unui comparator, plus întârzierea
datorată logicii de codificare binară. Folosirea
unor circuite integrate de tip ECL sau TTL
Schottky permite obținerea unor durate de
conversie de zeci de nanosecunde.
Principalul neajuns al acestor
convertoare este volumul mare de elemente
componente. O schemă de acest tip pentru un
cod binar la ieșire de n  12 biți cuprinde
2 n  1  4095 comparatoare, 2 n  4096
rezistențe și un număr foarte mare de porți
logice. Ele se realizează sub formă integrată
în tehnică LSI sau VLSI.
Fig. 2.79 Schema de principiu a unui convertor cu iesire pe 3 biti

75
 Principalele caracteristici funcționale ale convertorului sunt:
- rezoluția;
- caracteristica de transfer;
- timpul de conversie;
- eroarea de cuantizare;
- precizia;
- tensiunea de intrare;
- codul de ieșire.
Prin rezoluție se înțelege cea mai mică variație a tensiunii de intrare necesară pentru a
U max
schimba două coduri numerice consecutive la ieșire. Rezoluția convertorului este , unde
2
2
U max este limita maximă a tensiunii de intrare, iar n – numărul de biți ai codului numeric de la
ieșirea convertorului. Uneori rezoluția se exprimă printr-un număr de biți ai codului numeric la ieșirea
convertorului. Se spune, deci că rezoluția este de 8 biți, 10 biți, 12 biți, etc...

2.13.4.7. Subsistemul releu numeric

Microprocesoare.
Un microprocesor este un circuit integrat pe scară largă (LSI – Large Scale Integration)
complex, capabil să efectueze operații aritmetice și logice în paralel sub controlul unui program.
Noțiunea LSI se referă la integrarea pe scară largă, prin care mai multe mii sau zeci de mii
de componente electronice elementare (tranzistoare, diode, rezistențe, capacități) sunt implantate în
cadrul procesului tehnologic de fabricație pe o singură pastilă de siliciu (cip).
Conform definiției, un microprocesor nu reprezintă un calculator, ci numai o parte a sa,
încorporând în general dispozitivul aritmetic și dispozitivul de comandă. Pentru a realiza un calculator
sau în general un microsistem de calcul, calculator de proces sau protecție digitală/numerică, este
necesar ca pe lângă microprocesor să fie reunite și alte elemente cum sunt memoriile, circuite de
interfață etc.
Arhitectura standard a unui microprocesor, reprezentată prin forma sa cea mai simplă în fig.
2.80, cuprinde următoarele blocuri funcționale interconectate:
– unitatea aritmetică și logică, prescurtat ALU (Arithmetic – Logic Unit);
– registre;
– unitatea de comandă și control.
Fiecare microprocesor este caracterizat prin lungimea în biți a cuvântului de informație.
Această caracteristică determină dimensiunea registrelor interne și capacitatea magistralelor. În
exemplul considerat s-a presupus un microprocesor tipic de 16 biți, ceea ce relevă posibilitatea
efectuării transferului intern în paralel pe o magistrală de 16 biți.

76
 Magistrală date (16 biţi)

Magistrală internă (16 biţi)

ALU

Registre MX Acumulator
pentru Registrul R0
păstrarea
datelor Registrul R1

CY
S
Registrul index
Registre cu Z
destinaţie Reţea de
Indicator de stivă
specială AC circuite
Numărător adrese logice
P

Unitatea de
Magistrală adrese
comandă şi
(32 biţi)
control

Magistrală control

Fig. 2.80. Arhitectura internă standard a unui microprocesor

În fig. 2.81 a fost prezentat principiul constructiv al unui procesor de semnal.

Bus de adrese (comenzi)

Controler (CONT)

Procesor de Multiplicator Unitate

Memorie RAM

instrucțiuni MUX aritmetică –

MI logică (UAL)

Memorie MI
permanentă Registru
(ROM) (ACCU)

MUX

Bus de date (valori de semnal)

Linii de date (16 Bit)
Linii de comandă
Fig. 2.81. Principiul constructiv al unui procesor de semnal.

77
 Relee numerice.
Alarmă,
evenimente, Valoarea Codul UCP, Setarea datelor şi Arhitectura tipică a
defecte, actuală a setarea parametrilor, unui releu numeric
mentenanță, tuturor datelor, baze limbaje şi cod precum și fluxul intern
înregistrări setărilor de date software
de informații sunt
prezentate în fig.2.82.
SRAM EEPROM SRAM EPROM Aceasta conține unul
sau mai multe
procesoare de semnal
Panou frontal LCD
digital notate în figură
UCP cu CPU (unitate
LEDs Placă procesor principal
centrală de procesare),
Matrice logică
Semnal de diferite tipuri de
Placă programabilă
sincronizare
sincronizare memorii, intrări/ieșiri
Fibre optice (opțional) FPGA SRAM digitale și analogice,
Date de surse de alimentare etc.
CPU
sincronizare Dacă releul conține
Placă coprocesor mai multe procesoare,
Alimentări, ieșiri stări Bus date seriale
se obișnuiește ca unul
relee Valori de intrare digitale
dintre ele să fie dedicat
executării algoritmilor
Intrări digitale
(8 or 16)
contacte

protecției, celorlalte
izolate
Intrări
Ieșiri

optic
relee

Placă relee ADC revenindu-le

Placă de
intrare responsabilitatea
implementării logicii
Semnale de intrare
Ieșiri contacte analogice
asociate și interfeței
releu Placă Placă om – mașină.
surse transformatoare Fig. 2.82. Modulele
unui releu numeric și
Alimentare Controlor Câmp Port Intrări curenți și
fluxul informației.
secvențe tensiuni comunicație tensiuni

Releul numeric a cărui structură modulară este prezentată în fig.24 conține două unități
centrale de procesare (CPU). Una dintre acestea este montată pe o placă a procesorului principal
împreună cu memorii de tip SRAM (Static Read Only Memory), EEPROM și EPROM care
îndeplinesc funcțiile:
– un grup de memorii SRAM are funcții de alarmare, evenimente, defecte, mentenanță
și înregistrări;
– memorii EEPROM care au rolul de menținere a valorilor tuturor setărilor;
– memorii SRAM pentru datele și codurile unității centrale de procesare și pentru setarea
bazei de date;
– memorii ultrarapide EPROM pentru datele privind defectele și codul software al
textului limbajului parametrilor.
Pe aceeași placă sunt panouri LCD, led-uri, porturi de lucru, de testare paralelă.
Cealaltă placă, numită a coprocesorului conține, în afară de unitatea centrală de procesare,
următoarele elemente:
– memorii SRAM pentru codul și datele unității centrale de procesare;
– matrice logică de programabilă.

78
 Alte elemente componente ale releului sunt următoarele: bloc de elaborare a semnalului de
sincronizare în timp, placă de relee, placă de intrări, placa transformatoarelor pentru curenți și
tensiuni, cu 6 sau 8 intrări, placa surselor de alimentare, care furnizează trei tensiuni continui distincte.

3. Protecția transformatoarelor electrice

3.1. Generalități
Transformatoarele trebuie echipate cu protecții împotriva defectelor interioare și a
regimurilor anormale de funcționare, cauzate de defecte exterioare din rețea.
Defectele interioare ale transformatoarelor sunt: scurtcircuitele polifazate în înfășurări și la
borne, scurtcircuitele între spirele aceleași faze și atingerile la masă ale înfășurării sau ale bornelor;
la transformatoarele care au punctul neutru legat direct la pământ, atingerea la masă a unei faze
reprezintă un scurtcircuit monofazat.
Curenții de scurtcircuit în înfășurările transformatorului se repartizează în funcție de locul
scurtcircuitului (în înfășurarea primară sau în cea secundară), de felul scurtcircuitului și de clasa de
conexiuni a transformatorului.
Regimurile anormale care perturbă cel mai des funcționarea unui transformator sunt
supracurenții. Aceștia sunt provocați de scurtcircuite exterioare sau de suprasarcini, care pot avea
diferite cauze: autopornirea motoarelor, deconectarea unui transformator care funcționa în paralel,
conectarea automată a unor receptoare suplimentare (prin AAR), pendulările, etc.
Contra scurtcircuitelor interne sau la borne, transformatorul trebuie echipat cu protecții care
să acționeze sigur și cât mai rapid (protecții de gaze, diferențială, cu tăiere de curent, etc.) comandând
declanșarea tuturor întreruptoarelor transformatorului.
În general, zona protejată este cuprinsă între întrerupătoarele care leagă transformatorul sau
autotransformatorul de sistem, incluzând și conductoarele de legătură spre barele colectoare.
Transformatoarele și autotransformatoarele se prevăd cu următoarele tipuri de protecții:
 protecția cu relee de gaze, împotriva scăderii nivelului uleiului și degajării de gaze provocate
de defecte interioare. Se protejează prin protecții de gaze toate transformatoarele cu ulei cu
puteri S  1000 KVA;
 protecția diferențială longitudinală, împotriva defectelor ce apar ca urmare a scurtcircuitelor
interne și la bornele transformatorului, ca o completare a protecției de gaze (în cazul
transformatoarelor de putere aparentă S  6,3 MVA sau cu puteri S  6,3 MVA dar lucrând
în paralel, în scopul deconectării selective a transformatorului defect);
 protecție simplă maximală de curent numită și protecția Chevalier (sau protecția de cuvă),
împotriva defectelor interne însoțite de puneri la pământ;
 protecția maximală de curent temporizată cu sau fără blocaj de tensiune minimă, și protecția
de distanță, împotriva supracurenților provocați de scurtcircuite polifazate exterioare.
Protecțiile de distanță se prevăd la transformatoare având tensiunea U  220 kV.
 protecții maximale de curent sau de tensiune homopolare temporizate, împotriva
scurtcircuitelor exterioare cu punere la pământ;
 protecție maximală de curent fără blocaj de tensiune minimă temporizată, împotriva
suprasarcinilor. Această protecție se execută pentru a comanda semnalizarea și se prevede
de obicei pe o singură fază;
 protecția împotriva supratemperaturii se prevede, la transformatoarele cu putere aparentă S
 10 MVA, și comandă numai semnalizarea.
Protecția care acționează la defecte interioare și exterioare se execută pentru a comanda
declanșarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului, cu sensibilitate cât mai mare și cu acțiune cât

79
mai rapidă, prin aceasta reducându-se proporțiile defectării transformatorului și asigurându-se o
funcționare stabilă a sistemului în caz de scurtcircuit.

3.2. Protecția cu relee de gaze a transformatoarelor de putere

Protecția cu relee de gaze (Buchholtz) folosită contra defectelor interne, se aplicată numai
la transformatoare cu ulei și cu conservator de ulei, ea acționând numai în cazul defectelor din
interiorul cuvei. Arcul electric sau căldura dezvoltată de scurtcircuitul din interiorul cuvei are ca
urmare descompunerea uleiului și a materialelor
organice ale pieselor izolante și formarea de gaze.
Acestea fiind mai ușoare decât uleiul, se ridică spre
conservator. În cazul defectelor mai grave, formarea
gazelor poate fi atât de violentă, încât presiunea
interioară care ia naștere poate imprima și uleiului o
deplasare spre conservator.
Releul de gaze este format dintr-un mic
rezervor prevăzut pe două laturi opuse cu orificii pentru
racordarea la conducta de ulei. În interiorul
rezervorului este un flotor (plutitor) sau două flotoare
(după tipul releului). Flotoarele sunt piese mobile aflate
în circuitul de ulei, de care sunt fixate contactele de
forma unor întreruptoare basculante cu mercur,
capsulate.

Fig. 3.1. Releu de gaze cu două flotoare

Fig. 3.2. Releu de gaze cu două flotoare

În fig.3.1 și 3.2 este reprezentat un releu cu două flotoare (F1 și F2) și cu contacte realizate
prin intermediul unui întreruptor cu mercur. Fiecare flotor poate oscila în jurul unui ax.

80
 În regim normal releul este plin cu ulei și ambele plutitoare se găsesc în pozițiile superioare,
contactele cu mercur fiind deschise.
În stadiul incipient al unor defecte în transformator are loc o degajare lentă de gaze, acesta
se ridică spre suprafața uleiului din conservator și trecând prin releu se adună la partea superioară a
acestuia, provocând coborârea nivelului uleiului din releu. Ca urmare coboară și flotorul F1, se
schimbă poziția întrerupătorului cu mercur și mercurul închide contactele , stabilind un circuit de
semnalizare la bornele a1- a2.
La defecte grave în transformator, degajarea de gaze este violentă, amestecul de gaze cu ulei
trece cu viteză prin releu, lovind flotorul F2 aflat chiar în fața orificiului de intrare și provocând rotirea
acestuia în jurul axului său și antrenând și întrerupătorul basculant cu mercur. Mercurul stabilește
contactul b1-b2 care închide circuitul bobinei unui releu intermediar RI2 pentru declanșarea
întrerupătoarelor transformatorului (fig. 3.3).
Schema din fig. 3.3 este prevăzută cu autoreținerea releului de ieșire RI2, pentru asigurarea
unui impuls prelungit de declanșare și deblocarea manuală prin butonul B, după lichidarea defectului
în transformator.
Avantajele importante ale protecției de gaze sunt: simplitatea, sensibilitatea, rapiditatea în
cazul defectelor grave, comanda semnalizării sau a declanșării în funcție de caracterul defectelor.
Protecția de gaze este cea mai sensibilă dintre protecțiile transformatorului în cazul scurtcircuitelor
între spire.

Semnal
+
+ Declanșare
+ +
+

1 RI 2
B
S DD
RB-5 -

Semnal

Fig. 3.3 Schema de declanșare prin protecție de gaze

3.3. Protecția diferențială longitudinală
3.3.1. Principiul de realizare
Protecția diferențială longitudinală a transformatorului electric este utilizată pe scară largă, ca
o completare a protecției de gaze, împotriva scurtcircuitelor interne și la bornele transformatorului.
Se aplică la toate transformatoarele cu puteri S  6,3 MVA, cât și la transformatoarele de puteri mai
mici care funcționează în paralel, cu scopul deconectării selective a transformatorului avariat. Ea
comandă deconectarea tuturor întreruptoarelor transformatorului.
Principiul ei de funcționare constă în compararea valorilor și sensurilor curenților acelorași
faze din cele două sau trei înfășurări al transformatorului protejat.
Ca rezultat al declanșării rapide cu selectivitate absolută ea este considerată ca fiind o protecție
principală (de bază) a transformatorului.

81
 Transformatorul trebuie să aibă instalate pe fiecare fază a tuturor înfășurărilor sale, TC- uri.
Zona protejată este în mod clar definită de poziționarea transformatoarelor de curent (TC).
Funcția de protecție de rezervă pentru defecte externe trebuie prin urmare să fie implementată
întotdeauna cu o protecție gradată în timp (temporizată), (maximală de curent, sau protecție de
distanță).
Protecția diferențială - schema de principiu. Protecția diferențială calculează suma tuturor
curenților care intră și ies din obiectul protejat. Această sumă de curenți (atât în regim normal de
funcționare cât și în caz de defecte extern) întotdeauna trebuie să fie egală cu zero (legea curenților
lui Kirchhoff) dacă în obiectul protejat nu există defect.

În cazul defectelor interne, curentul prin releu este egal cu suma id = i1 + i2.
Dacă id > ip (ip – fiind curentul de pornire al releului), releul diferențial acționează și
comandă declanșarea transformatorului.

3.3.2. Protecția diferențială – particularități în funcționare

In cazul transformatoarelor (autotransformatoarelor), protecția diferențială longitudinală
prezintă anumite particularități:
- compensarea inegalității curenților de la capetele zonei protejate,
- compensarea defazajului curenților,
- compensarea curenților de dezechilibru,
- desensibilizarea protecției în raport cu curentul de șoc de magnetizare.

82
 3.3.2.1. Compensarea inegalității curenților primari de la capetele zonei protejate.
Pentru ca protecția să nu acționeze în regim normal de funcționare este necesar ca curenții
secundari de la cele două capete ale zonei protejate să fie egali.

Ip1 Ip2
nTC2
igu

Is1 Is2

Fig. 3.4 Schema de principiu a protecției diferențiale a transformatorului

În acest scop, rapoartele de transformare nTC1 și nTC2 ale celor două grupuri de
transformatoare de curent (fig.3.4) trebuie alese astfel încât să se obțină
I p1 I p2
I s1   Is2  (3.1)
nTC1 nTC 2
unde:
Ip1, Ip2 sunt curenții primari;
Is1, Is2 sunt curenții secundari,
Rezultă astfel:
nTC 2 I p 2
 (3.2)
nTC1 I p1
I p2
N (3.3)
I p1
Cum însă
nTC 2
N (3.4)
nTC1
(N fiind raportul de transformare al transformatorului protejat) rezultă condiția
Condiția (2.4) nu poate fi întotdeauna realizată, întrucât pentru transformatoarele de curent
și pentru transformatorul protejat nu dispunem decât de valori standardizate ale rapoartelor de
transformare. După alegerea TC, se verifică diferența curenților secundari:
 Dacă este îndeplinită condiția:
I s1  I s 2  0,05I s 2 (3.5)
nu se adoptă nici o soluție de egalizare a curenților secundari. Componenta curentului de dezechilibru
determinată de inegalitatea curenților secundari se va considera în relația de calcul a curentului de
dezechilibru al protecției diferențiale.
 Dacă
I s1  I s 2  0,05I s 2 (3.6)
se folosesc metode de egalizare, iar în calculul curentului de dezechilibru nu se consideră componenta
datorită inegalității curenților secundari.
Astfel de metode de egalizare sunt:

83
 - introducerea unor transformatoare (autotransformatoare) de egalizare în schema protecției
diferențiale;
- utilizarea în acest scop a bobinelor de egalizare ale transformatoarelor cu saturație rapidă (TSR)
sau ale releelor speciale, cu bobine de frânare, tip RDS.
Egalizarea curenților prin introducerea autotransformatoarelor de egalizare (AT)
Autotransformatorul are mai multe borne, pentru a se asigura o valoare cât mai apropiată a
curentului I’s2 (după autotransformator) de cea a curentului Is1 astfel încât curentul prin releu să aibă
o valoare cât mai apropiată de zero. Se folosește borna căreia îi corespunde pentru raportul de
transformate al AT valoarea cea mai apropiată de nAT = Is1/Is2 (fig. 3.5).

Fig. 3.5. Schema de principiu monofilară a protecției diferențiale cu autotransformatoare

de egalizare
Egalizarea curenților prin introducerea bobinelor de egalizare ale transformatoarelor cu
saturație rapidă (TSR)
În fig.3.6 este reprezentată pentru o singură fază schema unui TSR cu o bobină de egalizare,
care asigură compensarea fluxului creat de circulația diferenței curenților secundari Is1 – Is2 prin
bobina de lucru Wl.
Dacă va fi asigurată condiția
Weg I s 2  Wl I s1  I s 2  (3.7)

în care Wl, Weg reprezintă numărul de spire al bobinei de lucru, respectiv de egalizare atunci când
fluxurile create de miezul TSR de bobinele de lucru și egalizare vor fi egale și în opoziție, fluxul
rezultant va fi nul și în bobina secundară Ws a TSR nu se va induce t.e.m., deci curentul prin releu va
fi nul, deși Is1  Is2.
Ip2 Fig. 3.6. Schema de principiu a
Ip1 nTC1 nTC2 protecției diferențiale a unui
transformator realizat cu TSR
I I
TSR Weg  s1 s 2 Wl (3.8)
Is Is I s2
1 We2I
g
Din relația anterioară
rezultă numărul necesar de spire al
bobinei de egalizare (care are mai
Ws
multe borne)
W Transformatoarele cu
l saturație rapidă (TSR) se
Is1 – Is2
intercalează între circuitul

84
diferențial și releu, iar curba de magnetizare a miezului lor prezintă cotul de saturație la valori mici
ale curentului.
3.3.2.2. Compensarea defazajului curenților
Există patru tipuri de bază de conexiuni ale unui transformator trifazat, și anume Y-Y, Y-Δ,
Δ -Y și Δ- Δ.
Transformatoarele Y-Δ și Δ -Y introduce anumite defazaje între tensiunile și curenții de pe
partea primară și partea secundară.

Fig.3.7. Conexiunea stea – triunghi a unui transformator de putere

Aceste defazaje trebuie să fie luate în considerare cu atenție în timp ce se aplică o protecție
diferențială.
Exemplu la transformatoarele cu conexiunea stea-triunghi (fig.3.7 ) curenții Ip1 și Ip2 ai celor
două înfășurări, au unghiuri de fază diferite, între acești curenți primari existând un defazaj de 300
sau multiplu de 300.
Înfășurările pe partea conectată în stea
conduc curenții de linie IA, IB, IC, în timp ce
înfășurările pe partea conectată în triunghi
conduc curenții de fază a căror amplitudine
sunt:

(3.9)
Fiecare curent de linie pe partea
conectată în triunghi este suma fazorială a doi
curenți de fază. Deci, există un defazaj de 300
între curenții de linie de pe cele două părți stea-
triunghi ale transformatorului de putere.

Fig. 3.8. Diagrama fazorială prezentând defazajul de 30 gr. între curenții de linie pe cele două
părți Y-Δ a unui transformator

85
 Dacă acest defazaj s-ar păstra și
între curenții secundari de la cele două
capete ale circuitelor diferențiale, prin
relee ar circula - în regim normal de
funcționare – un curent de dezechilibru
(considerându-se Ip1 = Ip2 )
Ir = /Isl - Isll/ = 2 Isl sin 150(3.10)
care ar avea ca efect acționarea greșită a
protecției.
Din această cauză, este necesară
compensarea defazajului curenților
primari, astfel încât curenții secundari să
fie în fază.
Compensarea se realizează
conectând secundarele celor două grupuri
de TC în mod diferit: la un grup
secundarele se conectează în stea , iar la
celălalt grup în triunghi, cu aceeași
schemă de conexiuni ca și a triunghiului
transformatorului protejat
Fig. 3.9. Legarea TC pentru compensarea diferenței de fază a curenților, în schema protecției
diferențiale.
Grupa conexiuni și curenți de dezechilibru rezultați la protecțiile diferențiale clasice ale
transformatoarelor trifazate.
Exemplu:
Transformator trifazat: S=100 MVA, 110/20 kV, conexiune: YNd5
1. Valorile curenților secundari

(3.11)

(3.12)

(3.13)
Curentul de dezechilibru care apare
între curenții secundari de la cele două capete
ale circuitelor diferențiale ale
transformatorului cu conexiunea YNd5, ar
putea provoca acționarea protecției
diferențiale în regim normal de funcționare (I
dez =0,5 A).

Fig. 3.10. Curentul de dezechilibru în cazul transformatorului cu conexiunea YNd5

86
 3.3.2.3. Desensibilizarea protecției în raport cu curenții se șoc de magnetizare
Curentul de magnetizare trece numai prin înfășurarea de pe partea sursei de alimentare,
valoarea sa în regim normal de funcționare fiind de ordinul 1-3% din curentul nominal. La punerea
sub tensiune a transformatorului sau la restabilirea tensiunii la bornele sale, după deconectarea unui
scurtcircuit în rețea, are loc un șoc al curentului de magnetizare, a cărui valoare atinge în primul
moment 6-8 In. Durata curentului de șoc de magnetizare depinde de parametrii transformatorului și
ai rețelei, putând atinge 2-3 s și crește cu puterea transformatorului.
Curentul de magnetizare al unui transformator se caracterizează printr-o importantă
componentă aperiodică aproximativ (40…60%) din armonica fundamentală și printr-o armonică a
doua pronunțată – (30…70%) din armonica fundamentală, care se manifestă în bobinajele TC de pe
partea alimentării transformatorului protejat. Spre deosebire de momentul șocului de curent de
magnetizare, în cazul unui curent de scurtcircuit, componenta aperiodică a acestuia se amortizează
repede, în numai 2-3 perioade, iar valoarea armonicii a doua este mult redusă.
Armonica a treia și armonicele multiplu de 3 se închid în înfășurările în triunghi ale
transformatorului protejat și prin TC conectate în triunghi ale protecției diferențiale, fără a mai ajunge
în bobina releului.
Componentele șocului de magnetizare diferă de cele ale curenților de scurtcircuit:
- la curenții de scurtcircuit armonica a
1.20
doua este redusă, iar componenta aperiodică
1.00 se amortizează foarte repede (2-3 perioade),
0.80 - componenta aperiodică a șocului de
0.60 curent de magnetizare are o amortizare rapidă
în perioada inițială, apoi se amortizează lent
0.40
putând ajunge la câteva secunde.
0.20
0.00
0 20 40 60 80 100 120 140 Fig. 3.11. Exemplu de curbă de variație a
curentului de magnetizare
Factorii care controlează durata și amplitudinea curentului de magnetizare sunt:
- puterea transformatorului;
- rezistența în sistemul electroenergetic de la sursă până la transformatorul respectiv;
- caracteristicile fizice ale transformatorului;
- fluxul rezidual și momentul punerii sub tensiune.
Din analiza ecuațiilor care caracterizează acest curent, rezultă:
- valoarea componentei aperiodice și deci a curentului de magnetizare depinde de
momentul conectării:
o va fi maximă atunci când tensiunea trece prin zero,
o va fi nulă (curentul de magnetizare va avea numai componentă periodică) când
tensiunea are valoarea maximă;
- timpul în care se amortizează componenta aperiodică depinde de constanta de timp a
înfășurării.
Timpul în care se amortizează componenta aperiodică depinde de:
- constanta de timp a înfășurării (transformatoarele mari au un curent de magnetizare de
lungă durată (inductanța L este foarte mare în comparație cu rezistența R, τ = L/R este
mare).
- rezistența electrică de la sursă până la transformator determină amortizarea curentului.
- transformatoarele din apropierea generatoarelor vor avea un curent de magnetizare de
lungă durată pentru că rezistența este foarte mică.

87
 Șocul de curent de magnetizare este cunoscut ca fiind o cauză importantă de funcționare
incorectă a protecțiilor la transformatoare sau la elemente de rețea care au în vecinătate
transformatoare.
Curentul de magnetizare circulă numai prin primarul transformatorului de putere (prin
bobinajul dinspre sursa de alimentare) deci numai prin TC de la un singur capăt al zonei protejate,
ceea ce duce la acționări greșite ale protecție diferențiale. Efectul este similar cu un defect in interiorul
transformatorului.
Metode pentru deosebirea defectelor interne de curenții de șoc de magnetizare
Echipamentele de protecție diferențială au înglobate sisteme de blocarea a acționării
protecției la apariția șocului de magnetizare.
Metode pentru discriminarea (deosebirea) defectelor interne de curenții de șoc:
1) metoda utilizării armonicilor pentru frânare,
2) metoda bazată pe identificarea formei de undă.
1) Metoda utilizării armonicilor pentru frânare
• Cele mai utilizate măsuri sunt bazate pe:
a) amortizarea rapidă a șocului de curent de magnetizare în perioada inițială,
b) cele bazate pe prezența importantei componente aperiodice, și
c) cele bazate pe prezența armonicii a doua.
• În cazul releelor clasice în primul caz (a),
- se alege un curent de pornire desensibilizat față de valoarea până la care se amortizează
șocul de curent de magnetizare. Din practica exploatării a rezultat că o desensibilizare
sigură se obține reglând protecția la un curent egal cu (3-4) In.
• În cazul (b)
- desensibilizarea protecție cu transformatoare cu saturație rapidă (TSR) – se obține prin
conectarea releelor de curent la circuitul diferențial prin intermediul unor
transformatoare monofazate cu saturație rapidă.
TSR de a nu lăsa să treacă în secundarul lor, decât în foarte mică măsură, componenta
aperiodică, care reprezintă cea mai mare parte a curentului de magnetizare.
• În cazul (c)
- desensibilizarea protecției față de armonica a doua din curentul de magnetizare, care
utilizează un releu
diferențial
prevăzut cu filtru
de armonica a
doua.
Releele
diferențiale
numerice ale
transformatorului
utilizează logica
de blocare funcție
de armonica a
doua și a cincea.

Fig. 3.12. Principiul blocajului la armonica 2 și 5

88
 Primul comparator realizează funcția de protecție diferențială cu acțiune de frânare, prin
verificarea condiției de acționare

(3.14)
Procente din armonicile doi si cinci reprezentate prin factorii K2 respectiv K5, sunt
comparate cu nivelul fundamentalei si dacă depășesc acest nivel produc blocarea acționarii protecției
diferențiale cu acțiune de frânare.
Blocajul poate afecta doar faza având condițiile îndeplinite sau poate bloca toate cele trei
faze.
Ecuația de acționare a protecției diferențiale la armonici superioare:

(3.15)
3.3.2.4. Compensarea curenților de dezechilibru.
Din punct de vedere al curenților de dezechilibru, există mai multe cauze care dau naștere la
asemenea curenți. Ca urmare curentul de dezechilibru Idez are mai multe componente.
Componenta Idez TC - are valori mai mari, întrucât transformatoarele de curent de la cele
două capete ale zonei protejate sunt de tensiuni diferite, cu rapoarte de transformare diferite, de cele
mai multe ori legate în scheme de conexiuni diferite – unele în stea,celelalte în triunghi - și în multe
cazuri sunt și de construcții diferite.
Componenta Idez eg, se datorește fie absenței egalizării curenților secundari, când diferența
lor nu depășește 5%, fie - când diferența menționată este mai mare decât 5% - egalizării imperfecte a
curenților secundari, datorită numărului limitat de posibilități de conectare al dispozitivului de
egalizare folosit.
Componenta Idez mT, provocată de curentul de magnetizare al transformatorului protejat,
circulă numai prin primarul acestuia; valoarea acestei componente fiind însă în regim normal de
numai 3-5% din curentul nominal, ea poate fi neglijată.
Componenta Idez reg, datorită reglajului tensiunii se modifică raportul de transformare al
transformatorului protejat și deci raportul dintre curenții primari de la cele două capete ale zonei
protejate, respectiv dintre curenții secundari din circuitul diferențial.
În cazul cel mai dezavantajos, când toate componentele menționate ar exista și ar fi în
fază,curentul de dezechilibru Idez va fi egal cu suma algebrică a componentelor menționate
Idez = Idez TC + Idez eg + Idez mT + Idez reg  Idez TC + Idez eg + Idez reg (3.16)
Dacă transformatorul nu este prevăzut cu reglaj sub sarcină a tensiunii, atunci se poate
considera Idez reg =0.
Curentul de dezechilibru va avea valoare maximă la scurtcircuite exterioare, întrucât
componentele sale pot fi considerate proporționale cu curentul primar, care la defecte exterioare în
regim maxim are valoarea I”sc max ext a componentei periodice, la t = 0.
Astfel pentru componenta Idez TC raportată la primar, notată cu Idez TC p se obține
Idez TC p = Kid Kaper fi I”sc max ext (3.17)
unde : fI = 0,1;
Kid =1
Kaper = 1, în cazul folosirii TSR.
Pentru componenta Idez eg raportată la primar, notată cu Idez eg p se obține valoarea maximă
 f eg % "
I dez eg p  I sc max ext (3.18)
100

89
unde:
feg % este diferența curenților secundari exprimată în procente; dacă inițial feg % 5%, se folosesc
dispozitive de egalizare a curenților secundari, rămânând însă și după aceea o valoare redusă feg 
0, întrucât așa cum s-a menționat bobinele au borne numai pentru anumite valori întregi ale numărului
de spire, care pot diferi întrucâtva de valorile rezultate din calcul.
Componenta Idez reg raportată la primar și notată cu Idez reg p are valoarea maximă
U % "
I dez reg p  I sc max ext (3.19)
100
unde  u% este variația maximă posibilă, exprimată în procente, a raportului de transformare al
transformatorului protejat, în raport cu valoarea sa nominală.
Înlocuind (2.14), (2.15) și (2.16) în (2.13) se determină valoarea maximă de calcul a
curentului de dezechilibru raportat la primar:
  f % U % 
I dez calc p  I sc" max ext  K id K aper f i    (3.20)
 100 100 
Curentul de pornire al protecției trebuie desensibilizat în raport cu valoarea curentului de
dezechilibru
Ipp = Ksig Idez calc (3.21)
unde: Ksig = 1,2…1,5
O valoare ridicată a curentului de pornire al protecției conduce la o sensibilitate redusă a PD
a transformatorului , deoarece

(3.22)
Pentru a realiza o PD mai sensibilă, cu un curent de pornire mai mic, este necesar să se
adopte măsuri menite să reducă influenta curenților de dezechilibru asupra protecției.
Una din aceste măsuri este utilizarea unor TC cu clasă 5P și 10 P, destinate în mod special
PD.
De asemenea, se folosesc TSR care micșorează efectele neidentității caracteristicilor
magnetice ale TC, sunt eficace împotriva componentei aperiodice a curentului de șoc de magnetizare.
Împotriva curenților de dezechilibru provocați de reglarea sub sarcină a transformatorului
protejat, care au o formă aproximativ sinusoidală, fără o componentă aperiodică, TSR nu au însă nici
un efect. Pentru combaterea efectelor negative ale reglajului sub sarcină PD a transformatoarelor se
folosesc relee cu bobină de frânare.

3.3.3. Variante de realizare a protecției diferențiale

3.3.3.1. Protecția diferențială cu relee de curent
În fig. 3.9 se dă schema de principiu a protecției diferențiale cu relee de curent, la un
transformator cu două înfășurări. Ea folosește relee de curent simple și are un reglaj asemănător cu
cel al protecțiilor cu secționare de curent. Protecția are o acționare rapidă, declanșarea comandându-
se prin releul intermediar care are un timp de acționare de 0,04…0,06 s, necesar pentru a se asigura
în decursul acestui timp amortizarea șocului de curent de magnetizare de la (6…8)In până la
(2,5…3)In.
La reglarea protecției se ține seama de condiția de desensibilizare a curentului de pornire Ipp
față de șocurile curentului de magnetizare care apar la conectarea transformatorului și față de curenții

90
de dezechilibru în cazul scurtcircuitelor exterioare. Curentul de pornire al protecției se calculează cu
relația:
Ipp = (3…5) In (3.23)
cu aceste valori fiind asigurată și desensibilizarea în raport cu curentul maxim de dezechilibru în cazul
scurtcircuitelor exterioare.
Curentul ales trebuie verificat printr-o probă de conectare a transformatorului în gol la
tensiunea nominală.
Din cauza valorilor mari ale lui Ipp, protecția diferențială cu relee de curent conectate direct
are dezavantajul unei sensibilități insuficiente în cazul scurtcircuitelor între spire.
Coeficientul de sensibilitate Ksens se calculează pentru cazul scurtcircuitelor bifazate în regim
minimal la bornele înfășurării secundare ale transformatorului protejat, cu formula
În cazul când Ksens  1,5, se adoptă altă schemă de protecție diferențială.
I sc( 2min
)

K sens   1,5
I pp
(3.24)
3.3.3.2. Protecția diferențială cu relee cu bobină de frânare (protecție diferențială stabilizată)
La transformatoarele prevăzute cu reglaj sub sarcină al raportului de transformare, curenții
de dezechilibru produși de scurtcircuitele exterioare pot atinge valori mari, care să impună alegerea
unui curent de pornire cu mult superior curentului nominal. În aceste cazuri, deoarece reglarea
curentului de pornire la o valoare mai mare, de ordinul (3…4)In, micșorează sensibilitatea protecției
se aplică sistemul de protecție cu
bobină de frânare.
Releul cu bobină de frânare are
două sisteme electromagnetice:
bobinele Wl de lucru (sau diferențiale)
legată în derivație în circuitul diferențial
și două secțiuni identice Wf1 și Wf2
ale bobinei de frânare (legate în serie în
circuitul diferențial și având același
număr de spire Wf1 = Wf2).
Asupra echipajului mobil
acționează trei cupluri: Ml – de lucru,
Mf – de frânare și MA antagonist.
Bobinele de frânare împiedică
acționarea greșită a protecției sub
acțiunea curentului de dezechilibru
Idez. care apare la scurtcircuite
exterioare sau în regim normal de
funcționare.

Fig. 3.13. Principiul funcționării releului cu bobină de frânare

91
În cazul unui regim normal de funcționare sau a unui scurtcircuit exterior transformatorului, de
exemplu în K1 (fig.
3.14) curenții din
secundarele TC care
parcurg bobina de
lucru Wl sunt de
sens contrar (sau în
opoziție). Cuplul
produs de diferența
acestor curenți,
respectiv de curentul
de dezechilibru este
neînsemnat.
Fig. 3.14. Circulația curenților secundari prin bobinele releului diferențial în cazul funcționării
normale sau al unui defect exterior
Cele două secțiuni ale bobinei de frânare Wf1 și Wf2 (Wf1=Wf2) parcurse de un curent mult
mai mare proporțional cu curentul nominal al transformatorului, (în cazul regimului normal) sau cu
curentul de defect (în cazul unui scurtcircuit exterior), creează un flux puternic care dă naștere unui
cuplu de frânare: acesta împiedică rotația armăturii mobile în sensul închiderii contactelor, deci
împiedică acționarea releului diferențial.
În același fel, chiar când bobina de lucru este parcursă de curentul de dezechilibru provocat
de modificarea curenților primari Ip1 și Ip2, ca urmare a reglării sub sarcină a tensiunii
transformatorului protejat, acționarea greșită a releului este împiedicată.
În fig. 3.15 este arătată circulația curenților prin bobinele releului diferențial în cazul
apariției unui scurtcircuit în interiorul zonei protejate, exemplu în K2. În acest caz, bobina de lucru
Wl, este parcursă de suma curenților secundari, deci de un curent foarte mare, proporțional cu curentul
total de
scurtcircuit. În
același timp
curenții prin
secțiunile Wf sunt
în opoziție: ca
urmare cuplul de
frânare (Mf) este
mult mai mic decât
cuplul de lucru
(Ml) și releul
acționează sigur.
Fig. 3.15. Circulația curenților secundari prin bobinele releului diferențial în cazul unui defect
în interiorul zonei protejate
Releul acționează (contactul se închide) când
Ml  M A  M f
(3.25)
Cuplul de lucru are expresia
M l  K1 Wl 2  I l2
(3.26)

92
 K1 - este un coeficient de proporționalitate
Wl - numărul de spire al bobinei de lucru;
Il - curentul prin bobina de lucru
Cuplul de frânare are expresia
M f  K 2  W f2  I 2f
(3.27)
în care :
K2 - este un coeficient de proporționalitate
W f  W f 1  W f 2  2W f 1  2W f 2 numărul total de spire al ambelor secțiuni ale bobinei de
frânare.
If ≈ Isc1≈ Isc2 - curentul prin secțiunile bobinei de frânare (în ipoteza unui scurtcircuit
exterior, când curenții prin cele două secțiuni ale bobinei de frânare sunt practic egali, prin bobina de
lucru circulând curentul de dezechilibru).
Făcând înlocuirile necesare se poate determina curentul limită de lucru Il care în acest caz
este tocmai curentul de pornire al releului (Il = Ipr).

K1  Wl 2  I pr
2
 M A  K 2 W f2  I 2f (3.28)
Cuplul antagonist constant se poate exprimat în funcție de curentul de lucru considerând că
dacă I f  0 (frânarea lipsește) atunci este necesar un curent de lucru minim I pr min pentru echilibrarea
cuplului MA
M A  K1Wl 2  I pr
2
min
(3.29)
Înlocuind în ecuația de mai sus rezultă curentul de pornire al releului
2
I pr  I pr
2
min  K f I f
2 2
(3.30)
unde
K2 Wf
Kf  
K1 Wl
(3.31)
Relația
2
I pr  I pr
2
min  K f I f
2 2

(3.32)
reprezintă ecuația de acționare a
releului și exprimă dependența dintre
valoarea curentului de pornire Ipr și
valoarea curentului de frânare If.
Reprezentarea grafică a dependenței
Ipr = f (If) este cunoscută sub numele
de caracteristică de acționare a
releului cu bobină de frânare și este
o hiperbolă (curba a din fig. 3.16)

Fig. 3.16. Caracteristica de acționare a releului cu bobină de frânare

93
 La valori mari ale curentului de frânare, termenul I2pr min devine neglijabil în comparație
2 2
cu K f I f
Ca urmare pentru domeniul valorilor mari ale lui If relația de mai sus devine:
I pr  K f  I f
(3.33)
care este ecuația asimptotei la caracteristica de acționare reprezentată prin linie întreruptă a’.
Coeficientul Kf este denumit coeficient de frânare și este dat de relația:
K f  tg 
(3.34)
Unde α este unghiul făcut de asimptotă cu axa absciselor. În practică Kf = 0,30…0,60.

Circulația curenților prin releul diferențial în regim normal de funcționare sau defect extern
echilibrat
Fig. 3.17 .Conexiuni finale
ale releului diferențial cu
frânare la sarcină normală
de lucru sau defect extern
echilibrat

Curenții prin
înfășurarea
diferențială sunt
nuli.
Idif = 0

Circulația curenților prin releul diferențial la un defect extern pe faza T

Se poate vedea că datorită defectului pe faza T, există un supracurent în faza.
Acest curent este alimentat prin două linii pe partea de triunghi.

94
 Fig. 3.18. Defect extern al fazei T la pământ
În mod similar datorită conexiunilor în triunghi a înfășurărilor secundare ale TC – urilor pe
partea de stea, două cabluri pilot transportă curentul de defect, astfel încât curentul circulă în două
unități diferențiale și nu există nici un curent în înfășurarea de lucru.
Astfel schema rămâne stabilă la un defect extern al fazei T la pământ.

95
 Circulația curenților prin releul diferențial la un defect intern pe faza T

Fig. 3.19. Defect intern al fazei T la pământ

Curenții pe partea în triunghi sunt exact aceeași ca aceia în cazul defectului extern al fazei t
la pământ (t - g).
Nu există curent de defect prin înfășurările primare ale TC – urilor pe partea de stea.
Calea curentului de defect este arătată prin linii groase.
Se poate vedea din figură că curentul de defect circulă prin bobina de lucru în două din
unitățile diferențiale, făcându-le să funcționeze, declanșând astfel transformatorul de putere.
3.3.3.3 Protecția diferențială stabilizată cu relee acționate cu curenți redresați

96
 Spre deosebire de protecția diferențială stabilizată realizată cu relee de curent alternativ (cea
prezentată în paragraful anterior), la PDL stabilizată cu curenți redresați, curentul diferențial care
produce cuplul de lucru este format în transformatorul Tl, în timp ce cuplul de frânare este format în
transformatorul diferențial
Tfr.
Elementul de
acționare poate fi:
- un releu cu bobină
mobilă, sau
- un releu magnetoelectric
străbătut de curentul
diferențial
Protecție diferențială cu
punte redresoare și releu cu
bobină mobilă
Releului cu bobină
mobilă, care are o sarcină de
acționare în domeniul
microwaților, constă dintr-un
magnet permanent cu o
bobină de excitație mobilă în
câmpul său magnetic (fig.
3.20).
Fig. 3.20. Protecție diferențială cu punte redresoare și releu cu bobină mobilă
Bobina mobilă este ținută în poziția inițială cu ajutorul unui arc de frânare. Când curentul
de prag de acționare este depășit, bobina mobilă se rotește în direcția funcționării (de lucru) și
activează un contact.
Releul cu bobină
mobilă este un releu de
c.c. polarizat și
funcționează numai
când curentul curge în
direcția de declanșare
prin miezul releului.
Timpii de
declanșare cei mai
rapizi de 30-40 ms au
fost prin urmare
realizați numai pentru
curenți de defect care
sunt mai mari de 5 ori
curentul nominal.
Protecție diferențială
cu punte redresoare și
releu magnetoelectric
Fig. 3.21. Protecție diferențială cu punte redresoare și releu magnetoelectric

97
 La schema cu relee de curent continuu, după cum suma sau diferența curenților este mai
mare, releul magnetoelectric D este străbătut de curentul diferențial într-un sens sau în celălalt ceea
ce are ca rezultat funcționarea sau nefuncționarea releului.
3.3.3.4. Protecția diferențială cu transformatoare cu saturație rapidă și bobină de frânare
Legarea releelor de curent la circuitul diferențial prin intermediul TSR, permite realizarea
unei protecții diferențiale simple și rapide insensibilă la curenții de dezechilibru și la șocurile
curenților de magnetizare. Aceste transformatoare intermediare au și avantajul că prin prevederea pe
miezul lor a unor înfășurări speciale cu prize, permit realizarea egalizării curenților secundari prin
compensarea fluxurilor magnetice produse de aceștia. Aceste relee au mai multe înfășurări Wf, We,
Wl, Ws (de frânare, de egalizare de lucru, secundară).
Schema protecției diferențiale a unui transformator cu două înfășurări, realizată cu releul de
tip RDS este dată în fig. 3.22.
Transformatorul are două înfășurări secundare Ws, două înfășurări de egalizare, We1 și We2,
o înfășurare de lucru Wl și două înfășurări de frânare Wf. Înfășurările Ws și Wl formează TSR. Wl
este alimentată cu diferența curenților (Is1 - Is2 ).
La scurtcircuite exterioare prin bobina de frânare circulă un curent mare If; fluxul de frânare
Фf se închide numai prin coloanele laterale saturând miezul; în aceste fel se înrăutățește cuplajul între
Wl și Ws în aceasta constând de fapt “frânarea magnetică”.
La scurtcircuit în transformator, curentul Il prin bobina de lucru este foarte mare
(corespunzător sumei
curenților secundari) și
acțiunea de frânare nu
împiedică acționarea
sigură; releul este astfel
realizat, încât chiar dacă
are loc egalitatea If = Il,
acționarea este asigurată.
Este de dorit ca
bobina de frânare să fie
montată spre consumatori
sau spre sursa care
debitează curenți mai mici
la defecte interne, pentru
ca la asemenea defecte
acțiunea de frânare să fie
mai redusă.
Fig. 3.22. Schema de conectare a unui releu RDS
Cu excepția bobinei secundare,toate
bobinele au posibilitatea reglării numărului
de spire; t.m.m. De acționare este de 60 A sp.
În fig. 3.23, se prezintă dependența
t.m.m. de lucru și t.m.m. de frânare.

Fig. 3.23. Caracteristica de funcționare a

releului tip RDS – 3a

98
Zona de deasupra curbei  =0 corespunde acționării sigure a releului, iar cea de sub curba  =90
corespunde frânării.
Pentru valori corespunzând zonei dintre cele două curbe, releul poate acționa sau nu în funcție de
defazajul .
Curba pentru  =90, servește la calculul numărului de spire necesar bobinei de frânare, iar
curba pentru  =0 servește la determinarea coeficienților de sensibilitate.

Grupa conex. si curenți rezultați la protecțiile diferențiale clasice ale trafo trifazate
Curentul de pornire al protecției se calculează din condițiile de desensibilizare în raport cu
șocul de curent de magnetizare,
I pp  1,2...1,5I nT (3.35)

și în raport cu curentul de dezechilibru.

 U % f eg % 
I pp  K sig  I dez calc max  K sig  I sc" max ext  K id K aper f i    (3.36)
 100 100 
Pentru curentul de pornire se alege valoarea superioară rezultată din ultimele două relații.

99
Notă: Curentul
homopolar apărut la
defecte externe va
genera un curent
diferențial - 3I0

3.3.4. Protecția diferențială cu relee numerice

Cu releele numerice moderne egalizarea și procesarea valorilor măsurate este realizată
numeric.
În felul acesta sunt câștigate avantaje semnificative în comparație cu tehnica măsurării
analogice.
Filtrarea numerică și algoritmii de protecție inteligenți facilitează o precizie de măsurare
ridicată și caracteristici flexibile de setare.
Aplicarea tehnicilor de măsurare adaptivă rezultă în timpi de operare mici în timpul
defectelor interne neambigui, stabilitate ridicată împotriva suprafuncționării în eventualitatea unor
defecte interne cu saturarea TC precum și în timpul comutării sistemului (de exemplu șocuri).
3.3.4.1. Achiziția valorilor măsurate
Intrările de măsură a releelor numerice sunt de asemenea proiectate 1 A sau 5 A a curentului
nominal secundar al TC (de obicei setabile) așa cum era cazul cu releele convenționale.
Semnalele electrice primite de la transformatoarele de măsură sunt incompatibile cu circuite
electronice cărora le sunt adresate.
Subsistemul de achiziție a semnalelor analogice format din elemente de izolare, limitare și
scalare a semnalului analogic realizează următoarele funcții:

100
 Izolarea electrică, adică separarea printr-un transformator de tensiune auxiliar (TTA) sau
printr-un transformator de curent auxiliar (TCA), după caz, a circuitelor de intrare în releu în raport
cu sistemul, așa cum este prezentat în fig. 3.24.a și b.

Fig. 3.24. Elemente de izolare, limitare şi scalare pentru circuite de tensiune (a) şi de curenți (b)
TTA primește tensiunea secundară a transformatorului de tensiune, îi reduce nivelul până
la o valoare adecvată și realizează izolarea electrică, iar TCA primește curentul secundar al
transformatorului de curent, îl reduce la un nivel scăzut pe care îl transformă în potențiometrul P într-
o cădere de tensiune echivalentă.
Limitarea valorii semnalelor de intrare, care, în cadrul schemelor din fig. 3.24.a și b este
realizată cu varistoare metal – oxid (MOV) montate în circuitul de intrare al TTA sau de ieșire al
TCA, cu rolul de a proteja sistemul de achiziție a datelor de fenomene tranzitorii ale semnalelor de
intrare.
Această limitare poate fi realizată și prin limitarea amplitudinii semnalelor sinusoidale, ca în
schema realizată cu diode Zenner (DZ) din fig. 3.25.
Până la nivelul semnalului de intrare la care intră în funcțiune limitarea, semnalele își
păstrează forma sinusoidală, dar peste această valoare semnalele sunt deformate dar limitate

Fig. 3.25. Limitarea semnalelor alternative cu diode Zenner

Scalarea semnalului, prin care se urmărește ca semnalul de ieșire al elementului să fie redus
din punctul de vedere al amplitudinii între două limite, –Umax și +Umax, în care acestea pot fi de
exemplu –10V și +10V. În fig. 40 a și b scalarea semnalelor este realizată cu potențiometrele P.
Semnalele analogice primite de la elementul de izolare, limitare și scalare pot conține în
afara componentei sinusoidale de regim permanent și componente de frecvențe superioare, iar în
circuitele de curent, uneori și componente aperiodice.
Întrucât aceste semnale urmează să fie eșantionate și cuantizate, se impune introducerea
unor filtre analogice trece jos sau uneori trece bandă pentru a limita efectele nedorite ale acestor
componente a căror frecvență depășește jumătatea frecvenței de eșantionare (fig.3.26).
Semnalele sunt apoi filtrate cu filtre cu tăiere abruptă utilizate în acest scop.

101
 În practică sunt
utilizate filtre RC pasive
simple. Acestea sunt fiabile și
amortizează suficient
frecvențele înalte pentru a
facilita eșantionarea în
domeniul kHz. O rată de
eșantionare de 1 kHz, cu alte
cuvinte un interval de
eșantionare de 1 ms (=180 el.)
este în orice eveniment
suficient pentru protecția
diferențială.

Fig. 3.26. Relee numerice:

achiziția valorilor de măsurare și procesare
Valorile instantanee eșantionate sunt apoi convertite din analog în digital (CAD) și stocate
într-o memorie (buffer) a dispozitivului de procesare. Valorile măsurate – curenți și tensiuni, sunt
apoi disponibile în forma unei secvențe de valori instantanee discrete (set de numere) pentru
prelucrarea în continuare.
3.3.4.2. Stabilizarea suplimentară cu saturarea TC
Stabilitatea protecției diferențiale în eventualitatea saturației TC este foarte importantă
pentru definirea tehnicii de măsurare.

Fig. 3.27. Curentul de stabilizare și declanșare în timpul defectelor externe

102
 Dispozitivele de protecție moderne, includ detectoare de saturație foarte rapide și activează
o stabilizare suplimentară.
Principiul detectorului de saturație este în mod esențial bazat pe faptul că inițial TC - ul,
după începerea defectului, transformă în mod corect curentul pentru o perioadă minimă și numai după
aceea intră în saturație (fig. 3.27).
În cazul unui defect extern, curentul de lucru (diferențial) Il (determinat ca suma vectorială
a curenților), rămâne mic (în mod teoretic zero) în timpul primelor milisecunde, în timp ce curentul
de stabilizare (frânare) (determinat ca suma modulelor curenților – suma aritmetică) Ifr arată imediat
o creștere bruscă.
În cazul unui defect intern ambele mărimi Il și Ifr imediat după începerea defectului manifestă
o creștere paralelă.
Această creștere întârziată a curentului diferențial este prin urmare un indicator clar al
saturației TC. În fig. 3.28 este prezentat cursul perechilor de valori ID și IS în timp pe caracteristica
de funcționare a protecției diferențiale.
În cazul unui defect intern perechile de valori ID și IS au imediat aceeași amplitudine, cu alte
cuvinte locul geometric al raportului ID / IS se dezvoltă în sus și în jos pe caracteristica de defect de
450.
În eventualitatea unui defect extern cu saturarea TC, valoarea Il inițial este totuși zero și
locul geometric al raportului ID/IS se dezvoltă de-a lungul axei orizontale către dreapta în sensul
creșterii curentului și sare în sus pe caracteristica de defect când este asigurată saturarea TC.

Fig. 3.28 Locul geometric al curbelor în timpul defectelor externe cu și fără saturarea TC
Această secvență este repetată în următoarele jumătăți de cicluri. Intervalele condițiilor de
nesaturare și saturare ale TC alternează.
Diferența în răspuns este utilizată pentru detectarea saturației TC. Dacă saturația este
detectată în timpul unui defect extern, atunci este inițiată o creștere a frânării sau o blocare tranzitorie
a declanșării.
Releu de protecție diferențială 7UT51
 Domeniul de aplicare
Protecția numerică diferențială de curent 7UT51 este o protecție rapidă și selectivă împotriva
scurtcircuitelor pentru
– transformatoare indiferent de nivele de tensiune,
– mașini rotative și

103
 – puncte de ramificație cu maxim trei fideri.
Protecția poate fi configurată pentru a garanta protecția optimă a obiectului de protejat.
 Caracteristici
- sistem cu microprocesor pe 16 biți;
- procesarea și controlul valorii măsurate complet digital la achiziția de date și digitizarea
valorilor măsurate pentru decizia de declanșare la întrerupătoare;
- separare galvanică completă și sigură a circuitelor interne față de circuitele de măsură,
control și de alimentare a sistemului, cu transformatoare de măsură de intrare ecranate,
module de intrare și ieșire binare și convertor;
- insensibil la erorile de transformare, fenomenele tranzitorii și interferențe;
- calcularea continuă a indicatorilor și valorilor operaționale măsurate și afișarea lor pe
ecran;
- setare și operare simplă prin utilizarea panoului integrat de operare sau prin conectarea
unui calculator personal pe care să ruleze un program cu meniuri;
- stocarea datelor de avarie, stocarea valorilor instantanee în timpul avariei pentru
înregistrarea avariei;
- comunicarea cu dispozitivele centrale de control și înregistrare printr-o interfață serială,
sau pentru conectare cu fibre optice;
- supravegherea continuă a părții hardware și software a releului.
Funcții implementate
7UT51 conține următoarele funcții:
 Protecție diferențială a transformatorului
– caracteristică de declanșare de curent stabilizată,
– stabilizare împotriva curenților de impuls cu armonica a doua,
– stabilizare împotriva variațiilor de curent tranzitorii și de mici perturbații, de exemplu
datorită supraexcitării, cu armonică selectabilă (de ordinul 3, 4, 5),
– insensibilitate la componentele continue și la saturația transformatorului de curent,
– stabilitate ridicată chiar pentru diferite nivele de saturare a transformatorului de curent,
– declanșare cu viteză ridicată la defecte care au curenți mari de defect,
– este independentă față de metoda de împământare a neutrelor transformatoarelor,
– sensibilitate ridicată pentru defecte cu punere la pământ cu corecția componentelor
homopolare ,
– adaptarea integrată a grupei de conexiune a transformatorului,
– sensibilitate înaltă pentru defectele cu punere la pământ pentru zona de protecție,
– stabilitate înaltă în cazul defectelor externe cu punere la pământ utilizând o metodă de
stabilizare care evaluează amplitudinea curentului de scurgere, la fel ca și faza
acestuia.
• Protecție temporizată de supracurent
– poate fi utilizată ca protecție de rezervă pentru orice înfășurare sau fider,
– poate opera în modul timp definit sau timp invers cu caracteristică selectabilă.
• Protecție termică de suprasarcină
– două funcții de protecție termică de suprasarcină independente pot fi alocate la oricare
două înfășurări sau fideri a obiectului protejat,
– informație pentru urmărirea pierderilor prin supraîncălzire inițiate de curent,
– măsurarea valorii efective,
– treaptă reglabilă de avertizare pentru protecția termică,
– treaptă reglabilă de avertizare pentru protecția de supracurent.
• Protecție de cuvă

104
 – pentru transformatoarele care au cuva izolată față de pământ
– urmărirea curentului care se scurge între cuvă și pământ, prin evaluarea undei
fundamentale sau valorilor efective,
– poate fi conectat ori la o intrare “normală” de curent măsurat o dispozitivului ori la o
intrare specială cu sensibilitate înaltă (10 mA setarea cea mai mică).
Modul de funcționare
• Protecția numerică diferențială de curent 7UT51 este echipată cu un microprocesor de 16 biți.
• Permite procesarea complet digitală a tuturor funcțiilor de la achiziția de date a valorilor
măsurate la semnalele de declanșare pentru întreruptoare.
• Secțiunea ME, de măsurare a valorii de intrare, adaptează curenții de la TC potrivindu-le cu
nivelul de intern de procesare al unității.
• Separarea galvanică și izolarea slab capacitivă realizată prin transformatoarele de măsură și
filtre sunt în măsură să reducă interferențele.
• Filtrele au fost optimizate în concordanță cu lățimea benzii și viteza de procesare.
• Valorile analogice adaptate sunt transferate prin intrarea analogică AE, microprocesorului.

Fig. 3.29. Structura blocurilor de circuite pentru protecția diferențială 7UT51, exemplu pentru
transformator cu două înfășurări.
• Adaptarea la diferite transformatoare de putere, la rapoarte diferite de transformare pentru
fiecare fază în acord cu grupa de conexiune a transformatorului protejat este realizată pur
matematic.
• Ca regulă, nu mai este necesară utilizarea transformatoarelor de adaptare.
• Modulul de intrare analogic AE conține:
– amplificatoare de intrare,
– elemente de comparare și memorare pentru fiecare intrare,

105
 – multiplexoare,
– convertoare analog / digitale și
– memorii pentru transmiterea datelor la microprocesor.
• În afară de controlul și supervizarea valorilor măsurate, microprocesorul realizează și funcțiile
de protecție. Acestea sunt:
– formarea valorilor măsurate în acord cu grupa de conexiune și a raportului de
transformare a transformatorului protejat respectiv TC (pentru protecția
transformatorului),
– formarea mărimilor diferențiale și de stabilizare,
– analiza în frecvență a valorilor măsurate,
– calcularea valorilor efective pentru detectarea suprasarcinilor și scanarea creșterilor
temperaturii înfășurărilor,
– Scanarea valorilor limită și a secvențelor de timp,
– Fermitatea comenzilor de declanșare,
– Stocarea și analiza mesajelor și datelor referitoare la avarii
• Intrările și ieșirile binare în și din procesor sunt organizate pe canale prin elemente de intrare
/ ieșire.
• Procesorul primește de la acestea informații despre echipamentul de comutație sau de la alt
echipament (de ex. semnale de blocare).
• Ieșirile includ, în particular, comenzi de declanșare pentru întreruptoare, semnale pentru
semnalizarea la distanță a evenimentelor importante și condițiilor și indicatoare vizuale (LED-
uri) și un ecran alfanumeric în partea frontală.
• Comunicarea cu unitatea de protecție se face prin intermediul unei tastaturi care este în
conexiune cu ecranul alfanumeric LC încorporat.
Dialogul cu protecția poate fi realizat alternativ printr-o interfață serială prin intermediul unui
calculator personal
Principiul de măsurare
• Sistemul de protecție diferențială funcționează în acord cu principiul comparării curenților și
este cunoscut sub numele de sistem de echilibrare de curent.
• Se utilizează faptul că intensitatea curentului care părăsește obiectul protejat neavariat, I ,este
aceeași cu a curentului care intră (punctat). Orice diferență de curent măsurată este un indiciu
cert că undeva în zona protejată a apărut un defect.
• Un element de măsură M este conectat în circuitul diferențial.
• În condiții normale prin elementul de
măsură nu va circula nici un curent.
• La apariția unei avarii în secțiunea dintre
cele două transformatoare de măsură,
curenții de la capetele secțiunii sunt inegali
iar elementul de măsură este străbătut de
curentul i1 + i2 proporțional cu curentul I1
+ I2, suma celor doi curenți de defect. Dacă
curentul rezultant i1 + i2 are o amplitudine
suficientă pentru a sensibiliza elementul
M, protecția va acționa.
Figura 3.30. Principiul de bază pentru
protecția diferențială

106
 Adaptarea valorilor măsurate numeric
• În cazul TC, în general, curenții secundari rezultați, nu sunt egali ci depind de raportul de
transformare și de grupa de conexiune a transformatorului de putere protejat și de curenții
nominali ai TC din ambele părți a transformatorului de putere.
• Curenții trebuie să fie de aceea adaptați pentru a fi comparabili.
• Această adaptare la rapoarte variate de transformare a TC, la transformatoare de putere variate
și la grupe de conexiune diferite a transformatorului protejat, este realizată pur matematic.
Ca o regulă, nu este cerută adaptarea TC.
• Curenții de intrare sunt transformați în funcție de curentul nominal al transformatorului de
putere.
• Sunt introduse în releu:
– raportul nominal de transformare ca și
– puterea nominală,
– tensiunile nominale
– curentul primar nominal a TC .
– grupa de conexiuni a transformatorului de putere.
• Odată ce grupa de conexiunea fost introdusă, protecția este capabilă să realizeze compararea
curenților în acord cu programarea făcută.
• Conversia curenților este realizată prin matricele de coeficienți programate care simulează
diferența curenților în înfășurările transformatorului. Toate grupele de conexiune imaginabile
sunt posibile (inclusiv deplasare de fază).
• Forma cea mai obișnuită a acestor ecuații este:
– ( I m )  k  ( K )  ( I n ) unde:
– ( I m ) - matricea curenților adaptați I A , I B , IC
– k - constantă
– (K) - matricea coeficient, depinde grupa de conexiuni
– ( I n ) - matricea curenților de fază I L1 , I L 2 , I L 3
În mod normal, curenții de secvență homopolară sunt eliminați. De aceea, curenții de defect
care circulă prin transformator în timpul unui defect cu punere la pământ în zona protejată (neutrul
transformatorului) sunt eliminați fără nici o măsură externă.
Prelucrarea valorilor măsurate numeric

Fig. 3.31. Adaptarea numerică a curentului pentru comparație în releul 7UT 5

107
 Regulile de comparare vor fi bazate pe schema din fig. 3.31.
Inițial curenții secundari ai TC – urilor de pe ambele părți sunt aduși la o bază comună în
report cu puterea nominală a transformatorului Sn (pentru transformatoarele cu mai multe înfășurări,
înfășurarea cu tensiunea cea mai mare se ia ca referință).

(3.37)

(3.38)

(3.39)
Adaptarea curentului nominal secundar al TC de la 1 A sau 5 A este făcută cu ajutorul
transformatoarelor de intrare cu linkuri selectabile, sau cu ajutorul unor jumpere în releu.
Corecția deviației de raport a curentului nominal primar al TC la curentul nominal al
transformatorului de putere corespondent, este făcută software.
După aceea este eliminată componenta de curent de secvență zero. Acest lucru este absolute
esențial pe partea trafo legat în stea, dacă punctual neutru al stelei este legat la pământ. Dacă nu este
legat la pământ sau înfășurările sunt în triunghi, acest lucru nu este necesar.
Curentul de secvență zero este:

(3.40)
Eliminarea I0 din curenții de fază este calculată cu următoarele ecuații:
𝐼𝐴∗ = 𝐼𝐴 − 𝐼0
𝐼𝐵∗ = 𝐼𝐵 − 𝐼0 (3.41)
𝐼𝐶∗ = 𝐼𝐶 − 𝐼0
𝐼𝐴∗ 2 −1 −1 𝐼𝐴
∗ 1
sau in formă matricială [𝐼𝐵 ] = ∙ [−1
3
2 −1] ∙ [𝐼𝐵 ] (3.42)
𝐼𝐶∗ −1 −1 2 𝐼𝐶
După aceea , poate fi considerat grupul de vectori.
Înfășurarea de înaltă tensiune este întotdeauna utilizată ca o referință în conformitate cu
grupul de vectori descris, adică de exemplu înfășurarea conectată în stea a unui transformator Yd5.
Sistemul trifazat a înfășurărilor de tensiune joasă defazează prin numărul grupului de vector
în fiecare fază.
Adaptarea poate fi determinată în mod direct din conexiunea înfășurării. În mod alternative
pot fi aplicate componentele simetrice.
Se aplică următoarea ecuație general, unde k este numărul grupului de vectori.

108
 𝐼𝑎∗∗ 𝑐𝑜𝑠[𝑘 ∙ 300 ] 𝑐𝑜𝑠[(𝑘 + 4) ∙ 300 ] 𝑐𝑜𝑠[(𝑘 − 4) ∙ 300 ] 𝐼𝑎∗
2
[𝐼𝑏∗∗ ] = 3 ∙ [𝑐𝑜𝑠[(𝑘 − 4) ∙ 300 ] 𝑐𝑜𝑠[𝑘 ∙ 300 ] 𝑐𝑜𝑠[(𝑘 + 4) ∙ 300 ]] ∙ [𝐼𝑏∗ ]
𝐼𝑐∗∗ 𝑐𝑜𝑠[(𝑘 + 4) ∙ 300 ] 𝑐𝑜𝑠[(𝑘 − 4) ∙ 300 ] 𝑐𝑜𝑠[𝑘 ∙ 300 ] 𝐼𝑐∗
(3.43)
Pentru transformatorul Yd5 cu k = 5 se obține următorul rezultat:
𝐼𝑎∗∗ −1 0 1 𝐼𝑎∗
1
[𝐼𝑏∗∗ ] = 3 ∙ [ 1 −1 0 ] ∙ [𝐼𝑏∗ ] (3.44)
√
𝐼𝑐∗∗ 0 1 −1 𝐼𝑐∗

Valorile măsurate pentru comparare în protecția diferențială are următoarea formă:

𝐼𝛥−𝐴 𝐼𝐴∗ 𝐼𝑎∗∗
[𝐼𝛥−𝐵 ] = [𝐼𝐵∗ ] + [𝐼𝑏∗∗ ] (3.45)
𝐼𝛥−𝐶 ∗ ∗∗
𝐼𝐶 𝐼𝑐
În felul acesta trebuie de notat că curenții care intră în obiectul protejat sunt considerați cu
sens pozitiv.
Evaluarea valorilor măsurate
După ce curenții de intrare sunt adaptați în ceea ce privește raportul de transformare, grupa
de conexiune și tratarea curenților homopolari, valorile care sunt necesare pentru protecția diferențială
sunt calculate din I A , I B și I C ai fiecărei înfășurări. În continuare sunt folosiți indici pentru a referi
înfășurările:1 pentru înfășurarea primară (de înaltă tensiune), 2 pentru înfășurarea secundară (joasă
tensiune) și 3 pentru înfășurarea terțiară dacă este cazul transformatoarelor cu trei înfășurări.
În sistemele de protecție diferențială pentru protecția transformatoarelor cu 2 înfășurări, este
derivată o cantitate de stabilizare din din suma I 1  I 2 .
La transformatoarele cu trei înfășurări, stabilizarea este suma aritmetică I1  I 2  I 3 .
Următoarele definiții pun în practică:
Efectul de declanșare sau curentul diferențial
I dif  I 1  I 2 (două înfășurări) sau
I dif  I 1  I 2  I 3 (trei înfășurări)
și curentul de stabilizare
I stab  I 1  I 2
(două înfășurări) sau
I stab  I 1  I 2  I 3
(trei înfășurări)
I dif este obținut din unda fundamentală și produce valoarea care conduce la declanșare, I stab
contracarează acest efect.
Trebuie examinate trei condiții de funcționare importante:
Circulația curentului printr-un transformator în regim normal sau defect extern:
I 2 își schimbă direcția și de aceea își schimbă semnul, de ex. I 2   I 1 și în rezultă I 2  I 1
I dif  I 1  I 2  I 1  I 1  0
I stab  I 1  I 2  I 1  I 1  2  I 1

109
 Figura 3.32. Principiul protecției diferențiale
nici un efect de declanșare ( I dif  0 ); curentul de stabilizare( I stab ) este 2 ori curentul de circulație.
Scurtcircuit intern, de ex. produce curenți egali de fiecare parte:
În acest caz I 2  I 1 și în consecință I 2  I 1
I dif  I 1  I 2  I 1  I 1  2  I 1
I stab  I 1  I 2  I 1  I 1  2  I 1
valorile care produc declanșarea ( I dif ) și stabilizarea ( I stab ) sunt egale și corespunde curentului total
de defect.
Scurt circuit intern, alimentat pe o singură parte: în acest caz I 2  0
I dif  I 1  I 2  I 1  0  I 1
I stab  I 1  I 2  I 1  0  I 1
valorile care produc declanșarea ( I dif ) și stabilizarea ( I stab ) sunt egale și corespunde curentului de
defect de la o singură parte.
Acest rezultat arată că pentru avarii interne I dif  I stab . De aceea, caracteristica la un defect
intern este o linie dreaptă cu panta 1 pe diagrama de funcționare așa cum se ilustrează în Figura 3.33.

Figura 3.33. Caracteristicile de funcționare pentru protecția diferențială

110
 Ramura a reprezintă pragul de sensibilitate a protecției diferențiale și consideră eroare de
curent constantă, de ex. curenții de magnetizare. Ramura b ia în considerare erori proporționale de
curent care pot rezulta prin erorile de transformare a TC principale, TC de intrare a protecției, sau din
cauza poziției schimbătorului de ploturi. În cazurile curenților mari care pot duce la saturația
transformatorului, ramura c produce o stabilizare puternică.
Stabilizare pe durata saturației transformatorului de curent
Saturația TC cauzată de curenți mari de defect sau / și de constante de timp mari pentru
sistem nu sunt critice pentru defecte interne în transformatorul protejat, atâta timp cât deformarea
valorii măsurate este găsită în curentul diferențial la fel ca și în curentul de stabilizare în aceeași
măsură.
În timpul unui defect extern care produce un curent de scurtcircuit mare și care duce la
saturația TC, poate fi simulat un curent diferențial considerabil, în special când gradul de saturare este
diferit pentru cele două puncte de măsurare. Dacă curenții I dif / I stab se află într-un punct de funcționare
în zona de declanșare a caracteristicii de funcționare (Figura 3.33), protecția va acționa.
Releul 7UT51 este prevăzută cu un detector de saturație care detectează astfel de fenomene
și inițiază măsuri de stabilizare. Detector de saturație funcționează dinamic în zona pentru care a fost
proiectat să aducă măsuri speciale de stabilizare, și adaugă o “stabilizare suplimentară ” (Figura 3.33).
Panta acestei caracteristici corespunde la jumătate din panta ramurii b.
Saturația TC în timpul defectelor externe este detectată și un curent mare de stabilizare va
muta punctul de funcționare în zona de “stabilizare suplimentară ” (Figura 3.34).

Fig. 3.34. Caracteristica de defect 7UT6

În contrast, punctul de funcționare se mută imediat de-a lungul caracteristicii de defect atunci
când apare un defect intern atâta timp cât curentul de stabilizare este foarte puțin mai mare decât
curentul diferențial.

111
 Detectorul de saturație conduce la luarea deciziei în prima jumătate de perioadă după mo-
mentul inițial de apariție al defectului.
Dacă este detectat un defect extern, protecția diferențială este blocată pentru o perioadă de
timp selectabilă (8 perioade care corespunde la 160 ms pentru frecvența de 50 Hz), după care protecția
se eliberează).
Această blocare este abandonată numaidecât ce punctul de funcționare se mută în mod
continuu (de ex. pentru 2 perioade) pe caracteristica de defect. Aceasta permite detectarea defectelor
care apar în transformatorul protejat chiar în timpul unui defect externe cu saturația TC.

3.4 Protecția maximală cu secționare de curent

Protecția maximală cu secționare de curent se folosește împotriva defectelor (scurtcircuite)
interne, pentru completarea protecției de gaze la transformatoare de
puteri relativ mici sub 10 MVA, care nu sunt echipate cu protecție diferențială și a căror
protecție maximală temporizată nu poate fi reglată la un timp scurt de acționare care să asigure
condițiile de rapiditate și selectivitate a protecției în ansamblu. Curentul de pornire al protecției
se calculează funcție de curentul de scurtcircuit la capătul elementului protejat.
În fig. 3.35 este reprezentată variația curentului de scurtcircuit în funcție de locul defectului.
Din condiția de selectivitate, pentru ca secționarea să nu acționeze la defecte în afara zonei protejate,
curentul de pornire trebuie adoptat mai mare decât curentul de defect în regim maxim la un
scurtcircuit în cel mai apropiat punct exterior transformatorului (în punctul K)
I pp  K sig I sc" max K (3.46)
unde:
Ksig = (1,2 ... 1,4) pentru relee de tip RC (electromagnetice) care acționează prin releul
intermediar;
I sc" . max K - valoarea supratranzitorie a componentei periodice a curentului de scurtcircuit la
un defect în punctul K.

Fig. 3.35. Determinarea grafică a zonei de protecție cu secționare de curent

Totodată Ipp trebuie să satisfacă și relația

112
 I pp  3...5 I nT
(3.47)
pentru ca protecția să nu acționeze la șocul curentului de magnetizare, verificată prin conectarea în
gol a transformatorului.
Pentru curentul de pornire se adoptă valoarea superioară rezultată din relațiile (4620) și
(32.47).
Sensibilitatea protecției se verifică cu curentul de scurtcircuit bifazat în regim minim la un
defect în punctul de instalare al protecției
2 
I sc. min
K sens   1,5
I pp
(3.48)
Defectele situate în zona moartă urmează să fie lichidate de către protecția de gaze (defecte
interne în transformator, situate în zona moartă ZmT), sau de către protecția maximală de curent
temporizată (defecte în zona moartă, reprezentând conductoarele de legătură la bare - ZmL).
Releele de protecție se leagă la TC pe partea alimentării (fig. 3.36). Protecția comandă
declanșarea ambelor întrerupătoare.

Fig. 3.36. Schema trifilară a secționării de curent

Protecția se instalează pe toate cele trei faze, dacă transformatorul protejat este alimentat de
la o rețea cu punctul neutru legat la pământ și pe două faze, dacă rețeaua de alimentare are punctul
neutru izolat.
Avantajul acestei protecții constă în simplitate în execuție și rapiditate în acționare.
Dezavantajul este că zona de acționare variază în funcție de regimul rețelei și, chiar în cazul cel mai
favorabil, protecția nu acoperă întreaga înfășurare.

3.5. Protecția transformatoarelor împotriva scurtcircuitelor monofazate

Pentru transformatoarele conectate la rețele cu curenți mari de punere la pământ, se prevede
împotriva scurtcircuitelor monofazate exterioare o protecție maximală de curent de secvență

113
homopolară dacă transformatorul funcționează cu neutrul legat direct la pământ, iar dacă neutrul este
deconectat de la pământ se prevede o protecție maximală de tensiune de secvență homopolară.
3.5.1 Protecția de curent de secvență homopolară
Se prevede la transformatoare cu S  3 MVA conectate la o rețea cu neutrul legat la pământ,
având surse de alimentare într-una din rețelele de la celelalte tensiuni (fig.3.37).

Fig. 3.37 Schema protecției împotriva scurtcircuitelor monofazate realizată cu FCSH

La transformatoarele ridicătoare de tensiune, protecția maximală de curent de secvență
homopolară acționează împotriva scurtcircuitelor monofazate exterioare din rețeaua de 110 kV sau
mai mult, dacă protecția elementului respectiv nu a lichidat defectul, reprezentând totodată o rezervă
a protecțiilor rapide împotriva scurtcircuitelor monofazate în bobinajul de înaltă tensiune al
transformatorului.
Protecția se montează pe partea dinspre rețeaua cu curenți mari de punere la pământ printr-
un FCSH.
Curentul de pornire se alege funcție de curenții de dezechilibru
I pp  0,4...0,8 I nom
(3.50)
Practic se reglează la
I pr  2,5...3 A
3.5.2 Protecția de tensiune de secvență homopolară
Schema principială a unei protecții de tensiune homopolară este prezentată în fig. 3.38.
Releul de tensiune se reglează la:
Upr = 15V
t hT  t hL max  t
Temporizarea protecției se alege cu o treaptă mai mare decât cea mai mare temporizare a

114
protecțiilor homopolare de pe linii și mai mică decât a protecției maximale de curent de secvență
homopolară a transformatoarelor din aceeași stație care au neutrul legat direct la pământ, pentru ca la
un defect în rețea să acționeze întâi protecțiile transformatoarelor care au neutrul legat la pământ,
evitându-se astfel apariția supratensiunilor periculoase.

Fig.3.38. Schema unei protecții maximale de tensiune de secvență homopolară pentru un

transformator
Protecția homopolară se folosește ca rezervă împotriva scurtcircuitelor monofazate la
pământ. Se preferă protecția de tensiune homopolară pentru că acționarea ei nu depinde de regimul
momentan de exploatare al punctului neutrului al transformatorului protejat.
La transformatorul care funcționează în bloc cu o linie se folosește protecția de curent
homopolară pentru că la asemenea blocuri nu este economică instalarea a trei TT de 110 sau 220 kV,
numai pentru protecții de tensiune. Ambele protecții homopolare nu se folosesc simultan.

3.6 Protecția împotriva supracurenților provocați de scurtcircuite exterioare

Scurtcircuitele care au loc pe barele la care sunt racordate transformatoarele și care sunt
alimentate de acestea sau pe liniile care pleacă de la aceste bare și care nu au fost deconectate de
protecțiile proprii, provoacă în transformatoare supracurenți care, în cazul când depășesc o anumită
durată funcție de valoarea curenților de scurtcircuit, devin periculoși pentru integritatea înfășurărilor.
Pentru eliminarea acestor defecte produse de cauze exterioare, toate transformatoarele
trebuie prevăzute cu protecții maximale de curent temporizate. Aceste protecții trebuie să
îndeplinească următoarele condiții: să deosebească un supracurent provocat de un scurtcircuit, de o
suprasarcină, care poate fi suportată un timp îndelungat de transformator; să fie sensibilă la orice
scurtcircuit care ar avea loc pe liniile alimentate de la barele transformatorului; să fie suficient de
rapidă, ținând seama că un curent de scurtcircuit exterior poate fi de câteva ori mai mare decât curentul
nominal al transformatorului și poate cauza căderi mari de tensiune în rețea.
În afara protecției împotriva scurtcircuitelor exterioare, protecțiile maximale temporizate
îndeplinesc și rolul de rezervă a protecțiilor împotriva defectelor interioare (protecția de gaze și
diferențială).

115
 Protecțiile maximale temporizate ale transformatoarelor pot fi de mai multe feluri: maximală
de curent, maximală de curent cu blocaj de minimă tensiune, maximală de curent cu blocaj direcțional
și maximală de curent sau de tensiune homopolară.

3.6.1. Protecția maximală de curent

Protecția maximală a transformatoarelor cu două înfășurări. Protecția se realizează cu relee
de curent, releu de timp și releu de semnalizare a acționării. Releele de curent se conectează la
transformatoarele de curent pe partea de alimentare, în cazul existenței unei singure surse, sau în
cazul în care transformatorul are surse pe ambele părți, pe partea sursei mai puternice. În general
protecția comandă declanșarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului prin releul intermediar
(fig.3.39).
Transformatoarele de curent pentru protecția maximală se leagă întotdeauna în stea; aceasta
poate fi completă, când toate cele trei faze sunt echipate, sau incompletă, când sunt echipate numai
două faze.
În rețelele care funcționează cu punctul neutru legat direct la pământ schema protecției este
trifazată, iar în rețelele cu punctul neutru izolat se folosește schema cu stea incompletă.
Curentul de pornire al protecției maximale de curent se determină în funcție de curentul de
sarcină maximă Is.max care poate trece prin transformatorul protejat, cu formula
K sig
I pp   I s. max (3.51)
K rev

în care: Ksig =1,1…1,2 este coeficientul de siguranță;

Krev = 0,85 coeficientul de revenire al releelor;
Is.max este curentul de sarcină maxim;
Curentul de sarcină maximă Is max se calculează în funcție de regimul de exploatare al
transformatoarelor. În afară de transformatoarele care lucrează izolat, în rețelele de distribuție (la care
se consideră în general Is max = In ) Is max se calculează în general cu formula:
Is max = Is.n + Is.s (3.52)
în care: Is.n este curentul de sarcină
normală a transformatorului;
Is.s este curentul corespunzător unei
sarcini suplimentare pe care
transformatorul va trebui să o preia în
cursul exploatării, fără ca protecția sa
maximală să acționeze.
Sarcina suplimentară poate fi
urmarea uneia din următoarele cauze:
a) Preluarea, de către
transformatoarele rămase în funcțiune
a sarcinii transfor-
matorului deconectat în urma
defectării sale; în acest caz:
Fig. 3.39 Schema protecției
maximale temporizate a unui
transformator

116
 n
I s.s  I st (3.53)
n 1
în care: Ist este curentul de sarcină al transformatorului deconectat;
n - este numărul de transformatoare care funcționau în paralel.

b) Preluarea de către transformator a șocului curentului de pornire a unui motor electric

cu pornire grea, în momentul punerii sale în funcțiune; în acest caz;
Is.s = kp In.m (3.54)
în care kp și In.m sunt coeficientul de pornire și respectiv curentul nominal al celui mai mare motor
alimentat de transformator.
c) Preluarea șocului curentului de autopornire a motoarelor electrice pe care transformatorul
le alimentează, după deconectarea unui scurtcircuit în rețea, sau a motoarelor electrice
conectate la acest transformator prin acționarea unui dispozitiv AAR; în acest caz
Is.s =  Iap (3.55)
în care  Iap reprezintă curentul total de autopornire a motoarelor.
Dacă la un transformator, prin condițiile sale de exploatare sunt valabile mai multe ipoteze
de calcul, în formula (3.52) se introduce pentru Is.s valoarea cea mai mare rezultată din (3.53) – (3.55).
Sensibilitatea protecției se verifică calculându-se coeficientul ksens, pentru un scurtcircuit în
regim minim, pe bara transformatorului, opusă sursei, cu formula
I sc( 2.)min
k sens  (3.56)
Ip
în care: I(2)sc.min este curentul de scurtcircuit bifazat în regim minim;
Ip = ip nTC este curentul primar de pornire al protecției.
Conform normelor, trebuie asigurată condiția ksens  1,5.
Timpul de acționare al protecției maximale de curent tT se reglează după condiția de
selectivitate, cu o treaptă peste cel mai
mare timp tL al protecțiilor elementelor
alimentate de transformator, adică
tT = tL + t (3.57)
3.6.2 Protecția maximală de curent
cu blocaj de tensiune minimă
În cazul în care valoarea
coeficientului de sensibilitate al unei
protecții maximale este sub limita
admisibilă, mijlocul de mărire a
sensibilității este aplicarea blocajului
de tensiune minimă. Acest blocaj are
totodată rolul de a împiedica acționarea
protecției maximale în cazul
suprasarcinilor care nu provoacă,
paralel cu creșterea curenților și o
scădere însemnată a tensiunii
(fig.3.40).
Fig. 3.40 Protecția maximală cu blocaj de tensiune minimă

117
 De aceea, curentul de pornire al unei protecții maximale cu blocaj de tensiune minimă se
poate calcula în funcție numai de curentul nominal al transformatorului In, cu formula
k sig
Ip  In (3.58)
k rev
Acest reglaj mai coborât al curentului Ip face ca sensibilitatea, exprimată prin ksens, să crească
în aceeași măsură.
Blocajul de tensiune minimă se realizează cu trei relee de tensiune minimă. Tensiunea de
pornire a acestora se calculează ținându-se seama de revenirea lor în poziția cu contactele închise la
scăderea tensiunii, cu formula
U min
up  (3.59)
k sig k rev nTT
în care: Umin = (0,9…0,95) Un este tensiunea de funcționare minimă admisă pe bare;
ksig = 1,1…1,2 este coeficientul de siguranță;
krev = 1,15…1,2 este coeficientul de revenire al releului;
nTT - este raportul de transformare al transformatoarelor de tensiune.
Sensibilitatea protecției se verifică cu formula
Up
k sens  (3.60)
U sc. max
în care: Up = up nTT;
Usc.max tensiunea corespunzătoare unui scurtcircuit în regim maxim.
3.7. Protecția de distanță

La transformatoarele cu surse pe ambele părți, cu tensiunea superioară U  220 kV, se va

prevedea, de obicei pe fiecare dintre înfășurările conectate la surse, câte o protecție de distanță
împotriva scurtcircuitelor interioare, la borne și pe racorduri și împotriva supracurenților provocați
de scurtcircuitele exterioare.
Treapta instantanee a fiecărei protecții de distanță va fi direcționată spre transformator. Se
recomandă ca una din treptele cu temporizare scurtă va fi direcționată spre barele de pe partea unde
este instalată protecția respectivă.
3.8. Protecția împotriva suprasarcinilor
Suprasarcinile care perturbă funcționarea unui transformator pot avea diverse cauze:
autopornirea motoarelor, deconectarea unui transformator care funcționează în paralel, conectarea
unor consumatori suplimentari, pendulări etc. În funcție de raportul
Ksarc = Isarc / In (3.61)
suprasarcina poate fi suportată un anumit interval de timp (valorile respective se indică în prescripții
de exploatare).
La transformatoarele cu două înfășurări, protecția de suprasarcină se va prevedea pe partea
înfășurării care nu este prevăzută cu reglaj de tensiune (ploturi).
La transformatoarele cu trei înfășurări de puteri egale, alimentate dintr-o singură parte,
protecția de suprasarcină poate fi montată numai pe partea alimentării.
Aceasta constă dintr-un singur releu de curent, dat fiind că suprasarcinile pentru care se
prevede protecția sunt simetrice. Pentru ca protecția să nu acționeze în cazul scurtcircuitelor sau al
șocurilor de curent, releul de curent comandă semnalizarea printr-un releu de timp a cărui înfășurare
trebuie să fie stabilă din punct de vedere termic.

118
 Curentul de pornire al releului se calculează cu relația
K sig In
I pr   (3.62)
K rev nTC
în care: Ksig = 1,05 și Krev = 0,85
La transformatoarele din stațiile fără personal permanent de supraveghere, la care sunt
posibile suprasarcini care depășesc limitele admise, protecția comandă deconectarea întrerupătorului.
La transformatoarele cu puteri S  100 MVA se recomandă utilizarea unor relee cu
caracteristică de acționare tip imagine termică .

4. Protecția barelor colectoare

4.1.Introducere
Barele colectoare sunt o parte integrantă a unui sistem electroenergetic. O bară colectoare
are linii care intră și ies, terminate cu întrerupătoare adecvate.
Scurtcircuitele pe barele colectoare reprezintă unul din cele mai periculoase defecte, întrucât
provoacă ieșirea din funcțiune a tuturor elementelor racordate la barele defecte (generatoare,
transformatoare, linii de transport, de interconexiune sau de distribuție) și perturbarea funcționării
consumatorilor de la barele vecine, legate prin linii de barele defecte, iar în unele cazuri pot conduce
la avarii foarte grave prin pierderea stabilității sistemului.
Probabilitatea apariției unui defect pe bare este în general foarte mică.
Defectele barei colectoare reprezintă 6-7% din totalul defectelor, în timp ce defectele care
se întâmplă pe linie reprezintă peste 60%. Statisticile reprezentând defectele pe barele colectoare arată
o frecvență relativă a diferitelor tipuri de defecte, așa cum se prezintă în tabel. De observat că cele
mai multe din defectele pe bare sunt defecte cu pământul în fiecare categorie a cauzelor defectului.
Tabel
Tipul și numărul defectelor Nr. Total
Cauza defectului
1FN 2FN 3FN 3F ? total %
Conturnare 20 6 1 - - 27 21,0
Defect întrerupător 16 2 2 - - 20 15,5
Defect izolație întrerupător 19 2 - - 1 22 17,0
Alte defecte de izolație 4 1 1 3 - 9 7,0
Defect transf. de curent 3 - - - - 3 2,3
Separator deschis s-au p.p. 8 1 5 1 - 15 11,6
Omisiuni în siguranța p.p. 6 1 8 - - 15 11,6
Contact accidental 5 - 2 - - 7 5,4
Defect datorită mat. solide 4 1 - 1 - 6 4,7
Diverse / necunoscute 2 1 - 1 1 5 3,9
Totalul pt. fiecare tip de defect 87 15 19 6 2 129 -
Procentaj pt. fiecare tip de defect 67,4 11,6 14,7 4,7 1,6 - 100
Este de asemenea interesant de notat, că un număr relativ mare de defecte pe bară sunt
cauzate de erori umane, datorită lipsei siguranței în conectare la pământ a barei după reparare sau
rutinei de care se dă dovadă la lucrările de întreținere, sau datorită personalului de exploatare care
deschid separatoare sub sarcină. Cel mai mare număr de defecte, totuși, sunt datorate conturnărilor și
defectelor izolației, care sunt adesea inițiate de vremea nefavorabilă. Statisticile sunt prezumate a fi
pentru bare colectoare în construcție exterioară, nu pentru stații capsulate sau cu izolație în gaz.
119
 Ca urmare a celor prezentate mai sus, pentru localizarea și lichidarea defectelor pe bare este
necesar să existe protecții care să acționeze sigur și rapid. Protecția barelor poate fi realizată în două
moduri; cu ajutorul protecțiilor elementelor racordate la bare sau cu protecții proprii.

4.2.Protecția barelor colectoare cu ajutorul protecțiilor elementelor conectate la bare

Modul de protejare a barelor colectoare prin acest sistem este prezentat în fig.4.1.

Fig. 4.1. Protecția barelor din stații cu ajutorul protecțiilor

La un defect pe bara B în punctul K, bara colectoare va fi protejată de protecțiile maximale
direcționale sau nedirecționale ale liniilor racordate la bare.
Protecția realizată cu relee maximale de curent ale elementelor vecine este dificil de
coordonat din cauza distanței mari dintre locul de montare a releului și defect, amplitudinea curentului
fiind funcție de impedanța liniei din fața releului.
În rețelele protejate cu relee de distanță, defectul de pe bara B, va fi eliminat de
întrerupătoarele arătate în culoare neagră (1, 2, 8, 11), cu timpul treptelor a doua a protecției de
distanță.
Avantajele principale ale acestor soluții sunt: simplitatea și economicitatea. Dezavantajul lor
principal îl constituie timpul mare de lichidare a avariei, din care cauză ele dau rezultate bune numai
în rețelele care admit timp de acționare mai mari.

4.3.Protecțiile proprii ale barelor colectoare

Așa cum s-a arătat în paragraful precedent, lichidarea defectelor de pe barele colectoare de
către protecțiile elementelor racordate la aceste bare, se face cu o oarecare temporizare, rezultată din
condițiile de selectivitate ale protecției. Această temporizare, care se află în general între limitele 0,5
s (la protecțiile de distanță) și 3 s (la protecțiile maximale), poate determina regimuri anormale de
funcționare sau extinderi de defecte cum sunt:
 perturbarea stabilității dinamice a sistemului energetic, urmată de apariția pendulațiilor
și ieșirea din sincronism a unor generatoare sincrone;
 funcționarea barelor legate direct la bara defectă, cu o tensiune redusă și pe o durată care
depășește limitele admise de o exploatare normală a unor consumatori;
 solicitarea termică peste limitele admisibile și deteriorarea utilajului din stație;
 defectele produse pe un sistem de bare, antrenează deconectarea și a elementelor
racordate la celelalte sisteme de bare și, deci, ieșirea din funcțiune a întregii stații.
Toate aceste regimuri anormale posibile constituie drept criterii pentru echiparea barelor
colectoare ale centralelor și stațiilor, cu protecții proprii.

120
 Trebuie arătat însă faptul că folosirea unei protecții de bare are și alte aspecte prin care se
explică rezervele pe care unele exploatări o au față de acestea:
- probabilitatea mai mare, datorită condițiilor de funcționare mai grele decât alte protecții,
de acționare incorectă la defecte exterioare;
- circuitele și ansamblu instalațiilor unor protecții de bare sunt în general foarte complicate
și, ca atare, susceptibile în mai mare măsură de defecțiuni și deci, de acționări greșite:
Protecțiile proprii ale barelor colectoare pot fi realizate ca:
- protecții maximale de curent,
- protecții de distanță.
- protecții de curent de secvență homopolară
- protecții comparative direcționale sau de fază,
- protecții diferențiale.

4.4.Protecția diferențială a barelor colectoare

Protecția diferențială a barelor colectoare are cea mai mare răspândire pentru protecția
barelor colectoare. Se realizează pe același principiu ca și la generatoare și transformatoare,
transformatoarele de curent fiind instalate pe circuitele racordate la bare, conectate astfel încât să
delimiteze o zonă internă, protejată primară și care se suprapune peste zonele de protecție a tuturor
elementelor adiacente (fig.4.2).

Fig. 4.2. Zona de protecție a barei colectoare

4.4.1. Principiul de funcționare
Principiul de realizare a protecției diferențiale este ilustrat în schema simplificată de mai jos
(fig. 4.3).

Figura 4.3. Principiul de funcționare al

protecției diferențiale de bare

121
 El se bazează pe lege întâi a lui Kirchhoff. În regim normal de funcționare sau de scurtcircuit
exterior, suma curenților care intră în nod reprezentat de bare este egală cu suma curenților care ies
din nod.
În funcționare normală sau în caz de scurtcircuit exterior (de exemplu pe linia C în punctul
K1 – fig. 4.4), între curenții care parcurg circuitele racordate la bară indicate prin săgeți pline există
relația
I A  I B  IC  0 (4.1)
astfel încât curentul din circuitul diferențial ar trebui să fie nul.

Fig. 4.4 Schema de principiu a protecției diferențiale de bare

În realitate circuitul diferențial este parcurs de curentul de dezechilibru, produs de
neidentitatea caracteristicilor transformatoarelor de curent ale protecției.
În cazul unui scurtcircuit interior (de exemplu în K2), curenții de defect curg spre bară
(indicați prin săgeți cu linie întreruptă), astfel că în circuitul diferențial apare un curent de circulație

ir 
1
nc
1

I  I A'  I B'  I C'
n
 (4.2)

Toate TC din schemă trebuie să aibă același raport de transformare, ales în funcție de
curentul maxim de sarcină de pe derivația cea mai încărcată a barei colectoare. Dacă nu este posibil
se folosesc transformatoare intermediare de egalizare. Toate TC trebuie să aibă o înfășurare specială
pentru protecția diferențială (de exemplu clasa D). Înfășurările secundare ale TC se leagă în circuit
diferențial, iar în derivație cu acesta se conectează releul de curent al protecției.
Raportul transformatorului de curent. Așa cum s-a arătat mai sus, pentru protecția barei
colectoare toate TC trebuie să aibă același raport de transformare. Dacă rapoartele de transformare
nu ar fi egale, atunci și în regim normal de funcționare prin releul diferențial ar circula un curent
destul de mare care ar duce la funcționarea protecției.
Să presupunem că liniile A, B și C au capetele terminale pe bara colectoare (fig.4.5). Liniile
A și B au curenții de sarcină de 100 și 200 A respectiv. Prin urmare, linia C furnizează 300 A sarcinii.

122
 Fig. 4.5. Rapoarte ale transformatoarelor de curent incorecte
Protecția barei colectoare arată acum după cum urmează. TC pentru toate trei linii sunt puse
în paralel (cu polaritatea marcată corect), și această combinație marcată corect este conectată la un
releu maximal de curent instantaneu. Presupunem că rapoartele TC (care sunt greșite) sunt:
I max .linieA 100
nTC  A  
5 5
I 200
nTC  B  max .linieB  (4.3)
5 5
I 300
nTC C  max .linieC 
5 5
În condiții normale curentul care circulă prin releul maximal de curent trebuie să fie zero.
Noi nu dorim ca releul să funcționeze, deoarece va rezulta o declanșare, care nu este necesară, a
tuturor întrerupătoarelor când bara colectoare nu este defectă.
Fig. 4.5 arată că curentul prin releu este de 5 A, rezultând o funcționare a releului care nu
este necesară în regim normal de trecere a curentului. Prin urmare, în protecția barei colectoare, toate
rapoartele TC trebuie să fie egale cu
I L max 300
nTC   (4.4)
5 5
Fig. 4.6 arată în mod clar că în cazul în care toate rapoartele TC sunt egale, curentul prin
releul maximal este zero.

123
 Fig. 4.6. Rapoartele transf. de curent corecte. Protecția nu acționează în regim normal
4.4.2 Condiții impuse protecției diferențiale de bare
Protecțiile diferențiale, ca protecții de bază, indiferent de instalația protejată, sunt concepute
pentru a răspunde foarte exact în două situații limită, respectiv:
- să acționeze rapid și sigur pentru toate defectele din zona protecției, situație
caracterizată de un coeficient de sensibilitate;
- să nu lucreze pentru defecte sau supracurenți solicitați în afara zonei protejate, situație
caracterizată de un coeficient de stabilitate (siguranță).
Toate tipurile de protecții diferențiale îndeplinesc aceste condiții fără probleme deosebite,
cu excepția protecției diferențiale de bare, care în unele situații, nu poate asigura coeficientul de
stabilitate pentru scurtcircuitele exterioare. Situația deficitară este cauzată, de regulă, de saturarea
transformatoarelor de curent în perioada regimului tranzitoriu de scurtcircuit, dacă acestea nu
îndeplinesc anumite condiții. Astfel, dacă valoarea curentului de scurtcircuit este foarte mare
(scurtcircuit apropiat zonei protejate), transformatorul de curent se poate satura, mărimea redată în
secundarul lui nu reprezintă transformarea fidelă a mărimii din primar și protecția diferențială poate
avea funcționări eronate (fig.4.7).

Fig.4.7. Forma de undă a curentului primar şi secundar al unui TC saturat

In exploatare există două generații de echipamente pentru realizarea protecției diferențiale
de bare: echipamentele clasice, cu frânare electromagnetică și echipamente moderne, realizate în
tehnologie numerică.

124
 Caracteristicile principale ale protecțiilor diferențiale de bare, indiferent de tehnologia de
realizare, sunt următoarele:
- principiul de bază, care constă în calcularea modulului sumei curenților din secundarele
transformatoarelor din zona protejată, ceea ce reprezintă curentul de acționare și a sumei
modulelor acestor mărimi, ceea ce reprezintă curentul de frânare;
- măsuri împotriva funcționărilor eronate date de saturarea transformatoarelor de curent;
- măsuri pentru obținerea unui timp de declanșare cât mai mic.
Protecțiile diferențiale de bare trebuie să asigure un grad de adaptare mare având în vedere
că ele pot avea condiții de funcționare foarte diferite de la caz la caz, în ceea ce privește:
- valorile curenților de scurtcircuit;
- caracteristicile tehnice ale transformatoarelor de curent care intră în compunerea
protecției;
- caracteristicile zonei pe care trebuie să o protejeze (sistem dublu de bare, etc.);
- modul de tratare a neutrului.

4.5.Modul de dispunere a barelor colectoare

4.5.1. Simplu sistem de bare colectoare

- Nu există flexibilitate în funcționare

- La un defect pe bară declanșează toate întreruptoarele
4.5.2. Simplu sistem de bare colectoare secționat prin întreruptor

- Flexibilitate în funcționare limitată

4.5.3. Dublu sistem de bare colectoare

- La un defect pe o bară declanșează numai circuitele de la bara respectivă

125
4.5.4. Simplu sistem de bare colectoare cu bară de transfer

- Flexibilitate în funcționare mărită

- Un defect pe bara colectoare duce la declanșarea tuturor întreruptoarelor
- Bara de transfer pentru mentenanța întreruptorului
4.5.5. Dublu sistem de bare colectoare cu bară de transfer

- Flexibilitate în funcționare foarte ridicată

- Bara de transfer pentru mentenanța întreruptorului
4.5.6. Dublu sistem de bare colectoare cu întreruptoare pe circuit

- Flexibilitate în funcționare foarte ridicată

- Protecția liniei acoperă secțiunea de bare între două TC

126
 - Un defect pe o bară nu va perturba funcționarea circuitului
4.5.7. Bare colectoare cu 1,5 întreruptoare pe circuit

Utilizată pentru niveluri de tensiune ridicată.

- flexibilitate ridicată de funcționare;
- necesită mai multe întreruptoare;
- secțiunile din mijlocul diagonalei acoperită de protecția liniei sau alte echipamente de
protecție
4.5.8. Bară colectoare în inel (poligonală)

- Niveluri de tensiune înalte; flexibilitate ridicată în funcționare cu minimum de întreruptoare.

4.6. Principiile de măsurare

În protecția barelor colectoare sunt utilizate două variante a protecției diferențiale și anume:
protecția diferențială de impedanță mare și protecția diferențială de impedanță mică.
4.6.1. Protecția diferențială de impedanță mare
Principiul de funcționare a protecției diferențiale de impedanță mare constă în utilizarea unui
releu diferențial de curent a cărui impedanță este mare în comparație cu impedanța circuitul secundar
al TC saturat. Schema de principiu este arătată în fig. 4.8.

127
 Fig. 4.8 Răspunsul protecției diferențiale de impedanță mare în timpul unui defect extern cu şi
fără saturația TC
Releul diferențial este conectat ca un șunt și este alcătuit dintr-un releu de curent sensibil cu
o rezistență mare conectată în serie. Releul de curent și rezistența serie corespund în esență unui releu
de tensiune. În circuitul șuntului în care este montat releul diferențial, tensiunea este mică (în mod
teoretic zero) în condiții de funcționare în sarcină și în cazul unui curent de defect fără saturarea TC,
dacă rezistențele interne ale înfășurărilor secundare ale TC (RTC) și ale conductoarelor de legătură
dintre TC și sarcină (RL) pe ambele părți ale circuitului punții sunt egale (fig. 8a). Toate TC trebuie
să aibă același raport de transformare.
Stabilitatea în timpul defectelor externe
În eventualitatea saturării TC, punctul de echilibru este deplasat.
Presupunem cazul cel mai defavorabil, când un TC este complet saturat, în timp ce alt TC
transformă curentul fără nici o saturare. TC saturat poate fi substituit în modul cel mai simplu prin
rezistența sa internă secundară (RTC) (fig.4.8).
Releul de curent cu rezistență serie corespunde unui releu de tensiune cu rezistență mare așa
cum s-a menționat mai sus. Prin setarea tensiunii de acționare U R  I R  RR deasupra U 
stabilitatea este obținută chiar în eventualitatea celei mai extreme saturații ale TC.
Protecția barelor colectoare
Principiul de bază al protecției diferențiale de impedanță mare poate fi de asemenea aplicat
în aceeași măsură la protecția barelor colectoare în care fiecare fază a TC-urilor a tuturor celulelor
sunt conectate în paralel, iar TC-urile trebuie să aibă același raport de transformare (fig. 4.9).
Pentru a determina tensiunea de prag de acționare a releului, trebuie să fie presupus cazul
cel mai defavorabil al unui defect extern cu saturarea TC-ului, adică, cazul în care se induce tensiunea
cea mai mare de-a lungul releului conectat la șunt.

128
 Pragul de acționare a releului de curent diferențial poate fi crescut prin adăugarea unui
rezistor șunt conectat în paralel. Acesta este aplicat pentru a reduce sensibilitatea protecției și pentru,
de exemplu, a crește limita de funcționare peste limita curentului de sarcină maxim.

Fig. 4.9 Protecția barelor colectoare de impedanță mare

Protecția de impedanță mare este în general aplicată la stațiile cu o singură bară colectoare,
unde nu este necesară replica separatorului pentru alegerea barei. Numai în cazuri rare este aplicată
la sistemele duble de bare în stațiile cu 1,5 întreruptoare pe circuit, în care caz curenții secundari ai
TC-ului, sunt comutați în mod direct prin contactele auxiliare ale separatorului. Datorită tensiunii
relativ mari în circuitele secundare, aceasta poate pune o problemă în ceea ce privește un grad mai
mare a tensiunii de izolare necesar contactelor releelor.
Principiul protecției diferențiale de mare impedanță nu poate fi implementat numeric.
Pentru sisteme de bare colectoare mai complexe, protecția de mare impedanță nu este
corespunzătoare din motivele menționate mai sus.
Concluzii asupra protecției diferențiale de impedanță mare
Protecția diferențială de impedanță mare este o tehnologie tipică anglo-saxonă.
Echipamentul de protecție nu este complex și este sigur în prezența saturării TC.
Principalele dezavantaje sunt:
- Toate TC-urile trebuie să aibă aceeași construcție și raport de transformare.
- În plus dispozitivele de protecție nu pot fi conectate în serie la același miez al TC de
vreme ce TC-urile sunt conduse într-o saturație severă în timpul defectelor externe.
- Sunt necesare dispozitive suplimentare de limitare a tensiunii (varistoare).
- Nu poate fi utilizată replica separatoarelor cu interpunerea releelor, circuitele secundare
ale TC urmând a fi comutate direct prin contactele auxiliare ale separatorului.
- În final, o versiune numerică cu replica separatorului în software, prin definiție nu este
posibilă.
Prin urmare o versiune numerică cu replica separatorului în software, prin definiție nu este
posibilă.

129
4.6.2. Protecția diferențială de impedanță mică a barelor colectoare
Principiul protecției diferențiale de impedanță mică aplicat barelor colectoare constă în
curentul diferențial din zona de protecție, ca mărime de funcționare și suma amplitudinilor curenților
ca semnal de stabilizare (frânare).
Principiul de măsurare trebuie să asigure stabilitatea protecției la saturarea CT în cazul
defectelor externe și în același timp declanșare rapidă (timpul de declanșare mai mic decât un ciclu)
la defecte pe bare.
Acest principiu de măsură poate fi explicat cel mai bine utilizând circuite bazate pe
tehnologia electromecanică (fig.4. 10).
Elementul de acționare EA este un releu care compară valoarea curentului de lucru ID,
redresat de puntea PD (alimentat de transformatorul intermediar TICD, în derivație pe circuitul
diferențial) cu suma curenților de stabilizare (frânare) (IS1, IS2.....ISn), redresați de punțile PS1,
PS2.....PSn.
Curentul de declanșare I D corespunde mărimii sumei geometrice a fazorilor curenților
feederilor:
n
I D  I 1  I 2  ...  I n   I m (4.6)
m 1
Curentul de stabilizare (frânare) I S corespunde sumei aritmetice (suma valorilor absolute)
care este aici generată prin redresare și adunare:
n
I S  I 1  I 2  .....  I n   I m (4.7)
m 1

Fig. 4.10. Principiul protecției diferențiale a barelor colectoare de impedanță mică

Curentul de declanșare minus o componentă reglată a curentului de stabilizare k  I S trece
prin bobina releului. Pentru ca declanșarea să fie emisă curentul diferențial trebuie să depășească
pragul de acționare a bobinei releului I DIF . Prin urmare criteriul de declanșare este următorul:
I D  I DIF . min  k  I S (4.8)
Caracteristica de acționare este arătată în fig. 4.11.

130
 Fig. 4.11 Caracteristica de acționare a protecției diferențiale convenționale
Eficiența acestui principiu de măsură la defecte externe cu un TC saturat este ilustrat în
fig.4.12.

Fig. 4.12 Curentul diferențial şi de frânare în cazul saturării TC la defecte externe

 Curentul de stabilizare (frânare) instantaneu (IS)

131
 
 Curent de frânare filtrat (netezit) ( I S )
 Factor de stabilizare (frânare) (k)
 Curent diferențial redresat (ID)
Deoarece liniile de la 1 – (n-1) conduc numai o parte a curentului de scurtcircuit, ele nu pot
fi saturate. Curba 1 arată suma curenților de la 1 la (n-1).
TC în fiderul de defect poate totuși să se satureze, rezultând o undă de forma curbei 2.
Curentul diferențial este zero atât timp cât TC nu se saturează. După saturare, curentul diferențial este
cel din curba 6. Curentul instantaneu de frânare este cel din curba 3. Curentul echivalent de frânare
are forma ca cea din curba 4, și din cauza tehnicii de măsură utilizate (încărcarea și descărcarea unei
capacități cu o constantă de timp de 100 ms), este asigurată stabilitatea chiar în cazul saturării CT
(așa cum este arătat în curbele 5 și 6).
Această metodă nu poate totuși garanta funcționarea corectă în condiții grele de saturare ale
TC. Pentru prevenirea unor declanșări false ale barelor colectoare sunt necesare tehnici suplimentare.

4.6.3. Protecția barei colectoare cu echipament numeric

4.6.3.1. Sisteme de protecție diferențiale de bare moderne
Sistemele de protecție diferențială de bare de impedanță mică numerice pot fi proiectate
centralizat sau descentralizat.
Sistemele
centralizate cer ca toate
semnalele să fie transferate de
la toate barele la unitatea
centrală unde un singur releu
realizează funcția de protecție
(fig. 4.14).
Transformer
Lungimea cablurilor
Line Busbar & CBF Line Transformer
Protection Protection Protection Protection Protection este aproximativ aceeași ca și
în cazul soluțiilor
Main 1
Main 1 Main 1
Main 1
convenționale. O reducere a
Main 2 Main 2
Main 2 Main 2 conductoarelor poate fi
realizată numai dacă funcțiile
de protecție suplimentare
CB Trip CB Trip CB Trip CB Trip CB Trip
sunt adunate într-un releu de
protecție a barelor ca de pildă
protecția împotriva defectelor
de întreruptor (DRRI).
Figura 4.14. Sistem de protecție a barelor colectoare centralizat
Avantajul echipamentului de protecție numeric este simplitatea în dezvoltarea funcțiilor de
protecție și dispunerea flexibilă a semnalelor de intrare/ieșire. În plus, tehnica numerică permite o
conectare rapidă și sigură la sistemele de automatizări ale stației, furnizând analiza și monitorizarea
rapidă a defectelor. Astăzi, protecția de bare centralizată poate fi în principal găsită în stațiile unde
protecția convențională a fost retehnologizată și cablurile sunt încă în bună stare de funcționare.
Sistemele descentralizate includ panouri de protecție ale barelor colectoare dedicate localizate lângă
dispozitivele de protecție ale celulei (fig. 4.15), care cer distanțe scurte ale cablurilor, ca de pildă
pentru pornirea protecției DRRI și pentru blocarea RAR.

132
 Line Transformer Busbar & CBF Line Transformer
Protection Protection Protection Protection Protection

Main 1 Main 1 BBP Main 1 Main 1

Central
Main 2 Main 2 Unit Main 2 Main 2

BBP BBP BBP BBP

BBP
CBFP CBFP CBFP CBFP
CBFP

CB Trip CB Trip CB Trip CB Trip CB Trip

Figura 4.15. Sistem de protecție a barelor colectoare descentralizat

Semnalele între panourile celulelor și unitatea centrală pot fi transmise utilizând cabluri de
fibră optică, rezultând astfel o reducere a gospodăriei de cabluri și a prețului de cost. Panoul de
protecție a celulei poate fi proiectat împreună cu cel al unității de celulă, rezultând astfel o reducere
a costurilor și a timpului cerut pentru testare, punere în funcțiune, și mentenanță. În plus economii
pot fi făcute prin integrarea mai multor funcții ca de pildă funcțiile de protecție ale liniei. Sistemele
de protecție ale barelor colectoare descentralizate sunt în principal utilizate în stațiile noi și
retehnologizate.

Fig. 4.16 Structura protecției numerice a barei colectoare tip 7SS52

133
4.6.4. Releul diferențial 7SS52 - Siemens
Releul Siemens tip 7SS52 este un releu complet numeric constând dintr-o unitate centrală
(UC) și până la 48 unități de celulă descentralizate (BCU) (fig. 4.16). Comunicația dintre unitatea
centrală și unitățile de celulă sunt realizate prin cabluri de fibră optică (FO). Comunicarea este
posibilă prin interfața serială V.24 cu ajutorul unui PC și folosind programul DIGSI pentru
configurarea, fixarea, parametrizarea, afișarea evenimentelor și înregistrările defectului.
Valorile măsurate și stările separatoarelor obținute în BCU sunt transferate UC și prelucrate
în conformitate cu principiul protecției diferențiale. În direcția opusă, comenzile de declanșare sunt
transmise serial BCU care emit comanda de declanșare întreruptorului la nivelul celulei.
Acest concept are un avantaj particular în stațiile extinse deoarece BCU pot fi instalate direct
în celulă prin aceasta minimizându-se lungimea cablurilor în stație.
În aceeași măsură protecția utilizează o rată de eșantionare de 1 kHz (20 eșantioane pe ciclu)
și valorile eșantionate sunt prelucrate în UC în timp real (comparație la fiecare ms), o rată de date
foarte ridicată. Transferul de date este realizat în mod sincron, cu o siguranță foarte mare (protocol
HDLC, distanța Hamming d = 8). Distanța de transmisie dintre UC și BU pe FO este de max 1,5 km.
Configurare
Protecția utilizează principiul de măsură separată pe fază și este proiectată pentru următoarea
configurație maximă:
- bară colectoare triplă cu bară de transfer sau bară cvadruplă,
- 48 celule,
- 12 secțiuni de bare colectoare.
Protecția poate fi folosită cu toate tipurile de instalații de distribuție fie cu TC convenționale,
fie liniare.
4.6.4.1. Răspunsul protecției numerice în cazul saturației TC
Protecția diferențială de bare realizată cu echipament numeric este caracterizată de o precizie
ridicată a măsurătorilor și un grad mare de flexibilitatea în ceea ce privește montarea ei într-o instalație
existentă.
Echipamentul numeric asigură un grad mărit de stabilitate la scurtcircuite exterioare și de
siguranță în funcționare la defecte interne printr-un algoritm îmbunătățit, performant posibil datorită
tehnologiei numerice în care este realizat. Astfel, pe lângă principiul de bază, protecția asigură și
următoarele măsuri :
- frânarea (împotriva curenților mari de defect);
- evaluarea separată a fiecărei jumătăți de perioadă (împotriva
- componentei aperiodice);
- evaluarea separată a curentului de defect în primele milisecunde după
- apariția defectului pentru anticiparea fenomenului de saturație).
Caracteristica de acționare a protecției diferențiale de bare este una clasică, cu o singură
pantă și are varianta standard reprezentată în fig.4.17.
Mărimea de acționare este :
n
I D  I   I m (4.14)
m 1
iar mărimea de stabilizare (frânare):
n
IS   Im
m 1 (4.15)
Acționarea în cazul unui scurtcircuit pe bare se realizează când sunt întâlnite două criterii :

134
 I D > I D min   I min și
n n
I D > k  IS   Im > k   Im (4.16)
m 1 m 1
In alegerea valorii factorului de stabilizare k sunt importante două aspecte : tipul
transformatorului de curent și factorul de suprasarcină (KOF) care se calculează din curentul maxim
de scurtcircuit și valoarea curentul la care începe fenomenul de saturație a transformatorului de curent.
max
I sc
K OF  .ext
(4.17)
I sat
Factorul de stabilizare k trebuie ales din condiția
K OF
k> (4.18)
4 K OF  1
Ca baza pentru alegerea factorului k trebuie luat transformatorul cu factor de sarcină cel mai
mare și raportul cel mai mic.
Pentru ca releul să ajungă la o decizie de declanșare în cazul defectelor interne, curentul de
declanșare trebuie să fie mai mare decât curentul de stabilizare. Releul 7SS52 poate să ia decizia de
declanșare în 3 ms datorită metodei de măsurare instantanee a valorii. În felul acesta este permisă
saturarea severă a TC - urilor în timpul defectelor interne. Sunt realizați astfel și timpii de declanșare
mai mici de un ciclu (minimum 13 ms).

Fig. 4.17 Caracteristica de acționare a protecției diferențiale de bare

4.6.4.2.Răspunsul protecției numerice în cazul saturației TC în regim permanent
Curentul de frânare este valoarea de vârf filtrată (netezită) a amplitudinilor curenților
însumați
𝐼𝑆 = |𝐼1 | + |𝐼2 |
în timp ce curentul de funcționare este modulul sumei fazoriale a curenților (fig. 4.18).
𝐼𝐷 = |𝐼1 + 𝐼2 |

135
 Pentru declanșare este necesar ca valorile instantanee a curentului de funcționare (curentul
diferențial) să depășească pentru un scurt timp (cel puțin 3 puncte de eșantionare, adică 3 -4 ms)
valoarea redresată a curentului de frânare ponderat:
𝐼𝐷 > 𝑘 ∙ 𝐼𝑆

Fig. 4.18. Valorile măsurate in timpul defectelor interne (fără saturarea TC)
Stabilitatea protecției diferențiale în cazul saturării TC este foarte importantă pentru
definirea tehnicii de măsurare.
Dispozitivele de protecție moderne, includ detectoare de saturație foarte rapide și activează
o stabilizare suplimentară.
Principiul detectorului de saturație este în mod esențial bazat pe faptul că inițial TC - ul,
după începerea defectului, transformă în mod corect curentul pentru o perioadă minimă și numai după
aceea intră în saturație.
În cazul unui defect extern, curentul de lucru (diferențial) ID (determinat ca suma vectorială
a curenților), rămâne mic (în mod teoretic zero) în timpul primelor milisecunde, în timp ce curentul
de stabilizare (frânare) (determinat ca suma modulelor curenților – suma aritmetică) IS arată imediat
o creștere bruscă (fig.4.19).
Se poate vedea că în ciuda saturării extreme protecția nu declanșează deoarece curentul de
frânare este mai mare decât curentul de funcționare (ΔI este negativ!).

Fig.4.19. Stabilitatea in timpul defectelor externe cu saturarea TC în regim permanent

136
 În cazul unui defect intern curentul de declanșare trebuie să fie mai mare decât curentul de
stabilizare.
Releele numerice pot să ajungă la o decizie în 3-4 ms datorită metodei de măsurare a valorii
instantanee. Astfel saturațiile severe în timpul defectelor interne sunt permisibile. Sunt realizați timpi
de declanșare mai mici de un ciclu (minimum 13 ms). În fig. 4.20 sunt arătate semnalele de curent
pentru acest caz.

Fig. 4.20.Declansare la defect intern cu saturația TC in regim permanent

4.6.4.3. Răspunsul protecției în cazul unui defectelor externe cu curenți de scurtcircuit
incluzând și componenta aperiodică
Dacă începutul unui defect este aproape de trecerea prin zero a tensiunii, curenții de
scurtcircuit vor avea și componenta aperiodică.
Ca rezultat al
componentei aperiodice,
TC-urile sunt magnetizate
puternic într-o direcție și
are loc o saturație severă,
în particular în timpul
defectelor externe, când
suma curenților de la (n-1)
feederi trec prin feederul n
pe care a avut loc defectul
extern.
Fig. 4.21. Stabilitatea în
timpul defectului extern
cu saturarea TC
incluzând componenta
aperiodică

137
 Datorită componentei aperiodice, curentul de scurtcircuit este afectat numai de saturație în
fiecare a doua jumătate de undă astfel încât protecția rămâne stabilă (fig. 421).
4.6.4.4. Defecte interne cu curenți de scurtcircuit incluzând și componenta aperiodică
Cu privire la saturarea TC, defectul intern nu este chiar așa de critic ca defectul extern
întrucât numai alimentarea fiecărui celule individuale contribuie la curentul care trece prin TC.
Pentru TC având dimensiuni mici, saturația poate totuși să se întâmple în aceste condiții.
Datorită timpilor scurți de măsurare, acesta totuși nu prezintă vreo dificultate asupra
protecțiilor numerice.
În cazul unui defect extern, curentul de funcționare (diferențial) ID (determinat ca suma
vectorială a curenților), rămâne mic (în mod teoretic zero) în timpul primelor milisecunde, în timp ce
curentul de stabilizare (frânare) (determinat ca suma modulelor curenților) IS arată imediat o creștere
bruscă. În cazul unui defect intern ambele mărimi ID și IS imediat după începerea defectului manifestă
o creștere paralelă.
Această creștere întârziată a curentului diferențial este prin urmare un indicator clar al
saturației TC. În fig. 4.22 este prezentat cursul perechilor de valori I D și I S în timp pe caracteristica
de funcționare a protecției diferențiale.
În cazul unui defect intern perechile de valori I D și I S au imediat aceeași amplitudine, cu
alte cuvinte locul geometric al raportului ID/IS se dezvoltă în sus și în jos pe caracteristica de defect
de 450. În eventualitatea unui defect extern cu saturarea TC, valoarea ID inițial este totuși zero și locul
geometric al raportului ID/IS se dezvoltă de-a lungul axei orizontale către dreapta în sensul creșterii
curentului și sare în sus pe caracteristica de defect când este asigurată saturarea TC. Această secvență
este repetată în următoarele jumătăți de cicluri. Intervalele condițiilor de nesaturare și saturare ale TC
alternează.

Fig. 4.22. Declanșarea la defect intern cu saturarea TC incluzând componenta aperiodică

La protecția barelor colectoare, fabricanții indică timpul de saturație minim care este cerut
(3 ms pentru 7SS52). El corespunde însă la un factor de suprasarcină a TC-ului.

138
 Fig. 4.23 Locul geometric al curbelor în timpul defectelor externe cu şi fără saturarea TC
Schema logică de declanșare cu detector de saturație integrat a protecției de bare 7SS52 este
arătată în fig.4. 24.

Fig. 4.24 Caracteristica de declanșare a protecției de bare tip 7SS52 cu detector de saturație
Curentul secundar conține informații importante încă din prima ms după apariția defectului.
Din acest motiv, echipamentul 7SS52 are un algoritm care detectează momentul de început al
defectului și determină dacă este un scurtcircuit intern sau unul extern zonei protejate. In acest scop,
calculează derivata curentului de stabilizare dI S dt și o compară cu un prag prestabilit. Dacă pragul
este depășit, se verifică zona în care se găsește punctul reprezentat prin perechea (ID, IS) în
caracteristica de acționare și dacă se găsește în zona de lucru, protecția emite comandă de declanșare
după o măsurătoare (principiul « 1 out of 1 ») în 3ms. Dacă, urmărind o creștere a curentului de
stabilizare dI S dt , nu există un curent diferențial I D în timp de 3 ms, atunci este detectat un defect
extern și sunt efectuate două măsurători (principiul «2 out of 2») și declanșarea rapidă este blocată
pentru o perioadă de 150 ms. Timpul de blocare de 150 ms acoperă durata de circulație a curentului
până ce scurtcircuitul extern este întrerupt (maximum 100 ms pentru curenți de defect mari) cu o
marjă de siguranță de aproximativ 50 ms.
Echipamentul permite funcționarea protecției sigură și stabilă chiar în condițiile existenței
unui anumit grad de saturare a TC.
Aceasta rezultă din calculul unui coeficient numit K. Condiția ca acest calcul și alegerea
valorii de reglaj să fie corecte este constituită din cunoașterea valorilor reale ale rezistenței de sarcină

139
ale TC. Aceste valori se pot obține prin măsurători sau prin calcul, ținând cont de impedanțele de
intrare ale echipamentelor conectate în serie în înfășurarea secundară a TC și de tipurile de defect ce
pot să apară în zona respectivă cu precădere.

4.7.Defect în zona moartă a cuplei

Defect la cuplă între întreruptor și TC cere măsuri special pentru obținerea selectivității.
Trebuie să fie diferențiate situațiile când există un TC numai pe o parte și cazul cu TC pe
ambele părți a întreruptorului precum și condiția unde întreruptorul este închis sau deschis când se
întâmplă defectul.
Starea de comutare a întreruptorului poate fi interogată de protecția BC printr-o intrare
binară.
Această opțiune ar putea fi utilizată deoarece răspunsul protecției BC și a DRRI este atunci
în mod automat adaptat la starea de comutare a întreruptorului.
În acest mod selectivitatea în zona moartă este în mod substanțial îmbunătățită

4.7.1. TC – urile pe o parte, cupla închisă

A)Contactul auxiliar al întreruptorului
cuplei nu este conectat.
Protecția BB-A detectează un defect
intern și declanșează BB - A și întreruptorul
cuplei.
După deschiderea întreruptorului cuplei,
protecția la defect de întreruptor, inițiază
temporizarea T-CBF.. Dacă curentul în cupla
persistă după ce timpul de întârziere al protecției
întreruptorului T-CBF a fost consumat, atunci
curentul este inversat (dezechilibru). Consecința
este declanșarea zonei de bare BB-B de către
protecția de bare.
B) Contactul auxiliar al întreruptorului cuplei
este conectat: Protecția barei B va declanșa imediat după deschiderea întreruptorului cuplei, deoarece
curenții cuplei sunt setați la zero, adică temporizarea (TBFP) introdusă de protecția la defect
întreruptor se stinge.

4.7.2. TC – urile pe o parte, cupla deschisă

A) Contactele auxiliare ale întreruptorului cuplei

nu sunt conectate:
- Protecția barei A (BB A) declanșează fals.
- Protecția barei B (BB B) detectează un defect
extern și declanșează numai după ce T-CBF a
fost consumat, curentul fiind inversat
(dezechilibru).
B) Contactele auxiliare ale întreruptorului cuplei
sunt conectate:

140
- Protecția barei A nu declanșează, asta deoarece curentul prin cuplă este setat să fie egal cu zero
când întreruptorul cuplei este deschis.
- Protecția barei B declanșează imediat (PDB) deoarece curentul prin cuplă este de asemenea setat
la zero pentru protecția barei colectoare când cupla este deschisă.

4.7.3. TC – urile pe ambele părți, cupla închisă

Zonele de protecție a barelor se
suprapun.
- Protecția barelor A și B declanșează
imediat.
- Ambele bare colectoare sunt curățate
imediat.

4.7.4. TC – urile pe ambele părți, cupla deschisă

Zonele de protecție a barelor se suprapun
A) Contactele auxiliare ale întreruptorului nu
sunt conectate la 7SS52
- Protecția barei A declanșează imediat
- Protecția barei B declanșează prin
funcția de DRRI (inversare de curent)
după consumarea timpului T-CBF.
B) Contactele auxiliare ale întreruptorului sunt
conectate la 7SS52
- Curenții digitizați ai cuplei de bare sunt setați
la 0 când întreruptorul cuplei este deschis. În acest caz, BB B este declanșată corect și BB A
rămâne în funcțiune

4.8.Declanșarea de rezervă la refuz de întreruptor (DRRI)

Generalități
În exploatarea stațiilor electrice, sunt situații când, la un defect apărut pe o linie racordată la
un sistem de bare, protecția liniei respective funcționează transmițând comanda de declanșare
întreruptorului, dar acesta nu declanșează. Cauzele care conduc la refuzul declanșării întreruptorului
pot fi: arderea bobinei de declanșare, întreruperea circuitului de declanșare, defecte la dispozitivele
de acționare, blocarea mecanică a întrerupătorului, etc.
Neeliminarea defectului ca urmare a refuzului de declanșare a întreruptorului, poate avea
efecte grave asupra sistemului, defectul fiind considerat ca un defect pe bare (o prelungire a barelor
până la locul de defect). În acest caz defectul este eliminat prin acționarea protecțiilor liniilor care
alimentează defectul din capătul opus stației în care s-a produs defectul, fig. 4.25 (întrerupătoarele 2,
5, 8).

141
 Fig. 4.25. Schema unei stații cu indicarea acționării întrerupătoarelor la un refuz a
întrerupătorului liniei cu defect
În cazul liniilor echipate cu protecții de distanță, defectul este eliminat în treapta a II-a sau a
III-a (funcție de locul unde s-a produs defectul) timpul de eliminare în acest caz fiind mare.
4.8.1. DRRI realizat în tehnologie numerică
Protecția 7SS52 detectează refuzul declanșării întrerupătorului (avaria întrerupătorului) în
condițiile unui scurtcircuit pe fider sau pe barele colectoare.
A) În cazul refuzului declanșării întrerupătorului ca urmare din cauza unui scurtcircuit pe o linie,
protecția secțiunii de bare pentru barele la care este alocată linia, îl va izola selectiv.
În plus un semnal de transfer de declanșare este obținut și trimis pentru a declanșa celălalt
capăt al liniei.
B) În cazul refuzului declanșării întreruptorului unei linii ca urmare a unui scurtcircuit pe bare,
alimentarea de la celălalt capăt al liniei trebuie să fie întreruptă. Pentru acest scop protecția
7SS52 emite un semnal de declanșare către celălalt capăt al liniei.
Protecția întreruptorului în timpul scurtcircuitului pe linie
În acest caz trebuie luate în considerație două variante de bază.
Protecția la defect de întreruptor este furnizată de protecția liniei
Protecția liniei monitorizează condițiile de detecție de defect ale întreruptorului care este
integrată în dispozitivele de protecție numerice ale liniei (fig.4.26).
Fig. 4.26. Protecția externă la defect de întreruptor

Protecția barei colectoare este utilizată pentru distribuirea selectivă a comenzilor de

declanșare a zonelor de bare afectate prin replica separatorului.
Din motive de securitate, inițierea este făcută prin două canale de exemplu cu semnal de
acționare (detectare de defect) de la protecția liniei utilizat ca al doilea criteriu
Protecția la defect de întreruptor este integrată în protecția barei colectoare

142
 În acest caz protecția liniei oferă comanda sa de declanșare protecției de bare (7SS52) care
conține întreaga funcționalitate a protecției de defect a întreruptorului (fig.4.27).
Pentru securitate, inițierea este din nou făcută prin două canale.
Funcționarea este realizată prin inversarea curentului liniei defecte.

Fig. 4.27. Protecția la defect de întreruptor în 7SS52

Dacă protecția întreruptorului este încă activată după consumarea perioadei T-CBF, atunci
polaritatea curentului de fider pentru determinarea curentului diferențial ΔI este schimbată
(“dezechilibru”) în algoritmul protecției. Dacă criteriul de declanșare și criteriul senzorului de curent
sunt îndeplinite atunci este emisă o comandă de declanșare trifazată pentru toți fiderii secțiunii de
bare.
Principiul “dezechilibrului” este descris în figura 4.28.

Fig. 4.28. Principiul dezechilibrului pentru protecția întrerupătorului

Dezechilibrul produce un curent diferențial dublu în amplitudine față de curentul care
inițializează protecția de fider.
Curentul diferențial înainte de “dezechilibru”:
I  I1  I 2  I 3  I 4  I 5  0

= - I5
Curentul diferențial după de “dezechilibru”:
I  I1  I 2  I 3  I 4  I 5  2  I 5

= - I5

143
 DEFECTE ŞI REGIMURI ANORMALE ÎN INSTALAȚIILE
ELECTROENERGETICE

3.1. Tipuri de defecte și regimuri anormale

3.1.1. Defecte
 Defectele cel mai des întâlnite în instalațiile electrice sunt scurtcircuitele.
Ele pot fi scurtcircuite polifazate (trifazate, bifazate, sau bifazate la pământ), când este
străpunsă izolația între două sau trei faze, şi scurtcircuite monofazate când este străpunsă izolația între
o fază şi pământ. Scurtcircuitele monofazate au loc în rețelele cu curenți mari de punere la pământ,
în care neutrele transformatoarelor de putere sunt legate direct la pământ. Scurtcircuitele polifazate
sunt însoțite de curenți de valori foarte mari în comparație cu cei nominali, provocând în instalațiile
electroenergetice importante efecte electrodinamice şi termice, precum şi scăderi sensibile ale
tensiunilor până la pierderea stabilității sistemului.
 În rețelele de medie tensiune, în care punctele neutre ale transformatoarelor sunt izolate sau
legate la pământ prin bobină de stingere, străpungerea izolației între o fază şi pământ este însoțită de
curenți mici, impedanțele din circuit având valori mari.
Punerea unei faze la pământ în aceste tipuri de rețele provoacă însă, creşterea tensiunii
fazelor sănătoase în raport cu pământul, iar această creştere conduce la suprasolicitarea izolației şi la
pericolul străpungerii acesteia şi într-un alt punct de pe celelalte faze, defectul trecând astfel în dublă
punere la pământ ; aceasta reprezintă de fapt un scurtcircuit bifazat prin pământ care trebuie lichidat
de protecția prin relee.
Pentru proiectarea protecțiilor prin relee este necesar a se calcula curenții de defect în cazul
scurtcircuitelor trifazate, bifazate, monofazate şi bifazate la pămâmt.
( 3)
Curentul de scurtcircuit trifazat I scc se calculează pentru stabilirea reglajelor şi verificarea
selectivității protecțiilor prin relee.
( 3)
Curentul de scurtcircuit bifazat I scc se calculează pentru verificarea sensibilității protecției
prin relee.
(1)
Curentul de scurtcircuit monofazat I scc se calculează pentru stabilirea valorilor de pornire
ale protecțiilor împotriva defectelor monofazate, în rețelele cu curenți mari de punere la pământ. Tot
în acest scop este necesar şi calculul curentului de scurtcircuit bifazat la pământ, deoarece în unele
cazuri aceste defecte pot conduce la valori ale componentei de secvență homopolară mai mari decât
în cazul scurtcircuitului monofazat, folosindu-se în acest caz valoarea curentului de scurtcircuit
bifazat la pământ.
 Un alt defect care poate apărea în instalațiile electroenergetice, îl constituie întreruperea unei
faze, care poate provoca apariția curenților de secvență inversă în generatoarele sincrone şi încălzirea
bobinajelor acestora. De asemenea, în cazul funcționării îndelungate a unei linii în două faze este
necesară şi verificarea influenței asupra liniilor de telecomunicații.
3.1.2. Regimuri anormale
Principalele regimuri anormale întâlnite în instalațiile electrice sunt: supraintensitățile,
scăderile de tensiune, scăderea frecvenței, pendulările şi creşterile de tensiune.
 Supraintensitățile sunt provocate de scurtcircuite exterioare elementului

144
protejat, fie de apariția unor suprasarcini. Supraintensitățile nu determină o deconectare imediată a
elementului protejat, însă ele nu pot fi admise pe o perioadă nedeterminată întrucât provoacă
supraîncălziri şi deci uzura izolației şi a contactelor, etc.
 Scăderile de tensiune sunt provocate de scurtcircuite exterioare zonei protejate, acestea
ducând la valori reduse ale tensiunilor remanente la barele stațiilor apropiate de defect. Aceste
regimuri anormale de funcționare au influență în special asupra motoarelor electrice, acestea
reducându-şi turația sau chiar se pot opri, repornirea lor fiind apoi dificilă la revenirea tensiunii.
 Scăderea frecvenței în rețea are drept consecință funcționarea anormală a mecanismelor şi
utilajelor antrenate de motoarele electrice.
 Pendulările, respectiv pierderea stabilității sistemului pot apărea din cauza unor scurtcircuite
lichidate prea târziu, a depăşirii puterii transportate printr-o linie de interconexiune, etc., care
provoacă ieşirea din sincronism a centralelor funcționând în paralel.
Curenții de egalizare care circulă în timpul pendulărilor prin liniile de legătură dintre
centrale, au perioada T = 0,2…2 sec. şi pot depăşi mult valorile curenților de pornire a protecțiilor,
fiind astfel posibile acționări neselective. Se impune astfel utilizarea unor dispozitive speciale de
blocaj, acestea comportându-se în mod diferit la pendulări - când blochează protecția – şi la
scurtcircuite pe linia respectivă – când permite acționarea corectă a protecției, datorită unor deosebiri
care există între caracterul variațiilor curenților, tensiunilor şi puterilor în cele două cazuri.
 Creşterile de tensiune sunt provocate, de exemplu, de creşterea turației unui hidrogenerator
sau de alimentarea unui consumator cu reactanță capacitivă.

3.2. Particularitățile calculului curenților de scurtcircuit pentru proiectarea protecțiilor

Pentru proiectarea instalațiilor de protecție şi reglarea acestora în timpul exploatării,
trebuiesc cunoscute valorile curenților de scurtcircuit. Pentru alegerea curenților de pornire şi
verificarea performanțelor protecțiilor rapide sunt necesare valorile curenților de scurtcircuit la t = 0,
care corespunde valorilor supratranzitorii ale curenților de scurtcircuit, iar pentru verificarea
performanțelor protecțiilor temporizate, sunt necesare valorile staționare ale curenților de scurtcircuit
(determinarea valorilor de pornire la aceste protecții se face funcție de curenții nominali sau de sarcină
maximă).
Pentru calculul curenților de scurtcircuit în vederea alegerii curenților de pornire şi verificării
performanțelor protecțiile rapide se admit o serie de simplificări printre care menționăm:
a. Se neglijează rezistențele elementelor componente ale sistemului energetic, rezistența
arcului electric, rezistența de contact dintre conductoarele în scurtcircuit, rezistența de
punere la pământ;
b. Se neglijează de asemenea curenții de magnetizare ai transformatoarelor, saturația circuitelor
magnetice, admitanțele liniilor electrice, defazajele dintre tensiunile de la extremitățile
echipamentului;
c. Punerea în paralel a tuturor surselor care alimentează defectul, întrucât pe durata de 0,1
sec.(timpul propriu de acționare al protecției rapide), nu se poate manifesta amortizarea
diferită a componentei tranzitorii a curentului de scurtcircuit;
d. Datorită timpului propriu foarte mic de acționare a protecțiilor rapide, funcționarea
protecțiilor nu este influențată de componenta aperiodică a curentului de scurtcircuit,
calculul curentului de pornire efectuându-se în funcție de valoarea supratranzitorie a
componentei periodice a curentului de defect.
e. Se admite neglijarea contribuției motoarelor electrice ale consumatorilor la valoarea
curenților de scurtcircuit.
În cazul protecțiilor temporizate, selectivitatea este asigurată prin alegerea treptelor de
temporizare şi de aceea curenții de pornire nu se aleg funcție de curenții de scurtcircuit la limitele
145
zonei protejate, ci în funcție de curenții nominali sau de sarcină maximă. Calculul curenților de
scurtcircuit ar fi totuşi necesar pentru verificarea sensibilității acestor tipuri de protecții, întrucât în
expresia coeficientului de sensibilitate intervin valorile minime posibile ale curentului de defect, iar
valoarea curentului la un anumit timp este mai mică decât cea supratranzitorie.

TRANSFORMATOARE DE MĂSURĂ ÎN STAȚIILE ELECTRICE

4.1. Scopul şi importanța transformatoarelor de măsură

Pentru supravegherea funcționării unei instalații electrice este necesar să se poată controla
oricare din parametrii caracteristici: tensiunea, curentul, puterea, impedanța, frecvența şi unghiul de
fază.
În instalațiile de joasă tensiune sau în circuitele în care curenții sunt de ordinul zecilor de
amperi, funcționarea poate fi supravegheată măsurându-se direct tensiunile, curenții, etc. ai circuitului
controlat.
În instalațiile de curent alternativ de înaltă tensiune, sau la care curenții depăşesc zeci de
amperi, parametrii caracteristici nu pot fi măsurați direct, ci prin intermediul transformatoarelor de
măsură.
În tehnica protecției prin relee, transformatoarele de măsură au rolul de a alimenta cu
tensiune, respectiv cu curent, schemele de protecție prin relee.
Transformatoarele de măsură îndeplinesc următoarele funcțiuni:
 transformă valoarea tensiunii şi a curentului alternativ din instalațiile de putere, la valorile
standard corespunzătoare pentru alimentarea bobinelor aparatelor de măsură şi a releelor (100 V,
100/ 3 V, sau 100/3 V respectiv 5 sau 1A);
 izolează aparatele de măsură, dispozitivele de protecție şi personalul de exploatare de tensiunea
înaltă a circuitelor primare;
 scot aparatele de măsură şi de protecție din zona de acțiune a câmpurilor magnetice şi electrice
puternice ale sistemului electroenergetic, eliminându-se în acest fel, acțiunea perturbatoare a
acestor câmpuri asupra preciziei de măsurare şi asupra funcționării corecte a dispozitivelor de
protecție;
 permit combinarea, în anumite moduri, a mărimilor transformate în prealabil pentru a obține o
mărime care să ilustreze cel mai potrivit o anumită stare de defect sau de funcționare anormală;
 protejează aparatele de măsură şi protecție împotriva efectelor electrodinamice şi termice ale
curenților de scurtcircuit în cazul avariilor care au loc în sistemul electroenergetic.

4.2. Transformatoare de curent

4.2.1. Caracteristicile de bază ale transformatoarelor de curent
Transformatoarele de curent (TC) se folosesc pentru conectarea înfăşurărilor de curent ale
releelor sau a intrărilor de curent ale protecțiilor la circuitul echipamentului protejat (EP). Înfăşurarea
primară a TC cu Wp spire, este legată în serie cu circuitul al cărui curent trebuie măsurat, fiind
parcursă de curentul primar Ip. La bornele înfăşurării secundare, cu Ws spire, se conectează bobinele
de curent ale dispozitivelor de protecție şi ale aparatele de măsură legate de asemenea în serie în
circuitul înfăşurării secundare, prin care circulă curentul Is (fig. 4.1).

146
 Înfăşurările secundare ale transformatoarelor de curent au curentul nominal de 5 sau 1 A, iar
înfăşurările primare se construiesc pentru valorile de curenți, începând de la 5 A până la câteva mii
de amperi.

Fig. 4.1 Schema de principiu a TC (a) şi modalități de reprezentare (b) şi (c)

Schema unui tranformator de curent
Bornele înfăşurării primare ale TC sunt
marcate cu literele L1 şi L2 sau P1 şi P2, iar bornele
înfăşurării secundare cu literele l1 şi l2 sau S1 şi
S2.
Legarea în schemă a unui TC este astfel
stabilită încât sensul curentului secundar Is prin
releu să fie acelaşi cu cel al curentului primar Ip.
Schema echivalentă în T a unui TC este
reprezentată în fig. 4.2 în care am notat cu
' '
Z p , Z m impedanțele primare şi de magnetizare
raportate la secundar, cu Z s , Z e impedanțele
' '
secundare şi de ieşire, iar cu I p , I m curenții
primar şi de magnetizare raportați la secundar.

Fig. 4.2 Schema echivalentă a unui TC

Între forțele magnetomotoare din circuitul unui TC există relația
IpWp = ImWp + IsWs (4.1)
Împărțind relația (4.1) prin Ws se obține

147
 Ip Im
Is 
nTC nTC (4.2)
sau utilizând valorile raportate la secundar
I p Is  Im
' '
(4.3)
Raportul Ws/Wp = nTC reprezintă raportul de transformare al TC.
Pentru un transformator ideal Im = 0, relația (4.2) devine
I p  nTC I s (4.4)
şi prin urmare raportul de transformare se poate scrie
Ip Ws
nTC   (4.5)
Is Wp
Rezultă că numărul de spire al înfăşurării secundare este mult mai mare decât numărul de
spire al înfăşurării primare, între ele existând acelaşi raport ca şi între curenții primar şi secundar.
În realitate curentul Im nu poate fi neglijat, acest curent fiind proporțional cu căderea de
tensiune de la bornele înfăşurării secundare, care la rândul ei depinde de numărul aparatelor conectate
la secundar, adică de sarcina secundară.

Sarcină de mică
impedanță

Fig. 4.3. Schema echivalentă a unui transformator de curent cu miez de fier convențional
În funcționarea unui transformator de curent se deosebesc două regimuri de funcționare
extreme:
- cu înfăşurarea secundară legată în scurtcircuit şi
- cu înfăşurarea secundară în gol.
Înfăşurarea secundară legată în scurtcircuit. În cazul funcționării cu înfăşurarea secundară
legată în scurtcircuit, căderea de tensiune în TC este datorită numai rezistenței şi reactanței inductive
a înfăşurărilor primară şi secundară, ceea ce are ca efect un curent de magnetizare minim. Acest regim
de funcționare, reprezintă un regim foarte apropiat de o funcționare ideală.
Concluzie: Regimul cu înfășurarea secundară legată în scurtcircuit este regimul foarte
apropiat de o funcționare ideală.
Înfăşurarea secundară în gol. În cazul funcționării cu înfăşurarea secundară deschisă,
curentul Is=0, ceea ce înseamnă că Ip=Im întregul curent primar serveşte pentru magnetizarea
miezului.

148
 Acest lucru are ca efect formarea unui flux foarte mare în miezul de fier, încălzirea acestuia
peste limita admisibilă şi deteriorarea transformatorului. În acelaşi timp la bornele secundare apare o
tensiune care poate atinge valori periculoase atât pentru aparate cât şi pentru personalul de exploatare.
Din analiza acestor regimuri rezultă că înfăşurările secundare ale TC nu trebuie lăsate în gol.
În cazul în care la o înfăşurare secundară nu se conectează nici un aparat, aceasta trebuie legată în
scurtcircuit.
Concluzie: Înfăşurările secundare ale TC nu trebuie lăsate în gol.
4.2.2. Parametrii principali ai TC
Transformatoarele de curent se caracterizează prin următorii parametrii:
a) curentul nominal primar, Ipn, este standardizat la valori începând cu 5 A până la câteva mii
de amperi;
b) curentul nominal secundar, Isn este de asemenea standardizat la 5 A, sau 1A;
c) raportul de transformare nominal are expresia conform relației (4.5)
I pn Ws
nTC  
I sn Wp
(4.6)
d) eroarea de curent, definită prin relația
n I I
 i  TC s p 100% (4.7)
Ip
în care: nTC  I p I s - raportul de transformare nominal, iar Is, Ip sunt curenții secundari şi primari
efectivi al TC;
e) eroarea de unghi δi care reprezintă defazajul dintre curentul primar şi curentul secundar rotit
cu 1800, sensul acestora fiind astfel ales încât acest unghi să fie nul pentru un transformator
ideal.
f) eroarea compusă εc – utilizată pentru TC destinate alimentării releelor şi este definită ca
valoarea eficace a diferenței dintre valorile instantanee ale curentului primar Ipi şi produsul
dintre raportul de transformare nTC şi valorile instantanee ale curentului secundar Isi
exprimată în procente din valoarea eficace a curentului primar Ip, prin formula
T
100 1
c %  
Ip T 0
(nTC I si  I pi ) 2 dt (4.8)

unde T este perioada curentului. Această eroare cumulează atât influența erorii de curent cât şi a celei
de unghi.
g) sarcina nominală reprezintă valoarea maximă a impedanței secundare Zs pentru care erorile
nu depăşesc valorile tolerate. Puterea nominală secundară a unui TC se defineşte cu formula
S n  Z s I sn
2
(4.9)
h) clasa de precizie a TC reprezintă eroarea de curent admisă în condiții nominale de funcționare
(la sarcina nominală, până la limita superioară a domeniului lor de măsură). Pentru măsurări
sunt normalizate următoarele clase de precizie
Clasa de precizie 0,1 0,2 0,5 1 3 5
Eroarea de curent i 0,1% 0,2% 0,5% 1% 3% 5%
Eroarea de unghi i 5’ 10’ 30’ 60’ - -
Pentru protecții clasele de precizie sunt următoarele

149
 Clasa de precizie 5P 10P
Eroarea de curent i 5% 10%
Eroarea de unghi i - 70
Dacă sarcina secundară depăşeşte valoarea nominală, erorile de măsurare cresc,
transformatorul respectiv corespunzând unei alte clase de precizie mai slabe.
Firmele constructoare precizează sarcina nominală secundară până la care erorile de măsură
nu depăşesc limitele corespunzătoare clasei de precizie pentru înfăşurarea secundară respectivă.
Impedanța de sarcină nominală se poate calcula din (4.9) cu relația:
S
Z sn  2n (4.10)
I sn
Unde Sn este puterea nominală secundară, iar Isn este curentul secundar nominal.
4.2.3. Alegerea TC considerând regimul staționar
În afară de erorile datorate curentului de magnetizare, dependente de valoarea impedanței de
sarcină, în funcționarea TC se manifestă şi erori determinate de saturația circuitului magnetic
dependente de valoarea curentului primar Ip.

Fig. 4.3 Caracteristica de supracurent a unui TC

Caracteristicile de funcționare (intrare - ieşire) ale unui TC sunt reprezentate în fig. 4.3 în
care, în ordonată se consideră curentul secundar dar în abscisă nu se consideră curentul primar Ip ci
raportul m = Ip/Ipn unde m este denumit multiplu al curentului primar nominal, sau coeficient de
saturație al TC.
Această curbă care are aceeaşi formă ca şi caracteristica de magnetizare, se numeşte
caracteristică de supracurent şi este valabilă pentru o anumită valoare a sarcinii secundare. Un
transformator de curent ideal pentru protecție ar trebui să aibă caracteristica 1; în realitate
caracteristica este curba 2, pe care, peste o anumită valoare a raportului Ip/Ipn, curentul secundar Is se
abate de la valoarea rezultată din raportul Ip /nTC. Această abatere reprezintă tocmai eroarea de curent,
care creşte brusc în zona de saturație a miezului transformatorului.
Din analiza caracteristicii ce observă că cu cât curentul primar al TC, respectiv m este mai
mare, cu atât caracteristica reală se abate într-o măsură mai pronunțată de la caracteristica ideală 1,
datorită saturației circuitului magnetic. Pentru valori mici ale lui m (m = 3÷5), caracteristica reală 2
se suprapune cu caracteristica ideală 1, deci TC funcționează fără erori determinate de saturație.
Datorită faptului că TC din instalațiile de protecție funcționează la valorile curenților de
scurtcircuit (m = 30 ÷ 50), din motive economice şi pentru reducerea dimensiunilor acestora, se admit
erori mai mari decât pentru TC din măsurări. În aceste condiții, pentru alegerea TC pentru protecții,

150
nu se ia în considerare clasa de precizie a acestora, ci valoarea maximă a curentului primar sau
multiplu curentului primar nominal pentru care eroarea de curent nu depăşeşte 10% iar δi este sub
70 .
Metoda de alegere a TC bazată pe limitarea erorii la 10% se numeşte regula celor zece
procente.

4.3. Transformatoare de tensiune

Transformatoarele de tensiune (TT) sunt utilizate în instalațiile electrice pentru alimentarea
circuitelor de tensiune ale aparatelor de măsură, de protecție şi de reglare. Înfăşurarea lor primară,
este conectată în paralel în circuitele de tensiune, asigurând izolarea galvanică a circuitelor secundare
de cele primare.
Transformatoarele de tensiune se aleg astfel încât să fie respectată condiția:
0,25 Ssn ≤ Ss ≤ Ssn
în care:
Ssn – puterea secundară nominală, în VA;
Ss – puterea secundară consumată, în VA.
În instalațiile de protecție se folosesc două tipuri de TT: inductive şi capacitive.
4.3.1. Transformatoarele de tensiune inductive
Principiul de funcționare al unui transformator de tensiune inductiv (TT) este asemănător cu
acela al unui transformator de putere însă, spre deosebire de acesta, regimul său normal de funcționare
este apropiat de cel de mers în gol. Înfăşurarea primară cu Wp spire, marcate cu U, V (sau A,X) este
legată în derivație la circuitul de înaltă tensiune a cărei tensiune Up trebuie controlată, iar înfăşurarea
secundară cu Ws spire marcate cu u, v (sau a,x), alimentează aparatele de măsură şi de protecție,
legate de asemenea în derivație (fig.3.4).
Înfăşurarea primară determină curentul primar Ip, respectiv curentul de magnetizare Im care
la rândul său, determină fluxul  în circuitul magnetic; în înfăşurarea primară şi în cea secundară, se
induc t.e.m. ale căror valori efective sunt:

Fig.4.4. Schema de conectare a TT (a) şi modalități de reprezentare (b) şi (c)

Ep= 4,44f Wpф ; Es= 4,44f (4.11)
Din aceste relații, rezultă raportul de transformare al TT:
Ep Wp
nTT   (4.12)
Es Ws

151
 Din această cauză, numărul de spire Wp al înfăşurării primare este foarte mare (de ordinul
miilor), această înfăşurare fiind confecționată din sârmă foarte subțire, în timp ce înfăşurarea
secundară are un număr redus de spire Ws (de ordinul zecilor).
Curentul de magnetizare al transformatorului de tensiune (TT) depinde de tensiunea rețelei
şi de calitatea fierului, fiind independent de sarcina înfăşurării secundare.
Parametrii principali ai TT
Parametrii principali ai TT sunt:
a) tensiunea nominală primară Upn este începând cu 0,4 kV până la 110/ 3 kV, inclusiv
pentru TT cu circuit magnetic şi 110/ 3 ; 220/ 3 ; 400/ 3 şi 750/ 3 kV pentru TT capacitive.
b) tensiunea nominală secundară Usn este 100; 100/ 3 ; 100/3 V.
c) raportul de transformare efectiv:
Up
neTT  (4.13)
Us
d) raportul de transformare nominal;
U pn
nTT = (4.14)
U sn
e) puterea nominală:
2
U sn
Pn  VA (4.15)
Zn
f) eroarea de tensiune care se defineşte prin relația

(4.16)
în care: nTT este raportul de transformare nominal Up/Us;
Up,Us– tensiunile primară şi secundară măsurate;
g) eroarea de unghi δU care reprezintă unghiul de defazaj dintre vectorul tensiunii primare şi
vectorul tensiunii secundare, rotit cu 1800.
Din relația de mai sus se observă că eroarea este proporțională cu diferența nnTTUs– Up.
Micşorarea erorii se obține prin reducerea impedanțelor înfăşurărilor şi a curentului de magnetizare
(procedee constructive) şi prin funcționarea transformatorului cu o sarcină cât mai redusă.
Eroarea de tensiune εU reprezintă clasa de precizie a TT. Pentru TT sunt normalizate
următoarele clase de precizie:
Clasa de precizie 0,2 0,5 1 3
Eroarea de tensiune εU% ±0,2% ±0,5% ±1% ±3%
Eroarea de unghi δU ±10’ ±20’ ±40’ -
Primele două clase sunt destinate în special măsurărilor, în timp ce clasele 1 şi 3 se folosesc
pentru protecție.
În ceea ce priveşte funcționarea TT în regim permanent, se pot afirma următoarele: întrucât
acesta funcționează în regim normal – nesaturat, cu atât mai mult în regimul de scurtcircuit primar
când tensiunea remanentă este mai mică decât cea nominală vor funcționa cu o bună precizie.

152
 În regim tranzitoriu, la reducerea bruscă a tensiunii primare în momentul scurtcircuitului,
datorită constantelor mici ale TT inductive, durata regimului tranzitoriu al tensiunii secundare este
redusă şi nu ridică probleme deosebite privind precizia şi rapiditatea instalațiilor de protecție.

4.3.2. Transformatoare de tensiune capacitive

Pentru tensiuni superioare valorii de 110 kV, s-au impus în ultimii ani transformatoare de
tensiune capacitive. Acestea sunt divizoare de tensiune capacitive de la care se preia, printr-un
transformator de tensiune inductiv, o tensiune medie (fig. 4.5).
Acestea au față de transformatoarele inductive următoarele avantaje tehnico-economice
principale:
 un acelaşi aparat poate servi atât pentru măsură şi protecție, cât şi ca element de cuplaj la linia
de înaltă tensiune a unei instalații de telecomunicații de înaltă frecvență;
 au o bună rezistență la unda de şoc datorită repartiției foarte uniforme a tensiunii în lungul
divizorului de tensiune capacitive.
Divizorul capacitiv este format din 1-3 unități de condensatoare suprapuse, a căror număr este
în funcție de tensiunea nominală a transformatorului. Între priza mediană a acestui divizor şi pământ
este conectat circuitul inductiv, alcătuit dintr-un transformator inductiv de măsură T, o bobină de
autoinducție L0 şi un circuit de protecție antirezonant (l1, l2, c1, r1). Eclatorul F şi inductanța L sunt
elemente de protecție împotriva supratensiunilor.

Fig. 4.5. Schema de principiu a unui transformator de tensiune capacitiv

Parametrii principali ai TT capacitive sunt aceeaşi, prezentați în paragraful anterior, cu
observația că un transformator de tensiune capacitiv se construieşte numai în execuție monopolară,
tensiunile nominale primare fiind la transformatoarele construite în țară, de 110/ , 220/ , 400/ kV.
Bornele înfăşurării primare sunt marcate cu litere mari U (pentru borna de înaltă tensiune) şi X (pentru
borna legată la pământ), bornele înfăşurărilor secundare principale sunt marcate cu litere mici u şi x
însoțite de indicii a şi b, iar bornele înfăşurării secundare auxiliare cu litere mici e şi n.
Spre deosebire de transformatoarele inductive, transformatoarele capacitive sunt influențate
de regimurile tranzitorii apărute în cazul unor perturbații pe partea primară (scurtcircuite, puneri la
pământ etc.) sau pe partea secundară (scurtcircuite sau variații bruşte de sarcină). În timpul acestor

153
regimuri tranzitorii, apar în circuitul de măsură inductiv, armonici de ordinul 3 sau 5 datorită
oscilațiilor de ferorezonanță.

SISTEME INTEGRATE DE COMANDĂ-CONTROL PROTECȚIE

IMPLEMENTATE ÎN STAȚIILE ELECTRICE.

5.1. Introducere
În mod tradițional stațiile electrice au folosit dispozitive electronice și electromecanice
discrete pentru sistemele de protecție, supraveghere, control și măsurare.
Fiecare dispozitiv achiziționează și procesează în mod independent datele din sistemul
energetic de la TC și TT, de la întreruptoare, separatoare, comutatoare de ploturi, etc. necesar pentru
a efectua funcția sa atribuită.
Dezavantajele sistemului convențional:
• Primul dezavantaj este costul asociat cu fiecare dispozitiv care achiziționează semnale din sistem
în mod independent, astfel încât același semnalele din sistemul energetic sunt preluate separat
prin fire din cupru la un număr de dispozitive separate.
• Al doilea dezavantaj este că fiecare dispozitiv are numai informații locale pe care le dobândește
în mod direct prin conexiunile corespunzătoare pentru a le utiliza în îndeplinirea funcției sale.
• Apoi costul forței de muncă a cheltuielilor complexe de cablare, întreținere și testare a acestei
cabluri, etc. Din cauza complexității și cheltuielile sistemului, este foarte dificil de a furniza
redundanță în cadrul stației.
• Un defect în orice punct din stație poate avea consecințe semnificative asupra sistemului, în
absența unui sistem redundant / rezervă.
• Prin urmare, ar fi de dorit să existe un aranjament mai simplu, care utilizează mai puțin de
conexiuni prin fire de cupru oferind în același timp rapiditate, redundanță, ceea ce ar duce la
creșterea fiabilității sistemului de protecție și control din stație.
• Datorită evoluțiile din domeniul tehnologiilor digitale, funcții care au fost anterior implementate
în echipamente electromecanice sau electronice pot fi acum puse în aplicare de software în
microprocesoare digitale.
• Acest lucru deschide complet noi posibilități în ceea ce privește implementarea funcției care să
conducă la conceptele de coordonare și de integrare funcțională.
• Cu ajutorul releului bazat pe microprocesor, este posibila găzduirea a mai multor funcții de
protecție și control într-un singur dispozitiv inteligent (IED).
• Prin urmare, este interesant de a evalua sistemul stație cu funcții de protecție și control integrat.

5.2. Impactul integrării funcțiilor de comandă și protecție în stație

Implementarea tehnologiei cu microprocesor în stație a condus la o nouă eră a sistemului
integrat de protecție și control al stației.
Schimbările majore arhitecturale, pe care tehnologia bazată pe microprocesor le aduce în
sistemele de control al stației, sunt enumerate după cum urmează:
- Informațiilor analogice de la echipamentele primare pot fi convertite în format digital și
multiplexate pentru a fi transmise apoi prin legături de fibre optică către mai multe
dispozitive inteligente (IED-uri) .

154
 - Valorile digitale eșantionate sunt procesate în microprocesor și deciziile sunt luate în
conformitate cu algoritmi de protecție și de control la nivel de celulă. Mai mulți algoritmi de
protecție și control pot fi pus în aplicare într-un singur dispozitiv inteligent (sau IED).
- Toate funcțiile de protecție și controlul ale IED-uri pot schimba informații cu alte IED-uri
într-o legătură comună de comunicare
- În consecința schimbul de informații între funcții devin relativ mai ușoare prin legături de
comunicație digitale seriale de mare viteză.
- Prin urmare, funcțiile de protecție și de control pot distribui și coordona informațiile într-un
mod care nu era posibil în trecut. Acest lucru duce la îmbunătățirea capabilității de protecție
și de control și este forța motrice din spatele sistemelor de protecției și control integrat din
stație.
La nivelul celulei, funcționalitatea este diferențiată de software-ul (sau algoritmii de
protecție).
Hardware-ul se bazează pe platforme de prelucrare de uz general, care tind să fie foarte
similare de la protecție la protecție.
Mai mult, puterea de procesare a acestor platforme permite punerea în aplicare a mai multor
funcții de protecție și control într-un singur microcomputer, adică mai mulți algoritmi de protecție și
de control care rulează pe același procesor sau pe același microcalculator care conține mai multe
procesoare.

5.3. Avantajele sistemului integrat de comandă – control, protecție din stații

• Reducerea costurilor este unul dintre beneficiile așteptate de trecerea către tehnologia digitală și
este principala forță motrice a integrării funcțiilor de protecție și de control din stație. Această
tehnologie nu este specifică aplicațiilor sistemelor electrice și prin urmare, beneficiază de
costurile reduse asociate ca urmare a producției de microprocesoare de uz general.
• Datorită integrării funcțiilor stației, reducerea dimensiunilor panourilor și a spațiului din celulă
necesar echipamentului, care se pot traduce în economii în costurile de inginerie civilă.
• Existența unui sistem de comunicare la nivel de proces permite intrări multiple, adică datele
primare de la echipamente se obține printr-un singur modul de achiziție a datelor și puse la
dispoziție, în format digital, pentru toate funcțiile care necesită aceasta. Acest lucru ar elimina
utilizarea extensivă a firelor de cupru și costurile forței de muncă, cu cablarea.
• Într-un sistem de protecție și control integrat, potențial toate informațiile pot fi făcute disponibile
pentru toate funcțiile - un sistem informațional extins al stației (magistrală de comunicare la nivel
de stație) - care oferă oportunități noi pentru îmbunătățirea performanței globale a sistemului.
• Relee de protecție multifuncționale moderne care, pe lângă funcția lor de protecție principală,
implementează o varietate de funcții de control, cum ar fi sincronizarea, auto-reanclanșarea și
înregistrarea defectelor sunt un exemplu de integrare funcțională.
• Adăugarea funcțiilor de control la releul de protecție nu necesită în mod normal, hardware sau
intrări suplimentare de la echipamentul primar, deoarece protecția și funcțiile de control folosesc
informații comune.
• Capacitatea de auto-testare a echipamentelor digitale oferă posibilitatea de a avea o întreținere
mai ușoară a acestora.

5.4. Prezentarea sistemelor de comandă - control-protecție.

Sistemele de comandă–control implementate in stațiile de înaltă tensiune au rolul de a
facilita:
- supravegherea,

155
 - exploatarea,
- comanda echipamentelor energetice aflate în exploatare.
Prin utilizarea intensivă a sistemelor de telecomunicație, sistemele moderne de comandă-
control şi protecție, permit alegerea locului de unde se poate face supravegherea şi operarea
instalațiilor, care poate fi de la fața locului sau de la distanță.
Modernizarea căilor de comunicație permite, prin utilizarea sistemelor specifice tehnologiei
informației, culegerea, prelucrarea şi stocarea tuturor datelor necesare supravegherii de la distanță a
instalațiilor .
Se ajunge astfel la scopul final al acestei acțiuni de modernizare a sistemelor de comandă-
control şi protecție şi anume teleconducerea stațiilor.
Toate sistemele de comandă-control-protecție moderne sunt sisteme tip SCADA, destinate
urmăririi şi coordonării unor procese aflate în desfăşurare.
Pe calculatoarele utilizate în sistemele moderne de comandă-control este instalat unul dintre
sistemele de operare cunoscute, adică Windows 95/98, Windows 2000, NT/XP, iar pentru controlul
procesului, diverse firme au produs softuri dedicate diverselor aplicații, al căror acronim sugerează,
în principiu, denumirea sistemului de comandă-control.
Astfel întâlnim mai multe sisteme de comandă-control în stațiile de transport cum ar fi:
- SICAM PAS (Substation Integration Control Automation And Monitoring) produs de firma
Siemens şi care poate fi întîlnit în stațiile Dumbrava, Urecheşti ş.a.;
- PACIS (Protection Automation & Control Integrated Solution) produs de firma Areva şi care
poate fi întîlnit în stațiile Bacău Sud, Roman Nord, Suceava, Floreşti, Peştiş ş.a.;
- SAS 2000 (Substation Automation System) produs de firma Cruickshanks Ltd. și care poate
fi întîlnit în stația Porțile de Fier;
- μ-SCADA produs de firma ABB şi care poate fi întîlnit în stațiile Gutinaş, Slatina, Constanța
Nord ş.a.
- SINAUT LSA produs de Siemens care poate fi întâlnit la stația 400/110 kV Oradea, etc.

5.5. Subsistemul secundar al stației

Subsistemul secundar dintr-o stație electrică trebuie să asigure:
- deconectarea porțiunilor defecte din rețea la apariția unui defect - izolarea defectului. Astfel,
sistemul de protecție trebuie să determine porțiunea defectă şi să comande corespunzător
întreruptoarele pentru a izola defectul cât mai repede posibil;
- echipamentul primar trebuie corect întreținut pentru a rămâne operațional. Subsistemul
secundar trebuie să colecteze informații despre starea echipamentelor primare şi să ofere
suport pentru mentenanța acestora;
- dispeceratele energetice de la diferite niveluri (local, teritorial, național) trebuie să primească
informațiile de stare din stație. Subsistemul secundar al stației are datoria de a face posibil
transferul datelor spre centrele de control şi , respectiv, de a transmite comenzile către
procesul tehnologic controlat;
- Controlul local. Subsistemul secundar trebuie să asigure funcțiunile de control local ale
stației fie ca o rezervă la caderea sistemului de teleconducere, fie ca o funcțiune de sine
stătătoare în cazul stațiilor necuprinse în sistemul de teleconducere.
Pornind de la cerințele enumerate mai sus, principalele funcțiuni ale subsistemului secundar
al stației sunt:
- protectia împotriva defectelor în sistemul primar;
- stăpânirea stărilor anormale ale echipamentelor primare;
- automatizări;
- suport pentru conducere locală, teleconducere, măsură locală şi telemăsură;

156
 - monitorizarea rețelei şi a echipamentelor primare;
- analiza automată a datelor.
Combinarea mai multor funcțiuni într-un singur echipament, presupune că la o eventuală
cădere a echipamentului, toate funcțiunile sunt pierdute.
Pe de altă parte, reducerea semnificativă a complexității hard a ansamblului, prin integrarea
funcțiilor într-un singur echipament, are efecte benefice asupra fiabilității.
Rezolvarea constă, ca şi la echipamentele clasice, prin rezervarea funcțiilor vitale.
Utilizarea echipamentelor multifuncționale aduce şi alte avantaje:
- autotestarea şi autodiagnosticarea sunt active permanent şi detectează imediat apariția
unui defect care poate conduce la funcționarea incorectă;
- testarea periodică nu mai este necesară sau poate fi efectuata la intervale mult mai mari de
timp. Astfel, mentenanța preventivă este redusă la minim, aplicându-se numai
componentelor care nu intră în testarea automată sau asupra cărora eficacitatea acesteia
este redusă;
- starea de bună funcționare a echipamentului poate fi determinată în orice moment de la un
punct central de control prin intermediul căilor de comunicație.

5.6. Structura şi caracteristicile echipamentelor de comandă-control. Circuitul

informațional
Din considerente de fiabilitate şi siguranță sistemul de comandă-control este bazat pe o
schemă descentralizată, redundantă, divizată pe trei niveluri:
- nivel dispecer;
- nivel stație;
- nivel celulă;
Aceste trei niveluri sunt operațional independente astfel încât nivelul inferior poate îndeplini
oricând funcțiile de conducere necesare, modul de operare nefiind afectat de un defect apărut la
nivelul superior de comandă.
Schema de principiu a unui sistem coordonat de comandă-control şi protecție

157
 5.7. Funcțiile sistemului tipic de comandă-control
Funcțiile principale ale subsistemului de comandă, control şi teleconducere sunt grupate în:
- funcții de bază (măsuri, comenzi, supraveghere);
- funcții de prelucrare extinsă (modificarea încadrării în limite prestabilite, interpretarea automată
a alarmelor, afişarea stărilor anormale, înregistrarea evenimentelor în timp real etc.);
- funcții de prelucrare operațională (adaptarea semnalelor de intrare-ieşire care străbat interfețele
către operator şi proces, suprimarea vibrației contactelor, controale de plauzibilitate, validarea
informațiilor incrementate, operații aritmetice, supravegherea circuitelor de comandă);
- funcții de transmisie a datelor (asigurarea unui grad înalt de integritate a datelor, timp de transfer
foarte redus, răspunsuri în timp real, capacitate mare în transferul informației, operare corectă
în prezența perturbațiilor electromagnetice).
Funcțiile asigurate de subsistemul de conducere/teleconducere, pe niveluri de operare, sunt:
a) La nivel de dispecer, prin intermediul interfeței om-maşină - funcția de supraveghere şi comandă,
existentă la DET ;
b) La nivel central de stație, prin intermediul interfeței om-maşină, - funcția de supraveghere şi
comandă:
- comenzi de tipul conectare/deconectare (cu afişarea tuturor parametrilor pentru verificarea
condițiilor de sincronism), comutare;
- interblocaje pentru prevenirea manevrelor greşite la nivel de stație (de tipul blocaje generale,
blocaje pe celulă), cu menționarea că separatoarele cu cuțite de legare la pământ (clp) vor
avea constructiv şi o blocare mecanică între cuțitul principal şi clp;
- afişarea şi înregistrarea măsurilor, inclusiv supravegherea limitelor;
- afişarea schemelor de ansamblu şi/sau detalii care constituie ecranele pentru operare;
- afişarea şi înregistrarea alarmelor;
- afişarea listelor de semnalizare şi alarme;
- comenzi, achiziția datelor şi supravegherea instalațiilor de servicii proprii c.c. şi c.a.;
- protocolarea tuturor evenimentelor cu marca de timp;
- comunicarea în interiorul sistemului cu nivelul ierarhic superior, dispecerul energetic, de la
care se operează pe nivele de tensiune;
- furnizarea informațiilor pentru activitatea de mentenanță şi reparații;
- supravegherea stării sistemului şi autodiagnoză;
- instruirea personalului pe baza datelor arhivate
- stocarea datelor pe termen scurt şi mediu;
- sincronizarea în timp a întregului sistem integrat de conducere/teleconducere şi protecție cu
o baza de timp unică pe sistem, în sistemul GPS.
Tot la acest nivel ierarhic se află şi interfața de comunicație redundantă către:
- treapta ierarhic superioară din structura de conducere operativă a instalațiilor din SEN
- (treapta superioară de dispecer căreia îi este subordonată stația);
- sucursala căreia îi aparține stația.
c) La nivel de celulă, distribuit (următorul nivel ierarhic), subsistemul de comandă –control va asigura
următoarele funcțiuni:
- achiziția şi prelucrarea de date logice în timp real (semnalizări de poziție şi stare, semnalizări
preventive şi semnalizări de avarie);
- achiziții şi prelucrări de date analogice în timp real (măsura I, U, P, Q. f);
- comanda de la nivel de celulă a echipamentelor de comandă primară, aferente celulei (cu
verificarea condițiilor de sincronism), cu sau fără menținerea blocajelor pe celulă, prin
intermediul unei interfețe de operare om-maşină, constituită de ecranul cu cristale lichide,
propriu al echipamentului de conducere pe celulă;

158
 - interblocaje la nivel de celulă, împotriva manevrei greşite a separatoarelor;
- interfața cu subsistemul de protecție pe celulă;
- comunicația cu nivelul central, având ca suport rețeaua de fibră optică redundantă (radială
sau în buclă);
- afişarea schemei pe ecranul cu cristale lichide a echipamentului de conducere pe
celulă/diametru;
- afişarea mărimilor caracteristice necesare supravegherii şi operării de la nivelul
echipamentului tip BCU;
- stocarea evenimentelor;
- autosupravegherea stării echipamentului de conducere pe celulă şi autodiagnoză.

5.8. Volumul de informații

Volumul de informații achiziționat, prelucrat şi valorificat de subsistemul de comandă-
control al stației este următorul :
a) Măsuri
- U, I, P, Q, f, ∆φ;
- Poziția comutatorului de ploturi la T, AT;
- Energia activă şi reactivă în ambele sensuri şi toate cadranele (achiziționată şi prelucrată
prin sistemul independent de măsurare a energiei electrice.).
b) Semnalizări
- De poziție: întrerupătoare, separatoare (de bare, de linie/borne aferente transformatorului,
de legare la pământ), cuplat/decuplat pentru automatizări;
- Preventive: de tipul defecte de întrerupător, separator, puneri la pământ, integritatea
circuitelor, semnalizări tehnologice de la transformatorul de forță, semnalizări de stare ale
sistemului în sine;
- De incident : de tipul funcționarea protecțiilor, funcționarea automatizărilor.
c) Comenzi
- De comutare pentru echipamente primare etc.;
- De cuplare/decuplare automatizări;
- De acționare a comutatorului de ploturi şi a grupelor de răcire (ventilatoare şi pompe).

5.9. Protocoale de comunicație (interfețe de comunicație)

Protocolul de comunicații recomandat între o stație şi DET, este noul protocol standard
IEC 61850, elaborat prin colaborarea europeano-americană şi care acoperă practic toate
protocoalele utilizate de firmele de prestigiu furnizoare de sisteme de comandă-control, protecție.
Numărul de biți pentru fiecare tip de informație este alocat astfel :
- semnalizare simplă (poziție separatoare, semnal preventiv sau incident) – 1 bit;
- semnalizare dublă (poziție întrerupător) – 2 bit;
- valoare parametru analogic (P,Q,U, I, f) – 15 bit.
In vederea comunicației cu centrele de comandă şi pentru monitorizare, subsistemul de
conducere va conține, la nivelul celor două gateway (redundante), un număr de 3 porturi (redundante,
total 6) necesare, configurabile şi interogabile independent.
De asemeni, în vederea teleconducerii stației, conform strategiei Transelectrica configurația
sistemului de conducere şi protecție permite conectarea la LAN-ul stației şi a unor posturi de lucru
îndepărtate, amplasate în centrele de teleconducere.

159
 Prin terminalele îndepărtate, necesare teleconducerii, pentru sistemul de conducere şi
protecție se va putea realiza configurarea, parametrizarea, reglarea şi supravegherea de la distanță,
din camera de comandă DEN/DET a terminalelor numerice de protecție din stație.
Comunicația cu terminalele numerice şi cu sistemul de înregistrare a avariilor este
independentă de comunicația cu BCU şi redundantă.

5.10. Moduri de operare

In regim normal de funcționare, stațiile de 400/220/110 kV supuse modernizării vor fi
conduse de la DET sau de la alt centru de teleconducere.
Temporar se poate transfera conducerea stației în camera de comandă a acesteia, operarea
făcându-se în acest caz cu personalul permanent aflat în tură.
Pe aceasta perioadă, nivelul control pe stație este considerat nivelul ierarhic superior al
sistemului de comandă, control şi protecție, în ierarhie, în ordin descrescător urmând nivelul pe celulă
şi nivelul local (dispozitivele de acționare ale echipamentelor de comutație).
Subsistemul de comandă-control ales va trebui să respecte următoarele cerințe de bază, în
ceea ce priveşte siguranța şi securitatea în modul de operare, şi anume :
• nivelul selectat de la care urmează să se opereze va fi indicat la toate nivelele operaționale
hardware şi software, operarea de la celelalte nivele fiind blocată în consecință, hardware
şi/sau software;
• nivelul ierarhic inferior, în cazul în care se operează de la acest nivel, va avea întotdeauna
prioritate asupra nivelelor superioare, orice posibilitate de operare de la aceste nivele fiind
blocată harwdare şi/sau software.
5.10.1. Nivelul ierarhic superior – centrele de teleconducere
Operarea de la acest nivel constituie modul normal de operare şi se materializează de către
operator de la tastatura de operare a modulului de lucru, având afişate pe ecranul postului de lucru
ecranele de detaliu pentru operare.
Comenzile se fac cu verificarea condițiilor de sincronism (parametrizabile on-line) şi cu
verificarea condițiilor de blocaj generale pe stație la manevră greşită şi a separatoarelor de celulă.
Conform normativelor TEL subsistemul va fi prevăzut cu două posturi de lucru de la care operatorii
din stație, funcție de competențe, să poată să-şi desfăşoare activitatea de exploatare.
Tot de la distanță se va putea asigura şi configurarea/supravegherea terminalelor numerice
de protecție precum şi analizarea/evaluarea oscilogramelor din timpul avariilor.
Selectarea executării comenzilor de la centrul de teleconducere sau transferarea la nivel de
stație se face printr-o cheie software.
5.10.2. Central – nivel pe stație
Operarea la acest nivel constituie un mod temporar, de operare de rezervă şi se
materializează de către operator de la tastatura de operare a postului de lucru, având afişate pe ecranul
postului de lucru ecranele de detaliu pentru operare.
Comenzile se fac cu verificarea condițiilor de sincronism (parametrizabile on-line) şi cu
verificarea condițiilor de blocaj la manevră greşită a separatoarelor pe celulă şi generale pe stație. In
cazuri excepționale, condițiile de blocaj vor putea fi anulate opțional cu semnalizarea obligatorie a
acestei stări. Conform normativelor în vigoare, subsistemul va fi prevăzut cu două posturi de lucru de
la care operatorii din stație, funcție de competențe, să poată să-şi desfăşoare nestingheriți activitatea
de exploatare.

160
 Din camera de comandă se va asigura şi configurarea/supravegherea terminalelor numerice
de protecție precum şi analizarea/evaluarea oscilogramelor din timpul avariilor. Selectarea executării
comenzilor de la nivel de stație sau transferarea la nivel de celulă se poate face printr-o cheie software.
5.10.3. Nivelul pe celulă
Selectarea comenzilor se face de la nivelul interfeței de operare om-maşină a unității de
conducere a unei celule amplasate în cabina de relee aferentă celulei primare respective.
Comanda se face cu verificarea condițiilor de sincronism şi a condițiilor de blocaj la nivel
de celulă şi stație. Opțional, se pot anula interblocajele, dar aceasta stare se va semnaliza în mod
obligatoriu. Operarea de la nivelul celulei se face în cazuri excepționale cum ar fi: deteriorarea
comunicației la nivelul central sau atunci când echipamentul de la acel nivel este temporar
indisponibil.
Selectarea executării comenzilor de la nivel de celulă sau transferarea la nivel de dispozitiv
de acționare se face printr-o cheie software.
5.10.4. Local – de la dispozitivele de acționare ale echipamentului
Selectarea comenzii la nivel de echipament de comutație primară se face manual prin cheie
de selecție (hardware) a regimului de comandă (local sau de la distanță) sau anulat. Comanda, în acest
caz, se face independent de orice alte condiționări. Operarea de la acest nivel se face în timpul
probelor sau după revizii la echipamentul primar.
Arhitectura sistemelor de control-protecție

Arhitectura SCADA cu magistrala unică

161
 Sistem de control al unei statii 400/220/110 kV

Arhitectura sistem de protecție-control cu magistrale separate

162
 Arhitectura SCADA cu magistrala redundanta

SISTEME DE PROTECȚII PE ARII EXTINSE (WAP–WIDE AREA

PROTECTION) UTILIZÂND TEHNOLOGIA FAZORILOR SINCRONIZAȚI
(SINCROFAZORI)

6.1. Concepte de bază referitoare la sincrofazori. Repere ale evoluției sincrofazorilor

Fazorii folosiți pentru reprezentarea mărimilor în curent alternativ - utilizați de peste 100 de
ani,
Noțiunea de fazori sincronizați în timp (sincrofazorii) a fost introdusă mult mai recent de
către standardele internaționale IEEE 1344 şi IEEE C37.118.
Acest fapt, însoțit de apariția sistemului GPS şi deschiderea lui spre aplicațiile comerciale a
condus în ultimii ani la realizarea şi extinderea foarte rapidă a măsurării sincrofazorilor în SEE
continentale.

6.2. Sistemul GPS

Sistemul de poziționare globală prin sateliți (Global Positioning System– GPS) este un
sistem mondial de radionavigație care folosește ca puncte de reper o constelație de 24 de sateliți
amplasați pe orbite înalte (de ordinul a 20.183 km).
Inițial acest sistem a fost conceput pentru aplicații militare, el extinzându-se astăzi tot mai
mult în aplicații civile, inclusiv în identificarea pozițiilor echipelor de lucru la un moment dat sau a
unor evenimente din rețelele electrice.
GPS - poate calcula poziția exactă = coordonatele geografice exacte ale unui obiect pe
suprafața Pământului, cu condiția ca acesta să fie echipat cu dispozitivul necesar - un receptor GPS.
• Locația exactă a unui obiect (coordonatele latitudine, longitudine, şi înălțime) cu o precizie
de la 20 m la aproximativ 1mm.

163
 • Timpul exact (Timpul Universal Coordonat, UTC) cu o precizie de la 60 ns la aproximativ
5ns. Viteza şi direcția de deplasare pot fi derivate din aceste coordonate precum şi timpul.
Coordonatele valorile timpului sunt determinate de 24 sateliți care se rotesc pe orbite în jurul
Pământului.
Receptoarele GPS sunt utilizate pentru poziționarea, localizarea, navigarea, topografia şi
determinarea timpului şi sunt angajate, atât de către persoane particulare (de exemplu pentru activități
de agrement, ca de pildă treking, zboruri cu balonul şi ski fond, etc), şi companii (topografie,
determinarea timpului, navigație, supravegherea vehiculelor, etc).
Primul satelit a fost plasat pe orbită pe 22 februarie 1978, şi acum există 24 sateliți
operaționali care se rotesc în jurul pământului la o înălțime de 20 180 km în 6 planuri orbitale diferite.
Orbitele lor sunt înclinate la 550 de ecuator, asigurând că cel puțin 4 sateliți sunt în comunicații radio
cu orice punct de pe planetă.
Fiecare satelit orbitează în jurul Pământului în aproximativ 12 ore şi are patru ceasuri
atomice la bord.

Constelația GPS. (24 sateliți în 6 planuri orbitale, 4 sateliți în fiecare plan, 20.200 km altitudine,
55 grade înclinație)
Ceasurile atomice sunt în prezent cele mai precise instrumente cunoscute, pierderea fiind de
maximum 1 secundă de la 30 000 la 1 000 000 ani. Pentru a le face chiar mai precise, ele sunt în mod
regulat ajustate sau sincronizate de la diferite puncte de control de pe Pământ.
Fiecare satelit transmite poziția sa exactă şi precizia sa cu privire la timpul său de la bord
pe Pământ la o frecvenţă de 1575,42 MHz.
Aceste semnale sunt transmise cu viteza luminii (300 000 km/s) şi prin urmare sunt necesare
67,3 ms pentru a ajunge la o poziţie de pe suprafaţa Pământului localizată în mod direct de satelit.

164
 Utilizarea civilă a sistemului GPS este să transmită coordonatele geografice ale unui receptor
staţionar, după ce acesta a trimis în prealabil un impuls care a fost recepţionat de satelit.
De asemenea sistemul GPS transmite un impuls de sincronizare la fiecare secundă care poate
fi interpretat de către receptorul de pe suprafaţa Pământului.
Pentru aplicaţiile civile precizia acestui semnal de sincronizare este de cel puţin 1
microsecundă, ceea ce face posibilă sincronizarea proceselor şi deci şi a măsurătorilor din orice punct
de pe Pământ cu o acurateţă suficientă pentru monitorizarea şi controlul fenomenelor din SEE.

6.3. Tehnologia fazorului

Ce este un fazor ?
Fazorul este o mărime cu amplitudine şi fază (în raport cu o referinţă) care este utilizat pentru
reprezentarea unui semnal sinusoidal (fig.6.1). Aici faza sau unghiul de fază este distanţa între
valoarea de vârf a undei sinusoidale şi o referinţă specifică şi se exprimă o măsură unghiulară. Aici
referinţa este un punct fixat în timp (de exemplu timp =0). Amplitudinea fazorului este legată de
amplitudinea semnalului sinusoidal.

Fig. 6.1. Reprezentarea fazorială a unui semnal sinusoidal

Reprezentarea analitică a unui fazor
Reprezentarea algebrică. Un fazor plan poate fi determinat prin două coordonate. În
coordonatele carteziene fazorul este determinat prin proiecţiile lui pe cele două axe care se
intersectează sub un unghi cunoscut. Cele mai simple coordonate carteziene sunt cele rectangulare cu
o axă orizontală Ox numită abscisă şi una verticală Oy numită ordonată. Aceasta reprezentare este
ilustrată în fig. 6.2.
Fazorul este perfect determinat dacă se cunosc proiecţiile sale pe axele de coordonate ţinînd
seama că fazorul este egal cu suma fazorială a proiecţiilor sale
V V x V y

Fig. 6.2. Reprezentarea analitică a unui fazor

165
 În planul complex axele se mai numesc axă reală şi axă imaginară. Litera j   1
(numită operator) este utilizată în electrotehnică pentru a indica proiecţiile pe axa verticală numită
axă imaginară. Fazorul de modul V se poate exprima analitic prin expresia
V  a  jb (6.1)
unde a şi b sunt proiecţiile fazorului V pe cele două axe de coordonate.
Reprezentarea (1) se mai numeşte reprezentare algebrică a fazorului.
Observaţii:
1. Prin analogie cu partea imaginară din matematici, se obişnuieşte a se denumi partea complexă a mărimii complexe
termenul b (coeficientul operatorului j ), şi partea reală termenul a .
2. Se mai obişnuieşte a se nota cele două axe ale sistemului de referinţă din planul complex cu +1 pentru axa Ox şi cu +j
pentru axa Oy, semnul (+) indicând sensul pozitiv al acestor axe.
Reprezentarea trigonometrică. Dacă ne referim la fig. 6.2, se vede că cele două proiecţii ale
fazorului V având modulul V şi argumentul  sunt
a = V cos
(6.2)
b = V sin
astfel că expresia (6.1) a fazorului devine:
V = V ( cos  + j sin ) (6.3)
În această expresie sunt scoase în evidenţă atât modulul V cât şi argumentul  .
Reprezentarea (6.3) se numeşte reprezentarea trigonometrică a fazorului.
Ţinând seama de relaţiile (6.2) determinarea modulului V şi a argumentului  , când fazorul
este cunoscut prin expresia (6.1) se face cu relaţiile
V  a2  b2
b (6.4)
tg 
a
Reprezentarea exponenţială. Continuând analogia cu numerele complexe din matematică, pornind
de la relaţiile lui Euler,
e j + e - j
cos  =
2
se obţine uşor
cos + j sin = e j
astfel că un fazor poate fi exprimat analitic prin relaţia,
V  V e j (6.5)
Această reprezentare se numeşte reprezentarea exponenţială a fazorului, e reprezentând baza
logaritmilor neperieni
 1 1 1 
 e  1     .....  2,718  ....
 1! 2! 3! 
Reprezentarea simbolică. Această reprezentare propune ca operatorul 𝑒 𝑗𝜑 să fie exprimat prin
simbolul φ care să se scrie imediat lângă litera sau cifra care indică mărimea modulului; în acest
caz expresia analitică a fazorului devine:

166
 𝑉 = 𝑉∟𝜑
Această expresie se citeşte: fazor V de modul V şi argument φ.
Reprezentarea fazorială a sinusoidelor
Considerăm o mărime sinusoidală pură dată prin ecuaţia
𝑥(𝑡) = 𝑋𝑚 𝑐𝑜𝑠(𝜔𝑡 + 𝜑) (6.6)
unde ω este frecvenţa semnalului în rad/sec., şi φ este unghiul de fază în rad. Xm este mărimea de vârf
a semnalului. Valoarea efectivă a semnalului de intrare este (Xm/1,73). Amintiți-vă că mărimile
efective sunt deosebit de utile în calculul de putere activă și reactivă într-un circuit de curent
alternativ.
Ecuaţia (6.6) poate fi de asemenea scrisă ca:
𝑥(𝑡) = 𝑅𝑒{𝑋𝑚 𝑒 𝑗(𝜔𝑡+𝜑) } = 𝑅𝑒[{𝑒 𝑗(𝜔𝑡) } 𝑋𝑚 𝑒 𝑗𝜑 ]
Se obișnuiește să se suprima termenul 𝑒 𝑗(𝜔𝑡) în expresia de mai sus, cu înțelegerea că
frecvența este ω. Ecuația (6) este reprezentat de un număr complex X cunoscut drept reprezentarea
sa fazorială:

𝑥(𝑡) ↔ 𝑋 = (𝑋𝑚 ⁄√2) 𝑒 𝑗𝜑 = (𝑋𝑚 ⁄√2) [cos 𝜑 + 𝑗𝑠𝑖𝑛 𝜑] (6.7)

O sinusoidă şi reprezentarea sa fazorială este ilustrată în fig. 6.1.
Aşa cum s-a arătat mai sus, reprezentarea fazorilor este posibilă numai pentru o sinusoidă
pură. În practică o formă de undă este adesea coruptă cu alte semnale de frecvențe diferite.
Devine atunci necesar să se extragă o singură componentă de frecvență a semnalului (de
obicei frecvența principală de interes într-o analiză) și apoi aceasta să fie reprezintă printr-un fazor.
Extragerea unei singure component de frecvență este adesea făcută cu ajutorul "transformatei
Fourier". În sistemele de date eșantionate, aceasta devine "transformata discretă Fourier" (DFT) sau
"Fast Fourier Transform (transformata rapidă Fourier)" (FFT). Aceste transformări sunt revizuite în
secțiunea următoare. Definiția phasorului implică, de asemenea faptul că semnalul este permanent
neschimbător. Cu toate acestea, în toate cazurile practice, este posibil doar să ia în considerare o parte
din durata de timp în care reprezentarea fazorială este considerată. Acest interval de timp, de
asemenea, cunoscut sub numele de "fereastra de date", este foarte important în estimarea fazorială a
formelor de undă. Acesta va fi considerat în detaliu în secțiunile următoare.
Ce este tehnologia fazorului ?
Tehnologia fazorului este considerată a fi una din cele mai importante tehnologii de măsură
în viitorul sistemelor energetice datorită capacităţii sale unice de a eşantiona tensiunea analogică şi
forma de undă a curentului în sincronism cu un ceas GPS şi de a calcula componenta fazorială de
50 Hz corespunzătoare (adică numere complexe reprezentând amplitudinea şi unghiul de fază a unei
unde sinusoidale de 50 Hz) din locaţiile dispersate pe arii extinse (fig. 6.3). Acest proces de
eşantionare sincronizat a diferitelor forme de undă oferă o referinţă comună pentru calcularea
fazorilor în toate locaţiile.
Diferenţa unghiurilor de fază între două seturi de măsurători ale fazorilor (adică Δδ = δ1- δ2)
este independentă de referinţă (fig.6.4). De obicei una din măsurătorile fazorilor este aleasă ca
“referinţă” şi diferenţele între toate celelalte măsurători ale unghiurilor de fază (cunosută de asemenea
ca unghi de fază absolut) şi acest unghi de referinţă comun sunt calculate şi utilizate ca unghiuri de
fază relative cu privire la referinţa aleasă (fig. 6.5).

167
 Fig. 6.3. Măsurătorile fazorilor la locatii îndepărtate

Fig. 6.4. Diferenţa unghiurilor între două măsurători ale fazorilor (Δφ = φ1- φ2)

Fig. 6.5. Sistem instantaneu de arie extinsă a unghiurilor de fază relative raportate la un
unghi de referinţă comun.
168
 6.4. Unitate de Măsurare a Fazorilor (PMU)
Unitatea de Măsurare a Fazorilor (Phasor Measurement Unit - PMU) -este un dispozitiv
electronic care utilizează procesoare de semnal digitale (DSP) care pot măsura forme de undă in c.a.
de 50/60 Hz (tensiuni şi curenţi) în mod tipic la o rată de 48 eşantioane pe ciclu (2880 eşantioane pe
secundă). Formele de undă analogice de c.a. sunt digitizate printr-un convertor analog – digital (CAD)
pentru fiecare fază. Un oscilator sincronizat în fază împreună cu un GPS sursă de referinţă, oferă
eşantionarea sincronizată de mare viteză necesară cu o precizie de 1 microsecundă. În plus, tehnicile
de prelucrare a semnalelor digitale sunt utilizate pentru a calcula fazorii de tensiune şi curent (fig.6.6).

Fig. 6.6.. Diagrama bloc a unui PMU

Fig. 6.7. Modul de instalare a PMU într-o staţie de transformare

169
Fig. 6.8. Primele unități de măsură a fazorilor ( PMU-uri) construit la Laboratorul de Cercetare
Power Systems de la Virginia Tech. Ceasul receptor GPS a fost extern PMU-ului, și cu numărul
mic de sateliți GPS desfășurate la acel moment, ceasul a trebuit să fie echipat cu un oscilator
intern de precizie care a menținut timpul precis în lipsa sateliților vizibili.
Metoda de măsură a fazorilor se produce cu un grad înalt de rezoluţie şi precizie.
Fazorii înregistraţi (măsuraţi) cu marcajul de timp (pe baza referinţei UTC) pot fi transmişi
la un receptor local sau la distanţă cu o rată de 50/60 eşantioane (mesaje) pe secundă.

6.5. Concentratorul de date al fazorilor (PDC – Phasor Data Concentrator)

Un PDC formează un nod într-un sistem unde datele fazorilor de la un număr de PMU-uri
sau PDC-uri sunt adunate şi corelate şi apoi distribuite către alte aplicaţii. PDC corelează datele
fazorilor printr-o ştampilă de timp pentru a creea un set de măsurători mari ale sistemului.
Un PDC oferă de asemenea funcţii suplimentare.
• îndeplineşte diferite funcţii de verificare a calităţii asupra datelor fazorilor şi inserarea
indiciilor corespunzătoare în fluxul de date corelat.
• verifică perturbarea indicilor şi fişierele de înregistrări a datelor pentru analiză.
• monitorizează de asemenea tot sistemul de măsură şi oferă o afişare şi o înregistrare a
performanţei.
• poate oferi un număr de ieşiri specializate, ca de pildă o interfaţă directă către un sistem
SCADA sau EMS.

6.6. Ierarhia pentru sistemele de măsurare ale fazorilor

PMU-urile sunt instalate în staţiile sistemelor electrice. Selectarea staţiilor unde aceste
instalaţii au loc depinde de utilizarea care urmează să fie făcute din măsurătorile pe care le oferă.
În majoritatea aplicațiilor, datele fazorilor sunt folosite la locații îndepărtate de PMU.
Astfel, o arhitectura care implică PMU, legăturile de comunicaţii, și concentratoare de date trebuie
să existe în scopul de a realiza un beneficiu deplin al sistemului de măsurare PMU.

170
 O arhitectură în general acceptată este arătată în fig. 6.9.

Fig. 6.9. Ierarhia sistemulor de măsurare ale fazorilor, şi nivelele concentratoarelor de date ale
fazorilor
În fig. 6.9 PMU sunt situate în stațiile sistemelor electrice, și oferă măsurători cu ştampilă
de timp ale tensiunilor şi curenţilor de secvență pozitivă pentru toţi feederii şi barele monitorizate
(precum și frecvența și rata de schimbare a frecvenței).
Măsurătorile sunt stocate în dispozitive de stocare de date locale, care pot fi accesate din
locații îndepărtate în scopuri de diagnosticare sau calcule post-mortem. Capacitatea de stocare locală
este în mod necesar limitată, iar datele stocate aparținând unui eveniment important din sistem
trebuie să fie marcate pentru depozitare permanentă, astfel încât să nu se suprascrie când capacitatea
de stocare locală este epuizată.
Datele fazorilor sunt de asemenea disponibile pentru aplicații în timp real într-un flux
continuu de îndată ce măsurătorile sunt făcute. Datele fazorilor ale PMU ar putea fi necesare în unele
aplicaţii locale, caz în care poate fi puse la dispoziție la nivel local pentru astfel de sarcini. Totuşi,
principala utilizare a datelor în timp real este la un nivel mai mare unde datele din câteva PMU-uri
sunt disponibile.
Dispozitivele la nivelele ierarhice următoare sunt în general cunoscute ca “concentratoare
de date” (PDC – Phasor Data Concentrators). Funcţia principală a PDC-urilor este de a aduna date
de la cateva PMU-uri, de a rejecta datele proaste, alinierea ştampilelor de timp şi crearea unei
înregistrări coerente de date înregistrate simultan de la o parte mai mare a sistemului electric.

6.7. Diverse probleme legate de utilizarea sincrofazorilor

O problemă o constituie înţelegerea deosebirilor care există dintre datele achiziţionate de

SCADA şi datele oferite de sistemul de achiziţie a sincrofazorilor.
În acest sens, informaţiile din Tabelul 6.1 sunt pe deplin edificatoare relevând superioritatea
sincrofazorilor.

171
 Tabelul 6.1. Date comparative ale sistemelor de achiziție SCADA și sincrofazori

6.7.1. Caracteristicile sincrofazorilor

Completitudine – pe lângă valorile tensiunilor în noduri, sincrofazorii oferă şi defazajele
existente; în consecinţă sincrofazorii din nodurile sistemului caracterizează complet starea sistemului
în momentul respectiv.
Coerenţa - sincronizarea măsurătorilor se realizează cu o mare precizie (eroare sub 1 μs),
ceea ce face posibilă analizarea cu mare acurateţe nu numai a regimurilor staţionare sau lente, ci şi a
celor tranzitorii.
Aplicaţii ale sincrofazorilor
 identificarea unor parametrii ai elementelor de sistem, ai modelelor matematice ale
sistemului;
 monitorizarea funcţionării şi îmbătrânirii echipamentelor, a variaţiilor de frecvenţă pe zone
ale sistemului, a condiţiilor de schimb de energiei pe magistralele de interconexiune, a
stabilităţii statice la nivel de nod şi pe ansamblul sistemului şi a oscilaţiilor electromecanice;
 estimarea stării şi analiza regimurilor permanente;
 reglarea circulaţiei puterilor active şi gestionarea congestiilor;
 reglarea tensiunii şi circulaţiei puterilor reactive;
 restaurarea stării sistemului în urma unor avarii grave;
 analiza regimurilor tranzitorii,
 posibilitatea coordonării eficiente a protecţiilor şi automaticii de sistem, etc.

6.7.2. Beneficii aduse de măsurarea sincrofazorilor

Sistemul de măsură a sincrofazorilor reprezintă un important salt tehnologic în monitorizarea
şi controlul SEN şi cu certitudine va devenii o unealtă esenţială de lucru a dispecerilor.
Principalele beneficii estimate a fi aduse de măsurarea sincrofazorilor:
a) Sistemul de măsură a sincrofazorilor asigură semnalizarea timpurie a apariţiei condiţiilor de
instabilitate a SEN, ceea ce va permite:
 detectarea instabilităţii potenţiale cauzate de valori anormale ale tensiunilor, a frecvenţei şi
a depăşirii limitei de încărcare termică a liniilor din reţea,
 luarea în timp real a deciziilor adecvate care să contrabalanseze situaţiile limită periculoase,
 oprirea prin contramăsuri judicios stabilite a efectului de insularizare în cascadă.

172
b) Monitorizarea dinamicii SEN furnizează informaţii pertinente în timp real care judicios utilizate
fac posibilă:
 funcţionarea sigură a sistemului în condiţii de apariţia unor congestii sau perturbaţii,
 exploatarea în condiţii de securitate a liniilor electrice magistrale,
 adaptabilitate la funcţionarea în apropierea limitei termice a echipamentelor,
 restaurarea sistemului supravegheată în timp real, in urma unui colaps parţial sau total.
c) Monitorizarea în timp real a nodurilor critice din SEN:
 asigură realizarea livrării energiei electrice în condiţii calitative optime,
 creşte securitatea alimentării consumatorilor importanţi,
 evită separarea neaşteptată faţă de sistem a unor noduri sau grupuri de noduri.
d) Realizarea unei precizii foarte mari (±1 μs) de sincronizare a măsurării fazorilor permite
obţinerea unei erori mici (sub ±0.1 grade) pentru determinarea unghiurilor acestora, ceea ce face
posibilă urmărirea în timp real a regimurilor tranzitorii cu constante mici de timp.
e) Capacitatea de a efectua analize post avarie foarte fine şi extinse pentru stabilirea cauzelor unor
avarii şi luarea celor mai potrivite măsuri.
f) Monitorizarea sistemului se realizează sugestiv şi comod cu ajutorul unor imagini care permit:
 raportarea datelor la un sistem unic de referinţă a unghiurilor,
 afişarea tendinţei de evoluţie a unor mărimi esenţiale:frecvenţă, unghiuri de sarcină,
temperaturi de funcţionare,
 afişarea la scară a fluxurilor circulaţiei de puteri,
 vizualizarea repartizării spaţiale a încărcării sistemului cu evidenţierea zonelor cu deficit sau
cu surplus de sarcină,
 afişarea unor diagrame cu oscilaţiile unor mărimi dinamice: unghiuri, tensiuni, curenţi,
 prezentarea grafică unor mărimi de calcul şi a unor caracteristici esenţiale,
 standardizarea procedurilor de monitorizare si compatibilizarea acestora la nivelul
continental Power System,
 vizualizarea unor portrete (semnături) specifice unor fenomene, cu care să se stabilească în
mod obiectiv existenţa si modul de evoluţie a unor categorii de regimuri de funcţionare
g) Posibilitatea coordonării eficiente protecţiilor şi automaticii de sistem.

6.8. Control funcționării zonei a 3-a a protecției de distanță utilizând PMU

Zonele de rezervă a releelor de distanță sunt predispuse la declanșare datorită acroșajului
sarcinii în timpul perturbațiilor.
Acest lucru a condus la cererea pentru abandonarea utilizării zonelor de rezervă – în
particular zona 3 a releelor de distanță care este utilizată pentru a proteja circuitele din aval în cazul
în care sistemele lor de protecție nu reușesc să elimine defectele de pe aceste circuite.
Cu toate acestea, s-a susținut de asemenea că această măsură este prea drastică și ar putea fi
aplicată ca o politică globală.
Politica rezervei îndepărtate este concepută pentru a acoperi anumite contingențe pentru
care alte protecții nu sunt disponibile.
În aceste condiții devine necesar să se ia în considerare modul în care limitele de încărcare
impuse de zonele de rezervă pot fi împiedicate.
Măsurătorile pe arii extinse utilizând PMU oferă o posibilitate pentru blocarea releelor de
rezervă îndepărtate în eventualitatea în care sarcina este interpretată de releu ca un defect.
Considerăm condițiile ilustrate în fig. 6.10.
Zona 3 a releului A este presupusă a fi acționată.

173
 În cazul în care un curent de secvență negativă este prezent (indicând un defect
dezechilibrat), se impune acționarea zonei 3 a releului de distanță și în continuare nu este necesară
nici o acțiune.
Totuși, dacă curenții în linie sunt echilibrați, se poate deduce că există fie un defect trifazat
pe circuitele vecine, fie o posibilă violare a limitei de sarcină.
PMU – urile de la bare corespunzând terminalelor liniilor care urmează a fi rezervate de
releul din A, poate atunci să determine dacă oricare din ele vede un defect trifazat în zona 1.
Acest lucru poate fi ușor determinat prin luarea în considerare a tensiunii și curentului de
secvență pozitivă în acele terminale de linie.
Dacă nici unul dintre PMU nu indică faptul că există un defect trifazat în zona 1, atunci
acționarea zonei 3 a releului A trebuie să fie datorată violării limitei de încărcare.
Dacă declanșarea releului A pe această condiție trebuie să fie evitată, ar putea atunci să fie
posibilă blocarea funcționării sale prin supravegherea ieșirilor sale.

Fig. 6.10. Monitorizarea si controlul defectelor ascunse

174