EP42-31 Transformatoare de Masura-Masurarea Marimilor Electrice

Societatea Comercială de Formare a Energeticienilor din România "FORMENERG" - S.A.
Bd. Gheorghe Şincai nr. 3; RO-040311; sector 4; Bucureşti

Cod de înregistrare fiscală RO14529126; J40/2265/2002
Tel.: +40 21.306.99.00; Fax: +40 21.306.99.01; +40 21.306.99.21
E-mail: office@formenerg.ro ; www.formenerg.ro
Cuprins
1. Transformatoare de măsură.........................................................................................................5
1.1. Generalităţi....................................................................................................................... 5
1.2. Transformatoare de măsură de curent.............................................................................5
1.2.1. Principiul de funcţionare.............................................................................................6
1.2.2. Principalele caracteristici tehnice ale transformatoarelor de curent............................7
1.2.3. Marcarea bornelor transformatoarelor de curent.......................................................10
1.2.4. Schemele de conexiuni ale transformatoarelor de curent.........................................11
1.2.5. Regimuri de funcţionare ale transformatoarelor de curent........................................12
1.2.6. Particularităţi de funcţionare.....................................................................................13
1.3. Transformatoare de tensiune de inducţie.......................................................................14
1.3.1. Principiul de funcţionare..........................................................................................14
1.3.2. Parametri caracteristici ai transformatoarelor de tensiune.......................................15
1.4. Transformatoare de tensiune inductive monofazate......................................................17
1.5. Transformatoare de tensiune inductive trifazate............................................................19
1.6. Transformatoare de tensiune capacitivă........................................................................20
1.7. Executarea circuitelor transformatoarelor de tensiune...................................................21
2. Măsurarea mărimilor electrice....................................................................................................22

2.1. Măsurarea curentului...................................................................................................22
2.2. Măsurarea tensiunii......................................................................................................23
2.3. Măsurarea puterii electrice...........................................................................................24
2.3.1. Măsurarea puterii electrice în circuitele de curent continuu..............................24
2.3.2. Măsurarea puteri active în circuite de curent alternativ monofazat...................25
2.3.3. Măsurarea puterii active în circuite de curent trifazat fără conductor de nul.....26
2.3.4. Măsurarea puterii active în circuite de curent trifazat cu conductor de nul.......26
2.3.5. Măsurarea puteri reactive în circuite trifazate cu ajutorul wattmetrelor.............27
2.3.6. Măsurarea directă a puteri reactive a cu varmetre...........................................28
2.4. Măsurarea energiei electrice........................................................................................28
2.4.1. Măsurarea energiei electrice în circuite de curent alternativ cu contorul de
inducţie............................................................................................................ 28
2.4.1.1. Măsurarea energiei electrice active în circuite de curent alternativ
monofazate.......................................................................................30
2.4.1.2. Măsurarea energiei electrice active în circuite de curent alternativ
trifazate.............................................................................................30
2.4.1.3. Măsurarea energiei electrice reactive...............................................31
2.4.1.4. Constantele contorului......................................................................34
2.4.2. Măsurarea energiei electrice cu contoare numerice.........................................35
2.4.2.1. Schema de principiu a unui contor numeric......................................35
2.4.2.2. Măsurarea energiei active................................................................38
2.4.2.3. Măsurarea puteri reactive şi puterii aparente....................................38
2.4.3. Contoare numerice de energie electrică utilizate în România..........................40
Concluzii...................................................................................................................... 43
Bibliografie ......................................................................................................................................... 45
Transformatoare de măsură – Măsurarea mărimilor electrice EP42-31
1. TRANSFORMATOARE DE MĂSURĂ
1.1. Generalităţi:
Pentru supravegherea funcţionării unei instalaţii sau circuit este necesar să se poată
controla parametrii caracteristici:tensiune, curent, putere, frecvenţă, unghi de fază şi
rezistenţă (respectiv impedanţe sau reactanţă).
În instalaţiile de joasă tensiune şi curenţii de ordinul zecilor de amperi, funcţionarea poate
fi supravegheată măsurându-se direct aceşti parametrii.
În instalaţiile de curent alternativ de înaltă tensiune, sau la care curenţii depăşesc zeci de
amperi, parametrii caracteristici nu mai pot fi măsuraţi direct, ci prin intermediul
transformatoarelor de măsură de curent, respectiv de tensiune.
Transformatoarele de măsură au rolul de a alimenta cu tensiune, respectiv cu curent,
aparatele de măsură şi schemele de protecţie prin relee.
În acest sens ele îndeplinesc următoarele funcţii:
- reducerea tensiuni şi curentului alternativ din instalaţiile de forţă la valori
convenabile pentru alimentarea aparatelor de măsură şi protecţie (100 sau 110 V
respectiv 5 sau 1 A);
- izolarea aparatelor şi releelor şi a personalului de exploatare de tensiunea înaltă a
circuitelor primare.
În instalaţiile electrice moderne, în locul transformatoarelor de măsură încep să fie folosite
traductoare (senzori), conectate în sisteme numerice de achiziţie şi prelucrare de date.
În funcţie de domeniul de utilizare, transformatoarele de măsură sunt destinate operaţiilor
de măsurare sau sunt utilizate în circuitele de protecţie şi automatizare.
Cele două tipuri de transformatoare au caracteristici diferite, transformatoarele folosite
pentru măsurare fiind caracterizate, în special , de exactitate, iar cele pentru alimentarea
circuitelor de protecţie şi automatizare, de capacitatea de a răspunde solicitărilor din
sistemul electroenergetic.
În cazul unui defect în reţea tensiunile pot varia de la valorile cele mai mici, până la valori
ce depăşesc cu mult tensiunea nominală. Pentru curenţii, domeniul de măsurare
corespunzător curenţilor de scurtcircuit este situat deasupra curentului nominal putând
ajunge până la valori de zeci de ori valoarea acestuia.
Alegerea transformatoarelor de măsură se face în funcţie de parametrii electrici ai
circuitului în punctul de măsurare, dar şi în funcţie de categoria punctului de alimentare
(clasa punctului de măsurare A, B sau C).
1.2. Transformatoare de măsură de curent
Transformatoarele de măsură de curent (prescurtat transformatoare de curent) au rolul de

a schimba într-un raport dat, valoarea curentului care parcurge înfăşurarea primară.
În acest sens înfăşurarea primară se leagă în serie cu circuitul primar şi se compune
dintr-un număr mic de spire (uneori este redus la una singură). Înfăşurarea secundară se
compune dintr-un număr mai mare de spire, de secţiune corespunzătoare curenţilor care o
străbate.
5
EP42-31 Transformatoare de măsură – Măsurarea mărimilor electrice
Releele şi aparatele de măsură sunt de asemenea legate în serie în circuitul înfăşurării

secundare. Înfăşurările secundare ale transformatoarelor de curent au curentul nominal de
5; 2 sau 1 A iar înfăşurările primare se construiesc pentru valori standardizate de curenţi:
10 -12,5 - 15 - 20 - 25 - 30 - 40 - 50 - 60 -75 precum şi multipli zecimali ai acestor valori.
Valorile subliniate sunt preferenţiale.
1.2.1. Principiul de funcţionare
Aceste transformatoare au principiul de funcţionare asemănător cu cel al

transformatoarelor de forţă şi constă în transferul de energie electromagnetică de la
înfăşurarea primară la o înfăşurare secundară prin fenomenul de inducţie
electromagnetică.
În figura 1.1 este reprezentat schematic construcţia unui transformator de curent conţinând
înfăşurarea primară cu W1 spire, parcurse de curentul I 1, înfăşurarea secundară cu W 2,
parcursă de curentul I 2 şi circuitul feromagnetic închis, pe care sunt montate ambele
înfăşurări, străbătut de fluxul Φ, rezultant .
Curentul I1 este curentul primar din circuitul în care este montat transformatorul, fiind
practic independent de regimul de funcţionare al acestuia.
Curentul I2 este indus de curentul I1, aşa încât el se opune cauzei care l-a produs; dacă la
un moment dat curentul I1 intră în fereastra miezului, curentul I2 iese din acesta.
Fluxul rezultant Φ este produs de amperspirele rezultante, adică de suma geometrică a
amperspirelor primare şi secundare, putându-se exprima în cazul funcţionării în regim
sinusoidal şi al liniarizării caracteristicii de magnetizare a miezului prin relaţia:
W1I1 + W2I2=W1I0 (1.1)
în care WI0 sunt amperspirele rezultate (magnetizante).
Figura 1.1
Fluxul Φ produce, prin inducţie electromagnetică, în fiecare din înfăşurări câte o t.e.m. a
cărei valoare efectivă pe spiră este aceeaşi:
Esp= (1.2)
Tensiunea indusă în înfăşurarea secundară determină în circuitul închis al acesteia,

curentul secundar.
6
1.2.2. Principalele caracteristici tehnice ale transformatoarelor de curent.

Raportul de transformare. Erorile
Raportul curenţilor I1 şi I2 se numeşte raport real de transformare şi se notează cu Ki.

(1.3)
Iar raportul curenţilor nominali I 1n şi I2n se numeşte raport nominal de transformare şi se
notează cu KIin .
(1.4)
Pentru un transformator ideal amperspirele W2I0 sunt mai mici decât W1I1, respectiv W2I2,
aşa încât se poate considera WI0≈0 şi luând modulele curenţilor rezultă:
(1.5)
De aici rezultă imediat şi:
pe care se bazează funcţionarea transformatorului de curent, prin determinarea unei valori

apropiate I1' a curentului primar I1, dată de relaţia
I1' = Kin I2 (1.6)
în care intervin valori cunoscute (I2 este curentul măsurat din secundar).
Această aproximaţie este acceptabilă deoarece amperspirele W 1I0 rămân mici chiar de
variaţii mari ale curenţilor I1 şi I2 (între 10% şi 120% In).
Determinarea valorii curentului primar cu relaţia (1.6) produce unele erori care provin din
inegalitatea rapoartelor de transformare, reale şi nominale.
Eroarea relativă cu care se măsoară curentul primar este
(1.7)
egală deci cu eroarea de raport de transformare. Eroarea ε i se numeşte eroare de curent

a transformatorului. Pe lângă eroarea de curent, există încă o eroare, eroarea de unghi,
care se produce din cauză că cei doi curenţi I 1 şi I2 nu sunt în opoziţie de fază, unghiul
dintre aceştia fiind (1800 – δ).
Eroarea de unghi este unghiul  exprimat în minute şi se consideră pozitivă când ( - I 2)

este în avans faţă de I1 (cazul din figura 1.2).
7
Figura 1.2
Eroarea de unghi nu afectează indicaţiile ampermetrului, însă introduce erori în indicaţiile

wattmetrelor, contoarelor, fazmetrelor şi a altor aparate la care măsurătoarea depinde de
defazajul curenţilor din circuitele lor. Erorile transformatorului de curent variază cu curentul
primar şi impedanţa secundară, pentru o construcţie dată, depinzând de asemenea de
parametrii constructivi; forma şi dimensiunile miezului şi înfăşurărilor, materialul din care
sunt executate şi valorile inducţiei de lucru.
În figura 1.3 sunt reprezentate curbele de erori ale unui transformator de clasa 1 în funcţie
de curentul primar, la diferite valori ale impedanţei secundare exterioare Z 2.
Figura 1.3
Se constată că erorile sunt mari mai ales la curenţi mici, valorile lor crescând o data cu
creşterea impedanţei secundare (ca modul).
La sarcini secundare inductive, erorile de curent cresc, în timp ce erorile de unghi scad.
Rezultă că pentru menţionarea unei precizii trebuie limitate valorile impedanţei secundare,
şi limitele de variaţie ale curenţilor.
Curentul nominal primar I1n este curentul nominal pentru care este stabilit regimul
nominal de funcţionare. Poate avea una din valorile indicate la punctul 1.2.
Curentul nominal secundar I2n reprezintă curentul secundar pentru care este determinat
regimul nominal de funcţionare şi poate avea una din valorile 5, 2 sau 1 A.
8
Tensiunea maximă de lucru Um reprezintă valoarea efectivă cea mai mare a tensiunii
între faze la care transformatorul de curent poate funcţiona în regim de lungă durată în
condiţii normale de exploatare.
Clasa de precizie reprezintă notarea convenţională a limitelor erorilor pe care
transformatorul de curent trebuie să le respecte în condiţiile date. Clasele de precizie
pentru care se construiesc transformatoarele de curent sunt 0,1; 0,2; 0,5;1; 3; şi 5.
Sarcina secundară Z2 este impedanţa circuitului secundar cu indicarea factorului de
putere.
Sarcina secundară nominală Z2n este sarcina secundară pentru care sunt garantate
condiţiile de precizie şi funcţionare ale transformatorului de curent; Z 2 şi Z2n, se exprimă în
ohmi.
Puterea secundară nominală S2n este puterea absorbită de sarcina secundară nominală
în regim nominal de funcţionare şi este dată de expresia:
S2n=Z2n I2n2 (1.8)

în care:
I2n – curentul nominal secundar 5A sau 1 A
S2n – puterea aparentă nominală a transformatorului având una din valorile
standardizate: 5; 10; 15; 30 sau 60VA
Rezultă valori destul de reduse pentru impedanţa secundară maximă, de 0,2  (pentru
5 VA) până la 2,4  (pentru 60 VA), care nu trebuie depăşită prin montarea mai multor
aparate, în caz contrar erorile transformatorului depăşesc valorile admise de clasa de
precizie respectivă. Înfăşurările secundare ale transformatorului de curent se execută
pentru puterile nominale corespunzătoare destinaţiei înfăşurării secundare (măsurare,
protecţie), clasa de precizie şi domeniul tensiunii nominale.
Curentul nominal de saturaţie I1sn reprezintă valoarea maximă a curentului primar pentru
care eroarea de curent a transformatorului la sarcina nominală şi la cos φ = 0,8 este 5 %
sau 10%.
Curentul secundar nominal de saturaţie I2sn este curentul secundar corespunzător

curentului primar nominal de saturaţie.
Se defineşte coeficientul de saturaţie n raportul
Acesta se înscrie pe plăcuţa indicatoare a transformatorului de curent. Valorile
standardizate ale coeficientului de saturaţie n sunt indicate în tabelul 1.1 .
Tabel 1.1
Domeniul tensiunilor normale
Destinaţia înfăşurări secundare 0,5……35 60……….400
Măsurare n 10 sau n5 n<10 sau n5
Protecţie n 10 sau n5 n30; n15; n10
Stabilitatea termică defineşte capacitatea transformatorului de curent de a suporta

acţiunea curenţilor de scurtcircuit în decursul unui interval de timp. Se exprimă prin
curentul limită termic It, reprezentând curentul maxim garantat pentru care este asigurată
stabilitatea termică de 1 secundă, înfăşurările secundare fiind scurtcircuitate. Se exprimă
în KA .
9
Stabilitatea dinamică defineşte capacitatea transformatorului de curent de a rezista la

acţiunea mecanică a curenţilor de scurtcircuit care trec prin înfăşurările sale. Se exprimă
prin alternanţe a curentului primar de scurtcircuit (i soc), pentru care se asigură stabilitatea
dinamică, înfăşurările secundare fiind scurtcircuitate. Se exprimă în KA max. Valorile
standardizate ale curenţilor limită termic şi dinamic sunt indicate în tab 1.2.
Tabel 1.2
Domeniul tensiunilor nominale (Kv) Curenţii limită
Termic It(KA) Dinamic Id(KA)
0,5 61X Ipn
3……..6 80X Ipn 2,5 It
10……35 100X Ipn
60…….220 120X Ipn
1.2.3. Marcarea bornelor transformatoarelor de curent
Pentru legarea corectă a transformatoarelor de curent în circuitul primar, precum şi pentru

legarea corectă la bornele secundare a aparatelor şi releelor la care are importanţă sensul
puterii (wattmetre, contoare, relee direcţionale etc.) capetele înfăşurărilor
transformatoarelor de curent, respectiv bornele acestora sunt marcate după anumite reguli
stabilite prin normele fiecărei tării.
La transformatoarele de curent de fabricaţie românească, bornele înfăşurări primare sunt
marcate cu literele L1 şi L2 sau pe P1 şi P2 iar bornele înfăşurări secundare cu literele l1 şi
l2 sau S1 şi S2. Indicele 1 este folosit în ambele cazuri pentru a indica, în mod convenţional,
începutul înfăşurărilor, iar indicele 2 sfârşitul înfăşurărilor. În cazul în care un transformator
are mai multe înfăşurări secundare, înaintea literelor l1 (S1 ) şi l2 (S2) sunt înscrise cifrele 1-
4 în funcţie de numărul înfăşurărilor. La legarea în schemă a unui transformator de curent,
pentru a se păstra polaritatea bornelor, trebuie respectată următoarea regulă generală:
aparatul sau releul se leagă la bornele înfăşurări secundare astfel încât sensul de
parcurgere a curentului prin bobina aparatului sau releului şi fie acelaşi ca şi cazul când
acesta ar fi legate direct la circuitul primar.
În figura 1.4 se observă că dacă se respectă această regulă de conectare, când curentul
circulă prin înfăşurarea primară de la borna L 1 (P1) spre borna L2 (P2) în înfăşurarea
secundară el circulă de la borna l2 (S2) spre borna l1 (S1), adică în circuitul exterior, legat la
înfăşurarea secundară, curentul circulă de la borna l 1 (S]) spre bobina l 2 (S2).
Pentru a exista o uniformitate în legarea transformatoarelor de curent se obişnuieşte ca
începutul înfăşurării primare, (bornele L 1 sau P1) să fie legate spre bare, iar sfârşitul
înfăşurării (borna L2 sau P2) să fie decât spre linie, spre transformatorul de forţă etc.
Figura 1.4
a – legarea directă
b – legarea prin transformator de curent.
10
1.2.4. Schemele de conexiuni ale transformatoarelor de curent
Pentru conectarea releelor şi aparatelor de măsurat înfăşurările secundare ale

transformatoarelor de curent se pot lega între ele în diferite moduri.
Schema de conectoare în stea a transformatoarelor de curent şi a aparatelor (fig.

1.5a) foloseşte transformatoare de curent pe toate fazele. Prin bobinele aparatelor
înseriate pe cele trei conductoare de fază circulă curenţii secundari pe fază l r iar prin
bobina aparatului înseriată pe conductorul de nul circulă triplul curentului de secvenţă
homopolară
(IRIs IT) (1.9)
În această schemă releele legate pe fază sunt sensibile la toate categoriile de
scurtcircuite, iar releul legat pe conductorul de nul numai la scurtcircuite monofazate, de
aceea, schema este utilizată şi reţelele cu punctul neutru legat direct la pământ, unde pot
apărea toate felurile de scurtcircuite.
Schema de conectare în stea incompletă a transformatoarelor de curent şi a releelor
(fig. 1.5b) foloseşte transformatoare de curent numai pe două faze. Schema se poate
realiza cu două relee legate pe fazele transformatorului de curent sau cu trei, legate pe
fazele cu transformatoare şi pe conductorul de întoarcere. În această schemă, releele
legate pe conductoarele de fază sunt sensibile la toate scurtcircuitele polifazate, precum şi
de scurtcircuite monofazate pe fazele respective, iar releul legat pe conductorul de
întoarcere este sensibil numai la scurtcircuite bifazate între fazele R şi S sau S şi T.
Schema se utilizează de regulă pentru protecţia împotriva scurtcircuitelor între faze şi
releele cu neutrul izolat sau compensat.
Schema de conectare a transformatoarelor de curent în triunghi şi a releelor în stea

(fig. 1.5.c).
În această schemă releele sunt parcurse de curenţi şi acţionează la orice fel de
scurtcircuite între faze, curenţii de secvenţă homopolară se închid în înfăşurările legate în
triunghi şi deci nu trec prin relee, astfel că, la scurtcircuite monofazate, prin relee circulă
numai componentele de secvenţă directă şi inversă ale curenţilor de scurtcircuit.
Schema se foloseşte la protecţiile împotriva scurtcircuitelor polifazate.
Schema cu două transformatoare de curent şi cu un releu alimentat cu diferenţa

curenţilor (fig 1.5.d) se foloseşte de asemenea pentru protecţia împotriva scurtcircuitelor
polifazate. Curentul prin releu este (IR – IT) = iR-iT
În regim normal sau în cazul scurtcircuitelor trifazate diferenţa geometrică I RIT este de
ori mai mare decât curentul pe fază.
Schema de conectare a transformatoarelor de curent cu filtru de secvenţă

homopolară (fig. 1.5.e) se realizează cu transformatoarele de curent de pe cele trei faze
legate în paralel în secundar şi cu releul înseriat pe conductorul care uneşte bornele lor. În
regim normal şi în cazul scurtcircuitelor trifazate sau bifazate, suma curenţilor pe cele trei
faze este nulă şi de aceea prin releu nu circulă decât curentul de dezechilibru cauzat de
neidentitatea transformatoarelor de curent.
În cazul scurtcircuitului monofazate, apare numai prin faza avariată un curent de
scurtcircuit care prin transformatorul respectiv, se transmite releului.
11
Schema se utilizează la protecţiile împotriva scurtcircuitelor monofazate, în reţelele cu

neutrul legat direct la pământ şi pentru semnalizarea punerilor la pământ monofazate în
reţelele cu neutrul izolat sau compensat.
Conform normelor de securitate a muncii, circuitele înfăşurărilor secundare ale
transformatoarelor de curent se leagă întotdeauna la pământ.
Figura 1.5 - a.b.c.d.e.
1.2.5. Regimuri de funcţionare ale transformatoarelor de curent
Transformatoarele de curent pot avea două regimuri de funcţionare: regimul normal de

funcţionare şi regimul de supracurent când funcţionează la suprasarcină sau când în reţea
există un regim de avarie.
Precizia transformatoarelor de curent în funcţionarea normală este determinată de clasa
de precizie iar în regim de scurtcircuit este determinată de coeficientul de saturaţie (n)
sau de caracteristica de supracurent.
Clasa de precizie pentru un transformator de curent este indicată prin cifra care
corespunde erorilor maxime tolerate în condiţiile stabilite. Indicatorul clasei de precizie
reprezintă eroarea de curent admisă în condiţiile nominale de funcţionare.
În domeniul supracurenţilor, caracteristicile de funcţionare ale unui transformator de curent
se exprimă cel mai bine prin curba care reprezintă variaţia curentului secundar în funcţie
de raportul dintre curentul primar şi curentul primar nominal, I/I n (fig. 1.6). Această curbă,
care are aceeaşi formă ca şi caracteristică de magnetizare, se numeşte caracteristică de
supracurent şi este valabilă pentru o anumită valoare a sarcini secundare.
12
Figura 1.6
Un transformator de curent ideal pentru protecţie ar trebui să aibă caracteristica 1; în

realitate este curba 2, pe care, peste o anumită valoare a raportului I/I n, curentul secundar
i se abate de la valoarea rezultată din raportul I/K i . Această abatere reprezintă tocmai
eroarea de curent definită mai înainte, care creşte brusc în zona de saturaţie a miezului
transformatorului .
În locul caracteristicii de supracurent din fig. 1.6 pentru aprecierea capacităţii unui
transformator de curent de a fi utilizat pentru o anumită protecţie, se foloseşte un
parametru specific, numit coeficient de saturaţie sau factor limită de precizie care se
notează cu n.
Acesta se defineşte ca raportul dintre valoarea maximă a curentului primar pentru care
transformatorul trebuie să respecte limitele de eroare (numit curent limită nominal de
precizie sau curent nominal primar de saturaţie) şi curentul nominal primar.
Valorile normale ale factorilor limită de precizie sunt : 5, 10, 15, 20 şi 30. transformatoarele
de curent care alimentează aparate de măsură se construiesc cu n 5 sau n 10 în timp
ce, transformatoarele de curent destinate protecţiei trebuie să aibă în funcţie de tipul de
protecţie şi tensiunea elementului protejat n10…30.
În indicativul clasei de precizie intră, după numărul corespunzător indicelui de clasă, litera
P. Clasele normale de precizie ale transformatoarelor de curent pentru protecţie sunt 5P şi
10P.
1.2.6. Particularităţi de funcţionare
Din punct de vedere al impedanţei secundare, funcţionarea transformatorului de curent

este asemănătoare cu regimul de scurtcircuit al transformatorului de forţă.
Regimul de funcţionare în gol, când Z 2  şi I2 0 constituie un regim de avarie deoarece
amperspirele magnetizate cresc mult ca valoare, ajungând egal cu amperspirele primare
(conform relaţiei 1.1) în cazul când I 2 0. In funcţionarea normală fluxurile create de
curenţii din primar şi din secundar sunt mari, dar au sensuri opuse şi se compensează,
ceea ce face ca fluxul rezultant să fie mic. La întreruperea secundarului, fluxul din
secundar devine nul şi fluxul rezultat va fi însuşi fluxul magnetic mare creat de curentul
primar. Odată cu aceasta, creşte mult fluxul  şi pierderile în fier; acestea crescând
aproape cu pătratul inducţiei magnetice.
Ca urmare a creşteri fluxului, tensiunea care se induce în înfăşurarea secundară este
mare şi poate deveni periculoasă pentru personalul de deservire iar prin creşterea
pierderilor în fier, transformatorul se încălzeşte excesiv şi se poate arde.
13
Din aceste motive niciodată înfăşurările secundare nu se lasă “în gol “ (întrerupte); când
se lucrează în circuitele secundare de curent , ele se scurtcircuitează în prealabil.
În cazul în care la o înfăşurare secundară nu se conectează nici un aparat, aceasta
trebuie legată în scurtcircuit înaintea puneri în funcţiune a transformatorului.
1.3. Transformatoare de tensiune inductive
1.3.1. Principiul de funcţionare
Transformatoarele de tensiune sunt transformatoare de măsurat destinate reducerii

tensiunii în circuite cu tensiuni nominale peste 500 V, la tensiunea secundară standard de
100 sau 110 V.
Principiul de funcţionare constă în utilizarea fenomenului de inducţie electromagnetică.
Deoarece în circuitul lor secundar sunt conectate circuite de tensiune ale aparatelor de
măsurat sau de protecţie, a căror impedanţă este mare, regimul lor normal de funcţionare
este apropiat de regimul de funcţionare în gol al transformatoarelor de forţă.
Înfăşurarea primară este legată în derivaţie la circuitul de înaltă tensiune a cărei tensiune
trebuie controlată, iar înfăşurarea secundară alimentează aparatele de măsurat şi de
protecţie legate de asemenea în derivaţie (fig. 1.7).
Figura 1.7
Înfăşurările secundare ale transformatoarelor de tensiune inductive au tensiuni nominale

100, 100 / sau 100 /3 V, iar înfăşurările primare sunt construite pentru tensiuni
standardizate din instalaţiile energetice începând de la 0,5 KV până la 110 / KV.
În cazul când circuitul secundar este deschis („în gol”) curentul absorbit de primar
constituie curentul de mers şi gol I 10 necesar producerii fluxului magnetic 0. Fluxul 0
produce tensiunile electromotoare E 10 şi E20. Pentru circuitul secundar E 20 U20, tensiunea
secundară în gol, iar pentru circuitul primar tensiunea E 10 constituie o tensiune
contraelectromotoare ce se opune tensiuni aplicate U1.
U1  Z1 I10  (E10) (1.10)
Unde Z1 este impedanţa înfăşurării primare. Dacă în circuitul secundar se conectează o

impedanţă relativ mare faţă de impedanţa proprie înfăşurării secundare curentul secundar
I2, deşi mic ca valoare, are tendinţe de scădere a fluxului 0 (opunându-se cauzei care la
produs deci a tensiunii E1, ceea ce duce la creştere curentului primar până la valoarea I 1,
care restabileşte echilibrul, fluxul în miez, rămânând aproape constant   0.
În fig. 1.8 este reprezentată diagrama fazorială a transformatorului de tensiune, construită
pentru acest ultim caz.
14
Figura 1.8
în care:
r1, r2 şi X1, X2 sunt rezistenţele respectiv reactanţele înfăşurărilor transformatorului.
Fluxul  produce prin inducţie electromagnetică, în fiecare din înfăşurări câte o t.e.m a
cărei valoare efectivă este aceeaşi
Esp= (1.11)
Tensiunile E1 şi E2 produse de fluxul  sunt cu o bună aproximaţie practic egale cu

tensiunile U1 aplicate primarului, respectiv U2 la bornele sarcini secundare, aşa încât
ţinând seamă de relaţia (1.11) se poate scrie pentru raportul real de transformare
(1.12)
Analog transformatorului de curent se defineşte raportul nominal de transformare

(1.13)
1.3.2. Parametrii caracteristici ai transformatoarelor de tensiune
Tensiunea primară nominală U1n este valoarea tensiunii primare care figurează pe
plăcuţa indicatoare a transformatorului, la care sunt determinate condiţiile de funcţionare.
Transformatoarele de tensiune se construiesc cu două feluri de înfăşurări secundare:
- înfăşurare secundară principală (de măsură) este înfăşurarea care alimentează
circuitele de tensiune ale aparatelor de măsurat şi protecţie.
- Înfăşurarea secundară (auxiliară) de protecţie este înfăşurarea care alimentează
circuitele de protecţie şi semnalizare în cazul punerii la pământ a unei faze.
Tensiunea secundară nominală U2n este valoarea tensiunii secundare înscrisă pe

plăcuţa indicatoare a transformatorului la care sunt determinate condiţiile de funcţionare.
15
Valorile standardizate sunt următoarele în V:100 sau 100/3 pentru înfăşurarea secundară
principală şi 100/3 sau 100 pentru înfăşurarea secundară auxiliară.
Tensiunea maximă de lucru Um este tensiunea cea mai mare (valoare eficace) între faze
la care transformatorul de tensiune poate, în regim de lungă durată în condiţii normale de
exploatare.
Eroarea de tensiune
Valoarea apropiată a tensiunii primare U 1 se determină prin relaţia:
U1’  kUn  U2, (U2 este tensiunea secundară măsurată)
comiţându-se eroarea de tensiune.
(1.14)
egală cu eroarea de raport de transformare.
Eroarea de unghi a transformatorului de tensiune este unghiul de defazaj dintre U 1 şi

(U2), vectorul tensiuni secundare rotit cu 180 0 notat cu , considerat negativ când
tensiunea (U2) este în urma tensiunii U 1 (cazul din fig. 1.8). Erorile transformatorului de
tensiune depind, pentru o construcţie dată, de tensiunea primară, de frecvenţă şi
impedanţa secundară. Ele variază mai puţin decât în cazul transformatoarelor de curent,
deoarece tensiunea primară variază în reţele în limite reduse (maxim  20 % Un) iar
frecvenţa este practic constantă.
În tab. 1.3 sunt date erorile tolerate ale transformatoarelor de tensiune:

Tabelul 1.3
Clasa de precizie Tensiunea primară în Erori de tensiune Defazaj (minute)
% din Upn în % din Upn
0,1 0,1 5
0,2 0,2 10
0,5 80…………..120 0,5 20
1 1 40
3 3 -
3P 5…………100 3 120
6P 5………...150 6 120
Raportul de transformare a fost prezentat la punctul 1.3.1.
Clasa de precizie reprezintă notarea convenţională a limitelor erorilor pe care

transformatoarele de tensiune trebuie să le respecte în condiţiile date şi se exprimă în
cifre, sau cifre urmate de litera P în cazul secundarelor de protecţie ale transformatoarelor.
Factorul de putere nominal cos φn este factorul de putere al sarcini secundare pentru
care sunt îndeplinite condiţiile clasei de precizie.
16
Factorul de putere secundar cos φ este cosinusul unghiului dintre curentul şi tensiunea
secundară la bornele sarcinii conectată în secundarul transformatorului.
Sarcina secundară у2n este sarcina secundară a înfăşurării secundare de măsurat

pentru care sunt garantate condiţiile de precizie şi funcţionare.
Puterea secundară nominală S2n este puterea aparentă, exprimată în VA, absorbită de
sarcina secundară nominală în regim nominal de funcţionare; ea reprezintă raportul dintre
pătratul tensiunii nominale secundare şi impedanţa secundară nominală .
Puterea maximă secundară Smax, este puterea aparentă, exprimată în VA, absorbită de
sarcină având cos φ = 0,8 (inductiv), tensiunea primară având tensiunea maximă de lucru,
încălzirea diferitelor părţi ale transformatorului nedepăşind limitele admisibile, iar eroarea
de tensiune fiind maxim 10%.
La transformatoarele cu mai multe înfăşurări secundare de măsurare, pentru puterea
maximă, se ia în consideraţie suma puterilor secundare. Pentru înfăşurarea secundară de
protecţie nu se stabileşte o putere maximă, astfel încât la calculul puterii secundare nu se
ia în consideraţie puterea acestei înfăşurări.
În prospectele transformatoarelor şi pe etichete este indicată pentru fiecare clasă de
precizie, puterea corespunzătoare, pentru care este garantat transformatorul.
1.4. Transformatoare de tensiune inductive monofazate
Schema de principiu a unui transformator monofazat este prezentată în fig. 1.9.
Figura 1.9
Acestea se construiesc în execuţie monopolară sau bipolară. Transformatoarele

monopolare au ca tensiune primară nominală, tensiunea simplă, pe fază, care la
transformatoarele româneşti au valori cuprinse în gama 3/ – 110/ KV.
În secundar au două înfăşurări: una principală având tensiunea nominală de 100/ V şi a
doua, auxiliară, având tensiunea nominală de 100/3 V, la transformatoarele folosite în
reţele cu punctul neutru izolat sau legat la pământ prin bobina de stingere şi 100 V la
transformatoarele construite pentru reţele cu neutru legat direct la pământ.
În practică transformatoarele monofazate de tensiune, pot fi utilizate în diferite scheme de
conexiuni, care sunt prezentate în fig. 1.10.
17
Figura 1.10
Schema din fig. 1.10 a cu un singur transformator, se aplică numai în reţele cu punctul
neutru izolat sau legat la pământ printr-o impedanţă, când pentru măsură, protecţie sau
automatizare este necesară numai o singură tensiune între faze.
Schema 1.10 b, cunoscută sub numele de conexiune în V, este utilizată în aceeaşi
categorie de reţea ca şi cazul precedent, dacă pentru măsură sau protecţie sunt necesare
toate cele trei tensiuni între faze. Transformatoarele din aceste doua scheme sunt în
construcţie bipolară.
Schema din fig. 1.10c foloseşte transformatoare monopolare cu două înfăşurări
secundare, fiind utilizată în orice categorie de reţele din punctul de vedere al tratării
punctului neutru.
Înfăşurările primare (cu tensiunea nominală U/ ) şi înfăşurările secundare principale cu
tensiunea nominală100/ V) se leagă în stea, iar înfăşurările secundare auxiliare (cu
tensiunea nominală 100/3 V sau 100 V) în triunghi deschis. Această schemă se foloseşte
în toate cazurile când pentru măsură şi protecţie sunt necesare atât tensiunile pe fază sau
între faze cât şi tensiunea homopolară.
De menţionat că în regim normal când sistemul trifazat de tensiuni este simetric sau în
cazul unor scurtcircuite fără pământ, tensiunea la bornele triunghiului deschis datorită
dezechilibrului ce există, este practic de 0,5 – 2 V.
Marcarea bornelor pentru legarea corectă a transformatoarelor de tensiune şi a

aparatelor de protecţie şi de măsurat, sensibile la sensul vectorilor de tensiune (relee de
putere, wattmetre, varmetre şi contoare), bornele înfăşurărilor sunt marcate de fabrică
astfel încât curentul care trece prin aparate de măsurat sau prin releu, legat la înfăşurarea
secundară, să aibă acelaşi sens ca şi în situaţia când aparatul respectiv ar fi legat direct
pe partea primară la bornele de acelaşi nume (fig. 1.11).
Figura 1.11
Bornele înfăşurării primare sunt marcate cu litere marii A (pentru începutul înfăşurării) şi B,
N sau X (pentru sfârşitul înfăşurării), iar bornele înfăşurării secundare sunt marcate cu
18
literele mici a şi b sau x, completate cu cifrele 1 şi 2 în cazul transformatoarelor cu două

înfăşurării secundare.
1.5. Transformatoarele de tensiune inductive trifazate
Transformatoarele de tensiune trifazate au miezul magnetic cu cinci coloane. Această

construcţie este necesară pentru ca fluxul de secvenţă homopolară Φ 0, care apare în cazul
unei puneri la pământ în reţea , să aibă pe unde să se închidă. După cum se vede din fig.
1.12 fluxul Φ0 se închide prin coloanele extreme, astfel că, amplasându-se pe aceste două
coloane înfăşurări legate în serie, la bornele a, x, apare tensiunea de secvenţă
homopolară care caracterizează un defect cu punere la pământ.
Figura 1.12
În construcţii obişnuite (fig. 1.13), pentru obţinerea tensiunii de secvenţă homopolară se

utilizează ca şi la transformatoarele monofazate o înfăşurare în triunghi deschis, realizată
prin legarea în serie a trei înfăşurări suplimentare amplasate pe cele trei coloane din
mijloc.
Figura 1.13
Transformatoarele de tensiune trifazată au deci trei înfăşurări: una primară legată în stea
şi două secundare din care una principală legată tot în stea (corespunzătoare clasei de
conexiuni Y/y -12 ) şi a doua auxiliară în triunghi deschis.
Transformatoarele de tensiune trifazate se construiesc pentru tensiuni primare până la
15KV inclusiv, fiind deci utilizate în reţele cu punctul neutru izolat sau în reţele
compensate.
19
Tensiunea primară nominală are valoarea U/ (U fiind tensiunea între faze a reţelei) iar
tensiunile nominale secundare sunt 100/ V pentru înfăşurarea principală şi 100/3V
pentru înfăşurarea auxiliară, în triunghi deschis.
Marcarea bornelor este următoarea: A, B, C, a, b, c, pentru începuturile înfăşurărilor şi X,

Y, Z, x, y, z, pentru sfârşitul înfăşurărilor, folosind literele mari pentru înfăşurările primare
iar literele mici pentru înfăşurările secundare.
Bornele punctelor neutre sunt marcate cu N respectiv n, iar bornele înfăşurării secundare
auxiliare cu a, x, sau cu da, dn.
1.6. Transformatoare de tensiune capacitivă
Pentru tensiuni superioare valori de 110 KV, se folosesc transformatoare de tensiune

capacitive. Acestea au faţă de transformatoarele inductive următoarele avantaje
tehnico-economice principale:
- acelaşi aparat poate servi atât pentru măsură şi protecţie, cât şi ca element de
cuplaj la linia de înaltă tensiune a unei instalaţii de telecomunicaţii de înaltă
frecvenţă;
- au o bună rezistenţă la unde de şoc datorită repartiţiei uniforme a tensiunii în lungul
divizorului de tensiune capacitive.
Un transformator de tensiune capacitiv se compune dintr-un divizor de tensiune capacitiv
şi un circuit inductiv de medie tensiune (fig. 1.14).
Figura 1.14
Divizorul capacitiv este format din 1-3 unităţi de condensatoare suprapuse al căror număr
este în funcţie de tensiunea nominală a transformatorului. Între priza mediană a acestui
divizor şi pământ este conectat circuitul inductiv, alcătuit dintr-un transformator inductiv de
măsură T, un self de medie tensiune L0 şi un circuit de protecţie antirezonant (l 1,l2, c1, r1)
Eclatorul F şi inductanţa L sunt elemente de protecţie împotriva supratensiunilor.
După cum rezultă, un transformator de tensiune capacitiv se construieşte în execuţie
monopolară, tensiunile nominale primare fiind de 110/ , 220/ , 400/ KV.
Înfăşurările secundare ale transformatorului inductiv de medie tensiune sunt în număr de
trei: două înfăşurări principale, pentru măsură sau protecţie având tensiunea nominală
100/ V, şi o înfăşurare auxiliară destinată protecţiilor pentru defecte monofazate, cu
20
tensiune nominală 100/3 V sau 100 V. Bornele înfăşurării primare sunt marcate cu litere
mari U, X (pentru borna de înaltă tensiune, respectiv pentru borna legată la masă), bornele
înfăşurărilor secundare principale sunt marcate cu litere mari u şi x însoţite de indici a şi b,
iar bornele înfăşurării secundare auxiliare cu literele mici e şi n.
Clasele de precizie ale transformatoarelor capacitive sunt aceleaşi ca la transformatoarele
inductive. Aceste precizii sunt respectate cu condiţia menţinerii frecvenţei de 50 Hz între
anumite limite (de exemplu ±1,5% pentru măsură şi ±3% pentru protecţie) şi a nedepăşirii
sarcinii (situată între 60-200 VA).
1.7. Executarea circuitelor transformatoarelor de tensiune
Înfăşurările primare ale transformatoarelor de tensiune până la 20 KV se conectează la

reţea prin siguranţă de înaltă tensiune şi dacă este necesar şi prin rezistenţe limitatoare.
Protecţia înfăşurărilor în circuitele înfăşurărilor secundare se prevăd siguranţe, sau
întreruptoare automate cu contacte auxiliare pentru semnalizare. Plasarea siguranţelor în
circuitele înfăşurărilor primare şi secundare este arătată în fig. 1.10.
Alimentarea aparatelor de protecţie şi de automatizare cu tensiune alternativă se poate
face în mai multe moduri în funcţie de schema circuitelor primare ale staţiei şi de
necesităţile protecţiei sau automatizării respective.
În fig. 1.15 sunt reprezentate trei dintre cele mai uzuale scheme de alimentare: de la
transformatoarele de tensiune proprii ale elementului protejat (fig. 1.15 a) de la
transformatoarele de tensiune ale celulei de măsură a unui sistem de bare (fig. 1.15 b) şi
de la unul din grupele transformatoarelor de tensiune, în funcţie de separatorul care este
închis la un sistem dublu de bare (fig. 1.15c)
Figura 1.15 - a, b, c
Arderea unei siguranţe, o întrerupere, sau orice altă defecţiune care apare în circuitele
secundare ale unui transformator de tensiune are ca efect, reducerea sau dispariţia
tensiunii care alimentează protecţia elementului respectiv.
Pentru a evita posibilitatea unei acţionări greşite a protecţiei sau automatizării în astfel de
cazuri, în circuitele secundare de tensiune se prevăd semnalizări speciale prin care se
controlează integritatea circuitelor respective şi chiar blocaje speciale ale protecţiilor sau
automatizărilor.
2. MĂSURAREA MĂRIMILOR ELECTRICE
2.1. Măsurarea curentului
21
Curentul într-un circuit se măsoară cu ampermetrul, montat în serie  cu receptorul de

energie electrică. In cazul în care mărimea curentului depăşeşte scala aparatului,
aducerea acestuia în scală se face prin conectarea unei rezistenţe în paralel cu rezistenţa
interioară a aparatului. Această rezistenţă legată în paralel este denumită rezistenţă şunt
sau, prescurtat, şunt.
In figura 2.1 sunt reprezentate schemele de măsurare a curentului direct (fig. 2.1, a), cu
şunt (fig. 2.1, b) şi cu transformatoare de curent (fig. 2.1, c).
Figura 2.1
 Extinderea domeniului de măsurare cu ajutorul şuntului. Valoarea s a şuntului

necesar pentru a putea măsura cu un ampermetru un curent de n ori mai mare
decât curentul maxim indicat de aparat, se determină aplicând legea lui Kirchhoff
circuitului creat prin montarea ampermetrului şi a şuntului:
Ioro = (I - Io)s
unde s-a notat:
ro - rezistenţa internă a ampermetrului;
- coeficientul de şuntare.
Rezultă că valoarea şuntului este:
(2.1)
Curentul din circuit se calculează cu relaţia: I = Io . n,

unde Io este curentul citit pe aparat, iar n este o constantă a şuntului folosit.
 Ampermetrele se folosesc împreună cu transformatoare de curent (fig. 2.1,c),

când trebuie măsurate intensităţi de curent alternativ care depăşesc 50 A. Valoarea
curentului din circuitul de utilizare se determină cu relaţia:
Ip = Is . Ki ,
unde Is este curentul măsurat de ampermetru.
Ki - raportul de transformare al transformatorului de curent.
2.2. Măsurarea tensiunii
Tensiunea într-un circuit se măsoară cu voltmetrul, montat în paralel pe consumator.

Atenţie! La montarea greşită, în paralel pe circuit, aparatul se deteriorează.
22
In cazul în care mărimea tensiunii depăşeşte scala aparatului, aducerea acestuia în scală
se face prin conectarea de rezistenţe în serie cu voltmetrul respectiv; aceste rezistenţe se
denumesc rezistenţe adiţionale.
Figura 2.2
In figura 2.2 sunt reprezentate schemele de măsurare a tensiunii cu voltmetrul conectat

direct în circuit (fig. 2.2, a) cu rezistenţe adiţionale (fig. 2.2, b) şi cu transformatoare de
tensiune (fig. 2.2, c).
 Extinderea domeniului de măsurare al voltmetrului cu rezistenţa internă ro , de

la Uo = ro Io la tensiunea de măsurat U de m ori mai mare decât U o, se obţine prin
folosirea unei rezistenţe adiţionale Rad , a cărei valoare se calculează după cum
urmează:
,
de unde rezultă
Rad = ro (m - 1). (2.2)
Coeficientul de multiplicare m fiind cunoscut pentru o rezistenţă adiţională dată, tensiunea

citită pe voltmetru se înmulţeşte cu acesta şi se determină tensiunea la bornele
consumatorului :
U = Uo . m (2.3)
 Schema din figura 2.2,c, cu transformator de măsurat, este specifică pentru

măsurarea tensiunilor alternative ridicate.
Tensiunea la bornele consumatorului (adică tensiunea U p din primarul
transformatorului) va fi:
U p = U s . Ku
unde Us este tensiunea citită pe voltmetru.
Ku - raportul de transformare al transformatorului de tensiune.
2.3. Măsurarea puterii electrice


Voltmetrele portabile (ca şi ampermetrele portabile) au mai multe rezistenţe adiţionale (respectiv şunturi),
montate în aceeaşi cutie cu aparatul (v. fig.2.2, b). Includerea lor în circuit se face cu ajutorul unui comutator.
La început, comutatorul se aşează pe poziţia corespunzătoare celei mai mari tensiuni/curent, pentru a evita
pericolul de deteriorare a aparatului. Se face o citire aproximativă a valorii mărimii şi se trece apoi
comutatorul pe poziţia cea mai convenabilă, pentru a obţine o citire cât mai precisă pe scala aparatului.
23
2.3.1. Măsurarea puterii în circuitele de curent continuu
Prin definiţie, puterea în astfel de circuite se exprimă prin produsul dintre tensiunea la
borne şi curentul absorbit, P = UI. Măsurarea se poate face fie indirect, utilizând un
ampermetru şi un voltmetru, fie direct, cu ajutorul wattmetrului.
In figura 2.3 sunt prezentate două scheme de măsurare a puterii prin metoda
ampermetrului şi voltmetrului1, iar în figura 2.4 - schema de montare în circuit a
wattmetrului electrodinamic2.
Notă.
Aparatele electrodinamice se pot folosi atât pentru măsurări în curent continuu, cât şi în curent alternativ.
Figura 2.4
Figura 2.3 Figura 2.5
Pentru ca wattmetrul să indice corect, curenţii trebuie să aibă sensuri bine determinate
prin bobinele sale. In acest scop, câte una dintre bornele circuitelor de curent şi de
tensiune sunt marcate cu un semn distinctiv (asterisc, literă etc.), indicând prin aceasta că
sunt bornele de intrare a curenţilor în circuitele respective (legătura spre sursă).
2.3.2. Măsurarea puterii active în circuitele de curent alternativ monofazat
Puterea activă (P) în curent alternativ sinusoidal, consumată de un receptor sau produsă
de un generator care are la borne tensiunea U, şi curentul din circuit I, este dată de relaţia
P = UI cos  , (2.4)
unde  reprezintă unghiul de defazaj dintre U şi I.
Pentru măsurarea puterii active se utilizează îndeosebi wattmetre electrodinamice, a căror

indicaţie este direct proporţională cu puterea activă.
Wattmetrele se montează ca la măsurările în curent continuu.
1
Pentru ca puterea consumată de aparate să nu influenţeze rezultatul măsurării, în funcţie de mărimea
rezistenţei R a consumatorului voltmetrul se va monta după ampermetru („în aval“ când R << r v) sau înaintea
acestuia („în amonte “ când R >> ra ).
2
Funcţionarea aparatelor electrodinamice se bazează pe interacţiunea dintre bobine fixe şi bobine mobile
parcurse de curenţi. Ca urmare, ia naştere un cuplu care roteşte bobina mobilă. Pentru ca un asemenea
aparat să măsoare puterea, bobina fixă se leagă în serie, iar cea mobilă - în paralel pe circuit (v. fig. 2.4).
Indicaţia aparatului va depinde deci şi de curent, şi de tensiune.
24
Observaţie.
La măsurările în curent alternativ există pericolul supraîncărcării bobinelor de tensiune şi de curent
chiar dacă valoarea puterii (produsul UI cos ) se înscrie în scara aparatului (această situaţie poate
apărea, de exemplu, în cazul unei valori reduse a factorului de putere cos ). Se recomandă
conectarea în acelaşi montaj cu wattmetrul a unui ampermetru şi a unui voltmetru pentru
supravegherea fiecăruia dintre circuitele wattmetrului (fig. 2.5).
 Măsurarea puterii active monofazate cu wattmetrul montat pe transformatoare de

măsurat. Măsurarea se face în montaj semiindirect dacă se utilizează un singur
transformator de măsurat - de tensiune (fig. 2.6, a) sau de curent (fig. 2.6, b) - sau în
montaj indirect, dacă măsurarea se face cu transformatoare de măsurat de curent şi de
tensiune (fig. 2.6, c).
Figura 2.6
La conectarea wattmetrului în secundarele transformatoarelor de măsurat, bornele

polarizate ale aparatului vor fi legate la bornele corespondente ale transformatoarelor de
măsurat (K - k, respectiv U - u).
Notând cu Ku şi Ki rapoartele de transformare ale transformatoarelor de măsurat (de

tensiune, respectiv de curent) şi cu P w - indicaţia wattmetrului, puterea măsurată P m este
dată de relaţiile :
Pm = KiPw pentru montajul semiindirect cu transformatoare de curent; (2.5)
Pm = KuPw pentru montajul semiindirect cu transformatoare de tensiune;
Pm = KuKiPw pentru montajul indirect, cu transformatoare de curent şi de tensiune.
2.3.3. Măsurarea puterii active în circuite de curent trifazat fără conductor de nul
 Schemă de măsurare cu un wattmetru. In

cazul simetriei totale a circuitului, curenţii,
tensiunile şi defazajele dintre ele sunt aceleaşi
pentru toate fazele; puterile pe faze sunt egale
între ele. Puterea consumată de receptor este
P = 3Pw, Pw fiind puterea indicată de un
wattmetru montat pe o fază (fig. 2.7).
Rezistenţele R au valori egale cu rezistenţa
25
bobinei de tensiune a wattmetrului, şi, conectate ca în figură, creează punctul

neutru artificial O.
Figura 2.7 Notă.
In cazul în care reţeaua are conductor de nul,
bobina de tensiune se leagă între faza 1 şi nul.
 Schemă de măsurare cu două wattmetre. In figura 2.8 sunt prezentate schemele

de măsurare a puterii în circuit trifazat fără conductor de nul, cu două wattmetre
conectate în montaj direct şi în montaj indirect (prin transformatoare de măsurat),
luând ca referinţă faza a doua.
Figura 2.8
Suma indicaţiilor celor două wattmetre va fi egală cu puterea activă trifazată.
Observaţie. Un al treilea wattmetru montat pe faza 2 ar avea indicaţia nulă, deoarece bobinei sale de
tensiune, legată cu ambele capete la aceeaşi fază 2 , nu i se aplică nici o diferenţă de potenţial.
Pentru o măsurare mai comodă, folosind un singur aparat, s-au construit wattmetre
trifazate care constau din două wattmetre monofazate având bobinele de tensiune fixate
pe acelaşi ax; asupra axului acţionează astfel suma cuplurilor date de cele două wattmetre
montate în circuit.
2.3.4. Măsurarea puterii active în circuite de curent trifazat cu conductor de nul
In cazul circuitelor trifazate nesimetrice, cu conductor de nul, pentru măsurarea puterii

active trifazate se folosesc wattmetre trifazate cu trei sisteme active, având bobinele de
tensiune fixate pe ax comun. In funcţie de parametrii wattmetrului şi ai circuitului,
wattmetrul se poate conecta la circuit direct, semiindirect (cu bobinele de tensiune
conectate direct, iar cu cele de curent - prin intermediul unor transformatoare de curent, ca
în figura 2.9) sau indirect (prin intermediul transformatoarelor de curent şi de tensiune).
26
Figura 2.9
2.3.5. Măsurarea puterii reactive în circuite trifazate cu ajutorul wattmetrelor
Puterea reactivă este definită de relaţia:

Q = UI sin , (2.6)
unde  este unghiul de defazaj dintre tensiune şi curent .
Având în vedere faptul că sin  = cos (90o -  ), se poate scrie :

Q = UI cos (90o -  ) (2.7)
Această relaţie arată că puterea reactivă poate fi măsurată cu wattmetrul, ca o putere

activă, cu condiţia de a alimenta bobina de tensiune a aparatului nu cu tensiunea U, ci cu
o tensiune auxiliară U’ defazată faţă de U în urma acesteia, cu 90 o (fig. 2.10).
In acest caz wattmetrul va măsura o putere activă P w’ :
de unde rezultă:
. (2.8)
Observaţie. Metoda nu se aplică decât la circuite trifazate cu tensiuni simetrice, în care se găsesc
cu uşurinţă tensiunile auxiliare necesare alimentării bobinelor de tensiune ale wattmetrelor. Aşa

Puterea reactivă se măsoară în vari.
27
cum se observă din diagrama de tensiuni din figura 2.11, tensiunea dintre două faze (de ex. U 12)
este defazată cu 90o în urma tensiunii dintre cealaltă fază şi nul (respectiv U 30 ), deci poate fi
folosită ca tensiune auxiliară.
In figura 2.12 sunt reprezentate schemele de măsurare a puterii reactive în montaj direct
cu trei wattmetre (fig. 2.12, a) şi cu două wattmetre (fig. 2.12, b).
Figura 2.12
La măsurarea cu două wattmetre, pentru a putea aplica bobinelor de tensiune ale

wattmetrelor tensiunile de fază U30 şi -U10 , se creează un punct neutru artificial O cu
ajutorul unei rezistenţe R de valoare egală cu rezistenţa circuitelor de tensiune ale
wattmetrelor.
2.3.6. Măsurarea directă a puterii reactive cu varmetre
Varmetrele se deosebesc constructiv de wattmetre numai prin faptul că, în loc de

rezistenţa adiţională, bobina de tensiune (mobilă) este montată în serie cu o inductanţă de
valoare mare. Astfel, se introduce defazajul suplimentar de 90 o între curentul din circuitul
de curent al varmetrului şi curentul (deci şi tensiunea) din circuitul de tensiune al
aparatului. La montarea varmetrelor în circuitele monofazate sau trifazate se respectă
aceleaşi reguli privind polaritatea bobinelor de curent şi de tensiune ca în cazul
wattmetrelor. Schemele de montaj pentru măsurarea puterii reactive cu varmetre
monofazate sau trifazate, direct sau prin intermediul transformatoarelor de măsurat, sunt
identice cu cele pentru măsurarea puterii active cu wattmetrele.
2.4. Măsurarea energiei electrice
2.4.1. Măsurarea energiei electrice în circuitele de curent alternativ cu contorul de

inducţie
Puterea s-a definit prin energia consumată în unitatea de timp. Dacă puterea ar fi
constantă, energia s-ar putea determina cu relaţia:

(2.9)
Deoarece în practică puterea nu rămâne constantă, pentru a afla energia consumată
într-un interval de timp trebuie însumate („integrate“) energiile consumate în fiecare
moment din acel interval.

Energia activă se măsoară în wattsecundă, iar energia reactivă - în varsecundă. In practică se folosesc multiplii wattoră
şi kilowattoră (respectiv varoră şi kilovaroră).
28
Rezultă că un aparat capabil să măsoare energia consumată trebuie să conţină un

dispozitiv wattmetric şi un dispozitiv integrator. Aparatele pentru măsurarea energiei se
numesc contoare. Pentru măsurarea energiei în circuite de curent alternativ, se folosesc
contoare de inducţie (monofazate sau trifazate - după felul circuitului) şi contoare
numerice.
Conectarea în circuit a contoarelor este asemănătoare cu a wattmetrelor. Infăşurarea de

curent este parcursă de curentul de utilizare I, care produce fluxul i, iar înfăşurarea de
tensiune este parcursă de curentul I u, care produce fluxul u . Cele două fluxuri, la
funcţionarea nesaturată, sunt proporţionale cu curenţii care le produc (I, respectiv I u).
Cele două fluxuri „induc“ curenţi electrici într-un disc mobil conductor (din aluminiu).
Interacţiunea dintre fluxuri şi curenţii induşi dă naştere unui cuplu activ M a , care imprimă
discului o mişcare de rotaţie accelerată. Prin modul de realizare a mecanismului se obţine
proporţionalitatea cuplului activ cu puterea activă P consumată de receptor.
Discul este plasat între polii unui magnet permanent. Câmpul magnetic al acestuia induce
de asemenea, în discul aflat în mişcare, un curent electric proporţional cu viteza lui de
rotaţie. Interacţiunea dintre câmpul magnetului permanent şi curentul indus în disc dă
naştere unui cuplu de frânare, Mf . Când cuplul de frânare devine egal cu cuplul activ:
Ma = - Mf, respectiv Ma + Mf = 0,
discul se roteşte cu viteză constantă.
In această situaţie, viteza de regim permanent este proporţională cu puterea activă P

consumată de receptor.
Numărul de rotaţii ale discului într-un interval de timp este înregistrat de mecanismul
integrator al contorului, care măsoară energia consumată în acel interval.
Parametrii principali ai unui contor (înscrişi pe plăcuţa contorului) sunt:

 tensiunea nominală - Un;
 curentul nominal - In;
 constanta contorului - Kc;
 clasa de precizie - C.
Cunoscând numărul de rotaţii ale discului într-un interval de timp N şi constanta contorului
Kc, în rot/kWh, energia înregistrată de contor este dată de relaţia:
[kWh] (2.10)
La montajul direct al contorului în circuit, contorul măsoară energia consumată de

receptor.
In cazul în care contorul este conectat prin transformatoare de măsurat (de curent,
respectiv de tensiune), cunoscând rapoartele de transformare K u şi Ki şi energia Wm
înregistrată de contor, energia W consumată de receptor este dată de relaţiile:
W = Ki Wm - pentru montajul semiindirect cu transformator de curent; (2.11)
29
W = Ku Wm - pentru montajul semiindirect cu transformator de tensiune;

W = Ku Ki Wm - pentru montaj indirect cu transformator de curent şi de tensiune.
2.4.1.1. Măsurarea energiei electrice active în circuite de curent alternativ monofazate
Montajul contorului în circuit se poate face:

- direct, când parametrii contorului corespund parametrilor circuitului (valorilor de
tensiune şi curent) - fig. 2.13,a;
- semiindirect, când valorile curentului sau ale tensiunii depăşesc posibilităţile de
măsurare ale contorului, caz în care se utilizează transformatoare de măsurat de
curent sau de tensiune;
- indirect, când montarea se face prin intermediul transformatoarelor de măsurat de
curent şi de tensiune (fig. 2.13, b).
Figura 2.13
2.4.1.2. Măsurarea energiei electrice active în circuite de curent alternativ trifazate
Măsurarea energiei active în circuite trifazate se poate face fie cu contoare monofazate, fie
cu contoare trifazate.
 In primul caz, utilizat mai rar, se folosesc două sau trei contoare monofazate,
montate după schema celor două, respectiv trei wattmetre, folosită la măsurarea
puterii active. Energia totală se obţine prin însumarea energiilor înregistrate de
fiecare contor separat.
 Contoarele trifazate întrunesc în acelaşi aparat două sau trei sisteme active, ale
căror cupluri active acţionează asupra aceluiaşi ax; astfel cuplul activ total este
proporţional cu puterea activă totală, trifazată.
30
In circuitele trifazate fără conductor neutru sunt utilizate contoare cu două sisteme active.
Conectarea în circuit este executată după metoda celor două wattmetre (fig. 2.14).
In circuitele trifazate cu conductor neutru se utilizează contoare cu trei sisteme active,
conectate după schema celor trei wattmetre (fig. 2.15).
Figura 2.16
In cazul în care curentul sau tensiunea de utilizare depăşesc valorile nominale ale contorului,
contorul se montează prin intermediul transformatoarelor de măsurat (fig. 2.16).
2.4.1.3. Măsurarea energiei electrice reactive
Măsurarea energiei reactive în reţelele trifazate se face cu contoare similare din punct de
vedere constructiv cu cele destinate măsurării energiei electrice active trifazate. Diferenţa
între aceste contoare o constituie modul de conectare a bobinelor de tensiune la reţea.
Pentru ca momentul activ al unui contor de inducţie exprimat prin relaţia
(2.12)
să devină proporţional cu puterea reactivă Q = UI sinφ este necesar ca fluxurile să fie

proporţionale cu curentul I, respectiv cu tensiunea U, iar sinusul unghiului ψ, dintre fluxuri,
să fie egal cu sinusul unghiului φ, dintre tensiune şi curent (fig. 2.17a).
a) b)
Figura 2.17
31
Dintre aceste condiţii, ultima se realizează prin alimentarea circuitului de tensiune al

contorului cu o tensiune auxiliară U' defazată în urma tensiunii U cu un unghi 180 – β, (β
este unghiul cu care Φu este defazat faţă de tensiunea aplicată contorului).
Cuplul activ devine:
(2.13)
adică este proporţional cu puterea reactivă şi contorul înregistrează energia reactivă.

La citirea contorului, sau la fabricarea lui, trebuie să se ţină seama de raportul tensiunilor
înmulţindu-se indicaţia dată de contor cu raportul .
Obţinerea tensiunilor auxiliare este practic greu de realizat în circuitele monofazate sau
trifazate cu tensiuni oarecare.
In circuite trifazate cu tensiuni simetrice se obţine cu uşurinţă tensiuni auxiliare, dacă
unghiul β este 60o sau 90o (fig.2.17 b).
Astfel, în circuitele trifazate fără conductor neutru, în cazul folosirii contorului trifazat cu
două elemente active şi luând ca fază de referinţă faza 2, puterea reactivă este dată de
relaţia:
(2.14)
Din diagrama vectorială (fig. 2.17 b) se găsesc tensiuni auxiliare defazate cu 180 o - β în
urma tensiunilor U12 şi U32 ce apar în relaţia de mai sus, astfel:
- în cazul β = 60o, 180o – β =120o, tensiunile auxiliare sunt U23 respectiv U13 şi
raportul U/U’=1
- în cazul β = 90o, 180o – 90o = 90o, tensiunile auxiliare sunt -E3, respectiv E1, iar
raportul tensiunilor este acum .
Au căpătat o răspândire mai mare contoarele cu β = 60 o deoarece obţinerea tensiunilor

auxiliare în β = 90o necesită crearea unui punct neutru artificial (cu o reactanţă identică cu
cea a bobinelor de tensiune), care complică construcţia contorului.
In circuite trifazate cu conductor neutru, puterea reactivă este dată de relaţia:
(2.15)
Din diagrama tensiunilor (fig. 2.17.b) rezultă tensiunile auxiliare necesare:

- în cazul β = 60o, E2, E3, E1, ;
- în cazul β = 90o, U23, U31, U12, .
In figura 2.18 este reprezentată schema legăturilor interioare ale unui contor de energie
reactivă cu β = 60o în reţea trifazată fără conductor neutru şi reţea trifazată cu conductor
neutru.
32
Figura 2.18
In figura 2.19 este reprezentată schema legăturilor interioare a contorului trifazat de

energie reactivă cu β = 90o pentru reţele cu patru conductoare.
Figura 2.19
2.4.1.4. Constantele contorului
Raportul de transmisie al contorului (CD), numit impropriu constanta contorului, indică

numărul de rotaţii pe care le execută discul contorului pentru înregistrarea unui Kwh
consumat. Valoarea raportului de transmisie depinde de tipul contorului şi este trecut la
fiecare contor. In mod obişnuit, la contoarele monofazate sau la contoarele trifazate legate
direct, indexul contorului A (diferenţa între două citiri) indică direct valoarea energiei
consumate în Kwh.
In cazul legării contoarelor în schemă semiindirectă sau indirectă indexul contorului A
trebuie înmulţit cu constanta rezultantă:
(2.16)
33
 Constanta proprie a contorului (Kp) reprezintă numărul cu care trebuie înmulţit

indexul contorului (A) înscris cu virgulă (dacă are), pentru a obţine consumul de
energie electrică în Kwh.
Acest tip de inscripţionare se întâlneşte la contoarele care trebuie să înregistreze
cantităţi mari de energie.
Pentru a nu fi necesară utilizarea mecanismelor de înregistrare prea mari, se înscrie
pe contor valoarea acestei constante, de exemplu, sub forma X 10 Kwh sau
X 100 Kwh.
 Legarea semiindirectă a contoarelor

In cazul în care contorul este construit să fie legat în instalaţie prin intermediul
transformatoarelor de curent cu un anumit raport de transformare şi dacă
transformatoarele de curent existente au acest raport, energia consumată (Kwh) se
citeşte direct (index A).
Dacă însă se utilizează transformatoare cu alt raport de transformare, indexul A
trebuie înmulţit cu constanta raportului de transformare a transformatoarelor de
curent KRtc:
(2.17)
unde:
raport de transformare al transformatorului de curent existent;
raportul de transformare al transformatorului indicat pe contor.
Dacă acest contor are constanta proprie Kp, indexul contorului (A) trebuie înmulţit
cu constanta rezultantă, care pentru cazul analizat, va fi:
(2.18)
 Legarea indirectă a contorului

In cazul legării contoarelor prin intermediul transformatoarelor de măsură de curent
şi de tensiune, indexul contorului trebuie înmulţit cu rapoartele de transformare
. Dacă contorul este construit să fie legat prin transformatoare de tensiune şi
de curent cu anumite rapoarte de transformare şi transformatoarele de măsură
existente au alte rapoarte de transformare, atunci indexul trebuie înmulţit cu raportul
de transformare al transformatoarelor de măsură (KRtm).
(2.19)
în care:
KRtc - constanta raportului de transformare a transformatoarelor de curent;
KRtt - constanta raportului de transformare a transformatoarelor de tensiune şi se
calculează cu relaţia:
34
(2.20)
în care:
- raportul de transformare al transformatoarelor de tensiune existente;
- raportul de transformare al transformatorului de tensiune indicat pe contor.
Dacă constanta proprie a contorului este diferită de 1, constanta generală a

contorului devine:
(2.21)
valoare cu care trebuie înmulţit indexul contorului (A).
2.4.2. Măsurarea energiei electrice cu contoare numerice
2.4.2.1. Schema de principiu a unui contor numeric
În fig. 2.20 este indicată schema de principiu a unui contor numeric de energie în circuite
trifazate.
Figura 2.20
Circuitul de intrare al contorului asigură reducerea amplitudinii tensiunilor analogice de
intrare la valorile Uu adecvate circuitelor ulterioare (max 0,5 V) utilizând în acest sens un
divizor de tensiune de rezistenţă electrică ridicată DT şi obţinerea unor tensiuni u i
proporţionale cu curenţi electrici analogici de la intrare (max  0,5V) utilizând un
transformator de curent electric TCm conectat pe un rezistor de măsurare RCm (fig. 2.21).
35
Figura 2.21
Convertorul analog numeric (în mod obişnuit există 6 convertoare AN, pentru fiecare dintre
mărimile analogice de intrare) asigură valori numerice instantanee pentru fiecare dintre
cele 6 mărimi de fază. În cadrul procesului de semnal, pe baza valorilor numerice
instantanee, se obţin mărimile de calcul (valorile efective ale mărimilor, puterile active,
reactive şi aparente pe fiecare fază, valori nominalizate ale tensiunilor şi curenţilor electrici
etc), care în procesorul final permite determinarea mărimilor afişate de către contor
(energii active şi reactive pentru diferite intervale de facturare, cu semnele
corespunzătoare, factorul de putere etc).
Semnele ataşate energiilor active şi reactive corespund regulii de semne indicată în
fig. 2.22.
36
Figura 2.22
Circuitul de procesare DSP (Digital Signal Processor) specializat pentru calculul energiilor,
este programat în funcţie de algoritmii impuşi pentru calculul puterilor electrice.
Multe din contoarele actuale de energie electrică asigură şi funcţii de diagnosticare,
cuprinzând în acest sens, blocuri pentru evaluarea frecvenţei, a nivelului de tensiune, a
factorului de putere, a factorilor de distorsiune de tensiune şi de curent electric, a factorilor
de nesimetrie, a unor indicatori privind golurile şi întreruperile de scurtă durată, precum şi
a unor indicatori privind întreruperile de lungă durată.
Pentru a evita unele erori , în cazul tensiunilor puternic deformate, se utilizează un filtru
trece jos pentru eliminarea armonicilor din curba tensiunii de referinţă.
Circuitele contorului sunt alimentate chiar de la reţeaua monitorizată dar cuprind şi o sursă
suplimentară pentru alimentare în cazul întreruperii reţelei.
Sursa este formată, în general, sub forma unui supercondensator care asigură
alimentarea circuitelor contorului până la 6 ore.
Acesta permite păstrarea datelor pentru majoritatea întreruperilor de tensiune. Dacă
întreruperea tensiunii durează mai mult de 6 ore şi tensiunea la bornele
supercondensatorului scade sub o valoare critică, pentru menţinerea datelor volatile şi a
programelor, o baterie intră în funcţiune automat, care, în general are o durată de viaţă de
peste 5 ani.
Programul de configurare a contorului şi datele principale privind schema de facturare sunt
înscrise într-o memorie non-volatilă care nu necesită baterie (EEPROM). Când tensiunea
revine, datele sunt reîncărcate în memoria RAM activă şi colectarea datelor este preluată.
Eşantioanele mărimilor achiziţionate sunt transmise circuitului specializat DSP (Digital
Signal Processing) care este programat pentru calculul puterilor electrice. Mărimile
însumate în timp sunt transmise blocul de afişare şi transfer către exterior.
2.4.2.2. Măsurarea energiei active
37
În aparatele numerice actuale (fig. 2.21), de regulă puterea activă se determină corect.
În mod obişnuit toate echipamentele numerice de contorizare a energiei active au
implementat acelaşi algoritm pentru calculul puterii active trifazate, ca sumă a puterilor
medii instantanee pe fiecare fază
, i = A, B, C (2.22)
Ptrifazat = PA + PB + PC
în care:
N este numărul de eşantioane luate în consideraţie pe intervalul de timp de
calcul (în cazurile practice numărul de eşantioane pe o perioadă a tensiunii
alternative nu depăşeşte 64);
k numărul curent al eşantionului;
Uik , Iik amplitudinea eşantionului de tensiune respectiv de curent electric cu
numărul de ordine k şi corespunzător fazei i.
Desigur că utilizarea relaţiei (2.22) pentru calculul puterilor impune achiziţia simultană a
mărimilor pe cele trei faze. În acest sens, echipamentele actuale de contorizare cuprind 6
convertoare analog-numerice sincronizate. Utilizarea echipamentelor mai simple şi mai
ieftine cu un singur convertor analog numeric şi multiplexare a mărimilor analogice nu
asigură exactitatea necesară de măsurare.
Pentru determinarea puterilor reactive şi aparente, nefiind relaţii de calcul acceptate
universal, echipamentele de contorizare sunt programate în funcţie de reglementările
specifice ţării de destinaţie sau în funcţie de comanda transmisă.
2.4.2.3. Măsurarea puterii reactive şi a puterii aparente
În prezent, pe plan internaţional, există două moduri principale de definire a puterii

reactive:
 definiţia acad. Budeanu QB ca sumă a puterilor reactive pe armonici
; (2.23)
în care:
Uh şi Ih sunt componentele armonice ale tensiunii pe fază şi respectiv ale
curentului electric pe fază;
h defazajul dintre armonicile de tensiune şi de curent electric de rang;
h, M numărul maxim care se ia în consideraţie în calculul puterii reactive.
 definiţia IEEE care corespunde puterii complementare
, (2.24)
în care S este puterea aparentă şi, în regim monofazat, se determină din produsul valorilor
efective ale tensiunii şi curentului electric
(2.25)
Implementarea celor două definiţii în contoarele numerice conduce la valori identice în

cazul unor regimuri perfect sinusoidale şi simetrice. Având în vedere faptul că aceste
regimuri nu se regăsesc în reţeaua electrică, în cazurile reale pot să apară diferenţe
38
importante între indicaţiile a două contoare programate pe baza celor două tipuri de
definiţii.
Implementarea relaţiei (2.24) în contoarele numerice face, ca în regim nesinusoidal,

valoarea QC să corespundă puterii complementare, care include şi puterea deformantă.
Valoarea obţinută cu ajutorul relaţiei (2.24) poate fi considerată că determină aceleaşi

valori ca în cazul utilizării definiţiei Budeanu dacă factorul de distorsiune de tensiune kdU 
2% şi factorul de distorsiune de curent electric kdI  5% .
In prezent în normativele din România pentru facturarea energiei electrice este luată în
considerare definiţia Budeanu a puterii reactive.
In regim nesimetric, chiar în regim sinusoidal, sunt utilizate două moduri de a defini
puterea aparentă trifazată (fig. 2.23):
 puterea aparentă geometrică
(2.26)
în care
SA , SB şi SC sunt puterile aparente determinate pe fazele A, B şi C.
 puterea aparentă algebrică
(2.27)
Având în vedere faptul că modulul sumei este mai mic sau cel mult egal cu suma
modulelor, rezultă că în cazurile reale:
(2.28)
Relaţia (2.28) pune în evidenţă faptul că utilizarea celor două definiţii ale puterii aparente
trifazate poate conduce la valori diferite ale factorului de putere trifazat şi în consecinţă la
valori diferite ale facturii de energie electrică, pentru aceleaşi caracteristici energetice ale
consumatorului. Pentru a limita problemele care apar la definirea puterii aparente trifazate,
normativele din unele ţări (SUA, Canada) recomandă utilizarea altor definiţii ale puterii
aparente trifazate
Q
QA+QB+QC
Sgtrifaz SC
QA+QB
SB
QA SA
PA PA+PB PA+PB+PC P
Figura 2.23  Puterea aparentă trifazată
(2.29)
în care
39
(2.30)
şi
, (2.31)
în care
(2.32)
Implementarea diferitelor definiţii ale puterii aparente în algoritmul de calcul al contoarelor

numerice conduce la valori afişate diferite şi deci la valori diferite ale facturii de energie
electrică.
2.4.3. Contoare numerice de energie electrică utilizate în România
Contoarele numerice de energie electrică utilizate în România utilizează în principal două

tipuri de programe de procesare a datelor. Unele realizează calculul puterii reactive pe
baza relaţiei Budeanu, iar altele utilizează definiţia IEEE.
In ambele tipuri de contoare numerice puterea activă se determină pe baza relaţiei (2.22).
In cazul contoarelor care utilizează relaţia Budeanu de calcul a puterii reactive (fig. 2.24),
puterea reactivă se determină ca şi în cazul contoarelor cu inducţie pentru puterea
reactivă prin înmulţirea mărimilor curbei tensiunii pe fază cu mărimile curbei curentului
electric pe fază, defazată cu /2 şi determinarea valorii medii. În acest sens, circuitul
transformata Hilbert asigură deplasarea eşantioanelor de curent cu /2.
Puterea aparentă pe fiecare fază i (i = A, B, C) este determinată din relaţia
, (2.33)
fără a lua în considerare puterea deformantă.
Intensitatea curentului electric pe fiecare fază i, în schema din figura 2.24, se determină
din relaţia
(2.34)
40
şi, în cazul regimurilor nesinusoidale, valoarea afişată este mai mică în raport cu valoarea
efectivă reală.
IA(n) IB(n) Ic(n) UA(n) UB(n) UC(n)
Bloc de intrare
Transformata
putere activă
Determinare
frecvenţă
U(n) I(n)
Hilbert
Calcul
putere reactivă
Determinare
tensiune
Calcul
Calcul putere
aparentă
Calcul curent
electric
Frecvenţa
Tensiune
aparentă
reactivă
electric
Curent
Putere
Putere
Putere
activă
Figura 2.24 Schema bloc a procesorului pentru calculul

mărimilor electric, conform definiţiei Budeanu a puterii
reactive
41
Schema de principiu a unui contor numeric realizat pe baza definiţiei IEEE a puterii
reactive (nonactive) este indicată în figura 2.25.
IA(n) IB(n) Ic(n) UA(n) UB(n) UC(n)
Bloc de intrare
Determinare
frecvenţă
U(n) I(n)
curent electric
putere activă
Determinare
Determinare
Determinare
tensiune
Calcul putere
aparentă
Calcul putere
reactivă
Frecvenţa
aparentă
Tensiune
reactivă
electric
Putere
Curent
Putere
Putere
activă
Figura 2.25  Schema bloc a procesorului pentru calculul

mărimilor electrice, pe baza puterii complementare
Valorile efective ale tensiunii pe fază şi curentului electric se determină pe baza

eşantioanelor şi a definiţiilor (2.35).
42
(2.35)
Puterea aparentă pe fază se determină ca produs al valorilor efective ale tensiunii pe fază
şi a curentului pe fază.
Puterea activă pe fiecare fază se determină pe baza relaţiei (2.22).
Puterea reactivă (de fapt puterea complementară) rezultă din relaţia (2.24).
Intensitatea curentului electric are o valoare ce corespunde valorii măsurate dar puterea
reactivă afişată este totdeauna mai mare decât cea în concepţia Budeanu şi deci factorul
de putere determinat pe baza acestei valori este totdeauna mai mic decât factorul de
putere calculat pe baza definiţiei Budeanu.
Modul în care se adună puterile aparente pe cele trei faze şi deci modul în care se
determină factorul de putere trifazat trebuie precizat pe baza normativelor specifice
fiecărei ţări.
CONCLUZII
Din cele prezentate mai sus pot fi subliniate următoarele aspecte:

• măsurarea energiei electrice cu ajutorul aparatelor electromagnetice, în regim
sinusoidal, oferă informaţii în limitele clasei de exactitate; dezavantajele legate de
erorile importante care pot să apară în regimurile reale din reţeaua electrică,
cantitatea redusă de informaţii oferite, dificultăţile la integrarea într-un sistem
complex de monitorizare şi control precum şi de setare pentru diferitele tarife,
conduc la o utilizare din ce în ce mai restrânsă a acestui tip de contor;
• contoarele numerice actuale asigură o prelucrare complexă a mărimilor
achiziţionate şi oferă o cantitate importantă de informaţii privind comportarea
energetică a clientului;
• contoarele numerice actuale sunt de fapt procesoare specializate pentru calculul
energiei electrice; în acest sens, un rol important în obţinerea unor informaţii
corecte este cunoaşterea în detaliu a algoritmului utilizat la programarea
procesorului de prelucrare a datelor;
• în prezent nu există un mod unic de definire a puterilor aparentă şi reactivă, ceea
ce conduce la informaţii diferite oferite, în regimurile reale, nesinusoidale şi
nesimetrice, din reţeaua electrică, de contoare programate conform unor algoritmi
diferiţi;
• puterea aparentă este corect calculată pentru toate tipurile de contoare aflate în
reţeaua din România;
• utilizarea informaţiilor oferite de contoarele de energie privind factorul de putere
trebuie utilizate cu atenţie;
• factorul de putere calculat din datele indicate de contoarele programate pe baza
definiţiei IEEE a puterii reactive, este în general mai redus (dezavantajează
43
consumatorul) dar redă mai corect date privind pierderile în reţeaua electrică
datorită unui comportament energetic neoptimizat al consumatorului (regim
nesinusoidal, regim nesimetric, consum de putere reactivă); acest factor de putere
nu trebuie utilizat pentru evaluarea sistemelor de îmbunătăţire a factorului de putere
bazate pe baterii de condensatoare;
• factorul de putere calculat din datele indicate de contoarele programate pe baza
definiţiei Budeanu a puterii reactive, este în general mai mare (dezavantajează
furnizorul) şi nu oferă date complete privind pierderile în reţeaua electrică datorită
unui comportament energetic neoptimizat al consumatorului (regim deformant,
regim nesimetric, consum de putere reactivă); acest factor de putere poate fi utilizat
pentru evaluarea sistemelor de îmbunătăţire a factorului de putere bazate pe baterii
de condensatoare, dar trebuie evaluată comportarea bateriei de condensatoare în
prezenţa regimului deformant;
• având în vedere diversitatea tipurilor de contoare şi a modului diferit în care se
determină mărimi care intră în factura de energie electrică este necesară precizarea
prin normativ modul în care se utilizează informaţiile oferite de către diferitele tipuri
de contoare.
44

EP42-31 Transformatoare de Masura-Masurarea Marimilor Electrice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EP42-31 Transformatoare de Masura-Masurarea Marimilor Electrice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Societatea Comercială de Formare a Energeticienilor din România "FORMENERG" - S.A.

Bd. Gheorghe Şincai nr. 3; RO-040311; sector 4; Bucureşti

2. Măsurarea mărimilor electrice....................................................................................................22

1.2. Transformatoare de măsură de curent

Transformatoarele de măsură de curent (prescurtat transformatoare de curent) au rolul de

Releele şi aparatele de măsură sunt de asemenea legate în serie în circuitul înfăşurării

1.2.1. Principiul de funcţionare

Aceste transformatoare au principiul de funcţionare asemănător cu cel al

W1I1 + W2I2=W1I0 (1.1)

în care WI0 sunt amperspirele rezultate (magnetizante).

Tensiunea indusă în înfăşurarea secundară determină în circuitul închis al acesteia,

1.2.2. Principalele caracteristici tehnice ale transformatoarelor de curent.

Raportul curenţilor I1 şi I2 se numeşte raport real de transformare şi se notează cu Ki.

pe care se bazează funcţionarea transformatorului de curent, prin determinarea unei valori

egală deci cu eroarea de raport de transformare. Eroarea ε i se numeşte eroare de curent

Eroarea de unghi este unghiul  exprimat în minute şi se consideră pozitivă când ( - I 2)

Eroarea de unghi nu afectează indicaţiile ampermetrului, însă introduce erori în indicaţiile

S2n=Z2n I2n2 (1.8)

Curentul secundar nominal de saturaţie I2sn este curentul secundar corespunzător

Stabilitatea termică defineşte capacitatea transformatorului de curent de a suporta

Stabilitatea dinamică defineşte capacitatea transformatorului de curent de a rezista la

1.2.3. Marcarea bornelor transformatoarelor de curent

Pentru legarea corectă a transformatoarelor de curent în circuitul primar, precum şi pentru

1.2.4. Schemele de conexiuni ale transformatoarelor de curent

Pentru conectarea releelor şi aparatelor de măsurat înfăşurările secundare ale

Schema de conectoare în stea a transformatoarelor de curent şi a aparatelor (fig.

Schema de conectare a transformatoarelor de curent în triunghi şi a releelor în stea

Schema cu două transformatoare de curent şi cu un releu alimentat cu diferenţa

Schema de conectare a transformatoarelor de curent cu filtru de secvenţă

Schema se utilizează la protecţiile împotriva scurtcircuitelor monofazate, în reţelele cu

Figura 1.5 - a.b.c.d.e.

1.2.5. Regimuri de funcţionare ale transformatoarelor de curent

Transformatoarele de curent pot avea două regimuri de funcţionare: regimul normal de

Un transformator de curent ideal pentru protecţie ar trebui să aibă caracteristica 1; în

1.2.6. Particularităţi de funcţionare

Din punct de vedere al impedanţei secundare, funcţionarea transformatorului de curent

1.3. Transformatoare de tensiune inductive

1.3.1. Principiul de funcţionare

Transformatoarele de tensiune sunt transformatoare de măsurat destinate reducerii

Înfăşurările secundare ale transformatoarelor de tensiune inductive au tensiuni nominale

Unde Z1 este impedanţa înfăşurării primare. Dacă în circuitul secundar se conectează o

Tensiunile E1 şi E2 produse de fluxul  sunt cu o bună aproximaţie practic egale cu

Analog transformatorului de curent se defineşte raportul nominal de transformare

1.3.2. Parametrii caracteristici ai transformatoarelor de tensiune

Tensiunea secundară nominală U2n este valoarea tensiunii secundare înscrisă pe

U1’  kUn  U2, (U2 este tensiunea secundară măsurată)

comiţându-se eroarea de tensiune.

egală cu eroarea de raport de transformare.

Eroarea de unghi a transformatorului de tensiune este unghiul de defazaj dintre U 1 şi

În tab. 1.3 sunt date erorile tolerate ale transformatoarelor de tensiune:

Raportul de transformare a fost prezentat la punctul 1.3.1.

Clasa de precizie reprezintă notarea convenţională a limitelor erorilor pe care

Sarcina secundară у2n este sarcina secundară a înfăşurării secundare de măsurat

pătratul tensiunii nominale secundare şi impedanţa secundară nominală .

1.4. Transformatoare de tensiune inductive monofazate

Schema de principiu a unui transformator monofazat este prezentată în fig. 1.9.

Acestea se construiesc în execuţie monopolară sau bipolară. Transformatoarele

Marcarea bornelor pentru legarea corectă a transformatoarelor de tensiune şi a

literele mici a şi b sau x, completate cu cifrele 1 şi 2 în cazul transformatoarelor cu două

1.5. Transformatoarele de tensiune inductive trifazate

Transformatoarele de tensiune trifazate au miezul magnetic cu cinci coloane. Această

În construcţii obişnuite (fig. 1.13), pentru obţinerea tensiunii de secvenţă homopolară se

Marcarea bornelor este următoarea: A, B, C, a, b, c, pentru începuturile înfăşurărilor şi X,