TRANSFORMATOARE DE CURENT

fără miez

Ing. STROICĂ TATIANA

Senzori de curent magnetooptici care se folosesc în construcţia
transformatoarelor de curent fără miez

- se bazează pe efectul Faraday;

- prezintă avantajul că permit măsurarea curentului (Ix) fără contact cu firul prin care circulă
curentul de măsurat din reţelele de transport de înaltă tensiune;

- distanţa de izolare faţă de calea de curent prin care circulă curentul de măsurat de 1-10 m,
mult mai mare decât în cazul senzorilor cu efect Hall;

- se mai numesc senzori Faraday şi sunt:

• cu bobină;
• cu bară
1. Schema de principiu a senzorului Faraday cu bobină

unde: CF - celula Faraday (un cilindru din material transparent şi izotrop pe care se află bobina parcursă de
curentul de măsurat (Ix), bobină ce produce un câmp magnetic având inducţia B paralelă cu axul optic al
cilindrului).
Efectul Faraday
Un corp transparent şi izotrop aflat într-un câmp magnetic de inducţie B paralelă cu axul optic al corpului
respectiv, provoacă o rotire a planului de polarizare al unei raze de lumină monocromatică polarizată liniar
(fp), cu un unghi proporţional cu inducţia:
b = r×l×B = m3×B unde: m3 =rxl
în care:
- r este constanta lui Verdeţ (în rad/Tm),
- l lungimea drumului optic (m);
- B inducţia (T).
Sensul de rotire depinde de sensul vectorului inducţie B, dar este independent de sensul razei de lumină.

Funcţionare
Curentul măsurat (Ix), trecând prin bobina celulei Faraday (CF), produce un câmp magnetic a cărei direcţie
este coliniară cu direcţia razei de lumină fr şi creează o inducţie: B=m4×Ix

Acest câmp magnetic roteşte planul de polarizare al razei fr :

U2=m×Ix ; m=m1×m2×m3×m4 ce reprezintă şi ecuaţia de funcţionare a senzorului Faraday.
Observaţie
Polaritatea tensiunii U2 depinde numai de sensul lui Ix şi este independentă de sensul razei de lumina fr.
2. Senzor Faraday cu bobină ce funcţionează pe principiu compensării
Schema de principiu

- are două celule Faraday (CFx şi CF2) pe acelaşi miez optic (MO). Celulă CFx dezvoltă tensiunea
magnetomotoare n1Ix care roteşte planul de polarizare cu unghiul b x, iar CF2 tensiunea magnetomotoare n2I2
care roteşte planul de polarizare cu unghiul b 2 de semn contrar. Echilibrul se stabileşte când bx+b2=0, ceea
ce înseamnă n1Ix =n2I2, în care n1 şi n2 reprezintă numărul de spire ale bobinelor CF x şi CF2. Această relaţie
poate fi scrisă în forma: n 2
Ix  I2
n1

care arată că se pot măsura curenţi I x de ordinul zecilor de A cu ajutorul unui curent de compensare I 2 de
ordinul zecilor de mA (n2/n1 = 1000).
Principalul avantaj al senzorului îl constituie precizia de măsurare mult mai bună (eroarea de bază se reduce
la eroarea de bază a milivoltmetrului (mA). Eroare este 1 – 1,5 % în cazul mA analogic sau 0,2 – 0,3 % în
cazul unui mA numeric. O precizie de 0,5 % este suficient de bună pentru operaţii de etalonare sau
verificare a senzorilor Faraday.
n2
Ix  I2
Ecuaţia n1 reprezintă şi ecuaţia de funcţionare a unui transformator ideal de curent. La o astfel
de ecuaţie se poate ajunge şi pe calea compensării electronice a curentului de magnetizare al
transformatoarelor de curent cu tole, dar senzorul Faraday compensat prezintă avantajul de a oferi o izolare
galvanică mult mai bună, mai simplă şi mai sigură decât la transformatoarele de curent.
3. Senzori Faraday cu bară
Schema de principiu

unde: Cu - bara de cupru prin care trece curentul de măsurat (I x), IF este o înfăşurare din fibră
optică, restul notaţiilor fiind cunoscute.
Datorită conductorului tip bară curentul nominal (I xn) poate fi mult mai mare decât la cel cu
bobină, ceea ce constituie principalul avantaj al acestui tip de senzor.

Funcţionare
Ix creează în jurul conductorului un câmp magnetic (H x) a cărui inducţie la nivelul axei fibrei
optice (FO) are expresia:
Ix
Bx   o  q1 I N
2. .r

în care: r este raza IF. Vectorul lui B x fiind tangent la axa fibrei optice, roteşte planul de
polarizare al razei de lumina (fp), cu un unghi dat de relaţia:
b = 2×π×r×n×r×Bx = q2×Bx

în care: n este numărul de spire al IF, iar 2 π ×r×n = l lungimea totală a fibrei optice înfăşurate.
Se obţine deci ecuaţia de funcţionare a acestui tip de senzor:
U2=q×Ix q=m1×m2×q1×q2

Parametri de calitate
Calităţile senzorului cu bară sunt cam aceleaşi cu cele ale senzorului cu bobină cu excepţia
curentului nominal (Ixn) care este mai mare, 1 - 10 kA.
TRANSFORMATORUL DE CURENT CU LEGĂTURĂ OPTICĂ

Un fascicul de lumină plan polarizată care trece prin

fibra optică după o direcţie paralelă cu direcţia câmpului
magnetic, roteşte planul de polarizare cu un unghi θ
proporţional cu valoarea câmpului magnetic B şi cu
lungimea l a drumului străbătut în mediul respectiv.

 V  B l
unde V - este o constantă caracteristică pentru
substanţă, numită constanta lui Verdet.

Lumina emisă de sursa S, trece prin sistemul de

prisme, polarizor P şi analizor A, iar prin orificiul
practicat în bobinele electromagnetice pătrunde în
celula K care conţine substanţa investigată.

Sensul de rotire al planului de polarizare depinde de

sensul câmpului magnetic generat între polii
electromagnetului;

Valoarea unghiului de rotaţie θ depinde de:

- drumul în mediul activ;
- lungimea de undă a radiaţiei;
- temperatura substanţei active.
TRANSFORMATORUL DE CURENT CU LEGĂTURĂ CAPACITIVĂ

- O rezistenţă tubulară (din foaie subţire de manganină)

este legată în serie cu conductorul liniei electrice.

-Tensiunea Up de la bornele rezistenţei este

Modulator frecvenţă
proporţională cu curentul Ip din linie. La ieşirea
modulatorului de frecvenţă se obţine o tensiune U s a
cărei frecvenţă depinde liniar de curentul I p.

- Tensiunea Us este aplicată cuadripolului (format din

două capacităţi) care este conectat la bornele de
Demodulator
intrare ale demodulatorului aflat la potenţialul
pământului; tensiunea de ieşire Ue a demodulatorului
este proporţională cu curentul liniei I p.
 TRANSFORMATOARE DE CURENT CU LEGĂTURĂ RADIO

Legătura radio permite realizarea unor TC-uri ieftine, costul lor

atingând 20% din costul TC-ului cu miez magnetic.
La TC-ul cu legătură prin radio între circuitul de înaltă şi cel de
joasă tensiune dispozitivul de măsură şi emiţătorul (cu modulaţie de
frecvenţă în funcţie de valoarea curentului măsurat) se găsesc într-o
capsulă de câteva zeci de kilograme, suspendată de conductorul liniei
de IT; emiterea se efectuează printr-o antenă direcţionată, iar antena
de recepţie se află la câţiva metri.
Pentru eliminarea perturbărilor reciproce, TC – urile instalate
într-o staţie se amplasează la anumite distanţe între ele.