CAPITOLUL 7

PROTECŢIA TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE

7.1. GENERALITĂŢI

Transformatoarele trebuie echipate cu protecţii împotriva defectelor interioare

şi a regimurilor anormale de funcţionare, cauzate de defecte exterioare din reţea.
În general, zona protejată este cuprinsă între întrerupătoarele care leagă
transformatorul sau autotransformatorul de sistem, incluzând şi conductoarele de
legătură spre barele colectoare. Conform normativelor [76], transformatoarele şi
autotransformatoarele se prevăd cu următoarele tipuri de protecţii:
 protecţia cu relee de gaze, împotriva scăderii nivelului uleiului şi degajării
de gaze provocate de defecte interioare. Se protejează prin protecţii de gaze
toate transformatoarele cu ulei cu puteri S  1000 KVA;
 protecţia diferenţială longitudinală, împotriva defectelor ce apar ca urmare
a scurtcircuitelor interne şi la bornele transformatorului, ca o completare a
protecţiei de gaze (în cazul transformatoarelor de putere aparentă S  6,3
MVA sau cu puteri S  6,3 MVA dar lucrând în paralel, în scopul
deconectării selective a transformatorului defect);
 protecţie simplă maximală de curent numită şi protecţia Chevalier (sau
protecţia de cuvă), împotriva defectelor interne însoţite de puneri la
pământ;
 protecţia maximală de curent temporizată cu sau fără blocaj de tensiune
minimă, şi protecţia de distanţă, împotriva supracurenţilor provocaţi de
scurtcircuite polifazate exterioare. Protecţiile de distanţă se prevăd la
transformatoare având tensiunea U  220 kV.
 protecţii maximale de curent sau de tensiune homopolare temporizate,
împotriva scurtcircuitelor exterioare cu punere la pământ;
 protecţie maximală de curent fără blocaj de tensiune minimă temporizată,
împotriva suprasarcinilor. Această protecţie se execută pentru a comanda
semnalizarea şi se prevede de obicei pe o singură fază;
 protecţia împotriva supratemperaturii se prevede, la transformatoarele cu
putere aparentă S  10 MVA, şi comandă numai semnalizarea.
 Protecţia care acţionează la defecte interioare şi exterioare se execută pentru a
comanda declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului, cu sensibilitate cât
mai mare şi cu acţiune cât mai rapidă, prin aceasta reducându-se proporţiile defectării
transformatorului şi asigurându-se o funcţionare stabilă a sistemului în caz de
scurtcircuit.

7.2. PROTECŢIA CU RELEE DE GAZE A TRANSFORMA-

TOARELOR DE PUTERE

Protecţia cu relee de gaze (Buchholtz) folosită contra defectelor interne, se

aplicată numai la transformatoare cu ulei şi cu conservator de ulei, ea acţionând
numai în cazul defectelor din interiorul cuvei. Arcul electric sau căldura dezvoltată de
scurtcircuitul din interiorul cuvei are ca urmare descompunerea uleiului şi a
materialelor organice ale pieselor izolante şi formarea de gaze. Acestea fiind mai
uşoare decât uleiul, se ridică spre conservator. În cazul defectelor mai grave,
formarea gazelor poate fi atât de violentă, încât presiunea interioară care ia naştere
poate imprima şi uleiului o deplasare spre conservator.
Instalarea releului de gaze se face pe conducta de legătură dintre cuvă şi
conservator. La instalarea transformatorului, cuva acestuia trebuie înclinată cu (1-
1,5)%, astfel încât conducta spre conservator să aibă o pantă de (2-4)%, pentru a se
uşura trecerea eventuală a gazelor sau uleiului spre conservator.
Releul de gaze este format dintr-un mic rezervor prevăzut pe două laturi opuse
cu orificii pentru racordarea la conducta de ulei. În interiorul rezervorului este un
flotor (plutitor) sau două flotoare (după tipul releului). Flotoarele sunt piese mobile
aflate în circuitul de ulei, de care sunt fixate contactele de forma unor întreruptoare
basculante cu mercur, capsulate. În fig.7.1 este reprezentat un releu cu două flotoare
(F1 şi F2) şi cu contacte realizate prin intermediul unui întreruptor cu mercur. Fiecare
flotor poate oscila în jurul unui ax.

Fig. 7.1. Releu de gaze cu două flotoare

149
 În regim normal releul este plin cu ulei şi ambele plutitoare se găsesc în
poziţiile superioare, contactele cu mercur fiind deschise.
În stadiul incipient al unor defecte în transformator are loc o degajare lentă de
gaze, acesta se ridică spre suprafaţa uleiului din conservator şi trecând prin releu se
adună la partea superioară a acestuia, provocând coborârea nivelului uleiului din
releu. Ca urmare coboară şi flotorul F1, se schimbă poziţia întrerupătorului cu mercur
şi mercurul închide contactele , stabilind un circuit de semnalizare la bornele a1- a2.
La defecte grave în transformator, degajarea de gaze este violentă, amestecul
de gaze cu ulei trece cu viteză prin releu, lovind flotorul F2 aflat chiar în faţa
orificiului de intrare şi provocând rotirea acestuia în jurul axului său şi antrenând şi
întrerupătorul basculant cu mercur. Mercurul stabileşte contactul b1-b2 care închide
circuitul bobinei unui releu intermediar RI2 pentru declanşarea întrerupătoarelor
transformatorului (fig. 7.2).
Semnal
+
+ Declanşare
+ +
+

1 RI 2
B
S DD
RB-5 -

Semnal

Fig. 7.2 Schema de declanşare prin protecţie de gaze

Schema din fig. 7.2 este prevăzută cu autoreţinerea releului de ieşire RI 2,

pentru asigurarea unui impuls prelungit de declanşare şi deblocarea manuală prin
butonul B, după lichidarea defectului în transformator.
Avantajele importante ale protecţiei de gaze sunt: simplitatea, sensibilitatea,
rapiditatea în cazul defectelor grave, comanda semnalizării sau a declanşării în
funcţie de caracterul defectelor. Protecţia de gaze este cea mai sensibilă dintre
protecţiile transformatorului în cazul scurtcircuitelor între spire [23, 31].

7.3 PROTECŢIA DIFERENŢIALĂ LONGITUDINALĂ

7.3.1 Principiul de realizare

Protecţia diferenţială longitudinală a transformatorului electric este utilizată pe

scară largă, ca o completare a protecţiei de gaze, împotriva scurtcircuitelor interne şi
la bornele transformatorului. Se aplică la toate transformatoarele cu puteri S  6,3
MVA, cât şi la transformatoarele de puteri mai mici care funcţionează în paralel, cu
scopul deconectării selective a transformatorului avariat. Ea comandă deconectarea
tuturor întreruptoarelor transformatorului.
150
 Principiul ei de funcţionare este principiul comparării valorilor şi sensurilor
curenţilor aceloraşi faze din cele două sau trei înfăşurări ale transformatorului
protejat.
In cazul transformatoarelor (autotransformatoarelor), protecţia diferenţială
longitudinală prezintă anumite particularităţi: compensarea inegalităţii curenţilor de
la capetele zonei protejate, compensarea defazajului curenţilor, compensarea
curenţilor de dezechilibru, desensibilizarea protecţiei în raport cu curentul de şoc de
magnetizare.

7.3.1.1. Compensarea inegalităţii curenţilor primari de la capetele zonei

protejate.

Pentru ca protecţia să nu acţioneze în regim normal de funcţionare este necesar

ca curenţii secundari de la cele două capete ale zonei protejate să fie egali.
Ip1 Ip2
nTC1 nTC2

Is1 Is2

Fig. 7.3 Schema de principiu a protecţiei

diferenţiale a transformatorului

În acest scop, rapoartele de transformare nTC1 şi nTC2 ale celor două grupuri de
transformatoare de curent (fig.7.3) trebuie alese astfel încât să se obţină

unde:
Ip1, Ip2 sunt curenţii primari;
Is1, Is2 sunt curenţii secundari,
Rezultă astfel:

151
 Cum însă

(N fiind raportul de transformare al transformatorului protejat) rezultă condiţia

Condiţia (7.4) nu poate fi întotdeauna realizată, întrucât pentru

transformatoarele de curent şi pentru transformatorul protejat nu dispunem decât de
valori standardizate ale rapoartelor de transformare. După alegerea TC, se verifică
diferenţa curenţilor secundari:
 Dacă este îndeplinită condiţia:
(7.5)
nu se adoptă nici o soluţie de egalizare a curenţilor secundari. Componenta
curentului de dezechilibru determinată de inegalitatea curenţilor secundari se
va considera în relaţia de calcul a curentului de dezechilibru al protecţiei
diferenţiale.
 Dacă
> (7.6)
se folosesc metode de egalizare, iar în calculul curentului de dezechilibru nu se
consideră componenta datorită inegalităţii curenţilor secundari.
Astfel de metode de egalizare sunt: introducerea unor transformatoare de
egalizare în schema protecţiei diferenţiale; utilizarea în acest scop a bobinelor de
egalizare ale transformatoarelor cu saturaţie rapidă (TSR) sau ale releelor speciale, cu
bobine de frânare, tip RDS.
În fig.7.4 este reprezentată pentru o singură fază schema unui TSR cu o bobină
de egalizare, care asigură compensarea fluxului creat de circulaţia diferenţei
curenţilor secundari Is1 – Is2 prin bobina de lucru Wl.
Dacă va fi asigurată condiţia

Weg Is2 = Wl (Is1 – Is2) (7.7)

în care Wl, Weg reprezintă numărul de spire al bobinei de lucru, respectiv de egalizare
atunci când fluxurile create de miezul TSR de bobinele de lucru şi egalizare vor fi
egale şi în opoziţie, fluxul rezultant va fi nul şi în bobina secundară W s a TSR nu se
va induce t.e.m., deci curentul prin releu va fi nul, deşi Is1  Is2.

152
 Ip1 Ip2
nTC1 nTC2

TSR
Is1 Is2
Weg
I I Fig. 7.4 Schema de principiu a
protecţiei diferenţiale a unui
transformator realizat cu TSR
Ws
Wl

Is1 – Is2

Din relaţia anterioară rezultă numărul necesar de spire al bobinei de egalizare

(care are mai multe borne)

Transformatoarele cu saturaţie rapidă (TSR) se intercalează între circuitul

diferenţial şi releu, iar curba de magnetizare a miezului lor prezintă cotul de saturaţie
la valori mici ale curentului.
B P

Q B

Brem Bsat
I

Im

-Br

-Bsat I

Isc

Im

Fig. 7.5 Utilizarea TSR în schemele

protecţiei diferenţiale

În fig. 7.5 sunt reprezentate curbele de magnetizare ale miezului TSR şi modul
de funcţionare în cazul unui scurtcircuit exterior.

153
 În acest caz, prin înfăşurarea primară a TSR, legată în paralel cu circuitul
diferenţial, va circula curentul de dezechilibru i dez, deplasat în raport cu axa timpului,
datorită importantei componente aperiodice.
În consecinţă nu va avea loc descrierea întregului ciclu de histerezis în fiecare
perioadă, ci punctul de funcţionare de pe curbele de magnetizare va descrie o elipsă
deformată, corespunzătoare coborârii punctului de funcţionare din P în Q la scăderea
curentului de dezechilibru şi revenirii punctului din Q în P (pe curba inferioară) la
creşterea curentului de dezechilibru.
Variaţia totală a inducţiei va fi deci

B = Bsat - Brem (7.9)

unde: Bsat este valoarea de saturaţie a inducţiei;

Brem este valoarea inducţiei remanente.
Întrucât variaţia totală a inducţiei B este mică, t.e.m. indusă în înfăşurarea
secundară a TSR va fi redusă şi deci curentul care va circula prin releu va fi mult mai
mic decât în cazul absenţei TSR.
Construcţiile moderne de TSR au două bobine de egalizare, pentru a asigura
două egalizări ale curenţilor secundari, care pot fi necesare la protecţiile diferenţiale
ale transformatoarelor cu trei bobinaje [8, 13].

7.3.1.2. Compensarea defazajului curenţilor

La transformatoarele cu conexiunea stea-triunghi, curenţii Ipl şi Ipll ai celor două

înfăşurări, au unghiuri de fază diferite, între aceşti curenţi primari existând un defazaj
de 300 sau multiplu de 300 (de exemplu, la un transformator cu conexiunea Y/-11
diferenţa de fază între curenţi este de 300, curentul pe partea în  fiind defazat în
urma curentului de pe partea în Y).
Dacă acest defazaj s-ar păstra şi între +curenţii secundari+ de la cele două capete
+ +
ale circuitelor diferenţiale, prin relee ar circula -în regim normal deI funcţionare –
Ip
curenţi egali cu diferenţa Isl – Isll a cărui valoare
I I este
I I I I
Y

Ir = /Isl - Isll/ = 2 Isl sin 150 --

care ar provoca acţionarea protecţiei în regim normal de funcţionare.

Din această cauză, este necesară compensarea defazajului curenţilor primari,
astfel încât curenţii secundari să fie în fază. Compensarea se realizează conectând
secundarele celor două grupuri de transformatoare de curent în mod diferit: la un
grup, secundarele se conectează în stea, iar la celălalt în triunghi, cu aceeaşi schemă
de conexiuniIp ca şi a triunghiului transformatorului protejat.


154
Fig. 7.6 Legarea TC pentru compensarea diferenţei de fază a
curenţilor, în schema protecţiei diferenţiale.
 În acest mod se realizează o rotire în sens invers a fazelor curenţilor secundari,
care compensează rotirea curenţilor primari provocată de conexiunea stea-triunghi ale
transformatorului protejat
Se vor conecta în triunghi secundarele transformatoarelor de curent montate pe
partea bobinajelor legate în stea ale transformatorului protejat, şi respectiv în stea
secundarele TC montate pe partea bobinajelor legate în triunghi ale transformatorului
protejat (fig.7.6).
Ţinând seama de conexiunea în  a acestor TC, care face ca prin conductorul
circuitului diferenţial spre releu să circule un curent de ori mai mare decât
curentul din secundarele TC, raportul lor de transformare se alege cu relaţia:

în care:
Ksch = este coeficientul de schemă, definit ca raportul dintre curentul prin
bobina releului şi curentul din secundarul TC (în cazul TC conectat în stea
rezultă Ksch = 1);
Is – curentul secundar nominal al TC;
IpY – curentul primar pe partea stelei transformatorului protejat.

155
 Pentru transformatoarele conectate în stea, rezultă deci relaţia

unde Ip este curentul primar pe partea triunghiului transformatorului protejat.

Releele se leagă în derivaţie, între conductoarele secundare ale circuitelor
diferenţiale de pe cele trei faze şi conductorul de întoarcere, care se leagă la steaua
grupului de TC de pe partea triunghiului transformatorului protejat [8, 13, 14].

7.3.1.3. Desensibilizarea protecţiei în raport cu curenţii se şoc de

magnetizare

Curentul de magnetizare trece numai prin înfăşurarea de pe partea sursei de

alimentare, valoarea sa în regim normal de funcţionare fiind de ordinul 1-3% din
curentul nominal. La punerea sub tensiune a transformatorului sau la restabilirea
tensiunii la bornele sale, după deconectarea unui scurtcircuit în reţea, are loc un şoc al
curentului de magnetizare, a cărui valoare atinge în primul moment 6-8 I n. Durata
curentului de şoc de magnetizare depinde de parametrii transformatorului şi ai reţelei,
putând atinge 2-3 s şi creşte cu puterea transformatorului.
Curentul de magnetizare al unui transformator se caracterizează printr-o
importantă componentă aperiodică aproximativ (40…60%) din armonica fundamen-
tală şi printr-o armonică a doua pronunţată – (30…70%) din armonica fundamentală,
care se manifestă în bobinajele TC de pe partea alimentării transformatorului protejat.
Spre deosebire de momentul şocului de curent de magnetizare, în cazul unui curent
de scurtcircuit, componenta aperiodică a acestuia se amortizează repede, în numai 2-3
perioade, iar valoarea armonicii a doua este mult redusă.
Armonica a treia şi armonicele multiplu de 3 se închid în înfăşurările în
triunghi ale transformatorului protejat şi prin TC conectate în triunghi ale protecţiei
diferenţiale, fără a mai ajunge în bobina releului.
Pentru desensibilizarea protecţiei diferenţiale faţă de şocurile curentului de
magnetizare se poate proceda în mai multe moduri:
 temporizarea protecţiei diferenţiale la un timp de (0,5 - 1)s, soluţie în
detrimentul rapidităţii, din care cauză utilizarea acestei metode s-a restrâns mult
în ultimul timp;
 desensibilizarea prin curent a protecţiei diferenţiale, care constă în reglarea
releului la un curent de pornire I pp = (3…4) I n. Deşi această valoare în primul
moment este inferioară curentului de şoc la magnetizare, deoarece atenuarea
acestuia este mai rapidă decât timpul propriu de acţionare al protecţiei, aceasta
nu acţionează. Protecţia reglată astfel se numeşte protecţie diferenţială cu tăiere
de curent;
 desensibilizarea protecţiei cu transformatorul cu saturaţie rapidă, care
foloseşte proprietatea TSR de a nu lăsa să treacă în secundarul lor, decât în
156
 foarte mică măsură, componenta aperiodică, care reprezintă cea mai mare parte
a curentului de magnetizare;
 desensibilizarea protecţiei faţă de armonica a doua din curentul de
magnetizare, care utilizează un releu diferenţial prevăzut cu filtru de armonica a
doua [8, 13, 23].

7.3.1.4. Compensarea curenţilor de dezechilibru.

Din punct de vedere al curenţilor de dezechilibru,există mai multe cauze care

dau naştere la asemenea curenţi. Ca urmare curentul de dezechilibru Idez are mai
multe componente.
Componenta Idez TC - are valori mai mari, întrucât transformatoarele de curent
de la cele două capete ale zonei protejate sunt de tensiuni diferite, cu rapoarte de
transformare diferite, de cele mai multe ori legate în scheme de conexiuni diferite –
unele în stea,celelalte în triunghi - şi în multe cazuri sunt şi de construcţii diferite.
Componenta Idez eg, se datoreşte fie absenţei egalizării curenţilor secundari,
când diferenţa lor nu depăşeşte 5%, fie - când diferenţa menţionată este mai mare
decât 5% - egalizării imperfecte a curenţilor secundari, datorită numărului limitat de
posibilităţi de conectare al dispozitivului de egalizare folosit.
Componenta Idez mT, provocată de curentul de magnetizare al transformatorului
protejat,circulă numai prin primarul acestuia; valoarea acestei componente fiind însă
în regim normal de numai 3-5% din curentul nominal,ea poate fi neglijată.
Componenta Idez reg, datorită reglajului tensiunii se modifică raportul de
transformare al transformatorului protejat şi deci raportul dintre curenţii primari de la
cele două capete ale zonei protejate, respectiv dintre curenţii secundari din circuitul
diferenţial.
În cazul cel mai dezavantajos,când toate componentele menţionate ar exista şi
ar fi în fază,curentul de dezechilibru Idez va fi egal cu suma algebrică a componen-
telor menţionate

Idez = Idez TC + Idez eg + Idez mT + Idez reg  Idez TC + Idez eg + Idez reg (7.12)

Dacă transformatorul nu este prevăzut cu reglaj sub sarcină a tensiunii, atunci

se poate considera Idez reg =0.
Curentul de dezechilibru va avea valoare maximă la scurtcircuite exterioare,
întrucât componentele sale pot fi considerate proporţionale cu curentul primar, care la
defecte exterioare în regim maxim are valoarea I”sc max ext a componentei periodice, la
t = 0.
Astfel pentru componenta Idez TC raportată la primar, notată cu Idez TC p se obţine

Idez TC p = Kid Kaper fi I”sc max ext (7.13)

157
unde : fI = 0,1;
Kid =1
Kaper = 1, în cazul folosirii TSR.
Pentru componenta Idez eg raportată la primar, notată cu Idez eg p se obţine valoa-
rea maximă

unde:
feg % este diferenţa curenţilor secundari exprimată în procente; dacă iniţial
feg % 5%, se folosesc dispozitive de egalizare a curenţilor secundari, rămânând
însă şi după aceea o valoare redusă feg  0, întrucât aşa cum s-a menţionat bobinele
au borne numai pentru anumite valori întregi ale numărului de spire, care pot diferi
întrucâtva de valorile rezultate din calcul.
Componenta Idez reg raportată la primar şi notată cu Idez reg p are valoarea maximă

unde  U% este variaţia maximă posibilă, exprimată în procente, a raportului de

transformare al transformatorului protejat, în raport cu valoarea sa nominală.
Înlocuind (7.13), (7.14) şi (7.15) în (7.12) se determină valoarea maximă de
calcul a curentului de dezechilibru raportat la primar:

Curentul de pornire al protecţiei trebuie desensibilizat în raport cu valoarea

curentului de dezechilibru

Ipp = Ksig Idez calc (7.17)

unde: Ksig = 1,2…1,5 [13].

7.3.2 Variante de realizare a protecţiei diferenţiale

7.3.2.1 Protecţia diferenţială cu relee de curent

În fig. 7.6 se dă schema de principiu a protecţiei diferenţiale cu relee de curent,

la un transformator cu două înfăşurări. Ea foloseşte relee de curent simple şi are un
reglaj asemănător cu cel al protecţiilor cu secţionare de curent. Protecţia are o
acţionare rapidă, declanşarea comandându-se prin releul intermediar care are un timp
de acţionare de 0,04…0,06 s, necesar pentru a se asigura în decursul acestui timp
amortizarea şocului de curent de magnetizare de la (6…8)In până la (2,5…3)In.

158
 La reglarea protecţiei se ţine seama de condiţia de desensibilizare a curentului
de pornire Ipp faţă de şocurile curentului de magnetizare care apar la conectarea
transformatorului şi faţă de curenţii de dezechilibru în cazul scurtcircuitelor
exterioare. Curentul de pornire al protecţiei se calculează cu relaţia:

Ipp = (3…5) In (7.18)

cu aceste valori fiind asigurată şi desensibilizarea în raport cu curentul maxim de

dezechilibru în cazul scurtcircuitelor exterioare.
Curentul ales trebuie verificat printr-o probă de conectare a transformatorului
în gol la tensiunea nominală.
Din cauza valorilor mari ale lui Ipp, protecţia diferenţială cu relee de curent
conectate direct are dezavantajul unei sensibilităţi insuficiente în cazul scurtcir-
cuitelor între spire.
Coeficientul de sensibilitate Ksens se calculează pentru cazul scurtcircuitelor
bifazate în regim minimal la bornele înfăşurării secundare ale transformatorului
protejat, cu formula

În cazul când Ksens  1,5, se adoptă altă schemă de protecţie diferenţială [8].

7.3.2.2 Protecţia diferenţială cu transformatoare cu saturaţie rapidă

Legarea releelor de curent la circuitul diferenţial prin intermediul TSR, permite

realizarea unei protecţii diferenţiale simple şi rapide insensibilă la curenţii de
dezechilibru şi la şocurile curenţilor de magnetizare. Aceste transformatoare interme-
diare au şi avantajul că prin prevederea pe miezul lor a unor înfăşurări speciale cu
prize, permit realizarea egalizării curenţilor secundari prin compensarea fluxurilor
magnetice produse de aceştia. Se construiesc relee diferenţiale (de tip RDS fabricate
în România) care sunt montate în aceeaşi carcasă cu TSR şi cu cel de egalizare.
Aceste relee au mai multe înfăşurări Wf, We, Wl, Ws (de frânare, de egalizare
de lucru, secundară).
Schema protecţiei diferenţiale a unui transformator cu două înfăşurări, realizată
cu releul de tip RDS este dată în fig. 7.7.
Transformatorul are două înfăşurări secundare Ws, două înfăşurări de egalizare,
We1 şi We2, o înfăşurare de lucru Wl şi două înfăşurări de frânare Wf. Înfăşurările Ws
şi Wl formează TSR. Wl este alimentată cu diferenţa curenţilor (Isl - Isll ).
De la înfăşurarea secundară Ws se alimentează releul de curent. Înfăşurarea de
egalizare a curenţilor secundari se leagă în ramurile schemei protecţiei diferenţiale.
Folosirea acestei protecţii permite realizarea transformatorului cu orice număr
de înfăşurări de egalizare, ceea ce în unele cazuri este chiar necesar pentru protecţia
159
transformatorului cu mai mult decât două înfăşurări. Toate înfăşurările primare sunt
prevăzute cu prize pentru variaţia numărului de spire necesare reglării protecţiei.
Curentul de pornire al protecţiei se reglează ţinându-se seama numai de
componentele periodice ale curenţilor de magnetizare şi de dezechilibru, ceea ce face
ca sensibilitatea acesteia să fie superioară aceleia a protecţiei cu tăiere de curent.
Se observă din cele prezentate că releul RDS îmbină cele două metode de
sensibilizare a protecţiei diferenţiale, TSR şi bobina de frânare.

Is2
I I
Ip1 Is1 Wf Ws

f l

l

Wl We1 We2
Wf Ws

Ip2 f l
Is2
TSR

Fig. 7.7 Schema de conectare a unui releu RDS

De fapt în acest caz frânarea este realizată pe cale magnetică.

La scurtcircuite exterioare, prin bobina de frânare circulă un curent important
If; acesta crează fluxul de frânare f care, datorită sensului de înfăşurare şi conexiunii
celor două secţiuni ale bobinei Wf, se închide numai prin coloanele laterale şi
provoacă saturaţia miezului, înrăutăţind astfel cuplajul magnetic dintre bobina de
lucru Wl şi bobina secundară Ws, respectiv înrăutăţind transformarea curentului Il
care circulă prin bobina de lucru; prin această bobină, în cazul unui circuit exterior,
circulă numai curentul de dezechilibru şi înrăutăţirea transformării sale reprezintă
tocmai acţiunea de frânare, realizată pe cale magnetică. Fluxul de frânare f nu
provoacă apariţia unor curenţi prin releul de curent, deoarece secţiunile W s ale
bobinei secundare (cu număr egal de spire) sunt astfel bobinate, încât t.e.m. induse de
fluxul f în cele două secţiuni sunt în opoziţie şi deci, ele fiind şi egale curentul
datorită lor este nul. Fluxul de lucru l, produs de bobina Wl de pe coloana mijlocie,
se închide în sensuri diferite prin secţiunile bobinei secundare, ceea ce face ca t.e.m.
induse în aceste două secţiuni să fie în fază şi deci prin releu va circula un curent
corespunzător numai celor două t.e.m.
160
 La scurtcircuit în transformator, curentul Il prin bobina de lucru este foarte
mare (corespunzător sumei curenţilor secundari) şi acţiunea de frânare nu împiedică
acţionarea sigură; releul este astfel realizat, încât chiar dacă are loc egalitatea I f = Il,
acţionarea este asigurată. Este de dorit ca bobina de frânare să fie montată spre
consumatori sau spre sursa care debitează curenţi mai mici la defecte interne, pentru
ca la asemenea defecte acţiunea de frânare să fie mai redusă [23].

7.4 PROTECŢIA MAXIMALĂ CU SECŢIONARE DE CURENT

Protecţia maximală cu secţionare de curent se foloseşte împotriva defectelor

(scurtcircuite) interne, pentru completarea protecţiei de gaze la transformatoare de
puteri relativ mici sub 10 MVA, care nu sunt echipate cu protecţie diferenţială şi a
căror protecţie maximală temporizată nu poate fi reglată la un timp scurt de acţionare
care să asigure condiţiile de rapiditate şi selectivitate a protecţiei în ansamblu.
Curentul de pornire al protecţiei se calculează funcţie de curentul de
scurtcircuit la capătul elementului protejat.
În fig. 7.8 este reprezentată variaţia curentului de scurtcircuit în funcţie de
locul defectului. Din condiţia de selectivitate, pentru ca secţionarea să nu acţioneze la
defecte în afara zonei protejate, curentul de pornire trebuie adoptat mai mare decât
curentul de defect în regim maxim la un scurtcircuit în cel mai apropiat punct exterior
transformatorului (în punctul K)
(7.20)
unde:
Ksig = (1,2 ... 1,4) pentru relee de tip RC (electromagnetice) care acţionează
prin releul intermediar;
- valoarea supratranzitorie a componentei periodice a curentului de
scurtcircuit la un defect în punctul K.
+

I I K
T

Consumator
TC
Isc

Zona de Zona
acţionare moartă
Ipp
ZmT
Isc.max.k
ZmL
161 L
Fig. 7.8 Determinarea grafică a zonei de protecţie
cu secţionare de curent
 Totodată Ipp trebuie să satisfacă şi relaţia
(7.21)
pentru ca protecţia să nu acţioneze la şocul curentului de magnetizare, verificată prin
conectarea în gol a transformatorului.
Pentru curentul de pornire se adoptă valoarea superioară rezultată din relaţiile
(7.20) şi (7.21).
Sensibilitatea protecţiei se verifică cu curentul de scurtcircuit bifazat în regim
minim la un defect în punctul de instalare al protecţiei

(7.22)

Defectele situate în zona moartă urmează să fie lichidate de către protecţia de

gaze (defecte interne în transformator, situate în zona moartă Z mT), sau de către
protecţia maximală ce curent temporizată (defecte în zona moartă, reprezentând
conductoarele de legătură la bare - ZmL).
Releele de protecţie se leagă la TC pe partea alimentării (fig. 7.9). Protecţia
comandă declanşarea ambelor întrerupătoare.

+
+
+ +
I II I

-
-

Fig. 7.9 Schema trifilară a secţionării de

curent

162
 Protecţia se instalează pe toate cele trei faze, dacă transformatorul protejat este
alimentat de la o reţea cu punctul neutru legat la pământ şi pe două faze, dacă reţeaua
de alimentare are punctul neutru izolat.
Avantajul acestei protecţii constă în simplitate în execuţie şi rapiditate în
acţionare. Dezavantajul este că zona de acţionare variază în funcţie de regimul reţelei
şi, chiar în cazul cel mai favorabil, protecţia nu acoperă întreaga înfăşurare [8, 13].

7.5 PROTECŢIA TRANSFORMATOARELOR ÎMPOTRIVA

SCURTCIRCUITELOR MONOFAZATE

Pentru transformatoarele conectate la reţele cu curenţi mari de punere la

pământ, se prevede împotriva scurtcircuitelor monofazate exterioare o protecţie
maximală de curent de secvenţă homopolară dacă transformatorul funcţionează cu
neutrul legat direct la pământ, iar dacă neutrul este deconectat de la pământ se
prevede o protecţie maximală de tensiune de secvenţă homopolară.

7.5.1 Protecţia de curent de secvenţă homopolară

Se prevede la transformatoare cu S  3 MVA conectate la o reţea cu neutrul

legat la pământ, având surse de alimentare într-una din reţelele de la celelalte tensiuni
(fig.7.10).

+
+
+ +
I IT I

- -
-
Fig. 7.10 Schema protecţiei împotriva
scurtcircuitelor monofazate realizată cu
FCSH

163
 La transformatoarele ridicătoare de tensiune, protecţia maximală de curent de
secvenţă homopolară acţionează împotriva scurtcircuitelor monofazate exterioare din
reţeaua de 110 kV sau mai mult, dacă protecţia elementului respectiv nu a lichidat
defectul, reprezentând totodată o rezervă a protecţiilor rapide împotriva
scurtcircuitelor monofazate în bobinajul de înaltă tensiune al transformatorului.
Protecţia se montează pe partea dinspre reţeaua cu curenţi mari de punere la
pământ printr-un FCSH.
Curentul de pornire se alege funcţie de curenţii de dezechilibru
(7.23)
Practic se reglează la

7.5.2 Protecţia de tensiune de secvenţă homopolară

Schema principială a unei protecţii de tensiune homopolară este prezentată în

fig. 7.11. Releul de tensiune se reglează la:
Upr = 15V

Temporizarea protecţiei se alege cu o treaptă mai mare decât cea mai mare
temporizare a protecţiilor homopolare de pe linii şi mai mică decât a protecţiei
maximale de curent de secvenţă homopolară a transformatoarelor din aceeaşi staţie
care au neutrul legat direct la pământ, pentru ca la un defect în reţea să acţioneze întâi
protecţiile transformatoarelor care au neutrul legat la pământ, evitându-se astfel
apariţia supratensiunilor periculoase.

+
+
+ +
UI TI

- -
--

164
Fig.7.11. Schema unei protecţii maximale de tensiune de
secvenţă homopolară pentru un transformator
 Protecţia homopolară se foloseşte ca rezervă împotriva scurtcircuitelor
monofazate la pământ. Se preferă protecţia de tensiune homopolară pentru că
acţionarea ei nu depinde de regimul momentan de exploatare al punctului neutrului al
transformatorului protejat.
La transformatorul care funcţionează în bloc cu o linie se foloseşte protecţia de
curent homopolară pentru că la asemenea blocuri nu este economică instalarea a trei
TT de 110 sau 220 kV, numai pentru protecţii de tensiune. Ambele protecţii
homopolare nu se folosesc simultan [13, 23].

7.5.3 Protecţia de cuvă (protecţia Chevalier)

Protecţia de cuvă este o protecţie contra defectelor interne însoţite de puneri la

pământ şi se bazează pe considerentul că orice defect intern în transformator este
însoţit de o punere la masă. Protecţia Chevalier constă dintr-un releu maximal de
curent I racordat la un transformator de curent TC, montat pe legătura dintre cuva
transformatorului şi priza de pământ cuva trebuind să fie izolată faţă de pământ
(fig.7.12). În funcţionare normală, prin legătura cu priza de pământ circulă numai
curentul determinat de capacitatea proprie a înfăşurărilor transformatoarelor, care este
foarte mic.

+
+ Declanşare
+
+
Transformator I I
RI
de putere B
TC
-

Fig. 7.12 Schema principială a protecţiei de cuvă

165
 În cazul unui defect în transformator, curentul de circulaţie care apare este mai
mare la transformatoare al căror punct neutru este legat direct la pământ sau care sunt
conectate în reţele cu punctul neutru legat la pământ, acesta fiind chiar curentul de
scurtcircuit monofazat în punctul respectiv. De aceea, această protecţie este mai
avantajoasă în astfel de reţele, curentul de acţionare al protecţiei putând fi reglat,
după date experimentale, la (40-50) A, pentru realizarea unei protecţii sensibile, iar
cu utilizarea TC de 100/5 A rezultă un curent de pornire al releului de
Avantajele acestei protecţii constau în simplitate, siguranţă în funcţionare şi
uşurinţă în exploatare.
Dezavantajul este că nu acţionează în cazul scurtcircuitelor între faze sau între
spire, fără punere la pământ. De aceea, ea se prevede împreună cu protecţia de gaze
care acţionează la astfel de defecte; alt dezavantaj constă în instabilitatea mecanică în
caz de seisme [13, 23].

7.6 PROTECŢIA ÎMPOTRIVA SUPRACURENŢILOR PROVOCAŢI

DE SCURTCIRCUITE EXTERIOARE

Scurtcircuitele care au loc pe barele la care sunt racordate transformatoarele şi

care sunt alimentate de acestea sau pe liniile care pleacă de la aceste bare şi care nu
au fost deconectate de protecţiile proprii, provoacă în transformatoare supracurenţi
care, în cazul când depăşesc o anumită durată funcţie de valoarea curenţilor de
scurtcircuit, devin periculoşi pentru integritatea înfăşurărilor.
Pentru eliminarea acestor defecte produse de cauze exterioare, toate transfor-
matoarele trebuie prevăzute cu protecţii maximale de curent temporizate. Aceste
protecţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deosebească un supracurent
provocat de un scurtcircuit, de o suprasarcină, care poate fi suportată un timp
îndelungat de transformator; să fie sensibilă la orice scurtcircuit care ar avea loc pe
liniile alimentate de la barele transformatorului; să fie suficient de rapidă, ţinând
seama că un curent de scurtcircuit exterior poate fi de câteva ori mai mare decât
curentul nominal al transformatorului şi poate cauza căderi mari de tensiune în reţea.
În afara protecţiei împotriva scurtcircuitelor exterioare, protecţiile maximale
temporizate îndeplinesc şi rolul de rezervă a protecţiilor împotriva defectelor
interioare (protecţia de gaze şi diferenţială).
Protecţiile maximale temporizate ale transformatoarelor pot fi de mai multe
feluri: maximală de curent, maximală de curent cu blocaj de minimă tensiune,
maximală de curent cu blocaj direcţional şi maximală de curent sau de tensiune
homopolară.

7.6.1. Protecţia maximală de curent

166
 Protecţia maximală a transformatoarelor cu două înfăşurări. Protecţia se reali-
zează cu relee de curent, releu de timp şi releu de semnalizare a acţionării. Releele de
curent se conectează la transformatoarele de curent pe partea de alimentare, în cazul
existenţei unei singure surse, sau în cazul în care transformatorul are surse pe
ambele părţi, pe partea sursei mai puternice. În general protecţia comandă
declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului prin releul intermediar
(fig.7.13).
Transformatoarele de curent pentru protecţia maximală se leagă întotdeauna în
stea; aceasta poate fi completă, când toate cele cele trei faze sunt echipate, sau
incompletă, când sunt echipate numai două faze.
În reţelele care funcţionează cu punctul neutru legat direct la pământ schema
protecţiei este trifazată, iar în reţelele cu punctul neutru izolat se foloseşte schema cu
stea incompletă.
Curentul de pornire al protecţiei maximale de curent se determină în funcţie de
curentul de sarcină maximă Is.max care poate trece prin transformatorul protejat, cu
formula

în care: Ksig =1,1…1,2 este coeficientul de siguranţă;

Krev = 0,85 coeficientul de revenire al releelor;
Is.max este curentul de sarcină maxim;

110 kV

I
+ + + +
S
I I I I I I T T +

- -

TC

167 20 kV

Fig. 7.13 Schema protecţiei maximale temporizate a unui

transformator
 Curentul de sarcină maximă Is max se calculează în funcţie de regimul de
exploatare al transformatoarelor. În afară de transformatoarele care lucrează izolat, în
reţelele de distribuţie (la care se consideră în general Is max = In ) Is max se calculează în
general cu formula:
Is max = Is.n + Is.s (7.25)
în care: Is.n este curentul de sarcină normală a transformatorului;
Is.s este curentul corespunzător unei sarcini suplimentare pe care
transformatorul va trebui să o preia în cursul exploatării, fără ca protecţia sa
maximală să acţioneze.
Sarcina suplimentară poate fi urmarea uneia din următoarele cauze:
a) Preluarea, de către transformatoarele rămase în funcţiune a sarcinii transfor-
matorului deconectat în urma defectării sale; în acest caz:

în care: Ist este curentul de sarcină al transformatorului deconectat;

n - este numărul de transformatoare care funcţionau în paralel.
b) Preluarea de către transformator a şocului curentului de pornire a unui
motor electric cu pornire grea, în momentul punerii sale în funcţiune; în acest caz;
Is.s = kp In.m (7.27)
în care kp şi In.m sunt coeficientul de pornire şi respectiv curentul nominal al celui
mai mare motor alimentat de transformator.
c) Preluarea şocului curentului de autopornire a motoarelor electrice pe care
transformatorul le alimentează, după deconectarea unui scurtcircuit în reţea, sau a
motoarelor electrice conectate la acest transformator prin acţionarea unui dispozitiv
AAR; în acest caz
Is.s =  Iap (7.28)
în care  Iap reprezintă curentul total de autopornire a motoarelor.
Dacă la un transformator, prin condiţiile sale de exploatare sunt valabile mai
multe ipoteze de calcul, în formula (7.25) se introduce pentru Is.s valoarea cea mai
mare rezultată din (7.26) – (7.28).
Sensibilitatea protecţiei se verifică calculându-se coeficientul ksens, pentru un
scurtcircuit în regim minim, pe bara transformatorului, opusă sursei, cu formula

168
în care: I(2)sc.min este curentul de scurtcircuit bifazat în regim minim;
Ip = ip nTC este curentul primar de pornire al protecţiei.
Conform normelor, trebuie asigurată condiţia ksens  1,5.
Timpul de acţionare al protecţiei maximale de curent tT se reglează după
condiţia de selectivitate, cu o treaptă peste cel mai mare timp tL al protecţiilor
elementelor alimentate de transformator, adică
tT = t L +  t (7.30)

7.6.2 Protecţia maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă

În cazul în care valoarea coeficientului de sensibilitate al unei protecţii

maximale este sub limita admisibilă, mijlocul de mărire a sensibilităţii este aplicarea
blocajului de tensiune minimă. Acest blocaj are totodată rolul de a împiedica
acţionarea protecţiei maximale în cazul suprasarcinilor care nu provoacă, paralel cu
creşterea curenţilor şi o scădere însemnată a tensiunii (fig.7.14).
De aceea, curentul de pornire al unei protecţii maximale cu blocaj de tensiune
minimă se poate calcula în funcţie numai de curentul nominal al transformatorului I n,
cu formula

TT + +
+

UI II TI

TC - -

Fig. 7.14 Protecţia maximală cu blocaj de

169 tensiune minimă
 Acest reglaj mai coborât al curentului I p face ca sensibilitatea, exprimată prin
ksens, să crească în aceeaşi măsură.
Blocajul de tensiune minimă se realizează cu trei relee de tensiune minimă.
Tensiunea de pornire a acestora se calculează ţinându-se seama de revenirea lor în

poziţia cu contactele închise la scăderea tensiunii, cu formula

în care: Umin = (0,9…0,95) Un este tensiunea de funcţionare minimă admisă pe bare;
ksig = 1,1…1,2 este coeficientul de siguranţă;
krev = 1,15…1,2 este coeficientul de revenire al releului;
nTT - este raportul de transformare al transformatoarelor de tensiune.
Sensibilitatea protecţiei se verifică cu formula

în care: Up = up nTT;
Usc.max tensiunea corespunzătoare unui scurtcircuit în regim maxim.

7.6.3. Protecţia maximală de curent a transformatoarelor cu trei

înfăşurări
110 kV 35 kV

În cazul transformatoarelor
I cu trei înfăşurări Iprotecţia maximală trebuie astfel
realizată, încât la un defect
+ exterior
+ pe oricare
+ din tensiuni, protecţia
+ să comande
numai declanşarea întrerupătorului de la tensiunea
7 +respectivă, transformatorul
1 I 4I T T
rămânând în funcţiune pe celelalte două tensiuni. 2 I 5I T T

- - -

+ +

3 I 6I T T

6 kV
Fig. 7.15 Schema protecţiei maximale 170
temporizate a unui transformator cu trei
înfăşurări
 La transformatoarele alimentate numai pe o înfăşurare, protecţia se realizează
conform schemei din fig. 7.15, cu transformatoare şi relee de curent montate pe
partea fiecăruia din cele trei înfăşurări.
Curenţii de pornire ai releelor 1, 2, 3 se aleg ca în cazul transformatoarelor cu
două înfăşurări.
În cazul în care coeficientul de sensibilitate nu se verifică, se introduc blocaje
de tensiune minimă, curenţii de pornire determinându-se în acest caz cu relaţia (7.31).
Temporizările releelor 5 şi 6 se aleg cu o treaptă mai mare decât temporizările
de pe elementele următoare (spre consumatori), iar temporizarea releului 4 – montat
pe partea alimentării şi care comandă declanşarea tuturor întrerupătoarelor - trebuie
să fie la rândul ei cu o treaptă mai mare decât cea mai mare dintre temporizările
releelor 5 şi 6.
Releele
110 kV 1,4,7 montate pe partea alimentării acţionează şi la defecte în
+
transformator , ca o protecţie de rezervă. + +
La Itransformatoarele alimentate pe 7 două I înfăşurări,
T 9
pentru asigurarea
selectivităţii, nu mai sunt suficiente releele de timp.
+ +

1 I 4I T T -
-
+
-
2 I 8I 5 T T

+ +

3 I 6I T T TT
35 kV

171 6 kV

Fig. 7.16 Schema protecţiei maximale temporizate a unui

transformator cu trei înfăşurări cu alimentare din două părţi
 Într-adevăr, să presupunem că transformatorul din fig. 7.15 este alimentat pe
două părţi (pe 110 kV şi 35 kV) şi că pornind de la condiţii concrete au rezultat
temporizările t 6  t5  t4.
La un defect exterior pe 6 kV lucrează selectiv releele 3 şi 6 şi transformatorul
rămâne în funcţiune pe 110 kV şi 35 kV. La un defect exterior pe 35 kV releele 3 nu
acţionează, ci acţionează releele 1 şi 2, iar releul 5 comandă declanşarea selectivă a
întrerupătorului de pe 35 kV, deoarece t5  t4.
La un defect exterior pe 110 kV lucrează releele 1 şi 2, dar contrar condiţiei de
declanşare selectivă, tot întrerupătorul de pe 35 kV va fi declanşat deoarece t 5  t4. În
mod normal ar fi fost necesar să declanşeze numai întrerupătorul de pe 110 kV,
transformatorul rămânând în funcţiune pe 35 kV şi pe 6 kV.
Pentru rezolvarea problemei selectivităţii în acţionare se introduce pe partea de
35 kV un releu direcţional (fig. 7.16) care blochează funcţionarea acestei protecţii la
scurtcircuite pe 110 kV, pe 6 kV şi în interiorul transformatorului. În fig. 7.16 bobina
de curent a releului direcţional 8 s-a introdus în serie cu bobina releului ce curent 2.
Contactul său este de asemenea în serie cu contactul releului de curent şi
bobina releului de timp, realizând blocarea amintită. Pentru a exista şi o protecţie de
rezervă pe partea de 35 kV, împotriva defectelor interne se introduce releul de timp 7
a cărui temporizare trebuie să fie t7 t4.
La defecte exterioare pe 110 kV, declanşarea întrerupătorului de pe 110 kV va
fi selectiv declanşat de releul 4 – căci t5  t4, iar releul 5 este blocat – iar la defecte în
transformator vor lucra ca rezervă releele 1, 4 şi 2, 7, releul 7 comandând, prin releul
intermediar 9, declanşarea tuturor întrerupătoarelor.
Împotriva suprasarcinilor, pentru transformatoarele cu o singură alimentare, se
instalează o singură protecţie, formată dintr-un releu de curent şi un releu de timp,
montat pe partea alimentării, la transformatoarele de curent existente care
alimentează şi protecţia maximală împotriva scurtcircuitelor exterioare. În cazul
transformatoarelor cu două alimentări, protecţiile împotriva suprasarcinilor cuprind
câte un releu de curent pe fiecare tensiune a transformatorului protejat, conectate la
transformatoarele de curent existente cu un singur releu de timp prin care se comandă
declanşarea tuturor întrerupătoarelor [8, 13].

7.7. PROTECŢIA DE DISTANŢĂ

172
 La transformatoarele cu surse pe ambele părţi, cu tensiunea superioară U  220
kV, se va prevedea, de obicei pe fiecare dintre înfăşurările conectate la surse, câte o
protecţie de distanţă împotriva scurtcircuitelor interioare, la borne şi pe racorduri şi
împotriva supracurenţilor provocaţi de scurtcircuitele exterioare.
Treapta instantanee a fiecărei protecţii de distanţă va fi direcţionată spre
transformator. Se recomandă ca una din treptele cu temporizare scurtă va fi
direcţionată spre barele de pe partea unde este instalată protecţia respectivă.

7.8. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA SUPRASARCINILOR

Suprasarcinile care perturbă funcţionarea unui transformator pot avea diverse
cauze: autopornirea motoarelor, deconectarea unui transformator care funcţionează în
paralel, conectarea unor consumatori suplimentari, pendulări etc. În funcţie de
raportul
Ksarc = Isarc / In (7.34)
suprasarcina poate fi suportată un anumit interval de timp (valorile respective se
indică în prescripţii de exploatare).
La transformatoarele cu două înfăşurări, protecţia de suprasarcină se va
prevedea pe partea înfăşurării care nu este prevăzută cu reglaj de tensiune (ploturi).
La transformatoarele cu trei înfăşurări de puteri egale, alimentate dintr-o
singură parte, protecţia de suprasarcină poate fi montată numai pe partea alimentării.
Aceasta constă dintr-un singur releu de curent, dat fiind că suprasarcinile pentru
care se prevede protecţia sunt simetrice. Pentru ca protecţia să nu acţioneze în cazul
scurtcircuitelor sau al şocurilor de curent, releul de curent comandă semnalizarea
printr-un releu de timp a cărui înfăşurare trebuie să fie stabilă din punct de vedere
termic.
Curentul de pornire al releului se calculează cu relaţia
(7.35)
în care: Ksig = 1,05 şi Krev = 0,85
La transformatoarele din staţiile fără personal permanent de supraveghere, la
care sunt posibile suprasarcini care depăşesc limitele admise, protecţia comandă
deconectarea întrerupătorului.
La transformatoarele cu puteri S  100 MVA se recomandă utilizarea unor relee
cu caracteristică de acţionare tip imagine termică [8, 23].

173