Ete44-17 Circuite Secundare-Principii Generale de Realizare

CIRCUITE SECUNDARE – Principii generale de realizare Ete44-17
1. PRINCIPII GENERALE DE REALIZARE
1.1. Rolul circuitelor secundare
Funcţionarea corectă a echipamentelor şi a instalaţiilor de producere, transport şi

distribuţie a energiei electrice este caracterizată de gradul de siguranţă în funcţionare şi de
încadrarea în anumite limite stabilite prin prescripţii şi normative tehnice, a parametrilor
specifici: frecvenţă, tensiune, curent, putere activă, putere reactivă etc.
In timpul exploatării echipamentelor primare pot apare perturbaţii care abat parametrii de
la valorile prescrise şi trebuie intervenit pentru readucerea lor la valorile normale. In
anumite situaţii, chiar în condiţiile unor valori normale ale parametrilor, apare necesitatea
modificării voite a reţelei de transport şi distribuţie.
Toate operaţiile de urmărire a parametrilor, de intervenţie normală sau automată asupra
echipamentelor primare în vederea menţinerii sau readucerea parametrilor la valorile
normale sau de modificare a configuraţiei reţelei electrice se realizează prin intermediul
circuitelor secundare.
1.2. Funcţiile circuitelor secundare
Circuitele secundare se constituie în următoarele grupe de funcţiuni :

- protecţie – scoaterea din funcţiune în mod automat a unei instalaţii sau a unui
echipament atunci când apare pericolul distrugerii acestora datorită unei
suprasolicitări de natură electrică sau termică;
- automatizări – efectuarea unor operaţii, fără intervenţia omului, la depăşirea
limitelor stabilite pentru anumiţi parametri sau pe baza unui program, astfel încât să
se asigure calitatea energiei electrice livrate şi siguranţa în funcţionare;
- comandă – acţionarea normală a aparatelor de comutaţie şi de reglaj inclusiv
interblocajele necesare împiedicării efectuării unor operaţii greşite de către
operator ;
- semnalizare – informarea personalului de exploatare privind poziţia aparatelor de
comutaţie primară şi de reglaj (semnalizări de poziţie), apariţia unor avarii
(semnalizarea de avarie), semnalizarea unor regimuri anormale de funcţionare
(semnalizarea preventivă), precum şi înregistrarea (memorarea) evenimentelor care
se produc în sistem ;
- măsură – obţinerea valorilor principalilor parametri ai energiei electrice : curent,
tensiune, frecvenţă, putere activă şi reactivă, energie activă şi reactivă etc.;
- sincronizare – controlul sincronismului sau efectuarea sincronizării la conectarea
întrerupătoarelor unor linii sau transformatoare care pot, sau la un moment dat ar
putea să interconecteze părţi din sistemul energetic ce funcţionează nesincron.
5
Ete44-17 CIRCUITE SECUNDARE – Principii generale de realizare
1.3. Tehnica realizării circuitelor secundare
In funcţie de valorile curenţilor şi a tensiunilor utilizate, sistemele circuitelor secundare pot

fi realizate conform tehnicii curenţilor tari sau a curenţilor slabi.
• Tehnica curenţilor tari utilizează curenţi de ordinul amperilor şi tensiuni în general,

mai mari de 60 V, iar legătura între aparate se face cu conductoare cu secţiunea de
cel puţin 1,5 mm2.
• Tehnica curenţilor slabi utilizează curenţi de ordinul zecimilor de amper sau chiar
miliamperi şi tensiuni până la cel mult 60 V, conductoarele au secţiuni mai mici de
1 mm2, iar legarea conductoarelor la bornele aparatelor şi la cleme se face prin
lipire. Folosirea tehnicii curenţilor slabi pune o serie de probleme şi anume :
- înfăşurările secundare ale transformatoarelor de măsură sunt realizate în
tehnica curenţilor tari, iar pentru trecerea la tehnica curenţilor slabi sunt
necesare traductoare. In cazul utilizării echipamentelor numerice (calculatoare
electronice) sunt necesare echipamente de interfaţare;
- tehnica curenţilor tari este indispensabilă în cazul elementelor de execuţie care
consumă o putere relativ mare (servomotoare, bobine de anclanşare şi
declanşare ale întrerupătoarelor etc.). In astfel de cazuri se prevăd două trepte
în circuitele de curent operativ. Cea mai mare parte a circuitelor secundare se
realizează în tehnica curenţilor slabi, la o tensiune redusă iar la elementele de
execuţie se face trecerea la treapta de tensiune superioară, corespunzătoare
tehnicii curenţilor tari.
In acest scop se folosesc relee intermediare excitate la treapta de tensiune
scăzută (tehnica curenţilor slabi), ale căror contacte transmit mai departe
comanda la treapta de tensiune superioară (în tehnica curenţilor slabi), sau se
folosesc elemente de comutaţie statică (amplificatoare).
Dacă se prevede utilizarea calculatoarelor electronice la realizarea circuitelor
secundare, tehnica curenţilor slabi devine obligatorie atât în ceea ce priveşte
transmiterea datelor către calculator cât şi a comenzilor acestuia către instalaţie.
1.4. Categorii de circuite secundare
Funcţiile circuitelor secundare prevăzute la punctul 2 sunt realizate de către diferite

categorii de circuite din cadrul sistemului de circuite secundare şi anume:
a) Protecţie (P):
• P1 – la nivel de staţie:
- protecţia de bare (PDB);
- protecţia împotriva refuzului de întrerupător (DRRI).
• P2 – la nivel de celulă:
-protecţie de linie;
-protecţie de transformator;
-protecţie de cuplă.
6
b) Automatizări (A):
• A1 – la nivel de reţea:
o descărcarea automată a sarcinii:
-funcţie de frecvenţă (DASF);
-funcţie de tensiune (DASU).
o reluarea sarcinii (reconectarea consumatorilor după acţionarea DASF sau
DASU).
• A2 – la nivel de staţie:
o anclanşare automată a alimentării de rezervă (AAR);
o controlul încărcării transformatoarelor şi comutarea automată a
transformatorului de rezervă;
o reanclanşarea automată rapidă (RAR);
o sincronizare (automată);
o comanda automată a comutatorului de ploturi.
c) Comanda (C)
Co – comanda de operare:
- comandă (anclanşare, declanşare) întrerupător;
- comandă (închidere, deschidere) separator.
Cc – comandă de comutare:
- comandă comutator de ploturi;
Cb – comandă blocare:
- blocaj comandă separator, pe celulă;
- blocaj comandă separator, pe staţie.
d) Măsură (M)
- MP – măsură pentru parametrii energiei electrice (I, U, P, Q, f);
- MW – contorizare (Wa – energie activă, Wr – energie reactivă);
- MS – sincronizare.
e) Semnalizări (S)
SS – semnalizări de poziţie (de stare);
SA – semnalizări de avarie;
SP – semnalizări preventive;
SO – înregistrarea perturbaţiilor (oscilograf);
SL – locator de defecte pe linii;
SE – înregistrarea evenimentelor (secvenţială).
7
Ete44-17 CIRCUITE SECUNDARE – Principii generale de realizare
1.5. Centralizarea circuitelor secundare

Realizarea circuitelor secundare depinde de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi
sunt:
 modul de exploatare a staţiei:
- cu personal permanent;
- fără personal permanent,
 tipul sistemului de circuite secundare:
- convenţional;
- bazat pe calculator.
 modul de amplasare a echipamentului circuitelor secundare:
- centralizat în camera de comandă;
- descentralizat în una din următoarele variante:
o în cabine zidite amplasate în incinta instalaţiilor de conexiuni
exterioare;
o în fiecare celulă (în dulapuri metalice) la instalaţiile de conexiuni
exterioare.
Soluţia aleasă dictează gradul de centralizare a circuitelor secundare.
 Centralizarea circuitelor de comandă

In camera de comandă trebuie să fie centralizate următoarele comenzi:
- comanda întrerupătoarelor din staţia de conexiuni;
- comanda tripolară a separatoarelor;
- comanda comutatoarelor de ploturi ale transformatoarelor şi a
autotransformatoarelor;
- comanda întrerupătoarelor aparţinând transformatoarelor de servicii proprii şi
a cuplei de 0,4 kV (dacă există).
In cabinele zidite amplasate în incinta instalaţiilor de conexiuni de tip exterior, când există,
se prevăd următoarele posibilităţi de comandă:
- comanda întrerupătoarelor din staţia de conexiuni;
- comanda tripolară a separatoarelor din staţie.
Pot fi comandate şi de la faţa locului întrerupătoarele şi separatoarele din staţie precum şi
acţionarea comutatoarelor de ploturi pentru reglaj sub sarcină ale transformatoarelor şi a
autotransformatoarelor.
 Centralizarea circuitelor de protecţie şi automatizare

Pentru instalaţiile de conexiuni exterioare, aparatajul de protecţie şi automatizare poate fi
instalat:
- centralizat în camera de comandă;
- descentralizat în cabine zidite în incinta staţiei.
8
In cazul instalaţiilor de conexiune interioară, aparatajul de protecţie şi automatizare este

instalat în celulele instalaţiei de conexiuni sau în camera de comandă.
 Centralizarea circuitelor de semnalizare de poziţie

Semnalizarea de poziţie a tuturor întrerupătoarelor şi separatoarelor comandate din
camera de comandă precum şi poziţia comutatoarelor de ploturi pentru reglajul sub
sarcină ale transformatoarelor (autotransformatoare) se centralizează în camera de
comandă.
In cabinele zidite din staţia de conexiuni se prevede semnalizarea de poziţie a aparatelor
de comutaţie (întrerupătoare, separatoare) comandate din aceste cabine.
Se remarcă faptul că toate întrerupătoarele din staţie precum şi dispozitivele de acţionare
a comutatoarelor de ploturi pentru reglaj sub sarcină a transformatoarelor
(autotransformatoarelor) sunt prevăzute cu dispozitive, de regulă mecanice, prin care se
semnalizează poziţia acestora.
 Centralizarea circuitelor de semnalizare de avarie

In staţiile cu personal, manevrarea automată a întrerupătoarelor este semnalizată optic
individual (pentru fiecare întrerupător şi acustic pentru întreaga staţie). Funcţionarea
protecţiilor care nu sunt instalate în camera de comandă, este semnalizată în camera de
comandă de regulă sub forma unui semnal unic.
In staţiile fără personal, semnalizarea manevrelor automate (inclusiv semnalizarea de
poziţie) se transmite la punctul central de unde este condusă staţia, individual pentru
întrerupătoare.
 Centralizarea circuitelor de semnalizare preventivă

In staţiile cu personal, apariţia unor anomalii în funcţionarea circuitelor primare precum şi a
celor secundare, se semnalizează optic şi acustic în camera de comandă; semnalizarea
optică este individuală pentru a se putea identifica natura anomaliei şi a circuitului afectat
şi acustic este comun pentru întreaga staţie dar diferit de cel pentru semnalizarea
manevrelor automate.
La staţiile fără personal, semnalizarea preventivă (optică şi acustică) se transmite la
punctul central de unde se comandă staţia.
 Centralizarea circuitelor de măsură

In staţiile electrice care au circuitele secundare realizate cu tehnică convenţională valorile
parametrilor (I, U, P, Q, f, Wa, Wr) se face cu ajutorul aparatelor indicatoare,
înregistratoare, integratoare special destinate fiecărei mărimi instalate în camera de
comandă.
Aparatele de măsurat integratoare (contoarele) se instalează în camera de comandă sau
camera de relee, iar la instalaţiile cu protecţiile descentralizate, în cabinele de relee din
incinta staţiei de conexiuni.
Pentru staţiile electrice cu circuite secundare realizate cu tehnică numerică afişarea
valorilor parametrilor se face pe display-uri montate în conturul operativ al camerei de
comandă.
9
Ete44-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite secundare de protecţie
2. CIRCUITE SECUNDARE DE PROTECŢIE
2.1. Părţi componente

Protecţia prin relee este formată din ansamblul aparatelor şi dispozitivelor destinate să
comande automat deconectarea instalaţiei electrice protejate în cazul apariţiei unui defect
sau a unui regim anormal periculos şi/sau să semnalizeze apariţia regimului respectiv.
Elementul de pornire, la instalaţiile de protecţie realizate în tehnica curenţilor tari, îl
constituie relee cu contacte iar la instalaţiile de protecţie complexe realizate în tehnica
curenţilor slabi cu relee electronice sau microprocesoare, acesta îl constituie o interfaţă
formată din traductoare şi/sau filtre.
Elementele de pornire ale protecţiilor sunt alimentate din secundarele transformatoarelor
de măsură de curent sau tensiune.
Elementul de execuţie al protecţiei (de ieşire) este în general, un releu intermediar care
dă comanda de declanşare la întrerupător şi porneşte instalaţia de semnalizare.
Elementul de prelucrare a informaţiei şi de decizie îl constituie aparate şi dispozitive
specifice interconectate într-o anumită logică sau cu logică programată (numai în tehnica
curenţilor slabi) care pe baza semnalelor primite de la elementele de pornire transmite sau
nu impuls de comandă spre elementul de execuţie.
2.2. Condiţiile impuse protecţiilor prin relee

Protecţia prin relee are ca scop principal detectarea avariei şi deconectarea elementului
avariat, în vederea evitării extinderii avariei şi a revenirii cât mai repede la regimul normal
de funcţionare pentru restul elementelor sistemului rămase în funcţiune.
Pentru îndeplinirea scopului urmărit, protecţia prin relee trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
Rapiditate – protecţia trebuie să deconecteze elementul defect într-un timp cât mai scurt
pentru a se asigura:
- menţinerea funcţionării neîntrerupte şi stabile a sistemului electroenergetic;
- reducerea timpului de funcţionare cu tensiuni scăzute;
- reducerea suprasolicitărilor şi a deteriorării elementelor avariate, provocate
de efectul termic al curentului de scurtcircuit;
- limitarea tensiunilor accidentale periculoase conform prevederilor
standardelor privind protecţia împotriva electrocutărilor;
- asigurarea restabilirii funcţionării normale, prin acţionarea RAR, AAR,
autopornirea motoarelor, resincronizarea unor grupuri etc.
Timpul de deconectare este compus din timpul de acţionare al protecţiei şi timpul de
întrerupere al întrerupătorului.
Selectivitatea – protecţia trebuie să deconecteze numai echipamentul avariat prin

declanşarea întrerupătoarelor care-l delimitează, toate celelalte părţi ale sistemului
rămânând în funcţiune.
10
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite secundare de protecţie Ete44-17
Metodele de asigurare a selectivităţii sunt:

- temporizarea;
- direcţionarea;
- reglajul mărimii controlate (curent, tensiune, impedanţă etc.)
Se admite acţionarea neselectivă a protecţiilor, pentru accelerarea eliminării
scurtcircuitelor, dacă aceasta este necesară (menţinerea stabilităţii sistemului).
Corectarea neselectivităţii se realizează prin intervenţia rapidă a instalaţiilor de
automatizare (RAR, AAR, etc.)
Sensibilitatea – protecţia trebuie să acţioneze la abateri cât mai mici de la valoarea
normală a mărimii fizice controlate. Astfel, o protecţie realizată cu relee de curent va fi cu
atât mai sensibilă, cu cât va acţiona la abateri mai mici ale curentului faţă de valoarea
normală pentru circuitul respectiv. Sensibilitatea unei protecţii se apreciază printr-un
coeficient de sensibilitate (Ksens).
Pentru protecţiile maximale (care acţionează la creşterea parametrului controlat),
coeficientul de sensibilitate reprezintă raportul dintre valoarea minimă a parametrului
controlat, în cazul unui defect metalic în zona protejată şi valoarea parametrului respectiv
la care are loc acţionarea protecţiei.
Pentru protecţia maximală de curent, coeficientul de sensibilitate este dat de relaţia:
în care:
Isc.min – este valoarea efectivă minimă posibilă, la un timp egal cu timpul de
acţionare al protecţiei, în cazul unui scurtcircuit metalic în zona protejată;
Ipp – valoarea curentului de pornire (de acţionare) al protecţiei.
Pentru diferitele tipuri de protecţii şi pentru diverse elemente protejate valorile coeficienţilor
de sensibilitate sunt stabilite prin prescripţii. Valorile respective sunt între 1,2 şi 2, sunt
supraunitare pentru a se asigura funcţionarea corectă a protecţiei chiar în cazul
scurtcircuitelor prin arc (care au lor în limitele zonei protejate), când din cauza rezistenţei
arcului curenţii de scurtcircuit au valori mai mici decât I sc.min introdus în relaţia sensibilităţii.
Satisfacerea acestor valori impuse coeficientului de sensibilitate este în multe cazuri
dificilă, deoarece în cazul liniilor de transport lungi şi puternic încărcate, la un defect
depărtat de locul de instalare al protecţiei, apărut în regim minim, curenţii de scurtcircuit
pot fi mai mici chiar decât curentul normal de sarcină.
In aceste cazuri în care sensibilitatea nu poate fi asigurată prin protecţii simple se
instalează protecţii complexe cum ar fi protecţiile de distanţă, protecţii cu filtre de
componente simetrice etc., care pot deosebi un regim de defect faţă de regimul normal şi
prin intermediul altor mărimi.
Fiabilitatea – proprietatea protecţiei de a sesiza apariţia defectului pentru care a fost

concepută şi să nu aibă refuzuri de acţionare (siguranţa de funcţionare la apariţia
condiţiilor de funcţionare) sau acţionări false (securitatea împotriva funcţionărilor
intempestive).
Fiabilitatea se asigură, în primul rând, prin utilizarea de echipamente şi materiale cu
fiabilitatea ridicată şi printr-o exploatare corectă a acestora.
11
Se pot adopta măsuri de creştere a fiabilităţii protecţiilor prin: testarea (autotestarea)

periodică, supravegherea (autosupravegherea) permanentă sau periodică şi rezervarea
protecţiilor.
Compatibilitatea electromagnetică – proprietatea instalaţiilor de protecţii de a nu fi
perturbate în funcţionare de influenţele câmpurilor electromagnetice şi de a nu genera
perturbaţii electromagnetice în mediul înconjurător.
Comunicaţia – proprietatea echipamentului de protecţie de a efectua schimb de informaţii
cu operatorul uman pentru reglarea parametrilor de acţionare, obţinerea valorilor mărimilor
controlate şi obţinerea datelor privind mărimile de defect.
Autosupravegherea – proprietatea echipamentului de protecţie de a-şi testa permanent
starea şi de a semnaliza orice defecţiune care poate conduce la o funcţionare incorectă.
Se precizează că autotestarea, comunicarea şi creşterea fiabilităţii prin autotestarea
periodică şi autosupravegherea permanentă, pot fi realizate numai de instalaţiile de
protecţie realizate cu tehnică numerică.
2.3. Tipuri de protecţii în funcţie de rolul lor în sistem

La proiectarea protecţiei unei instalaţii electrice trebuie să se prevadă şi eventualitatea ca
instalaţia respectivă să nu fie deconectată de restul sistemului electric în cazul apariţiei
unui defect în interiorul acestuia.
Acest lucru se poate întâmpla din două cauze:
- refuzul de acţionare a protecţiei instalaţiei respective;
- refuzul de declanşare a întrerupătorului prin care instalaţia este legată la
sistemul electric.
In asemenea cazuri defectul nu este eliminat cu urmări deosebit de grave pentru
integritatea instalaţiilor şi stabilitatea în funcţionare a sistemului.
Pentru a asigura eliminarea corectă a defectului apărut pe un element al sistemului electric
trebuie să se prevadă: protecţii de bază, protecţii de rezervă şi protecţii auxiliare.
Protecţia de bază este protecţia fiecărui element (linie, transformator, bare etc.) care
funcţionează rapid şi selectiv la apariţia unui scurtcircuit în zona elementului respectiv, prin
declanşarea întrerupătoarelor care delimitează defectul.
Protecţia de rezervă a aceleaşi instalaţii este aceea care înlocuieşte acţiunea protecţiei
de bază, în caz de refuz de acţionare al acesteia.
Protecţia de rezervă trebuie să acţioneze cu un timp mai mare decât protecţia de bază,
pentru a permite lichidarea defectului de către aceasta în cazul când funcţionează corect.
Rezerva unei protecţii de bază poate fi asigurată în trei moduri:
- protecţie suplimentară instalată pe acelaşi element; denumită rezervă locală;
- protecţia elementului vecin, denumită rezervă de la distanţă;
- rezervă prin întrerupător.
Protecţia de rezervă locală este asigurată printr-o protecţie suplimentară montată în
acelaşi lor cu protecţia de bază, care acţionează asupra aceluiaşi întrerupător ca şi
protecţia de bază şi este alimentată fie de la aceleaşi transformatoare de măsură, fie de la
transformatoare de măsură diferite dar conectate la acelaşi circuit primar ca şi protecţia de
bază.
12
Schema de protecţie se completează şi cu un dispozitiv de rezervare la refuz de

declanşare întrerupător – DRRI.
In acest scop releul intermediar de ieşire al protecţiilor de rezervă locală ale fiecărui circuit
primar transmite simultan cu comanda de declanşare a întrerupătorului corespunzător un
semnal de pornire a DRRI al instalaţiei de conexiuni respective. Temporizarea releului de
timp al DRRI se alege mai mare decât cea mai mare temporizare a protecţiilor de rezervă
locală ale circuitelor racordate la aceeaşi bară; cu această temporizare va comanda prin
intermediul releului intermediar declanşarea tuturor întrerupătoarelor racordate la bara la
care este racordat şi circuitul al cărui întrerupător a refuzat declanşarea.
Modul de eliminare a unui scurtcircuit la un element de reţea prin rezerva locală decurge
în unul din următoarele moduri:
- scurtcircuit  refuz acţionare protecţie de bază  protecţie de rezervă
locală declanşează întrerupătorul;
- scurtcircuit  protecţia de bază comandă declanşarea dar întrerupătorul
refuză declanşarea  protecţia de rezervă locală comandă declanşarea, dar
întrerupătorul refuză declanşarea  DRRI declanşează întrerupătoarele
celorlalte circuite racordate la bara respectivă.
Protecţia de rezervă de la distanţă este asigurată de protecţiile elementelor din amonte
prin care se alimentează elementul în cauză. Aceste protecţii acţionează fiecare cu
temporizare asupra propriilor întrerupătoare.
Dacă defectul nu este eliminat de protecţiile proprii ale elementului pe care a apărut
defectul, atunci lucrează protecţiile de rezervă ale elementelor din amonte (prin care se
alimentează defectul) cu o treaptă de timp t mai mare. In acest caz acţionarea protecţiilor
este neselectivă fiind scoase de sub tensiune atât elementul avariat dar şi elementele
directe neafectate direct de avarie.
Pentru corectarea neselectivităţii se impune prevederea unor instalaţii RAR la protecţiile
de bază ale elementelor din amonte.
Modul de eliminare a unui scurtcircuit la un element de reţea prin rezervarea de la distanţă
decurge în unul din următoarele moduri:
- scurtcircuit  refuz acţionare protecţie de bază  protecţie de rezervă de la
distanţă declanşează întrerupătoarele elementelor din amonte prin care se
alimentează scurtcircuitul;
propriu refuză declanşarea  protecţia de rezervă de la distanţă
declanşează întrerupătoarele elementelor din amonte prin care se
alimentează scurtcircuitul.
Protecţia de rezervă prin întrerupător se realizează prin câte un releu suplimentar
introdus în schemele protecţiilor de bază ale elementelor din amonte prin care se
alimentează elementul avariat, dar care comandă declanşarea elementului considerat
înainte de a comanda declanşarea întrerupătoarelor propriilor elemente.
Modul de eliminare a unui scurtcircuit la un element de reţea prin rezervarea prin
întrerupător decurge în unul din următoarele moduri:
- scurtcircuit  refuz acţionare protecţie de bază  protecţia de rezervă prin
întrerupător declanşează întrerupătorul elementului considerat;
13

refuză declanşarea  protecţia de rezervă prin întrerupător comandă
declanşarea întrerupătorul elementului considerat, dar acesta refuză
declanşarea  protecţia de bază a elementelor din amonte declanşează
întrerupătoarele elementelor proprii, prin care se alimentează locul
scurtcircuitului.
Protecţiile auxiliare
In unele cazuri, protecţia de bază nu acoperă întreaga lungime a elementului protejat,
existând anumite porţiuni în care defectele apărute nu sunt sesizate de către aceste
protecţii; porţiunile respective se numesc zone moarte ale protecţiei de bază.
Pentru a asigura şi protecţia împotriva defectelor care pot apare în zonele moarte, se
instalează aşa numitele protecţii auxiliare. In unele cazuri, rolul acestora poate fi îndeplinit
de protecţia de rezervă a elementului respectiv.
2.4. Principalele tipuri de protecţii prin relee

In funcţie de mărimea controlată şi de modul cum acţionează se deosebesc următoarele
tipuri de protecţii: de curent, de tensiune, direcţionale, diferenţiale, de distanţă cu filtre, cu
canale de transmisie, comparative longitudinale, termice, cu relee de gaze.
2.4.1. Protecţia de curent

Protecţiile de curent acţionează în cazul creşterii curentului din circuitul protejat, ca urmare
a unui scurtcircuit sau a unei suprasarcini.
Aceste protecţii se realizează cu relee de curent, care acţionează atunci când curentul din
circuitul protejat depăşeşte o anumită valoare stabilită, numită curent de pornire (de
acţionare) al protecţiei şi notată cu Ipp.
Se defineşte ca valoare de pornire a releului:
unde:
nTC este raportul de transformare a transformatoarelor de curent care alimentează
releele.
Pentru ca protecţia să nu acţioneze în regim normal de funcţionare a elementului protejat
este necesar ca valoarea curentului de pornire al protecţiei I pp să fie superioară curentului
nominal In şi curentului de sarcină maximă I s.max care circulă în regim normal prin circuitul
elementului protejat:
;
Există mai multe tipuri de protecţii maximale de curent, în funcţie de tipul elementului de
pornire, de modul de alegere a curentului de pornire sau de faptul dacă protecţia
acţionează fără temporizare sau cu temporizare la producerea unui scurtcircuit.
Funcţie de tipul elementului de pornire:
- protecţie maximală de curent cu caracteristică independentă;
- protecţie maximală de curent cu caracteristică dependentă.
Protecţia maximală de curent cu caracteristică independentă
14
Elementul de pornire este realizat cu caracteristică independentă (fig. 1). Caracteristica

oferă o temporizare a acţionării t = ta independentă de valoarea curentului de scurtcircuit.
Figura 1
Există două tipuri de protecţii maximale de curent cu caracteristică independentă, care, din
punct de vedere funcţional, diferă prin modul de alegere a curentului de pornire:
a) Protecţie maximală de curent netemporizată
Curentul de pornire al protecţiei se alege astfel încât protecţia să intre în funcţiune
când curentul de scurtcircuit, la un scurtcircuit în zona protejată, atinge valoarea cea
mai mică posibilă (Isc.min).
In acest caz, la apariţia unui scurtcircuit, indiferent de locul acestuia în zona protejată,
protecţia comandă declanşarea întrerupătorului şi defectul este lichidat. Timpul de
lichidare a defectului este dat de timpul propriu al releului de curent + timpul de
deschidere a întrerupătorului.
Schema de principii este dată în figura 2.
Figura 2
b) Protecţie maximală de curent temporizată
Schema de principiu este prezentată în fig. 3 şi cuprinde pe lângă releul de curent şi un
releu de timp care realizează artificial temporizarea dorită între momentul pornirii
protecţiei şi cel al transmiterii impulsului de declanşare a întrerupătorului, numai dacă
curentul din circuitul primar se menţine superior faţă de I pp un timp mai mare decât
temporizarea stabilită.
15
Figura 3
Temporizarea este constantă şi independentă de valoarea curentului de scurtcircuit
c) Protecţia maximală de curent temporizată cu blocaj de tensiune minimă

Faţă de protecţia maximală de curent temporizată, această protecţie mai conţine un
releu de tensiune minimă, care permite transmiterea impulsului de la elementul de
pornire la elementul de temporizare numai dacă tensiunea în zona elementului protejat
este sub o anumită valoare reglată. Schema de principiu a protecţiei este prezentată în
figura 4.
Figura 4
d) Protecţia prin secţionare de curent

Curentul de pornire al protecţiei este desensibilizat în raport cu curentul de scurtcircuit
la un defect apărut în regim de maxim la capătul dinspre consumatori ai liniei protejate,
pentru ca protecţia să nu acţioneze neselectiv la defecte exterioare spre consumatori
(fig. 5 a).
unde:
Ksig este un coeficient de siguranţă supraunitar;
Isc.max.ext. – curentul de scurtcircuit (valoarea supratranzitorie a componentei periodice
la un defect trifazat în regim exterior la capătul liniei).
In acest caz, protecţia sesizează scurtcircuitele numai într-o anumită zonă a
elementului protejat şi anume zona în care curentul de scurtcircuit este mai mare
decât curentul de pornire I pp. Ca urmare, rezultă o porţiune a elementului protejat în
care dacă sunt scurtcircuite protecţia nu acţionează – zona moartă. Prin combinarea
protecţiei prin secţionarea de curent cu o protecţie maximală de curent temporizată se
obţine o protecţie maximală de curent în două trepte: secţionarea de curent realizează
treapta I (rapidă) iar protecţia temporizată – treapta II (temporizată), fig. 5 b.
16
a) b)
Figura 5 a, b
Protecţia maximală de curent cu caracteristică dependentă

Elementul de pornire este realizat cu caracteristică dependentă (fig. 6). Diagrama de
acţionare (timpul de acţionare în funcţie de curentul de pornire) este apropiată de o
hiperbolă, astfel că timpul de acţionare a elementului de pornire scade cu creşterea
curentului până la o anumită valoare (partea dependentă a caracteristicii) peste care
oricât ar creşte curentul, timpul de acţionare rămâne constant (partea independentă a
caracteristicii).
Figura 6
2.4.2. Protecţia de tensiune

Protecţiile de tensiune sunt de două categorii: minimale şi maximale.
Protecţiile minimale de tensiune acţionează la scăderea tensiunii, care are loc la

apariţia unui scurtcircuit. Releele minimale de tensiune acţionează (cele realizate cu
relee cu contacte îşi închid contactele) atunci când tensiunea U din circuitul protejat
scade sub valoarea stabilită pentru acţionarea protecţiei, numită tensiunea de pornire a
protecţiei Upp. Pentru acţionare este necesar ca:
17
Pentru ca protecţia să nu acţioneze în regim normal este necesar ca U pp să fie mai

mică decât tensiunea nominală Un şi decât tensiunea minimă care poate apare în
exploatare Umin.expl., în regim normal de funcţionare, adică:
;
Se defineşte tensiunea de pornire a releului:
unde:
nTT este raportul de transformare al transformatoarelor de tensiune care
alimentează releele.
Protecţiile maximale de tensiune se folosesc mai rar. Elementul de pornire al protecţiei îl

constituie un releu maximal de tensiune care acţionează la creşterea tensiunii U în zona
elementului protejat peste valoarea de pornire a protecţiei, adică:
Pentru ca protecţia să nu acţioneze în regim normal, este necesară satisfacerea relaţiilor:

;
în care Umax.expl. este tensiunea maximă care poate să apară în exploatare în regim normal
în circuitul protejat.
Protecţiile cu relee maximale de tensiune alimentate cu componente de secvenţă
homopolară sau inversă ale tensiunii se folosesc frecvent pentru protecţia cu filtre a
anumitor instalaţii din sistemele electrice.
2.4.3. Protecţie direcţională

Protecţia direcţională este o protecţie de curent, care acţionează dacă sensul de circulaţie
al curentului de scurtcircuit, în locul unde este montată este spre zona elementului
protejat. Acest fapt este sesizat de un releu direcţional (de putere) care îşi schimbă starea
când sensul curentului prin el se schimbă.
De exemplu, în cazul unor linii cu alimentare bilaterală (fig. 7), cele două zone ale
sistemului alimentează staţiile A, B şi C; sensul de circulaţie al curentului în funcţionare
normală este notat în figura 7.
Figura 7
18
In cazul apariţiei unui scurtcircuit pe linia L-1, în punctul K sensul curentului prin punctul E
se schimbă.
In figura 8 sunt prezentate diagramele vectoriale a tensiunii şi curentului în punctul E în
funcţionare normală şi în regim de defect.
Figura 8
Se constată că la trecerea de la regimul normal la un regim de defect pe linia L-1, are loc o
schimbare importantă a fazei curentului în raport cu tensiunea la unul din capetele liniei
defecte, în timp ce pe linia fără defect nu apare o asemenea variaţie.
Acest fapt este folosit pentru a provoca acţionarea protecţiilor direcţionale. Elementul
direcţional instalat în punctul E îşi închide contactul – defectul spre elementul protejat, pe
când elementul direcţional din punctul F îşi menţine contactul deschis – defectul în spatele
elementului protejat.
Protecţiile direcţionale pot astfel contribui la asigurarea selectivităţii protecţiilor.
Protecţiile direcţionale se folosesc împreună cu alte tipuri de protecţii, fiind destinate
asigurării selectivităţii.
In figura 9 este prezentată schema de principiu a unei protecţii maximale de curent
direcţională temporizată.
Releul direcţional selectează zona unde are loc scurtcircuitul şi numai dacă acesta
afectează elementul protejat şi dacă defectul durează un timp mai mare decât
temporizarea reglată prin releul de timp, se transmite comanda de declanşare a
întrerupătorului.
Figura 9
19
2.4.4. Protecţia diferenţială

Este o protecţie de curent care intră în funcţiune pe baza diferenţei curenţilor I de la
capetele laturilor prin care zona protejată se leagă cu exteriorul.
Diferenţa I este sesizată de un releu de curent care intră în funcţiune numai dacă I  0.
In funcţionare normală această diferenţă este egală cu zero. Dacă apare un defect în afara
elementului protejat (zonei protejate), curenţii de la capetele zonei protejate se modifică ca
valoare dar diferenţa I rămâne egală cu zero. In schimb, dacă scurtcircuitul se produce în
zona protejată, curenţii pe laturi se modifică astfel încât I devine diferit de zero şi
protecţia intră în funcţiune.
După cum se constată, principiul diferenţial permite să se deosebească un defect în
interiorul zonei protejate de un defect apărut în afara acestei zone, prin urmare protecţiile
diferenţiale sunt absolut selective.
Intrucât în regim normal şi la scurtcircuite exterioare diferenţa curenţilor de la capetele
zonei protejate este egală cu zero, curentul de pornire al acestor protecţii, poate fi mai mic
decât curenţii nominali ai circuitelor respective, ceea ce conduce la mărirea sensibilităţii
protecţiei.
Când se compară curenţii de la capetele elementului protejat (element cu două capete –
fig. 10) sau de la capetele laturilor unui nod de reţea (fig. 11), protecţia se numeşte
diferenţială longitudinală.
Figura 10 Figura 11
Această protecţie acţionează în cazul în care suma algebrică a curenţilor de la capetele

elementului protejat nu este egală cu zero, respectiv când diferenţa I dintre curenţii care
intră în zona Iint şi curenţii care ies din zona Iies este diferită de zero, adică
20
Protecţia diferenţială se poate aplica şi la capetele de intrare sau ieşire a două laturi
identice a unui element primar care funcţionează în paralel, când poartă denumirea de
protecţie diferenţial transversală.
In acest caz protecţia acţionează când diferenţa curenţilor pe cele două laturi (linii) este
diferită de zero, fapt care se întâmplă când pe una din laturi (linii) se produce un defect
(scurtcircuit), iar pentru a sesiza şi deconecta numai latura (linia) pe care s-a produs
defectul este necesar şi elementul direcţional (fig. 12).
Figura 12
2.4.5. Protecţia de distanţă
Este o protecţie care, în orice regim şi în reţele de orice configuraţie, realizează separarea
elementului protejat la un timp cu atât mai redus cu cât defectul se produce mai aproape
de locul de instalare a protecţiei.
In cazul unui scurtcircuit în zona protejată, are loc o creştere importantă a curentului I şi o
scădere mare a tensiunii U, prin urmare are loc o scădere mare a raportului U/I, deci a
impedanţei Z a elementului protejat, a cărei valoare depinde de distanţa de la locul de
măsurare a acestor mărimi U şi I până la locul de scurtcircuit.
Elementul principal al protecţiei, care acţionează când impedanţa elementului protejat se
micşorează sensibil datorită unui scurtcircuit, este releul de impedanţă.
Acţionând la această scădere a impedanţei, releele de impedanţă sunt relee
minimale.
Releele de impedanţă, indiferent de timpul constructiv, acţionează în funcţie de impedanţa
măsurată de releu.
unde:
Ur este tensiunea din secundarul transformatorului de tensiune proporţională cu
tensiunea U din circuitul primar al elementului protejat, aplicate bobinei de tensiune
a releului de impedanţă;
Ir – curentul din secundarul transformatorului de curent proporţional cu curentul I din
circuitul primar al elementului protejat;
UL, IL – tensiunea respectiv curentul din circuitul primar;
21
ZL – impedanţa pe fază a liniei între locul de instalare al protecţiei şi punctul de

scurtcircuit (impedanţa buclei de scurtcircuit prin care circulă curentul de defect I L).
K – factor de proporţionalitate care depinde de rapoartele de transformare ale
transformatoarelor de măsură.
Releul acţionează dacă impedanţa măsurată de releu Z r, dependentă de distanţa de la
locul de montare a transformatoarelor de măsură până la locul scurtcircuitului, devine mai
mică decât impedanţa de pornire a releului Z pr, adică
Intr-un plan complex – abscisa rezistentă R r şi

ordonata reactanţa Xr, caracteristica de acţionare a
releului de impedanţă este un cerc cu centrul în
origine şi de rază egală cu Z pr (fig. 13). Releul
acţionează în cazurile în care impedanţa măsurată
de releu Zr se găseşte în interiorul cercului, deci este
mai mică decât valoarea impedanţei de pornire.
Dacă vârful vectorului Zr se găseşte în afara cercului
nu mai este îndeplinită condiţia de funcţionare şi ca
urmare releul nu acţionează. Zona de acţionare a
releului se găseşte în interiorul cercului şi se
numeşte zona de lucru (zona haşurată), iar cea din
afara acesteia este zona de blocare.
Figura 13
 Influenţa rezistenţei arcului electric
Majoritatea scurtcircuitelor nu sunt metalice ci prin arc electric şi ca urmare rezistenţa

arcului, dependentă de lungimea lui şi de valoarea curentului de scurtcircuit, intervine în
valoarea impedanţei Zr măsurată de releul de distanţe.
Pentru a vedea ce influenţă are arcul electric asupra protecţiei de impedanţă, să
considerăm cazul unei linii aeriene care are instalată la capătul A protecţie de impedanţă.
In figura 14 se reprezintă vectorii impedanţei măsurate de releul de impedanţă la un
scurtcircuit cu arc la capătul B al liniei (ZtB), care este compusă din impedanţa la un
scurtcircuit metalic în punctul B (ZscB) şi rezistenţa arcului în acelaşi punct (RarcB).
Pe măsură ce defectul metalic se apropie de locul de instalare a protecţiei modulul

vectorului impedanţei se reduce până la Z scA = 0, unghiul faţă de axa R rămânând
constant.
Impedanţa totală măsurată de releu la un scurtcircuit cu arc în punctul A este :
,
Pentru defecte prin arc în puncte intermediare A şi B se obţin vectori Zt cu vârful pe
dreapta MN.
Aria patrulaterului ABMN definit de defectele care se produc pe linia considerată (metalice
sau prin arc) reprezintă zona protejată.
22
Figura 14
Funcţionarea corectă a protecţiei de impedanţă se apreciază suprapunând caracteristica

de acţionare a releului de impedanţă peste zona protejată (patrulaterul ABMN).
Dacă întreg patrulaterul se găseşte în interiorul caracteristicii de acţionare, atunci protecţia
lucrează la orice scurtcircuit metalic sau prin arc în orice punct al zonei protejate.
Este indicat ca aria zonei de acţionare să fie cât posibil mai apropiată de aria zonei de
protecţie (fig. 15).
Comparând aria patrulaterului ABMN cu cea a arcului de rază Zpr, se constată că este
utilizată numai o mică porţiune din suprafaţa zonei de acţionare; apare o porţiune
însemnată BB’ aflată în interiorul zonei de acţionare, dar corespunzând unor defecte din
exteriorul zonei protejate AB.
Ca urmare, în cazul în care pe elementele care urmează zonei protejate apar scurtcircuite
metalice cărora le corespund vectori Zr cu vârful pe porţiunea BB’, protecţia va acţiona,
existând astfel posibilitatea unor funcţionări neselective.
Pot exista situaţii, aşa cum este reprezentat în figura 16, când o parte din patrulaterul
ABMN iese în afara caracteristicii de acţionare. Asemenea situaţii nu sunt permise,
întrucât există anumite puncte în zona protejată în care, dacă apare un scurtcircuit,
protecţia nu va acţiona (deoarece vârful vectorului impedanţei măsurată de releu se află în
zona de blocaj).
Figura 15 Figura 16
Pentru înlăturarea acestor situaţii se pot lua mai multe măsuri şi anume:
23
- mărirea valorii Zpr a impedanţei de pornire a releului de impedanţă, ceea ce

înseamnă mărirea razei cercului caracteristicii de acţionare şi implicit lărgirea
zonei de acţionare a protecţiei;
- utilizarea de relee de impedanţă cu caracteristica de formă cât mai apropiată
de suprafaţa patrulaterului ABMN (de exemplu de formă eliptică). Cea mai
utilizată caracteristică eliptică este cea a cărei axă mare trece prin originea
planului R-jX (fig.17)
Figura 17
 Părţi componente ale protecţiei de impedanţă

Protecţia de impedanţă este compusă, în general, din următoarele elemente:
- elemente de pornire (relee de curent sau de impedanţă minimă), care
sesizează apariţia defectului;
- elemente de măsurare a impedanţe (relee de impedanţă), care măsoară
impedanţe până la locul de scurtcircuit;
- elemente de timp (relee de timp) care realizează temporizarea t a pe diferite
trepte de acţionare (protecţia comandă declanşarea întrerupătorului la care
este instalată cu o temporizare, în general în trepte pe zone cum se arată în
fig. 18, care este cu atât mai mare cu cât distanţa până la locul de defect
este mai mare);
- elementul direcţional (releu direcţional), care asigură selectivitatea protecţiei,
determinând zona în care s-a produs defectul.
Figura 18
2.4.6. Protecţia cu filtre (homopolară)
24
Majoritatea scurtcircuitelor (aproximativ 95%) sunt nesimetrice şi foarte puţine simetrice

(circa 5%).
In cazul scurtcircuitelor nesimetrice apar componente de secvenţă inversă, iar în cazul
punerilor la pământ apar componente de secvenţă homopolară ale curenţilor şi tensiunilor.
Obţinerea componentelor de secvenţă inversă sau homopolară se realizează cu ajutorul
filtrelor.
Intrucât cel mai mare procentaj al defectelor (85%) îl constituie scurtcircuite monofazate,
respectiv punerile la pământ, filtrele de componentă homopolară sunt folosite pe scară
largă, protecţiile corespunzătoare fiind numite protecţii homopolare:
- protecţii maximale de curent homopolar (fig. 19);
- protecţii homopolare direcţionale (fig.20);
- protecţii cu relee sensibile la curenţi homopolari de armonici superioare.
Figura 19
Figura 20
2.4.7. Protecţii cu canal de transmisie

25
Aceste protecţii sunt constituite din protecţii obişnuite de la capetele liniei, aflate la mare
distanţă, combinate cu unele dispozitive de emisie-recepţie şi a unor canale de
transmiterea a unor semnale între aceste protecţii, pentru asigurarea declanşării rapide şi
selective a întrerupătoarelor de la ambele capete ale liniei în cazul unui defect pe linia
respectivă.
Canalele pentru transmiterea semnalelor pot fi:
- conductoarele liniei protejate, prin care circulă curenţii de frecvenţă înaltă;
- canale radio;
- canalele reţelei de telecomunicaţii (fibre optice);
Protecţiile care utilizează astfel de canale de transmisie se numesc protecţii prin curenţi de
înaltă frecvenţă.
La liniile de foarte înaltă tensiune (220 – 750 kV) protecţia cu canal de transmisie este
protecţia de distanţă cu canal de transmisie.
Protecţia de la fiecare capăt este completată cu dispozitive auxiliare şi instalaţii de emisie
recepţie, care printr-un canal de transmisie, transmit şi/sau primesc comenzi pentru
realizarea uneia dintre funcţiile:
- prelungirea treptei rapide sau accelerarea treptei a II-a;
- declanşarea rapidă, cu control local al demarajului şi al direcţiei.
2.4.8. Protecţii comparative longitudinale

Aceste protecţii se folosesc, de regulă la liniile electrice de transport scurte şi sunt tot cu
canal de transmisie, dar principiul de funcţionare constă în faptul că se comandă
declanşarea întrerupătoarelor de la capetele liniei, pe baza comparării unor mărimi de la
cele două capete. Legătura între cele două capete ale liniei poate fi realizată fie prin cablu
pilot, fie prin intermediul curenţilor de înaltă frecvenţă.
Sunt două categorii de protecţii comparative longitudinale: protecţie comparativă de curent
şi protecţie comparativă de fază.
Protecţia comparativă de curent (protecţie diferenţială longitudinală) – compară sensul de
circulaţie de la cele două capete ale liniei pe baza principiului diferenţial. Curenţii
secundari ai transformatoarelor de curent de la cele două capete ale liniei sunt comparaţi
între ei, ca valoare şi fază (ca la orice protecţie diferenţială) determinând poziţia defectului
în interiorul sau exteriorul liniei protejate.
Intrarea în funcţiune a protecţiei este provocată de diferenţa curenţilor din secundarele
transformatoarelor de curent, motiv pentru care se numeşte protecţie diferenţială
longitudinală cu curenţi de circulaţie (fig. 21).
26
Figura 21
In schema din figura 21 transformatoarele de curent de la cele două capete ale liniei se
leagă între ele astfel încât tensiunile electromotoare să fie în opoziţie (săgeţi cu linie
continuă), la funcţionare normală sau în cazul defectelor exterioare); t.e.m. ale celor două
transformatoare de curent sunt egale şi ca urmare prin relee nu circulă curent.
La un defect pe linie, curenţii la capetele liniei au sensuri opuse şi ca urmare t.e.m. al
transformatoarelor de curent sunt de acelaşi sens (săgeţile întrerupte), astfel prin relee
diferenţiale trece curent şi protecţia acţionează.
Deci, intrarea în funcţiune a protecţiei este provocată de sensul t.e.m. din secundarele
transformatoarelor de curent, motiv pentru care se numeşte protecţie diferenţială
longitudinală cu echilibrarea tensiunilor.
In funcţionare normală, prin înfăşurările secundare ale transformatoarelor de curent nu
circulă nici un curent şi deci acestea funcţionează în gol, ceea ce nu este admisibil.
Din acest motiv în schemă se prevăd rezistenţele R pe care debitează transformatoarele
de curent; căderile de tensiune sunt aplicate releelor diferenţiale întocmai ca şi t.e.m. ale
transformatoarelor de curent (fig. 22).
R R
Figura 22
 Protecţia comparativă de fază

Această protecţie efectuează compararea fazelor curenţilor de la cele două capete ale
liniei.
27
Dispozitivul protecţiei realizează transmiterea unui semnal (printr-un canal de înaltă

frecvenţă) de la fiecare capăt la celălalt în momentul trecerii prin zero a curentului de la
capătul respectiv.
Dacă semnalul primit la un capăt nu coincide în timp cu trecerea prin zero a curentului de
la acel capăt, se comandă declanşarea întrerupătorului.
La funcţionare normală sau la un defect exterior, curenţii la cele două capete sunt în fază
(trec prin zero în acelaşi moment) şi nu se comandă declanşarea întrerupătorului. La un
scurtcircuit pe linie, aceşti curenţi de la capetele liniei nu mai sunt în fază (sensurile
curenţilor sunt contrare) şi ca urmare protecţia lucrează.
2.4.9. Protecţia cu relee de gaze

Se folosesc exclusiv la transformatoarele prevăzute cu cuvă cu ulei. Elementul de pornire
este releul de gaze. Funcţionarea protecţiei se bazează pe apariţia gazelor care se degajă
din ulei la apariţia unui scurtcircuit în interiorul cuvei transformatorului sau a comutatorului
de ploturi.
2.4.10. Protecţia termică

Protecţiile termice acţionează la creşterea temperaturii care însoţeşte scurtcircuitele sau
suprasarcinile.
Ele se folosesc de obicei la protecţia motoarelor electrice de joasă tensiune şi se
realizează cu relee termice.
2.5. Domeniile de utilizare a protecţiilor prin relee

Rolul protecţiilor prin relee este de izolare a elementelor avariate de restul instalaţiilor
electrice din cadrul sistemului, prin declanşarea întrerupătoarelor care le delimitează. In
acest sens elementele sistemului electroenergetic, funcţie de rolul pe care îl au în cadrul
sistemului şi de defectele posibile care le pot afecta funcţionarea, sunt echipate cu protecţii
adecvate.
2.5.1. Protecţia transformatoarelor (autotransformatoarelor) electrice
Transformatoarele se prevăd cu protecţii atât împotriva defectelor cât şi a regimurilor
anormale de funcţionare.
Defecte ale transformatoarelor sunt considerate defectele care apar în interiorul (cuva)
transformatorului sau pe conductoarele de legătură dintre bornele acestuia şi
întrerupătoarele celulelor de transformator prin care se conectează cu exteriorul. Impotriva
defectelor interne, transformatoarele se prevăd cu următoarele protecţii:
a) Protecţia de gaze cu releu Bucholz
Acţionează la scăderea nivelului uleiului şi degajări de gaze produse de defecte în
interiorul cuvei transformatorului.
Comanda:
- semnalizarea în cazul unor degajări slabe de gaze şi al scăderii nivelului
uleiului;
- declanşarea tuturor întrerupătoarelor proprii transformatorului, în cazul
degajării intense de gaze şi totodată comandă pornirea instalaţiei de stins
incendiu, dacă transformatorul este prevăzut cu astfel de instalaţie.
28
Transformatoarele echipate cu comutatoare a ploturilor sub sarcină, au prevăzute relee de

gaze care acţionează la degajări intense de gaze în cuva comutatorului. Comandă
declanşarea tuturor întrerupătoarelor şi pornirea instalaţiei de stins incendiu dacă
transformatorul este prevăzut cu astfel de instalaţie.
b) Protecţia diferenţială longitudinală
Acţionează la scurtcircuite interioare, la borne şi pe racorduri.
Comandă declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului şi pornirea instalaţiei de
stins incendii la transformatoarele prevăzute cu astfel de instalaţii.
Impotriva regimurilor anormale:
c) Protecţia maximală de curent temporizată
Acţionează la scurtcircuite polifazate exterioare şi rezervează protecţiile împotriva
defectelor interne.
Pentru asigurarea sensibilităţii, protecţia se completează cu blocaj de minimă tensiune sau
cu o protecţie maximală de curent de secvenţă inversă.
Comandă declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului, dacă defectul nu a fost
eliminat de protecţiile proprii ale elementelor pe care s-a produs defectul.
d) Protecţia de distanţă
Acţionează la scurtcircuite interioare, la borne şi pe racorduri şi la scurtcircuite exterioare.
Se prevede la transformatoarele cu surse pe ambele părţi cu tensiunea superioară de
220 kV sau mai mare.
Protecţia este direcţionată spre transformator, una dintre treptele cu temporizare scurtă
este direcţionată spre barele de pe partea unde este instalată protecţia respectivă.
Comandă declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului.
e) Protecţia maximală de curent homopolar, protecţia de curent homopolar
direcţională, protecţie maximală de tensiune homopolară
Acţionează la scurtcircuite monofazate pe elementele apropiate de transformator din
reţeaua cu neutrul legat la pământ, direct sau prin rezistor.
Pe fiecare înfăşurare conectată la reţeaua cu neutrul legat la pământ se prevede o
protecţie maximală de curent de secvenţă homopolară cu control direcţional.
La transformatoarele care pot funcţiona şi cu neutrul legat nelegat la pământ se prevede
suplimentar şi o protecţie de tensiune homopolară.
Comandă declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului.
f) Protecţia de suprasarcină
Acţionează la apariţia suprasarcinilor pe transformator.
La transformatoarele cu două înfăşurări protecţia se prevede, de regulă, pe partea
înfăşurării care nu este prevăzută cu reglaj de tensiune (ploturi).
La transformatoarele cu trei înfăşurări de puteri egale, alimentate dintr-o singură parte,
protecţie se prevede numai pe partea alimentării.
Dacă puterile celor trei înfăşurări nu sunt egale sau dacă transformatorul poate fi alimentat
din două sau trei părţi, se prevede pe fiecare înfăşurare care poate fi supraîncărcată.
Comandă cu temporizare semnalizarea preventivă.
29
g) Alte protecţii tehnologice specifice prevăzute de constructorul transformatorului

Protecţia de supratemperatură, de scădere a nivelului de ulei în conservator, de oprire a
circulaţiei uleiului etc. care comandă semnalizarea preventivă.
Se precizează că în cazul transformatoarelor echipate cu acţionare separată pe pol (fază)
se prevede protecţie împotriva rămânerii în regim incomplet de faze care comandă
declanşarea tuturor întrerupătoarelor transformatorului.
2.5.2. Protecţia liniilor electrice

Tipul şi schema protecţiei adoptate depind de o serie de factori, printre care se pot
enumera: tratarea neutrului reţelei, configuraţia reţelei, construcţia liniei, condiţii de
stabilitate a sistemului electroenergetic etc.
Configuraţia reţelei din care face parte linia electrică, reprezintă unul din factorii esenţiali în
alegerea protecţiei liniei.
Astfel, pentru reţele radiale (alimentate de la un capăt) se pot adopta protecţii foarte
simple, în timp ce în reţelele buclate (în care liniile sunt alimentate de la ambele capete) şi
cele complexe (reţele în care se găsesc noduri cu posibilităţi de alimentare din cel puţin
trei direcţii), selectivitatea poate fi asigurată numai prin adoptarea unor măsuri speciale.
Funcţie de modul de tratarea a neutrului şi ţinând cont de configuraţia reţelei din care face
parte, liniile electrice sunt echipate cu diferite tipuri de protecţii.
In cele ce urmează se tratează numai problema reţelelor cu neutrul legat direct la pământ.
Acestea sunt reţele de înaltă tensiune (Un  110 kV) radiale, buclate sau complexe, în
care se pot produce toate tipurile de scurtcircuite (simetrice şi nesimetrice). Liniile electrice
sunt prevăzute cu protecţii de bază şi de rezervă împotriva scurtcircuitelor (monofazate şi
polifazate), iar liniile electrice de foarte înaltă tensiune (Un  400 kV) sunt prevăzute în
unele cazuri şi cu protecţii împotriva creşterii periculoase a tensiunii.
Liniile cu o lungime de cel puţin 20 Km se prevăd, de regulă, la unul din capete cu
dispozitive de localizare automată a defectelor pe linie (locatoare de defect), dacă această
funcţie nu este prevăzută într-o protecţie de distanţă sau înregistrator de avarie.
Funcţie de configuraţia reţelei şi nivelul de tensiune, liniile pot fi echipate cu următoarele
tipuri de protecţii:
A. Linii de 110 kV
A1 Linii radiale
a) Protecţia de bază
Protecţia maximală de curent temporizată
Este prevăzută la capătul dinspre alimentarea liniei şi are întotdeauna o treaptă
rapidă (secţionare de curent) sau cu temporizare scurtă şi cu o treaptă cu
temporizare.
Protecţia de distanţă se utilizează în locul protecţiei maximale de curent dacă
aceasta nu poate îndeplini condiţiile de rapiditate sau de sensibilitate şi
selectivitate. Protecţia are trei sau mai multe trepte de impedanţă şi timp, prima
treaptă fiind de regulă rapidă.
b) Protecţii de rezervă
30
Protecţia maximală de curent temporizată de tip constructiv diferit faţă de

protecţia similară de bază.
A2 Linii cu alimentare bilaterală (de la ambele capete)

a) Protecţii de bază
Protecţia de distanţă. Se instalează la fiecare capăt de alimentare având trei
sau mai multe trepte de impedanţă şi de timp direcţionată spre linie, cu prima
treaptă rapidă.
Protecţie de distanţă cu canal de transmisie
Se instalează pe linii la care din considerente de stabilitate tranzitorie a
sistemului, scurtcircuitele trebuie eliminate rapid, oriunde ar fi situate pe linia
protejată.
Protecţia este completată cu canal de transmisie pentru a realiza una din
funcţiile:
- prelungirea treptei rapide sau accelerarea treptei a doua;
- declanşarea rapidă, cu control local al demarajului şi al direcţiei (protecţie cu
treaptă scurtă – zona redusă şi permisie).
b) Protecţie de rezervă
Protecţie maximală de curent direcţională cu temporizare, dacă protecţia de
bază este protecţie de distanţă.
Protecţie comparativă direcţională, dacă protecţia de bază este protecţie de
distanţă cu canal de transmisie.
Protecţia va fi realizată astfel:
- la fiecare capăt al liniei se prevede câte o protecţie maximală de curent cu o
treaptă rapidă (secţionare de curent) şi o treaptă temporizată completată cu
control direcţional (de la bare spre linie);
- fiecare protecţie va emite spre capătul opus al liniei un semnal (fără
temporizare), cu controlul direcţional (spre linie) şi al demarajului treptei de
curent temporizată;
- la capătul opus, semnalul recepţionat va comanda declanşarea rapidă a
întrerupătorului, cu controlul direcţiei şi demarajul protecţiei de curent locale.
A3 Linii din reţele complexe
a) Protecţii de bază
Protecţii de distanţă cu canal de transmisie
Pentru coordonarea protecţiilor, se prevăd legături de transmisie între toate
capetele liniei de la care este posibilă alimentarea defectelor.
b) Protecţia de rezervă
Protecţia comparativă direcţională
Protecţia se realizează la fel ca la pct. 2b
B. Linii de 220, 400 şi 750 kV
31
B1 Linii radiale
a) Protecţie de bază
Protecţia de distanţă cu trei sau mai multe trepte de impedanţă şi de timp, prima
treaptă fiind rapidă,
b) Protecţia de rezervă
Protecţia maximală de curent de secvenţă homopolară cu blocaj direcţional cu
una sau două trepte.
B2 Linii de interconexiune
Protecţia de distanţă cu canal de transmisie
La fiecare capăt de alimentare, de regulă, se prevăd câte două protecţii de distanţă
independente, de tipuri constructive diferite, completate cu câte un canal de transmisie
spre capătul opus, pe căi separate.
Fiecare protecţie de distanţă va emite simultan cu comanda de declanşare a
întrerupătorului de la capătul local, un semnal prin canalul său de transmisie.
Semnalul recepţionat la capătul opus va fi utilizat de către protecţia de distanţă
corespondentă, pentru a realiza una din următoarele funcţii:
- prelungirea treptei rapide sau accelerarea treptei a doua;
- declanşarea rapidă, cu control local al demarajului şi al direcţiei.
In ambele cazuri declanşarea rapidă va fi selectivă (pe faze) în cazul utilizării RAR
monofazat.
Protecţia maximală de curent homopolar, direcţională. Protecţia se realizează în două
trepte.
Protecţia comparativă de fază (protecţia diferenţială longitudinală).
Se prevede la liniile de 220 – 750 kV la care defectele trebuie eliminate rapid, oriunde ar fi
situate pe linia protejată (din considerente de stabilitate tranzitorie sau la linii cu derivaţii şi
posibilitatea de alimentare la mai mult decât două capete).
Această protecţie înlocuieşte una dintre protecţiile de distanţă
Protecţia maximală de tensiune
Se prevede pe liniile aeriene de foarte înaltă tensiune pe care pot să apară supratensiuni,
sau după deconectare pot să apară creşteri de tensiune periculoase pentru echipamentele
staţiei.
Protecţia va comanda în primul rând anclanşarea reactoarelor, iar dacă aceasta nu duce
la scăderea tensiunii sub valorile periculoase, protecţia trebuie să comande declanşarea
de la ambele capete a liniei care provoacă supratensiunea, precum şi blocarea RAR.
2.5.3. Protecţia cuplelor

Celulele de cuplă sunt prevăzute cu protecţii diferite funcţie de tipul acestora şi de nivelul
tensiunii instalaţiei de conexiuni din care face parte.
Protecţia cuplelor transversale
32
a) Cuplele transversale din staţiile de medie tensiune sunt echipate de regulă cu o

protecţie maximală temporizată, cu o singură treaptă.
In reţelele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă se prevede şi o protecţie maximală
de curent homopolar, temporizată.
b) Cuplele transversale din staţiile 110 – 400 kV care au bară de transfer se echipează
cu o protecţie de distanţă cu posibilitatea anulării elementului direcţional şi cu o
protecţie maximală de curent homopolar direcţionată.
c) Cuplele transversale din staţiile de 110 – 400 kV care nu au bare de transfer sunt
echipate cu protecţii care să permită înlocuirea protecţiilor altor elemente racordate la
bare, în situaţia când se înlocuieşte întrerupătorul acestor elemente prin întrerupătorul
cuplei transversale.
Protecţia cuplelor longitudinale se realizează ca la cuplele transversale punctele a şi b.
Cuplele de transfer
Protecţia cuplelor de transfer se realizează în funcţie de modul de amplasare a
transformatoarelor de curent din celulele racordate la bare după cum urmează:
- în staţiile la care transformatoarele de curent sunt amplasate în interiorul
celulelor, cupla de transfer este echipată ca oricare din celulele de linie,
putând prelua pe protecţie proprie oricare din aceste celule;
- în staţiile la care transformatoarele de curent sunt amplasate în exteriorul
celulelor, cuplele de transfer au numai o protecţie maximală de curent,
folosită la încercarea barelor.
Protecţia diverselor elemente care funcţionează pe cupla de transfer este asigurată de
protecţia proprie a elementelor respective, declanşarea fiind comutată, de regulă automat,
de la întrerupătorul propriu la întrerupătorul cuplei de transfer.
2.5.4. Protecţia barelor colectoare

Protecţia barelor colectoare poate fi asigurată prin:
- protecţiile elementelor racordate la bare;
- protecţiile specifice ale barelor colectoare.
Barele colectoare vor fi prevăzute cu protecţii proprii în următoarele cazuri:
- pentru barele instalaţiilor de conexiuni de 220 – 750 kV;
- pentru barele instalaţiilor de conexiuni de 110 kV din staţii ale centralelor
electrice şi staţii din apropierea acestora, dacă declanşarea defectelor pe
bare de către protecţiile elementelor conectate la bare nu satisfac condiţii de
stabilitate a sistemului sau de solicitare ale generatoarelor apropiate.
De regulă, protecţia barelor va comanda declanşarea tuturor întrerupătoarelor elementelor
conectate la bara respectivă (în cazul transformatoarelor, se va comanda şi declanşarea
întrerupătoarelor de pe celelalte înfăşurări), blocarea RAR a liniilor racordate la bara
respectivă şi pornirea schemelor DRRI asociate întrerupătoarelor comandate.
Pentru sistemele de bare cu tensiuni de 110 kV şi mai mare se prevăd protecţii diferenţiale
cu frânare (de preferat statice sau numerice).
Acestea vor acţiona fără temporizare, declanşarea întrerupătoarelor tuturor celulelor
conectate la bara afectată de defect.
33
Barele staţiei de racord la sistem a grupurilor din CNE şi cele ale staţiilor de 750 kV se vor
prevedea, de regulă cu două protecţii rapide şi selective (redundante) de preferinţă de
tipuri constructive diferite.
Schema de principiu a protecţiei diferenţiale a barelor este prezentată în fig. 23.
Circuitul diferenţial este astfel realizat încât, în cazul unui scurtcircuit exterior zonei
protejate (adică pe unul din racorduri), curentul prin releul diferenţial este teoretic zero
(fig. 23a) şi protecţia diferenţială de bare nu acţionează.
In cazul unui scurtcircuit în interiorul zonei protejate (pe bare), curentul prin releul
diferenţial (fig. 23b) este egal cu suma curenţilor secundari ai liniilor cu aport la scurtcircuit.
Figura 23 a, b
Protecţia va acţiona în acest caz comandând declanşarea tuturor întrerupătoarelor

racordate la bare prin care se alimentează defectul.
In practică, datorită neidentităţii transformatoarelor de curent, poate apare în circuitul
diferenţial, în regim normal de funcţionare, un curent de dezechilibru cu valori apropiate de
cele de declanşare.
Pentru a elimina acest neajuns, se pot folosi transformatoare de egalizare,
transformatoare cu saturaţie rapidă sau relee diferenţiale cu acţiune de frânare.
In figura 24 este prezentată schema de principiu a protecţiei diferenţiale cu acţiune de
frânare.
Figura 24
34
Releul diferenţial propriu-zis este releul R de curent continuu T S1, TS2, TS3 sunt
transformatoare sumatoare care transformă sistemul trifazat de curenţi al celulelor
racordate la bare într-un curent monofazat.
Tf1, Tf2, Tf3 sunt transformatoare de frânare I S1, IS2, IS3 la valori aplicabile punţilor redresoare
de frânare Pf şi de lucru PL.
Curentul de lucru IL este dat de valoarea redresată a sumei vectoriale a curenţilor I S, IS2,
IS3.
Curentul de frânare If este dat de suma modulelor aceloraşi curenţi redresaţi.
Releul diferenţial R acţionează numai la defecte în zonă (pe barele colectoare), situaţie în
care este îndeplinită condiţia IL > If.
Pentru a se evita declanşări întreruptive la apariţia unui defect în circuitul diferenţial,
impulsul de declanşare dat de protecţia diferenţială ajunge la întrerupătorul celulei, numai
după ce a verificat că protecţia acestuia a demarat, dovada că există un defect pe bare
sau pe circuitul primar respectiv.
Defectele în circuitele de curent ale protecţiei diferenţiale sunt semnalizate prin acţionarea
unui releu de curent (RC) în serie cu transformatorul T L – valoarea curentului de acţionare
a releului RC este fixată între valoarea curentului de dezechilibru maxim şi a curentului de
pornire al releului diferenţial.
La acţionarea releului RC se întrerupe cu o mică pauză (câteva secunde), circuitul de
declanşare al protecţiei diferenţiale şi comandă, concomitent, semnalizarea de avertizare
a defecţiunii apărute.
Schema prezentată poate fi utilizată şi pentru un sistem dublu de bare. In acest caz, pe
fiecare sistem se instalează câte o protecţie diferenţială împreună cu circuitele aferente
prezentate. Selecţia barei pe care este conectat fiecare racord este realizată prin relee
intermediare (câte unul pentru fiecare sistem de bare), care sunt acţionate prin intermediul
contactelor auxiliare ale separatoarelor de bare respective. La trecerea unui racord de pe
o bară pe cealaltă, circuitele de curent ale celulei respective sunt conectate la protecţia de
bare a sistemului corespunzător, realizându-se prin aceasta concordanţa dintre schema
primară şi schema secundară.
Important !
Realizarea şi funcţionarea protecţiilor prevăzute pe transformatoare
(autotransformatoare), linii electrice, bare colectoare, sunt tratate în
lucrările:
- AMte4-3 – Protecţia transformatoarelor şi autotransformatoarelor;
- AMte4-4 – Protecţia liniilor electrice de înaltă tensiune;
- AMte4-6 – Protecţia barelor colectoare.
Lucrările AMte4-3 şi AMte4-4 au fost puse la dispoziţia personalului

operativ de exploatare şi şefilor de staţii la instruirile din Sem. I – II 2004.
35

Ete44-17 Circuite Secundare-Principii Generale de Realizare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ete44-17 Circuite Secundare-Principii Generale de Realizare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CIRCUITE SECUNDARE – Principii generale de realizare Ete44-17

1. PRINCIPII GENERALE DE REALIZARE

1.1. Rolul circuitelor secundare

Funcţionarea corectă a echipamentelor şi a instalaţiilor de producere, transport şi

1.2. Funcţiile circuitelor secundare

Circuitele secundare se constituie în următoarele grupe de funcţiuni :

1.3. Tehnica realizării circuitelor secundare

In funcţie de valorile curenţilor şi a tensiunilor utilizate, sistemele circuitelor secundare pot

• Tehnica curenţilor tari utilizează curenţi de ordinul amperilor şi tensiuni în general,

1.4. Categorii de circuite secundare

Funcţiile circuitelor secundare prevăzute la punctul 2 sunt realizate de către diferite

1.5. Centralizarea circuitelor secundare

 Centralizarea circuitelor de comandă

 Centralizarea circuitelor de protecţie şi automatizare

In cazul instalaţiilor de conexiune interioară, aparatajul de protecţie şi automatizare este

 Centralizarea circuitelor de semnalizare de poziţie

 Centralizarea circuitelor de semnalizare de avarie

 Centralizarea circuitelor de semnalizare preventivă

 Centralizarea circuitelor de măsură

2. CIRCUITE SECUNDARE DE PROTECŢIE

2.1. Părţi componente

2.2. Condiţiile impuse protecţiilor prin relee

Selectivitatea – protecţia trebuie să deconecteze numai echipamentul avariat prin

Metodele de asigurare a selectivităţii sunt:

Fiabilitatea – proprietatea protecţiei de a sesiza apariţia defectului pentru care a fost

Se pot adopta măsuri de creştere a fiabilităţii protecţiilor prin: testarea (autotestarea)

2.3. Tipuri de protecţii în funcţie de rolul lor în sistem

Schema de protecţie se completează şi cu un dispozitiv de rezervare la refuz de

- scurtcircuit  protecţia de bază comandă declanşarea dar întrerupătorul

2.4. Principalele tipuri de protecţii prin relee

2.4.1. Protecţia de curent

Elementul de pornire este realizat cu caracteristică independentă (fig. 1). Caracteristica

c) Protecţia maximală de curent temporizată cu blocaj de tensiune minimă

d) Protecţia prin secţionare de curent

Protecţia maximală de curent cu caracteristică dependentă

2.4.2. Protecţia de tensiune

Protecţiile minimale de tensiune acţionează la scăderea tensiunii, care are loc la

Pentru ca protecţia să nu acţioneze în regim normal este necesar ca U pp să fie mai

Protecţiile maximale de tensiune se folosesc mai rar. Elementul de pornire al protecţiei îl

Pentru ca protecţia să nu acţioneze în regim normal, este necesară satisfacerea relaţiilor:

2.4.3. Protecţie direcţională

2.4.4. Protecţia diferenţială

Această protecţie acţionează în cazul în care suma algebrică a curenţilor de la capetele

ZL – impedanţa pe fază a liniei între locul de instalare al protecţiei şi punctul de

Intr-un plan complex – abscisa rezistentă R r şi

Majoritatea scurtcircuitelor nu sunt metalice ci prin arc electric şi ca urmare rezistenţa

Pe măsură ce defectul metalic se apropie de locul de instalare a protecţiei modulul

Funcţionarea corectă a protecţiei de impedanţă se apreciază suprapunând caracteristica

- mărirea valorii Zpr a impedanţei de pornire a releului de impedanţă, ceea ce

 Părţi componente ale protecţiei de impedanţă

Majoritatea scurtcircuitelor (aproximativ 95%) sunt nesimetrice şi foarte puţine simetrice

2.4.7. Protecţii cu canal de transmisie

2.4.8. Protecţii comparative longitudinale

 Protecţia comparativă de fază

Dispozitivul protecţiei realizează transmiterea unui semnal (printr-un canal de înaltă

2.4.9. Protecţia cu relee de gaze

2.4.10. Protecţia termică

2.5. Domeniile de utilizare a protecţiilor prin relee

Transformatoarele echipate cu comutatoare a ploturilor sub sarcină, au prevăzute relee de

g) Alte protecţii tehnologice specifice prevăzute de constructorul transformatorului

2.5.2. Protecţia liniilor electrice

Protecţia maximală de curent temporizată de tip constructiv diferit faţă de

A2 Linii cu alimentare bilaterală (de la ambele capete)