Exploatarea Instal..

IOAN RODEAN
EXPLOATAREA INSTALATIILOR SI
ECHIPAMENTELOR ELECTRICE DIN
CENTRALE SI STATII ELECTRICE
SI DIN STATIILE DE POMPARE
2019
CUPRINS
Definiti si prescurtari ale unor termEni utilizati in domeniul energetic 1

Cunoasterea schemelor electrice: simbolizare, caracteristici echipamente 2
Initiere in cunoasterea minima a schemelor PRAM: simbolizare, rol, functionare.
Cunoasterea elementelor de monitorizare, automatizare si de protectie; rol, parti
componente, semnalizari, interpretare rezultat 11
Protectiile generatoarelor 18
Protectiile transformatoarelor de putere 44
Protectii ale retelelor electrice transport/distributie 62
Instalatii de automatizare intalnite in SEN 81
Cunoasterea instalatiilor si echipamentelor: rol, parti componente si functionare 85
Intrerupatoare, dispozitive de actionare etc. 86
Separatoare si mecanisme de actionare, celule compacte si celule combinate 112
Transformatoare de masura 118
Descarcatoare 119
Transformatoare de putere 120
Defectiuni posibile in generatoare 129
Servicii interne de curent alternativ si servicii interne de curent continuu 138
Defectiuni si regimuri anormale manifestate in SEN 139
SCADA, definitii, parti componente, arhitectura 146
Documente operative din camera de comanda 160
Metode si tehnologii moderne aplicabile in procesul de exploatare si mentenanta 162
DEFINIŢII ŞI PRESCURTĂRI ALE UNOR TERMENI UZUALI
ÎN DOMENIUL ENERGETIC
Personalul operativ de exploatare are ca sarcini de serviciu:

- supravegherea funcţionării în condiţii normale a hidroagregatelor, a instalaţiilor auxiliare
din centrale, a instalaţiilor electrice din staţiile electrice, posturile de transformare etc.;
- executarea operaţiunilor de reglaj aL parametrilor electrici pe hidroagregat;
- executarea manevrelor de punere – scoatere de sub tensiune a echipamentelor electrice
din amenajare;
- în acest sens trebuie să cunoască definiţiile şi prescurtările unor termeni uzuali în
exploatarea instalaţiilor din sistemul energetic.
Prescurtări Organizatorice
a. pe linie de coordonare Operativă
- dispeceratul energetic naţional DET
- dispeceratul energetic teritorial DEH – dispeceratul hidroenergetic.
b. pe linie de coordonare Administrativă

- SCH – Hidroelectrica
- SH - Sucursala Hidroelectrica
- HS – Hidroserv
- CHE – Centrala Hidroelectrica
Prescurtări Tehnice uzuale

ca/cc – curent alternativ/curent continuu.
AAR – anclanşarea automată a rezervei.
ASS – automatica de sectionare la suprasarcina
RAR – reanclanşarea automată rapidă.
CEE – Centrala electrică eoliana
CET – Centrală electrică de termoficare
CHE – Centrală hidroelectrică
CTE – Centrală termoelectrică
CNE – Centrală nuclearoelectrică
DASF – Deconectare Automată a Sarcinii la Frecvenţă (scăzută)
DASU – Deconectare Automată a Sarcinii la Tensiune (scăzută)
DRRI – declanşarea de rezervă la refuz de acţionare a întrerupătorului.
LEA/LES – linie electrică aeriană/subterană
OS – Operator de Sistem
OT – Operator de Transport
OTS – Operator de Transport şi Sistem
PCO – Personal de comandă operativă
1
PO – Personal operativ
RAT/RAV – Regulator automat de Tensiune /Viteză.
RCD – Regulament pentru conducerea prin dispecer în SEN( Cod RET partea III-a)
RABD – Reanclansare automata în bucla deschisa
SNF – schema normală de funcţionare.
SEN – Sistemul Electroenergetic Naţional
TFO – Transmisiuni prin fibră optică
TIF – Transmisiuni prin înaltă frecvenţă
Tsp/Tsi – Transformator servicii proprii/interne.
AD – aparat director.
BEM – bloc excitaţie manuală.
HG/HA – Hidrogenerator/Hidroagregat.
LD – limitare deschidere aparat director.
GUP – grup de ulei sub presiune.
TH – Transformator ridicător de tensiune a hidrogeneratorului.
TP – reglaj turaţie – putere.
UNITROL – sistem automat de reglare a excitaţiei.
VF/VSF – vana fluture/sferică.
VIR – vana închidere rapidă (vana plană).
VB – vana bay–pass (vana de ocolire)
Cunoasterea schemelor electrice: simbolizare, caracteristici echipamente
O statie electrica reprezinta un nod in cadrul unei retele, nod la care sunt racordate mai
multe elemente de retea: generatoare, linii electrice, transformatoare, etc. Ansamblul de
aparate electrice si legaturi conductoare prin care un element de retea este racordat la o statie
electrica este numit frecvent circuit electric: circuit de linie, circuit de transformator, etc.
Prin schema se intelege un desen care arata modul in care diferite parti ale unei retele,
instalatii, ale unui aparat sau ale unui ansamblu de aparate sunt functional conectate intre
ele.
Clasificarea schemelor electrice se poate face dupa mai multe criterii, cum ar fi:
a) numarul de conductoare reprezentat pe desen:
- scheme monofilare: indiferent de numarul de conductoare ale circuitului se reprezinta
numai unul, celelalte fiind echipate identic;
- scheme multifilare: daca echiparea fazelor este diferita, se reprezinta toate conductoarele
circuitului;
b) scopul urmarit prin reprezentare:
- scheme explicative (principiale sau detaliate);
- scheme de conexiuni, destinate realizarii fizice si verificarii conexiunilor;
- scheme sinoptice, reprezentand starea reala a aparatelor de comutatie la un moment dat;
- planuri de amplasare, care ofera indicatii precise despre amplasarea partilor unei instalatii.
2
Din punct de vedere al functiei indeplinite, circuitele electrice pot fi:
- circuite primare: sunt circuite prin care se realizeaza tranzitul de energie de la surse catre
consumatori (de exemplu circuite de generator, transformator, linie electrica, cupla etc.);
- circuite secundare: sunt circuite care contribuie in diferite feluri la buna functionare a
circuitelor primare (circuite de masurare, protectie, comanda, control, semnalizare etc.),
legatura intre circuitele primare si cele secundare se realizeaza prin intermediul
transformatoarelor (senzorilor) de masura, de curent si de tensiune.
Montajul aparatajului electric in celula se poate face:
- fix prezinta avantajul unei realizari simple, fara aparate sau blocaje speciale, dar conduce
la dimensiuni mai mari ale celulelor
- debrosabil realizeaza, in primul rand, o importanta reducere a volumului celulelor,
deoarece este eliminat spatiul din interiorul acestora destinat montajului sau reviziilor, se
reduce, de asemenea, timpul de inlocuire a unor aparate defecte si cel necesar reviziilor, prin
folosirea unui carucior/caseta de rezerva, permite realizarea unei constructii fara separatoare,
ceea ce conduce la reducerea greselilor de manevrare cu separatorul (in general, insotite de
arc electric liber) si contribuie sensibil la compactarea celulei, este favorizata, de asemenea,
utilizarea elementelor prefabricate, insa au dezavantajul unor blocaje speciale pentru
interzicerea deplasarii caruciorului si sunt necesare masuri speciale de protectie impotriva
atingerii elementelor ramase sub tensiune dupa scoaterea caruciorului
Echipamentele unui circuit racordat / celula de linie, generator, transformator, bobina de
compensare, sunt:
- separatoare
- intreruptoare
- transformatoare de masura
- echipamente de protectie si automatizari
Schemele electrice de conexiuni sunt de mai multe tipuri astfel:
- scheme cu un sistem de bare colectoare simple, duble, triple si un intreruptor pe circuit,
respectiv scheme cu un sistem de bare colectoare sectionate
3
Schema cu 3 BC
- scheme cu un sistem de bare colectoare duble si doua intreruptoare pe circuit
- scheme cu un sistem de care colectoare si bare de ocolire

4
- scheme cu un sistem de bare colectoare duble si n+1 intreruptoare pentru n circuite
- scheme poligonale
5
zigzag
- scheme tip H
H inferior si superior
• Sisteme simple de bare avantaje – dezavantaje privind stabilitatea SEN
Sunt sisteme cu o singura bara colectoare, uneori sectionata, la care sunt racordate circuitele
de linie, generator, transformator.
Principalele avantaje ale schemelor cu 1BC sunt configuratia lor mai simpla si numarul de
aparate mai redus in raport cu alte tipuri de scheme electrice de conexiuni. Ca urmare, la
aceste scheme sunt necesare eforturi mai mici de investitie si totodata (prin reducerea
numarului surselor potentiale de defecte/greseli de manevrare), numarul intreruperilor in
6
alimentare este potential mai mic. Deoarece contin echipament putin, astfel de scheme
necesita suprafete de teren mai mici pentru dispunere, fiind indicate si in cazul statiilor
amplasate in constructii (de interior).
Principalul dezavantaj al schemelor cu 1BC consta in faptul ca defectele (sau reviziile) la
sistemul de bare/separatoarele de bare sau refuzul de actionare al unui intreruptor conduce la
scoaterea intregii statii din functiune. In cazul unor intreruperi in zona barelor colectoare,
daunele ca urmare a nelivrarii energiei electrice vor fi cu atat mai mici, cu cat vor fi
conectate mai putine circuite la sistemul de bare colectoare.
In cazul reviziilor/reparatiilor la o celula, intreruperea in alimentare va afecta numai
circuitul aferent celulei respective. Daunele ca urmare a nelivrarii energiei electrice pot fi
reduse daca circuitul respectiv este rezervat (pana la zero, in cazul unei rezerve de 100%).
Scheme cu 1 BC si un intreruptor pe circuit sunt folosite pentru toate treptele de tensiune din
retelele de distributie, atunci cand aparatajul electric este fiabil, presupune mentenanta
redusa si/sau consumatorii admit intreruperi in alimentare ori pot fi preluati de alta sursa de
rezerva.
Cresterea sigurantei in functionare a schemelor cu un sistem de bare colectoare si un
intreruptor pe circuit se poate face prin sectionare longitudinala a sistemului de bare. Prin
sectionare se reduce numarul de circuite intrerupte ca urmare a unor defecte/revizii in zona
barelor si a separatoarelor de bare si scade valoarea curentului de scurtcircuit pe bara.
cupla longitudinala cu 1 separator
cupla longitudinala cu 2 separatoare
cupla longitudinala cu intreruptoare
7
Sectionarea sistemelor de bare
• Sisteme poligonale de bare colectoare - dezavantaje privind stabilitatea SEN
La schemele cu mai mult de 1 intreruptor pe circuit, din punct de vedere al investitiei revin
(N+1)/N intreruptoare pe circuit.
In regim normal de lucru, o astfel de schema, functioneza cu toate aparatele de comutatie
inchise si ambele sisteme de bare colectoare in functiune. Astfel de scheme prezinta
flexibilitate foarte mare in timpul exploatarii si disponibilitate marita, deoarece:
- in regim normal de functionare, ambele sisteme de bare colectoare sunt mentinute sub
tensiune; toate comutatiile se fac prin intreruptoare, ceea ce reduce riscul unor avarii grave
(insotite de arc electric liber);
- fiecare bara colectoare poate fi izolata in scopul executarii lucrarilor de intretinere, fara
intreruperea vreunui circuit; un incident pe un sistem de bare nu afecteaza nici un circuit,
deci nu conduce la intreruperi in alimentare;
- lucrarile de revizie/reparatii la intreruptoare se pot efectua fara intreruperea functionarii
circuitului respectiv, deci fara daune de nelivrare.
Datorita avantajelor mai sus mentionate, este redus considerabil timpul de intrerupere in
alimentare si puterea nelivrata, nemaifiind necesare circuite suplimentare de cupla
transversala si de ocolire.
Principalul dezavantaj al unor astfel de scheme consta in cresterea investitiilor pentru
echiparea statiilor, atat din cauza numarului sporit de intreruptoare pe circuit, cat si ca
urmare a costurilor mai ridicate pentru asigurarea protectiilor.
Datorita conturului inchis, desi unui circuit ii revine cate un singur intreruptor, schema
poligonala prezinta avantajele conectarii fiecarei plecari la retea prin cate doua intreruptoare.
Daca ne referim la schemele anterioare, se poate spune ca in cazul schemelor poligonale
toate intreruptoarele sunt folosite in comun de toate circuitele. Aceasta conduce la o mai
mare flexibilitate, mai ales in ceea ce priveste intretinerea intreruptoarelor, cu costuri mai
reduse, toate comutatiile se fac prin intreruptoare, ceea ce reduce riscul unor avarii grave
(insotite de arc electric liber), deconectarea/declansarea oricarui intreruptor se face fara
intreruperea sarcinii pe circuit, deci nu este necesara prevederea unui sistem de ocolire,
legaturile transversale intre noduri sunt asigurate prin laturile poligonului (echipate cu
intreruptoare), deci un circuit de cupla transversala este inutil.
Printre dezavantajele schemelor poligonale se pot mentiona:
- amperaj mai mare pentru intreruptoare, deoarece atunci cand inelul poligonal este deschis
unele intreruptoare trebuie sa asigure sarcina mai multor circuite electrice; sub acest aspect,
schema este mai indicata la o tenisiune nominala de Un 220 kV si mai mari;
- volum mai mare de protectii si scheme de circuite secundare mai complicate;
8
- dificultati legate de numarul uneori insuficient al infasurarilor secundare cu care sunt
prevazute transformatoarele de curent pentru alimentarea protectiilor (se poate ajunge la
folosirea in comun a unei infasurari pentru mai multe protectii sau la suplimentarea
numarului de transformatoare de masurare);
- este de preferat ca numarul maxim de circuite racordat la o schema poligonala sa nu
depaseasca 6-8 circuite
Schemele poligonale constituie o alternativa importanta a schemelor cu 1,5 intreruptoare pe
circuit pentru realizarea schemelor de conexiuni la statii electrice de foarte inalta tensiune.
• Instalatii electrice
Dupa rolul lor in sistemul electroenergetic statiile electrice pot fi impartite in urmatoarele
categorii:
- statii de evacuare – sunt statiile a caror functiune este de a realiza injectia in sistemul
electroenergetic a puterii datorita racordarii directe la bare a unor blocuri generator-
transformator;
- statii de conexiuni – sunt statii a caror functiune este de a realiza tranzitul de putere intre
doua sau mai multe puncte ale sistemului electroenergetic, la aceeasi tensiune sau intre
diferite nivele de tensiune, in scopul injectiei de putere pentru zonele de consum
inconjuratoare, fara a alimenta direct consumatorii concentrati;
- statii de distributie – sunt statiile a caror functiune este de a alimenta direct consumatorii
prin transformatoare montate in statie sau prin linii de racord adanc;
- statii cu functii multiple – sunt statii care indeplinesc mai multe functiuni;
- statii de racord adanc – reprezinta un caz particular al statiilor de distributie, aceste statii
sunt situate la consumatori, alimentarea facandu-se in aducerea directa a tensiunii inalte in
apropierea centrului de greutate al sarcinii consumatorului, cu un numar minim de aparate si
trepte de transformare intermediare;
- statii de transformare – sunt statii care primesc si distribuie energia electrica dupa ce o
transforma de la o tensiune la alta.
Exploatarea statiei electrice este activitatea desfasurata de catre personalul operational din
statii sau de catre personalul desemnat de entitatea gestionara sa execute operatii de
mentenanta minora la statiile fara personal. Exploatare este ansamblu de operatii (manevre)
executate pentru asigurarea adaptarii continue la cerere a producerii, transportului,
distributiei si furnizarii de energie electrica si/sau termica, in conditii corespunzatoare
tehnico-economice si de siguranta.
In activitatea de exploatare statii si centrale sunt cuprinse:
- executarea de manevre;
- supravegherea instalatiilor inclusiv prin: monitorizari, telesemnalizari, telemasuri, etc;
- controlul curent;
- lucrarile de mentenanta minora (inspectie vizuala si controale periodice anuale), care
constituie atributii de serviciu pentru personalul operational si Inspectii Tehnice (IT) care
pot fi executate de formatii de exploatare care sunt coordonate de CTSI sau de mentenanta
in cazul altor entitati de exploatare
„In exploatare‖ este echipamentul dat in operare care se afla in gestiunea/ administratia
unei unitati de exploatare, in autoritatea de conducere prin dispecer a unor centre de
dispecer sau a personalului operativ, si a carui stare operativa se poate schimba in orice
moment la solicitarea/aprobarea unui centru de dispecer prin manevrarea aparatajului de
comutatie sau/si ca urmare a unor constatari/ confirmari de natura tehnico- operative. Se
9
considera „dat in operare‖ echipamentul care se afla in gestiunea/ administratia unei unitati
de exploatare, in autoritatea de conducere prin dispecer a unor centre de dispecer sau a
personalului operativ, care a fost pus sub tensiune cel putin o data si care poate fi repus sub
tensiune prin manevrarea aparatajului de comutatie, prin legarea cordoanelor la liniile
electrice, prin montarea unor portiuni de bara sau prin legarea conductoarelor la aparataj.
Activitatea de supraveghere se executa pentru urmarirea incadrarii in parametrii
caracteristici de functionare a instalatiilor electrice, prevazuti in norme tehnice sau in
caietele de sarcini. Valorile observate se compara cu valorile inregistrate la punerea in
functiune si, la depasirea unui nivel prescris aferent functionarii in siguranta, se executa
lucrari de mentinere/restabilire sau se intrerupe functionarea instalatiilor electrice.
Supravegherea include urmatoarele actiuni:
a) monitorizarea, care consta in activitatea de supraveghere executata de catre personalul de
exploatare si de catre personalul de mentenanta, prin care sunt urmariti parametrii de
functionare a instalatiilor electrice:
- personalul de exploatare trebuie instruit sa recunoasca anomaliile in functionarea SISC si
sa intreprinda primele masuri cu caracter corectiv;
- monitorizarea realizata de catre personalul de exploatare are loc de la distanta, din camera
de comanda, prin urmarirea indicatoarelor si inregistratoarelor, sau pe teren, prin observatii
vizuale, acustice si prin citirea aparaturii locale, realizate cu ocazia inspectiilor si
controalelor/verificarilor;
- de regula, personalul de exploatare urmareste ca limitele de atentionare (alarmare) sau de
declansare (protectie) a instalatiilor electrice sa nu fie depasite;
- complementar monitorizarii executate de catre personalul de exploatare, personalul
specializat in probleme de mentenanta trebuie sa acorde atentie deosebita tuturor
parametrilor care depasesc valorile normate;
- operatiunile de monitorizare (de rutina) executate de catre personalul de exploatare se
programeaza/gestioneaza distinct de restul operatiilor de monitorizare la care participa si
alte compartimente (mentenanta, tehnic) si care se executa la intervale de timp mai mari;
b) testarea, care consta in activitatea de supraveghere prin care se intreprind actiunile
necesare pentru a stabili daca instalatiile electrice functioneaza in limitele admise sau daca
sunt pregatite sa isi indeplineasca la cerere functia, in conformitate cu cerintele tehnice:
- testarea se executa de catre personalul de exploatare, pregatirea si suportul tehnic fiind
asigurate de catre personalul din compartimentele tehnice;
- testarea include teste functionale prin care se demonstreaza capacitatea SISC (in special a
celor aflate in rezerva) de a-si indeplini functia la nivelul proiectat, teste ale sistemelor de
masura si control- protectie, efectuate in scopul verificarii setarilor acestora, precum si alte
teste;
c) examinarea, care consta in activitatea de supraveghere care se realizeaza vizual, pe
suprafetele interne sau externe ale SISC:
- examinarea se poate completa cu tehnici de examinare nedistructiva, net superioare, pentru
detectarea defectelor interne in structuri metalice masive;
- examinarea se executa de catre personalul de mentenanta sau alt personal tehnic
specializat, pe baza specificatiilor si a suportului tehnic asigurat de catre personalul din
compartimentul tehnic.
10
Initiere in cunoasterea minima a schemelor PRAM: simbolizare, rol, functionare.
Cunoasterea elementelor de monitorizare, automatizare si de protectie; rol, parti
componente, functionare, interpretarea semnalizarilor
Circuitele secundare (denumite si circuite auxiliare) cuprind urmatoarele categorii principale

de functiuni:
11
Transmiterea informatiilor de la celula in camera de comanda
In statiile electrice, apartinand SEN, functiile sistemelor de circuite secundare sunt
urmatoarele:
a) pentru (sub)sistemul protectie si automatizarii:
- detectarea defectelor si declansarea/deconectarea automata a elementului defect cu
ajutorul intreruptoarelor care sa separe elementul defect de partea fara defect a sistemelor
(instalatiilor) electrice;
- detectarea regimurilor anormale si periculoase de functionare a elementelor sistemului
(instalatiei), aparute ca urmare a unor abateri de la parametrii normali de functionare sau a
unor functionari incorecte ale intreruptoarelor;
- repunerea automata in functiune a liniilor electrice, in cazul unor defecte trecatoare;
- comutarea automata a alimentarii pe o cale de rezerva, pentru asigurarea continuitatii
alimentarii consumatorilor, in cazul iesirii accidentale din functiune a caii principale de
alimentare;
- reglarea automata a unor parametrii ai sistemului electric.
b) pentru (sub)sistemul de conducere:
- functii de aplicatie pentru necesitatile de conducere ale procesului tehnologic energetic
(comanda, blocare, supraveghere, masura, inregistrare);
- functiuni de preluare si prelucrare operativa (prezentarea informatiei prin intermediul
echipamentului operativ);
- functii de achizitie, transmitere, inregistrare, stocare si prelucrare ierarhizata a datelor;
- alte functii complexe specifice conducerii statiei (ex. reglaj automat de tensiune)
Principalele componente ale unui sistem de circuite secundare sunt urmatoarele:
a) echipamente de proces tehnologic (releele si sirurile de cleme din dispozitivele de
actionare ale intreruptoarelor si separatoarelor, infasurarile secundare ale transformatoarelor
de masura, sirurile de cleme din cofretele transformatoarelor de forta etc.);
b) echipamente pentru conducere si teleconducere;
c) echipamente de protectie;
d) surse si circuite de alimentare operativa in curent continuu si curent alternativ;
e) programe de calcul (software) prin care se realizeaza functiile sistemului;
f) echipamente operator sistem (ecran, tastatura, imprimanta);
g) magistrala (magistrale) de date si echipamente pentru caile de comunicatii
Sistemele de circuite secundare vor fi ierarhizate pe mai multe nivele:
a) nivelul 0 - proces;
b) nivelul 1 - celula;
c) nivelul 2 - statie;
d) nivelul 3 - centru de conducere operativa (national, regional, teritorial, zonal etc.)
Prin proiectare trebuie ca sistemul si componentele sale sa asigure realizarea urmatoarelor
cerinte de functionare, exploatare si intretinere, in conditii de performanta specificate:
a) securitatea personalului si a functiunilor operationale (prin respectarea prevederilor
normelor specifice de securitate si sanatate ocupationala, pentru transportul si distributia
energiei electrice si a instructiunilor de montaj si exploatare ale furnizorilor de echipamente);
b) viteza de executie (prin alegerea unor echipamente de protectie adecvate);
c) fiabilitate/disponibilitate;
d) durata lunga de viata;
e) posibilitatea efectuarii de manevre (printr-o amplasare adecvata a aparatelor care
necesita efectuarea de manevre la anumite intervale si implementarea unor programe standard
12
de comutare, pentru ajutarea operatorului la manevre si evitarea manevrelor gresite);
f) posibilitatea efectuarii lucrarilor de intretinere (prin prevederea de culoare de acces si
intretinere si prin amplasarea judicioasa a componentelor);
g) usurinta in reparatii (prin utilizarea de module debrosabile amplasate astfel incat sa fie
usor accesibile);
h) posibilitatea de extindere (pe durata de viata a sistemului);
i) posibilitatea testarii la locul de functionare si autodiagnoza (prin implementarea unor
proceduri logice de testare)
Valorile tensiunilor de alimentare, atat in curent continuu cat si alternativ, ale sistemului de
circuite secundare vor fi in concordanta cu SR EN 60870-2-1 si SR EN 60255-11, si anume:
a) alimentare auxiliara in curent continuu (cu poli izolati - clasa EF, conform CEI 60870-2-
1):
- tensiune nominala (Un): 220 Vcc sau 110 Vcc iar pentru alte sisteme auxiliare se pot
utiliza si alte niveluri de tensiune standardizate;
- toleranta (pentru functionare corecta), (clasa DC3, conform CEI 60870-2-1): -20% ...
+15%;
- unda de tensiune (varf la varf), (conform CEI 60255-11): 10%●Un;
- intreruperi admisibile ale alimentarii in curent continuu (conform CEI 60255-11): <50 ms.
b) alimentare auxiliara in curent alternativ:
- tensiune nominala: 400/230 V c.a.;
- toleranta (clasa AC3, conform CEI 60870-2-1): -20% ... +15%;
c) frecventa:
- frecventa nominala: 50 Hz;
- toleranta: -5% ... +5%
Echipamentele sistemului de circuite secundare trebuie sa reziste la vibratii, socuri si
cutremure, astfel:
a) pentru sisteme de conducere, in conformitate cu SR EN 60870-2-2:
- vibratii de joasa frecventa: clasa VL3 (≤ 1,5 mm; ≤ 5 m/s^2);
- vibratii de inalta frecventa: clasa VH3 (≤ 0,075 mm; ≤ 10 m/s^2);
- severitatea vibratiilor: clasa VS1;
- timpul pentru vibratii: clasa VT3 (≤ 1 %);
- soc mecanic: clasa SH1 (40 m/s^2; 100 ms);
- acceleratia de soc: -25 ... 200 m/s^2; -50 ... 5 ms;
- frecventa socurilor: clasa SR4 (≤ 1 pe zi);
- intensitatea seismelor: clasa S2 (gradul VIII Mercalli)
Coordonarea izolatiei pentru releele numerice si alte echipamente de circuite secundare va fi
conform cu SR EN 60255-5. Astfel:
a) tensiunile de incercare a izolatiei (pentru 50Hz, 1 minut):
- intre circuitele interne si carcasa: 2 kV;
- intre contacte deschise: 1 kV;
b) tensiunea de incercare la impuls de trasnet (1,2^±30%/50^±20% æs, 500^±10% Ω,
0,5^±10%J): 5 kV(varf)
Documentatia furniturii sistemului de conducere-protectie trebuie sa cuprinda desenele si
specificatiile de echipamente in concordanta cu specificatiile tehnice din caietele de sarcini,
cu standardele aplicabile, cu procesele verbale de punere in functiune a sistemului:
a) scheme desfasurate;
b) siruri de cleme;
13
c) lista componentelor;
d) amplasarea echipamentelor;
e) lista cablurilor;
f) lista semnalelor;
g) scheme logice ale unitatilor centrale si unitatilor pe celule;
h) certificate de probe;
i) copii back-up pentru software de aplicatie, programe de parametrizare si setare in forma
electronica (pentru etapa initiala si up-date);
j) instructiuni, manuale de exploatare a elementelor componente si a sistemului existent;
k) (Toate documentele trebuie sa fie livrate in limba romana si autentificata (prin semnaturi
si stampila ale furnizorului).
l) rapoartele lucrarilor de mentenanta
Sistemele de protectie cuprind toate partile componente necesare pentru realizarea
obiectivelor, si anume:
a) releele si dispozitivele de protectie si automatizare (destinate functiilor specifice
definite), precum si alte aparate care indeplinesc functii multiple (conducere-transmisiuni etc.)
incluzand si functii specifice de protectie-automatizare;
b) infasurarile secundare ale transformatoarelor de masura si circuitele prin care se
conecteaza aceste infasurari cu echipamentele de protectie si automatizare, incluzand toate
elementele intermediare (dispozitive de incercare, transformatoare intermediare, rezistente
etc.);
c) caile de transmisie a semnalelor pentru functiile specifice de protectie si automatizare
(echipamente si circuite);
d) dispozitivele (electromagneti, electrovalve) de declansare si anclansare a intreruptoarelor
si circuitele prin care se executa functiile de protectie si automatizare, contactele auxiliare ale
aparatelor de comutatie utilizate pentru realizarea functiilor de protectie;
e) sursele si circuitele de alimentare operativa a echipamentelor de protectie si
automatizare;
f) componentele prin care se transmit informatiile (de reglare, testare, semnalizare etc.)
dintre sistemul de protectie si personalul de conducere si de exploatare (de exemplu: releele,
dispozitivele sau alte aparate de semnalizare si inregistrare a comportarii protectiilor prin
relee si automatizarilor si a fenomenelor din timpul perturbatiilor, reteaua de comunicatii din
statie);
g) programele de calcul (software) prin care se realizeaza functiile de protectie si
automatizare in echipamentele numerice
Pentru realizarea sistemului de protectie se vor utiliza, de regula, echipamente numerice cu
functii multiple (relee integrate); echipamentele vor include functii suplimentare de
supraveghere automata, testare automata, inregistrare perturbatii si functionari. Sistemul de
protectie va fi integrat (sau integrabil in viitor) ca subsistem in sisteme ierarhizate de
conducere si protectie.
Toate protectiile numerice vor fi prevazute, de regula, cu minimum 4 seturi de reglaje, care sa
poata fi comutate automat sau, cu parola securizata, la cerere din statia in care sunt montate
ori de la distanta. Se admite ca releele integrate de protectie a echipamentelor de medie
tensiune sa fie prevazute numai cu 2 seturi de reglaje.
Functionarea tuturor protectiilor trebuie semnalizate optic, local (pe echipamentul respectiv,
cu anulare locala si, recomandabil, de la distanta, a semnalelor autoretinute) iar semnalele
trebuie transmise la echipamentele cu functii de semnalizare si inregistrare centrala.
14
Protectia echipamentelor:
PROTECTIA LINIILOR ELECTRICE
PROTECTIA TRANSFORMATOARELOR DE PUTERE
PROTECTIA BLOCURILOR LINIE - TRANSFORMATOR
PROTECTIA BOBINELOR DE COMPENSARE DE 110-750KV
PROTECTIA BOBINELOR DE COMPENSARE
PROTECTIA BATERIILOR DE CONDENSATOARE
PROTECTIA BARELOR COLECTOARE. PROTECTIILE PREVAZUTE PE CUPLELE
DE BARE
PROTECTIA IMPOTRIVA REFUZULUI DE INTRERUPTOR (DRRI)
Automatizari:
Reanclansarea automata (RAR)
Anclansarea automata a rezervei (AAR)
Descarcarea automata a sarcinii (DAS)
Protectii speciale ale sistemului (automatizari de sistem)
Schema generala a sistemului secundar de protectie si automatizari al unei celule
15
Schema generala a sistemului secundar de protectie si automatizari al unei bare
Matrice de actionare
16
Schema detaliata protectii prin relee
Schema logica protectii prin relee
Rolul principal al protecţiilor prin relee (protecţiilor electrice), folosite în hidroenergetica şi nu

numai, constă în limitarea efectelor avariilor apărute şi în asigurarea producerii şi alimentarii fără
întrerupere cu energie electrică a consumatorilor prin sistemul energetic naţional. Protecţiile
electrice au în general următoarele funcţii:
1. Separarea elementului (instalaţiei) avariat de restul instalaţiilor electrice neavariate şi
asigurarea funcţionării lor fără întrerupere.
2. Sesizarea regimurilor anormale de funcţionare la instalaţiile electrice şi semnalizarea lor pentru
a preveni apariţia unor avarii. Pentru îndeplinirea acestor două funcţii fundamentale, releele de
protecţii electrice, indiferent de tipul sau principiul constructiv pe care se bazează, trebuie să
satisfacă următoarele condiţii generale:
17
a – Rapiditatea – efectele scurtcircuitelor polifazate la hidrogeneratoare, transformatoare de putere
şi la liniile electrice se extind cu atât mai mult cu cât creşte durata de existenţă a defectelor. Deci
funcţionarea rapidă a protecţiilor reprezintă o condiţie majoră.
b – Selectivitatea – protecţiile trebuie să funcţioneze în aşa fel încât, în cazul apariţiei unui defect
(scurtcircuit) într-o anumită instalaţie, să fie comandată numai deconectarea acelei instalaţii, iar
restul instalaţiilor din sistemul energetic să rămână în funcţiune.
c – Fiabilitatea – funcţionarea unei protecţii este sigură, daca protecţia acţionează întotdeauna când
este necesar (deci nu are refuzuri în funcţionare) şi numai când este necesar (deci nu are acţionări
false în absenţa unor defecte în instalaţia protejată).
d – Sensibilitatea – pentru ilustrarea condiţiei de sensibilitate se consideră o protecţie care
acţionează la creşterea curentului în instalaţia protejată, creştere care indică fie prezenţa unui curent
de suprasarcină fie peste acesta un curent de scurtcircuit.
I
K sens  sc. min
I pp
Isc.min. - valoarea minimă a curentului de scurtcircuit în zona protejată
Ipp - curentul de pornire a protecţiei
Proceduri de intervenţie şi acţionare în instalaţiile electrice de către personalul operativ de
exploatare din amenajările hidroenergetice pe timpul exploatării a incidentelor şi avariilor.
PROTECŢIA GENERATOARELOR

exploatare din amenajările hidroenergetice, pe timpul exploatării, a incidentelor şi avariilor:
- Protecţia împotriva Punerilor la pământ în înfăşurarea statorică
- Protecţia Diferenţială Longitudinală
- Protecţia Diferenţială Transversală
- Protecţia contra Punerilor la pământ rotorice
- Protecţia Maximală de Curent cu Blocaj Voltmetric
- Protecţia de supratensiune
- Protecţia de Asimetrie
- Protecţia împotriva Pierderii Excitaţiei
- Protecţia împotriva funcţionarii în Regim de Motor
- Protecţia de Suprasarcină Simetrică
PROTECŢIA ÎMPOTRIVA PUNERII LA PĂMÂNT ÎN ÎNFĂŞURAREA STATORICĂ

LA HIDROGENERATOARE
La acţionarea protecţiei împotriva punerii la pământ a unei faze din înfăşurarea statorică, punere la
pământ a unei faze pe barele de legătură între înfăşurarea statorică şi primarul transformatoarelor de
putere TH, Tsp ori grupul de măsura borne hidrogenerator.
18
Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea
exploatării instalaţiilor şi implicarea Protecţiilor Electrice.
A. Prezentarea protecţiei
B. Modul de semnalizare şi acţionare a protecţiei
C. Cauzele posibile pentru care lucrează protecţia
D. Modul de intervenţie a personalului operativ de exploatare
A. PREZENTAREA PROTECŢIEI
a. 1 – Rolul protecţiei
Acţionează la apariţia tensiunii homopolare şi a punerilor la pământ în înfăşurarea statorică.
a. 2 – Zona de acţionare
a.2.a - înfăşurarea statorică;
- întreruperea înfăşurării statorice în zona capetelor de bare;
- punerea la pământ a unei faze din înfăşurarea statorică aproximativ 90 la suta de
la borne spre stea;
a.2.b - la barele de legătură între înfăşurarea statorică şi înfăşurarea primară a
transformatoarelor de putere TH, Tsp şi grupul de măsură borne.
a. 3 – Modul de aplicare
Protecţia este prevăzută şi realizată în două variante.
a.3.a - pentru hidrogeneratoarele sub 50 MW, protecţia este racordată la secundarul 2 al grupului
de măsura borne (secundar ce are conexiunea în triunghi deschis).
a 3.b - pentru hidrogeneratoarele peste 50 MW, protecţia este racordată la secundarul unui reductor
monofazat de tensiune montat între punctul de nul al generatorului şi pământ.
a. 4 – Modul de racordare
a.4.a - pentru măsură – racordarea protecţiei este realizată în două variante;
- protecţia este racordată la înfăşurarea secundară a grupului de măsură bare;
- protecţia este racordată la înfăşurarea secundară a reductorului monofazat de
tensiune montat pe nulul generatorului şi pământ.
a.4.b - pentru acţionare - Protecţia este racordată la:
- curentul continuu operativ 220 V;
- circuitele de semnalizare de avarie. - circuitele de oprire hidroagregat.
B. MODUL DE SEMNALIZARE SI ACŢIONARE A PROTECŢIEI

Protecţia acţionează temporizat la:
- semnalizarea de avarie (optică şi acustică);
- comandă de oprire a hidroagregatului;
- comandă deconectarea întrerupătorului de borne;
- comandă deconectarea ADR + instalaţia de excitaţie etc.;
- comandă pornirea (demararea) DRRI;
- comandă sistemul de înregistrare evenimente.
C. CAUZELE POSIBILE
Punerea la pământ a unei faze din înfăşurarea statorică ori la barele de legătură între înfăşurarea
statorică şi transformatorii de putere TH, Tsp, grupul de măsură borne. Intreruperea înfăşurării
primare stator în zona capetelor de bare.
19
Localizarea unor defecte posibile în diferite cazuri:
cazul.1
Hidrogeneratorul are întrerupător la borne (înainte de transformatorul TH):
a – Lucrează protecţia la excitarea hidrogeneratorului înainte de sincronizare (înainte de închiderea
întrerupătorului). Se va controla zona cu defect posibil în următoarea ordine – înfăşurarea statorică,
legătura între înfăşurarea statorică, grupul de măsură borne şi întrerupătorul de borne.
b – Lucrează protecţia după sincronizare (după închiderea întrerupătorului de borne). Se va controla
zona cu defect expusa la – a.cazul 1, la nevoie se va extinde controlul la circuitul primar pana la
transformatorii de putere TH, Tsp şi grupul de măsură borne.
cazul.2
Hidrogeneratorul funcţionează în schema bloc, generator – transformator (având întrerupătorul
după transformatorul de reţea TH):
a – Lucrează protecţia la excitarea hidrogeneratorului înainte de sincronizare. Se va controla zona
cu defect posibil în următoarea ordine – înfăşurarea statorică, legătura dintre înfăşurarea statorică şi
transformatorii de putere TH, Tsp şi grupul de măsură borne.
b – Lucrează protecţia după sincronizare. Se va controla zona cu defect posibil în următoarea ordine
aplicând punctul – a.cazul 2, apoi dacă e cazul se va controla starea întrerupătorului închisa ca toate
fazele să se închidă complet (camerele cu contactele din circuitul electric primar să se închidă
corect). Acest tip de defect este sesizat foarte bine de către protecţia de asimetrie hidrogenerator
(pentru generatoarele la care este montată).
D. MODUL DE INTERVENTIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Personalul operativ de exploatare va acţiona conform următoarei proceduri:
1. Verifică starea înfăşurării statorului, bornele statorului şi dacă este cazul barele de legătură
între înfăşurarea statorică şi întrerupătorul de borne, cu aplicarea şi respectarea normelor
NPM, PSI.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente hidroagregatului, aflate
pe panoul de semnalizări centrale hidroagregat, cât şi în panourile cu protecţiile electrice
hidroagregat.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la avarie, semnalizările apărute, cât şi rezultatul
analizei la prima investigaţie.
4. Acţionează pentru lichidarea avariei în funcţie de rezultatul controlului şi de dispoziţiile pe
care le primeşte de la DH şi conducerea SH.
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare al hidrogeneratorului, aducându-se în
stare legat la pământ, AD închis şi blocat etc.
6. Dacă nu este găsit locul cu defect de către personalul operativ de exploatare hidroagregatul
rămâne retras din exploatare. Va fi solicitat personalul de specialitate PRAM şi reparaţii
pentru investigaţii complexe.
7. După remedierea defectului şi realizarea volumului de măsurători cu privire la starea
izolaţiei înfăşurării statorice, hidroagregatul poate fi pus în exploatare.
20
Punerea la pământ în înfăşurarea statorică
Figura 1
Protecţia generatorului împotriva punerilor la pământ în înfăşurarea statorică

Protecţia este legată de reductorul de tensiune montat pe steaua HG ori pe triunghiul deschis de pe
grupul de măsură borne HG. Figura 1 – Schema electrică primară HG, cu racordarea protecţiei de
punere la pământ stator în două variante:
21
a) la HG de peste 50 MW pe steaua generatorului faţă de masă este montat un reductor de
tensiune. La secundarul căruia este racordată protecţia de punere la pământ stator F11;
b) la HG sub 50 MW, protecţia de punere la pământ stator formată din relee de tensiune – RT-
3 este racordată la secundarul ‖triunghi deschis‖ al grupului de măsură borne HG.
PROTECŢIA DIFERENŢIALĂ LONGITUDINALĂ LA HIDROGENERATOARE
In urma scurtcircuitelor polifazate în înfăşurarea statorică, în zona de acţionare a protecţiei

diferenţiale longitudinale hidrogenerator, protecţia va acţiona la semnalizarea de avarie, oprire
hidroagregat cât şi la deschidere apă de incendiu hidrogenerator. Personalul operativ de exploatare
va trebui să aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice şi
implicarea protecţiilor electrice.
a.1. Rolul protecţiei
Acţionează la apariţia scurtcircuitelor polifazate (bifazate ori trifazate) în înfăşurarea statorică
hidrogenerator.
a.2. Zona de acţionare
Protecţia diferenţială longitudinală hidrogenerator acţionează la apariţia scurtcircuitelor polifazate
în înfăşurarea statorică ori la circuitul electric primar între borne şi întrerupătorul de borne.
Zona de acţionare a protecţiei este determinată de locul de montaj al reductorilor de curent în
circuitul primar statoric:
a – pe steaua înfăşurării statorice şi pe bornele statorului (în acest caz zona protejată este înfăşurarea
statorică).
b – pe steaua înfăşurării statorice şi căruciorul întrerupătorului de borne (în acest caz zona protejata
va fi – înfăşurarea statorică, bornele statorului, circuitul electric primar între bornele
hidrogeneratorului şi întrerupătorul de borne.
a.3. Modul de aplicare
Protecţia este realizata cu relee diferenţiale, monofazate ori trifazate, montate pe toate cele trei
faze.
Protecţia este prevăzută şi montată la hidrogeneratoarele cu puteri peste 3 MW.
a.4. Modul de racordare.
a.4.a – pentru măsură - Protecţia este racordată la circuitele secundare ale celor două grupuri de
reductori de curent montaţi în circuitul electric primar, după cum urmează:
- pe nulul înfăşurări statorice şi pe borne stator;
- pe nulul înfăşurări statorice şi pe întrerupătorul de borne.
a. 4.b – pentru acţionare. Protecţia este racordată la:
- circuitele de semnalizare de avarie;
- circuitele de oprire hidroagregat.
22
B. MODUL DE SEMNALIZARE SI ACŢIONARE A PROTECŢIEI
Protecţia acţionează instantaneu, fără temporizare după cum urmează:
- comandă oprirea hidroagregatului;
- comandă deconectarea întrerupătorului borne;
- comandă deschiderea APEI de incendiu hidrogenerator ;
C. CAUZELE POSIBILE
Protecţia va lucra în următoarele condiţii:

cazul 1
- Reductorii de curent sunt montaţi pe nulul înfăşurării statorice şi pe bornele
statorului.
- Zona de acţionare a protecţiei este înfăşurarea statorică.
- Protecţia acţionează la scurtcircuite polifazate în înfăşurarea statorică.
cazul 2
- Reductorii de curent sunt montaţi pe nulul înfăşurării statorice şi pe întrerupătorul de
borne.
- Zona de acţionare a protecţiei este de la nulul înfăşurării statorice până la
întrerupătorul de borne.
- Protecţia acţionează la scurtcircuite polifazate între nulul înfăşurării statorice şi
întrerupătorul de borne. In acest caz defectul este sesizat de către protecţia diferenţială
longitudinală chiar dacă nu este în înfăşurarea statorică, dar se găseşte în circuitul
electric primar până la întrerupătorul de borne.
cazul 3
- Defecte în circuitele secundare a reductorilor de curent la care este racordată protecţia
diferenţială longitudinală hidrogenerator.
- Intreruperea monofazată, bifazată ori trifazată a circuitelor secundare de curent la unul
din cele două grupuri de reductori de curent, care formează zona de acţionare a protecţiei
diferenţiale longitudinale. La acest tip de defect în circuitele secundare ale reductorilor
de curent protecţia va acţiona ca şi în cazul defectelor reale în circuitele electrice primare
descrise mai sus.
- Protecţia va acţiona chiar la curentul nominal statoric, funcţie de valoarea de reglaj a
protecţiei.
cazul 4
- Protecţia diferenţială longitudinală hidrogenerator va acţiona deschiderea apei de
incendiu în generator ori de câte ori va acţiona, indiferent că defectul este în interiorul
generatorului în afara lui ori în circuitele secundare de curent aferente protecţiei
diferenţiale.
23
D. MODUL DE INTERVENŢIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

1. Verifică starea de fapt a înfăşurării statorului, bornele şi, dacă este cazul, barele de
legătură între borne stator şi întrerupătorul de borne, cu aplicarea şi respectarea normelor
NPM, PSI. - Verifică starea releelor diferenţiale din panourile de protecţii
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente hidroagregatului aflate
pe panoul de semnalizări centrale agregat cât şi în releele de protecţii electrice complexe,
altele decât protecţia diferenţială longitudinală hidroagregat.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la avarie, semnalizările apărute, cât şi rezultatul
analizei la prima investigare.
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare al hidroagregatului aducându-se
hidrogeneratorul în stare legat la pământ, AD închis şi blocat etc..
6. Dacă este găsit ori nu este găsit locul cu defect de către personalul operativ de exploatare,
hidroagregatul rămâne retras din exploatare.
Conducerea SH şi HIDROSERV va întocmi programul de lucrări şi probe electrice
complexe.
Program de lucrări pentru remedierea defecţiunilor.
Program de uscare hidrogenerator. - program de probe electrice complexe.
24
Figura 2
Figura 2 - Schema electrică HG, cu racordarea protecţiei diferenţiale longitudinale la reductori de

curent ce sunt montaţi pe stea şi borne generator
a – scurtcircuit în afara zonei protecţiei diferenţiale longitudinale
b – scurtcircuit în zona protecţiei diferenţiale longitudinale
c – schema de principiu a protecţiei diferenţiale longitudinale, în curent continuu
25
PROTECŢIA DIFERENŢIALĂ TRANSVERSALĂ HIDROGENERATOR
Acţionarea protecţiei diferenţiale transversale hidrogenerator va demara procesul de oprire

hidroagregat şi semnalizările de avarie aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă
următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice şi implicarea protecţiilor
electrice.
a.1 – Rolul protecţiei. Protecţia diferenţială transversală hidrogenerator acţionează la apariţia
scurtcircuitelor între spirele celor două înfăşurări de pe aceeaşi fază.
a.2 – Zona de acţionare. Stator hidrogenerator, înfăşurarea statorică.
a.3 – Modul de aplicare. Protecţia este prevăzută şi realizată la hidrogeneratoarele de puteri mari,
la care înfăşurarea statorică primară este bobinată în dublă înfăşurare pe aceiaşi fază, cu scoaterea
bornelor pe fiecare înfăşurare spre stea (şase borne). Astfel rezultand două stele la aceste
hidrogeneratoare.
a.4 – Modul de racordare
a.4.a – pentru măsură Protecţia este racordată la circuitul secundar al reductorului de curent montat
pe nulul înfăşurări statorice, pe legătura primară dintre cele două stele a înfăşurărilor 1 şi 2 de pe
aceiaşi fază.
a.4.b – pentru acţionare. Protecţia este racordată la:
- circuitele de semnalizare de avarie.
B. MODUL DE SEMNALIZARE SI ACTIONARE A PROTECTIEI

Protecţia acţionează instantaneu, fără temporizare, după cum urmează:
- comandă oprirea hidroagregat;
- comandă deconectarea întrerupătorului borne hidrogenerator;
- comandă deschiderea apei de incendiu în hidrogenerator;
C. CAUZELE POSIBILE – pentru care lucrează protecţia.

Protecţia va lucra în următoarele condiţii: la scurtcircuite între spirele celor două înfăşurări de pe
aceeaşi fază a înfăşurării statorice.

Personalul operativ de exploatare va acţiona conform următoarei proceduri.
1. Verifică starea înfăşurării statorice hidrogenerator. Verifică starea releului diferenţial de
protecţie.
26
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente hidroagregatului aflate
pe panoul de semnalizări centrale cât şi în releele de protecţii electrice complexe, altele
decât protecţia diferenţială transversală hidrogenerator.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la avarie, la semnalizările apărute cât şi rezultatul
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare a hidroagregatului aducându-se
hidrogeneratorul în stare legat la pământ, AD închis şi blocat etc..
6. Dacă este găsit ori nu este găsit locul cu defect de către personalul operativ de exploatare,
hidroagregatul rămâne retras din exploatare.
Conducerea SH şi HIDROSERV va întocmi programul de lucrări şi probe electrice
complexe.
Program de lucrări pentru remedierea defecţiunilor.
Program de uscare hidrogenerator.
Program de probe electrice complexe.
Figura 3
Figura 3 – Schema electrică primară cu dublă înfăşurare pe fază a statorului HG şi racordarea

protecţiei diferenţiale transversale
27
PROTECŢIA CONTRA PUNERILOR LA PĂMÂNT ROTORICE
LA HIDROGENERATOARE
Acţionarea protecţiei contra punerilor la pământ rotorice hidrogenerator va demara procesul de

oprire hidroagregat şi semnalizările de avarie aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui
să aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice şi implicarea
protecţiilor electrice.
a 1 – Rolul protecţiei. - Acţionează la scăderea rezistenţei de izolaţie faţă de pământ (masă) a
circuitelor primare şi secundare de excitaţie, legate galvanic.
a.2 – Zona de acţionare. - Toate circuitele primare, secundare şi echipamentele legate galvanic de
rotorul hidrogeneratorului sunt supuse permanent controlului şi supravegheri izolaţiei faţă de
pământ. Acest lucru este posibil numai cu hidrogeneratorul în rotaţie şi excitat.
a.2.a – Circuitul primar de excitaţie cuprinde:
- polii rotorului hidrogeneratorului;
- legătura prin arbore între polii rotorului şi inelele colectoare hidrogenerator;
- rotor excitatoare, port perii, polii auxiliari excitatrice;
- circuitul primar exterior de excitaţie, ADR rezistenţa de stingere a câmpului în generator.
a.2.b – Circuitul secundar de excitaţie cuprinde:
- polii principali excitatrice cu cele două înfăşurări;
- excitare – dezexcitare;
- reostatul de excitaţie;
- rezistenţa de stingerea câmpului în excitatrice;
- rezistenţa pentru forţarea excitaţiei. - circuitele aferente regulatorului de tensiune;
- releul de protecţie contra puneri la pământ rotor;
- circuitele de măsură curent continuu excitaţie; voltmetru, ampermetru etc.
a.3 – Modul de aplicare. Protecţia contra punerilor la pământ rotorice (pentru prima punere la
pământ rotor) este prevăzută şi montată la toate hidrogeneratoarele sincrone.
a.4 – Modul de racordare. Protecţia este racordată la:
a.4.a – pentru măsură:
- la inelele colectoare rotor hidrogenerator;
- la peria de pe arborele hidroagregatului
a.4.b – pentru acţionare – la curentul continuu operativ 220 V - la curentul alternativ, 100 V
de la grupul de măsură borne stator hidrogenerator, ori 220 V de la bucla de 220 V ~ din barele de
0,4 kV servicii proprii. Alimentarea releului în curent alternativ 100 V ori 220 V este determinată
de tipul releului.
Personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască această schemă de racordare cu siguranţele de
protecţie aferente:
- la circuitele de semnalizare;
- la circuitele de oprire hidroagregat.
28
B. MODUL DE SEMNALIZARE ŞI ACŢIONARE A PROTECŢIEI
Protecţia acţionează temporizat, după cum urmează:
- la semnalizarea de avarie (optică şi acustică);
- comandă deconectarea ADR + instalaţia de excitatie etc.;
- comandă pornirea (demararea) DRRI. - comandă sistemul de înregistrare evenimente.
C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia: Protecţia lucrează la scăderea rezistenţei
de izolaţie a circuitului rotoric (vezi a 2 a; a 2 b), sub valoarea de reglaj a protecţiei (aproximativ 1;
1,8 k ohmi). Cele mai dese cazuri unde apar puneri la pământ; suporţi electroizolanţi inele rotor,
legătura între inele şi polii rotorului, polii rotorului, suport perii excitatrice, circuite exterioare etc..

1. Verifică starea de izolaţie a circuitelor de excitaţie celor mai expuse la murdărire, în zona
excitatoarei, suport inele rotor, (vezi a 2 a; a 2 b) etc..
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente hidroagregatului, aflate
pe panoul de semnalizări centrale cât şi în releele de protecţii electrice complexe, altele
decât protecţia de punere la pământ rotor.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la avarie, la semnalizările apărute cât şi rezultatul
5. Dacă defectul nu este depistat ori nu poate fi remediat de personalul operativ de exploatare
se continuă manevrele de retragere din exploatare al hidroagregatului aducându-se în stare
legat la pământ hidrogeneratorul, AD închis şi blocat etc. - Dacă defectul a fost depistat şi
eliminat, hidrogeneratorul poate fi pornit şi excitat pe BEM în trepte cu grijă până la
tensiunea nominală. După această probă reuşită hidroagregatul poate rămâne în exploatare,
în caz contrar generatorul va fi supus unor investigaţii mai amănunţite şi va fi retras din
exploatare.
Punerea simplă la pământ în circuitul rotorului şi excitaţiei
Protecţia împotriva primei puneri la pământ în circuitul rotoric şi excitaţiei
Figura 4 – Schema electrică primară. Excitaţie Rotor HG în varianta ‖excitatoare clasică‖ (în curent
continuu, perii colectoare, ADR, rezistenţa pentru stingerea câmpului, sunt pentru măsurarea
curentului în rotor, măsurarea tensiunii rotorice, racordarea releului de protecţie punere la pământ
rotor.
Pentru măsurarea tensiunii de excitaţie, pentru protecţia de punere la pământ circuite excitate şi
pentru sistemul de reglaj sunt folosite inele de colectare şi periile de pe arborele hidrogeneratorului.
29
Figura 4
30
PROTECŢIA MAXIMALĂ DE CURENT CU BLOCAJ VOLTMETRIC
Acţionarea protecţiei Maximale de Curent cu blocaj Voltmetric la hidrogeneratoare va demara

procesul de oprire hidroagregat şi semnalizarile de avarie aferente. Personalul operativ de
exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştiinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor
electrice cu implicarea protecţiilor electrice.
a. 1 – Rolul protecţiei. – Protejează hidrogeneratorul împotriva supracurenţilor statorici de durată
cu scăderea tensiunii la bornele hidrogeneratorului. Rolul selectiv de acţionare a protecţiei constă în
faptul că, odată cu apariţia supracurenţilor statorici determinaţi de suprasarcini mari ori scurtcircuite
polifazate (bifazate ori trifazate) şi acţionarea releelor de curent, va scădea tensiunea la bornele
statorului sub 80 – 85 % din tensiunea nominală, lucru ce va determina acţionarea releelor de
minimă tensiune. Astfel protecţia Maximală de Curent cu blocaj Voltmetric are creată condiţia de
acţionare cu trecerea timpului reglat.
a. 2 – Zona de acţionare a protecţiei
- Infăşurarea statorică, borne stator cât şi transformatorul de reţea, dacă este îndeplinită condiţia de
atingere a mărimilor electrice de reglaj stabilite (supracurenţi în înfăşurarea statorică şi scăderea
tensiunii în acelaşi timp la bornele statorului). Protecţia Maximală de Curent cu blocaj Volmetric
este considerată ca protecţie de rezervă pentru protecţia diferenţială longitudinală hidrogenerator.
a. 3 – Modul de aplicare
- Protecţia Maximală de Curent cu blocaj Voltmetric este prevăzută şi montată la hidrogeneratoare
în două variante;
a.3.a – La hidrogeneratoarele peste 50 MW care au prevăzută şi montată protecţia de Asimetrie
hidrogenerator, protecţia Maximală de Curent cu blocaj Voltmetric este realizată pe o singură fază,
cu relee de curent şi relee de minimă tensiune.
a.3.b – La hidrogeneratoarele sub 50 MW care nu au montată protecţia de Asimetrie
hidrogenerator, protecţia Maximală de Curent cu blocaj Voltmetric este realizată trifazat (pe toate
trei fazele) cu relee de curent şi relee de minimă tensiune (monofazate ori trifazate)
a.3.c – La hidrogeneratoarele de putere mică la care nu este montată protecţia Diferenţială
longitudinală, rolul acesteia este preluat de protecţia Maximală de Curent cu tăiere de curent
(rapidă) pe cele trei faze, fără temporizare.
a.4.a – pentru măsură. - la circuitele de curent; protecţia este racordată la înfăşurarea secundară a
reductorilor de curent montaţi pe steaua înfăşurării statorice.
- la circuitele de tensiune; protecţia este racordată la înfăşurarea – 1 – al grupului de măsură borne
stator hidrogenerator.
a.4.b – pentru acţionare.
Protecţia este racordată la:
- circuitele de semnalizare de avarie - circuitele de oprire hidroagregat.
31
Protecţia acţionează temporizat după cum urmează:
- comandă deconectarea ADR, instalaţia de excitaţie etc.;
C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia.

Protecţia va lucra în următoarele condiţii; apariţia supracurenţilor statorici determinaţi de cauze
externe generatorului (datorate sistemului energetic). Scurtcircuite polifazate (bifazate ori trifazate)
în zona înfăşurării statorice, barele de legătură, transformatoarele de putere TH, Tsp etc.

1. Verifică starea de fapt al hidrogeneratorului, barele de legătură între stator şi întrerupătorul
de borne inclusiv transformatorii de putere TH, Tsp etc.. Defectul poate fi sesizat şi de alte
protecţii, cum ar fi protecţia Diferenţială longitudinală hidrogenerator cu zona de acţionare
delimitată (vezi protecţia diferenţială longitudinală hidrogenerator).
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente hidroagregatului de pe
panoul de semnalizări centrale agregat cât şi în releele de protecţii electrice complexe, altele
decât protecţia Maximala de Curent cu blocaj Voltmetric.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la incident ori avarie, semnalizările apărute cât şi
rezultatul analizei la prima investigare.
se continuă manevrele de retragere din exploatare al hidrogeneratorului aducându-se în stare
legată la pământ, AD închis şi blocat etc..
6. Conducerea SH şi HIDROSERV va întocmi programul de lucrări şi probe electrice
complexe.
Program de lucrări pentru volumul de măsurători în vederea depistării defectelor cât şi
remedierea defectelor.
Program de probe electrice complexe.
32
Figura 5
PROTECŢIA DE SUPRATENSIUNE HIDROGENERATOR
Acţionarea protecţiei la Supratensiune Hidrogenerator va demara procesul de oprire hidroagregat şi

semnalizările de avarie aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă următoarele
cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea protecţiilor electrice.
a.1 – Rolul protecţiei
Protejează înfăşurarea statorică şi bornele statorului împotriva supratensiunilor ce pot apărea
accidental în timpul funcţionării ori în timpul procesului de oprire.
a.2 – Zona de acţionare a protecţiei – înfăşurarea statorică şi bornele statorice ale
hidrogeneratorului.
a.3 – Modul de aplicare - protecţia de supratensiune este prevăzută şi montată la toate
hidrogeneratoarele.
33
a – pentru măsură: - la circuitele secundare (secundar 1) ale grupului de măsură borne stator
hidrogenerator
b – pentru acţionare: Protecţia este racordată la:

- circuitele de semnalizare de avarie;

Protecţia acţionează temporizat după cum urmează:
- semnalizarea de avarie (optică şi acustică)
- comandă oprirea hidroagregat
- comandă deconectarea întrerupătorului de borne hidrogenerator
- comandă deconectarea ADR, instalaţia de excitaţie etc.
- comandă pornirea (demararea) DRRI
C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia

Protecţia va lucra în următoarele împrejurări; apariţia supratensiunilor la bornele înfăşurării
statorice peste valorile de reglaj a protecţiei (adică, tensiunea maximă şi timpul).
c.1 – Cauze interne hidrogeneratorului - la oprirea hidroagregatului cu aruncare de sarcină, va
creşte turaţia hidroagregatului şi implicit creşterea tensiunii la bornele înfăşurării statorice. Rolul
principal pentru menţinerea şi limitarea mărimilor (turaţie şi tensiune) le revine, regulatoarelor de
viteză RAV şi regulatoarelor de tensiune RAT. Chiar cu ambele regulatoare în funcţiune, la oprire
cu aruncare de sarcină, este posibil ca turaţia hidroagregatului şi tensiunea hidrogeneratorului să
crească peste valorile nominale, rolul RAT-ului în acest caz este că în câteva perioade (sub timpul
de acţionare a protecţiei) să readucă tensiunea în parametri nominali la borne hidrogenerator.
c.1.1 – Dacă regulatorul automat de tensiune RAT nu este în funcţiune iar excitaţia
hidrogeneratorului este realizată pe bloc excitaţie manuală BEM, la oprirea hidrogeneratorului cu
aruncare de sarcina sunt şanse să crească tensiunea peste valorile de reglaj a protecţiei, favorizând
astfel acţionarea protecţiei.
c.1.2 – Dacă nu funcţionează introducerea automată a rezistenţei de stingerea câmpului în
excitatrice şi stingerea câmpului în generator.
c.1.3 – La excitarea hidrogeneratorului pe BEM în gol, înainte de sincronizare, în condiţii de
neatenţie a personalului operativ de exploatare poate comanda reostatul de excitaţie peste
parametrii nominali de excitaţie – curent rotoric, tensiune statorică borne.
c.2 – Cauze externe hidrogeneratorului; In cazul hidrocentralelor racordate la sistemul energetic
printr-o singură linie, deconectarea întrerupătorului de linie din capătul opus hidrocentralei se
evidenţiază în centrală ca şi în cazul opririi hidroagregatului cu aruncare de sarcină (cu oprirea
tuturor hidroagregatelor aflate în funcţionare din centrală) Descărcări atmosferice în liniile electrice
aeriene în apropierea hidrocentralelor coroborată cu funcţionarea defectuoasă a descărcătoarelor
atmosferice ori nefuncţionarea lor.

34
1. Analizează împrejurările în care s-a produs acţionarea protecţiei, ţinând cont de cauzele
posibile prezentate mai sus (la punctul C). Verifică starea de fapt a hidrogeneratorului,
funcţionarea în mod corespunzător a sistemului de excitaţie, regulatorului automat de
tensiune etc.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente hidrogeneratorului
aflate pe panoul de semnalizări centrale agregat cât şi în releele de protecţii electrice
complexe, altele decât protecţia de supratensiune hidrogenerator.
3. Anunţă conducerea cu privire la incident, avarie, semnalizările apărute cât şi rezultatul
care le primeşte de la şi conducerea .
5. Dacă defectul nu este depistat ori nu poate fi remediat de către personalul operativ de
exploatare se continuă manevrele de retragere din exploatare a hidrogeneratorului aducându-
se în stare legat la pământ, AD închis şi blocat etc..
6. Conducerea va întocmi program de lucrări şi probe electrice complexe după care se vor
efectua toate lucrările şi măsurătorile necesare.
Creşterea tensiunii în înfăşurarea statorică
Protecţia de Supratensiune Generator
Figura 6 – Schema electrică primară HG cu racordarea protecţiei supratensiune generator la grupul

de măsură borne generator
Figura 6
35
PROTECŢIA DE ASIMETRIE HIDROGENERATOR
Acţionarea protecţiei la supracurenţi în înfăşurarea statorului, provocaţi de scurtcircuite

exterioare şi de suprasarcini nesimetrice, va demara procesul de oprire hidroagregat şi
semnalizările preventive şi de avarie aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă
următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea
a.1 – Rolul protecţiei – protejează înfăşurarea statorică a hidrogeneratorului la supracurenţi în
înfăşurarea statorică provocaţi de scurtcircuite exterioare şi de suprasarcini nesimetrice.
Funcţionarea hidrogeneratorului sincron la sarcini nesimetrice, situaţie în care curentul de secvenţă
inversă al statorului produce supraîncălzirea rotorului prin curenţi turbionari, curenţi ce sunt creaţi
de câmpul magnetic de succesiune inversă rotoric.
a.2 – Zona de acţionare – înfăşurarea statorică, barele de legătură, transformatorul ridicător TH,
reţeaua exterioară apropiată hidrogeneratorului, etc.
a.3 – Modul de aplicare – protecţia este prevăzută şi montată la hidrogeneratoarele cu puteri mai
mari de 50 MW – Releul complex de protecţie care formează protecţia este realizat în patru trepte
de curent şi timp.
a – pentru măsură – Protecţia este racordată pe secundarul reductorilor de curent montaţi pe steaua
înfăşurări statorice hidrogenerator, pe două faze.
b – pentru acţionare – Protecţia este racordată la:
- circuitele de semnalizare preventivă şi de avarie;
- circuitele de oprire hidrogenerator.

Protecţia acţionează temporizat:
- la semnalizarea preventivă şi avarie (optică şi acustică);
- comandă oprirea hidroagregatului ori scoaterea din sincronism al hidrogeneratorului
(deconectare întrerupător borne, hidrogeneratorul rămâne în turaţie şi excitat având tensiunea
nominală la borne);
- comandă deconectarea întrerupătorului de borne;
- comandă deconectarea ADR, instalaţia de excitaţie etc. (dacă este cazul);

Protecţia va lucra în următoarele împrejurări:
36
 La apariţia curenţilor de secvenţă inversă în înfăşurarea statorică peste valorile de reglaj a
protecţiei, la cele patru trepte de curent fixate pe releu. Apariţia curenţilor de secvenţă
inversă este determinată de:
- întreruperea unei faze în circuitul electric primar după transformatorul ridicător
TH, cum ar fi;
- închiderea întrerupătorului de reţea în faze incomplete;
- întreruperea unei faze pe reţea, în cazul în care hidrogeneratoarele din centrală sunt
racordate la sistemul energetic printr-o singură linie de racord;
- sarcina nesimetrică datorată sistemului energetic;
- scurtcircuite monofazate, bifazate ori trifazate nesimetrice în reţea, după
transformatorul ridicător TH.
 Protecţia este realizată cu relee de protecţie complexe de tip N 12 la majoritatea
hidrogeneratoarelor. Releul N 12 este compus din patru trepte de curent de secvenţă inversă
şi patru trepte de timp. La unele hidrogeneratoare treapta a patra acţionează în două variante:
a – apariţia curenţilor de asimetrie, coroborat cu apariţia tensiunii homopolare în
înfăşurarea statorică (acţionarea protecţiei de punere la pământ stator), în acest caz timpul de
acţionare a protecţiei este stabilit la aproximativ 1, 1,5 sec.
b – apariţia curenţilor de asimetrie fără apariţia tensiunii homopolare la înfăşurarea
statorică, timpul de acţionare este stabilit la aproximativ 2; 2,5 sec. - Treapta 1 – Curentul de
acţionare a protecţiei la semnalizare este stabilit de curentul de secvenţă inversă, în cazul
celui mai mare curent de sarcină posibilă a hidrogeneratorului. I act. = 0,1* Inom. – Treapta
2-a; 3-a; 4-a.- Curentul de acţionare a protecţiei care acţionează la declanşare şi
semnalizare temporizat se alege din condiţia de desensibilizare faţă de curentul de
dezechilibru al filtrului de curent de secvenţă inversă în următoarele situaţii;
 Rolul important al protecţiei este prevenirea deteriorării rotorului hidrogeneratorului din
cauza încălzirii. Încălziri provocate de trecerea curenţilor de secvenţă inversă.

1. Analizează împrejurările în care să produs acţionarea protecţiei, ţinând cont de cauzele
prezentate mai sus (vezi punctul C). Verifică starea de fapt al hidrogeneratorului şi al
echipamentului electric primar aferent.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie apărute pe panoul de
semnalizări centrale agregat, cât şi semnalizările, steguleţele releelor interne releului de
protecţie N 12 (ori altui tip de releu care formează protecţia de asimetrie), de asemenea
notează toate semnalizările apărute în celelalte relee de protecţii electrice complexe.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la incident, avarie, semnalizările apărute cât şi
4. Acţionează pentru lichidarea avariei funcţie de rezultatul controlului şi de dispoziţiile pe
5. Dacă defectul nu este depistat ori nu poate fi remediat de personalul operativ de exploatare,
se continuă manevrele de retragere din exploatare a hidrogeneratorului, aducându-se în stare
legat la pământ, AD închis şi blocat etc..
6. Conducerea SH şi Hidroserv va întocmi program de lucrări şi probe electrice complexe,
dacă e cazul.
37
Supracurenţi în înfăşurarea statorului, provocaţi de scurtcircuite exterioare şi de suprasarcini
nesimetrice
Protecţia de asimetrie generator
Figura 7 – Schema electrică primară HG cu racordarea protecţiei asimetrie generator N12
Figura 7
38
PROTECŢIA IMPOTRIVA PIERDERII EXCITAŢIEI LA
GENERATOARELE SINCRONE
Acţionarea protecţiei Impotriva Pierderii Excitaţiei la hidrogeneratoarele sincrone, va demara

procesul de oprire hidroagregat şi semnalizările preventive şi de avarie aferente. Personalul operativ
de exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor
a.1 – Rolul protecţiei – Protejează hidrogeneratorul împotriva pierderii excitaţiei (regim
subexcitat), sesizează regimul dispariţiei accidentale a câmpului inductor al hidrogeneratorului
sincron cu polii aparenţi, având reactanţa longitudinală sincronă cuprinsă în limitele de 80 – 250
%. Releele de protecţie fac parte din categoria releelor de reactanţă minimă capacitivă,
controlând impedanţa pe fază la bornele înfăşurării statorice ale hidrogeneratorului sincron protejat
(protecţia se poate denumi şi Protecţia contra Puterii Reactive Inversă).
a.2 – Zona de acţionare – înfăşurarea statorică a hidrogeneratorului, la funcţionarea în regim
subexcitat ori pierderea completă a excitaţiei proprii.
a.3 – Modul de aplicare – Protecţia este prevăzută şi montată la hidrogeneratoarele de medie şi
mare putere.
a) pentru măsură – Protecţia este racordată la circuitele secundare a reductorilor de curent
montaţi pe steaua înfăşurării statorice, pe o fază, iar racordarea la circuitele secundare de
tensiune de la grupul de măsură borne înfăşurarea statorica pe aceiaşi fază ca şi circuitele de
curent.
b) pentru acţionare – Protecţia este racordata la :
- circuitele de semnalizare preventiva şi de avarie;

Protecţia poate acţiona instantaneu ori temporizat :
- comandă deconectarea întrerupătorului de borne hidrogenerator;

39
La funcţionarea hidrogeneratorului în regim subexcitat ori a pierderii excitaţiei, protecţia
sesizează dispariţia accidentală a câmpului inductor al hidrogeneratorului sincron cu polii aparenţi,
având reactanţa longitudinală sincronă cuprinsă în limitele de 80 – 250 %.
Releele de protecţii fac parte din categoria releelor de reactanţă minimă capacitivă, controlând
impedanţa pe fază la bornele hidrogeneratorului sincron protejat. Deci protecţia acţionează la Putere
Reactivă Inversă funcţie de valoarea de reglaj stabilită pe releu.

1) Analizează împrejurările în care s-a produs acţionarea protecţiei, ţinând cont de cauzele
prezentate mai sus (la punctul C). Verifică starea de fapt a hidrogeneratorului, a sistemului
de excitaţie, regulatorul automat de tensiune RAT, reostat de excitaţie etc..
2) Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie apărute pe panoul de
semnalizări centrale hidroagregat, cât şi semnalizările, steguleţele releelor interne releului de
protecţie, împotriva pierderii excitaţiei; de asemenea notează toate semnalizările apărute în
celelalte relee de protecţii electrice complexe aferente hidrogeneratorului.
3) Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la incident, avarie, semnalizările apărute cât şi
4) Acţionează pentru lichidarea avariei funcţie de rezultatul controlului şi de dispoziţiile pe
5) Dacă defectul nu este depistat ori nu poate fi remediat de către personalul operativ de
exploatare se continuă manevrele de retragere din exploatare a hidrogeneratorului,
aducându-se în stare legat la pământ, AD închis şi blocat etc.
6) Conducerea SH şi Hidroserv va întocmi program de lucrări şi probe electrice complexe dacă
e cazul.
Figura 8 – Schema electrică primară HG şi racordare Protecţia Impotriva Pierderii Excitaţiei la

reductorul cu curent montat pe stea generator şi grupul de măsură borne HG
40
Figura 8
PROTECŢIA IMPOTRIVA FUNCŢIONĂRII ÎN REGIM DE MOTOR LA

HIDROGENERATOARE
Acţionarea protecţiei, împotriva Funcţionarii în Regim de Motor la hidrogeneratoarele sincrone, va

demara procesul de oprire hidroagregat şi apariţia semnalizărilor preventive şi de avarie aferente.
exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea protecţiilor electrice:
a.1 – Rolul protecţiei – Protejează hidrogeneratorul împotriva funcţionarii în regim de Motor
Sincron. Funcţionarea protecţiei în final depinde de doi factori:
a. In cazul când dispare cuplul mecanic (activ) de la arborele hidroagregatului (închidere AD,
închidere vană admisie apă, oprirea apei spre turbina din alte motive etc.), hidrogeneratorul trece în
regim de motor sincron şi primeşte de la reţea putere activă, pe care o consumă antrenând
hidroagregatul, (menţinându-l în rotaţie). In acest caz sensul vectorului curentului activ al
hidrogeneratorului va fi spre înfăşurarea statorică a hidrogeneratorului, astfel va funcţiona protecţia.
b. Protecţia împotriva funcţionarii în Regim de Motor acţionează la oprirea hidroagregatului corelat
cu una din următoarele condiţii:
- aparatul director închis;
41
- vana de admisie apă închisă (vană sferică, vană fluture);
- releele de oprire acţionate (d22…n)
a.2 – Zona de acţionare – Zona de acţionare a protecţiei este hidrogeneratorul.
a.3 – Modul de aplicare – Protecţia este prevăzută şi montată la hidrogeneratoarele de medie şi
mare putere.
a – pentru măsură – Protecţia este racordată la circuitele secundare ale reductorilor de curent,
montaţi pe bornele înfăşurării statorice pe o fază ori pe trei faze (funcţie de tipul releului folosit,
monofazat ori trifazat), iar racordarea la circuitele secundare de tensiune de la grupul de măsura
borne înfăşurarea statorică, pe o fază ori pe trei faze.
b – pentru acţionare – Protecţia va fi racordată la :
- circuitele de oprire hidroagregat;
- circuitele de automatizare hidroagregat, la una din următoarele condiţii;
- aparat director închis;
- vană admisie apă închisă (vf., vsf.);
- releele de oprire acţionate.
Protecţia acţionează temporizat :
- comandă deconectarea întrerupătorului de borne hidrogenerator;
- dispariţia cuplului motor (activ) al hidroagregatului (oprirea apei spre turbină) are loc în
următoarele împrejurări;
- închiderea accidentală a următoarelor;
- aparatul director;
- vanele de admisie apă (vf., vsf.).

Personalul operativ de exploatare va acţiona conform următoarei proceduri :
1. Analizează împrejurările în care s-a produs acţionarea protecţiei, ţinând cont de cauzele
prezentate mai sus (la punctul C). Verifică modul de oprire automată a hidroagregatului cu
acţionarea releelor de oprire, închiderea AD şi a vanelor de alimentare.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie apărute pe panoul de
semnalizări centrale hidroagregat, cât şi semnalizările, steguleţele releelor interne releului de
protecţie împotriva funcţionarii în regim de motor, de asemenea notează toate semnalizările
apărute în celelalte relee de protecţii electrice complexe aferente hidrogeneratorului.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la incident, avarie, semnalizările apărute cât şi
rezultatele analizei la prima investigare.
42
4. Acţionează pentru lichidarea avariei funcţie de rezultatul controlului şi de dispoziţiile pe
se continuă manevrele de retragere din exploatare a hidroagregatului.
6. Conducerea SH şi Hidroserv va întocmi program de lucrări şi probe complex, dacă e cazul.
Figura 9 – Schema electrică primară HG cu racordare protecţie la reductorul de curent montat la

borne generator şi grupul de măsură borne HG
Figura 9
PROTECŢIA DE SUPRASARCINĂ SIMETRICĂ HIDROGENERATOR
Acţionarea protecţiei împotriva Suprasarcinilor simetrice la hidrogeneratoarele sincrone va

demara apariţia semnalizării preventive. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă
următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea
a.1 – Rolul protecţiei – Protejează hidrogeneratorul împotriva supracurenţilor de sarcină de lungă
durată, între curentul nominal al hidrogeneratorului şi curentul de reglaj al protecţiei maximale de
curent cu blocaj volmetric.
a.2 – Zona de acţionare – înfăşurarea statorică şi bornele hidrogeneratorului.
43
a.3– Modul de aplicare – Protecţia este prevăzută şi montată la toate hidrogeneratoarele sincrone.
a.4 –Modul de racordare - pentru măsură – Protecţia este racordată monofazat la circuitele
secundare de curent, reductorii montaţi pe steaua înfăşurării statorice hidrogenerator. - pentru
acţionare – protecţia este racordată la:
- circuitele de curent continuu operativ 220 V;
- circuitele de semnalizare preventiva hidrogenerator.

Protecţia de suprasarcină simetrică hidrogenerator acţionează la semnalizarea preventivă.
C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia.

Protecţia lucrează la creşterea curenţilor de sarcină simetrică datorată următoarelor cauze posibile:
c.1 – Cauze interne hidrogeneratorului – Supraexcitarea hidrogeneratorului datorată unor defecţiuni
la regulatorul de tensiune RAT, ori la funcţionarea hidrogeneratorului cu excitaţia pe BEM, prin
reglarea excesivă a reostatului de excitaţie peste curentul nominal rotoric (implicit a curentului
statoric).
c.2 – Cauze externe hidrogeneratorului – creşterea curenţilor de sarcină pe linia de racord cu
sistemul energetic datorită unor sarcini simetrice mari, ori a unor scurtcircuite îndepărtate, în sistem.

1. Analizează parametrii electrici de funcţionare pe hidrogenerator stabilind cauzele posibile ce a
determinat creşterea sarcinii pe hidrogenerator. Astfel a crescut curentul înfăşurării statorice cu
cel puţin 1,05–1,1% faţă de curentul nominal statoric. Funcţionarea hidrogeneratorului cu
suprasarcină va produce creşterea temperaturii; în cupru şi fier stator, al apei de răcire stator şi
al aerului de ieşire. Va analiza buna funcţionare a regulatorului de tensiune RAT, ori reostatul
de excitaţie etc..
2. Citeşte şi notează semnalizările preventive şi, dacă e cazul, semnalizările de avarie, corelate cu
creşterea sarcinii pe hidroagregat.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la incident, semnalizările apărute şi dacă este posibil şi
rezultatul analizei la prima investigaţie. Personalul operativ de exploatare va respecta
dispoziţiile pe cale operativă DH şi pe cale administrativă SH.
PROTECŢIA TRANSFORMATOARELOR DE PUTERE

exploatare din amenajările hidroenergetice, pe timpul exploatării, a incidentelor şi avariilor:
 Protecţia de Gaze (cuvă, oale, comutator de ploturi)
 Protecţia Diferenţială Longitudinală
 Protecţia de Cuvă (Chevalier)
 Protecţia Maximală de Curent:
- Maximala de Curent cu tăiere de Curent
- Maximala de Curent Temporizată. - Maximala de Curent cu Blocaj
Direcţional
44
- Maximala de Curent cu Blocaj Voltmetric
- Maximala de Curent al Transformatoarelor cu trei înfăşurări
 Protecţia la Suprasarcină
 Protecţia Homopolara de Curent
 Protecţia Homopolara de Tensiune
PROTECŢIA DE GAZE TRANSFORMATOR
Acţionarea protecţiei de gaze transformator, va semnaliza, preventiv, acumularea de gaze, ori va

semnaliza preventiv şi de avarie, astfel va demara procesul automat de scoatere de sub tensiune a
transformatorului (deconectarea transformatorului) şi apariţia semnalizărilor aferente.
exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea protecţiilor electrice.
B. Modul de intervenţie a personalului operativ de exploatare
a. 1 – Rolul protecţiei
Protejează transformatorul împotriva defectelor interioare cuvei şi ale comutatorului de ploturi,
respectiv oale, la transformatoarele din hidrocentralele subterane cu racord în cabluri de energie de
înaltă tensiune.
Protecţia de gaze este realizata în trei variante:
- Releu de gaze tip Buchholz cu un flotor
- Releu de gaze tip Buchholz cu două flotoare
- Releu de gaze cu clapetă
Releul de gaze tip Buchholz, cu un flotor – Acest tip de releu este folosit pentru a semnaliza
preventiv acumularea de gaze (gaze, ori aer provenit după umplerea cuvei transformatorului,
comutatorului de ploturi, ori oale transformator) provenite în urma defectelor din interiorul
transformatorului.
Releul de gaze tip Buchholz, cu două flotoare – La acest tip de releu flotorul superior este folosit
pentru a semnaliza preventiv acumularea de gaze, iar flotorul inferior este folosit pentru declanşare
şi semnalizare de avarie, la defecte interne. In acest caz, arcul electric sau căldura dezvoltată de
scurtcircuit au ca urmare descompunerea uleiului şi a materialelor organice, a pieselor
electroizolante şi formarea de gaze. Acestea, fiind mai uşoare decât uleiul, se ridică spre
conservator, antrenând flotorul inferior ori clapeta şi, în consecinţă, transmiterea semnalului de
avarie şi scoaterea de sub tensiune al transformatorului. Gazele rezultate servesc ca indiciu calitativ
al defectului din transformator, prin culoarea, mirosul şi inflamabilitatea lor.
Dacă gazele sunt neinflamabile, fără miros şi incolore, rezultă că din transformator se elimina
aerul rămas în interior, după umplerea cuvei cu ulei. Un gaz albicios neinflamabil, cu miros
45
înţepător este produs prin deteriorarea materialelor izolante (hârtie, izolaţii textile etc.). Un gaz
gălbui, greu inflamabil, indică deteriorarea pieselor de lemn. Un gaz cenuşiu închis sau negru şi
uşor inflamabil arată că s-a produs o conturnare în ulei sau o supraîncălzire excesivă, însoţită de
descompunerea acestuia. Colectarea gazelor, pentru cercetarea proprietăţilor chimice şi fizice, se
face cu ajutorul unei eprubete la robinetul de evacuare special al releului de gaze.
a.2 – Zona de acţionare – La defecte în interiorul transformatorului (cuva, comutator de ploturi şi
oalele cu ulei pe bornele de înaltă tensiune a transformatorului din hidrocentralele subterane).
a.3 – Modul de aplicare – Protecţia de gaze este prevăzută şi montată la toate transformatoarele de
putere din hidrocentrale, iar în amenajarea hidroenergetică acolo unde există curent continuu
operativ (110, 220 V).
a – pentru supraveghere – Releul de gaze de tip Buchholz este montat pe conducta de legătură între
cuva (comutator de ploturi, oale) şi conservatorul de ulei, respectând sensul de montaj. La
instalarea transformatorului cuva acestuia trebuie înclinată cu 1 – 1,5 % faţă de
orizontală, iar conducta între cuvă şi Buchholz să fie înclinată cu 2 – 4 % faţă de orizontală. Acest
lucru este necesar pentru uşurarea deplasării gazelor spre conservator, prin releul de gaze.
b – pentru acţionare – Releul de gaze este racordat la :
- curentul continuu operativ 220 V, pentru semnalizare preventivă;
- curentul continuu operativ 220 V, pentru declanşare şi semnalizare de avarie.

Protecţia acţionează instantaneu la :
- semnalizarea preventivă;
- semnalizarea de avarie;
- comandă declanşarea întrerupătoarelor (scoaterea de sub tensiune a transformatorului);
c.1 – la semnalizare preventivă – Acumularea de gaze în partea superioară a releului de gaze, până
când flotorul superior coboară la limita de închidere a contactului de semnalizare (vezi punctul a.1).
c.2– la declanşare şi semnalizare de avarie – La apariţia unor defecte (scurtcircuite polifazate,
scurtcircuite intre înfăşurări etc.) grave, formarea gazelor poate fi atât de violentă încât presiunea
interioară care ia naştere în transformator poate imprima uleiului deplasarea spre conservator, prin
releul de gaze şi acţionând flotorul inferior, astfel încât să-şi închidă contactul de declanşare şi
implicit semnalizarea de avarie (vezi punctul a.1)
c.3 – Releul de gaze cu clapetă lucrează în aceleaşi condiţii ca şi la punctul c.2, numai că aici, în
calea circuitului creat de evacuarea gazelor din cuva, nu se găseşte flotor ci o clapetă, pe care sunt
montate contacte electrice. Contactele electrice sunt închise ermetic aflându-se în baia de ulei.
Contactele pot fi realizate cu mercur şi acţionate de flotori. Contactele pot fi în vid ori în gaz,
închise etanş şi acţionate magnetic de către flotori ori clapetă.
46

1. Verifică starea transformatorului luând în consideraţie releul de gaze care a semnalizat,
funcţie de aceasta va ridica probe de gaze din Buchholz respectând cele de mai sus (vezi
punctul a.1). Semnalizarea preventivă poate apărea şi dacă nivelul de ulei în Buchholz este
scăzut, ca atare trebuie să se facă completarea cu ulei bun din punct de vedere al analizelor
chimice şi electrice, uleiul având buletinul de analiză la zi.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente transformatorului,
semnalizări asociate pe hidrogenerator, ori în alte instalaţii. Vor fi verificate semnalizările
interne celorlalte relee de protecţie pe transformator, apoi vor fi anulate.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la incident, semnalizările apărute, cât şi rezultatul
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare al transformatorului aducându-se în stare
legat la pământ, conform dispoziţiilor DH şi conducerii SH.
6. Dacă nu este clarificată natura defectului, transformatorul va rămâne retras şi supus
investigaţiilor de către personalul specializat PRAM, Reparaţii etc.
47
Figura 10
Figura 10 – Schema de principiu a protecţiei de gaze

a) cu autoblocare prin releu intermediar de temporizare
b) cu autoblocare prin releu intermediat cu bobina de reţinere
c) cu autoblocare şi revenire prin buton
PROTECŢIA DIFERENŢIALĂ LONGITUDINALĂ TRANSFORMATOR
Acţionarea protecţiei Diferenţiale longitudinale transformator va demara procesul automat de

scoatere de sub tensiune a transformatorului prin declanşarea întrerupătoarelor (dacă
transformatorul funcţionează în schema bloc generator – transformator, se va transmite oprirea
hidroagregatului), cu semnalizările de avarie aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să
aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea
48
a.1 – Rolul protecţiei – Protejează transformatorul împotriva scurtcircuitelor interne ori la bornele
transformatorului, de aceea poate fi considerată ca o completare a protecţiei de gaze. Principiul ei
de funcţionare este că şi în cazul hidrogeneratoarelor, principiul comparării curenţilor. In cazul
transformatoarelor, se compara valorile şi sensurile curenţilor aceloraşi faze din cele două sau trei
înfăşurări ale transformatorului protejat. Transformatorul trebuie să aibă instalate pe fiecare fază a
tuturor înfăşurărilor sale reductoare de curent.
a.2 – Zona de acţionare – Zona de acţionare a protecţiei este delimitată de locul de montaj al
reductoarelor de curent pe circuitul electric primar al transformatorului:
- la transformatoarele cu două înfăşurări, montarea reductoarelor de curent este realizată
pe ambele racorduri la bornele transformatorului, pe trei faze;
- la transformatoarele cu trei înfăşurări, montarea reductoarelor de curent este realizată pe
toate trei racordurile la bornele transformatorului, pe trei faze.
a.3 – Modul de aplicare – Protecţia diferenţială longitudinală este prevăzută la transformatoarele
mai mari de 5 MVA, precum şi la acelea cu puterea mai mare de 1 MVA dacă funcţionează în
paralel.
a – pentru măsură – protecţia este racordată la circuitele secundare de curent al reductoarelor de
curent de pe racordurile circuitului electric primar.
b – pentru acţionare – protecţia este racordată la:
- circuitele de semnalizare;
- circuitele de comandă.

Protecţia acţionează instantaneu (fără temporizare) la:
- comandă de declanşare a tuturor întrerupătoarelor aferente transformatorului;
- comandă de oprire a hidroagregatului, dacă transformatorul funcţionează în schema bloc
generator – transformator;
- comandă de pornire (demarare) DRRI;
- comandă sistemului de înregistrare evenimente.
C. CAUZELE POSIBILE pentru care acţionează protecţia

Protecţia va lucra în următoarele cazuri:
Analizarea cauzelor posibile trebuie să ţină cont de schema protecţiei diferenţiale longitudinale
realizată, funcţie de schema electrică primară aleasă:
c.1 Pentru transformatoarele cu două înfăşurări, cu întrerupătoare pe ambele racorduri. c.2 Pentru
transformatoarele cu trei înfăşurări, cu întrerupătoare pe toate cele trei racorduri.
c.3 Pentru transformatoare cu două ori trei înfăşurări şi funcţionează în schema bloc generator –
transformator.
Primele concluzii pot fi :
- acţionarea protecţiei dovedeşte prezenţa unui defect (scurtcircuit între faze, scurtcircuit între
înfăşurări), în transformator. Scurtcircuite polifazate pot apărea pe una din înfăşurări, borne
transformator până la locul de montaj al reductoarelor de curent în cazul protecţiei
49
diferenţiale longitudinale bloc generator – transformator, reductoarele de curent pe joasă
tensiune al transformatorului pot fi montaţi în două variante;
- între transformator şi borne generator – zona de acţionare a protecţiei este transformatorul.
Defectul posibil este în transformator ori în zonă;
- pe steaua hidrogeneratorului – zona de acţionare a protecţiei este transformatorul, racordul
până la generator, hidrogeneratorul. In acest caz protecţia îndeplineşte şi rolul de protecţie
diferenţială longitudinală bloc. Defectul posibil poate fi în transformator, în racordul până
la hidrogenerator, în hidrogenerator. Reglajul protecţiei în acest caz este peste reglajul
protecţiei diferenţiale longitudinale hidrogenerator. În consecinţă, protecţia diferenţială bloc
poate fi considerată rezervă pentru hidrogenerator.
c.4 – Defecte în circuitele secundare de curent, al reductoarelor de curent la care este racordată
protecţia diferenţială longitudinală (întreruperea unei faze ori trei faze în circuitele secundare de
curent pe una din braţele protecţiei), ocazie cu care va lucra sigur protecţia, dacă reglajul protecţiei
este sub curentul nominal al hidrogeneratorului.

1. Verifică starea de fapt a transformatorului, bornele de înaltă şi de joasă tensiune, respectiv
bornele de medie tensiune. Personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască zona de
acţionare a protecţiei diferenţiale longitudinale a transformatorului.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie, aferente transformatorului,
semnalizările de pe hidroagregat, semnalizările pe linia electrică de racord al
transformatorului la sistemul energetic. Dacă defectul este în transformator, sunt condiţii să
demareze ori să lucreze şi protecţia de gaze a transformatorului.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la eveniment, semnalizările apărute, cât şi rezultatul
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare a transformatorului, aducându-se în stare
legat la pământ (conform dispoziţiilor DH şi conducerii SH).
6. Dacă nu este clarificată natura şi locul defectului, transformatorul rămâne retras şi supus
investigaţiilor de către personalul specializat.
50
Protecţia diferenţială longitudinală transformator
Figura 11
Principiul de funcţionare a protecţiei m diferenţiale

a) scurtcircuit exterior; b) scurtcircuit interior
Figura 12
51
PROTECŢIA DE CUVĂ (CHEVALIER) LA TRANSFORMATOARE
Acţionarea protecţiei de CUVĂ la transformatoare, va demara procesul automat de scoatere de sub

tensiune a transformatorului, prin deconectarea întrerupătoarelor aferente, cu apariţia semnalizărilor
preventive şi de avarie. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştinţe
tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea protecţiilor electrice.
a.1 – Rolul protecţiei – Marea majoritate a defectelor din transformatoare, chiar scurtcircuitul între
spire, sunt însoţite de străpungerea izolaţiei faţă de masă (la cuva transformatorului sau miezul
magnetic). Prin legătura stabilită accidental între părţile conductoare, electrice, ale
transformatorului şi părţile metalice legate la priza de împământare circulă un curent.
Apariţia acestui curent stă la baza principiului de funcţionare a protecţiei de cuvă, Chevalier, la
transformatoare.
a.2 – Zona de acţionare – La defecte în interiorul transformatorului.
a.3 – Modul de aplicare – Protecţia este prevăzută şi montată la transformatoarele şi
autotransformatoarele de putere mare. Pentru montarea protecţiei şi posibilitatea acţionării, sunt
realizate următoarele:
Cuva transformatorului este izolată faţă de şinele de cale şi priza de împământare. Izolarea cuvei
faţă de pământ este executată astfel încât atât aceasta cât şi celelalte piese metalice legate galvanic
de ea (mantalele metalice ale cablurilor de legătură, conservatorul de ulei, instalaţiile de răcire a
transformatorului etc.) să fie izolate faţă de priza de împământare a staţiei sau a centralei.
Singura legătură electrică a cuvei cu pământul trebuie să se facă prin bara înseriată cu reductorul
de curent.
a. 4 – Modul de racordare
a – pentru măsură – Releul de protecţie este racordat la circuitul secundar al reductorului de curent,
pe legătura dintre cuva transformatorului şi centura de împământare.
B. MODUL DE SEMNALIZARE ŞI ACŢIONARE A PROTECŢIEI. Protecţia acţionează rapid

(fără temporizare, ori cu temporizare mica) la:
- semnalizare preventivă şi de avarie;
- comandă declanşarea tuturor întrerupătoarelor aferente transformatorului;
- dacă funcţionarea transformatorului este realizată în schema bloc generator –
transformator, se va transmite în plus oprirea hidroagregatului, cu semnalizările aferente:
- comandă pornirea (demararea) DRRI
- comandă sistemul de înregistrare evenimente
52
C. CAUZELE POSIBILE PENTRU CARE ACŢIONEAZĂ PROTECŢIA
In funcţionare normală, prin legătura cuvei cu priza de împământare circulă doar curentul
determinat de capacitatea proprie a înfăşurărilor transformatorului, curent de mărime mică, care nu
influenţează acţionarea protecţiei.
In cazul unui defect în transformator (străpungerea izolaţiei înfăşurărilor la cuva), curentul de
circulaţie care apare este mai mare la transformatoarele al căror punct neutru este direct la pământ,
sau care sunt conectate în reţelele cu punctul neutru legat la pământ. Acest curent este chiar curentul
monofazat de scurtcircuit pe timpul defectului.

1. Verifică starea de fapt a transformatorului, verifică starea releului de gaze (dacă sunt
acumulări de gaze etc.). Personalul operativ de exploatare trebuie să ştie că: acţionarea
protecţiei de cuvă lucrează în urma curentului de scurgere spre centura de împământare,
ceea ce dovedeşte că în transformator s-a produs un defect de izolaţie (poate fi arc electric).
In urma acestui defect local se dezvoltă temperatura ridicată, drept urmare descompunerea
uleiului şi a materialelor organice şi electroizolante, formarea de gaze.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie aferente transformatorului,
chiar şi alte semnalizări apărute în acelaşi timp în releele de protecţii electrice complexe,
respectiv semnalizările centrale din staţie şi centrală dacă e cazul.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la eveniment, semnalizările apărute, cât şi
rezultatele analizei la prima investigare.
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare a transformatorului, aducându-se în stare
legat la pământ (conform dispoziţiilor DH şi conduceri SH).
6. Dacă nu este clarificată natura defectului, transformatorul va rămâne retras şi supus
investigaţiilor de către personalul de specialitate.
Figura 13
53
PROTECŢIA MAXIMALĂ DE CURENT
LA TRANSFORMATOARE
Acţionarea protecţiei Maximale de Curent va demara procesul automat de scoatere de sub tensiune
a transformatorului (deconectarea întrerupătoarelor) şi apariţia semnalizărilor aferente. Personalul
operativ de exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării
instalaţiilor electrice cu implicarea protecţiilor electrice.
a.1 – Rolul protecţiei – Protecţia Maximală de Curent trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să deosebească un supracurent provocat de un scurtcircuit, de o suprasarcină, care
poate fi suportată un timp mai îndelungat de către transformator;
- să fie sensibilă la orice scurtcircuit polifazat care ar putea avea loc pe liniile electrice
alimentate de la bornele transformatorului;
- să fie suficient de rapidă, ţinând seama că un curent de scurtcircuit exterior poate fi de
câteva ori mai mare decât curentul nominal al transformatorului şi poate cauza căderi mari
de tensiune în reţea;
- să îndeplinească şi rolul de protecţie de rezervă a protecţiilor contra defectelor interne ale
transformatorului (protecţia de gaze, protecţia diferenţială longitudinală).
a.2 – Zona de acţionare – La defecte din interiorul transformatorului şi defecte în exteriorul

transformatorului cu atingerea pragului de pornire a protecţiei.
a.3 – Modul de aplicare – Protecţia Maximală de Curent, la transformatoare este aplicată în

diferite variante:
a.3.1 – Maximală de curent cu tăiere de curent.
a.3.2 – Maximală de curent temporizată.
a.3.3 – Maximală de curent cu blocaj direcţional.
a.3.4 – Maximală de curent cu blocaj voltmetric.
a.3.5 – Maximală de curent al transformatoarelor cu trei înfăşurări.
a.3.6 – Suprasarcină la transformatoare.
a.3.1 - Protecţia maximală de curent cu tăiere de curent. Protecţia este folosită contra
scurtcircuitelor interne transformatorului, pentru completarea protecţiei de gaze ori suplinirea
protecţiei diferenţiale longitudinale. Reglarea releelor de protecţii este în funcţie de curentul de
scurtcircuit la bornele transformatoarelor pe fiecare înfăşurare. Protecţia este instalată pe toate cele
trei faze, la reductorii de curent de pe partea alimentării, dacă transformatorul protejat este alimentat
de la o reţea cu punctul neutru legat la pământ şi pe două faze dacă reţeaua de alimentare are
punctul neutru izolat. Zona de acţionare variază funcţie de regimul reţelei, de cele mai multe ori nu
acoperă întreaga înfăşurare a transformatorului. Ip > 3…5 în. Protecţia acţionează la semnalizare şi
declanşare instantaneu (fără temporizare).
54
a.3.2 – Protecţia maximală de curent temporizată. Protecţia Maximală de Curent temporizată
protejează transformatorul împotriva supracurenţilor de durată. Reglarea protecţiei este în funcţie de
puterea transformatoarelor.
Racordarea protecţiei la circuitele secundare ale reductoarelor de curent este realizată în una din
cele doua variante:
a – în reţelele care funcţionează cu punctul neutru legat direct la pământ, schema protecţiei
maximale este trifazată, cu trei relee de curent pe trei faze.
b – în reţelele cu punctul neutru izolat se foloseşte schema de stea incompletă, deci numai cu două
relee de curent pe două faze. Protecţia acţionează la semnalizare şi declanşare temporizat.
a.3.3 – Protecţia maximală de curent cu blocaj direcţional. Pentru mărirea selectivităţii la
Protecţia Maximală de Curent, soluţia optimă este completarea protecţiei cu blocaj direcţional,
adică supravegherea sensului curenţilor de defect. Astfel realizată protecţia, în ansamblu, protecţia
va lucra numai la defecte în sensul stabilit pe releul direcţional (spre linie ori spre transformator).
a.3.4 – Protecţia maximală de curent cu blocaj voltmetric
Pentru mărirea selectivităţii Protecţiei Maximale de Curent o altă soluţie optimă este completarea
protecţiei cu blocaj voltmetric, adică montarea releelor de minimă tensiune pe circuitele secundare
de tensiune ale grupului de măsură bare. Astfel protecţia va avea condiţii de acţionare în
următoarele condiţii:
- creşterea curentului de defect peste valoarea de reglaj la releele de curent va favoriza
acţionarea lor. Ipp > 1,3 în
- creşterea curentului de defect va favoriza scăderea tensiunii pe barele staţiei, dacă
defectul se află în zona apropiată barelor, scăderea tensiunii poate fi sub 85 % din
tensiunea nominală. In acest caz releele de minimă tensiune îşi vor închide contactele şi
astfel va crea condiţii să lucreze protecţia.
a.3.5 – Protecţia maximală de curent la transformatoarele cu trei înfăşurări Protecţia
Maximală de Curent la transformatoarele cu trei înfăşurări, este denumită, protecţia contra
scurtcircuitelor exterioare, de aceea trebuie să asigure deconectarea selectivă a înfăşurării care
alimentează direct locul de defect. In acest scop, toate cele trei înfăşurări ale transformatoarelor se
echipează cu protecţii maximale de curent temporizate. Protecţia maximală de pe partea sursei
principale, care constituie rezervă atât contra defectelor interioare cât şi de bază a celor exterioare.
Protecţia în acest caz este racordată pe trei faze şi comandă deconectarea tuturor întrerupătoarelor.
a.3.6 – Protecţia contra suprasarcinii la transformatoare Transformatoarele în funcţiune pot fi
supuse la suprasarcini determinate de hidrogenerator ori de sistemul energetic. De aceea acest regim
de funcţionare trebuie semnalizat, astfel încât personalul operativ de exploatare va putea să ia
măsuri în acest sens. In acest regim de funcţionare, transformatorul poate să funcţioneze o perioadă
mai mare. Ipp > 1,05 în. Protecţia acţionează la semnalizare preventivă temporizat.
a - pentru măsură – protecţia este racordată astfel: releele de curent care compun protecţia
maximală de curent sunt racordate la circuitele secundare ale reductoarelor de curent montate,
conform punctului a.3.1 Releele de minimă tensiune care intră în componenţa protecţiei maximale
sunt racordate la circuitele secundare de tensiune ale grupului de măsură de pe bara de medie ori de
înaltă tensiune la care este racordat transformatorul. Releele direcţionale sunt racordate la circuitele
secundare de curent şi tensiune, ca şi releele de curent şi tensiune prezentate mai sus.
b - pentru acţionare – protecţia este racordata la:
55
Protecţia acţionează instantaneu ori temporizat la:
- la semnalizarea preventivă şi de avarie;
- comandă declanşarea întrerupătoarelor aferente transformatorului conform schemei alese
(vezi nominalizarea protecţiilor de la punctul a.3), dacă funcţionează transformatorul, în
schema bloc generator – transformator, va transmite şi oprirea hidroagregatului cu toate
semnalizările aferente;

Analizarea cauzelor posibile pentru care a lucrat protecţia se va efectua ţinând cont de tipul
protecţiei (vezi punctul a. 3), cu particularităţile fiecăreia.

1. Verifică starea de fapt a transformatorului, bornele transformatorului etc.. Analizează
regimul anormal de funcţionare în momentul când a lucrat protecţia, regim determinat de
reţea ori de hidrogeneratoare, în cazul transformatoarelor ridicătoare TH din hidrocentrale.
Personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască exact schema de racordare a
transformatorului, cu toate înfăşurările. Să cunoască exact tipul de protecţie care a lucrat
(vezi nominalizarea protecţiilor de la punctul a.3).
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie, modul cum s-a desfăşurat
evenimentul în timpul avariei, chiar şi alte semnalizări, dacă este cazul, de pe
hidrogenerator, liniile electrice etc.. De asemenea se vor nota semnalizările interne releelor
de protecţii electrice complexe cum ar fi: protecţiile liniilor electrice (protecţiile de distanţă,
homopolare etc.), protecţiile altor transformatoare, protecţiile hidrogeneratoarelor etc.
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare a transformatorului aducându-
se în starea legat la pământ, pe toate înfăşurările (conform dispoziţiilor DH şi conduceri
SH).
6. Dacă nu este clarificată natura şi locul defectului, transformatorul va rămâne retras şi supus
56
PROTECŢIA HOMOPOLARĂ DE CURENT
LA TRANSFORMATOARE
Acţionarea protecţiei homopolare de curent (de secvenţă homopolară), va demara procesul automat
de scoatere de sub tensiune a transformatorului (deconectarea întrerupătoarelor) şi apariţia
semnalizărilor aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştinţe
D. Modul de intervenţia a personalului
a.1 – Rolul protecţiei – Protejează transformatorul împotriva scurtcircuitelor monofazate şi a
curenţilor de secvenţă homopolară. De aceea protecţia homopolara de curent poate fi aplicată numai
la transformatoarele şi liniile electrice care au punctul neutru legat la pământ. Protecţia poate fi
realizată cu blocaj direcţional, având astfel posibilitatea să lucreze direcţional, după cum este ales
regimul de lucru.
a.2 – Zona de acţionare – La defecte în interiorul transformatorului şi la defecte în exteriorul
transformatorului, funcţie de stabilirea direcţionării într-un sens ori nedirecţionate.
a.3 – Modul de aplicare – Protecţia este aplicată la transformatoarele şi liniile electrice care au
punctul neutru legat la pământ. Protecţia este realizată (cel mai simplu) dintr-un releu de curent
legat la un filtru de curent de secvenţa homopolară, realizat cu reductoare de curent pe cele trei faze,
pe partea stelei a transformatorului, legate în montaj holmgren. Folosirea releelor complexe
homopolare de curent, care au introduse în interior aceste filtre de curent de secvenţă homopolară,
sunt racordate la circuitele secundare de curent cu protecţia maximală de curent, dar înseriată pe
nulul acestor circuite. Protecţia mai poate fi realizată cu un releu de curent racordat la circuitul
secundar al reductorului de curent, reductor ce este montat la rându-i pe conductorul dintre punctul
neutru al transformatorului şi pământ.
a – pentru măsură – Protecţia poate fi racordată :
- pe circuitele secundare ale reductorilor de curent, care sunt legaţi în schema holmgren şi
montaţi pe cele trei faze de pe partea stelei la transformator, la fel este realizată şi în cazul
liniilor electrice aeriene cu nulul legat la pământ;
- pe circuitele secundare al reductorilor de curent folosiţi pentru protecţia maximală de
curent, protecţia homopolară de curent este înseriată pe nulul acestor circuite;
- pe circuitul secundar al reductorului de curent montat pe conductorul dintre punctul neutru
al transformatorului şi pământ.
b – Pentru acţionare – protecţia este racordată la:
57
Protecţia maximală de curent a transformatoarelor
Figura 14
58
Protecţia acţionează instantaneu ori temporizat dacă protecţia este realizată cu o singură treaptă de
curent; acţionează instantaneu şi temporizat dacă protecţia este realizată cu două sau trei trepte de
curent, acţionează la:
- comandă declanşarea întrerupătoarelor aferente transformatorului ori a ramurei înfăşurării
transformatorului pe care este realizată protecţia, deasemeni poate transmite oprirea
hidroagregatului, funcţie de schema primară realizată;

- scurtcircuite monofazate;
- scurtcircuite bifazate;
- scurtcircuite trifazate cu punere la pământ;
- sarcini asimetrice provocate de sistemul energetic;
- închiderea cailor de curent în faze incomplete la întrerupătoare;
- întreruperea unei faze în reţea la care este racordat transformatorul;
- defecte de contact la comutatorul de ploturi.

1. Verifică starea de fapt a transformatorului, bornele transformatorului etc. Analizează
reţea, ori de hidrogenerator în cazul transformatoarelor TH din hidrocentrale. De asemenea
personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască concret schema în care funcţionează
transformatorul cu toate înfăşurările.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi de avarie, modul în care s-au
desfăşurat evenimentele, chiar şi alte semnalizări, dacă este cazul de pe hidrogeneratori,
liniile electrice etc.. De asemenea se vor nota semnalizările interne releelor de protecţii
electrice complexe cum ar fi: - protecţiile liniilor electrice – protecţia de distanţă, protecţia
homopolară etc. - protecţiile hidrogeneratoarelor şi altor transformatoare etc..
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la eveniment, semnalizările apărute cât şi rezultatul
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare a transformatorului, aducându-se
în stare legat la pământ, pe toate înfăşurările.
59
PROTECŢIA HOMOPOLARĂ DE TENSIUNE LA TRANSFORMATOARE
Acţionarea protecţiei homopolare de tensiune (de secvenţă homopolară) va demara procesul

automat de scoatere de sub tensiune a transformatorului prin deconectarea întrerupătoarelor şi
semnalizările aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştinţe
C. Cauzele posibile pentru care acţionează protecţia
a.1 – Rolul protecţiei – Protecţia este destinată, în general, la transformatoarele electrice de putere,
din reţelele electrice de medie tensiune care funcţionează cu punctul neutru izolat faţă de masă.
Se cunoaşte faptul că sistemul energetic de medie tensiune, în general funcţionează cu nulul izolat
faţă de pământ, iar într-o proporţie mai mică nulul este tratat faţă de pământ (tehnica de tratare a
nulului transformatoarelor s-a efectuat în diverse moduri, prin rezistori, inductanţe etc.).
Scăderea izolaţiei ori străpungerea izolaţiei pe o fază faţă de pământ, tensiunea faţă de pământ a
acesteia devine egală cu zero, iar tensiunea fazelor sănătoase creşte cu 1,73 *Uf faţă de
pământ. Tensiunea punctului neutru (care, în funcţionare normală, este egală cu zero) devine egală
cu tensiunea pe fază.
a.2 – Zona de acţionare – La defecte în interiorul transformatorului şi la defecte în exteriorul
transformatorului.
a.3 – Modul de aplicare – La transformatoarele şi liniile electrice care au punctul neutru izolat
faţă de pământ. Este prevăzută şi la transformatoarele care au nulul legat la pământ doar pe timpul
manevrelor de închidere – deschidere a întrerupătorului de pe partea de înaltă tensiune a
transformatorului. După conectarea întrerupătorului, separatorul de nul va fi deschis şi va rămâne
deschis până la comanda de declanşare a întrerupătorului. Manevrele de închidere – deschidere a
întrerupătorului se efectuează numai cu separatorul de nul închis.
a – pentru măsură – protecţia este racordată la circuitul secundar al grupului de măsură bare, pe
înfăşurarea secundară legată în triunghi deschis.
- curentul continuu operativ;

- comandă declanşarea întrerupătoarelor aferente transformatorului;
60
Deteriorarea izolaţiei pe o fază (punerea la pământ) în sistemul energetic trifazic de medie tensiune
în general şi în condiţii speciale în întreg sistemul energetic trifazic de înaltă tensiune. Deci, cauzele
posibile pot fi pe partea de înaltă tensiune a transformatorului, în transformator ori în reţea.

Personalul operativ de exploatare va acţiona conform următoarei proceduri :
1. Verifică starea de fapt a transformatorului, zona apropiată etc. Analizează regimul anormal
de funcţionare în momentul în care a lucrat protecţia, de reţinut faptul că dacă defectul,
punerea la pământ o perioadă mai mare în transformator va favoriza apariţia de gaze şi în
releul de gaze buchholz.
evenimentul, chiar şi alte semnalizări apărute la hidroagregat, liniile electrice etc.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la eveniment, semnalizările apărute cât şi rezultatul
care le primeşte de la DH şi conducerea DH.
5. Se continuă manevrele de retragere din exploatare a transformatorului aducându-
se în stare legat la pământ pe toate înfăşurările, conform dispoziţiilor DH şi conduceri SH.
Figura 15
61
PROTECŢIA REŢELELOR ELECTRICE

exploatare din amenajările hidroenergetice, pe timpul exploatării, a incidentelor şi avariilor.
Protecţia reţelelor de ÎNALTĂ TENSIUNE

Protecţia Maximală de Curent:
- Maximală de Curent cu Taiere de Curent (direcţionată/nedirecţionată)
- Maximală de Curent Temporizata (direcţionată/nedirecţionată)
- Protecţia Maximală de Curent Homopolară la Liniile de Inaltă Tensiune
- Protecţia Diferenţiala Transversală a Liniilor cu Dublu circuit
- Protecţia Diferenţială Longitudinală la Liniile de Inaltă Tensiune
- Protecţia de Distanţă
Protecţia reţelelor de MEDIE TENSIUNE

- Protecţia Maximală de Curent cu Caracteristica Independentă
- Protecţia contra Punerilor la pământ în reţelele cu neutrul izolat sau compensat
- Maximală de Curent Homopolară (direcţionată/nedirecţionată)
- Maximală de tensiune Homopolară
PROTECŢIA REŢELELOR DE INALTĂ TENSIUNE
Schemele de protecţii electrice se aleg în funcţie de nivelul de tensiune, respectiv de lungimea şi

importanţa reţelei în cadrul sistemului energetic.
Reţelele de înaltă tensiune funcţionează cu neutrul legat direct la pământ în diferite puncte.
Protecţiile electrice trebuie să asigure deconectarea selectivă a defectelor dintre faze cât şi dintre
faze şi pământ (cu sau fără arc electric). Liniile electrice de înaltă tensiune sunt interconectate în
general, foarte puţine sunt radiale (sau funcţionează în anumite perioade radial).
 Protecţia Maximală de Curent cu tăiere de curent

(direcţionată/nedirecţionată)
 Protecţia Maximala de Curent Temporizată (direcţionată/nedirecţionată)
Acţionarea protecţiei maximale de curent va demara procesul automat de declanşare a

întrerupătorului de linie şi a semnalizărilor aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să
62
D. Modul de intervenţie a personalului de exploatare
a.1 – Rolul protecţiei – să acţioneze în cazul creşterii peste o anumită valoare a curentului pe linia
protejată (peste valoarea de reglaj a protecţiei). Protecţia maximală de curent este folosită atât
împotriva scurtcircuitelor (polifazate sau monofazate), cât şi suprasarcinilor şi este realizată cu relee
de curent şi relee intermediare (vezi protecţia maximală de curent cu tăiere de curent), ori cu relee
de curent, relee de timp şi relee intermediare (vezi protecţia maximală de curent temporizata).
Acestea pot fi asociate cu relee direcţionale, devenind astfel protecţia direcţionată. Direcţionarea
protecţiei este aplicată în cazul liniilor electrice interconectate.
Se observă deci că folosirea releelor direcţionale permite realizarea protecţiei unei linii electrice
alimentate de la ambele capete, ca şi în cazul reţelelor radiale alimentate de la un singur capăt, adică
adaptarea unor temporizări în trepte crescătoare spre cele două surse, considerate ca şi cum fiecare
ar exista singură.
Protecţia maximală de curent sau tensiune de secvenţă homopolară
Figura 16
a.2 – Zona de acţionare – la defecte în reţelele electrice cu creşterea curentului prin reductorii de
curent, la secundarul cărora este racordată protecţia. Funcţie de configuraţia reţelei radială ori
interconectată, zona poate fi stabilită prin asocierea protecţiei cu relee direcţionale.
a.3 – Modul de aplicare – la liniile electrice radiale şi interconectate, protecţia poate fi realizată:
- cu trei relee de curent pe fiecare fază (cu/fără releu de timp şi releu direcţional), cu releu
intermediar;
- cu releu trifazat complex (conţine în interior trei relee de curent, releu de timp cu una ori
două trepte, releu intermediar), cu steguleţe de semnalizare pentru fiecare componentă;
- cu releu tip automat programabil.
a. 4 – Modul de racordare – protecţia poate fi racordată la:
a – pentru măsură – releele de curent şi bobinele de curent ale releelor direcţionale sunt racordate
la circuitele secundare ale reductorilor de curent, în celula de înaltă tensiune a liniei electrice.
63
b – pentru acţionare - curentul continuu operativ 220 V:

Protecţia acţionează instantaneu ori temporizat, având una ori două trepte de timp (direcţionată
ori nedirecţionata), la:
- semnalizare de avarie şi telemecanică;
- comandă declanşarea întrerupătorului;
- comandă pornirea DRRI, RAR (daca e cazul);

- scurtcircuit polifazat (bifazat ori trifazat), cu pământul şi fără pământ;
- suprasarcini, peste parametrii nominali ai echipamentului, cu atingerea pragului de pornire
a protecţiei;
- întreruperea unei faze şi creşterea excesivă a curentului pe celelalte faze.

1. Verifică starea de fapt a celulei liniei în cauză. Analizează regimul anormal de funcţionare în
momentul când a lucrat protecţia, regim determinat de reţea ori de hidrogeneratoarele din
centrală. Personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască exact schema de racordare a
liniei şi protecţiile electrice aferente liniei.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările aferente, modul cum s-a desfăşurat evenimentul în
timpul avariei, chiar şi alte semnalizări, dacă e cazul, la celelalte celule şi din releele de
protecţii complexe, după care se vor anula.
analizei la prima investigare
4. Acţionează în continuare conform dispoziţiilor DH.
PROTECŢIA MAXIMALĂ DE CURENT HOMOPOLAR

LA LINIILE DE ÎNALTĂ TENSIUNE
 Protecţia Maximală de curent Homopolar cu tăiere de curent (direct/nedirect)

 Protecţia Maximală de curent Homopolar temporizată (direct/nedirect)
Acţionarea protecţiei Maximale de Curent Homopolară va demara procesul automat de declanşare a

64
a. 1 – Rolul protecţiei – protejează reţeaua, linia electrică de racord cu sistemul energetic împotriva
deteriorării izolaţiei faţă de pământ a unei faze. Reţelele cu punctul neutru legat direct la pământ, un
scurtcircuit monofazat care are ca urmare creşterea importantă a curentului şi scăderea tensiunii pe
faza respectivă.
Curentul care alimentează protecţia reprezintă suma curenţilor de pe cele trei faze, adică tocmai
curentul homopolar al liniei respective (mărit de trei ori. Deci, în funcţionare normală neexistand
curent homopolar, curentul care parcurge protecţia este practic nul, de aceea protecţia poate fi
reglată foarte sensibil 40 – 60 % din curentul nominal ksig Ipp = Isarc. Krev.
Protecţia maximală de curent homopolar poate fi asociată cu relee direcţionale, devenind astfel
protecţia direcţionată. Direcţionarea protecţiei este aplicată în cazul liniilor electrice interconectate.
Se observă deci că folosirea releelor direcţionale permite realizarea protecţiei unei linii alimentate
de la ambele capete ca şi în cazul reţelelor radiale alimentate de la un singur capăt, adică adaptarea
unor temporizări în trepte crescătoare spre cele două surse, considerate ca şi cum fiecare ar există
singură.
Figura 17
a.2 – Zona de acţionare – la defecte (scurtcircuite monofazate) pe linia la care este racordată
protecţia. Zona poate fi stabilită funcţie de configuraţia liniilor electrice (radială ori interconectata)
şi a modului de realizare a protecţiei asociate cu relee direcţionale.
a.3 – Modul de aplicare – la liniile electrice radiale şi interconectate.
Protecţia poate fi realizată:
- cel mai simplu, dintr-un releu de curent legat la un filtru de curent de secvenţă homopolară,
realizat cu reductori de curent pe cele trei faze şi legaţi pe secundar în montaj Holmgren;
- folosirea releelor homopolare de curent complexe, care au introduse în interior aceste filtre
de curent de secvenţă homopolară, sunt racordate la circuitele secundare de curent cu
protecţia maximală de curent, dar înseriate pe nulul acestor circuite.
65
a.4 – Modul de racordare – protecţia poate fi racordată:
a – pentru măsură
- pe circuitele secundare a reductorilor de curent legaţi în schema Holmgren, montaţi pe cele
trei faze;
- pe circuitele secundare ale reductorilor de curent folosiţi pentru protecţia maximală de
curent, doar că protecţia homopolară de curent este înseriată pe nulul acestor circuite;
- bobina de tensiune a releelor direcţionale este racordată la triunghiul deschis al grupului de
tensiune de pe barele staţiei (dacă linia electrică este dotată cu grup de tensiune propriu,
tensiunea homopolară este luată de pe triunghiul deschis al acestuia).
b – pentru acţionare

Protecţia acţionează instantaneu ori temporizat având una ori două trepte de timp, direcţionată
ori nedirecţionată, la:
- semnalizarea preventivă şi avarie, telemecanică etc.;
- comandă pornirea DRRI, RAR (dacă e cazul);

- scurtcircuite polifazate asimetrice, cu/fără punere la pământ;
- întreruperea unei faze, defect ce favorizează creşterea curentului homopolar la pragul de
pornire a protecţiei.

1. Verifică starea de fapt a celulei liniei în cauză. Analizează regimul anormal de funcţionare
în momentul când a lucrat protecţia, regim determinat de reţea ori de hidrogeneratoarele
din centrală. Personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască exact schema de
racordare a liniei şi protecţiile electrice aferente celulei.
evenimentul în timpul avariei, chiar şi alte semnalizări dacă e cazul la celelalte celule, şi din
releele de protecţie complexe, după care se vor anula.
3. Anunţă DH şi conducerea SH cu privire la incident semnalizările apărute, cât şi rezultatul
PROTECŢIA DIFERENŢIALĂ TRANSVERSALĂ A LINIILOR CU DUBLU CIRCUIT
Acţionarea protecţiei Diferenţiale Transversale la liniile electrice de înaltă tensiune cu dublu circuit,
va demara procesul automat de declanşare a întrerupătoarelor la cele două linii electrice şi a
semnalizărilor aferente pentru ambele linii de înaltă tensiune. Personalul operativ de exploatare va
66
trebui să aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice cu
implicarea protecţiilor electrice.
Figura 18
Schema de principiu a protecţiei diferenţiale transversală cu două relee diferenţiale
In cazul frecvent întâlnit în practică, a două linii paralele care leagă între ele două staţii, constituind
o aşa numită linie dublă sau linie cu dublu circuit, protecţia maximală direcţionată nu mai poate
acţiona selectiv. Pentru liniile cu dublu circuit se foloseşte aproape întotdeauna o protecţie specială,
formată din relee de curent şi relee direcţionale, într-un montaj deosebit care asigură deconectarea
rapidă şi selectivă a circuitului defect. Protecţia diferenţială transversală direcţionată, numită şi
Protecţia în octavă.
a.2 – Zona de acţionare – la defecte, scurtcircuite polifazate cu/fără pământ, scurtcircuite
monofazate, pe una din cele două linii, întreruperea unei faze pe un circuit (pe una din linii),
încărcarea diferită a celor doua linii etc.
Folosirea în schema a doua relee direcţionale, defectul poate fi stabilit exact pe care linie se găseşte.
a.3 – Modul de aplicare – la liniile interconectate în dublu circuit (în special la reţelele de 110 kV).
Protecţia poate fi realizată cu relee de curent şi relee direcţionale.
a.4 – Modul de racordare – protecţia este racordată la:
a - pentru măsură – pentru realizarea protecţiei diferenţiale transversale direcţionale, trebuie
îndeplinite următoarele:
- realizarea legăturilor în circuitele secundare ale reductoarelor de curent de pe cele doua
linii să rezulte diferenţa curenţilor pe cele două linii;
- releul de curent şi bobina de curent a releului direcţional sunt parcurse de diferenţa
curenţilor de pe cele două linii. La apariţia unui defect pe una dintre linii, curentul mai
mare fiind cel de pe linia avariată;
67
- alimentarea bobinei de tensiune a releelor direcţionale este realizată din circuitele
secundare a grupului de măsură de pe bare, ori grupului de măsura de pe linie.
b - pentru acţionare
- curentul continuu operativ 220 V, prin bloccontactele celor două întrerupătoare în
poziţia închisă. în cazul când unul din cele doua întrerupătoare nu este închis, protecţia
rămâne fără curent continuu operativ 220 V, astfel protecţia este blocată;

Protecţia acţionează instantaneu la:
- semnalizarea de avarie, telemecanică etc.
- comandă declanşarea întrerupătorului de pe linia defectă
- comandă pornirea DRRI, RAR, dacă e cazul
C. CAUZELE POSIBILE PENTRU CARE ACŢIONEAZĂ PROTECŢIA

Protecţia va acţiona în următoarele condiţii:
- la defecte (scurtcircuite polifazate cu/fără pământ, scurtcircuit monofazat) pe una din
cele două linii;
- întreruperea unei faze pe un circuit (pe una din cele doua linii);
- sarcini diferite, apărute accidental pe una din cele două linii.
Pentru acţionarea protecţiei este nevoie de: curentul de dezechilibru să atingă curentul de pornire a
protecţiei.

1. Verifica starea de fapt a celulei liniei în cauză. Analizează regimul anormal de funcţionare
în momentul când a lucrat protecţia, regim determinat de una din cele două linii (tipul de
defect apărut). Personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască exact schema de
funcţionare a celor două linii şi protecţiile electrice aferente celulei, verifică starea de fapt a
protecţiilor.
evenimentul, în timpul avariei, atât la celula cu linia defectă cât şi la celula liniei a două cu
care funcţionează în paralel. Se vor verifica şi nota toate releele componente releelor
complexe, care au dispozitive proprii de semnalizare după care se vor anula semnalizările.
68
PROTECŢIA DIFERENŢIALĂ LONGITUDINALĂ LA LINIILE ELECTRICE
DE ÎNALTĂ TENSIUNE
Acţionarea protecţiei diferenţiale longitudinale (comparativă de curent) la liniile electrice de

înaltă tensiune, va demara procesul automat de scoatere de sub tensiune a liniei (deconectarea
întrerupătoarelor din ambele capete) şi apariţia semnalizărilor aferente. Personalul operativ de
exploatare va trebui să aibă următoarele cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor
a.1 – Rolul protecţiei - Principiul de funcţionare a protecţiei diferenţiale longitudinale constă în
aceea că ea comandă declanşarea întrerupătoarelor de la cele două capete ale liniei, în baza
comparării unor mărimi electrice de la cele două capete (determina poziţia defectului). Protecţia
diferenţială longitudinală se prevede a se monta la liniile scurte, când protecţia de distanţă nu este
suficientă sau când, din considerente de stabilitate, necesită deconectarea rapidă de la ambele
capete. Ca variante de realizare a protecţiei se întâlnesc:
- Protecţia comparativă de fază
- Protecţia secţională
- Protecţia cu transmiterea comenzii la capatul opus (teledeclanşare)
Protecţia comparativă de fază. Protecţia comparativă de fază realizează transmiterea unui semnal
(printr-un canal de înaltă frecvenţă) de la fiecare capăt către celalalt, în momentul trecerii prin
valoare zero a curentului de la capătul respectiv. Dacă semnalul primit la un capăt nu coincide în
timp cu trecerea prin valoare zero a curentului de la acel capăt, se comandă declanşarea
întrerupătorului. Protecţia este astfel realizată încât să ţină seama, pe de-o parte de defazajul dintre
curenţi datorită pierderilor pe linie, cât şi de timpul necesar semnalului pentru parcurgerea distanţei
dintre cele două capete. Ca şi în cazul protecţiei diferenţiale longitudinale se folosesc reductoare
de curent însumatoare, pentru a se realiza legătura dintre cele două capete printr-un singur canal
de înaltă frecvenţă. Protecţia este utilizată, în special la liniile electrice cu tensiuni de 220 kV şi mai
mari.
Protecţia secţională. Protecţia secţională constituie tipul cel mai răspândit de protecţie
comparativă longitudinală, ea constă, de fapt, în combinarea cu protecţiile electrice existente, în
orice caz la cele două capete ale liniei, a unor dispozitive şi a unei legături prin conductoare fizice
sau printr-un canal de înaltă frecvenţă. Tot acest ansamblu comandă declanşarea rapidă a
ambelor întrerupătoare în cazul defectelor pe linia proprie şi declanşarea temporizată (conform
planului de reglaje a protecţie), în cazul defectelor în alte instalaţii.
Protecţia cu transmiterea comenzii la capătul opus (teledeclanşarea)

Aceasta constă din combinarea cu protecţiile care există la ambele capete ale liniei (protecţia de
distanţă, homopolare etc.), a unor dispozitive auxiliare de comandă. Teledeclanşarea (emisie–
recepţie a comenzilor), legătura dintre cele două capete efectuându-se prin conductoare fizice sau
prin canal de înalta frecvenţă etc.
69
Instalaţia de teledeclanşare de la un capăt al liniei primeşte semnalul din protecţii şi automatizări la
dispozitivul de emisie şi îl transmite la capătul opus la dispozitivul de recepţie pentru a executa
deconectarea întrerupătorului, la fel şi de la capătul opus se transmite invers prin dispozitivul de
emisie la dispozitivul de recepţie şi executarea comenzilor de declanşare a întrerupătorului.
Figura 19
Schema de principiu a protecţiei diferenţiale longitudinală cu două conductoare auxiliare
a.2 – Zona de acţionare - La funcţionarea normală a liniei, în cazul defectelor exterioare, curenţii
de la cele două capete sunt egali şi au acelaşi sens, deci prin cele doua relee diferenţiale (de la
ambele capete ale liniei) nu circulă nici un curent. în schimb, la un defect (scurtcircuit monofazat,
scurtcircuit polifazat cu/fără pământare) între reductoarele de curent de la cele două capete a liniei
protecţia va acţiona la declanşarea ambelor întrerupătoare. Defectul este clar pe linie.
a.3 – Modul de aplicare - La liniile de înaltă tensiune scurte, alegerea soluţiei este determinată de
condiţiile reţelei respective, în special de lungimea liniei protejate de protecţiile existente şi de
timpul de declanşare necesar din punct de vedere al stabilităţii. Realizarea protecţiei la ambele
capete ale liniei este posibilă prin utilizarea cablului pilot, pentru legătura între cele două relee
diferenţiale şi a reductoarelor de curent din ambele capete ale liniei.
a.4 – Modul de racordare - protecţia este racordată la:
a - pentru măsură - circuitele secundare ale reductoarelor de curent (însumătoare) de la cele două
capete ale liniei de înaltă tensiune, legate între ele prin cablu pilot. Protecţia este compusa din relee
diferenţiale monofazate sau trifazate, montate pe toate cele trei faze.
b - pentru acţionare

- semnalizarea de avarie, telemecanică etc.;
- comandă declanşarea întrerupătorilor;
- comandă pornirea DRRI, RAR daca e cazul;
70
Protecţia va acţiona în următoarele condiţii: la defecte (scurtcircuite monofazate, polifazate cu/fără
punere la pământ) pe linie între cele două staţii.

1. Verifică starea de fapt a celulei liniei în cauză. Analizează regimul anormal de funcţionare
în momentul când a lucrat protecţia, regim determinat de reţea (de linia în cauza). Personalul
operativ de exploatare trebuie să cunoască exact schema de racordare a liniei, cât şi
declanşarea ambilor întrerupători din ambele capete ale liniei şi protecţiile electrice. Va lua
legătura de urgenţă cu personalul staţiei din capătul opus a liniei, pentru a se informa
reciproc despre producerea evenimentului.
evenimentul, în timpul avariei, atât în celula proprie cât şi în capătul opus. Se vor verifica şi
nota toate releele complexe cu semnalizările aferente. După care se vor anula.
Figura 20
71
PROTECŢIA DE DISTANŢĂ
Protecţia de distanţă este prevăzută şi montată în reţelele de înaltă tensiune 110, 220, 400 kV cu
noduri, cu surse din mai mult de două direcţii, precum şi în reţelele buclate. In cadrul acestor reţele
(care compun sistemul energetic), lichidarea defectelor trebuie făcută cât mai rapid, deoarece apar
solicitări termice şi dinamice mari precum şi pericolul pierderii stabilităţii de aceea trebuie făcută
doar izolarea zonei defecte. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă următoarele
cunoştinţe tehnice, în vederea exploatării instalaţiilor electrice cu implicarea protecţiilor electrice.
Releele de distanţă şi implicit protecţia de distanţă constituie la ora actuală elementul de bază,
utilizat în schemele de protecţie a liniilor interconectate de înaltă tensiune. Protecţia de distanţă,
pentru măsurarea impedanţei de defect, foloseşte montajul numit balanţa electrică. Deci, pentru ca
elementul de măsură a impedanţei de defect să acţioneze, este necesar ca impedanţa măsurată la
locul de instalare (dată de tensiunea şi curentul cu care este alimentat releul), să fie mai mică decât
valoarea calculată şi fixată pe releu.
Figura 21
Principalele avantaje ale protecţiei de distanţă în comparaţie cu alte tipuri de protecţii constă
în:
- dependenţa redusă a sensibilităţii faţă de regimul de funcţionare a reţelei;
- deconectarea defectelor cu o temporizare cu atât mai mică cu cât acestea se produc mai
aproape de locul instalării releului;
72
- delimitarea cu suficientă precizie a zonelor protejate;
- releul de distanţă are posibilitatea măsurării impedanţei, de la locul de instalare până la
cel cu defect (scurtcircuit).
El compară în mod succesiv aceasta valoare cu nişte impedanţe reglate pe releu. Aceste impedanţe
reflectă de fapt lungimea zonelor protejate, eşalonate de regula în trei – patru trepte.
Releul de distanţă acţionează la scăderea impedanţei supravegheate, sub valoarea impedanţei
reglate pe el, pentru treapta respectivă.
Dacă valoarea impedanţei măsurată este mai mică decât valoarea impedanţei reglate pentru treapta
I, releul va comanda declanşarea în această treaptă instantaneu (fără temporizare). In mod
asemănător, dacă valoarea impedanţei măsurate este mai mare decât valoarea reglată pentru treapta
I, dar mai mică decât valoarea impedanţei reglate pentru treapta a II–a, releul va comanda
declanşarea în treapta II–a, cu o mică temporizare. In acelaşi mod se petrec lucrurile şi în cazul
treptei a III-a sau a IV–a, cu creşterea timpului de declanşare.
In compunerea unui releu de distanţă intră mai multe elemente care concură la buna funcţionare:
- elementele de pornire (de demaraj) – sesizează apariţia defectului în reţea, acestea pot
fi relee de minimă impedanţă sau relee maximale de curent. La apariţia defectului,
acest element determină pornirea întregii scheme a releului;
- elementul de măsură a impedanţei – trebuie să stabilească zona în care se găseşte
defectul, pentru a fi lichidat în timpul corespunzător condiţiilor de selectivitate;
- elementul direcţional – este alimentat cu mărimi corespunzătoare naturii defectului şi
fazelor afectate, determinând direcţia defectului spre elementul protejat (spre linie) sau
în spate (spre bare);
- elementul de timp – are rolul de a micşora treptat impedanţa pe care o măsoară organul
de măsură şi pe care o compară cu impedanţa reglată;
- elementul de blocaj la pendulaţii – de obicei blochează acţionarea treptei I, la apariţia
pendulărilor de putere în sistem, astfel să preîntâmpine acţionările false ale protecţiei de
distanţă.
a.2 – Zona de acţionare - Protecţia de distanţă asigură selectivitatea în reţelele de înaltă tensiune
cu un grad de complexitate a configuraţiei. Acţionează corect la scurtcircuite polifazate cu/fără
pământ şi la scurtcircuite monofazate, pe linie, respectiv pe racorduri cu linia în trepte de impedanţă
şi trepte de timp. Treptele de impedanţă sunt stabilite în principiu:
- treapta I 80 % din lungimea liniei cu posibilitate de prelungire a treptei cu 135; 150 %
din lungimea liniei. Acţionarea protecţiei la defecte monofazate ori trifazate în treapta
I, are posibilitatea funcţionarii RAR monofazat, RAR trifazat ori RAR monofazat –
trifazat;
- treapta II–a. 120 % din lungimea liniei;
- treapta III-a. 180 % din lungimea liniei;
Toate trei treptele sunt direcţionate.
- treapta IV- a. poate fi direcţionată ori nedirecţionată.
a.3 – Modul de aplicare. Liniile electrice de înaltă tensiune 110, 220, 400 kV. Releele de distanţă
cele mai folosite în sistemul energetic sunt :
- relee de distanţă de provenienţă Cehoslovacă, gama releelor D112; D115 etc.;
- relee de distanţă de provenienţă EAW RD 110 + Q 3 etc.;
- relee de distanţă de provenienţă ICEMENERG – Bucureşti PD 3/2.
73
Protecţia de distanţă PD3/2 este realizată cu trei trepte spre linie şi două trepte spre bare (în spate).
Denumirea principalelor componente din releele de distanţă. RD110 + Q3 D115 PD3/2:
- elementele de pornire – Ar As At Ao/Ar As At Ao ZMr ZMs ZMt An Pr Ps Pt Po

Br Bs Bt Bo/ P N X M2 Jr Js Jt 1n RSTO
- elem. de măs. Imped. Z M Z
- elem. direcţional Q SM DF- DS
- releul de timp T TM T
- blocaj la pendulaţii Pk SW- SJ Rt1p
- relee finale de acţionare E1 E2 V E
a.4 – Modul de racordare releele de distanţă sunt racordate la:

- circuitele secundare ale reductoarelor de curent de pe linie aflate în celula liniei de înaltă
tensiune;
- circuitele de tensiune ale grupului de măsură (de tensiune) de pe barele staţiei, ori ale grupului
de măsură de pe linie.

Protecţia acţionează instantaneu în treapta I şi temporizat în treapta a II-a, a III-a, a IV-a, la:
- semnalizare pe fiecare treaptă cât şi acţionarea finală;
- comandă declanşarea întrerupătorului (monofazat ori trifazat funcţie de natura defectului),
pornirea şi acţionarea RAR –lui;
- comandă pornirea DRRI;

Protecţia va acţiona în următoarele condiţii:
- scurtcircuite polifazate cu/fără pământ, scurtcircuite monofazate produse pe linie, la o distanţă
pentru care impedanţa este mai mică decât valoarea stabilită pe releu.
U
Z
I
Releul îşi închide contactele şi comandă declanşarea întrerupătorului.
Scurtcircuitele produse la o distanţă mai mare nu conduc la declanşare.
Se poate spune că, după cum releele maximale de curent compară curentul de defect cu o valoare
reglată şi comandă declanşarea, daca aceasta este depăşită, releele de impedanţă (de distanţă)
74
compară impedanţa liniei, până la defect, cu o anumită impedanţă calculată şi reglată, comandă
declanşarea dacă impedanţa scade sub această valoare.

1. Verifică starea de fapt a protecţiei liniei cu toate semnalizările aferente. Analizează regimul
anormal de funcţionare şi momentul când a lucrat protecţia, regim determinat de reţea.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările apărute pe panoul de semnalizări centrale cât şi toate
semnalizările aferente celulei şi interne releului de distanţă (prin steguleţele căzute). Se vor
verifica şi nota toate releele complexe care au dispozitive proprii de semnalizare la celelalte
panouri de protecţii.
Figura 22
75
PROTECŢIA REŢELELOR DE MEDIE TENSIUNE
Reţelele de medie tensiune (3 – 20 kV) funcţionează, în general, cu neutrul izolat sau tratat prin
bobina de stingere. Valoarea curentului de punere la pământ depinde de capacitatea reţelei
respectiv, de tensiunea şi de tipul construcţiei (aeriană sau în cablu). Curentul de pornire al
protecţiei reprezintă valoarea curentului primar (care circulă prin bobinajul primar al reductoarelor
de curent montate în circuitul instalaţiei protejate) pentru care releele de curent îşi închid contactele.

CU CARACTERISTICA INDEPENDENTĂ
- Maximală de curent cu tăiere de curent (direcţionată/nedirecţionată)

- Maximală de curent temporizată (direcţionată/nedirecţionată)
Acţionarea protecţiei Maximale de curent, va demara procesul automat de declanşare a

D. Modul de intervenţie personalului operativ de exploatare
Protecţia Maximală de curent cu caracteristica independentă este numită aşa datorită faptului că
temporizarea cu care acţionează este constantă şi independenţa de mărimea curentului de defect
(acesta trebuind să fie mai mare decât curentul stabilit de acţionare al protecţiei). Pentru liniile
electrice care funcţionează radial, protecţia maximală de curent cu tăiere de curent este compusă
din relee de curent şi relee intermediare, protecţia maximală de curent temporizată este compusă din
relee de curent, relee de timp şi relee intermediare. Pentru liniile electrice care funcţionează
interconectat protecţiile pot fi asociate cu relee direcţionale, devenind astfel protecţia direcţionată,
selectivă. Se observă deci că folosirea releelor direcţionale permite realizarea protecţiei unei linii
alimentate din ambele capete ca şi în cazul reţelelor radiale alimentate de la un singur capăt, adică
adaptarea unor temporizări în trepte crescânde spre cele două surse, considerate ca şi cum fiecare ar
exista singură. Protecţia maximală de curent direcţionată asigură selectivitatea în bune condiţii şi
utilizează elemente simple şi robuste.
76
Figura 23
a.2 – Zona de acţionare

La defecte în reţelele electrice cu creşterea curentului prin reductoarele de curent, la secundarul
cărora este racordată protecţia, funcţie de configuraţia reţelei, radială ori interconectată, în cazul
că linia este interconectată zona poate fi stabilită prin asocierea protecţiei cu relee direcţionale şi
eşalonarea timpilor de declanşare.
a.3 – Modul de aplicare
- funcţie de configuraţia reţelei, radială ori interconectată;
- cu două relee de curent racordate la circuitele secundare ale reductoarelor de curent pe două
faze (cu/fără releu de timp şi releu direcţional), cu releu intermediar;
- protecţia poate fi realizată şi cu relee complexe, având în interior două relee de curent, releu
de timp şi releu intermediar, cu posibilitatea asocierii releului direcţional;
- cu ocazia retehnologizării, protecţia poate fi realizată cu automate programabile.
a.4 – Modul de racordare – protecţia poate fi racordată:
a – pentru măsură:
- la circuitele secundare ale reductoarelor de curent din celula liniei;
- la circuitele secundare ale grupului de măsură bare medie tensiune (pentru releele
direcţionale).
b – pentru acţionare:

- la semnalizare, telemecanică etc.;
- comandă pornirea RAR, DRRI (dacă este cazul);

- scurtcircuite polifazate (bifazat, trifazat);
77
- suprasarcini, peste valoarea nominală a echipamentului cu atingerea pragului de pornire a
protecţiei.

1. Verifică starea de fapt a celulei liniei în cauză. Analizează regimul anormal de funcţionare în
momentul când a lucrat protecţia, regim determinat de reţea ori de hidrogeneratoarele din
centrală. Personalul operativ de exploatare trebuie să cunoască exact schema de racordare a
liniei şi protecţiile electrice aferente celulei.
evenimentul în timpul avariei, chiar şi alte semnalizări dacă e cazul la celelalte celule şi din
releele de protecţie complexe, după care se vor anula.
PROTECŢIA CONTRA PUNERILOR LA PĂMÂNT

ÎN REŢELELE CU NEUTRUL IZOLAT SAU COMPENSAT
- Maximală de curent homopolar (direcţionată/nedirecţionată)

- Maximală de tensiune homopolară
Curenţii de punere la pământ, în general, nu au valori mari comparabile cu curenţii de scurtcircuit

monofazat din reţelele cu neutru legat direct la pământ, şi din acest motiv, reţelele cu neutru izolat
sau compensat pot funcţiona timp mai îndelungat cu o punere la pământ.
Indiferent dacă reţeaua poate funcţiona timp mai îndelungat sau nu cu o punere la pământ, în staţiile
respective trebuie să existe o schemă de semnalizare generală a punerilor la pământ. Este important
să fie cunoscută faza pe care s-a produs punerea la pământ, chiar dacă este trecătoare. In acest sens
personalul operativ de exploatare are posibilitatea să verifice faza pe care este punerea la pământ
prin comutatorul voltmetric montat în circuitele secundare ale grupului de măsură bare medie
tensiune. Măsurarea va fi făcută prin comutatorul voltmetric pe fiecare fază faţă de pământ, fază
pusă la pământ nu va indica nimic, iar celelalte două faze faţă de pământ vor indica tensiunea de
linie.
Ulinie= 1,73*Uf.
Acţionarea protecţiei contra punerilor la pământ va demara procesul automat de declanşare a
întrerupătorului liniei şi semnalizările aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui să aibă
cunoştinţe tehnice necesare pentru exploatarea instalaţiilor electrice cu implicarea protecţiilor
electrice.
78
a. Rolul protecţiei - să acţioneze la apariţia punerii la pământ a unei faze pe reţelele de medie
tensiune cu nulul izolat faţă de pământ.
Protecţia maximală de curent homopolar este constituită dintr-o protecţie maximală de curent,
alimentată cu un curent homopolar, obţinut la bornele unui filtru homopolar (circuitele secundare
ale reductoarelor de curent în conexiune holmgren) pe cele trei faze.
Schema de principiu a protecţiei maximale de curent homopolar temporizată
Figura 24
Protecţia maximală de tensiune homopolară este constituită dintr-o protecţie maximală de

tensiune alimentată cu tensiune homopolară obţinută la triunghiul deschis al grupului de măsură
bare medie tensiune.
Protecţia de minimă tensiune realizată cu trei relee de minimă tensiune racordate pe cele trei faze
(circuitele secundare ale grupului de măsură de pe barele staţiei) faţă de pământ. La apariţia
punerilor la pământ a unei faze tensiunea fazei faţă de pământ este zero şi ca atare releul de minimă
tensiune îşi va închide contactul.
79
Figura 25
a.2 – Zona de acţionare - Reţeaua de medie tensiune la care este racordată protecţia. Linia cu
defect poate fi determinată fie prin acţionarea selectivă la semnalizare a protecţiilor electrice contra
punerilor la pământ, fie prin deconectarea manuală, pe rând, pentru puţin timp, a tuturor liniilor din
staţie. In cazul în care nu sunt montate protecţii selective, linia defectă este aceea la a cărei
deconectare se întrerupe (dispare) semnalizarea punerii la pământ.
a.3 – Modul de aplicare
- protecţia maximală de curent homopolar este realizată cu un releu de curent (racordat la
circuitele secundare ale reductoarelor de curent în conexiune holmgren) releu de timp şi
releu intermediar. Dacă protecţia este direcţionată, atunci bobina de curent a releului
direcţional este înseriată cu releul de curent, iar bobina de tensiune a releului direcţional
este legată pe triunghiul deschis al grupului de măsura bare;
- protecţia maximală de tensiune homopolară: releul este racordat la triunghiul deschis al
grupului de măsură bare. - protecţia minimă tensiune realizată cu trei relee de minimă
tensiune pe fiecare fază faţă de pământ. Punerea la pământ a unei faze va determina
tensiune zero faţă de pământ a fazei respective, în consecinţă, releul respectiv se va
dezexcita închizându-şi contactul, indicând şi faza pe care este punere la pământ.
a. 4 – Modul de racordare – protecţia poate fi racordată la:
- circuitele secundare ale reductoarelor de curent din celula liniei
- circuitele secundare ale grupului de măsură bare.
- curentul continuu operativ 220V
- circuitele de semnalizare

Protecţia acţionează temporizat:
80
- la semnalizare preventivă
- comandă declanşarea întrerupătorului (dacă este selectivă)

Punere la pământ a unei faze pe liniile de medie tensiune.

1. Verifică starea de fapt a celulei, a liniei în cauză şi a releelor de protecţie. Analizează
reţea ori din alte cauze. Dacă punerea la pământ persistă, poate fi verificată din comutatorul
voltmetric, pe fiecare fază.
2. Citeşte şi notează toate semnalizările preventive şi, dacă e cazul, cele de avarie, modul cum
s-a desfăşurat evenimentul în timpul incidentului, chiar şi alte semnalizări dacă e cazul la
celelalte celule şi din releele complexe, apoi se vor anula.
4. Acţionează în continuare conform dispoziţiilor primite de la DH.
INSTALAŢII DE AUTOMATIZARE UTILIZATE ÎN INSTALAŢIILE ENERGETICE
Prin dispozitive şi scheme de automatizare se înţeleg acele instalaţii a căror aplicare permit
realizarea controlului şi conducerea procesului de producţie fără participarea directă a omului.
Automatizările cu care sunt dotate instalaţiile electrice din sistemul energetic pot fi clasificate după
funcţiile şi destinaţiile pe care le au în două mari categorii: a – o constituie automatizările care au
drept scop realizarea unor indici tehnico-economici cât mai ridicaţi şi menţinerea
unor parametri de funcţionare corespunzători. Ele pot fi cu caracter local cât şi generalizate în
întregul sistem. In această categorie intră:
- diversele dispozitive de pornire automată a unor hidroagregate
- sistemele de reglaj frecvenţă – putere, respectiv funcţionarea DASF
- sistemele de reglaj al tensiunii, respectiv funcţionarea DASU.
b – o constituie automatizările care au rolul de a împiedica sau de a limita în măsură maximă
posibilă avariile şi situaţiile anormale apărute în sistemul energetic. Din definiţia acestei categorii
rezultă ca ele au de fapt aceeaşi destinaţie ca şi dispozitivele de protecţie; pe când însă acestea din
urmă reacţionează numai la avarii cu caracter local. Automatizările au în principal rolul de a sesiza
şi de a acţiona la incidente, cu caracter mai general.
In această categorie intră:
- reanclanşarea automată rapidă RAR
- anclanşarea automată a rezervei AAR
- declanşarea de rezervă la refuz de declanşare întrerupător DRRI
- descărcarea automată a sarcinii la scăderea frecvenţei DASF
- descărcarea automată a sarcinii la scăderea tensiunii DASU
Reanclanşarea Automată Rapidă RAR a liniilor electrice. Reanclanşarea Automată Rapidă este
automatizarea cea mai frecvent utilizată în reţelele de medie şi înaltă tensiune, în strânsă legătură cu
dispozitivele de protecţii prin relee. Soluţiile alese pentru schemele de RAR depind în mare măsură
81
de structura şi de nivelul de tensiune al reţelei, de modul de tratare a punctului neutru şi de
caracteristicele constructive ale întrerupătorului la care trebuie adoptate. Astfel, în reţelele de medie
tensiune care funcţionează de regulă cu nulul izolat sau compensat faţă de pământ, unde nivelul de
izolaţie este coborât, distanţele dintre faze relativ mici, majoritatea conturnărilor se transformă în
scurtcircuite polifazate.
Tipul de reanclanşare care se dovedeşte eficace este cel trifazat cu posibilitatea funcţionarii în
două cicluri. In reţelele de înaltă tensiune şi foarte înaltă tensiune, care funcţionează de regulă
cu neutrul legat direct la pământ şi sunt echipate cu întrerupătoare având acţionare separată pe
fiecare fază şi în care marea majoritate a defectelor sunt monofazate, în consecinţă se foloseşte
reanclanşarea monofazată, adică RARM.
Dispozitivele de RAR permit realizarea deconectării rapide a defectelor pe întreaga lungime a liniei,
ori 80 % din lungimea liniei, prin protecţia de distanţă, treapta I- a de impedanţă.
Treapta I de impedanţă din protecţia de distanţă poate fi reglată obişnuit 80 % din lungimea liniei.
Treapta I prelungită poate fi reglată la 110 – 120 % din lungimea liniei.
Principalele condiţii de funcţionare a schemei RAR:

- reanclanşarea automată rapidă trebuie să aibă loc, la declanşarea întrerupătorului din
protecţiile proprii şi blocat RAR la deconectarea voită a întrerupătorului propriu din cheie;
- dispozitivul RAR trebuie să permită blocarea reanclanşării întrerupătorului, când
declanşarea este provocată de anumite protecţii (din afara celulei proprii cum ar fi
protecţia diferenţială de bare etc.)
- schema de reanclanşare RAR trebuie să permită prelungirea treptei rapide a protecţiei de
distanţă şi alegerea regimului de reanclanşare monofazată RARM sau trifazată RART,
ori monofazată şi trifazată RARMT, să se poată face uşor în exploatare, cu ajutorul unor
chei sau eclise
- comanda de anclanşare dată prin dispozitiv trebuie să aibă o durată suficientă pentru a se
asigura anclanşarea întrerupătorului
- în cazul extinderii defectului sau apariţiei unui nou defect în timpul pauzei de RAR trebuie
să se producă declanşarea trifazată definitivă
- dispozitivul trebuie să permită realizarea unei singure reanclanşări şi să revină automat în
starea în care este pregătit de acţionare, după perioada de timp în care nu se mai poate
produce nici o reanclanşare (situaţie aplicată la liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune)
La liniile de medie tensiune dispozitivul RAR este realizat cu acţionare numai trifazată a
întrerupătorului, cu posibilitatea efectuării RAR în două cicluri:
- ciclul 1 – pauza RAR - 2 – 4 sec.;
- ciclul 2 – pauza RAR - 18 – 20 sec.
Pentru funcţionarea RART trebuie să fie stabilite următoarele:
- RART cu lipsa tensiunii pe linie (cazul liniilor radiale în general);
- RART cu controlul sincronismului (cazul liniilor interconectate).
Anclanşarea Automată a Alimentarii de Rezervă, AAR

La alimentarea consumatorilor trebuie să se ţină seama de importanţa acestora, de continuitatea
necesară în alimentare cu energie electrică. De aceea trebuie să existe posibilitatea unei alimentări
de rezervă. Consumatorii pot avea o dublă alimentare (de exemplu, prin două linii electrice sau
două transformatoare aflate în permanenţă în funcţiune), sau o singură alimentare în funcţionare
normala şi una de rezervă care intervine, adică va fi conectată prin AAR, când alimentarea de lucru
(normală) a ieşit din funcţiune.
82
Principalele condiţii de funcţionare a schemei AAR:
- cheia AAR să fie pusă în funcţiune;
- dispariţia tensiunii pe barele consumatorului;
- declanşarea întrerupătorului alimentării de lucru (alimentarii normale);
- anclanşarea întrerupătorului alimentarii de rezervă are loc cu controlul declanşat al
întrerupătorului alimentării de lucru;
- AAR poate avea loc instantaneu ori temporizat (timpul pauzei AAR aproximativ 1
sec.);
- AAR – ul poate fi reversibil, cu fixarea alimentării de bază;
- anclanşarea întrerupătorului alimentării de rezervă prin AAR cu controlul prezenţei tensiunii
pe alimentarea de rezervă şi a poziţiei deconectată a întrerupătorului de lucru;
- blocarea AAR la declanşarea întrerupătorului alimentării de bază prin protecţii. Acest lucru
este foarte important deoarece, declanşarea întrerupătorului de lucru a avut loc în urma unui
defect la consumatori, fapt ce ar duce la acţionarea protecţiilor şi pe alimentarea de rezervă;
- blocarea AAR la prezenţa tensiunii pe barele consumatorului (conectarea întrerupătorului
alimentării de rezervă să fie condiţionată de lipsa tensiunii pe barele consumatorilor).
Declanşarea de Rezervă la Refuz de acţionare a întrerupătorului DRRI

Automatizarea DRRI este folosită pe scară largă în staţiile de medie şi înaltă tensiune, în schemele
de racord al generatoarelor cu staţiile de conexiuni etc.. Acţionarea protecţiilor la hidrogeneratoare
şi refuzul declanşării întrerupătorului de borne, în timp de 05 – 1 sec. va fi transmisă declanşarea
întrerupătorului pe partea de înaltă a transformatorului TH. Astfel legătura sistemului cu locul de
defect este întrerupt prin al doilea întrerupător. Acţionarea protecţiilor la transformatoare, liniile
electrice etc., şi refuzul declanşării întrerupătorului propriu dinspre sursă, în timp de 05 – 1 sec. va
fi transmisă (din protecţiile proprii) demararea DRRI şi declanşarea următoarelor întrerupătoare:
- întrerupătorul cuplei Transversale şi a consumatorilor de pe bară cu întrerupătorul defect;
- întrerupătorii de pe bară cu întrerupătorul defect (dacă există o singură bară în staţie);
- oprirea hidroagregatului dacă acesta face parte din schemă.
Condiţiile de anclanşare a întrerupătorului – pentru întrerupătoarele montate la borne

hidrogenerator ori pe partea de înaltă a transformatorului TH, conform punctului – a, b, de aceea şi
defecţiunile pot fi:
- lipsa curentului continuu operativ 220 V pentru comanda întrerupătorului;
- separatorii din circuitul electric primar să fie închişi (bloccontactele separatoarelor să fie
comutate corespunzător poziţiei reale a cuţitelor din circuitul electric primar);
- rotorul hidroagregatului să fie în rotaţie, peste 90 % din turaţia nominală;
- pornirea hidroagregatului să fie comandată din buton ori cheia de pornire al hidroagregatului,
releele de pornire 21 d 1…n, să fie acţionate;
- lipsă una din cele două tensiuni de sincronizare, borne generator ori sistem (adică nu este
pregătită schema circuitului electric primar pentru sincronizare ori siguranţele din circuitele
secundare de tensiune nu sunt conectate);
- releul de control sincronism RCS nu este reglat corespunzător să lucreze în limitele de lucru
stabilite pe sincronizatorul automat;
- cheia de alegerea regimului de sincronizare (pe automat ori pe manual);
- cheia de comandă manuală pentru închiderea întrerupătorului.
83
Defecţiuni în circuitele de comandă ale întrerupătoarelor de înaltă tensiune, legate direct de
mecanismul de comandă, cât şi modul de închidere a contactelor principale din camerele de
stingere:
- bloccontactele auxiliare ale întrerupătorului nu comută suficient şi astfel nu creează
integritatea circuitului de comandă la anclanşare ori la declanşare;
- bobinele de anclanşare – declanşare, sunt defecte întrerupte, defect ce este sesizat de
următorul semnal preventiv circuit de comandă întrerupt;
- dereglarea miezului bobinelor de anclanşare – declanşare, faţă de dispozitivul mecanic de
acţionare a întrerupătorului (micşorarea ori îndepărtarea spaţiului dintre cele două);
- broşarea incorectă a întrerupătorului în celulă (întrerupătoarele aflate pe cărucior);
- introducerea necorespunzătoare a fişelor de legătură a circuitelor de comutaţie secundară cca.
220 V şi al circuitelor secundare al reductorilor de curent aflaţi pe cărucior (pentru protecţia
diferenţială longitudinală);
- scăderea presiunii în butelia de azot;
- scăderea nivelului de ulei pentru acţionare;
- pompa de ulei din MOP este defecta, ori motorul de armare etc.;
- traductoarele (limitatorii nivel ulei din MOP defecte etc.;
- timpii de acţionare la anclanşare – declanşare al întrerupătorului sunt depăşiţi;
- pierderea vidului din camerele de stingere ale întrerupătorului;
- pierderea gazului hexafluorură SF6 din camerele de stingere.
Pierderea vidului ori a gazului SF6 din camerele de stingere, poate favoriza, crea condiţia să
demareze şi să acţioneze protecţia homopolară de tensiune hidrogenerator pe timpul realizării
condiţiilor de sincronizare. Acest lucru poate avea loc în următoarele împrejurări.
Pierderea vidului ori a gazului hexafluorură SF6 din camerele de stingere favorizează pătrunderea
aerului în camerele de stingere, şi astfel scade mult rezistenţa de izolaţie dintre cele două contacte.
Pe timpul pregătirii hidrogeneratorului pentru sincronizare, cele două contacte sunt supuse
tensiunilor de la sistem şi generator cu frecvenţe diferite. Deci în acest timp cei doi vectori ai
tensiunilor (generator şi sistem) prin rotire, rezultanta lor variază ca modul între 0 V şi 2 Un
(numită tensiune de bătăi, vezi mişcarea de rotaţie a sincronoscopului). Deci, în noile condiţii,
spaţiul dintre cele două contacte este supus la această tensiune, fiind posibilă străpungerea spaţiului
şi apariţia tensiunii de secvenţă homopolară la bornele hidrogeneratorului şi pornirea protecţiei
homopolare de tensiune hidrogenerator.
84
Cunoasterea instalatiilor si echipamentelor: rol, parti componente si functionare
Aparatele electrice utilizate in instalatii pentru echiparea circuitelor electrice indeplinesc

diferite functii, ca spre exemplu, de:
- protectie, respectiv de eliminare / limitare a scurtcircuitelor (de exemplu intreruptoare,
sigurante fuzibile, bobine limitatoare) sau a supratensiunilor (eclatoare, descarcatoare);
- supraveghere impotriva depasirii unor valori admisibile ale tensiunii, curentului,
temperaturii etc. (spre exemplu, transformatoare de masurare sau senzori de curent /
tensiune); aceste aparate pot provoca o semnalizare (alarma) sau o intrerupere de circuit
(relee, declansatoare);
- comutatie: comanda voluntara (manuala sau automata) de inchidere, respectiv, deschidere a
unui circuit in conditii normale de exploatare (de exemplu, intreruptoare, separatoare de
sarcina, contactoare);
85
- izolare (separare) a unei parti de instalatie, pentru a se putea lucra fara risc de electrocutare,
in conditiile mentinerii restului instalatiei sub tensiune (de exemplu, separatoare obisnuite sau
de sarcina, intreruptoare
debrosabile)
1• Intrerupatoare de inalta tensiune, mecanisme de actionare; principii de stingere a

arcului electric
1.1. Intrerupatorul intr-o retea are functia de baza sa controleze continuitatea intre doua puncte ale
circuitului. Aceasta sarcina, in aparenta simpla, cere echipamentului electric multiple calitati
si aptitudini, indispensabile pentru a putea face fata la o functionare intr-o gama variata de
situatii, ce pot aparea in functionarea unei retele electrice. Din punct de vedere pur electric,
intrerupatorul poseda doua stari stabile deschis-inchis si trebuie sa fie capabil sa asigure
tranzitia dintr-o stare in alta intr-un mod compatibil cu reteaua in care el este montat.
Intreruptorul este un aparat electric de comutatie capabil sa stabileasca sa suporte si sa
intrerupa cureoti in conditiile de functionare normala ale circuitului si in conditiile anormale
determinate de scurtcircuite, suprasarcini etc. Rolul principal al unui intreruptor este acela
de a rupe si a stabili curentul electric din circuit si de a stinge arcul electric format in timpul
acestui proces. In pozitia "deschis", el trebuie sa suporte, intre contactele sale, diferitele
solicitari datorate tensiunii de frecventa industriala, respectiv supratensiunilor tranzitorii. La
deconectare el trebuie sa fie capabil sa intrerupa, fara a se defecta,curentul care il
traverseaza si sa suporte, dupa comutatia curentului tensiuneacare apare intre bornele sale
(fara a fi el insusi responsabil de supratensiuni preamari). La deconectarea pe defect valorile
foarte mari ale curentilor descurtcircuit duc la solicitari deosebite pe care acesta trebuie sa le
poata suporta cu pastrarea integritatii mecanice. In pozitia "inchis" el trebuie sa suporte in
permanenta curentul nominal, fara a suferi supraincalziri anormale ale contactelor (evitandu-
se astfel oxidarea excesiva, eventual chiar sudarea contactelor). In cazul unui defect
indepartat el trebuie sa suporte (tolereze) curentul de scurtcircuit, pana cand un alt
echipament de comutatie, mai apropiat de defect, asigura comutatia circuitului. La conectare
el trebuie sa fie apt sa stabileasca curentul in circuit atat insituatie normala cat si la
anclansarea pe defect. Mai mult, mecanismul de actionare trebuie realizat pentru a permite
efectuarea unui ciclu complet de manevra. Dispozilivul de actionare a intreruptorului este un
aparat montat separat sau facand corp comun cu acesta si destinat sa inchida, sa mentina
inchis si sa deschida itreruptorul respectiv. Dimensionarea mecanismului de actionare va
trebui sa tina cont de inertia pieselor mobile, frecari, energia eventualului sistem de
declansare si deasemenea de eforturile electrodinamice datorate curentilor.
1.2. Clasificarea întrerupătoarelor de înaltă tensiune
Dezvoltarea întrerupătoarelor de înaltă tensiune a suferit o evoluţie multiplă în funcţie de ţelurile

urmărite de constructor şi în funcţie de puterea sistemelor energetice. Constructorii urmăresc astfel
realizarea de:
- aparate simple şi robuste, nesupravegheate, cu siguranţă mare în exploatare;
- aparate cu consumuri minime de materiale active;
- aparate sigure împotriva pericolului de explozie la deconectare;
- aparate destinate a deconecta puteri de scurtcircuit limită;
86
- aparate destinate a funcţiona în climate speciale ca: altitudine, climat tropical, climat marin,
climat industrial, temperaturi foarte scăzute, aparate pentru instalaţii de interior;
- aparate silenţioase la deconectare, destinate a funcţiona în mediul urban.
Clasificarea întrerupătoarelor după principiul de stingere şi mediul de stingere este indicată în tabela
1.
Aspectul tehnico-economic al utilizării întrerupătoarelor de înaltă tensiune poate fi subliniat prin

următoarele exemple:
 Întrerupătorul cu ulei mult posedă avantajele: construcţie simplă, poate fi instalat în exterior
la temperaturile cele mai scăzute, are putere mare de rupere şi dezavantajele: pericol de
explozii şi incendii, consum mare de materiale, masă mare, imposibilitatea de a fi montat în
spaţii interioare, revizie greoaie în exploatare impusă de evacuarea volumului de ulei,
posibilităţi limitate pentru RAR din cauza maselor mari în mişcare şi a formării arcurilor
electrice succesive, imposibilitatea creării unei serii unitare pe principiul modulului, uzură
mare datorită pieselor grele în mişcare.
 Întrerupătorul cu ulei puţin posedă avantajele: construcţie mai simplă decât a
întrerupătoarelor cu aer comprimat, consum mai mic de materiale decât la întrerupătorul cu
ulei mult, inclusiv ulei puţin, revizie uşoară, elementele fiind accesibile, posibilitatea
dezvoltării unei serii unitare pe principiul modulului, poate fi montat atât în instalaţii
87
interioare cât şi exterioare dar şi dezavantajele: pericol de explozie şi incendiu, putere de
rupere limitată, revizie frecventă a camerelor de stingere, dificultăţi la introducerea RAR
 Întrerupătorul cu aer comprimat posedă avantajele: siguranţă în exploatare împotriva
incendiilor şi exploziilor, greutate redusă, uzură redusă a camerei de stingere şi deci revizii
uşoare, posibilitatea dezvoltării unei serii unitare pe principiul modulului, deconectează
curenţii mici capacitivi şi dezavantajele: necesitatea unei staţii de aer comprimat cu
complexitatea aferentă, construcţia relativ complicată a unor piese care necesită un înalt grad
de precizie în prelucrare, cost relativ ridicat
 Întrerupătorul cu hexaclorură de sulf are performanţe mai ridicate faţă de întrerupătorul cu
aer comprimat în ceea ce priveşte capacitatea de rupere, consumul redus de materiale.
Necesită precizie mare în executarea pieselor componente.
1.2.1. Întrerupătorul cu ulei mult
Dezvoltarea întrerupătorului cu ulei este în strânsă dependenţă de evoluţia generală a producerii şi

distribuţiei energiei electrice. În etapa iniţială energia electrică era produsă la tensiuni de ordinul
volţilor şi la curenţi de ordinul amperilor. În aceste condiţii întreruperea curenţilor şi separarea
elementelor de contact se făcea în aer. Ulterior, pe măsură ce tensiunea a crescut, întreruperea se
realiza în ulei, în ideea de a utiliza un mediu cu calităţi izolante mai bune decât ale aerului. Această
ipoteză părea a fi corectă şi rezulta că pe baza ei se va putea dezvolta construcţia întrerupătoarelor
cu mare capacitate de rupere, cu cuvă deschisă. Dar, în jurul anului 1920, s-a constatat că dacă
întreruperea are loc într-o cuva închisă se creează, prin descompunerea uleiului, gaze la o oarecare
presiune şi că în acest mod procesul întreruperii este uşurat.
Cercetările ulterioare au confirmat că stingerea arcului electric în ulei se bazează pe această ultimă
idee şi că gazele dezvoltate au un conţinut bogat în hidrogen (aprox. 70%), iar acesta are o
conductivitate termică de cca. 17 ori mai mare decât a aerului atmosferic.
Ca urmare, rolul uleiului în întrerupător este dublu:
- de a forma gaze sub presiune care, împreună cu uleiul sub stare turbulentă, răcesc arcul
electric şi deci îl sting;
- de a ocupa spaţiul între elementele de contact şi deci a izola aceste elemente.
88
Figura 1- Intreruptor cu ulei mult Alsthom
In figura 1 s-a reprezentat schematic o secţiune printr-un întrerupător de medie tensiune, de tip
interior, fabricat Alsthom. Aparatul se compune dintr-un capac 1 şi o cuvă 2. Echipamentul
capacului constă din izolatoarele de trecere 3, pârghia principală de comandă 4, tija izolantă 5, arcul
de comandă principal 6, tija de acţionare 7 care primeşte comanda de la cutia de comandă.
Izolatorul 3 care în genere se realizează de tipul condensator cu izolant organic stratificat pentru
montaj în interior şi ceramic pentru montaj în exterior este prevăzut in partea superioară cu o priză
de curent 8,iar la partea inferioară cu contactul fix 9.Tot la extremitatea inferioară a izolatorului de
trecere se montează prin înşurubare camera de stingere 10.Tija izolantă 5 este prevăzută la partea
inferioară cu o traversă metalică echipată cu două contacte mobile 11. În poziţia închis, acestea se
află în camera de stingere, stabilind contactul cu tulipa contactului fix 9. Tija izolantă 5 execută o
mişcare rectilinie la închiderea şi deschiderea întrerupătorului, mişcare transmisa prin tija 7, axul 6,
pârghia principală 4, la cei trei poli ai întrerupătorului care se află în aceeaşi cuvă.
Pentru a împiedica formarea arcului electric între poli şi între poli şi cuvă, aceasta poartă o izolaţie
interioară 12, iar polii sunt izolaţi prin pereţi separatori.
Partea activă a polilor (cu camera de stingere) este imersată în ulei. Deasupra uleiului se găseşte o
saltea de aer al cărei rol este de a limita presiunea care se dezvoltă în aparat în momentul
deconectării şi de a da posibilitate uleiului să se dilate la variaţii de temperatură.
Capacul întrerupătorului mai este echipat cu un dispozitiv pentru răcirea gazelor care trebuie
evacuate în atmosferă prin conducta 13. Între cuvă şi capac se realizează etanşarea printr-o garnitură
de material plastic. Capacul întrerupătorului este fixat pe un schelet metalic, iar coborârea cuvei este
realizată cu ajutorul axului 14 şi cablurilor 15.
89
Cantitatea de aer existentă în saltea joacă un rol hotărâtor în ceea ce priveşte presiunea în momentul
stingerii arcului. Cu cât volumul saltelei de aer este mai mare cu atât presiunea de stingere va fi mai
redusă, întrucât nivelul lichidului se ridică comprimând aerul după cum se arată în figura 2.
Figura 2 – Presiunea în întreruptor
Presiunea de stingere de 7 atm. este considerată ca fiind suficientă. Cantitatea de gaze dezvoltată de
arcul electric, la deconectarea întrerupătorului depinde de curentul de scurtcircuit . Cu cât acesta va
fi mai mare, în cuva întrerupătorului se va stabili o presiune mai mare iar cuva este supusă
pericolului de explozie primară. Pentru limitarea presiunii se poate prevedea un orificiu pentru
evacuarea uleiului şi a gazelor fierbinţi, precum şi un dispozitiv de separare a gazelor fierbinţi de
ulei. Existenţa unei presiuni asupra arcului electric şi pulsaţia curentului fac ca la stingerea arcului
electric să contribuie într-o măsură oarecare şi efectul de expandare.
Întrerupătorul cu ulei prezintă şi pericolul exploziei secundare. Aceasta poate apărea ca urmare a
aprinderii amestecului de gaze rezultat din descompunerea uleiului (hidrogen+acetilenă) cu aerul
din saltea. De asemenea, formarea de carbură de cupru (Cu2C2), ca urmare a reacţiei dintre acetilenă
şi cuprul gol, poate conduce la explozie secundară. Carbura de cupru este un gaz instabil şi
explozibil. Explozia se produce la deconectare în gol, la o zdruncinătură. Apariţia unei asemenea
explozii poate conduce la aprinderea amestecului de hidrogen, acetilenă şi aer care produce o
explozie foarte violentă. Pentru evitarea contactului direct între acetilenă şi cupru, toate piesele din
cupru, care se află sub ulei, trebuie cositorite sau argintate.
1.3. Întrerupătorul cu ulei puţin
Introducerea camerei de stingere la întrerupătoarele cu ulei mult are drept consecinţă activarea
răcirii coloanei arcului electric prin creşterea presiunii gazelor dezvoltate şi prin crearea unui flux
longitudinal sau transversal de gaze şi ulei. Această activare a deionizarii arcului electric face
posibil să se reducă volumul de ulei în cuva întrerupătorului.
Totuşi dezavantajele esenţiale ale întrerupătorului cu ulei mult se menţin chiar la construcţiile
îmbunătăţite şi anume: consumul mare de materiale, pericol de explozie şi incendiu, întreţinere
dificilă.
Întrerupătoarele cu ulei puţin au apărut în jurul anului 1930 şi sunt caracterizate de intensificarea
acţiunii de răcire a arcului electric după principiile jetului şi al expandării. În acest mod, volumul de
ulei se reduce considerabil, dar întreaga masă de ulei ia parte la procesul stingerii.
În figura 3 se indică o secţiune longitudinală în polul unui întrerupător cu ulei puţin, construit de
uzinele Electro-Putere Craiova după licenţa DELL pe care se urmăreşte construcţia şi funcţionarea
întrerupătorului reprezentat în poziţia închis.
90
Figura 3 – Intreruptor Delle de medie tensiune
Pentru deschiderea întrerupătorului se acţionează asupra axului 1 care prin

intermediul bilei 2 şi al pârghiei 3 deplasează tija 4 a cărei parte inferioară
este izolantă. Tija mobilă execută o mişcare rectilinie astfel că la deschidere
vârful tijei 4 părăseşte tulipa 5 şi intră în camera de stingere 6. Priza de
curent superioară 7 este în legătură cu tulipa 5, iar priza de curent inferioară
8 este în legătură cu tulipa 9, care împreună cu tija 4 formează un contact
alunecător.
Vârful tijei 4 şi tulipa 5 sunt prevăzute cu piesele din material refractar
10,11 pentru preluarea piciorului arcului electric. Camera de stingere 6, de
tipul cu jet transversal, comunică cu carterul superior 12 unde are loc
separarea gazelor fierbinţi de ulei, după efectuarea unei deconectări.
Întrerupătorul este prevăzut cu o sticlă de nivel 13, pentru controlul vizual al
existenţei uleiului în întrerupător. Camera de stingere este aşezată
într-un tub izolant 14 din material stratificat, iar priza de curent inferioară 8
este izolată de carterul 15 prin tubul izolant 16.
Suflajul transversal este utilizat la întreruperea curenţilor intenşi şi la
tensiuni relativ reduse, pentru obţinerea unei durate mici a arcului electric în timp ce suflajul axial
este utilizat mai ales la deionizarea arcului electric de tensiune mare. Numeroase construcţii
utilizează combinat suflajul axial şi transversal.
La întrerupătoarele care lucrează în aer liber este necesară o anvelopă din porţelan care protejează
tubul izolant care conţine camera de stingere, împotriva agenţilor atmosferici.
1.4. Întrerupătoarele cu ulei puţin de înaltă tensiune
Întrerupătoarele cu ulei puţin se construiesc cu o singură cameră de stingere până la tensiunea de

124 kV. Pentru tensiuni mai mari convine să se utilizeze principiul modului, conectându-se două
sau mai multe camere de stingere, în serie. În acest caz trebuie rezolvate două probleme:
- funcţionarea sincronă a camerelor de stingere;
- repartiţia uniformă a tensiunii oscilante de restabilire.
Sincronizarea camerelor de rupere se realizează în moduri diferite. Dacă întrerupătorul are numai
două camere de stingere, sincronizarea se realizează cuplând mecanic tijele de contact. Dacă
întrerupătorul are mai mult de două camere de stingere se comandă cu aceeaşi presiune cu ajutorul
dispozitivului oleopneumatic, mai multe pistoane de acţionare. Deoarece transmisia se execută prin
ţevi de acelaşi diametru, presiunea de lucru pe feţele pistoanelor se conservă cu suficientă
exactitate. După cum arată figura 4 două camere 1,2 acţionate de un cilindru 3 şi având tijele 4 şi 5
cuplate mecanic împreună se dispun în formă de V. Axele de oscilaţie mecanică sunt O1 şi O2.
91
Figura 4 – Dispoziţia în V a camerelor de stingere
Repartiţia tensiunii oscilante de restabilire în mod egal pe camerele de stingere se realizează atât în
mod natural, datorită rezistenţei echivalente a conductivităţii curentului post arc, dar mai ales
condensatoarelor sau rezistenţelor conectate în paralel pe camerele de stingere.
În figura 5 este dată o secţiune printr-un pol al unui întrerupător IO-110 kV 6000 MVA.
Figura 5 – Polul întreruptorului OR, 245 kV
Camera de stingere 8, cilindrică este constituită din ţesătură de sticlă impregnată în răşină epoxidică
pentru a oferi o rigiditate dielectrică mare şi o rezistenţă mecanică ridicată. Camera de stingere, este
plasată într-un tub izolant 9 din acelaşi material cu proprietăţi dielectrice şi mecanice ridicate.
92
Carterele mecanice 10 şi 11 la care se racordează tubul 9 servesc drept suport pentru prizele de
curent.
Izolatorul ceramic exterior 14 serveşte la protecţia ansamblului activ împotriva agenţilor
atmosferici.
În mod normal se asigură comunicarea între conţinutul cu ulei al izolatorului 14 şi al tubului 8, prin
intermediul unei clapete ataşate carterului superior. La producerea unei presiuni în camera de
stingere clapeta menţionată împiedică transmiterea presiunii în interiorul izolatorului ceramic, astfel
încât acesta nu este solicitat din punct de vedere mecanic.
Camera de stingere de construcţie rigidă este compartimentată cu ajutorul unor discuri din material
izolant în scopul reţinerii unei cantităţi de ulei în compartimente, după prima deconectare. Astfel o
nouă declanşare după 0,2 s, ca urmare a reanclanşării automate găseşte în compartimente o cantitate
de ulei suficientă pentru a stinge arcul electric.
Stingerea arcului electric la acest tip de întrerupător se obţine prin realizarea unei presiuni
importante (peste 100 atm.) a gazelor şi printr-un jet axial puternic, care deionizează arcul electric.
Viteza mecanică sporită asigură stingerea arcului într-o semiperioadă, durată în care tija mobilă 1
este extrasă din tulipa 12 şi din camera de stingere.
Camera de stingere este echipată cu un dispozitiv „anticavitaţional‖ plasat în

zona superioară contactului fix 12 dispozitiv prezentat în figura 6.
Întrerupătorul fiind în poziţia închis, tija 1 asigură contactul în tulipa 12 şi a

comprimat resortul 17 prin intermediul pistonului 16 care se deplasează în
cilindrul 15. La deschiderea întrerupătorului resortul 17 împinge în jos
pistonul 16 şi astfel determină crearea unui jet de ulei după direcţia de
deplasare a tijei 1. Acest jet are drept efect răcirea intensă a arcului electric şi
ca urmare stingerea lui. Acest dispozitiv permite ca tensiunea de ţinere în
camera de stingere să crească suficient de rapid pentru a face faţă
deconectărilor de sarcini capacitive.
Figura 6 – Dispozitivul anticavitaţional
1.5. Principiul constructiv al modulului
Acest principiu este utilizat pentru tipizarea elementelor constructive şi deci pentru raţionalizarea
fabricaţiei.
În figurile 7,8,9 şi 10 sunt indicate desenele de contur ale întrerupătoarelor în diverse variante de
montaj. Camera de stingere 1 este izolată faţă de pământ prin coloana izolantă 2 care are nivel de
izolaţie corespunzător tensiunii de serviciu a întrerupătorului. Această coloană izolantă este formată
din izolatoare ceramice goale prin care trec tuburi izolante cu ulei sub presiune necesare comenzii
oleopneumatice pentru poziţiile închis şi deschis. Mecanismul de acţionare este plasat în carterul 3.
Comanda oleopneumatică se găseşte în dulapul 4.
93
Figura 7 – Intreruptor Figura 8 - Intreruptor
cu o singură cameră cu două camere de stingere pe pol
de stingere pe pol
Figura 9 – Intreruptor Figura 8 - Intreruptor

cu patru camere cu şase camere de stingere pe pol
de stingere pe pol
Construcţiile moderne de întrerupătoare cu ulei puţin şi cu viteză mare a tijei mobile permit
întreruperea curentului de scurtcircuit într-un interval de timp de cel mult trei perioade de la
producerea scurtcircuitului: durata arcului în întrerupător fiind de 1 până la 2 semiperioade (20 ms).
Întrerupătorul cu ulei puţin la tensiuni înalte poate fi instalat în aer liber în două variante, pe
fundaţie sau suspendat. Suspendarea se execută cu ajutorul izolatoarelor care se atârnă pe portalele
staţiei de conexiuni. Suspendarea este posibilă datorită comenzii oleopneumatice care permite
transmiterea comenzii de acţionare prin ţevi elastice.
94
1.6. Defecţiuni posibile la întrerupătoarele cu ulei puţin
1.6.1. Întrerupătoare de medie tensiune

1. Distrugeri ale camerei de stingere
2. Pierderi de ulei la îmbinări sau la sticla de nivel
3. Defecţiuni la mecanismul de acţionare
4. Blocarea contactului mobil în poziţia închis sau deschis
5. Ruperea pârghiilor de acţionare ale contactelor mobile
1.6.2 Întrerupătoare de înaltă tensiune

1. Pierderi de ulei la diverse garnituri sau subansamble
2. Scăderi ale nivelului de ulei în camera de stingere ca urmare a etanşării
necorespunzătoare a contactului mobil
3. Scăderi sau creşteri de nivel în carter
4. Scăderi sau creşteri de nivel în coloana izolantă
5. Pierderi de ulei ET-10 de acţionare la îmbinările ţevilor
6. Încălzirea clemelor de racord
7. Defecţiuni la sistemul ortojector
8. Ruperea vârfului contactului mobil (wolfram sinterizat)
9. Arderea rondelelor izolante de la camerele de stingere
10. Uzuri pronunţate ale contactului fix superior
11. Pierderea presiunii în acumulatorul de joasă presiune
12. Blocaje ale mecanismului de acţionare (bielă-manivelă în carter)
13. Izolaţie scăzută a coloanei izolante fie datorită rigidităţii scăzute a uleiului izolant, fie
datorită scăderii izolaţiei ţevilor de acţionare
14. Pierderi de ulei la distribuitor
15. Porniri dese ale pompei (mai mult de patru porniri pe oră)
16. Pierderi de ulei sau azot pe tija acumulatorului de înaltă presiune
17. Scăderea presiunii de azot
18. Imposibilitatea umplerii sau completării cu azot a acumulatorului de înaltă presiune
19. Smulgerea de ţevi în interiorul MOP-lui
20. Defectarea supapei de sens (rişlag)
21. Defecţiuni ale pompei de înaltă presiune (rămânerea într-un piston având ca urmare
mărirea duratei de funcţionare la umpleri sau completări, blocarea pompei, distrugerea
cuplei dintre pompă şi motor)
22. Defecţiuni ale microîntrerupătoarelor de pe tija pistonului acumulatorului de înaltă
presiune
23. Fisuri ale izolatoarelor din porţelan
24. Nivel scăzut de izolaţie a camerei de stingere şi a cilindrilor izolanţi
25. Diferenţe de timp la închiderea sau deschiderea contactelor mobile pe aceeaşi fază sau
între faze (de analizat cazul întrerupătoarelor de 220 kV cu patru camere de stingere pe
fază)
26. Încălziri ale contactelor fixe (cel superior sau cel glisant)
95
1.7. Întrerupătoare în vid
Iniţial întrerupătoarele în vid au fost utilizate în tehnica curenţilor slabi pentru a realiza relee cu un
timp de răspuns cât mai redus. Ideea utilizării întrerupătoarelor cu vid în domeniul curenţilor tari
datează de aproximativ 60 ani.
În ultimele decenii construcţia întrerupătoarelor cu vid a evoluat, iar parametrii au crescut către
valori mari ale tensiunilor şi curenţilor nominali.
Principiul de funcţionare a unui întrerupător în vid este extrem de simplu şi de aceea ideea în sine
este promiţătoare. În vid, în poziţie deschis, rigiditatea dielectrică la tensiuni relativ mari (15 kV)
este asigurată de distanţe relativ mici (2,5 mm). La separarea contactelor arcul electric vaporizează
metalul electrozilor. Vaporii metalici se difuzează rapid în vid, ţinând seamă că presiunea este de
1/10 000 mm Hg şi apoi se condensează în contact cu pereţii recipientului. Astfel vidul se reface iar
aparatul este din nou în stare de funcţionare.
În prezent cercetările pentru dezvoltarea întrerupătoarelor în vid se dirijează către următoarele
direcţii:
- capacitate de rupere cât mai ridicată;
- capacitate de conectare cât mai ridicată cu eliminarea pericolului de sudare şi migraţie de
material;
- rigiditate dielectrică atât la frecvenţă industrială cât şi la impuls în concordanţă cu principiile
coordonării izolaţiei;
- capacitate de deconectare a sarcinilor inductive şi capacitive fără a se produce supratensiuni
periculoase;
- durată de viaţă mare la funcţionarea normală în exploatare;
- curent nominal de durată cât mai mare.
În scopul obţinerii acestor performanţe construcţia iniţială a întrerupătorului în vid a suferit evoluţii,
tipurile actuale având construcţia principală ca în figura 11. Contactele 1 şi 2 se termină prin discuri
de forma indicată în figura 12 care se referă la un curent nominal de 560 A cu distanţa între
electrozi de aproximativ 12,7 mm la tensiunea de 16,5 kV.
Figura 11 – Construcţia principală a întreruptorului în vid
Unul din contactele 2 poate avansa în recipient datorită burdufului elastic 7, fiind ghidat de piesa 8.
Izolaţia externă este asigurată de cilindrii de sticlă 4, care se sudează cu flanşele 5 şi 6 şi cu ecranul
96
3. Acesta are rolul de a proteja izolaţia de sticlă împotriva depunerilor prin condensaţie de metal
volatilizat din contacte sub acţiunea arcului electric. Vidul se realizează prin ţeava 9 care apoi se
închide prin sudură. Întrerupătoarele cu contacte drepte sunt prevăzute cu un ecran de protecţie al
burdufului 7 faţă de acţiunea arcului electric. Construcţia contactului ca în figura 12 cu o
proeminenţă inelară centrală şi cu trei petale dispuse în spirală determină mişcarea piciorului
arcului electric de la inelul central la o petală ca urmare a condiţiilor locale care conduc la o formare
a unei căi de curent sub forma unei bucle. Prin deplasarea piciorului arcului electric pe o petală şi
apoi eventual la altă petală se asigură:
- o distribuţie mai uniformă a energiei în contact şi deci o răcire mai bună a contactului
reducându-se la minim volatilizarea;
- se distribuie pe o suprafaţă mai mare pe ecranul de condensaţie metalul de migraţiune.
Figura 12 – Contactului Figura 13 – Intreruptor

unui întreruptor în vid în vid de 15 kV; 200 A
La construcţia schiţată în figura 11 ecranul 3 este metalic şi este izolat de contacte prin cilindrii de
sticlă ,dar această izolaţie poate fi realizată şi cu cilindrii de porţelan.
În figura 13 se arată schematic o secţiune transversală într-un întrerupător cu vid de 20 kV,
400A. Celula de comutaţie 1 este plasată în izolatorul 2 care asigură protecţia împotriva agenţilor
atmosferici. Comanda dată de dispozitivul 5 este transmisă celulei de tijă izolantă 4. Borna 7, la
care se leagă un pol al celulei este izolată faţă de pământ prin izolatorul 3, în timp ce la borna 6 se
leagă celălalt pol al celulei.
În principiu, utilizându-se ca modul o celulă de întrerupător, se pot construi întrerupători în vid la
tensiuni înalte. S-au construit astfel întrerupătoare de 243 kV , 200 A cu capacitate de comutaţie la
curentul nominal.
Distanţa mică între contacte şi imposibilitatea unei frânari sau culisări într-o tulipă conduce la
pericolul vibraţiei contactelor la închidere. Din această cauză unele întrerupătoare în vid au contacte
din material dur (sinterizate de wolfram) cu punct de topire ridicat. Dar un astfel de contact conduce
la întreruperea curentului înainte de trecerea lui naturală prin zero şi anume la valori de ordinul 50A
ceea ce determină supratensiuni de comutaţie foarte importante.
Prin realizarea unor contacte din combinaţie de materiale sau chiar utilizarea cuprului la forme
speciale ale contactelor (figura 12) se poate reduce curentul de întrerupere la valori mici de exemplu
1 A.
97
Întrerupătorul în vid este indicat pentru deconectarea sarcinilor capacitive şi în acest domeniu are o
utilizare industrială, întrucât rigiditatea dielectrică se reface în întrerupător extrem de rapid.
Cercetările asupra arcului electric în vid arată că până la aproximativ 10 kA arcul electric constă din
mai multe arcuri electrice elementare ale căror picioare au o mare mobilitate pe electrod. La valori
mai mari ale curentului aceste arcuri se unesc într-unul singur, care stă fixat pe electrod şi deci cu
un efect termic local extrem de pronunţat. Numai prin adaptarea unei construcţii a electrodului ca
în figura 12 este posibil ca şi la valori mari ale curentului în arc acesta să se deplaseze pe suprafaţa
electrodului.
Calităţile de bază ale întrerupătorului în vid constau în rapiditatea acţionării, datorită distanţei mici
între contacte, volumul mic ocupat în raport cu aparatele clasice, consumul redus de materiale
active şi lipsa de zgomot la deconectare.
1.8. Întrerupătoare cu hexafluorură de sulf (SF6)
1.8.1. Aspecte generale
Folosirea gazului hexafluorură de sulf (SF6) la stingerea arcului electric cât şi la asigurarea izolaţiei
între piesele de contact se justifică prin proprietăţile fizice ale acestui gaz după cum urmează:
- este un gaz electro-negativ (moleculele gazului SF6 au o mare afinitate de a capta electroni
liberi formând astfel ioni negativi - electroni lenţi - care au aceeaşi mobilitate ca ionii
pozitivi şi deci oferă o mare probabilitate de recombinare în molecule neutre) şi îşi păstrează
această proprietate până la câteva mii de grade. Această proprietate determină tensiuni de
străpungere mult superioare celor în aer la aceeaşi presiune.
Parametri întreruptorului: tensiunea nominală 420kV, curentul nominaș 3150A, temperatura
ambiantă de funcționare -30°C/+40°C, curentul de scurtcircuit 40kA (1s), secventa de operare: O-
0,3s-CO-3min-CO
Astfel în figura 14 a şi b sunt date tensiunile de străpungere la 50 Hz şi respectiv la impuls,
unda nominală 1,2/50 microsecunde. Experimentarea a fost făcută pe un întrerupător cu
distanţa între piesa mobilă de contact şi cea fixă de 50 mm. Ca referinţă s-a considerat
tensiunea de străpungere a aerului în condiţii normale.
Figura 14
- posedă proprietăţi termice foarte bune, energie de disociere redusă, temperatură de disociere
redusă şi constanta de timp mai mică cu două ordine de mărime faţă de aerul atmosferic;
98
- este incolor, fără miros, necombustibil şi netoxic. Acest gaz reacţionează cu pertinaxul şi,
din această cauză, izolaţia internă a întrerupătorului se realizează fie pe bază de răşini
epoxidice fie pe bază de teflon. La presiuni mari (de ex. 10 bari) se lichefiază în jurul
temperaturii de -10 ºC; de aceea în instalaţiile de tip exterior, gazul SF6 trebuie să se afle la
presiuni reduse (4-5 bari) dacă nu se recurge la încălzirea locală a instalaţiei.
În figura 15 sunt prezentate diagramele presiune funcţie de temperatură. Curba 1 se referă la
o stare normală într-o instalaţie cu densitatea de 45 g/l la temperatura de 20ºC şi presiunea 6
bari, sub volum constant. Curbele 2 şi 3 se referă la avertizarea scăderii presiunii respectiv la
interdicţia de funcţionare a instalaţiei.
Figura 15
- are un coeficient important de dilatare volumică şi, ca urmare, într-o incintă în care arde
arcul electric, presiunea gazului creşte extrem de mult. Această proprietate este folosită în
construcţia întrerupătoarelor cu „autostingere‖
În întrerupătorul cu hexafluorură de sulf, arcul electric este stins cu ajutorul unui jet gazos. Partea
activă a aparatului (camera de stingere) se găseşte în acest gaz, la o presiune redusă atât în poziţia
închis cât şi în poziţia deschis.
Din punct de vedere constructiv întrerupătoarele cu SF6 sunt:
- monocoloană pe fiecare fază (figura 16);
- cu două camere orizontale în serie pe pol (figura 17);
- combinate cu separatoare (debroşabile sau pantograf) figura 18;
- combinate cu separatoare de bară, separatoare de linie, separatoare de punere la pământ în
spaţiu presurizat cu SF6 (figura 19).
Legături Cameră
la reţea de
stingere
Izolator
suport
Soclu
Figura 16 Figura 17
99
Figura 18
Figura 19
În figura 20 este prezentată schiţa unui pol de întrerupător pentru gama de

tensiuni Un= 72,5-245 kV cu o singură cameră de stingere. Pentru tensiuni mai
mari, în vederea creşterii vitezei electrice de deschidere, se folosesc camere de
stingere conectate în serie, adică se aplică principiul modului.
Figura 20
100
1.8.2. Întrerupătoarele cu hexafluorură SF6 fabricate în România
- H14-H17 pentru tensiuni 110 kV;
- H 24- pentru tensiuni 220 kV;
- H 42- pentru tensiuni 400 kV.
Aceste întrerupătoare utilizează hexafluorura de sulf pentru izolarea şi stingerea arcului electric.
Presiunea de gaz pentru stingerea arcului electric este produsă de un dispozitiv de auto-compresie în
timpul procesului de comutaţie. Acţionarea este hidraulică de tipul SH pentru reanclanşarea rapidă
tripolară sau monopolară.
Pentru întrerupătorul de 110 kV avem trei poli independenţi montaţi pe câte un suport metalic
(figura 21).
Figura 21
Fiecare pol (figura 22) este format din:
- camera de rupere;
- coloana suport;
- grup de acţionare hidraulic închidere-deschidere.
101
Figura 22 Figura 23
Camera de rupere (figura 23) are următoarele componente:
- capac (bornă superioară);
- ansamblu izolator superior;
- port contact intermediar;
- ansamblu filtru;
- ansamblu contact superior;
- ansamblu parte mobilă;
- ansamblu contact inferior.
Ansamblul contact fix superior include contactele principale fixe 1.18 şi contactul de arc 1.50. Pe
port contactul intermediar sunt montate şi filtrele 1.13 pentru absorbirea produselor de
descompunere a SF6 şi a umidităţii.
Ansamblul parte mobilă include contactul principal mobil 1.40, 1.48 contactul de arc mobil 1.47
doza de suflaj 1.19, cilindrul de compresie 1.44 şi tija de oţel 1.32.
Ansamblul contact fix inferior include contactele principale fixe 1.27, supapa 1.45, suportul supapei
1.26 şi discul filtrant 1.29. Cuplarea pistonului hidraulic în ansamblul contact mobil se efectuează
102
prin intermediul unei tije izolante 2.61. Polii se cuplează cu mecanismul de acţionare prin
intermediul conductelor de înaltă presiune.
1.8.3 Funcţionarea întrerupătorului
Întrerupătoarele cu SF6 funcţionează pe principiul autosuflajului dublu axial. Jetul de gaz necesar
stingerii arcului electric este realizat prin autocompresie.
Figura 24
În poziţia închis (figura 24 a) circuitul este stabilit prin contactul fix superior 1.2, contactul mobil 1.3
şi contactul fix inferior 1.4. Întregul volum al întrerupătorului este supus la aceeaşi presiune a
gazului. La deschidere (figura 24 b) contactele principale 1.2 respectiv 1.3 se separă, iar curentul
este preluat de contactele de arc 1.2.3 respectiv 1.3.3. Concomitent cu operaţia de deschidere a
contactelor, începe compresia gazului în cilindru 1.3.4 suportul supapă 1.4.2. Cursa de deschidere
continuă (figura 24c) contactele de arc 1.2.3 respectiv 1.3.4 se separă şi între ele se stabileşte arcul
electric (în interiorul duzei de teflon 1.3.1). Prin deplasarea în continuare a contactului mobil
presiunea în cilindru creşte. SF6 sub presiune asigură un suflaj dublu axial, care răceşte coloana
arcului şi antrenează piciorul arcului în interiorul contactelor de arc. La trecerea prin zero a
curentului electric arcul se stinge. În poziţia deschis (figura 24 d) suflajul încetează. Produsele
rezultate ca urmare a procesului de comutaţie sunt absorbite de filtrul static cu alumină activă şi
gazul îşi recapătă proprietăţile iniţiale.
Pentru funcţionarea corectă a întrerupătorului cu SF6 presiunea gazului trebuie să se menţină în
limitele rezultate din figura 25.
103
Figura 25
Presiunea (densitatea) gazului din polii întrerupătorului este controlată permanent şi automat de către
presostate compensate cu temperatura.
Dacă în timpul funcţionării, ca urmare a pierderilor (scăpări de gaze prin neetanşeităţi), presiunea
gazului scade la valorile reprezentate de curba b (corespunzător temperaturii gazului) intră automat
în acţiune semnalizarea de joasă presiune treapta I.
De regulă dacă acest semnal apare este foarte probabil ca procesul de pierdere să continue şi să pună
în pericol funcţionarea întrerupătorului.
Pentru a evita acest pericol, la primirea semnalului personalul de exploatare trebuie să ia măsuri de
izolare a echipamentului în vederea depistării cauzelor şi înlăturării acestora.
Dacă presiunea gazului scade la valorile indicate de curba c, acţionarea întrerupătorului devine
periculoasă, intră în acţiune ―blocajul general‖ sau se declanşează automat întrerupătorul în funcţie
de schema aleasă de beneficiar.
1.8.4. Sistemul hidraulic de acţionare
Se compune din:
- ansamblu grup de acţionare;
- ansamblu grup de compresie.
Ansamblu grup de acţionare se amplasează la baza fiecărui pol şi conţine (figura 26):
- ansamblu mecanism închidere-deschidere;
- ansamblu bloc-valve;
- acumulator;
- rezervor de refulare.
104
Figura 26
Mecanismul închidere-deschidere (figura 27) este în principiu un mecanism hidraulic liniar cu piston
diferenţial cu tijă unilaterală. Prin intermediul cuplajului 3.1.1 mişcarea este transmisă de la piston la
contactul mobil al polului, iar prin intermediul capătului mecanismului 3.5 se realizează centrarea şi
fixarea mecanismului pe pol.
Figura 27
Blocul de valve este o construcţie compactă modulară fixată direct pe distribuitorul hidraulic prin
intermediul şuruburilor 3.2.5. Acesta este conceput cu două circuite de deschidere independente
(figura 28).
105
Figura 28
Acumulatorul intră în componenţa fiecărui grup de acţionare. El se fixează direct pe mecanismul

hidraulic. Acumulatorul este constituit dintr-un recipient cilindric în interiorul căruia se deplasează
un piston fără tijă care separă două zone: una cu azot şi una cu ulei. El conţine un dispozitiv de
semnalizare a poziţiei limită de funcţionare determinată de pierderile de azot. Acest dispozitiv este
proiectat cu două circuite independente. La atingerea poziţiei limită fiecare dintre ele va opri grupul
motor pompă şi va bloca închiderea respectiv deschiderea. Acumulatorul funcţionează cu azot extra
(puritate 99,99%) precomprimat la 150 bar/15ºC iar presiunea nominală de lucru este 335 bar.
Poziţia de lucru este verticală.
Uleiul evacuat în timpul manevrei de deschidere este preluat de rezervorul de refulare. El este
dimensionat să preia întreaga cantitate de ulei evacuată în timpul ciclurilor pe care le efectuează
întrerupătorul.
1.8.5. Ansamblul grup de compresie
Grupul de compresie conţine elementele necesare producerii şi supravegherii energiei necesare

pentru acţionarea întrerupătorului, rezervorul de ulei şi panoul electric (figura 29).
Grupul motor pompă conţine motorul electric şi pompa de înaltă presiune.
Panoul central hidraulic are în componenţa sa elementele de supraveghere şi protecţie a circuitului
hidraulic. El conţine o supapă de siguranţă ce asigură protecţia la supratensiune, un bloc de control
format din manometru şi robinet de golire ce permite vizualizarea presiunii din circuitul hidraulic şi
scăderea acesteia, un presostat cu microcontacte ce asigură blocajul închiderii, blocajul deschiderii,
blocajul deschiderii suplimentare precum şi comanda grupului motor-pompă.
106
Figura 29
1.8.6. Cerinţe pentru mentenanţa întrerupătorului cu SF6
Conform ofertei comerciale făcute de către constructori, întrerupătoarele cu SF6 sunt fără
mentenanţă, în realitate aceste întrerupătoare necesită mai mult sau mai puţin operaţii de inspecţie şi
mentenanţă.
În tabelul 1A sunt prezentate lucrările de inspecţie-mentenanţă indicate de către firma Simens în
cartea tehnică a unui întrerupător de 123 kV, iar în tabelul 2 se indică tipurile şi condiţiile de
efectuare a mentenanţei.
Tabelul 1A
Tipuri de lucrări de inspecţii/mentenanţă
Lucrări de inspecţii/mentenanţă Inspecţie Mentenanţă

1. Control general x x
2. Scurgerea gazului SF6 x
3.1. Desfacerea tuturor polilor (camerele de stingere) şi x
scoaterea contactelor)
3.2. Examinarea vizuală a contactelor x
3.3. Reasamblarea camerelor de stingere x
3.4. Inlocuirea filtrelor x
4. Vidarea şi umplerea cu SF6 a întrerupătorului x
107
5. Controlul presiunii de SF6
6.1. Controlul funcţionării monitorului de densitate x
6.2. Controlul valorilor monitorului de densitate x
6.3. Controlul pierderilor de SF6 la întrerupătorul gata de PIF x
7. Controlul mecanismului de acţionare x x
8. Controlul conexiunilor electrice x
9. Controlul protecţiei anticondens x x
10.1. Controlul funcţionării circuitelor de comandă x x
10.2.1. Controlul funcţionării circuitelor de comandă x x
10.2.2. Verificarea blocării generale de la SF6 x x
10.3. Verificarea funcţionării antipompajului x x
11. Verificarea conţinutuli de umiditate a SF6 x
12. Măsurarea conţinutului de aer de SF6 x
13. Verificarea protecţiei anticorozive x x
Tabelul 2
Condiţii de efectuare a lucrărilor de inspecţii mentenanţă
Serviciul de control, Solicitare

Observaţii
inspecţie şi mentenanţă după timp după uzură
Inspecţia de rutină 12 ani După 3000 de Intrerupătorul trebuie
cicluri retras din exploatare
I  Inom şi izolat
Inspecţia majoră 25 ani După 6000 de Intrerupătorul trebuie
cicluri retras din exploatare
I  Inom şi izolat
Controlul sistemului de Numărul admis al Intrerupătorul trebuie
contacte declanşărilor pe retras din exploatare
defect şi izolat
De remarcat faptul că operaţiile de inspecţie-mentenanţă trebuie făcute de personal calificat care să

ţină seama de pericolele potenţiale care sunt asociate folosirii gazului SF6 ca mediu de stingere şi
izolare.
Cărţile tehnice prevăd condiţiile în care se face mentenanţa şi operaţiile de intervenţie la
întrerupătorul propriu-zis (inclusiv la camerele de stingere). Constructorii prevăd în cărţile tehnice
avertizări pentru personalul de mentenanţă.
Pericolul pentru personalul de mentenanţă poate rezulta din:
- tensiuni periculoase;
- mecanisme de acţionare cu arcurile armate sau presiuni mari;
- presiunea de gaz în coloane;
- gazul SF6 şi produşii lui de descompunere;
- căderea sau balansarea componentelor.
Pentru a evita accidentele, focul şi acţiuni nepermise asupra mediului şi funcţionarea
necorespunzătoare a întrerupătorului, utilizatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
- o persoană responsabilă şi la nevoie autorizată să supravegheze şi să asigure executarea unor
lucrări de mentenanţă de calitate;
108
- să fie asigurat pentru executarea lucrărilor numai personal calificat şi instruit;
- să fie afişate la locul de muncă reglementările şi instrucţiunile de protecţia muncii (inclusiv
pentru utilizarea echipamentelor) împreună cu măsurile ce trebuiesc luate în eventualitatea
accidentelor şi focului, să fie asigurate sculele, echipamentele şi aparatele necesare pentru
lucrări precum şi echipamentele individuale de protecţia muncii;
- să folosească numai piesele de schimb, lubrifianţi şi echipamentele aprobate de furnizor;
- coloanele fiind sub presiune mare,deteriorarea unor părţi ale carcasei de porţelan poate
conduce la rănirea personalului;
- înaintea deschiderii camerei de stingere se iau măsuri pentru scăderea presiunii cu mijloacele
şi facilităţile prevăzute;
- după eliberarea de presiune se desfac şuruburile de îmbinare gradat şi uniform.
Înainte ca lucrările de mentenanţă să înceapă, o persoană din partea exploatării trebuie să ia
următoarele măsuri:
- să deconecteze întrerupătorul şi să izoleze locul de muncă;
- să ia măsuri de prevenire a conectării intempestive a întrerupătorului;
- să se asigure că echipamentul la care se lucrează este fără tensiune;
- să se pună la pământ şi să se scurtcircuiteze echipamentul la care se lucrează;
- să izoleze şi să semnalizeze locul de muncă faţă de părţile învecinate aflate sub tensiune;
- nu se admite ca sculele sau macaraua să lovească părţile din personal;
- nu se sprijină nici o scară de coloanele întrerupătorului, se vor folosi numai scări duble.
SF6 este mai greu decât aerul şi poate să dizloce aerul necesar pentru respiraţie şi ca urmare
este pericol de sufocare:
- SF6 este un gaz fără miros, netoxic şi de cinci ori mai greu decât aerul, SF6 tinde să disloce
oxigenul. La concentraţie mai mare de 19% se cer măsuri speciale. Astfel de concentraţii pot
apărea dacă se deschid compartimentele cu gaz în spaţii închise;
- SF6 trebuie evacuat în atmosferă. Pentru lucrările de mentenanţă trebuie utilizat echipament
de manipulare specific. Sub efectul aerului apar produse de descompunere a gazului şi praful
de comutaţie. Produsele de descompunere a SF6 sunt toxice. Dacă se vine în contact fizic cu
ele sau dacă acestea sunt inhalate pot cauza iritaţii ale pielii, ochilor sau mucoaselor. Pot
apărea ameţeli, greţuri şi edeme (umflături).
- aceste substanţe variază ca toxicitate, în combinaţie cu umezeala praful produs la întrerupere
este caustic şi formează o crustă care aderă puternic la suprafeţe;
- cantităţi mici de produse de descompunere a gazului, produc un miros dezagreabil, similar
cu cel de ouă stricate (hidrogen sulfurat), înainte ca el să fie periculos şi să producă
sufocarea;
- dacă se deschide carcasa de porţelan, după desfacerea corectă a flanşei de etanşare, există
posibilitatea contactului cu praful produs de comutaţie;
- nu trebuie inhalat sau înghiţit praful de comutaţie (se va utiliza masca de praf) se vor feri
ochii (se folosesc ochelari de protecţie) şi pielea de contactul cu praful de comutaţie (se vor
utiliza mănuşi şi scule speciale de lucru);
- dacă praful de comutaţie intră totuşi în piele utilizaţi multă apă pentru curăţire;
- filtrele de tratare, cârpele şi alte materiale cu care scoateţi praful nu trebuie refolosite. Nu se
desface sacul de filtrare. Lavetele de lucru, filtrele sac, cârpele etc. care vin în contact cu
astfel de praf, se depozitează (îndepărtează) în conformitate cu dispoziţiile locale;
109
- reglementările locale privind protecţia mediului trebuie avute în vedere când este evacuat
SF6;
- curăţaţi cu grijă nasul, braţele şi mâinile (palmele) cu săpun şi multă apă înainte de
începerea şi la terminarea lucrului;
- nu mâncaţi, beţi sau fumaţi în încăperile unde se află compartimente de gaz cu praf de
comutaţie şi nu păstraţi niciun fel de alimente în aceste încăperi.
1.8.7. Defecte posibile şi modul de intervenţie a personalului de exploatare (tabel 3)
Intervenţiile şi toate lucrările de mentenanţă necesare sunt efectuate de personal specializat. Atât
pentru lucrările de exploatare cât şi pentru mentenanţă trebuie respectate regulile de protecţia
muncii, care decurg din pericolul pe care îl reprezintă hexafluorura de sulf.
Tabelul 3
Defecte posibile şi modul de intervenţie a personalului de exploatare
Semnalizare Efect Cauza posibilă Măsuri de remediere

1. Scăderea presiunii SF6 Avertizare Scăpări de gaze SF6 Localizarea defectului
şi etanşare. Umplerea
cu SF6 la presiunea
normală
2. Blocarea acţionării Nu este permisă Pierderi mari de SF6 Idem pct. 1
întrerupătorului conectarea
3. refuzul comenzii de Dispozitiv de neetanşeitate Se localizează
închidere acţionare defect sau defecţiunea şi se
motorul de
nu are condiţii remediază
acţionare (sau
normale de
al pompei) nu
funcţionare;
este alimentat
Defecţiuni în schema sau este defect
de comandă
elemente arse
sau întrerupte
4. Nefuncţionarea Avertizare Arderea siguranţelor Inlocuirea elementului
sistemului de climatizare sau a rezistenţei de defect
încălzire
Figura: ciclul de functionare pentru care este garantat.
Principiile de stingere a arcului electric:

- intrerupatorul automat de joasa tensiune prin bobine de suflaj magnetic
- intreruptorul de medie tensiune cu vid, unde deconectarea cu taiere (smulgere) de curent
depinde de particularitatile arderii si stingerii arcului electric in vid avansat, supratensiunile de
comutatie provocate de acest mod de functionare se considera totusi a fi neglijabile, dar apare
fenomenul de reamorsare multipla a arcului electric, care se poate initia atunci cand separarea
contactelor are loc cu foarte putin timp inainte de momentul anularii intensitatii curentului,
datorita distantei dintre contacte care este foarte redusa (ca urmare se produce stapungerea
spatiului dintre contacte si reamorsarea unui arc electric traversat de un curent de frecventa
110
ridicata, pe care intrerupatorul este obligat din nou sa-l stinga)
- intreruptorul cu comutatie in hexafluorura de sulf cu suflaj prin autoexpansiune, in camerele
de stingere ale acestor intrerupatoare suflajul cu hexafluorura de sulf se obtine prin dilatarea
gazului sub actiunea caldurii cedate la temperatura inalta de coloana arcului electric insasi,
principiu ce conduce la simplificarea constructiei dispozitivelor de stingeredin care se elimina
actiunea pistonului, util pentru comprimarea gazului intehnica autopneumatica, dar la aceste
intreruptoare coloana arcului este instabila, sub forma de bucla la exteriorul contactului, unde
eficientasuflajului este foarte redusa (problema se rezolva prin ghidarea magnetica a arcului
electric)
- intreruptorul cu comutatie in hexafluorura de sulf cu comutatiei prin autoexpansiune asistata
de autocompresie, la care suflajul necesar intreruperii curentilor de mare intensitate este
obtinut in principal prin expansiunea termica a gazului continut, incalzit de arc, un suflaj
autopneumatic suplimentar, utilizand gazul comprimat la deconectare ce se exercita la
intreruperea curentilor de mica intensitate, cand autoexpansiunea este slaba (acest tip necesita
un piston de dimensiuni reduse, fapt care permite micsorarea energiei necesare pentru
actionare)
- intreruptorul cu comutatie in ulei, stingerea arcului electric in camera modul se obtine pe
seama expandarii uleiului, deionizarea coloanei arcului fiind activata sub actiunea suflajului
combinat, longitudinal si transversal, produs de curenti turbulenti de ulei si vapori de ulei
- intrerupatoarele cu aer comprimat, stingerea arcului electric de deconectare se obtine prin
suflarea acestuia cu aer comprimat, deionizarea coloanei avand loc in principal prin difuzie
111
Numarul de actionari permise la un intreruptor in functie de curentul de defect intrerupt
Separatoare si mecanisme de actionare, celule compacte si celule combinate
Separatoarele sunt echipamente de comutatie care au rolul de a realiza, intre contactele deschise, o
distanta de separare vizibila, avand valori specificate, cu scopul asigurarii protectiei personalului de
exploatare care efectueaza lucrari in zone ale instalatiilor in prealabil scoase de sub tensiune.
Deoarece este necesara asigurarea vizibilitatii nemijlocite a starii deschise a contactelor,
separatoarele nu poseda dispozitive de stingere a arcului electric.
Separatorul este un aparat mecanic de conectare care în poziţia deschis asigură, din motive de
securitate, o distanţă vizibilă minimă prescrisă între bornele fiecărui pol. Separatorul poate întrerupe
numai curenţi de valoare neglijabilă cum sunt în unele cazuri curenţii de magnetizare ai
transformatoarelor de putere mică sau curenţi nominali ai transformatoarelor de putere foarte mică,
după cum se arată în tabelul 4.
Tabelul 4
112
Separatorul trebuie să suporte pe scurtă durată, în poziţia închis, curenţii de scurt circuit ai reţelei şi
de asemenea tot pe scurtă durată trebuie să suporte, conform standardelor, o suprasarcină
predeterminată.
Rolul separatorului este de a izola faţă de sursă o parte a instalaţiei şi din această cauză izolarea
trebuie să fie văzută de operator. Cu ajutorul separatoarelor se poate face, în absenţa sarcinii şi deci
cu prealabila comutaţie a unui întrerupător, transferul de energie între sistemele de bare şi de la
sistemele de bare la plecări sau sosiri aşa cum se arată în figura 30. Cuplarea liniei I1 se poate face
cu ajutorul separatoarelor S1 sau S2 la unul din sistemele de bare I sau II. Izolarea liniei I1 se
realizează cu ajutorul separatorului S5 dar trebuie observat că pentru protecţia personalului este
necesar ca o linie deconectată la ambele capete să fie pusă la pământ prin separatorul de punere la
pământ S6 în scopul descărcării liniei de sarcini electrice. Transferul de energie de la sistemul de
bare I la sistemul II se efectuează cu separatoarele S3 şi S4.
Figura 30 – Poziţia separatorului într-un sistem de bare
2.1. Separatoare de medie tensiune
Construcţia separatoarelor trebuie să satisfacă condiţiile conform normelor de:

- stabilitate electrodinamică;
- stabilitate termică;
113
- rigiditate dielectrică a suporţilor şi între contacte în poziţia deschis.
Pentru asigurarea stabilităţii electrodinamice trebuie evitate buclele, iar efectul electrodinamic este
util să contribuie la creşterea presiunii în contacte. Pentru separatoarele de interior şi tensiuni până
la 35 kV construcţia principală este indicată în figura 31. Un pol al separatorului este susţinut de
izolatoarele 1,2 cu armare interioară. Contactul mobil este realizat din barele de cupru argintat 3,4
care asigură presiunea de contact cu resoartele reglabile 5,6. Efectul forţei electrodinamice între
bornele 3 şi 4 parcurse de curent contribuie la sporirea presiunii pe contacte, în cazul curenţilor
intenşi cinematica separatorului este simplă. Prin acţionarea axului O4 mişcarea se transmite
cuţitelor 1,2 în jurul axului O1 şi prin intermediul barei izolante 7 şi a pârghiei 8 solidară cu axul O4.
La curenţi intenşi 1000-2000 A cuţitele 3,4 iau forma unor profile U. Acţionarea separatorului se
poate face fie manual, fie cu aer comprimat, cu ajutorul unor sisteme de pârghii adecvate sistemului
de acţionare.
Figura 31 – Separator de medie tensiune
2.2. Separatoare de înaltă tensiune (110-220 kV)
În staţiile de conexiuni şi transformare montate în aer liber, separatoarele sunt supuse pericolului de
depunere a gheţii şi chiciurei pe contacte ceea ce conduce la blocarea separatorului în poziţia
închis. Contactele acestor separatoare trebuie să fie astfel proiectate încât, înainte de separarea
electrică a celor două elemente, să se producă spargerea gheţii.
În figura 32 se indică construcţii adecvate ruperii gheţii de pe contacte. Astfel în soluţia a se
execută contacte punctiforme în formă de gheară, contactul electric stabilindu-se în două puncte, în
114
soluţia b se realizează contacte între sfere în patru puncte, în soluţia c se realizează două contacte
liniare între cilindrul 1 şi piesele 2 şi 3 .
Cinematica separatoarelor de înaltă tensiune variază cu fabrica constructoare şi în raport cu spaţiul
disponibil pentru montaj. În figura 33 sunt prezentate două soluţii posibile pentru realizarea aceleaşi
distanţe b între contactele deschise. Distanţa b este determinată de asigurarea rigidităţii dielectrice a
spaţiului între bornele A şi B izolate faţă de sol cu izolatoarele ceramice, la de două ori tensiunea
nominală, ţinând seama de posibilitatea apariţiei opoziţiei de fază între două sisteme energetice
izolate prin separator. În soluţia I contactele execută o mişcare de rotaţie într-un plan vertical, iar în
soluţia II contactele execută o mişcare într-un plan orizontal.
Figura 32 – Contacte pentru separatoare de tip exterior
Figura 33 – Soluţii constructive posibile la separatoare de tip exterior
115
2.3. Separatorul de sarcină
Acesta se defineşte ca un aparat de conectare capabil să întrerupă sarcina nominală a unui circuit şi
care în poziţia deschis asigură o distanţă minimă între contactul fix şi cel mobil, întocmai ca
separatorul.
Separatorul de sarcină este utilizat în următoarele cazuri:
- conectarea şi deconectarea bateriilor de condensatoare până la puteri de circa 1200 kVAR şi
20 kV;
- înlocuirea întrerupătorului (de putere) în punctele reţelei unde puterea de scurtcircuit este
relativ redusă (de exemplu sub 30 MVA);
- ca aparat de conectare în reţelele buclate, având rolul de a închide sau deschide bucla la
sarcina nominală de trecere;
- la conectarea şi deconectarea liniilor în gol şi a cablurilor în gol caz în care puterea de rupere
este sensibil mai mică decât în cazul întreruperii sarcinilor normale;
- conectarea şi deconectarea transformatoarelor de servicii interne.
Deoarece în general separatorul de sarcină are capacitatea de deconectare mai mică decât puterea de
scurtcircuit, rezultă că protecţia împotriva scurtcircuitelor, în reţelele puternice revine
întrerupătorului sau siguranţei fuzibile. Deoarece instalarea unui separator de sarcină, în principiu,
trebuie să fie mai economică decât a unui întrerupător, este normal ca separatorul de sarcină, să fie
autonom, iar construcţia simplă. În majoritatea cazurilor, separatorul de sarcină derivă din
separatorul propriu-zis căruia i se adaugă un cuţit de rupere şi o cameră de stingere din material
gazogen.
În figura 34 se indică funcţionarea unui astfel de
separator de sarcină. În schiţa e se arată un pol al
separatorului. Unui contact mobil normal (cuţit dublu)
1 al separatorului i se adaugă cuţitul de rupere 2 cuplat
mecanic cu cuţitul 1 prin intermediul resortului 5.
În schiţele a,b,c,d se figurează etapele principale de
funcţionare a separatorului de sarcină. Se observă că la
rotaţia cuţitului 1, prin care se stabileşte curentul de
durată, contactul rămâne stabilit prin cuţitul de rupere 2
şi bulonul 3, până când cuţitul 2 scapă sub bulonul 3 iar
arcul electric se stabileşte între 2 şi 3. Cum cuţitul 2
este sub acţiunea resortului 5 acesta îi va imprima o
viteză de 3-5 m/s în fanta camerei de stingere. Arcul
electric întins astfel vine în contact cu pereţii gazogeni
ai camerei de stingere. Se creează în acest mod o
presiune locală şi o răcire intensă a arcului, ceea ce
conduce la stingerea acestuia.
116
Figura 34 – Funcţionarea separatorului
de sarcină cu cameră plată
2.4. Defecţiuni posibile la separatoare
2.4.1. Defecţiuni separatoare 6,10,20 kV:

 încălziri ale clemelor de legătură;
 fisurări ale izolatoarelor;
 defecţiuni ale mecanismelor de acţionare manuale sau pneumatice;
 smulgerea armăturilor metalice datorate fie şocurilor la acţionare fie unei armări
necorespunzătoare;
 încălziri ale contactelor;
 pierderea elasticităţii resoartelor de la contactele fixe;
 ruperea tijelor izolante prin care sunt acţionate contactele mobile;
 izolaţie necorespunzătoare a izolatoarelor suport sau a tijelor de acţionare a contactelor
mobile.
2.4.2. Defecţiuni separatoare 110-220 kV:

 încălziri ale clemelor de legătură (lipsă cupal-CuAl- când clemele de racord sunt din
aluminiu);
 alegerea unor cleme necorespunzătoare cu secţiunea conductorilor Ol-Al urmată de
încălziri ale clemelor;
 fisurări ale izolatoarelor;
 blocarea legăturii între contactele mobile şi izolatorii suport care pot conduce la
ruperea conductorilor Ol-Al;
 reglare necorespunzătoare a pârghiilor de acţionare a contactelor care pot conduce la
dereglarea lor, prin stabilirea unor poziţii incorecte în cele două situaţii: închis şi
deschis;
 smulgerea izolatorilor suport din armăturile metalice;
 fisurări ale armăturilor metalice ale izolatoarelor;
 blocarea rulmenţilor care dau posibilitatea izolatorilor să efectueze mişcări de rotaţie;
 defecţiuni la dispozitivele manuale (AME) electrice (AE) sau pneumatice (AP);
 blocarea necorespunzătoare pe poziţiile închis-deschis în special la acţionarea electrică
şi pneumatică care poate avea drept consecinţă închiderea sau deschiderea necontrolată
a separatorului cu consecinţele de rigoare (grave avarii sau accidente de muncă);
 defecţiuni ale sistemului interblocaj între separator şi cuţitele de punere la pământ;
 izolaţie necorespunzătoare a izolatorilor suport;
 linia de fugă (cm/kV) sub normele corespunzătoare amplasării echipamentelor
(umiditate, factori poluanţi);
 încălzirea contactelor pe poziţia închis a separatorului.
117
Separatoarele pot fi:
- normale
- de legare la pamant
- de sectionare
- de scurtcircuitare
- de sarcina (cu camera de stingere plata, cu hexafluorura de sulf /pentru sisteme incapsulate)
respectiv:
- de tip cutit
- rotative, verticale sau orizontale
- basculante
- de translatie
- pantograf
Dispozitivele lor de actiobnare sunt:
- manuale
- cu servomotor electric
- cu motor electric si acumulare de energie in resoarte (pentru cele de scurtcircuitare)
• Transformatoare de masurare
Transformatorul de masura este un aparat static, care transforma parametrii electrici de

circuit, reducand valoarea acestora de un anumit numar de ori, avand rolul de a transforma
tensiunea, respectiv curentul, urmarindu-se prin aceasta:
- posibilitatea de masurare cu aparate de tensiuni si intensitati reduse
- alimentarea circuitelor de protectie prin relee cu tensiuni si curenti de valori reduse
118
Transformatoarele de tensiune pot fi:
- inductive
- capacitive
- optice
Transformatoarele pot fi:
- cu ulei
- cu hexafluorura de sulf
- uscate
- optice
- cu mai multe infasurari secundare
Principiul de functionare pentru transformatoarele de tensiune este in gol, iar pentru
transformatoarele de curent este in scurtcircuit.
• Descarcatoare
Descarcatoarele sunt echipamente electrice de protectie destinate sa protejeze izolatia

instalatiilor impotriva supratensiunilor. Izolatia echipamentelor montate in instalatii este
supusa in functionare la solicitari electrice date de urmatoarele tensiuni:
-tensiunea de serviciu, avand frecventa industriala in cazul instalatiilor de curent alternativ,
solicitare de lunga durata, cu valori maxime prescrise;
-supratensiunile temporare, care sunt solicitarile exercitate pe durate limitate, in care in
instalatii se inregistreaza regimuri caracterizate prin tensiuni care depasesc valorile maxime
119
ale tensiunii de serviciu;
-supratensiunile de comutatie, reprezentand solicitari de scurta durata, de regula sub forma
unor oscilatii amortizate;
-supratensiuni externe, de origine atmosferica, produse in urma descarcarilor electrice din
natura, care sunt supratensiuni cu durate foarte mici, avand valori de varf foarte mari
Cele mai des intalnite in instalatiile de inalta tensiune sunt:
- descarcatoarele cu coarne,
- descarcatoarele cu rezistenta variabila,
- descarcatoarele cu rezistenta variabila si suflaj magnetic,
- descarcatoarele cu oxizi metalici
• Transformatoare electrice de putere, bobine de compensare, bare colectoare
Bobinele de reactanta care se monteaza in instalatii servesc, in primul rand, la limitarea

curentilor de scurtcircuit. Pe langa aceasta,ele asigura mentinerea tensiunii la barele centralei
sau statiei de transformare in caz de scurtcircuit in retea, astfel incat in caz de scurtcircuit pe o
derivatie oarecare, tensiunea la bare si deci si la celelalte derivatii care pleaca de la bare,sa nu
coboare excesiv si sa ramana la un nivel care sa asigure functionarea maideparte, fara
intreruperea consumatorilor.
In regim normal de functionare este necesar ca pe bobina de reactanta sa existe o cadere de
tensiune de valori mici, astfel incat, in aval de bobina BR, valorile tensiunii sa se incadreze
intre limitele tensiunii de serviciu. In cazul unui scurtcircuit, pe langa limitarea intensitatii
curentului descurtcircuit la valori impuse de stabilitatea termica a liniei electrice si de
capacitatea de rupere nominala la scurtcircuit a intrerupatorului I, bobina trebuie sa asigure o
astfel de cadere de tensiune pe reactanta proprie, incat, tensiunea reziduala pe bare, sa se
incadreze intre anumite limite pentru a nu perturba functionarea celorlalte plecari in linie de
pe acelea si bare.
Bobinele de stingere sunt echipamente utilizate pentru tratarea neutrului in retelele electrice,
avand rolul de a compensa capacitatea echivalenta a liniilor,in cazul punerilor accidentale la
pamant, facilitand astfel stingerea arcului electric la locul defectului. In instalatiile electrice
care au neutrul legat direct la pamant, atingereaconductoarelor fazelor cu pamantul reprezinta
scurtcircuite. Fenomenele care insotesc punerile la pamant in instalatii cu neutrulizolat, cum
ar fi producerea supratensiunilor prin stingerea si reaprinderea arcului electric de punere la
pamant, supraincarcarea monofazata a instalatiei, se pot ameliora prin tratarea neutrului cu o
bobina de reactanta numita, in acest caz, bobina de stingere. Aceasta consta in conectarea,
intre neutrul instalatiei si pamant, a unei bobine de stingere. In cazul unei puneri monofazate
la pamant, admitand ipoteza simplificatoare ca impedanta prin care aceasta se produce este
nula, tensiunile fazelor sanatoase fata de pamant devin egale cu tensiunile de linie, si apare o
cadere de tensiune a neutrului fata de pamant. Conditia de acord este indeplinita pentru o
anumita valoare a capacitatii, deci pentru o structura data a retelei. Pastrarea acordului atunci
cand structura retelei se modifica este posibila prin modificarea valorilor inductantei a bobinei
de stingere. Pentru evitarea rezonantei de tensiuni, dimensionarea bobinelor destingere se face
astfel incat regimul de functionare sa rezulte inductiva, intensitatea curentului prin bobina
fiind mai mare cu 5...15% decat intensitatea curentului capacitiv.
Transformatoarele de putere sunt echipamente statice de inductie electromagnetica destinate
sa transforme un sistem curenti alternativi care circula in una din infasurate lor. un unul sau
mai multe sisteme de curenti alternativi de aceeasi frecventa, cu intensitatea si tensiunnea, in
120
general, diferite, care circula prin alte infasurari. Autotransformatoarele sunt transformatoare
la care doua sau mai multe infasurari sunt legate galvanic (direct) in asa fel incat au o parte a
infasurarilor comuna.
În centralele electrice tensiunea produsă în generatoarele electrice este de 6-24 kV. Transportul
economic al energiei electrice produse necesită tensiuni înalte. La locul de utilizare însă, energia
electrică trebuie să aibă o tensiune joasă, pentru a putea fi utilizată de consumatori. Este necesară
deci transformarea energiei electrice de o anumită tensiune în energie electrică de altă tensiune.
Această problemă se rezolvă simplu şi economic, numai în cazul curentului alternativ, cu ajutorul
transformatorului.
Transformatorul electric monofazat
Transformatorul monofazat (figura 35) se compune dintr-un miez de fier care reprezintă un circuit
magnetic închis format din tole cu grosimea de 0,3-0,5 mm izolate între ele (hârtie, vopsele
izolante, oxizi) pentru a evita formarea curenţilor turbionari de intensitate mare.
Figura 35 – Transformator monofazat
Tolele se confecţionează din oţel electrotehnic laminat la rece, cu cristale orientate izolate cu carlit
(izolaţie ceramică obţinută printr-un tratament de suprafaţă termic şi chimic) care prezintă o
creştere a permeabilităţii magnetice în direcţia laminării şi o îngustare a ciclului histerezis,
obţinându-se astfel reducerea pierderilor de magnetizare.
Pe miezul de fier se bobinează înfăşurările tranformatorului (bobine) din sârmă de cupru sau
aluminiu. Porţiunea circuitului magnetic pe care sunt dispuse înfăşurările se numeşte coloană, iar
partea care serveşte numai la închiderea circuitului magnetic se numeşte jug.
Circuitul căruia i se aplică tensiunea de alimentare se numeşte primar. Circuitul al doilea (secundar)
este generatorul de tensiune în circuitul de întrebuinţare.
Acelaşi circuit de la doi transformatori identici poate fi numit primar sau secundar după cum se
găseşte la capătul liniei de unde se furnizează energie electrică sau la capătul liniei receptoare de
energie electrică
Funcţionarea în gol
Să presupunem ambele circuite ale transformatorului înfăşurate în acelaşi sens, având fiecare N 1 şi
N2 spire şi că transformatorul funcţionează în gol I2=0 (circuitul secundar este fără consumator).
Dacă se aplică transformatorului tensiunea U1 (valoarea efectiva) în primar apare curentul de
intensitate I0 (valoare efectiva) numit curent de mers în gol (care dă naştere fluxului magnetic
alternativ). Acest flux variabil, care străbate spirele ambelor înfăşurări, face să apară în cele N1 spire
ale primarului o tensiune electromotoare de autoinductie, iar în secundar o tensiune electromotoare.
U1/U2=N1/N2=k
121
Raportul tensiunilor la bornele înfăşurărilor la mersul în gol al transformatorului notat cu k se
numeşte raport de transformare.
. Funcţionarea în sarcină
Prin funcţionarea în sarcină a transformatorului se înţelege aplicarea tensiunii U1 înfăşurării

primare,înfăşurare secundară fiind conectată pe un receptor. În acest caz circuitul secundar fiind
închis,tensiunea electromotoare indusă va produce în el un curent de intensitate I2. Acest curent
produce la rândul său un flux care conform legii lui Lenz este de sens contrar cu fluxul produs de
curentul primar.
I1/I2=N2/N1=1/k
Deci curenţii din primar şi secundar sunt în opoziţie de fază şi sunt în raport invers cu numărul de
spire.
. Transformatorul trifazat
Transformarea unei energii electrice de curent trifazat de anumită tensiune într-o energie de curent
trifazat de altă tensiune se poate realiza prin intermediul unui grup de trei transformatoare
monofazice sau cu ajutorul unui transformator trifazat. Un transformator trifazat (figura 36) constă
dintr-un miez de fier cu trei coloane cu înfăşurările primare şi secundare montate pe aceste coloane.
Pe fiecare coloană a miezului se montează doua bobine aparţinând unei faze, una reprezintă
înfăşurarea primară,iar cealaltă înfăşurarea secundară. Circuitul
magnetic este realizat din tole de tablă silicioasă izolate între ele.
Tolele jugurilor şi ale coloanelor sunt strânse puternic cu buloane sau
tiranţi izolaţi de tole, pentru a nu forma spire închise prin
scurtcircuitarea tolelor.
Înfăşurările transformatorului din sârmă sau bare din cupru sau
aluminiu sunt izolate electric .Înfăşurările pot fi cilindrice sau formate
din galeţi cilindrici.
De regulă, lângă coloană trebuie să fie înfăşurarea de joasă tensiune.
Când curenţii sunt mari o spiră poate fi compusă din mai multe
conductoare în paralel. În acest caz, pentru obţinerea simetriei
conductoarelor în raport cu fluxul magnetic, la mijlocul înfăşurării se
face o transpoziţie a conductoarelor.
Figura 36 - Transformator trifazat
Conexiunile transformatoarelor trifazate
Cunoscând bornele înfăşurărilor se pot conecta corect înfăşurările transformatorului trifazat în stea
(figura 37 a), în triunghi (figura 37 b) sau în zigzag (figura 37 c).
Primele două conexiuni se întâlnesc atât la transformatoare cât şi la motoarele electrice. Conexiunea
zig-zag este specifică transformatoarelor.
122
Figura 37 - Conexiuni
. Accesoriile transformatoarelor
 Comutatorul de reglaj al tensiunii

Tensiunea secundară trebuie menţinută în anumite limite, când tensiunea primară variază.
Acest lucru se realizează prin modificarea raportului de transformare mărind sau micşorând
numărul de spire în înfăşurarea primară sau secundară. Comutatoarele sunt de două feluri:
- cu reglarea tensiunii cu transformatorul scos de sub tensiune;
- cu reglarea tensiunii în trepte în sarcină.
 Instalaţia de expansiune
Pentru protejarea cuvei şi a radiatoarelor împotriva supratensiunilor interne, care se pot crea
ca urmare a degajărilor de gaze rezultate din descompunerea materialelor izolante sau a
uleiului sub acţiunea arcului electric, se montează deasupra cuvei o supapă de siguranţă
numită şi ţeavă de expansiune. La capătul ţevii de expansiune se montează o diafragmă din
tablă subţire de cupru sau alamă dimensionată corespunzător faţă de presiunea pe care o
poate suporta cuva. Pentru a preveni spargerea membranei la variaţia nivelului de ulei
spaţiul dintre membrană şi ulei se pune în legătură cu conservatorul printr-o ţeavă subţire de
egalizare.
 Conservatorul de ulei
Conservatorul de ulei este un rezervor de ulei aşezat deasupra transformatorului şi care
comunică cu cuva printr-o conductă cu mică înclinare (spre conservator) pentru a asigura
circulaţia gazelor (eventual a aerului) din transformator în conservator. Conservatorul
asigură menţinerea în stare plină a cuvei şi preia variaţiile de volum ale uleiului produse de
123
temperatura transformatorului (temperatura cea mai scăzută când transformatorul este
deconectat în timpul cel mai friguros al anului şi temperatura maximă a uleiului). În contact
cu aerul, uleiul cald se oxidează. Pe de altă parte, uleiul absoarbe umezeala din aerul cu care
vine în contact. Conservatorul reduce suprafaţa de ulei în contact cu aerul, iar temperatura
uleiului din conservator este net inferioară temperaturii uleiului din cuvă. În aceste condiţii,
procesul de oxidare şi de absorbţie a umidităţii se produce mult mai lent.
 Releul de gaze
Cunoscut şi sub denumirea de releu Bucholtz asigură protecţia transformatorului împotriva
defectelor interne. Funcţionarea releului se bazează pe principiul că orice defect care se
produce în transformator (defectarea izolaţiei principale sau a izolaţiei între spire, defecţiuni
la miezul magnetic etc.) formează centre locale de temperatură ridicate, provocând în locul
respectiv descompunerea uleiului, care este însoţită de gaze ca produse de descompunere.
Releul de gaze este amplasat pe conducta de legătură între cuvă şi conservator. În interior
releul are două plutitoare:
- plutitorul superior coboară în cazul în care în releu se adună o anumită cantitate de
gaze închizând totodată conductele care dau semnalizarea;
- plutitorul inferior se acţionează atunci când viteza fluidului prin releu depăşeşte o
anumită valoare; aceasta se întâmplă când apare un defect important în transformator,
care produce brusc o degajare mare de gaze. Contactul inferior dă declanşarea
transformatorului pe toate tensiunile.
Plutitorul superior acţionează şi în alte cazuri, în afara defecţiunilor in transformator:
- scăderea nivelului de ulei în releu;
- neevacuarea aerului colectat în releu (la umplerea transformatorului, funcţionare
incorectă a pompelor de circulaţie forţată a uleiului etc.)
 Bornele transformatorului
Oricare ar fi tensiunile, înfăşurările sunt legate prin intermediul bornelor constituite din
izolatoare de trecere, care permit scoaterea conductoarelor prin capacul transformatorului
sau peretele cuvei. Izolatoarele de trecere se compun dintr-o parte izolantă şi dintr-o parte
conductoare de curent. Se deosebesc mai multe tipuri de izolatoare de trecere dintre care
putem avea:
- izolatoare omogene din porţelan;
- izolatoare din porţelan având în interior (spaţiul de trecere a conductorului) aer sau ulei
electroizolant;
- izolatoare tip condensator.
Formele şi dimensiunile izolatoarelor de trecere sunt variate, acestea fiind determinate de:
- tensiunea înfăşurărilor (înălţimea lor creşte cu tensiunea);
- puterea transformatorului (secţiunea tijei conductoare este cu atât mai mare cu cât
curentul care trece prin ea este mai mare);
- montarea transformatorului (în exteriorul sau în interiorul unei construcţii).
 Protecţia uleiului în transformator

Caracteristicile izolante ale uleiului se înrăutăţesc, în timpul funcţionării, sub influenţa a doi
factori: umiditatea şi oxigenul. În consecinţă, metoda cea mai simplă de protecţie a uleiului
este izolarea lui de influenţa atmosferei. La majoritatea transformatoarelor rolul de protecţie
124
este asigurat de conservator. Influenţa umidităţii atmosferice poate fi eliminată parţial prin
introducerea pe ţeava de legătură între conservator şi mediul înconjurător a unui dispozitiv
în care aerul trece printr-un strat care absoarbe umiditatea, numit filtru de aer. Ca material
absorbant se foloseşte gelul de siliciu numit silicagel în adaos cu clorură de calciu şi
întotdeauna cu un mic adaos de clorură de cobalt care dă silicagelului uscat o culoare
albastră.
Sub influenţa umidităţii absorbite această culoare se schimbă în roşu. Caracteristicile
higroscopice ale silicagelului pot fi regenerate încălzindu-l la 400-500 ºC până
capătă iarăşi culoarea albastră. Eficienţa filtrelor este pusă sub semnul întrebării prin faptul
că, în timpul unei ceţe dense, se poate satura rapid cu umiditate nemaiîndeplinindu-şi rolul.
Filtrele cu silicagel reţin umezeala din aer dar nu înlătură absorbţia oxigenului. Din acest
motiv, se utilizează din ce în ce mai frecvent construcţii care preîntâmpină orice contact
între uleiul transformatorului şi atmosferă. În acest scop, cel mai frecvent se utilizează
membrane elastice pe un conservator sau se pot utiliza două conservatoare, în unul din ele
amplasându-se un sac elastic umplut cu azot.
 Defecte şi regimuri anormale de funcţionare

După natura şi cauza lor defectele de transformatoare se manifestă prin următoarele
fenomene
Supraîncălzirea transformatorului
- supraîncărcarea transformatorului;
- depăşirea temperaturii aerului în camera de lucru a transformatorului peste valoarea
admisă;
- defecte interioare în transformator, scurtcircuite între spire, scurtcircuite datorate
deteriorării izolaţiei buloanelor care strâng miezul (tolele) transformatorului,
scurtcircuite între tole. Numai intensificarea acestor defecte conduce la creşterea
rapidă a temperaturii uleiului;
- dacă sunt transformatoare care funcţionează în paralel se poate întâmpla ca
supraîncălzirea să fie generată de diferenţa între rapoartele de transformare
(funcţionarea pe prize diferite cu comutatoarele de ploturi) caz în care apare un curent
de egalizare. În sarcină, transformatorul a cărui tensiune secundară la funcţionarea în
gol este mai ridicată va prelua o sarcină mai mare.
Se identifică cauza supraîncălzirii şi, în funcţie de aceasta, se iau măsuri corespunzătoare:

- reducerea sarcinii;
- punerea în funcţiune a instalaţiei de răcire;
- aducerea pe acelaşi plot a comutatoarelor.
În cazul în care se depăşesc limitele maxime admise ale temperaturii uleiului sau ale
înfăşurărilor se scoate din funcţie transformatorul şi se remediază defecţiunea.
 Zgomot (bâzâit) anormal în transformator

Zgomotul anormal în transformator poate fi determinat de următoarele cauze:
- slăbirea strângerii tolelor miezului;
125
- supraîncălzirea transformatorului;
- încărcare asimetrică pe faze;
- tensiune de funcţionare ridicată;
- scurtcircuite între spire sau faze.
În funcţie de cauza care produce zgomotul anormal se iau măsuri de remediere, înlăturarea
suprasarcinii sau reducerea nesimetriei, scăderea tensiunii la valoarea normală, refacerea
strângerii miezului magnetic, repararea înfăşurării etc.
 Trosnituri în transformator
Pot să se producă atunci când apar conturnări (însă nu străpungeri) între bobine sau între
capetele de ieşire şi cuvă, întreruperea legăturii la pământ ale circuitului magnetic al
transformatorului. Se verifică, şi, funcţie de cauza care produce aceste zgomote (sub formă
de trosnituri), se reface izolaţia părţilor sub tensiune sau legarea la pământ după caz.
 Străpungerea izolaţiilor înfăşurărilor şi întreruperi în înfăşurări

Cauzele pot fi:
- supratensiuni datorită descărcărilor atmosferice, avariilor sau proceselor tranzitorii;
- deteriorarea calităţii uleiului (umezire, impurificare, îmbătrânire etc.) calitatea uleiului se
verifică prin analiza cromatografică;
- scăderea nivelului uleiului;
- îmbătrânirea izolaţiei;
- eforturi electrodinamice la scurtcircuite.
Se determină cauza prin măsurători de izolaţie de continuitate, de rezistenţe ohmice ale
înfăşurărilor, analiza gazelor din ulei, analiza compoziţiei gazului din releul de gaze şi se
remediază defectul.
 Funcţionarea protecţiei de gaze

În funcţie de intensitatea degajării de gaze protecţia acţionează la semnalizare sau la
declanşarea de la reţea a transformatorului. Dacă releul a acţionat la semnalizare, înseamnă
că în interiorul transformatorului au apărut defecte mici, care au condus la degajarea slabă
de gaze sau a scăzut nivelul de ulei datorită scăderii temperaturii sau apariţiei unor
neetanşeităţi. Semnalizarea poate fi şi ca urmare a colectării în releu a aerului pătruns în
transformator la umplerea sau la centrifugarea uleiului. În cazul producerii unui scurtcircuit
între faze, care a evoluat foarte rapid (străpungerea izolaţiei), protecţia de gaze acţionează la
declanşare. Defectul poate fi însoţit şi de evacuarea uleiului din conservator sau prin supapa
de siguranţă (ţeava de expansiune). Deoarece semnalizarea de gaze poate fi provocată din
cauze foarte diferite, înainte de a trece la înlăturarea defectului este necesar să se stabilească
cauza care a produs acţionarea releului de gaze. Pentru aceasta se face analiza gazelor
colectate în releu (inflamabilitate, culoare, compoziţie chimică etc.)
Inflamabilitatea gazelor denotă prezenţa unui defect în interior. Dacă gazele sunt incolore şi
nu ard, cauza acţionării releului este aerul degajat din ulei.
Culoarea gazului poate da indicaţii asupra naturii defectului:
 alb-gri se datorează hârtiei sau cartonului;
 galben-lemnului;
126
 negru-uleiului.
Analiza gazelor, completată cu efectuarea măsurătorilor transformatorului conduc la
determinarea cauzelor defectului, în consecinţă la stabilirea lucrărilor de remediere.
Caracteristicile transformatoarelor sunt:
- reglajul tensiunii, in sarcina sau scos de sub tensiune
- tipul de racire, cu circulatie naturala sau automata a uleiului, cu sau fara suflaj de aer
- temperaturile de functionare admise
- nivelul uleiului (respectiv cu ulei sau uscate)
- raportul de transformare
- tensiunea de scurtcircuit
- conexiunea, grupa de conexiuni
- numarul de infasurari
- raportul de transformare
HIDROGENERATOARE
Regimuri de funcţionare admise
Puterea nominală a hidrogeneratorului este puterea sa maximă de durată pentru următoarele condiţii
de lucru nominale:
- tensiune nominală stator;
- curent nominal stator;
- frecvenţă nominală;
- factor de putere nominal;
- temperatura aerului de răcire la intrare în generator;
- încărcare simetrică.
127
Având în vedere că în timpul funcţionării pot apărea abateri faţă de condiţiile nominale de lucru este
necesar să se cunoască influenţa acestor abateri asupra regimurilor admisibile de lucru.
În cele ce urmează sunt enumerate abaterile cele mai frecvente faţă de regimul nominal şi efectele
lor asupra funcţionării:
 Dacă tensiunea la bornele generatorului variază în limitele +/-5%faţă de valoarea nominală,
generatorul dezvoltă puterea nominală la factorul de putere nominal.
Dacă tensiunea este 105% faţă de tensiunea nominală atunci curentul nominal stator trebuie
redus până la 95%din valoarea nominală.
Dacă tensiunea este 95% din valoarea nominală atunci curentul se poate majora la 105 In.
Dacă tensiunea scade mai mult, curentul stator nu va creşte peste 105% din valoarea
nominală.
Generatorul admite funcţionarea de durată la o valoare ridicată a tensiunii până la 110% Un
fără a păstra puterea nominală. Dacă tensiunea creşte peste 105% din valoarea nominală,
puterea aparentă trebuie redusă cu 2% pentru fiecare procent de creştere a tensiunii peste
valoarea nominală. Funcţionarea generatorului la tensiuni peste 110% faţă de valoarea
nominală nu se admite.
 Temperatura aerului de răcire la intrare este stabilită la 35ºC. Dacă această temperatură
scade de la 35ºC la 30ºC se admite majorarea sarcinii cu 0,75% pentru fiecare grad de
scădere a temperaturii. Dacă temperatura aerului de răcire scade de la 30ºC la 25ºC atunci se
admite majorarea sarcinii cu 0,25% pentru fiecare grad de scădere a temperaturii.
Pentru o reducere mai mare a temperaturii aerului de răcire, nu se admite nici o majorare a
sarcinii.
 Hidrogeneratorul poate funcţiona în regim de durată cu factor de putere scăzut dacă,
curentul de excitaţie nu depăşeşte valoarea corespunzătoare datelor nominale pentru putere,
tensiune şi factor de putere.
 Dacă frecvenţa variază în limitele de +/- 5% faţă de valoarea nominală (47,5-
52,5 Hz) hidrogeneratorul îşi păstrează puterea nominală. Dacă frecvenţa scade faţă de cea
nominală creşterea tensiunii generatorului peste valoarea nominală nu este admisă.
 Hidrogeneratorul în stare caldă în cazuri de avarie suportă suprasarcini de scurtă durată
pentru unul din cazurile:
- 2 ori curentul nominal timp de 1 min.
- 1,5 ori curentul nominal timp de 2 min.
- 1,1 ori curentul nominal timp de 30 min.
 Hidrogeneratorul, având colivie de amortizare, admite funcţionarea cu valori diferite de
curenţi pe faze dar nu mai mari de 20% faţă de curentul nominal. Curentul cel mai mare în
acest caz nu va depăşi curentul nominal.
 Funcţionarea hidrogeneratorului sincron în regim asincron nu se admite. În
cazul ieşirii hidrogeneratorului din sincronism se consideră caz de avarie şi se
deconectează de la reţea.
 Se admite funcţionarea hidrogeneratorului în regim de compensator sincron
la tensiunea nominală şi la o putere care rezultă pentru curentul nominal din
rotor cu condiţia ca turbina hidraulică să permită această funcţionare.
128
Observaţie
Trebuie menţionat faptul că a fost prezentat un număr de prescripţii cu caracter general. Pentru
fiecare generator se vor respecta cu stricteţe instrucţiunile fabricii constructoare care au prioritate
faţă de normele generale de exploatare a echipamentelor electrice.
Defecţiuni posibile la generatoare
Carcasa generatorului
Carcasa statorului este cilindrică de construcţie sudată, executată din tablă laminată de oţel.
Pe suprafaţa laterală a carcasei sunt prevăzute orificii echidistante pentru ieşirea aerului. Pe fiecare
din aceste orificii se vor monta răcitoare de aer. De asemenea mai sunt prevăzute orificii pe partea
inferioară şi superioară care servesc la strângerea buloanelor filetate pentru îmbinarea sectoarelor de
carcasă. Dacă generatorul funcţionează timp îndelungat în regim de vibraţii este posibil ca sudurile
executate să fisureze. Este necesar ca la efectuarea reviziilor aceste suduri să fie verificate cu
atenţie.
Remedierea acestui gen de defect se va face prin:
- înlăturarea cauzelor care au produs fisurile
- refacerea sudurilor respectând tehnologia fabricii constructoare
. Miezul magnetic
Miezul magnetic este format din segmenţi din tablă silicioasă, ştanţaţi monobloc şi care se
asamblează în pachete de cca. 50 mm grosime, iar strângerea pachetelor se realizează cu ajutorul
buloanelor şi al segmentelor de presare (fig. 38). Penele şi buloanele sunt fixate de carcasă prin
sudare.
Figura 38
129
Crestăturile statorului sunt deschise şi permit o montare uşoară a bobinelor. Fiecare tolă se izolează,
pe ambele părţi, cu lac izolant. Grosimea stratului de lac pe fiecare faţă este de cca. 0,01 mm în aşa
fel încât rezistenţa de izolaţie a unei tole să fie de minimum 80 ohmi.
Pachetul de tole stator se execută divizat în sectoare. La suprafaţa de divizare segmenţii de tole se
vor tăia astfel ca să se obţină o suprafaţă plană şi un întrefier maxim de 0,1 mm.
La generatoarele fabricate în ultimii 15 ani tolele sunt izolate cu oxizi, grosimea stratului izolant
fiind de ordinul micronilor.
Presarea pachetului de tole se face cu presiuni de cca. 12 kg/cm².
Înainte de a prezenta cele mai importante defecte posibile la miezul magnetic trebuie reţinut faptul
că acest gen de defecte pot conduce la avarii deosebite, remedierea lor făcându-se cu mare greutate
şi cu costuri foarte mari.
 Vibraţii datorită slăbirii strângerii tolelor

După cum se vede în fig. 38 strângerea tolelor se face în consolă datorită întrefierului mic al
generatorului.
În timp această strângere se micşorează, tolele au tendinţa de a vibra, izolaţia tolelor se poate
deteriora, apar încălziri locale care, nedepistate la timp, pot crea caverne în miez. Remedierea
acestui gen de defect este foarte dificilă ajungându-se în unele cazuri chiar la schimbarea
întregului miez magnetic.
Verificarea cu ocazia reparaţiilor, a strângerii pachetelor de tole este strict necesară. De
asemenea trebuie făcute măsurători periodice ale nivelului de vibraţii, în mod special înainte şi
după intrarea unui grup în reparaţie.
Monitorizarea în permanenţă a regimului de vibraţii este soluţia ideală. De menţionat faptul că
termorezistenţele montate pentru a indica temperatura miezului magnetic nu sunt eficiente în
cazul încălzirilor locale, ele arătând temperatura întregului miez.
 Vibraţii în planele de separaţie

Cu toate că normativele prevăd ca în planele de separaţie întrefierul maxim să fie de 0,1 mm
datorită dimensiunilor foarte mari ale miezului magnetic acest lucru este practic imposibil de
realizat.
Strângerea pachetelor de tole în planele de separaţie nefiind întotdeauna cea care trebuie, apar
vibraţii care conduc la distrugerea izolaţiei tolelor în aceste plane. Acest lucru este lesne de
constatat: o dată cu distrugerea izolaţiei în planele de separaţie apare rugina (în unele cazuri
oxizi de fier în amestec cu praf de cărbune şi ulei de turbină).
Remedierea defectelor se poate face:
a) o soluţie provizorie constă în desfacerea pe rând a planelor de separaţie, introducerea
unor materiale sub formă de fâşii -de preferat pâslă- impregnate cu lacuri izolante.
Acest gen de operaţii se pot face cu cheltuieli mici, dar nu reprezintă decât o soluţie
de compromis. Ea poate fi aplicată acolo unde izolaţia tolelor în planele de separaţie
a fost afectată pe porţiuni mici.
b) dacă izolaţia a fost distrusă pe porţiuni mari, iar întrefierul între segmente este mare,
atunci trebuie adaptată o altă soluţie care presupune următoarele operaţiuni:
- se fac măsurătorile între pachetele de tole în planele de separaţie;
130
- se scot bobinele din planele de separaţie;
- se desface statorul în segmentele corespunzătoare;
- se desfac pachetele de tole cu izolaţia deteriorată;
- se izolează tolele una câte una folosind lac izolant cu uscare în aer;
- se rectifică planele pachetelor de tole în zona de separaţie;
- se asamblează din nou miezul magnetic;
- se refac măsurătorile din plane şi, dacă nu avem rezultate corespunzătoare,
reluăm operaţiile;
- refacem strângerea segmentelor miezului punând în întrefier fâşii de preşpan
de cca. 1 mm grosime;
- reintroducem bobinele în crestăturile planelor de separaţie;
c) la generatoarele de ultimă generaţie şi de importanţă majoră asamblarea miezului
magnetic nu se mai face la fabrica constructoare ci la beneficiar, costurile în acest
caz fiind mult mai ridicate. Aceasta este soluţia cea mai bună, pentru că s-a constatat
statistic că cele mai multe defecte la miezul magnetic şi la bobinaj au loc în planele
de separaţie.
4.2.3. Bobinaj statoric
Înfăşurarea statorului este trifazată, de regulă în două straturi, de tip ondulat, cu pas scurtat şi număr
fracţionar de crestături pe pol şi fază, fapt ce reduce foarte mult armonicile superioare.
Pentru reducerea pierderilor suplimentare în cupru este aplicată divizarea şi transpoziţia barelor.
Izolaţia bobinei este continuă şi, dacă este pe bază de mică şi alte materiale şi impregnată cu lacuri
bituminoase, spunem că bobina este compundată.
Dacă izolaţia este din benzi electroizolante, impregnate cu lacuri care prin polimerizare devine
rigidă, avem de a face cu o izolaţie termorigidă. Temperatura admisă pentru un bobinaj compundat
poate merge până la 85ºC, pe când la o bobină cu izolaţie termorigidă putem merge până la 120-
130ºC.
Capetele frontale ale bobinajului sunt consolidate contra forţelor dinamice de scurt-circuit cu
ajutorul distanţoarelor izolante dintre bobine şi cu ajutorul inelelor de consolidare.
Bobinajul statoric are 6 ieşiri scoase prin bare de cupru bine izolate şi amplasate în partea
superioară a carcasei. Capetele de bobină sunt protejate de două scuturi corespunzător părţii
superioare şi inferioare. Scutul superior este fixat de carcasă iar scutul inferior este fixat de fundaţie.
Scuturile sunt executate din mai multe sectoare, cu table demontabile care se pot monta şi demonta
independent, permiţând uşor accesul la capetele de bobină.
Defecte posibile ce pot apare la bobinajul statoric pot fi:
 Scurtcircuite între conductoarele elementare ale spirei figura 39. Dacă din diferite motive
izolaţia între conductoarele elementare este afectată apar încălziri locale care pot deteriora
bobina respectivă. Acest gen de defecte este foarte greu de depistat, neexistând nici un fel de
protecţie împotriva lor. Defectul evoluează lent, determinarea cauzelor făcându-se numai
prin consecinţele sale ulterioare.
131
Figura 39
 Scurtcircuite între spirele aceleiaşi bobine. Defecţiunea evoluează mult mai rapid conducând
la declanşarea maşinii prin protecţia homopolară sau diferenţială. Nu există protecţie
împotriva lor.
 Scurtcircuite între bobine de pe aceeaşi fază. Acest gen de defecte este mai puţin frecvent.
Pentru generatoarele de putere mare sau cu o importanţă deosebită pentru sistem putem
monta o protecţie împotriva scurtcircuitelor de acest fel numai dacă avem cel puţin două căi
de curent pe aceeaşi fază.
 Scurtcircuite între bobine situate pe faze diferite. Această avarie este deosebit de gravă,
maşina este deconectată prin protecţia diferenţială fără temporizare. Avaria, în afara
deteriorării unui număr de bobine statorice, conduce deseori la afectarea unor porţiuni din
miezul magnetic şi, în unele cazuri, la apariţia unor incendii. Dacă porţiunea afectată din
bobinaj este mică, putem face o reparaţie locală prin demontarea câtorva poli rotorici. Dacă
avaria este de proporţii este necesară demontarea statorului.
 Puneri la pământ statorice. Funcţionarea hidrogeneratorului cu o fază pusă la pamânt se
admite cel mult două ore, cu condiţia ca valoarea curentului de punere la pământ să nu fie
mai mare de 5 A, întrucât valori mari ale curentului pot afecta miezul magnetic în locul în
care apare defectul.
 Încălziri ale îmbinărilor dintre bobine. Acest gen de defect apare în special la statoarele la
care îmbinările sunt făcute cu teci, întrucât, în acest caz, probabilitatea de a greşi lipitura
este mare. La statoarele unde îmbinările sunt făcute prin sistemul fir cu fir, posibilitatea de a
greşi este foarte redusă. Încercările de a depista încălzirile la lipiturile în teacă nu dau
rezultate corespunzătoare întrucât izolaţia capetelor de bobină făcându-se manual, grosimea
izolaţiei diferă de la o bobină la alta.
 Slăbirea bobinajului în crestături. Datorită funcţionării în special în cazul temperaturilor
ridicate când are loc uscarea materialelor de consolidare (adaosuri, pene, distanţori etc.)
bobinele pot juca în crestături. S-au văzut cazuri când, din cauza slăbirii consolidărilor,
întreg bobinajul s-a deplasat pe verticală, cu modificarea parametrilor de funcţionare a
maşinii. Operaţiile de consolidare nu sunt greu de făcut dar necesită, de cele mai multe ori,
demontarea maşinii.
 Slăbirea sau ruperea legăturilor dintre bobinaj şi cercurile de consolidare. Acest defect apare
ca şi în cazul anterior, remedierea făcându-se în aceleaşi condiţii.
132
 Încălzirea cercurilor de consolidare. Aceste încălziri apar dacă în cercuri apar
curenţi şi ele nu sunt izolate corespunzător.
 Întreruperea termorezistenţelor pentru măsurarea temperaturilor la bobinaj şi
miez. Acest defect apare în general la generatoarele fabricate până în anii 1980-
1985, cu toate că aceste au fost prevăzute cu termorezistenţe de rezervă.
Schimbarea acelor defecte nu se poate face decât cu statorul demontat.
 Izolaţie necorespunzătoare a bobinajului. Acest lucru se poate datora:
- staţionării îndelungate a maşinii;
- exploatării necorespunzătoare a instalaţiei de răcire;
- acţionării instalaţiei de stins incendii acolo unde este folosită apa.
În aceste cazuri se verifică rezistenţa de izolaţie şi, dacă coeficientul de absorbţie este mai
mic de 1,3, trebuie făcută uscarea generatorului.
. Rotorul generatorului
Arborele generatorului se execută din oţel carbon, având la partea inferioară o flanşă prin care se
cuplează rigid cu arborele turbinei hidraulice.
Pe arborele hidrogeneratorului este fixat butucul rotorului care se execută din două bucşe forjate
consolidate între ele prin discuri şi nervuri asamblate prin sudare. Pe butucul rotor este fixată
coroana polară executată din segmenţi de tablă luminată de oţel de cca.4 mm.
Pe carcasa polară se fixează polii cu ajutorul cozilor în formă de T
presaţi cu două perechi de pene înclinate. Polii se execută din tablă
neagră de oţel ştanţată monobloc. Asamblarea lor se realizează cu
ajutorul buloanelor şi a plăcilor de strîngere. Corpul polului se
izolează cu micafoliu sau cu alte materiale adecvate. Înfăşurarea de
excitaţie este realizată din bobine executate din cupru profilat cu
suprafaţă mărită de răcire. Spirele sunt izolate între ele. Faţă de talpa
polară şi faţă de coroana polară bobinele sunt izolate cu ajutorul
plăcilor de textolit (fig.40).
Figura 40
Contra deformaţiilor provocate de forţele centrifuge bobinele sunt
consolidate prin piesele interpolare. Presarea bobinelor în timpul funcţionării este asigurată de
arcurile spirale dispuse în lăcaşurile din coroana polară. Izolaţia înfăşurării rotorice este din clasa B.
Bobinele rotorului sunt conectate în serie, iar legăturile dintre bobine sunt consolidate contra
forţelor centrifuge. Legătura dintre înfăşurarea de excitaţie şi inelele de contact se realizează cu
ajutorul cablurilor. Inelele de contact se realizează din OL-38 sau din bronz şi sunt izolate faţă de
bucşă. Ele sunt montate, de regulă, pe arbore deasupra lagărului axial. Răcirea maşinii se face cu aer
pe principiul autoventilaţiei în circuit închis. Circulaţia aerului este realizată prin efectul de
ventilaţie al polilor şi al paletelor de ventilator montate pe coroana polară. Circuitul de aer are două
ramuri paralele corespunzătoare pentru fiecare jumătate de maşină. Aerul care pătrunde printre
ventilatoare şi prin poli trece apoi prin canalele radiale ale statorului şi printre capetele de bobinaj
ducându-se în interiorul carcasei pentru a trece apoi prin răcitoarele de aer. Din răcitoarele de aer se
bifurcă, o ramură trece printre braţele stelei superioare, ajunge sub ventilatoare, iar cealaltă ramură
trecând prin canalele din betonul fundaţiei şi braţele stelei inferioare ajunge, de asemenea sub
133
ventilatoare. De aici circuitul de aer îşi reia cursul prin maşină. Tot pe rotorul generatorului se află
montată colivia de amortizare. Ea este construită din bare de cupru sau alamă montate pe fiecare pol
rotoric. Prin înserierea acestor bare în partea de sus şi în partea de jos se formează o colivie
asemănătoare cu bobinajul rotoric al motoarelor cu rotorul în scurt-circuit.
Defecte posibile la rotorul generatorului sunt:
 Încălzirea coliviei de amortizare
Acest lucru poate apărea la funcţionarea generatorului în asincron sau la funcţionarea
îndelungată cu încărcări asimetrice pe faze. De asemenea, încălziri pot fi generate şi de
curenţii de secvenţă inversă.
 Întreruperea legăturilor dintre poli
Legăturile dintre poli se execută prin nituire. Dacă lucrarea nu a fost făcută corespunzător,
curenţii care circulă prin rotor, având valori destul de însemnate, pot apărea încălziri locale
care conduc la întreruperea legăturilor dintre poli şi, în această situaţie, generatorul rămâne
fără excitaţie.
În general acest gen de probleme apare atunci când pentru efectuarea unor reparaţii la
bobinajul statoric se scot un număr de poli ai rotorului. În această situaţie, după montarea
polilor legăturile dintre poli nu se mai pot face prin nituire, datorită spaţiilor extrem de mici
pe care le avem la dispoziţie. De regulă în această situaţie legătura dintre poli se face prin
utilizarea şuruburilor, legătura fiind calitativ inferioară folosirii niturilor. De asemenea în
aceste cazuri şi consolidarea legăturilor dintre poli este greu de executat.
 Punerea la pământ a înfăşurării rotorice
În cazul apariţiei unei puneri la pământ în rotorul generatorului ca urmare a deteriorării
izolaţiei nu se produce nici o modificare în funcţionarea generatorului. Pericolul îl prezintă
apariţia celei de a doua puneri la pământ care conduce la scurtcircuitarea unui număr de poli
şi o creştere peste valoarea nominală a curentului retoric.
 Slăbirea presării bobinelor rotorice
Acest lucru poate avea loc datorită uscării materialelor care compun izolaţia polului. O
represare corespunzătoare se poate face numai prin demontarea polilor Se pot face şi
remedieri locale prin introducerea unor fâşii de materiale electroizolante şi acoperirea lor cu
lacuri care prin polimerizare se întăresc. Această soluţie rezolvă problema pe durate limitate
datorită faptului că polii rotorului sunt în mişcare.
 Slăbirea penelor de fixare a polilor
Deşi aceste pene sunt asigurate prin sudură dacă rotorul funcţionează intr-un regim anormal
(vibraţii, bătăi etc.), aceste suduri pot rupe penele, pot ieşi din lăcaşul lor permiţând jocul
întregului pol.
 Scurtcircuit între spirele unui pol
Acest defect este mai puţin întâlnit, tensiunea de alimentare a rotorului fiind mică. Defectul
are ca urmare modificarea rezistenţei ohmice a înfăşurării de excitaţie, care conduce la
mărirea curentului rotoric.
 Defecţiuni la sistemul inele-perii
Acest gen de defecţiune apare frecvent datorită unor cauze ca:
- alegerea unor perii necorespunzătoare prin nerespectarea calităţii şi a dimensiunilor
prevăzute de fabrica constructoare;
134
- decalibrarea în timp a resoartelor care asigură presiunea periilor pe inele;
- scăderea nivelului de izolaţie a inelelor prin pătrunderea prafului de cărbune
amestecat cu ulei de turbină;
- scăderea nivelului de izolaţie a cablurilor de legătură între înfăşurarea rotorică şi
inelele colectoare;
- uzura suprafeţelor inelelor după perioade mari de funcţionare.
 Ruperea paleţilor de ventilator
Acest gen de avarie este deosebit de grav putând afecta întregul bobinaj stetoric. Ruperea
unui palet de ventilator este posibilă întrucât el funcţionează în regim de solicitări dinamice
deosebite. Este necesar ca la reviziile generatorului, paleţii de ventilator să fie examinaţi cu
deosebită grijă, pentru a depista eventualele fisuri ale materialului din care este construit
ventilatorul.
 Scăderea nivelului de izolaţie a bobinajului rotoric
Acest lucru se poate întâmpla dacă generatorul nu funcţionează timp îndelungat sau a fost
acţionată instalaţia de stins incendiu cu apă. Pot apărea umeziri ale bobinajului rotoric şi
dacă instalaţia de răcire funcţionează necorespunzător. Uscarea se poate face prin procesul
de uscare al întregului generator (stator şi rotor), prin ventilaţia în gol a maşinii sau
utilizarea unor generatoare de curent continuu, auxiliare, prin care se introduce în rotor un
curent mai mic decât curentul nominal.
Excitatoarea
 Sisteme de excitaţie cu maşini de curent continuu (figura 41)
Figura 41
Excitatoarea este o maşină de curent continuu cu excitaţie separată sau cu excitaţie derivaţie de
construcţie verticală care este montată împreună cu suportul ei pe steaua superioară. Carcasa
excitatoarei este executată din oţel turnat. Excitatoarea are polii principali executaţi din tablă
subţire şi polii auxiliari din oţel masiv.
Bobinajul de excitaţie este executat din bobine realizate din sârmă de cupru dreptunghiulară.
Bobinele au rame de distanţare între ele pentru asigurarea răcirii.
Bobinajul de comutaţie este executat din sârmă, de profil dreptunghiular având izolaţie între
spire.
Rotorul excitatoarei are un arbore propriu cu flanşă care se fixează rigid pe arborele
generatorului. Pe arbore se aplică butucul de construcţie sudată, peste care se introduc pachete
de tole executate din tablă silicioasă.
135
Crestăturile rotorului sunt deschise pentru a permite introducerea uşoară a barelor de bobinaj.
Barele de bobinaj sunt izolate pe bază de mică sau alte materiale similare pentru a avea
asigurată cel puţin clasa B de izolaţie.
Asigurarea barelor de bobinaj în crestături se face cu pene, iar capetele de bobinaj sunt asigurate
prin bandaje.
Colectorul este executat din lamele de cupru electrolitic (figura 42), izolate între ele şi montate
pe un butuc izolat cu ajutorul cozilor de rândunică. Legătura între barele rotorice şi lamele se
realizează prin fanioane.
Figura 42
Periile de contact culeg curentul continuu de la colectori prin conductori la borne.

Bornele sunt executate din cupru electrolitic şi sunt montate pe o placă de borne, fixată în cutia
de borne, care este montată pe partea superioară a carcasei. Excitatoarea are o răcire naturală
bazată pe efectul de ventilaţie a rotorului. La acest tip de excitatoare putem avea următoarele
tipuri de defecte:
- cea mai sensibilă componentă este colectorul La colector pot apărea scurtcircuite
între lamele care conduc la distrugerea izolaţiei şi apariţia de caverne. Acest lucru
este favorizat de depunerile între lamele a prafului de cărbune de la periile colectoare
- apariţia ―cercurilor de foc‖ pe colector, fie datorită scurtcircuitelor între lamele fie
deplasării periilor de pe axa neutră. Acest gen de defect este deosebit de grav întrucât
poate conduce la deteriorarea gravă a colectorului.
- apariţia unor canale circulare pe colector datorită fie folosirii unor perii de calitate
necorespunzătoare, fie nedecalării periilor pe verticală pentru a avea o uzură
uniformă a întregii suprafeţe a colectorului, fie datorită presiunii prea mari a periilor
pe colector;
- izolaţie slabă a rotorului, a polilor principali şi auxiliari ai statorului;
- încălziri ale legăturilor dintre bobine şi poli.
 Sisteme de excitaţie cu maşini de curent alternativ (figura 43)

În acest caz curentul continuu se obţine prin redresarea curentului alternativ produs de
excitatoare în punţi de redresare cu diode sau tiristoare se realizează în principal două variante:
136
- excitatoare cu înfăşurare de excitaţie în rotor, iar înfăşurarea de curent alternativ în
stator;
- excitatoare cu înfăşurare de excitaţie în stator, iar înfăşurarea de curent alternativ în
rotor.
În primul caz curentul alternativ producându-se în stator puntea de redresare realizată cu
tiristoare este fixă în spaţiu. Transmiterea curentului continuu redresat în rotorul generatorului
se face prin sistemul de inele-perii, inelele fiind fixate pe rotorul generatorului. În al doilea caz
curentul alternativ este produs în rotorul excitatoarei care este cuplată pe axul generatorului.
Puntea de redresare a curentului alternativ, realizată cu diode, se fixează pe partea rotitoare a
grupului. Transmiterea curentului continuu redresat în înfăşurarea rotorului generatorului se
face direct eliminându-se periile şi inelele, ceea ce reprezintă un avantaj faţă de prima variantă.
Figura 43
Defecte posibile:
- deteriorarea diodelor şi tiristoarelor;
- scurtcircuite între bobine;
- puneri la pământ ale înfăşurării statorice şi rotorice;
- izolaţie necorespunzătoare a statorului sau rotorului.
 Excitaţii statice
Curentul continuu se obţine prin redresarea curentului alternativ folosit în acest scop. Datorită
faptului că acest gen de excitaţie nu are piese în mişcare sunt posibilităţi reduse de a avea
defecţiuni.
Generatorul sincron de reglaj

Pentru alimentarea motorului sincron de reglaj care alimentează cu energie electrică regulatorul de
turaţie se foloseşte acest tip de generator. Acesta este un generator monofazat la care statorul este
obişnuit, ca la orice maşină de curent alternativ, iar rotorul are o coroană polară cu magneţi
permanenţi executaţi din oţeluri aliate.
Defectele posibile sunt ca la orice generator sincron. Defectul specific pentru generatoarele de
reglaj constă în demagnetizarea magneţilor permanenţi.
137
Servicii interne de curent alternativ si servicii interne de curent continuu
Echipamentele serviciilor interne sunt:

- transformatoare
- redresoare
- invertoare
- baterii de acumulatoare
- grupuri electrogene
- sistem de bare/alimentari directe
- alte surse
• Servicii interne de curent alternativ (scheme de functionare; cu transformator propriu sau
alimentate din tertiarul autotransformatoarelor)
Serviciile proprii de curent alternativ sunt totalitatea instalatiilor de curent alternativ care
asigura alimentarea cu energie electrica a mecanismelor si utilajelor necesare desfasurarii
procesului de producere, transport, distributie a energiei electrice, precum si a altor receptoare
auxiliare.
Modalitatile de alimentare sunt:
- prin transformatoare de servicii proprii din tertiarul transformatoarelor de putere
- prin transformatoare de servicii proprii din reteaua de distributie, aflata in statie
- prin transformatoare de servicii proprii din reteaua de distributie externa
- din surse alternative de energie, cu asigurarea continuitatii in functionare si disponibilitatea
(grupuri electrogene, etc.)
Serviciile interne de curent alternativ au sisteme de bare simple sectionate si bara tertiara,
sisteme de bare simple sectionate, sisteme de bare simple nesectionate, duble alimentari
directe, s.a.; pe sectiunile de bara sunt consumatori vitali si consumatori nevitali, distribuiti
separat. In statie (cabine de protectii, cofrete), alimentarea se realizeaza din doua surse (de pe
ambele sectiuni de bare) comutabile.
• Servicii interne de curent continuu (scheme de functionare: sisteme automate de
reanclansarea automata rapida)
Consumatorii de curent continuu se pot clasifica dupa mai multe criterii, cum ar fi:
- modul de functionare: permanent in curent continuu;
- numai atunci cand dispare curentul alternativ pe barele de servicii proprii, deci in perioadele
de avarie;
- timpul de functionare: de lunga durata (minute); de scurta durata (secunde);
- continuitatea in alimentare: nu admit intreruperi (de exemplu, relee de protectie); admit
scurte intreruperi in timpul functionarii (de exemplu, lampi de semnalizare incluse in cheile
de comanda)
Serviciile interne de curent continuu au sisteme de bare simple sectionate, dubla alimentare
directa, alimentare in bucla; pe fiecare sectiuni de bara sunt surse separate. In statie (cabine de
protectii, cofrete), alimentarea se realizeaza din doua surse (de pe ambele sectiuni de bare)
comutabile.
138
DEFECTE ŞI REGIMURI ANORMALE ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE
Impotriva urmărilor acestor categorii de fenomene trebuie să acţioneze instalaţiile de protecţie şi

automatizare.
a. Scurtcircuitele – sunt defectele cele mai grave şi mai frecvente în sistemul energetic, datorită
acţiunilor termice şi dinamice ale curentului de scurtcircuit de valori mari şi datorită scăderilor de
tensiune. Variaţiile mari ale curenţilor şi tensiunilor în urma scurtcircuitelor pot duce la pierderea
stabilităţii sistemului energetic.
a 1. Scurtcircuitele trifazate – cu sau fără punere la pământ metalic ori prin arc, reprezintă
scăderea tensiunii pe toate trei fazele, ceea ce poate duce la ieşirea din sincronism a
hidrogeneratoarelor sau la deconectări ale motoarelor la consumator.
a 2. Scurtcircuitele bifazate – cu sau fără punere la pământ constituie, de asemenea, un
defect periculos pentru sistem, cu dezechilibrarea celor trei faze, prin creşterea curenţilor pe
doua faze şi nul şi scăderea nivelului de tensiune în acelaşi timp.
a 3. Scurtcircuitele monofazate – în reţelele cu nulul pus la pământ apar cel mai frecvent,
însă sunt mai puţin periculoase pentru stabilitatea sistemului şi pentru funcţionarea
consumatorilor.
b. Punerile la pământ – sunt defecte care apar numai în reţelele cu neutrul izolat sau tratat faţă de
pământ, nu constituie un pericol iminent pentru reţea. Datorită creşterii tensiunii fazelor sănătoase
faţă de pământ, există riscul apariţiei unei duble puneri la pământ care, prin consecinţele sale, este
mai periculoasă decât scurtcircuitul bifazat (deteriorarea izolaţiei faţă de pământ a celor două faze,
în puncte diferite).
c. Intreruperea unei faze – mai frecvent apare la liniile electrice aeriene Regimul asimetric al
curenţilor şi tensiunilor provoacă perturbaţii în funcţionarea hidrogeneratoarelor,
transformatoarelor, în telecomunicaţii etc., cât şi la consumator. De aceea durata de funcţionare în
acest regim trebuie limitată.
d. Suprasarcina – creşterea curentului peste valoarea nominală a echipamentului fără ca în

instalaţie, pe linie etc., să apară un defect. Aceasta creştere poate fi suportată un timp limitat,
condiţionat de atingerea unei temperaturi limite admisibile. Durata suprasarcinii depinde de regimul
de sarcină anterioară, de temperatura mediului ambiant etc.
e. Pendulările – Intre generatoarele sincrone dintr-un sistem pot apărea pendulaţii ca urmare a
unor variaţii bruşte de regim sau a unor scurtcircuite lichidate lent, variaţiile importante ale
tensiunilor şi curenţilor pot duce la ieşirea din sincronism a hidrogeneratoarelor (a generatoarelor în
general) şi la funcţionarea intempestivă a protecţiilor de distanţă etc..
Cunoasterea regimurilor de functionare (normale, anormaie si interzise) si efectuarea

manevrelor (functie de fiecare regim in parte) conform reglementarilor in vigoare.
Identificarea diferitelor tipuri de defecte, incidente si avarii cu efectuarea manevrelor in
diferite situatii. Analiza cauzelor si modul de actionare pentru inlaturarea defectelor,
regimurilor anormale, incidentelor si avariilor
139
Echipamentele „date in operare‖ pot fi:
a) in exploatare
b) retrase din exploatare.
„In exploatare‖ este echipamentul dat in operare care se afla in gestiunea/ administratia unei unitati
de exploatare, in autoritatea de conducere prin dispecer a unor centre de dispecer sau a
personalului operativ, si a carui stare operativa se poate schimba in orice moment la
solicitarea/aprobarea unui centru de dispecer prin manevrarea aparatajului de comutatie sau/si ca
urmare a unor constatari/ confirmari de natura tehnico- operative.
Echipamentele aflate „in exploatare‖ pot fi : ―disponibile‖ sau ―indisponibile‖
a) „disponibil‖ se considera echipamentul care este sau poate fi utilizat in orice moment in
functionarea sistemului electroenergetic, retelei electrice sau instalatiei.
Echipamentele ―disponibile‖ pot fi in ―functiune‖ sau ―in rezerva‖.
b) „indisponibil‖ se considera echipamentul care nu poate fi utilizat in functionarea sistemului
electroenergetic, retelei electrice sau instalatiei ca urmare a unor defectiuni/neconformitati sau a
altor cauze de natura tehnica care il fac impropriu unei functionari normale.
Retras din exploatare este echipamentul care pentru o durata determinata, in baza unei cereri
aprobate de un centru de dispecer cu autoritate de decizie asupra sa, este supus unor lucrari, probe
etc., el nemaiputand fi folosit in orice moment in functionarea sistemului electroenergetic, retelei
electrice sau instalatiei. Redarea in exploatare a unui echipament se face conform timpului maxim
(eventual conform conditiilor impuse de unitatea de exploatare sau de centrul de dispecer cu
autoritate de decizie) de redare in exploatare stabilit prin cerere sau la expirarea perioadei aprobate
si numai dupa ce toate persoanele -nominalizate prin cerere- carora le-a fost predat cu mesaj
echipamentul confirma ca acesta poate fi redat in exploatare
• Regimuri normale de functionare in exploatarea instalatiilor electrice (cu functionare la
schema normala sau cu abatere de la schema normala)
Starile operative ale echipamentelor ―in exploatare‖:
(Starile operative ale echipamentelor ―disponibile‖:
a) „in functiune‖ se considera echipamentul (generator, compensator sincron, bara, cupla,
transformator, linie electrica etc.) la care :
- sunt inchise separatoare (sunt brosate intreruptoare) prin care se leaga de alte echipamente sau
elemente energizate(aflate sub tensiune);
- sunt conectate intreruptoare prin care se leaga de alte echipamente sau elemente energizate(aflate
sub tensiune);
- exista o legatura continua normala intre bara/nod (sau alt echipament) si echipamentul respectiv,
pentru a permite circulatia curentului electric.
In cazul sistemelor de bare multiple, se va indica pe care bara este in functiune echipamentul
respectiv/sau pe care intreruptor, daca are mai multe intreruptoare, pe fiecare parte a sa, atunci cand
difera de schema normala de functionare.
In cazul schemelor poligonale, se va indica pe care cupla/cuple este in functiune echipamentul
respectiv, atunci cand difera de schema normala de functionare
In cazul schemelor cu 1,5I/ circuit se va indica si starea operativa a cuplei si celulei aferente
celeilalte bare, daca starea operativa difera de schema normala.
In functiune „in regim special de exploatare‖ se considera echipamentul aflat in functiune insa
pentru care conform solicitarii gestionarului/ administratorului/ unitatii de exploatare -abilitat prin
ordinul de investire - prin cerere de modificare a starii echipamentului au fost efectuate modificari
a starii operative a protectiilor si/ sau automatizarilor si a modului de operare - masuri speciale din
punct de vedere a securitatii si sanatatii in munca nominalizate in cerere.
140
• Regimuri anormale de functionare: cu punere la pamant in retelele de joasa/medie tensiune,
scurtcircuite monofazate si trifazate
Starile operative ale echipamentelor ―indisponibile‖:
a) in stare calda: starea operativa a echipamentelor ―indisponibile‖ care se defineste la fel ca si
starea operativa ―in rezerva calda‖ a echipamentelor disponibile, cu mentiunea ca toate
automatizarile care pot provoca anclansarea intreruptoarelor acestora (AAR, RABD etc.) si pot
provoca punerea sub tensiune a echipamentului, ―indisponibile‖ vor fi anulate;
b) in stare rece: starea operativa a echipamentelor ―indisponibile‖ care se defineste la fel ca si starea
operativa ―in rezerva rece‖ a echipamentelor disponibile .
OBSERVATIE: Pentru a nu exista nici un risc de confuzie, expresiile ―in stare calda‖ si ―in
stare rece‖, care definesc starea operativa a echipamentelor indisponibile, vor fi insotite
intotdeauna de precizarea ca echipamentele sunt indisponibile.;in consemnarile/convorbirile
operative se mentioneaza si in ce consta indisponibilitatea
Expresiile ―in rezerva calda‖ si ― in rezerva rece‖ nu este obligatoriu sa fie insotite de precizarea ca
echipamentul este disponibil, deoarece cuvantul ―rezerva‖ desemneaza destul de clar
disponibilitatea.
Starile operative ale echipamentelor ―retrase din exploatare‖:
(1) In starea „deconectat‖ este echipamentul (generator, compensator sincron, transformator, linie
electrica, bara etc.) la care sunt deconectate toate intreruptoarele prin care se leaga de alte
echipamente sau elemente si sunt anulate toate automatizarile care pot provoca anclasarea acestora
(separatoarele fiind insa inchise).
Verificarea pozitiei deconectat a intreruptoarelor se face astfel :
- vizual, daca actionarea s-a efectuat de la aparat- de la fata locului;
- cu ajutorul indicatorilor de pozitie (hard, soft) a intreruptoarelor din camera de
comanda/telecomanda a instalatiei. Modul de verificare a pozitiei intreruptoarelor se detaliaza prin
proceduri specifice fiecarui loc de munca de catre gestionar/ administrator/ unitatea de exploatare
sau centrul de dispecer de la care se efectueaza telecomanda.
Starea deconectat este o stare operativa, solicitata -de catre unitatea de exploatare – printr-o
cererere de retragere din exploatare, prin care se creeaza, din punct de vedere al conducerii
operative, conditiile tehnice necesare ca persoana nominalizata prin cererea de retragere din
exploatare- sa ia masurile necesare de securitate in munca .
In cazul sistemelor de bare multiple se va indica pe care bara se afla echipamentul in starea
operativa deconectat, pe fiecare parte, atunci cand difera de schema normala de functionare.
OBSERVATIE: ―In rezerva calda‖ este o stare operativa a echipamentelor ―in exploatare ,
disponibile‖; ―in stare calda‖ este o stare operativa a echipamentelor ―in exploatare , indisponibile‖,
iar ―in starea deconectat‖ este o stare operativa a echipamentelor ―retrase din exploatare‖.
Trebuie facuta distinctia neta intre aceste stari operative, cu toate ca sunt cazuri cand echipamentul
respectiv poate avea aparatajul de comutatie, automatizarile etc. in situatii identice, pentru toate
aceste stari.
In starea „separat vizibil‖ se considera echipamentul (generator, compensator, sincron,
transformator, linie electrica, bara etc.) la care sunt deschise toate separatoarele (sunt debrosate
intrerupatoarele) prin a caror inchidere (brosare intreruptoare) echipamentul poate fi adus in stare
deconectat si sunt anulate toate automatizarile care ar putea conduce la inchiderea lor (deconectarea
intrerupatoarelor, verificarea pozitiei lor este o manevra anterioara necesara realizarii starii
separat vizibil).
OBSERVATIE : La probe cu intreruptorul, cand celula respectiva, ca urmare a unei cererei de
retragere din exploatare, a fost adusa in stare „separat vizibil‖, atat starea celulei cat si a
141
echipamentului deservit de celula se considera mentinute si pe perioada probelor chiar daca, pentru
probe, intrerupatorul se conecteaza fara tensiune pe echipament.
Starea „separat vizibil‖ a echipamentelor in cazul aparatajului de comutatie - de constructie
capsulata (SF6, vid, GIS etc.) se considera realizata pe baza indicatiilor elementelor mecanice/
electrice proprii aparatajului de semnalizare a acestei pozitii la fata locului sau in camerele de
comanda/ telecomanda/teleconducere a instalatiilor.
Starea „separat vizibil‖ a echipamentelor, in cazul aparatajului de comutatie intreruptoare de
constructie speciala, se considera, potrivit instructiunilor fabricantului, starea deconectat si adus in
pozitia blocat a intreruptorului. Modul de verificare a pozitiei intreruptorului se detaliaza prin
proceduri specifice fiecarui loc de munca, in conformitate cu recomandarile fabricantului, de catre
unitatea de exploatare sau centrul de dispecer de la care se efectueaza telecomanda.
Starea „separat vizibil‖, in conformitate cu prezentul Regulament, este o stare operativa a
echipamentelor solicitata de catre unitatea de exploatare printr-o cerere de retragere din exploatare
prin care se creeaza, din punct de vedere al conducerii operative, conditiile tehnice necesare ca
persoana nominalizata prin cererea de retragere din exploatare sa ia masurile de securitate in
munca necesare efectuarii lucrarilor conform cererii de retragere din exploatare
O celula care nu este prevazuta cu separatoare atat spre bare, cat si spre echipament (sau in cazul
celulelor de cupla, spre toate barele) nu poate fi adusa ―in starea separat vizibil‖.
Pentru linii electrice, la capetele prevazute cu separatoare de bare si separator de linie, se considera
„starea separat vizibil‖ cu separatorul de linie deschis. Daca, din motive intemeiate, separarea
vizibila se face prin deschiderea numai a separatoarelor de bare sau prin deschiderea atat a
separatoarelor de bare cat si a separatorului de linie, aceasta se consemneaza ca atare in evidentele
operative.
OBSERVATIE: Daca la capatul respectiv linia electrica se aduce ―in stare separat vizibil‖ din
„rezerva rece‖ sau „stare rece‖ (avand atat separatorul de linie, cat si separatoarele de bare
deschise), raman deschise atat separatorul de linie, cat si separatorul de bare (nu se justifica
efectuarea suplimentara de manevre ) dar se consemneaza ca atare. Ex: in statia B linia A este in
stare „separat vizibil‖ avand si separatoarele de bare deschise.
In starea „legat la pamant‖ se considera echipamentul (generator, compensator sincron,
transformator, linie electrica, bara etc.) aflat ―in starea separat vizibil‖, definita anterior, dotat cu
CLP-uri la toate capetele/ la elementele prin care se realizeaza starea separat vizibil, si la care sunt
inchise toate CLP-urile aferente. Starea legat la pamant este o stare operativa solicitata -de catre
unitatea de exploatare – printr-o cererere de retragere din exploatare, prin care se creeaza, din
punct de vedere al conducerii operative, conditiile tehnice ca persoana nominalizata prin cererea de
retragere din exploatare- sa ia masurile necesare de securitate in munca.
Daca echipamentul nu este prevazut cu CLP-uri la toate capetele/elementele prin care se realizeaza
starea separat vizibil, atunci se va preciza separat starea operativa la toate capetele echipamentului.
In conformitate cu regulamentul de manevre sunt considerate lucrari si nu manevre:
- montarea/demontarea dispozitivelor pentru legarea la pamant si in scurtcircuit a instalatiilor
electrice;
- sectionarea cailor de curent (demontarea, desfacerea unor cordoane, eclise sau shunturi) pentru
realizarea separarii vizibile a unor echipamente fata de altele ramase sub tensiune.
Stari operative „nenominalizabile‖
Exista cazuri in care starile operative ale echipamentelor nu pot fi nominalizate clar si fara
pericol de confuzie prin expresiile definite anterior in prezentul Regulament, fie datorita
conceptiilor constructive ale statiilor (scheme poligonale, montarea mai multor intreruptoare sau
separatoare in serie, mai multe linii electrice pe acelasi separator de bare dar cu intreruptor pentru
142
fiecare linie, lipsa separatorului de linie la o celula de linie, intreruptor pentru legarea la fiecare bara
in parte a unei linii intr-o statie electrica etc.), fie datorita unor particularitati in executarea
manevrelor, probelor, masuratorilor etc.
In aceste cazuri starea operativa a echipamentului respectiv, nu se exprima prin starile operative
anterior definite ci se considera „nenominalizabila‖ si se precizeaza separat pozitia fiecarui element
de comutatie (care intreruptoare sunt deconectate sau conectate, care separatoare sunt inchise sau
deschise, care automatizari sunt anulate si care sunt in functiune).
In conversatia si scrierile operative este interzisa folosirea expresiei ―in stare operativa
nenominalizabila‖ pentru indicarea starii unui echipament..
In schemele poligonale cu 1,5I/circuit, celulele care nu pot fi aduse in starea deconectat si separat
vizibil intrucat, din motive constructive, nu se poate realiza schema/starea prin care se definesc
starile respective; starea operativa a echipamentelor este nenominalizabila si se procedeaza asa cum
s-a mentionat mai sus
Eliminarea disconfortului pentru consumator si reducerea daunelor materiale
In cazul avariilor din centralele si statiile electrice, PO trebuie sa ia urmatoarele masuri in baza
procedurilor locale de lichidare a avariilor:
- sa preia comanda in statie/centrala (in statiile telecomandate dar cu PO permanent) si sa
actioneaze in consecinta (in conformitate cu instructiunile specifice) pentru lichidarea avariei. PCO
ce are in telecomanda statia/centrala respectiva va urmari modul de actionare al PO si ii va creea
acestuia in SEN conditii pentru lichidarea avariei;
- sa asigure alimentarea s.i.;
- sa mentina in functiune grupurile insularizate sau izolate pe s.i.;
- sa regleze tensiunea si frecventa la o functionare insulara, daca are capacitatea de a identifica o
astfel de functionare prin mijloace locale (variatii bruste de frecventa si tensiune cu tendinta de
perpetua instabilitate);
- sa porneasca grupurile hidro cu ajutorul grupurilor Diesel sau al altor surse (micro CHE etc);
- sa regleze sarcina pe grupurile ramase in functiune la sistem numai prin unele linii in asa fel incat
aceste legaturi cu sistemul sa nu se supraincarce si sa mentina tensiunile in limitele normate;
- sa puna in paralel un numar de grupuri si sa le incarce cand frecventa este scazuta, urmarind sa
asigure evacuarea in conditii de siguranta a puterii produse in centrale pe liniile in functiune (in
conditiile schemei de sistem rezultate);
- sa asigure alimentarea consumatorilor cu energie electrica si termica respectand conditiile
contractelor si conventiile de exploatare.
Diagrama de timp a modului de actionare a PO din centrale si statii in cazul avariilor:
a) daca timp de 2 minute dupa luarea la cunostinta de aparitia avariei, PO al statiei/centralei nu
poate intra in legatura cu PCO pe nici o cale, se incepe lichidarea avariei corespunzator "lipsei
legaturii telefonice cu PCO al centrelor de dispecer";
b) intre 2 si 5 minute PO va actiona astfel:
- verifica alimentarea cu tensiune a s.i. Alimentarea cu tensiune a acestora se face din grup
electrogen, daca alta sursa de tensiune nu este disponibila (grup generator izolat pe SI etc.)- Pana la
restabilirea legaturii telefonice (caii de comunicatie - voce) cu PCO si pana cand statia nu se afla
intr-o schema de functionare sigura, alimentarea s.i. se face din grup electrogen; trecerea alimentarii
s.i. de pe grupul electrogen pe SEN se face numai cu acordul PCO ce are autoritate de decizie
asupra barelor cu tensiune superioara; AAR-ul aferent SI se va anula dupa pornirea grupului diesel
si alimentarea SI pana la refacerea legaturii telefonice cu dispecerul;
- conecteaza in sarcina liniile declansate si ramase cu tensiune pe linie numai cu verificarea
conditiilor de sincronism cu aparate dedicate; verificarea conditiilor de sincronism se poate face
143
si automat de catre BCU sau prin protectii;
- deconecteaza toate intreruptoarele in cazul ramanerii barei/barelor fara tensiune, incepand cu
intreruptoarele liniilor pe care se primeste tensiune fara preaviz, exceptie facand intreruptoarele
echipamentelor (de regula trafo de servicii interne din statii la care nu au functionat protectiile de
baza pentru care exista proceduri speciale);
- deconecteaza intreruptoarele de la fata locului, in cazul intreruptoarelor care au refuzat
declansarea si nu pot fi deconectate din cheia de comanda, sau din sistemul comanda control,
pregatindu-se astfel liniile pe care urmeaza a se primi tensiune fara preaviz. Deconectarea
intreruptoarelor de la fata locului (de la aparat) este o oparatie periculoasa intrucat se face fara
interblocaje si nu este recomandata. Deconectarea de la fata locului se face conform instructiunilor
specifice cu asigurarea existentei conditiilor tehnologice de deconectare (presiune mediu de
stingere, presiune fluid actionare, stare resoarte actionare etc);
- echipamentele care au refuzat declansarea se vor reconecta numai dupa identificarea si eliminarea
neconformi tatii (motivul declansarii si al refuzului);
c) dupa 5 minute PO actioneaza astfel:
- pune sub tensiune barele statiilor din liniile ramase sub tensiune sau pe care s-a primit tensiune
fara preaviz cu verificarea nivelului tensiunii inainte si dupa conectare;
- pune sub tensiune liniile pe care se da tensiune fara preaviz cu exceptia liniilor care sunt in regim
special de exploatare, au RAR anulat ca masura SSM;
- la conectarea liniilor pe care se da tensiune fara preaviz se va pune MOP (sau alt dispozitiv de
actionare) pe regimul declansare la scaderea presiunii fluidelor tehnologice de actionare, conform
procedurii speciale de operare si cu DRRI in functiune in statie (daca exista si este disponibil);
- continua lichidarea avariei, cu repunerea in functiune a echipamentelor realimentand consumatorii
in conformitate cu instructiunea/procedura proprie de lichidare a avariilor si a conventiilor de
exploatare.
NOTA:
1. Este interzisa probarea cu tensiune a barelor statiilor din liniile de interconexiune cu sistemele
vecine in lipsa legaturii telefonice cu PCO al DEC.
2. Este interzisa functionarea in paralel cu sistemele vecine pe linii de interconexiune pentru care nu
sunt efectuate calcule si reglaje pentru un astfel de regim.
• Revenirea in timpul cel mai scurt la o schema stabila de functionare
Manevrele in instalatiile electrice dotate cu camera de comanda se fac numai din camera de
comanda, fara anularea interblocajelor. Efectuarea manevrelor de la fata locului -in situ- de la
aparatul de comutatie, cu sau fara anularea interblocajelor, se fac numai in conditiile prevazute de
NTE 009/2010 - RGM, cu aprobarea PCO sau, in cazul lipsei legaturii telefonice cu acesta, pe
proprie raspundere - numai daca nu este posibila manevrarea din camera de comanda - respectand
instructiunile de exploatare in acest sens ale unitatii gestionare.
Telefonul de serviciu, dupa efectuarea unei convorbiri, nu se lasa deschis (ca sa nu se
indisponibilizeze calea de comunicatie - voce cu PCO al centrului de dispecer ce are comanda
nemijlocita) decat atunci cand a primit dispozitie de la PCO sa ramana in legatura la telefon. In
statiile cu tura de cel putin doua persoane o persoana va fi in apropierea telefonului, astfel incat sa
auda apelul telefonului si sa raspunda rapid. In statiile cu tura formata dintr-o singura persoana
atunci cand PCO ii dispune acesteia sa efectueze controale in locurile din statie de unde nu poate
raspunde sau nu aude apelul telefonic, PO va informa PCO ca pentru un interval de timp nu va
putea raspunde apelurilor telefonice (nu se pot purta convorbiri telefonice cu statia, centrala). Daca
statia este dotata cu telefon mobil/statie radio la efectuarea controlului PO va lua cu sine telefonul
mobil/ statia radio si va informa despre aceasta PCO ce are comanda nemijlocita in statia cu
144
tensiune superioara.
PO lichideaza avariile in lipsa legaturilor telefonice, in conformitate cu procedurile si
instructiunile existente pentru acele cazuri, si imediat ce s-a restabilit legatura telefonica (calea de
comunicatie) informeaza PCO despre evenimentele petrecute, manevrele efectuate, regimul rezultat
si starea operativa a echipamentelor in acel moment. Lichidarea avariilor in lipsa legaturilor
telefonice este un caz limita si se rezolva local, de catre PO de la nivelul de executie cel mai
apropiat de instalatie, in baza instructiunilor proprii de lichidare a avariilor, care contin precizari
ferme privind:
- liniile pe care se primeste tensiune fara preaviz;
- liniile pe care se da tensiune fara preaviz;
- modul si ordinea de repunere in functiune — sub tensiune sau in sarcina - a echipamentelor;
- consumatorii a caror realimentare se face in conformitate cu prevederile procedurilor de
lichidare a avariilor si a conventiilor de exploatare in vigoare;
- realimentarea s.i. - conditionari, restrictii etc.
Atunci cand doua instalatii invecinate (centrale, statii) afectate de avarii, nu au legatura telefonica
cu PCO al centrelor de dispecer, dar au legatura intre ele, manevrele de lichidare a avariilor din
aceste instalatii sau din cele care pot influenta regimul de functionare al lor se fac de comun acord
cu respectarea reglementarilor in vigoare (procedurilor locale de lichidare a avariilor, RGM,
ITISSM proprii, NTE, Conventii de exploatare etc.).
• Scenarii de avarii, modul de comportament al personalului si protectia acestuia
In cazul unei avarii personalul operativ anuleaza avertizarea sonora (hupa), analizeaza rapid situatia
din statie/centrala, inregistreaza timpul la care s-a produs evenimentul si raporteaza prompt si
concis PCO al centrului de dispecer care are comanda nemijlocita in statie/centrala despre:
a) echipamentele declansate;
b) barele statiei, daca sunt cu sau fara tensiune, precizand: frecventa si tensiunea pe bare, daca a
functionat PDB sau DRRI, daca exista personal accidentat, observarea unor fenomene caracteristice
arcului electric (lumina, zgomot), alte sunete anormale (explozie, tipete etc), eventuale informatii
despre incendii sau inceputuri de incendii; daca se pot sau nu proba cu tensiune barele;
c) intreruptoarele care au refuzat declansarea (in cazul in care barele au ramas fara tensiune si/sau
functionarea DRRI-ului); intreruptoarele care au ramas conectate;
d) T, AT declansate; daca sunt sau nu sub tensiune;
e) liniile declansate; daca sunt cu sau fara tensiune pe linie si valorile tensiunilor; daca poate sau nu
primi/da tensiune pe liniile declansate;
f) regimul post avarie, in special circulatiile mari de putere activa si/sau reactiva, curenti mari si
nivelul tensiunii (tensiuni foarte mici sau foarte mari); modificari sensibile ale sarcinii pe
echipamente fata de situatia anterioara avariei, frecventa pe bare, consumatori nealimentati;
g) grupurile insularizate si/sau grupurile izolate pe servicii interne. Acorda o atentie deosebita
pentru mentinerea lor in functiune fiind absolut necesare pentru restaurarea rapida a sistemului;
h) situatia alimentarii serviciilor interne precizand:
- modul de alimentare a s.i.: din SEN, din grup electrogen, grup generator izolat pe s.i., grup
hidrogenerator cu autopornire;
- restrictii aparute in schema de alimentare a s.i. (T.S.P. indisponibile, AAR anulat, functionare fara
rezerva, grup electrogen indisponibil etc);
i) toate semnalizarile din camera de comanda ale elementelor/echipamentelor, de la casetele din
panoul de comanda/din sistemul comanda control al statiei/centralei (semnalizarile elocvente).
Pentru statiile in care protectiile echipamentelor sunt in cabine, semnalizarile acestor protectii se vor
lua numai la dispozitia dispecerului, numai dupa ce a transmis acestuia semnalizarile din camera de
145
comanda, astfel: inaintea manevrei de conectare a echipamentului in cazul in care regimul post-
avarie permite, pe parcursul lichidarii avariei sau dupa lichidarea avariei atunci cand regimul post-
avarie nu permite altfel;
j) alte informatii care, furnizate dispecerului, sa-i permita acestuia sa clarifice situatia si sa
stabileasca rapid solutiile de lichidare a avariilor si/sau incidentelor sau de prevenire a extinderii
avariei, cum ar fi: situatia meteorologica (vant, ploaie, chiciura etc), patrunderea prin efractie in
incinta obiectivului a unor persoane straine, stari de urgenta (incendii etc).
k) starea sistemului de comanda si control.
PO informeaza PCO si asupra starii operative a echipamentelor inainte de avarie, precizand si
abaterile de la schema normala.
PO executa cu maxima operativitate si in siguranta manevrele dispuse de PCO, manevrele
executandu-se cu respectarea prevederilor instructiunilor privind SSM, RGM si a instructiunilor
(procedurilor) de exploatare, si confirma imediat executarea lor precum si regimul de functionare
rezultat.
La inchiderea unei bucle PO va conecta intreruptoarele numai cu controlul sincronismului, cu
respectarea valorilor admise pentru diferenta modulelor tensiunilor si a unghiului lor. In situatia
unor sisteme separate este interzisa sincronizarea in lipsa legaturii telefonice cu PCO.
DOCUMENTE CARE STAU LA BAZA LICHIDARII AVARIILOR:
- PO TEL – 07.III AV – DN/544 – Principiile lichidarii avariilor in retelele electrice de transport si
distributie;
- CODUL TEHNIC al RET - part. III Regulament pentru conducerea prin Dispecer a SEN;
- NTE 009/10/00 – Regulament general de manevre in instalatiile electrice de medie si inalta
tensiune
Echipamente SCADA
SCADA (Supervisory, Control, And, Data, Acquisition) este un sistem de supraveghere,

control şi achiziţie de date. SCADA nu este un sistem de control total al unui proces, ci mai
degrabă un sistem de monitorizare. Comanda procesului se executa prin instalaţii special
destinate (automate programabile), sau prin comenzile directe ale omului, dar SCADA asigura
transmiterea comenzii de la un operator, aflat la oarecare distanta de proces, către automatul
programabil care astfel intervine în proces (ex.: consemn de pornire HA, consemn de
încărcare cu o anumita sarcină, consemn de trecere pe rezervă etc.).
Sistemul comportă o arhitectura Hardware (echipamentele componente) şi o arhitectura
Software (totalitatea programelor) care guvernează funcţionarea sistemului.
SCADA prezintă o organizare pe nivele de importanţă, care se poate asimila unei piramide
(de altfel denumita piramida informaţionala), la baza fiind totalitatea informaţiilor din proces
din CHE, apoi DHA, DET şi la vârf DEN, cu din ce în ce mai puţine date, dar din ce în ce mai
sintetice pe măsură ce ne ducem spre vârful piramidei.
Functiile principale ale software-ul vor cuprinde, cel putin urmatoarele:
a) urmarirea operativa;
b) alarmare operator;
c) gestionarea evenimentelor;
d) arhivare;
e) bilant energetic;
f) gestiunea energetica;
g) analiza post-avarie;
146
h) timpii de functionare.
i) simultaneitatea utilizarii, sistemul facilitand lucrul in acelasi timp pentru mai multi
utilizatori si executia mai multor lucrari pentru acelasi utilizator;
j) eficienta respectiv folosirea in mod optim a resurselor de care dispune;
k) partajarea si protectia, utilizatorii avand posibilitatea sa foloseasca in comun informatiile
prezente in sistem si sa comunice intre ei in deplina siguranta, in sensul evitarii accesului ne-
autorizat si al alterarii intentionate sau accidentale a informatiilor;
l) fiabilitatea si disponibilitatea, sistemul evitand golurile in functionare din cauza defectarii
uneia sau mai multe componente ale sale;
m) generalitate, flexibilitate si extensibilitate, putand fi introduse in sistem noi componente
soft fara eforturi de proiectare si programare suplimentare, sistemul sa fie adaptabil unui
context specific si programele sa prezinte modularitate pe orizontala si verticala;
n) transparenta si vizibilitate, permitand utilizatorilor sa obtina anumite informatii care sa-i
ajute in obtinerea unei utilizari mai eficiente si performante
Sistemul hardware va fi alcatuit in principal din:
a) unitati centrale;
b) interfete de comunicare;
c) interfete de alimentare;
d) suport de comunicatie;
e) periferice.
Sistemul hardware va fi compatibil cu sistemul software
Functiunile sistemelor de conducere sunt organizate pe trei niveluri principale:
a) functiuni de aplicatie, reprezentate prin totalitatea functiunilor care acopera necesitatile
de conducere ale procesului tehnologic;
b) functiuni de prelucrare operationala, care cuprind functiunile de prezentare a
informatiilor prin intermediul echipamentului operator;
c) functiuni de transmisie a datelor
Schemele de comanda ale intreruptoarelor trebuie sa realizeze urmatoarele functiuni:
a) blocarea comenzilor sau declansarea intreruptoarelor (cu posibilitatea de alegere) in
functie de regimul impus de reglajele treptelor de dispecer);
b) posibilitatea efectuarii atat a comenzii manuale, cat si a celei automate (de exemplu:
RAR, AAR etc.) sau a declansarii prin protectie;
c) informarea, prin semnal diferentiat, asupra comutarilor care au loc in urma comenzii
voite, de cele care au loc in urma unei comenzi prin RAR, AAR sau a declansarii prin
protectie;
d) posibilitatea selectiei modului de comanda a intreruptorului Local/Anulat/Distanta;
e) in cazul in care comenzile voite pot fi selectate a se efectua din mai multe locuri, dar
dintr-un singur loc la un moment dat (camera de comanda, cabina de relee din statie, aparat),
operatorul va fi informat asupra locului de comanda selectat si asupra comutarilor efectuate;
informarea privind comenzile efectuate de la distanta se va diferentia de informarea privind
comenzile efectuate local;
f) blocarea comenzilor in situatia in care unul sau mai multi parametri tehnologici sunt
iesiti din limitele normale de functionare;
g) informarea, la nivel de interfata prin contacte libere de potential, asupra pozitiei
(inchis/deschis/declansat), modului de comanda selectat si starii parametrilor tehnologici;
h) blocarea comenzilor sau declansarea intreruptoarelor (cu posibilitatea de alegere) in
functie de regimul impus de reglajele DEN sau DET
147
Schemele de comanda ale separatoarelor trebuie sa realizeze urmatoarele functiuni:
a) posibilitatea selectiei modului de comanda a separatorului Local / 0 / Distanta;
b) comanda separatoarelor de la distanta se va prevedea, de regula, la tensiuni de 110 kV si
mai mari
c) schemele de comanda ale separatoarelor trebuie sa excluda posibilitatea comutarilor
intempestive in cazul unei duble puneri la pamant in reteaua de curent continuu (operativ);
d) informarea, la nivel de interfata prin contacte libere de potential, asupra pozitiei
(inchis/deschis), modului de comanda selectat si starii parametrilor tehnologici
In cadrul schemelor de interblocare fiecarei comenzi i se asociaza logica interblocarilor
operative, prin care se elaboreaza semnale pasive de tipul:
a) permisie (in lipsa careia nu se poate executa o comanda de anclansare / inchidere);
b) blocare (prezenta acestui semnal interzice executarea comenzii de declansare /
deschidere).
Interblocajele se vor realiza pe doua niveluri: interblocajele pe celula si interblocaje pe
statie Logica interblocarilor se realizeaza in scopul impiedicarii efectuarii unor comenzi
(automate sau manuale) care ar putea conduce la:
a) accidente de munca prin vatamarea corporala a personalului de exploatare;
b) deteriorarea echipamentelor si aparatelor tehnologice electrice sau de automatizare;
c) trecerea instalatiei intr-un regim nepermis de functionare;
d) indisponibilitati ale echipamentelor;
e) intreruperi in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor
Alte informatii si functii:
Masurarea intensitatii curentului
Masurarea tensiunii
Masurarea puterii active
Masurarea puterii reactive
Masurarea energiei electrice
Masurarea frecventei
Verificarea sincronismului
Semnalizari preventive
Semnalizari de incident
Semnalizari de pozitie
Functiunile de prelucrare extinse, in ordinea timpului de transfer total sunt urmatoarele:
a) indicarea depasirii limitelor;
b) interpretarea alarmelor;
c) afisarea starilor anormale;
d) afisarea de valori de masura insumate;
e) estimarea starii in timp real;
f) proceduri de localizare a defectelor;
g) inregistrarea evenimentelor in timp real in vederea analizei ulterioare;
h) reglajul tensiunii;
i) gestiunea energiei;
j) analiza de siguranta;
k) afisarea de valori integrate;
l) gestiunea energiei pe termen scurt;
m) deconectarea si reconectarea automata a sarcinilor
Functiunile de prelucrare operationala principale sunt urmatoarele:
148
a) adaptarea semnalelor de intrare/iesire la procesul condus si la echipamentul operator;
b) suprimarea vibratiei contactelor;
c) detectarea informatiilor corespunzatoare unor stari anormale;
d) verificarea limitelor;
e) controale de plauzibilitate;
f) validarea informatiilor incrementale;
g) stabilirea scarii valorilor masurate;
h) insumari si alte operatii aritmetice;
i) prelucrari de date in vederea reducerii volumului de date care se transmit prin
echipamentul de telecomunicatie
Volumul informatic minimal transmis la centrul de dispecer pentru teleconducerea operativa a
statiilor electrice de interconexiune (toate nivelurile de tensiune) este urmatorul:
a) masurari: U, f bare; U, P, Q, linii, cuple, unitati AT, TR; Urs (la TT din linie), P, Q, f pe
linii interconexiune
b) comenzi: Q0, Q1, Q2, Q9, Q8, Q51, Q52, ..., pana la 110 kV inclusiv, pozitie comutator
ploturi AT, TR; In functie/Anulat: RAR, TP, VS
c) semnalizari: pozitie echipamente primare pana la 110 kV inclusiv, pozitie comutator
ploturi, plot max./min., pozitie intre ploturi, defect pentru AT, TR, RAR, TP, VS, functionat
protectie prin relee (distanta, diferentiala longitudinala, etc), actionat protectii tehnologice pe
AT sau TR, in functie/anulat PDB, DRRI, DASf, in functie/anulat automatizari de sistem
d) semnale de stare a surselor de cc si ca
e) semnale de stare ale terminalelor numerice
Comenzile generate la nivelul interfetei sunt:
a) comenzi de comutare, comenzi simple, pentru modificarea starii unui echipament care
poate avea doua stari (comenzi in impuls sau comenzi mentinute);
b) comenzi de comutare, comenzi duble, pentru intreruptoare, separatoare etc. (comenzi in
impuls sau comenzi mentinute);
c) comenzi de reglaj - valori transmise echipamentului comandat;
d) comenzi de schimbare a pozitiei, pentru schimbarea starii echipamentului operational
care are mai mult de doua stari;
e) comenzi de reglare (analogica sau numerica), pentru supraveghere si telecomanda in
bucla inchisa (comenzi de reglare in trepte sau comenzi de reglare continua);
f) secvente de comenzi;
g) comenzi grupate - adresate mai multor echipamente;
h) comenzi referitoare la sistemul de conducere;
i) comenzi de interogare;
j) comenzi de verificare (destinate, de exemplu sa se asigure de functionarea corectia
echipamentelor de conducere;
k) alte tipuri de informatii
Componentele sistemului SCADA din CHE

Din punct de vedere Hardware, sistemul SCADA pentru o CHE se prezintă ca în anexa 0. Se
observă primul nivel de achiziţie de date din proces (nivelul traductoarelor şi al PLC), datele
se transmit printr-o linie de comunicaţie de date (transmisia este guvernată de un protocol, de
ex. : Modbus sau Profibus) către servere (PC cu memorie şi capacitate mare de operare,
prevăzut cu software propriu de aplicaţie), care stochează datele, le procesează aşa cum
prevede programul, le arhivează, transmite unele la nivelul superior, dă alarme atunci când
149
este cazul, etc. Din servere, datele sunt transmise prin intermediul unei magistrale de date,
guvernată de un protocol propriu (ex.: reţea Eternet), către serverele CHE; DHA etc. La
aceasta reţea sunt conectate şi staţiile de lucru pentru operatori, precum şi alte echipamente.
Acesta este nivelul 2. De aici informaţia se transmite printr-o reţea de comunicaţie (circuit
telefonic, radio, GSM, fibra optica), către dispeceratul de hidrocentru.
150
Schema transmisiei informatiilor de celula
Schema arhitecturii SCADA
151
Ecran SCADA
DEFINIŢII SPECIFICE DOMENIULUI

Sistem software - totalitatea programelor cu care este echipat un sistem de calculatoare, privite prin
prisma relaţiilor reciproce şi funcţiilor realizate. Software-ul poate fi: de bază, de aplicaţie, de
comunicaţie.
Sistem hardware - totalitatea circuitelor, dispozitivelor şi echipamentelor componente ale unui
sistem de calcul.
Interfaţa - graniţa sau punctul comun între două sau mai multe sisteme (entităţi), între care are loc o
circulaţie de informaţii sau de energie.
Calculatoare de proces - calculatoarele folosite pentru conducerea automată a proceselor fizice.
Terminal - echipamentul destinat comunicaţiei utilizatorului cu sistemul de calcul.
LAN - Local Area Network - reţeaua pentru transmisii de date pe distanţe mici (de regulă în cadrul
aceleaşi clădiri), prin realizarea de legături între calculatoare şi echipamentele periferice.
WAN - Wide Area Network - reţeaua de transmisiuni creată pentru extinderea reţelelor LAN în
afara clădirilor, pentru realizarea transmisiunilor de date între calculatoare aflate la distanta (ex.
Eph12-14 Informatizarea procesului din CHE
între dispecerat şi CHE). Trecerea de la LAN la VAN este realizată cu echipamentele electronice
numite Bridge sau Router.
Ethernet - o topologie de reţea locala de calculatoare, folosită pentru conectarea staţiilor de lucru, a
perifericelor etc., în cadrul aceleaşi clădiri, care are la baza prevederile standardului internaţional
Ethernet.
Staţie de lucru - un calculator conectat la o reţea LAN şi cu acces la facilităţile oferite de reţea, care
permite unui utilizator să-şi realizeze funcţiile specifice postului de lucru.
152
Server - un calculator de mare sau foarte mare putere de calcul, ataşat unei reţele LAN, pentru care
acesta asigură o serie de funcţii specifice, cum ar fi: stocarea de fişiere pe disc, imprimare, servicii
de comunicaţii cu alte entităţi din LAN, etc.
RTU-Remote Terminal Unit - unitatea terminala de culegere şi transmitere de date.
Bridge - echipamentul care conectează LAN-uri folosind acelaşi suport sau suporturi diferite şi
având oricare din topologiile: Ethernet, Token-Ring, sau X. 25.
Router - echipamentul de interfaţa între două reţele, care gestionează şi conduce traficul între
acestea, având următoarele facilităţi în plus faţă de Bridge: partiţionează reţeaua, atribuie priorităţi
în comunicaţie, permite (prin funcţiile sale) administratorului de reţea să stabilească şi să corecteze
defectul apărut, etc.
Interfaţa seriala Rs - echipament de procesare date în formatul accesibil calculatorului sau altui
echipament terminal, potrivit unui protocol de comunicaţie. Interfeţele seriale poartă un număr care
reprezintă standardul (protocolul) în conformitate cu care lucrează.
Convertor - echipament care transforma semnalul analogic în semnal binar sau invers. In cazul unei
interfeţe seriale, face transformarea dintr-un standard în altul (ex. Rs 485 în Rs 232).
Traductor - dispozitiv care transforma o mărime fizică într-o altă mărime fizică (de regulă într-o
mărime electrică).
Modem (modulator-demodulator) - transforma semnalul digital în impulsuri, pentru a putea fi
transmise prin reţeaua telefonică.
Multiplexor - echipament care asigură un mecanism de partajare a utilizării unui canal de
comunicaţie (circuit), de către doi sau mai mulţi utilizatori.
Repetor - echipament care amplifică şi regenerează semnalul de intrare; el regenerează efectiv
semnalul binar, astfel încât acesta să fie identic cu semnalul original.
Memorie - componenta electronică capabilă să înmagazineze informaţie digitală (în sistem binar).
Semnal analogic - semnal proporţional cu o mărime fizică cu variaţie continuă.
Semnal digital - semnal numeric. Se utilizează numai 2 cifre (2 digiţi) în sistemul binar.
Bit - unitate de măsură a informaţiei, definită ca logaritmul în baza 2 al lui 2; reprezintă informaţia
ce se obţine prin alegerea, la întâmplare, a unui eveniment din două evenimente egal probabile (da-
nu, 0-1 în sistemul de numeraţie binar).
Byte (octet) - informaţie cuprinzând opt biţi.
Word - denumire generică a informaţiei formată din unul sau mai mulţi Byte.
Viteza telegrafică - numărul de intervale elementare transmis în unitatea de timp. Se măsoară în
baud (Bd). Viteza telegrafica este egală cu 1 Bd dacă se transmite un interval elementar într-o
secundă (ex. un punct în alfabetul Morse).
Viteza de transmisie (rata de transfer) - numărul de biţi transmis pe secundă de la o sursă de date şi
acceptat ca valabil de către un colector de date (biţi/sec).
PLC (Programable Logic Computer) - automat programabil - este un calculator profesional,
configurabil funcţie de proces şi cu o mare adaptabilitate la modificările survenite în structura
procesului atât ca soft cât şi ca hard.
CPU (The Central Processing Unit) - unitate centrală de procesare, care este alcătuita din: procesor,
memorie şi sursă de energie.
PROCESSOR - (microprocesor), este un circuit integrat specializat, având capacitatea de a efectua
calcule şi capabilitatea de control. Funcţia principală a microprocesorului este comanda şi
administrarea integrala a unui sistem.
INPUT (I) - intrare (mărime de intrare).
OUTPUT (O) - ieşire (mărime de ieşire).
RTC (Real Time Clock) - ceas de timp real, serveşte pentru marcarea în timp a evenimentelor.
153
OPTO-PORT - port optic, serveşte pentru transferul informaţiei în sistemul digital-optic – digital.
DISPLAY - afişaj, serveşte pentru vizualizarea informaţiilor.
PROTOCOL - totalitatea instrucţiunilor care guvernează o anumită activitate.
Principalele echipamente componente ale sistemelor de conducere informatizată sunt:
- calculatorul central (PC) şi perifericele sale (interfaţa om - maşină);
- reţeaua de date prin care circula informaţia digitală;
- echipamentele pentru transferul datelor la alte nivele de conducere (routere, modemuri,
interfeţe seriale);
- automate programabile;
- traductoare şi convertoare.
Arhitectura sistemelor informatice poate fi: centralizată şi distribuită.
Arhitectura centralizată presupune transmiterea informaţiei de la traductoarele montate în
diferite puncte ale procesului, prin multe fire, direct în calculatorul principal de proces. In
aceasta configuraţie calculatorul de proces este responsabil de guvernarea integrală a
procesului şi ca atare trebuie să fie foarte puternic şi cu viteza mare de calcul. Trebuie
neapărat să aibă rezervă (sistem redundant).
Arhitectura distribuită presupune existenţa unor module inteligente (PLC) dispuse în proces
lângă principalele instalaţii, sau grupe de instalaţii. Aceste PLC primesc informaţia de la
traductoarele din proces, procesează informaţia conform softului implementat, transmit
comenzi instalaţiilor supervizate, primesc informaţii de feet-back, informaţii de stare,
informaţii cantitative şi calitative despre mărimile din proces şi transmit prin reţeaua de date
rapoarte sau alerte către calculatorul central. In aceasta arhitectură PC central supervizează
procesul global din CHE şi menţine relaţia cu treapta de conducere superioară, fiind degrevat
de problemele curente ale instalaţiilor din centrală. Desigur că numărul mare de fire se
menţine doar între traductoare şi PLC-uri, dar acestea sunt scurte şi bine protejate împotriva
vicierii preciziei mărimilor măsurate şi transmise la PLC-uri.
Monitorizarea şi conducerea informatizată a procesului

In cadrul CHE au fost realizate diferite configuraţii de sisteme de conducere a procesului şi cu
diferite tipuri de echipamente. Sistemele de conducere centralizata realizează viteze mari de
circulaţie a informaţiei, dar aglomerează centrala cu multitudinea de cabluri de transmisie, iar pe de
alta parte PC-ul va fi foarte ocupat de diferitele secvenţe ale procesului. Sistemele de conducere cu
hardware distribuit sunt realizate cu automate programabile sau cu module inteligente (SCADA).
Cele două soluţii prezintă următoarele particularităţi:
- soluţia cu automate programabile oferă viteza de scanare şi de procesare mică nu permite
realizarea de algoritmuri complexe, cu un număr mare de mărimi de intrare şi ieşire. Sistemul este
uşor de programat şi de depanat.
- SCADA oferă posibilităţi mult mai mari de a realiza algoritmuri complexe, cu un număr nelimitat
de mărimi de intrare şi ieşire. Viteza de scanare şi procesare este mare, sistemul este fiabil şi uşor de
depanat.
Este necesar ca la concepţia unui sistem de conducere a procesului să se aibă în vedere că acesta să
fie un sistem deschis, ceea ce vizează: comunicaţia, sistemul de operare, baza de date şi interfeţele
cu utilizatorii.
Intr-o serie de CHE, au fost realizate până în prezent, scheme de monitorizare parţială sau integrală
a procesului, urmând ca într-o etapa viitoare să se realizeze şi instalaţiile de comandă a acestuia.
Desigur că este mult mai bine să se realizeze într-o singură etapă schema integrală de conducere a
154
procesului prin calculator, ceea ce s-a realizat deja la CHE care au intrat în funcţiune în ultimii ani,
sau la grupurile retehnologizate integral (de ex. la Porţile de Fier 1).
In figura de mai sus se prezintă o schemă de achiziţie de date pentru realizarea gestiunii energiei
electrice într-o CHE. Cele cinci contoare electronice având placi de ieşire serială RS 485,
sunt conectate în paralel la o reţea de date, conectată la rândul ei la PC printr-un convertor RS 232 /
RS 485.
Atât PC-ul cat şi contoarele sunt alimentate de la surse neîntreruptibile UPS. Pentru această
aplicaţie, desigur există implementat un software adecvat care include administrarea comunicaţiei
de date pe aceasta reţea, alături de celelalte funcţiuni realizate. O schemă de monitorizare parţială a
procesului dintr-o CHE este prezentată în figura următoare. Este o arhitectură centralizată, în
expresia cea mai simplă, utilizând un PC care achiziţionează informaţiile de la principalele
echipamente tehnologice din centrală, prin circuite informaţionale independente.
155
Postul de lucru informaţional (care este în acest caz şi consola operator), realizează următoarele
funcţiuni: achiziţie de date; semnalizare alarme; optimizare date/comandă cama RAV; prelucrare şi
afişare date; transmitere date la treapta superioară de conducere operativă (DHA).
Pentru transmisia de date către dispecer a fost prevăzută o interfaţă de comunicaţie de tip RS 232 şi
un MODEM.
Pentru extinderea aplicaţiei în viitor (preluare funcţiunilor de conducere a procesului), a fost
prevăzută o interfaţă de proces tot de tipul RS 232, dar trebuie menţionat că o asemenea abordare nu
156
reprezintă soluţia cea mai fericită, deoarece este necesar a se completa atât partea de monitorizare a
schemei, cât şi softul. Pe ansamblu, putem spune că este mai benefic să se renunţe la schema iniţiala
(refolosind ce se poate) şi să se implementeze o schemă unitară de conducere informatizată a
procesului (hard şi soft).
Soluţia de realizare centralizată:

In calculatorul central se introduc plăci specializate de intrare (pentru sesizoare şi traductoare) şi de
ieşire (pentru elementele de execuţie).
Avantaje:
- viteză mare de procesare, de elaborare a deciziilor;
- este poate singura soluţie integrală. In calculator se pot îngloba toate automatizările hidrocentralei,
respectiv: gospodăriile centralei (grupului), procesul automat, RAT-ul, RAV-ul, sincronizatorul,
controlul termic şi al vibraţiilor, osciloperturbograful şi chiar şi protecţiile electrice.
Dezavantaje:
- lungime mare a cablurilor;
- software greoi, dificil de pus la punct;
- dezvoltările ulterioare sunt mai dificil de executat;
- căderea calculatorului duce la scoaterea centralei din funcţiune.
Soluţia este interesantă ca o soluţie-tip, mai ales în cazul centralelor noi, de importanţă relativ
redusă.
Soluţia de realizare mixtă - centralizat cu hardware distribuit:
157
Faţă de soluţia precedentă, plăcile sunt înlocuite cu module de intrări-ieşiri (cu aceleaşi funcţii ca şi
plăcile), amplasate local, lângă instalaţie. Se reduce lungimea cablurilor. Apare în plus o interfaţă de
comunicaţie. Viteza de decizie scade cu timpul necesar accesării modulelor. Unele module pot avea
şi afişare locală a parametrului controlat.
De menţionat că traductoarele inteligente, care sunt prevăzute cu interfaţă serială, se pot lega direct
la calculator, prin intermediul reţelei RS 485.
158
Ecrane SCDA
159
Nivel de ierarhizare conducere CHE prin SCADA
COMPLETAREA DOCUMENTELOR OPERATIVE
- Registrul operativ de tura

Continut: Numar mesaj, Ora, Evenimentele (Obs.: Mesajul conform instructiunii se va numerota in
ordine crescatoare pe o luna, cel mult un an de zile)
- Registrul admiteri la lucru pe baza de autorizatie de lucru sau PV
- Registrul admiteri la ucru pe baza de ITI-PM
- Registrul de Neconformitati
- Registrul cu inscrierea lucrarilor de mentenanta, circuite secundare
- Registrul cu inscrierea lucrarilor de circuite primare
- Registrul cu inscrierea lucrarilor de incercari
- Registrul programari zilnice, retrageri programate din exploatare a echipamentelor
- Registrul de urmarire a functionarii descarcatoarelor
- Registrul de urmarire a functionarii bateriilor de acumulatoare, grup electrogen, etc.
- Registrul de controale din statie (cabine de protectii, unitati de transformare, etc.)
- Registrul mijloacelor PSI, mijloacelor NPM, etc.
- Registrul cu caracteristici ale echipamentelor, dispozitii de reglaj protectii si automatizari, etc.
- Registrul de urmarie a comportarii in exploatare a constructiilor
- Registrul de controale si dispozitii date de personalul tehnic superior
160
Registre electronice pentru personal operativ
161
METODE SI TEHNOLOGII MODERNE APLICABILE
IN PROCESUL DE EXPLOATARE SI MENTENANTA
1. INTRODUCERE
Realizarea mentenanţei instalaţiilor electrice de înaltă tensiune din cadrul Reţelei Electrice de
Transport cu alte tehnologii decât cele clasice impune inevitabil şi o altă organizare, diferită de cea
existentă.
Necesitatea aplicării de noi tehnologii rezultă din implicaţiile ce apar cu orice retragere din
exploatare a instalaţiilor electrice, care reprezintă o abatere de la schema normală cu implicaţii
directe asupra costurilor energiei electrice transportate sau a energiei electrice nelivrate. De
asemenea noile condiţii impuse de piaţa de energie, cu privire la furnizarea energiei electrice, cu
exigenţele privind calitatea şi continuitatea prestaţiei serviciilor, penalizările pentru nerespectarea
contractelor şi toate implicaţiile sociale au crescut în ultimul timp necesitatea utilizării unor
tehnologii şi echipamente moderne pentru activităţile de producere, transport, distribuţie şi
furnizare a energiei electrice.
În partea activităţii de transport al energiei electrice condiţiile de interconectare cu Reţelele
Electrice de Transport Europene (din ENTSO-E) şi alinierea tehnologiilor utilizate în Romania la
cerinţele sistemului electroenergetic comun european au impus dezvoltarea unei strategii a CNTEE
‖Transelectrica‖-SA pentru implementarea de tehnologii moderne (printre care şi Lucru Sub
Tensiune - LST).
Astfel, aplicarea acestor tehnologii impune luarea de măsuri tehnice şi organizatorice din partea
tuturor celor implicaţi: beneficiari şi executanţi de lucrări.
Tehnologiile aplicabile şi aplicate în cadrul Reţelei Electrice de Transport, precum şi măsurile
tehnice şi organizatorice necesare a fi luate pentru efectuarea lucrărilor cu aceste tehnologii sunt
prezentate în capitolul următor.
În capitolele următoare sunt date şi exemple privind aplicarea tehnologiilor moderne în cadrul
Reţelei Electrice de Transport în special, şi în cadrul CNTEE ‖Transelectrica‖-SA în particular.
Luarea deciziilor privind aplicarea tehnologii moderne în funcţie de anumite condiţii care trebuie să
fie îndeplinite vor constitui un capitol separat în cadrul acestui articol.
2. APLICAREA TEHNOLOGIILOR MODERNE
2.1 Tehnologii
Se ştie, desigur, că există mai multe tehnologii care pot fi aplicate în cadrul lucrărilor de
mentenanţă a instalaţiilor electrice de înaltă tensiune. Pentru aplicarea lor, fiecare din aceste
tehnologii, impun luarea anumitor măsuri cu privire la următoarele condiţii tehnice şi
organizatorice:
- Retragerea din exploatare a instalaţiilor electrice în diverse stări operative (separat vizibil, legat
la pământ, cu anularea suplimentară a unor automatizări ale instalaţiilor învecinate, cu aducerea în
stare deconectat a instalaţiilor învecinate, etc.),
- Condiţii climatice (temperatură, viteza vântului, umiditate, etc.),
- Condiţii impuse de utilaje (gabarit, alimentare, acces, etc.),
- Condiţii de accesibilitate (tipul echipamentelor şi a pieselor componente – formă geometrică şi
constructivă, izolare şi conexiuni, etc.),
- Condiţii tehnice (mod de dezasamblare, de montare – demontare, şuntare, etc.),
162
- Condiţii funcţionale (de vecinătate cu alte instalaţii, de poziţionare, de anulare a automatizărilor,
etc.).
Categoriile de tehnologii moderne aplicabile în cadrul mentenanţei minore, controale sau inspecţii
de la distanţă a instalaţiilor sunt:
Categoriile de tehnologii moderne aplicabile în cadrul mentenanţei majore şi minore, măsurători
sau verificări sau revizii tehnice sunt:
Tehnologiile de lucru sub tensiune pregătite pentru a fi aplicate în România (de către SC SMART
SA) pentru mentenanţă sunt:
- Intervenţii asupra conductoarelor active ale liniilor electrice aeriene cu utilizarea scării
electroizolante sau a scaunului ergonomic,
- Intervenţii asupra conductoarelor active ale liniilor electrice aeriene cu utilizarea scării sau a
platformei ridicătoare cu braţ electroizolant,
- Schimbarea izolaţiei la stâlpii de susţinere ai liniilor electrice aeriene,
- Pregătirea vopsitoriei şi aplicarea peliculei protectoare la stâlpii metalici, la coronament,
- Verificarea sub tensiune a coloanelor izolante a separatoarelor,
- Înlocuirea cârligelor de suspensie a lanţurilor de izolatoare,
- Înlocuirea sub tensiune a izolaţiei barelor colectoare a staţiei electrice,
- Montarea sistemelor de balizare de zi şi de noapte,
- Montarea inelelor de protecţie superioare ale lanţurilor de izolatoare,
- Montarea sistemelor de monitorizare la liniile electrice aeriene,
- Înlocuirea clemelor de susţinere şi montarea antivibratoarelor pe conductoarele active ale liniilor
electrice aeriene,
- Înlocuirea ancorelor la stâlpii tip PAS,
- Înlocuirea balizelor de zi şi a antivibratoarelor cu elicopterul,
- Revizia tehnică a separatoarelor de bară.
Inspecţiile multispectrale, în spectrele laser, auditiv, vizual, ultraviolet şi infraroşu au fost
aplicate la mai multe categorii de lucrări de mentenanţă, astfel:
Infraroşu
- Inspecţii accidentale la liniile electrice aeriene,
- Recepţia lucrărilor de reparaţii la liniile electrice aeriene,
- Recepţia lucrărilor de investiţii la liniile electrice aeriene,
- Inspecţii accidentale la echipamentele din cadrul staţiilor electrice,
- Verificări periodice la echipamentele din cadrul staţiilor electrice,
- Recepţia lucrărilor de mentenanţă minoră la echipamentele din cadrul staţiilor electrice
(întreruptoare, separatoare, transformatoare de măsură de curent, racordurile la echipamente şi la
barele colectoare cu clemele aferente, lanţurile de izolatoare cu clemele aferente, unităţile de
transformare, etc.),
- Recepţia lucrărilor de reparaţii la echipamentele din cadrul staţiilor electrice,
- Urmărirea comportării în exploatare a unităţilor de transformare,
- Verificarea accidentală a legăturilor în cabluri şi a echipamentelor aferente serviciilor interne,
- Inspecţia celulelor de medie tensiune,
- Determinarea stării unor echipamente aflate în funcţiune în vederea efectuării unor analize,
- Urmărirea comportării unor instalaţii electrice noi / experimentale;
Tehnologiile de inspecţie în spectrul infraroşu au fost realizate atât cu ajutorul aparatelor de zbor
(elicopter, drone), cât şi cu aparate de mână, de la sol (în staţii şi pe linii), sau prin urcare pe stâlp
(pe linii).
163
Ultraviolet
- Inspecţii periodice la liniile electrice aeriene,
- Recepţia lucrărilor de mentenanţă minoră, mentenanţă majoră şi de investiţii în cadrul staţiilor
electrice (racordurile la echipamente şi la barele colectoare, barele colectoare, lanţurile de
izolatoare, etc.),
- Urmărirea comportării unor instalaţii electrice noi / experimentale;
Tehnologiile de inspecţie în spectrul ultraviolet au fost realizate atât cu ajutorul aparatelor de zbor
(elicopter, drone), cât şi cu aparate de mână, de la sol.
Vizibil
- Inspecţii accidentale la liniile electrice aeriene,
- Verificări periodice la echipamentele din cadrul staţiilor electrice,
- Urmărirea stării liniilor electrice aeriene,
- Determinarea stării unor echipamente din staţiile electrice în vederea efectuării unor analize;
Tehnologiile de inspecţie în spectrul vizibil au fost realizate cu ajutorul aparatelor de zbor
(elicopter, drone).
Auditiv
- Inspecţii accidentale la unităţile de transformare,
- Recepţia lucrărilor de reparaţii la unităţile de transformare,
- Urmărirea stării unităţilor de transformare;
Tehnologiile de inspecţie în spectrul auditiv au fost realizate de la sol.
Laser
- Inspecţii la liniile electrice aeriene,
- Inspecţii la echipamentele din staţiile electrice.
Rezultatele obţinute au fost următoarele:
- S-a realizat culegerea informaţiilor şi crearea bazelor de date pentru toate liniile
electrice aeriene din cadrul Reţelei Electrice de Transport,
Fig. 1. Vedere generală a stâlpului în spectrul vizibil, în cadrul inspecţiei multispectrale [1]
164
Fig. 2. Vedere a coronamentului stâlpului în spectrul ultraviolet, în cadrul inspecţiei multispectrale
[1]
1,0°C
-2
Tref: -6,6°C
-4
-6
Tmax defect: 3,4°C
-8
-8,4°C
Fig. 3. Vedere a coronamentului stâlpului în spectrul infraroşu, în cadrul inspecţiei multispectrale

[1]
În Fig. 1 se prezintă imaginea în spectrul vizibil al unei LEA, cu ajutorul căreia au putut fi obţinute
informaţii cu caracter general despre componentele LEA. Imaginea a fost realizată din elicopter.
În Fig. 2 se prezintă imaginea în spectrul ultraviolet al unei LEA, cu ajutorul căreia au putut fi
obţinute informaţii privind conductoarele active. Imaginea a fost realizată din elicopter.
În Fig. 3 se prezintă imaginea în spectrul infraroşu al unei LEA, cu ajutorul căreia au putut fi
obţinute informaţii privind legăturile galvanice dintre elementele componente ale liniei.
- S-a realizat recepţia lucrărilor de mentenanţă majoră şi minoră la LEA,

În Fig. 4 sunt prezentate imagini de la neconformităţile descoperite în urma inspecţiei în cele 3
spectre: vizibil, infraroşu şi ultraviolet.
Spectrul vizibil
165
22.3 °C
22
20
18
16
14
12
10
8
7.6
Spectrul infraroşu
Spectrul ultraviolet
Fig. 4. Imagini captate în cadrul inspecţiei multispectrale în vederea recepţiei lucrărilor de
mentenanţă majoră la LEA [1]
- S-a realizat recepţia lucrărilor de mentenanţă majoră şi minoră în staţiile electrice,
Fig. 5. Vedere în spectrul infraroşu a unui transformator de măsură de curent de 400kV, în cadrul
inspecţiei multispectrale pentru recepţia lucrărilor din staţie
În Fig. 5 se prezintă imaginea în infraroşu a unui transformator de măsură de curent de înaltă

tensiune care prezintă la clema spre LEA (stânga) o neconformitate.
- Crearea unei baze de date pentru urmărirea modificărilor dinamice din culoarele de
siguranţă ale LEA (creşterea vegetaţiei),
- Crearea bazelor de date şi urmărirea modificărilor pentru toate instalaţiile electrice,
166
Bază de date este completată cu informaţii ce provin atât din inspecţiile multispectrale, din
exploatare, din lucrările de mentenanţă cu tehnologii moderne şi tehnologii clasice, precum şi de la
sistemele de monitorizare. Acestea sunt prelucrate cu ajutorul aplicaţiilor software.
Fig. 6. Transpunerea datelor unei LEA în modul de vizualizare Google Earth [4, 5]
- Calculul pierderilor de energie electrică din RET şi a congestiilor.

Pentru aplicarea tehnologiilor moderne trebuiesc luate măsuri tehnice şi organizatorice. Aceste
măsuri sunt prezentate în subcapitolele următoare.
2.2 Măsuri tehnice

Aplicarea tehnologiilor moderne are printre obiectivele propuse de asemenea reducerea timpilor de
retragere din exploatare a instalaţiilor electrice. Totuşi principalul scop este acela de reducere a
cheltuielilor de exploatare şi mentenanţă.
Astfel aplicarea tehnologiilor de mentenanţă descrise în subcapitolul anterior în majoritatea
cazurilor nu necesită retragerea din exploatare a echipamentelor electrice, ci numai aducerea
acestora într-un regim special şi respectarea distanţelor de vecinătate (clearing).
În Fig. 7 se prezintă schematic aceste distanţe.
167
Fig. 7. Distanţe de vecinătate şi de lucru cu tehnologii moderne la LEA 220kV, stâlpi tip „Y‖ şi
stâlpi dublu circuit
Aplicarea tehnologiilor LW în cadrul mentenanţei echipamentelor, din punct de vedere operativ, nu

presupune, în general, efectuarea de manevre. În anumite cazuri, din punct de vedere al sănătăţii şi
securităţii ocupaţionale (protecţiei muncii) se impune ca echipamentele, asupra cărora se aplică
mentenanţa cu tehnologii LW, să se aducă într-un regim special.
În primul caz, implicaţiile tehnologiilor LW asupra activităţii operative nu există, echipamentele
fiind în funcţie în aceleaşi condiţii care erau înainte de începerea lucrărilor. Acest fapt presupune
doar înştiinţarea factorilor de decizie pe linie operativă că se realizează lucrări la acel echipament.
În cazurile de aducere a echipamentelor în regim special pentru efectuarea lucrărilor implicaţiile
asupra activităţii operative presupune funcţionarea echipamentului fără anumite automatizări.
Anularea automatizărilor conduce la luarea unor măsuri ce presupune ca deciziile de reconfigurare
a reţelei electrice în cazul pierderii acelui echipament (declanşarea lui) să fie în sarcina
operatorului.
Niciunul din cazurile prezentate mai sus nu presupune reducerea puterii transportate prin acel
echipament.
Activitatea operativă nu presupune efectuarea de operaţii complexe pentru efectuarea lucrărilor cu
tehnologii LW. Astfel manevrele se pot efectua în totalitate prin telecomandă, de la un centru
specializat, precum un Centru de dispecer cu comandă nemijlocită sau Centrul de Telecomandă
(teleconducere) şi Supraveghere a Instalaţiilor Electrice.
Informarea personalului operativ şi a personalului operaţional privind tehnologiile moderne (printre
care şi tehnologiile LW) s-a realizat în cadrul unor cursuri de perfecţionare a personalului, de către
specialişti din cadrul Companiei, Compartimentul de Instruire profesională şi LST - Centre de
Excelenţă (Centrul de Cercetare şi Dezvoltarea a Tehnologiilor de LW şi Intervenţie Rapidă în
168
Sistemul Electroenergetic Naţional). În cadrul cursului au fost prezentate aspecte privind modul de
desfăşurare a activităţii operative şi a activităţii de exploatare, în general, în cazul lucrărilor cu
tehnologii LW, precum şi noţiuni privind aplicarea acestor tehnologii în cadrul NPG.
Tehnologiile LW sunt avizate de către Comisiile Asociaţiei de Lucru Sub Tensiune din România
pentru toţi operatorii economici atestaţi pentru activitatea de LW de către această asociaţie.
2.3 Măsuri organizatorice

În vederea realizării lucrărilor de mentenanţă aplicând deopotrivă atât lucrări cu tehnologii cu
retragerea din exploatare a echipamentelor, cât şi cu tehnologii de lucru sub tensiune şi tehnologii
moderne sunt necesare luarea unor măsuri organizatorice adecvate.
În acest context, etapă de etapă, beneficiarul proiectului este mai mult sau mai puţin implicat în
organizarea acestor lucrări. Din punct de vedere al beneficiarului proiectului organizarea lucrărilor
cu tehnologii clasice implică programarea din timp a lucrării, solicitarea permisiei de executare şi
recepţia. Pentru lucrările cu tehnologii de lucru sub tensiune, organizarea lucrărilor din punct de
vedere al beneficiarului proiectului, se realizează prin programarea din timp a lucrărilor (dar într-un
interval mai scurt) ţinând cont de mai multe criterii tehnice şi climatice (care pot fi prevăzute mai
exact), corelarea acestor lucrări cu cele cu tehnologii clasice, reactualizarea permanentă a stadiului
proiectului, solicitarea permisiei de executare şi recepţia. Aşadar complexitatea organizatorică
creşte, implicând totodată şi necesitatea creşterii eficienţei părţii de coordonare a proiectului din
punct de vedere al beneficiarului. Pentru tehnologiile de inspecţie (multispectrală sau de altă
natură) şi control forma organizatorică este mai simplă din punct de vedere al beneficiarului.
Astfel de proiecte impun o organizare mai eficientă a beneficiarului prin echipe de proiect şi echipe
de consultanţă tehnică, ceea ce duce şi la modificări în cadrul organizaţiei. În acest context
organizaţia trebuie să adopte o structură de management de tip modern – avansată.
Măsurile luate de către beneficiarul proiectului constau în programarea lucrărilor în funcţie de
necesitatea lor. În urma informaţiilor primite din teren, prin controalele efectuate şi prin lucrările de
inspecţie şi de mentenanţă minoră şi din sistemele de monitorizare şi supravegherea a
echipamentelor, se pot obţine atât informaţii utile privind componentele echipamentelor electrice şi
comportarea lor în timp. Astfel se pot realiza analize privind comportarea în exploatare a
instalaţiilor şi luarea de măsuri pentru eficientizarea activităţii de exploatare şi programare a
mentenanţei [3]. Pe baza acestor informaţii şi în funcţie de tehnologiile pe care le deţine unitatea de
execuţie se vor programa lucrările de mentenanţă cu tehnologii LW şi cu tehnologiile moderne
prezentate mai sus.
Pe lângă informaţiile amintite anterior, pentru programarea lucrărilor cu tehnologii LW mai sunt
necesare de asemenea informaţiile privind mediul ambiant şi informaţiile privind starea NPG din
acea zonă.
3. CRITERII DE ALEGERE A TEHNOLOGIILOR
Alegerea tehnologiilor de mentenanţă are o importanţă atât pentru beneficiar cât şi pentru
executant. O alegere adecvată a acestor tehnologii va conduce la creşterea eficienţei lucrărilor şi
scăderea costurilor, inclusiv a celor de exploatare.
Pentru alegerea tehnologiilor se va ţine seama de următoarele criterii:
- Criteriul de operare – configurarea reţelei electrice de transport, respectiv a sistemului
electroenergetic naţional pentru intervalele de timp propuse,
- Criteriul climateric – temperatură, viteza vântului, umiditate, etc.,
169
- Criteriul tehnologic – dotări cu utilaje şi scule, precum şi aplicabilitatea lor la lucrare (gabarit,
alimentare, acces, etc.),
- Criteriul organizatoric – accesibilitate (formă constructivă a echipamentelor, condiţii de lucru,
etc.),
- Criteriul tehnic (mod de montare – demontare, şuntare, etc.),
- Criteriul funcţional (de vecinătate cu alte instalaţii, de poziţionare, de anulare a automatizărilor,
etc.),
- Criteriul de management integrat – securitate şi sănătate ocupaţională (protecţia muncii), de
calitate şi protecţia mediului
- Criterii particulare (specifice tehnologiilor)
- Criteriul economic
Criteriul de operare (Q1) are o importanţă definitorie privind alegerea tehnologiilor cu
retragerea din exploatare a instalaţiilor electrice sau cu lucrări sub tensiune (LW) şi de la distanţă.
Criteriul climateric (meteorologic) (Q2) depinde de marja de eroare a prognozelor
meteorologice, de condiţiile locale de mediu (care nu intră în cadrul prognozei) şi de condiţiile de
lucru a tehnologiei ce urmează a fi aplicată.
Criteriul tehnologic (Q3) este un criteriu ce depinde de nivelul tehnic şi dotările formaţiei
de lucru în funcţie de caracteristicile tehnice ale instalaţiei. Acoperirea tuturor tehnologiilor de
lucru pentru toate tipurile de echipamente va conduce la o aplicabilitatea mai mare a tehnologiilor
moderne.
Criteriul organizatoric (Q4) depinde de caracteristicile tehnice ale echipamentelor, criteriul
tehnologic, criteriul de calitate şi modul de organizare a societăţilor comerciale şi schimbul de
informaţii dintre beneficiar şi executant.
Criteriul tehnic (Q5) este cel mai important fiind determinat de aplicabilitatea tehnologiilor
într-o anumită instalaţie la un anumit moment.
Criteriul funcţional (Q6) este strâns legat de criteriul tehnic şi se referă la condiţiile tehnice
şi organizatorice ce necesită a fi luate pentru desfăşurarea lucrării.
Criteriul de management integrat (Q7) se referă la respectarea de către executant a
condiţiilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, a tehnologiei, realizarea corectă a operaţiilor,
precum şi protecţia mediului la lucrări. Acest criteriu ţine de capacitatea executantului de a executa
lucrările în acel moment: disponibilitatea resurselor umane, disponibilitatea utilajelor şi sculelor,
respectarea operaţiilor tehnologice (succesiune, realizări conforme, etc.), perioada din an pentru
execuţie şi caracteristicile zonelor de execuţie (plantaţii existente, cursuri de apă, flora şi fauna din
zonă, etc.).
Criteriile specifice tehnologiilor (Q8) sunt criterii particulare fiecărei tehnologii şi depind
de modul în care pot fi respectate condiţiile tehnice speciale ce se impun.
Criteriul economic (Q9) va fi luat în considerare doar atunci când celelalte criterii au fost
îndeplinite şi se pot aplica mai multe tehnologii cu aceleaşi rezultate tehnice finale.
Pentru ca o lucrare să poată fi executate cu una din tehnologii este necesar ca toate criteriile
descrise mai sus să fie îndeplinite. În cazul în care unul din criterii nu este îndeplinit atunci
tehnologia respectivă nu poate fi aplicată. Fiecare criteriu are o pondere mai mică sau mai mare. O
evaluare a fiecărui criteriu se poate face procentual. De aici poate rezulta o formulă de ajutor pentru
alegerea preliminară a unuia sau a câtorva criterii. Decizia finală aparţine gestionarului instalaţiei
electrice.
170
Alegerea tehnologiilor se poate face preliminar utilizând şi următoarea formulă:
(1)
unde
Q1 ... Q9 = criterii de alegere
n = numărul de tehnologii
Condiţia de alegere a unei tehnologii este după valoare cea mai a lui T (subunitar, fără
unitate de măsură). În cazul în care o tehnologie nu depinde de un criteriu, atunci acesta va avea
valoarea 1 (100%).
În Fig. 8 se prezintă un grafic rezumativ al criteriilor de alegere a tehnologiilor de lucru.
Fig. 8. Criterii de alegerea a tehnologiilor de lucru.
4. CONCLUZII
Prin aplicarea acestor tehnologii se obţin:

- Limitări ale costurilor de mentenanţă prin reducerea cheltuielilor privind localizarea eventualelor
defecte ce pot apărea în reţeaua electrică, prin reducerea numărului de intervenţii la o instalaţie
electrică şi prin creşterea eficienţei lucrărilor de mentenanţă
- Timpi de intervenţie mai mici, ca urmare a faptului că se obţin, prin aplicarea acestor tehnologii,
informaţii suplimentarea privind starea tehnică a instalaţiilor electrice şi comportarea acestora în
exploatare
171
- Reducerea cheltuielilor de exploatare ca urmare a aplicării unor soluţii adecvate, sigure şi rapide
în cazul lichidării avariilor, precum şi alegerea unor soluţii adecvate privind utilizarea instalaţiilor
electrice şi monitorizarea comportării acestora în exploatare
- Reducerea costurilor cu pierderile de energie, congestiile (care ar rezulta în timpul funcţionării cu
instalaţii neconforme ce pot duce la ieşiri accidentale din funcţie sau a măririi duratei lucrărilor de
mentenanţă) şi reconfigurarea reţelei în vedere continuităţii alimentării consumatorilor şi
respectării condiţiilor contractuale cu societăţile comerciale de producere şi distribuţie a energiei
electrice
- Creşterea eficienţei lucrărilor, a fiabilităţii instalaţiilor electrice şi a eficienţei privind exploatarea
acestor instalaţii electrice
172
BIBLIOGRAFIE
Partea Electrica a Centralelor si Statiilor G. Comanescu, S. Costinas PUB Ed. Proxima 2005
Regulamentul de organizare a activitatii de mentenanta ANRE 96/2017
Principiile lichidarii avariilor in retelele electrice de transport si distributie de 110 kV - 400 kV
TEL - 07.111 AV-DN/544
NTE 011/12/00 NORMA TEHNICA ENERGETICA din 14 noiembrie 2012 pentru proiectarea
sistemelor de circuite secundare ale statiilor electrice
NTI-TEL-S NORME TEHNICE INTERNE TRANSELECTRICA
CNTEE „Transelectrica‖-SA, Nova Industrial, Flycom.― Raport tehnic inspecţii multispectrale
LEA 220-400kV‖ (Bucureşti, 2008)
CNTEE „Transelectrica‖-SA. „Program de transpunere a datelor GIS în Google Earth, ST Sibiu.‖
(2011)
D. Morar ―Metode performante privind exploatarea staţiilor şi reţelelor de transport la înaltă
tensiune.‖ (Teză de doctorat Universitatea Politehnica din Bucureşti, 2011)
173

Exploatarea Instal..

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Exploatarea Instal..

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IOAN RODEAN

Definiti si prescurtari ale unor termEni utilizati in domeniul energetic 1

Personalul operativ de exploatare are ca sarcini de serviciu:

b. pe linie de coordonare Administrativă

Prescurtări Tehnice uzuale

Cunoasterea schemelor electrice: simbolizare, caracteristici echipamente

- scheme cu un sistem de care colectoare si bare de ocolire

cupla longitudinala cu 1 separator

cupla longitudinala cu 2 separatoare

cupla longitudinala cu intreruptoare

Circuitele secundare (denumite si circuite auxiliare) cuprind urmatoarele categorii principale

Schema generala a sistemului secundar de protectie si automatizari al unei celule

Schema logica protectii prin relee

Rolul principal al protecţiilor prin relee (protecţiilor electrice), folosite în hidroenergetica şi nu

Proceduri de intervenţie şi acţionare în instalaţiile electrice de către personalul operativ de

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA PUNERII LA PĂMÂNT ÎN ÎNFĂŞURAREA STATORICĂ

B. MODUL DE SEMNALIZARE SI ACŢIONARE A PROTECŢIEI

D. MODUL DE INTERVENTIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Protecţia generatorului împotriva punerilor la pământ în înfăşurarea statorică

PROTECŢIA DIFERENŢIALĂ LONGITUDINALĂ LA HIDROGENERATOARE

In urma scurtcircuitelor polifazate în înfăşurarea statorică, în zona de acţionare a protecţiei

Protecţia va lucra în următoarele condiţii:

Personalul operativ de exploatare va acţiona conform următoarei proceduri:

Figura 2 - Schema electrică HG, cu racordarea protecţiei diferenţiale longitudinale la reductori de

Acţionarea protecţiei diferenţiale transversale hidrogenerator va demara procesul de oprire

B. MODUL DE SEMNALIZARE SI ACTIONARE A PROTECTIEI

C. CAUZELE POSIBILE – pentru care lucrează protecţia.

D. MODUL DE INTERVENTIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Figura 3 – Schema electrică primară cu dublă înfăşurare pe fază a statorului HG şi racordarea

Acţionarea protecţiei contra punerilor la pământ rotorice hidrogenerator va demara procesul de

D. MODUL DE INTERVENŢIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Punerea simplă la pământ în circuitul rotorului şi excitaţiei

Protecţia împotriva primei puneri la pământ în circuitul rotoric şi excitaţiei

Acţionarea protecţiei Maximale de Curent cu blocaj Voltmetric la hidrogeneratoare va demara

C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia.

D. MODUL DE INTERVENŢIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

PROTECŢIA DE SUPRATENSIUNE HIDROGENERATOR

Acţionarea protecţiei la Supratensiune Hidrogenerator va demara procesul de oprire hidroagregat şi

b – pentru acţionare: Protecţia este racordată la:

B. MODUL DE SEMNALIZARE ŞI ACŢIONARE A PROTECŢIEI

C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia

D. MODUL DE INTERVENŢIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Creşterea tensiunii în înfăşurarea statorică

Protecţia de Supratensiune Generator

Figura 6 – Schema electrică primară HG cu racordarea protecţiei supratensiune generator la grupul

Acţionarea protecţiei la supracurenţi în înfăşurarea statorului, provocaţi de scurtcircuite

B. MODUL DE SEMNALIZARE ŞI ACŢIONARE A PROTECŢIEI

C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia

D. MODUL DE INTERVENTIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Acţionarea protecţiei Impotriva Pierderii Excitaţiei la hidrogeneratoarele sincrone, va demara

B. MODUL DE SEMNALIZARE ŞI ACŢIONARE A PROTECŢIEI

C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia

D. MODUL DE INTERVENTIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Figura 8 – Schema electrică primară HG şi racordare Protecţia Impotriva Pierderii Excitaţiei la

PROTECŢIA IMPOTRIVA FUNCŢIONĂRII ÎN REGIM DE MOTOR LA

Acţionarea protecţiei, împotriva Funcţionarii în Regim de Motor la hidrogeneratoarele sincrone, va

D. MODUL DE INTERVENTIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE

Figura 9 – Schema electrică primară HG cu racordare protecţie la reductorul de curent montat la

PROTECŢIA DE SUPRASARCINĂ SIMETRICĂ HIDROGENERATOR

Acţionarea protecţiei împotriva Suprasarcinilor simetrice la hidrogeneratoarele sincrone va

B. MODUL DE SEMNALIZARE ŞI ACŢIONARE A PROTECŢIEI

C. CAUZELE POSIBILE pentru care lucrează protecţia.

D. MODUL DE INTERVENTIE A PERSONALULUI OPERATIV DE EXPLOATARE