CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

1. GENERALITĂŢI

Particularităţile funcţionale ale sistemelor energetice şi în special necesitatea asigurării unui

echilibru permanent între producţie şi consum, necesitatea asigurării unor parametrii de
funcţionare cu abateri minime (frecvenţă, tensiune), viteza foarte mare de desfăşurare a
fenomenelor şi necesitatea de a înlătura rapid orice anomalii apărute, au determinat
prevederea unor automatizări ale instalaţiilor de producere, transport, distribuţie şi consum.
Dispozitivele şi schemele de automatizare realizează controlul şi conducerea procesului
fără participarea omului. Rezultă că şi dispozitivele de protecţie prin relee sunt evident
dispozitive de automatizare.
Automatizările cu care sunt dotate sistemele energetice pot fi clasificate după funcţiile şi
destinaţiile pe care le au în două mari categorii.
Prima categorie o constituie automatizările care au ca scop realizarea unor indici tehnico-
economici cât mai ridicaţi şi menţinerea unor parametri de funcţionare corespunzători (de
exemplu sisteme de reglaj frecvenţă-putere, reglaj tensiune).
A doua categorie o constituie automatizările care au rolul de a împiedica sau de a limita
avariile şi situaţiile anormale apărute în sistemele energetice. Rezultă că aceste
automatizări au de fapt aceeaşi destinaţie ca şi dispozitivele de protecţie, dar acestea din
urmă reacţionează numai la avarii cu caracter local pe când automatizările au rolul de a
sesiza şi acţiona la incidente cu caracter mai general.
Unele dintre acestea contribuie la lichidarea avariilor cu caracter local cum ar fi
anclanşarea automată a rezervei (AAR) şi reanclanşarea automată rapidă (RAR).
Alte automatizări acţionează la apariţia unor situaţii anormale în întreg sistemul energetic
sau în zone ale acestuia.
Aceste automatizări sunt cunoscute sub denumirea de automatizări de sistem de
prevenire a avariilor.
Din această categorie menţionăm:
- descărcarea automată la scăderea frecvenţei – DASf;
- descărcarea automată la scăderea tensiunii – DASU;
- descărcarea automată a liniilor de transport pentru evitarea supraîncărcării
periculoase a acestora ca urmare a declanşării altor elemente ale sistemului
(generatoare, transformatoare sau linii) – DASP;
- declanşarea sistemului la apariţia pendulaţiilor adică la pierderea stabilităţii de
funcţionare, diferitele zone ale sistemului continuând să funcţioneze separat între
ele;
- conectarea automată de reactoare şi deconectarea automată de linii la creşterea
tensiunii în anumite zone până la valori periculoase pentru aparatajul staţiilor şi al
liniilor etc.

5
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

2. ANCLANŞAREA AUTOMATĂ A ALIMENTĂRII DE REZERVĂ (AAR)

2.1. Rolul şi domeniul de utilizare

Schemele de alimentare cu energie electrică trebuie astfel alese sau concepute încât în
timpul unei avarii pe linia sau sursa de alimentare normală, să existe posibilitatea unei
alimentări de rezervă.
Pentru aceasta, consumatorii pot avea: o dublă alimentare (prin două linii sau
transformatoare în funcţionare permanentă) sau, o singură alimentare în funcţionare normală
şi una de rezervă, care să intervină atunci când prima nu mai funcţionează.
Soluţia dublei alimentări nu se aplică decât la consumatori foarte importanţi fiind
neeconomică şi conduce la creşterea puterii de scurtcircuit pe barele consumatorilor prin
scăderea reactanţei, ca urmare a funcţionării în paralel a celor două elemente
Soluţia alimentării de rezervă prezintă următoarele avantaje:
- calea de alimentare normală este utilizată la capacitatea proiectată;
- solicitările termice şi dinamice la consumator sunt reduse;
- sistemele de protecţie sunt mai simple (nu există elemente în paralel, care să necesite
protecţii speciale);
- o singură alimentare poate servi ca rezervă pentru mai multe elemente în funcţiune.
Punerea în funcţiune a rezervei (linie, transformator sau motor) poate fi comandată manual
sau automat.
Comanda manuală durează mai mult şi este inaplicabilă în staţiile sau posturile de
transformare fără personal permanent de exploatare. De aceea conectarea alimentării de
rezervă trebuie să se facă automat.
Prin conectarea (anclanşarea) automată a alimentării de rezervă (AAR) se înţelege totalitatea
dispozitivelor care, în cazul deconectării din orice cauză a alimentării normale, conectează
automat alimentarea de rezervă.
Se prevede AAR de regulă în toate centralele şi staţiile electrice pentru a asigura
continuitatea în alimentarea consumatorilor de servicii proprii. De asemenea se prevede AAR
pentru restabilirea alimentării consumatorilor din instalaţiile electrice de distribuţie cu tensiuni
până la 110 kV inclusiv, pentru conectarea automată a unei căi de rezervă în cazul
declanşării căii normale de alimentare.
AAR se prevede pe linii, transformatoare, cuple etc. In figura 1 se prezintă schemele de AAR
cel mai des întâlnite în exploatare:

Figura 1

6
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

Intrerupătoarele care sunt deschise în funcţionare normală sunt haşurate. In figura c şi e,

fiecare sector de bare reprezintă rezervă pentru cealaltă.

2.2. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească AAR

Alimentarea de rezervă trebuie conectată automat în momentul dispariţiei tensiunii pe barele
staţiei, serviciilor interne etc., determinată fie de acţionarea protecţiei prin relee, care
declanşează întrerupătorul alimentării normale, fie din alte cauze (de ex. declanşarea ca
urmare a unei manevre greşite).
Schemele de AAR nu trebuie să acţioneze la scăderile de tensiune produse pe bare ca
urmare a unor defecte produse în reţeaua consumatorilor (în aceste situaţii protecţia prin
relee a consumatorilor trebuie să rezolve selectiv defectul) sau în cazul oricăror defecte, din
amonte faţă de barele de alimentare care urmează să fie eliminate tot de protecţia prin relee.
Dispozitivul AAR trebuie să lucreze numai după declanşarea alimentării normale, deoarece
s-ar putea conecta pe defectul care nu a fost izolat sau s-ar putea conecta în paralel două
sisteme cu tensiuni nesincrone, cu toate consecinţele ce decurg din această cuplare.
Rezultă că pornirea unei scheme de AAR trebuie să fie comandată de:
- declanşarea unuia dintre întrerupătoarele alimentării normale (pornire rapidă);
- scăderea sub o anumită limită a tensiunii pe bare (pornire cu întârziere).
Timpul de pauză până la anclanşarea întrerupătorului alimentării de rezervă se numeşte timp
AAR (tAAR).
In figura 2 se prezintă variaţia tensiunii pe bare şi a curentului absorbit de consumatori funcţie
de timp la pornirea AAR.

a) b)
Figura 2

7
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Până în momentul t = t0 instalaţia funcţionează normal: tensiunea are valoare Unom de regim
nominal şi curentul Inom. La momentul t0 intervine starea anormală care face ca tensiunea să
scadă brusc (în fig. 2 s-a presupus o cădere totală a tensiunii).
După un timp numit timpul anclanşării automate a alimentării de rezervă (tAAR) este
cuplată alimentarea de rezervă.
In acel moment însă motoarele şi-au redus turaţia, astfel încât la apariţia tensiunii are loc un
proces de autopornire; curentul absorbit de la sursă Irev. este mai mare decât în regim normal
de alimentare, iar tensiunea de revenire Urev. este mai mică decât tensiunea normală
datorită căderii de tensiune prin impedanţa liniei de alimentare sau a transformatorului.
Dacă tensiunea de revenire are o valoare care să permită autopornirea motoarelor, după un
anumit timp acestea revin la turaţie normală şi ca urmare, curentul va scădea la valoarea
iniţială (înainte de avarie).
In cazul în care valoarea tensiunii de revenire este sub limita care să asigure autopornirea
motoarelor, acestea îşi reduc turaţia în continuare, ca urmare curentul va creşte şi tensiunea
va scădea.
După un anumit timp motoarele se vor opri, curentul va ajunge la valoarea Ip egală cu cea a
curentului de pornire, iar tensiunea va scădea până la valoarea Up, corespunzătoare
curentului Ip (reprezentat punctat).
Acest fenomen se numeşte avalanşă de tensiune, situaţie în care funcţionarea AAR este
inutilă. De aici rezultă necesitatea ca tAAR să fie cât mai scurt.

2.3. Funcţionarea schemei AAR

Funcţionarea netemporizată. Declanşarea întrerupătorului alimentării normale pune în

funcţiune schema AAR care comandă închiderea întrerupătorului alimentării de rezervă (fără
a introduce vreo temporizare).
Funcţionarea temporizată. Acţionarea instalaţiei AAR se produce după cum urmează:
- releul de tensiune minimă U < sesizează scăderea tensiunii pe barele consumatorilor
sub valoarea prescrisă iar releul maximal de tensiune U > sesizează prezenţa
tensiunii pe alimentarea de rezervă, după tAAR, dacă elementul B sesizează lipsa
curentului de scurtcircuit (deci dacă scăderea tensiunii se datorează unor cauze
externe şi nu unui scurtcircuit pe barele consumatorilor), se dă comandă de
declanşare a întrerupătorului alimentării normale şi prin aceasta se realizează condiţia
de funcţionare fără temporizare a schemei AAR.

In figura 3 este reprezentată schema bloc a AAR realizată conform celor precizate mai sus.
Tensiunile măsurate pe sursa de rezervă şi pe barele consumatorilor de către elementele de
măsură 1 şi 2 determină, în caz de dispariţie sau scădere sub limita admisă a tensiunii pe
barele consumatorului, acţionarea elementului de timp 3.
După pauza de AAR, acesta comandă declanşarea întrerupătorului alimentării principale;
prin această declanşare se realizează condiţia de anclanşare a întrerupătorului alimentării de
rezervă.

8
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

Anclanşarea automată a rezervei trebuie executată numai după declanşarea alimentării

normale, deoarece, altfel ea ar putea fi anclanşată pe un scurtcircuit care nu a fost izolat sau
ar putea fi conectate în paralel două sisteme care nu sunt în sincronism.
Funcţionarea schemei AAR este blocată la scurtcircuite pe bare (sau în aval de acestea dar
neizolate de întreruptoarele proprii) de către protecţia maximală a transformatorului de lucru.
Dacă transformatorul este deconectat prin această protecţie, schema AAR se întrerupe şi nu
mai este posibilă închiderea alimentării de rezervă.

Figura 3

AAR pe cupla longitudinală între secţiile de servicii interne (fig.4)

9
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Figura 4

2.4. Reglarea schemei AAR

Tensiunea de pornire a releelor de minimă tensiune trebuie să fie mai mică decât tensiunea
remanentă pe bare în cazul oricăror defecte în amonte faţă de barele de alimentare.
Din practică aceasta se consideră
Upp1 = 0,4 Un

Respectiv tensiunea de pornire a releelor de tensiune minimă

U pp1
U pp 
nTT
unde
Un este tensiunea nominală a barelor la care se conectează elementul de pornire a
schemei AAR.

Valoarea tensiunii pe bara de rezervă care permite acţionarea schemei AAR se alege,
Upp2 ≥ 0,7 Un, (considerând că tensiunea minimă de alimentare care asigură autopornirea
U pp 2
motoarelor este 70% Un) iar tensiunea de pornire a releului maximal de tensiune U pr 
nTT
.

Temporizarea releului de timp

Releul de timp are ca scop să facă selecţia pentru cazul defectelor la care AAR nu trebuie să
funcţioneze şi când selecţia prin tensiunea nu este posibilă (defecte pe consumatori care
trebuie înlăturate de protecţiile proprii).
TAAR – se alege valoarea cea mai mare rezultată din următoarele relaţii:

a) t AAR   t p  t RAR   t

unde
tp este temporizarea protecţiei alimentării de bază;
tRAR – pauza de RAR a liniei considerate;
t – treapta de timp (de selectivitate)
b) t AAR  t p1  t

unde
tp1 este timpul protecţiei temporizate a elementelor racordate la barele
consumatorilor (defecte care trebuie eliminate de protecţiile proprii).
Se recomandă să se regleze temporizarea schemei AAR la cel mult 0,5 – 1,5 s.
Oricare ar fi modul de realizare a instalaţiei AAR, aceasta trebuie să fie prevăzută cu
dispozitive de punere şi scoatere din funcţiune de către personalul de exploatare şi cu un
număr minim de semnalizări:

10
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

- AAR în funcţiune (pregătit de funcţionare);

- a funcţionat AAR.
3. REANCLANŞAREA AUTOMATĂ PE BUCLĂ DESCHISĂ (RABD)

Aceasta este o automatizare AAR folosită în staţiile de 110 kV pentru realimentarea unei
porţiuni din bucla deschisă, formată din LEA 110 kV dintre două staţii de transformare
220 (400)/110 kV, în cazul în care apare un defect persistent pe una dintre aceste
LEA 110 kV (fig.5).
Automatizarea RABD din staţia A, în momentul când sesizează lipsa tensiunii la capătul
buclei deschise, alimentate în mod normal din staţia B, va conecta temporizat întrerupătorul I
cu controlul prealabil al prezenţei tensiunii pe barele de 110 kV din staţia A. Este o
automatizare care lucrează într-un singur sens. Bucla de 110 kV este deschisă pentru a se
evita dubla transformare a energiei.
Cazuri posibile de funcţionare:
- declanşarea intempestivă a unuia dintre întrerupătoarele din buclă;
- defect persistent pe un tronson din buclă (K).

11
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Figura 5

4. REANCLANŞAREA AUTOMATĂ RAPIDĂ PE LINIILE ELECTRICE AERIENE (RAR)

4.1. Consideraţii generale

Scurtcircuitele mono – bi – trifazate care conduc la deconectarea liniei sunt datorate în

principal unor cauze trecătoare cum ar fi: supratensiuni atmosferice, atingeri accidentale,
conturnări izolaţii.
Majoritatea scurtcircuitelor sunt prin arc electric. Acestea sunt lichidate odată cu dispariţia
tensiunii (caracter pasager).
Spre deosebire de acestea, scurtcircuitele metalice (atingeri directe) sau străpungerea
izolaţiei (străpungerea izolatoarelor) au un caracter permanent.
In majoritatea cazurilor, după deconectarea porţiunii defecte, izolaţia se restabileşte în locul
scurtcircuitului, mediul în care s-a produs arcul se deionizează şi linia poate fi repusă în
funcţiune, fără ca arcul să mai reapară.
Statisticile efectuate pe o perioadă îndelungată asupra unui număr mare de linii aeriene de
înaltă tensiune au evidenţiat următoarele cifre procentuale faţă de totalul defectelor survenite
în aceeaşi perioadă:
- defecte trecătoare prin arc (80 – 95)%
- defecte permanente ( 5 – 20)%

In cazul defectelor în cabluri:

- trecătoare (2 – 5)%
- permanente (95 – 98)%

Se constată că procentul defectelor trecătoare în cabluri este neglijabil.

La liniile aeriene – defectele trecătoare sunt preponderente.
Deci: dacă la apariţia defectului – elementul respectiv ar fi scos de sub tensiune
un anumit timp, timp necesar stingerii arcului – la restabilirea tensiunii există
multe şanse ca defectul să nu mai reapară. Această operaţie se poate face
manual sau automat.

Operaţia de restabilire a alimentării liniei, după un timp oarecare şi efectuată manual nu este
satisfăcătoare din cauza timpului prea mare de întrerupere, care ar putea să aibă consecinţe
grave asupra consumatorilor.
Din această cauză se adoptă dispozitive automate care să reanclanşeze linia declanşată
în funcţie de anumiţi parametrii (RAR).
Aceasta asigură o reanclanşare reuşită în proporţie (60 – 90)% din cazurile de declanşare a
liniilor.

4.2. Condiţii impuse schemei RAR

 Reanclanşarea trebuie să se producă la declanşarea întrerupătorului liniei de către

protecţie şi să nu se producă la deconectarea manuală sau când declanşarea prin
protecţie urmează imediat după o comandă de anclanşare (închiderea întreruptorului
pe defect).

12
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

 Timpul de întrerupere trebuie să fie cât mai mic posibil pentru ca să fie asigurată
autopornirea motoarelor, dar să fie suficient de mare astfel încât arcul electric să se
stingă (timp necesar deionizării mediului unde a avut loc arcul).
 Schema trebuie să permită prelungirea treptei rapide a protecţiei de distanţă şi
alegerea regimului de reanclanşare monofazată sau trifazată.
 Comanda de anclanşare dată prin dispozitiv trebuie să aibă o durată suficientă pentru
a se asigura anclanşarea întrerupătorului.
 In cazul extinderii defectului sau apariţiei unui nou defect în timpul pauzei de RAR,
trebuie să se producă declanşarea trifazată definitivă.
 Dispozitivul trebuie să permită realizarea unei singure reanclanşări şi să revină
automat în starea în care este pregătit de acţionare, după o perioadă de timp, când nu
se mai poate produce nici o reanclanşare.
Această perioadă de timp, denumită perioadă de blocaj este de obicei reglabilă între 5 şi 20
sec. şi are rolul de a evita solicitări repetate ale aparatajului şi a reţelei.

4.3. Funcţionarea RAR

La declanşarea întrerupătorului liniei, prin protecţie sau nedorită, intră în funcţiune dispozitivul
RAR care verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru reanclanşarea întrerupătorului şi
după un anumit timp tRAR, asigurat de un element de timp, trimite printr-un element de
comandă, comanda de anclanşare la întrerupător (fig. 6)
Dacă defectul a dispărut linia continuă să funcţioneze. In cazul în care defectul persistă –
protecţia deconectează definitiv întrerupătorul liniei.
Totalitatea operaţiilor, din momentul declanşării întrerupătorului şi până la reanclanşarea sa,
prin schema de reanclanşare automată formează un ”ciclu RAR”.

13
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Figura 6

4.4. Timpii de reglare ai schemelor RAR

Alegerea temporizărilor cu care dispozitivele RAR execută comanda de reanclanşare se face

pe baza condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească aceste temporizări şi care sunt legate
de parametrii întreruptoarelor, protecţiilor şi de reglajele lor.
In cazul liniilor radiale condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pauzele RAR şi modul de
alegere a acestora sunt mai simple.
Pauza de RAR (tRAR) este valoarea care se reglează cu ajutorul releului de timp al
dispozitivului RAR şi reprezintă timpul care se scurge din momentul deschiderii
întreruptorului şi până în momentul comenzii de reanclanşare care se transmite acestuia
(timp mai mic decât durata întreruperii efective a tensiunii).
Timpul total de întrerupere cuprinde tRAR, timpul de declanşare al întreruptorului şi timpul
protecţiei, deci
tt  td  t RAR ,
dar
t d  t p  tî
în care:
tp timpul protecţiei
tî timpul propriu de deschidere a întrerupătorului.
Condiţiile care trebuie respectate la alegerea tRAR sunt următoarele:
t RAR  t pi  t rez
unde:
14
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

tpi este timpul minim necesar întrerupătorului după o declanşare pentru a putea
efectua o anclanşare; acest timp depinde de tipul constructiv al întrerupătorului
pentru întrerupătoarele folosite în reţelele de 110 – 220 kV acest timp variază
între 0,16 – 0,4 s.
trez timp de rezervă de siguranţă care ţine seamă de modificarea posibilă a tî şi de
imprecizia releului de timp din dispozitivul RAR.
A doua condiţie care trebuie respectată:
t RAR  tdi  trez ,

unde tdi este timpul necesar deionizării mediului la locul defectului prin întreruperea tensiunii.
Timpul necesar deionizării depinde de mai mulţi factori:
- mărimea tensiunii de revenire, adică tensiunea care se aplică din nou liniei; dacă
valoarea instantanee a tensiunii este zero – situaţia este mult mai favorabilă;
- mărimea curentului de scurtcircuit în locul defectului – cu cât acesta are valoare
mai mare, degajarea de gaze ionizate va fi mai mare;
- durata curentului de scurtcircuit – cu cât aceasta este mai mare, cu atât cantitatea
de căldură degajată va fi mai mare, lungimea arcului va creşte şi ca urmare va fi
ionizat un volum mai mare de gaze (aer înconjurător).

In funcţie de factorii prezentaţi mai sus, pe baza cercetărilor experimentale, s-au realizat
graficele prezentate în fig.7 şi fig.8, în care s-au notat:
tdi - timpul minim necesar deionizării;
td - timpul de declanşare a întrerupătorului (inclusiv timpul protecţiei).

Figura 7

15
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Figura 8

Se observă că între durata scurtcircuitului şi timpul de deionizare este o relaţie aproape

liniară; în schimb între valoarea curentului de scurtcircuit şi timpul de deionizare este o relaţie
liniară numai la 220 kV, la 110 kV timpul de deionizare este aproape independent de curentul
de scurtcircuit.
Din diagramele prezentate, rezultă că durata scurtcircuitului are cea mai mare importanţă.
Din această cauză, trebuie să se prevadă întrerupătoare cu timp de declanşare cât mai mic
şi protecţii cu acţionare rapidă.
Un alt factor care influenţează timpul de deionizare îl reprezintă şi felul întreruperii
monofazate sau trifazate.
In cazul reanclanşării monofazate timpul de deionizare trebuie să fie mai mare datorită
cuplajului capacitiv al fazelor sănătoase rămase sub tensiune.
In figura 9 este prezentat cazul unui defect apărut pe o fază a unei linii eliminat de protecţie
prin declanşare monofazată (numai faza defectă).
După deschiderea polului fazei defecte, arcul electric produs de defect continuă să fie
alimentat prin capacităţile dintre fazele sănătoase (CRS, CRT) şi faza defectă.
Acest fapt conduce la prelungirea duratei de stingere a arcului şi de refacere a izolaţiei
mediului în care acesta s-a produs.

Figura 9

16
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

In figura 10 şi 11 sunt indicaţi timpii de deionizare necesari în funcţie de tensiunea instalaţiei,

determinaţi prin cercetări experimentale, în cazul întreruperii tensiunii monofazate respectiv
trifazate.

Figura 10 - Cazul întreruperii monofazate Figura 11 – Cazul întreruperii trifazate

In cazul liniilor alimentate de la ambele capete, care constituie majoritatea liniilor de înaltă şi
foate înaltă tensiune, situaţia se deosebeşte faţă de liniile radiale.
Astfel, la oricare din cele două capete, indiferent de temporizarea cu care a avut loc
declanşarea, reanclanşarea trebuie să se producă numai după ce linia a fost deconectată şi
de la capătul opus, şi aceasta după intervalul necesar pentru deionizare.
Un alt timp care trebuie ales şi reglat este cel al perioadei de blocaj a schemei de
reanclanşare.
Valoarea acestui timp se alege astfel încât să se asigure efectuarea unei singure
reanclanşări.
Pentru a se produce o singură reanclanşare timpul de blocaj al RAR (tBRAR), care începe din
momentul comenzii de reanclanşare, trebuie să îndeplinească următoarea condiţie:
t BRAR  tmax p  td  trez
unde:
tmaxp - este temporizarea maximă a protecţiei liniei;
td - timpul de declanşare a întrerupătorului;
trez - un timp de rezervă de siguranţă.
Această condiţie fiind satisfăcută, nu există pericolul ca în cazul unui defect persistent la care
declanşarea după RAR este provocată de o protecţie cu temporizare mare, dispozitivul RAR
să fie din nou pregătit să producă o a doua reanclanşare.
Timpul de blocaj tBRAR se reglează în general la valori maxi (5 – 205) şi condiţia de mai sus
este întotdeauna satisfăcută.

4.5. Scheme RAR

 cu acţionare trifazată (RART) se disting:
 scheme RART pentru linii radiale;
 scheme RART pentru linii cu alimentare de la ambele capete:
- fără controlul sincronismului;
- cu controlul sincronismului, prin măsurarea tensiunilor de la bornele întrerupătorului;
- cu controlul lipsei tensiunii.
 cu acţionare monofazată (RARM)

17
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Se utilizează la linii cu tensiuni înalte (220 kV şi mai mari), având curenţi mari de punere
la pământ şi întrerupătoare cu comandă pe fază.
Se deosebesc:
 scheme RARM pentru linii radiale;
 scheme RARM pentru linii alimentate de la ambele capete.
Din punct de vedere al celei de a doua declanşări, în cazul defectelor persistente, se
foloseşte RARM cu declanşare trifazată.
Din punct de vedere al coordonării RAR cu protecţia prin relee, se deosebesc
următoarele tipuri de scheme RAR:
 scheme RAR fără accelerarea protecţiei (necoordonate);
 scheme RAR cu accelerarea protecţiei înaintate de RAR în sensul că prima declanşare
se face rapid, adică neselectiv pentru întreaga zonă protejată, iar după acţiunea RAR
protecţia acţionează selectiv;
 scheme RAR cu accelerarea protecţiei după RAR, în sensul că prima declanşare se face
selectiv, iar după funcţionarea RAR, protecţia acţionează rapid, adică neselectiv pentru
întreaga zonă protejată.
Din punct de vedere al readucerii în poziţie de funcţionare (revenire) a schemei RAR se
deosebesc:
 scheme RAR cu revenire manuală, la care intervenţia personalului de exploatare este
necesară după fiecare funcţionare RAR, pentru a o readuce în poziţia de lucru;
 scheme RAR cu revenire automată (autorevenire), la care schema RAR revine
automat în poziţie de lucru, după un anumit timp de la acţionare.
De menţionat că, timpul de autorevenire al schemei RAR trebuie să depăşească suma
timpului propriu de închidere a întrerupătorului şi a timpului de întrerupere a protecţiei
de rezervă din amonte (în cazul refuzului de declanşare a întrerupătorului propriu).
4.6. Coordonarea funcţionării RAR cu a protecţiei prin relee

Coordonarea funcţionării
RAR cu protecţia prin relee
priveşte atât schemele lor de
funcţionare cât şi parametrii
de reglare.
Considerentele principale
care stau la baza acestei
coordonări sunt următoarele:

Figura 12

18
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

- obţinerea unui timp maxim de întrerupere efectivă a liniei ţinând seamă de timpii RAR de
la ambele capete, prin egalizarea timpilor de acţionare ai protecţiilor la cele două capete
ale liniei;
- posibilitatea îmbunătăţirii substanţiale a protecţiei prin relee, prin introducerea unei
acţionări neselective a acesteia, corectată de funcţionarea RAR.

Pentru a ilustra principiile enunţate să

considerăm un caz concret:
- o linie electrică aeriană cu
alimentare de la ambele capete într-
o reţea oarecare (fig.12), pentru
care s-au trasat diagramele de
funcţio-nare ale protecţiilor de pe
întrerupătoarele I1 şi I2.

Admitem că timpii RAR de la ambele


capete ale liniei sunt egali tRAR1  tRAR2 
şi se reprezintă diagramele de variaţie
ale tensiunilor pe linie funcţie de timp
(fig.13).

Diagramele U = f(t) au fost trasate

pentru cele trei zone (A – B – C). Se
observă că numai pentru zona B, în
care timpii de protecţie sunt egali
 
ta 1I   ta 2I  , timpul de întrerupere total ti
este maxim şi este egal cu timpul
funcţionării RAR; t1A, t1B, t1C reprezintă
timpul de întrerupere a tensiunii.
Din această cauză este necesar ca
treapta protecţiei rapide să fie prelungită
pe întreaga linie (reprezentată punctat
în fig.14).
Figura 13 Rezultă că prima declanşare are loc în
acelaşi timp la ambele capete. Metoda
aceasta conduce la acţionări
neselective ale protecţiei; aceasta însă se poate corecta prin RAR, care la reanclanşare,
stabileşte caracteristicile normale de funcţionare ale protecţiilor, restabilind deci
selectivitatea.
Această metodă se numeşte ”cu accelerarea protecţiei înainte de RAR”, întrucât RAR
determină iniţial o acţionare rapidă, după care se revine la acţionarea normală
(neaccelerată), în pauza de RAR.
Dacă defectul persistă, acesta este eliminat selectiv de protecţie.

19
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Metoda prezentată mai sus, stă la baza prelungirii treptei I-a a protecţiei P1 de la capătul
A al liniei din B peste linia protejată.
Toate protecţiile de distanţă moderne au prevăzută posibilitatea de a se regla două valori ale
treptei I. Una din cele două valori ale treptei I este cea obişnuită de 80 – 85% din impedanţa
liniei, iar a doua se alege astfel încât să acopere întreaga linie (115 – 120% impedanţa liniei)
şi constituie treapta I prelungită.
In cazul unui defect pe un racord la barele B, în interiorul treptei I prelungită (punctul K),
protecţia P1 acţionează neselectiv, eliminând defectul rapid. Prin funcţionarea RAR, linia este
readusă la starea normală şi protecţia P 1 urmează să acţioneze selectiv, dacă defectul în
punctul K persistă (defectul este în treapta II a protecţiei P1); acesta este eliminat rapid de
protecţia P3.
Readucerea P1 în treapta I normală (treaptă scurtată) se realizează cu ajutorul unui contact
din schema RAR care efectuează comutarea rezistenţelor sau prizelor transformatorului din
circuitul de tensiune al organului de măsură.
In cazul în care între staţia A şi B sunt mai multe linii cu treapta I prelungită, la un defect pe
oricare din liniile racordate pe barele staţiei B, în interiorul acestei trepte, se produce o primă
declanşare rapidă a tuturor liniilor (care au treapta I prelungită) în staţia A.
După reanclanşarea acestor linii, dacă defectul este persistent, declanşează din nou rapid
doar linia în cauză, protecţiile celelalte sesizând defectul în treapta II (protecţiile au fost
readuse cu treapta I – normală în pauza de RAR).
Această metodă prezintă dezavantajul care constă în declanşarea iniţială (înainte de RAR) a
tuturor liniilor racordate la o staţie la un defect pe una singură în apropierea acesteia; acest
dezavantaj este corectat prin reanclanşarea rapidă, dar trebuie ţinut seamă de riscul blocării
unuia dintre întrerupătoare, precum şi riscul ieşirii din sincronism al zonelor de sistem
separate, prin declanşarea liniilor, în pauza RAR.
Tinând seamă de acest dezavantaj prelungirea treptei rapide înainte de RAR este
utilizată numai în cazul reanclanşării monofazate (RAR – M), când nu există riscul
ieşirii din sincronism.

4.7. Scheme RAR trifazate (RART) pentru linii radiale

Pentru ca funcţionarea să fie corectă este necesar ca schemele RAR respective să

îndeplinească condiţiile enunţate la punctul 4.2.
Pornirea schemei RART se realizează:
- de la protecţie prin relee (fig.14). Acest mod de pornire permite reanclanşarea numai în
cazul declanşării prin protecţie. In cazul declanşărilor greşite sau intempestive, RART nu
funcţionează.
Reanclanşarea întrerupătorului prin RAR se face prin controlul lipsei tensiunii.

20
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

RP

Figura 14

4.8. Schemele RART pentru linii cu alimentare de la ambele capete

Pentru liniile alimentate de la ambele capete, întreruperea de la un singur capăt nu mai este
suficientă (ca în cazul liniilor radiale), fiind necesare condiţii suplimentare şi anume:
- să se declanşeze întrerupătoarele de la ambele capete ale liniei;
- să se controleze dacă prin declanşarea întrerupătorului liniei, se menţine sincronismul
între barele pe care este racordată linia şi restul sistemului.
 Este evident că în cazul liniilor cu alimentare din ambele capete, scoaterea de sub
tensiune în caz de defect, impune declanşarea ambelor întrerupătoare de la capetele
liniei. Verificarea declanşării ambelor întrerupătoare se face indirect prin măsurarea
tensiunii; într-adevăr, dacă se consideră în fig.15 cazul întrerupătorului 1I, verificarea
că întrerupătorul 2I a declanşat se poate face controlând dacă la bornele
întrerupătorului 1I dinspre linie, după declanşare, mai există sau nu tensiune.
La stabilirea temporizării schemei RAR se ţine seamă de diferenţa dintre timpii t1 şi t2
de deconectare a defectului de către protecţiile de la cele două capete ale liniei,
respectiv tRAR > (t2 – t1) + tdi.
Verificarea că sistemul nu s-a separat în părţi distincte cu funcţionare nesincronă, se
face numai în cazul în care se consideră posibilă o asemenea situaţie (respectiv,
când numărul liniilor de interconexiune între cele două capete ale liniei considerate
este mai mic sau egal cu trei).

Această metodă bazată pe funcţionarea unui releu de tensiune minimă racordat la tensiunea
de pe linie, se numeşte metoda RART cu controlul lipsei tensiunii.

21
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Figura 15

Dacă pe linia declanşată nu mai este tensiune, releul de minimă tensiune, prin contactul
normal închis, permite acţionarea schemei RART, în caz contrar schema este blocată.
La liniile cu alimentare de la ambele capete, timpul de deionizare se consideră timpul în care
ambele întrerupătoare sunt deschise.
Trebuie remarcat că nu se poate utiliza controlul lipsei tensiunii decât la un singur
capăt al liniei.

 Schemele RART cu controlul sincronismului prin măsurarea tensiunilor

Aplicarea acestei metode este condiţionată de existenţa a cel puţin unei legături electrice
între staţiile separate prin declanşarea întrerupătorului liniei considerate, prin care se asigură
menţinerea sincronismului cu sistemul electric.
Această metodă se bazează pe utilizarea unui releu special de verificare a sincronismului,
care de cele mai multe ori este de tip electromagnetic cu armătură rotativă.
In fig.16 se prezintă modul în care se conectează releele de control al sincronismului (RSC)
şi al prezenţei tensiunii (RCT).

Figura 16

Schema RART funcţionează dacă întrerupătorul este declanşat prin protecţie, există
tensiune pe linie (RCT excitat) şi tensiunile sunt în sincronism (RSC dezexcitat). In cazul în
care defectul persistă, urmează o nouă declanşare şi RART nu mai acţionează.
Dacă pe linie nu este tensiune, ceea ce înseamnă că întrerupătorul de la celălalt capăt nu a
reanclanşat, atunci releul RCT este dezexcitat, iar RCS, alimentat pe o singură înfăşurare,
este excitat şi schema RART nu funcţionează. In momentul apariţiei tensiunii, RCT se excită;
dacă tensiunile nu sunt sincrone, atunci RCS rămâne excitat şi schema RART, de asemeni
nu funcţionează.

22
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

Trebuie observat că dispozitivul de control al sincronismului nu trebuie montat decât la un

singur capăt al liniei, deoarece altfel nu ar fi posibilă reanclanşarea. Pentru aceasta, la un
capăt se face controlul lipsei tensiunii, iar la celălalt capăt controlul sincronismului
împreună cu controlul tensiunii (prezenţa tensiunii) – fig.17.

Figura 17
Releul de control al sincronismului este de fapt un releu de minimă tensiune având două
bobine alimentate cu tensiunea barelor şi respectiv cu tensiunea liniei care urmează a fi
reanclanşată, în aşa fel încât fluxurile celor două bobine sunt antagoniste; releul acţionează
deci la diferenţa celor două tensiuni.
In figura 18 este indicată diagrama tensiunilor aduse la releu, U fiind diferenţa vectorială
între acestea şi reprezintă tensiunea la care reacţionează releul.
Cum în general tensiunile care alimentează releul sunt între limitele apropiate, se poate
considera că RCS măsoară de fapt unghiul între cei doi vectori. El se etalonează de obicei în
valori ale unghiului  (unghiul dintre tensiunile celor două zone care se unifică prin
reanclanşarea întrerupătorului prin RAR).
Când cele două tensiuni sunt în fază sau au un decalaj mic între ele, U este mic şi releul îşi
menţine contactul închis permiţând reanclanşarea întrerupătorului, iar când U este mare
(ceea ce corespunde unui unghi  mare) reanclanşarea nu se poate produce.

U bare U U linie

Figura 18

4.9. Scheme RAR monofazate (RARM)

Statisticile efectuate la o serie întreagă de linii şi pe perioade lungi au dus la concluzia că

defectele pe liniile electrice din reţele cu neutrul legat direct la pământ sunt preponderent
monofazate (70 – 90%).

Rezultă clar că marea majoritate a defectelor ce pot apare la liniile electrice aeriene sunt cele
monofazate, adică scurtcircuit la pământ al unei faze.

23
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Prin urmare, dacă în cazul defectelor monofazate s-ar întrerupe faza defectă, atunci circulaţia
energiei electrice ar putea continua mai departe pe celelalte faze; dacă defectul a fost
pasager, la repunerea sub tensiune a fazei defecte se restabileşte funcţionarea normală.
Dispozitivele care permit ca reanclanşarea fazei defecte să se facă automat se numesc
dispozitive RARM, adică pentru reanclanşarea automată rapidă monofazată (pe fază).
Pentru a se asigura funcţionarea RARM este evident necesar ca întrerupătoarele liniei la
care sunt instalate asemenea dispozitive să aibă posibilitatea de anclanşare şi de declanşare
pe fiecare pol, independent de situaţia în care se găsesc ceilalţi poli.

RARM poate funcţiona:

- cu declanşare definitivă monofazată, atunci când defectul este permanent;
- cu declanşare definitivă trifazată.

Funcţionarea în două faze, faza defectă fiind deconectată, este posibilă numai în cazul în
care componentele simetrice care apar (inversă şi homopolară) nu periclitează securitatea
elementelor sistemului electric.
In reţelele cu neutrul izolat (lipsa legăturii cu pământul) reactanţa homopolară este infinită.
Componenta homopolară nu circulă decât între punctele puse la pământ; prin urmare,
întrucât sistemul în care funcţionează generatoarele şi consumatorii este de obicei izolat de
pământ, rezultă că aceştia nu sunt perturbaţi de această componentă.
Componenţa inversă care trece în reţeaua generatoarelor şi a consumatorilor, poate
perturba grav funcţionarea acestora.
Generatoarele electrice sunt construite să suporte de durată un curent de secvenţă inversă
mai mic de (5 – 8)% din curentul nominal.
Valori, care depăşesc această limită, pot produce deteriorări grave ale generatoarelor prin
încălzirea excesivă a masei metalice a rotorului datorită curenţilor turbionari induşi
(componentele de secvenţă inversă creează în generator un câmp magnetic învârtitor invers
sensului de rotaţie a rotorului şi ca urmare, în masa acestuia se induc tensiuni
electromotoare, care produc curenţii turbionari).
Funcţionarea în regim asimetric (în două faze) a liniilor electrice produce perturbaţii
serioase în liniile de telecomunicaţii.
Având în vedere consecinţele funcţionării în două faze a liniilor electrice, se adoptă schema
RARM cu declanşare definitivă trifazată.
In acest caz, schema de comandă manuală nu diferă de cea obişnuită, deoarece comanda
pe fază nu este dată decât de protecţia prin relee şi RARM.
La apariţia unui defect monofazat (fază-pământ) protecţia comandă declanşarea monofazată
a întrerupătorului (polul de pe faza defectă) şi punerea în funcţiune a schemei RARM, care
după pauza stabilită, comandă închiderea fazei deconectate. Dacă defectul a dispărut, linia
rămâne în funcţiune. In cazul în care defectul persistă, protecţia acţionează din nou şi
comandă declanşarea trifazată definitivă a întrerupătorului.
Intrucât, în timpul cât este întreruptă faza pe care a apărut defectul, linia funcţionează
în două faze, păstrându-se deci legătura cu sistemul (sincronismul), RARM acţionează
fără condiţii.

5. DESCĂRCAREA AUTOMATĂ A SARCINII LA SCĂDEREA FRECVENŢEI (DASf)

24
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

Frecvenţa este în orice moment un indicator al bilanţului energetic.

Orice dezechilibru care apare între puterea produsă şi cea consumată determină modificarea
frecvenţei de funcţionare.
Perturbaţii importante ale bilanţului producţie-consum au loc mai frecvent la declanşarea
unor grupuri generatoare de putere mare, decât ca urmare a variaţiei sarcinii.
Scăderea inadmisibilă a frecvenţei poate avea loc, de multe ori, la avarii însoţite de separări
în zone şi când într-o zonă separată consumul depăşeşte sensibil producţia de putere a
centralelor.
La frecvenţe inferioare frecvenţei minime tehnologice, generatoarele sunt deconectate prin
protecţii proprii, conducând prin aceasta la generalizarea avariei.
Deficitele de putere activă sunt însoţite de pierderi de putere reactivă, ceea ce poate
determina creşterea sarcinilor pe liniile de transport şi scăderea tensiunii în anumite puncte
ale sistemului electric.
Pentru a limita extinderea avariilor ca urmare a scăderii frecvenţei, în unele staţii şi centrale
electrice s-au realizat instalaţii automate de descărcare de sarcină, (DASf) care au rolul
de a deconecta consumatori, în cazul scăderii frecvenţei sub o anumită limită. Consumatorii
conectaţi la DASf sunt grupaţi în tranşe repartizate pe zone şi au reglajele de acţionare, ca
prag de frecvenţă şi temporizare, stabilite prin normativ al dispecerului energetic naţional
(DEN).
Calculul volumului tranşelor se face astfel încât (funcţie de avariile pentru care sunt
dimensionate) după deconectarea lor frecvenţa să revină la valoarea normală.
Variaţia frecvenţei în timp determinată de apariţia unui dezechilibru de putere are loc după
o curbă exponenţială (fig.19).

Figura 19

Dacă în sistem nu există rezerva de putere (rezerva turnantă) pentru acoperirea deficitului,
singura soluţie pentru redresarea situaţiei o reprezintă deconectarea tranşelor de
consumatori la pragurile de frecvenţă stabilite. Aşa cum rezultă din diagramă (fig. 19),
scăderea frecvenţei la valoarea f1 (stabilită pentru tranşa I), acţionează DASf şi
deconectează consumatorii acestei tranşe.
Viteza de scădere a frecvenţei se ameliorează (curba 2).

25
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Frecvenţa continuă să scadă, la atingerea valorii reglate f2 corespunzătoare tranşei a II-a,

DASf acţionează din nou şi deconectează altă grupă de consumatori. Dacă deconectările
efectuate acoperă dezechilibrul apărut, frecvenţa revine la valori normale (curba 3).
Orientativ, DASf acţionează când frecvenţa scade sub 49 Hz până la 48 Hz.

 Schema principială a unui DASf

Elementul de pornire a dispozitivului DASf este un releu de frecvenţă reglat să pună în

funcţiune schema la scăderea frecvenţei corespunzătoare tranşei respective.
Releele de frecvenţă folosite în schemele DASf trebuie să aibă precizie mare, fiabilitate
ridicată şi să se autoblocheze la scăderea tensiunii.
De regulă, pornirea schemei DASf se realizează pe baza următoarelor criterii:
- frecvenţă scăzută;
- frecvenţă scăzută completată cu dispozitive de sesizare a vitezei de scădere a
frecvenţei (df/dt);
- frecvenţă scăzută completată cu relee de tensiune (pentru a evita acţionarea eronată
la variaţii de tensiune).
In fig. 20 este prezentată schema DASf realizată cu relee de frecvenţă şi acţionare
temporizată, cu reglaje corespunzătoare fiecărei tranşe de consumatori.

Figura 20

6. DESCĂRCAREA AUTOMATĂ DE SARCINĂ LA SCĂDEREA TENSIUNII (DASU)

Tensiunea reprezintă unul din parametrii esenţiali care caracterizează calitatea energiei
electrice.
La scăderea tensiunii este perturbată funcţionarea atât a consumatorilor cât şi a centralelor
electrice (perturbarea instalaţiilor de servicii interne).

26
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

Pentru a preîntâmpina asemenea situaţii, s-au realizat dispozitive de descărcare automată

a sarcinii la scăderea tensiunii (DASU).
Această automatizare are drept scop să prevină scăderea tensiunii la avarii grave cu
declanşări de mai multe elemente şi să evite pierderea stabilităţii sistemului energetic în
anumite zone slab alimentate.
Schemele DASU cuprind un set de trei relee de tensiune minimă de calitate superioară (cu
coeficient de revenire aproximativ 1) conectate între faze, având contactele înseriate.
Schema este blocată la scurtcircuite printr-un releu de tensiune inversă sau de curent
homopolar. Schema de principiu a unei instalaţii DASU este prezentată în fig.21.
Reglajele adaptate pentru DASU au în vedere în primul rând evitarea pericolului de
scădere a tensiunii sub valoarea de 0,8 Un, pentru că în această situaţie consumatorii
importanţi sunt afectaţi şi totodată există pericolul pierderii stabilităţii statice a sistemului.

U<

Figura 21

Din aceste motive, valorile de reglaj (orientative) sunt:

- reţeaua – 110 kV – Ua = 85 kV;
- reţeaua – 220 kV – Ua = 180 kV;
- reţeaua – 400 kV – Ua = 345 kV.

Reglajul de timp DASU trebuie să asigure selectivitatea faţă de:

- pauză de RAR pe liniile de legătură unde este montat DASU;
- timpul de acţionare a protecţiilor pentru eliminarea defectelor în MT (să nu
acţioneze DASU la defecte în MT).

Tranşele DASU se introduc de regulă în zonele cu puteri generate mici, zone caracterizate
prin tensiuni scăzute, unde pot apare probleme de stabilitate statică.
Volumul consumatorilor deconectaţi de DASU este acceptabil, dacă după acţionare
tensiunile din reţelele respective revin la valori admisibile de exploatare.
Importanţa DASU apare şi mai pregnant în cazuri în care, din calculele de regimuri staţionare
şi de stabilitate statică rezultă situaţii de avarii în care apar scăderi importante de tensiuni,
fără scăderea frecvenţei (fără dezechilibru între putere – consum).

27
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

7. DESCĂRCAREA AUTOMATĂ A SARCINII LA CREŞTEREA PUTERII ACTIVE PE

LINII (DASP)

Această automatizare are rolul de a preveni supraîncărcarea pe anumite artere de

220 – 400 kV la perturbaţii apărute în sistemul energetic.
Oportunitatea amplasării dispozitivelor DASP şi stabilirea reglajelor rezultă din calcule
de regim staţionar, de stabilitate statică şi dinamică în diferite ipoteze de funcţionare a
sistemului energetic: funcţionare interconectată, funcţionare izolată, regimuri normale,
regimuri post-avarie, când apar probleme de alimentare a zonelor deficitare sau de evacuare
a puterii din zona excedentară.
Schemele DASP sunt realizate astfel încât să comande declanşarea unui număr prestabilit
de consumatori în două cazuri:
- la depăşirea puterii active trifazate peste valoarea reglată P1 pe o anumită arteră, cu
controlul scăderii tensiunii pe barele staţiei respective, cu o temporizare t1;
- la depăşirea unui nivel superior al puterii active P2 P1 (pe aceeaşi arteră), indiferent
de nivelul tensiunii pe barele staţiei respective, cu o temporizare t2t1.
In unele situaţii schemele DASP comandă deconectarea mai multor generatoare din
centrale electrice.
Schema logică de principiu a instalaţiei DASP este prezentată în fig.22

Figura 22

Sesizarea creşterii puterii pe linie se face cu relee maximale de putere activă, iar controlul
tensiunii pe bare – cu relee de tensiune minimă.

8. SECŢIONĂRI ÎN REŢEAUA DE 220 KV

Acest tip de automatizare a fost prevăzut în SEN împreună cu instalaţia DASP, ca o

măsură de rezervă a acesteia în situaţii de avarii în reţeaua de 400 kV, care conduc la
supraîncărcări periculoase ale reţelei de 220 kV.

28
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

In ipoteza că dispozitivele de descărcare automată a sarcinii în funcţie de creşterea puterii

pe linii (DASP) nu acţionează eficient, este necesară secţionarea în anumit puncte a
reţelei de 220 kV.
Schemele de secţionare în reţea sunt bazate pe măsura puterii active pe anumite artere şi
acţionează la declanşarea liniilor astfel:
- la depăşirea puterii active peste valoarea reglată P1 (în general P1secţ.P1DASP în
cazul existenţei ambelor automatizări pe acelaşi element de reţea), cu controlul
tensiunii pe barele staţiilor respective, cu o temporizare t1 (t1secţ.t1DASP);
- la depăşirea unui nivel superior al puterii active P2P1 (în general P2secţ.P2DASP) pe
linia controlată, indiferent de nivelul tensiunii pe bare, cu o temporizare t2 (t2secţ.t2DASP).
Sesizarea creşterii puterii pe linie se face cu relee maximale de putere activă, iar controlul
tensiunii pe bare – cu relee de tensiune minimă.
Schema este identică cu schema DASP, cu deosebirea că în loc de a se deconecta
consumatori se deconectează chiar linia controlată.

9. SEPARAREA AUTOMATA A SISTEMELOR ELECTROENERGETICE

INTERCONECTATE (pentru insularizarea funcţionării)

Pentru asigurarea stabilităţii de funcţionare a sistemului energetic sunt adoptate măsuri

care să prevină apariţia fenomenelor de instabilitate (configuraţii adecvate ale reţelelor,
timpi reduşi de lichidare a defectelor, menţinerea circulaţiilor de putere sub anumite limite
etc.) precum şi instalaţii de automatizare care să sesizeze apariţia acestor fenomene şi să
acţioneze în sensul lichidării regimurilor periculoase de acest fel.
Unul din fenomenele cele mai caracteristice pierderii stabilităţii de funcţionare îl constituie
apariţia pendulaţiilor (apariţia unor oscilaţii de curent pe liniile de interconexiune dintre
centrale şi respectiv de tensiune pe barele centralelor şi staţiilor). Pornind de la aceste
caracteristici ale pendulaţiilor s-au realizat dispozitive care sesizează apariţia lor şi
comandă după un anumit timp separarea în zone ale sistemului prin decuplarea unor linii
de interconexiune.
In zona deficitară situaţia se poate
rezolva, eventual, acţionarea de către
protecţiile sau automatizările cu care
sunt prevăzute.
Pentru exemplificare se consideră
configuraţia din fig. 23. La apariţia
fenomenului de pendulaţii se
procedează la separarea sistemului
prin deconectarea întrerupătoarelor de
interconectare (I1 şi I7 sau I1 şi I10
sau I2 şi I8 etc.) după care sistemele
vor funcţiona independent.

29
EP42-17 CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare

Figura 23

Separarea automată a sistemelor interconectate reprezintă astfel o insularizare a

funcţionării.
Este necesar ca înainte de comandarea separării subsistemelor sau a sistemelor
interconectate să se aştepte un anumit timp necesar pentru o posibilă redresare a situaţiei
prin luarea unor măsuri (sacrificii încărcări şi porniri de grupuri, forţarea excitaţiei la
generatoare etc.).
S-au realizat dispozitive automate pentru insularizarea funcţionării centralelor sau pentru
separarea sistemelor interconectate. Acestea se bazează pe variaţia mărimilor electrice
(U, I, P unghiul intern , impedanţa totală Z etc.), caracteristică pentru regimul de
pendulaţii sau pentru funcţionarea asincronă şi trebuie blocate pentru a nu acţiona la
scurtcircuite de orice tip.
Se are în vedere faptul că modul de variaţie al acestor mărimi electrice caracteristice
diferă la pendulaţii de cel din cazul scurtcircuitelor (au viteze mari de variaţie la
scurtcircuite), precum şi absenţa componentelor de secvenţă homopolară şi inversă în
regim de pendulaţii sau în regim asincron.
De aceea elementele de pornire al acestor dispozitive sunt realizate de obicei cu relee
maximale de curent, de tensiune, de putere activă, de impedanţă etc.
Aceste dispozitive automate de separare pot fi cu acţiune instantanee sau cu acţiune
temporizată.
In figura 24 se prezintă schema principială a dispozitivului de separare automată, cu
acţiune instantanee cu blocaj la scurtcircuite.
Schema cuprinde filtre de curent de secvenţă homopolară (FSCH) şi de tensiune de
secvenţă inversă (FTSI), care asigură neacţionarea la orice fel de scurtcircuit.
La pendulaţii întreţinute în sistemul energetic sau la funcţionarea asincronă, releele RC h şi
RV2 nu acţionează datorită intervenţiei filtrelor şi în consecinţă 1Ri rămâne dezexcitat. Prin
contactele releului de curent RC al releului maximal de curent, reprezentând elementul de
pornire al schemei, se comandă excitarea releului 2Ri şi prin contactele acestuia se
comandă separarea fără temporizare (fig. 24).

Figura 24

30
CIRCUITE SECUNDARE – Circuite de automatizare EP42-17

Acţionarea instantanee a dispozitivului exclude posibilitatea unei eventuale reveniri la

funcţionarea normală a sistemului ca urmare a amortizării pendulaţiilor sau a dispariţiei
fenomenelor tranzitorii ce au perturbat regimul sincron. Acest dezavantaj este înlăturat în
cazul dispozitivelor de separare cu acţiune temporizată.
La aceste dispozitive intervine un contor pentru numărarea ciclurilor de funcţionare cu
pendulaţii sau de funcţionare asincronă.
Se aşteaptă până se execută trei cicluri de oscilaţii de pendulare (fig. 25), după care se
comandă separarea.

Figura 25

Temporizarea dispozitivului de separare se corelează cu aceea a dispozitivului RAR a

elementelor considerate; totodată, se blochează protecţiile prin relee pe timpul
pendulaţiilor, când trebuie să acţioneze dispozitivele de separare automată.

31