CAPITOLUL 12

AUTOMATIZĂRI ÎN SISTEMELE
ELECTROENERGETICE

12.1. GENERALITĂŢI

În condiţiile dezvoltării şi creşterii complexităţii instalaţiilor electroenergetice,

devine tot mai necesară existenţa unui volum mare de automatizări ale instalaţiilor de
producţie, transport, distribuţie şi consum a energiei electrice. Prin dispozitive şi
scheme de automatizare se înţeleg acelea a căror aplicare permite realizarea
controlului şi conducerea procesului de producţie fără participarea directă a omului.
Instalaţiile componente ale sistemelor energetice precum şi sistemele
energetice în ansamblu au fost dotate cu dispozitive şi sisteme complexe de
automatizare, al căror volum şi importanţă sunt în continuă creştere.
Utilizarea sistemelor de automatizare în instalaţiile electroenergetice, prezintă
multiple avantaje: elimină (sau reduce în mare măsură) intervenţia operatorului uman
şi, în consecinţă scade probabilitatea erorilor de manevră; reduce timpul de execuţie
al comenzilor; solicitările electrice şi termice ale maşinilor sincrone şi ale aparatajului
de înaltă tensiune sunt minime.
Dintre sistemele, dispozitivele şi instalaţiile de automatizare cel mai des
utilizate în sistemele electroenergetice enumerăm:
- reanclanşarea automată rapidă;
- anclanşarea automată a rezervei;
- descărcarea automată a sarcinii şi reanclanşarea automată a sarcinii;
- sincronizarea automată a maşinilor sincrone, etc.

12.2. REANCLANŞAREA AUTOMATĂ RAPIDĂ PE LINIILE DE

ENERGIE (RAR)

12.2.1. Avantajele utilizării RAR, funcţiile îndeplinite de RAR.

Una din automatizările cele mai utilizate în reţelele electrice şi care acţionează
în strânsă legătură cu dispozitivele de protecţie prin relee, o constituie reanclanşarea
automată rapidă (RAR).
RAR-ul este utilizat atât la liniile aeriene de medie, înaltă şi foarte înaltă
tensiune, cât şi la alte tipuri de instalaţii cum sunt: bare colectoare, transformatoare,
cable.
230 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

Majoritatea scurtcircuitelor care iau naştere în reţelele aeriene de transport sunt

scurtcircuite prin arc, având caracter pasager, adică sunt lichidate odată cu dispariţia
tensiunii, la deconectarea liniei de către protecţie (spre deosebire de scurtcircuitele
metalice – atingere directă între conductoare sau între conductoare şi pământ, care au
caracter persistent, ca şi scurtcircuitele produse prin deteriorarea izolaţiei electrice).
La deconectarea liniei aeriene defecte, tensiunea dispare şi izolaţia în locul de
scurtcircuit se restabileşte, mediul în care s-a produs arcul electric se deionizează şi
linia poate fi repusă imediat în funcţiune.
În definirea sa cea mai generală un dispozitiv de RAR constă dintr-o instalaţie
complexă care realizează reanclanşarea automată a unui întrerupător declanşat, după
un timp de la această declanşare, timp care de regulă nu trebuie să depăşească în
măsură însemnată intervalul necesar pentru a se asigura prin întreruperea tensiunii
stingerea arcului electric produs la locul defectului.
La liniile în cablu procentul defectelor trecătoare este neglijabil, liniile aeriene
oferind condiţii extrem de prielnice pentru RAR. Trebuie deci ca, la producerea unui
defect, linia să fie scoasă un anumit timp de sub tensiune, timp necesar stingerii
arcului; la restabilirea alimentării cu tensiune, există toate şansele ca defectul să nu
reapară (arcul să nu se mai reaprindă) şi deci să se restabilească regimul normal de
funcţionare. Această operaţie se poate executa automat cu dispozitive automate
pentru RAR – care reanclanşează rapid întreruptoarele liniilor declanşate de protecţia
prin relee în anumite condiţii.
Datele statistice dovedesc că în 60-90% din cazurile de declanşare a liniilor
aeriene, RAR asigură o reanclanşare reuşită [6, 32].
Conform prescripţiilor energetice [79], se echipează obligatoriu cu dispozitive
RAR pe toate liniile aeriene sau mixte (în cablu + aeriene) cu tensiune peste 1000 V.
Funcţionarea dispozitivului de RAR este următoarea [6, 32]: la o declanşare a
întreruptorului liniei, prin protecţie sau nedorită, intră în funcţiune dispozitivul de
RAR care verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru reanclanşarea întreruptorului
şi după un timp tRAR, asigurat de un element de timp, trimite printr-un element de
comandă, comanda de anclanşare la întreruptor. Dacă defectul a fost lichidat, linia va
continua să funcţioneze în condiţii normale; dacă defectul persistă protecţia prin relee
comandă o nouă declanşare a liniei sau porţiunii defecte. De data aceasta schema de
RAR sau repetă operaţiile de mai înainte sau rămâne blocată, linia fiind deconectată
definitiv. Totalitatea operaţiilor din momentul declanşării întreruptorului şi până la
reanclanşarea sa prin schema de RAR formează un ciclu de RAR. După numărul de
cicluri se deosebesc dispozitive RAR:
- cu un ciclu: D - I - R
declanşare pauză reanclanşare

(întreruptorul)
deschis
- cu două cicluri: D - I1 – R – D - I2 – R;
Automatizări în sistemele electroenergetice 231

- cu trei cicluri : D – I1 – R – D – I2 – R – D – I3 – R.
Cele cu un ciclu sunt cel mai des folosite; cele cu trei cicluri se folosesc rar,
numai în cazuri speciale.
Schemele cu reanclanşare automată repetată se utilizează mai puţin, nu atât
datorită dificultăţilor tehnice, constructive, care se pot rezolva, ci datorită eficacităţii
scăzute a celei de-a doua sau a treia reanclanşări (5-10% respectiv, maximum 3%). În
afară de aceasta, ele conduc inevitabil, la uzura întreruptoarelor de înaltă tensiune.
Indiferent de principiul de funcţionare şi de schema folosită există o serie de
condiţii pe care acestea trebuie să le satisfacă pentru a obţine o funcţionare a
ansamblului protecţie – dispozitiv de reanclanşare – întrerupător, cu performanţe cât
mai ridicate, acestea fiind următoarele:
 reanclanşarea trebuie să se producă numai la declanşarea întrerupătorului
prin protecţie şi nu la deconectarea manuală a acestuia;
 dispozitivul să poată fi folosit cu orice tip de întrerupător şi cu orice tip de
protecţie, iar eventualele defecţiuni apărute în dispozitiv sau scoaterea sa
din funcţiune nu trebuie să împiedice funcţionarea corectă a acestuia;
 comanda de anclanşare dată prin dispozitiv trebuie să aibă o durată
suficientă pentru a asigura anclanşarea întrerupătorului;
 în cazul extinderii defectului sau apariţiei unui nou defect în pauza de RAR,
dispozitivul trebuie să comande declanşarea trifazată definitivă;
 după efectuarea unui ciclu de RAR, dispozitivul trebuie să revină automat
în starea iniţială, după o periadă de timp în care nu se mai produce nici o
reanclanşare. Această perioadă de timp denumită perioadă de blocaj este de
obicei reglabilă între 5 şi 20 sec. şi are rolul de a evita solicitări repetate ale
aparatajului şi reţelei.
 dispozitivul nu trebuie să producă reanclanşarea întrerupătorului la
declanşarea voită a acestuia sau când declanşarea prin protecţie urmează
imediat după o comandă de anclanşare manuală;
 dispozitivul de RAR nu trebuie să permită reanclanşarea când declanşarea
este provocată de anumite protecţii sau automatizări (protecţia diferenţială
de bare, DRRI, AAR, etc).
Schema bloc a unu dispozitiv de RAR cu un ciclu este prezentată în fig. 12.1.
Schema conţine elemente pentru pornire, pentru controlul îndeplinirii
condiţiilor RAR, pentru temporizare şi pentru transmiterea comenzii de reanclanşare
la întreruptor.
Pornirea schemei de RAR se face:
1. prin necorespondenţă între poziţia întreruptorului considerat şi cea a cheii
de comandă (calea a);
2. printr-un impuls primit de la protecţia prin relee (calea b).
Eficacitatea RAR constă pe de o parte în numărul mare de reanclanşări reuşite,
pe de altă parte în numărul mare de motoare asincrone care, în intervalul de
întrerupere scurt, s-au autopornit, rămânând astfel în funcţiune.
232 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

Alegerea temporizărilor cu care dispozitivele efectuează comanda de

reanclanşare se face pe baza condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească aceste
temporizări şi care sunt legate de parametrii întrerupătoarelor şi protecţiilor folosite şi
de reglajele lor [8].

B
T2
S

Element de Element de
comandă RAR timp RAR

a Element de Element de
I pornire RAR
control RAR

Protecţia prin
TC relee

T1
Fig .12.1 Schema bloc a unui dispozitiv RAR cu un ciclu

În cazul liniilor radiale (alimentate de la un singur capăt), condiţiile pe care

trebuie să le îndeplinească pauzele de RAR şi modul de alegere a acestora sunt mai
simple.
Considerând drept pauză de RAR (tRAR), valoarea care se reglează la dispozitiv
şi care este timpul care se scurge din momentul deschiderii întrerupătorului şi până în
momentul comenzii de reanclanşare care se transmite acestuia.
Condiţiile care trebuiesc îndeplinite la alegerea tRAR sunt următoarele:

tRAR  tp.i. + trez (12.1)

unde: tp.i. este timpul minim necesar întrerupătorului după o declanşare pentru a
putea efectua o anclanşare; acest timp depinde de tipul constructiv
al întrerupătorului, pentru întrerupătoarele din reţelele noastre de
110 – 220 kV variind între 0,16 şi 0,4 s.
Automatizări în sistemele electroenergetice 233

trez -un timp de rezervă de siguranţă care ţine seama de modificarea

posibilă a lui tp.i şi de imprecizia releului de timp din dispozitivul
RAR.
A doua condiţie care trebuie respectată este

tRAR  tdei + trez (12.2)

unde tdei este timpul necesar deionizării mediului la locul defectului prin întreruperea
tensiunii.
Valoarea care trebuie aleasă pentru tRAR este valoarea cea mai mare care rezultă
din condiţiile (12.1) şi (12.2).
Totodată, trebuie ca tRAR să fie cât mai mic posibil pentru a se asigura
autopornirea motoarelor asincrone.
La întreruptoarele obişnuite din reţele, se adoptă următoarele reglaje de timp: -
la linii până la 60 kV, tRAR = 0,5 – 0,7 s; la linii de 110 + 220 kV, tRAR = 0,7 – 0,8 s.
Un alt timp care trebuie ales şi reglat este cel al perioadei de blocaj a schemei
de reanclanşare care de obicei este reglabil între 5 – 20 sec.
Valoarea acestui timp se alege astfel încât să se asigure efectuarea unei singure
reanclanşări.
Pentru a se produce o singură reanclanşare perioada de blocaj a dispozitivului
(tBRAR) care începe din momentul comenzii de reanclanşare trebuie să îndeplinească
următoarea condiţie

tBRAR  tMAX pr + tdec + trez (12.3)

unde: tMAX pr este temporizarea maximă a protecţiei liniei;

tdec - timpul de declanşare al întrerupătorului;
trez - timp de rezervă de siguranţă.
Condiţia (12.3) fiind satisfăcută nu există pericolul ca în cazul unui defect
persistent la care declanşarea după RAR este provocată de o protecţie cu temporizare
mare, dispozitivul de RAR să fie din nou pregătit de acţiune şi să se producă o a
doua reanclanşare.
În cazul liniilor cu alimentare bilaterală, care constituie majoritatea liniilor de
înaltă şi foarte înaltă tensiune, alegerea temporizărilor cât şi a schemelor de RAR,
prezintă o serie de particularităţi. În acest caz, indiferent de temporizarea cu care a
avut loc declanşarea, reanclanşarea trebuie să se producă numai după ce linia a fost
deconectată şi din capătul opus.
Notând cu indicii 1 şi respectiv 2 temporizările protecţiilor, întrerupătoarelor şi
dispozitivelor RAR de la cele două capete ale liniei, condiţia care trebuie satisfăcută
pentru asigurarea reanclanşării reuşite în cazul defectelor pasagere este:

t1 pr + t1 dec + t1 RAR + t1 anc = t2 pr + t2 dec + tdei + trez (12.4)

234 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

condiţie care determină valoarea pauzei de RAR în capătul 1 (cea din capătul 2 se
determină dintr-o condiţie analogă).
În relaţia (12.4) în mod evident pentru t1 pr, t1 dec, şi t1 anc trebuie luate valorile
minime posibile, iar pentru t2 pr şi t2 dec valorile maxime posibile; trez se alege de 0,5 –
0,7 sec.
Considerând pentru simplificare t1 dec = t2 dec şi t1 pr = 0, condiţia de mai sus
devine

t1 RAR = t2 pr + tdei - t1 anc + trez (12.5)

Pentru t2 pr se alege de obicei, la liniile echipate cu protecţie de distanţă,

temporizarea treptei a II-a; dacă însă sensibilitatea treptei a II-a a protecţiei de
distanţă din capătul 2 în raport cu întreaga linie este mică (K sens  1,2), trebuie ales
pentru t2 pr temporizarea treptei a III-a.
Valoarea pauzei de RAR care trebuie stabilită la fiecare din cele două capete
ale liniei este cea maximă rezultată din relaţiile (12.1), (12.2) şi (12.5).
În cazul liniilor cu alimentare bilaterală la care se foloseşte reanclanşarea
trifazată, se pot produce uneori şocuri mare de curent şi de putere activă în momentul
reanclanşării, datorate faptului că staţiile de la cele două capete nu mai sunt în
sincronism sau că tensiunile de la cele două capete sunt mult deosebite între ele ca
valoare sau fază.
Pentru evitarea producerii acestor şocuri, se utilizează la ambele capete ale
liniei scheme de control care permit efectuarea reanclanşării numai în condiţii în care
nu se produc şocuri datorită diferenţelor de frecvenţă sau de tensiune. De obicei la
unul din capete reanclanşarea se produce numai dacă pe linie nu există tensiune
controlul realizându-se cu ajutorul unui releu de minimă tensiune alimentat de la
transformatorul de tensiune montat pe o fază a liniei; la celălalt capăt reanclanşarea se
produce numai dacă tensiunea liniei declanşate şi cea a barelor sunt sincrone,
controlul efectuându-se cu ajutorul unui releu de control al sincronismului. În cele
mai multe cazuri pentru a face posibilă reanclanşarea şi când linia declanşează doar
dintr-o parte, se prevede la un capăt controlul sincronismului şi la celălalt capăt
ambele controale în paralel. La stabilirea temporizărilor trebuie să se ţină seama de
tipul controlului existent la fiecare capăt şi de schema de realizare a acestui control.
Releul pentru controlul sincronismului este un releu de minimă tensiune având
două bobine alimentate cu tensiunea barelor şi respectiv cu tensiunea liniei care
urmează a fi reanclanşată. Funcţionarea se bazează pe principiul comparării fluxurilor
antagoniste create de tensiunile din cele două bobine a căror sincronism se
controlează.
Automatizări în sistemele electroenergetice 235

Diagrama tensiunilor aduse la releu din care rezultă valoarea tensiunii U la

care reacţionează releul este dată în fig. 12.2.

(12.6)

U

Ubare Ulinie

Fig. 12.2 Diagrama tensiunilor de alimentare
a releului de control al sincronismului

Când cele două tensiuni Ulinie şi Ubare sunt în fază sau au un decalaj mic între
ele, U este mic şi releul îşi menţine contactul închis, transmiţând impulsul de
reanclanşare către întrerupător, iar când U este mare ( este mare) reanclanşarea nu
se produce.

12.2.2. Clasificarea dispozitivelor de RAR

Dispozitivele de RAR se clasifică din punct de vedere al timpului total de

întrerupere pe durata unui ciclu de RAR [32]:
 după principiul de funcţionare;
 după modul de pornire;
 după modul de revenire;
 după modul în care se transmite comanda de declanşare;
 după modul de coordonare cu protecţia prin relee.
Din punctul de vedere al timpului total de întrerupere al liniei, pe durata unui
ciclu de RAR, se deosebesc: dispozitive RAR ultrarapide (cu tRAR = 0,1 – 0,5 s),
dispozitive RAR rapide (cu tRAR = 0,5 – 1,5 s) şi lente (cu tRAR 1,5 s). La dispozitive
RAR cu două cicluri, timpii între cele două cicluri trebuie să fie mai mari de 5 s; la
cele cu trei cicluri intervalul de timp între ciclurile 2 şi 3 măsoară 1-2 minute. Cele
mai utilizate sunt dispozitivele RAR cu un ciclu, ultrarapide.

După principiul de funcţionare, dispozitivele de RAR se clasifică în mecanice

sau electrice. Cele mecanice folosesc pentru reanclanşare energia înmagazinată în
greutăţi ridicate la înălţime sau în resoarte comprimate; ele se folosesc numai la
reanclanşarea întreruptoarelor cu comandă manuală, din instalaţiile cu tensiuni până
la 15 kV. Cele electrice se realizează cu relee cu elemente statice şi se aplică
întreruptoarelor cu comandă de la distanţă cu dispozitive de acţionare solenoidale sau
236 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

pneumatice. La rândul lor se împart în dispozitive RAR electrice cu acţionare

trifazată (RART) pentru linii radiale sau pentru linii cu alimentare de la ambele
capete şi dispozitive RAR electrice cu acţionare monofazată (RARM), pentru linii de
înaltă şi foarte înaltă tensiune, echipate cu întrerupătoare prevăzute cu comandă pe
pol (sau fază), din reţele cu curenţi mari de punere la pământ.
După modul de pornire, pot fi: dispozitive RAR care pornesc în cazul
necorespondenţei între poziţia cheii de comandă şi cea a întreruptorului (fig.12.3) şi
dispozitive RAR cu pornire prin impuls de la protecţia prin relee care a comandat
declanşarea liniei (sau porţiuni de linie) avariate (fig .12.4).
B

BA +
Pornire RAR
R
I
1 RI
-
CC +

I – deschis, CC – pe poziţia închis,

R  (5-6) RBA
L

Fig. 12.3 Schema dispozitivului RAR care porneşte în cazul

neconcordanţei dintre poziţia cheii şi poziţia întrerupătorului

După modul de revenire, se deosebesc: dispozitive RAR cu revenire manuală,

Comandă de declanşare I
I

+
+
Pornire RAR
1 Prot 2

TC

Fig. 12.4 Schema RAR cu pornire prin impuls de la protecţia

prin relee
Automatizări în sistemele electroenergetice 237

care trebuie readuse în poziţia de lucru prin intervenţia personalului de exploatare şi

dispozitive RAR cu revenire automată, la care schema RAR revine automat în poziţia
de lucru, fie imediat după executarea ciclului de RAR, fie după un anumit timp fixat.

După modul în care se transmite comanda de reanclanşare, schemele sau

dispozitivele RAR se clasifică în: simple (comandă reanclanşarea, fără nici o condiţie
suplimentară); cu controlul lipsei tensiunii pe linie; cu controlul sincronismului între
linie şi bare şi cu alegerea momentului de sincronizare.
După modul de coordonare cu protecţia prin relee se deosebesc: dispozitive
(sau scheme) RAR necoordonate cu funcţionarea protecţiei prin relee (cel mai des
folosite) şi, cele coordonate cu protecţia prin relee (adică realizând, fie accelerrea
protecţiei înainte de RAR, fie accelerarea protecţiei prin relee după RAR).
Prin funcţionarea accelerată a protecţiei prin relee se înţelege acţionarea rapidă,
neselectivă, pe întreaga zonă protejată, restabilirea selectivităţii protecţiilor
realizându-se fie înainte, fie după efectuarea ciclului de RAR.
Tipul dispozitivului de RAR ce urmează a fi folosit se alege în funcţie de:
tensiunea şi tipul reţelei în care este încadrată linia considerată, felul liniei (radială, cu
alimentare bilaterală, paralelă, etc.), tipul întreruptorului şi al dispozitivului de
comandă al întreruptorului, felul protecţiei prin relee, etc.

12.3. ANCLANŞAREA AUTOMATĂ A ALIMENTĂRII DE REZERVĂ

(AAR)

12.3.1. Introducere

În stadiul actual al tehnicii, indiferent de importanţa consumatorului, schemele

de alimentare ale acestuia trebuie concepute astfel încât, în timpul unei avarii pe linia
de alimentare sau la sursa de alimentare, să existe posibilitatea unei alte alimentări,
alimentarea de rezervă. Intrarea în funcţie a rezervei poate fi comandată manual sau
automat.
Prin anclanşare automată a alimentării de rezervă (AAR) se înţelege
totalitatea dispozitivele care, în cazul deconectării din orice cauză a alimentării
normale, conectează automat alimentarea de rezervă.
Soluţia dublei alimentări nu se aplică decât la consumatorii foarte importanţi,
fiind neeconomică şi determinând în principal, reducerea impedanţei la scurtcircuit şi
creşterea puterii de scurtcircuit pe barele consumatorilor.
Soluţia alimentării de rezervă prezintă următoarele avantaje:
- calea de alimentare normală este în permanenţă utilizată la capacitatea
proiectată;
- solicitările termice şi dinamice ale aparatajului instalat la consumator sunt
reduse;
- sistemele de protecţie prin relee sunt mai simple;
238 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

- o singură alimentare poate servi ca rezervă pentru mai multe elemente în

funcţiune.
Dispozitivul AAR, ca mijloc de asigurare a continuităţii alimentării cu energie
electrică a consumatorilor, este folosit atât în instalaţiile de distribuţie a energiei
electrice (consumatori propriu-zişi), cât şi pentru consumatorii din centralele electrice
(serviciile interne).
În figura 12.5 se prezintă un caz de utilizare AAR în serviciile interne ale
centralelor electrice; sunt folosite simbolurile: - dreptunghi negru pentru
întrerupătoarele deschise care vor conecta rezerva, - dreptunghi alb pentru
întrerupătoarele închise în funcţionare normală. Serviciile interne sunt racordate la
barele B şi sunt alimentate normal de transformatorul T1. La defectarea acestuia, după
declanşarea prin protecţie a întrerupătoarelor I1 şi I2, AAR comandă închiderea
întrerupătoarelor I3 şi I4 şi astfel transformatorul de rezervă T2.
În figura 12.6 este reprezentată o schemă de folosire a dispozitivelor AAR
pentru reţele de distribuţie. Staţia C este alimentată normal prin linia L 1 de la centrală
sau de la sursa C1 [8].
La deconectarea din orice cauză a liniei L1, AAR comandă închiderea
întrerupătorului I alimentând astfel staţia prin linia de rezervă L2, de la sursa C2.
Introducerea şi utilizarea AAR în instalaţiile din sistemul energetic determină
următoarele avantaje:
- creşte mult siguranţa în funcţionare, în caz de avarie sau manevre greşite;

C C2 C1
A

I1 I3 I1 I3

T1 T2 L1 L2

I2 II4 I2 I44
B C

Fig.12.5. Fig.12.6.

- pentru acelaşi grad de fiabilitate, se simplifică schemele de alimentare cu

energie electrică;
- ca urmare a sporirii gradului de automatizare, se reduc solicitările
aparatajului, creşte durata lui de utilizare şi se eliberează o însemnată parte
a personalului din exploatarea acestor operaţii.
Automatizări în sistemele electroenergetice 239

12.3.2. Schema bloc a dispozitivului AAR

În figura 12.7 este prezentată schema bloc a unui dispozitiv AAR . El conţine
următoarele elemente:
- elementul de pornire U (releu de tensiune minimă având în schemă
contacte normal închise) care acţionează la valori ale tensiunii reziduale pe
barele BC ale consumatorului:
- elementul U  care sesizează prezenţa tensiunii pe circuitul alimentării de
rezervă – releu de tensiune maximă. Pe baza experienţei de exploatare,
pentru releele de verificare a prezenţei tensiunii pe linia de rezervă (U)
reglajul este:
- elementul de întârziere T1 care introduce în funcţionarea schemei tipul t AAR –
releu de timp;
- elementul de blocare împotriva reanclaşărilor repetate B ale întrerupătorului
sursei de rezervă la defecte pe barele BC;
- element de întârziere T2 prin care se asigură timpul necesar ionizării
mediului la defecte pe barele BC.
Dispozitivul AAR funcţionează în modul următor: dacă tensiunea pe barele BC
scade sub limita stabilită şi dacă tensiunea la barele circuitului de rezervă este cea
normală, elementele de măsură U şi U  determină pornirea schemei. După un timp,
timpul AAR, elementul de întârziere T1, releu de timp, comandă deconectarea
circuitului alimentării principale AP; prin aceasta se trimite impulsul de comandă la
anclanşarea întrerupătorului de pe circuitul de rezervă AR, prin intremediul
elementelor T2 şi B. În cazul când defectul nu are loc pe barele BC, întrerupătorul
alimentării de rezervă rămâne anclanşat ; dacă defectul are loc pe barele BC, protecţia
întrerupătorului circuitului de rezervă acţionează şi comandă declanşarea acestuia.
Tt AR AP

B T2

BC
Tt

U U T1

Fig. 12.7 .Schema bloc de elemente a dispozitivelor de AAR

240 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

O nouă comandă de anclanşare a întrerupătorului rezervei prin dispozitivul

AAR nu are sens ; mai mult decât atât, dacă anclanşarea s-ar produce pe defect în
mod repetat –“sărituri” ale întrerupătorului – acestea s-ar deteriora. Reanclanşarea
repetată este evitată prin introducerea în schemă a elementului de blocaj B.
În cazul defectelor trecătoare prin arc pe barele BC, este posibilă înlăturarea
defectului prin întreruperea alimentării locului de defect; această întrerupere trebuie
să fie cel puţin egală cu rata necesară deionizării mediului în care a avut loc defectul.
Elementul T2 are tocmai destinaţia de a introduce un timp de întârziere suplimentar,
necesar deionizării, între momentul declanşării întrerupătorului alimentării principale
şi momentul anclanşării rezervei, la defecte pe barele BC. Menţionăm că în reţelele
de medie tensiune nu mai este necesară introducerea elementului T2, deoarece
deionizarea mediului este asigurată în timpii proprii de declanşare a întrerupătorului
alimentării principale şi de declanşare a întrerupătorului rezervei.
Utilizarea primei metode de pornire are dezavantajul că rar reacţionează la
manevre greşite, la dispariţia tensiunii pe bare datorită avariei sursei de alimentare
principale, cât şi că timpul AAR este cel puţin egal cu timpul protecţiei considerate.
Are însă avantajul că nu reacţionează la defecte în reţeaua consumatorilor. Utilizarea
celei de a doua metode are avantajul că permite funcţionarea schemei şi în cazul
manevrelor greşite. Cea de a treia metodă reacţionează la toate cazurile de defecte în
reţeaua consumatorilor ceea ce reprezintă un dezavantaj.
Ţinând seama de cele de mai sus, în condiţiile actuale s-a impus utilizarea
măsurării tensiunii pe barele staţiei. Pentru a se elimina incovenientul funcţionării
nedorite la defecte în reţeaua consumatorilor, este necesară temporizarea pornirii
schemei AAR la un timp mai mare decât al protecţiei elementului defect din reţea,
sau reglarea elementului de măsură a tensiunii pe bare, astfel încât schema să nu
pornească la acest tip de defecte [8, 23, 32].

12.3.3. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească AAR

AAR trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

 alimentarea de rezervă să fie conectată automat în momentul dispariţiei
tensiunii pe barele staţiei, serviciilor interne, etc., determinată de acţionarea
prin relee care declanşează întrerupătorul alimentării de serviciu, sau de
alte cauze;
 schemele de AAR să nu acţioneze la scăderile de tensiune pe bare, produse
ca urmare a unor defecte în reţeaua consumatorilor, nici în cazul oricăror
defecte din amonte faţă de barele de alimentare, care urmează a fi eliminate
selectiv, tot de protecţia prin relee;
 dispozitivele de AAR să lucreze numai după declanşarea alimentării
normale (de serviciu), deoarece altfel ar putea determina anclanşarea pe
Automatizări în sistemele electroenergetice 241

defectul care n-a fost izolat, sau ar putea conecta în paralel două sisteme cu
tensiuni nesincrone, cu toate consecinţele ce decurg din această cuplare.
Din cele prezentate rezultă că pornirea (intrarea în funcţiune) a oricărei scheme
AAR trebuie să fie determinată de întreruperea alimentării principale, care are ca
urmare anularea tensiunii la barele de alimentare a consumatorilor. Întreruperea
alimentării principale poate fi produsă de: avaria elementului principal de legătură
(linie), avaria sursei de alimentare principală, manevra greşită a întrerupătoarelor
elementului de legătură, avaria barelor de la staţia de alimentare, avarii în sistemul
consumatorilor.
Ţinând seama de aceasta rezultă următoarele posibilităţi de pornire a unei
scheme AAR:
 prin protecţia care determină declanşarea întrerupătorului elementului de
legătură;
 prin declanşarea întrerupătorului elementului de legătură;
 prin măsurarea tensiunii pe barele staţiei de alimentare.
Nu se adoptă în nici un caz, pornirea schemei AAR prin comandă de la
protecţia care declanşează întrerupătorul liniei principale, deoarece, în acest caz,
schema nu ar sesiza declanşarea întrerupătorului, ca urmare a unei manevre greşite;
ea nu ar sesiza, de asemenea, dispariţia tensiunii pe bare, ca urmare a avarierii sursei
principale de alimentare.
Menţionăm că reduceri importante de tensiuni au loc pe barele de alimentare şi
în cazul defectelor în reţeaua consumatorilor. Deoarece aceştia sunt echipaţi cu
protecţii proprii care intervin în asemenea situaţii, dispozitivul AAR nu trebuie să
pornească.
De asemenea pornirea dispozitivului AAR trebuie să fie condiţionată de
existenţa tensiunii pe partea alimentării de rezervă. În caz contrar comutarea surselor
nu are sens.

12.3.4. Pauza de AAR

Schema de AAR trebuie să conţină un element de temporizare, format dintr-un

releu de timp cu o temporizare mai mare decât protecţiile liniilor care pleacă de pe
barele staţiei, pentru a nu pune în funcţiune schema în cazul defectelor în reţeaua
consumatorilor.
Timpul de pauză, până la anclanşarea întrerupătorului de rezervă, se numeşte
timp AAR (tAAR).
În timpul pauzei AAR, turaţia motoarelor scade, impedanţa lor scade brusc,
curentul absorbit creşte mult.
În cursul autopornirii, la revenirea tensiunii pe bare prin AAR, are loc o nouă
cădere de tensiune în reactanţele de legătură dintre motoare şi sursă, care poate face
ca tensiunea restabilită să fie inferioară celei nominale. În acest caz, este posibil
fenomenul cunoscut sub numele de avalanşă de tensiune.
242 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

Astfel tensiunea restabilită după scurgerea timpului de AAR va determina la

arborele motoarelor un cuplu motor mai mic decât cuplul rezistent al sarcinii:

P,Q

P
100%
A
Q
90%

80%

0,7 0,8 0,9 1 U/Un

Fig. 12.8 Variaţia puterilor absorbite de motoarele

asincrone la modificarea tensiunii de alimentare

motoarele asincrone trec în regim de frânare, curentul absorbit creşte, tensiunea

scade şi mai mult, iar motoarele se opresc, AAR devenind în acest fel ineficace.
În fig.12.8 se prezintă variaţia puterii absorbite de aceste motoare cu scăderea
tensiunii de alimentare. Se observă că la scăderea tensiunii de alimentare la valori Urez
 0,8Un, apare pericolul acestui fenomen de avalanşă de tensiune. Până în punctul A
(pentru U = 0,8Un), puterile activă P şi reactivă Q scad cu tensiunea de alimentare,
ceea ce are ca efect refacerea stabilităţii statice, dar pentru U  0,8Un, puterea Q
absorbită de motoare începe să crească, ducând la o scădere mai accentuată a
tensiunii pe bare.
Ca urmare este de dorit ca t AAR să fie cât mai mic, limitat numai de timpul de
declanşare a întrerupătorului de pe calea de alimentare normală. Având în vedere că,
în prezent, instalaţiile electrice sunt echipate cu protecţii moderne şi cu
întrerupătoare cu acţionare rapidă, tAAR = (0,2…0,5) secunde.
În realitate
(12.7)
în care;
tp - temporizarea treptei a II-a a protecţiei de distanţă a unei linii,
tRAR – pauza de RAR a întrerupătorului liniei considerate,
t - treapta de timp.
dar şi
(12.8)
Automatizări în sistemele electroenergetice 243

unde:
tp1 - timpul protecţiei maximale de curent temporizate a elementelor conectate
pe bara de lucru a staţiei prevăzută cu AAR,
tAAR – timpul măsurat din momentul scăderii tensiunii pe bara sub tensiunea de
demaraj şi până în momentul reapariţiei tensiunii prin acţionarea AAR.
Dintre valorile calculate cu relaţiile (12.7) şi (12.8) se va alege valoarea
maximă.
Condiţia (12.7) asigură ca AAR să nu acţioneze la defecte trecătoare. Condiţia
(12.8) asigură ca AAR să nu acţioneze la defecte pe barele de m.t. sau în reţeaua
conectată la aceste bare, dar care conduc la scăderi importante de tensiune de
demaraj.
Pentru a se asigura funcţionarea corectă o singură dată a AAR, se prevede
elementul de blocaj B (fig.12.7).
Introducerea elementului de timp T2 reglat la timpul corespunzător pauzei de
RAR, permite completarea schemei AAR şi cu un RAR [32].

12.3.5. Scheme principale de AAR pentru o linie electrică de distribuţie

În fig. 12.9 este prezentată schema AAR pentru anclanşarea unei linii de
rezervă [32].
Dacă separatoarele liniilor 1L şi 2L sunt închise pe acelaşi sistem de bare,
lampa de semnalizare rămâne aprinsă, indicându-ne că schema AAR este pregătită
(adică releul intermediar cu temporizare la deschidere tip RE şi releul intermediar
1RI rămâne tot timpul sub tensiune prin: (+), CA 13 – 16, 1I 2, RE, (-) respectiv
contactul RE, dispozitivul de deconectare 1DD şi 1RI, (-)).
În cazul declanşării a întrerupătorului 1I, releele minimale de tensiune 1RU şi
2RU îşi închid contactele şi circuitul releului de timp RT se închide prin: (+), CA 17
– 20, contactele separatoarelor 1L – 1S, 2L – 1S, contactul lui 1RI, 1RU, 2RU, RT
(-). Releul de timp RT acţionează cu temporizarea reglată, îşi închide contactul RT şi
pune sub tensiune releul intermediar 2RI prin dispozitivul de deconectare 2DD şi
releul de semnalizare RS. La rândul său acesta comandă anclanşarea întrerupătorului
2I, prin circuitul: (+), CA 25 – 28, contactul 1I3 al întrerupătorului 1I (normal închis)
şi bobina de declanşare 2BA (al întrerupătorului 2I), (-).
Dacă dintr-un motiv oarecare întrerupătorul 2I declanşează, el nu mai poate fi
reanclanşat, deoarece RE este scos de sub tensiune (prin deschiderea contactului 1I 2
al întrerupătorului 1I care a declanşat) şi determină dezexcitarea releelor 1RI, RT şi
2RI.
În cazul scăderii mari sau a dispariţiei tensiunii pe linie, contactele releelor de
tensiune minimale 1RU şi 2RU se închid şi pun sub tensiune releul de timp RT. După
temporizarea fixată, acesta îşi închide contactul RT şi pune sub tensiune releul
intermediar 2RI care îşi închide contactele şi comandă anclanşarea întrerupătorului
2I.
244 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

Contactul cu temporizare la deschidere al releului RE asigură un impuls

prelungit la anclanşare (deşi înfăşurarea releului RE este scoasă de sub tensiune).
Temporizarea acestui contact, la deschidere, trebuie să fie mai mare decât
timpul de acţionare al releului de timp RT, spre a-i da acestuia posibilitatea să
comande, prin releul 2RI anclanşarea sau declanşarea întrerupătoarelor 1I şi 2I.

Fig. 12.9 Schema AAR pentru anclanşarea unei linii de rezervă

Automatizări în sistemele electroenergetice 245

+ -
Alimentare
c.c. operativ

Pregătire
condiţii
pornire
AAR

Temporizarea
execuţiei
AAR

Semnal”Gata pt.
funcţionare”
Execuţie c-dă
AAR
Declanşare 1I

Anclanşare 1I

Declanşare 2I

Anclanşare 2I

Fig. 12.9d Schema AAR pentru anclanşarea unei linii de rezervă

Acţionarea schemei de AAR este semnalizată de către releul de semnalizare

RS şi lampa LS care se stinge. După declanşarea lui 1I şi anclanşarea lui 2I,
personalul de exploatare trebuie să comute cheia CA pe poziţia corespunzătoare liniei
2L în funcţiune şi linia 1L în rezervă spre a asigura anclanşarea automată a liniei 1L
în cazul când, din diverse motive linia 2L ar fi scoasă de sub tensiune. În urma acestei
246 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

comutări , lampa de semnalizare se aprinde, iar schema AAR este pregătită pentru o
nouă acţionare.

12.4. DESCĂRCAREA AUTOMATĂ A SARCINII LA SCĂDEREA

FRECVENŢELOR (DASF)

12.4.1. Scopul şi domeniul de utilizare

În sistemele electroenergetice, frecvenţa constituie, alături de tensiune, unul

din parametrii fundamentali care determină calitatea energiei electrice.
În funcţionare normală, întreaga putere produsă de într-un sistem energetic este
egală cu cea consumată şi frecvenţa este constantă. Orice dezechilibru care apare
între puterea produsă şi cea consumată determină modificarea vitezei de rotaţie a
rotoarelor generatoarelor şi deci a frecvenţei de funcţionare.
Atât timp cât se menţine echilibrul dintre puterea electrică activă generată în
sistem (PE) şi cea consumată (PC), frecvenţa rămâne în jurul valorii de consemn
f0 = 50 Hz. La conectarea unor consumatori mari, sau la deconectarea unor grupuri
generatoare, cărora rezerva de putere din SEN nu le poate face faţă integral, acest
dezechilibru se pierde (deficitul de putere P = PE – PC  0 împiedică sistemele de
reglare automată a frecvenţei şi puterii active să restabilească echilibrul dintre PE şi
PC) şi frecvenţa scade inadmisibil de mult, cu toate consecinţele acestei scăderi.
Scăderi importante ale frecvenţei în SE conduc însă la consecinţe foarte grele,
chiar la ieşirea din funcţiune a unor consumatori, ceea ce are ca efect atenuarea
deficitului de putere activă P, dar, totodată reducerea frecvenţei până la o valoare
fmin (curba 1, fig 12.9) inadmisibil de mică.
Tf0  Tf1  Tf2 = Tf

fnom = f0
f’0
a1 4
fa1 a2
3 2
fa2 Fig. 12.9 Variaţia frecvenţei în
f1min 1 sistem în cazul funcţionării DASf
fmin

ta2
tTa1f0 t
Tf2
Automatizări în sistemele electroenergetice 247

t = 3 Tf

La consumatori asemenea scăderi provoacă deranjări ale întregului proces

tehnologic, unii consumatori fiind deosebit de sensibili şi necesitând chiar oprirea
procesului de producţie în aceste condiţii.
Scăderea frecvenţei până la valori în jurul celei de 45 Hz conduce (datorită
turaţiei generatoarelor care au excitatricele montate pe arborii proprii) şi la scăderea
tensiunii în diferite puncte ale SE.
Se produce astfel, un fenomen de avalanşă de frecvenţă şi tensiune, care, la
scăderea frecvenţei în SE până la valori fmin poate determina ieşirea din funcţiune a
întregului sistem energetic.
În aceste condiţii singura cale de evitare a unor avarii generalizate în SE,
constă în deconectarea rapidă - automată - a anumitor consumatori, mai puţin
importanţi, eşalonată, în trepte, creându-se în acest fel posibilitatea restabilirii
echilibrului dintre puterea produsă şi cea consumată (PE = PC), iar frecvenţa să revină
la valoarea de consemn f = f0, sau, în vecinătatea acesteia, la o valoare de revenire de
regim admisibilă f = frev  f0 (curba 4, fig. 12.9).
Dispozitivele de automatizare care realizează deconectarea automată a
consumatorilor la scăderea frecvenţei în SE se numesc dispozitive de descărcare
automată a sarcinii (DAS) [23, 32].

12.4.2. Metodologia de calcul a numărului şi puterii diferitelor tranşe de

sacrificiu în cadrul DASf.

Puterea consumatorilor ce vor fi deconectaţi prin DAS se stabileşte pe întreg

SE şi pe zone ale acestuia, ţinând seama şi de condiţiile locale privind structura
sistemului şi a consumatorilor din zona respectivă. Sarcina deconectării DAS se va
împărţi pe tranşe de puteri, în funcţie de valoarea parametrilor controlaţi şi de durata
scăderii acesteia sub treptele de reglaj stabilite. În timpul descărcării eşalonate pe
trepte de sacrificiu, frecvenţa variază după legi exponenţiale (fig. 12.9). Astfel
variaţia extremă de la fnom la fmin are loc după curba 1, conform relaţiei:
(12.9)
unde Tf0 este constanta de timp a SE şi se determină măsurând subtangenta la curba 1,
în punctul a0.
248 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

La deconectarea consumatorilor din prima tranşă în punctul a1 (f = fa1, t = ta1),

se deconectează puterea Pdec1 şi se reduce deficitul total de putere P la valoarea P1
= P - Pdec1, frecvenţa variind după curba 2, până în punctul a2, unde se aplică o nouă
reducere a consumului, conform relaţiei:
(12.10)
Dacă se recurge la un nou sacrificiu în a2, se deconectează alţi consumatori,
însumând o putere Pdec2 şi dacă prin această deconectare se atinge echilibrul (PE =
PC), atunci frecvenţa va creşte după curba 4, conform relaţiei:
(12.11)
În cazul în care echilibrul puterilor nu s-a restabilit (P  0) nici în cazul
deconectării consumatorilor din cea de-a doua tranşă, frecvenţa va scădea, după altă
curbă, de exemplu curba 3 (fig. 12.9).
După cum se vede, pornirea şi intervenţia DASf în diferite tranşe se face prin
măsura frecvenţei fa1, fa2,…; are loc aşa – numita selecţie în funcţie de frecvenţă; în
acest scop se folosesc relee, în general elemente de măsură a frecvenţei, a căror
acordare se poate modifica.
Dispozitivele DASf sunt realizate cu elemente de măsură a frecvenţei,
selectarea consumatorilor ce urmează a fi sacrificaţi făcându-se funcţie de importanţa
acestora şi pe cât posibil, se recomandă o distribuţie uniformă în sistem a sacrificiilor
în vederea asigurării condiţiilor de insularizare în caz de avarii de sistem.
Numărul q de tranşe pentru DASf se stabileşte în funcţie de valoarea de
acţionare a releului de frecvenţă (corespunzătoare primei tranşe fa1, fig. 12.9) şi
valoarea minimă limită impusă pentru fcr (corespunzătoare ultimei tranşe), fmin = faq:
(12.12)
unde fEM este treapta de selecţie a elementului de măsură a frecvenţei EM şi este dat
de relaţia:
(12.13)
în care:
2fe – zona de insensibilitate a EM,
fsup1 – variaţia suplimentară de frecvenţă pe durata acţionării DASf şi a
întrerupătorului.
Se admite fe = (0,1…0,25) Hz; fsup1 = 0,15 Hz.
Se menţionează că în cazul sistemelor electroenergetice în care predomină
termocentralele, valorile de frecvenţă sunt: fa1 = 48 Hz; f min = fcr = 45 Hz, iar dacă
predomină centralele hidroelectrice: fa1 = 47 Hz; f min = fcr = (44,7 – 45) Hz. Volumul
diferitelor tranşe de sacrificiu se determină pornind de la expresia deficitului de
putere în sistem:
(12.14)
Automatizări în sistemele electroenergetice 249

unde este factorul putere - frecvenţă al consumatorilor determinat din caracte-

risticile statice putere – frecvenţă ale acestora sau prin calcul şi are valorile:

La exprimarea procentuală,
Puterile ce urmează a fi sacrificate în cele q tranşe, se exprimă prin relaţia:
,

……………………………………
, (12.15)
unde i =I, II. ….(q-1), este puterea tranşei I determinată prin relaţiile (12.15) şi
raportată la Pg în momentul apariţiei variaţiei de frecvenţă.
În sistemul energetic naţional se folosesc două trepte pentru DASf:
- o primă treaptă rapidă, cu rolul de a evita scăderea frecvenţei sub o valoare
critică de 45 Hz, temporizată cu numai 0,5 sec. necesară pentru a nu se
produce acţionarea DASf în timpul regimurilor tranzitorii provocate de
scurtcircuite, în timpul acţionării RAR şi AAR rapide;
- o a doua treaptă, cu rolul de a restabili frecvenţa la valoarea
(de regulă ), temporizată cu 3 sec.
Realizarea volumului necesar de sacrificii trebuie asigurat cu un număr limitat
de dispozitive DASf, pentru a uşura exploatarea acestora.
În fig.12.10 este prezentată schema bloc a unui dispozitiv DASf cu două tranşe
de sacrificiu. Releele de frecvenţă RF1, RF2, supraveghează frecvenţa a sistemului
energetic şi acţionează la scăderea acesteia sub valorile şi

fa1
f
RF1 ET1 EE1 Deconectarea P1

fa2

RF2 ET2 EE2 Deconectarea P2

Fig. 12.10 Schema bloc a dispozitivului DASf cu două tranşe de sacrificiu

Elementele de temporizare ET1 şi ET2 întârzie comenzile primite de la releele

de frecvenţă şi transmit prin elementele de execuţie EE1 şi EE2 comenzile de
250 Protecţii prin relee şi automatizări în sistemele electroenergetice

deconectare a consumatorilor cu puterile P1, P2 corespunzătoare celor două tranşe de

sacrificiu [23, 32].