Sunteți pe pagina 1din 4

Anclanșarea automata a alimentarii de rezerva (AAR)

1. Rolul AAR si domeniul de aplicare. Avantajele utilizării AAR

În stadiul actual de dezvoltare al sistemelor energetice, schemele de alimentare cu energie


electrica trebuie astfel alese sau concepute încât, indiferent de importanta consumatorului, în timpul
unei avarii pe linia sau la sursa de alimentare normală, să existe posibilitatea unei alimentări de rezervă.
Pentru aceasta, consumatorii pot avea: o dublă alimentare (prin două linii sau transformatoare în
permanență stare de funcționare), sau, o singură alimentare în funcționare normală (sau de serviciu) și
una de rezervă, care să intervină numai atunci când prima nu mai funcționează.

Soluția dublei alimentări nu se aplică decât la consumatori foarte importanți,


fiind neeconomică și determinând, în principal, reducerea impedanței la scurtcircuit și creșterea puterii
de scurtcircuit pe barele consumatorilor.

Soluția alimentarii de rezervă prezintă următoarele avantaje:

a) calea de alimentare normală este în permanență utilizată la capacitatea proiectată;

b) solicitarile termice si dinamice ale aparatajului instalat la consumator sunt reduse;

c) sistemele de protectii prin relee sunt mai simple (nu exista elemente in paralel, care sa
necesite protectii speciale);

d) singura alimentare poate servi ca rezerva pentru mai multe elemente in functiune (de
exemplu un transformator de rezerva pentru doua sau mai multe sectii de bare ale serviciilor
proprii dintr-o centrala electrica)

Punerea in functiune a rezervei (linie, transformator sau motor) poate fi comandata manual
sau automat. Comanda manuala dureaza mai mult si este inaplicabila in statiile sau posturile de
transformare fara personal permanent de exploatare. De aceea, conectarea alimentarii de rezerva trebuie
sa se faca automat.

Prin conectarea (sau anclanșarea) automată a alimentării de rezervă (AAR) se înțelege totalitatea
dispozitivelor care, în cazul deconectării din orice motiv a alimentării normale (de serviciu), conectează
automat alimentarea de rezervă. AAR se aplică atât în instalațiile de distribuție cât și în cele de
producere ale energiei electrice, în special în serviciile cât și în instalațiile de producere ale energiei
electrice, în special în serviciile interne (proprii) ale centralelor electrice

00
Se menționează ca in cadrul complexității si multitudinii de instalații de pe partea mecanica
si cea electrica a unei centrale, pentru asigurarea funcționarii normale, se realizează anclanșarea
automata a diverse instalații sau agregate, fie electrice, fie mecanice si se obține o întrepătrundere - in
sensul interacțiunii acestora. De exemplu, la scăderea presiunii apei din conducta principala de alimentare
a cazanelor se comanda conectarea automata a motorului electric care antrenează pompa de alimentare de
rezerva; la ieșirea din funcțiune a electropompelor (ca urmare a scăderii frecventei tensiunii de
alimentare, de exemplu) se recurge la conectarea automata a turbopompelor de rezerva, care
folosesc drept agent motor aburul, etc.

In figura 6.17 c, d sunt reprezentate cateva scheme de AAR folosite in serviciile interne ale
centralelor electrice.

Cu dreptunghi negru s-au reprezentat întreruptoarele deschise in funcționare normala, care vor conecta
rezerva, iar cu dreptunghi alb cele închise in funcționare normala.

In cazul unei rețele de distribuție a energiei electrice se întâlnesc diverse scheme AAR.
Dispozitivul de AAR comanda, in aceste cazuri:

- fie conectarea automata a întreruptoarelor prin care se asigura alimentarea unei stații de putere
STP, de la o linie de rezerva ,fie preluarea automata a sarcinii din doua sau mai multe puncte de
alimentare (PA1 , PA2, ) de catre linia ramasa in functiune, la defectarea celeilalte (fig. 6.18.b),

- fie intrajutorarea punctelor de alimentare (PA1, PA2, ) si a posturilor de transformare (PT1, PT2, )
din reteaua electrica urbana de distributie prin conectarea automata a intreruptoarelor de pe cablurile
de echilibru (CE1, CE2, ) sau liniile de ajutor dintre posturile de transformare l1, l2, ).

La dimensionarea liniilor (respectiv transformatoarelor) cu sarcina preluarii automate a unor


noi consumatori este necesar sa se tina seama de incarcarea maxima la care acestea

trebuie sa faca fata.

Prin introducerea si utilizarea AAR in instalatiile din sistemul energetic rezulta urmatoarele
avantaje principale: creste mult siguranta in functionare, in caz de avarie sau de manevre gresite;
pentru acelasi grad de fiabilitate se simplifica schemele de alimentare
cu energie electrica; ca urmare a sporirii gradului de automatizare, se reduc solicitarile aparatajului,
creste durata lui de utilizare si se elibereaza o insemnata parte a personalului din exploatare de la
executarea acestor operatii.

2. Schema bloc a dispozitivelor de AAR

In figura 6.19 este reprezentata schema bloc de elemente a dispozitivelor de AAR. Ea


cuprinde: un element de pornire 1 - care poate fi reprezentat, de exemplu, de un releu minimal de
tensiune, alimentat din secundarul transformatorului de tensiune Tt, legat la barele consumatorilor;
un element de control 2 - care conditioneaza functionarea schemei de prezenta tensiunii la
alimentarea de rezerva (masurata cu Tt2); un element de timp 3 - care determina o anumita
temporizare (acest element poate lipsi, in anumite conditii) si un element de blocaj la actionari
repetate 4. Se observa ca schema nu functioneaza decat daca intreruptorul l 1, de pe alimentarea
normala (de serviciu) a fost declansat (in figura s-a trecut comanda spre I2 prin I1 - respectiv prin
bloccontactele dispozitivului de actionare DAI1 al intreruptorului I1).

Pentru a nu cupla doua tensiuni opuse, elementul de pornire 1 actioneaza la valori ale
tensiunii reziduale Urez < 0,4Unom .

In cazul AAR pentru serviciile proprii, pornirea se poate realiza instantaneu, ca in figura
6.20, declanșarea întreruptorului I1 fiind comandata printr-un releu intermediar RI înseriat cu
contactele auxiliare ale întreruptorului.

Se va retine ca, spre deosebire de RAR, operația de AAR nu se repeta (o operație de AAR
executata, urmata de o declanșare prin protecție - ceea ce evidențiază un defect pe bare - nu se reia).
3. Condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească AAR

Alimentarea de rezerva trebuie conectata automat in momentul dispariției tensiunii pe barele


stației, serviciilor interne, etc., determinata fie de acționarea protecției prin relee care declanșează
întreruptorul alimentarii de serviciu, fie din alte cauze (de ex. Declanșarea ca urmare a unei manevre
greșite).

Schemele de AAR trebuie sa nu acționeze la scăderile de tensiune pe bare produse ca urmare


a unor defecte in rețeaua consumatorilor (in aceste situații, protecția prin relee a consumatorilor sau
liniilor de distribuție spre consumatori trebuie sa rezolve, selectiv, defectul); nici in cazul oricăror
defecte, din amonte fata de barele de alimentare, care urmează a fi eliminate tot de protecția prin
relee.

Dispozitivul de AAR trebuie sa lucreze numai după declanșarea alimentarii normale (de
serviciu), deoarece altfel ar putea determina anclanșarea pe defectul care n-a fost izolat, sau ar putea
conecta in paralel doua sisteme cu tensiuni nesincrone, cu toate consecințele ce decurg din aceasta
cuplare.

S-ar putea să vă placă și