Unitatea de învăţământ: LICEUL TEHNOLOGIC „VASILE SAV”-ROMAN

Profilul: Tehnic
Domeniul de pregătire de bază/Domeniul de pregătire generală/Calificarea
profesională: ELECTRIC/ Electrician exploatare joasă tensiune

SUPORT DE CURS

Disciplina : CURRICULUM ÎN
DEZVOLTARE LOCALĂ

ACŢIONĂRI ELECTRICE, APLICAŢII PRACTICE

Clasa: a XI-a IPT DE 3 ANI

Tipul opționalului : Extindere
Nr de ore: 30 ore / săpt. x 10 săpt. = 300 ore/an

Autori:
dr.ing. CIOATĂ CARMEN
ing. DUMEA PETRE- SC ELEROM SA Roman

An școlar: 2022-2023
 CUPRINS

I. Aparate electrice utilizate în SAE

- aparate de conectare,
- comandă, reglare,
- semnalizare,
- protecţie şi automatizare

II. Aplicaţii practice

- Realizarea schemelor electrice de acţionare cu motoare de curent continuu şi de curent alternativ
(pornire, reglare a turaţiei, frânare);
- Realizarea schemelor electrice de montaj;
- Realizarea de scheme de conexiuni;
- Realizarea unui jurnal de cabluri;
- Realizarea unei liste de echipamente

III. Echipamente şi scheme electrice de acţionare

Aplicaţii practice

1. Lucrări de montare a elementelor componente ale SAE;

2. Executarea conexiunilor electrice între elementele componente ale SAE;
3. Verificarea funcţionării SAE

IV. IV. Alegerea puterii motorului electric

1. Aparate electrice utilizate în SAE

- aparate de conectare,
 - comandă, reglare,
- semnalizare,
- protecţie şi automatizare

Subansambluri constructive ale aparatelor electrice: sistemul de fixare şi protecţie

Fixarea aparaturii electrice se realizează cu ajutorul unor dispozitive de fixare,

dispozitive care au rolul de a prinde aparatele electrice pe panouri, în dulapuri speciale,
în locaţii bine definite.

Fixarea poate fi făcută în interior, exterior sau pe lateralul unui panou electric.

Funcţie de tipul aparatului şi de rolul pe care-l are în circuit, montarea se poate

face debroşabil, pe şasiu, pe contrapanou sau în decupajul unui panou electric.
 Rolul şasiului de debroşare este de a permite montajul aparatului electric în
instalaţia electrică cu facilitatea accesului la scoaterea sau montarea în circuit, atunci
când se impun anumite operaţii de întreţinere sau reparare.
 Funcţiile soclului şasiului de debroşare:

a – broşat; b – debroşat; c – scos.

1.2. Aparate electrice de comutaţie: întreruptoare cu pârghie

La întreruptoarele – pârghie închiderea şi deschiderea circuitului se realizează

Aceste aparate sunt destinate conectării şi întreruperii manuale a unui circuit de lumină şi
forţă, în reţele de joasă tensiune.

Întreruptor – pârghie:

a) carcasă; b) poziţie deschisă; c) poziţie închisă;

1 – carcasă; 2 – cuţite; 3 – furcă; 4 – dispozitiv de închidere; 5 – borne de acces;

Întreruptoarele-pârghie pot realiza întreruperea unui curent dat fiind

utilizarea efectului de suflaj magnetic în aer liber. Pentru a facilita acest efect,
poziţia corectă de montare este cea în care deschiderea întreuptorului are loc
ca în figura următoare. Totuşi, eficienţa acestor aparate la stingerea arcului
este scăzută şi, de aceea, se montează în circuit numai înseriate cu siguranţe
fuzibile: în această pereche, întreruptorul cu pârghie are rolul de comutaţie iar
siguranţa fuzibilă are rolul de a realiza protecţia la scurtcircuit (în cazul că
arcul electric de întrerupere nu poate fi stins de întreruptor).

Montarea în circuit a întreruptoarelor cu pârghie se face în serie cu siguranţe

fuzibile.
 Montarea întreruptoarelor cu pârghie:

a – poziţia corectă de ontare pentru creşterea eficienţei efectului de suflaj magnetic;

b – schema electrică a întreruptorului pârghie; c – schema monofilară a întreruptorului

pârghie; d – montarea întreruptorului pârghie în serie cu siguranţe fuzibile
 1.3.Aparate electrice de comutaţie: comutatoare cu came

Întreruptoarele cu came sunt aparate electrice alcătuite dintr-un număr variabil

de căi de curent identice, alăturate. Deschiderea şi închiderea contactelor mobile

este posibilă prin acţionarea unui ax central comun.

Comutatoarele cu came sunt

folosite la închiderea şi deschiderea simultană sau succesivă a unor circuite din
instalaţiile electrice, la acţionarea motoarelor, pentru măsurarea curentului şi tensiunii în
reţelele bi- şi trifazate (cu şi fără nul), cu şi fără transformator de măsură, la acţionarea

Întreruptoarele cu came sunt întâlnite în instalaţiile electrice sub diferite forme

constructive. Posibilitatea de adăugare a unor etaje suplimentare (pot avea până la 6
etaje !), de combinare a căilor de curent, face ca aceste întreruptoare să fie construite ca
aparate de sine stătătoare pentru diferite utilizări: inversoare de sens, comutatoare
voltmetrice, comutatoare de număr de poli, comutatoare stea – triunghi.

Funcţionarea comutatoarelor cu came se bazează pe deplasarea unei came în

dreptul unui contact. Cama va închide sau deschide acest contact, printr-o deplasare
rectilinie a tijei comutatorului.

Comutatoarele cu came sunt construite în variante cu unul, două sau mai multe
etaje, la curenţi nominali de funcţionare între 20A şi 100A, cu montaj pe uşa tabloului
electric sau pe şină omega, cu comutaţie standard 0-I sau I-0-II.

Montarea acestor aparate în circuit se face conform schemelor electrice,

particularizate funcţie de scopul utilizării.
 De exemplu, în figura următoare este reprezentată schema electrică a unui
comutator cu came cu două poziţii (0-I) şi patru etaje (1-2, 3-4, 5-6, 7-8), care poate
comuta simultan 4 circuite, marcate în figură cu culori diferite.

Comutator cu o singură poziţie

 1.4.Aparate electrice de reglare: principiul de funcţionare al releelor
electromagnetice
Releul electric este un aparat electric, care sub acţiunea unei mărimi de intrare
produce variaţia bruscă - în salt - a mărimii de ieşire, la o anumită valoare a
mărimii de intrare.

Releul este un dispozitiv care poate realiza un contact (pe cale mecanică, în cazul
comutaţiei cu contacte sau pe cale electronică, în cazul comutaţiei statice) contact ce
poate fi închis sau deschis în mod brusc de un semnal de comandă.

Funcţionarea releelor are la bază doar două stări distincte: închis -

deschis, releul aflându-se într-o stare sau alta, după valoarea semnalului de
comandă

Un releu electromagnetic are capacitatea de a transmite o acţiune dintr-un

punct al unui circuit, într-un punct (sau mai multe puncte) care aparţin altui circuit.
Acesta este motivul pentru care releele îşi găsesc numeroase aplicaţii în schemele
de comandă şi automatizare, cu atât mai mult cu cât dimensiunile lor se pot realiza,
în prezent, la nivelul microcip-urilor.
 Releele electrice pot fi clasificate din punct de vedere al principiului
funcţional, în relee electromagnetice, relee de inducţie, relee electrodinamice,
relee electrice termice, relee electronice.

Clasificarea releelor după criterii funcţionale

După principiul de  magnetoelectrice;
funcţionare a  electromagnetice;
 electrodinamice;
elementelor  de inducţie;
sensibile  magnetice;
 electrotermice.

După principiul de  relee cu contacte;

funcţionare a  relee fără contacte (variaţie bruscă a
inductivităţii, capacităţii electrice, bazate pe
elementelor amplificatoare electrice, electromagnetice -
executoare relee magnetice şi electronice).

 curent;
După mărimea de
 tensiune;
intrare
 putere;
 frecvenţă;
 timp.
După modul  primare - conectate direct în circuitul de
deconectare a comandă (intrare);
 secundare - conectate prin intermediul
convertoarelor;
elementului
 intermediare - acţionate prin intermediul
sensibil
elementelor de execuţie ale altor relee, având
destinaţia amplificării semnalului şi distribuirii
lui pe mai multe canale.
După modul de  cu acţiune directă;
acţionare  cu acţiune indirectă.

asupra obiectului
comandat
 de protecţie a sistemelor energetice (mai
ales relee secundare cu acţiune indirectă -
parcurse de curenţi mici de ordinul unui
amper);
După destinaţie  de comandă a acţionărilor electrice (mai
ales relee primare cu acţiune directă şi
indirectă - parcurse de curenţi de ordinul
zecilor de amperi);
 de automatizări şi telecomunicaţii (primare sau
secundare, cu acţiune directă – valoarea
curenţilor de intrare şi ieşire sub un amper).
 Releele electromagnetice au ca principiu de funcţionare
atracţia unei piese metalice în interiorul unui electromagnet,
datorită câmpului magnetic creat de un curent electric. Forţa de
atracţie este proporţională cu curentul respectiv.

În general, releele electromagnetice se utilizează ca relee auxiliare.

Releele electromagnetice au ca organ principal un mecanism electromagnetic

(electromagnet cu armătură mobilă) care cumulează funcţia de element sensibil şi
element comparator (intermediar); în consecinţă, caracteristicile electromagneţilor de
curent continuu şi curent alternativ sunt valabile, respectiv, şi la releele electromagnetice.

Se deosebesc două tipuri de relee electromagnetice:

- neutre - acţiunea mecanismului electromagnetic este independentă de sensul solenaţiei

bobinei de excitaţie;

- polarizate - când acţiunea mecanismului

electromagnetic depinde de sensul solenaţiei.

La baza funcţionării releului electrodinamic stă

existenţa cuplului electrodinamic produs prin
interacţiunea câmpurilor electromagnetice ale
celor două bobine, una fixă şi alta mobilă,
ambele parcurse de curenţi electrici diferiţi.
Releul funcţionează atât în curent continuu cât şi
în curent alternativ. Prin rotaţia axului se va
realiza închiderea şi deschiderea unui contact.
 Principiul de funcţionare a releelor de inducţie se bazează pe forţa
electrodinamică ce ia naştere datorită inducerii, într-o piesă metalică (disc de aluminiu
sau cupru), a curenţilor turbionari. Releul de inducţie funcţionează datorită celor două
fluxuri alternative (create de curenţii I1 şi I2 din figura explicativă), fluxuri care sunt
decalate în timp şi în spaţiu şi determină rotirea discului metalic.

Principiul de funcţionare a releelor termice se bazează pe faptul că, la

trecerea unui curent electric printr-un bimetal, acesta se deformează şi
deplasându-se, determină acţionarea unor contacte electrice. Constructiv
aceste relee sunt realizate cu fir cald (fig.a) sau cu lamă bimetalică (fig. b).
 1.5.Aparate electrice de conectare şi protecţie: întreruptoare
automate

Întreruptoarele automate sunt aparate electrice de comutaţie utilizate la închiderea şi

deschiderea circuitelor electrice, pentru stabilirea sau întreruperea curentului electric din circuitul
considerat. Aceste aparate por fi acţionate de diferite tipuri de dispozitive de acţionare.
Constructiv, întreruptoarele automate pot fi de joasă tensiune (mono- bi- şi tripolare) şi de medie
tensiune.

Întreruptoare automate de joasă tensiune.

Întreruptoarele automate sunt prevăzute cu dispozitive de protecţie, care

comandă automat deschiderea circuitului în anumite condiţii prescrise (de ex., la
creşterea intensităţii curentului peste o anumită valoare sau la scurtcircuit, la scăderea
sub o anumită valoare limită a tensiunii, impedanţei sau a altui parametru al circuitului).

Întreruptoarele automate pot fi comandate şi de operator pentru stabilirea sau

întreruperea curentului de sarcină.

Întreruptoarele automate sunt de tip disjunctor, având numai declanşatoare

automate.

Întreruptoarele automate de putere sunt realizate pentru a proteja reţelele de

distribuţie de joasă tensiune, pentru a proteja motoarele electrice şi pentru protecţia
împotriva defectelor de punere la pământ.
 La întreruptorul compact, principiul de stingere a arcului electric este bazat pe
divizarea şi lungirea arcului (contactul mobil are o mişcare de rotaţie şi favorizează
acetse fenomene), ceea ce conferă aparatelor o putere de rupere mare, într-un volum
mic.

Simboluri pentru întreruptorul automat:

a – un pol, b – (1+N) poli; c – 3 poli; d – întreruptor automat modula

 1.6.Aparate electrice de protecţie: declanşatoare

Indiferent de varianta constructivă, în componenţa întreruptoarelor automate,

pe lângă mecanismul de acţionare, circuitul principal de curent, camera de stingere,
piesele electroizolante şi cutia aparatului, se află şi elementele de protecţie:

 DT – declanşator termic
 DE – declanşator electromagnetic
 DTm – declanşator de tensiune minimă
 declanşator de deschidere

Aceste declanşatoare împreună cu accesoriile aparatului (contacte auxiliare,

transformatoare de curent, blocuri diferenţiale) permit utilizarea aparatului pentru
funcţiile cunoscute, închidere – deschidere, protecţie, comutaţie.

Panoul frontal al unui declanşator magneto-termic (TM):

protecţia la suprasarcină cu prag Ir reglabil de la 0,8 la 1 x In;

protecţia la scurtcircuit cu prag de declanşare fix sau reglabil (5-10) I n.

Declanşatoarele magneto – termice (notate TM), permit protecţia la

suprasarcină (o protecţie termică cu prag reglabil), la scurtcircuit (protecţie
magnetică cu prag de declanşare fix sau reglabil, în funcţie de calibru).

Aparatura modulară, care se impune tot mai mult pe piaţa energetică, a adus
ca noutate o gamă diversă de declanşatoare magneto – termice şi electronice.
La declanşatoarele electronice protecţia la scurtcircuit poate fi temporizată şi
instantanee în două variante:

• protecţie cu temporizare cu prag de declanşare reglabil şi temporizare fixă a

declanşării;

• protecţie instantanee cu prag fix de declanşare.

comutator pentru comutator pentru

reglajul temporizării comutator pentru
reglajul pragului de
de declanşare a reglajul pragului de
declanşare a declanşare a
protecţiei la protecţiei la
protecţiei la
suprasarcină suprasarcină scurtcircui,

90 – 180 s la 1,5 Ir;

priză de test
indicator sarcină

Panoul frontal al unui declanşator electronic:

Protecţii care pot fi realizate cu un declanşator electronic

Declanşatorul de deschidere reprezintă, din punct de

vedere constructiv, un electromagnet, al cărui echipaj
mobil, deplasându-se în momentul alimentarii bobinei,
provoacă declanşarea mecanismului de deschidere al
aparatului. Mişcarea echipajului mobil trebuie să se
producă la alimentarea bobinei cu 70% din tensiunea
nominală. Declanşatorul de deschidere trebuie să
funcţioneze corect pentru orice tensiune cuprinsă între
70% şi 110% din tensiunea nominală de alimentare de
comandă şi în orice condiţii de funcţionare inclusiv în
cazul întreruperii curenţilor de scurtcircuit.
 Bobină de declanşare
temporizarea la
declanşarea protecţiei la

II. PRINCIPII DE ÎNTOCMIRE A SCHEMELOR

ELECTRICE. Aplicaţii
Clasificarea schemelor electrice

Schemele electrice, cuprinse în documentaţia tehnică, servesc la execuţia, montarea,

exploatarea şi depanarea instalaţiei.
După scopul urmărit, schemele electrice se clasifică în:
- EXPLICATIVE (funcţionale, de circuite, echivalente )
- DE CONEXIUNE (exterioare, interioare, la borne )
- DE AMPLASARE
Schemele explicative permit înţelegerea funcţionării sau efectuarea calculelor de
proiectare a instalaţiilor electrice.
 O schemă funcţională redă într-o reprezentare grafică simplă principiul de funcţionare
a instalaţiei electrice (fig.2.1).

Fig.2.1. Schema funcţională a sistemului de reglare a turaţiei unui motor de curent continuu.

Schema de circuite ( fig.2.2) reprezintă prin semne convenţionale toate circuitele unei
instalaţii şi permite înţelegerea în detaliu a funcţionării.

Fig.2.2. Schemă de circuite. Motor asincron comandat prin buton normal deschis.
 Calculul unui circuit sau a unui element de circuit se realizează cu ajutorul unor
scheme echivalente (fig.2.3).

Fig.2.3. Scheme echivalente: a.) transfigurarea triunghi-stea a rezistoarelor; b.) echivalenţa

unei bobine reale cu un circuit R-L serie.

Schemele de conexiuni sunt destinate execuţiei şi verificării conexiunilor unei

instalaţii. Legăturile electrice între diferite părţi ale unui instalaţii, cum ar fi: panouri de
comandă, tablouri de alimentare, motoare electrice, aparataj electric amplasat pe utilaj,
sunt reprezentate prin scheme de conexiuni exterioare. Schema din figura 2.4,a redă
conexiunile realizate prin cablurile W1, W2, W3 între reţeaua de alimentare L1, L2, L3, panoul de
acţionare A1, motorul M1 şi butonul S1.

Fig.2.4.Scheme de conexiuni exterioare (a) interioare (b) şi la borne (c).

Schema de conexiuni interioare constituie reprezentarea grafică a legăturilor dintre

aparatele aflate în interiorul unui echipament (panou de comandă, dulap de acţionare etc.). În
figura 2.4,b sunt prezentate conexiunile dintre siguranţele fuzibile F1, F2, F3 şi contactorul K1,
realizate în interiorul panoului de acţionare A1, prin intermediul şirurilor de cleme X1, X2, X3.
O schemă de conexiuni la borne reprezintă bornele unui aparat şi conductoarele
conectate la acestea. Figura 2.4,c redă conexiunile la bornele siguranţei fuzibile F1.
Clasificarea schemelor electrice după metoda de reprezentare are în vedere:
a – numărul de conductoare şi aparate similare, figurate printr-un semn
convenţional unic (reprezentare monofilară şi multifilară);
 b – dispunerea relativă a semnelor convenţionale corespunzătoare
elementelor unui aparat (reprezentarea asamblată, semiasamblată şi desfăşurată);
c – corespondenţa între poziţiile semnelor convenţionale pe schemă şi
dispunerea fizică a aparatelor în instalaţie (reprezentarea topografică).
Un exemplu de reprezentare monofilară şi multifilară a unui circuit trifazat se prezintă
în figura 2.5.

Fig.2.5. Reprezentarea monofilară (a) şi multifilară (b) a unui circuit trifazat.

Reprezentarea asamblată constă în desenare a grupată a părţilor componente ale

unui aparat şi este aplicabilă la scheme simple. În figura 2.6,a, părţile componente ale
contactorului K1 şi respectiv ale releului termic sunt reprezentate unele lângă altele.

Fig.2.6. Reprezentare asamblată (a), semiasamblată (b) şi desfăşurată (c) a unei scheme de
circuite.

În reprezentarea semiasamblată, părţile componente ale unor aparate sunt dispersate în

schemă, dar sunt desenate legăturile mecanice între acestea (fig.2.6,b). Metoda implică
intersectarea traseelor de circuite în scheme de complexitate ridicată, ceea ce determină
reducerea calităţii desenului.
Reprezentarea desfăşurată (fig.2.6,c) se distinge prin figurarea elementelor aceluiaşi
aparat în zone diferite ale desenului, într-un mod ce permite urmărirea logică a circuitelor şi
înţelegerea uşoară a funcţionării instalaţiei. Toate părţile componente ale unui aparat sunt
notate în schemă cu acelaşi simbol literal-numeric.

Semne convenţionale

Echipamentul electric se reprezintă prin semne convenţionale standardizate (tab.2.1.),

puse de acord cu recomandările Comisiei Electrotehnice Internaţionale (C.E.I.). Normele
sunt aplicate într-un mare număr de ţări (Germania, Anglia, S.U.A., Rusia, Japonia, Franţa
etc.), fapt ce facilitează integrarea industriei electrotehnice româneşti în circuitul economic
mondial.
STAS 11381 este un standard elaborat pe părţi, care cuprinde peste 40 de secţiuni,
unele în curs de redactare.
Noile semne convenţionale se remarcă prin simplitatea desenului. Astfel, se renunţă la
figurarea bornelor de aparate şi maşini, iar în csazul dispozitivelor semiconductoare cercul
reprezentând capsula se desenează în situaţii speciale (de ex. când un terminal este conectat
electric la capsula metalică).

Semne convenţionale pentru schemele electrice (STAS 11381)

Tabelul 2.1
Semnul Denumirea

Rezistor

Potenţiometru

Bobină. Înfăşurare.
Inductivitate.
a. Semn recomandat
b. Semn tolerat

Bobină cu miez de
fier
Condensator

Condensator variabil

Bornă
Derivaţie

Priză şi fişă

Cablu
Semnul Denumirea
Legare la masă

Legare la pământ

Legare la pământ de
protecţie
Element galvanic sau de
acumulator OBS: linia
lungă este polul pozitiv
Contact normal deschis
(ND)
Contact normal închis (NI)

Contacte ale limitatorului

de cursă : a-ND ; b-NI

Mişcare întârziată. OBS:

Întârzierea are loc în
sensul deplasării arcului
către centrul său
Contacte ND cu tempori-
zare: a - la acţionare; b - la
revenire

Tabelul2..1 (continuare)
Semnul Denumirea
Contact principal al
contactorului

Contact de forţă normal

închis

Contact comutator

Contact NI al releului
termic

Legătură mecanică
Comandă mecanică
manuală (semn general)
Comandă prin împingere

Comandă prin tragere

Comandă prin rotire

Butoane acţionate prin

împingere: a – ND; b –
NI
Întrerupător mecanic
(semn general)

Întrerupător tripolar

Întrerupător cu
declanşare automată

Comutator complex.
OBS: În schemă se
precizează tabelul de
comutare a contactelor
Bobină de releu sau
contactor
Bobine de releu cu
temporizare :
a – la acţionare ;
b – la revenire

Lampă de semnalizare

Semnul Denumirea
Bobina releului maximal
de curent

Contacte NI cu
temporizare: a – la
acţionare; b – la revenire
Avertizor acustic (hupă)

Diodă semiconductoare
(A- anod; K- catod)
Diodă Zener

Tiristor (G – grilă sau

poartă)

Diodă luminescentă
(LED)
Tranzistor PNP (E-
emitor; B-bază; C-
colector)

Tranzistor NPN

Tranzictor NPN, cu
colectorul legat la
capsulă

Element de afişare cu
şapte segmente

Punte monofazată : a –
reprezentare
simplificată ;
b – reprezentări cu
figurarea diodelor.
OBS : plusul punţii se
obţine de la catozii a
două diode, iar minusul
de la anozii celorlalte
 Tabelul 2.1 (continuare)
Semnul Denumirea
Element de comandă al
releului termic

Redresor. OBS : Săgeata

arată sensul conversiei
Înfăşurare de excitaţie
serie
Înfăşurare de excitaţie
derivaţie, independentă
Înfăşurare de orice fel
Motor de c.c. cu excitaţie
prin magnet permanent

Motor de c.c. cu excitaţie

serie

Motor de c.c. cu excitaţie

derivaţie

Generator de c.c. cu
excitaţie independentă

Autotransformator reglabil

Semnul Denumirea
Siguranţă fuzibilă

Transformator monofazat.
OBS : Înfăşurarea cu mai
multe semicercuri are
număr mai mare de spire
Motor monofazat cu
colector şi excitaţie serie

Motor asincron monofazat

cu fază auxiliară şi rotor în
scurtcircuit
 Motor asincron trifazat cu
rotorul în scurtcircuit

Motor pas cu pas

Motor sincron

Motor asincron trifazat cu

rotorul bobinat

Simbolizarea literal-numerică

Utilizarea unei simbolizări literal-numerice unitare are ca scop uniformizarea

documentaţiilor tehnice şi simplificarea descifrării schemelor electrice la montarea şi
exploatarea utilajului. Simbolizarea adoptată prin STAS concordă cu reglementările Comisiei
Electrotehnice Internaţionale. Standardul stabileşte un sistem coerent şi flexibil de identificare
a elementelor în instalaţia electrică, utilizabil atât în partea scrisă, cât şi în cea desenată a
documentaţiei tehnice. Reperul de identificare a elementului, în cazul cel mai general, este
constituit din patru blocuri (tab.2..2), care oferă informaţii complete privind: unitatea
constructivă sau funcţională în care este integrat (blocul 1), poziţia fizică ocupată în cadrul
unui ansamblu (blocul 2), categoria din care face parte, numărul de ordine în cadrul
categoriei, funcţia pe care o îndeplineşte în schemă (blocul 3) şi codul de marcare a bornei
(blocul 4). În majoritatea cazurilor, se utilizează un reper de identificare simplificat (vezi
exemplele din tabelul 2.8), conţinând numai acele blocuri, care oferă informaţiile strict
necesare.
Elementele ce intervin în schemele electrice pot fi grupate în 23 de categorii (tab.2.3),
notate uzual prin litere majuscule din alfabetul latin. Aceste litere constituie codul categoriei
(partea 3A din blocul de identificare 3).

Structura pe blocuri a unui reper de identificare

Tabelul 2.2
 Litere reper pentru identificarea categoriei elementului
Tabelul 2.3
Liter Categoria elementului Exemple
a

A Ansamble, subansamble
funcţionale Amplificator operaţional Variator de turaţie

Traductoare de mărimi
B neelectrice în mărimi electrice
şi invers
Termocuplu Tahogenerator
C Condensatoare
Elemente binare, dispozitive
D de temporizare şi memorare
Circuit logic ŞI Memorie cu ferite

Tabelul 2.3 (continuare)

Liter Categoria elementului Exemple
a
 E Dispozitive diverse

Lampă iluminat Cuptor electric

F Dispozitive de protecţie

Generatoare (dispozitive de
G alimentare)

H Dispozitive de semnalizare

K Relee şi contactoare

L Bobine

M
Motoare

N Dispozitive de calcul,
regulatoare
Regulator
Instrumente de măsură,
P dispozitive de încercare
Contor Osciloscop
Q Aparate de comutaţie pentru
circuite electrice de forţă

R Rezistoare
Aparate de comutaţie
S mecanică pentru circuite
electrice
Comutator
Transformatoare
T

U Modulatoare, convertoare

Convertor analog-numeric
Tuburi electronice,
V semiconductoare
Indicator cu neon

W Căi de transmisie, antene

Tabelul 2.3 (continuare)

Liter Categoria elementului Exemple
 a
X Borne, fişe, socluri
Şir de cleme Fişă-
priză
Y Dispozitive mecanice
acţionate electric
Z Filtre
Filtru trece jos

Distincţia între mai multe elemente din cadrul aceleiaşi categorii se realizează printr-
un număr de ordine, care constituie partea 3B a reperului de identificare. Spre exemplu, în
figura 2.6 prin F1, F2, F3 se identifică siguranţele fuzibile, iar prin F4 releul termic.
Partea 3C a reperului, codifică funcţia pe care o îndeplineşte elementul în cadrul
schemei. Acest cod poate fi alcătuit arbitrar, dar trebuie să înceapă cu o literă (urmată
eventual de o combinaţie de litere şi cifre) şi să fie explicitat în legenda schemei. În multe
cazuri este suficientă indicarea funcţiei generale (tab.1.4) printr-o literă. Spre exemplu: K1M -
contactor principal, K1T - releu de timp, K1F - întrerupător automat cu rol de protecţie, N1Y
- calculator analogic, P1Z - frecvenţmetru numeric.

Litere reper pentru identificarea funcţiei generale

Tabelul 2.4
Litera reper Funcţia generală
A Auxiliar
B Direcţia de mişcare
C Numărare
D Diferenţial
E -
F Protecţie
Încercare
G
Semnalizare
H Integrare
I Apropiere
K -
L Principal
M Măsurare
N
Litera reper Funcţia generală
P Proporţional
Q Stare (pornit, oprit, sfârşit de
cursă)
R Rearmare, ştergere
S Introducere în memorie,
înregistrare
T Temporizare
U -
V Viteză (accelerare, frânare)
W Sumare
X Multiplicare
Y Analogic
Z Numeric
 Modul de alcătuire a reperelor de identificare rezultă din cele 5 exemple prezentate în
tabelul 1.2. În schemele de circuite relativ simple este suficientă indicarea categoriei şi a
numărului de ordine, cu precizarea în anumite cazuri a funcţiei generale a elementului (K1 –
contactor cu numărul de ordine 1; K1M – contactorul principal 1). Schemele de conexiuni
implică utilizarea unui reper care conţine obligatoriu codul de marcare a bornei (K1M:2 –
borna 2 a contactorului principal 1). Identificarea elementelor în instalaţiile electrice de mare
complexitate se face cu repere alcătuite din trei sau patru blocuri (=1S+3A-K1M:2, reprezintă
reperul de identificare complet pentru borna 2 a contactorului principal 1 din subansamblul A
al ansamblului 3, cuprins în instalaţia 1S).
Documentaţiile tehnice existente în întreprinderi conţin diferite sisteme de identificare
a elementelor, în funcţie de provenienţa utilajului şi anul fabricaţiei. Sistemul de simboluri
literal-numerice folosite în ţara noastră până în 1983 este prezentat în tabelul 1.5 şi
exemplificat prin schema din figura 2.7.
Comparaţia între vechiul şi noul sistem de simbolizare evidenţiază următoarele
aspecte: - noua simbolizare grupează elementele în 23 familii şi are în vedere ponderea mare a
electronicii în instalaţiile electrice moderne;
- codurile utilizate pentru identificarea unor categorii importante de elemente, revin
în notaţia nouă, la simbolurile uzuale în electrotehnică : R-rezistor, L-bobină, C-condensator,
G-generator, M-motor, T-transformator;
- literele mari şi cifrele alăturate din noua simbolizare uşurează prelucrarea
documentaţiei pe calculator;
- semnale convenţionale simple din actualele standarde reduc substanţial timpul
necesar desenării unei scheme electrice.

Simboluri literale vechi şi noi pentru identificarea categoriei elementului

Tabelul 2..5
Grupa de aparate Simbol Exemple
sau maşini Vechi Nou
Întrerupătoare a Q
Întrerupătoare S
auxiliare b
X
Contactoare c K

Contactoare d K
auxiliare

Dispozitive de e F
protecţie
Transformatoare f T
de măsură

Aparate de g P
măsură pentru
mărimi electrice
Avertizoare h H
luminoase şi
acustice
Condensatoare şi C
bobine k
L
G
Maşini,
transformatoare
m
M

Redresoare n G

Tuburi p V
electronice,
semiconductoare
Rezistoare r R
Alte dispozitive s Y
de acţionare

Dispozitive A
complexe Amplificator

D
Memorie cu ferite

u E

Cuptor electric

N
Regulator

U
Convertor de frecvenţă
Elemente logice y D
Circuitul logic SAU
Armături v E
mecanice Robinet
diverse
 Fig.2.7. Transpunerea unei scheme desfăşurate în noua simbolizare literal-numerică.

Reguli pentru întocmirea schemei de circuite în reprezentarea

desfăşurată

Schema de circuite se întocmeşte în scopul înţelegerii în detaliu a funcţionării

instalaţiei, furnizării datelor pentru alcătuirea schemelor sau tabelelor de conexiuni, efectuării
montajului şi depanării. Reprezentarea desfăşurată, caracterizată prin desenarea dispersată a
părţilor componente ale fiecărui element, este cel mai frecvent utilizată în documentaţia
tehnică, deoarece permite urmărirea cu uşurinţă a fiecărui circuit.
1. Părţile componente ale unui element se recunosc în schema desfăşurată prin
faptul că au atribuit acelaşi reper de identificare. Spre exemplu, reperul de identificare K2 din
fig.1.8 a,b, desemnează atât bobina contactorului, cât şi cele 6 contacte ale acestuia. Aşa
cum rezultă din aceiaşi figură, în circuitele desenate pe verticală (orizontală), reperul de
identificare se înscrie în stânga (deasupra) aparatului, iar codul bornelor în dreapta
(dedesubt).
2. Formatul recomandat pentru schemele de circuite este A3, pentru a facilita
urmărirea circuitelor, manipularea, îndosarierea şi desenarea asistată de calculator. Dacă
schema se extinde pe mai multe file, acestea se numerotează astfel încât să fie evidenţiată
legătura între ele. Schema din figura 1.8 se extinde pe două file, notate sub forma număr
filă/număr total de file: FILA 1/2 şi FILA 2/2.
3. Circuitele se desenează pe direcţie orizontală sau verticală (fig.2..9). În
 documentaţia tehnică se preferă dispunerea verticală (fig.2..8). Receptoarele circuitelor
(motoare, cuptoare, cuplaje electromagnetice, bobine de contactoare şi relee, lămpi de
semnalizare, hupe etc.) se amplasează la dreapta circuitelor în cazul dispunerii orizontale sau
la partea inferioară pentru schemele desenate pe verticală.
4. În schema desfăşurată, circuitele se ordonează pe grupe funcţionale: alimentare
generală, circuite de forţă, circuite de comandă şi protecţie, circuite de semnalizare etc.
Ordonarea se face de la stânga spre dreapta, în cazul dispunerii pe verticală a circuitelor
(fig.1.8,a,b), respectând succesiunea logică a operaţiilor de comandă a instalaţiei.
5. Circuitele de forţă (parcurse de curenţi mari) se desenează, de regulă, cu linii
groase, iar circuitele de comandă, protecţie, semnalizare, măsură se trasează cu linii subţiri
(fig.1.8,a,b).
6. Semnele convenţionale din schema de circuit redau poziţia de repaus a aparatelor
(în absenţa curenţilor prin bobine şi a acţiunilor mecanice asupra butoanelor sau
limitatoarelor). Starea contactelor pentru comutatoare cu mai multe poziţii şi în cazul
aparatelor care nu sunt acţionate electric sau manual se specifică într-o indicaţie anexă
(fig.1.10). Orientarea semnelor convenţionale poate fi făcută în orice direcţie.
7. În scopul unei informări rapide asupra echipamentului electric, schema poate
conţine date privind motoarele (putere, turaţie), transformatoarele (putere aparentă,
tensiuni), aparatele de protecţie (curentul de serviciu al releului termic), codul dispozitivelor
semiconductoare (BC 171, UAA 145) etc. Dimensiunea semnelor convenţionale se alege
astfel încât să permită înscrierea informaţiilor suplimentare şi evidenţierea particularităţilor
de conectare a elementului. Sublinierea importanţei unui element în cadrul schemei se
poate realiza prin modificarea grosimii liniei simbolului grafic.
8. Repararea amplasării semnelor convenţionale în cadrul schemei desfăşurate se
efectuează în trei moduri:
a. Metoda grilei. Fiecare filă este divizată în zone rectangulare (fig.1.8,a,b), marcate,
de exemplu, prin litere de sus în jos (rânduri) şi numere de la stânga la dreapta (coloane).
Dimensiunile acestor zone depind de mărimea filei şi complexitatea schemei.
D

E Fig. 2.8,a. Schemă desfăşurată. Circuitele principale ale platoului electromagnetic (fila 1/2).
Fig.2..8,b. Schemă desfăşurată. Circuitele de comandă şi semnalizare ale platoului electro-
magnetic (fila 2/2).
 Fig.2..9. Variante de reperare a amplasării semnelor convenţionale: a – metoda tabelară; b –
metoda reperării (numerotării) circuitelor.
 Fig.2.10. Indicarea stării contactelor sub formă tabelară (a) şi prin diagrame de stare (b).

În cazul formatelor mai mari decât A3 se recomandă utilizarea diviziunilor cu

lungimea (25…75) mm. Numărul diviziunilor trebuie să fie divizibil cu doi. Literele şi cifrele
de marcare a zonelor se înscriu în exteriorul chenarului (zona neutră a formatului).
Amplasarea fiecărui semn pe o schemă se poate indica, în cazul cel mai general, prin
numărul de ordine al filei, urmat de litera şi numărul care definesc zona rectangulară (ex. în
fig.2.8,a, ampermetrul P2 din fila 1, linia C şi coloana 10 are reperul de amplasare 1/C 10). În
schemele de circuite este admisă utilizarea unor repere de amplasare simplificate (ex.
determinarea poziţiei contactelor contactorului K1 din fig.2.8,a,b având reperele de amplasare
1/C3, 1/C3, 2/D3, 2/B10 se poate efectua prin reperele simplificate 1/3, 1/3, 2/3, 2/10, în care
prima cifră evidenţiază fila, iar a doua numărul coloanei).
a. Metoda tabelară. Reperele de identificare a semnelor convenţionale se înscriu într-
un tabel amplasat de-a lungul unei margini a formatului (fig.1.9,a). Poziţia fiecărui reper este
determinată de intersecţia cu latura tabelului a perpendicularei trasate din centrul semnului
convenţional. Tabelul se poate structura în rânduri sau coloane ce grupează elemente de
acelaşi tip (rezistoare, condensatoare, dispozitive semiconductoare în scheme electronice)
sau elemente ce aparţin aceleiaşi subunităţi (constructive sau funcţionale).
b. Metoda reperării circuitelor. Fiecare circuit, definit ca o linie orizontală sau
verticală pe care se reprezintă cel puţin un element (siguranţă, contact de automenţinere,
lampă de semnalizare), se marchează cu un număr de ordine (fig.1.9,b). Fazele unui circuit
trifazat se numerotează cu aceiaşi cifră (ex. 1,1,1 pentru circuitul trifazat din fig.1.9,b).
Numerotarea circuitelor din schemă se face în continuare, de la forţă spre comandă.
2. Bornele elementelor de circuit se marchează în schemă prin codul înscris pe
echipament (ex. bornele R şi A ale contactorului K1 din fig.1.8,a) sau prin alte notaţii
precizate în STAS (ex. bornele 1 şi 2 ale siguranţei F 1 din fig.1.8,a). Semnul convenţional de
bornă (o sau ) nu se desenează în schema desfăşurată, decât în cazuri bine justificate.
Extremităţile conductoarelor de alimentare, protecţie şi legare la masă se notează prin
simbolurile alfa-numerice din tabelul 1.6. Marcarea bornelor şi a extremităţilor
conductoarelor este necesară la întocmirea schemelor sau tabelelor de conexiuni.
3. Sistemul de contacte ale unui releu sau contactor se prezintă în linie cu circuitul în
care se află bobina acestuia, sub forma unei scheme anexe (fig.1.11,a,c,d) sau a unui tabel de
componenţă (fig.1.11,b). Prin aceasta se asigură identificarea cu uşurinţă a contactelor în
schemă, pe baza reperelor de amplasare, şi se precizează totodată ansamblul elementelor
componente ale unui contactor sau releu.
Uneori, reperul de amplasare a bobinei se înscrie sub simbolul contactelor de releu sau
contactor. Spre exemplu, notaţia K4F/(1/C5) din fig.2.8,b indică amplasarea bobinei releului
maximal de curent K4F în zona rectangulară C5 a filei 1.

Marcarea alfa-numerică a extremităţilor conductoarelor

Tabelul 2.6
Destinaţia conductoarelor Simbolul alfa-numeric
Faza 1 L1
Reţea trifazată Faza 2 L2
Faza 3 L3
Conductor neutru N
Pozitiv L+
Reţea de curent continuu Negativ L-
Median M
Conductor de protecţie legat la pământ PE
Conductor de protecţie şi conductor neutru confundate PEN
Conductor de legare la pământ E
Masă, şasiu MM
Fig.2.11. Variante de prezentare a reperelor de amplasare pentru bobina şi contactele unui
contactor: a – schemă anexă; b – tabel de componenţă; c – schemă anexă simplificată; d –
legenda simbolurilor de reprezentare a diferitelor contacte.

Dacă nu este posibilă introducerea schemelor anexe sau a tabelelor de componenţă în

linie cu circuitul în care se află bobina, atunci amplasarea lor se face în altă zonă a schemei de
circuite sau pe un document separat. În această situaţie, figurarea bobinei şi a reperului ei de
amplasare este obligatorie.
4. Destinaţia fiecărui circuit sau grupă de circuite se redă fie printr-un text într-un
spaţiu rezervat la marginea schemei, denumit magnetă (fig.1.8,a,b), fie prin semne
convenţionale standardizate sau nestandardizate, dar explicitate în proiect.
5. În schemele desfăşurate se recomandă introducerea unei legende, în care se
înscriu elementele instalaţiei, în ordinea alfabetică şi numerică a simbolurilor. Legenda
explicitează denumirea elementelor şi uneori funcţia sau alte caracteristici tehnice.

Scheme şi tabele de conexiuni

Documentaţia tehnică de execuţie a unei instalaţii electrice cuprinde întotdeauna

scheme sau tabele de conexiuni exterioare şi interioare, care se întocmesc pe baza schemei
desfăşurate (fig.2.12).
 Fig.2.12. Schema electrică desfăşurată a acţionării unui motor asincron.

a. Schema de conexiuni exterioare reprezintă desenul de execuţie pentru realizarea

legăturilor între părţile componente ale unei instalaţii (fig.1.13). Schema poate cuprinde şi
informaţii despre tipul şi lungimea cablurilor sau a conductoarelor de legătură, dacă
documentaţia tehnică nu conţine un „jurnal de cabluri” (ex. cablurile W 1, W2 tip CZZ 4 x 2,5
mm2, cu lungimile de 5 m, respectiv 2 m şi conductorul de legare la pământ Cu 16 mm 2 din
fig.2.13).
Echipamentele din compunerea instalaţiei se reprezintă prin forme geometrice simple
(ex. dreptunghi A1, cerc M1), iar conexiunile dintre ele se desenează prin linii individuale (ex.
conductorul de legare la pământ E) sau grupate în cabluri (ex. W 1, W2). Semnul convenţional
al fiecărui conector este însoţit de un reper de identificare (ex. şirul de cleme X1).
 Fig.2.13.Schemă de conexiuni exterioare

b. Schema de conexiuni interioare reprezintă desenul de execuţie pentru realizarea

legăturilor dintre aparate în interiorul unei unităţi de montaj. În figura 2.14 se prezintă
schema de conexiuni din interiorul panoului de acţionare A 1, întocmită pe baza schemei
desfăşurate din figura 2.12.

Fig.1.14. Schema de conexiuni interioare a unui panou de acţionare (întocmită pe baza

schemei de circuite din fig.1.12).
 Elementele schemei de conexiuni se reprezintă prin forme geometrice simple
(dreptunghiuri în fig.2.14) sau prin semne convenţionale. Amplasarea elementelor pe desen
trebuie să reflecte, pe cât posibil, dispunerea efectivă din echipament (reprezentare
topografică), fără însă a respecta o anumită scară a desenului.
Conductoarele de conexiuni se pot trasa în întregime sau se figurează numai capetele
de legătură la aparate şi cleme. În figura 2.14, schema de conexiuni interioare s-a desenat fără
reprezentarea completă a legăturilor, iar marcarea conductoarelor s-a realizat prin adresa
capătului opus al legăturii şi numărul de ordine al conexiunii (ex. F 4:2/3 – marcaj la un capăt al
conductorului de conexiuni 3, care face legătura între bornele S 1:7 şi F4:2). Diferite posibilităţi
de marcare a capetelor unui conductor prin tile sunt prezentate în figura 1.15. Tipul, secţiunea
şi culoarea conductoarelor se specifică într-o NOTĂ (fig.2.14).

Fig.2.15. Sisteme de marcare a conductoarelor prin tile: a – adresa bornei de conectare; b –

adresa bornei opuse; c – adresa ambelor borne la care se racordează conductorul; d – marcare
independentă de borne (numărul nodului); e – sistem mixt (adresa bornei opuse şi numărul
conductorului).

c. Tabel de conexiuni exterioare. Indicaţiile cuprinse în schema de conexiuni

exterioare (fig.2.13) se pot prezenta şi tabelar. Fiecare rând al tabelului 2.7 se referă la o
conexiune individuală.

Tabel de conexiuni exterioare (întocmit pe baza schemei de circuite din fig.2.12)

Tabelul 2.7
Identificare Pleacă de la Soseşte la Cablu
cablu Tip Lungi Conductoare
(marcă) me utilizare
L1 X1:1 Panou de CYY
W1 Reţea L2 X1:2 acţionare 4 x 2,5 5m 4
2
L3 X1:3 mm
PEN X1:4
Panou de X1:5 M1:U Motor CYY
W2 acţionare X1:6 M1:V M1 4 x 2,5 2m 4
2
A1 X1:7 M1:W mm
X1:8 M1:PE
E M1 Centura de Cu 2m 1
2
pământare 16 mm
Notă: Cablurile CYY 4 x 2,5 mm2 se pot înlocui cu 4 conductoare FY 2,5 mm 2 în tub de
protecţie etanş lăcuit PEL 11.
 Spre exemplu, primul conductor al cablului W2 realizează conexiunea între clema X1:5
din panoul de acţionare A1 şi borna U a motorului M1. Dacă proiectul nu cuprinde un jurnal de
cabluri distinct, în tabelul de conexiuni exterioare se specifică în plus, tipul cablului,
secţiunea, lungimea şi numărul conductoarelor.

d. Tabel de conexiuni interioare. În anumite cazuri, un tabel de conexiuni interioare

(tab.1.8) este preferat unei scheme, deoarece prezintă într-o formă grafică mai simplă şi un
spaţiu mai redus, acelaşi volum de informaţii.

Tabel de conexiuni interioare pentru un panou de acţionare (întocmit pe baza schemei

de circuite din fig.2.12
Tabelul 2.8
Nod Clemă Aparat-bornă Cond.
Circuit de forţă
1 X1:1 Q1:1 2,5 N
2 Q1:2 F1:1 2,5 N
3 F 1:2 K 1:R 2,5 N
4 K1:A F5:R 2,5 N
5 X 1:5 F 5:A 2,5 N
6 X1:2 Q1:3 2,5 N
7 Q 1:4 F 2:1 2,5 N
8 F2:2 K1:S 2,5 N
9 K1:B F5:S 2,5 N
10 X1:6 F5:B 2,5 N
11 X1:3 Q1:5 2,5 N
12 Q1:6 F3:1 2,5 N
13 F3:2 K1:T 2,5 N
14 K 1:C F 5:T 2,5 N
Nod Clemă Aparat-bornă Cond.
15 X 1:7 F 5:C 2,5 N
Nul de protecţie şi de lucru PEN
16 X1:4 2,50 V
X1:8 punte
Circuite de comandă semnalizare
X1:8 punt
16 X 1:9 K 1:0 H2:2 1 GV
a X1:10 H1:2 1 GV
2a F1:1 F4:1 1R
17 F4:2 S1:7 H1:1 1R
K1:6 1R
18 S1:9 S2:4 K1:2 1R
19 S2:2 F5:1 K1:4 1R
20 F 5:3 K1:1 1R
21 K1:8 H2:1 1R
Notă: Conductoare de tip FY (F – utilizare în instalaţii fixe; Y – izolaţie de PVC); N – negru;
GV – galben-verde; R – roşu.

Tabelul de conexiuni cuprinde date privind bornele de racordare, tipul, secţiunea şi

culoarea izolaţiei conductoarelor (tab.1.9). Conexiunile se înscriu succesiv în tabel, pe cât
posibil în ordinea execuţiei fizice a legăturilor între cleme şi aparate sau între bornele a două
aparate. Ordonarea informaţiilor se face grupând legăturile la nodul de care aparţin (fig.2.16).
Marcarea nodurilor se efectuează prin numere naturale de la 1 la n, începând cu circuitele de
forţă.

Cod de culori pentru identificarea conductoarelor

Tabelul 2.9
Felul circuitului Culoarea izolaţiei
Circuit principal (de forţă): c.a. sau c.c. Negru (N)
Circuit secundar (comandă, semnalizare etc.) c.a. Roşu (R)
Circuit secundar (comandă, semnalizare etc.) c.c. Albastru (A)
Conductor de protecţie (PE) Verde-galben (V-G)
Conductor neutru (N) sau median (M) Albastru deschis (B)

Fig.2.16. Definirea nodurilor în schemele de circuite ca un ansamblu de două borne (nodul 8)

sau mai multe borne (nodul 17), interconectate prin conductoare.2
Tabelul 1.8 s-a întocmit pe baza schemei desfăşurate din fig2.12,în care s-au
numerotat succesiv 21 de noduri. Numărul nodului se înscrie în prima coloană a tabelului.
Următoarele coloane conţin reperul de identificare al clemei şi al bornei de aparat, între care
se realizează conexiunile. Spre exemplu, nodul 10 corespunde legăturii între clema X 1:6 şi
borna F5:B, iar nodul 18 cuprinde conexiunile succesive între bornele S 1:9, S2:4 şi K1:2.
Diametrul şi culoarea conductoarelor se trec în ultima coloană, iar tipul conductoarelor se
specifică într-o NOTĂ de subsol.

2.2. Scheme de acţionări electrice

Acţionările cu motoare asincrone şi de curent continuu constituie subansamble

importante ale instalaţiilor industriale şi se disting prin scheme electrice specifice de pornire,
reglare a turaţiei, frânare şi reversare.
Schema uzuală de pornire directă şi inversare a sensului de rotaţie pentru motorul
asincron cu rotorul în scurtcircuit (fig.2.1) este redactată folosind metoda reperării circuitelor.
Fig.2.2.1. Inversarea sensului de rotaţie a motorului asincron.
 Pornirea motorului asincron cu rotorul bobinat (fig.2.2) se realizează cu o treaptă de
rezistenţă, iar oprirea are loc prin frânare dinamică. Procesele tranzitorii de pornire şi frânare
sunt comandate prin relee de timp cu temporizare la acţionare K4T şi revenire K5T.
Reperarea amplasării semnelor convenţionale se face prin metoda grilei.
Comanda motorului asincron cu două turaţii, prezentată în figura 2.3, se distinge de
variantele redate în lucrarea  4,p.65-66 prin utilizarea unui comutator rotativ S1 pentru
selectarea regimului de viteză. Starea celor două contacte A-B şi C-D ale comutatorului S1 cu
trei poziţii ∆/0/YY se explicitează în diagrama de contacte.
Acţionările cu motoare de curent continuu necesită o reţea de alimentare adecvată L+,
L- (fig.2.4). Înfăşurarea de excitaţie F1, F2 şi cea a indusului motorului A1, A2 se recunosc în
schema desfăşurată prin atribuirea aceluiaşi reper de identificare M1 şi prin notarea bornelor
în conformitate cu STAS 3530-71.
În schema din figura 2.5, pornirea şi reglarea turaţiei motorului de curent continuu cu
excitaţie independentă M1 se realizează prin modificarea tensiunii rotorice cu ajutorul
convertorului miniatură monofazat, în punte semicomandată. Bornele convertorului A 1 s-au
marcat în schemă prin codul înscris pe echipament.

Fig.22..2. Pornirea reostatică şi frânarea dinamică a motorului asincron cu rotorul bobinat.

Fig.2.2.3. Reglarea turaţiei motorului asincron prin modificarea numărului de perechi de poli.

Fig.2.2..4. Pornirea reostatică, reversarea şi frânarea dinamică a motorului de curent continuu.

Fig.2..2.5. Pornirea şi reglarea turaţiei motorului de curent continuu alimentat prin convertor.
III. Echipamente şi scheme electrice de acţionare

Echipamentul unei acţionări electrice rezultă din schema electrică a acţionării

respective. Cele mai uzuale scheme pentru acţionările electrice sânt schemele desfăşurate, în
care se reprezintă toate aparatele şi maşinile electrice împreună cu conexiunile dintre ele,
astfel încât funcţionarea şi legăturile electrice să fie uşor de înţeles. In acest scop se utilizează
o serie de simboluri, în conformitate cu STAS 12120/2-83. Cele mai des întâlnite simboluri
sunt date in tabelul urmator:

Nr Semn convenţional Denumire

crt.
1. Efect termic

2. Efect electromagnetic

3. Efect sau dependenţă

de un câmp
electromegnetic
4. Comandă prin tragere
(împingere ,rotire)
5. Legătura: mecanică,
pneumatică,
hidraulică(sau indicare
sens, mişcare)
6. Mişcare întârziată
7. Reprezentare
monofilară pt.un
conductor şi trei
conductoare
8. Priză sau pol al unei
prize
9. Fişă sau pol al unei
fişe
1 Priză şi fişă
0. monopolară
1 Inductanţă, bobină,
1. înfăşurare
1 Inductanţă cu miez
2.
1 Diodă
3.
1 Tiristor
4.
1 Intrerupător mecanic
5.
(contact ND)
1 Contactor(contact de
6. forţă)
1 Contact N.I.
7.
1 Contact ND(NI) cu
8. temporizare

la
închidere(deschidere)
1 Contact ND(NI) cu
9. temporizare

la
deschidere(închidere)
2 Element de comandă a
0. unui releu (bobină cu
o înfăşurare)
2 Element de comandă,
1. releu

Temporizat la
acţionare
2 Siguranţă fuzibilă
2.

Acţionarea electrică a utilajelor tehnologice presupune realizarea unor operaţiuni

privind pornirea, reversarea(schimbarea sensului de rotaţie), modificarea turaţiei,
frânarea, etc.. Principiile de realizare a acestor operaţiuni s-au prezentat în cadrul
capitolelor de maşini electrice (pentru principalele tipuri studiate). În cele ce urmează se
vor analiza schemele clasice pentru comanda automată a acţionărilor electrice, adică
schemele care realizează în mod automat, la o simplaă comandă dată de operator,
succesiunea manevrelor necesare unei operaţiuni de schimbarea regimului de funcţionare
la motorul electric.

Schema de forţă conţine: motorul electric, circuitul trifazat pentru alimentarea

motorului, întreruptoare, contactele de forţă ale contactoarelor, siguranţe, relee
termice(bimetale sau elementul de încălzire ale acestora), înfăşurările bobinelor releelor
primare, de protecţie electromagnetică, sau ale unor relee de curent.
 Schema de comandă conţine: butoaaane de comandă, limitatoarele de cursă, relee
de comandă de toate tipurile, bobinele contactoarelor precum şi contactele normal închise
NI sau normal deschise ND ale acestora, elementele de semnalizare (lămpi, sonerii, etc.),
controlere de comandă, elemente de protecţie pentru circuitul de comandă, etc..

Rolul circuitului de forţă este de a realiza alimentarea motorului sau de a modifica conexiunile

acestuia astfel încât să îndeplinească scopul propus prin acţionarea electrică (pornire, frânare,

reversare, etc.).

Rolul circuitului de comandă este de a determina realizarea efectivă a

operaţiunilor în schema de forţă, în funcţie de: comenzile primite de la operator, secvenţa
manevrelor impuse de principiul de funcţionare a motorului, intercondiţionările impuse
diverselor operaţii, starea aparatului de protecţie etc..

3.1. Acţionarea electrică a două motoare asincrone trifazate cu rotorul în

scurtcircuit

Schema de pornire directă a motoarelor M1 şi M2 este dată în fig.3.1. Schema de

forţă conţine circuitul de alimentarea a motoarelor, motoarele M1 şi M2, siguranţele F1,
contactele de forţă 1K2 şi 2K2, acţionate de contactoarele 1K şi 2K, bimetalele releelor
termice 1F şi 2F. Schema de comandă este alimentată între fază şi nul, având următoarele
elemente componente: siguranţa F2, butoanele de pornire S3 şi S4, butoanele de oprire
S5 şi S6, bobinele contactoarelor 1K şi 2K, contactele NI ale releelor termice 1F1 şi 2F1.
În schemă s-a intercalat şi un circuit de semnalizare compus din întreruptorul S2,
transformatorul coborâtor de tensiune T şi laampa de semnalizare L.
 .

Fig.3.1

Pentru pornire se închide S1 şi S2 şi apoi, dacă lampa L se aprinde, se apasă fie pe

S3 fie pe S4(depinde care motor vrem să pornească mai întâi). Bobina contactorului 1K
(sau 2K) va fi pusă sub tensiune, între faza A şi nul, prin F2, S3, S5 şi 1F1 (sau prin F2,
S4, S6 şi 2F1). În consecinţă contactorul 1K(sau 2K)acţionează şi se închid contactele
1K1 şi 1K2 (sau 2K1 şi 2K2), pornind motorul M1 (sau M2); prin închiderea contactului
1K1(sau 2K1), bobina contactorului rămâne alimentată, chiar dacă butonul S3 (sau S4)
nu mai este acţionat. Deoarece bobina contactorului se automenţine conectată prin
contactul 1K1(sau 2K1), acest contact se numeşte de automenţinere sau de autoreţinere.
După pornirea unuia din cele două motoare se face pornirea şi a celui de-al doilea motor
(nu este indicat de a se apăsa simultan pe S3 şi pe S4, întrucât în acest caz curentul de
pornire luat de la reţea este mult mai mare).

Pentru oprire se apasă pe S6, pentru oprirea motorului M2 şi apoi pe S5, pentru oprirea

motorului M1 (dacă se apasă întâi pe S5 se opresc ambele motoare). În acest caz alimentarea

bobinei contactorului se întrerupe şi contactele sale revin la poziţia iniţială, motorul fiind

deconectat de la reţea. Butonul S5 nu s-a intercalat în serie cu bobina contactorului 1K pentru

a nu permite oprirea motorului M1 înaintea motorului M2, aceasta fiind o cerinţă a procesului

tehnologic.
Dacă acţionează protecţia termică (datorită unei suprasarcini), contactele 1F1(sau 2F1) se

deschid şi fie că se opresc ambele motoare fie că se opreşte numai M2.

2. 2. Pornirea automată cu inversarea sensului de rotaţie a motorului

asincron trifazat

Se ştie că pentru schimbarea sensului de rotaţie (reversarea) la motoarele

asincrone trifazate trebuie să se inverseze două faze în circuitul de alimentare al
motorului.

Pentru acţionarea motorului într-un sens de rotaţie se închide S1 şi se apasă pe

butonul de pornire S2. bobina contactorului 1K se pune sub tensiune între faza A şi nul,
prin S4, 1F1, S2 şi 2K3. Contactorul iK acţionează şi închide contactele ND 1K1 şi 1K2,
iar contactele NI 1K3 se deschid. Prin contactele de forţă 1K2 motorul se alimentează şi
porneşte, prin contactele de autoreţinere 1K1 bobina contactorului 1K se automenţine
alimentată, iaar prin contactele 1K3 (contacte de interblocare electrică) se elimină
posibilitatea alimentării bobinei contactorului 2K şi deci , se elimină posibilitatea
închiderii contactelor 2K2 simultan cu 1K2(s-ar produce un scurtcircuit bifazat), dacă se
apasă S3.

Pentru schimbaarea sensului de rotaţie se apasă pe S4 şi apoi pe S3. Bobina contactorului 1K

nu va mai fi sub tensiune şi deci contactele 1K1, 1K2 şi 1K3 revin în poziţia normală;

contactele 1K2 se deschid şi întrerup alimentarea motorului, contactele 1K1 se deschid,

iar 1K3 se închid. Când se apasă pe S3, bobina contactorului 2K este pusă sub tensiune şi se

vor închide contactele 2K1 şi 2k2, iar contactele 2K3 se vor deschide. Prin închiderea

contactelor 2K1 se produce automenţinerea, prin închiderea contactelor 2K2 se produce

inversarea fazelo A cu C şi motorul va porni în sens invers, iar prin deschidera contactelor

2K3 se produce interblocarea electrică.

3.3.Pornirea automată stea-triunghi a motorului asincron trifazat (fig.3.3)

 Se ştie că pentru micşorarea curentului de pornire la motoarele trifazate cu rotorul în

scurtcircuit, se poate face pornirea stea-triunghi . În locul comutatorului stea-triunghi se pot

utiliza două contactoare: contactorul 2K pentru realizarea conexiunii în stea a înfăşurării

statorului şi 3K pentru realizarea conexiunii în triunghi.

Funcţionarea schemei este următoarea:

Se închide întrerupătorul S1.La apăsarea pe butonul de pornire S2 este pusă sub tensiune
bobina contactorului 1K1,prin contactele S2,S3 şi 1F1.Contactorul 1K acţionează şi închide
contactele 1K1( de autoreţinere),1K2(de forţă) şi 1K3, care pune sub tensiune bobinele releului
de timp şi bobina contactorului 2K.Contactorul 2K va acţiona imediat şi va deschide contactele
2K1( de interblocare electrică) şi va închide contactele 2K2, care vor realiza conexiunea în stea a
motorului şi deci motorul va porni.Releul d, acţionanând cu întarziere , după un timp reglat, va
deschide contactele d1(NI cu temporizare la deschidere) şi va închide contactele d2 (ND cu
temporizare la închidere).Prin deschiderea contactelor d1, bobina contactorului 2K este este
scoasă de sub tensiune şi deci 2K2 se deschid, iar 2K1 se inchid.Prin închidrea contactelor d2
bobina contactorului 3K este pusă sub tensiune ( prin contactele 1K1,S3,1K3,2K1 şi d2) şi deci
se vor închide contactele 3K2, motorul funcţionând în continuare cu cu conexiunea în triunghi şi
se vor deschide contactele 3K1 ( de interblocare electrică).Se observă din schemă că, la
funcţionarea motorului cu conexiune în triunghi( funcţionare de durată), rămâne sub tensiune
contactorul 1K şi 3K, precum şi releul de timp d.

Pentru oprirea motorului se apasă pe S3 şi se întrerupe alimentarea contactoarelor 1K şi

3K;schema revine la situaţia iniţială.

3.4. Pornirea automată a motorului asincron trifazat cu rotorul bobinat

(fig.3.4).

La pornire reostatul Rp este pus la valoare maximă şi pe măsură ce viteza de

rotaţie creşte Rp se micşorează treptat, treptat, până la scurtcircuitare.

În cazul pornirii automate, Rp se construieşte „în trepte” şi scurtcircuitarea

acestora se realizează la intervale de timp date.

Pentru pornire, se închide S1 şi se apasă pe butonul de pornire S2.Bobinele

contactorului 1K şi a releului ld sunt puse sub tensiune şi se închid contactele 1K1 (de
autoreţinere) şi 1K2 (de linie).Motorul porneşte cu Rpmax şi după un timp reglat la ld se închid
contactele 1d1, punând sub tensiune bobinele contactorului 2K şi a releului 2d.Contactorul 2K va
închide contactele ND 2K1,scurtcircuitând prima treaptă a reostatului de pornire, iar releul 2d va
acţiona, după un timp reglat şi va închide contactele sale 2d1, punând sub tensiune bobinele
contactorului 3K şi a releului 3d.Contactorul 3K va acţiona închizând contactele 3K1 şi deci se
va scurtcircuita a doua treaptă din Rp.După un timp reglat va acţiona şi releul 3d închizându-şi
contactele 3d1 şi punând sub tensiune bobina contactorului 4K.Contactorul 4K va acţiona şi va
închide contactele 4K1, care scurtcircuitează ultima treaptă a reostatului de pornire.În continuare
motorul funcţionează cu rotorul în scurtcircuit, în serviciu continuu.

Pentru oprirea motorului se apasă pe S3, întrerupându-se alimentarea bobinelor

contactoarelor şi releelor, schema revenind în situaţia iniţială.

3.5. Pornirea automată şi frânarea dinamică a motorului de c.c. cu

excitaţia în derivaţie( fig.3.5)

În cazul pornirii motoarelor de c.c. se ştie că, pentru limitarea curentului de

pornire, trebuie să se introducă în serie cu desfăşurarea rotorului un reostat de pornire
Rp , care în cazul schemei din fig.3.5 este compus din Rp 1 şi Rp2.Pe măsură ce rotorul îşi
măreşte viteza de rotaţie se micşorează Rp prin scurtcircuitarea succesivă, la intervale de
timp date, a celor două trepte Rp1 şi Rp2.

Pentru frânarea dinamică, după deconectarea motorului de la reţea, se cuplează la perii

o rezistenţă Rf, numită rezistenţă de frânare.Rotorul continuându-şi micşorarea de rotaţie,
datorită inerţiei, maşina intră în regim de generator, debitând un curent prin Rf.Cuplul la
arborele generatorului, proporţional cu curentul debitat în rezistenţa de frânare, este un
cuplu rezistent , astfel încât se va produce frânarea maşinii.

Funcţionarea schemei: se închide S1 şi se apasă pe butonul de pornire S2.Bobina

contactorului 1K fiind pusă sub tensiune, se vor închide contactele 1K1 (de autoreţinere), 1K3
(de forţă) şi 1K4, iar contactele 1K2 se vor deschide.Motorul fiind alimentat de la reţea, va
porni cu Rp=Rp1+Rp2 (Rcx se pune la valoare minimă).Prin închiderea contactelor 1K1 releul 1d
este pus sub tensiune şi după un timp reglat îşi va închide contactele ND 1d1 cu temporizare la
închidere punând bobinele contactorului 2K şi a releului 2d sub tensiune.Contactorul 2K va
acţiona şi va închide contactele 2K1, scurtcircuitând prima treaptă Rp1 din reostatul de porinre,
iar releul 2d, după un timp reglat , va închide contactele 2d1, punând sub tensiune bobina
contactorului3K.Contactorul 3Kva acţiona şi îşi va inchide contactele 3K1, scurtcircuitându-se
a doua treaptă a reostatului de pornire, adică motorul va funcţiona în continuare cu Rp 1 şi Rp2
scurtcircuitate.

Oprirea motorului se face deschizând întrerupătorul S 1 sau apăsând pe butonul de

oprire S3, această oprire însă se face cu frânare dinamică întrucât contactele 1K2
revenind la poziţiile lor normale, cuplează rezistenţa de frânare Rf la periile
maşinii.Maşina intră în regim de generator, debitând pe Rf şi deci la arbore apare un
cuplu rezistent care produce frânarea rapidă a maşinii.

3.6. Frânarea prin contraconectare a motorului asincron trifazat

Rotorul motorului asincron frânează, turaţia motorului trece prin zero şi apoi se
schimbă de sens.Dacă în momentul opririi rotorului se întrerupe alimentarea statorului de
la reţea , motorul va fi oprit.Pe acest principiu se bazează schema frânării prin
contraconectare, a motorului asincron trifazat, reprezentată în fig.3.6.

Pentru pornirea motorului se închide întrerupătorul S1 şi apoi se apasă pe

butonul de pornire S2.Bobina contactorului 1K fiind pusă sub tensiune, se vor închide
contactele 1K1 (de autoreţinere),1K2 (de forţă ) şi se vor deschide contactele NI 1K3 (de

interblocare electrică).Circuitul de alimentare a motorului fiin închis, el va porni.

Pentru frânare se apasă pe butonul de frânare cu acţiune dublă S4( se deschid

contactele NI şi se închid contactele ND). Bobina contactorului 1K este scoasă de sub
tensiune şi deci contactele 1K1, 1K2 şi 1K3 revin la poziţia lor normală, iar bobina
contactorului 2K va fi pusă sub tensiune şi deci se vor închide contactele 2K1 şi 2K2 şi se
vor deschide contactele 2K3 (de interblocare). Prin deschiderea contactelor 1K2 şi
închiderea contactelor 2K2, alimentarea motorului de la reţea se va face prin schimbarea
a două faze între ele (A cu C) şi deci câmpul magnetic învârtitor statoric îsi va schimba
sensul de învârtire, adică rotorul va fi frânat. Prin închiderea contactelor 2K1 se pune sub
tensiune bobina releului de timp d care va acţiona după un anumit timp reglat, deschizând
contactele sale NI Nd1. În felul acesta bobina contactorului 2K este scoasă de sub
tensiune şi se vor deschide contactele de forţă 2K2, întrerupându-se alimentarea statorului
de la reţea.

Dacă reglarea timpului de acţionare a releului d se face în aşa fel încât

deschiderea contactelor 2K2 să aibă loc în momentul opririi rotorului, acesta nu-şi va
schimba sensul de mişcare şi va rămâne înfrânat.
 Rezistoarele R intercalate în serie cu contactele 2K2 au rolul de a micşora
curentul absorbit de stator, de la reţea în timpul frânării.

3.7. Comanda acţionării electrice a liniilor tehnologice în flux continuu

Se ştie că într-o linie tehnologică cu flux continuu se execută o serie de operaţii în

conformitate cu o tehnologie bine stabilită şi că un utilaj execută o operaţie după
prelucrarea materialului de către un utilaj situat în amonte. Încetarea funcţionării unui
utilaj trebuie să ducă la oprirea celorlalte utilaje aflate în funcţiune în amonte. Din această
cauză schema electrică de acţionare trebuie să îndeplinească unele condiţii impuse de
specificul tehnologiei.

Într-o linie în flux continuu specificul funcţionării utilajelor impune condiţia ca un

utilaj din linie să funcţioneze numai dacă cele din aval sunt în stare normală de
funcţionare. Această condiţie duce la necesitatea îndeplinirii următoarelor cerinţe:

- pornirea utilajelor să se facă în sens invers sensului fluxului tehnologic(se

porneşte mai întâi de la ultimul utilaj, apoi penultimul, şi aşa mai departe);
- dacă un utilaj iese din funcţiune, toate motoarele care acţionează utilajele din
amonte trebuie să se oprească; utilajele din aval vor continua să funcţioneze,
pentru prelucrarea în continuare a semiprodusului pe care îl conţine.

Schemele electrice de acţionare a liniilor tehnologice pot realiza diverse regimuri de

pornire:

- regimul „manual”
- regimul „manual-logic”
- regimul „automat”.

În regimul „manual” pornirea oricărui utilaj se face de către operator, indiferent

de starea celorlalte utilaje. Acest regim se utilizează în perioadele de revizie ale utilajelor,
când pornirea unui motor nu trebuie să fie condiţionată de funcţionarea altor motoare.

În regimul „manual-logic” pornirea se realizează prin apăsarea pe butoanele de

pornire într-o anumită ordine (pornirea se realizează numai dacă utilajele din aval sunt
deja în funcţiune).

În regimul „automat” pornirea se realizează prin apăsarea unui singur buton de

pornire, după care intrarea în funcţiune a tuturor utilajelor se realizează în mod automat,
prin cuplarea succesivă a motoarelor electrice, începând cu cel corespunzător ultimului
utilaj.
 Schema electrică de forţă şi de comandă a unei linii tehnologice care conţine cinci
utilaje dintre care două trebuie să pornească simultan, este dată în fig.3.7. Alegerea
regimului de lucru pentru schema de acţionare se face cu ajutorul comutatoarelor C1, C2 şi
C3 cu trei poziţii: M- manual, ML-manual-logic şi A-automat.

Punând comutatoarele C1, C2 şi C3 pe poziţia „A”, pornirea întregii linii se realizează prin
închiderea întrerupătorului S1 şi apoi se apasă pe butonul de pornire S 3. Bobina contactorului K
este pusă sub tensiune şi deci se vor închide contactele de autoreţinere K1. Se apasă pe butonul
S7 şi în felul acesta se va pune sub tensiune bobina contactorului 4K şi areleului cu temporizare
3d. Contactorul 4K va acţiona şi se vor închide contactele de autreţinere 4K1, contactele de forţă
4K2, contactul 4K3 şi 4K4. Prin închiderea contactelor K2 motorul M5 va
porni. Prin închiderea contactelor 4K3 lampa H5 va semnaliza funcţionarea motorului M5. Prin
închiderea contactelor 4K4 se pregăteşte punerea sub tensiune a bobinei contaactorului 3K şi a
releului cu temporizare 2d în momentul închiderii contactelor ND3d1 cu temporizare la închidere
(după un anumit timp reglat la releul 3d, aflat sub tensiune). Circuitul bobinei contactorului 3K şi
a releului 2d se închide prin contactele S2, K1, 4K4, C3 (pe poziţia A), 3d1, S 10, 4F1.
Contactorul 3k va acţiona şi se vor închide contactele de autoreţinere 3K1, contactele de forţă
3K2, contactele 3K3 şi 3K4. Prin închiderea

contactelor 3K2

motorul M4 va porni. Prin închiderea contactelor 3K3 lampa H4 va semnaliza

funcţionarea motorului M4. Prin închiderea contactelor 3K4 se pregăteşte punerea sub
tensiune a bobinei contactorului 2K şi a releului de temporizare 1d în momentul
închiderii contactelor ND 2d1 cu temporizare la închidere(după un anumit timp reglat la
releul 2d). Contactorul 2K va acţiona în momentul punerii sub tensiune şo se vor închide
contactele de autoreţinere 2K1, contactele de forţă 2K2 (motoarele M2 şi M3 vor porni
simultan), contactele 2K3 (lampa H23 va semnaliza funcţionarea motoarelor M2 şi M3)
şi 2K4, care va asigura punerea sub tensiune aa bobinei contactorului 1K în momentul
închiderii contactelor 1d1. Contaactorul 1K fiind pus sub tensiune va acţiona şi se vor
închide contactele de autoreţinere 1K1 şi contactele de forţă 1K2 (motorul M1 va porni).
Prin aprinderea lămpii H1 se semnalizează funcţionarea motorului M1.

În această situaţie pornirea tuturor motoarelor s-a făcut în mod automat, după
apăsarea pe butonul S7. Din schemă se observă că în cazul unei suprasarcini la motorul
M4, de exemplu contactele 3F1 acţionate de releul termic 4F se deschid şi toate celelalte
motoare din amonte (M3, M2 şi M1) se vor opri, iar M5 va continua să funcţioneze (la fel
se întâmplă dacă se apasă pe butonul de oprire S 10). Oprirea tuturor utilajelor se poate
face din mai multe locuri apăsând pe butoanele de oprire S2, S2’, S2”.

Funcţionarea schemei în regim „manual-logic” se realizează în mod analog, cu

deosebirea că, comutatoarele C1, C2 şi C3 se pun pe poziţia ML şi pornirea motoarelor se
face numai prin apăsarea pe butoanele S7, S6, S5 şi S4, în succesiunea menţionată şi
numai după un anumit timp egal cu cel reglat la releele 3d, 2d şi 1d adică la apăsarea pe
butonul de pornire S4 de exemplu, motorul M1 va porni numai dacă contactele 1d1 au
fost închise de releul 1d.
 Funcţionarea schemei în regim „manual” se realizează punând comutatoarele C1,
C2 şi C3 pe poziţia „M” şi apăsând, pentru pornire, pe butoanele S7, S6, S5 şi S4 în
această ordine, fie inversată, fie o altă succesiune dorită. Se observă ce, în această
situaţie, comutatoarele C1, C2 şi C3 scurtcircuitează contactele ND 3d1, 2d1 şi 1d1 şi deci
se poate face pornirea oricărui motor, în mod independent.

IV. Alegerea puterii motorului electric

Alegerea corectă a puterii motorului electric are o importanţă deosebită.

Subdimensionarea motorului electric duce la supraîncălzirea şi deci deteriorarea rapidă a
izolaţiei. Cuplul de pornire şi capacitatea de supraîncărcare pot fi prea mici, de unde poate
rezulta reducerea productivităţii utilajelor, în special în cazul pornirilor dese.
Supradimensionarea motorului duce la sporirea inutilă a cheltuielilor de investiţie, la reducerea
randamentului şi în cazul motoarelor asincrone, la reducerea factorului de putere, ceea ce
atrage o creştere a costului energieri electrice, respective alte cheltuieli de investiţie pentru
ameliorarea factorului de putere.

În general, în practică, se observă tendinţa de a supradimensiona motoarele, fie din lipsa

de date suficiente asupra caracteristicilor sau randamentelor utilajelor antrenate, fie din grija de
a evita supraîncărcarea, chiar temporară a motoarelor.

Criteriul principal care trebuie luat în considerare, pentru alegerea corectă a puterii
motoarelor este încălzirea acestora. Pierderile de energie – inerente funcţionării oricărei maşini
electrice – provoacă solicitări termice ale izolaţiei electrice, scurtând durata de serviciu. Durata
de funcţionare normală considerată 20-25 ani, corespunde unor temperature limită,
dependente de cele şapte clase de izolaţie: Y(90 0)C, A(1050C), E sau AB(1200C), B(1300C),
F(1550C), H sau CB(1800C). Pentru izolaţia de clasă A ( celuloză, mătase, lemn cu lacuri şi uleiuri)
durata de serviciu (medie statistică) scade la jumătate pentru fiecare creştere cu 8 0C a
temperaturii izolaţiei. Rezultă de aici importanţa deosebită a îmbunătăţirii transmisiei cldurii
prin micşorarea temperaturii izolaţiei şi a cunoaşterii procesului de încălzire şi răcire prin analiza
solicitării termice din timpul funcţionării.

În afară de încălzire, motoarele trebuie verificate şi din punct de vedre al cuplului de

pornire şi al capacităţii de supraîncărcare, în funcţie de caracteristicile maşinilor de lucru şi
regimul tehnologic.

Încălzirea şi răcirea maşinilor electrice se tratează considerând maşina omogenă din

puct de vedere termic. Notând cu θ (încălzirea maşiii) – diferenţa dintre temperature maşinii şi
cea a mediului ambient, curbele care reprezintă variaţia în timp a încălzirii şi respective a răcirii
maşinii, adică variaţia θ(t), sunt date în fig, 319a şi b unde θa reprezintă încălzirea admisibilă în
regim permanent şi θo – valoarea iniţială a diferenţei de temperatură.

Pentru maşinile electrice normale, alegerea solicitărilor normale şi calculul de încălzire-

răcire se face în ipoteza unei temperature a mediului ambient de maximum 40 0C.

Pentru a defini încărcarea unei maşini (STAS 1893-73), în concordanţă cu recomandările

CEI (Comisiei electrotehnice internaţională), se introduce noţiunile de reegim de funcţionare şi

de serviciu tip.

Regimul este dat de ansamblul de valori numerice ale mărimilor electriceşi mecanice
care caracterizează funcţionarea maşinii electrice. Regimul nominal corespunde deci,
funcţionării maşinii cu valorile numerice ale parametrilor numerici egale cu cele nominale. În
funţionarea sa o maşină electrică poate trece prin mai multe regimuri, începând cu regimul de
mers în gol, regimuri sinusoidale, regimuri nominale, regimuri de suprasarcină (supranominale)
şi regimuri de scurtcircuit. Noţiunea de regim caracterizează funţionarea maşinii la un moment
dat.

Pentru a defini încărcarea în timp unei maşini elcetrice s-a introdus noţiunea de serviciu,
care precizează succesiunea şi durata de menţinere a regimurilor.

Serviciul nominal de funţionare a unei maşini este caracterizat de valorile numerice ale
parametrilor maşinii stabilite de producător şi înscrise pe etichetă, iar serviciul tip, carcterizat
printr-o succesiune normalizată a unor regimuri specifice.

Serviciile tip ale maşinilor electrice sunt în număr de opt şi sunt strâns legate de regimul
termic al maşinii. Serviciile tip mai frecvent întâlnite în practică sun următoarele:

Serviciul continuu – S1, care corespunde funţionării maşinii cu o sarcina constantă, un

timp suficient de mare în care temperature de regim este atinsă rar fără a se depăşi limita
adimisibilă.

Serviciul de scurtă durată – S2, corespunde funcţionării maşnii cu o sarcină constantă un

timp determinat, mai mic decât cel necesar pentru atingerea temperaturii de regim, urmat de
un repaus sufficient pentru ca maşina să se răcească până la temperature mediului ambient.
Curbele P(t) şi θ(t) sunt date în fig.42.

Serviciul intermitent – S3, corespunde funţionării maşinii dintr-o succesiune de cicluri

identice, fiecare conţinând un timp de funcţionare cu o sarcină constantă şi un timp de repaus.
La acest serviciu se defineşte noţiunea de ciclu corespunzător unei perioade de funcţionare a
maşinii, urmată de o perioadă de repaus. Durata ciclului se consideră 10 minute, dacă nu se dau
alte indicaţii. Temperature maşinii în perioada de lucru nu depăşeşte valoarea temperaturii de
regim, iar în timpul perioadei de repaus maşina se răceşte până la temperatura apropiată de cea
a mediului ambient. Curbele P(t) şi θ(t) sunt date în fig.3.4
 Dacă tl reprezintă intervalul de timp corespunzător funcţionării în sarcină a maşinii şi T,
durata ciclului, atunci raportul:

tl
( ). 100=DA %
T (1)

poartă numele de durată relativă de acţionare. Valorile standardizate pentru DA sunt: 15, 25, 40

şi 60 % la T= 10 minute.

Determinarea puterii motorului de acţionare a mecanismelor cu sarcini constante

(serviciu tip S1) se face în felul următor:

Cunoscând cuplul maxim de durată cerut de mecanismul antrenat şi viteza necesară se

calculează puterea maximă cerută P0 max, folosind relaţia şi ţinând cont de randamentul
transmisiei ή tr, se calculează puterea mecanică necesară la arboreal motorului. Se allege din
cataloagele cu puteri nominale ale motoarelor valorea imediat superioară P n ≥ Pc max/ ήtr. Pentru
regimul de pronire, când momentul cuplului motor trebuie să fie mai mare decât al cuplului
rezistent cu valoarea momentului cuplului dinamic, nu apar solicitări termice excesive datorită
duratei relative scurte a pornirii în raport cu constanta de timp a încălzirii.
 În cazul serviciului de durată cu sarcină variabilă, în care sarcina ia valorile P1, P2, P3, …, Pn
în intervalele de timp t1, t2, t3, …, tn (fig. 4.4), alegerea puterii motorului se face aplicând fie
metoda pierderilor medii, fie metoda curentului echivalent, cuplului echivalent şi puterii
echivalente.

Metoda pierderilor medii, constă în

alegerea pentru început, a unui motor cu
putere nominală de 1,1 + 1,6 ori puterea medie
a diagramei de sarcină P(t) (fig. 4.4). Cu ajutorul
curbei randamentului motorului ales se
calculează pierderile de putere ∆Pi pentru
fiecare interval t1, t2, t3, …, tn folosind relaţia:

p
R I CR t
PPθFigθa
Fi
Înt
cM
b IFi
aac0a ptRntFpθtθiτpe2btt
θSc TSc Fi b
c p
FitA d
b
a
C P p p t
he
F.3.xa
rer
on
hen
g.g.)og. re iFpeci t0cFp
ro τ)p p p
re
up
tajc3. rip
n
m agli 2a 3 4 n
1 t
mi32m 3. m θ3am tco tu t t t t
ă
agîn a
tor
pe
a4a5u.g p u
ta tgar. go
de ap
co
de
delzt6o cie.u
u c41. s2 3 4 n t
3cu ar
br
ntr
for
.pa coirad rrtc4sa. 4 Fig.
at
ao
oş
ap u
a
ţă
7jul m ete ielţ.r1 . 4.4
eloz
şa
ab
an
anm li2e 3
orrd
ilbil
ou
un e
dăa d
e
o
elpe
m
ui rbcle
ec
on
pa ep ce ite (
trine
tat
no lrca
lăitlm t
ce
pe
u tn lcria e
pri
so
şa
el rtn ia m
e xr
nurşsîceim
clu
siu
ec
mu
tri tn
i
m
ad t
ca
e
con rre c
a
la
h
taj e re ic rlă
a
pe g e ltsreă )
şin
şa
pa lg re )
a
ăaall
siu
tin
n se
ăja l
pş e
u
ă
fuu jra la
nc e
u
lu ors
ţiolicsu
te t
na p ea ru
e p
lărsop
cr
a rţp tm a
a
e
g a irgs
u g eo n
d ca
litu e r
tule s rc
cu i
e
iu lc l
h
ia ţiun
d isiţi
e d se i
isd
e
e cu
d up e
t
e d rle
ce d
ta
 aliast
na a
ru r
şn t
e
c p
aş ă
r
uiru
rainap
ertăst
e a P1
a (r ΔP 1= −Pi
a η1
ic (2)
p n i
rps n Se calculează apoi pierderile de putere medie echivalente ΔPe proporţionale cu
ortă cantitatea de căldură mediedin maşină,folosind relaţia:
toa
etn
cet
ţca n
iţn ∑ ΔP i⋅t i
eie i =1
ΔP e= ,
iee n
i ∑ ti
lI i=1 (3)
ali
a Aceste pierderi ΔPe se compară cu cele nominale ale motorului ΔPn .Dacă rezultă
s> ΔPe>=ΔPn se consideră că alegerea puterii nominale a fost bine făcută , în cazul contrar se
us calculează din nou ΔPe pentru noul motor ales .
pc1
ru1 Urmează apoi verificarea la cuplurile de pornire ,la suprasarcină precum şi verificarea
ar. încălzirii la suprasarcină .Pentru verificarea la suprasarcină se consideră cea mai mare valoare a
stI puterii din diagrama de sarcină şi se determină coeficientul de suprasarcină P /P care trebuie
max n,
ac ¿ 1. 8÷2. 5
ri să fie la motoarele asincrone trifazate .
n
)
cr
ic Dacă nu se respectă această condiţie se alege un motor cu P n mai mare decât puterea
nu luată iniţial .
ăi
It
Determinarea puterii motorului de acţionare a mecanismelor pentru serviciu intermitent se poate
I
r fie alegând un motor construit pentru serviciu continuu(DA=100%) , fie alegând un motor
face
m
construit special pentru serviciu intermitent .

In primul caz calculul se face în mod analog ca la serviciu continuu cu sarcină constantă sau cu sarcină
variabilă (folosind relatia (257), facându-se şi verificarea la suprasarcină .

Dacă se adoptă un motor construit pentru serviciu intermitent, puterea motorului se alege pentru o
anumită durată relativă de acţionare DA 1. Dacă durata relativă de acţionare are în realitate valoarea
DA2, diferită de valoarea standardizată DA 1, puterea nominală a motorului se deduce din relaţia :

DA 1
P2 =P 1
√ DA 2 (4)

in care P1 reprezintă puterea rezultată iniţil, din calcule, corespunzătoare lui DA 1 .Motorul de putere
Pn se alege din seria adoptată (cu durată activă DA 1), puterea standardizată imediat superioară valorii
obţinute prin calcul.
 Alegerea puterii motorului pentru serviciu de scurtă durată cu sarcină constantă sau variabilă
în timpul duratei active, se face adoptând un motor construit anume pentru serviciu de scurtă durată
sau un motor construit pentru serviciu continuu.

In cazul alegerii unui motor construit pentru serviciu continuu(DA=100%) - această situaţie
este aplicată cel mai frecvent – puterea nominală a motorului se calculează cu relaţia :

P
Pn = ,
k (5)

în care k este coeficientul de suprasarcină ( k =1. 8÷2. 5 pentru motoarele asincrone

trifazate co rotorul în scurtcircuit). In felul acesta se ţine seama de suprasarcinape care o poate
suporta motorul ales, pentru un interval scurt de timp.

Deoarece aceste motoare pornesc, de obicei, cu o sarcină însemnată faţă de sarcina lor
nominală, verificarea cuplului de pornire are o deosebită importanţă.

Bibliografie

1. Mareş F. T.Bălăşoiu, G.Fetecău, S.Enache, D.Bălăşoi, D.Federenciuc

Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare automată -
manual pentru clasele a XI-a şi a XII-a
Editura Economică, Bucureşti – 2002
 2. .Cosma D, Mareş F
Ghid pentru concursul pe meserii Editura Şcoala gălăţeană
Galaţi - 2003

3. Mareş F, Zaharciuc V,Satoian C.

Manual pentru cultura de specialitate Domeniul electric clasa a IX – a Şcoala de arte şi
meserii
Editura Economică – Preuniversitaria Bucureşti -2004

4. Mareş F, Mihai M, Danielescu M, Ariton C.

Manual pentru pregătirea practică pentru şcoala de arte şi meserii, domeniul
electromecanic,
Manual pentru clasa a IX – a Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti – 2006

5. Mareş, F, Mirescu C.M, Cociuba P, Macadon D.

Manual pentru pregătirea pentru şcoala de arte şi meserii, calificarea: lucrător în
electrotehnică, clasa a X – a
Grup Editorial ART Bucureşti - 2006

6. N. Mara ; C. Neg
Instalaţii şi echipamente electrice ,manual pt. clasa a – XIa si a-XII-a
Ed. Didactică si pedagogic 1994
7. M.Ed.C.
Curriculum naţional – Ghid metodologic pentru aplicarea programelor şcolare din aria
curriculară “Tehnologii şi aplicaţii” – profil tehnic

8. Dinculescu P. Schemele instalaţiilor electrice

Editura Matrix-RomBucureşti -2005

9. Dinculescu P.
Instalaţii electrice industriale de joasă tensiune
Editura Matrix-Rom Bucureşti- 2003

10. Constantin Ghiţă Maşini electrice

Editura Matrix-Rom Bucureşti- 2005

11. V. Tabără, Gh. Obaciu, I. Gheghea, G.

Acţionarea electrică a maşinilor unelte
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti - 1980

12. Ioan Ionescu Acţionarea maşinilor electrice

Editura Matrix-Rom Bucureşti 2005
13. https://www.academia.edu/search?page=2&q=actionari
%20electrice
14. https://www.academia.edu/search?q=actionari%20electrice

15. www.academia.edu › 19710657 › Sisteme_de_actionare

16. https://r.search.yahoo.com/
_ylt=AwrJ6SRUs2FhjZYARhxXNyoA;_ylu=Y29sbwNiZjEEcG9zAzEEd
nRpZAMEc2VjA3Ny/RV=2/RE=1633821653/RO=10/RU=http%3a%2f
%2fwww.mec.upt.ro%2fdolga%2fcap1.pdf/RK=2/
RS=IDES8dXNVyzUUO.LxPm3QtGwpYY-1. Introducere în sistemele
de acţionare ale roboţilor ...