APARATE DE PROTECTIE SI DE COMANDA

Aparatele de protectie, sunt destinate sa asigure protectia elementelor de circuit impotriva

suprasarcinilor, scurtcircuitelor sau lipsei de tensiune. Cele mai frecvente deranjamente in instalatiile electrice
sunt cele provocate de supracurenti.
Aparatele de comutatie sunt dispozitive care realizeaza functiuni de inchidere si de deschidere a
circuitelor electrice. Structura acestor aparate este determinata de regimul de stabilire sau de intrerupere a
curentului electric in circuit. In acest sens se diferentiaza:
- regimul de comutatie in gol, in care inchiderea sau deschiderea circuitului are loc in absenta
curentului electric sau in prezenta unui curent mult inferior curentului nominal, pentru care a fost dimensionat
aparatul;
- regimul de comutatie in conditii normale de functionare si de suprasarcina a instalatiei alimentate, in
care curentul prin aparatul de comutatie poate avea orice valoare de la zero pana la valoarea curentului
admisibil de suprasarcina,; regimul de suprasarcina al unui echipament electric este un regim de functionare in
care curent depaseste curentul nominal, care poate fi acceptat pentru un interval de timp limitat;
- regimul de comutatie inclusiv in conditii de avarie, in care curentul prin aparatul de comutatie poate
atinge valori mult superioare curentului nominal.
Pentru protectia echipamentelor electrice in conditii anormale de functionare, in regimurile de avarie,
sau la aparitia unor perturbatii interne sau externe, instalatiile electrice utilizeaza aparate de protectie. Acestea
pot fi de sine statatoare sau pot echipa aparatele de comutatie.
Echipamentele electrice de protectie au rolul de a limita efectele regimurilor de avarie pentru a proteja
atat echipamentul electric, cat si consumatorii. Cele mai importante echipamente de protectie sunt:
sigurantele fuzibile, intreruptoarele automate, releele de protectie, declansatoarele si descarcatoarele.
Aparatele de protectie trebuie sa sesizeze aparitia unui regim anormal de functionare si sa izoleze
zona defecta prin intermediul aparatelor de comutatie. Pentru a fi eficienta o protectie trebuie sa fie sensibila,
rapida, selectiva si cat mai sigura in functionare.

Electromagnetul

Un electromagnetul este un dispozitiv electric constituit in general dintr-un miez magnetic si o bobina.
Alimentarea bobinei are ca rezultat actionarea armaturii mobile a miezului magnetic. In constructia aparatelor
de comutatie electromagnetii sunt utilizati ca organ motor, servind la stabilirea sau intreruperea mecanica a unor
contacte.
Miezul magnetic al unui electromagnet poate fi constituit doar din armatura mobila, care este atrasa in
zona de camp magnetic intens a bobinei de excitatie. In general insa, o armatura fixa asigura dirijarea fluxului
magnetic. Aceasta ultima varianta este cea mai uzuala, deoarece asigurarea unei anumite valori a inductiei
magnetice in spatiul dintre armaturi necesita o solenatie de magnetizare cu atat mai redusa cu cat drumul prin
aer al liniilor de camp magnetic este mai redus.
 Exista mai multe tipuri constructive de electromagneti, Fig. 1, cu variatii specifice ale fortei de atractie
in functie de cursa armaturii mobile, si anume:
- electromagnet plonjor fara armatura fixa, Fig.1a). Campul magnetic fiind maxim in centrul bobinei,
forta electromagnetica tinde sa aduca armatura mobila in pozitie simetrica in raport cu bobina.
Caracteristica fortei acestui tip de electromagnet in functie de cursa prezinta un maxim;
- electromagnet plonjor cu armatura fixa, Fig. 1b). Forta variaza relativ putin in functie de cursa si are
valori mari in comparatie cu alte tipuri de electromagneti;
- electromagnet plonjor cu cursa mica (x 10mm), Fig. 1.c). Acest tip de electromagnet se
caracterizeaza prin variatie rapida a fortei in functie de cursa;
- electromagnet U, Fig. 1d) este utilizat pentru curse mici si variatii lente ale fortei;
- electromagnet in manta, Fig.1e), are cursa redusa si forta de atractie mare. Circuitul magnetic este
compact, iar suprafetele polilor sunt mari.

Fig. 1 Tipuri de electromagneti

 Separatoarele

În întreruperea oricărui curent (sarcină, suprasarcină, scurtcircuit) în instalaţiile electrice de forţă este
necesar a se introduce aparate capabile să întrerupă în deplină siguranţă aceşti curenţi. Din punct de vedere al
valorii curentului întrerupt distingem urmatoarele aparate electrice:

• I=0 – Separatoare (fig.2)

• 0 < I < In - Separatoare de sarcina sau Intreruptoare de sarcina
• In < I < Isc - Intreruptoare (disjunctoarele) sau Sigurante fuzibile

Fig. 2 Contacte separator

Separatoarele de sarcina nu intrerup curenti de scurtcircuit, putand fi comandate local sau de la

distanta.
Functiile indeplinite sunt:
• suporta si intrerup curenti nominali si curenti de suprasarcina, putand fi manevrate in sarcina;
• suporta un timp dat curenti de scurtcircuit, dar nu intrerup curenti de scurtcircuit;
• realizeaza functia de separare pentru curenti de valoare limitata.

Intreruptoarele

Un intreruptor automat este un comutator electric automat destinat sa protejeze circuitele electrice
impotriva scurtcircuitelor, astfel incat circuitul protejat sa nu sufere stricaciuni din cauza efectelor termice
provocate de un curent mai mare decat cel nominal.
Spre deosebire de siguranțele fuzibile, care dupa fiecare declansare trebuie inlocuite (prin arderea fuzibilului),
intreruptoarele automate trebuie doar reanclansate (manual sau automat), dupa inlaturarea defectului.

Un intreruptor automat este un comutator electric automat destinat sa protejeze circuitele electrice
impotriva scurtcircuitelor, astfel incat circuitul protejat sa nu sufere stricaciuni din cauza efectelor termice
provocate de un curent mai mare decat cel nominal.
Spre deosebire de siguranțele fuzibile, care dupa fiecare declansare trebuie inlocuite (prin arderea
fuzibilului), intreruptoarele automate trebuie doar reanclansate (manual sau automat), dupa inlaturarea
defectului.
 Fig. 3 Intreruptor

Intreruptoarele au urmatoarele componente:

 circuitul principal de curent format din: contacte principale şi borne de racord la circuitul exterior
realizate din cupru argintat. Piesele de contact se execută din materiale sinterizate (argint cu wolfram);

 camere de stingere din materiale refractare, camere de stingere ce limitează şi izolează spaţiul de
formare şi stingere a arcului electric şi permite evacuarea cantităţii de căldură dezvoltată în coloana
arcului electric. Ele se execută din materiale electroizolante cu rezistenţă la temperaturi ridicate
(termoceramit, azbociment, etc.) in care sunt plasate plăcutele feromagnetice;

 piese izolante ce servesc la susţinerea mecanică şi la izolarea electrică a căilor de curent. Piesele izolante
se execută din materiale ceramice (porţelan pentru siguranţe fuzibile, steatit pentru aparate
electrocalorice, etc.), materiale termorigide (bachelită pentru piese fără solicitări mecanice sau termice
deosebite), materiale cu umplutură anorganică – mică, azbest – pentru piese cu solicitări termice
deosebite, polistireni cu fibră de sticlă – pentru solicitări la arc şi materiale plastice(PVC – pentru
carcase, prize, poliamide şi polistireni pentru capace transparente (plexiglas); din răşini fenolice;

 cutia aparatului executată din tablă la întrerupătoarele mari iar la cele de tip “compact” din răşini
fenolice;
  elemente de protecţie: (termobimetalele şi declanşatoarele electromagnetice) DT, DE, DTm, instantanee
sau temporizate;

 elemente accesorii precum, contacte auxiliare;

 mecanismul de acţionare manual, cu electromagneţi sau motoare electrice pentru comanda şi acţionarea
contactelor întrerupătoarelor.

Mecanismul de acţionare al întrerupătoarele de joasa tensiune poate fi: cu acţionare manuala,

electromagnet sau cu motor.

Intreruptorul poate fi privit ca un sistem format din subsisteme interconectate, subsisteme ce realizeaza
urmatoarele functiuni:
- funcţiunea de comutaţie mecanică – îndeplinită prin închiderea, respectiv deschiderea contactelor
principale şi auxiliare, realizata prin acţionarea mecanismului;
- funcţiunea de detecţie a suprasarcinilor şi declanşare automată cu temporizare conform caracteristicii
de protecţie;
- funcţiunea de detecţie a scurtcircuitelor şi declanşare instantanee;
- funcţiunea de declanşare liberă manifestată prin preponderenţa comenzii de deschidere asupra celei
de închidere.

Fig. 4 Simbolizarea intreruptoarelor in schemele electrice

Intreruptorul dupa functiunea de detectie se clasifica in:

• intreruptor cu releu termic - are principala utilizare in asigurarea protectiei conductoarelor unui circuit
contra suprasarcinilor; Principiul de functionare al lui este: curentul traverseaza disjunctorul, un bimetal
este incalzit prin efect Joule, iar daca aceasta incalzire este suficient de importanta, bimetalul
declanseaza, intrerupand curentul. Acest sistem este simplu si robust, dar nu suficient de precis, fiind
caracterizat de timpi de reactie mari (este lent).
• intreruptor magnetic - are principala utilizare in protectia echipamentelor electrice contra defectelor
(suprasarcina, scurtcircuit, lipsa tensiune, etc.)
• intreruptor magneto-termic.

Principiul de functionare este urmatorul: in regim normal, curentul nominal circula prin bobina
intreruptorului fara sa aiba efect asupra aramturii mobile (lamelei); circuitul ramane inchis. Daca apare un
defect in circuitul din aval de disjunctor, impedanata circuitului va scadea iar curentul va ccreste pana la
valoarea de scurtcircuit. In acest moment, curentul produce magnetizarea armaturii mobile, ceea ce duce la
deschiderea circuitului (intreruperea alimentarii circuitului din aval). Intreruperea este instantanee, ceea ce face
ca acest tip de disjunctor sa poate fi folosit cu succes in locul sigurantelor fuzibile pentru protectia la
scurtcircuit.
 • declansator electromagnetic - inglobeaza cele doua tipuri de disjunctoare amintite mai sus, magnetic
pentru protectia la scurtcircuit, termic pentru protectia la suprasarcina.
• declansator diferential (DDR) - asigura protectia oamenilor contra contactului indirect; poate fi folosit
ca protectie suplimentara a echipamentelor contra curentilor de fuga generati de un contact imperfect, de
un defect de izolatie, etc.

Are un principiu de functionare simplu: fiecare conductor al circuitului supravegheat trece printr-un
circuit magnetic (tor), dand nastere unor campuri electromagnetice identice si in opozitie, care se anuleaza. In
cazul existentei unei diferente (aparitia unui defect), campul rezultant actioneaza un dispozitiv care intrerupe
imediat curentul. Este caracterizat de sensibilitate, care da valoarea curentului de defect la care declanseaza
aparatul - 6, 10, 30, 100, 300, 500 mA.

În acord cu recomandările CEI 60947-2 asociaza litera reper Q pentru identificarea întrerupătoarelor.

Criterii generale de alegere

Intreruptoarele automate exista intr-o larga diversitate de marimi, de la intreruptoare miniatura pana la
intreruptoare de foarte mari dimensiuni, folosite la tensiuni foarte inalte. Numarul de poli poate fi: 1, 1+N, 2,
2+N, 3, 3+N.
Standardul internațional, defineste curentul nominal (In) al intreruptoarelor automate, ca fiind curentul
la care acesta poate funcționa neintrerupt (la o temperatura ambianta de 30 °C).
Valorile uzuale ale curentului nominal al intreruptoarelor sunt: 6A, 10A, 16A, 25A, 32A, 40A, 50A,
63A, 80A, 100A, etc.
Din punct de vedere al curentului magnetic (Im), intreruptoarele sunt:
 curba „B” (Im = 3÷5 In)
 curba „C” (Im = 5÷10 In)
 curba „D” (Im = 10÷20 In)
La alegerea unui intreruptor trebuie sa respecte criteriile de selectivitate, adica sa nu intrerupa, in caz de
defect, inaintea unui alt intreruptor situat in aval, si nici dupa unul situat in amonte. Selectivitatea poate fi de
curent sau de timp.
Selectivitatea, reprezinta proprietatea unui sistem de protectie format din mai multe elemente inseriate,
de a functiona intr-o anumita ordine impusa.

Alegerea capacitatii de rupere

Capacitatea de rupere a unui intreruptor se determina din calculul curenţilor de scurtcircuit si reprezinta
valoarea efectiva a celui mai mare curent întrerupt de aparat definirea tensiunii nominale de utilizare ce se alege
funcţie de valoarea nominală a tensiunii de linie a reţelei. Aceasta reprezintă tensiunea dintre căile de curent şi
poate avea valoarea 60, 250, 380, 500, 660, 800, 1000Vef.

 alegerea curentului maxim suportat de aparat (practic tipul aparatului). Curentul nominal al
întrerupătorului reprezintă valoarea efectivă a curentului suportat de aparat timp de 8h fără ca
încălzirea cailor de curent să depăşească limita admisă

 intrerupătorului echipat cu declanşatoare electromagnetice şi declanşatoare termice i se alege, in

funcţie de curentul consumatorului, curentul de reglaj termic IR ≥In şi curentul declanşatorului
electromagnetic Im
  alegerea tensiunii de comandă (numai pentru întrerupătoarele acţionate cu electromagneţi sau
motor electric) ce reprezintă valoarea efectivă a tensiunii ce se aplică blocului de comandă.
Valorile acestor tensiuni sunt standardizate putând efectua comanda atât în c.a. cât şi în c.c. 24,
48, 110, 380, 500 Vc.a. respectiv 24, 48, 60, 110, 220, 440 Vc.c.

Întreruptoarele automate asigură:

o protecţia împotriva incendiilor, care ar putea fi cauzate de un circuit electric defect (scurtcircuit,
suprasarcină, defect de izolatie),
o protecţia persoanelor împotriva şocurilor electrice în cazul unui contact indirect.

Alegerea întreruptoarelor automate trebuie să fie optimizată pentru a oferi protecţie absolută asigurând
în acelaşi timp continuitatea în alimentarea cu energie electrică.
Cu toate că întreruptoarele automate sunt uneori folosite ca aparate de comandă, este recomandat să se
instaleze dispozitive separate de comandă care sunt mai adaptate pentru activităţile cu comutare frecventă
(separator, contactor, teleruptor).

Continuitatea în serviciu

Declanşările nedorite pot fi provocate de:

- curentul mare la închiderea circuitelor,
- curentul de suprasarcină şi uneori curentul generat de armonici care circulă prin neutrul circuitelor
trifazate,
- curentul de pornire al motoarelor.

Soluţii

Alegerea unui întreruptor automat cu o curbă de declanşare mai puţin sensibilă: modificarea din curba B
în curba C sau din curbă C în curbă D.
Reducerea numărului de sarcini din circuit.
Alimentarea succesivă a circuitelor, utilizând auxiliare de temporizare pe aparatele de comandă.
Calibrul întreruptorului automat nu trebuie mărit în nici un caz peste valorile maximale permise de
cablurile utilizate pentru că astfel conexiunile electrice nu vor mai fi protejate.
În cazul circuitelor trifazate care alimentează lămpi cu balast electronic, sunt generaţi curenţi armonici
de rang 3 şi multipli de rang 3. Conductorul de nul trebuie dimensionat astfel încât să nu se supraîncălzească.
Oricum, curentul care circulă prin conductorul de nul va deveni mai mare decât curentul fiecărei faze şi va duce
la declanşare nedorită.
În cazul instalaţiilor cu cabluri foarte lungi în sistem TN sau IT, poate fi necesară adăugarea unui
dispozitiv de protecţie diferenţială pentru protecţia persoanelor.
 Deconectarea

Scopul deconectării este de a separa şi izola un circuit sau un dispozitiv de restul instalaţiei electrice
pentru a asigura securitatea personalului care va interveni în instalaţia electrică pentru întreţinere sau reparaţii.
Întreruperea trebuie să fie omnipolară, adică toate conductoarele active, inclusiv neutrul, trebuie
întrerupte.
Trebuie să fie blocabile sau să poată fi încuiate în poziţia "deschis" pentru a preveni închiderea
accidentală, cel puţin în mediul industrial.
Trebuie să corespundă cu standardele care le garantează aptitudinea de secţionare.

Protecţia motoarelor

Protecţia motoarelor împotriva supraîncălzirii cauzate, de exemplu, de o suprasarcină de durată, de

blocarea rotorului sau de funcţionarea în absenţa unei faze. Având în vedere caracteristicile specifice ale
motoarelor:
- detectarea suprasarcinii este asigurată de un releu termic special conceput pentru protecţia acestora.
Acest releu poate asigura, eventual, protectie la suprasarcină pentru sistemele de bare.
- în acest caz, protecţia la scurtcircuit este asigurată de un întreruptor automat fără declanşator termic.
Fig. 5 Sectiune printr-un intreruptor
Fig. 6 Camera de stingere a arcului electric
 Relee de protectie

Rolul releelor de protectie este de a proteja instalatiile electrice impotriva functionarii in regimuri
anormale, prin transmiterea unor semnale electrice ce determina izolarea locului defect prin intermediul
aparatelor de comutatie.
Releele electrice sunt aparate automate, care sub actiunea parametrului electric de intrare produc
variatia brusca a parametrilor de iesire, la o anumita valoare a parametrului de intrare.
Releele de protectie trebuie sa indeplineasca patru conditii fundamentale: selectivitate, rapiditate,
sensibilitate si siguranta.
Actiunea releelor de protectie este selectiva, daca acestea comanda deconectarea numai a portiunii
defecte din sistem, prin contactoarele respective, celelalte parti ale sistemului ramanand mai departe in
functiune.

Clasificarea releelor de protectie

Releele de protectie se pot clasifica dupa mai multe criterii:

1. dupa principiul de functionare: relee termice, electromagnetice, de inductie, magnetoelectrice,

electrodinamice, electronice;
2. dupa marimea pe care o protejeaza: relee de curent, de tensiune, de putere, de timp;
3. dupa felul in care este realizata actiunea fata de o anumita valoare a marimii de intrare:

o relee maximale, care actioneaza daca marimea protejata depaseste o anumita valoare;
o relee minimale, care actioneaza cand marimea protejata scade sub o anumita valoare (sau
dispare);

o relee directionale, care actioneaza daca se schimba sensul marimii protejate (de exemplu:
sensul de circulatie al puterii).

Descarcatoare
Descarcatoarele sunt aparate de protectie care pe langa functia principala de limitare a
supratensiunilor sunt capabile sa reduca curentul de insotire la valori mult mai mici, fiind prevazute cu
dispozitive speciale de stingere a arcului electric.
Rolul functional al descarcatorului electric este de a limita supratensiunile atmosferice si de comutatie
intr-o instalatie electrica.
Descarcatorul se monteaza la intrarea in instalatia electrica intre faza si pamant. Pentru protectia la
supratensiuni atmosferice a liniilor electrice se folosesc pe langa descarcatoare si eclatoare care sunt mai
simple constructiv, dar nu contin elemente de stingere a arcului electric si deci utilizarea lor este posibila doar
alternant cu descarcatoare.
 Eclatoare electrice
Eclatoarele sunt cele mai simple aparate de protectie impotriva supratensiunilor. Ele se compun din
doi electrozi metalici, unul legat la partea aflata sub tensiune si celalalt la pamant.
Eclatoarele sunt elemente componente ale descarcatoarelor constituind spatiul disruptiv al acestora si
asigurand separarea portiunii sub tensiune de cea legata la potentialul pamantului. Stingerea arcului electric
datorita curentului de insotire este naturala, prin alungire, datorita interactiunii curentului din arcul electric cu
propriul camp magnetic.

Contactorul

Contactorul este un aparat electric, cu utilizare largă în schemele electrice de comandă și acționare;
definirea lui se poate face sub următoarea formă:

Contactoarele sunt aparate electrice de comutație cu o singură poziție de repaos, acționate altfel decât
manual, capabile de a închide, de a întrerupe, de a suporta curenți în condiții normale de funcționare, inclusiv
curenți de suprasarcină, iar în poziția închis pot suporta pe o durată mică de timp și curenți de scurtcircuit.
Aceste aparate sunt folosite în situații în care este nevoie de un număr mare de conectări respectiv
deconectări, ele fiind capabile să reziste la un număr de 102...105 manevre ale circuitelor de forță în regim
normal de funcționare și la suprasarcină.
Contactoarele mențin un circuit conectat, la apariția unei comenzi de natură electrică și îl mențin închis
atâta vreme cât durează această comandă. Când aparatul se află în poziția de repaus, contactele principale, de
forță, sunt normal deschise.

Clasificarea contactoarelor se poate face din mai multe puncte de vedere.

După numărul de poli: - monopolare;
- bipolare;
- tripolare;
- tetrapolare;
După tipul mișcării traversei cu contacte:
- cu mișcare de translație;
- cu mișcare de rotație.
După sistemul de acționare:
- electromagnetice;
- electropneumatice
Fig. 7 Contactorul si accesoriile sale
 Fig. 8 Elementele constructive ale contactorului cu mișcare de translație

Conform figurii organul motor este un electromagnet monofazat cu spiră în scurtcircuit (reperele 1, 2,
3). Resorturile antagoniste 4 asigură starea de repaus. Pe calea de curent 5 sunt plasate elementul fix de contact
și una din borne. Calea de curent are două locuri de rupere, în zone plasate între plăcile feromagnetice 6. Piesele
mobile de contact sunt lipite de puntea 7. Resortul 8, asigură forța de apăsare pe contacte și este plasat în caseta
9.
Camera de stingere are ca principiu efectul de electrod și nișă.
Fig. 9 Cinematica contactorului cu mișcare dublă de translație

Fig. 10 Simbolizarea contactorului in schemele electrice

 Fig. 11 Scheme simple de comanda a unui motor electric cu ajutorul contactoarelor

Parametrii nominali ai contactoarelor

Principalii parametrii nominali ai contactoarelor sunt:

- tensiunea nominală Un pentru care este construit contactorul și este tensiunea din circuitul contactelor
principale la care se dimensionează mărimea izolației;
- tensiunea de serviciu Us este tensiunea la care este folosit aparatul, care poate fi mai mică sau cel puțin
egală cu Un;
- tensiunea de comandă Uc, care este tensiunea de alimentare a înfășurării electromagnetului de acționare
sau a bobinei electrovalvei în cazul contactorilor cu sistem de acționare hidraulic, sau pneumatic;
- curentul nominal In este valoarea maximă standardizată a curentului pe care îl poate suporta contactorul,
fără a depăși în regim de lungă durată valorile admisibile a încălzirii;
- frecvența de acționare.
După tipul sarcinii:
Contactoarele de curent alternativ se împart în 4 grupe:
AC1 – pentru comanda receptoarelor cu sarcini neinductive sau slab inductive;
AC2 – pentru pornirea motoarelor cu inele de contact și la frânarea prin contracurent;
AC3 – pentru pornirea motoarelor în scurtcircuit și la oprirea acestora în plin mers;
AC4 – pentru pornirea motoarelor în scurtcircuit la mersul cu șocuri și la inversarea sensului de rotație
al motoarelor.

Contactoarele de curent continuu se clasifică în 5 grupe:

DC1 – pentru comanda receptoarelor cu sarcini neinductive sau slab inductive;
DC2 – pentru pornirea motoarelor cu derivație sau pentru pornirea acestora în plin mers;
DC3 – pentru pornirea motoarelor derivație la mersul cu șocuri și la inversarea sensului de rotație al
motoarelor;
DC4 – pentru pornirea motoarelor serie și oprirea acestora în plin mers;
DC5 – pentru pornirea motoarelor serie la mersul cu șocuri și la inversarea sensului de rotație în plin
mers al motoarelor.

Fig. 12 Exemplu de contactor

 Sigurante fuzibile
Litera reper de identificare este F iar simbol general este conform figurii 13:

Fig. 13 Simbolul sigurantei fuzibile

Din categoria siguranţelor fuzibile cu material de umplutură cele mai utilizate sunt siguranţele unipolare
cu filet, care se folosesc atât în circuitele de comandă, de iluminat cât şi în cele de forţă (6..100 A). O astfel de
siguranţă se compune din:
• Soclul, montat fix pe panoul electric pe tabloul de distribuţie.
• Patronul port- fuzibil, confecţionat dintr - un corp de porţelan cu două contacte metalice la capace,
între care se leagă fuzibilul. Interiorul este umplut cu nisip de calitate superioară (90% bioxid de siliciu,
lipsit de oxizi metalici). Patroanele se construiesc în variante, deosebite ca formă şi dimensiuni.

Fig. 14 Tipuri de sigurante fuzibile

 Fig. 15 Componenta unei sigurante fuzibile

1, 2 – cuţit pentru contact; 3 – bandă fuzibilă; 4 – semicarcasă din material ceramic; 5 – spaţiu
pentru nisip de cuarţ; 6 – nit cu aliaj eutectic; 7 – gaură pentru nitul eutectic; a – topire la scurtcircuit;
b – topire la suprasarcină

Sigurantele fuzibile sunt identificate prin litera F ( indica functia de protectie) urmata de doua litere ce
au urmatoarea semnificatie:
• prima litera
g - pentru toti curentii;
a - numai o parte din curenti.

• a doua litera
G - uz general;
M - protectia motoarelor;
L - protectia liniilor.

Exemple:

gG, gL pentru protectia circuitelor rezistive de orice curent;

aM pentru protectia circuitelor motoarelor, doar pentru anumiti curenti