Șarik Csaba

PL-1

MĂSURAREA INTENSITĂȚII CURENTULUI ELECTRIC

Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului în urmă

cu un secol şi jumătate au deschis o eră noua a civilizaţiei. Mecanizarea proceselor
de producţie a constituit o etapă esenţială în dezvoltarea tehnică a proceselor
respective şi a condus la uriaşe creşteri ale productivităţii muncii.
Datorită mecanizării s-a redus considerabil efortul fizic depus de om în cazul
proceselor de producţie, întrucât maşinile motoare asigură transformarea diferitelor
forme de energie din natură în alte forme de energie direct utilizabile pentru
acţionarea maşinilor, uneltelor care execută operaţiile de prelucrare a materialelor
prime şi a semifabricatelor. Prin automatizarea proceselor de producţie se
urmăreşte asigurarea tuturor condiţiilor de desfăşurare a acestora fără intervenţia
operatorului uman. Această etapă presupune crearea acelor mijloace tehnice
capabile să asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit, asigurându-se
producţia de bunuri materiale la parametri doriţi.
Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel
concepute încât să permită implementarea mijloacelor de automatizare, capabile să
intervină într-un sens dorit asupra proceselor asigurând condiţiile de evoluţie a
acestora în deplină concordanţă cu cerinţele optime. Pentru determinare unor
constante fizice ale unor elemente de circuit, de exemplu rezistenţa electrică a unui
rezistor sau pentru determinarea variaţiei unei mărimi fizice de exemplu
intensitatea curentului electric printr-un rezistor in funcţie de tensiunea aplicată pe
rezistor, se realizează in laborator diferite montaje electrice.
Principalele instrumente de măsură utilizate sunt ampermetrul pentru
măsurarea intensităţii curentului electric şi voltmetrul pentru măsurarea tensiunii
electrice.
Aşa cum am arătat, ampermetrul se conectează in serie cu elemental respectiv
(rezistorul), iar voltmetrul se conectează in derivaţie cu acel element. Odată
introduse in montajul electric atat ampermetrul cat şi voltmetrul devin elemente ale
montajului respectiv. Prin introducerea instrumentelor de măsură in montaj, acesta
se modifică din punct de vedere electric. In mod tacit, pană acum, am considerat
atat ampermetrul cat şi voltmetrul ca elemente ideale, elemente care nu modifică
starea electrică a sistemului prin introducerea lor in montaj.
Pentru ca să se realizeze această condiţie, ampermetrul trebuie să aibă
rezistenţa electrică nulă iar voltmetrul trebuie să aibă o rezistenţă electrică enorm
de mare, teoretic infinită. Instrumentele reale nu pot indeplini această condiţie.
Fiecare instrument de măsură se apropie de condiţia ideală dacă sunt folosite
pentru anumite intervale de valori. Ampermetrul real are rezistenţa electrică (RA)
diferită de zero, dar mult mai mica decat rezistenţa electrică (R) a rezistorului cu
care se inseriază (RA << R). Pentru a indeplini aceste condiţii instrumentele de
măsură se utilizează pentru anumite domenii de valori măsurate. Aceste domenii
sunt indicate de scala instrumentului respectiv. In montajul respectiv trebuie sa
folosim un instrument corespunzător. De exemplu dacă intensitatea curentului care
trebuie determinată este de ordinul catorva amperi se utilizează un ampermetru cu
scala 0-10 A.
De asemenea dacă estimăm că tensiunea măsurată este de ordinul volţilor utilizăm
un voltmetru cu scala 0-12 V. Aceste restricţii au consecinţe practic nedorite,
conducand la necesitatea de a dispune de o mare varietate de instrumente de
măsură. Intensitatea curentului electric. În corpurile conductoare există electroni
liberi care se pot deplasa în tot volumul corpurilor. În regim electrostatic, într-un
conductor încărcat cu sarcină electrică (având “surplus” sau “deficit” de electroni)
electronii liberi se distribuie astfel că în interiorul conductorului câmpul electric
este nul, sarcina conductorului fiind repartizată pe suprafaţa lui, în repaus.
Dacă se aplică între două puncte ale unui conductor o diferenţă de potenţial
(prin legarea acestuia la bornele unei baterii) în conductor ia naştere un câmp
electric care antrenează electronii liberi din conductor de la borna negativă spre cea
pozitivă.
Măsurarea intensităţii curentului electric se face cu ajutorul metodelor de măsurare
directe sau indirecte intr-o gama de valori cuprinsă intre 10-12 şi 104A. Pentru
măsurarea intensităţii curentului electric dintr-o latură a unui circuit electric este
necesară introducerea in latura de circuit respectivă, a unui ampermetru sau a unui
traductor de curent rezultand o perturbare a funcţionării circuitului respectiv.
Metodele şi mijloacele de măsurare a intensităţii curentului electric prezintă
particularităţi in funcţie de nivelul semnalului (intensităţi mici sau mari) şi de
forma curentului electric măsurat (curent continuu sau alternativ, de joasă sau
inaltă frecvenţă).
Măsurarea curenţilor electrici de intensitate mică in c.c. se face cu ajutorul
galvanometrelor magnetoelectrice cu bobină mobilă, avand constanta de curent
mai mică decat 10-6A/div. In curent continuu, in domeniul 10-6...10-1A, se
folosesc ampermetre magnetoelectrice. Deoarece indicaţia acestora este
proporţională cu valoarea medie a curentului ce străbate bobina instrumentului, ele
nu pot fi folosite direct şi in c.a. Intensitatea curentului electric poate fi exprimată
matematic prin relaţia:
Q
L= T
 Intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară egală cu sarcina
electronică transportata in unitatea de timp printr-o secţiune transversală a
circuitului. Unitatea de măsură pentru intensitatea curentului electric, in sistemul
SI, este amperul [A].
Multiplii şi submultiplii amperului sunt:
- microamperul μA;
- miliamperul mA;
- kiloamperul kA.
Intensitatea curentului electric se măsoară prin metode directe, cu aparate
indicatoare numite, in tehnică, ampermetre. Indicaţia ampermetrului depinde de
intensitatea curentului electric, ca atare se impune ca aparatul de măsurat să fie
montat in serie cu circuitul respectiv. Indiferent de natura curentului care trece prin
circuit (continuu sau alternativ), schema echivalentă de măsurare a intensităţii
curentului electric va ţine seama de tensiunea U (E) şi rezistenţa consumatorului R
(fig.1):
 NORME DE TEHNICĂ SECURITĂȚII MUNCII

Principalele măsuri de protecţie a muncii sunt:

Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice şi
care se realizează prin:
- amplasarea cablurilor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente
electrice, la o înălţime inaccesibilă pentru om;
- izolarea electrică a conductoarelor;
- folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ;
Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24 şi 36V) pentru sculele electrice portative.
La utilizarea uneltelor portative alimentate electric, sunt obligatorii:
- verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de începerea
lucrului;
- evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului
şi a deplasării muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei;
- menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de
muncă în altul, pentru a nu fi solicitat prin întindere sau răsucire;
- evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în
locurile de depozitare a materialelor; dacă acest lucru nu poate fi evitat,
cablul va fi protejat prin îngropare, acoperire cu scânduri sau suspendare;
- interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării
motorului sau lăsarea fără supraveghere a uneltei conectate la reţeaua
electrică.
Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare.
Mijloacele principale de protecţie constau în: cleşti izolanţi şi scule cu mânere
izolante.
Mijloacele auxiliare de protecţie constau din: echipament de protecţie (mănuşi,
cizme, halat, salopetă), covoraşe de cauciuc, platforme electroizolante.
Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau
a unor scurgeri de curent periculoase.
Separarea de protecţie care se realizează cu ajutorul unui transformator de
separaţie.
Izolarea suplimentară de protecţie care constă în executarea unei izolări
suplimentare faţă de izolarea obişnuită de lucru, dar care nu trebuie să reducă
calităţile mecanice şi electrice impuse izolării de lucru.
Protecţia prin legare la pământ este folosită pentru asigurarea personalului contra
electrocutării prin atingerea echipamentelor şi instalaţiilor care nu fac parte din
circuitele de lucru, dar care pot intra accidental sub tensiune, din cauza unui defect
de izolaţie. Elementele care se leagă la pământ sunt următoarele: carcasele şi
postamentele utilajelor, maşinilor şi ale aparatelor electrice, carcasele tablourilor
de distribuţie şi ale tablourilor de comandă, scheletele metalice care susţin
instalaţiile electrice etc.
Protecţia prin legare la nul se realizează prin construirea unei reţele generale de
protecţie care însoţeşte în permanenţă reţeaua de alimentare cu energie electrică a
utilajelor.
Protecţia prin egalizarea potenţialelor este un mijloc secundar de protecţie şi
constă în efectuarea unor legături, prin conductoare, în toate părţile metalice ale
diverselor instalaţii şi ale construcţiilor, care în mod accidental ar putea intra
subtensiune şi ar fi atinse de către o persoană care trece prin acel loc.

BIBLIOGRAFIE
1. Componente şi circuite electronice – Theodor Dănilă, Monica Ionescu-Vaida
2. Generatoare de semnale sinusoidale – G. Bajeu, G. Stancu, Bucureşti 1979
3. Măsurări electrice şi electronice – Eugenia Isac