Curs 7_Aparate de comanda_Contactor fara releu

TIPURI DE APARATE ELECTRICE

DE COMANDĂ ACTIONATE AUTOMAT

1. CONTACTOARE ŞI RUPTOARE

Contactorul este un aparat de comutaţie cu acţionare mecanică, electromag-

netic sau pnematică, cu o singură poziţie stabilă şi este capabil să stabilească, să
suporte şi sa intrerupă curentul dintr-un circuit în condiţii normale de exploatare,
inclusive in conditii de suprasarcina.
Deosebirea esentială între contactor şi ruptor constă în starea normal a
contactelor din circuitul principal: la contactor, starea contactelor din circuitul
principal este normal-deschisă, iar la ruptor, starea contactelor din cicuitul
principal este normal-închisă. Starea normal este starea contactelor când bobina de
comandă nu este alimentată.

1.1 CONTACTOARE FĂRĂ RELEE

În figura 1 sunt arătate schema de principiu a unui contactor cu mişcare de

rotaţie şi schemele electrice pentru un contactor tripolar şi un ruptor monopolar.

Fig. 1. Scheme de contactoare

1
Curs 7_Aparate de comanda_Contactor fara releu

a – schema constructivă de principiu a unui contactor cu mişcare de rotaţie;

b – elementele circuitului principal şi ale circuitului de comandă;
c – schema electrică a unui contactor tripolar cu contacte auxiliare (ND + NI);
1 – contact fix;
2 – contact mobil;
3 – armătura electromagnetului;
4 – legătura flexibilă;
5 – electromagnet;
6 – înfăşurare;
7 – cameră de stingere;
8 – buton de comandă;
9 – resort de deschidere;
10 – placă de bază;
11 – bornă de record;
12 – contact de automenţinere;
I – circuit principal;
II – circuit de comandă.

În figura 2 sunt detaliate părţile component ale unui contactor cu mişcare de

translaţie.
Elementele component ale unui contactor se pot grupa ca elemente care se
conectează în trei categorii de circuite:
- circuitul principal de curent (borne de record, contacte principale fixe şi
mobile);
- circuitul de comandă (bobina electromagnetului de comandă, contactul
auxiliary de automentinere, care se leagă în parallel cu butonul de comandă);
- circuite auxiliare (contacte auxiliare pentru blocare, semnalizare).
Pentru stingerea arcului electric produs între contactele principale se prevăd
camere de stingere. Unele aparate conţin bobină de suflaj, străbătută de curentul
din circuitul principal, care realizează deplasarea şi alungirea rapidă a arcului.
Când bobina 3 nu este sub tensiune, contactele sunt în stare normal.
Contactele principale sunt normal-deschise, iar contactele auxiliare sunt normal-
deschise sau normal-închise.

2
Curs 7_Aparate de comanda_Contactor fara releu

Bobinele pot fi alimentate in c.c. sau c.a.. La alimentarea bobinei, contactele

îsi schimba starea. Astfel, când bobina 3 este alimentată, este atrasă armătura 6 cu
care este solidară puntea 7 a contactelor mobile, care închid contactele fixe 4.

Fig. 2. Părţile component ale unui contactor

cu mişcare de translaţie

1 – corp;
2 – armătură fixă;
3 – bobină;
4 – contact fix;
5 – echipaj mobil;
6 – armătură mobilă;
7 – puntea contactoarelor mobile;
8 – cameră de stingere cu grătar metallic;
9 – resort pentru contacte;
10 – borne.

Mărimile caracteristice ale unui contactor sunt:

- tensiunea nominal – la care se dimensionează izolaţia, distanţele de
străpungere şi de conturnare;
- curentul nominal, In,pe care îl poate suporta circuitul principal al
contactorului, fără a depăşi încălzirea maxim admisă în regim normal de
lucru;
- curentul de serviciui – curentul nominal al releului termic, dacă este asociat
contactorului un releu termic;
- puterea maximă a motorului – dacă contactorul comandă un motor electric;
- frecvenţa de acţionare – numărul de acţionări pe care contactorul le poate
executa într-o unitate de timp;
- durata relativă de conectare – care este standardizată;
- regimul de lucru sau clasa de lucru – determinată de durata relativă de
conectare şi de frecvenţa de conectare;
- capacitatea de rupere nominal sau capacitatea de închidere nominală.
3
Curs 7_Aparate de comanda_Contactor fara releu

Tipuri constructive de contactoare se pot diferenţia:

• după felul curentului din circuitul principal:
- contactoare de curent continuu;
- contactoare de curent alternativ.
• după modul de deplasare a contactelor mobile:
- contactoare cu mişcare de traslaţie;
- contactoare cu mişcare de rotaţie;
- contactoare cu mişcare combinată.
• după modul de acţionare al contactelor mobile:
- contactoare acţionate electromagnetic, contactoare acţionate pneumatic
(acţionarea mecanică este foarte rară şi pentru puteri de rupere foarte mici).
• după numărul de contacte (poli) din circuitul principal: contactoare
monopolare, bipolare, tripolare si tetrapolare.
Contactoarele se construiesc pentru tensiuni până la 440 V curent continuu si
380 sau 660 V pentru curent alternativ şi pentru intensităţi nominale cuprinse intre
6 si 600 A.
• Contactoarele cu mişcare de rotaţie se comportă mai bine la utilizarea în
curent continuu, au putere de rupere mare, rezistă la solicitări deosebite de mediu,
la vibraţii şi la şocuri, pot întrerupe sarcini capacitive şi se pot realiza în diferite
variante constructive.
• Contactoarele cu mişcare de tranlaţie au un gabarit redus, durată mare de
serviciu, cost mai redus, se pretează foarte bine la montare pe panouri compacte.
• Contactoarele cu mişcare combinată au o rezistenţă mărită la uzura sub
sarcină şi o vibraţie a contactelor foarte redusă.
Contactoarele tripolare CT 1 9-125 A cu mişcare de translaţie se realizează
conform SR EN 60947-4-12/94 şi conform CEI 947-4-1-1994 şi au contactele
auxiliare grupate întru-un bloc debroşabil. Contactele electrice sunt realizate din
aliaj AgCdO sau AgNi.