Dimensionarea Prizei de Pamant

PROIECTAREA STAȚIEI ELECTRICE DE TRANSFORMARE 110/20 kV
CAPITOLUL 7. INSTALAȚII DE LEGARE LA PĂMÂNT
7.1. Consideraţii generale
Scopurile legării la pământ sunt următoarele:

• protecţia vieţii oamenilor:
- protecţia personalului de deservire sau a altor persoane care ating părţi metalice din
instalaţiile electrice care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar care pot intra
accidental sub tensiune;
- protecţia personalului care execută lucrări de reparaţii şi revizii (cuţitele de legare la
pământ, scurtcircuitoarele mobile);
- protecţia persoanelor împotriva curenţilor de trăsnet;
• realizarea unor condiţii cerute de exploatarea corectă a instalaţiilor electrice:
- stabilizarea potenţialelor unor puncte faţă de pământ (de exemplu, legarea la pământ a
punctului neutru);
- realizarea unor circuite de întoarcere prin pământ a curenţilor normali de lucru (de
exemplu, tracţiunea electrică);
- crearea unor circuite de impedanţă corespunzătoare necesare funcţionării unor protecţii
etc.
Deşi este posibil ca pentru fiecare dintre aceste funcţiuni să se realizeze câte o instalaţie de
legare la pământ separată, la noi în ţară şi în multe alte ţări o singură instalaţie de legare la pământ
este folosită în comun pentru realizarea funcţiunilor de mai sus. Evident că, o astfel de instalaţie
trebuie să corespundă tuturor condiţiilor impuse de fiecare funcţiune în parte.
De regulă, condiţiile cele mai severe le impune funcţiunea de protecţie a vieţii oamenilor
împotriva accidentelor prin electrocutare.
7.1.1. Tipuri de reţele după tratarea punctului neutru şi după metoda de protecţie de bază
folosită împotriva accidentelor prin electrocutare
În funcţie de tratarea neutrului, reţelele electice se împart în două mari categorii:
• reţele cu neutrul izolat (simbol I), din care fac parte:
 reţele cu neutrul izolat (nelegat la pământ);
 reţele cu neutrul legat la pământ prin bobină de stingere (compensare);
• reţele cu neutrul legat la pământ (simbol T, de la franţuzescul Terre), din care fac parte:
 reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă;
75
 reţele cu neutrul legat efectiv la pământ.
Pentru protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare în instalaţiile electrice se folosesc

două metode de bază de protecţie:
• legarea la pământ de protecţie (simbol T);
• legarea la conductorul de nul de protecţie (simbol N).
Ca urmare, putem discuta despre următoarele tipuri de instalaţii electrice, prin prisma celor
două aspecte de mai sus:
• instalaţii tip IT = reţele cu neutrul izolat (I), în care metoda de protecţie de bază este legarea
la pământ (T);
• instalaţii tip TT = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda de protecţie de bază
este legarea la pământ (T);
• instalaţii tip TN = reţele cu neutrul legat la pământ (T), în care metoda de protecţie este
legarea la nul (N).
De reţinut că nu se realizează reţele tip IN.
Reţelele electrice de înaltă tensiune (Un  1000V) pot fi din categoria cu neutrul izolat sau
din categoria cu neutrul legat la pământ. În toate aceste reţele metoda de bază de protecţie
împotriva accidentelor prin electrocutare este legarea la pământ de protecţie (deci pot fi reţele tip
IT sau TT).
Reţelele electrice de joasă tensiune (Un  1000V) pot fi, de asemenea, din cele două
categorii în cele ce priveşte tratarea neutrului, dar metodele de bază de protecţie diferă. În cazul
reţelelor de joasă tensiune cu neutrul izolat se foloseşte ca metodă de protecţie de bază legarea la
pământ de protecţie (deci, reţele tip IT). În schimb, în reţelele de joasă tensiune cu neutrul legat
efectiv la pământ metoda de protecţie de bază este, de regulă, legarea la conductorul de nul de
protecţie (deci, reţele tip TN).
7.1.2. Principalele părţi componente ale unei instalaţii de legare la pământ şi rezistenţa
acestora la trecerea curentului electric
O instalaţie de legare la pământ poate fi considerată ca fiind formată din două părţi
principale:
• priza de pământ, compusă din:
o electrozi metalici îngropaţi în sol (de regulă, din oţel);
76
o solul din jurul electrozilor;
• reţeaua de legare la priza de pământ, compusă din totalitatea electrozilor metalici prin care
se realizează legătura între părţile metalice ale echipamentelor care trebuie legate la pământ
şi priza de pământ; este realizată în mod uzual din conductor de oţel lat.
Un curent care se scurge în pământ printr-o instalaţie de legare la pământ parcurge părţile
metalice (reţeaua de legare la priză şi electrozii metalici îngropaţi) şi volumul de sol din jurul
electrozilor.
Solul este considerat un conductor cu o rezistivitate  mult mai mare decât a părţii metalice
a instalaţiei de legare la pământ : sol /oţel  1081012 . Ca urmare, la trecerea curentului electric,
rezistenţa opusă de instalaţia de legare la pământ este practic concentrată în volumul de sol din
jurul electrozilor.
Deoarece din electrozii metalici curentul se dispersează în sol, rezistenţa opusă de acesta
la trecerea curentului este denumită şi rezistenţă de dispersie.
7.1.3. Potenţialul solului în zona unei prize de pământ la trecerea unui curent electric prin
priză
La trecerea unui curent (pe care o să-l notăm de aici încolo cu Ip) prin electrozii prizei şi
apoi prin volumul de sol din jurul acestora, solul din zona prizei va căpăta potenţiale diferite de
zero.
Vx
Ip
x V=0
Rd
Figura 7.1 Curba distribuţiei de potenţial
77
Pentru cazul simplu al unui singur electrod implantat în pământ valorile potenţialului
pământului din jurul acestuia sunt reprezentate calitativ în diagrama de mai sus (figura 7.1), numită
şi pâlnia de potenţial.
7.1.4. Moduri în care se pot produce accidentele prin electrocutare
Prin atingere directă a unui conductor aflat în mod normal sub tensiune. Măsurile de
protecţie constau în împrejmuiri, supraînălţări şi prin instruirea personalului să respecte regulile
de lucru în instalaţiile electrice sub tensiune.
Prin atingere indirectă, adică prin atingerea unor părţi metalice care în mod normal nu sunt
sub tensiune, dar care în mod accidental pot intra sub tensiune.Pentru a ilustra două dintre cazurile
de astfel de electrocutări să revenim la curba distribuţiei de potenţial în jurul unei prize, la
scurgerea unui curent prin ea, în pământ (figura 7.2).
Înainte de a aborda problema electrocutărilor prin atingere indirectă, să remarcăm că

potenţialul cel mai înalt se atinge în zona electrozilor îngropaţi în pământ. Diferenţa de potenţial
între aceste puncte şi solul aflat la distanţă suficient de mare (unde V=0) se numeşte tensiune pe
priză:
U p = Vp − 0 = Rp  I p
(7.1)
În cazul trecerii unui curent Ip prin priză, toate părţile metalice legate la priza de pământ
vor avea acestă tensiune.
Potenţialul mâinii = tensiunea pe priză

Vmână Up
Tensiunea de pas Tensiunea de atingere

Upas = Vpicior1 - Vpicior2 = kpas Up Ua = Vmână - Vpicior=kaUp
Potenţialul piciorului 1 Potenţialul piciorului

Vpicior 1 Vpicior
Potenţialul piciorului 2
Vpicior 2
Ip
Rezistenţa de dispersie a
prizei notată cu Rp
Figura 7.2. Electrocutarea prin tensiuni de atingere şi de pas
78
• Electrocutare prin tensiune de atingere
Să presupunem că un om se află în apropierea unui echipament electric în timpul unui

defect care are drept consecinţă trecerea unui curent prin instalaţia de legare la pământ. Dacă el
atinge cu mâna carcasa metalică a echipamentului, legată la priza de pământ, atunci va fi supus
unei diferenţe de potenţial numită tensiune de atingere (a se vedea figura 7.2):
U a = Vmână − V picior
(7.2)
Se observă că, Ua < Up. Se notează cu ka coeficientul de atingere:
Ua
ka = 1
Up
(7.3)
• Electrocutare prin tensiune de pas
Tensiunea de pas este diferenţa de potenţial ce apare între cele două tălpi ale unui om care
păşeşte într-o zonă în care se află amplasată o priză de pământ, în cazul scurgerii prin aceasta a
unui curent în pământ (vezi figura 7.2):
U pas = V picior1 − V picior 2

(7.4)
Analog, se defineşte coeficientul de pas:
U pas
k pas = 1
Up
(7.5)
Situaţia cea mai gravă apare când omul atinge cu o mână o carcasă a unui echipament
intrată accidental sub tensiune (Up), iar cu cealaltă mână ţine, de exemplu, un cablu derulat de
lungime mare, care la celălalt capăt este în contact cu pământul aflat la distanţa de priză:
U a = Vmână1 − Vmână 2 = U p − 0
(7.6)
7.1.5. Efectele curentului electric asupra corpului omenesc
A. Curentul electric este periculos chiar si atunci când nu trece prin corpul omenesc
Arcul electric produs de un curent poate provoca orbiri sau arsuri datorită metalului topit
pe care îl împrăştie.
79
B. La trecerea curentului prin corpul omenesc prin intermediul sistemului nervos sunt
afectate:
• musculatura: apar spasme ale muşchilor, deci posibilităţi de accidentare prin lovire;
• sistemul respirator: este posibilă pierderea cunoştinţei şi oprirea actului reflex al respiraţiei;
• sistemul circulator: inima poate fi afectată, putându-se produce fibrilaţia inimii şi stopul
cardiac.
C. La trecerea curentului prin corpul omenesc se pot produce arsuri ale ţesuturilor.
Deci, efectele specifice electrocutării sunt produse de trecerea unui curent prin corpul
omenesc. Mărimea acestui curent şi durata trecerii sale prin corpul omenesc vor da gravitatea
accidentului prin electrocutare.
Iată în continuare câteva valori ale curentului maxim admisibil din punct de vedere al
nepericulozităţii pentru om, în funcţie de durata trecerii prin corp td:
a) în cazul în care durata trecerii curentului electric prin corp este mai mică de 3 secunde,
se poate considera
165
I max.adm =
td
b) în cazul în care durata trecerii curentului td este mai mare de 3 secunde, se consideră:
Imax.adm = 50 mA în curent continuu şi
Imax.adm = 10 mA în curent alternativ.
Să reţinem însă, că acestea sunt date statistice, cu o dispersie destul de mare.
Curentul ce trece prin corpul omenesc (Ih) este raportul dintre diferenţa de potenţial ce
poate să apară între două părţi ale corpului omenesc (şi care depinde de modul de producere al
electrocutării) şi rezistenţa corpului omenesc (Rh). Rezistenţa corpului omenesc are valori de
ordinul zecilor de mii de ohmi şi depinde de mulţi factori: locul de contact, mărimea suprafeţei de
contact, gradul de umezeală, presiunea de contact etc.
În calcule se iau valori acoperitoare, mult mai mici decât cele reale:
• Rh = 1000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere directă;
• Rh = 3000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere indirectă.
80
7.1.6. Valorile maxime admise normate pentru tensiunile de atingere şi de pas
La noi în ţară, metodologiile folosite pentru dimensionarea instalaţiilor prin care se asigură
protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare, se bazează pe respectarea unor valori limită nu
pentru curenţii ce trec prin corpul omenesc ci pentru tensiunile accidentale la care acesta poate fi
supus.
Pe baza celor arătate mai sus privind curenţii maximi admisibili şi valorile de calcul ale
rezistenţei corpului omenesc, s-au calculat valori admisibile pentru tensiunile accidentale la care
poate fi supus un om într-o instalaţie electrică.
Ca urmare, normele prevăd valori maxime admise pentru tensiunile de atingere şi de pas
în funcţie de:
• tensiunea nominală a instalaţiei: joasă tensiune sau înaltă tensiune;
• durata defectului condiţionată de modalităţile de eliminare a defectelor;
• zona de amplasare a instalaţiei electrice.
81
Aceste valori sunt prezentate în tabelele 7.1 şi 7.2
Tabelul 7.1 Valorile maxime admise pentru tensiunile de atigere şi de pas în cazul unui defect la instalaţii de joasă tensiune [V]
Durata întreruperii
Nr. Categoria Zona de amplasare defectului
crt. reţelei a instalaţiei electrice 3s 3s
1 de curent la suprafaţă 65 50
alternativ în subteran la exploatări miniere 24 24
2 de curent la suprafaţă 120 65
continuu în subteran la exploatări miniere 24 24
Tabelul 7.2 Valorile maxime admise pentru tensiunile de atingere şi de pas [V] în instalaţii de înaltă tensiune
Conform 1.RE - Ip 30 - 90
Nr Instalaţia Zona de Tipul Timpul de întrerupere a defectului prin protecţia de bază
crt electrică amplasare reţelei 0,2 s 0,3 s 0,4 s 0,5 s 0,6 s 0,7s 0,8..1,2 1,2..3 s 3 s
Echipament circulaţie I;T1 125 100 85 80 75 70 65 65 50
electric din frecventă T2 250 200 165 150 140 130 125 65 50
1 staţii şi circulaţie redusă fără mijloace I;T1 250 200 165 150 140 130 125 125 125
posturi de individuale de protecţie izolante T2 500 400 330 300 280 260 250 125 125
transformare circulaţie redusă cu folosirea I:T1 500 400 390 300 280 260 250 250 250
mijl. individ. de protecţie izol. T2 1100 795 600 500 500 500 500 250 250
82
7.2. Realizarea prizei de pământ şi a reţelei de legare la priză a echipamentului

electric
Prizele de pământ se pot clasifica, pe baza anumitor criterii, în mai multe categorii. Astfel,
după scopul pentru care au fost introduşi electrozii în sol prizele, pot fi:
• prize naturale constituite din elemente conductive ale unor construcţii sau instalaţii destinate
altor scopuri şi care sunt în contact permanent cu pământul, putând fi folosite în acelaşi timp
şi pentru trecerea curenţilor în pământ;
• prize artificiale constituite din electrozi implantaţi în pământ anume în scopul asigurării
trecerii curenţilor spre pământ.
După numărul şi tipul electrozilor folosiţi, prizele artificiale se pot clasifica în:
• prize simple constituite din câte un singur electrod;

• prize multiple constituite din cel puţin doi electrozi legaţi între ei prin elemente conductoare
de legătură;
• prize complexe constituite dintr-un ansamblu de electrozi verticali şi orizontali legaţi între
ei.
După adâncimea de îngropare a electrozilor, prizele artificiale pot fi:

• prize de suprafaţă care au electrozii, de regulă, orizontali îngropaţi la o adâncime de cel mult
1,2 m;
• prize de adâncime care au electrozii (predominant verticali) îngropaţi până la 4 m adâncime;
• prize de mare adâncime sunt prize cu electrozi verticali îngropaţi la adâncimi mai mari de 4
m. Ele se execută prin forare şi, de regulă, ţevile metalice folosite pentru forare rămân în
pământ pe post de electrozi ai prizei.
Pentru executarea acestor prize se folosesc electrozi din oţel şi, numai în cazuri speciale,
electrozi din cupru. Nu se folosesc funii de oţel şi nici electrozi de aluminiu. Primele se corodează
foarte repede, iar electrozii de aluminiu au rezistenţă mecanică redusă şi, în plus, se acoperă cu un
strat superificial de oxid care este izolant.
Este evident că, ori de câte ori este posibil, trebuie folosite în primul rând prizele naturale.
Acestea pot fi constituite din:
• stâlpii metalici, stâlpii din beton armat, fundaţiile din beton armat ale construcţiilor; aceste
elemente constituie prize foarte sigure în exploatare deoarece au o durată lungă de
funcţionare, rezistenţe de dispersie reduse, nu necesită verificări periodice, nu se corodează,
betonul din jurul armăturilor are o rezistivitate chiar mai mică decât a solului (din cauza
83
capilarităţii); este necesară însă realizarea continuităţii electrice a armăturilor (se face prin
sudură);
• conductele metalice de apă şi alte fluide necombustibile, armaturile metalice exterioare ale
cablurilor electrice, ţevile metalice pentru forare; la toate acestea trebuie să se ia măsuri
pentru asigurarea continuităţii lor electrice.
Dacă nu dispunem de priză naturală sau dacă rezistenţa de dispersie a acesteia este
insuficientă pentru asigurarea condiţiilor cerute, trebuie realizată priza artificială, ale cărei
elemente componente sunt prevăzute special pentru trecerea curenţilor spre pământ, fiind interzisă
folosirea lor în alte scopuri.
Priza artificială pentru staţii exterioare. Se realizeză dintr-o priză formată din electrozi
verticali (priza verticală), o priză din electrozi orizontali (priza orizontală) şi o priză de dirijare a
potenţialelor.
Prizele verticală şi orizontală se realizează prin amplasarea electrozilor verticali şi

orizontali pe un contur situat pe teritoriul staţiei la circa 1,5 m de gard în interior. Electrozii
verticali sunt, de regulă, din ţeavă de oţel cu diametrul de 2" - 2 12" (50 - 65 mm), cu lungimea
lv = 3 m. Adâncimea de îngropare a capătului superior al electrozilor este cuprinsă între 0,8 - 1,0
m.
Electrozii orizontali sunt, de regulă, realizaţi din oţel lat sau rotund şi prin intermediul lor
se realizează legătura între electrozii verticali, la capătul superior al acestora. Rezultă că adâncimea
de îngropare a electrozilor orizontali este tot h = 0,8 - 1,0 m. Lungimea unui electrod orizontal lo
constituie totodată şi distanţa dintre doi electrozi verticali. În mod frecvent, lo = (2 sau 3) x lv,
respectiv lo= 6 sau 9 m; mult mai rar se foloseşte lo = 1 x lv = 3 m. Secţiunea acestor electrozi
trebuie să asigure, în caz de defect, trecerea unui curent egal cu jumătate (conductoarele formează
un contur închis) din curentul maxim de scurtcircuit care poate să parcurgă părţile metalice ale
instalaţiei de legare la pământ (Isc). Ca urmare:
t defect  s
I sc  A 
1 s mm 2 
s
 A   
2  70  
 mm 2  (7.7)
Priza de dirijare a potenţialelor se execută din electrozi orizontali îngropaţi la adâcimi de

ordinul h = 0,4 - 0,6 m. Electrozii se dispun sub formă de benzi paralele cu latura mai lungă a
staţiei şi vor trece prin zonele de deservire a echipamentelor din staţie la o distanţă de circa 0,6 m
de acestea. Distanţa medie între două benzi poate fi de ordinul 5 -10 m. De la conturul pe care sunt
amplasate prizele verticală şi orizontală până la prima bandă a prizei de dirijare se lasă o distanţă
de circa 3,5 m. Priza de dirijare a potenţialelor se leagă la conturul prizelor verticală şi orizontală
84
în mai multe puncte. Secţiunea minimă a acestor electrozi orizontali, din oţel lat sau rotund, trebuie
să respecte, de asemenea, condiţia (7.7).
3,5 m contur priză de dirijare a potenţialelor
benzi de dirijare a potenţialelor care servesc şi drept
conductoare principale de legare la priza aparatelor
lo
fundaţie de
stâlp cu
paratrăsnet
a
h=0,4 - 0,6 m
aparat electric
legat la priză
prin două
conductoare
fundaţie
transformator
corp clădire
comandă sau/şi
staţie interioară
împrejmuire
1,5 m
electrozi orizontali electrozi verticali
contur de dirijare împreună formează conturul prinicpal al 1,5 m
exterior împrejmuirii prizei h = 0,8 - 1,0 m
h=1,0-1,2 m
Figura Exemplu
10.3
Fig. 7.3. de priză
Exemplu artificială
de priză complexă
artificială pentru
complexă o instalație
pentru o staţieexterioară
exterioară
85
Trebuie remarcat faptul că benzile paralele ale prizei de dirijare a potenţialelor servesc şi
drept conductoare principale de legare la priza de pământ a echipamentelor din staţie. Aceste
echipamente se vor lega prin conductoare de ramificaţie la două benzi vecine. Conductoarele de
ramificaţie trebuie să aibă o secţiune care să respecte condiţia (7.8) deoarece este posibil ca ele să
fie parcurse de întreg curentul de scurtcircuit. Conductoarele de coborâre de la stâlpii care au
montate pe ei paratrăsnete se vor lega la aceste benzi în trei puncte (vezi figura 7.3).
Priza artificială pentru staţii interioare se compune din aceleaşi prize ca şi o staţie
exterioară.
Prizele verticală şi orizontală se execută la fel ca în cazul staţiilor exterioare, din acelaşi fel
de electrozi, însă de această dată pe un contur aflat în jurul fundaţiei clădirii la o distanţă de 1,5 -
2,0 m. Adâncimea de îngropare este tot de 0,8 - 1,0 m. Secţiunea electrozilor orizontali trebuie să
respecte condiţia (7.7).
Priza de dirijare este realizată din trei contururi concentrice cu conturul prizelor verticală
şi orizontală: două contururi în interiorul acestuia şi unul în exterior. Evident, toate aceste prize se
leagă între ele. Pentru legarea la pământ a aparatelor din staţie, în interiorul clădirii se execută un
contur închis de conductoare principale de legare la priză la care urmează să fie legate
echipamentele din staţie. Secţiunea acestor conductoare trebuie să respecte condiţia (7.7). Acest
contur se va racorda la priză prin cel puţin două legături.
Prizele posturilor de transformare interioare se bazează mult pe prizele naturale constituite
din fundaţiile clădirii. La acestea se adaugă o priză artificială realizată din electrozi orizontali care
constituie de fapt elementele de legătură între prizele naturale ale postului. Dacă este nevoie, se
poate realiza o priză artificială asemănătoare cu cea a staţiilor interioare.
Priza artificială a stâlpilor LEA se realizează din electrozi orizontali amplasaţi sub formă
de contururi concentrice cu stâlpul (1 - 3 contururi), sub formă inelară sau pătratică, cu patru raze.
De la caz la caz, la extremităţile razelor se pot amplasa electrozi verticali.
Conductoarele de legare la priză pot fi la rândul lor naturale sau artificale. Se pot folosi
drept conductoare de legare la priza de pământ următoarele elemente conductoare amplasate pe
teren în alte scopuri:
• armăturile metalice ale construcţiilor de beton armat;
• ţevile de forare, ţevile din oţel pentru protecţia conductoarelor electrice;
• părţile de susţinere şi carcasele instalaţiilor de distribuţie;
• căile de rulare ale macaralelor, ale ascensoarelor etc.
86
Aceste elemente se pot folosi drept conductoare de legare la priză dacă li s-a asigurat
continuitatea electrică şi s-a verificat secţiunea lor la trecerea curenţilor de defect.
3,0-3,5 m
1,5-2m
0,8 m
lo
0,3 m
zid
clădire
electrozi
verticali
electrozi
orizontali
aparat electric
conductor legat la priză
principal de
legare la pământ
contururi
orizontale de
dirijare a
potenţialelor
Figura 7.4 Exemplu de priză artificială complexă pentru o staţie interioară
87
7.3. Dimensionarea prizei de pământ
7.3.1. Date inițiale necesare
În cele ce urmează vom prezenta pe scurt principalele etape care trebuie parcurse pentru
dimensionarea unei prize de pământ urmărind un exemplu de calcul.
• Tipul instalaţiei, tensiunea nominală, zona de amplasare a echipamentelor

La acest punct trebuie precizat dacă echipamentele se află pe teritoriul unei staţii (caz în care vom
considera că avem circulaţie redusă) sau se află în zone publice, deci cu circulaţie frecventă etc
În continuare vom considera cazul unei staţii exterioare de 110 kV, care face parte dintr-o
reţea tip T din punctul de vedere al tratării neutrului. Deci, echipamentele sunt amplasate într-o
zonă cu circulaţie redusă. De asemenea, vom considera că instalaţia este echipată cu un singur
sistem de protecţie pentru scurtcircuitele monofazate (protecţie homopolară).
• Curentul de defect maxim Ip care va parcurge priza şi care va fi folosit pentru calculul
tensiunilor de atingere şi de pas
Pentru reţelele de tip T, de regulă, acesta este o parte din curentul de scurtcircuit monofazat, şi
anume, curentul debitat de sursa cu cea mai mare contribuţie la defect; pentru reţelele de tip I
acesta este curentul capacitiv care apare în cazul unei puneri monofazate la pământ, curent de
ordinul zecilor de amperi, dar nu mai mic de 10 A.
În proiect vom considera Ip = 4.8 kA.
• Curentul de defect maxim care va fi folosit pentru verificarea stabilităţii termice a prizei şi a
reţelei de legare la priză Isc
Pentru reţele de tip T acest curent se va considera curentul total de scurcircuit monofazat, iar pentru
reţele de tip I curentul total de scurtcircuit bifazat.
Isc monofazat = 4.8 kA.
• Timpii de calcul pentru stabilirea valorilor admisibile ale tensiunilor de atingere şi de pas
Pentru reţele de tip T se consideră timpul total al protecţiei de bază; acesta se poate considera:
pentru staţii importante, de ordinul 0,15 - 0,2 secunde, pentru staţii mai puţin imporante, 0,5 - 1,0
secunde.
Pentru reţelele de tip I acest timp se va considera, de regulă, nelimitat.

Vom considera staţia de 110 kV o staţie de importanță medie şi vom lua tb=0.5 secunde.
• Timpii de calcul pentru verificarea stabilităţii termice a prizei şi a reţelei de legare la priză
88
Pentru reţele de tip T acest timp se va considera ca fiind timpul protecţiei de rezervă (de ordinul
0,4 - 1,0 secunde pentru staţii importante şi de ordinul 1,5 - 3,0 secunde pentru staţii mai puţin
importante). Pentru reţele de tip I acest timp poate fi considerat de ordinul a 3 secunde.
Vom lua trez = 0.8 secunde.
• Rezistivitatea solului sol

Rezistivitatea solului trebuie măsurată; totuşi, să reţinem că solurile argiloase au o rezistivitate de
ordinul 80 - 120 m.
Pentru solul staţiei de 110 kV vom considera sol = 100 m deoarece nu se pot procura date exacte.
• Dimensiunile geometrice ale suprafeţei ocupate de instalaţia electrică
Se va lua în considerare conturul pe care se află împrejmuirea.
Să considerăm staţia de 110 kV având un contur cu dimensiunile gardului 68 m x 42 m.
7.3.2 Stabilirea valorilor admisibile pentru tensiunile de atingere şi de pas

Aceste valori se obţin din tabelele 7.2 sau 7.3, având în vedere datele iniţiale ale proiectului.
In cazul ales pentru staţii din reţele tip T1, zone cu circulaţie redusă, fără mijloace de protecţie
individuale izolante şi tb=0,5 secunde, rezultă: Ua,adm = Upas,adm = 150 V.
7.3.3. Stabilirea modului de realizare a prizei

O primă problemă care trebuie rezolvată este să se stabilească dacă este sau nu nevoie de
o priză artificială. Pentru aceasta este necesară identificarea elementelor de priză naturală,
calcularea rezistenţei de dispersie pe care o au acestea şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute
de funcţia de protecţie a instalaţiei de legare la pământ. De regulă, în majoritatea instalaţiilor
electrice sunt necesare şi prize artificiale. Acestea se vor realiza în conformitate cu cele arătate în
paragraful 7.2.
Să considerăm că în urma calculelor am stabilit o rezistenţă totală a prizelor naturale R pn
= 4 , insuficientă pentru ca tensiunile de atingere şi de pas să fie sub limitele admise. Aşadar,
urmează să realizăm o priză artificială complexă pentru staţii exterioare.
7.3.4. Calculul rezistenţei de dispersie a prizei

De la etapa precedentă se cunoaşte rezistenţa de dispersie a prizei naturale Rpn. În
continuare, în funcţie de soluţia aleasă, se calculează pe rând:
• rezistenţa de dispersie a unui electrod vertical relv cu relaţiile din tabelul 7.4.
Conform celor arătate în paragraful 7.2, alegem un electrod vertical tip ţeavă de oţel cu lv = 3 m şi
d =0.05 m (2), îngropat la h=0.8 m, deci t = h+0.5xlv= =0,8+0.5x3=2.3 m
89
Tabelul 7.3 Valorile coeficienţilor de utilizare pentru prizele verticale şi orizontale

Nr. Număr Distanţă Coeficienţi de utilizare uv si uo
crt. electrozi între Electrozi verticali amplasaţi pe un contur liniar Electrozi verticali amplasaţi pe un contur
verticali electrozii deschis închis
sau verticali
orizontali priză verticală priză orizontală priză verticală priză orizontală
nelv = nelo lo uv uo uv uo
2 0,90 0,90 - -
3 0,85 0,90 0,80 0,60
4 0,82 0,88 0,75 0,55
5 0,80 0,85 0,72 0,52
2 6 lo=2xlv=6m 0,78 0,80 0,70 0,50
10 0,75 0,75 0,66 0,44
20 0,70 0,56 0,61 0,30
40 - 0,40 0,55 0,29
60 - - 0,52 0,27
100 - - 0,50 0,24
Tabelul 7.4 Formule de calcul a rezistenţei de dispersie pentru prize simple

Tipul electrodului prizei simple Formula de calcul a rezistenţei de dispersie
Prize verticale simple
Ţeavă îngropată cu partea superioară sol  2lv 4t + lv 

la adâncimea h, având lungimea lv, relv = 0,366  lg + 0,5  lg 
lv  d 4t − lv 
diamterul d şi mijlocul îngropat la
adâcimea t = h + 0,5xlv
Prize orizontale simple
Bară cu secţiunea dreptunghiulară sol 2lo2

(oţel lat) îngropată la adâncimea h relo = 0,366 l lg hb
o
având lungimea lo şi lăţimea mai
mare b
90
𝜌𝑠𝑜𝑙 2𝑙𝑣 4𝑡 + 𝑙𝑣 100 2×3 4 × 2.3 + 3

𝑟𝑒𝑙𝑣 = 0,366 (𝑙𝑔 + 0,5 𝑙𝑔 ) = 0.366 (𝑙𝑔 + 0,5 𝑙𝑔 )
𝑙𝑣 𝑑 4𝑡 − 𝑙𝑣 3 0.05 4 × 2.3 − 3
= 27.16 𝛺
• rezistenţa de dispersie echivalentă Rpv a prizei verticale, cu relaţia:
relv
R pv = (7.8)
nelv  u v
în care:
nelv - numărul de electrozi verticali care se amplasează pe conturul

prizei;
uv - coeficientul de utilizare al prizei verticale (tabelul 10.3).
Numărul de electrozi verticali se stabileşte prin raportarea perimetrului conturului prizei

verticale la distanţa lo dintre doi electrozi verticali.
Pentru staţia din proiect alegem lo=2xlv = 2 x 3 = 6 m. Rezultă:
nelv = 2x(65+39)/6 = 35 electrozi; din tabelul 7.3, pentru priza verticală pe contur închis, aflăm
coeficientul de utilizare al prizei prin interpolare uv =0.571.
Ca urmare:
27.16
Rpv=35∗0.571=1.37 Ω
• rezistenţa de dispersie a unui electrod orizontal relo, cu relaţiile din tabelul 7.4. Pentru aceasta,
trebuie mai întâi determinată secţiunea minimă admisă de stabilitatea termică la scurtcircuit cu
relaţia 7.7.
√0.8
𝑠 ≥ 4800 ∗ 2∗70 = 31mm2
Alegem, deci, un conductor din oţel lat având dimensiunile 20 x 2 mm2, deci b=0,02 m; mai
ştim l0=6 m şi h=0,8 m. Rezultă:
𝜌𝑠𝑜𝑙 2𝑙𝑜2 100 2 × 62
𝑟𝑒𝑙𝑜 = 0.366 𝑙𝑔 = 0.366 𝑙𝑔 = 22.28𝛺
𝑙𝑜 ℎ𝑏 6 0.8 × 0.02
• rezistenţa de dispersie echivalentă Rpo a prizei orizontale cu relaţia:
relo
R po = (7.9)
nelo  uo
în care:
91
nelo - numărul de electrozi orizontali care se amplasează pe conturul

prizei, egal cu numărul de electrozi verticali;
uv - coeficientul de utilizare al prizei orizontale conform tabelului 7.3
Din tabelul 7.3, rezultă, pentru nelo = nelv = 35 electrozi, pentru prize pe contur închis un coeficient
de utilizare prin interpolare uo =0.29. Aşadar:
21.97
Rpo= 35∗0.29 = 2.2 Ω
• rezistenţa de dispersie a prizei de dirijare a potenţialelor; conform celor arătate în paragraful

7.2, priza de dirijare se realizează din benzi paralele amplasate la o distanţă a una de alta şi la
3,5 m de conturul prizelor verticală şi orizontală, paralel cu latura mai mare a staţiei; pe lângă
rolul de dirijare a potenţialelor, această priză are şi o rezistenţă de dispersie care va contribui
la scăderea rezistenţei de dispersie a prizei. Pentru calcul, această priză se echivalează cu o
placă aşezată la suprafaţa solului, având suprafaţa egală cu cea cuprinsă între toate benzile şi
un coeficient de utilizare de 0,8. Pe baza relaţiei din tabelul 7.4, rezultă:
 1 
R pd = 0,444 sol  = 0,56 sol (7.10)
S 0,8 S
În cazul staţiei de 110 kV, suprafaţa respectivă este:

S= (68-10) x (42 - 10) = 1856 m2 şi deci:
100
𝑅𝑝𝑑 = 0.56 = 1.3 𝛺
√1856
• rezistenţa de dispersie datorată prizelor stâlpilor LEA racordate la staţie; de la caz la caz, aceste
rezistenţe pot fi luate sau nu în calcul; în general, se pot considera circa 2   LEA şi dacă nLEA
este numărul de linii aeriene racordate la staţie, atunci putem lua în calcul o rezistenţă de
dispersie a prizelor stâlpilor:
2
R pst =
n LEA
Rpst=2/2= 1 Ω
• rezistenţa de dispersie a prizei instalaţiei se obţine prin considerarea tuturor rezistenţelor de
dispersie calculate până acum, ca fiind în paralel:
1 1 1 1 1 1
= + + + + (7.10)
R p R pv R po R pd R pst R pn
92
1 1 1 1 1 1
= + + + + = 3.285 𝛺 −1
𝑅𝑝 1.29 2.04 1.299 1 4
Rp=0,31 Ω
7.3.5. Calculul coeficienţilor de atingere şi de pas

Pentru staţiile exterioare, pe suprafaţa prizei de dirijare, coeficienţii de pas nu depăşesc, în
general, valorile coeficienţilor de atingere, astfel încât se poate considera:
0,7
k a = k pas = (7.12)
1  L2 
ln + A
2  dhd 

Coeficientul de pas maxim apare în afara prizei, în imediata ei apropiere şi se poate

determina cu relaţia:
k skl
k pas,max = (7.13)
1  L2 
ln + A
2  dhd 

În relaţiile de mai sus avem:
1 1 1 1 1 1 
ks =  + + + + ...+  (7.14)
  2h a + h 2a 3a (n − 1)a 
k l = 0,65 + 0,172n (7.15)
l 2n − 1
A = ln (7.16)
2
 n  
a 2n − 3 L2  − 1 ! (n − 1) !
 2  
l - lungimea unei benzi a prizei de dirijare, în [m];
a - distanţa dintre două benzi paralele vecine, în [m];
n - numărul total de benzi paralele ale prizei de dirijare;
L - lungimea totală a benzilor prizei de dirijare;
93
d - diametrul conductorului din care sunt realizate benzile, dacă conductorul este
dreptunghiular atunci d= b/2, în [m]; reamintim la acest punct că secţiunea
conductorului trebuie să respecte condiţia (10.7);
h - adâncimea de îngropare a prizelor orizontală şi verticală, în [m];
hd - adâncimea de îngropare a prizei de dirijare a potenţialelor, în [m]
Pentru staţiile interioare, coeficientul de pas la periferia prizei artificiale se poate estima cu
relaţia:
S
k pas = 7 ,2 (7.17)
D2
în care:
S - suprafaţa cuprinsă în interiorul prizei artificiale (inclusiv clădirea), în

[m2];
D - diagonala acestei suprafeţe, în [m]
Pentru stația din proiect, precizăm mai întâi numărul de benzi paralele: pentru o distanţă
medie între benzi a=8 m, rezultă un număr de benzi n=(42-10)/8+1=5 benzi; secţiunea
conductorului o putem alege egală cu cea o electrozilor prizei orizontale deoarece această secţiune
respectă condiţia (7.7), deci b =0,02 m; lungimea unei benzi va fi l=68-2x(1.5+3,5)=58 m; alegem
adâcimea de îngropare a benzilor de dirijare hd=0,6 m. Obţinem:
1 1 1 1 1 1
𝑘𝑠 = ( + + + + ) = 0.278
𝜋 2 × 0.6 8 + 0.6 16 24 32
𝑘𝑙 = 0.65 + 0.172𝑛 = 0.65 + 0.172 × 5 = 1.51
582×5−1
𝐴 = 𝑙𝑛 2 = 7.47
5
82×5−3 (5 × 58)2 [( − 1)] (5 − 1)!
2
0,7
𝑘𝑎 = = 0.183
1 (5 × 58)2
(𝑙𝑛 0.01 + 7.47)
2𝜋
× 0.6
2
94
0.278 × 1.51
𝑘𝑝𝑎𝑠,𝑚𝑎𝑥 = = 0.110
1 (5 × 58)2
(𝑙𝑛 0.01 + 7.47)
2𝜋
× 0,6
2
7.3.6. Calculul tensiunilor de atingere şi de pas

Pentru a verifica realizarea condiţiilor de protecţie, trebuie calculate tensiunile de atingere şi de
pas pentru priza propusă şi comparate cu valorile admisibile ale acestora cu relaţiile:
U a = k a  R p  I p  U a ,adm (7.18)
U pas = k pas  R p  I p  U pas,adm (7.19)
Dacă relaţiile de mai sus sunt respectate, înseamnă că priza corespunde din punctul de
vedere al protecţiei vieţii oamenilor. Dacă nu sunt respectate, atunci priza nu corespunde şi
dimensionarea trebuie reluată cu alte date. Astfel, se poate micşora distanţa dintre electrozii
verticali la lo = 1 x lv, se poate micşora distanţa dintre benzile de dirijare, se pot modifica protecţiile
şi timpii lor etc. Dacă nici în urma acestor măsuri nu obţinem tensiuni de atingere şi de pas sub
limitele admisibile, atunci se poate trece la izolarea amplasamentelor despre care vom discuta în
paragraful următor.
𝑈𝑎 = 0.183 × 0.31 × 4800 ≈ 276𝑉 > 𝑈𝑎,𝑎𝑑𝑚 = 150𝑉
𝑈𝑝𝑎𝑠 = 0.110 × 0.31 × 4800 ≈ 165.61𝑉 > 𝑈𝑝𝑎𝑠,𝑎𝑑𝑚 = 150𝑉
Relaţiile de mai sus nu sunt respectate, înseamnă că priza nu corespunde din punctul de
vedere al protecţiei vieţii oamenilor și se va urmării cresterea rezistenței pe care o pune corpul
omenesc la trecerea curentului spre pamânt prin izolarea amplasamentului.
7.3.7. Izolarea amplasamentelor
Este o măsură prin care se urmăreşte de fapt creşterea rezistenţei pe care o opune corpul
omenesc la trecerea curentului prin el spre pământ. Amplasamentele se pot izola cu:
• strat de piatră spartă de 15 cm grosime;
• dale de beton;
• asfalt de 2 cm grosime.
În astfel de cazuri se pot obţine tensiuni de atingere mai mici după cum urmează:
95
ka  R p  I p
Ua =
a (7.20)
k pas  R p  I p
U pas =
 pas
(7.21)
În relaţiile de mai sus:
-a = 2 pentru cazul izolării amplasamentelor cu strat de piatră spartă;
-a = 3 pentru cazul izolării amplasamentelor cu dale de beton;
-a = 5 pentru cazul izolării amplasamentelor cu asfalt.
Pentru pas putem folosi relaţia:
 pas = 4   a − 3
În cazul proiectului vom lua în considerare cazul izolării amplasamentelor cu strat de piatră
spartă.
-a = 2
-αpas=4x2-3=5
0.183 ∗ 0.31 ∗ 4800
𝑈𝑎 = = 137.97 𝑉 < 𝑈𝑎,𝑎𝑑𝑚 = 150𝑉
2
0.110 ∗ 0.31 ∗ 4800
𝑈𝑝𝑎𝑠 = = 33.12 𝑉 < 𝑈𝑝𝑎𝑠,𝑎𝑑𝑚 = 150𝑉
5
În urma izolării amplasamentului s-au obținut condițiile dorite de protecție.
7.3.8. Verificarea stabilităţii termice a solului prizei

În calculele de verificare a stabilităţii termice a solului prizei se urmăreşte să se stabilească dacă
temperatura solului la trecerea unui curent de defect depăşeşte sau nu temperatura de 95 C.
Pentru cazul unui regim cu durată scurtă relaţia de verificare este următoarea:
I sc t defect
S (7.22)
 sol
 
96
în care:
S - suprafaţa laterală a electrozilor verticali şi orizontali, în [m2] cu luarea în considerare a

coeficienţilor de utilizarea ai celor două prize, respectiv:
S = uv  S v + uo  S o ;
Isc - curentul maxim de scurtcircuit care trece prin priză (a se vedea paragraful 10.3.1);
 - căldura specifică medie a solului; în lipsa unor date mai precise se poate considera o
valoare medie de 1,7 x 106 WsC-1m-3;
 - supratemperatura maxim admisă pentru sol faţă de temperatura maximă a solului în

regim normal (de regulă, 35 C); întrucât temperatura solului nu trebuie să depăşească
95 C rezultă că se poate lucra cu valoarea  = 60 C.
Verificăm stabilitatea termică a solului în regim de scurtă durată; conform datelor iniţiale
tdefect=trez=1.5 s şi Isc = 4800 A.
Suprafaţa exterioară a electrozilor prizei verticale şi orizontale cu luarea în considerare a
coeficienţilor de utilizare este:
𝑆 = 0.56 × 35 × (𝜋 × 0,05 × 3) + 0.29 × 35 × 2 × (0,02 + 0,003) × 6 ≈ 12.03𝑚2
4800√0.8
6
= 4.25 𝑚2 < 12.03 𝑚2
√1,7𝑥10 𝑥60
100
În concluzie solul v-a fi stabil termic în timpul scurtcircuitului.
97
Fig. 7.5. Schema prizei de pamant
98

Dimensionarea Prizei de Pamant

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dimensionarea Prizei de Pamant

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROIECTAREA STAȚIEI ELECTRICE DE TRANSFORMARE 110/20 kV

CAPITOLUL 7. INSTALAȚII DE LEGARE LA PĂMÂNT

7.1. Consideraţii generale

Scopurile legării la pământ sunt următoarele:

În funcţie de tratarea neutrului, reţelele electice se împart în două mari categorii:

• reţele cu neutrul izolat (simbol I), din care fac parte:

 reţele cu neutrul izolat (nelegat la pământ);

 reţele cu neutrul legat la pământ prin bobină de stingere (compensare);

 reţele cu neutrul legat la pământ prin rezistenţă;

 reţele cu neutrul legat efectiv la pământ.

Pentru protecţia împotriva accidentelor prin electrocutare în instalaţiile electrice se folosesc

• legarea la pământ de protecţie (simbol T);

• legarea la conductorul de nul de protecţie (simbol N).

De reţinut că nu se realizează reţele tip IN.

• priza de pământ, compusă din:

o electrozi metalici îngropaţi în sol (de regulă, din oţel);

o solul din jurul electrozilor;

Figura 7.1 Curba distribuţiei de potenţial

7.1.4. Moduri în care se pot produce accidentele prin electrocutare

Înainte de a aborda problema electrocutărilor prin atingere indirectă, să remarcăm că

Potenţialul mâinii = tensiunea pe priză

Tensiunea de pas Tensiunea de atingere

Potenţialul piciorului 1 Potenţialul piciorului

Figura 7.2. Electrocutarea prin tensiuni de atingere şi de pas

• Electrocutare prin tensiune de atingere

Să presupunem că un om se află în apropierea unui echipament electric în timpul unui

Se observă că, Ua < Up. Se notează cu ka coeficientul de atingere:

• Electrocutare prin tensiune de pas

U pas = V picior1 − V picior 2

Analog, se defineşte coeficientul de pas:

7.1.5. Efectele curentului electric asupra corpului omenesc

Imax.adm = 50 mA în curent continuu şi

Imax.adm = 10 mA în curent alternativ.

Să reţinem însă, că acestea sunt date statistice, cu o dispersie destul de mare.

• Rh = 1000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere directă;

• Rh = 3000  pentru cazul electrocutărilor prin atingere indirectă.

7.1.6. Valorile maxime admise normate pentru tensiunile de atingere şi de pas

• tensiunea nominală a instalaţiei: joasă tensiune sau înaltă tensiune;

• durata defectului condiţionată de modalităţile de eliminare a defectelor;

• zona de amplasare a instalaţiei electrice.

Aceste valori sunt prezentate în tabelele 7.1 şi 7.2

crt. reţelei a instalaţiei electrice 3s 3s

alternativ în subteran la exploatări miniere 24 24

2 de curent la suprafaţă 120 65

continuu în subteran la exploatări miniere 24 24

7.2. Realizarea prizei de pământ şi a reţelei de legare la priză a echipamentului

• prize simple constituite din câte un singur electrod;

După adâncimea de îngropare a electrozilor, prizele artificiale pot fi:

Prizele verticală şi orizontală se realizează prin amplasarea electrozilor verticali şi

Priza de dirijare a potenţialelor se execută din electrozi orizontali îngropaţi la adâcimi de

Figura 7.4 Exemplu de priză artificială complexă pentru o staţie interioară

7.3. Dimensionarea prizei de pământ

7.3.1. Date inițiale necesare

• Tipul instalaţiei, tensiunea nominală, zona de amplasare a echipamentelor

Pentru reţelele de tip I acest timp se va considera, de regulă, nelimitat.

• Rezistivitatea solului sol

7.3.2 Stabilirea valorilor admisibile pentru tensiunile de atingere şi de pas

7.3.3. Stabilirea modului de realizare a prizei

7.3.4. Calculul rezistenţei de dispersie a prizei

Tabelul 7.3 Valorile coeficienţilor de utilizare pentru prizele verticale şi orizontale

Tabelul 7.4 Formule de calcul a rezistenţei de dispersie pentru prize simple

Tipul electrodului prizei simple Formula de calcul a rezistenţei de dispersie

Prize verticale simple