Universitatea Petrol-Gaze Ploiești

Facultatea de
Inginerie Mecanică și Electrică

Proiect
Ingineria coroziunii sistemelor de
transport și depozitare

Titular disciplină
Prof.Dr.Ing. Ripeanu Răzvan George

Student: Bălănică Petru Alexandru

Master: ISTDH
__________________________________________________
 Căi de creștere a durabilității centurilor
de împământare

Legarea la pământ este o măsură de protecție împotriva electrocutării și

presupune ca toate elementele conductive ale echipamentelor (carcasele
metalice), care in mod normal nu se afla sub tensiune, dar care ar putea intra in
mod accidental sub tensiune ca urmare a unui defect, sa fie legate la pământ.
Atingerea accidentala a unor elemente conductive, fie ca vorbim de
echipamente sau instalație electrica este posibila oricând. Punerea la pământ
reprezintă așadar, stabilirea unui contact accidental cu pământul ca urmare a
unui defect in instalația electrica (defect de izolație sau întreruperea unui
conductor de faza).
Necesitatea legării la pământ din punct de vedere electric pământul poate
fi asimilat unui conductor foarte mare. Având o suprafața conductiva de mare
întindere, pământul oferă un punct de referință comun pentru aproape toate
rețelele electrice de distribuție.
Oamenii sunt de obicei in contact permanent cu pământul, iar daca intra in
mod accidental cu părți conductive la o tensiune diferita de cea a pământului
exista un risc de soc electric.
Procesul de legare la pământ, presupune conectarea acelor parți
conductive ce ar putea intra in mod accidental sub tensiune la pământ. Teoretic
acest lucru oferă posibilitatea de a preveni o diferența de potențial dintre
pământ si alte elemente conductive.
Avantajele legării la pământ practica legării la pământ este foarte
răspândită, dar nu este utilizată peste tot în lume. Legarea la pământ implică
costuri ridicate, dar și o serie de avantaje:
- sistemul electric de alimentare cu energie electrică este legat la potențialul
masei generale a pământului, astfel putem fi siguri că neutrul (N) este legat la
potențialul 0.
1
- prin conectarea la pământ a parților metalice ce nu sunt destinate constructiv
a fi sub tensiune, vom asigura o cale de scurgere a curentului de defect, ce
poate fi detectata de dispozitivele de protecție si astfel va întrerupe alimentarea
cu energie electrica.
Dezavantajele legării la pământ
- costuri ridicate cu execuția instalației de legare la pământ ce presupune priza
de pământ, conductoare de protecție, etc.
- protecția împotriva socului electric nu este totala si infailibila.

În funcție de rolul lor, instalațiile de legare la pământ sunt de următoarele

categorii:
a) Instalații de legare la pământ de protecție împotriva electrocutărilor. La
priza de pământ se leagă toate elementelor conductoare ale unei instalații
electrice care nu fac parte din circuitele curenților de lucru și care în
funcționare normală nu sunt sub tensiune, dar care pot ajunge accidental sub
tensiune;
b) Instalații de legare la pământ de exploatare sunt destinate legării la
pământ a unor elemente care fac parte din circuitele curenților normali de lucru
(de exemplu legarea la pământ a nulului transformatorului de forță);
c) Instalații de legare la pământ de protecție împotriva supratensiunilor
atmosferice și de comutație. La priza de pământ se racordează elementele de
protecție împotriva supratensiunilor atmosferice și de comutație (paratrăsnete,
descărcătoare, electoare, fire de gardă ale liniilor electrice);
d) Instalații de legare la pământ pentru asigurarea condițiilor de
funcționare a protecțiilor prin relee împotriva defectelor cu punere la pământ
respectiv de masă;
e) Instalații de legare la pământ folosite în comun - realizează simultan
funcțiile de protecție și de exploatare. Folosirea în comun a unei prize de
pământ pentru legări la pământ de protecție împotriva electrocutărilor și

2
pentru legări la pământ ale paratrăsnetelor este admisă numai dacă rezistența
ei de dispersie este mai mică decât 1 Ω.
Prin atingerea directă se înțelege atingerea de către om nemijlocită sau
prin intermediul unui element conductor a părților active ale unei instalații
electrice.
Prin atingerea indirectă se înțelege atingerea de către om a unor părți
intrate accidental sub tensiune datorită unui defect electric.
Zonă de potențial nul (pământ de referință) este zonă în care tensiunea
între două puncte ale suprafeței solului este mai mică de 0,3% pe metru din
tensiunea totală a prizei, la trecerea curentului de defect prin aceasta.
Prin punerea la pământ se înțelege atingerea accidentală între o parte
activă și pământ sau o parte conductoare în contact cu pământul.
Prin punerea la masă se înțelege atingerea accidentală între o parte activă
și masă.
Prin zonă cu circulație frecventă se înțelege zona neîngrădită care se află
la o distanță mai mică sau egală cu 15 m de drumuri, șosele, îngrădirile
locuințelor, unităților industriale sau agricole, accesibilă și altor persoane decât
cele care fac parte din personalul de exploatare.
Prin zonă cu circulație redusă se înțelege zona îngrădită în care are acces
numai personalul special instruit, precum și zona aflată la distanță mai mare cu
15m de drumuri, șosele, locuințe sau îngrădirile acestora.
Curentul de defect, Id este curentul electric care apare accidental în urma
unui defect și care se închide prin pământ la locul de defect.
Curentul de punere la pământ prin priză Ip este acea parte a curentului
de defect, care trece prin electrozii prizei de pământ considerată.

Tensiunea prizei de pământ tensiunea ce apare între priza de pământ și

zona de potențial nul la trecerea unui curent Ip prin priza de pământ (fig.1).

3
 U p = R p ⋅ I p (1)

unde: Rp este rezistența de dispersie a prizei de pământ

Fig. 1. Definirea tensiunii prizei Up, a tensiunii de atingere Ua şi a

tensiunii de pas Upas.

Tensiunea de atingere Ua este tensiunea la care este supus omul aflat la o

distanță de 0,8 m de obiectul atins, când obiectul atins este legat la priza de
pământ, iar prin priză trece curentul Ip (fig.1).
Tensiunea de pas Upas este tensiunea care apare între tălpile unui om,
când distanța între ele este 0,8 m, iar prin priza de pământ trece curentul Ip
(fig.1).
Instalația de legare la pământ este un ansamblu format din conductoarele
de legare la pământ si prize de pământ prin care se realizează legături cu
pământul. De obicei, o instalație de legare la pământ de protecție este formată
din următoarele elemente:
- priza de pământ formată din unul sau mai mulți electrozi;
- conductoarele de legătură dintre electrozi;
- conductorul principal de legare la pământ;
4
- conductoarele de ramificație de la conductorul principal la echipamentele
electrice legate la pământ;
- conductorul de legătură dintre priza de pământ și conductorul principal de
legare la pământ;
- piese de separare destinate separării prizei de pământ pentru măsurarea
rezistenței sale.

Fig.2 Alcătuirea unei instalații de legare la pământ de protecție

1 – construcție; 2 – echipament electric;
3 – electrod; 4 – conductor de legătură între electrozi;
5 – conductor principal de legare la pământ;
6 – conductor de ramificație; 7 – conductor de legătură
între prize de pământ și conductorul principal de legare
la pământ a rețelei.

Proprietățile electrice ale instalației de legare la pământ depind in

mod esențial de doi parametri:
 rezistenta prizei de pământ;

5
  configurația prizei de pământ.
Rezistenta prizei de pământ determina relația dintre potențialul prizei VE
si valoarea curentului de punere la pământ. Configurația prizei de pământ
determina repartiția potențialului la suprafața solului, urmare a trecerii
curentului spre pământ. Rezistenta prizei de pământ are doua componente:
 rezistenta de dispersie RD, care este rezistenta solului intre priza de
pământ si zona de potențial nul
 rezistenta RL a părților metalice ale prizei de pământ si ale conductorului
de nul de protecție.
Rezistenta RL este, in mod uzual, mult mai mica decât rezistenta de
dispersie RD. Ca urmare, rezistenta prizei de pământ este considerata a fi egala
cu rezistenta de dispersie RD. In literatura de specialitate, rezistenta prizei de
pământ este denumita frecvent rezistenta de dispersie.
Rezistenta R a unei prize de pământ depinde de rezistivitatea solului ρ
precum si de configurația prizei. Pentru a obține valori scăzute ale rezistentei
R, densitatea curentului care se scurge de la electrozii metalici spre pământ
trebuie sa fie redusa, adică volumul de pământ prin care se scurge acest curent
trebuie sa fie cat mai mare posibil. Îndată ce curentul trece de la metal la
pământ el se dispersează, reducând astfel densitatea de curent. Daca electrodul
are dimensiuni mici, de exemplu este un punct, acest efect este semnificativ dar
el se reduce foarte mult pentru un electrod tip placa unde disiparea este efectiva
numai pe muchii.
Factori care influențează rezistenta de dispersie a prizelor de pământ
O rezistenta de dispersie scăzută este esențiala pentru siguranță
utilizatorilor si protecția echipamentelor. Cunoașterea elementelor si factorilor
care contribuie la formarea acestei rezistente trebuie cunoscute foarte bine de
cei care realizează priza de pământ. Rezistenta unei prize de pământ este
alcătuită din suma mai multor rezistente si anume:
- rezistența electrodului (rezistenta metalului utilizat);
6
- rezistenta de contact dintre electrod si sol;
- rezistenta solului de la suprafața electrodului spre exterior.
Primii doi factori reprezintă valori foarte mici si pot fi neglijați in practica.
Rezistivitatea însă, reprezintă un factor foarte important de care se tine cont
începând din faza de proiectare.
Rezistivitatea solului:
Rezistivitatea, este rezistenta solului la trecerea curentului electric, se
măsoară in ohmi/metru si joaca un rol important in determinarea performantei
unui sistem de legare la pământ. Valoarea acesteia depinde foarte mult
compoziția fizica a solului, sărurile dizolvate, distribuția granulara, variațiile
sezoniere, dar si de valoarea curentului care se scurge in acel moment in sol.
Solul cu o rezistivitate mica scade rezistenta de dispersie a electrodului, dar
este foarte coroziv pentru instalația de împământare.
Tipul solului:
Solul joaca un rol important in determinarea performantei unei prize de
pământ. Rezistivitatea este direct influențata de starea, dar mai ales tipul
solului. Cele mai multe dintre solurile existente sunt foarte slab conductoare
de energie electrica, mai ales atunci când acestea sunt complet uscate. Solul
uscat are o rezistivitate foarte mare, fapt ce va influenta in mod negativ
rezistenta de dispersie a prizei de pământ, dar nici un sol cu o rezistivitate mica
nu este de dorit din simplul motiv ca acest tip de sol este foarte coroziv.
Proprietățile electrice ale solului
Proprietățile electrice ale solului sunt caracterizate prin rezistivitatea ρ
acestuia. În ciuda definiției relativ simple a rezistivității ρ, prezentată
anterior, determinarea valorii acesteia este adesea dificilă din două motive:
•solul nu are o structura omogena ci este format din straturi de materiale
diferite
•rezistivitatea unui anumit sol variază in limite largi (tabelul 1) si este
puternic dependentă de gradul de umiditate
7
 Tab.1 Rezistivitatea solului pentru diferite tipuri de sol și beton

Umiditatea solului
Conducția electricității in sol se realizează prin apa. Prezenta apei in sol
are o mare influenta asupra valorii rezistivității solului. Rezistivitatea unui sol
poate fi determinata prin cantitatea de apa reținuta de sol dar si de rezistivitatea
apei in sine. Rezistenta de dispersie a unei prize de pământ scade rapid la o
valoare a umidității de circa 15%, iar creșterea in continuare a nivelului de
umiditate in sol va avea un efect redus asupra rezistivității solului.
Sărurile
Apa pura este slab conductoare de electricitate, iar rezistivitatea solului
depinde de rezistivitatea apei , care la rândul sau depinde de cantitatea si
natura sărurilor dizolvate. O mica cantitate de săruri in apa reduce rezistivitate
cu pana la 80%. Sarea obișnuită este cea mai eficienta pentru îmbunătățirea
conductivității solului, dar are ca efect secundar corodarea metalelor, fapt ce
descurajează utilizarea acesteia.
Condițiile climatice
Prin creșterea sau scăderea conținutului de apa condițiile climatice
influențează in mod hotărâtor rezistivitatea solului. Astfel, in anotimpurile
bogate in precipitații vom obține o rezistivitate a solului mult scăzută.
Compoziția fizica a solului
Compoziții diferite de sol dau diferite rezistivități. In funcție de tipul de
8
sol, rezistivitatea poate evolua foarte mult. Rezistivitatea solului argilos poate
fi în intervalul 4 - 150 ohmi/metru, in timp ce pentru soluri nisipoase pietroase,
rezistivitatea poate înregistra valori peste 1000 ohmi/metru.
Amplasare prizei de pământ
Instalarea unei prize de pământ într-un teren inclinat, cum ar fi o zona de
deal sau o zona nisipoasa trebuie sa ne duca cu gândul ca in condiții de seceta,
apa este greu păstrată in straturile de adâncimi mici. Prin urmare, este de
preferat sa alegem un sol care retine in mod natural apa si nu este bine drenat.
Efectul curenților de scurgere
Rezistivitatea solului in jurul electrozilor prizei de pământ poate fi
afectata de curenții care se scurg in pământ. Un curent de o magnitudine si
durata semnificativa va provoca uscarea solului si astfel creste rezistivitatea.
Alți factori care influențează rezistenta de dispersie a prizelor de
pământ:
- lungimea electrodului sau adâncimea de plantare. Standardele recomanda o
lungime minima de 2.5 m, dar trebuie să știm ca un electrod cu o lungime
dubla poate reduce rezistenta de dispersie a prizei de pământ pana la 40%.
- diametrul electrodului, este un factor important, dar o dublare a diametrului
aduce o scădere a rezistentei de dispersie cu doar 10%.
- numărul de electrozi pentru o eficienta crescuta distanta dintre electrozi
trebuie sa fie de cel puțin lungimea electrodului. Se recomanda chiar dublul
lungimii electrodului.
Clasificarea prizelor de pământ

Din punct de vedere constructiv prizele de pământ se împart în: prize

naturale și prize artificiale.
Prizele naturale constau din diverse construcții metalice care au contact
electric cu pământul, stabil și de rezistență redusă cum sunt: conductele de apă;
armături metalice ale construcțiilor din beton armat, stâlpilor, fundațiilor, etc.;

9
 Prizele artificiale se prevăd atunci când valoarea rezistenței de dispersie
a prizelor naturale nu corespunde valorilor impuse.
După modul de realizare prizele artificiale pot fi:
- prize de pământ verticale care se realizează de obicei din țeavă zincată
pentru a preîntâmpina coroziunea.
- prize de pământ orizontale care se utilizează când straturile de la suprafața
solului au o rezistivitate mai mică. Electrozii sunt din bandă sau profile
rotunde.
Prizele naturale și prizele artificiale pot fi:
- singulare – constituite dintr-un singur electrod vertical sau orizontal fiind
rar întâlnite deoarece nu realizează rezistența cerută de norme;
- multiple – sunt realizate prin utilizarea mai multor electrozi de același fel;
- complexe – obișnuite din prize multiple verticale și orizontale.

Aspecte constructive ale prizelor de pământ

Sistemul de legare la pământ trebuie să fie construit de așa manieră și din

asemenea materiale astfel încât caracteristicile să fie asigurate pe toată durata
sa de viață, la costuri constructive rezonabile. Caracteristicile impuse sunt
următoarele:

10
 ♦ rezistență electrică redusă a prizei și o distribuție favorabilă a
potențialului pe suprafața solului
♦ capabilitate adecvată pentru a transfera curentul de defect
♦ durată de viață ridicată.
Rezistența prizei de pământ nu trebuie să depășească valorile cerute de
ghiduri sau standarde în cele mai nefavorabile condiții climatice (durată mare
de timp uscat, îngheț puternic). Dacă acestea nu cuprind cerințe exacte,
rezistența prizei de pământ trebuie să fie pe cât de redusă posibil.
Distribuția potențialului pe suprafața solului trebuie să fie astfel încât
tensiunile de atingere și de pas că nu depășească valorile admise. Cea mai
favorabilă distribuție de potențial pe suprafața solului este obținută la utilizarea
prizei sub formă de rețea plasată orizontal. Uneori este necesar să se plaseze
elemente orizontale adiționale pentru a obține o configurație dorită a
distribuției potențialului pe suprafața solului.
Capabilitatea de curent de transfer este valoarea maximă a curentului care
poate fi transferată prin priză spre pământ fără a rezulta o încălzire excesivă a
elementelor prizei și chiar a solului înconjurător. La o valoare prea mare a
curentului și a densității de curent, apa din sol și de la interfața sol-electrozi se
evaporă, conducând la un sol uscat cu o rezistivitate ridicată.
Durata de viață a prizei de pământ este intervalul de timp de la
construcție până la momentul în care continuitatea electrică este întreruptă
datorită coroziunii părților metalice. Durata de viață a prizei de pământ trebuie
să depășească durata de viață probabilă a instalației. Pentru majoritatea
instalațiilor electrice durata de viață poate depăși 25 ani, iar pentru liniile
electrice 35 ⋅⋅⋅50 ani. Priza de pământ trebuie să fie inclusă în programele
periodice de reparație și mentenanță. Durata de viață a prizei de pământ
depinde în principal de rezistența sa la coroziune. Electrozii prizei de pământ,
fiind în contact direct cu solul sau cu apa, lucrează în condiții de coroziune.

11
Acestea cuprind trei principali factori care determină viteza de coroziune a
obiectelor din metal aflate în sol:
♦ curent continuu în sol
♦ contaminarea chimică a solului
♦ fenomenele electrochimice (galvanice) între diferitele metale aflate în
sol.
Coroziunea determinată de curentul continuu apare în principal la
apropierea de rețelele de tensiune continuă (de exemplu, surse de alimentare cu
tensiune continuă a căii ferate). Pentru aceste cazuri există standarde și norme
(de exemplu DIN VDE 0150) cuprinzând cerințele specifice.
Coroziunea determinată de substanțele chimice în sol nu are în mod
normal o mare importanță, afectând numai sistemele din întreprinderile
chimice sau cele din apropiere de ocean. În asemenea cazuri, prizele de pământ
trebuie să fie realizate din metale rezistente la coroziunea chimică specifică.
Pentru a minimiza coroziunea chimică se recomandă, în unele cazuri, să se
măsoare pH − ul solului. Pentru un sol alcalin (pH > 7) se recomandă electrozi
din cupru, iar pentru soluri acide sunt preferați electrozii din aluminiu, zinc sau
oțel galvanizat.
Coroziunea galvanică este determinată de curentul continuu care trece în
circuit, generat de diferența de potențial electrochimic între două piese din
metal plasate în sol umed, care are în acest caz rolul de electrolit.
Dintre metalele utilizate în mod obișnuit pentru priza de pământ, cuprul
prezintă cel mai redus potențial. Celelalte metale au un potențial pozitiv relativ
la potențialul cuprului (tabelul 2). Acest curent continuu redus care circulă în
mod permanent determină trecerea ionilor metalici de la anod la catod. În acest
fel, metalul este extras de la anod și depus la catod. Din acest punct de vedere,
poate fi dedusă o combinație favorabilă de metale.

12
 De exemplu, oțelul cuprat este o soluție favorabilă deoarece cantitatea de
cupru rămâne aceeași. Un exemplu contrar este oțelul zincat, unde zincul este
totdeauna anod și cantitatea sa scade continuu. De reținut faptul că potențialul
electrochimic al oțelului inclus în beton este foarte apropiat de cel al cuprului.
În acest fel, structurile din oțel din fundațiile clădirilor reprezintă catodul în
raport cu alte obiecte din oțel sau din zinc plasate în sol (nu numai electrozi de
priză de pământ, dar de exemplu, conducte pentru apă). Aceasta înseamnă că
fundațiile ample determină o coroziune semnificativă, determinată de
fenomene electrochimice, a obiectelor metalice.

Tab.2 Valori ale potențialului electrochimic pentru diferite metale

raportate la electrodul din cupru.

Materialele utilizate cel mai des pentru electrozi sunt:

♦ oțel (de exemplu pentru prizele de fundație);
♦ oțel galvanizat
♦ oțel cuprat
♦ oțel înalt aliat
♦ cupru și aliaje de cupru.
Solicitările mecanice și condițiile de coroziune impun dimensiunile
minime ale electrozilor prizei de pământ, valori indicate în tabelul 3.

13
Tab.3 Tipul și dimensiuni minime pentru materialele pentru prizele de pământ
pentru a asigura rezistența la solicitări mecanice și coroziune

Din motive de solicitare mecanică și stabilitate la coroziune, secțiunea

transversală minimă a electrozilor prizei de pământ este:
♦ Cupru 16 mm2
14
 ♦ Aluminiu 35 mm2
♦ Oțel 50 mm2
Electrozii din otel galvanizat sunt una dintre cele mai ieftine soluții
disponibile. Cu toate acestea, ei nu sunt cei mai eficienți, deoarece au o durata
de viața relativ scurta.
Electrozii din cupru si din otel inoxidabil masiv au o durata lunga de
viața. Dar aceste soluții sunt considerabil mai scumpe decât tijele din otel
galvanizat. In plus, tijele de cupru solide nu sunt potrivite pentru montaj adânc
in sol greu, din cauza riscului de îndoire.
Electrozii cuprați legați la priza de pământ oferă un compromis intre cele
doua soluții enumerate mai sus. Aceștia au acoperirea electrolitica a cuprului
depus peste un strat de nichel. Procesul ajuta la asigurarea unei legături de
lunga durata, realizându-se astfel o legătura moleculara intre stratul de cupru si
miezul de otel. Se recomanda utilizarea acestui tip de electrozi, deoarece stratul
de cupru nu se va desprinde sau rupe atunci când este montat in sol, si nici tija
nu se va îndoi. Tijele de împământare cuprate au rezistenta mare la coroziune
in timp, asigura o cale de rezistenta scăzuta la sol si au caracteristici bune
pentru montajul în adâncime.
Lungimea este mult mai importanta decât diametrul tijei de împământare,
un diametru mai mare nu înseamnă si o valoare de rezistenta mai mare in soluri
cu rezistivitate slaba, un miez de otel mai mare face tijele mai ușor de montat
in soluri grele. In Europa este standardizat diametrul minim de 14 mm. In
aplicații se folosesc electrozi de împământare de la 14 la 18,3 sau 20mm.
Acești electrozi sunt cuprați cu strat cu grosime de la 20 la 300 de microni.
Tijele mai scurte sunt mai sigure si mai ușor de montat. Instalațiile ar fi
mai rapide, mai ușoare, mai sigure. In plus, logistica de transport si de
depozitare pentru tija de 1.5 m este mult mai simpla decât pentru o tija cu
lungimea de 3 metri.

15
 Nu toți electrozii de împământare sunt produși in același mod si nici nu au
aceiași tehnica de montaj si aceiași utilizare. Instalarea unui sistem necesita un
timp de pregătire si o analiza de preinstalare atenta. O defecțiune a sistemului
de legare la pământ pune oamenii si echipamentele electronice, care sunt destul
de scumpe, in pericol.
Durata de viața estimata pentru electrozii de împământare este:
- Pentru electrozii cuprați de la 30 la 40 ani in funcție de sol.
- Pentru electrozii din otel inox minim 50 ani.
- Pentru electrozii zincați termic la cald 5 ani
- Pentru electrozii zincați prin procesul de electro-zincare/galvanizare sau
țeava zincata maxim 2 ani. Acest procedeu deși ieftin este interzis in
standardul EN62305

Conductoare utilizate pentru executarea instalațiilor de legare la

pământ
Conductoarele folosite pentru executarea instalațiilor de legare la pământ
vor fi din oțel sau cupru. Conductoarele din aluminiu sunt admise numai dacă
fac parte dintr-un cablu cu înveliș protector și împotriva solicitărilor mecanice.
Alegerea conductoarelor se va face ținându-se seama de următoarele
condiții:
- să prezinte o rezistență electrică cât mai mică posibil, pentru a nu mări
rezistența întregii instalații de legare la pământ;
- să fie rezistente la solicitări mecanice și la coroziune;
- să suporte în permanență curenții electrici posibili, fără ca temperatura
lor să depășească valoarea de 200℃ în medii cu pericol de incendiu și de
300℃ dacă nu există acest pericol.
Conductoarele neîngropate și neizolate pot fi protejate împotriva corodării
prin vopsire. Conductoarele speciale, destinate legării la pământ, vor fi vopsite
în culoare neagră.
16
 Drept conductoare pentru executarea instalației de legare la pământ se vor
folosi în primul rând construcțiile metalice ale clădirilor în care se află
instalația electrică respectivă sau construcții metalice fixe, cum sunt:
- construcțiile metalice utilizate în producție (căile de rulare ale
macaralelor, galeriile, platformele, casele ascensoarelor, corpurile aparatelor de
ridicat);
- părțile de susținere si carcasele instalațiilor de distribuție (de exemplu,
cutiile din oțel în care sunt închise instalațiile electrice cu bare);
- țevile de forare, la planșeele metalice ale construcțiilor hidrotehnice,
țevile din oțel pentru conductoarele instalațiilor electrice;
- funiile din oțel de suspensie pentru conductoare și cabluri, cu verificările
rezistenței lor mecanice în condițiile trecerii unui curent de defect prin aceste
funii;
- armăturile metalice ale construcțiilor de beton armat.
Elementele de mai sus se pot utiliza drept conductoare de legare la
pământ, numai dacă îndeplinesc condițiile:
- prezintă continuitate electrică de rezistență neglijabilă și sigură în
exploatare;
- se pot prevedea măsuri astfel încât în caz de deteriorare a unor porțiuni,
legarea la pământ să fie totuși asigurată;
- se îndeplinesc condițiile privind secțiunile minime admise;
- în cazul folosirii armăturilor metalice ale construcțiilor de beton armat se
prevăd în mod special locuri de racord ușor accesibile și sunt executate sudurile
necesare pe toată întinderea armăturilor, pentru a asigura continuitatea
electrică.
Se interzice folosirea drept conductor de legare la priza de pământ a
învelișurilor metalice ale tuburilor de protecție din instalațiile electrice, a
mantalelor de plumb și a armăturilor de oțel ale cablurilor.

17
 În cazul folosirii elementelor menționate mai sus drept conductoare de
legare la pământ principale, legarea conductoarelor de ramificație la ele se
poate executa fie direct, fie prin intermediul unor conductoare intermediare
(comune), care trebuie să aibă însă secțiunea cel puțin egală cu cea indicată
pentru conductoarele principale și care să constituie pe cât posibil circuite
închise.
Legăturile de ramificație la conductoarele principale de legare la pământ
se vor executa pentru fiecare element legat la pământ în parte; este interzisă
legarea în serie a două sau a mai multor elemente și apoi legarea la conductorul
principal.
Concluzii:
Atunci când se realizează un sistem de legare la pământ trebuie luate în
considerare următoarele aspecte:
♦ funcția
♦ caracteristicile electrice
♦ materialul.
Principalele caracteristici electrice ale sistemului de legare la pământ sunt:
♦ rezistența electrică a prizei de pământ
♦ distribuția potențialului pe suprafața solului
♦ capabilitatea de curent.
Cea mai favorabilă distribuție a potențialului pe suprafața solului o are
priza orizontală, în special cea sub formă de rețea, la care potențialul la
suprafața solului poate fi controlat relativ simplu. În cazul prizelor verticale,
distribuția de potențial este cea mai defavorabilă și aici apar cele mai mari
valori ale potențialului de atingere. Pe de altă parte, utilizând electrozi verticali,
se poate realiza ușor o rezistență electrică redusă și stabilă, care nu depinde
semnificativ de sezon. Electrozii verticali sunt de asemenea utilizași în
combinație cu unii orizontali pentru a obține valori mai reduse ale rezistenței
electrice a prizei de pământ.
18
 Alegerea materialului electrozilor este în mod obișnuit un compromis
între costul și durata de viață a electrozilor.
Coroziunea materialului și comportarea la coroziune sunt principalii
factori care limitează durata de viață a sistemului de legare la pământ.

19