Management Energetic - Modulul 02 Gestiunea Energiei

Modulul - GESTIUNEA ENERGIEI ŞI MANAGEMENTUL PROIECTELOR ENERGETICE
1. SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI PRINCIPALELE DIRECŢII STRATEGICE ÎN

DOMENIUL ENERGIE - MEDIU AMBIANT ÎN ROMÂNIA
1 calorie (cal) = 4,187 J

1 kWh = 3,6 MJ = 860 kcal
1 TWh = 109 kWh
1 tep* = 41,9 GJ = 10 Gcal = 1,435 tcc
1 tcc* = 29,3 GJ = 0,697 tep
1000 m3 gaze naturale = 39 GJ = 0,932 tep
1 cal putere (CP) = 735,5 W
1 kcal/h = 1,163 W
*putere calorifică inferioară
1.1.ETAPELE DEZVOLTĂRII CAPACITĂŢII INSTALATE ÎN SECTORUL

ENERGETIC NAŢIONAL (SEN)
• 1882 la New York este pusă în funcţiune prima centrală publică din lume de către T.A.
Edinson, ce avea instalate 4 grupuri.
Thomas Alva Edison (11 februarie, 1847 – 18 octombrie, 1931)
• 1882 la Bucureşti (calea Victoriei) este pusă în funcţiune prima centrală electrică din
România. Centrala asigura iluminatul pentru Teatrul Naţional şi parcul Cişmigiu. Ulterior, la
această centrală a fost racordat şi Palatul Cotroceni printr-o LEA cu conductoare de Cu.
• 1884 la Timişoara este pusă în funcţiune o centrală electrică. Este primul oraş din Europa cu
iluminat public stradal.
• 1898 punerea în funcţiune a primei CHE, Sinaia I.
• 1939 România avea generatoare instalate în:
→ 113 companii private şi concesiuni,
→ 85 companii municipale,
→ 10 autorităţi comerciale publice,
→ 14 companii cu capital mixt,
→ 7 autorităţi de stat.
• 1948 naţionalizarea tuturor companiilor producătoare de energie electrică. Apar
întreprinderile regionale (Bucureşti, Cluj, etc.).
• 1955 la 13 iunie se pune în funcţiune Dispecerul Energetic Naţional (DEN), cu următoarele
sarcini:
→ asigurarea continuităţii în alimentarea consumatorilor,
→ repartiţia optimă a sarcinii între centrale,
→ reglarea tensiunii şi frecvenţei (calitatea alimentării cu energie electrică),
→ gestiunea întregii reţele de 110 kV.
În tabelul 1.1. se prezintă principalele etape de dezvoltare ale producţiei de energie electrică din
România.
1
Tabelul 1.1. Principalele etape de evoluţie a SEN

Producţia anuală de Puterea
Anul energie electrică instalată Caracteristici ale etapei care se încheie în anul respectiv
TWh = 109 kWh MW
• Puterea instalată este fărămiţată în peste 600 de
centrale
• Producţia de energie electrică: ∼130kWh/loc. şi an
• 25% din populaţie locuia în oraşe cu distribuţie de
1950 ∼2 740
energie electrică (din care 1/2 nu aveau racord de
energie electrică)
• Primul plan de electrificare pe 10 ani
• Prima linie de 110 kV
• Puterile celor mai mari grupuri: 12; 25; 50MW
• Se extinde reţeaua de 110 kV
• Se interconectează cele peste 600 de centrale⇒
1960 7,5 1800 funcţionarea în sistem
• Se pun bazele industriei electrotehnice
(Electroputere Craiova)
• Ia naştere Facultatea de Energetică
• Puterile celor mai mari grupuri: 200 MW (hidro),
1970 35 7500 330 MW (termo)
• Primele linii şi staţii de 220 kV şi 400 kV
• Se pun în funcţiune primele centrale cu puteri
instalate de 2000 - 3000 MW (Rovinari, Turceni*)
• Producţia de energie electrică depăşeşte
1980 67,5 16200
3000kWh/loc. şi an
• Se deschide şantierul CNE Cernavodă
• Criză energetică mondială
• Prima staţie de 750 kV (Isaccea) şi prima linie de
1989 75,9 22000
750kV din Ucraina până în Bulgaria
*CTE Turceni: 7x330 MW instalaţi, 6x330 MW în exploatare, PIF 1987, lignit.
• Evoluţia capacităţilor de producere a energiei electrice din România (tabelul 1.2.)
Tabelul 1.2. Evoluţia capacităţilor de producere a energiei electrice din România, MW

Anul 2003 2004 2005 2010 2015
TOTAL, din care 17357 16334 15691 16838 18455
1.Centrale hidroelectrice 6052 6099 6181 6381 6581
2.Centrale nuclearoelectrice 707 707 707 1414 2121
3.Centrale termoelectrice 10598 9528 8803 9043 9753
Din care cu:
Lignit 4779 4264 4264 4064 4064
Huilă 1410 1215 1005 1265 1265
Hidrocarburi 4409 4049 3534 3714 4424
Sursa: “Foaie de parcurs pentru sectorul energiei”. Ministerul Economiei şi Comerţului, iulie
2003.
2
Principalele dezvoltări de noi capacităţi vizează:

valorificarea în continuare a potenţialului hidroenergetic,
continuarea programului nuclear,
înlocuirea unor grupuri funcţionând pe cărbune inferior cu unităţi cu
hidrocarburi.
În ceea ce priveşte ponderile diferitelor filiere de producere a energiei electrice se remarcă:

menţinerea ponderii capacităţilor hidro la circa 35%,
creşterea ponderii capacităţilor nucleare de la 4% la 11,5%,
reducerea ponderii centralelor pe combustibili fosili de la 60% la 53%.
DNU - durata normală de utilizare (Legea 15/1994)

− Generatoare: 28 ani
− Turbine:
− cu abur, gaze 20 ani
− hidro 22 ani
− Trafo., AT 20 ani
− Aparataj electric 14 ani
• Instalaţiile părţii electrice a SEN
Tabelul 1.3. Liniile electrice, staţiile şi posturile de transformare

din patrimoniul SC Electrica SA, în anul 2003
Staţii de Posturi
Linii Linii Linii
Transformare deTransformare şi
Electrice Electrice Electrice
110/MT şi Puncte de
110 kV MT JT
MT/MT Alimentare
Filiala km km km Nr. MVA Nr. MVA
MOLDOVA 2685,32 17110,96 31113,23 134 4178,6 10113 2907,84
DOBROGEA 2169,61 11313,7 10743,61 295 5338,37 5727 2515,91
MUNTENIA NORD 2160,672 15374,107 21765,12 208 5419,15 9157 3031,32
OLTENIA 3536,754 19827,084 27142,18 236 7016,2 9923 3160
BANAT 2014,72 13513,702 18419,02 140 4855,1 6690 2082,992
TRANSILVANIA
2140,192 16687,333 22383,29 114 3916,14 6182 2118,053
NORD
TRANSILVANIA
2257,29 12883,75 19256,38 109 4095,8 7142 2359,2
SUD
MUNTENIA SUD 784,903 13311,716 21532,08 60 3667,2 5676 2976,976
Total SC
17749,461 120022,352 172354,91 1296 38486,56 60610 21152,291
ELECTRICA SA
Site SC Electrica SA
În tabelul 1.3. nu sunt introduse şi instalaţiile aflate în proprietatea consumatorilor.
3
CN Transelectrica SA are în patrimoniu (site Transelectrica):

▪ 78 staţii electrice,
▪ 8800 km de linii electrice.
În general, SEN este dotat cu echipamente şi tehnologii la nivelul anilor 1960 – 1970, ceea ce
implică un efort deosebit pentru asigurarea întreţinerii, reparaţiilor şi exploatării obiectivelor
energetice.
1.2. EVOLUŢIA PRODUCŢIEI ŞI CONSUMULUI DE ENERGIE
a. Producţia de energie electrică
În perioada de după 1989 s-a preluat situaţia anterioară de criză, agravată în continuare de
următorii factori:
− Scăderea PIB (100% în 1990 → 89,7% în 1995 → 86,8% în 1997)
− Reducerea volumului producţiei industriale: la 64% în anul 1994 comparativ cu anul 1989;
1996: 106,3% (an de reviriment),↓ 98,6% în 1997 faţă de 100% în 1995
− Reducerea producţiei de energie la 78%; de la 75,851 miliarde kWh → 1989 la 59,267
miliarde kWh în 1995 şi 57,148TWh → 1997 şi 53,496TWh →1998. În industrie, în aceeaşi
perioadă, consumul a scăzut la 60,8% (1989 → 1995).
Anul 2002 2003 2004

Wan, TWh 54,935 56,645 56,482
Pinst, MW 19659 19368 19626
Sursa: Anuarul Statistic
♦ Criza energetică a avut o manifestare acută în iarna 1995/1996 când au fost decuplate de la
SEN circa 700 de întreprinderi.
♦ Preţul energiei a fost majorat continuu (figura 1.1). Creşterea preţului este şi una dintre
cauzele blocajului financiar. Numeroase întreprinderi de stat şi regii autonome sunt datoare la
furnizorii de energie.
b. Consumul de energie electrică
− 8 milioane consumatori de energie electrică, dintre care 7,5 milioane sunt casnici.
− Nivelul actual de deschidere a pieţei de energie electrică → 100 %
− Vârful de sarcină, la energia electrică → 9300MW
− Puterea medie anuală, la energia electrică → 7025MW.
Evoluţia cererii de putere electrică se prezintă în tabelul 1.4. Se prognozează o revenire la

nivelurile de consum din 1995 în perspectiva anului 2010. Consumul de energie electrică pe cap
de locuitor va creşte (tabelul 1.5.), dar va rămâne sub nivelul ţărilor UE.
Tabelul 1.4. Evoluţia cererii de putere electrică la vârful de consum, MW

Anul 1995 2003 2005 2010 2015
P, MW 9300 7608 8175 9817 11100
2003.
4
De remarcat, gradul scăzut de utilizare a puterii instalate în SEN (22276 MW, la începutul anului
1995), care a fost de circa 42% în anul 1995 (la vârful de sarcină).
Tabelul 1.5. Evoluţia consumului specific de energie electrică, kWh/loc. şi an

Anul 1995 1996 1997 2003 2005 2010 2015
Consum energie electrică 2613 2714 2535 1869 1985 2277 2546
2003.
Tabelul 1.6. Consumul final de energie pe ramuri economice în anul 2004, mii tep
Industrie & Agricultură& Transp.&
Ramura economiei Altele Populaţie
Construcţii silvic.&piscic. telecom.
Consum final de energie 11285 220 5915 2001 7910
% 41.29 0.80 21.64 7.32 28.94
Sursa: Anuarul Statistic.
c. Consumul de energie termică
Producţia de energie termică a RENEL a scăzut de la 269,3 PJ (P = 1015 - peta) în 1989 la 173 PJ
în anul 1994 (scădere cu circa 36%). În anul 1995 s-a înregistrat o creştere cu 5,6% faţă de 1994.
Consumul populaţiei a înregistrat însă o creştere continuă, cu circa 34% în anul 1994 faţă de anul
1989.
d. Randamentul global brut de producere a energiei electrice şi termice în centralele este

de circa 33%.
În viitorul apropiat vor fi elaborate reglementări privind limitele inferioare ale eficienţei de
conversie în centralele electrice.
De exemplu, în ţările UE începând cu 1 ianuarie 1999, noile unităţi generatoare ce vor fi date în
exploatare vor trebui să aibă un randament electric la borne de minim 39%, funcţie de
combustibilul utilizat şi de puterea termică la cazan. Pentru grupurile utilizând gaz metan sunt
prevăzute randamente între 54% şi 57%.
e. Intensitatea energetică
Acest indicator caracterizează modul de utilizare a energiei.

Definiţie:
Intensitatea energetică = raportul dintre consumul de energie (primară, finală, electrică) şi
produsul intern brut (PIB) pentru un anumit an.
1 tep (tonă echivalent petrol) = 10 Gcal = 41,9 GJ = 1,435 tcc
→ Interesul pentru realizarea unui program naţional de creştere a eficienţei energetice.
Tabelul 1.6. Evoluţia intensităţii consumului final de energie, în tep/1000 $ PIB

Anul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
România 1,33 1,21 1,06 1,07 1,02 0,92 0,88 0,89 0,99 0,96 0,83
UE 0,19 0,19 0,19 0,18 0,19 0,18 0,19 0,18 0,17 0,16 0,15
2003.
5
2004:
Populaţia: ≈ 21,7 milioane (la recensământul din 2002)
PIB / loc: 3383 $/loc. (în creştere)
PIB: 73 mld. $ (în creştere).
• Cauze ale intensităţii energetice ridicate din România:

− Subvenţionarea sectorului energetic şi preţurile coborâte şi false ale combustibililor şi
energiei practicate înainte de '89
− Structura industriei → bazată pe ramuri energointensive
− Pierderile energetice pe întreg lanţul extracţie-producere-transport-distribuţie-consum
− Absenţa mecanismelor de implementare a unor reglementări care să stimuleze utilizarea
eficientă a energiei
− Lipsa unei politici tarifare adecvate.
Tabelul 1.7. Prognoza evoluţiei intensităţii consumului final de energie,

în tep/1000 $ PIB
Anul 2005 2010 2015
România 0,742 0,613 0,511
2003.
Este de remarcat prognoza ambiţioasă de reducere a intensităţii energetice cu circa 40% la

nivelul anului 2015 faţă de anul 1999. Aceste obiective vor putea fi atinse prin programe, prin
acţiuni de informare şi prin stimularea pieţei proiectelor de creştere a eficienţei energetice.
1.3. RESURSELE DE ENERGIE ALE ROMÂNIEI
Resursele energetice epuizabile
Zăcămintele de hidrocarburi sunt limitate, pe fondul unui declin al producţiei interne şi în

condiţiile în care nu au mai fost identificate noi zăcăminte cu potenţial important. Rezervele
actuale de ţiţei sunt estimate la 73,7 mil. tone. Producţia de ţiţei a scăzut de la 14,7 mil. tone în
1976 (anul cu producţia de vârf) la 5 mil. tone în 2006.
Zăcămintele de gaze naturale sunt, de asemenea, limitate, iar după 1990 producţia internă este
în declin. Rezervele actuale de gaze naturale sunt estimate la 184,9 mld.m3. Producţia de gaze
naturale a fost de 12,3 mld.m3 în anul 2006, ceea ce a reprezentat 69% din consumul naţional
anual total de gaze naturale.
Resursele de huilă din România cunoscute sunt de 705 mil. tone din care exploatabile în
perimetre concesionate 105 mil. tone.
Resursele de lignit din România sunt estimate la 1490 mil.tone, din care exploatabile în
perimetre concesionate 445 mil.tone. Resursele amplasate în perimetre noi, neconcesionate, sunt
de 1045 milioane tone. Din rezervele de 1045 milioane tone lignit din bazinul minier al Olteniei,
820 milioane tone aferente perimetrelor noi, sunt amplasate în continuitatea perimetrelor
concesionate prezentând cele mai favorabile condiţii de valorificare prin extinderea
concesiunilor. Deoarece zăcământul de lignit din Oltenia este format din 1-8 straturi de cărbune
exploatabile, valorificarea superioară a acestora impune adoptarea urgentă a unor reglementări
care să garanteze exploatarea raţionala (în condiţii de siguranţă), totală (pierderi minime) şi în
condiţii de eficientă.
CTE Turceni utilizează circa 10 mil. tone de lignit pe an.
6
Resursele de minereu de Uraniu de care dispune România prezintă un interes deosebit pentru
economia naţională, având în vedere funcţionarea Unităţii 1 Cernavoda, punerea în funcţiune a
Unităţii 2 Cernavoda în 2007 şi dezvoltarea viitoare a programului de energetică nucleară.
− Rezerve → 18000 t
− Producţie anuală → 12 t /an.
Resursele energetice regenerabile
Potrivit ultimelor evaluări (2007), potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil al României este
de 36.000 GWh/an din care, raportat la situaţia actuală a preţurilor din piaţa de energie se pot
valorifica, în condiţii de eficienţă economică, circa 30.000 GWh/an (potenţial economic
amenajabil) în centrale hidroelectrice cu o putere instalată totală de 8.000 MW.
La finele anului 2006 puterea instalată în centrale hidroelectrice era de 6.346 MW, energia de
proiect pentru anul hidrologic mediu fiind evaluată la 17.340 GWh/an. Astfel, gradul actual de
valorificare a potenţialului tehnic amenajabil este de 48%, iar a potenţialului economic
amenajabil de 57,8%.
Sursa Potenţial anual Aplicaţie

60 PJ/an Energie termică
Energie solară
1,2 TWh Energie electrică
Energie eoliană 23 TWh Energie electrică
Energie hidro 36 TWh
Energie electrică
din care sub 10 MW 3,6 TWh
Biomasă şi biogaz 318 PJ Energie termică
Energie geotermală 7 PJ Energie termică
Biogaz
Biomasa (ardere mixtă)
Biomasa
Deseuri
Geotermal
Hidro mare
Hidro mic
Fotovoltaic
Solar termal
Valuri
Eolian
Eolian platf. cont.
0 50 100 150 200 250 300 350

Costul electricităţii produse, Euro/MWh
• Cartea verde a Comisiei Europene intitulată "Pentru o politică energetică a Uniunii

Europene" (ianuarie 1995) propune ca obiective strategice pentru politica în domeniul
energiei:
competitivitatea;
siguranţa în alimentare;
protecţia mediului ambiant.
7
În conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene (UE) elaborată în anul

2007, energia este un element esenţial al dezvoltării la nivelul uniunii. Ţările UE sunt puse în
faţa următoarelor probleme legate de acest sector:
- impactul sectorului energetic asupra schimbărilor climatice,
- creşterea dependenţei de importul de resurse energetice,
- creşterea preţului energiei.
Politica energetică comună a ţărilor UE va avea ca obiective:

- securitatea energetică,
- dezvoltarea durabilă,
- competitivitatea.
În ceea ce priveşte securitatea alimentării cu resurse energetice, UE se aşteaptă ca

dependenţa de importul de gaze naturale să crească de la 57% la ora actuală, la 84% în anul
2030 şi petrol de la 82% la 93% pentru aceeaşi perioadă.
În ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, trebuie remarcat faptul că, în anul 2007, sectorul
energetic era, la nivelul UE, unul din principalii producători de gaze cu efect de seră. În cazul
neluării unor măsuri drastice la nivelul UE, în ritmul actual şi la tehnologiile existente în anul
2007, emisiile de gaze cu efect de seră vor creşte la nivelul UE cu circa 5% şi la nivel global cu
circa 55% până în anul 2030. Energia nucleară reprezintă în acest moment în Europa una dintre
cele mai mari resurse de energie fără emisii de CO2. Centralele nucleare asigurau în anul 2007 o
treime din producţia de electricitate din Uniunea Europeană, având astfel o contribuţie
semnificativă la dezvoltarea durabilă.
În ceea ce priveşte competivitatea, piaţa internă de energie asigură stabilirea unor preţuri
corecte şi competitive la energie, stimulează economisirea de energie şi atrage investiţii în
sector.
UE este tot mai expusă la instabilitatea şi creşterea preţurilor de pe pieţele internaţionale
de energie, precum şi la consecinţele faptului că rezervele de hidrocarburi ajung treptat să fie
monopolizate de un număr restrâns de deţinători.
Comisia Europeană propune în setul de documente care reprezintă Noua Politică

Energetică a UE următoarele obiective:
• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% până în anul 2020, în comparaţie cu
1990;
• creşterea ponderii energiei regenerabile de la mai puţin de 7% în anul 2006, la 20% din
totalul surselor sale de energie până în 2020;
• creşterea ponderii biocombustibililor la cel puţin 10% din totalul combustibililor utilizaţi
în anul 2020;
• reducerea consumului său global de energie primară cu 20% până în anul 2020.
8
♦ Cat. UNESCO: “Propunerea unei strategii energie-mediu ambiant”, 1994
OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE STRATEGIEI ENERGETICE
1. Creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul resurse-producere-transport-distribuţie-

consum de energie
2. Reconsiderarea capacităţilor de producţie existente şi a celor aflate în construcţie şi
stabilirea tendinţei de evoluţie a acestora
3. Reconsiderarea şi diversificarea bazei de resurse primare, modificarea structurii
producerii şi a consumului de energie în funcţie de aceasta
4. Reducerea impactelor activităţilor energetice asupra mediului înconjurător.
OBIECTIVELE SUPORT ALE STRATEGIEI ENERGETICE
5. Crearea unui mecanism economico-financiar adaptat la cerinţele economiei de piaţă

6. Dezvoltarea unui cadru legislativ corespunzător funcţionării eficiente a sectorului
energetic
7. Crearea cadrului instituţional care să permită conceperea, urmărirea, implementarea şi
coordonarea politicii sectorului energetic.
♦ Guvern: “Strategia Naţională de Dezvoltare Energetică”, 2002
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE ENERGETICĂ A ROMÂNIEI PE

TERMEN MEDIU
2001-2004
Ipoteze:
∗ 2007, anul de integrare în UE
∗ 3,5%/an ritm de creştere a consumului final de energie electrică
∗ 5,6 %/an ritm de creştere PIB în perioada 2001-2004
∗ finalizarea în 2005 a unităţii 2 de 700 MW de la CNE Cernavodă
∗ continuarea deschiderii pieţei de energie electrică până la 30% în 2004
Obiective principale:
1. Siguranţă în alimentarea cu energie
2. Preţuri competitive
3. Limitarea impactului asupra mediului ambiant
4. Export eficient
Obiective derivate:
1. Dezvoltare economică durabilă
2. Creşterea eficienţei energetice pe întreg lanţul energetic
3. Interconectarea la UCTE
4. Interconectarea cu reţelele internaţionale de purtători de energie (gaze naturale, petrol
etc.)
5. Diversificarea surselor
6. Susţinere tehnologică prin sprijinirea cercetării
7. Completarea cadrului legislativ
8. Promovarea concurenţei
9
Direcţii strategice
∗ Deblocarea financiară a sectorului energetic
∗ Consolidarea mecanismelor de piaţă
∗ Modernizarea şi reabilitarea instalaţiilor existente
1.4. EVOLUŢIA INSTITUŢIONALĂ A PRINCIPALILOR ACTORI DIN PIAŢA

ENERGIEI ELECTRICE
• 1939 România avea generatoare instalate în:

→ 113 companii private şi concesiuni,
→ 85 companii municipale,
→ 10 autorităţi comerciale publice,
→ 14 companii cu capital mixt,
→ 7 autorităţi de stat.
• 1948 naţionalizarea tuturor companiilor producătoare de energie electrică. Apar
întreprinderile regionale (Bucureşti, Cluj, etc.).
• 1990 se înfiinţează RENEL ca urmare a reorganizării fostului MEE.
• 1992 RENEL intră în reorganizare.
♦ Sectorul energetic
− Resurse energetice primare (inclusiv instalaţii de extracţie)
− Instalaţii de producere, transport şi distribuţie a energiei
− Instalaţii de consum de energie.
♦ Probleme cu care se confruntă sectorul energetic:
− Cadru legislativ în dezvoltare; corelarea reglementărilor cu prevederile Legii Energiei
Electrice (Legea nr. 318)
− Cadru instituţional în dezvoltare (ANRE, ANRGN, ANRSC etc.)
− Lipsa unei competiţii reale în condiţiile deschiderii progresive a pieţei energiei electrice
şi a gazelor naturale (întârzieri ale procesului de privatizare)
− Rezervele de hidrocarburi în proces avansat de epuizare
− Preţurile combustibililor şi energiei sub preţurile internaţionale şi parţial subvenţionate
− Tehnologii vechi, ineficienţă ridicată pe tot lanţul
− Sustrageri de energie
− Dificultăţi în alimentarea cu combustibil şi căldură a oraşelor
− Blocaj financiar
− Probleme valutare pentru achiziţionarea combustibilului din import
− Nivelul ridicat de poluare a mediului ambiant
− Management energetic ineficient
− Autonomie administrativă şi financiară redusă etc.
Reorganizarea RENEL s-a realizat prin emiterea unor decizii ale guvernului, după cum urmează:
• HG 365/1998 pentru înfiinţarea:
- CONEL (Compania Naţională de Electricitate);
- SN Nuclearelectrica (operează Centrala Nucleară Cernavodă);
- RAAN - Regie Autonomă pentru Activităţi Nucleare.
• HG 627/2000 delimitează legal activităţile de producere, transport/dispecerizare,
distribuţie/furnizare şi reglementează activitatea operatorului pieţei angro (OPCOM).
Acesta a fost primul pas în restructurarea CONEL.
• Alte decizii Guvernamentale care au permis continuarea procesului de restructurare au fost:
10
- HG 1182/2001 prin care unele unităţi de producere a energiei au fost externalizate din SC
Termoelectrica SA. Astfel a fost înfiinţată SC Electrocentrale Deva SA, companie de
producere a energiei electrice şi termice cu autonomie proprie.
- HG 1524/2002 continuă restructurarea SC Termoelectrica SA, înfiinţându-se următoarele
companii producătoare: SC Electrocentrale Rovinari SA, SC Electrocentrale Turceni SA
şi SC Electrocentrale Bucureşti SA.
- HG 857/2002 reorganizează activitatea SC Hidroelectrica SA.
- HG 554/2002 şi HG 1016/2002 prin care, o serie de hidrocentrale, aparţinând SC
Termoelectrica, SC Electrica şi SC Nuclearelectrica, sunt trecute în administrarea SC
Hidroelectrica.
- HG 710/2001 privind reorganizarea CN Transelectrica. Activităţile acesteia de
mentenanţă şi reparaţii au fost externalizate, înfiinţându-se SMART SA.
- HG 1342/2001 pentru reorganizarea SC Electrica, în urma căreia au rezultat 8 regionale
de distribuţie a energiei electrice şi 8 companii pentru mentenanţă şi servicii. Separarea
este considerată ca fiind un prim pas important spre privatizare.
SC ELECTROCENTRALE BUCURESTI SA
SC ELECTROCENTRALE ROVINARI SA
SC ELECTROCENTRALE TURCENI SA
SC ELECTROCENTRALE DEVA SA
SC NUCLEARELECTRICA SA
SC TERMOELECTRICA SA
SC HIDROELECTRICA SA
IPPs(*) and selfproducers
Producere
SN TRANSELECTRICA SA Transport de electricitate,

operator comercial
D1 D2 D8 Companii de distribuţie a
electricităţii
Figura 1.2. Noi participanţi la piaţa de energie, rezultaţi din restructurarea RENEL.
(*) incluzând şi unităţile de cogenerare municipale, externalizate din SC Termoelectrica SA
→ Gruparea centralelor în două companii de stat.
11
12
ANRE Figura 1.1. VARIATIA PRETULUI MEDIU DE VANZARE A ENERGIEI ELECTRICE PENTRU
CONSUMATORII INDUSTRIALI IN PERIOADA 1997 - 2003
3000000
60
55,6 55,6
54,1 2500000
50,9
52.7
50 47,4
47,4
46,4 46,3 46,7
47,4
46,1 46,7
45,5 43,7 41,6 45,8
42,4 45,4 2000000
40.7
39,5 39,1 41,8
40 37,7 1836631
37,5
35.7
37,7 1586420
36,9 36,2 1549735
lei/MWh
35,6 1532754 1563090
$/MWh
34.7 33,8 1542396 1500000

33,1 1377998
30
29,4
1114019 1154123,684
964002 1000000
20 894336
809781,0343
19,0
590172 602970
502826
10 405910 428235 427000 409398 500000
138445,2034
0 0
17.04.01
11.07.01
13.10.01
11.05.98
9.11.02
01.09.03
10.04.02
1.07.02
1.11.97
1.03.02
2.07.96
1.03.97
15.02.99
1.10.98
6.06.99
18.06.00
13
13.04.03
15.08.00
1997
15.10.99
2001
2003
2000
1999
1998
2002
14
1.5. EVOLUŢII SEMNIFICATIVE PE PLAN EUROPEAN
În conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene (UE) elaborată în anul 2007,
energia este un element esential al dezvoltării la nivelul uniunii. Ţările UE sunt puse în faţa
următoarelor probleme legate de acest sector:
• impactul sectorului energetic asupra schimbarilor climatice,
• creşterea dependenţei de importul de resurse energetice,
• creşterea pretului energiei.
Politica energetică comună a ţărilor UE va avea ca obiective:

• securitatea energetică,
• dezvoltarea durabilă,
• competitivitatea.
În ceea ce priveşte securitatea alimentării cu resurse energetice, UE se aşteaptă ca dependenţa

de importul de gaze naturale să crească de la 57% la ora actuală, la 84% în anul 2030 şi petrol de
la 82% la 93% pentru aceeaşi perioadă.
În ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, trebuie remarcat faptul că, în anul 2007, sectorul
energetic este, la nivelul UE, unul din principalii producători de gaze cu efect de seră. În cazul
neluării unor măsuri drastice la nivelul UE, în ritmul actual şi la tehnologiile existente în anul
2007, emisiile de gaze cu efect de seră vor creşte la nivelul UE cu circa 5% şi la nivel global cu
circa 55% până în anul 2030. Energia nucleară reprezintă în acest moment în Europa una dintre
cele mai mari resurse de energie fără emisii de CO2. Centralele nucleare asigură în anul 2007 o
treime din producţia de electricitate din Uniunea Europeană, având astfel o contribuţie
semnificativă la dezvoltarea durabilă.
În ceea ce priveşte competivitatea, piaţa internă de energie asigură stabilirea unor preţuri
corecte şi competitive la energie, stimulează economisirea de energie şi atrage investiţii în sector.
UE este tot mai expusă la instabilitatea şi creşterea preţurilor de pe pieţele internaţionale de

energie, precum şi la consecinţele faptului că rezervele de hidrocarburi ajung treptat să fie
monopolizate de un număr restrâns de deţinători. Efectele posibile sunt semnificative: de
exemplu, în cazul în care preţul petrolului ar creşte până la 100 USD/baril în 2030, importul de
energie în UE-27 ar costa circa 170 de mld. EUR, ceea ce înseamnă o valoare de 350 EUR
pentru fiecare cetăţean UE.
Comisia Europeană propune în setul de documente care reprezintă Noua Politică Energetică a
UE următoarele obiective:
• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% până în anul 2020, în comparaţie cu
1990.
• creşterea ponderii energiei regenerabile de la mai puţin de 7% în anul 2006, la 20% din
totalul surselor sale de energie până în 2020;
• creşterea ponderii si biocombustibililor la cel puţin 10% din totalul combustibililor
utilizaţi în anul 2020;
• reducerea consumului său global de energie primară cu 20% până în anul 2020.
1
1.6. STRATEGII ENERGETICE
♦ Cat. UNESCO: “Propunerea unei strategii energie-mediu ambiant”, 1994
OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE STRATEGIEI ENERGETICE
5. Creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul resurse-producere-transport-distribuţie-

consum de energie
6. Reconsiderarea capacităţilor de producţie existente şi a celor aflate în construcţie şi
stabilirea tendinţei de evoluţie a acestora
7. Reconsiderarea şi diversificarea bazei de resurse primare, modificarea structurii
producerii şi a consumului de energie în funcţie de aceasta
8. Reducerea impactelor activităţilor energetice asupra mediului înconjurător.
OBIECTIVELE SUPORT ALE STRATEGIEI ENERGETICE
8. Crearea unui mecanism economico-financiar adaptat la cerinţele economiei de piaţă

9. Dezvoltarea unui cadru legislativ corespunzător funcţionării eficiente a sectorului
energetic
10. Crearea cadrului instituţional care să permită conceperea, urmărirea, implementarea şi
coordonarea politicii sectorului energetic.
2
2. PRECIZAREA TERMINOLOGIEI DE BAZĂ UTILIZATĂ PE

PARCURSUL CURSULUI
Actualizare = estimarea valorii prezente a unui flux de bani viitor

Actualizare în viitor = estimarea valorii viitoare a unui flux prezent de bani
(compunere)
Anuitatea din anul t, At
= valoarea actualizată în raport cu un an de referinţă a
fluxurilor de bani din anul t (venituri şi cheltuieli)
Factor de actualizare = factor de multiplicare folosit pentru a determina
valoarea actualizată a unui fond de bani. Valoarea
factorului depinde de rata de actualizare şi de numărul
de ani pe care se face actualizarea
Rata de actualizare = rata minim admisibilă a profitului adus de o investiţie
Proiect de investiţie = ansamblu de măsuri cu caracter investiţional prin care
se alocă resurse materiale, băneşti, informaţionale,
umane, cu scopul de a obţine un produs tehnic (însoţit de
profit)
Investiţie capitală = investiţie ce presupune costuri financiare substanţiale,
recuperarea lor făcându-se de-a lungul a mai mulţi ani
viitori;
Amortizarea = recuperarea în timp a uzurii fizice şi morale a
instalaţiilor pentru refacerea capitalului angajat
(imobilizat în aceste mijloace);
Mijloc fix = obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizează ca
atare şi îndeplineşte cumulativ două condiţii:
• Are o valoare de intrare mai mare de 1000000
lei (15000000 lei - reactualizare)
• Are o durată de utilizare mai mare de un an
(Conform Legii 15/24 martie 1994 privind amortizarea
capitalului);
Inflaţia = situaţia în care într-o economie preţurile cresc de-a
lungul timpului;
Risc = expunerea la posibil câştig sau pierdere economică sau
financiară, la posibile pagube sau avarii fizice, la
întârzieri ca o consecinţă a incertitudinii asociate unui
anumit curs al acţiunii;
Durată normală de = Corespunde perioadei de timp pentru care o instalaţie
utilizare (DNU) se consideră că produce efect util;
Producţia = transformarea elementelor de intrare în elemente de

ieşire de către firme, cu scopul de a obţine profit (sau
pentru a satisface alte obiective)
1
Consum = acţiunea de a folosi bunuri sau servicii pentru a

satisface nişte necesităţi;
Resurse (factori de = elementele de intrare în producţia de bunuri şi servicii:
producţie) forţa de muncă, teren şi materii prime, capital;
Capital = elemente de intrare care au fost la rândul lor produse
(fabrici, maşini şi scule etc.)
Lipsă = exces al cererii în raport cu oferta;
Macroeconomie = ramura ştiinţelor economice care studiază agregatele
economice, adică elementele globale: nivelul global al
preţurilor, al producţiei, al angajării forţei de muncă în
cadrul economiei. Se ocupă cu studierea sistemului în
ansamblul său;
Microeconomie = ramura ştiinţelor economice care studiază elementele
individuale ale sistemului: gospodăriile, firmele şi
industriile. Studiază interacţiunea dintre aceste elemente
în determinarea modului de producere şi distribuire al
bunurilor şi serviciilor. Interesează elemente ca cererea,
oferta, structuri de piaţă;
Cererea = funcţie ce exprimă relaţia dintre preţ şi cantitatea
cerută;
Oferta = funcţie ce exprimă relaţia dintre preţ şi cantitatea
oferită;
Costul oportunităţii = costul celei mai bune alternative la care s-a renunţat;
Costul marginal = costul suplimentar pentru producerea unei unităţi
suplimentare de produs;
Beneficiu marginal = beneficiu suplimentar obţinut dintr-o activitate
suplimentară;
Externalităţi = costuri sau beneficii ale producţiei sau consumului
care sunt suportate de societate, dar nu de înşişi
producătorii sau consumatorii;
Piaţă = interacţiunea dintre vânzători şi consumatori;
Monopol = structură de piaţă cu o singură firmă în cadrul
industriei;
Produsul intern brut = valoarea producţiei de bunuri şi servicii realizate într-o
(PIB) ţară pe o perioadă de 12 luni de zile. Există trei metode
de a fi măsurat: metoda producţiei, metoda venitului şi
metoda cheltuielilor.
PIB se focalizează asupra valorii producţiei interne;

Produsul naţional brut = PIB + venitul net provenit din proprietăţile din afara
(PNB) graniţelor ţării; PNB se focalizează pe valoarea
veniturilor acumulate de locuitorii ţării;
Analiza financiară = evaluarea cheltuielilor şi beneficiilor financiare anuale
ale unui proiect;
2
Analiza economică = evaluarea contribuţiei unui proiect la creşterea

bunăstării sociale (se bazează pe estimările analizei
financiare şi pe luarea în considerare a unor efecte
sociale ce nu pot fi imediat şi uşor de exprimat în
termeni financiari);
Econometrie = ramură a ştiinţelor economice care aplică tehnici
statistice pentru analiza datelor economice, cu scopul
identificării şi testării relaţiilor din economie;
Rată de creştere = creşterea procentuală a producţiei de bunuri şi servicii
economică într-o ţară şi pe o perioadă de 12 luni de zile;
Ştiinţele economice = se ocupă cu:
• Producţia de bunuri şi servicii;
• Consumul de bunuri şi servicii.
3
3. PROIECTUL DE INVESTIŢII. FAZELE ACESTUIA
3.1. Definire
Proiectul de investiţii = ansamblu de măsuri cu caracter investiţional prin care se

alocă resurse materiale, băneşti, informaţionale şi umane, cu scopul de a obţine un
produs tehnic, însoţit de profit.
Exemple de produs tehnic: energie electrică, energie termică.
Obs.: Tot ca o investiţie pot fi privite şi operaţiunile financiare prin care se

utilizează resursele prezente cu scopul de a obţine un profit în viitor, prin dobândă
(investiţii financiare)
Profit: bănesc şi social (electrificarea de case dispersate în munţi)
Conceptul general de investiţii poate fi uşor adaptabil proiectelor privind

conservarea energiei, rezultatul realizării unor studii sau audituri în domeniul
energiei poate consta în faptul că, pentru a obţine posibile reduceri în consumul de
energie, va fi poate necesară achiziţionarea de echipamente noi sau alte materiale.
Din punct de vedere al utilizatorului, reducerea facturii la energie s-ar putea să nu
constituie un argument convingător pentru a-l determina să facă investiţia.
Beneficiile, în asemenea cazuri, apar mai târziu, în timp ce investiţia trebuie făcută
acum.
Figura 1. ilustrează problema investiţiei în general, aşa cum trebuie ea

privită în cazul unui proiect, premergător deciziei investiţionale. În mod normal, în
cazul unei companii, apar mai multe oportunităţi de investiţie şi atunci se pune mai
întâi problema identificării celui mai atractiv mod de a investi resursele existente.
Figura 2. Adesea, proiectele se “exclud” unele pe altele şi atunci priorităţile

trebuie stabilite comparând costul şi beneficiul fiecărui proiect în parte. Factorul
de bază care conduce la necesitatea evaluării investiţiilor este caracterul limitat al
resurselor (în cadrul companiei sau industriei). Dacă nu ar exista acest factor,
evaluarea investiţiilor şi analiza economică nu şi-ar mai avea rostul. Evaluările
investiţionale sunt necesare pentru a garanta cea mai bună utilizare a resurselor
limitate. Limitarea este conceptul da bază în economie, această ştiinţă putând fi
definită ca fiind "ştiinţa de a alege". Ne interesează eficienţa economică a unui
proiect de investiţii.
Eficienţa tehnică: în cazul unui proces de conversie energetică,
randamentul nu este niciodată de 100% datorită pierderilor energetice caracteristice
unui asemenea proces.
4
Eficienţa economică: în general, este de aşteptat să se obţină la finalul

proiectului, mai mult decât s-a investit la începutul acestuia, adică să se obţină
profit. Aceasta însă depinde forte mult de condiţiile şi locul în care se derulează
proiectul datorită faptului că preţurile pe piaţă (care reflectă fie caracterul limitat al
resurselor necesare, fie rezultatele obţinute pe piaţa locală) sunt diferite.
Un studiu de proiect constituie un instrument prin care se furnizează
informaţia necesară potenţialilor investitori, susţinători ai proiectului sau
reprezentanţi ai băncilor pentru a decide dacă trebuie să-şi asume responsabilitatea
acestei investiţii, dacă şi cum să finanţeze un asemenea proiect.
Activităţile de evaluare a proiectului se regăsesc în primele două etape din
şirul de etape ce alcătuiesc aşa numitul "ciclu al proiectului" (a se vedea figura 3.).
3.2. Fazele proiectului de investiţie
Primele trei faze (identificare, pregătire, decizie) corespund perioadei de

dezvoltare a proiectului.
Este extrem de important să menţionăm faptul că aceste faze sunt

interdependente, iar de modul în care ele au fost pregătite depinde rezultatul
deciziei finale.
3.2.1. Faza preinvestiţională (de concepţie)
Obiective:
♦ Să se determine cea mai atractivă dintre soluţiile posibile în condiţiile unui
anumit grad de incertitudine;
♦ Să se identifice variabilele critice şi posibilele strategii de management şi
control al riscurilor;
♦ Să se specifice fluxul resurselor financiare necesare în timpul efectuării
investiţiei, pentru fazele de început şi cele de funcţionare şi să se identifice
acele resurse financiare ce pot fi disponibile cu costuri minime, la momentul
oportun şi ce pot fi utilizate în cel mai eficient mod posibil.
În procesul de identificare, selecţie şi decizie finală a proiectului, se disting

mai multe tipuri de studii de proiect.
♦ Studii de oportunitate: identifică soluţiile de realizare a proiectului.

Principalul scop al unui studiu de oportunitate este acela de a prezenta idea de
bază, de a aduce argumente pro sau contra diferitelor propuneri şi de a furniza
estimări referitoare la costurile şi beneficiile scontate, respectiv la
profitabilitatea proiectului.
5
♦ Studii de pre-fezabilitate: în această fază sunt incluse detalii tehnice pentru a

demonstra utilitatea tehnică a proiectului şi de a permite realizarea unor estimări
corecte asupra costului acestuia. Aceste studii stau la baza deciziei de alocare a
resurselor financiare pentru realizarea studiilor de detaliu. Evaluarea economică
este mult mai amănunţită şi, în această fază, ar trebui identificate posibilele
riscuri pe care le implică realizarea proiectului. Se identifică soluţii posibile, se
analizează şi se compară între ele tehnic şi economic.
♦ Studii de fezabilitate: se bazează pe studii tehnice de detaliu pentru

echipament, iar baza de date este astfel elaborată încât să confere cât mai multă
siguranţă. Studiul de fezabilitate constituie fundamentul pe baza căruia se va
decide dacă proiectul va fi sau nu realizat. Conţinutul orientativ al studiului este
prezentat în figura 4.
♦ Faza de evaluare şi aprobare: beneficiarul proiectului face un raport în care

îşi exprimă concluziile. Pe baza acestui raport se ia decizia de aprobare sau nu a
proiectului.
♦ Cereri pro - forma de acordare a împrumutului şi planul proiectului pentru

negocierea împrumutului sau pentru tratativele cu potenţialii sponsori.
3.2.2. Faza investiţională
♦ Se derulează din momentul acceptării proiectului până la punerea sa în

funcţiune.
♦ Studiile de implementare: pregătesc implementarea proiectului şi constituie o
bază pentru licitaţii sau pentru contractarea finală în vederea realizării
proiectului.
♦ Componentele acestei faze:

− realizarea proiectului tehnic
− obţinerea terenului
− organizarea licitaţiilor pentru echipamente, tehnologii etc.
− evaluarea şi negocierea efectelor;
− organizarea şantierelor;
− recrutarea forţei de muncă pentru întreţinere şi exploatare;
− construcţie;
− punerea în funcţiune (PIF).
6
3.2.3. Faza operaţională (de exploatare)
♦ Se derulează după punerea în funcţiune (PIF) a obiectivului de investiţii.
Obs.:
Execuţia proiectului se poate izbi de dificultăţi neprevăzute care impun
schimbarea unor elemente ale proiectului şi evaluarea incidenţelor acestor
remanieri, a influenţei acestora asupra avantajelor generale ale proiectului.
♦ Planul de investiţii al unei companii trebuie să aibă o funcţie obiectiv şi o serie

de restricţii.
Exemplu: Planul de investiţii al unui producător de energie:

• Funcţia obiectiv - livrarea de energie la costuri minime şi
realizarea unui profit rezonabil
• Restricţii:
− Asigurarea în totalitate a cererilor de energie electrică şi
termică;
− Asigurarea calităţii parametrilor energiei electrice şi termice;
− Continuitatea alimentării;
− Rentabilitatea companiei (existenţa unui profit).
♦ Părţile interesate într-un proiect de investiţie, figura 5.
7
Figura 1. PROBLEMA INVESTIŢIILOR
BANII
A B C D

Întrebări cheie:
• Aceste alternative reprezintă investiţii viabile din punct de vedere financiar?

• Care proiect ar trebui realizat primul?
• Care sunt posibilităţile de finanţare ale proiectului selectat?
8
Figura 2. Audit energetic într-o fabrică de ceramică
Investiţie Economii
Propunere de investiţie
USD MWh/an
Managementul energetic:
Această posibilitate de economisire a energiei poate fi realizată
prin introducerea unor măsuri de gospodărire în interiorul
A 80.000 4.000
companiei: aproximativ 4% din consumul energetic total poate fi
economisit. Investiţia va prezenta un set de instrumente iar un
expert în energie va fi angajat pentru supravegherea măsurilor.
Sistemul de Supraveghere şi Identificare (S&I):
Introducerea unui sistem S&I va conduce la economii
suplimentare de aproximativ 5%, dar vor fi necesare eforturi şi
B costuri mai mari: instalarea aparatelor de măsură, colectarea 100.000 8.400
datelor şi procesarea lor, precum şi personal suplimentar pentru
exploatarea zilnică a sistemului. Introducerea sistemului necesită
o anumită perioadă de timp.
Reabilitarea sistemului de abur:
Această acţiune este formată din diferite măsuri, cum ar fi
izolarea conductelor de abur, aparate de măsură a energiei şi o
C exploatare superioară a cazanului. Consumul de energie poate fi 2.100.000 8.000
redus cu 5%. Costurile sunt în principal costuri de investiţii, iar
pentru viitor se vor considera costuri mai mari de întreţinere
pentru a putea menţine câştigurile de eficienţă obţinute.
Recuperarea căldurii:
Instalarea sistemului de recuperare a căldurii în procesul de
uscare. Această măsură necesită costuri de investiţie mari precum
D 3.100.000 12.000
şi eforturi suplimentare de întreţinere, necesare la fiecare 5 ani.
Prin această măsură, poate fi economisit suplimentar 8% din
consumul total de energie.
Înlocuirea echipamentului de producţie învechit:
Această măsură constă în înlocuirea înainte de termen a
echipamentului de producţie. Pentru analiza măsurilor de
E 3.800.000 11.800
economisire a energiei sunt luate în considerare numai costurile
ridicate pentru această înlocuire înainte de termen. În acest fel
poate fi economisit aproximativ 8% din consumul de energie.
Izolarea termică a fabricii:
Izolarea termică superioară a fabricii ar economisi suplimentar
F 4.500.000 12.000
8% din consumul de energie. Măsura constă numai dintr-o
investiţie iniţială, fără ca alte costuri să fie necesare în viitor.
Înlocuirea motoarelor electrice prin motoare cu eficienţă
ridicată:
G 1.100.000 2.400
Această măsură ar putea economisi 2% din energia consumată în
fabrică.
9
Figura 3. Fazele ciclului proiectului
Faze Ani
Dezvoltarea proiectului / Pre-investiţie
Identificare / Studiu de oportunitate
Pregătire
Aproximativ
3 ani
Studiu de pre-fezabilitate
Studiu de fezabilitate
Raport de evaluare
Decizie
Implementare / Faza de investiţie
Negociere şi contractare
< 2 ani
Proiectare
Construcţie
Instruire, punere în funcţiune
Exploatare 15-20 ani
Dezafectare / demontare 1 an
10
Figura 4. Informaţiile relevante ale unui studiu de fezabilitate
Capitolul Conţinut
1 Rezumatul studiului
2 Contextul şi istoria proiectului
3 Analiza pieţei şi conceptul de marketing
4 Intrările de materiale
5 Amplasare, sediu, mediu
6 Ingineria proiectului
7 Resurse umane
8 Programul de implementare
9 Analiza financiară şi costuri de investiţie
♦ Costuri totale de investiţii
♦ Finanţarea proiectului
♦ Costul de producţie
♦ Evaluarea financiară
♦ Evaluarea impactului asupra economiei naţionale
11
Figura 5. Părţile interesate într-un proiect de investiţie
Partea Domenii de interes

Proprietarul Interesat de o investiţie profitabilă care va creşte
companiei dividendele în viitor
Creşterea performanţei procesului de producţie, calitate
Conducerea
superioară a produsului, pieţe noi, costuri reduse,
companiei
implementare lină.
Reducerea costurilor energiei, îmbunătăţirea condiţiilor
Inginerii din
de alimentare cu energie, creşterea siguranţei în
sectorul energiei
alimentare cu energie.
Profitabilitatea investiţiei, utilitatea creditării companiei,
Băncile
rambursarea creditelor.
Posibilitatea de a vinde echipamente, servicii post-
Furnizorii
vânzare.
Dezvoltarea soluţiei propuse pentru proiect, îndeplinirea
Consultantul
diferitelor solicitări.
Respectarea reglementărilor de mediu, politica de
Guvernul
economisire a energiei etc.
12
4. PROBLEMATICA COSTURILOR ŞI VENITURILOR PENTRU

PROCESUL DE LUARE A DECIZIILOR
− Aplicarea principiilor economice pentru proiectele din sectorul energiei şi

protecţiei mediului ambiant este esenţială pentru identificarea şi implementarea
soluţiilor celor mai eficiente.
− În procesul de luare a deciziilor costurile aferente proiectului de investiţii se pot
compara cu veniturile anticipate pentru a stabili viabilitatea proiectului propus.
4.1. Categorii de costuri
4.1.1. Costuri de investiţie (CI)
Def. CI reprezintă totalul cheltuielilor pentru concepţia, realizarea constructivă şi

punerea în funcţiune a instalaţiilor noi sau pentru optimizarea instalaţiilor
existente.
• Sunt împărţite în:

• Costuri directe:
− Obţinerea terenului
− Echipamente
− Materiale
• Costuri indirecte:
− Cheltuieli administrative
− Cheltuieli de inginerie
− Dobânzi plătite pe timpul executării construcţiei
− Cheltuieli neprevăzute, etc.
• Factori (variabile) ce pot influenţa costurile de investiţie

• Variabile de proiect:
− Necesarul de forţă de muncă, materiale şi echipament;
− Complexitatea proiectului
− Conformarea cu practicile locale
− Standardizarea, tipizarea etc.
• Variabile ce ţin de construcţie:
− Solul
− Cerinţele legate de asanări de terenuri
− Accesul la amplasament
− Necesităţi legate de depozitare
− Instalaţii temporare etc.
1
• Variabile ce ţin de amplasamentul proiectului:

− Poziţia geografică
− Nivelul salariilor şi stabilitatea lor
− Disponibilitatea personalului calificat
− Taxe şi autorizaţii etc.
• Variabile locale:
− Condiţii de piaţă
− Consideraţii politice
− Dimensiunea proiectului
− Condiţii de plată
− Inflaţia etc.
4.1.2. Costuri de întreţinere şi exploatare (Cex)
• Forţa de muncă
• Energia
• Modernizări şi înlocuiri
• Evacuarea deşeurilor
• Costuri diverse (taxe, asigurări etc.)
− Aceste costuri sunt şi ele influenţate de factori precum: schimbări ale ratei
dobânzilor, inflaţie, competiţia pe piaţa muncii etc.
− Gradul de detaliere şi acurateţea cu care sunt calculate costurile se amplifică
odată cu parcurgerea etapelor proiectului de la studiul de prefezabilitate la faza
de evaluare şi aprobare.
4.1.3. Daunele (D)
• Daunele anuale de continuitate (de nealimentare).

Estimează valorile medii probabile ale costurilor datorate întreruperilor în
alimentarea cu energie.
• Daunele anuale de calitate.
Reprezintă efectul economic al înrăutăţirii parametrilor de calitate ai
energiei (ex. U, f pentru energia electrică).
4.2. Categorii de venituri
• Venitul brut (VB) reprezintă totalul intrărilor de bani într-o întreprindere

(încasări plus eventuale plăţi de la debitori)
• Venitul net (VN) sau beneficiul reprezintă valoarea netă care rămâne
întreprinderii după ce se scad cheltuielile.
2
4.3. Costurile şi nivelul producţiei
♦ În funcţie de dependenţa faţă de nivelul producţiei, costurile sunt:

− Costuri fixe (relativ la nivelul producţiei);
− Costuri variabile (relativ la nivelul producţiei)
4.3.1. Costuri fixe (CF)
♦ Sunt costuri ce nu depind de nivelul producţiei. Aceste costuri există şi dacă nu

se produce nimic.
♦ În această categorie de costuri ar putea intra:

− Salarii (pentru management)
− Telecomunicaţii
− Asigurări
− Chirii etc.
Dacă am dori să reprezentăm variaţia acestor costuri funcţie de nivelul

producţiei am obţine o relaţie liniară:
Cost [lei], y
a
CF
0
x, Nivelul producţiei
Relaţia matematică ar putea fi:
y = a (4.1)
în care:
y - costul total [lei]
a – constantă [lei].
4.3.2. Costuri variabile (CV)
♦ Sunt costuri ce variază funcţie de nivelul producţiei:

− Materia primă
− Energia utilizată
− Salariile lucrătorilor (în firmele în care acestea depind de nivelul producţiei)
− Combustibilul etc.
3
Simplificat, relaţia dintre costurile variabile şi nivelul producţiei poate fi exprimată

astfel:
y = bx (4.2)
în care:
y - costul total [lei]
b - costul pe unitatea de produs [lei/buc]
x - nivelul producţiei.
Cost [lei], y
CV
0
x, Nivelul producţiei
♦ Costul total al activităţii (CT) cuprinde costuri fixe şi costuri variabile
Reprezentarea grafică ar putea fi:
x, Cost [lei]
CT
CV
a
CF
0
y, Nivelul producţiei
Costurile totale sunt date de relaţia:
y = a + bx (4.3)
4
♦ Costuri în funcţie de nivelul producţiei la care se face raportarea: costuri totale

şi costuri unitare.
Costurile totale reprezintă costurile întregului nivel al producţiei. Costurile

unitare se obţin prin împărţirea costurilor totale la cantitatea ce reprezintă nivelul
producţiei. Astfel calculate, aceste costuri unitare sunt de fapt costurile medii ale
unităţii de produs. Se pot obţine astfel: costul fix mediu, costul variabil mediu etc.
O atenţie deosebită trebuie acordată unei alte categorii de costuri unitare şi anume
costurile marginale.
Costul marginal reprezintă costul suplimentar pentru a mări producţia cu o unitate
suplimentară.
Costul unitar:
− Mediu
− Marginal
4.3.3. Costuri semi - variabile sau semi - fixe
♦ Sunt costuri care nu pot fi caracterizate prea uşor ca fiind fixe sau variabile.
Costul telecomunicaţiilor l-am caracterizat mai devreme ca fiind fix, dar acest cost
poate creşte odată cu creşterea nivelului activităţii. Salariile managerilor pot şi ele
varia cu nivelul producţiei (noi le considerasem fixe).
De regulă, costurile totale ale oricărei activităţi din sectorul energiei cuprind atât
costuri fixe, cât şi costuri variabile.
4.4. Informaţii relevante şi irelevante pentru procesul de luare a deciziilor
♦ Faptul că nişte costuri sau beneficii (venituri) sunt relevante sau irelevante
pentru procesul de luare a deciziilor depinde de 3 aspecte:
• Sunt ele legate de obiectivele organizaţiei?
• Sunt ele legate de viitor?
• Sunt diferite pentru diferite opţiuni de proiecte avute în vedere?
4.4.1. Costuri relevante şi irelevante
1. Costuri irelevante:
a) Costuri scufundate (trecute sau istorice) = sunt costuri care au fost

contractate în trecut. Aceste costuri sunt irelevante deoarece ele nu afectează
decizia viitoare.
Exemplu: să presupunem că aţi luat decizia să cumpăraţi o Dacie nouă care v-a
costat 100 milioane lei. La câteva zile după ce maşina a fost achiziţionată, loviţi
5
maşina de un copac şi o avariaţi destul de serios. Presupunem că nu aveţi

asigurare pentru astfel de situaţii şi dorinţa dumneavoastră fermă este de a vinde
maşina. Vi se oferă 50 milioane de lei. Nu are nici un rost să refuzaţi oferta pe
baza faptului că maşina v-a costat 100 milioane lei. Dacă refuzaţi oferta s-ar
putea să nu vă alegeţi până la urmă cu nimic. Concluzia este că atunci când luaţi
decizia de a vinde sau nu maşina trebuie să consideraţi numai costurile şi
beneficiile viitoare.
b) costuri angajate (obligatorii) = costuri rezultate dintr-o decizie anterioară
Exemplu: decizia de a închiria un magazin pe patru ani de zile va determina

costuri obligatorii sub forma chiriei ce trebuie plătită în fiecare dintre cei patru
ani. Nivelul acestor costuri este predeterminat şi, în mod normal, nu pot fi
evitate. Deci, aceste costuri sunt irelevante pentru decizia ce urmează să o luăm.
2. Costuri relevante
c) Costul oportunităţii = este suma de bani pierdută ca rezultat al acceptării

unei soluţii alternative.
Dacă există mai multe opţiuni (soluţii) între care se poate alege, costul
oportunităţii este pierderea sau sacrificiul asociat renunţării la cea mai bună
soluţie neluată în considerare. Acest tip de cost nu poate fi prins în sistemul
contabil deoarece n-a avut loc nici o tranzacţie, dar este un cost ce trebuie
identificat separat.
d) Costuri (cheltuieli)
Acestea sunt relevante pentru procesul de decizie dacă sunt legate de viitor şi
dacă variază între opţiunile de investire care ne stau la dispoziţie.
Identificarea costurilor şi beneficiilor relevante se bazează pe ideea că numai

costurile şi beneficiile care diferă între opţiuni trebuie luate în considerare pentru
ierarhizarea soluţiilor de proiect.
Pe termen lung, trebuie să luăm acele decizii care să conducă la obţinerea unor
beneficii (venituri) care să depăşească costurile. Numai în acest fel o afacere poate
să supravieţuiască.
Selecţionarea şi evaluarea datelor relevante este o etapă crucială a procesului

de decizie.
6
5. ACTUALIZAREA SUMELOR DE BANI
5.1. Valoarea în timp a banilor
♦ Compararea veniturilor şi cheltuielilor realizate în ani diferiţi, folosită de

modele economice, impune luarea în considerare a valorii în timp a banilor.
Atunci când comparăm fluxuri de bani din ani diferiţi este important să
recunoaştem că există un cost asociat renunţării la folosirea banilor pe o perioadă
determinată de timp. Dacă dispun astăzi de o unitate monetară (să zicem, de un
leu) există numeroase oportunităţi care îmi permit să obţin un beneficiu folosind-o.
Aceste oportunităţi sunt pierdute dacă dispun de acest leu mâine.
♦ Investitorii, care renunţă la folosirea banilor pentru consum în prezent cu

speranţa unor câştiguri viitoare, cer o compensaţie pentru acest sacrificiu,
regăsită în dobândă. Dobânda are în general trei componente:
• O componentă care ţine seama de inflaţie, pentru a asigura stabilitate
în timp puterii de cumpărare a banilor;
• O componentă care răsplăteşte investitorul pentru că îi sunt folosiţi
banii, el renunţând la un consum prezent;
• Un premiu de risc asociat unei anumite investiţii.
• Factorii care influenţează acest proces economic sunt:
• Eroziunea puterii de cumpărare a banilor datorită inflaţiei;
• Preferinţa oamenilor pentru consum astăzi (considerat sigur) decât
pentru un consum viitor (considerat nesigur).
5.2. Actualizarea sumelor de bani din ani diferiţi, la un acelaşi an de referinţă
Actualizarea este o tehnică prin care se determină valoarea unor fonduri din ani
diferiţi raportată la un acelaşi an de referinţă şi în condiţiile unei creşteri
economice uniforme, cu o aceeaşi rată anuală de eficienţă a [%/an]. a se referă la
sporirea valorii ⇒ ţine seama de valoarea în timp a banilor.
Exemplificare:
Exemplul uzual al depunerii fondurilor la bancă
0 1 2 3 4 5
F F(1+a) F(1+a)2 …………….. F(1+a)5
Beneficiul se cumulează cu fondul iniţial în fiecare an, conducând la multiplicarea

fondului.
7
Fie două fonduri FA şi FB

• FA este un fond pe care-l avem în anul 0 şi-i cunoaştem valoarea FA0
• FB este un fond de care dispunem în anul n, cunoscându-i valoarea FBn
Pentru comparare, trebuie să raportăm aceste două fonduri la un acelaşi an de

referinţă
a) referinţă anul 0:
− FA0 este actual în anul 0
FBn
− FB 0 = (5.1)
(1 + a ) n
b) referinţă anul n:
− FAn = FA0 ⋅ (1+a)n (5.2)
− FBn este actual în anul n.
Notă: Orice cheltuială se face cel puţin cu rata de eficienţă de pe piaţă, care, de
fapt, este rata dobânzii (depunerea unui fond la bancă asigură a = d, deci orice altă
acţiune ar trebui să aibă o rată de eficienţă re ≥ d).
Fondurile raportate la acelaşi an de referinţă pot fi comparate:
− Valoarea ambelor fonduri în anul n:
FN = FA0 (1+a)n + FBn
− Valoarea ambelor fonduri în anul 0:
FBn
F0 = FA0 +
(1 + a) n
Interpretare:
∗ Dacă astăzi deţin fondul FA0, prin investirea acestuia într-o activitate, cu rata de
eficienţă a, valoarea în timp a acestuia creşte, ajungând în anul n la:
FAn = FA0 (1+a)n > FA0 (5.3)
∗ Pentru a avea în anul n fondul FBn, trebuie ca astăzi să investim într-o activitate
cu rata de eficienţă a o valoare mai mică, şi anume:
FBn
FB 0 = < FBn (5.4)
(1 + a) n
8
5.3. Totalul valorilor actualizate ale unui şir de cheltuieli anuale egale
− Fie un şir de ani de exploatare 1, 2 ………, n, pentru o instalaţie

− Fiecărui an îi corespunde o cheltuială de exploatare C1, C2, …….., Cn [lei/an]
− Considerăm că valorile anuale ale acestor cheltuieli sunt aproximativ egale între
ele:
C1 = C2 = ………= Cn = Can [lei/an]
Vom calcula suma actualizată a acestui şir de cheltuieli anuale egale, în ipotezele:
− Momentul de referinţă este anterior anului 1, deci este anul 0 (de cele mai multe
ori, pentru obiective energetice este anul de punere în funcţiune PIF),
− Eficienţa investiţiei este a [%/an].
n C1 C2 Cn
CTA = ∑ Cact j = + + ...... + (5.5)
j =1 1 + a (1 + a) 2 (1 + a) n
 1 1 1 
CTA = Can ⋅  + + ...... + 
1 + a (1 + a )
2
(1 + a ) n 
Se defineşte suma:
1 1 1
+ + ...... + = Tn
1 + a (1 + a ) 2
(1 + a) n
1
Suma unei progresii geometrice, cu raţia este:
(1 + a )
1− qn
a1 ⋅
1− q
1
q= = ratia
1+ a
1
a1 = 1, primul termen (în Tn s-a dat factor comun)
(1 + a )
Tn = mărime pentru calculul costurilor în sistemul actualizat
1
1−
1  1 1  1 (1 + a) n 1  1 
⋅ 1 + + ...... + n −1 
= ⋅ = 1 − 
1+ a  1+ a (1 + a)  1 + a 1 − 1 a  (1 + a) n 
1+ a
1  1 
Tn = ⋅ 1 −  (5.6)
a  (1 + a )n 
9
Deci,
CTA = Can [lei/an] ⋅ Tn [ani actualizaţi]
Obs. Dacă s-ar fi lucrat în valori calendaristice (neactualizate)
CT = Can ⋅ n [lei]
⇒ expresii de calcul identice, doar mărimile timp sunt diferite.
Exemplu numeric
− Calculul valorii Tn pentru DNU în energetică

DNU = durata normală de utilizare (denumire conform Legii nr. 15/1994 care se
referă la modernizarea investiţiilor)
n = 20 ani (generatoare)
a = 10%
1  1 
T20 = ⋅ 1 −  = 8,51 [ani act]
0,10  (1 + 0,10) 20 
DNU (durata normală de utilizare): perioada de timp pentru care instalaţia produce
efecte utile. Din punct de vedere contabil este perioada de timp în care instalaţia se
amortizează.
Anterior acestei legi fusese:

n = 30ani
a = 8%/an
1  1 
T30 = ⋅ 1 −  = 11,25 [ani act]
0,08  (1 + 0,08) 30 
♦ Comparaţie actualizare ⇔ calendaristic:
Factor multiplicare 8,51 20

Sist. Actualizat Sist. calendaristic
Factorii de multiplicare pentru diverşi ani, faţă de anul 0:
 1 1 1 
CTA = Can ⋅  + 2
+ ...... + 
1 + a (1 + a) (1 + a) n 
10
 
 1 1 1 
CTA = Can
{ ⋅  + 2
+ ...... + 20

1[lei / an ] 1 + 0,1 (1 + 0 ,1) (1 + 0 ,1)
123
 0,909 1402 43 14243 
,826 0,149 
0,909 este actualizarea lui 1 cu un an în urmă

0,826 este actualizarea lui 1 cu 2 ani în urmă
.
.
.
0,149 este actualizarea lui 1 cu 20 ani în urmă
Altfel spus:
♦ Pentru a avea 1[u.m] în anul 1, în anul 0 trebuie să investesc 0,909 [u.m]
♦ Pentru a avea 1[u.m.] în anul 2, în anul 0 trebuie să investesc 0,826 [u.m.]
Obs. Cu cât timpul este mai îndepărtat, valorile din ultimii ani sunt mai puţin
importante.
1
pentru n >> ⇒ Tn ≈ (5.7)
a
5.4. Suma cheltuielilor ce diferă pe un şir de ani
♦ Fie o instalaţie cu Can1 timp de t1 ani şi Can2 timp de t2 ani, astfel încât t1 + t2 =
n = DNU a instalaţiei. Atunci CTA se calculează astfel:
 1 1  1  1 1 
CTA = Can1  + ... + t1 
+ Can 2 ⋅  + ... + 
1 + a (1 + a )  (1 + a ) t1  (1 + a ) (1 + a ) t2 
1  1 1 
= Can1 ⋅ Tt1 + Can 2 ⋅ ⋅  + ... + 
(1 + a ) t1  (1 + a ) (1 + a ) n−t1 
144444424444443
1 1 1  1 (1 + a ) n −t1 − 1 1 (1 + a ) n −t1 − 1
= ⋅ 1 −  = ⋅ = ⋅
(1 + a ) t1 a  (1 + a )n −t1  (1 + a ) t1 a ⋅ (1 + a ) n−t1 a (1 + a ) n
1 1 1  1 1 1 
=  − + 1 − 1 = 1 − − (1 − ) = Tn − Tt1
t1 
a  (1 + a ) t1
(1 + a ) n
 a  (1 + a )
n
(1 + a ) 
CTA = Can1 ⋅ Tt1 + Can2 ⋅ Tn − Tt1 ( ) (5.8)
Actualizarea se face la acelaşi an de referinţă.
11
Exemplu:
Can1 = 1 mil. lei/an t1 = 5ani
Can2 = 2 mil. lei/an t2 = 15ani
CTA = 1 ⋅ T5 + 2 ⋅ (T20 - T5) = 1 ⋅ 3,79 + 2 (8,51 - 3,79) = 13,23 mil. [lei act.]
5.5. Rata de actualizare. Semnificaţie şi valori
♦ Semnificaţie - este o rată de eficienţă, reprezentând un raport între beneficiu şi

investiţie (rata minimă a profitului), (ex. a = 10%/an înseamnă că la un leu
investit trebuie să se obţină 10 bani beneficiu anual).
♦ De regulă, a se poate defini:
− La nivelul economiei naţionale
− Pentru ramuri care au rate foarte diferite de profit
♦ Stabilirea ratei de actualizare - se face, de regulă, funcţie de nivelul dobânzilor
bancare
− pentru investiţii sunt necesare fonduri de la bancă;
− orice fond poate fi cel puţin depus la bancă
− la nivelul dobânzii se adaugă 1-2 procente, pentru a acoperi riscul etc.
Ex. d = 9%/an ⇒ a = 10 - 11%/an
♦ Valori ale ratei de actualizare:

− ţări dezvoltate: 4 - 8%/an
− ţări în curs de dezvoltare: 8 - 15%/an.
Justificare:
− ţările dezvoltate au realizat demult investiţiile cu eficienţă mare, nivelul actual
de dezvoltare le permite investirea în soluţii caracterizate de rate de eficienţă
mai scăzute;
− ţările mai puţin dezvoltate nu dispun de fonduri, există foarte multe proiecte ce
se pot realiza şi atunci se aleg cele mai eficiente proiecte, deci cu rate mai mari;
acestea vor asigura refacerea rapidă a capitalului şi deci, crearea de noi fonduri
pentru dezvoltare;
− valori practicate în lume:
− Olanda, Belgia: 4%, Anglia: 5%, Franţa 8 - 6%
− România: 8%, 10%, 12%.
Obs. Toată discuţia nu a luat în considerare inflaţia; a este o rată de eficienţă reală,
nealterată de inflaţie, ea reflectă doar ideea creşterii economice (a sporirii valorii)
⇒ calculele se fac în valori constante ale banilor.
12
Concluzii:
− Pentru a mari, se manifestă preferinţă intensă pentru prezent, ponderea
veniturilor viitoare este scăzută, în raport cu efortul financiar iniţial (⇒ se
urmăresc beneficii mai rapide, fiind promovate investiţii cu valori şi durate de
punere în funcţiune mai reduse);
− Pentru a mici, scade preferinţa pentru prezent şi ponderea veniturilor viitoare nu
mai este neglijabilă;
− Se obişnuieşte să se considere a constant în timp.
5.6. Considerarea inflaţiei în calculele de actualizare
Def. Inflaţia este situaţia dintr-o economie în care preţurile cresc în timp.
− Pentru corectarea factorului de actualizare ţinând cont de inflaţie, se introduce

rata inflaţiei i şi factorul de actualizare devine:
(1 + a) (1 + i)
Obs. (1 + a) (1 + i) ≈ 1 + a + i
Relaţia este cunoscută sub numele de efectul Fisher (economist american).
13
6. Luarea deciziilor pentru investiţii capitale
6.1. Noţiunea de investiţii capitale
∗ De regulă, termenul "investiţie capitală" se referă la următoarele elemente:

• Investiţia presupune surse financiare substanţiale,
• Recuperarea investiţiei are loc de-a lungul a mai mulţi ani viitori,
• Există elemente de risc şi incertitudine referitoare la fluxurile de
venituri şi cheltuieli viitoare,
• Investiţia presupune procurarea sau extinderea de instalaţii sau
cheltuieli care determină în mod direct obiectivele strategice ale firmei
respective.
∗ Indiferent de mărimea organizaţiei, managerii îşi pun câteva întrebări legate

de o astfel de investiţie:
• Cât vor fi cheltuielile pentru exploatarea noii instalaţii, comparativ cu
cele pentru instalaţii vechi?
• Cu cât va creşte producţia?
• Va fi noua instalaţie mai sigură?
• Va contribui la creşterea calităţii activităţii?
• Vor avea noile instalaţii un impact mai redus asupra mediului
ambiant? etc.
Investiţia capitală este o activitate importantă de luare a deciziilor, care nu

afectează numai funcţionarea viitoare a unei anumite organizaţii, ci are
implicaţii mai largi, asupra economiei.
6.1.1. Algoritmul pentru luarea deciziilor
∗ În general, indiferent de domeniul de activitate, pentru a putea lua o decizie

(procesul de decizie se prezintă în fig. 1), sunt necesare două condiţii:
− Existenţa alternativelor
− Existenţa unui scop (se aşteaptă nişte câştiguri, ca urmare a consumului de
timp şi de efort).
∗ Atâta vreme cât aceste condiţii există, decizia poate fi luată definitiv după ce
se evaluează alternativele.
1
Fig. 1 PROCESUL DE LUARE A DECIZIILOR

PENTRU INVESTIŢII CAPITALE
1. CLARIFICAREA SCOPULUI URMĂRIT
2. IDENTIFICAREA SOLUŢIILOR
3. TRIEREA SOLUŢIILOR
FUNCŢIE DE RESTRICŢII
4. PRECIZAREA CRITERIULUI DE
DECIZIE (IERARHIZARE)
5. DETERMINAREA SOLUŢIEI OPTIME

ŞI IMPLEMENTAREA EI
6. URMĂRIREA ŞI EVALUAREA
REZULTATELOR
2
1. Scopul urmărit
Exemplu: pentru proiectul de realizare a unei centrale electrice scopul este

alimentarea cu energie electrică (W, SM) a consumatorilor şi/sau a sistemului
energetic în condiţii de siguranţă şi calitate a alimentării.
2. Identificarea soluţiilor
Se întocmeşte lista tuturor soluţiilor posibile care corespund scopului propus.

Această listă depinde de cantitatea de cunoştinţe în domeniu, de calitatea
acestora, de inventivitatea şi perseverenţa analistului.
3. Trierea soluţiilor: funcţie de restricţii
Există restricţii:
− Tehnice
− Financiare
− Temporale (durata de realizare, durata de funcţionare a obiectivului)
− De protecţia muncii
− De protecţia mediului ambiant etc.
Se elimină soluţiile care nu corespund restricţiilor sau soluţiile propuse se
reformulează, pentru a se încadra în restricţii.
4. Precizarea criteriului de decizie (ierarhizare)
Ce este un criteriu?
∗ Criteriu = punct de vedere prin prisma căruia se analizează şi se ierarhizează
soluţiile precizate în listă (la punctul 3).
De regulă, se bazează pe comparaţii cifrice.
∗ Criterii:
− Generale (care ţin seama de mai multe aspecte)
− Particulare (ex. minimizarea pierderilor, minimizarea efortului de
investiţii etc.)
Se recomandă utilizarea criteriului optimului economic global care ţine seama

de efectele economice ale unui număr mare de soluţii tehnice.
3
5. Determinarea soluţiei optime şi implementarea ei
Funcţie de criteriul ales, se face un clasament al soluţiilor rămase în discuţie.

Cea mai bună soluţie dintre cele propuse, este prima din ierarhie.
Observaţie:
− Nu putem fi siguri că la începutul etapelor n-am scăpat o soluţie mai bună,
− Soluţii cu diferenţe foarte mici în criteriul de evaluare (5 - 10%) sunt
comparabile, deoarece se lucrează cu estimări pe termene lungi (cca. 20ani)
şi deci, pentru decizie, trebuie să intervină şi elemente din experienţa
decidentului.
6. Urmărirea şi evaluarea rezultatelor
Etapă esenţială, din care se pot trage concluzii utile pentru proiectele
viitoare.
Dirijarea unor resurse semnificative către anumite sectoare ale economiei

naţionale prin investiţii capitale are un puternic impact asupra viitorului
economic al naţiunii. Scopul deciziei de a promova investiţii capitale, indiferent
de forma de proprietate asupra bunurilor unei companii, este, în general, sporirea
valorii.
Economiştii afirmă că prosperitatea unei afaceri depinde mai mult de

abilitatea de a crea oportunităţi de investiţii profitabile, decât de abilitatea de a le
promova (aproba).
6.2. Metode economice pentru evaluarea proiectelor tehnice
Tehnicile de analiză folosite pentru măsurarea performanţelor unei intenţii de

investire se pot grupa în două categorii importante:
a) tehnici contabile (calendaristice)

b) tehnici economice.
6.2.1. Metode contabile (calendaristice) de evaluare a oportunităţilor de

investire
∗ Din punct de vedere contabil, succesul financiar este măsurat prin:

Profitabilitate, pe termen lung
Lichiditate, pe termen scurt.
∗ De regulă, aceste metode de analiză ("metode tradiţionale") sunt uzuale în
cadrul firmelor mici şi mijlocii. Metodele sunt: tr şi rr.
4
6.2.1.1 Metoda duratei de recuperare a investiţiei (tr)
∗ Este orientată pe termen scurt şi încearcă să stabilească cât de repede se poate

recupera investiţia unui proiect, prin intermediul fluxurilor de venituri
viitoare.
∗ Metoda se concentrează mai mult asupra fluxurilor de bani dintr-un proiect şi

asupra vitezei cu care acestea sunt recuperate, faţă de vreo măsură a
profitabilităţii sau eficienţei pe durata de viaţă a obiectivului.
De exemplu, pentru un proiect de creştere a eficienţei energetice:
CI Lei
tr = [an] (6.1),
E Lei / an
în care:
CI - investiţia iniţială, [lei]
E - economiile anuale, [lei/an]
Metoda tr poate fi utilizată pentru a orienta decizia de investire în două moduri:

• Se consideră un orizont de timp limită; soluţia se acceptă dacă durata de
recuperare a investiţiei este mai mică decât orizontul limită;
• Dintre soluţiile propuse se alege aceea cu durata de recuperare minimă (cu
viteza cea mai mare de recuperare a capitalului investit) şi mai mică decât
durata limită.
Exemplu:
Se consideră o firmă care doreşte să investească 12 milioane lei pentru creşterea
eficienţei, obţinându-se economii anuale de 2 milioane lei/an.
Durata de recuperare (tr) este:
12
tr = = 6ani
2
Dacă se stabileşte trlimită < 6 ani, atunci investiţia nu trebuie promovată.
∗ Durata limită se poate stabili ţinând seama de experienţa trecută a companiei

sau de uzanţele din sectorul industrial din care aceasta face parte. Ea mai
poate rezulta şi din posibilităţile limitate de a face estimări realiste asupra
fluxurilor de venituri şi cheltuieli peste o perioadă anume, care poate impune
termenul limită de recuperare.
5
∗ Avantaje ale metodei tr:

• Este simplă şi uşor de înţeles de către manageri;
• Ia în considerare informaţii relevante;
• Favorizează alternativele de investire mai puţin riscante, prin
impunerea unei trlimită mică;
• Nu obligă analiştii la estimarea fluxurilor de venituri şi cheltuieli pe
întreaga durată de viaţă a investiţiei;
• Este utilă în cazul în care compania nu dispune de resurse nelimitate
de capital; prin reducerea duratei de recuperare limită se elimină o
serie de oportunităţi; reţinându-se doar cele care se încadrează în
capitalul disponibil.
∗ Dezavantaje ale metodei tr:
• Nu ţine seama de factorul timp (valoarea în timp a banilor);
• Nu are legătură cu obiectivul general de maximizare a valorii
întreprinderii, promovează proiecte cu termen scurt, cu investiţii mici,
cu tendinţa de maximizare a lichidităţii şi nu a valorii;
• Informaţia de după durata de recuperare este ignorată, penalizând
astfel proiecte cu durate mari de utilizare, care ar putea creşte valoarea
companiei.
6.2.1.2 Metoda ratei de recuperare a capitalului (rr): inversul tr
Compară profitul proiectului cu capitalul utilizat pentru investiţie.
∏med lei / an 1
rr = = (6.2)
CI lei an
unde:
Πmed - profitul mediu anual [lei/an]
CI - investiţia iniţială [lei].
Regula de decizie a metodei rr presupune:
• Pentru proiectele independente, condiţia este ca rata de recuperare calculată

să fie cel puţin egală cu o rată limită impusă;
• Pentru ierarhizarea proiectelor ce se exclud reciproc, se consideră obiectivul
care oferă rata de recuperare cea mai mare şi în acelaşi timp aceasta trebuind
să fie cel puţin egală cu o rată limită.
∗ Avantaje ale metodei ratei de recuperare a capitalului:

− Impunând calculul unei rate de recuperare în procente, foloseşte o
exprimare familiară majorităţii managerilor;
6
− Metoda evaluează proiectele pe baza profitabilităţii lor, element care

pentru mulţi manageri reprezintă cheia evaluării unor oportunităţi de
investire;
− Este consistentă cu gândirea acţionarilor (începe să fie cazul şi în
România), care îşi evaluează oportunităţile de investire, cel mai adesea,
după acelaşi criteriu.
∗ Dezavantaje ale metodei rr:

− Nu ţine seama de amploarea proiectelor;
− Nu ţine seama de valoarea în timp a banilor;
− Utilizează profitul contabilizat şi nu fluxurile de bani, deci nu este legat
direct de maximizarea valorii.
Cele două metode prezentate pot fi utilizate şi împreună, un proiect fiind

acceptat dacă, să zicem, are o durată de recuperare sub 5 ani şi o rată de
recuperare a capitalului folosit de minimum 12%/an.
6.2.2. Metode economice
∗ Abordarea economică încearcă să măsoare performanţa unei investiţii prin

evaluarea contribuţiei sale la "bunăstarea investitorului" (sau a firmei care
face investiţia), analiza realizându-se, în general, pe un orizont de timp egal
cu durata normală de utilizare a investiţiei.
∗ Folosesc tehnica actualizării.
6.2.2.1. Criteriul minimului cheltuielilor totale actualizate (CTA)
∗ Pentru un anumit obiectiv (de ex. o centrală electrică) se pun în evidenţă

diversele categorii de cheltuieli care intervin.
∗ De regulă, anul de referinţă pentru calculul economic este anul de PIF
(punere în funcţiune a instalaţiei). Este, sau mai bine zis, a fost cel mai
folosit criteriu de analiză economică în sectorul energetic.
∗ Criteriul presupune estimarea cheltuielilor totale actualizate privind
construcţia şi exploatarea unui obiectiv de investiţii.
DNU DNU
Ct
CTA = ∑ (1 + a )
t =1
t
= CI act − Vrez act + ∑C
t =1
tact (6.3)
în care:
t - Durata de studiu, [ani];
Ct - Cheltuieli din anul t, [lei/an];
a - Rata de actualizare, [%/an];
7
CIact - Cheltuieli de investiţii actualizate, [lei];

Vrezact - Valoarea reziduală actualizată a instalaţiei, [lei].
∗ Criteriul afirmă că se poate adopta soluţia cu CTA minime.
Exemplu: fie o staţie electrică pentru care există două soluţii tehnice de
realizare, A şi B
Investiţia [milioane Totalul cheltuielilor
Soluţia lei] calendaristice
Anul 2 Anul 1 [milioane lei]
A 4 6 10
B - 10,2 10,2
a = 10%/an
Deci, soluţia A se realizează în doi ani, soluţia B se realizează într-un an,
momentul PIF fiind acelaşi.
CTAA = 4(1 + 0,1) + 6(1 + 0,1) = 11,44 milioane lei

2 1
CTAB = 10,2(1 + 0,1) = 11,22 milioane lei

1
⇒ CTAB < CTAA ⇒ se preferă soluţia B conform criteriului min CTA, deşi
conform criteriului CT ar trebui preferat proiectul A. Rezultă că utilizarea
metodelor economice, bazate pe calculul în sistem actualizat, poate conduce la
ierarhii diferite de metodele calendaristice.
∗ Aspectele caracteristice acestui criteriu:

− nu permite estimarea şi compararea profitabilităţii mai multor soluţii
studiate, deoarece se bazează numai pe cheltuieli, nu şi pe venituri;
− cu acest criteriu pot fi ierarhizate numai investiţiile pentru care a fost deja
luată o decizie de realizare şi se caută soluţia care ar necesita pentru
construcţie şi exploatare un volum de cheltuieli minime;
− nu necesită estimarea veniturilor anuale;
− furnizează rezultate clare asupra soluţiei ce ar trebui promovată.
∗ Soluţiile ar putea fi ierarhizate şi în continuare, în faza de proiectare, conform
regulii tradiţionale a minimului CTA, dar decizia de promovare a variantei
optime trebuie luată după estimarea viabilităţii financiare a soluţiei alese, cu
ajutorul unui criteriu de tip VNA sau RIR.
8
∗ Mărimea actualizată a valorii remanante

− Definiţie: valoarea remanentă = valoarea unei instalaţii la un anumit moment
din durata sa normală de utilizare (DNU)
Obs. După DNU, valoarea remanentă = valoarea reziduală
∗ În timp apare uzura fizică şi uzura morală a instalaţiei
V
V0 − Vrez
tgv =
V0 DNU
tgv → panta dreptei

Vremt Vrem
Vrez Vrez
0 t DNU t
∗ Pentru un t oarecare:
Vremt = tg v ⋅ (DNU - t) + Vrez

DNU − t
⇒ Vremt = (V0 − Vrez ) ⋅ + Vrez
DNU
∗ Dacă se actualizează la momentul 0 (anul de PIF):
Vremact 0 =
1 
(V − Vrez ) DNU − t + Vrez 
t  0
(1 + a)  DNU 
Dacă Vrez → 0:
 t 
Vremt = V0 1 − 
 DNU 
 T 
Vremt act 0 = V0 1 − t  → conform echivalenţei dintre calculul în sistem
 T
calendaristic şi cel în sistem actualizat:
Ccal. = Can ⋅ t
Cact. = Can ⋅ Tt
∗ De regulă, se urmăreşte ca Vrez = 0
9
Vrem raportată la V0 la diverse momente de timp:
Tt 0 3,79 6,14 7,61 8,51

tst 0 5 10 15 20 = DNU
Vremt act 0  T 
⋅ 100 = 1 − t  ⋅ 100% 100% 55% 27,8% 10% 0%
V0  TDNU 
a = 10%/an
6.2.2.2. Criteriului maximului valorii (venitului) nete actualizate (VNA)
∗ De regulă, prin venit net se înţelege beneficiul (profitul) unui proiect:
VNA = VBA - CTA
∗ Criteriul compară valorile actualizate ale veniturilor şi cheltuielilor viitoare -

din perioada de exploatare - cu valoarea investiţiei iniţiale:
Vt − C t At
VNA = ∑ =∑ (6.4)
t (1 + a ) t
t (1 + a )t
în care:
t - Durata de studiu, [ani];
a - Rata de actualizare, [%/an];
Ct - Cheltuielile din anul t, [lei/an];
Vt - Veniturile din anul t, [lei/an];
At - Fluxul de bani rezultant din anul t, [lei/an].
∗ Prin convenţie veniturile Vt se consideră pozitive, iar cheltuielile Ct negative.
Obs.: În Ct sunt incluse şi cheltuielile de investiţie.
∗ Un anumit proiect se consideră acceptabil dacă VNA ≥ 0.

∗ Dacă se compară mai multe oportunităţi, optimă este cea de la care este de
aşteptat VNA maxim şi pozitiv.
∗ Este un criteriu mai general, care se bazează pe maximizarea valorii
investitorului (conform teoriei economice).
Obs.: minimul CTA este derivat din maximul VNA (dacă se presupune VBA =
constant pentru mai multe soluţii ce se compară, atunci minimul CTA ⇔
maximul VNA).
10
∗ Pentru sectorul energetic, criteriul VNA se poate utiliza eficient pentru

compararea proiectelor cu durate normale de utilizare şi necesar de capital
comparabile.
∗ Pentru compararea mai multor proiecte care au aproximativ acelaşi DNU dar
care necesită investiţii foarte diferite, se poate folosi criteriul rata venitului
(valorii) net actualizat (RVNA). Acest criteriu exprimă venitul specific
corespunzător unităţii de fonduri investite:
VNA
RVNA = ≥1 (6.5)
CI t
∑
t (1 + a )t
în care:
CIt - investiţia din anul t, [lei/an].
∗ Se acceptă proiectul cu RVNA maxim şi RVNA ≥ 1.

∗ Ca rată de actualizare se recomandă să fie folosită o rată cel puţin egală cu
rata medie a dobânzilor bancare.
∗ Datele generale necesare pentru utilizarea criteriului VNA sunt:

• Costul iniţial al investiţiei
• Costurile şi veniturile viitoare
• Durata aşteptată de viaţă pentru un proiect, DNU
• Rata de actualizare.
∗ Avantaje ale metodei VNA:

• Ia în considerare toate informaţiile relevante, măsurabile, pentru o
oportunitate de investire (acestea includ timpul, fluxurile de bani
estimate şi costul finanţării investiţiei)
• Furnizează rezultate clare, care sunt simplu şi logic de interpretat
• Derivă direct din obiectivul financiar al firmei, de maximizare a
profitului şi bunăstării acţionarilor.
6.2.2.3. Criteriul ratei interne de recuperare (rentabilitate) RIR
∗ Se defineşte RIR pentru un proiect ca fiind acea rată de actualizare pentru

care VNA = 0:
Vt − Ct
VNA = VBA − CTA = ∑ =0 (6.6)
t (1 + RIR )t
∗ Un proiect se promovează dacă RIR > a
11
Interpretare: Se determină acea rată de actualizare minimă (deci, a

dobânzii) care asigură ca veniturile actualizate totale să fie egale cu cheltuielile
actualizate totale. Valoarea RIR este egală cu rata minimă a dobânzii care poate
fi acceptată fără pierderi pentru proiectul studiat.
Obs.: În Ct din ecuaţia (6.6) sunt incluse şi cheltuielile de investiţie.
∗ Dificultatea acestui criteriu constă în calculul RIR. Pentru a determina RIR

pentru proiecte care se desfăşoară pe mai mulţi ani este necesar să se rezolve
ecuaţii polinomiale de grad superior. De regulă, se fac calcule prin încercări
iterative, prin interpolări liniare.
∗ RIR ia în considerare toate informaţiile relevante, inclusiv timpul.
Exemplu:
Cheltuieli anuale, Factor de actualizare Valori actualizate ale

An
UM/an pentru a = 10%/an cheltuielilor, UM
0 CI = - 2000 1 -2000
1
1 A1 = +1300 = 0,91 +1183
(1 + 0,1)1
1
2 A2 = +1320 = 0,83 +1096
(1 + 0,1)2
1300 1320
− 2000 + + =0
(1 + RIR ) (1 + RIR )2
( )
− 2000 1 + RIR 2 + 2 RIR + 1300 + 1300 RIR + 1320 = 0
2
− 2000 RIR − 2700 RIR + 620 = 0
200 RIR 2 + 270 RIR − 62 = 0
− 270 ± 122500 − 270 ± 350  RIR1 = 0,2
RIR1, 2 = = =
400 400  RIR2 = −1,55
⇒ RIR1 = 20%/an > a = 10%/an
Soluţia se poate determina şi prin interpolare liniară.
12
Exemplu: Pentru rezultate diferite faţă de criteriul VNA:

Proiect A Proiect B
Investiţie iniţială [mil.lei] 10,0 15,0
Venituri în primul an [mil.lei] 12,0 17,8
Rata dobânzii d [%/an] 10,0 10,0
VNA, pentru a = d [mil. lei] 0,91 1,18
RIR [%/an] 20,0 18,7
Deci, cele două metode conduc la rezultate diferite: RIR favorizează proiectul A,
pe când VNA favorizează proiectul B.
Conflictul constă în faptul că RIR favorizează proiectele cu rata de recuperare
mare, indiferent de dimensiunea proiectelor. Dacă se urmăreşte obiectivul
maximizării valorii, deciziile luate pe baza RIR pot fi greşite în anumite cazuri.
6.2.2.4. Criteriul duratei actualizate de recuperare (Tact, r) RIR
Deficienţa reprezentată de neluarea în considerare a valorii în timp a banilor de

către metoda duratei de recuperare poate fi eliminată prin utilizarea valorilor
actualizate pentru fluxurile de venituri şi cheltuieli. Durata de recuperare
actualizată Tact ,r se obţine din ecuaţia:
Tact,r V
j −Cj
∑ =0
(6.7)
j =1 (1 + a ) j
Această metodă nu face decât să stabilească durata de recuperare a investiţiei,

dar în valori prezente. Celelalte critici ale metodei duratei de recuperare se
menţin. Este posibil ca această metodă să nu conducă la soluţia optimă de
investire pentru firmă. Aceasta deoarece unele proiecte cu VNA > 0 ar putea să
fie eliminate pentru că nu generează venituri suficient de repede.
13
6.2.2.5. VNA sau RIR?
Metodele economice care utilizează actualizarea fluxurilor de bani asigură cea

mai bună legătură între analiza investiţiilor capitale şi ipoteza referitoare la
obiectivul firmei de maximizare a profitului şi a bunăstării investitorilor.
Literatura de specialitate susţine că VNA este superior lui RIR.

• VNA:
• Nu ridică probleme de calcul;
• Exprimă clar şi intuitiv scopul urmărit, care este maximizarea valorii
• Permite însumarea diferitelor proiecte, pentru a da o indicaţie asupra
valorii totale a unei companii.
• RIR poate conduce, în unele cazuri la concluzii ambigue sau chiar greşite.
Vom argumenta în continuare superioritatea VNA faţă de RIR.
a) VNA şi interdependenţa proiectelor
• În cazul deciziei între alternative de investire ce se exclud reciproc, regula

VNA este clară: se acceptă soluţia care produce cel mai mare VNA pozitiv.
Exemplu:
Se consideră două proiecte A şi B ale căror date de calcul sunt (pentru a =
10%/an):
Proiectul A
An Flux de bani, Factor de Valori prezente,
UM/an actualizare UM
0 -1500 1 -1500
1 +500 0,9091 +454,55
2 +800 0,8264 +661,12
3 +1000 0,7513 +751,30
VNA = +366,97 UM
Proiectul B
An Flux de bani, Factor de Valori prezente,
UM/an actualizare UM
0 -1900 1 -1900
1 +500 0,9091 +454,55
2 +800 0,8264 +661,12
3 +1000 0,7513 +751,30
4 +700 0,6830 +478,10
VNA = +445,07 UM
14
Deci, se acceptă proiectul B.

Notă: dacă nivele de risc ale proiectelor sunt diferite, atunci trebuie utilizate rate
de actualizare diferite.
b) RIR şi interdependenţa proiectelor
Metoda RIR este diferită faţă de metoda VNA, deoarece face comparaţie pe o
bază oarecum diferită: încearcă să determine dacă proiectul aduce o recuperare
mai mare sau mai mică decât cea de pe piaţa de capital. În acest mod, însă, nu se
dă o indicaţie precisă care să arate cu cât este un proiect mai bun decât altele.
• În cazul analizei unui singur proiect, RIR dă rezultate corecte, de acceptare
sau respingere.
• În cazul comparării eficienţei unor proiecte ce se exclud reciproc, problema
este mai subtilă.
Exemplu:
Se consideră două proiecte având investiţii iniţiale comparabile şi aceeaşi
durată de viaţă şi care au următoarele fluxuri anuale de bani:
Factor de Proiect 1 Proiect 2

An actualizare Flux de bani Valori prezente Flux de bani Valori prezente
(pt. a = 10%/an) [mil. lei/an] [mil. lei] [mil. lei/an] [mil. lei]
0 1/(1+a)0 = 1 -2000 -2000 -2500 -2500
1 1/(1+a)1 = 0,91 +1300 +1183 +200 +182
2 1/(1+a)2 = 0,83 +1320 +1096 +3220 +2673
VNA1 = 279 mil. lei VNA2 = 355 mil. lei
RIR1 = 20%/an RIR2 = 17,6%/an
Conform RIR ar trebui preferat proiectul 1. Totuşi trebuie ales proiectul 2,

care va conduce la VNA mai mare.
Observaţii:
• Regula deciziei pe baza VNA presupune că fluxurile anuale de bani generate
de proiect sunt reinvestite pentru a obţine o rată a beneficiului egală cu rata
de actualizare utilizată în analiză.
• Metoda RIR presupune că fluxurile anuale de bani generate de proiect sunt
reinvestite pentru a genera o rată a beneficului egală cu RIR. Sunt dificil de
găsit oportunităţi care să aducă beneficii de asemenea nivel.
15
c) Situaţia în care a≠ct. în timp
Se admit rate de actualizare care sunt diferite pe perioada de studiu.

• Pentru regula VNA, fluctuaţii ale a nu crează probleme. Fluxurile anuale de
bani se actualizează cu rate diferite, corespunzătoare fiecărei perioade de
timp.
• Pentru regula RIR, în termeni generali, proiectul se acceptă dacă RIR > a.
Ce se întâmplă cu cazurile în care RIR este cuprinsă între valorile pe care

le ia rata de actualizare în perioada de analiză?
Exemplu:
a1 = 10%/an
a2 = 15%/an
Valori prezente ale

Fluxul anual de bani,
Anul Factor de actualizare fluxurilor anuale de bani,
milioane lei/an
milioane lei
0 – 90 1 – 90
–1
1 + 60 (1 + 0,1) + 54,55
2 + 60 (1 + 0,1)–1(1 + 0,15)–2 + 41,24
VNA = + 5,79
RIR este circa 13%/an, între a1 şi a2.

Rezultă că o singură valoare pentru RIR nu este suficientă pentru luarea deciziei.
d) RIR multiple
În cazul în care proiectul are o durată de viaţă de "n ani", matematic

vorbind, RIR este soluţia unei ecuaţii polinomiale de ordin "n". De regulă, o
asemenea ecuaţie are "n" soluţii, numai una având semnificaţie d.p.d.v.
economic, ba poate chiar nici una.
Precizăm următorii termeni:
Proiectele convenţionale au o singură schimbare de semn în fluxul de bani.
Proiectele neconvenţionale au mai multe schimbări de semn în fluxul de bani.
Pentru proiectele convenţionale, există o singură RIR. Pentru proiectele

neconvenţionale, există mai multe RIR.
16
Se examinăm figura 2.
VNA
[lei]
0 18
10 15 a [%/an]
Figura 2. RIR multiple

Dacă toate RIR < a sau toate RIR > a, regula de decizie este clară: proiectul se
respinge, respectiv, proiectul se acceptă.
Dacă a este cuprinsă în intervalul soluţiilor pentru RIR, atunci regula poate da
rezultate ambigue.
În asemenea situaţii, regula VNA poate da rezultate clare: acceptare sau

respingere a proiectului, funcţie de semnul lui VNA.
e) Cazuri în care ambiguitatea introdusă de RIR multiple poate fi eliminată

folosind criteriul VNA
În cele ce urmează se prezintă diferite exemple în care rezultă RIR multiple,

toate mai mari decât rata de eficienţă a = 10%/an. Prin prisma RIR, ambele
proiecte sunt acceptabile. Totuşi, proiectul 6 este inacceptabil, deoarece conduce
la VNA negativ.
Regula lui Descartes → numărul de rădăcini reale şi pozitive ale unei ecuaţii
algebrice cu coeficienţi reali este sau egal cu v sau cu v - 2k.
v = numărul de variaţii de semn
k = 1, 2, …
Cu adevărat acceptabil este numai proiectul 5, deoarece - pentru rata de

actualizare (a) - conduce la VNA pozitiv.
1. Proiectul 5 are următorul flux de bani:
17
An 0 1 2 3
Flux anual de
bani (mil. -500 8025 -16400 9000
Lei/an)
Pentru a = 10%/an VNA = 3,6 mil. Lei, iar RIR1 = 10,9%/an şi RIR2 =
17,9%/an, R3 > 100% ⇒ proiectul 5 este acceptabil.
2. Proiectul 6 are următorul flux de bani:
An 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Flux de
bani (mil. -1000 450 450 450 450 450 450 450 450 -4000 500
lei/an)
Pentru a = 10%/an VNA6 = -103 mil. lei, iar RIR1 = 14,54%/an şi RIR2 =
27,1%/an, R3 > 100%. Prin urmare criteriul RIR ar putea sugera că proiectul 6 se
poate accepta, deoarece RIR1 şi RIR2 au valori mai mari decât rata de eficienţă
a = 10%/an. În schimb, se constată că VNA < 0 pentru a=10 %/an, deci
proiectul nu aduce nici o creştere de valoare.
Aceste cazuri sunt reprezentate sugestiv în fig. 3.
VNA VNA
0 10 14,54 27,1 a [%/an]
10,9
0 10
17,9 a [%/an]
Proiectul 5 Proiectul 6
Fig. 3 Variaţia VNA pentru proiecte cu RIR multiple
∗ În concluzie, pentru proiecte cu RIR multiple, trebuie să apelăm întotdeauna

şi la criteriul VNA pentru luarea deciziei.
18
f) Alte probleme cu RIR
• Există situaţii cu o singură RIR, dar VNA negativ pentru orice rată de
actualizare (vezi figura 4). În asemenea situaţii, regula VNA respinge în mod
corect proiectul, pe când regula RIR ar promova proiectul pentru cazul în
care RIR > a.
VNA
[lei]
+
0 10 20
a [%/an]
-
Figura 4. O singură RIR şi VNA < 0
g) Un alt comentariu se referă la faptul că RIR evaluează proiectele în mod
procentual, adică examinează recuperarea proiectului relativ la investiţie, nu
în termeni absoluţi, ca în cazul VNA.
Proiect 1 Proiect 2
Investiţie, în milioane lei 10 2
RIR, în %/an 18 24
alimită, în %/an 15
RIR ne-ar îndemna să alegem proiectul 2. În realitate, compania ar avea
mai mult profit cu 18%/an din 10 milioane lei, decât cu 24%/an din 2 milioane
lei.
Prin urmare, în competiţia dintre criteriile RIR şi VNA argumetele
prezentate anterior favorizează în mod evident utilizarea criteriului VNA
deoarece:
• VNA exprimă mai clar şi mai intuitiv scopul urmărit, care este maximizarea
venitului bănesc;
• Folosirea criteriului VNA necesită calcule mai simple;
• În unele cazuri, criteriile VNA şi RIR pot conduce la concluzii diametral
opuse; pentru că VNA ≥ 0, prin semnificaţia sa economică, nu poate înşela,
înseamnă că în asemenea situaţii RIR poate conduce la concluzii greşite;
19
• Pentru proiectele cu investiţii repetate de-a lungul perioadei de exploatare,

RIR poate lua valori multiple, conducând la ambiguităţi în procesul de
decizie;
• VNA face ipoteze corecte asupra costului oportunităţii capitalului (a %/an),
în timp ce RIR presupune că veniturile proiectului analizat aduc un beneficiu
corespunzător lui RIR.
Ierarhizarea proiectelor şi deciziile de investire în sectorul energiei ar trebui să

se facă pe baza criteriului general al maximizării valorii nete actualizate (VNA).
RIR ar putea fi utilizat numai pentru aprecierea eficienţei economice a

proiectului în sine, dar nu pentru ierarhizarea mai multor proiecte posibile.
6.2.3. Meritele relative ale metodelor de analiză prezentate
Teoretic este util să se stabilească o ordine de merit între metodele prezentate.
∗ VNA este cea mai viabilă metodă. Aceasta se referă direct la creşterea
bunăstării, ia în considerare toate informaţiile relevante şi furnizează rezultatele
clare.
∗ Criteriul CTA este la fel de clar, dar soluţia optimă rezultată nu este automat
şi profitabilă pentru investitor, un studiu de fezabilitate financiară a variantei
propuse fiind absolut necesar.
∗ RIR ar putea fi considerată a treia, deoarece, de obicei, furnizează aceleaşi
rezultate ca şi VNA. În anumite cazuri, ar putea conduce la rezultate greşite sau
la ambiguităţi.
∗ tr ar putea fi considerată a patra şi are suficiente deficienţe ca metodă de
promovare a investiţiilor. Nu se raportează la bogăţie, ignoră multe informaţii şi
este dificil de interpretat corect. Pe de altă parte, are meritul de a pune în
evidenţă lichiditatea, element ce preocupă mult managerii.
∗ rr dă o exprimare în procente, mai familiară managerilor şi ţine seama de
profitabilitatea proiectului. Dar nu ţine seama de amploarea proiectelor, de
valoarea în timp a banilor şi uneori dă rezultate ambigue.
20
7. POSIBILITĂŢI DE FINANŢARE A PROIECTELOR DE

CREŞTERE A EFICIENŢEI ENERGETICE
Problema finanţării este unul dintre factorii importanţi care determină o rată
mai lentă a progresului în ţările cu economie în tranziţie, pentru atingerea nivelurilor
prezente ale eficienţei energetice din ţări cu economii dezvoltate. Barierele pieţei
legate de factorii naţionali, economici şi instituţionali, lipsa cadrului legislativ
stimulativ, precum şi incapacitatea de a atrage surse de finanţare pentru proiecte
sunt elemente care restricţionează şi încetinesc investiţiile în eficienţa utilizării
energiei.
Principalele obstacole aflate în calea finanţării proiectelor de eficienţă

energetică în ţările în care operează BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare), deci şi în România, sunt următoarele (punctul de vedere al BERD):
• Cadru legislativ şi instituţional slab;

• Semnale financiare şi economice distorsionate (subvenţii);
• Stimulente fiscale reduse;
• Puţine instituţii financiare capabile să asigure finanţări pe termen
mediu în valută forte.
Subvenţiile din tarifele pentru energia electrică şi termică, întârzierea

restructurării regiilor din domeniu sunt tot atâtea elemente care să sprijine concluziile
BERD prezentate mai sus.
Barierelor în calea finanţării proiectelor de eficienţă energetică prezentate de

BERD le mai putem adăuga trei şi anume:
• Lipsa experienţei în propunerea şi utilizarea schemelor de finanţare;
• Costuri administrative substanţiale. Chiar şi acţiuni considerate ca solicitând costuri

reduse în ţările OECD (diseminarea informaţiei, colectarea de date, pregătirea
personalului etc.) sunt dificil de implementat în ţările în tranziţie;
• Instabilitatea economică continuă face ca noile investiţii să devină riscante. De

exemplu, în România în întreprinderile ce se vor privatiza sau sunt în curs de
privatizare managerii se tem să iniţieze măsuri majore cum pot fi şi proiectele de
îmbunătăţire a eficienţei utilizării energiei.
1
Cadrul legislativ existent. Principalele prevederi referitoare la finanţarea

proiectelor de creştere a eficienţei energetice:
Legea nr. 199 din 13 noiembrie 2000 privind utilizarea eficientă a energiei
Stimulente fiscale şi financiare pentru activităţi care conduc la creşterea
eficienţei energetice
– Art. 20. - Agenţii economici şi unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei
publice locale pot finanţa lucrări pentru creşterea eficienţei energetice din
surse proprii, din surse constituite din cote din profit destinate special pentru
aceste investiţii, din Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic…...
– Art. 21. - (1) ….. consumatorii de energie pot beneficia de sprijin financiar din
Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, instituit conform Legii
nr. 136/1994, dar nu mai mult de 50% din acest fond.
– Art. 22. - (1) Pentru cotele din profit alocate investiţiilor destinate creşterii
eficienţei energetice se acordă scutire la plata impozitului pe profit.
– (2) Creditele pentru lucrări de creştere a eficienţei energetice se acordă cu o
dobândă de maximum 75% din cea stabilită de bănci, diferenţa urmând să fie
asigurată prin alocaţii anuale de la bugetul de stat.
– (3) Importurile de aparate, utilaje, echipamente şi tehnologii destinate realizării
proiectelor de creştere a eficienţei energetice beneficiază de scutire de taxe
vamale, cu condiţia obţinerii avizului favorabil al Agenţiei Române pentru
Conservarea Energiei.
– (4) Societăţile comerciale de management şi servicii energetice, a căror
activitate se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) lit. g), pot beneficia de o
reducere de 50% a impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani de la data
înfiinţării, iar pentru cele existente, de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Atribuţiile, structura şi criteriile de eligibilitate ale acestor societăţi comerciale
vor fi stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
2
Ordonanta Ordonanta privind eficienta energetica si

22/2008
promovarea utilizarii la consumatorii final a surselor regenerabile de
energie
Capitolul VI - Stimulente financiare si fiscale pentru imbunatatirea eficientei
energetice si promovarea utilizarii la consumatorii finali a surselor regenerabile
de energie
Art. 22
(1) Pentru imbunatatirea eficientei energetice pot fi utilizate urmatoarele instrumente
si mecanisme de finantare:
a) modele de contracte pentru instrumente financiare care sunt facute disponibile
cumparatorilor existenti si potentiali de servicii energetice si de alte masuri destinate
imbunatatirii eficientei energetice in sectorul public si privat;
b) sistemul de premiere finantat de Agentia Romana pentru Conservarea Energiei de
la bugetul propriu si/sau din surse atrase, pentru rezultate exceptionale in domeniul
cercetarii aplicative in materie de eficienta energetica si surse regenerabile de energie;
c) alocarea de fonduri pentru subventionarea furnizarii programelor si masurilor de
imbunatatire a eficientei energetice si pentru promovarea unei piete pentru masurile
de imbunatatire a eficientei energetice. Aceste masuri includ promovarea auditarii
energetice, a instrumentelor financiare pentru economiile de energie si, dupa caz,
imbunatatirea contorizarii si furnizarea de facturi detaliate.
(2) Alocatiile bugetare prevazute la alin. (1) lit. c) pot fi distribuite prin intermediul
unuia sau mai multor fonduri specializate, care vizeaza sectoarele de utilizare finala in
care costurile tranzactiilor si riscurile sunt mai mari si care pot fi folosite pentru
subventii, imprumuturi, garantii financiare si/sau alte tipuri de finantare care
garanteaza rezultate.
(3) Fondurile prevazute la alin. (2) sunt deschise tuturor furnizorilor de masuri pentru
imbunatatirea eficientei energetice, cum ar fi companiile de servicii energetice,
consilierii energetici independenti, distribuitorii de energie, operatorii sistemului de
distributie, societatile de vanzare cu amanuntul a energiei si instalatorii. Fondurile pot
fi deschise tuturor consumatorilor finali. Aceste fonduri nu sunt in concurenta cu
masurile de imbunatatire a eficientei energetice finantate in conditii comerciale.
(4) Stabilirea fondurilor prevazute la alin. (2) si activitatile pe care le implica
operationalizarea acestora se realizeaza cu respectarea legislatiei in vigoare privind
ajutorul de stat si/sau achizitiile publice, dupa caz.
3
Art. 23
(1) La propunerea Agentiei Romane pentru Conservarea Energiei, prin hotarari ale
Guvernului, se aproba acordarea de stimulente fiscale destinate cresterii eficientei
energetice si a ponderii resurselor regenerabile de energie la consumatorii finali.
Aceste stimulente vizeaza atat dezvoltarea unei piete de servicii energetice si
echipamente eficiente energetic, cat si promovarea productiei unor astfel de
echipamente.
(2) Acordarea stimulentelor fiscale prevazute la alin. (1) se face cu respectarea
legislatiei in vigoare in materie de ajutor de stat.
Art. 24
(1) Este interzisa promovarea de sisteme tarifare care conduc la cresterea volumelor
de energie transportate/distribuite, daca acestea nu reflecta costuri justificate efectuate
intr-o maniera prudenta de catre operatori. In conformitate cu art. 18 alin. (2) din
Legea nr. 13/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu art. 73 din Legea
nr. 351/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea de reglementare
impune obligatii de serviciu public legate de eficienta energetica a intreprinderilor
care isi desfasoara activitatea in sectorul energiei electrice, respectiv in sectorul
gazelor naturale.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), pot fi promovate sisteme tarifare cu scop
social, dar numai in masura in care acestea nu afecteaza concurenta pe piata, nu
conduc la scaderea eficientei energetice si nu sunt disproportionate in raport cu
obiectivul social.
4
Principalele surse de finanţare a proiectelor de creştere a eficienţei energetice se

pot grupa pe trei direcţii:
• Surse de finanţare interne (fonduri din bugetele proprii)

• Granturi şi subvenţii (fonduri structurale, fonduri naţionale, fonduri ale
agenţiilor energetice, granturi din surse externe: USAID etc.)
• Surse de finanţare externe (atrase).
GRANTURI ŞI SUBVENŢII
Avantaje:
• Nu trebuiesc returnate.
Dezavantaje:
• Volum limitat,
• Adoptarea unor soluţii de proiect insuficient analizate (datorită unor restricţii
temporale, de exemplu subvenţia este acordată pe o perioadă limitată),
• Asigurarea de contribuţii proprii (între 20÷50 % din valoarea proiectului propus).
Principalele soluţii de finanţare prin granturi:
• Fondul de dezvoltare a sistemului energetic (ARCE analizează propunerile de

proiecte de investiţii pentru creşterea eficienţei energetice şi propune co-finanţarea
lor). Experienţa ultimilor ani relevă faptul că pentru proiectele aprobate spre
finanţare din acest fond nu s-a asigurat decât cel mult 30 % din necesarul de
fonduri.
• Programe internaţionale (Phare, Altener, SAVE, EcoLinks etc. finanţează proiecte
de diseminare, studii, proiecte pilot, dezvoltarea de agenţii regionale etc.). Sunt
necesare contribuţii proprii de până la 50% din valoarea proiectului.
• Organizaţii guvernamentale (USAID finanţează identificarea şi promovarea de
proiecte de eficienţă energetică la municipalităţi).
• Fonduri structurale
5
• FONDURI STRUCTURALE
AXA PRIORITARĂ (AP) 4 - Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii
furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice
DOMENIUL MAJOR DE INTERVENŢIE 1 (DMI 1) - Energie eficientă şi

durabilă (îmbunătăţirea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a sistemului
energetic din punct de vedere al mediului)
OPERAŢIUNEA A - Sprijinirea investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru

întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul
îmbunătăţirii eficienţei energetice
Obiectiv general al POS-Creşterea Competitivităţii Economice:

creşterea productivităţii întreprinderilor românesti pentru reducerea
decalajelor faţă de productivitatea medie la nivelul Uniunii. Măsurile
întreprinse vor genera pâna în 2015 o creştere medie a productivităţii
de cca. 5,5% anual şi vor permite României să atingă un nivel de
aproximativ 55% din media UE.
Obiective specifice:
Consolidarea şi dezvoltarea durabilă a sectorului productiv;
Crearea unui mediu favorabil dezvoltării durabile a întreprinderilor;
Creşterea capacităţii de cercetare dezvoltare (C&D), stimularea
cooperării între instituţii de cercetare dezvoltare şi inovare (CDI) şi
întreprinderi, precum şi creşterea accesului întreprinderilor la CDI;
Valorificarea potenţialului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi
aplicarea acestuia în sectorul public (administraţie) şi cel privat
(întreprinderi, cetăţeni);
Creşterea eficienţei energetice si dezvoltarea durabilă a sistemului
energetic, prin promovarea surselor regenerabile de energie.
Solicitanţii eligibili: întreprinderile mari, intreprinderile mici şi mijlocii

din sectorul industrial, care implementează proiecte al căror obiectiv este
creşterea eficienţei energetice şi economia de energie, aşa cum sunt acestea
definite în OG 22/2008.
6
Activităţile eligibile vizează investiţii în:

- Instalaţii/echipamente specifice pentru întreprinderi din industrie, în
scopul obţinerii unei economii specifice de energie, pe baza bilanţului
energetic (de exemplu, compresoare de aer, pompe,
instalaţii/echipamente/sisteme de ventilaţie, sisteme de încălzire/răcire,
boilere, arzătoare, schimbătoare de caldură, convertoare de frecvenţă,
sisteme integrate de management al consumului de energie şi altele);
- Unitaţi de cogenerare de înaltă eficienţă ale întreprinderilor din industrie
(modernizarea centralelor de cogenerare sau construirea unora noi);
- Construcţii aferente procesului industrial care face obiectul proiectului
de eficienţă energetică.
Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ

următoarele condiţii cu caracter general:
- să fie efectuată şi efectiv plătită de către beneficiar, între momentul
confirmării eligibilităţii proiectului şi nu mai târziu de 31.07.2015;
- să fie menţionată în Lista cheltuielilor eligibile aprobată prin Ordinul
nr. 2242/22.07.2008 al ministrului economiei şi finanţelor.
Principalele categorii de cheltuieli care nu sunt eligibile:

taxa pe valoare adaugată;
achiziţia şi amenajarea terenului;
contribuţia în natură;
cheltuielile aferente achiziţiei de active corporale sau necorporale sub
forma leasingului;
asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
proiectare şi asistenţă tehnică;
organizare de şantier;
dobânda şi alte comisioane aferente creditelor;
achiziţia de echipamente second-hand.
7
Principalele categorii de cheltuieli care sunt eligibile:
Cheltuielile pentru investiţia de bază:
Cheltuieli pentru construcţii şi instalaţii legate de construcţii,

Cheltuieli pentru montajul utilajelor tehnologice şi al utilajelor
incluse în instalaţiile funcţionale, inclusiv reţelele aferente
necesare funcţionării acestora,
Cheltuieli pentru utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu
montaj, desfăşurate pe obiecte de construcţie;
Cheltuieli pentru utilaje şi echipamente fără montaj, precum şi
echipamente de transport tehnologic, desfăşurate pe obiecte de
construcţie;
Cheltuieli pentru achiziţia de active necorporale (aplicaţii
informatice, licenţe, brevete, know-how sau alte cunoştinţe tehnice
nebrevetate). În cazul întreprinderilor mari, cheltuielile pentru
achiziţia de active necorporale sunt eligibile în limita a 50% din
totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Cheltuielile efectuate în perioada cuprinsă între data confirmării scrise

şi data semnării contractului de finanţare sunt eligibile dacă respectă
prevederile aplicabile din contractul de finanţare, cu precădere cele
referitoare la achiziţiile publice.
Cheltuielile efectuate pentru achiziţia de active corporale sunt eligibile

dacă activele achiziţionate sunt noi şi dacă sunt prevăzute în lista de
cheltuieli eligibile.
Următoarele categorii de cheltuieli: transport de bunuri, asigurarea

bunurilor pe durata transportului şi manipulare sunt eligibile numai atunci
când pot fi atribuite direct achiziţiei bunului respectiv de natura
construcţiilor, echipamentelor, instalaţiilor şi utilajelor şi sunt cuprinse în
costul de achiziţie al acestor active.
8
Intensitatea măsurii de sprijin (rata de finanţare) acordată nu poate

depăşi:
- 70%, cu excepţia proiectelor localizate în regiunea Bucureşti- Ilfov
unde valoarea maximă a finanţării este de 60% pentru întreprinderi
mici şi microîntreprinderi ;
- 60%, cu excepţia proiectelor localizate în regiunea Bucureşti-Ilfov
mijlocii;
- 50%, cu excepţia proiectelor localizate în regiunea Bucureşti-Ilfov
mari.
Diferenţa până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către

Beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuţie financiară de cel puţin
30% din costurile eligibile, fie din surse proprii, fie din surse atrase, sub o
formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public.
Valoarea maximă a finanţării acordate în cadrul cererii de propuneri

de proiecte este de 40 milioane lei, cu excepţia măsurii de cogenerare
de înaltă eficienţă, unde limita maximă este de 80 milioane lei.
Valoarea maximă a proiectului (inclusiv TVA) nu poate depăşi

50.000.000 Euro echivalent în lei (la cursul Inforeuro din luna
depunerii CRF).
Solicitantul îşi asumă obligaţia de a nu primi finanţări din alte surse
publice pentru aceleaşi cheltuieli eligibile ale proiectului, sub
sancţiunea rezilierii contractului de finanţare (CF) şi a returnării
sumelor rambursate.
Prefinanţarea se acordă în procent de maximum 35% din valoarea totală a finanţării
nerambursabile.
Beneficiarii trebuie să asigure finanţarea cheltuielilor aferente

proiectului, atât a cheltuielilor eligibile efectuate pe fazele de execuţie a
proiectului, până la rambursare, precum şi a celor neeligibile.
9
Se aprobă proiectele care au îndeplinit toate criteriile de eligibilitate şi au

primit cel puţin punctajul minim necesar (50 de puncte) prevăzut la
Capitolul VIII – Evaluarea şi selecţia proiectelor, precum şi cu semnarea
CF în limita alocării financiare aferente acestei cereri de propuneri de
proiecte.
În cadrul cererii de propuneri de proiecte din anul 2010, un solicitant poate

depune mai multe cereri de finanţare, cu condiţia ca fiecare cerere să
conţină un singur proiect (fie un proiect care vizează - cogenerarea de
înaltă eficienţă, fie un proiect care vizează eficienţa energetică în
industrie).
Documentaţia financiară a proiectului din CRF trebuie să cuprindă analiza

individuală a fiecărui proiect, respectiv trebuie dovedită capacitatea de
susţinere a fiecărui proiect în parte, independent de dezvoltarea în paralel a
altui proiect şi de asemenea trebuie dovedită capacitatea de a susţine două
sau mai multe proiecte în paralel.
Procesul de evaluare şi selecţie a proiectelor constă în parcurgerea

următoarelor etape:
etapa de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii
solicitantului şi a proiectului;
etapa de evaluare tehnică şi financiară şi selecţia proiectelor.
Criteriile de selecţie:
1. Relevanţa proiectului
− Să se definească cu claritate şi cu amănunte domeniul în care vor
avea loc activităţile de bază ale proiectului. Trebuie apoi descris în
detaliu proiectul propus spre finanţare, începând cu obiectivele şi
locaţia, continuând cu aspecte tehnologice şi echipamentele cuprinse
în conturul de bilanţ energetic, variantele analizate, performanţele
tehnice obţinute şi costurile legate de aceste performanţe şi încheind
cu impactul energetic şi economic în interiorul aceluiaşi contur de
bilanţ energetic. Se va avea grijă ca performanţele tehnice ale
proiectului să fie cele ale variantei recomandate de studiul de
10
fezabilitate şi să fie coerente cu indicatorii de monitorizare declaraţi.

Se vor lua toate rezervele necesare, încă de la acest stadiu, pentru ca
activităţile de monitorizare şi recepţie finală în condiţiile legii să
verifice şi să certifice performanţele tehnice ale proiectului fără nici o
excepţie.
− Să se demostreze clar, documentat şi verificabil cum s-a obţinut
reducerea consumului de energie în interiorul conturului de bilanţ
energetic. Se va pleca de la bilanţul real executat pe conturul
declarat şi definit anterior şi se va continua cu bilanţul optimizat a fi
obţinut după aplicarea variantei tehnologice recomandate de studiul
de fezabilitate. Ambele bilanţuri vor fi întocmite în conformitate cu
legea şi Ghidul de elaborare şi analiză a bilanţurilor energetice.
− Să se demonstreze clar, documentat şi verificabil valoarea costului
energiei în costul produsului sau serviciului generat în interiorul
conturului de bilanţ înainte şi după implementarea proiectului. Se va
avea grijă ca termenii demonstraţiei să fie aceiaşi iar dacă firma şi-a
renegociat sau schimbat furnizarea, respectiv furnizorul de energie, să
se facă ajustările de rigoare.
− Să se demonstreze clar, documentat şi verificabil că odată cu
implementarea proiectului şi scăderea consumului de energie de un
anumit tip nu se produce creşterea consumului de energie de alt tip
sau creşterea consumului de alte resurse chiar dacă se respectă
cerinţele expuse mai sus.
2. Calitatea şi Coerenţa proiectului

− Să se demonstreze că toate activităţile dar mai ales lucrările, aşa cum
sunt ordonate în graficul de execuţie al proiectului, sunt corelate cu
resursele alocate şi costurile acestora pentru a rezulta performanţa
tehnică şi financiară declarată şi exprimată sintetic prin indicatorii de
proiect. Costurile proiectului trebuie să exprime totalitatea
activităţilor proiectului şi să se constitue în deviz general, în devize
pe obiect şi în liste de echipamente şi lucrări.
− Să dovedească realism şi echilibru începând cu alegerea tehnologiei
şi terminând cu dimensiunea valorică a proiectului. Aceasta înseamnă
că trebuie redat cu atenţie fundalul tehnologic şi operaţional al
proiectului şi demonstrat realismul variantei tehnice şi financiare faţă
11
de cerinţele considerate şi restricţiile reale din teren. Demonstraţia

trebuie să fie făcută în termeni concreţi şi în cât mai mare măsură,
cuantificabili pentru mărirea gradului de obiectivitate. Datele şi
instrumentele folosite în demonstraţie trebuie să fie legal în
proprietatea beneficiarului finanţării sau al entităţii care a întocmit
documentaţia.
− Să se dovedească cu argumente tehnice potrivite că varianta
tehnologică folosită în cadrul proiectului este din categoria celor
avansate şi deci mai performantă şi mai puţin vulnerabilă la
schimbare pe perioada de analiză a proiectului. Se va avea grijă însă
ca aceasta sau echipamentele aferente să nu fie prototipuri sau care au
acumulat puţine ore de funcţionare, mai ales din motive de costuri de
operare şi reparaţii. Orice argumentaţie în sprijinul bunei corelaţii
între categoria tehnologiei şi ciclul de viaţă al echipamentelor din
interiorul bilanţului energetic constituie un avantaj.
− Să se dovedească, folosind comparaţia, că indicatorii financiari
previzionaţi sunt coerenţi cu indicatori financiari obţinuţi în proiecte
similare sau apropiate ca dimensiune şi caracteristici tehnologice.
Comparaţiile pot fi şi parţiale şi relativ seci în exprimare dar trebuiesc
să fie făcute, întodeauna, cu date din surse declarate.
3. Maturitatea proiectului
− Să se demonstreze clar, documentat şi verificabil disponibilitatea şi
siguranţa factorilor materiali şi de conjunctură necesari pentru
realizarea proiectului - documentaţie, avize şi autorizaţii, racorduri
şi legături la infrastructura şi reţele utilitare şi tehnologice; factori
de conjunctură - opriri pentru reparaţii sau mentenanţă, sau numai
pentru racordare, vreme prielnică, oportunităţi de preţ sau de situaţie,
legi speciale, norme tehnice noi sau hotărâri ale comunităţilor locale
etc. Se va avea grijă ca avizele şi autorizaţiile să aibă configuraţia
tehnică şi durata de valabilitate în concordanţă perfectă şi totală
cu prevederile studiului de fezabilitate. Graficul de execuţie şi
graficul de plăţi al proiectului trebuie să fie întocmite ţinînd
seama de toţi factorii menţionaţi mai sus.
− Să se demonstreze documentat că s-a analizat riscul tehnologic.
Documentele trebuie să dovedească că riscul potenţial a fost evaluat,
12
au fost stabilite măsurile de management corespunzătoare şi s-a făcut

sau este pe cale să se facă comunicarea riscului şi a măsurilor de
combatere.
4. Sustenabilitatea proiectului
− Să se demonstreze clar, documentat şi verificabil, corectitudinea şi
exactitatea estimării eficienţei energetice. Pentru aceasta se va
folosi numai perechea bilanţ real, simplu, măsurat – bilanţ
energetic estimat, simplu, în condiţiile şi cu restricţiile descrise
anterior. Documentele care redau aceste bilanţuri trebuie să fie
valide în conformitate cu legea şi certificate de beneficiarul de
finanţare pentru locaţie şi perioadă de măsurare. Trebuie avută în
vedere posibilitatea auditării lor ulterioare deci trebuie menţinută
calea de audit.
− Să se efectueze analiza cost beneficiu şi să se comenteze rezultatele,
în special rata internă de rentabilitate şi perioada de recuperare a
costurilor investiţionale. O atenţie deosebită trebuie să se dea preţului
de achiziţie al energiei şi condiţiilor din contractul de furnizare de
energie. Orice schimbare petrecută sau pe cale să se petreacă în
relaţia dintre beneficiarul de finanţare, furnizorul său de energie sau
clientul produsului sau serviciului generat în interiorul conturului de
bilanţ energetic, trebuie descrisă pentru a demonstra validitatea
valorilor de calcul pentru costuri şi venituri şi în cele din urmă pentru
a demonstra sustenabilitatea proiectului.
5. Capacitatea instituţională a solicitantului

− Să se demonstreze că raportul dintre suma valorii activelor
deţinute de beneficiarul de finanţare şi valoarea proiectului cerut
la finanţare este echilibrat.
− Să se demonstreze că beneficiarul de finanţare are o concepţie clară şi
adecvată, în raport cu tipul, durata şi valoarea proiectului, despre
scopul, obiectivele şi efectele activităţii de management de
proiect. Existenţa unui personal propiu cu experienţă în activitatea
considerată poate fi un avantaj, CV-uri.
13
Evaluarea tehnică şi financiară a proiectelor se va realiza de către

evaluatori externi.
În urma evaluării tehnice şi financiare, proiectul primeşte un punctaj

cuprins între 0 şi 100 de puncte. În cazul în care un criteriu/subcriteriu
primeşte 0 puncte, proiectul se respinge automat.
Punctajul minim necesar finanţării, obţinut în urma evaluării tehnice şi

financiare este de 50 puncte.
Contractul de finanţare:
Beneficiarii vor realiza implementarea proiectelor conform prevederilor

CF (Contractul de Finanţare). Acesta va conţine toate obligaţiile şi
responsabilităţile beneficiarului legate de finanţarea nerambursabilă
obţinută.
Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajază să

implementeze proiectul pe propria răspundere şi în conformitate cu
prevederile CF, legislaţia naţională şi comunitară de referinţă.
Prevederi contractuale:
a) Valoarea totală a cheltuielilor rambursate din fonduri publice pentru
proiect nu poate depăşi valoarea specificată în contract.
b) Sunt interzise modificările substanţiale, aşa cum sunt definite în CF.
Beneficiarul are obligaţia de a nu aduce modificări substanţiale ale
proiectului, pe parcursul a 3 (în cazul IMM-urilor) sau 5 ani (în cazul
întreprinderilor mari) după finalizarea proiectului (de la data ultimei
plăţi).
c) Achiziţii. Atribuirea contractelor de achiziţii necesare implementării
proiectului se va realiza în conformitate cu procedurile de achiziţie
prevăzute de OUG nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare
sau cu instrucţiunile din Normele interne de achiziţii prevăzute în anexă
la Contractul de finanţare, în funcţie de tipul de Beneficiar şi de
contract.
14
d) Asigurarea co-finanţării şi a cheltuielilor neeligibile. Beneficiarul este

obligat să asigure în condiţiile stabilite prin contract şi prezentate în
graficul de plaţi:
- sumele necesare pentru acoperirea contribuţiei proprii din cheltuielile
eligibile;
- sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.
e) Asigurarea echipamentelor/bunurilor achiziţionate prin proiectele cu o
valoare mai mare de 25 milioane euro (la cursul Inforeuro din luna
depunerii CRF, inclusiv TVA). Beneficiarul are obligaţia ca, în termen
de 15 zile de la recepţia finală/punerea în funcţiune a bunurilor, să
încheie o poliţă de asigurare (cesionată în favoarea OIE) pentru acestea
pe care o va prezenta odată cu cererea de rambursare. Poliţa de asigurare
va avea valabilitate până la finalizarea proiectului (data efectuării plăţii
finale în cadrul proiectului).
Rambursarea cheltuielilor:
Cheltuielile eligibile pot fi solicitate pentru rambursare la nivelul ratei de
cofinanţare stabilită, prin intermediul CR (Cerere de rambursare). Vor fi
rambursate prin cererea de rambursare numai cheltuielile eligibile efectiv
realizate de către beneficiar cu excepţia prefinanţării.
După verificarea OIE, CR urmează să fie autorizate pentru plată de către

AM POS CCE în termen de 80 de zile calendaristice de la data depunerii
CR şi notificate beneficiarului în acest sens.
Plata se efectuează de către UP de pe lângă AM POS CCE în termen de 10

zile calendaristice.
Beneficiarul poate solicita la plată prin CR curente (intermediare), sume,

care cumulate să ajungă până la concurenţa a 80% din suma prevăzută
pentru finanţare. Plata finală, respectiv 20% din sumele eligibile care pot
fi rambursate, are loc după data finalizării proiectului prin procesul
verbal de recepţie finală, încheiat în conformitate cu legea şi pe baza
Raportului de audit final şi/sau unui control final din partea AM POS
CCE/OIE.
15
Monitorizarea proiectelor selectate şi raportarea:
Monitorizarea este un proces continuu prin care OIE asigură urmărirea

implementării proiectului precum şi îndeplinirea de către Beneficiar a
indicatorilor stabiliţi prin CF.
Monitorizarea proiectelor constă în urmărirea progresului fizic, documentar

şi financiar.
Pentru realizarea monitorizării proiectelor de către OIE, beneficiarul va

elabora rapoarte complete şi corecte:
- Rapoarte de progres - RP (lunar/trimestrial/final)
- Rapoarte speciale (ad-hoc)
- Rapoarte anuale privind durabilitatea investiţiei.
De regulă, OIE va realiza cel puţin un control la faţa locului pe perioada

implementării proiectului.
16
SURSE DE FINANŢARE EXTERNE (ATRASE)
Principalele condiţii ce ar trebui satisfăcute de potenţiali beneficiari pentru

atragerea de surse externe de finanţare sunt:
• Viabilitatea tehnică şi economică a proiectelor propuse (probate prin indicatorii
rezultaţi în urma unor studii de fezabilitate);
• Viabilitatea financiară a proiectelor (rezultată în urma elaborării studiilor de

fezabilitate sau a documentaţiilor bancabile);
• Impact redus asupra mediului ambiant al proiectului propus. Este o condiţie pe

care o solicită o parte dintre organismele financiare internaţionale;
• Susţinerea proiectelor de către comunitatea locală. În general, proiectele pot avea

drept consecinţă o creştere a tarifelor la anumite servicii, ceea ce poate avea
implicaţii asupra recuperării costurilor proiectului din venituri;
• Credibilitatea financiară a beneficiarului proiectului;
• Tipul şi valoarea garanţiilor ce se pot oferi de către beneficiari. Pentru proiectele

municipale, organismele de finanţare pot accepta şi garantarea împrumutului cu
valori “procentuale” din bugetul local;
• Participarea beneficiarului la co-finanţarea proiectului. În general, nivelul solicitat

de co-finanţare este de circa 20 % din valoarea totală a proiectului propus.
Principalele soluţii de finanţare din surse atrase sunt:
• Împrumuturi,
• Emiterea de obligaţiuni municipale,
• Investiţii de capital.
În ceea ce priveşte împrumuturile, acestea pot fi obţinute şi în cadrul unor

scheme de finanţare moderne cum ar fi:
− Scheme de tip “Joint Implementation”
− Finanţare de către “terţă parte”.
17
A. Împrumuturi
Principalele surse pentru împrumuturi sunt:
• Bănci
• Fonduri de investiţii
• Fonduri cu destinaţie specială (fonduri regenerabile etc.)

Abordarea uneia sau alteia dintre sursele de împrumuturi mai sus menţionate se
poate face, în principal, numai în funcţie de bugetele necesare pentru proiectele
propuse, şi anume:
− Băncile şi fondurile de investiţii finanţează, în general, proiecte cu un

necesar de minim 5 mil. $;
− Din fondurile regenerabile se pot finanţa şi proiecte de ordinul zecilor-

sutelor de mii de $.
Condiţiile de acordare a împrumuturilor depind de politica fiecărui organism de

finanţare. În continuare, prezentăm principalele organisme de finanţare active în
România şi cu referinţe în domeniul energiei sau care se orientează şi către proiecte
din acest domeniu, subliniind principalele condiţii solicitate pentru acordarea
împrumuturilor
A.1. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)
− Împrumut minim, 5 mil. EUR,
− Banca acordă numai 35% din fondurile externe necesare investiţiei de tip
“Greenfield”,
Strategia BERD în România prevede:
Structurarea viitoarelor proiecte astfel încât să nu mai fie solicitată garanţia

statului,
Acordarea de împrumuturi pentru utilităţile locale cu garanţie municipală,
18
Implicarea în proiecte de concesionare în favoarea operatorilor privaţi,
Susţinerea investiţiilor în domeniul protecţiei mediului ambiant şi al eficienţei

energetice.
A.2. International Financial Corporation (IFC)
IFC face parte din World Bank Group.
− Împrumuturi între 1÷100 mil. $,
− Banca acordă numai 25% din fondurile externe necesare investiţiei,
Strategia IFC prevede:

Investiţii cu precădere în sectorul privat, dar şi în companii având capital parţial
de stat,
Respectarea unor restricţii de protecţie a mediului ambiant pentru proiectele

finanţabile.
A.3. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)
BIRD face parte din World Bank Group. Politica de creditare prevede
acordarea de împrumuturi pe perioade cuprinse între 6 şi 9 ani.
A.4. Banca Europeană de Investiţii (BEI)
− Împrumuturi de maxim 25 mil. EUR,
− Banca acordă 50% din fondurile externe necesare investiţiei,
− Creditele se acordă pe termen mediu şi lung (până la 20 ani).
A.5. Bănci comerciale
Dintre băncile comerciale care operează în România, BCR şi Demir Bank

transmit semnale că sunt interesate în finanţarea unor investiţii în proiecte de creştere
a eficienţei energetice la nivelul utilităţilor publice locale.
19
A.6. Fonduri cu destinaţie specială
Aceste fonduri sunt constituite ca urmare a acordării unui grant sau a unei
donaţii. Din aceste fonduri se pot finanţa şi proiecte de mici dimensiuni.
Pentru finanţarea proiectelor de creştere a eficienţei energetice se dezvoltă
“fonduri regenerabile”. Aceste fonduri trebuie să crească cu valoarea dobânzilor la
împrumuturile acordate. Un exemplu de succes este fondul gestionat de Magyar Hitel
Bank în urma unei donaţii a guvernului german. Din acest fond s-au finanţat până în
prezent peste 200 de proiecte.
În România este în curs de dezvoltare iniţiativa de realizare a Fondului Român

de Eficienţă Energetică (FREE). Cu un disponibil iniţial de circa 10 milioane $,
obţinut ca finanţare nerambursabilă de la GEF (Fondul Global de Mediu), FREE
doreşte să devină un catalizator pentru atragerea de investiţii şi din alte surse, cum ar
fi instituţii finanţatoare, bănci de dezvoltare şi/sau comerciale, atât cu capital străin cât
şi românesc. Din acest fond regenerabil, operant din anul 2003, se vor acorda
împrumuturi de ordinul sutelor de mii de $ pentru proiecte de creştere a eficienţei
energetice. Condiţiile de acordare a împrumuturilor vor fi comerciale. De asemenea,
FREE se va implica în diverse scheme de co-finanţare a proiectelor. Avantajul major
al apariţiei FREE este că se vor putea finanţa şi proiecte de mici dimensiuni.
Iniţial, serviciile de finanţare oferite de FREE constau în acoperirea a

maximum 80% din valoarea proiectelor de eficienţă energetică aprobate şi se vor
materializa prin:
− Împrumuturi la termen oferite utilizatorului final;
− Împrumuturi acordate companiilor de servicii energetice (ESCOs);
− Împrumuturi în care FREE formează un parteneriat în cadrul unui consorţiu,

oferind un pachet complet ce include tehnologia, utilajele şi finanţarea.
Spre deosebire de băncile comerciale, FREE nu solicită garanţii colaterale.
20
B. Scheme de finanţare moderne
B.1. “Joint implementation-JI” (Proiecte cu implementare comună)
Acest tip de schemă de finanţare implică o cooperare între state pentru

implementarea de proiecte ce contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră.
Mecanismele de finanţare JI contribuie la valorificarea impactului pozitiv al
proiectelor asupra mediului ambiant. În principiu, o astfel de schemă porneşte de la
iniţiativa, de exemplu, a unui producător de energie din ţări în care reduceri de emisii
cu efect de seră se pot obţine cu costuri ridicate. Aceste companii, promovează
proiecte în ţări în care reducerile de noxe se pot obţine cu costuri mai mici. În
schimbul implementării proiectului, iniţiatorul doreşte să i se acorde “creditele”
rezultate din reducerile de noxe. Mecanismele de valorificare a acestor credite încă nu
sunt bine puse la punct.
Beneficiile iniţiatorului, în aceste scheme de finanţare, sunt:

penetrare pe noi pieţe,
obţinerea creditelor de reducere a noxelor şi posibilitatea de a le comercializa
pentru a reduce costurile proiectului.
Beneficiile "gazdelor proiectului":

transferul de tehnologie,
beneficii economice locale (ocuparea forţei de muncă, etc.)
În România, sunt în etapa de dezvoltare proiecte JI la Cluj-Napoca şi

Târgovişte. Aceste proiecte îşi propun reducerea emisiilor de CO2 prin realizarea de
instalaţii de cogenerare. Iniţiatorii sunt companii de utilităţi din Olanda. Ca schemă de
finanţare, proiectele presupun realizarea de companii "de proiect", la care vor deţine
interese şi municipalităţile. Prin transferul de credite de emisii, se speră obţinerea unor
venituri între 9 şi 14 mil. $. Necesarul de finanţare fiind de circa 35 mil. $ pentru
fiecare dintre proiecte.
B.2. Finanţare de către “terţă parte”
Acest tip de schemă de finanţare este promovată de companiile de servicii

energetice (ESCO-Energy Service Company). ESCO se pot implica în:
Contracte de performanţă numai pentru servicii energetice,
Contracte de performanţă pentru servicii energetice şi finanţare.
21
Principalul avantaj al acestor scheme de finanţare este acela că beneficiarul

proiectului nu trebuie să suporte cheltuielile de investiţie. Compania care se obligă să
realizeze aceste cheltuieli şi le va recupera din economiile de energie pe care proiectul
le va genera.
În figura 1. este prezentată o schemă de finanţare cu “garantarea economiilor
de energie“. Această tranzacţie presupune două contracte bilaterale, între beneficiar şi
ESCO, pentru garantarea economiilor de energie şi între beneficiar şi o instituţie de
finanţare pentru fondurile necesare proiectului. ESCO asigură numai servicii
energetice.
În figura 2. este prezentată o schemă de finanţare cu “împărţirea economiilor
de energie“. Această tranzacţie presupune două contracte bilaterale încheiate de
ESCO, cu beneficiarul proiectului, pentru servicii şi cu instituţia finanţatoare, pentru
fonduri. Economiile de energie se împart între ESCO şi beneficiar. ESCO pretind,
uzual, între 80 şi 100% din economiile proiectului. Duratele tipice ale acestor
contracte sunt 5÷10 ani, necesare pentru recuperarea de către ESCO a investiţiei
făcute.
UTILIZATOR FINAL DE
ENERGIE/
CLIENT CĂRUIA I SE OFERĂ
LEASING
Economii
Plăţi
garantate
Instalarea Furnizarea de
echipamentului capital
ESCO FINANŢATOR
Contract pentru Contract pentru

servicii energetice finanţare
Figura 1. Schema de implementare cu “garantarea economiilor de energie“
22
Utilizator final
de energie
Furnizare de
servicii •Performanţe
(inginerie, variabile
Contract de servicii •Plăţi din
montaj,
exploatare, economii
monitorizare)
ESCO
Contract de Plăţi din

Furnizare de
finanţare venituri
fonduri
Finanţator
Figura 2. Schema de implementare cu “împărţirea economiilor de energie“
Alte tipuri de scheme de finanţare se bazează pe contracte pentru “vânzarea

de energie” şi cuprind următoarele aspecte:
ESCO se obligă să instaleze echipamente de generare (pentru energie electrică,
energie termică, frig etc.),
Consumatorul se obligă să asigure un nivel minim de consum.
Duratele tipice ale acestor contracte sunt de 7-15 ani şi pot include şi măsuri de
creştere a eficienţei energetice.
De asemenea, sunt practicate şi contractele de leasing în schemele de finanţare

de către “terţă parte”. Suplimentar faţă de contractele uzuale de acelaşi tip, sunt
incluse:
Prevederi referitoare la performanţele echipamentului (de exemplu, extinderea
duratei garanţiei),
Condiţionări ale plăţilor ratelor funcţie de îndeplinirea performanţelor în
funcţionarea echipamentelor contractate.
În acest tip de scheme de finanţare, ESCO poartă riscul performanţei
echipamentelor.
23
C. Emiterea de obligaţiuni municipale
Avantaje ale finanţării prin emiterea de obligaţiuni municipale:

• Se pot finanţa şi proiecte neatractive financiar,
• Se pot finanţa orice categorii de proiecte municipale,
• Până la scadenţă se plătesc numai dobânzi.
Dezavantaje finanţării prin emiterea de obligaţiuni municipale:

• Riscul de a nu se achiziţiona toată emisiunea de obligaţiuni,
• Împrumutul trebuie returnat integral la scadenţă.
Condiţii minime necesare pentru finanţarea proiectelor prin emiterea de

obligaţiuni municipale:
• 2/3 din membrii Consiliului Local să voteze în favoarea contractării împrumutului,
• Totalul datoriilor anuale să nu depăşească 20 % din totalul veniturilor curente.
Soluţii:
• BCR Securities SA, care a realizat deja o primă emisiune de obligaţiuni
municipale.
D. Investiţii de capital
Caracteristici:
− Se finanţează în primul rând dezvoltarea de ansamblu a companiei,
− Se pot finanţa şi proiecte individuale,
− Investitorul doreşte participarea la profit,
− Investitorul doreşte participarea la luarea deciziilor,
− Investitorul are propria strategie de ieşire din afacere.
Soluţie de finanţare de proiect tip BOT (Build-Operate-Transfer):

− Investitorul finanţează realizarea proiectului (Build),
− Investitorul exploatează noile instalaţii pe o perioadă prestabilită şi în condiţii
prestabilite până la recuperarea investiţiei şi a beneficiului asociat (Operate),
− Investitorul transferă proprietatea şi exploatarea instalaţiilor către municipalitate
(Transfer).
24
Surse de finanţare:
GEF (Global Environmental Fund). Fond privat de investiţii din SUA. Investiţii
între 2-10 mil. $ în companii private. Strategie de ieşire din afacere, 10 ani.
Proiecte cu RIR min. de 20%/an.
BERD. De obicei optează pentru o poziţie minoritară ca acţionar.
Proiectele identificate se pot împărţi, în general, după două criterii (figura 3.):
♦ Volumul de investiţii,
♦ Gradul de atractivitate.
Aceste criterii au în vedere niveluri minime de împrumuturi acordate de bănci
şi indicatori economici limită acceptaţi de posibili participanţi la finanţarea
proiectului. În figura 3. se prezintă soluţii recomandabile de finanţare pornind de la
aceste criterii.
Durată de
Volumul de recuperare/Nivel Surse
investiţii interes recomandabile
de finanţare
CI>5 mil.$ tr<5 ani/atractiv CREDITE, JI,

ESCO
FONDURI
tr>5 ani/neatractiv PROPRII/
OBLIGAŢIUNI
Fonduri cu
CI<5 mil.$ tr<5 ani/atractiv destinaţie
specială, Credite
pentru pachete de
proiecte
tr>5 ani/neatractiv FONDURI

PROPRII/
OBLIGAŢIUNI
Figura 3. Criterii de grupare a proiectelor şi posibile surse de finanţare
25
26
OBSTACOLE CONSECINŢE SOLUŢII POSIBILE

1. Situaţia macroeconomică • Reducerea investiţiilor la nivel local • Îmbunătăţirea performanţelor macroeconomice
• Inflaţia ridicată • Limitează volumul capitalului local • Garanţii pentru proiecte
• Incertitudini politice • Cresc dobânzile • Termene mai lungi de finanţare ale băncilor
• Comerţ în barter • Descurajează investiţiile • Stabilirea criteriilor economice pentru proiecte
/contrapartidă • Dezvoltarea combinaţiilor credite comerciale
/granturi /împrumuturi concesionale
• Crearea de fonduri dedicate eficienţei energetice
2. Lipsa de informare şi • Consumatorii nu sunt conştienţi de • Programe de informare, reclamă popularizare
experienţă valoarea reală a energiei • Instalarea de aparate de măsură şi îmbunătăţirea
• Informare redusă asupra • Lipsa de informare asupra tehnologiilor facturării energiei
eficienţei moderne • Acceptarea de standarde de măsurare a eficienţei
• Lipsa aparatelor de măsură • Facturile de energie nu reflectă şi a economiilor de energie
• Lipsa standardelor de comportamentul de consumator • Instruirea tehnicienilor şi managerilor în probleme
consum • Dificultăţi în estimarea economiilor de de eficienţă energetică şi economică
• Lipsa de experienţă în energie • Facilităţi de pregătire a proiectelor de eficienţă
managementul eficienţei energetică pentru finanţare
energetice
• Finanţatorii nu sunt
informaţi despre oportunităţi
27
3. Lipsa unei reputaţii bune în • Acces limitat la capital • Finanţare de către furnizorii de energie
ceea ce priveşte • Costuri de tranzacţii ridicate • Finanţare prin leasing
credibilitatea financiară • Întreprinderi - potenţiali candidaţi pentru • Contracte de performanţă prin ESCO sau creare
• Întreprinderile, eficienţă energetică se pot închide de societăţi mixte
municipalităţile şi alte • Extinderea activităţilor băncilor locale
organizaţii nu şi-au creat o • Legarea eficienţei energetice de alte activităţi de
reputaţie financiară bună modernizare
• Cash-flow redus
• Lipsa garanţiilor
4. Instituţii /forme de • Politici economice orientate mai mult • Definirea şi implementarea unei strategii explicite
proprietate către producţie de eficienţă energetică într-o politică naţională
• Păstrarea unei mentalităţi de • Priorităţi scăzute pentru eficienţă • Crearea unui cadru de reglementări care să
planificare centralizată energetică favorizeze considerarea DSM în planificarea
• Existenţa monopolurilor de • Lipsa competiţiei şi a stimulentelor pentru furnizorilor de energie
stat în domeniul energiei eficienţă • Politică guvernamentală de a crea ESCO
• Deficienţe ale cadrului • Standarde uşor de evitat, dificil de (companii de servicii energetice)
instituţional controlat • Clarificarea proprietăţii / responsabilităţii pentru
• Lipsa capabilităţii de a stabili şi eficienţa energetică atunci când se
implementa politici de eficienţă energetică cumpără/construiesc case/apartamente/blocuri.
28
5. Proiectele de eficienţă • Nu sunt interesante pentru marile • Băncile multilaterale oferă opţiuni de finanţare a
energetică sunt mici ca volum bănci băncilor locale care, la rândul lor, finanţează
de investiţii • Costuri de tranzacţie ridicate proiectele de mai mici dimensiuni financiare
• Utilizarea fondurilor regenerabile
• Crearea de "pachete" de proiecte de eficienţă
energetică
• Organizarea şi capitalizarea de ESCO
6. Preţurile energiei • Subminează eficienţa şi rentabilitatea • Stabilirea unui mecanism şi a unui program de
• Preţuri scăzute, care nu acoperă proiectelor creştere a preţurilor la energie care să reflecte costul
costurile • Întârzie implementarea proiectelor real al producţiei şi distribuţiei de energie
• Lipsa unei politici clare de • Creează incertitudini privind valoarea • Transparenţa subvenţiilor şi stabilirea unui program
preţuri viitoare a energiei de eliminare a lor
• Subvenţii (directe /indirecte) • Sunt construite noi capacităţi de • Utilizarea eficienţei energetice pentru eliminarea
• "externalităţi" care nu sunt producere subvenţiilor
cuprinse în preţuri • Costurile "financiare" ale proiectelor • Băncile şi politica guvernamentală să includă
care au impact pozitiv asupra "externalităţile" în evaluarea proiectelor
mediului sunt luate în considerare, pe • Instituirea de taxe pentru poluare sau programe de
când beneficiile sunt ignorate reducere şi compensare a "pagubelor".
29
8. ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PROIECTELOR

(Project Management)
8.1. Definiţie şi scop
Organizarea şi conducerea proiectelor se ocupă de planificarea, coordonarea şi

controlul activităţilor diverse şi complexe ale proiectelor.
Presiunea economică a lumii industrializate, competiţia în creştere dintre

investitori, grija mărită pentru bunăstarea angajaţilor implicaţi în realizarea
proiectelor, a condus către necesitatea dezvoltării unor tehnici privind organizarea
şi conducerea proiectelor.
Majoritatea proiectelor au o caracteristică comună şi anume prezenţa în pregătirea

şi realizarea lor a elementelor de risc şi incertitudine. Funcţia acestei tehnici este
de a prezice şi de a prognoza cât mai multe pericole şi probleme ce pot apărea şi de
a planifica, organizarea şi controla activităţile astfel încât proiectul să fie realizat
cu succes în ciuda tuturor riscurilor.
Scopul managentului proiectelor este de a contribui la realizarea proiectelor

în perioada de timp stabilită şi la încadrarea resurselor folosite în bugetul
stabilit iniţial.
Tehnicile şi metodele de organizare şi conducere a proiectelor s-au dezvoltat

începând cu a doua jumătate a secolului 20.
8.2. Câteva categorii de proiecte pentru care se pot utiliza tehnicile şi metodele
de managementul proiectelor. Obiectivele proiectelor.
a) Proiecte industriale
Proiecte pentru: construcţii civile, clădiri, producerea, transportul şi distribuţia

energiei, petrochimie, mine şi cariere etc.
Comun acestor proiecte este faptul că în faza de realizare, ele trebuie conduse de la
faţa locului pe amplasamente aflate la distanţă faţă de sediul antreprenorului.
De asemenea, aceste proiecte implică deseori investiţii de capital foarte mari,
ceea ce face necesară urmărirea riguroasă a desfăşurării proiectului, a cheltuielilor
care se fac şi a calităţii lucrărilor.
1
b) Proiecte de fabricaţie
Scopul acestor proiecte este, de obicei, realizarea unor echipamente sau a

diverselor produse. Desfăşurarea lor are loc într-o fabrică, de cele mai multe ori
în locul unde îşi are sediul promotorul proiectului. Aceste proiecte permit
organizarea şi conducerea lor de la faţa locului.
Proiecte de acest fel pot, însă, ridica probleme de comunicare atunci când
realizarea unui echipament sau unei instalaţii este promovată de un grup de firme.
De asemenea, proiectele pot implica activităţi în afara sediului în etape ca
instalarea, punerea în funcţiune şi pregătirea personalului unui client care
achiziţionează echipamentul sau instalaţia.
c) Proiecte de restructurare
Sunt, în general, proiecte ce nu au ca rezultant un produs sau o construcţie nouă.

Un exemplu ar putea fi introducerea în firmă a unei reţele de calculatoare.
d) Proiecte de cercetare
Acest tip de proiecte solicită fonduri băneşti ridicate, se desfăşoară de-a lungul
mai multor ani şi se pot încheia cu rezultate spectaculoase, surprinzătoare sau
dezamăgitoare. Sunt proiecte cu un grad de risc ridicat, ele încercând, în general, să
lărgească limitele cunoştinţelor umane.
Activitatea de cercetare ca atare s-ar putea să nu se preteze în toate cazurile

tehnicilor de project management, ea având deseori un scop final greu de precizat
de la început. Cu toate acestea, prevederea unor clădiri sau echipamente necesare
activităţii de cercetare sunt proiecte de investiţii capitale care trebuie planificate,
organizate şi controlate în mod adecvat.
Obiectivele proiectelor:
• Performanţă şi calitate. Rezultatul final trebuie să corespundă scopului. În

acest sens, standardele de calitate, se exemplu ISO 9001, joacă un rol
important;
• Încadrarea în bugetul alocat. Neîncadrarea în buget poate conduce la reduceri

ale profitului şi la rate de eficienţă mai scăzute ale investiţiei. Sunt cazuri în
care nu se urmăreşte un profit, cum ar proiectele finanţate şi realizate de
organizaţii la nivel naţional sau administraţii locale, dar pentru care trebuie
acordată o atenţie deosebită încadrării în bugetul alocat;
2
• Încadrarea în durata de realizare. Trebuie urmărit ca toate etapele proiectului

să se termine la momentul prevăzut pentru a permite încheierea proiectului la
sau înaintea datei prestabilite. Dacă se depăşeşte durata de realizare, apar două
aspecte negative: se depăşeşte cu mare probabilitate bugetul alocat şi se
afectează planificarea resurselor pentru următorul proiect (TIME IS MONEY).
Performanţă
Cost Timp
(durată)
Fig. 8.1. Triunghiul obiectivelor proiectului
Triunghiul arată corelaţia dintre trei obiective. În unele situaţii anumite priorităţi
pot face ca unul sau altul dintre aceste obiective să capete o importanţă mai mare
decât celelalte.
Importanţa organizării şi conducerii proiectelor est confirmată şi de existenţa

asociaţiei "International Association of Project Management".
8.3. Pregătirea derulării proiectelor
Pentru îndeplinirea obiectivelor unui proiect, resursele umane, mijloacele de

comunicaţie şi resursele materiale trebuie bine organizate.
O bună organizare înseamnă existenţa unei ierarhii bine precizate, fiecare

participant la proiect ştiind ce trebuie să facă pentru ca proiectul să fie un succes.
Buna comunicare între participanţi este esenţială pentru motivarea întregului
personal folosit. Lipsa motivaţiei poate însemna: obţinerea cu întârziere şi cu
costuri mai ridicate a unor rezultate aşteptate.
Organizarea unui sistem de comunicare bun între participanţii la proiect are

următoarele avantaje:
• Monitorizarea judicioasă a derulării proiectului;
• Raportarea eficientă a dificultăţilor care apar pe parcursul activităţii.
3
8.3.1. Organizarea resurselor umane participante la proiect
Soluţii posibile:
a) utilizarea personalului din diferite compartimente ale întreprinderii (organizarea
tip matrice);
b) crearea unei echipe pentru un proiect anume, organizată ca entitate de sine
stătătoare în cadrul întreprinderii (lucrul în echipă);
În soluţia a), activitatea se desfăşoară în paralel cu activitatea de producţie curentă.

Managerul de proiect, în acest caz, nu are în subordonare directă persoanele cu
care lucrează, acestea fiind subordonate conducătorilor compartimentelor din care
fac parte.
O întreprindere poate derula mai multe proiecte în paralel, fiecare proiect fiind
condus de un manager care trebuie să conlucreze cu toţi conducătorii
departamentelor implicate (fig. 8.2.).
Director
General
Director General
Adjunct
Şef Manager Manager Manager Manager Manager Manager Manager

Compartiment Compartiment Compartiment Compartiment Compartiment Compartiment Resurse Financiar
Dezvoltare Inginerie Producţie Asigurarea Calităţii Aprovizionare Marketing Umane
Managerul
Proiectului A
A A A A A A A
Managerul
Proiectului B
B B B B B B B
Managerul
Proiectului C
C C C C C C C
Fig. 8.2. Organizarea întreprinderii pentru derularea mai multor proiecte (A,
B, C) în paralel (soluţia tip matrice)
Proiectele simultane A, B şi C trebuie să utilizeze în comun resursele companiei

din diverse compartimente (inginerie, producţie, marketing etc.).
4
În soluţia b), se creează o echipă destinată realizării proiectului în cadrul

întreprinderii. Managerul proiectului are în subordonare directă membrii echipei.
Avantajele soluţiei b) (lucrul în echipă):

• echipa are un singur scop şi anume succesul proiectului;
• echipa este autonomă;
• nu există conflicte între priorităţi ce ar putea rezulta din competiţia între
diferitele proiecte ce împart aceleaşi resurse;
• existenţa spiritului de echipă;
• informaţiile confidenţiale sunt mai bine protejate.
Dezavantajele soluţiei b) (lucrul în echipă):

• inflexibilitate (absenţa, din diverse motive, a unui membru al echipei
poate avea consecinţe între diferitele proiecte ce împart aceleaşi resurse;
• specialiştii în diverse domenii, membrii ai echipei, sunt lipsiţi de
avantajele lucrului împreună cu colegii din specialitatea respectivă
(sfaturi, date specifice specialităţii etc.);
• restricţii de spaţiu (în anumite situaţii, întreaga echipă nu poate să lucreze
în aceeaşi clădire şi managerul de proiect trebuie să se ocupe de
dificultăţile tehnice şi de relaţiile de muncă rezultate din această situaţie);
• spectrul încheierii proiectului. Ce se va întâmpla cu membrii echipei la
încheierea proiectului?
• Monitorizarea rezultatelor după realizarea proiectului nu se mai poate
face dacă echipa care l-a realizat s-a dezmembrat. Acest lucru poate crea
prejudicii în relaţiile cu beneficiarul proiectului.
Avantajele soluţiei a) (folosirea personalului implicat în producţia curentă -

soluţia tip matrice):
• Nu există spectrul încheierii proiectului. Membrii grupului care au lucrat
la un proiect continuă munca pentru producţia curentă în
compartimentele din care fac parte;
• Motivarea personalului. Membrii grupului îşi pot pune în evidenţă
calităţile, ceea ce îi poate ajuta pentru viitoarea promovare;
• Realizarea unor bănci de date (ce cuprind experienţa acumulată) ce pot fi
folosite pentru proiecte viitoare;
• Monitorizarea proiectului şi după realizarea lui, oferindu-se astfel
clienţilor servicii de calitate;
• Folosirea judicioasă a resurselor întreprinderii
Dezavantajele soluţiei a) (folosirea personalului implicat în producţia

curentă - soluţia tip matrice):
• Dubla subordonare a membrilor grupului, faţă de project manager şi faţă
de şeful compartimentului din care fac parte.
Există argumente pro şi contra fiecărei soluţii.
5
Proiectele capitale de lungă durată vor solicita, probabil, formarea unor

echipe. Soluţia tip matrice se recomandă pentru întreprinderi car realizează
proiecte mici, care nu necesită durate de timp mari sau resurse numeroase
pentru realizare.
Unele întreprinderi adoptă s soluţie hibridă folosind, în general, soluţia tip matrice,
iar pentru anumite proiecte adoptând soluţia lucrului în echipă.
8.3.2. Managerul de proiect
Obiectivele proiectelor (performanţă, încadrare în timpul şi bugetul alocat) pot fi

atinse printr-o conducere exercitată în mai multe feluri:
• Prin mâna forte, managerul inducând teama şi frica în cei pe care-i
conduce;
• Prin convingerea celor pe care-i conduce într-un mod agreabil dar ferm.
Calitate primordială a managerului trebuie să fie abilitatea de a motiva

oamenii cu care lucrează, indiferent de mijloacele folosite pentru a realiza
acest deziderat.
Personalul care participă la proiect va aprecia managerul care dovedeşte

competenţă, ia decizia clară, dă instrucţiuni clare, ştie să asculte şi acceptă sfaturile
bune, care este entuziast şi încrezător, care solicită respectul celorlalţi prin propriul
exemplu de conduită.
Perceptivitatea este o altă caracteristică pe care trebuie să o aibă managerul
proiectului. Să poată selecta faptele şi datele relevante.
Pregătirea managerului de proiect ar trebui să se situeze în sfera ingineriei, cu
specializări suplimentare în ceea ce priveşte diversele tehnici de conducere şi
urmărire a proiectelor. Conducând oamenii cu pregătiri extrem de diverse,
managerul ar trebui măcar să înţeleagă o seamă de aspecte din munca desfăşurată
de colegii săi (fie personal administrativ, tehnic, de producţie etc.). El trebuie să
poată înţelege şi aprecia datele tehnice sau comerciale pe care le primeşte, într-un
cuvânt el trebuie să poată acţiona ca o interfaţă între diversele compartimente cu
care lucrează.
Managerul proiectului ar trebui să utilizeze metode de conducere adecvate

mediului în care lucrează.
Rolul managerului este să planifice, să organizeze, să coordoneze, să controleze şi

să conducă.
6
8.4. Definirea proiectului
Definirea proiectului începe atunci când investitorul concepe ideea proiectului.

Acest proces se încheie numai după ce s-au obţinut toate informaţiile necesare
pentru a descrie proiectul.
Comanda pentru un proiect ajunge la compania care ar putea contracta realizarea

lui, de obicei, la departamentul comercial. Solicitarea primită trebuie, în primul
rând, analizată pentru a evalua scopul, riscurile şi valoarea proiectului.
Antreprenorul va pregăti apoi oferta (de realizare a proiectului), muncă ce
constituie ea însăşi un mini proiect. Clientul fixează, de obicei, o dată de depunere
a ofertelor. În aceste condiţii, antreprenorul va trebui să planifice, să coordoneze şi
să controleze elaborarea ofertei, pentru ca aceasta să fie de calitate şi să poată fi
livrată la timp.
Există situaţii în care de-a lungul proiectului, clienţii solicită modificări ale unor
elemente din definirea iniţială a proiectului. Aceste acţiuni pot modifica obiectivele
iniţiale ale proiectului.
Conducerea eficientă a proiectelor înseamnă adoptarea unei atitudini ferme şi

pozitive pentru atingerea obiectivelor stabilite, prin acţiuni întreprinse
oricând este nevoie pentru a menţine proiectul pe traseul planificat.
Definirea proiectelor presupune şi analiza şi evaluarea lor financiară. Această

analiză este extrem de utilă pentru estimarea profiturilor pe care investiţia în
proiectul propus le va aduce. Se vor evalua, de asemenea, şi riscurile asociate.
Analiza financiară va presupune evaluarea şi analiza unor elemente cum ar fi:
• Descrierea proiectului şi cuantificarea performanţelor cerute în termeni
neechivoci;
• Valoarea totală a cheltuielilor de investiţie necesare pentru realizarea
proiectului;
• Data la care se aşteaptă punerea în funcţiune a obiectivului (de exemplu,
a unei centrale);
• Prognozarea tuturor cheltuielilor de întreţinere şi exploatare, ce apar după
punerea în funcţiune;
• Estimarea valorii reziduale a instalaţiei vechi ce va fi înlocuită de noua
instalaţie;
• Durata economică de utilizare a obiectivului;
• Estimarea valorii reziduale a noului obiectiv (valoarea pe care o are
obiectivul la sfârşitul duratei sale economice de utilizare);
• Prognozarea costurilor finanţării proiectului (dobânzile bancare, trendul
ratei inflaţiei, trendul ratelor de schimb monetare etc.);
• Taxe şi stimulente financiare;
• Stabilirea derulării în timp a programului de cheltuieli;
7
• Stabilirea economiilor ce pot apărea;

• Stabilirea derulării în timp a fluxurilor de bani (intrări şi ieşiri).
Managerul de proiect nu trebuie să fie specialist în astfel de analize, dar el

trebuie să înţeleagă importanţa abordării acestei problematici încă din fazele de
început ale proiectului.
Credem că este util să menţionăm, în continuare, câteva aspecte pe care

antreprenorul şi clientul ar trebui să le clarifice pentru a defini proiectul:
DEFINIREA PROIECTULUI
1) Amplasarea proiectului şi condiţiile locale

• Surse pentru: → energie electrică
→ apă potabilă
→ deversări etc.
• Drumuri existente;
• Restricţii de acces (poduri prea joase peste drumuri, limitări de tonaj etc.)
• Căi ferate apropiate;
• Port apropiat;
• Aeroport apropiat;
• Condiţii seismice;
• Condiţii climatice (temperaturi, umiditate, direcţia şi forţa vântului, praf etc.)
• Planuri generale ale amplasamentului;
• Analiza solului;
• Ateliere şi facilităţi de fabricare locale;
• Aranjamente privind asigurările şi transportul local;
• Surse locale de materii prime;
• Surse locale de forţă de muncă;
• Posibilităţi locale de organizare de birouri şi depozite sigure;
• Posibilităţi locale de găzduire şi alimentare cu hrană a personalului;
• Siguranţa şi securitatea amplasamentului;
• Posibilităţile locale de prim - ajutor, spitale etc.
• Posibilităţile de cazare la hotelurile din zona respectivă, pentru persoane foarte
importante;
• Posibilitatea unor aranjamente bancare locale;
• Informaţii asupra sistemelor de comunicare locale disponibile sau posibile
(poştă, serviciu de curierat, linii telefonice, telex, fax etc.)
2) Aspecte contractuale şi comerciale:

• Cât de concrete sunt propunerile?
• Care sunt priorităţile clientului privind timpul, banii şi calitatea?
8
• Care sunt cerinţele clientului asupra modului de livrare a rezultatelor

proiectului?
• Care sunt obiectivele clientului în ceea ce priveşte costurile? Ştim ce buget şi-a
stabilit clientul pentru proiectul propus?
• Scopul lucrărilor anvizajate:
⇒ Numai proiectare?
⇒ Cui revine responsabilitatea procurării echipamentelor?
⇒ Cui revine responsabilitatea construcţiei?
⇒ Precizări asupra lucrărilor de punere în funcţiune, pregătirea
personalului clientului etc.
• Cât de precise sunt estimările costurilor?
• Cum se va finanţa proiectul?
• Ce indică rapoartele independente despre client: situaţia financiară prezentă,
capacitatea de plată prezentă etc.
• Dacă finanţarea proiectului va fi garantată de o bancă sau alte instituţii
abilitate?
• Este de aşteptat ca în contract să fie specificate diverse forme de penalizare?
• Cum se vor efectua plăţile şi cum vor fi ele aprobate şi autorizate?
• Ce garanţii de performanţă trebuie să asigure antreprenorul?
3) Aspecte referitoare la organizarea proiectului:

• Se cunoaşte modul de organizare a proiectului?
• Există o organigramă de organizare?
• Este util să se obţină următoarele informaţii considerate a fi relevante pentru
orice organizaţie implicată în proiect:
⇒ Numele organizaţiei;
⇒ Numele managerului de proiect sau a altei persoane cu sarcina de
conducere a proiectului;
⇒ Numele, funcţia şi responsabilităţile altor persoane cheie;
⇒ Adresele organizaţiilor implicate;
⇒ Numerele de telefon, fax, telex.
4) Aspecte referitoare la informaţiile iniţiale necesare pentru proiectare:

⇒ Planuri;
⇒ Informaţii din partea clientului, dacă sunt necesare;
⇒ Parametrii procesului;
⇒ Parametrii de proiectare;
⇒ Standarde, proiecte tip etc.;
⇒ Proiecte anterioare din care se pot obţine informaţii utile pentru
realizarea noului proiect.
9
8.5. Managementul comercial
• Aspectele la care se referă managementul comercial sunt:

a) Evaluarea financiară a proiectului;
b) Sursele de finanţare ale proiectului;
c) Aspecte legate de contracte;
d) Aspecte contabile, controlul părţilor şi al creditelor;
e) Asigurări.
• Trebuie aduse la cunoştinţă managerului proiectului, chiar dacă nu este
implicat în abordarea lor.
8.5.1. Contracte
• Condiţii pentru ca un contract cu obligativitate legală să existe:
1) Existenţei intenţiei. Părţile trebuie să cadă de acord să colaboreze pe baza

unui contract legal. Dacă părţile doresc să colaboreze pe alte baze, trebuie să
declare acest lucru, caz în care contractul devine un fel de "gentlemen's
agreement". În general, managerii de proiect nu sunt implicaţi în aceste
aspecte, cu excepţia situaţiilor în care apar probleme legate de acordurile
colective dintre conducerea întreprinderii şi sindicate.
2) Oferta şi acceptul. Antreprenorul trebuie să facă oferta prin care este de

acord să contracteze lucrarea în termeni bine precizaţi. Contractul devine un
document legal între cele două părţi atunci când clientul a informat
executantul că a acceptat oferta fără rezerve. Acceptul trebuie să fie
comunicat înainte de expirarea unei eventuale limite de timp stabilite pentru
ofertă de către antreprenor.
3) Angajamentul. Rezultatul unui contract este promisiunea din partea fiecărei

părţi privind beneficiul celeilalte părţi. Pentru proiecte, acest lucru înseamnă
că una din părţi se angajează să livreze un anumit bun sau serviciu la o dată
specifică şi cealaltă parte contractantă se angajează să accepte bunurile sau
serviciile şi să le plătească. Nerespectarea de către una dintre părţi a acestui
angajament poate conduce la încălcarea termenilor din contract.
4) Capacitatea. Dacă, în general, oferta făcută de către o companie depăşeşte

capacităţile sale stabilite în clauzele memorandumului de asociere, atunci
compania nu are nici un fel de putere să respecte oferta făcută şi contractul
este nul.
1
• Părţile contractante sunt antreprenorul şi clientul (beneficiarul). Compania

care realizează proiectul este descrisă, de obicei, prin termeni ca: antreprenor,
vânzător etc. Se foloseşte, în general, termenul de antreprenor. Acesta este
direct răspunzător faţă de client în ceea ce priveşte proiectul, dar poate folosi
subcontractanţi pentru o parte din activităţi.
Uneori, în contracte figurează şi consultanţi independenţi. Aceştia au rolul, de

obicei, de a veghea asupra intereselor uneia sau alteia dintre părţile contractante.
• Scopul contractului
Documentele contractului trebuie să evidenţieze în mod clar rolul

antreprenorului. Clientul şi antreprenorul trebuie să se pună de acord asupra
elementelor care sunt sau nu sunt incluse în preţuri sau în alte plăţi. Scopul
tehnic şi comercial al proiectului trebuie bine precizat şi acest lucru se face la
etapa de definire a proiectului.
8.6. Planificarea timpului
Timpul este unul dintre obiectivele managementului proiectelor.
Întotdeauna este de preferat să avem o cât vagă idee asupra relaţiei dintre
timpul pe care-l avem la dispoziţie pentru un proiect şi timpul necesar
realizării acestuia.
Metodele şi "limbajul" folosite pentru planificarea timpului se recomandă să fie

accesibile tuturor celor cărora li se adresează pentru a uşura comunicarea între
participanţii la proiect.
8.6.1. Metode pentru planificarea orizontului de timp
• Planificarea termenului de încheiere al proiectului se poate realiza prin două

metode:
⇒ Pe baza nor estimări folosite pentru a realiza un plan care prognozează şi

o dată pentru încheierea proiectului;
⇒ Pe baza unor restricţii.
Planificarea termenului de bază unor estimări, fără a lua în considerare

presiunile unor restricţii care pot reduce orizontul de timp, ar conduce la un
termen de realizare a proiectului care i s-ar putea părea ridicol chiar şi clientului.
2
Lăsarea numai la latitudinea planificatorilor a deciziilor asupra orizontului de

timp nu este cea mai bună soluţie.
Dacă se impun restricţii asupra datei de încheiere a proiectului este bine ca

toate estimările asupra proiectului să se încerce a se încadra cât mai eficient în
acest orizont de timp. Dezavantaje:
• Unele estimări ar putea fi scurtate forţat numai pentru a se încadra în termen,

fără alte justificări, dacă termenul este prea scurt. Este puţin probabil ca
proiectele să se încheie la termenul impus.
• Termenul impus poate să fie mai lung decât necesar.
Pentru a fi eficienţi, etapele planului de realizare a proiectului trebuie cât

mai corect estimate şi aranjate într-o secvenţă de derulare cât mai coerentă
şi logică posibil.
8.6.2. Metode de planificare a desfăşurarii în timp a proiectului
♦ Diagrame Gantt
♦ Analize tip reţea: PERT şi Drum Critic
a) Diagrame Gantt (tip bară)
Henry Gantt (1861 - 1919) – inginer American.
Sunt uşor de realizat şi interpretat şi de asemenea, se adaptează uşor la diversele

cerinţe de planificare.
Diagrama oferă informaţii asupra orizontului de timp al proiectului.
Planificarea folosind diagramele tip bară este infinit mai valoroasă decât lipsa
unei planificări.
Apar limitări ale utilizării diagramelor tip bară atunci când proiectele sunt foarte
mari şi necesită planificări de operaţii. Diagramele bară, de asemenea, nu pot
oferi informaţii asupra interdependenţelor dintre diferitele operaţii.
b) Analiza tip reţea
Aceste metode de planificare a timpului permit punerea în evidenţă a

interdependenţelor dintre diferitele operaţii în cadrul proiectelor complexe.
3
♦ Analiza drumului critic (DC);

♦ PERT - Programme Evaluation and Review Technique.
Utilizarea lor pe scară largă a apărut în anii '50, fiind utilizate cu succes în
proiectele de apărare ale forţelor armate ale SUA.
În general, pentru realizarea acestor reţele se folosesc două grupe de sisteme de

notare şi reprezentare:
• Sistemul activităţilor notate pe săgeţi. Se foloseşte pentru ambele

metode (DC şi PERT);
activitatea
1 2
1 şi 2 sunt două evenimente din cadrul proiectului.

Pe săgeată se trece activitatea (operaţia) necesar a
se derula pentru a trece de la evenimentul 1 la 2
• Sistemul activităţilor notate în noduri
♦ Analiza drumului critic (DC) constă din realizarea unei diagrame tip reţea.
Deosebiri faţă de diagramele tip bară:
− Nu sunt proiectate pentru a oferi, în principal, orizontul de timp;
− Doresc să ofere informaţii clare asupra relaţiei şi interdependenţei fiecărei
activităţi cu celelalte activităţi ale proiectului.
Diagrama din figura 2. arată, de asemenea, că activitatea ce conduce la

evenimentul 5 nu poate începe până ce toate activităţile ce preced evenimentul
4 nu au fost realizate. Deasupra săgeţilor se poate scrie şi durata activităţii
respective.
1
2 4 5
Fig. 2. Diagramă tip reţea
4
În figura 3. se prezintă activităţile şi evenimentele unui proiect mai complex.

Configuraţia este una de tip reţea şi nu o simplă linie de succesiune de activităţi
ca în figura 2. În acest exemplu, există mai multe posibilităţi de realizare a
proiectului (evenimentul 6), fapt uzual în majoritatea proiectelor.
Avem trei căi posibile, unele dintre ele trecând printr-o "activitate fictivă" 4 →
3. Activităţile fictive nu reprezintă o operaţie efectivă şi au întotdeauna durata
zero. Ele reprezintă o restricţie sau o linie de dependenţă dintre diferite activităţi.
1 5
2
2 3
1 4
3 5
0 9
1 6
0 9
5 2
5 6
1
4 5
5 7
Fig. 3. Drumul critic
În exemplul nostru, începutul activităţii 3 → 6 depinde atât de realizarea

activităţii 2 → 3 cât şi de realizarea activităţii 1 → 4. Altfel spus, activitatea 3
→ 6 nu poate începe până nu au avut loc evenimentele 3 şi 4.
Deasupra săgeţilor reprezentând activităţile s-au trecut şi duratele lor estimate de

realizare, în zile. Durata proiectului reprezintă suma duratelor activităţilor pe
fiecare din cele trei drumuri posibile şi depinde de drumul ales. Evenimentul 3
poate avea loc cel mai devreme după 3 zile (1 + 2 = 3) dacă se consideră drumul
1 → 2 → 3. Dar încheierea evenimentului 3 nu poate avea loc înainte de ziua a
5-a datorită drumului mai lung ce trece şi prin activitatea fictivă 4 → 3. Prin
însumarea, de la stânga la dreapta, a duratelor activităţilor precedente pe drumul
cel mai lung, se determină durata minimă de realizare a fiecărui eveniment
(notată deasupra fiecărui cerc reprezentând un eveniment). Urmând această
procedură, pentru reţeaua noastră, rezultă că durata minimă de realizare a
proiectului este de 9 zile.
Să considerăm drumul ce trece prin evenimentul 5. Durata cea mai scurtă de

realizare a lui este ziua a 6-a, cu trei zile înainte de cea mai scurtă durată de
încheiere a proiectului. Este evident că începutul activităţii 5 → 6 se poate
amâna o zi, ea durând două zile, fără a se mări durata de realizare a proiectului.
5
Rezultă că realizarea evenimentului 5 poate avea loc cel mai devreme în ziua a
6-a şi cel mai târziu în ziua a 7-a. Acest lucru se indică în diagrama din figura 3.
prin scrierea sub cercul evenimentului a datei celei mai târzii de realizare a sa.
Acest rezultant se poate obţine şi prin scăderea perioadelor de realizare a
evenimentelor, pornind de la dreapta spre stânga. Concluzia este că, pornind de
la dreapta spre stânga în reţeaua noastră de evenimente şi activităţi, putem
obţine cel mai târziu moment la care trebuie realizate diferitele evenimente.
Pentru activitatea care ne conduce de la evenimentul 5 la 6 avem:

• Durata: 2 zile;
• Data cea mai devreme pentru începere: ziua a 6-a;
• Cel mai devreme posibil sfârşit: ziua a 8-a (6 + 2);
• Cel mai târziu posibil sfârşit: ziua a 9-a;
• Marja de timp posibilă: 1 zi.
În momentul în care pe diagramă au fost indicate duratele cele mai mici şi cele
mai mari de realizare a unui eveniment se poate găsi cel puţin un lanţ de
evenimente pentru care durata de realizare cea mai scurtă corespunde cu durata
de realizare cea mai lungă a proiectului. Acest drum cu marjă de timp zero,
legând aceste evenimente, se numeşte drum critic şi este prezentata cu săgeţi
îngroşate în figura 3.
Evenimentele prin care trece drumul critic se numesc evenimente critice. Chiar
dacă toate activităţile sunt importante, activităţilor critice trebuie să li se acorde
prioritate în ceea ce priveşte alocarea resurselor şi atenţia managerilor. Întârzieri
în realizarea lor conduc la depăşirea duratei de realizare a proiectului.
♦ PERT
Metoda PERT este similară metodei DC. Reţeaua de evenimente şi activităţi se
construieşte identic în cazul ambelor metode. Diferenţa apare atunci când se ia
în considerare factorul timp.
Metoda PERT ia în considerare trei durate pentru fiecare activitate:
t0 → durata optimistă;
tcmp → durata cea mai probabilă;
tp → durata pesimistă.
Cu ajutorul acestora se determină o valoare aşteptată (ta) pentru durata de

realizare a fiecărei activităţi. Pentru calculul ta există mai multe variante de
calcul statistic, funcţie de faptul că se acceptă ipoteza distribuţiei normale de
probabilităţi (pentru durate) sau nu:
6
t 0 + 4t cmp + t p
ta = , pentru o distribuţie normală;
6
t 0 + 3t cmp + 2t p
ta = , pentru situaţiile când se consideră că
6
estimările duratelor sunt prea optimiste.
Metoda PERT oferă o durată de realizare a proiectului şi o probabilitate de

atingere a acesteia.
Evenimentele cheie (milestones)
Sunt evenimente considerate a fi importante şi relevante pentru desfăşurarea

proiectului. Cu ocazia realizării lor se evaluează stadiul derulării proiectului
din punctul de vedere al cheltuielilor făcute şi al duratei de timp. Se pot întocmi
rapoarte care se prezintă nivelelor ierarhice superioare şi clientului.
Estimarea duratelor activităţilor
Ca unitate de măsurare se poate alege ora, ziua, săptămâna etc. în funcţie de

durata estimată a proiectului.
Durata de timp a fiecărei activităţi este bine să fie estimată de compartimentul
care o va realiza.
Aplicarea acestor analize de reţea pentru planificarea şi estimarea duratelor

proiectelor a căpătat în ultimii ani sprijinul unor programe pe calculator,
intuitive şi uşor de utilizat, elaborate, de exemplu, de Microsoft.
8.7. Planificarea celorlalte resurse
În general, există şase categorii de resurse care necesită a fi evaluate şi

planificate de către project manager şi anume:
• Resursele umane;
• Echipamentele şi materialele;
• Serviciile;
• Transportul;
7
• Instalaţiile necesare pentru realizarea proiectului;

• Resursele financiare.
Planificarea resurselor umane
Din acest punct de vedere sunt de interes aspectele referitoare la categoria,

numărul şi organizarea oamenilor. Ultimul aspect a fost discutat în capitole
anterioare (echipă de proiect, matrice).
Un proiect de construcţii cuprinde, de exemplu, următoarele categorii de

personal:
♦ Personal administrativ, localizat în sediul organizaţiei;

♦ Personal de construcţie (supraveghere şi muncă);
♦ Subcontractor (inginerie şi construcţie).
Se elaborează grafice de personal (figura 4.). În aceste grafice se prezintă

necesarul de personal în funcţie de timp, pentru o anumită activitate.
Graficul teoretic, de formă trapezoidală, se poate realiza estimând necesarul de

personal pentru prima zi şi aşa mai departe până la sfârşitul activităţii respective.
Prin împărţirea numărului total de ore necesare pentru lucru la durata lucrătoare
se poate obţine numărul mediu de persoane. În practică, graficele de personal
pot avea şi alte aluri în funcţie de categoria de personal avută în vedere.
Număr de
persoane
40
30 Numărul mediu
de persoane
20
10
0 timp
Fig. 4. Grafice teoretice de personal
8
O metodă convenabilă de extindere a personalului utilizat într-un proiect este

utilizarea unor subcontractori sau consultanţi. Această soluţie este deseori
folosită în activităţile de proiectare şi construcţie pentru a extinde capacitatea
firmei în anumite domenii. Managerul de proiect are un rol cheie în
implementarea planului de subcontractare şi supravegherea performanţelor
activităţii subcontractantului. Pentru extinderea personalului, dacă se consideră
necesar, se mai poate utiliza soluţia de a angaja persoane numai pentru acel
proiect.
Planificarea resurselor materiale
Elementul de bază al acestei planificări este planul de achiziţii al proiectului.

Printre datele esenţiale pentru elaborarea acestui plan amintim: sondaje asupra
situaţiei pieţei, trenduri privind preţurile, disponibilitatea materialelor şi listele
cu vânzători.
Asigurarea că resursele materiale ale proiectului sosesc la timp, implică o

planificare în următoarele domenii:
• Echipamente cu termen de livrare lung;

• Materiale speciale;
• Materiale obişnuite, cu livrare cu termen scurt;
• Echipament specializat pentru construcţii;
• Servicii.
Echipamente cu termene de livrare lungi ar putea fi, de exemplu,
generatoarele sau cazanele pentru o centrală.
Achiziţiei acestor echipamente trebuie să i se acorde o atenţie deosebită în
planificarea proiectului. Caietele de sarcini pentru aceste echipamente trebuie
realizate încă de la începutul proiectului şi trimise ofertanţilor de echipamente.
Aceştia nu vor începe lucrul la echipamentele respective până când proiectul
acestora nu este aprobat de client.
Procurării materialelor speciale trebuie să i se acorde atenţie deoarece ele nu

sunt, în general, produse pe stoc. Planificarea acestora impune aspecte tehnice
de detaliu care ar putea să nu fie la îndemna managerului de proiect. În aceste
situaţii, el trebuie să colaboreze cu personalul tehnic specializat sau cu
consultanţi.
Materialele obşnuite ar putea fi, de exemplu, structuri de oţel, ciment, etc.
9
Echipamentele specializate pentru construcţii nu intră în produsul final al

proiectului. Constructorii trebuie să le acorde, însă, atenţie încă de la faza de
proiectare pentru a nu se folosi echipamente costisitoare dacă nu este nevoie.
Este mai ieftin, uneori, să se reproiecteze, de exemplu, echipamentele centralei
decât să se folosească utilaje de construcţii costisitoare, necesare altfel.
Planificarea serviciilor şi a unor sisteme de control (a derulării în timp a

costurilor proiectului etc.) poate deveni indispensabilă pentru proiectele capitale.
Dacă se folosesc sisteme de control, devine necesară planificarea achiziţiei de
calculatoare şi a softului necesar. Serviciile pot implica pregătirea spaţiilor unde
va lucra echipa de proiectare sau instalaţiile necesare pe amplasamentul
proiectului pentru derularea activităţii de construcţie. Serviciile şi sistemele nu
intră în produsul finit.
Planificarea resurselor financiare
Clientul are, în general, responsabilitatea pentru asigurarea finanţării

proiectului. Managerul de proiect are autoritatea de a aproba toate cheltuielile
necesare pentru realizarea proiectului. Planificarea greşită a resurselor financiare
poate produce probleme managerului de proiect.
George Ritz ne transmite din experienţa sa două concluzii importante:
• Proiectele pot fi terminate eventual şi fără elemente ca planificare, organizare,

control, calculatoare, conducere, soft sofisticat şi chiar oameni talentaţi;
• Proiectele nu pot fi duse la bun sfârşit fără bani.
Planificarea riguroasă şi profundă a resurselor constituie baza a tot ceea ce

urmează în derularea unui proiect. Project managerul trebuie să se
pregătească asiduu pentru a putea planifica toate aspectele proiectului şi
activităţile de zi cu zi aferente.
10
8.8. Principalii paşi în planificarea proiectelor
Pasul Metoda de realizare

• Studiu de fezabilitate având ca
rezultat o specificaţie tehnică.
1. Definirea obiectivelor:
• Estimarea costurilor pentru soluţia
• Tehnice
tehnică propusă, având ca rezultant
un buget al proiectului.
• Financiare
• Evidenţierea derulării proiectului pe
o diagramă simplă. Duratele
• De programare în timp
introduse pot rezulta din experienţa
unor proiecte trecute.
• Pregătirea listei activităţilor necesare
2. Împărţirea proiectului în părţi ce pot
şi a departamentelor sau
fi organizate şi conduse
organizaţiilor responsabile.
• Estimarea duratelor fiecărei
activităţi. Nu se iau în considerare
resursele, la nivelul acestui pas.
3. Decizia, la nivel de detaliu, a ceea
• Folosirea diagramelor tip bară
ce trebuie făcut şi în ce succesiune.
pentru proiectele simple sau a
analizelor tip reţea pentru proiectele
complexe.
• Metodele folosite la pasul 3).
4. Estimarea duratei proiectului şi a
• Se pot reprograma activităţi, se pot
importanţei fiecărei activităţi pentru
obiectivele (legate de timp) face schimbări în estimări sau în
proiectului. obiectivele legate de duratele în
timp.
• Alocarea resurselor necesare pe
5. Punerea de acord a programului cu
activităţi. Utilizarea calculatorului
resursele
este benefică.
6. Atribuirea sarcinilor participanţilor • Este necesară cunoaşterea
la proiect individuală a fiecărui participant la
proiect din punct de vedere al
competenţei tehnice, al vitezei de
lucru, al calităţii muncii pe care o
depune.
1
8.9. Implementarea proiectelor
Aspectele referitoare la implementarea proiectelor cuprind:
• Aprobarea proiectului;
• Organizarea preliminară a proiectului;
• Stabilirea sistemelor de comunicare;
• Anunţarea tuturor celor implicaţi asupra obligaţiilor referitoare la proiect;
• Programarea proiectării şi a achiziţiilor necesare;
• Organizarea sistemului de urmărire a progresului proiectului;
• Organizarea amplasamentului;
• Întâlnirile, şedinţele periodice;
• Rapoartele privind stadiul derulării proiectului.
Aprobarea proiectului
Este prima etapă în derularea proiectului. Acest document trebuie să conţină

date referitoare la: nivelul de cheltuieli aprobat (bugetul), datele de demarare şi
terminare a proiectului, detalii ale comenzii făcute de client, informaţii
referitoare la preţuri, instrucţiuni referitoare la facturare şi livrare etc.
Documentul acesta trebuie făcut cunoscut tuturor departamentelor
antreprenorului, pentru informarea generală.
Organizarea preliminară a proiectului
Trebuie să înceapă prin numirea managerului de proiect. Responsabilii

comerciali ai antreprenorului trebuie să pună la dispoziţia managerului de
proiect toate detaliile privind obligaţiile tehnice şi comerciale din contract.
În următoarea etapă trebuie organizate resursele umane participante la proiect
(vezi 8.7.).
Stabilirea sistemelor de comunicare
Se referă mai ales la:
• Transmiterea documentelor între diferitele puncte de lucru sau amplasamente

ale proiectului şi sediul antreprenorului. Unul dintre managerii cu experienţă
2
poate fi nominalizat ca responsabil pentru recepţionarea şi expedierea

documentelor (prin poştă, curier, fax, telex, etc.)
• Circulaţia documentelor în cadrul sediului antreprenorului;
• Pregătirea corespondenţei. Unul dintre funcţionarii antreprenorului poate fi
nominalizat coordonator pentru a se asigura transmiterea în timp a
răspunsurilor la corespondenţa primită.
Anunţarea obligaţiilor referitoare la proiect
În momentul în care managerul de proiect, după câteva zile de "stat cu picioarele

în apă rece" şi de studiat specificaţia proiectului, s-a lămurit ce se doreşte a se
realiza în proiectul pe care este pus să-l conducă, trebuie să mobilizeze
principalii colaboratori pentru a le explica ce se aşteaptă de la ei.
Programarea proiectării şi a achiziţiilor necesare
Programarea proiectării se referă, în general, la elaborarea listei planurilor

necesare pentru proiect. Programarea achiziţiei presupune realizarea unei liste cu
toate echipamentele necesar a se achiziţiona pentru proiect.
Organizarea sistemului de urmărire a progresului proiectului
O condiţie prealabilă pentru orice sistem de control este metoda de măsurare a

efectului unui ordin dat. În managementul proiectului, pentru orice instrucţiune
dată trebuie să poată fi generat un semnal feedback, altfel nu se vor şti acţiunile
corective necesare.
Asemenea listelor de activităţi ce pornesc de la managerul de proiect şi ajung în

mâna participanţilor la proiect, se pot utiliza formulare de raportare a modului în
care se derulează activităţile, ce pornesc de la participanţi şi informează project
managerul.
Un manager de proiect eficient nu trebuie să se bazeze doar pe rapoartele

de rutină, ci trebuie să inspecteze la faţa locului derularea activităţilor.
3
Organizarea amplasamentului
Depinde de dimensiunea şi durata proiectului şi bineînţeles, de poziţia

amplasamentului.
Pentru proiectele mici, cu amplasamente în zona în care se pot stabili uşor

legături de comunicare, responsabilitatea principală a managerului de proiect
este de a coordona activităţile, de a le verifica sub aspect calitativ şi de a le
monitoriza evoluţia.
Pentru proiectele mari, cu amplasamente în locuri izolate, situaţia devine mult

mai complexă. Pot să nu existe căi de comunicare, surse de energie sau apă. În
asemenea cazuri organizarea amplasamentului devine ea însăşi un proiect
important. Antreprenorul trebuie să se ocupe de realizarea unor instalaţii
necesare, a unor drumuri, clădiri pentru cazarea temporară a muncitorilor şi
managerilor, a unor depozite, a unei cantine, etc.
Întâlnirile, şedinţele periodice
Uneori, în derularea proiectului pot apărea probleme şi conflicte între diferitele

departamente responsabile de activităţile proiectului. Nu există decât o singură
soluţie pentru depăşirea acestor situaţii şi anume confruntarea părţilor în
prezenţa unui mediator care trebuie să fie project managerul. Întâlnirile şi
şedinţele periodice pot oferi cadrul de rezolvare a problemelor.
Rapoarte privind stadiul derulării proiectului
Rapoartele către conducerea antreprenorului trebuie să sublinieze situaţia

tehnică şi financiară a derulării proiectului şi să ofere comparaţii cu estimările
făcute pentru proiectul respectiv. Astfel de rapoarte, pentru proiecte cu durate
mari, se pot elabora periodic şi se prezintă de către managerul de proiect în
întâlnirile de analiză a stadiului proiectului. Aceste rapoarte trebuie să fie
confidenţiale şi se distribuie numai unui număr limitat de persoane din
conducerea organizaţiei. Sunt rapoarte interne.
Rapoarte pentru cazuri excepţionale, se întocmesc în situaţii care pun

probleme derulării proiectului şi cărora trebuie să li se acorde atenţie imediată.
Sunt tot rapoarte interne ale antreprenorului şi se întocmesc de către
conducătorii de departamente când apar probleme legate de cheltuieli, de lipsă
de materiale, de întârzierea unei activităţi, etc. Aceste rapoarte sunt controlate de
managerul de proiect înainte de a fi înaintate conducerii.
4
Rapoartele către client pot fi condiţie contractuală. Ele pot fi o versiune mai
puţin detaliată a rapoartelor interne. Aceste rapoarte trebuie să ofere clientului
informaţii clare şi obiective asupra stadiului derulării proiectului al cărui
beneficiar este.
8.10. Controlul proiectelor
Deşi planificarea şi organizarea sunt de departe cele mai intense activităţi ale
managerului de proiect, controlul proiectului consumă cel mai mult timp. El
trebuie să-şi exercite controlul din momentul în care este ales / numit până în
momentul în care proiectul este complet finalizat.
Controlul proiectelor priveşte atingerea obiectivelor, în special a celor de:
• Timp,
• Cost,
• Calitate.
Etapele activităţii de control:

• Monitorizarea,
• Luarea măsurilor.
8.10.1 Monitorizarea proiectelor
Ce monitorizăm? Timpul, costurile şi calitatea.
Timpul
În timpul fazei de planificare am stabilit datele pentru “pietrele de hotar”.

Acestea au fost comunicate participanţilor la proiect şi este important să se
stimuleze interesul acestora pentru atingerea acestor obiective.
Date referitoare la derularea în timp a activităţilor:
• Statutul (viitor, început sau terminat),

• Zile de efort cheltuite,
• Estimarea zilelor de efort care mai sunt necesare.
5
Costurile
Controlul costurilor reprezintă o activitate ce este deseori neglijată de către

managerii de proiect, în special la proiectele ale căror singure costuri sunt cele
cu personalul.
Totuşi prin monitorizarea costurilor, managerul de proiect va obţine informaţii

vitale asupra stadiului derulării proiectului şi asupra valorii muncii efectuate.
Conducerea organizaţiei antreprenoriale tinde să fie sensibilă la costuri, în

special atunci când activităţile nu se derulează conform planificării.
Calitatea
Spre deosebire de timp şi costuri, unde există unităţi de măsurare, unitatea de

măsurare pentru calitate nu este aşa de uşor de găsit şi, de aceea, este deseori
neglijată.
Viziunile asupra calităţii variază de la proiect la proiect, dar include consideraţii

referitoare la fiabilitate, durabilitate, acurateţe, claritate şi funcţionalitate.
Măsuri ale calităţii ar putea fi:

• Frecvenţa defectelor,
• Numărul corecturilor făcute la un document,
• Numărul de comentarii făcute pentru o propunere.
Raportarea stadiului derulării proiectului
Monitorizarea timpului, costului şi calităţii cere ca project managerul să aibă

cunoştinţe detaliate asupra tuturor sarcinilor care trebuie executate curent.
Modalitatea de obţinere a acestor informaţii sunt rapoartele şi întâlnirile
periodice (vezi 8.9.).
8.10.2. Luarea măsurilor
• Evaluarea situaţiei,
• Analiza impactului asupra derulării proiectului,
• Rezolvarea problemenlor,
• Controlul schimbării.
6
Evaluarea situaţiei
Prevenirea este, desigur, mai bună decât tratamentul şi de aceea se cheltuiesc

resurse pentru producerea unui plan de derulare a proiectului, în care avem
încredere. Totuşi, în general, evenimentele se derulează diferit faţă de
planificări. Activităţile vor începe cu întârziere, costurile vor creşte şi calitatea
va scădea. Trebuie să putem evalua impactul acestor aspecte asupra întregului
proiect. Se pun următoarele probleme:
• Cât de mult vor fi afectate alte activităţi?

• De ce trebuie corectată problema specifică apărută?
• Ce trebuie făcut pentru a ne asigura că astfel de probleme nu vor
reapare?
Analiza impactului
Stabilirea impactului schimbărilor, unele petrecându-se în interior, iar altele în

afara proiectului, nu poate fi făcută numai de project manager.
Nu este o chestiune numai de a strânge informaţii. Trebuie achiziţionate şi

evaluate şi implicaţiile.
Dacă aţi utilizat instrumente autonome de planificare şi aţi înregistrat

dependenţele dintre sarcini, puteţi calcula datele finale revizuite pentru toate
sarcinile şi pentru întreg proiectul.
Instrumentele de planificare vor da, de asemenea, o imagine clară asupra

costurilor şi asupra modului în care este afectat profilul de resurse.
Dacă există o schimbare majoră, puteţi fi forţaţi să replanificaţi.
Rezolvarea problemelor
Opţiuni de rezolvare a problemelor:

• Soluţii creative date problemelor,
• Utilizarea analogiilor,
• Alocarea mai multor resurse,
• Asigurarea că nu se va mai întâmpla din nou.
7
Rezolvarea problemelor implică un compromis între obiectivele de cost, timp şi

calitate.
Controlul schimbării
Pentru managerul de proiect schimbarea este cel mai mare inamic. Schimbarea
destabilizează întregul proiect: personalul, planul, bugetul şi produsul finit
însuşi.
Cerinţele se pot schimba în cadrul proiectului, în special la proiectele mari. Nu

putem îngheţa lumea exterioară pe parcursul proiectului, dar putem să ne
asigurăm că schimbarea este corespunzător controlată.
Controlul schimbării operează la două nivele: schimbări fundamentale ale

proiectului şi schimbări la furniturile proiectului.
Schimbările proiectului
Schimbările semnificative ale proiectului implică uzual amendarea termenilor de

referinţă originali, a scopului, dar uneori şi a obiectivelor proiectului sau a
abordării.
Deviaţiile de la termenii de referinţă se pot face numai cu consimţământul

principalelor părţi implicate: finanţatorii proiectului şi beneficiarul proiectului.
Cu cât un proiect se află într-o etapă mai avansată de derulare, cu atât mai
scumpe devin schimbările.
Furniturile proiectului
Furnituri ale proiectului pot fi, de exemplu şi documentele, cum ar fi:

specificaţii, rapoarte, analize şi planuri. Acestea trebuie atent controlate.
Procedurile de controlare a documentelor cuprind:
• Identificarea documentelor de controlat;

• Specificarea primului autor al fiecărui document;
• Specificarea datelor legate de păstrarea originalului;
• Procedurile pentru schimbările în curs;
• Procedurile pentru verificarea schimbărilor.
8
8.11. Finalizarea proiectelor
Proiectul se încheie odată cu acceptarea şi livrarea produsului final

beneficiarului. În energetică produsul final ar putea fi, de exemplu: energia, o
centrală, o linie sau o staţie electrică etc.
După terminarea proiectului se poate realiza o reevaluare al cărei scop este de a

compara cheltuiala reală cu cea estimată. Aceste acţiuni sunt, evident, inutile
pentru finalizarea proiectului respectiv, dar pot fi utile pentru punerea în
evidenţă a greşelilor făcute, ce ar putea fi evitate la planificarea, organizarea şi
conducerea viitoarelor proiecte.

Management Energetic - Modulul 02 Gestiunea Energiei

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Management Energetic - Modulul 02 Gestiunea Energiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modulul - GESTIUNEA ENERGIEI ŞI MANAGEMENTUL PROIECTELOR ENERGETICE

1. SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI PRINCIPALELE DIRECŢII STRATEGICE ÎN

1 calorie (cal) = 4,187 J

1.1.ETAPELE DEZVOLTĂRII CAPACITĂŢII INSTALATE ÎN SECTORUL

Tabelul 1.1. Principalele etape de evoluţie a SEN

• Evoluţia capacităţilor de producere a energiei electrice din România (tabelul 1.2.)

Tabelul 1.2. Evoluţia capacităţilor de producere a energiei electrice din România, MW

Principalele dezvoltări de noi capacităţi vizează:

În ceea ce priveşte ponderile diferitelor filiere de producere a energiei electrice se remarcă:

DNU - durata normală de utilizare (Legea 15/1994)

• Instalaţiile părţii electrice a SEN

Tabelul 1.3. Liniile electrice, staţiile şi posturile de transformare

În tabelul 1.3. nu sunt introduse şi instalaţiile aflate în proprietatea consumatorilor.

CN Transelectrica SA are în patrimoniu (site Transelectrica):

1.2. EVOLUŢIA PRODUCŢIEI ŞI CONSUMULUI DE ENERGIE

a. Producţia de energie electrică

Anul 2002 2003 2004

b. Consumul de energie electrică

Evoluţia cererii de putere electrică se prezintă în tabelul 1.4. Se prognozează o revenire la

Tabelul 1.4. Evoluţia cererii de putere electrică la vârful de consum, MW

Tabelul 1.5. Evoluţia consumului specific de energie electrică, kWh/loc. şi an

c. Consumul de energie termică

d. Randamentul global brut de producere a energiei electrice şi termice în centralele este

Acest indicator caracterizează modul de utilizare a energiei.

→ Interesul pentru realizarea unui program naţional de creştere a eficienţei energetice.

Tabelul 1.6. Evoluţia intensităţii consumului final de energie, în tep/1000 $ PIB

• Cauze ale intensităţii energetice ridicate din România:

Tabelul 1.7. Prognoza evoluţiei intensităţii consumului final de energie,

Este de remarcat prognoza ambiţioasă de reducere a intensităţii energetice cu circa 40% la

1.3. RESURSELE DE ENERGIE ALE ROMÂNIEI

Resursele energetice epuizabile

Zăcămintele de hidrocarburi sunt limitate, pe fondul unui declin al producţiei interne şi în

Resursele energetice regenerabile

Sursa Potenţial anual Aplicaţie

Biomasa (ardere mixtă)

Eolian platf. cont.

0 50 100 150 200 250 300 350

• Cartea verde a Comisiei Europene intitulată "Pentru o politică energetică a Uniunii

În conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene (UE) elaborată în anul

Politica energetică comună a ţărilor UE va avea ca obiective:

În ceea ce priveşte securitatea alimentării cu resurse energetice, UE se aşteaptă ca

Comisia Europeană propune în setul de documente care reprezintă Noua Politică

♦ Cat. UNESCO: “Propunerea unei strategii energie-mediu ambiant”, 1994

OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE STRATEGIEI ENERGETICE

1. Creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul resurse-producere-transport-distribuţie-

OBIECTIVELE SUPORT ALE STRATEGIEI ENERGETICE

5. Crearea unui mecanism economico-financiar adaptat la cerinţele economiei de piaţă

♦ Guvern: “Strategia Naţională de Dezvoltare Energetică”, 2002

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE ENERGETICĂ A ROMÂNIEI PE

1.4. EVOLUŢIA INSTITUŢIONALĂ A PRINCIPALILOR ACTORI DIN PIAŢA

• 1939 România avea generatoare instalate în:

IPPs(*) and selfproducers

SN TRANSELECTRICA SA Transport de electricitate,

→ Gruparea centralelor în două companii de stat.

34.7 33,8 1542396 1500000

1.5. EVOLUŢII SEMNIFICATIVE PE PLAN EUROPEAN

Politica energetică comună a ţărilor UE va avea ca obiective:

În ceea ce priveşte securitatea alimentării cu resurse energetice, UE se aşteaptă ca dependenţa

UE este tot mai expusă la instabilitatea şi creşterea preţurilor de pe pieţele internaţionale de

1.6. STRATEGII ENERGETICE

♦ Cat. UNESCO: “Propunerea unei strategii energie-mediu ambiant”, 1994

OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE STRATEGIEI ENERGETICE

5. Creşterea eficienţei energetice pe tot lanţul resurse-producere-transport-distribuţie-

OBIECTIVELE SUPORT ALE STRATEGIEI ENERGETICE