UTILIZAREA

ENERGIEI ELECTRICE
 CAPITOLUL I. Generarea şi utilizarea
energiei electrice

CAPITOLUL II. Radiaţiile luminoase.

Mărimi caracteristice
2.1. Radiaţii luminoase
2.2. Fenomene care generează lumina
2.3. Mărimi şi unităţi fotometrice
2.4. Comportarea luminii în contact cu
diferite materiale
2.5. Măsurări fotometrice
CAPITOLUL III. Surse electrice de lumină

3.1. Clasificarea surselor de lumină

3.2. Surse de lumină cu incandescenţă
3.3. Sursele de lumină cu descărcări
3.4. Surse de lumină cu descărcări în gaze
3.5. Lămpi fără electrozi
3.6. Eficienţa sistemelor de iluminat cu
tuburi de lumină
CAPITOLUL IV. Corpuri şi echipamente
utilizate în sistemele de iluminat

4.1. Corpuri de iluminat

4.2. Caracteristici ale corpurilor de iluminat
4.3. Clasificarea corpurilor de iluminat
4.4. Corpuri de iluminat pentru lămpi cu
filament incandescent
4.5. Corpuri de iluminat pentru lămpi
fluorescente tubulare
4.6. Corpuri de iluminat pentru lămpi cu
descărcări în vapori de mercur de înaltă
presiune şi balon fluorescent
 Capitolul V. Sudura electrică a metalelor

5.1. Clasificarea îmbinărilor

5.2. Fenomenologia arcului electric
5.3. Modele de studiu a arcului electric în
procesele de sudură
5.4. Caracteristica arcului electric de sudură
5.5. Transferul de material în procesul de
sudură cu electrod fuzibil
5.6. Procedee de sudură electrică
 BIBLIOGRAFIE
Livia Bandici, D.Hoble - Utilizări ale energiei
electrice în echipamentele de iluminat şi sudură.
Editura Universitatii din Oradea, 2009.
C. Bianchi, ş.a – Proiectarea instalaţiilor de
iluminat. Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.
C. Bianchi – Luminoteca. Aspecte
fundamentale şi aplicative. Vol. I. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1990.
Th. Miclescu, ş.a. - Utilizări ale energiei
electrice. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980 .
Marilena Ungureanu, M. Chindriş, I. Lungu
– Utilizări ale Energiei Electrice. Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
CAPITOLUL I

Generarea şi utilizarea
energiei electrice
 Dacă la nivelul anului 1980 din totalul
energiei primare consumate, 20 % a fost
folosită pentru producerea energiei electrice,
această pondere creşte la 30-35 % la nivelul
anului 1990 şi atinge 40-45 % în anul 2000. Şi
aceasta în condiţiile în care energia
consumată în valori absolute de asemenea
creşte.
 Cererea totală de energie în 2030 va fi
cu circa 50% mai mare decat în 2003, iar
pentru petrol va fi cu circa 46% mai mare.

Rezervele certe cunoscute de petrol

pot susţine un nivel actual de consum doar
până în anul 2040, iar cele de gaze naturale
până în anul 2070, în timp ce rezervele
mondiale de huilă asigură o perioadă de
peste 200 de ani chiar la o creştere a
nivelului de exploatare actual.
 Energia electricǎ a început să fie produsă din
ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea în
centrale termoelectrice şi hidroelectrice. Din
1870 se fabricau în câteva tări diferite feluri de
generatoare electrice acţionate cu maşini de
aburi cu piston.
Perfecţionat prin adoptarea autoexcitaţie,
generatorul de curent continuu s-a impus şi a
fost folosit la început pentru a alimenta
consumatori locali, dar numai pentru iluminat.
 Formele de energie primară care contribuie
actualmente în cea mai mare măsură la producerea energiei
electrice sunt:
-cărbunii;
- hidrocarburile lichide şi gazoase;
- energia hidraulică şi energia nucleară.
Potrivit studiilor efectuate pe plan mondial privind
oferta de energie şi cererea pentru următorii 50 de ani, au
arătat că lumea va reuşi să traverseze această perioadă de
criză energetică, însă cu preţul unui efort maxim, în două
etape:
- trecerea de la hidrocarburile lichide naturale la
combustibili lichizi sintetici;
- dezvoltarea tehnologiilor de extragere a energiei din
resursele regenerabile, în special energia solară.
 România dispune de rezerve de petrol
şi gaze, dar în condiţii limitate, specifice
zonei geografice ocupate, respectiv:

- huila, este estimată ca rezervă la cca.

925 mil. tone, din care rezerve sigure cca.
400 mil. tone., concentrate în câmpurile
miniere din Valea Jiului şi Banat.
- lignitul, reprezintă rezerva sigură a
României, cea mai mare parte a rezervelor
confirmate (88%, adică 2800 milioane de
tone) fiind situate în Oltenia;
 - petrolul, ultima valoare estimată fiind
de 90 milioane de tone, termocentralele
utilizează în prezent 65 – 70 % din consumul
de păcură al ţării;
-gazele naturale, rezeva României este
estimată la 407 miliarde m3; în prezent se
importă masiv din CSI (cca 35% din consum);
- energia hidraulică, puterea instalată în
centralele hidroelectrice este de cca 5800
MW, aproximativ 30% din potenţialul
hidroenergetic naţional. În România sunt
demarate, dar nefinalizate la ora actuală
investiţii pentru aproximativ 100 de
microhidrocentrale, aflate în diferite stadii de
execuţie.
 - energia solară, are o pondere redusă în
producţia de energie a României, putându-se spune că în
prezent ea este reprezentată la nivel experimental.
Potrivit datelor furnizate de Agenţia Română pentru
Conservarea Energiei (ARCE) este indicată pentru anul
2010 o pondere a energiei solare estimate la 7500 tep (1
tone echivalent petrol= 1, 5 t.c.c.= 10, 5 x 106 Kcal =
12, 21 x 103 kWh = 12,21 MWh = 10,5 Gcal), iar
pentru 2015 la 17000 tep, din care solar termic 7340 tep,
respectiv 16000 tep şi solar electric 160 tep, respectiv
1000 tep.
La sfarsitul anului 2018, se producea din surse
regenerabile circa 14,40 % din totalul de energie.
 Iluminatul electric şi-a găsit însǎ soluţia practicǎ
numai după ce Edison a inventat lampa cu incandescenţă
care a fost produsă comercial în 1881.
Pentru prima oară electricitatea a fost folosită în
România în domeniul telecomunicaţiilor, pe linia de
telegraf care lega Bucureştiul de Giurgiu, încă din 1854.
Iluminatul electric a fost introdus în România în
1882, când s-au construit câteva mici centrale pentru
alimentarea palatului din Calea Victoriei, a palatului
Cotroceni şi a localului direcţiei generale a C.F.R.
 Primele instalaţii cu profil de centrale electrice au
fost puse în functiune în:
- Timişoara 1884, centrala termoelectrică ce
alimenta cu generatoare de curent continuu în serie, cea
mai întinsă reţea de iluminat public din Europa;
- Sinaia 1884, centrala mică hidroelectrică
acţionată de apa râului Peleş, care alimenta castelul Peleş
şi lumina drumul până la gară;
- Bucureşti august 1885, o centrală temoelectrică
care alimenta cei doi mari consumatori ai oraşului:
Palatul Regal şi Teatrul Naţional.
Cu acestea se iniţia iluminatul electric exterior şi
interior şi se experimentau cele două sisteme folosite la
aceea epocă: curent constant (Brush) şi tensiune
constantă (Edison).
 In 1904 existau în Bucureşti mai mult de 50 de
uzine electrice mici, particulare care erau folosite pentru
iluminarea de locuinţe.
In perioada celor douǎ rǎzboaie mondiale se
înregistreazǎ o serie de realizǎri importante: 2 centrale
pe lignit pulverizat, 2 centrale pe gaze de sondǎ şi
pacurǎ, 2 centrale pe pacurǎ şi reamenajarea şi
extinderea centralelor existente.
Prin Constituţia din 1923 zǎcǎmintele miniere şi
enegia apelor au devenit proprietatea statului. Pe baza,
Legii energiei, Legii apelor şi cea a minelor din 1924 se
stabilea cadrul dezvoltǎrii electrice. In aceastǎ perioadǎ,
savanţii români enegeticieni şi-au adus contribuţii şi la
patrimoniul ştiinţei şi tehnicii universale.
 Energia electricǎ reprezintǎ capacitatea de acţiune
a unui sistem fizico-chimic. Energia electricǎ prezintǎ o
serie de avantaje în comparaţie cu alte forme de energie,
şi anume:
- producerea energiei electrice în centrale electrice
are loc în condiţii economice avantajoase;
- energia electricǎ poate fi transmisǎ la distanţe
mari fie prin intermediul câmpului electromagnetic, fie
direct prin mediul inconjurǎtor, fie dirijat prin linii
electrice;
- la locul de consum, energia electricǎ poate fi
transformatǎ în condiţii economice în alte forme de
energie;
 Dezavantajul pe care îl prezintǎ energia electricǎ
în comparaţie cu alte forme ale energiei constǎ în aceea
cǎ nu poate fi înmagazinatǎ.
Producerea energiei electrice se realizeazǎ prin
transformarea altor forme de energie:
- transformarea energiei chimice a combustibililor
în turbine cu aer, gaz, motoare cu ardere internǎ;
- transformarea energiei potenţiale sau cinetice a
apelor;
- transformarea energiei atomice;
- transformarea altor forme de energie: maree,
solarǎ, eolianǎ.
 Energia electrica obţinuta in centralele
hidroelectrice asigura un procent de peste
90 % din consumul total energetic:
- Norvegia 99 % din consumul total;
- Brazilia 92 %;
- Canada 71 % etc.
Tarile in curs de dezvoltare :
- 5 % în Africa;
- 8 % în America Latina;
- 9 % în Asia
- China a captat cca. 10% din potenţialul
sau exploatabil de 378 GW.
 Printre primele amenajări hidroenergetice
de la noi din tara:

- U.H.E. Bucureşti (construita in 1890 pe

Dâmboviţa - 530 kW)
- U.H.E. Sadu I (construita in 1896 - 1050
kW);
- U.H.E. Sinaia (construita in 1900 - 1000
kW) etc.
Numele centralei Putere instalata Unităţi (MW) Data construcţiei
(MW)

Porţile de Fier I 1050 6x175 1970

Lotru 510 3x170 1972

Retezat 335 2x167,5 1986

Mariselu 220,5 3x73,5 1977

Argeş 220 4x55 1966

Porţile de Fier II 216 8x27 1985

Bicaz 210 6x35 1960
 Energia eoliana
Anul 2005 - Consiliul Mondial al Energiei
Eoliene – 11 769 MW;
Anul 2004 - 8207 MW .
Tarile fruntaşe din punct de vedere al
capacitaţii totale instalate sunt:
- Germania – 18 428 MW;
- Spania -10 027 MW;
- SUA – 9 149 MW;
- India – 4 430 MW;
- Danemarca – 3 122 MW.
Alte tari precum Italia, Anglia, Tarile de Nord,
China, Japonia, si Portugalia au ajuns la
aproximativ 1000 MW instalaţi.
 La începutul anilor 2000, Comisia Europeană a făcut
din dezvoltarea energiilor regenerabile o prioritate politică
scrisă în Cartea Albă – Energie pentru Viitor şi Cartea
Verde – spre o strategie europeană de securitate a
aprovizionării energetice.
Comisia a definit ca obiectiv dublarea ponderii energiilor
regenerabile în consumul global de energie, de la 6 % în
1997 la 12 % în 2010. Acest obiectiv este inserat printr-o
strategie de securitate a aprovizionării şi dezvoltarea
durabilă. Un efort semnificativ trebuie realizat în domeniul
energetic.
În cadrul Uniunii Europene, partea de energie produsă
pe baza surselor regenerabile trebuia să ajungă la 22,1 %
în 2010, faţă de 14,2 % în 1999. Acest obiectiv, definit inţial
pentru Europa celor 15, a fost revizuit pentru Europa celor
25, ponderea electricităţii produse în SRE tebuind să atingă
22 %.
 Ţara Energie electrică produsă Ponderea energiei Ponderea energiei
din SRE (1997) electrice produsă din SRE electrice produsă din
[TWh] (1997) [%] SRE (2010) [%]

Belgia 0,86 1,1 6,0

Danemarca 3,21 8,7 29,0
Germania 24,91 4,5 12,5
Grecia 3,94 8,6 20,1
Spania 3,15 19,9 29,4
Franţa 66,0 15,0 21,0
Irlanda 0,84 3,6 13,2
Italia 46,46 16,0 25,0
Luxemburg 0,14 2,1 5,7
Olanda 3,45 3,5 9,0
Austria 39,05 70,0 78,1
Portugalia 14,30 38,5 39,0
Finlanda 19,03 24,7 31,5
Suedia 72,03 49,1 60,0
Marea Britanie 7,04 1,7 10,0
Uniunea 338,41 13,9 22,0
Europeană
 O modalitate pentru reducerea costului energiei electrice
generată din resurse regeneragile ar fi deducerea din costul
acesteia a cheltuielilor indirecte (pentru depoluarea mediului,
costuri medicale, costuri de securizarea energiei) aferente
producerii energiei din resurse convenţionale, punându-se astfel
în evidenţă costul real.
Gradul de utilizare a energiilor regenerabile a crescut mult în
ultimii ani, beneficiind în mai multe ţări de sprijin direct din
partea guvernelor.
Aportul energiilor neconvenţionale va scădea începând cu
anii 2020 – 2030, în schimb contribuţia energiei produsă din
surse regenerabile va continua să crească, astfel încât în anii 2040
– 2050 să acopere peste 30 – 35 % din necesarul mondial de
energie.
România beneficiază de un potenţial substanţial de resurse
regenerabile, acumulându-se până în prezent prin activităţile de
cercetare – dezvoltare în domeniu.