Sunteți pe pagina 1din 80

Studiul privind exploatarea si mentenanta unui

parc eolian

Studiul privind exploatarea si mentenanta unui parc eolian


1.Introducere

Energia verde este un termen care se refera la surse de energie regenerabila si


nepoluanta. Electricitatea generata din surse regenerabile devine din ce in mai disponibila. Prin
alegerea unor astfel de surse de energie regenerabila consumatorii pot sustine dezvoltarea unor
energii curate care vor reduce impactul asupra mediului asociat generarii energiei conventionale
si vor creste independenta energetica.     

Energia regenerabila se refera la forme de energie produse prin transferul


energetic al energiei rezultate din procese naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a
vanturilor, a apelor curgatoare, a proceselor biologice si a caldurii geotermale pot fi captate de
catre oameni utilizand diferite procedee. Sursele de energie ne-reinnoibile includ energia
nucleara precum si energia generata prin arderea combustibililor fosili, asa cum ar
fi titeiul, carbunele si gazele naturale. Aceste resurse sunt, in mod evident, limitate la existenta
zacamintelor respective si sunt considerate ne-regenerabile.

Dintre sursele regenerabile de energie fac parte:

-         energia eoliana;

-         energia solara;

-         energia apei ( energia hidraulica, energia mareelor);

-         energia geotermica;

-         energia derivata din biomasa: biodiesel, bioetanol, biogaz.

Energia eoliana este generata prin transferul energiei vantului unei turbine


eoliene.Vanturile se formeaza datorita incalzirii neuniforme a suprafetei Pamantului de catre
energia radiata de Soare care ajunge la suprafata planetei noastre. Aceasta incalzire variabila a
straturilor de aer produce zone de aer de densitati diferite, fapt care creeaza diferite miscari ale
aerului. Energia cinetica a vantului poate fi folosita la antrenarea elicelor turbinelor, care sunt
capabile de a genera electricitate.
La inceputul anului 2007, capacitatea mondiala a generatoarelor eoliene era de 73904
MW, acestea producand ceva mai mult de 1% din necesarul mondial de energie electrica.

Desi inca o sursa relativ minora pentru majoritatea tarilor, productia energiei eoliene a
crescut practic de 7 ori intre anii 1999 si 2008, ajungandu-se ca, in unele tari, ponderea energiei
eoliene in consumul total de energie sa fie
semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%).

Noile cerinte in domeniul dezvoltarii durabile au determinat statele lumii sa isi puna
problema metodelor de producere a energiei si sa creasca cota de energie produsa pe baza
energiilor regenerabile.

Trei factori au determinat ca solutia eolienelor sa devina mai competitiva:

-     noile cunostinte si dezvoltarea electronicii de putere;

-      ameliorarea performantelor aerodinamice in conceperea turbinelor eoliene;

-     finantarea nationala pentru implementarea de noi eoliene.

In prezent, pe plan mondial, ponderea energiilor regenerabile in producerea energiei


electrice este scazuta. Se poate spune ca potentialul diferitelor filiere de energii regenerabile este
sub-exploatat. Totusi, ameliorarile tehnologice au favorizat instalarea de generatoare eoliene,
intr-un ritm permanent crescator in ultimii ani, cu o evolutie exponentiala, avand o rata de
crestere impresionanta dupa cum se poate observa mai jos in fig.1.

Fig.1 Evolutia puterii eoliene instalate pe plan mondial si predictii pe 1997-2010 (MW)
 Filiera eoliana este destul de dezvoltata in Europa, detinand pozitia de lider in topul
energiilor regenerabile. Acest tip de energie regenerabila asigura necesarul de  energie electrica
pentru 20 milioane de locuitori. De altfel, 90% din producatorii de eoliene de medie si mare
putere se afla in Europa. Europa nu are decat 9% din potentialul eolian disponibil in lume, dar are
60% din puterea instalata in 2008. Ea a produs 70 TWh electricitate de origine eoliana in
2008,  productia mondiala fiind de 120 TWh. Potentialul eolian tehnic disponibil in Europa  este
de 5000 TWh pe an.

Repartitia puterii eoliene pe plan mondial este reprezentata in graficul de mai

jos (fig.2). 

Fig.2 Repartitia puterii eoliene pe plan mondial

1.1  Piata de energie

1.1.1 Scurt istoric

Piata energiei electrice este un concept economic avand un continut complex si care exprima
totalitatea tranzactiilor de vanzare-cumparare perfectate intr-un spatiu geografic determinat. Ea are
ca functie principala corelarea, (prin intermediul cererii si al ofertei) cu concretizarea contractelor de
vanzare – cumparare, a productiei cu consumul.

Principalele momente ale dezvoltarii pietei de energie electrica din Romania

-  HG 365/1998 – ruperea monopolului integrat vertical RENEL prin constituirea unei
societati distincte de distributie si furnizare a energieie electrice ( SC Electrica SA) si a unora
de producere a energiei electrice (SC Transelectrica SA si SC Hidroelectrica SA), in cadrul
nou infiintatei companii nationale CONEL SA; constituirea SN Nuclearelectrica SA si
RAAN – producatori de energie electrica;

- Organizarea distincta, in cadrul CONEL, a activitatilor de transport, sistem si administrare


pietei de energie electrica si contractualizarea relatiilor dintre operatorii din sector;

-  HG 122/2000 – deschiderea pietei la 10%;


- HG 627/2000 – se desfiinteaza CONEL, filialele sale devenind proprietatea directa a
statului, reprezentat de Ministerul Industriei si Comertului; se infiinteaza CN Transelectrica
SA – operator de transport si sistem, iar prin filiala sa OPCOM SA – operator de
administrare a pietei de energie electrica;

-Septembrie 2000 – lansarea pietei spot obligatorii de energie electrica din Romania,
administrata de OPCOM, filiala a CN Transelectrica SA, organizata pe principiul pool-ului;

-   HG 1342/2001 – SC Electrica SA se imparte in 8 filiale de distributie si furnizare;

-  HG 1524/2002 – SC Termoelectrica SA se reorganizeaza in entitati legale separate de


producere a energiei electrice;

-   Iulie 2005 – lansarea noului model de piata, bazat pe existenta:

-Pietei spot voluntare, cu ofertare de ambele parti si decontare bilaterala;

-Pietei de echilibrare obligatorii, avand operatorul de sistem ca singuracontraparte;

-Repartizarea responsabilitatilor financiare ale echilibrarii catre partile responsabile


cu echilibrarea.

-   HG 644/2005 – deschiderea pietei la 83.5%;

-   Noiembrie 2005 – introducerea pietei de certificate verzi;

-   Decembrie 2005 – introducerea pietei centralizate a contractelor bilaterale;

- Martie 2007 – introducerea pietei centralizate a contractelor bilaterale partial standardizate


cu negociere continua;

-  HG 638/2007 – deschiderea integrala a pietei de energie electrica si gaze naturale.

Noua piata de energie din Romania a inregistrat progrese importante, garantand, pe de o


parte, consumatorilor libertatea de a-si alege furnizorul de energie electrica intr-un mod
transparent si nediscriminatoriu, iar, pe de alta parte, libertatea producatorilor si furnizorilor de a
stabili tranzactii cu energie electrica in conformitate cu regulile pietei libere. Mai mult, noul
concept al pietei de energie asigura neutralitatea operatorilor, prin separarea activitatilor de
operare de cele de natura pur comerciala pe care producatorii si furnizorii le dezvolta.

In tabelul 1 sunt prezentate gradele de deschidere si plafonurile de consum anual stabilite


prin hotararile guvernamentale.

Hotarare de Guvern Grad de Plafon consum


deschidere (%) anual GWh/an
Nr 122/2000, publicata in M.O. 77/21.02.2000 10 100
Nr. 982/2000, publicata in M.O. 529/27.10.2000 15 100
Nr.1272/2001, publicata in M.O. 832/21.12.2001 25 40
Nr. 48/2002, publicata in M.O. 71/31.01.2002 33 40
Nr. 1563/2003, publicata in M.O. 22/12.01.2004 40 20
Nr. 1823/2004, publicata in M.O. 1062/16.11.2004 55 1
Nr. 644/2005, publicata in M.O. 684/29.07.2005 83.5 -
Nr. 638/2007, publicata in M.O. 427/27.06.2007 100 -

Tabel 1. Etapele parcurse in procesul de deschidere a pietei de energie electrica

Actualul mecanism al pietei de energie electrica din Romania indeplineste cerintele de


aderare la Uniunea Europeana, negociate, fiind chiar mai avansate decat cele existente in cadrul
unor state membre. Este, de asemenea, un mecanism flexibil care permite dezvoltarea oricaror
noi solutii de tranzactionare si contractare a energiei electrice, in functie de solicitarile pietei, si
care transmite la randul lui semnale utile actorilor din piata.

1.1.2    Structura tranzactiilor pe piata energiei

Fig. 4. Structura schematica a pietei angro de energie electrica

            Structura include urmatoarele tipuri de contracte incheiate de producatori pe piata de


energie electrica:

-     Contracte reglementate incheiate cu furnizorii impliciti pentru consumatorii alimentati in


regim reglementat, de catre producatorii termo(inclusiv producatorii independenti/
autoproducatori), producatorul hidro, respectiv producatorul nuclear;
-     Contracte reglementate incheiate cu operatorii de distributie pentru acoperirea
consumurilor proprii tehnologice ale retelelor de distributie , de catre producatorii
termo                     (inclusiv producatorii independenti/autoproducatori), producatorul hidro,
respectiv producatorul nuclear;

-   Contract reglementat incheiat cu operatorul de transport pentru acoperirea


consumului  propriu tehnologic al retelei de transport;

-   Contracte intre producatori la preturi reglementate, activitate la cererea cumparatorului in


schimbul primei de optiune;

-   Contracte intre producatori la preturi reglementate, cu obligatia rascumpararii energiei in


decursul unui an

-   Contracte negociate bilateral cu furnizorii impliciti;

-   Contracte negociate bilateral cu alti producatori;

-   Contracte negociate bilateral cu furnizorii concurentiali;

-   Contracte incheiate pe pietele centralizate de contracte cu diferiti participanti;

      - Contracte de furnizare negociate bilateral cu consumatorii alimentati in regim concurential;

-  Contracte negociate de vanzare la export

-  Vanzari pe piata pentru ziua urmatoare catre diferiti participanti la aceasta piata .

1.1.3 Evolutia volumelor tranzactionate pe piata angro

Dimensiunea pietei angro este determinata de totalitatea tranzactiilor desfasurate pe


aceasta de catre producatori si furnizori, depasind cantitatea transmisa fizic de la producere catre
consum; totalitatea tranzactiilor include revanzarile realizate in scopul ajustarii pozitiei
contractuale si obtinerii de beneficii financiare.

Astfel, pe piata angro sunt incheiate contracte reglementate si negociate bilateral intre
producatori si furnizori, contracte reglementate pentru asigurarea consumului propriu tehnologic
in retele, contracte negociate bilateral producatori - producatori sau furnizori - furnizori, precum
si obligatii contractuale incheiate pe pietele centralizate: PCCB - piata centralizata a contractelor
bilaterale, PCCB-NC - piata centralizata a contractelor bilaterale cu negociere continua, PZU -
piata pentru ziua urmatoare, PE - piata de echilibrare.

1.1.4        Piata certificatelor verzi

Descriere generala
Pentru sustinerea producerii energiei electrice din resurse energetice regenerabile a fost
stabilit un mecanism de promovare bazat pe certificate verzi, prin care furnizorii achizitioneaza
cote obligatorii de certificate, proportional cu volumul de energie electrica vanduta
consumatorilor.

OPCOM – Opѥratorul†Pieteѩ de ceòtificcte Verzi –ȠPersoana Ūuridica ce asigura


tranzactionarea certifikátelor Verzi si care determina preturil 聥 pe Piata centòalizata a Ce 聲
tificatelŲ Verzi, indepinind functiile prevazute de Regulamentul de organizare si functionare
a Pietei de Certificate Verzi (Ord. ANRE nr. 15 / 2005).

Certificatul Verde este un  document care atesta o cantitate de 1 MWh de energie


electrica produs din surse regenerabile de energie.

Mecanismul de promovare a producerii de energie electrica din surse regenerabile de


energie, prin achizitia de catre furnizori a unor cote obligatorii de energie electrica produsa din
aceste surse in vederea vanzarii catre consumatorii deserviti se numeste sistem de cote
obligatorii.

Functionarea sistemului de cote obligatorii pentru promovarea energiei electrice din surse
regenerabile de energie, presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

- Autoritatea de reglementare stabileste o cota fixa de energie electrica produsa din surse
regenerabile de energie, pe care furnizorii sunt obligati sa o cumpere;

- Autoritatea de reglementare califica anual producatorii de energie electrica din surse


regenerabile de energie, pentru a obtine Certificate Verzi;

- Producatorii primesc pentru fiecare unitate de energie electrica livrata in retea 


(1 MWh), un Certificat Verde, care poate fi vandut separat de energia electrica, pe Piata de
Certificate Verzi;

-  Pentru indeplinirea obligatiei, furnizorii trebuie sa detina un numar de Certificate Verzi egal cu
cota de energie electrica din surse regenerabile de energie impusa.

Valoarea Certificatelor Verzi reprezinta un castig suplimentar primit de producatori


pentru “energia curata” pe care o livreaza in retele.

Pretul energiei electrice este determinat pe piata de energie electrica. Pretul suplimentar
primit pentru Certificatele Verzi vandute este determinat pe o piata paralela , unde sunt
tranzactionate beneficiile aduse mediului.

Valoarea Certificatelor Verzi se stabileste prin mecanisme de piata:

-  Prin contracte bilaterale intre producatori si furnizori;

-  Pe o piata centralizata, organizata si administrata de OPCOM.


Pretul Certificatelor Verzi variaza intr-un interval [ Pmin ÷ Pmax] stabilit prin Hotarare
de Guvern. Pretul minim este impus pentru protectia producatorilor iar pretul maxim, pentru
protectia consumatorilor.

Pentru perioada 2005-2012 valoarea anuala minima si maxima de tranzactionare a


certificatelor verzi este de 24 Euro/certificat, respectiv 42 Euro/certificat, calculata la cursul de
schimb stabilit de Banca Nationala a Romaniei, pentru ultima zi lucratoare a lunii decembrie din
anul precedent.

Energia electrica se tranzactioneaza separat de certificatele verzi. Aceasta se


tranzactioneaza pe piata de energie electrica si certificatele verzi pe Piata Certificatelor Verzi
dupa cum se poate observa si in fig. 3.

Fig 5. Modul diferit de tranzactionare al certificatelor verzi fata  de cel al energiei electrice

Functionarea Pietei Centralizate de Certificate Verzi (PCCV) este conditionata de:

- inscrierea participantilor la Piata Centralizata de Certificate Verzi ;

- participantii transmit lunar oferte de vanzare sau de cumparare, in Intervalul de Ofertare.

Operatorul Pietei de Certificate Verzi are rolul de a:

-  prelua ofertele si de a transmite confirmari de primire;

-  validarea ofertelor si transmiterea notificarilor despre acceptarea sau respingerea lor;


-  de a stabili in ziua de tranzactionare Numarul de Certificate Verzi tranzactionate si Pretul de
Inchidere al Pietei de Certificate Verzi (PIPCV);

-  intocmi si transmite fiecarui participant notele de decontare.

Determinarea PIPCV si a numarului de CV tranzactionate pe PCCV:

-         PIPCV si Numarul de CV tranzactionate se stabilesc la intersectia curbelor oferta-cerere


dupa cum se poate observa in fig. 6.

Fig. 6. Determinarea grafica a Pretului de Inchidere al PCV(PIPCV) si a numarului de CV tranzactionate

Piata certificatelor verzi se va dezvolta accelerat odata cu instalarea de noi capacitati de


producere a energiei din surse regenerabile, in functie de cresterea de care a avut parte in ultimii
ani acest sector. Cererile de racordare la retea venite din partea dezvoltatorilor de centrale
eoliene insumeaza 12 000 MW, aproape 70% din totalul puterii instalate in sistemul energetic.

Producatorii de energie din surse regenerabile primesc un certificat verde pentru fiecare
MW livrat in sistemul energetic national. Prin vanzarea certificatelor verzi pe piata libera
producatorii isi asigura un venit suplimentar celui rezultat din vanzarea energie. Sistemul are
drept scop stimularea investitiilor in surse regenerabile.
1.2  Potentialul energetic eolian al Romaniei

Romania are un potential imens in domeniul energiei alternative. Studiile de


specialitate  arata ca se inregistreaza cel mai ridicat potential din sud-estul Europei in domeniul
energiei eoliene, iar sud-estul Dobrogei se plaseaza chiar intre primele locuri  la nivelul
intregului continent.

Astfel, potentialul eolian al Romaniei este estimat la 14.000 MW capacitate instalata, insa
tara noastra dispune deocamdata de doar 7 MW instalati in turbine eoliene.

Conform hartii energiei verzi, potentialul Romaniei cuprinde:

- 65% biomasa; 
- 17% energie eoliana;

- 12% energie solara;

- 4% microhidrocentrale;

- 1%  voltaic;

- 1%  geotermal.

In Romania, cu exceptia zonelor montane, unde conditiile meteorologice vitrege fac


dificila instalarea si intretinerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare pragului de 4 m/s
se regasesc in Podisul Central Moldovenesc si in Dobrogea.

In functie de viteza vantului de minim 4 m/s (pentru o functionare eficienta a turbinei


eoliene) si de numarul de ore/an in care aceasta viteza este atinsa, exista o harta a Romaniei
impartita in 5 zone eoliene, prezentata mai jos in fig. 7.
Fig. 7.  Harta potentialului energetic eolian al Romaniei

                Potential eolian favorabil se afla in zonele:

- Zona Dobrogei, inclusiv fasia litoralului;

- Zona de deal inalt si de munte, la altitudini, in general intre 600 si 1100 m, in amplasamente
deschise, situate spre varful unor inaltimi golase.

Cum am spus si mai sus  potentialul eolian al Romaniei este de circa 14.000 MW putere
instalata, respectiv 23.000 GWh, productie de energie electrica pe an. Acesta este potentialul
total. Considerand doar potentialul tehnic si economic amenajabil, de circa 2.500 MW,
productia de energie electrica corespunzatoare ar fi de aproximativ 6.000 GWh pe an, ceea ce ar
insemna 11% din productia totala de energie electrica a tarii noastre.

Investitiile necesare in domeniul energiei eoliene sunt de circa 1 milion euro/ MW


instalat. O capacitate instalata de 100 MW presupune o investitie de circa 100 milioane euro.
Desi pare o cifra mare, este de retinut faptul ca investitia s-ar amortiza in aproximativ 7 ani,
termen extrem de rezonabil pentru o investitie energetica.

Piata europeana a energiei eoliene este in plina dezvoltare, cu un ritm de crestere mai
mare decat al oricarui alt domeniu energetic.
Energia eoliana nu poate sa inlocuiasca toate celelalte forme de energie, ci doar sa fie o
optiune din grupul de posibilitati existente, o parte a mix-ului energetic. Pe termen mediu,
sursele regenarabile de energie nu pot fi privite ca alternativa totala la sursele conventionale, dar
cert ca, datorita avantajelor pe care le au - resurse locale, abundente, ecologice, ieftine,
independente de importuri si crize mondiale - acestea trebuie utilizate impreuna cu combustibilii
fosili si energia nucleara. Exista suficienta experienta si destule modele de succes de dezvoltare a
domeniului, oferite de tari precum Spania, Germania sau Danemarca.       Modelul spaniol arata
foarte clar cum poate fi gestionata aceasta dezvoltare intr-o maniera sustenabila si transformata
intr-o veritabila forta. Tinta pe care si-a propus-o guvernul spaniol este de 20.000 MW putere
instalata in centrale eoliene, pana in 2011. Daca in Spania dezvoltatorii de proiecte si fabricantii
de turbine eoliene vor atinge aceasta tinta, atunci energia va furniza in jur de 15% din necesarul
de energie al intregii tari. Spania ofera un model de dezvoltare a sectorului energiei eoliene, care
poate fi aplicat oriunde in lume cu conditia implementarii unei legislatii ferme care sa aiba ca
obiectiv dezvoltarea domeniului.

Considerand doar potentialul tehnic si economic amenajabil, de circa 2.500 MW,


productia de energie electrica corespunzatoare ar fi de aproximativ 6.000 GWh pe an, ceea ce ar
insemna 11% din productia totala de energie electrica a tarii noastre. Pentru a intelege
semnificatia cifrelor de mai sus trebuie subliniate cateva lucruri:

- 6.000 GWh se pot obtine prin aderarea a 6.500.000 tone de carbune, 1,5 miliarde metri cubi de
gaz sau 1.200.000 tone pacura;

- 6.000 GWh = 1.200.000 tone pacura = 300.000.000 $ anual. Altfel spus o reducere a
importurilor de pacura cu peste 1,2 milioane tone si o economie anuala de peste 300 milioane de
dolari.

- 6.000 GWh energie electrica produsa in termocentrale pe carbune, duc la eliminarea in


atmosfera a peste 7 milioane tone bioxid de carbon. Prin producerea aceleiasi cantitati de energie
in centrale eoliene emisiile de bioxid carbon ar fi zero.

- 6.000 GWh energie electrica produsa in centrale eoliene ar duce la crearea unui numar de peste
7.500 locuri de munca permanente si cel putin inca pe atat locuri de munca temporare.

In Germania, facand comparatie intre numarul de locuri de munca din domeniul energiei
eoliene si cel al energiei nucleare, raportul este de 10 la 1 in favoarea energiei eoliene. Aceeasi
unitate energetica creeaza de 10 ori mai multe locuri de munca.

Prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon se pot obtine avantaje economice


consistente. In momentul de fata, data
fiind  importanta  deosebita  pe  plan  european  a  masurilor  de  protejare  a  mediului,  exista  o  
piata  pe  care  se tranzactioneaza unitati de emisii de CO2. Mai exact spus de reducere a
emisiilor de CO2. Pretul pe tona de reducere de CO2 a ajuns la un moment dat la valoarea de 30
euro, stabilizandu-se ulterior la circa 20 euro/ tona CO2. Se estimeaza, insa, o crestere la
tranzactionarea pina la 40 euro/ tona sau chiar mai mult. Se estimeaza ca pretul pe tona de
CO2 va ajunge la 100 euro in 2010. Prin comercializarea emisiilor de CO 2, Romania ar putea
obtine peste 150 milioane euro anual. Emisiile de CO2 asociate sectorului energetic au o
importanta foarte mare, fiind raspunzatoare pentru mai mult de 50% din efectul cumulat al
emisiilor de gaze cu efect de sera, emisii al caror principal efect este cel al modificarilor
climatice.

1.3  Utilizari ale energiei eoliene

Energia eoliana a fost exploatata pe uscat de cand prima moara de vant a fost construita
in vechea Persie in secolul VII. De atunci morile de vant sunt folosite pentru macinarea graului,
pomparea apei, taierea lemnului sau pentru furnizarea altor forme de energie mecanica. Insa
exploatarea pe scara larga a aparut abia in secolul XX, odata cu aparitia „morilor de vant”
moderne – turbinele de vant ce pot genera o energie de ordinul MW.

Domenii actuale de utilizare a energiei eoliene:

     -      producerea de energie electrica;


     -      pomparea apei din puturi;
     -      transformarea energiei mecanice in energie termica;

     -      alimentarea cu energie electrica a locuintelor.

Sistemele eoliene asigura electricitate pentru :

-         retele izolate;

-         retele centrale;

-         furnizare de energie la distanta;

-         suport pentru retele slabe;

-         reducerea expunerii la fluctuatiile pretului energiei;

-         reducerea pierderilor de transmitere si distributie.

Pentru utilizari de tipul „off-grid” ( utilizari ale energiei eoliene in scopuri


personale,  independente fata de alimentarea cu energie electrica de la o retea centrala) se
folosesc turbine mici de la 50 W la 10 KW. Acestea se folosesc si pentru incarcarea
acumulatorilor sau pentru pomparea apei.

Pentru utilizari in cadrul unor retele izolate se folosesc turbine de ordinul 10 kW –


200  kW. Aceasta metoda reduce costurile de generare in zone greu accesibile: sisteme hibrid
vant-diesel.

Pentru utilizari in cadrul retelei centrale se folosesc turbine de ordinul 200 kW-5 MW.
Aceste turbine le gasim in fermele de vant cu turbine multiple. Sunt turbine de
dimensiuni mari care formeaza parcuri eoliene. Acestea necesita un sistem de monitorizare si
diagnoza.

           

Un exemplu de sistem pentru utilizarea casnica a energiei electrice eoliene este prezentat pe
pagina urmatoare  in fig.8.

Fig 8. Sistem pentru utilizarea casnica a energiei electrice eoliene

Acest sistem permite atat alimentarea unor consumatori de curent continuu, cat si
alimentarea unor consumatori de curent alternativ prin intermediul unui invertor.

Ideile de utilizare a energiei eoliene trebuie trecute prin filtrul eficientei economice si este
necesar sa se faca in special in zonele cu activitate eoliana intensa in cea mai mare parte a anului.
Prin utilizarea energiei eoliene se economisesc combustibili fosili si sunt reduse emisiile de gaze cu
efect de sera. Avand in vedere potentialul energetic foarte mare pentru utilizarea energiei eoliene in
Romania, aceasta reprezinta o componenta foarte importanta a productiei energetice impreuna cu
celelalte surse de energie regenerabila.

1.4  Siguranta energiei eoliene

             Energia eoliana e o sursa de putere electrica promitatoare in viitor datorita ecologitatii si


infinitatii sale. Totusi, pentru ca viteza vantului variaza in timpul zilei, sezonului sau anilor,
energia generata de vant e o resursa intermitenta. In zonele de pe glob cu actiune puternica a
vantului turbinele actioneaza in jur de 60% din timpul anului. Chiar si asa vantul poate fi
insuficient pentru ca turbinele sa functioneze la capacitate maxima. Cu toate acestea tehnologia a
reusit sa-si adapteze creatiile imbunatatindu-le si producand si alte aparate ce folosesc acest tip
de energie.

Statisticile arata ca productia de energie electrica a turbinelor eoliene este comparabila cu


cea produsa de hidrocentrale, la aceeasi putere instalata, adica ca si cand ar functiona o treime
din timp la puterea nominala. Desigur ca cel mai important factor il reprezinta  viteza vantului. In
general se poate lua in consideratie montarea de turbine eoliene numai daca viteza medie a
vantului este de peste 5-6 m/s. Studierea vitezei vantului trebuie facuta pentru amplasamentul
respectiv pe o perioada de cel putin 6 luni, iar  anemometrul este preferabil a fi amplasat la
inaltimea viitoarei turbine. Cu cat masuratorile se fac pe o perioada mai mare de  timp, cu atat
aparatura de masura are precizie mai buna si cu cat amplasarea sa este mai apropiata de pozitia
viitoarei turbine, cu atat calculele tehnico-economice vor fi mai apropiate de realitate.

Instalarea de turbine eoliene este eficienta, daca amplasarea este facuta dupa criterii
stabilite cu multa grija. Suprafata terenului, configuratia sa, prezenta cladirilor sau a pomilor
influenteaza viteza vantului. Terenul foarte variat sau obstacolele             mari pot crea turbulente
care pot scadea productia de energie, in acelasi timp cu cresterea uzurii turbinei.
            In zonele montane, izolate, montarea de turbine eoliene poate fi o solutie viabila. In
acelasi timp poate sa apara  dezavantajul productiei intermitente de energie si necesitatii de a
avea inca o sursa de energie electrica in situatia ca nu este vant. Bineinteles, aceasta solutie cu
amplasarea aditionala a unei alte surse de energie electrica reprezinta un cost in plus, deci
inevitabil o investitie mai mare dar si o continuitate in alimentare.

De asemenea, prin amplasarea pe mare a turbinelor eoliene se castiga prin faptul ca viteza
vantului este mai mare, nefiind  influentat de obstacole, in schimb costul investitiei cat si al
intretinerii este mai mare datorita cresterii complexitatii proiectului. Desigur ca pentru fiecare
proiect in parte vor fi facute masuratori cat mai exacte ale vitezei vantului, pe perioade suficient
de lungi de timp, cat si studii de fezabilitate care vor dovedi daca investitia este rentabila sau nu.

Marile avantaje ale utilizarii energiei eoliene pentru producerea de energie electrica sunt:

- protejarea mediului;

- cost de producere competitiv, comparativ cu cel al centralelor clasice;


- timpul redus de montaj;

- vantul este abundent, gratuit si inepuizabil;

- costul de producere nu este influentat de fluctuatiile pretului celorlalti combustibili.

Marele dezavantaj al turbinelor eoliene este reprezentat de caracterul intermitent al


producerii de energie, precum si cel al fluctuatiilor de putere. Primul dezavantaj se compenseaza
prin conectarea la Sistemul Energetic National, iar al doilea influenteaza din ce in ce mai putin
datorita sistemelor moderne de reglaj.

Avand in vedere literatura de specialitate si normele privind protejarea mediului,


productia de energie electrica din surse eoliene si din alte surse regenerabile de energie este o
prioritate si o necesitate pentru viitorul alimentarii cu energie electrica.

           

2.Alcatuirea unei centrale eoliene

Centralele eoliene sunt grupuri de turbine eoliene, plasate in apropiere unele de altele cu
scopul de a produce electricitate din energia eoliana. Turbinele eoliene sunt conectate la un
sistem de tensiune medie ce este apoi transformat in curent de inalta tensiune prin intermediul
unui transformator, pentru a putea fi livrat in sistemele de distribuire a electricitatii.

Zonele prielnice instalarii centralelor eoliene depind de viteza vantului (minim 15 km/h)


in regiune pe toata perioada anului, altitudine (o inaltime mai mare inseamna o viteza mai mare a
vantului, datorita vascozitatii reduse a vantului), relief si temperatura (temperaturile scazute
necesita lichide de lubrifiere cu punct de inghetare scazut, materiale mai rezistente si chiar
sisteme de incalzire a turbinei eoliene).

In functie de zona unde este instalata o centrala eoliana exista trei tipuri de amplasari:

Pe tarm - centrale eoliene asezate la 3 sau mai multi kilometri in interiorul tarmului. Amplasarea
tine cont de efectul de accelerare a unei mase de aer peste un obstacol (in acest caz tarmul).
Deoarece orice eroare de amplasare poate insemna o scadere masiva a cantitatii de electricitate
generata se fac studii pe perioade de cel putin un an pentru determinarea locatiei propice pentru
instalarea centralelor eoliene.

In apropierea tarmului - centrale eoliene asezate la maxim 3 kilometri in interiorul tarmului


sau 10 kilometri in larg. Aceste centrale eoliene fructifica efectul de convectie al aerului datorita
diferentelor de temperatura intre apa si pamant. Printre probleme se numara migratia pasarilor,
habitatul acvatic, transportul si efectul vizual.

In larg - centrale eoliene plasate la peste 10 kilometri in larg. Nu patimesc de pe urma efectului
vizual, nu genereaza zgomot si beneficiaza de o viteza medie a vantului mai mare. Printre
dezavantaje se numara cheltuielile mai mari de construire, amplasare, mentenanta (in special cele
plasate in apa sarata, care are un efect puternic coroziv). Daca distantele fata de tarm sunt
suficient de mari, centralele eoliene plasate in larg pot fi conectate direct la o instalatie de curent
de inalta tensiune.

            O centrala eoliana este compusa din mai multe elemente care asigura functionarea
corespunzatoare a acesteia.

 Elementele componente ale unei centrale eoliene sunt:

-         Turnul

-         Nacela (cu elementele din interior)

-         Butucul rotorului

-         Paletele turbinei

-         Sistemul de pivotare

-         Invertorul

-         Transformatorul

Turnul este cel care sustine turbina eoliana si nacela , impreuna cu celelalte elemente
mecanice, generatorul electric, sistemul de virare. In trecut aceste turnuri aveau intre 20 si 50
de metri, acum ajungand pana la 120-130 de metri. Pentru turbine medii si mari turnul este
putin mai mare decat diametrul rotorului. Turbinele mici sunt montate in general in varful
turnului la inaltimea de cateva diametre de rotor. In alt caz ele ar avea de suferit datorita
conditiilor slabe de vant care le intalnim la nivelul solului. Un exemplu de turn eolian este
prezentat in fig. 2.1.
Fig.2.1 Turn eolian

Turnurile sunt fabricate din beton sau din otel, ambele variante fiind folosite. Acestea se
monteaza cu ajutorul unor macarale de dimensiuni mari. Acestea sunt montate
pe fundatia aferenta. In interiorul acestuia se afla scarile de acces spre nacela si reteaua de
distributie a energiei electrice produse de turbina eoliana. Un model de fundatie a turnului
este prezentat in figura de mai jos (2.2).

Fig. 2.2 Fundatia unui turn de turbina eoliana

Nacela reprezinta carcasa in care sunt aflate elementele componente ale turbinei. Aceasta
este amplasta in varful turnului. Nacela are rolul de a proteja componentele turbinei eoliene, care
se monteaza in interiorul acesteia si anume: arborele principal, multiplicatorul de turatie,
dispozitivul de franare, arborele de turatie ridicata, generatorul electric, sistemul de racire al
generatorului electric si sistemul de pivotare. In fig 2.3 este prezentata o nacela a unei turbine
eoliene de 2 MW.

fig 2.3 Nacela unei turbine eoliene

Butucul rotorului are rolul de a permite montarea paletelor turbinei si este montat pe arborele
principal al turbinei eoliene. Paletele turbinei sunt fixe in raport cu butucul rotorului.

Fig.2.4 Butucul rotorului

Paletele reprezinta unele dintre cele mai importante componente ale turbinelor eoliene
si impreuna cu butucul alcatuiesc rotorul turbinei. Cel mai adesea, paletele sunt realizate cu
aceleasi tehnologii utilizate si in industria aeronautica, din materiale compozite, care sa asigure
simultan rezistenta mecanica, flexibilitate, elasticitate si greutate redusa. Uneori se utilizeaza la
constructia paletelor si materiale metalice sau chiar lemnul. In figura 2.5 sunt prezentate doua
palete ale unor turbine de mari dimensiuni.

  

Fig 2.5. Paletele unor turbine de mari dimensiuni

Sistemul de pivotare al turbinei eoliene, are rolul de a permite orientarea turbinei dupa
directia vantului. Componentele principale ale acestui sistem sunt motorul de pivotare si
elementul de transmisie a miscarii(ambele prezentate in fig 2.6). Ambele componente au
prevazute elemente de angrenare cu roti dintate. Acest mecanism este antrenat in miscare cu
ajutorul unui sistem automatizat, la orice schimbare a directiei vantului, sesizata de girueta.
Fig. 2.6. Motorul sistemului de pivotare si elementul de transmisie al sistemului de pivotare

            Invertorul este un dispozitiv care face conversia curentului continuu (DC) in curent


alternativ(AC) asigurand calitatea frecventei de 50 de Hz , pentru alimentarea consumatorilor sau
pentru distribuirea energiei catre transformatorul de tensiune.

            Transformatorul are rolul de a modifica  tensiunea primita de la invertor (joasa


tensiune) intr-o valoare ridicata  pentru distribuirea acesteia in retele de medie (20 kV) sau inalta
tensiune (110 kV). In fig 2.7 este prezentat un transformator de medie tensiune 20kV/0,4 kV.

Fig 2.7 Trafo de medie tensiune 20 kV/0,4 kV


2.1. Structura unei turbine eoliene

Turbina eoliana este o masina care converteste energia cinetica a vantului in energie


mecanica. Daca energia mecanica este ulterior convertita in electricitate, atunci masina se
numeste generator eolian, turbina eoliana sau convertor de energie a vantului.

Tipuri de Turbine Eoliene

            Turbinele eoliene pot fi separate in doua categorii, in functie de axa dupa care turbina se
roteste. Cele care au axa de rotatie orizontala sunt cele mai raspandite, cele cu axa verticala fiind
mai rar intalnite.

            Turbine cu ax orizontal

Turbinele cu ax orizontal au rotorul si generatorul electric in varful unui turn. Turbinele


mici sunt antrenate in miscare la viteze mici ale vantului, in timp ce turbinele mari folosesc de
obicei un senzor cuplat cu un servo-motor. Acesta necesita o cutie de viteze care transforma
rotatia lenta a palelor intr-o rotatie mai rapida, fiind mai convenabil pentru producerea energiei
electrice.          Deoarece turnul de sustinere produce turbulente, turbina este de obicei plasatē
iÙainࡴea turnului. In plõs, palele sunt plasate la o distantē considerabila inࠠ
fáta turnul⁵i.

          Sistemele cuȠturɢinš plasata in sðatele!turnului au 䁦 ost construiteȠdeoarece ele nu necesita


un mecanism adi 腣 ional de sustinere a palelor pe directia vantului, si deoarece la viteze foarte mari
ale vantului, palele se pot curba, pentru a diminua rezistenta vantului.

Avantajele turbinelor cu ax orizontal:

- Palele se gasesc pe aceeasi parte a centrului de gravitatie al turbinei, ajutand astfel la


stabilitatea constructiei;

- Abilitatea de a se orienta dupa directia vantului, ceea ce-i ofera cel mai bun unghi de atac,
deci turbina preia maximul din energia vantului in orice moment al zilei sau in orice sezon;

- Posibilitatea de a inclina rotorul in caz de furtuna, pentru a minimiza defectele;

- Turnul inalt de sustinere permite amplasarea turbinei pe orice suprafata;

- Pot fi plasate in padure, deasupra coronamentului copacilor;

- Majoritatea pornesc automat.

Dezavantajele turbinelor cu ax orizontal:

- Turnul inalt si palele lungi (mai mari de 55 m) sunt greu de transportat pe mare si pe uscat,
transportul costand 20% din costul echipamentelor;
- Nu pot functiona la inaltime prea mica pentru ca este necesar ca vantul sa aiba o curgere
laminara;

- Sunt greu de instalat, necesitand specialisti care sa realizeze aceasta operatiune;

Un exemplu de turbina eoliana cu ax orizonal avem in fig. 2.8.

Fig. 2.8 Turbina eoliana cu ax orizontal

Turbine cu ax vertical

La acest tip de turbine, rotorul de invarte dupa


un ax vertical. Avantajul acestei aranjari este ca
generatorul si/sau cutia de viteze pot fi plasate jos, in
apropierea solului, deci turnul nu e nevoie sa le sustina,
iar turbina nu e necesar sa fie plasata in calea vantului.

Avantajele turbinelor cu ax vertical:

- Usor de intretinut pentru ca majoritatea partilor in


miscare sunt in apropierea solului;
- Deoarece axul de rotatie e vertical, nu mai este nevoie
de rulmenti de sustinere;
- Usor de transportat si de instalat(pentru cele mici);

Dezavantajele turbinelor cu ax vertical:

- Majoritatea turbinelor cu ax vertical produc energie cu o eficienta de 50% in comparatie cu cele cu


ax orizontal;
- Necesita instalarea pe un teren relativ plat;
- Majoritatea necesita un consum de energie pentru a porni.
Un exemplu de turbine cu ax vertical il reprezinta turbinele Darrieus.

Turbinele Darrieus: au eficacitate buna, dar produc tensiuni in stalpii de sustinere ceea ce
duce la o rentabilitate scazuta. In general acestea necesita o sursa exterioara de energie pentru a fi
puse in miscare deoarece cuplul la pornire este scazut.
Vibratiile produse sunt diminuate prin amplasarea a trei
sau mai multe pale, rezultand o stabilitate mai buna a
structurii. Mai jos este prezentata o turbina de tip Darrieus
(fig. 2.9).

Fig. 2.9 Turbina eoliana cu ax vertical Darrieus

Instalarea turbinelor eoliene este eficienta, daca


amplasarea este facuta dupa criterii bine stabilite  cum
ar fi suprafata terenului, configuratia sa, prezenta
cladirilor sau a pomilor. In zonele montane, izolate,
montarea de turbine eoliene poate fi o solutie viabila, insa in acelasi timp trebuie sa se ia in
consideratie si situatiile in care nu bate vantul in acea zona geografica. De asemenea, prin
amplasarea lor pe mare se castiga prin faptul ca viteza vantului este mai mare, nefiind influentat
de obstacole, in schimb creste costul investitiei si al intretinerii.

Pentru fiecare proiect vor fi facute masuratori cat mai exacte ale vitezei vantului pe
perioade destul de lungi, cat si studii de fezabilitate care vor dovedi daca investitia este buna sau
nu.

Criterii de amplasare ale turbinelor eoliene:

-  sa asigure o viteza a vantului cat mai constanta in functie de marimea turbinei eoliene;
-  asigurarea unei circulatii laminare a curentului de aer, pe o durata cat mai mare a anului;
- de preferat sa se amplaseze pe coline domoale, dealuri rotunjite, zone de litoral;
-  de evitat relieful stancos, ascutit si obstacole diferite ( paduri, ziduri, constructii, etc);
- consultarea hartilor meteorologice cu distributia de frecventa a vitezei vanturilor;
-   variatiile de directie a vantului, sa nu fie mari in perioade scurte de timp.

In continuare vom detalia partile componente ale turbinei eoliene ale caror procese
determina functionarea ei corespunzatoare. Pentru aceasta ne vom ajuta de figura de mai jos(fig.
2.10).
Fig. 2.10. Partile componente ale turbinei eoliene

In figura de mai sus elementele componente sunt: 1. pala; 2. rulmentul palei; 3. arborele
de conectare al palei; 4. butucul rotorului; 5. botul; 6. arborele principal; 7. carcasa frontala a
generatorului; 8. carcasa din spate a generatorului; 9. rotor; 10. stator; 11. nacela; 12. unitatea
hidraulica; 13. carcasa din spate a nacelei; 14. carcasa din fata a nacelei; 15. anemograf; 16.
paratraznet; 17. anemometru; 18. pilon.

Palele reprezinta o parte foarte importanta a turbinei eoliene. Impreuna cu butucul


alcatuiesc rotorul turbinei. Acestea sunt o parte destul de sensibila a turbinei. Cu ajutorul unor
servomotoare directia palelor este schimbata la sesizarea anemografului.

Servomotoarele actioneaza independent, astfel in cazul unei defectiuni celelalte motoare


preiau sarcina de rotire a palei a carui motor s-a defectat astfel evitand supraincarcarea. De
asemenea ele actioneaza si ca frane. Un exemplu este prezentat in figura de mai jos (fig. 2.11.)

Fig. 2.11. Servomotorul turbinei


eoliene
            In functie de viteza vantului palele trebuiesc pozitionate (aliniate) corect pentru ca
puterea oferita de vant sa fie cat mai ridicata. Rulmentul palei ajuta la pozitionarea corecta a
palelor.

            Butucul rotorului are rolul de a fi un suport pentru palele turbinei si la randul lui este
montat pe arborele principal. Palele turbinei sunt fixe in raport cu butucul rotorului.

            Arborele principal si cel secundar. Arborele principal se mai numeste arborele


lent, deoarece el se roteste cu viteze de ordinul a 20 - 40 rot/min. Prin intermediul
multiplicatorului, el transmite miscarea, arborelui secundar. Arborele secundar antreneaza
generatorul electric, sincron sau asincron, ce are una sau doua perechi de poli. El este echipat cu
o frana mecanica cu disc (dispozitiv de securitate), care limiteaza viteza de rotatie in cazul unui
vant violent. In figura 2.12. putem observa arborele principal al unei turbine eoliene.

Fig. 2.12. Arborele principal al unei turbine eoliene

Arborele de turatie ridicata denumit si arbore secundar sau cuplaj, are rolul de a


transmite miscarea de la multiplicatorul de turatie la generatorul electric. Turatia acestui arbore,
ca si cea a generatorului electric, are valori intre 1200…1800 rot/min. In figura de mai jos (fig.
2.13.) este prezentat arborele de turatie ridicata.
Fig. 2.13. Arborele de turatie ridicata (secundar) al turbinei eoliene

Multiplicatorul de turatie cu roti dintate are rolul de a mari turatia de la valoarea


redusa a arborelui principal, la valoarea ridicata de care are nevoie generatorul de curent electric.
El se monteaza pe arborele principal. In fig. 2.14 avem prezentat un multiplicator de turatie
eolian.

Fig. 2.14. Multiplicator de turatie eolian

            Dispozitivul de franare este un dispozitiv de siguranta si se monteaza pe arborele de


turatie ridicata, intre multiplicatorul de turatie si generatorul electric. Viteza de rotatie a turbinei
este mentinuta constanta prin reglarea unghiului de inclinare a paletelor in functie de viteza
vantului si nu prin franarea arborelui secundar al turbinei. Dispozitivul de franare (cel mai adesea
hidraulic, iar uneori mecanic) este utilizat numai in cazul in care mecanismul de reglare a
unghiului de inclinare a paletelor nu functioneaza corect, sau pentru franarea completa a turbinei
in cazul in care se efectueaza operatii de intretinere sau reparatii.  In fig. 2.15 este prezentat un
dispozitiv de franare eolian.
Fig. 2.15. Dispozitivul de franare eolian

Generatorul electric are rolul de a converti energia mecanica a arborelui de turatie


ridicata al turbinei eoliene, in energie electrica. Spirele rotorului se rotesc in campul magnetic
generat de stator si astfel, in spire se induce curent electric. Exista atat generatoare electrice care
furnizeaza curent continuu (de regula pentru aplicatii casnice si turbine de dimensiuni reduse),
cat si generatoare electrice cu curent alternativ intr-o gama extrem de variata de puteri. In figura
2.16. este prezentat generatorul electric al unei turbine eoliene de 5 MW, cea mai mare din lume
in martie 2005.

Fig. 2.16. Generatorul eolian al unei turbine de 5 MW

               

            Sistemul de racire al generatorului electric preia excesul de caldura produs in timpul

functionarii acestuia. In figura 2.16 se observa ca racirea este asigurata de un ventilator


centrifugal, iar generatoarele de putere mai redusa au racirea asigurata de ventilatoare axiale.
Uneori sistemul de racire al generatoarelor electrice este proiectat sa functioneze cu apa de
racire, caz in care exista un circuit suplimentar pentru racirea apei.
            Anemograful transmite directia vantului computerului ce corecteaza pozitia palelor si a
nacelei prin servomotoare. La anemograf transmiterea informatiilor se face electric. Elementul
de masurare genereaza un curent alternativ cu o frecventa direct proportionala cu viteza vantului.
Anemograful are in varf o sageata care ofera o rezistenta mare la variatiile aerului spre directia in
care vantul bate. Directia vantului este determinata de un compas.

            Anemometrul este un sistem complet pentru masurarea si inregistrarea cu precizie a


vitezei vantului. Astfel la 4-5 m/s turbina porneste, la 20-25 m/s intra in regim nominal unde
daca viteza depaseste cu mult 25 m/s se actioneaza frana pentru a preveni avarierea instalatiei.
Inainte de construirea turbinei trebuie sa se studieze viteza vantului pe cel putin o perioada de 6
luni, si pentru acesta trebuie ca anemometrul fiind amplasat la inaltimea viitoarei turbine.

Inregistratorul poate inregistra pana la 16383 citiri (valori medii ale intervalului presetat) pe o
memorie nonvolatila in stare solida, care furnizeaza securitate maxima a datelor chiar daca
bateria se descarca. Sistemul poate fi pornit si oprit direct de pe un PC cu ajutorul software-ului.
Rezultatul final este o colectie de puncte de date, fiecare dintre ele reprezentand viteza medie a
vantului in intervalul respectiv. Viteza medie a vantului este informatia captata pentru fiecare
interval. In figura 2.17 sunt prezentate anemograful si anemometrul.

           

Fig. 2.17. Anemograful si anemometrul unei


turbine eoliene

Paratraznetul asigura protectia turbinei


eoliene contra traznetelor si a fulgerelor,
astfel convertorul se intrerupe pentru
circa 3 minute, datele fiind revizuite si
analizate permanent.

Fig. 2.18. Paratraznetul turbinei eoliene

Sistemul electronic de control a functionarii generale a eolienei si a mecanismului de


orientare. El asigura pornirea eolienei, reglarea inclinarii palelor, franarea, ca si orientarea
nacelei in raport cu vantul.
Sistemul de orientare a nacelei este constituit dintr-o coroana dintata (cremaliera)
echipata cu un motor. El asigura orientare eolienei si 'blocarea' acesteia pe axa vantului, cu
ajutorul unei frane. Nacela contine generatorul electric asigurand si o protectie mecanica.

Blocul de automatizare cuprinde componentele electronice pentru invertor si


convertorul de vant. Acesta este format dintr-un sistem multiprocesor pentru managementul
procesului al intregii turbine, acest computer face simultan atat diagnostic cat si inregistrare de
date, astfel senzorii componenti ai turbinei sunt activati astfel sa calculeze parametri de control si
raportul de control pentru controlul inclinarii, viteza, puterea furnizata si alti parametri.
Invertorul are incorporat un sistem de anulare a armonicilor.

Fig. 2.19. Blocul de


automatizare al unei turbine
eoliene

Toate turbinele
eoliene au aparate
proprii de masurare a
parametrilor vantului si
pe baza informatiilor
culese de acestea
computerul propriu
realizeaza ajustarile
necesare pentru o
functionare optima fara
sa fie necesara in permanenta prezenta unui operator uman. De obicei, turbinele organizate in
parcuri sau nu, includ mijloace de verificare si comanda la distanta, facand astfel mai usor
managementul unitatilor de productie. Fiind o instalatie in miscare exista uzuri si costuri de
intretinere. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, investitorii trebuie sa aiba in vedere toate
aspectele implicate, considerand marimea investitiei si perioada de amortizare relativ lunga.

2.2 Caracteristici tehnice ale turbinelor

          In cazul turbinelor eoliene din cadrul unui parc eolian se folosesc turbine cu dimensiuni
de regula intre 200 kW - 5 MW. Componentele acestor turbine eoliene folosite in cadrul
parcurilor eoliene au diferite caracteristici tehnice in functie de dimensiunile lor.

            Realizarea turbinelor eoliene si amplasarea lor este in stransa legatura cu viteza vantului
din zona de amenajare a parcului. Din aceasta cauza turbinele eoliene sunt alese in functie de
caracteristicile tehnice ale componentelor pentru a avea un randament ridicat in zona aleasa.

            In continuare sunt prezentate caracteristicile tehnice ale turbinelor eoliene:

Diametrul rotorului - in functie de puterea turbinei acest diametru are diferite


dimensiuni. Diametrul rotorului unei turbine eoliene are valori mici pentru turbinele de putere
mica si valori mari pentru turbinele de valori mari. Acesta este cuprins intre cativa  metri si poate
ajunge la 100-130 metri (pentru turbinele de ordinul MW).

            Aria baleiata a rotorului – cu cat diametrul rotorului este mai mare cu atat aria va fi mai
mare.  

Numarul de pale – difera in functie de tipul turbinei. Turbinele eoliene  moderne sunt


prevazute cu 2-3 pale. Cele mai des intalnite au 3 pale.

Profilul palelor – profilul palelor este foarte important deoarece palele sunt cele care
capteaza energia vantului si o transmit rotorului. Profilul palelor este ales dupa studii
aerodinamice complexe, de el depinzand randamentul turbinei. Latimea palelor determina cuplul
de pornire care va fi cu atat mai mare cu cat acestea sunt mai late.

Puterea nominala la viteza vantului – reprezinta puterea maxima pe care turbina o


poate atinge la o viteza a vantului pentru care aceasta a  fost proiectata.

Orientarea la vant – orientarea palelor spre directia din care bate vantul se realizeaza cu
ajutorul unor servomotoare. Acestea actioneaza independent, astfel in cazul unei defectiuni
celelalte motoare preiau sarcina de rotire a palei a carui motor s-a defectat astfel evitand
supraincarcarea.

            Pozitionarea palelor – butucul  este prevazut cu un sistem pasiv (aerodinamic), activ


(hidraulic) sau mixt (active stall) care permite orientarea palelor pentru controlul vitezei de
rotatie a turbinei eoliene(priza de vant).

Tensiunea de intrare  a invertorului – 12 – 48 V curent continuu;

Tensiunea de iesire a invertorului - 230 VAC/50Hz;

Viteza vantului de pornire – este viteza la care turbina porneste. Aceasta poate avea
diferite valori in functie de turbina (2 m/s ..7-8 m/s).  

Generator - Generatorul electric asigura producerea energiei electrice. Puterea sa atinge


5 MW pentru cele mai mari eoliene.  Generatorul poate fi de curent continuu sau de curent
alternativ. Datorita pretului si randamentului, se utilizeaza, aproape in totalitate, generatoare de
curent alternativ. Generatoarele de curent alternativ pot fi sincrone sau asincrone, functionand la
viteze fixe sau variabile.

Materialul palelor – palele se fabrica din mai multe tipuri de materiale: fibra de sticla,
fibra de carbon, lemn (in unele cazuri), materiale compozite, tabla otel, PVC sau alt material
plastic, tabla aluminiu;

Masa turbinei – poate ajunge de la cateva sute de  kilograme la ordinul zecilor sau chiar
sutelor de tone.
Turnul – are rolul de a sustine nacela. Poate avea inaltimea cuprinsa intre 10m-130m
(pentru cele mai mari turbine eoliene).

2.3. Conectarea la retea

         

O dezvoltare deosebita au avut-o, in ultimii ani, sursele de energie electrica care


utilizeaza energie cinetica a maselor de aer in miscare, ajungandu-se astazi la unitati de cativa
MW si parcuri eoliene cu zeci de unitati. Avand in vedere faptul ca, in urmatorul deceniu, in
Romania vor fi instalate probabil unitati cu putere totala de peste 3500 MW, prezinta un interes
deosebit, atat analiza problemelor tehnice de operare, control, protectie, mentenanta, cat si a
celor privind asigurarea calitatii energiei electrice furnizata consumatorilor din reteaua de
distributie la care sunt conectate aceste instalatii.

Principalele probleme sunt:

- solicitarile suplimentare ale retelei electrice in regim normal de functionare si in regim de


scurtcircuit (cresterea curentului electric de scurtcircuit in reteaua de distributie);

- rezolvarea problemelor de calitate a energiei electrice;

- modificarea profilului de tensiune in reteaua de distributie, modificarea circulatiei de putere


activa si reactiva precum si modificarea procedurilor de control a tensiunilor in nodurile retelei;

- stabilirea modului in care sistemele de generare distribuita raspund la perturbatiile normale din
reteaua electrica;

- modificarea schemelor de protectie din reteaua electrica;

- insularizarea si operatiile de restabilire a sincronismului;

- securitatea muncii in sistemele de generare distribuita.

Schema cea mai simpla de conectare a grupurilor eoliene este schema directa (fig. 2.20).
Fig. 2.20 Conectarea directa la reteaua electrica a unui generator asincron

Utilizarea acestei scheme permite transmiterea directa in reteaua de alimentare a tuturor


perturbatiilor determinate de functionarea instalatiei SRE. Ea este caracterizata de un nivel ridicat al
fluctuatiilor de tensiune, pentru toate cele trei componente ale acestei perturbatii:

-  variatiile ale tensiunii la borne datorate variatiilor lente ale vitezei vantului;

- fluctuatii de tensiune determinate de fenomene specifice procesului de conversie (de exemplu,


fenomen de „umbrire” la trecerea palelor in dreptul turnului, conectari si deconectari succesive
ale instalatiei);

-  fluctuatii rapide determinate, in special, de procese care au loc pe durata pornirii instalatiei.

Utilizarea unei scheme de tipul indicat in figura 2.20 in cazul parcurilor de instalatii
eoliene poate determina importante perturbatii sub forma de fluctuatii de tensiune datorita
„sincronizarii” tuturor generatoarelor asincrone si deci aparitiei fluctuatiilor de tensiune la
acelasi moment.

Schema din figura 2.20 este caracterizata si de o eficienta relativ redusa, avand in vedere
faptul ca viteza de antrenare a masinii asincrone, dependenta de viteza de rotatie a palelor nu
poate fi mentinuta permanent, astfel ca micile abaterile de la viteza normata, genereaza pierderi,
care se disipa in rotorul masinii sau sunt preluate de sistemul de franare (calare) al instalatiei.

Schema mentionata in figura 2.20, nu determina, in cazurile normale, armonice si nici


nesimetrie avand in vedere faptul ca masina este astfel realizata incat sa asigure la borne tensiuni
sinusoidale si simetrice. Aceasta schema este insa sensibila la perturbatii sub forma de armonice
sau nesimetrie in curbele de tensiune din nodul in care este conectata instalatia.
Schema cu dubla alimentare (figura 2.21) permite recuperarea pierderilor datorate abaterilor
vitezei de antrenare fata de viteza necesara realizarii puterii normate printr-o legatura a rotorului la
reteaua electrica de alimentare. Avand in vedere existenta frecventelor diferite (in rotor frecventa este
foarte redusa si egala cu fr = s⋅fs unde s este alunecarea masinii, iar fs = f = 50 Hz este frecventa
din stator), legatura intre reteaua cu frecventa de f = 50 Hz si rotorul bobinat al masinii parcurs de
curenti de frecventa fr = s⋅fs se face prin intermediul unui circuit convertor bidirectional. In cazul in
care viteza de antrenare a masinii este superioara vitezei sincrone, puterea de pierderi din rotorul
masinii este transferata in reteaua electrica prin circuitul de conversie. Daca viteza masinii scade sub
viteza de sincronism atunci prin intermediul convertorului este suplimentata puterea necesara, prin
injectie in rotor. In acest mod de functionare masina are o comportare de masina sincrona.

Fig. 2.21. Schema cu dubla alimentare a unui generator asincron

Schema cu dubla alimentare realizeaza o crestere a eficientei conversiei din energia


cinetica a vantului in energia electrica a generatorului asincron, nu determina nesimetrie in
reteaua electrica, dar poate produce fluctuatii de tensiune la acelasi nivel ca si schema din figura
2.20. Functionarea convertorului in circuitul rotorului (desi convertorul este de putere nominala
mult redusa fata de puterea nominala a masinii asincrone) poate fi insotita de aparitia de
armonice si inter-amonice de frecventa redusa (egala sau multiplu al frecventei curentilor din
rotor). In mare masura, tipul de filtru din circuitul intermediar dintre cele doua convertoare (filtru
de tensiune, cu condensator, sau filtru de curent electric, cu bobina) determina nivelul de
perturbatii armonice in reteaua electrica la care este conectata instalatia (in lipsa filtrului la
iesirea spre transformatorul de retea a convertorului bidirectional).

Schemele din figurile 2.20 si 2.21 sunt caracterizate de prezenta a doi arbori cu viteza de
rotatie diferita.

Schema cu generator sincron (figura 2.22) asigura legatura cu reteaua electrica prin
intermediul unui convertor de frecventa; se utilizeaza un singur arbore de viteza redusa si
generator sincron cu un mare numar de poli.
Fig. 2.22. Schema de conectare la reteaua electrica a unei instalatii eoliene cu generator sincron

           

Se asigura separarea electrica a tensiunii alternative, de frecventa variabila fs, de la


bornele generatorului sincron, fata de tensiunea alternativa, de frecventa fixa (f = 50 Hz) a retelei
electrice la care este conectata instalatia. In acest fel, fluctuatiile rapide de tensiune de la bornele
generatorului sincron se transmit ate-nuat pana la reteaua electrica de alimentare. De asemenea,
la o functionare normala a invertorului nu apare nesimetrie in nodul de conectare la reteaua
electrica de medie tensiune.

Prezenta convertorului de frecventa determina insa posibilitatea aparitiei de armonice in


reteaua electrica de MT [20 kV]. Prin utilizarea controlului PWM (Pulse Width Modulation) al
invertorului instalatiei si a filtrului de la iesirea invertorului (inclusiv inductivitatea de scapari a
transformatorului ridicator T) se asigura controlul nivelului armonicelor transmise in reteaua
electrica la valori sub cele admise in retea. Utilizarea controlului PWM pentru comanda
invertorului impune insa necesitatea analizei problemelor de compatibilitate electromagnetica
pentru fe-nomenele care apar la sintetizarea curbei tensiunii alternative cu frecventa de 50 Hz.
Schema din figura 2.22 este utilizata in solutiile moderne utilizand generator sincron cu poli
realizati din magnet permanent.

 
2.4 Analize tehnico-economice privind centralele eoliene

           

            Analizele tehnico-economice ale proiectelor pentru folosirea surselor regenerabile de


energie sunt esentiale pentru a diminua riscurile tehnice si financiare care pot aparea in
desfasurarea acestor proiecte. Cele mai moderne programe de simulari pe computer ofera
posibilitatea unor analize tehnice doar pentru unele tipuri de surse regenerabile de energie.
Pentru analiza centralelor eoliene exista aplicatii destul de bine puse la punct, dar costul acestora
este foarte ridicat. Un alt impediment pentru folosirea acestor aplicatii ar fi si pregatirea
personalului care se ocupa de monitorizare, aplicatiile fiind destul de complexe si putand fi
utilizate doar de specialisti.

            Viabilitatea economica a unei centrale in stare de proiectare este influentata de cativa


factori care contribuie la profitabilitatea asteptata. Din moment ce profitabilitatea variaza
proportional cu variatiile factorilor, sensibilitatea profitabilitatii este analizata in jurul valorii
asteptate. Analiza de sensibilitate creste interesul potentialilor investitori. Acest lucru este foarte
important pentru sistemele eoliene a caror profitabilitate se afla in stransa legatura cu variatiile
de viteza a vantului.

2.4.1 Factorul de distributie al energiei electrice

            Cel mai bun reper al performantei economice in cadrul unei centrale eoliene il reprezinta
energia livrata de-a lungul unui an. Nu toata energia produsa este livrata consumatorilor. O parte
din aceasta este folosita pentru a alimenta serviciile proprii ale centralei si pentru iluminat. Intr-
un parc eolian cam 90% din energia produsa este livrata consumatorilor si restul de 10% se
foloseste pentru alimentarea serviciilor proprii.

            Cantitatea de energie livrata depinde de maximul capacitatii locului (zonei)  si de cat de


bine este folosita acea capacitate pe parcusul fiecarei ore a anului. Masura standardizata pentru
performanta economica a unei centrale o reprezinta  factorul de livrare a energiei.

Media anuala a factorului de livrare a energiei:

  kWh livrati pe parcus de un an / (capacitatea instalata × numarul de ore dintr-un an)

            Factorul de livrare a energiei este folositor la comparatii ale unor zone fata de altele sau
la stabilirea performantelor anuale ale unei zone. Centralele eoliene au media anuala a factorului
de livrare a energiei in jurul a 30%, unele dintre acestea raportand valori de 40%. Factorul de
livrare a energiei fermelor eoliene variaza in functie de sezon si acest lucru trebuie luat in
considerare.

2.4.2. Analiza de sensibilitate

            Estimarea aproape corecta a pretului energiei electrice produse nu este de ajuns. Cei care
se ocupa de proiecte trebuie sa ia in considerare si sa realizeze o analiza de sensibilitate. In
aceasta analiza costul energiei este estimat in functie de o serie de parametri care variaza in jurul
valorii de referinta. Sensibilitatea costului energiei depinde in principal de urmatorii doi factori:

-         Variatii ale vitezei vantului

-         Variatii ale radiatiei solare

Efecte ale variatiei vitezei vantului

            Din moment ce energia produsa a centralei eoliene variaza cu cubul vitezei vantului, un
anumit procent schimbat in viteza vantului, poate avea un impact important asupra economiei
centralei. De exemplu, daca media anuala a vitezei vantului este 10 m/s, costul energiei este
calculat pentru viteze ale vantului intre 8 m/s si 12 m/s. Locul de amplasare al centralei este
considerat viabil din punct de vedere economic numai daca centrala este profitabila si la viteza
de 8 m/s.

Efecte ale inaltimii turnului

           

            Inaltimea turnului variaza de la aproximativ patru diametre de rotor pentru turbinele de


ordinul kW la aproximativ un diametru si ceva pentru turbinele de ordinul sutelor de kW.
Inaltimea turnului pentru turbinele mari este determinata in principal de structura turnului si de
design-ul fundatiei acestuia. Inaltimea turnului pentru turbinele mici este determinata in functie
de viteza vantului necesara turbinei. Cu cat turbina este pozitionata mai sus cu atat viteza
vantului va fi mai mare. Turbina reprezinta peste 25 % din costul investitiei centralei eoliene.
Din moment ce viteza vantului creste cu inaltimea turnului, putem produce mai multa energie de
la aceeasi turbina, instaland-o pe un turn mai inalt, deci reducem si costul energiei produse.

2.4.3 Indicele de profitabilitate

           

            Ca la majoritatea proiectelor conventionale, profitabilitatea se masoara cu


ajutorul indicelui de profitabilitate(PI), definit astfel:

Indicele de profitabilitate (PI) =( valoarea prezenta a incasarilor viitoare - costurile initiale ale
proiectului) / costurile initiale ale proiectului . 

            Prin definitie, valoarea zero a indicelui de profitabilitate reprezinta punctul de mijloc.

Profitabilitatea, evident depinde de pretul la care centrala poate vinde energia produsa. In
schimb, pretul la care centrala poate vinde este reglementat de pretul pietei, cel cu care sunt
taxati consumatorii locali. Regiunile cu un pret ridicat al energiei electrice ar putea fi profitabile,
daca costul de realizare al centralei nu este mare.
           

Intr-o analiza de profitabilitate a unei centrale eoliene sunt incluse urmatoarele:

-         posibilitatea amplasarii intr-un anumit loc a unei centrale eoliene in functie de viteza
vantului la botul turbinei;

-         costurile initiale de instalare a unei centrale eoliene;

-         costurile totale, nivelul ratei dobanzii in cazul unui imprumut;

-         durata de viata a centralei;

-         costurile de operare si de mentenanta;

-         pretul mediu de vanzare al energiei produse de centrala.

O analiza detaliata de profitabilitate cu indicatorii de mai sus inclusi in ea este absolut


necesara inainte de a face investitii financiare in acest domeniu. Investitorii pot face analize
initiale de profitabilitate cu ajutorul unor date extrase din tabele deja existente.

Prin crearea de centrale eoliene, nu se mai risipesc combustibilii fosili, acestia putand fi
tranzactionati pe pietele internationale pentru a putea obtine un profit in plus.

3. Fiabilitatea centralelor eoliene

Definita din punct de vedere calitativ, fiabilitatea reprezinta capacitatea unui sistem de a
functiona fara defectiuni, la parametri acceptabili, in decursul unui anumit interval de timp, in
conditii de exploatare bine precizate. Definita din punct de vedere cantitativ, fiabilitatea unui
sistem reprezinta probabilitatea ca acesta sa-si indeplineasca functiile sale cu anumite
performante si fara defectiuni, intr-un anumit interval de timp si in conditii de exploatare
specificate.

Fiabilitatea este un atribut al echipamentelor care nu trebuie ignorat. Caracteristicile de


fiabilitate reprezinta ”ingredientele” critice pentru orice activitate de proiectare a echipamentelor
industriale. Este de preferat sa se tina cont de aspectele legate de fiabilitate inca din faza de
proiectare decat sa nu se faca acest lucru in speranta ca lucrurile vor merge bine.

            Un sistem poate fi compus din mai multe subsisteme. Functionarea fiecǎrui subsistem se
reflectǎ intr-un anumit mod in functionarea ansamblului. Relatia intreg-parte, sistem-
componentǎ nu poate fi totdeauna definitǎ univoc. In principiu orice sistem este alcǎtuit din pǎrti.
Detalierea in pǎrti este de cele mai multe ori la alegerea analistului de sistem. Frecvent pǎrtile
corespund unor subunitǎti structurale clar diferentiabile fizic.
            Indeplinirea functiilor individuale ale sistemului este conditionata de modul in care elementele
componente isi indeplinesc propriile functii, ceea ce duce la concluzia ca fiabilitatea sistemului este
dependenta de fiabilitatea elementelor componente.
            La inceput, un important dezavantaj al productiei de energie eoliana a fost pretul destul de
mare de producere si fiabilitatea relativ redusa a turbinelor. In ultimii ani insa pretul de productie pe
unitate de energie electrica a scazut drastic, ajungand pana la cifre de ordinul 3-4 eurocenti pe
kilowatt ora, prin imbunatatirea parametrilor tehnici ai turbinelor.

Fiabilitatea are ca obiect:

-studiul defectiunilor (cauze, procese de aparitie si dezvoltare, metode de combatere);

-aprecierea cantitativa a comportarii produselor in timp, ca functie de factorii de influentare


interni si externi;

-stabilirea metodelor si modelelor de calcul si de prognoza a fiabilitatii, pe baza incercarilor


specifice si a urmaririi comportarii in exploatare a produselor;

-stabilirea metodelor constructive tehnologice si de exploatare pentru mentinerea si cresterea


fiabilitatii sistemelor, dispozitivelor si elementelor componente;

-stabilirea metodelor de selectare si prelucrare a datelor privind fiabilitatea produselor;

-determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate.

Perspective si limite

Cresterea complexitatii sistemelor tehnice, a gradului de implementare sociala a lor,


intensificarea regimurilor lor de lucru face ca studiul fiabilitatii acestora sa castige tot mai mult
in importanta.

Sistemele de comanda preiau conducerea unor agregate si procese tehnologice foarte


importante a caror nefunctionare poate avea uneori efecte dezastruoase. Un grup cazan-turbina-
generator al unei termocentrale cu puterea unitara de 300 MW are de 2,5 ori mai multa aparatura
de automatizare decat cel de 150 MW.

In general, efectele defectarii unui element au consecinte infinit mai mari decat costul
elementului. De fiabilitatea produsului depinde (de exemplu, daca acesta face parte din sistemele
de automatizare complexa sau energetice) productivitatea muncii, calitatea productiei si in unele
cazuri chiar viata oamenilor. Un scurtcircuit neizolat de protectiile electrice intr-o celula electrica
a unei statii de medie tensiune la care se racordeaza hidrogeneratoarele poate duce la distrugerea
totala a echipamentului, prin incendiu si, urmare a gazelor toxice emanate, poate pune in pericol
atat viata personalului de exploatare cat si a personalului de interventie. Costul eliminarii
consecintelor este de mii de ori mai mare decat elementul a carui defectare a produs evenimentul
accidental.
Efectele economice ale lipsei de fiabilitate a produselor pot fi evidentiate dupa mai multe
aspecte:

- costul reparatiilor in materiale si forta de munca (poate atinge pana la 9% din forta de munca);

-  nerealizarea productiei (6% din timp pentru utilaje complexe);

Limitele studiului fiabilitatii pot fi gasite in lipsa datelor de intrare pentru calcule,
rezultata din:

- nivelul redus al civilizatiei industriale;

- viteza mare de reinnoire a produselor;

- complexitatea modelelor care, pentru a reflecta fidel realitatea devin inabordabile matematic iar
pentru a fi abordabile nu mai corespund realitatii; situatia se rezolva prin compromis
(optimizare).

Abordarea calitativa

Fiabilitatea este capacitatea (aptitudinea) entitatii considerate (sistem, componenta,


produs) de a indeplini cerintele de functionare nominale (functia specificata), in conditii de
mediu si solicitare in functionare definite si intr-o perioada de timp prestabilita.

In functie de conditii, poate fi caracterizata si prin diversi indicatori:

- capacitatea de a nu se defecta;

- durata de viata;

- capacitatea de a fi restabilit (repus in functiune dupa defectare, de exemplu prin reparare).

Analiza calitativa a fiabilitatii furnizeaza informatii referitoare la felul in care se reflecta,


in functionarea entitatii analizate, diferitele moduri de defectare ale elementelor sale
componente.

Etapele analizei calitative de fiabilitate sunt:

-  analiza modurilor de defectare si a efectelor defectarilor prin care se identifica defectele si se


evalueaza consecintele acestora asupra functionarii entitatii analizate;

- organizarea si reprezentarea grafica a informatiilor rezultate din analiza precedenta sub forma
unei scheme logice (diagrama bloc sau arbore de defectare.
Obiectivele analizei calitative de fiabilitate sunt:

- identificarea punctelor slabe in faza de proiectare, montaj si exploatare;

- evidentierea defectelor potentiale sub aspectul importantei sau criticitatii acestora;

- furnizarea informatiilor necesare pentru analiza cantitativa de fiabilitate.

Abordarea cantitativa

Fiabilitatea este probabilitatea ca sistemul sa-si indeplineasca functiunile pentru care a


fost conceput si realizat, cu o anumita performanta si fara defectiuni, intr-un anumit interval de
timp si in conditii date, cu un nivel de incredere impus.

Abordarea cantitativa a fiabilitatii are ca obiectiv cuantificarea, sub forma unor indicatori
numerici, a nivelului de fiabilitate a entitatilor stabilite pentru:

-  compararea a doua sau mai multe solutii din punctul de vedere al performantelor dorite;

- demonstrarea incadrarii valorilor indicatorilor de fiabilitate in anumite limite impuse, in


punctele de interfata cu alte entitati (instalatii, linii electrice);

-  depistarea unor verigi slabe in cadrul entitatilor analizate;

- preliminarea unor indicatori de garantie inclusi in oferte si contracte.

3.1 Moduri de defectare ale componentelor

            Notiunea de defectare se refera la alterarea sau intreruperea capacitatii unui sistem de a


asigura o functie ceruta in conditiile de functionare specificate si reprezinta o anomalie
functionala a unui sistem fizic. Defectarea apare ca urmare a unuia sau a mai multor defecte.

            Defectul este evenimentul fundamental din teoria fiabilitatii si reprezinta o deviatie


nepermisa a cel putin unei proprietati caracteristice sistemului de la conditiile admisibile
(uzuale,standard). Altfel spus, defectul este o anomalie de comportament la nivelul sistemului si
reprezinta efectul unor procese complexe de degradare in timp a elementelor (care compun
echipamentul), ca urmare a solicitarilor la care sunt supuse in functionare.

            Un defect nu conduce neaparat la o defectare. Cauza defectarii se defineste prin


„circumstante legate de conceptie, fabricare sau folosire si care au determinat defectarea”. In
diagnoza industriala, aceasta definitie este fundamentala deoarece, in functie de simptomele
externe care sunt observate, se cauta cauza primara.

            Mecanismul de defectare se refera la procesele fizice, chimice sau de alta natura, ce


conduc la defectare.
           

Deteriorarea este starea unui sistem care prezinta:

-pierderea performantelor uneia dintre functiile asigurate de ansamblu(daca acestea sunt sub

nivelul de oprire definit de specificatiile functionale, nu se mai poate vorbi de deteriorare,

ci de defectare);

un subansamblu deteriorat (sau chiar defectat), fara consecinte functionale asupra

ansamblului.

Modul de defectare este efectul prin care este observata o defectiune (de exemplu un
scurtcircuit).

Modurile de defectare sunt definite pentru o stare sigura de functionare a componentei si


echipamentului. Daca se ia in considerare alta stare de functionare a echipamentului, lista
modurilor de defectare a componentei suspuse analizei se poate modifica.

Pentru o componenta din ansamblul echipamentului electric, modurile de defectare se pot


determina astfel:

-         daca modelul de componenta este cunoscut, se tine seama de: experienta in exploatare si
de rezultatele incercarilor la care a fost supusa componenta;

-         daca componenta este noua din punct de vedere al conceptiei, se iau in considerare
componentele asemanatoare (din punct de vedere constructiv si functional) si/sau
eventualele incercari de fiabilitate.

Modul de defectare fiind specific pentru fiecare echipament, este esentiala identificarea
tuturor modurilor de defectare posibile pentru un echipament.

Acelasi echipament poate prezenta mai multe moduri de defectare, generate de defectare
interne (nefunctionarea unor componente ale echipamentului) sau externe (defectarea simultana a
altor componente). Aprecierea starii critice poate fi utila pentru determinarea din timp, in detaliu,
a cauzelor multor avarii.

Moduri de defectare ale componentelor turbinei eoliene

            Elementele monitorizate intr-o turbina eoliana sunt:

-         turnul, paletele, nacela

-         componentele mecanice (lagare, axe, cuplaje, angrenaje etc.)

-         generatorul electric

-         transformatorul de tensiune

-        

Pot aparea defecte la:

a)      Nivelul paletelor turbinei

Acestea apar datorita modificarii rugozitatii suprafetei palelor. Modificarea rugozitatii


palelor este influentata de poluare, depunerea de gheatza pe acestea, defecte structurale din
constructie. Modificarea rugozitatii palelor produce un dezechilibru al maselor rotative ce are ca
efect aparitia unei forte centrifugale care se transmite mai departe nacelei si turnului.

Asimetriile aerodinamice sunt cauzate de comportamentul aerodinamic diferit al palelor.


Asimetriile aerodinamice sunt cauze ale unui unghi diferit de atac al paletelor sau a defectelor de
fabricatie ale profilului.

Diferentele genereaza forte de excitatie ce determina oscilatii axiale si torsionale ale


nacelei cu frecventa egala cu cea de rotatie a rotorului. In figura de mai jos (fig.3.1) este
prezentat un profil de paleta in care apar oscilatii.
Fig.3.1 Aparitia fortelor ce determina oscilatii axiale si torsionale

b) Nivelul sistemului de antrenare

Defectele la nivelul sistemului de antrenare al turbinei eoliene sunt


reprezentate de defectele tipice care apar la nivelul arborelui (crapaturi sau
dezechilibre de masa).

Cauzele aparitiei defectelor la nivelul sistemului de antrenare:

- Sarcini subestimate din proiectare;

- Suprasarcini de cuplu;

- Materiale necorespunzatoare;

- Probleme de fabricatie, de transport sau de asamblare;

- Incovoiere datorita fortelor asimetrice rotorice;

- Centrare proasta;

- Defecte de asamblare ale lagarelor sau elementelor acestora.

            Ca o metoda de detectie a defectelor la nivelul sistemului de antrenare putem folosi


un senzor inductiv ce masoara deplasarea arborelui in timpul rotatiei (aparitia unei frecvente
duble fata de cea de rotatie).

c) Defecte in lagarele de rostgolire

O clasificare a acestora in functie de categoria din care fac parte  si cauzele si consecintele
aparitiei acestor defecte este prezentata in tabelul 3.1

Tabel 3.1. Clasificarea defectelor aparute in lagarele de rostogolire

Categorie Defect Cauze Consecinte

Distrugere prin Uzura Distrugerea Cresterea distantei


frecare suprafetelor sub intre bila si caile de
actiunea sarcinii si rulare
cresterea uzurii
datorita ungerii
defectuoase
Oboseala Sarcini mari Fisuri si
distrugerea cailor
de rulare
Suprasarcina Deformare Sarcini extreme, Deformarea caii de
uzura continua rulare

Fisura Uzura continua Fisurarea


elementelor
Supraincalzire Fisuri Supraincalziri si Fisuri ale
raciri dese componentelor
Functionare la Viteza marita,
temperatura deformari ale
ridicata formei, probleme
de ungere
Corodare Corodarea Umiditate crescuta, Uzura, poluarea
suprafetelelor influente ale uleiului de ungere
mediului (aer
sarat, de exemplu)
Curenti de Distrugerea Curenti mari Probleme ale
conductie suprafetelor de datorita suprafetelor de
rulare descarcarilor rulare
electrice naturale
sau problemelor de
natura electrica

Metode de detectie ale defectelor aparute in lagarele de rostogolire:

-         algoritmi statistici (se analizeaza distributia temporala a vibratiilor);

-         algoritmi pe baza de reprezentare in domeniu timp a vibratiilor;

-         algoritmi pe baza analizei semnaturii frecventiale.

d) Defecte in cutia de viteze

Clasificarea categoriilor din care fac parte defectele aparute la cutia de viteze a turbinei
eoliene si cauzele si consecintele acestora sunt prezentate in tabelul 3.2.

Tabel 3.2. Clasificarea defectelor aparute la cutia de viteze a turbinei eoliene

Categorie Defect Cauze Consecinte


Spartura Crapaturi la nivelul Sarcini extreme, Distrugerea dintelui,
bazei dintilor blocaje suprafata modificata
Crapaturi la nivelul Fisuri si distrugerea
fetei dintilor cailor de rulare
Fata dintelui Crapaturi, gauri, Geometrie gresita, Deformarea suprafetei
marcaje, uzura, suprasarcina, vibratii sau ciupirea acesteia
eroziune
Supraincalzire Fisuri Supraincalziri si raciri Fisuri si uzura excesiva
dese
Functionare la Viteza marita,
temperatura ridicata deformari ale formei,
probleme de ungere
Corodare Corodarea suprafetelor Umiditate crescuta, Uzura excesiva
influente ale mediului
(aer sarat de exemplu)

Curenti de inductie Distrugerea Curenti mari datorita Probleme ale


suprafetelor descarcarilor electrice suprafetelor
naturale sau
problemelor de natura
electrica

Metode de detectie ale defectelor aparute la cutia de viteze a turbinei eoliene:

-         algoritmi statistici (se analizeaza distributia temporala a vibratiilor);

-         algoritmi pe baza de reprezentare in domeniu timp a vibratiilor;

-         algoritmi pe baza analizei semnaturii frecventiale;

-         metoda analizei frecventelor tip „Side-band”.

e) Defecte  ale transformatoarelor de tensiune

            Defectiunile constatate in exploatarea transformatoarelor si auto-transformatoarelor de


masurare sunt cauzate de: conturnari sau strapungeri ale izolatoarelor sau ale carcasei de rasina;
zgomot interior caracteristic defectelor; disparitia tensiunii sau curentului secundar; scurgeri
masive de ulei; murdarirea izolatoarelor sau a carcasei de rasina; spargerea burdufului la
transformatoarele tip etans si prezenta scurgerilor de ulei; incalziri ale imbinarilor circuitelor
primare prin care se realizeaza legarea transformatoarelor la instalatie.

            In cazul transformatorului de masurare de tensiune, se poate face analiza modurilor de


defectare pornind de la structura acestuia si de la functiile pe care le realizeaza in cadrul
sistemului electroenergetic.

Modurile specifice de defectare ale transformatorului unei turbine eoliene pot fi:

-Subsistemul electric:

- modificarea parametrilor sau conturnarea racordului de inalta tensiune;

- modificarea parametrilor sau strapungerea divizorului capacitiv;

- modificarea parametrilor sau strapungerea bobinei de inductie;


- strapungerea sau conturnarea infasurarii primare de inalta tensiune;

- strapungerea sau conturnarea infasurarii secundare de joasa tensiune;

- uzura sau strapungerea bornelor secundare;

- modificarea parametrilor sau conturnarea bornei de legare la pamant;

-Subsistemul magnetic:

- uzura miezului magnetic;

-Subsistemul de izolare:

- modificarea parametrilor izolatorilor suport;

- modificarea parametrilor izolatorilor bornelor secundare;

- modificarea parametrilor sau conturnarea izolatiei de hartie electroizolanta;

- modificarea parametrilor uleiului electroizolant;

-Subsistemul de consolidare mecanica:

- strapungerea sau intreruperea cuvei;

- strapungerea sau intreruperea ecran;

- modificarea parametrilor cutiei de borne secundare;

- modificarea parametrilor sau strapungerea busonului de umplere cu ulei;

- strapungerea flansei;

- modificarea parametrilor urechilor de ridicare;

- uzura sau conturnarea indicatorului nivelului de ulei;

- uzura sau modificarea parametrilor busonului pentru probe de ulei;

-Subsistemul de racire:

- modificarea parametrilor uleiului electrizolant;

-Subsistemul de diagnoza si protectie:


- strapungerea sau conturnarea eclatorului de protectie;

- uzura sau modificarea parametrilor separatorului de legare la pamant;

- incendiu.

f) Moduri de defectare ale generatorului electric

Nefunctionarea corespunzatoare a unei masini rotative de inalta tensiune este legata


de solicitarile electrice, mecanice, termice si ale mediului inconjurator care determina uzura si
degradarea izolatiei statorului. O solicitare termica, mai ales o supraincalzire, este o contributie
majora la uzura izolatiei si astfel o cauza principala a multor deteriorari ale laminarii statorului si
bobinajului. Pentru a mari fiabilitatea multi producatori au masini capabile sa masoare fluxul in
regiunile de la capete, curentii turbionari, tensiunile si temperaturile inter-laminare.

Totusi, este dificila detectarea imperfectiunilor locale ale unui miez statoric, reprezentate
ca „zone fierbinti”, monitorizand parametrii de functionare. Din aceasta cauza, o metoda de
testare a imperfectiunilor miezului magnetic statoric aplicand fluxul nominal formeaza o parte
integranta a verificarii generatorului in timpul constructiei, reviziei si interventiilor cu rotorul
scos.

Fiabilitatea generatoarelor mari este de o importanta majora pentru a mentine integritatea


unei centrale electrice eoliene .Este necesara o monitorizare permanenta sau o inspectie frecventa
pentru a remedia defectele inerente inaintea unei catastrofe sau a unei munci de o amploare
marita. Deteriorarea sistemului de izolatie al statorului este un proces gradual. Caderea izolatiei
laminarii statorului apare de obicei dupa o perioada de ani sau decade, nu ore sau zile. Acest
parametru este critic nu numai datorita faptului ca degradarea izolatiei laminarii statorului
determina cresterea pierderilor, ci si datorita faptului ca incalzirea rezultata poate avaria izolatia
conductoarelor si in cazurile majore, topeste fierul statorului.

Defectarea miezului poate fi scumpa. Exista un cost al reparatiei si un cost al pierderii


profitului cat timp generatorul nu este in functie.

Metoda pentru testarea imperfectiunilor miezului statoric aplicand flux nominal a fost
stabilita ca un mijloc avantajos pentru verificarea periodica a avariilor izolatiei interlaminare,
realizand o „amprenta” a miezului statoric sau o referinta pentru o monitorizare viitoare.

Defectele in fierul statorului pot apare dintr-o multime de surse. In fabrica, acest defecte
provin de la o izolare proasta a laminatiei, accidente in asamblare sau arderea bobinajului peste
limita sau muchiile canalelor sau scurtarea penelor de fixare pe tole. In exploatare, pot proveni
de la corpurile straine care intra in masina si deterioreaza suprafata crestaturilor sau incalzire
excesiva sau uzura datorata deteriorarii izolatiei.

Avarii ale generatorului electric datorate de corpuri straine


            Un generator functioneaza intr-un mediu ingrijit. Patrunderile obiectelor straine in masina
pot avea urmari catastrofale. Obiectele pot proveni de la sursele externe sau de la avarierea
componentelor interne.

Un corp metalic strain – o piulita, un surub, o saiba sau bucati de material etc. – pot intra printr-o
gaura in rotor / stator sau printr-un canal axial de racire in miezul statoric.

In timp, corpurile straine pot vibra contra muchiilor tolelorsi deterioreaza izolarea inter-
laminaram determinand tolelor adiacente sa vina in contact una cu cealalta. Aceasta poate
determina conectarea intre ele a unui numar semnificativ de tole si astfel crearea unei zone
fierbinti. Daca deteriorarea cuprinde mai multe tole si daca contactul miez-cadru ar fi suficient
de bun, atunci poate apare o avarie.

Metode de detectie ale defectelor aparute la generatorul electric:

-         o  verificare a calitatii izolatiei miezului statoric, prin serii de teste cu inductie nominala,
poate constitui o baza pentru incredere, pentru monitorizarea continua a defectelor
detectate mai devreme, oferind elementele necesare pentru mentenanta generatoarelor
moderne;

-         instalarea de accelerometre operand la frecvente cuprinse in domeniul 1-20000Hz pentru


detectarea vibratiilor induse in cutia de viteze si in lagare;

-         senzori instalati pe scuturile frontal si din spate ale generatorului.

Un exemplu de senzori instalati pe scuturile frontal si din spate al generatorului este prezentat
mai jos in fig. 3.2.

Fig. 3.2. Senzori instalati pe scuturile frontal si din spate ale generatorului

3.2 Consecintele defectarii componentelor pentru sistem


Defectarea componentelor poate duce la imposibilitatea functionarii sistemului sau la
functionarea acestuia la un randament scazut. Acest lucru atrage dupa el plata de daune
consumatorilor si nesiguranta in alimentare. Defectarea unei componente aparent ieftine poate fi
primul pas in defectarea altor componente foarte scumpe. Un exemplu ar fi, defectarea unui
rulment al cutiei de viteze la turbina eoliana. Nesesizarea defectarii acestuia la timp poate
conduce la schimbarea intregii cutii de viteze a turbinei eoliene. De aceea in cadrul unei centrale
eoliene este foarte importanta selectarea componentelor.

Selectarea componentelor n-ar trebui sa se bazeze doar pe informatiile furnizate de foaia


de date a fabricantului, deoarece nu toti parametrii sunt totdeauna specificati si / sau pentru ca
dispozitivul respectiv s-ar putea sa nu fie conform macar cu unii din acesti parametri.

Cand un sistem se defecteaza, nu este totdeauna usor sa se determine motivele care au


condus la defectarea sa. Totusi, o data ce a fost determinata cauza defectarii, se constata de cele
mai multe ori, ca ea se datoreaza unei componente de calitate inferioara sau unei intrebuintari
exagerate a sistemului, sau a unei parti din sistem ori a unei combinatii a acestora. Fireste,
defectarea poate aparea ca urmare a unei erori de conceptie, chiar daca nici o componenta n-a
cazut in pana.

Design-ul, proiectarea este o parte intrinseca a fiabilitatii sistemului. O posibilitate de a


imbunatati fiabilitatea este aceea de a folosi componente care au un trecut si o istorie de inalta
fiabilitate. Invers, clase ale componentelor suspecte de defectari – datorate, in mod obisnuit, unor
anumite „slabiciuni“ ale proiectarii materialelor  pot fi evitate.

Problemele de fiabilitate ale dispozitivelor electrice, mecanice, parametrii care


influenteaza durata de viata si procesele de degradare care conduc la defectari au castigat rapid o
importanta din ce in ce mai mare. Dusmanii naturali ai componentelor electronice sunt caldura
ridicata, vibratiile si tensiunea excesiva.

            Pentru a diminua rata de defectare a componentelor sistemului este necesara amplasarea


de senzori pe componentele turbinei eoliene si  monitorizarea continua a acestora cu sisteme de
monitorizare si diagnoza.

3.2.1 Instalarea de senzori pe o turbina eoliana

            Pentru o monitorizare continua si pentru a analiza functionarea componentelor turbinei


este absolut necesara instalarea de senzori pe componentele principale ale turbinei eoliene.

            O astfel de instalare este prezentata mai jos in figura 3.2.


Fig.3.3. Instalarea senzorilor pe turbina eoliana

1 – senzor inductiv pentru determinarea pozitiei absolute a rotorului;

2, 3, 4 – accelerometre pentru determinarea oscilatiilor pe directie axiala si transversala ale


nacelei;

5, 6 – accelerometre operand la frecvente cuprinse in domeniul 1-20000Hz pentru vibratiile


induse in cutia de viteze si in lagare.

Instalarea senzorilor si spectre de frecventa realizate folosind analiza vibratiilor pentru


diferite componente ale turbine eoliene:

1. Instalarea senzorilor pentru monitorizarea nacelei si a cutiei de viteze si spectrul de frecventa


pentru acestea:
Fig. 3.4. Instalarea senzorilor pentru monitorizarea nacelei si a cutiei de viteze

In figura de mai sus (fig.3.4) sunt instalati 2 senzori pentru detectia si masurarea
oscilatiilor nacelei pe directie axiala si transversala ( senzori de joasa frecventa, 0.1-10Hz) si 1
senzor (partea dreapta) pentru detectia si masurarea vibratiilor cutiei de viteze (senzori de
frecventa inalta, de la cativa herti la 10 kHz).

Fig. 3.5. Spectrul de frecventa al oscilatiilor transversale ale nacelei, in partea din

fata (stanga) si in cea din spate (dreapta

2. Instalarea senzorilor pe cutia de viteze, respectiv pe rotorul turbinei:


Fig. 3.6. Instalarea de senzori pe cutia de viteze si pe rotorul turbinei.

Spectrul de frecventa al oscilatiilor la nivelul cutiei de viteze:

Fig. 3.7. Spectrul de frecventa al oscilatiilor la nivelul cutiei de viteze

Spectrul de frecventa al generatorului electric:


Fig. 3.8. Spectrul de frecventa al oscilatiilor la nivelul lagarelor

generatorului pentru viteza de 1544rpm (25.73Hz)

respectiv la 1642rpm(27.37Hz)

3.3 Calculul de fiabilitate al turbinei eoliene

Metodele de calcul a fiabilitatii structurale preliminate a sistemelor au drept date de


intrare indicatorii de fiabilitate ai elementelor si structura sistemului.

Pentru calculul indicatorilor de fiabilitate ai unui sistem este necesar sa se cunoasca, pe


langa indicatorii de fiabilitate ai elementelor componente, si structura sistemului.

Pentru aplicarea acestei categorii de metode, structura sistemului se exprima sub forma
de functie de structura sau functie de fiabilitate.

Pentru caracterizarea fiabilitatii unui echipament se poate utiliza limbajul teoriei


probabilitatilor. Durata de functionare pana la defectare a unui echipament  este o variabila
aleatoare continua a carei functie de repartitie o notam cu F(t). In conformitate cu definitia unei
functii de repartitie a unei variabile aleatoare, F(t) reprezinta probabilitatea ca durata T sa fie mai
mica decat valoarea t, adica reprezinta probabilitatea ca echipamentul sa se defecteze in
intervalul de timp (0, t).

Probabilitatea ca in intervalul (0,t) sa nu se produca defectarea echipamentului reprezinta


functia de fiabilitate R(t) si este complementara probabilitatii de defectare F(t).

Calculul de fiabilitate pentru turbina eoliana in exemplul de calcul contine urmatoarele


componente ale turbinei:

-         rotorul turbinei;
-         arborele principal;

-         cutia de viteze;

-         arborele secundar;

-         generatorul electric;

-         transformatorul.

Pozitionarea  reciproca a componentelor in cadrul sistemului trebuie privita din doua puncte


de vedere:

-         structural-functional;

-         fiabilistic.

Rezulta doua scheme diferite:

-         schema constructiv-functionala , care reda pozitia relativa a componentelor in cadrul


arhitecturii sistemului si care permite analiza functionala a acestuia;

-         schema logica de fiabilitate, care urmareste modul in care fiabilitatea unui component al
sistemului poate influenta fiabilitatea intregului sistem.

In tabelul de mai jos (tabelul 3.3) sunt prezentate probabilitatile de succes, probabilitatile
de insucces, intensitatile de defectare si intensitatile de reparare ale componentelor analizate.

Tabelul 3.3. Probabilitatile de succes respectiv insucces, intensitatile de defectare si intensitatile


de  reparare ale componentelor analizate

Componenta Probabilitatea Probabilitatea Intensitatea de Intensitatea de


analizata de succes (p) de insucces (q) defectare (λ) reparare (μ)
Rotorul turbinei 0,95 0,05 0,00006 0,05
Arborele 0,97 0,03 0,00005 0,05
principal
Cutia de viteze 0,98 0,02 0,00002 0,05
Arborele 0,97 0,03 0,00007 0,06
secundar
Generatorul 0,98 0,02 0,00001 0,09
Transformatorul 0,99 0,01 0,00001 0,09

Pornim calculul de la schema constructiv-functionala si de la schema logica de fiabilitate.

In turbina eoliana componentele analizate au o dispunere tip serie.


Acest lucru este prezentat mai jos in schema constructiv-functionala (fig. 3.9).

Fig.3.9. Schema constructiv – functionala a componentelor analizate

            Se poate observa in schema constructiv-functionala ca schemele au o dispunere tip serie.

            Construim graficul sistemului dupa dispunerea componentelor in schema constructiv-


functionala.

Obs: Elementele constructive ale turbinei sunt numerotate de la 1 la 6 dupa cum urmeaza:

- componenta „1” - rotorul turbinei

- componenta „2” – arborele principal

- componenta „3” – cutia de viteze

- componenta „4” – arborele secundar

- componenta „5” – generatorul electric

- componenta „6” – transformatorul

Se construieste diagrama logica de fiabilitate. Aceasta este prezentata in fig. 3.10.

Fig. 3.10. Diagrama logica de fiabilitate a sistemului

Probabilitatea de succes a sistemului se calculeaza dupa formula: Psist = Π pi


Psist = p1  ∙ p2 ∙ p3 ∙  p4  ∙ p5 ∙ p6

Psist = 0,95 ∙ 0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,99 = 0,8498.

Probabilitea de insucces a sistemului se calculeaza dupa formula: Qsist = 1 - Psist

Qsist = 1 – Psist = 1 – 0,8498 = 0,1501

Functia de fiabilitate R(t) se calculeaza dupa formula R(t) = Π Ri(t)

R(t) = e-λ∙t

Inlocuim in Psist probabilitatile p1 , p2 , p3 , p4 , p5 , p6  cu R1, R2, R3, R4, R5, R6 :

 R(t) = R1∙R2∙R3∙R4∙R5∙R6

Calculul se realizeaza pentru o functionare a sistemului de T = 1000 h.

R(t) = e-λ1∙t  ∙  e-λ2∙t  ∙  e-λ3∙t  ∙  e-λ4∙t  ∙  e-λ5∙t  ∙  e-λ6∙t

R(t) = e-0,00006 ∙ 1000 ∙ e-0,00005 ∙ 1000  ∙ e-0,00002 ∙ 1000 ∙ e-0,00007∙1000 ∙ e-0,00001 ∙ 1000 ∙ e-0,00001 ∙ 1000  

 R(t) = 0,8016

Calculam functia de nonfiabilitate: F(t) = 1 – R(t)

F(t) = 1 – 0,8016 = 0,1983

Timpul mediu de functionare pana la prima defectare MTTF se calculeaza dupa formula:

MTTF = ∫ R(t) dt = 1 / λ1 + λ2 + λ3 +  λ4 +  λ5 + λ6 (pentru sistemul serie).

MTTF = 1  / 0,00006 + 0,00005 + 0,00002 + 0,00007 + 0,00001 + 0,00001 = 4545,4545 h

In continuare vom calcula timpul mediu de succes (MUT) si timpul mediu de insucces (MDT).

Timpul mediu de succes se calculeaza dupa formula : MUT = P / ν

ν-frecventa asteptata de defectare a sistemului

ν= Σ Ib(i) ∙ νi , unde Ib(i) reprezinta factorii de importanta probabilista ai componentelor.

Ib(i) = ∂P/pi  , νi = λi ∙ pi

Incepem calculul MUT:


Psist = p1 ∙ p2 ∙ p3 ∙ p4 ∙ p5 ∙ p6

Calculul factorilor de importanta probabilista pentru fiecare componenta:

Ib(1)  = ∂P/p1 =  p2 ∙ p3 ∙  p4  ∙ p5 ∙ p6 =  0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,99 = 0,8946;

Ib(2)  = ∂P/p2 =  p1  ∙ p3 ∙  p4 ∙ p5 ∙ p6   = 0,95  ∙ 0,98 ∙ 0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,99 = 0,8761;

Ib(3) = ∂P/p3  =  p1  ∙ p2 ∙  p4 ∙ p5 ∙ p6 =   0,95 ∙  0,97 ∙ 0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,99 = 0,8672;

Ib(4) = ∂P/p4 =  p1  ∙ p2 ∙ p3 ∙  p5 ∙ p6  = 0,95 ∙ 0,97 ∙ 0,98  ∙ 0,98 ∙ 0,99 = 0,8761;

Ib(5) = ∂P/p5  =  p1  ∙ p2 ∙ p3 ∙  p4 ∙ p6 = 0,95 ∙ 0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,97   ∙ 0,99 = 0,8672;

Ib(6) = ∂P/p6 =  p1  ∙ p2 ∙ p3 ∙  p4 ∙ p5  = 0,95 ∙ 0,97 ∙ 0,98 ∙ 0,97 ∙ 0,98  = 0,8584.

Calcul frecventelor de defectare asteptate pentru fiecare componenta:

ν1  = λ1 ∙ p1  =  0,00006  ∙  0,95 = 0,000057;

ν2  = λ2 ∙ p2  =  0,00005  ∙  0,97 = 0,0000485;

ν3 = λ3 ∙ p3 =  0,00002  ∙  0,98 = 0,0000196;

ν4  = λ4 ∙ p4    =   0,00007  ∙  0,97 = 0,0000679;

ν5  = λ5 ∙ p5 =   0,00001  ∙  0,98 =   0,0000098 ;

ν6  = λ6 ∙ p6   =  0,00001  ∙  0,99 = 0,0000099.

Frecventa asteptata de defectare a sistemului:Ѝν= Σ†Ib(i) ∙ νiȠ= Ib(б) ∙ νȱ + Ib(2) ⌙ ν2 +


Ib(3) ∙ ν3 Ы Ib(4) ∙ ν 耴 «耠 Ib(5) ∙ ν5 + Ib(6 ဩ ∙ ν6ࠠဍ ν=  0,8946  ∙  0,000057'+ 0,876±  ∙  0,00004 耸 5
+ 0ာ8672  ∙  0,0000196 + 0,8761  ∙  0,0000679 +  

+ °,8672  ∙  0,0,0  ∙  0,8584 + 000098 ࠰p00099 = 1,8696  ⨙  10-4 h-1

MUT = P /  ν =  0,8498  /  1,8696  ∙  10-4  = 4545,357 h

Calculul MDT:

MDT = Qsist / ν

Pentru calculul MDT vom folosi  factorii de importanta probabilista de la calculul MUT


Vom calcula doar frecventele dupa formula: νi = μi ∙ qi

νi  = μ1 ∙ q1    =  0,05 ∙ 0,05 = 0,0025;

νi  = μ2 ∙ q2    =  0,05 ∙ 0,03 = 0,0015;

νi  = μ3 ∙ q3 =  0,05 ∙ 0,02 = 0,001;

νi  = μ4 ∙ q4    =  0,06 ∙ 0,03 = 0,0018;

νi  = μ5 ∙ q5 =  0,09 ∙ 0,02 = 0,0018;

νi  = μ6 ∙ q6    =  0,09 ∙ 0,01 =  0,0009.

ν= Σ Ib(i) ∙ νi = Ib(1) ∙ ν1 + Ib(2) ∙ ν2 + Ib(3) ∙ ν3 + Ib(4) ∙ ν4 + Ib(5) ∙ ν5+ Ib(6) ∙ ν6

ν=  0,8946  ∙  0,0025+ 0,8761  ∙  0,0015+ 0,8672  ∙  0,001+ 0,8761  ∙  0,0018 + 0,8672  ∙  0,0018+
+0,8584  ∙  0,0009= 0,0224.

MDT = Qsist  /  ν =0,150  / 0,0224 =    6,7 h.

Dupa calculele efectuate am aflat timpul mediu de succes al sistemului (MUT) si timpul
mediu de insucces al sistemului (MDT).

Timpul mediu de succes al sistemului: MUT = 4545,357 h

Timpul mediu de insucces al sistemului: MDT = 6,7 h.

Calculele de fiabilitate ale sistemelor permit:

-         aprecierea nivelului de incredere in utilizarea unui echipament la o anumita perioada „T”


din viata sa;

-         compararea nivelului de fiabilitate ale unor dispozitive realizate de producatori diferiti;

-         compararea conditiilor de utilizare ale unor dispozitive realizate de acelasi producator,


dar aflate la utilizatori diferiti.

Fiabilitatea este o caracteristica de calitate, ce astazi reprezinta una dintre principalele


cerinte ale beneficiarilor. Insa si definitia calitatii, ca aptitudine de folosire include capacitatea de
folosire in timp a unui dispozitiv sau sistem.

4. Strategii de mentenanta in cadrul centralelor eoliene


         

Mentenanta se defineste ca ansamblul tuturor actiunilor tehnice si organizatorice, care


sunt asociate si efectuate utilajelor, echipamentelor, in scopul indeplinirii de catre acestea a
functiilor specifice.

Mentenabilitatea reprezinta capacitatea unei instalatii (si a componentelor acesteia) de


a-si pastra starea tehnica sau de a reveni, in conditii de utilizare date, la starea tehnica in care sa
poata indeplini o cerinta functionala. Mentenabilitatea  este egala cu probabilitatea ca un sistem
(sau element) sa fie repus in functiune intr-un anumit interval de timp.

Schimbarile majore din cadrul economiei si societatii romanesti au determinat scaderea


consumului de energie electrica in acelasi timp cu cresterea numarului abonatilor si a pretentiilor
acestora. Prin dezvoltarea automatizarilor, continuitatea alimentarii cu energie electrica depinde
tot mai mult de echipamente. Actuala conjuctura impune o atentie sporita asupra rentabilitatii
noilor investitii din domeniul instalatiilor electroenergetice.

Se poate afirma ca un obiectiv energetica trebuie sa satisfaca cererile de putere ale


consumatorilor sai, pe intreaga durata, la standardele de performanta impuse si in conditii de
eficienta economica

Avariile care conduc la scoaterea din functiune a unui obiectiv energetic pot avea
consecinte dezastruoase si/sau foarte costisitoare si determina cresterea costului final al energiei
electrica din mai multe cauze, cele mai importante fiind:

-                          iesirea din functiune a statiei electrice si intreruperea continuitatii in alimentare


cu energie electrica a consumatorilor;

-                          investigatia, interventia echipelor de mentenanta si inlaturarea defectului;

-                          neincadrarea parametrilor energiei electrice livrate in standardul de calitate;

-                          aparitia unor costuri indirecte, determinate de:

-                          nerespectarea cheltuielilor planificate;

-                          fluctuatii nepermise in costul final al energiei electrice;

-                          cheltuieli suplimentare pentru plata daunelor de neasigurare a continuitatii in


alimentarea cu energie electrica a consumatorilor.

Obiectivele principale ale serviciului de mentenanta in cadrul instalatiilor de


producere, transport si distributie a energiei electrice sunt:
-                          prevenirea producerii avariilor si mentinerea in conditii de functionare
asteptate a ansamblului instalatiilor, constructiilor si echipamentului aferent, un
timp cat mai indelungat;

-                          marirea gradului de disponibilitate a sistemului energetic si a subsistemelor


sale, inclusiv a echipamentelor componente ale acestora, prin realizarea doar a
lucrarilor strict necesare;

-                          prelungirea duratei de functionare a instalatiilor, prin:

-                          cresterea calitatii lucrarilor;

-                          asumarea raspunderii personalului angrenat in aceasta activitate, prin


individualizarea sarcinilor legate de analiza starii tehnice a echipamentelor,
aparatelor si materialelor, stabilirea lucrarilor necesare, a programarii si
executarii acestora;

-                          cresterea eficientei economice, prin:

-                          imbunatatirea fiabilitatii instalatiilor;

-                          micsorarea numarului si duratei intreruperilor, a lucrarilor de reparatii


neplanificate si reducerea costurilor acestora.

Relatia dintre mentenanta si costul ciclului de viata al echipamentelor

           

            Profitabilitatea pe termen lung a statiilor electrice trebuie realizata in contextul adoptarii


unor masuri pentru cresterea calitatii energiei, diminuarea daunelor de necontinuitate in
alimentare si a controlului asupra nivelului de risc. Aceasta este puternic influentata de  costul
ciclului de viata al echipamentelor.

            In general sunt sase componente care alcatuiesc costul ciclului de viata al unui
echipament, si anume:

- cheltuieli de proiectare;

- cheltuieli de fabricatie;

- cheltuieli de transport;

- cheltuieli de instalare/ punere in functiune;

- cheltuieli de exploatare;
- cheltuieli de mentenanta/ reparare.

            Valorea oricareia dintre cheltuielile enumerate este variabila. Inca din faza de proiectare,
este necesar sa se prevada:

-                          accesul usor la diferite locuri de interventie;

-                          posibilitatea si usurinta de montare si demontare a diferitelor elemente


componente ale instalatiilor;

-                          posibilitatea de masurare si accesul usor la punctele de masurare;

-                          elaborarea unor instructiuni precise pentru defectiunile previzibile.

Actiunile de mentenanta si diagnoza pot fi simulate in laborator, pe prototip sau pe model


pentru a se putea garanta mentenabilitatea.

Printre problemele care trebuie sa-si gaseasca solutionarea, cu prilejul studiilor pe model
sau prototip, cele mai importante se refera la:

-                          asigurarea accesibilitatii, adica a acelei proprietati a unui sistem (produs


complex), care se refera  la posibilitatea de montare/ demontare a oricarui
elemente component si masurarea direct pe echipament a unor marimi fizice, in
conditii de timp si efort minim (pentru aceasta, se prevede acces direct sau se fac
constructii modularizate);

-                          determinarea defectiunilor tipice care pot avea loc, modul si mijloacele de


inlaturare rapida a acestora;

-                          asigurarea unui timp minimal de remediere a oricarei defectiuni.

Date statistice desprinse dinࠠ literatura de specialitate, evidࡥntɩaza ca aproximativ း0%


din valoarea costului ciclului de viaôa ɥste determiÙata in etepa de proiectaŲe a echipamentului.

Activitatea de instalare a echipamentului poat avea o ponde ࡲe importanta in cst 䁵 l


ၤe ဠ achizitie. Pentru echipamentele care necesiva operatori, chelôui ၥ Ŭile de exploa 聴 are
(ɰrodusul dintre salariࡵl personaluɬui de exploࡡtare/an si numarul anilr de exploatare,ࠠ la care se
aduna si alte costuri)Ġrepreúinta o partࡥ foarte importanta a costuìui 聣 iclului de vi ၡ ta. In
general, su 䁭 ɡ dintre cheltuielile de exploatare si cheltuielile petrɵ intretinere, reparatii, revizi
䁩 gener⁣leࠠsɩ imaunatatiri depasest⁥cu mult investi⁴ia in echipament.

La stabࡩlirea solutiilor dࡥ a 䁬 imѥntare a consumator 䁩 lor trebuiѥ sa se tina seama de


un numar mare dɥ factori, dinၴr 䁥 care esentiali suѮŴ valorea investitiei.¬ valoarea
cheltuielilor då exploatare si valѯarea d 䁡 unelor proѢabile anuale cauzate coѮsumator 聵 lui. In
mod uzual,ဠ in c ၡ 聺 ul inųtalatiilor elåctrice, alegerea unei variante de echipare pentru o statie
electrica, dintr-o lista de variante acceptabile din punct de vedere tehnic, se face utilizand drept
criteriu economic minimul cheltuielilor totale actualizate.

Trebuie acordata o atentie deosebita culegerii de informatii de la personalul de e 聸


qlo⁡tare si menten⁡nta caci, analiza problemelor cu care acestѡ se confrunti,Ġii poate†conduce pe
proiectanti la rezulၴate deosebite. Intre faza de conce⁰tie si ce 聡 de ဠ exploࡴࡡare operativa,
factorii care caracterizeaɺѡ modalitatile de abordare a statiilor electrice pot fi diferiti. Intre cele
doua faze, factorul comun este, sau ar trebui sa fie, strategia de mentenanta care se aplica
elementelor componente subsistemului de transport si distributie.

In dezvoltarea sa, activitatea de mentenanta a cunoscut mai multe faze, evoluand in


acelasi timp cu marirea complexitatii echipamentelor electrice si a exigentelor utilizatorilor.

In zilele noastre, fiabilitatea alimentarii cu energie electrica este influentata de tipul


strategiei de mentenanta aplicata.

Cea mai generala clasificare imparte strategiile de mentenanta in doua mari categorii:

-                          mentenanta destinata refacerii echipamentului in urma producerii


avariei: mentenanta corectiva

-                          mentenanta destinata preintampinarii producerii avariei:

-                          mentenanta preventiva

-                          mentenanta predictiva (analiza vibratiilor).

4.1 Mentenanta corectiva

           

Mentenanta corectiva este un concept care are la baza interventia asupra


echipamentului dupa ce acesta s-a defectat (ex: reparatie, schimbarea partiala sau totala a
echipamentului defect).

            In cazul mentenantei corective, spre deosebire de cea reactiva, activitatea se focalizeaza
pe sarcini planificate la intervale regulate de timp prin care sa se asigure mentinerea in stare de
functionare la parametri optimi a masinilor/sistemelor critice. Eficienta programului de
mentenanta se judeca in functie de costul ciclului de viata a masinilor/sistemelor critice si nu in
functie de cat de repede este repus in functiune.

Astfel, principalul obiectiv al mentenantei corective este acela de a elimina intreruperile


in functionare, deviatiile de la conditiile optime de functionare si interventiile nenecesare.
Aceasta presupune reparatii corecte si complete ale problemelor inca din faza incipienta, pe baza
unui program de interventii bine stabilit, implementat de oameni pregatiti in acest scop,
reparatiile fiind verificate inainte de a pune masina/sistemul din nou in functiune. Problemele
incipiente nu se restrang numai la probleme electrice sau mecanice. Toate deviatiile de la
conditiile optime de functionare, de exemplu randament, capacitate de productie sau calitatea
produselor, sunt corectate imediat ce sunt detectate.

Avantajele mentenantei corective:

-                          valorea stocului de piese de schimb poate fi destul de redusa;

-                          nu este necesara monitorizarea utilajului;

-                          interventia nu necesita programare;

-                          gradul de utilizare a partilor componente ale instalatiilor este maxim;

-                          intretinerea este ieftina.

Dezavantajele mentenantei corective:

-                          nu exista o programare a timpului de lucru a personalului care se ocupa de


mentenanta;

-                          nu exista resurse (bani,timp) alocate;

-                          echipa de intretinere da impresia de ineficienta;

-                          nu exisat buget pentru partile componente avariate;

-                          timpul de asteptare pana la livrarea pieselor de schimb poate fi mare;

-                          adeseori, se intrerupe functionarea instalatiei.

Focalizarea numai pe costurile de productie este acum un concept in schimbare.


Majoritatea companiilor cauta cai de reducere a costurilor mentenantei, dar mergand numai pe
ideea interventiei asupra echipamentului in momentul in care acesta s-a defectat, nu se poate
controla, prevedea aparitia defectelor si nici nu se pot gasi modalitati de reducere a costurilor de
intretinere.

4.2. Mentenanta preventiva

           

            Mentenanta preventiva este un concept care are la baza o actiune preventiva executata la
intervale predeterminate, recomandate de catre firma constructoare a echipamentului sau
rezultate din experienta de exploatare si care vizeaza prevenirea defectarii unor elemente
componente ale instalatiilor sau reducerea probabilitatii de evolutie in timp a unor defectiuni.

            Conceptul de mentenanta preventiva are o multitudine de semnificatii. O interpretare


literala a acestui termen defineste un program de mentenanta care are ca scop eliminarea sau
prevenirea mentenantei corective si/sau a celei reactive. Un program de mentenanta preventiva
mai cuprinzator va apela la evaluarea periodica a echipamentelor/masinilor/sistemelor critice
pentru a detecta potentiale probleme si pentru a programa imediat interventiile necesare care vor
preveni orice degradare a conditiilor de functionare.

Mentenanta preventiva este cunoscuta in tehnica de specialitate si sub denumirea de


mentenanta bazata pe timp, mentenanta sistematica sau mentenanta programata. Activitatile de
asigurare a mentenantei sunt gestionate in timp. Figura 4.1 prezinta rata de aparitie a unui defect
in functie de timpul de functionare. Astfel, o masina noua are sanse mari sa se defecteze in prima
saptamana de la punerea in functiune datorita unor probleme legate de instalare. Dupa aceasta
perioada probabilitatea de aparitie a unui defect este relativ redusa pentru o perioada lunga de
timp. Dupa aceasta perioada, numita ciclu de viata, probabilitatea defectarii creste rapid cu
timpul scurs. Managementul mentenantei preventive ia sau trebuie sa ia in considerare aceasta
statistica in planificarea lucrarilor de reparatii si intretienere.

Fig. 4.1. Reprezentarea statistica a aparitiei defectelor  la o masina/echipament/sistem.

Implementarea mentenantei preventive la momentul actual variaza intr-o gama larga.


Anumite programe sunt extrem de limitate si constau numai in lubrificare si ajustari minore. Un
program real si eficient de mentenanta preventiva presupune planificarea reparatiilor, lubrificarii,
ajustarilor, reconditionarii pentru toate echipamentele/masinile/subsisteme din cadrul unui sistem
industrial. Numitorul comun al acestor interventii este programarea corecta in timp functie de
statistica prezentata mai sus.

Avantajele mentenantei preventive:

-                          este o activitate repetitiva;

-                          este usor de programat si executat;

-                          necesita un control redus al echipei de lucru si a echipamentelor;

-                          eficienta activitatii de intretinere este ridicata;

-                          pregatirea teoretica pentru echipa de mentenanta este usor de organizat;

-                          planificarea bugetului este clara, simplu de realizat;

-                          transportul si distributia energiei electrice si activitatile de intretinere se


desfasoara conform normelor de protectie a muncii.

Dezavantajele mentenantei preventive:

-                          activitatea repetitiva poate deveni obositoare, plictɩsitoare;

-                          exista tendinta de a ųari pest⁥anumite verificari;

-                          unele element 聥 ce se inlo 聣 uiesc mai pot functiona†ࠨex: caíerɥle de


stingere la intre 䁲 uptoare), iar(altele ce sunt de 聴 erũorate (rulmenti, garnituri)
耬 se inlocuiesc prea tarziu;

-                          bugtul alocat pentru piesele de schimb este important;

-                          stocul de piese este mare.

Mentenanta preventiva predefineste intervale de timp bazate pe un feedback empiric, in


care componentele sunt schimbate dupa o perioada specificata de utilizare si a fost practicata ca
o strategie uzuala de intretinere in sistemul energetic multi ani. Acest mod de abordare, in
general vorbind, a produs rezultate satisfacatoare. Totusi, nu este cea mai buna optiune din punct
de vedere al costului efectiv in toate cazurile, pentru ca o serie de echipamente nu vor ramane
ၩn exploat 聡 re pana la ѳfa⁲situl timpului lor de vi 聡 ta posibil.

Urmatorul pas in evoၬutia sɴrategiilor de mentenata l-ɡ ဠ constituit trecerea de la


mentenanta bazata exclusiv peРprogramare i࡮ t⁩mp la mentenata predictiva.

4.3 Mentenanta predictiva


            Mentenanta predictiva este un concept care are la baza utilizarea unor aparate de
masura capabile sa monitorizeze starea echipamentului, aceasta putand fi determinata direct in
functinoare, intr-un anume interval de timp.

            Concepၴul de mentenanta predictiva estm iɮtalnit in liteŲaࡴura teၨnica si sub


denumirea de mentenanta bazata pe stare.

            Prin acti 䁵 nile de ment 聥 nanta prѥdictࡩva sunt efettuate diagnosticari si monitorizѡri
al⁥ echipamenŴelorȬ in s 䅣 opɵl depist⁡rii unor defectiuni in faza incipienta, pentru reducerea
probabilitatii lor de evolutie in timp si pentru evitarea avarierii echipamentelor.

            Aplicarea strategiei de mentenanta predictiva necesita o dotare corespunzatoare cu


instalatii capabile sa transmita informatii in mod coitinuu 怞 ɯn-line” saun in ၦ ormatii ၣe ɳe
obtin la anumiŴe int 䁥 rvale de timp „o 聦 f-lũne”, de la aѰaratura moderna de inregistrare si
diagnostit 聡 re (termovɩziune, ၣromatografi⁥etc.).

            Informatiile „on-line” sunt primite, in genࡥral, de la sisteme de á 聵 tomatizare, bazate


pe inteligenta artificiala, care integreaza functiile de management si monitorizeaza parametrii
energetici din instalatiile electrice. Sunt evidentiate abaterile fata de parametrii normali de
functionare, acestea fiind utilizate pentru stabilirea:

-                          actiunilor care se impun pentru eliminarea deficientelor constatate;

-                          urgentei de executare a lucrarilor.

Pentru o parte din operatorii umani mentenanta predictiva se reduce la monitorizarea


vibratiilor masinilor rotative in vederea detectarii defectelor incipiente si a prevenirii intreruperii
functionarii. Pentru altii, aceasta se refera la monitorizarea cu camere de termoviziune a
contactelor electrice, motoarelor sau altor echipamente electrice, pentru a detecta problemele
aparute.

Cu toate acestea, mentenanta predictiva este mai mult decat atat. Este de fapt mijlocul de
imbunatatire si crestere a productivitatii, calitatii produselor si ale randamentului total al
sistemelor de fabricatie si productie.

Spre deosebire de mentenanta preventiva, care are ca baza de programare timpul scurs de
la punerea in functiune/reparatie capitala/interventie pentru organizarea activitatilor de
mentenanta, mentenenta predictiva are la baza programarea acestora functie de
parametrii/indicatorii efectivi de functionare ai echipamentului/masinii/sistemului. Utilizarea
mentenantei predictive ca element important al politicii de mentenanta ai unei firme furnizeaza
date in timp real asupra starii mecanice actuale a fiecarei sistem de antrenare si randamentul de
functionare al fiecarui proces. Aceste date reprezinta o baza importanta in organizarea activitatii
de mentenanta. Se vor putea evita astfel intreruperile neprogramate ale procesului de productie,
prin identificarea problemelor inainte ca ele sa devina serioase. Cea mai mare a problemelor pot
fi minimizate prin detectarea lor in faza incipienta.
In foarte multe cazuri, programele de mentenanta preventiva nu au dat rezultatele
scontate, acest lucru fiind generat nu atat de limite tehnice cat de modul de abordare si
implementare a tehnicilor de mentenanta la nivelul locului de munca. In vederea eficientizarii
politicii de mentenanta trebuie avute in vedere cateva elemente, si anume: modul de abordare, de
la cel mai inalt nivel, pana la locul de munca, pe de o parte, dar si diferenta intre dezvoltarea
politicii de mentenanta pentru firme mari, mijlocii sau mici pe de alta parte, respectiv utilizarea
corecta a tehnicilor de mentenanta.

4.3.1 Tehnici utilizate de politicile de mentenanta

           

            Componentele unui sistem, precum pompe, motoare electrice sau hidraulice, sisteme de
transmisie, etc ca parti integrante ale acestuia trebuie sa functioneze la parametri optimi pentru a
asigura atingerea performantelor proiectate ale sistemului in ansamblu. Abordarea problemelor
de mentenanta, stabilirea procedurilor si strategiei de mentenanta pentru un sistem trebuie de
aceea sa aiba in vedere atat monitorizarea si diagnoza la nivelul fiecarei componente, dar si
influenta variabilelor sistem. De cele mai multe ori cauza unui defect se gaseste la nivelul
variatiilor parametrilor de proces si o abordare neintegrativa a monitorizarii si diagnozei
sistemului poate duce la actiuni ineficiente. Astfel, pe langa cele mai cunoscute tehnici de
monitorizare si diagnoza (monitorizarea vibratiilor, termografia, tribologia) trebuie avuti in
vedere si alti parametri ai unui sistem precum: debite, tensiuni, curenti,

temperaturi, etc.

In sisteme echipate cu comanda prin calculator sau prin automate programabile cea mai
mare parte a acestor parametri sunt achizitionati si utilizati in procesul de comanda si control.
Tipul si numarul acestora variaza de la un sistem la altul, dar algoritmul aplicarii procedurii de
monitorizare si diagnoza este asemanator. Colectarea acestor parametri, impreuna cu aplicarea
tehnologiilor traditionale ale mentenantei predictive vor furniza toate datele necesare pentru
analiza starii si performantelor sistemului.

Deoarece cea mai mare parte a echipamentelor utilizate in sistemele industriale fac parte
din categoria sistemelor electromecanice, analiza tehnologiilor de mentenanta se va focaliza pe
acestea, de la cele mai simple exemple – sisteme de antrenare de tip motor electric pompa, pana
la linii complexe de fabricatie. Trebuie avut in vedere faptul ca, in orice sistem, programul de
mentenanta se va focaliza pe componentele critice ale acestuia. O componenta critica este
definita ca elementul direct implicat in procesul productiv, de care depinde in mod esential
productivitatea intregului sistem, randamentul acestuia si, nu in ultimul rand, calitatea
produsului.

Principalele tehnologii de monitorizare si diagnoza a starii unui sistem sunt prezentate in


continuare.

Analiza vibratiilor este una din cele mai utilizate metode de detectie si diagnoza a
defectelor in sisteme electromecanice. Prin aceasta metoda se masoara vibratiile sistemului, de
obicei cu un accelerometru, dupa care se examineaza spectrul de frecvente generat in vederea
identificarii frecventelor semnificative din punct de vedere al starii masinii. Anumite frecvente
sunt proprii sistemului in functionare normala. Modificarea amplitudinii anumitor armonici, de
exemplu, poate semnifica prezenta unui defect. Datele pot fi colectate periodic, utilizand un
sistem portabil, sau continuu, instalandu-se un sistem de monitorizare continua. Prin vibratii se
pot detecta defecte precum: dezechilibre, probleme in lagare, rezonanta structurala, defecte
rotorice la masinile electrice, excentricitati. Masuratorile sunt rapide si neinvazive, functionarea
sistemului testat nefiind tulburata.

Pentru fiecare sistem electromecanic se defineste un nivel propriu de vibratii, orice


derivatie de la acesta indicand o problema, astfel incat sa se poata interveni inainte ca sistemul sa
se deterioreze. Exista de asemenea standarde care furnizeaza nivele de vibratii pentru grupe de
echipamente si viteze de operare. Acestea pot fi folosite ca termen de comparatie in stabilirea
nivelului de vibratii ale unui anumit echipament.

Pe piata exista o gama larga de instrumente de masura a vibratiilor, de la tipul portabil,


pana la echipamente complexe, fixe, pentru sisteme care necesita o monitorizare permanenta.

Marea majoritate a aparatelor de masurare a vibratiilor lucreaza in domeniul 10 Hz1kHz,


considerat cel mai bun interval pentru probleme de tipul dezechilibre, excentricitati, eforturi
suplimentare.

Aparatele mai sofisticate lucreaza intr-o banda mult mai larga, pana la 20 kHz si afiseaza atat in
domeniu timp cat si in domeniul frecventa pe ecran LCD. Datele pot fi prelucrate imediat sau pot
fi descarcate pe un computer host pentru analiza si procesare. Aceste sisteme pot fi utilizate nu
numai pentru masurarea vibratiilor, dar si pentru diagnosticarea unor defecte specifice, pe baza
transformatei Fourier (FFT).

Un alt parametru cheie care poate furniza informatii asupra starii unui echipament/sistem
este temperatura. Aceasta este un indicator important al conditiilor mecanice, electrice sau al
sarcinii aplicate unei anumite componente. De exemplu, frecarile intr-un lagar determina
cresterea temperaturii. Instaland termocuple in lacasul lagarelor si masurand modificarile de
temperatura poate fi stabilita prezenta unor probleme. Intretinerea poate fi astfel programata
incat sa se evite aparitia unei probleme mai serioase.

Termografia reprezinta utilizarea unei camere cu infrarosu pentru a vizualiza si masura


energia termica emisa de un obiect. Energia termica este o parte a spectrului electromagnetic ce
nu poate fi detectata de ochiul uman, dar este perceputa ca si caldura. In domeniul infrarosu,
orice corp cu temperatura diferita de zero emite caldura. Chiar si obiectele cu temperatura sub
zero grade emit unde in infrarosu. Camerele cu infrarosu produc imagini ale radiatiei termice si
dau posibilitatea masurarii temperaturii fara contact direct.

Analiza fluidului de ungere poate fi utilizata pentru a determina conditiile de uzura


mecanica, cele de lubrifiere sau starea fluidului. Prezenta unor particule metalice in fluidul de
ungere sugereaza existenta unei uzuri, analiza acestora furnizand informatii asupra piesei supuse
uzurii. Aciditatea fluidului arata fie oxidarea datorita temperaturilor inalte de lucru, fie
contaminarea cu particule de apa sau utilizarea indelungata a acestuia. Vascozitatea este de
asemenea un parametru important si trebuie sa fie in conformitate cu cea precizata in datele
producatorului. Alcalinitatea sau pierderea acesteia dovedeste ca fluidul este in contact cu acizi
anorganici precum acidul sulfuric sau cel nitric.

Pentru analiza fluidului se utilizeaza o serie de metode, parte dintre ele fiind prezentate
in continuare.

Spectrometria reprezinta masurarea cantitatii si tipului elementelor metalice intr-o


monstra de fluid. Principiul de operare consta in pulverizarea unei monstre de fluid diluat intr-un
gaz inert formand un aerosol. Acesta este introdus intr-un camp magnetic pentru a forma o
plasma la o temperatura de aproximativ 9000°C. Ca rezultat al acestei temperaturi ridicate, ionii
metalici preiau si elibereaza energie sub forma de fotoni. In acest fel este creat un spectru cu
diferite lungimi de unda pentru fiecare element metalic. Un spectrometru poate detecta particole
foarte mici de metal aflate in suspensie in fluid, cu dimensiuni de la 0 la 3 microni, ca indicatori
ai prezentei unei uzuri.

Un dispozitiv relativ ieftin, pentru detectarea zgomotolui ultrasonic, poate fi utilizat


pentru a determina scurgeri de lichid sau gaz. Cand un fluid trece de la o zona de presiune mare
la una de presiune redusa se produce zgomot ultrasonic datorita curgerii turbulente. Detectorul
transforma zgomotul ultrasonic in zgomot in gama audibila. Inspectiile se fac de obicei
semestrial sau anual.

O componenta importanta a unui sistem electromecanic este blocul de actionare electrica.


Pentru detectia si diagnosticarea defectelor in sistemele de actionare electrica s-au dezvoltat o
gama larga de metode, atat pentru circuitul de forta, cat si pentru convertorul electromecanic.
Masurarea impedantei complexe, a rezistentei de izolatie, analiza spectrului de armonici al
curentului de faza, sau a fluxului de scapari, sunt cateva metode utilizate la diagnosticarea
sistemelor de actionare electrica.

Principalele defecte ce pot aparea in sistemele de actionare electrica se refera la probleme


legate de lagarele masinilor electrice, excentricitati, scurtcicuite ale infasurarilor, bare rupte,
miezuri neomogene, etc.

            In continuare ne vom referi pe larg la analiza vibratiilor, o metoda des intalnit in
strategiile de mentenanta ale centralelor eoliene.

4.3.2 Analiza vibratiilor

Vibratia in literatura de specialitate este definita ca o miscare repetitiva in jurul pozitiei


sale de echilibru.

Vibratiile sunt fenomene dinamice care apar in medii elastice in urma unei excitatii locale
si care se propaga in interiorul mediului sub forma unor oscilatii. Mediul trebuie sa fie destul de
mare pentru a se putea vorbi de o excitatie locala, respectiv ca aceasta sa se propage prin
oscilatii. Vibratia se caracterizeaza prin amplitudine, viteza, acceleratie si spectru de frecvente.
            Orice sistem mecanic aflat in miscare genereaza un anumit profil de vibratii care reflecta
modul sau de operare.

            Analiza vibratiilor are ca roluri principale urmatoarele:

-           detectarea unor defecte de fabricatie;

-           evitarea defectelor in functionare ce pot duce la pierderea, recuperabila sau


irecuperabila a capacitatii de lucru a unui sistem/proces.

            Mai jos in fig 4.2 este prezentat un exemplu al oscilatiei in timp in jurul pozitiei de
echilibru.

Fig. 4.2. Oscilatia in timp in jurul pozitiei de echilibru

Descrierea vibratiilor

Vibratiile sunt caracterizate de deplasare:

X(t) = Asin( 2πfT + φ)    ,

in care:

-A  - amplitudinea;

 -f   - frecventa;

-φ  - faza defineste pozitia corpului in raport cu un altul la un anumit moment de timp;

            -T  - perioada   miscarii oscilatorii reprezinta timpul necesar executarii unei oscilatii, si


anume: pozitia de echilibru - pozitia superioara - pozitia de echilibru – pozitia inferioara –
pozitia de echilibru (1/f).
            Cum am spus si mai sus vibratiile sunt caracterizate si de viteza si de acceleratie.

In figura de mai jos sunt prezentate deplasarea X(t), viteza v(t) si acceleratia a(t) (marimile ce
caracterizeaza vibratia) si modul de propagare al acestora in timp.

Fig. 4.3. Reprezentarea deplasarii X(t), vitezei v(t) si acceleratiei a(t) in timp

          Viteza:
v(t) = dX(t) / d(t) =  2π f A cos(2π ft +φ) = vmax cos(2π ft +φ)

Acceleratia:

a(t) = dX(t) / d(t) = -2πf vmax sin(2π ft +φ)= -amax sin(2π ft +φ)

Compunerea vibratiilor

Pentru a compune vibratiile si a afla vibratia rezultanta vom lua ca exemplu graficul de mai jos
(fig. 4.4):
Fig. 4.4 Compunerea vibratiilor de frecvente diferite

In cazul prezentat avem doua surse de vibratii A si B de frecvente f(a) si f(b). Vibratia
rezultanta se caculeaza dupa urmatoarea formula:

x( t ) xa ( t )xb ( t ) , rezulta :

x( t ) xa ( t )xb ( t ) Xa sina t Xb sinbt

            Dupa cum se poate observa din grafic vibratia rezultanta nu are o forma sinusoidala.

In echipamentele industriale, de obicei, se masoara vibratiile care se propaga in medii


solide si care se masoara cu traductoare pentru marimi cinematice (deplasare, viteza, acceleratie).

Daca parametrul masurat este acceleratia, ceilalti doi se obtin prin integrare. Dupa cum
integrarea este mai simpla cu circuite electronice, este mai avantajoasa masurarea acceleratiei.

In realitate aceste marimi sunt mai complexe, legea de variatie nefiind sinusoidala. De
aceea se face o inregistrarea a vibratiei, se descompune in componente care sunt sinusoidale, se
face o analiza spectrala si pe baza acesteia se determina natura vibratiei.

Componente spectrale ale vibratiei:

Reprezentarea in domeniul timp:
Fig 4.5. Reprezentarea componentelor spectrale in domeniul timp

Aceasta reprezentare in domeniul timp ne ajuta la determinarea profilului vibratiilor


(vibration profile).

Reprezentarea in domeniul frecventa:

Fig 4.6. Reprezentarea componentelor spectrale in domeniul frecventa

Reprezentarea in domeniul frecventa ne indica raspunsul frecvential ( frequency signature).


Factori ce influenteaza nivelul vibratiilor:

-   Masa este proprietatea care descrie cat de mult material este present in masina/echipament;

- Rigiditatea este o proprietate a unui corp care descrie nivelul fortei de rezistenta la modificarea
lungimii acestuia;

-  Amortizarea reprezinta un mod de a reduce viteza prin aplicarea unei forte de rezistenta;

- Gradele de libertate indica numarul de coordonate care definesc pozitia geometrica la fiecare


moment de timp.

Tipul si formatul datelor in analiza vibratiilor

            Tipurile de date pot fi digitale sau analogice.

Formatul poate fi :

-                          de regim permanent: au la baza achizitia datelor cand masina/procesul


opereaza la o viteza constanta si la parametri specifici;

-                          de regim dinamic: in procesul achizitiei si analizei sunt ignorate orice procese
tranzitorii ce ar putea sa apara in timpul functionarii, procese datorate fie
modificarii vitezei, fie modificarii altor parametri, astfel incat pot fi pierdute din
vedere orice fenomene ce ar putea afecta intr-o maniera negativa
masina/procesul.

Achizitia datelor

            Aceasta se poate realiza in doua moduri:

-                          monocanal: datele sunt achizitionate serial sau pe un singur canal la un


moment dat;

-                          multicanal: datele sunt achizitionate simultan din toate punctele de masurare,


permitandu-se stabilirea relatiei intre dinamica masinii si profilul vibratiilor.

Achizitia datelor se realizeaza cu ajutorul traductoarelor de pozitie, traductoarelor de


viteza si cu ajutorul accelerometrelor.

           

Cunoasterea marimilor caracteristice vibratiilor are o mare importanta in tehnica.


Amplitudinea vibratiilor informeaza despre jocurile existente intre piese, acceleratia vibratiei
informeaza despre intensitatea fortelor de solicitare care actioneaza din cauza vibratiei, iar viteza
informeaza despre zgomotul acustic produs de mediul care vibreaza, dar si despre energia
vibratiei.

Avantajele mentenantei predictive:

-                          mareste durata de viata a partilor componente;

-                          creste fiabilitatea echipamentelor, si deci, indicatorii de disponibilitate ai


instalatiei;

-                          monitorizeaza starea efectiva a echipamentelor;

-                          asigura buna organizare a bugetului destinat pieselor de schimb si a timpului de


lucru.

Dezavantajele mentenantei predictive:

-                          este necesar sa se acorde o atentie marita atat masinilor cat si oamenilor;

-                          aparatele de masura trebuie sa aibe o clasa de precizie ridicata;

-                          investitie mare in aparatura de masura adecvata;

-                          investitia in scolarizarea persoanelor care vor face masuratorile este mare.

Pe plan mondial, mentenanta predictiva tinde sa o inlocuiasca pe cea preventiva,


realizandu-se astfel substantiale economii de manopera si materiale.

5. Calculul unui boiler pentru apa calda menajera

            Boilerul incalzit cu apa fierbinte este un schimbator de caldura cu acumulare. Boilerul


acumulator este alcatuit dintr-un rezervor cilindric de otel, in interiorul caruia se afla amplasata o
serpentina dubla care constituie suprafata de transfer de caldura.

            Serpentina este cuplata la colectoarele tur si retur ale cazanului de apa calda. Aparatele de
masura montate in instalatie permit masurarea debitului de apa calda, a temperaturii si presiunii
apei calde precum si a temperaturii care stationeaza in interiorul rezervorului boilerului.

Lucrarea are ca scop calcularea marimilor caracteristice ale unui boiler acumulator
incalzit cu apa calda pe durata unui ciclu de functionare (incalzire). Se pune astfel in evidenta
dependenta intre debitul de apa calda si durata incalzirii si se pot determina valorile
coeficientului de retinere a caldurii si coeficientul global de schimb de caldura.

Instalatia se compune din boilerul acumulator de tip orizontal, cazanul cu apa calda si
circuitele aferente. Boilerul acumulator este alcatuit dintr-un rezervor cilindric de otel in
interiorul caruia este amplasata o serpentina dubla care constituie suprafata de transfer de
caldura. Serpentina este cuplata la colectoarele tur si retur ale circuitului. In functie de destinatie,
de conditiile functionale si de cele economice, in calitate de agenti termici se pot folosi: apa,
aburul, gazele de ardere, aerul, uleiul, gazele topite, diferite solutii de saruri si amestecuri de
lichide, combinatii organice silicoase etc.

In cazul apei, principalele avantaje constau in:

-         coeficientul ridicat de schimb de caldura;

-         posibilitati de transport la distante mari;

-         caldura latenta de vaporizare mare;

-         gradul de raspandire;

-         costul redus;

-         pierderi de caldura mici (cca. 1oC / km).

Principalele dezavantaje sunt:

-         dependenta temperaturii de presiune;

-         necesitatea unor instalatii de pompare pentru asigurarea circulatiei.

Fig. 5.1. Boiler incalzit cu apa fierbinte

      Ne sunt necesare urmatoarele date de intrare:

-         debitul de apa calda: m1  = 1 m3 /s;

-         temperatura apei calde la intrare: t1’  = 70  0C;


-         temperatura apei reci din boiler la momentul initial: t2i = 15  0C;

-         temperatura apei reci din boiler la momentul final: t2f = 40  0C;

-         capacitatea rezervorului: M2  = 160 kg;

-         lungimea de desfasurare a serpentinei: L = 5,74 m;

-         diametrul interior al serpentinei: di = 25 mm;

-         diametrul exterior al serpentinei: de  = 32 mm;

-         grosimea peretelui serpentinei: δp  = 3,5 mm;

-         conductivitatea termica a peretelui serpentinei: λp = 45 W/mK;

-         suprafata de schimb de caldura: S = 0,51 m2;

-         coeficientul de retinere a caldurii: ηp  = 0,98.

Temperaturile peretilor se determina iterativ:

-         alegem temperatura medie a apei calde la iesire: t1”  = 60  0C;

-         temperatura medie a apei calde va fi:

t1 =  (t’1  + t”2) / 2 = 650C

-         densitatea apei calde: ρ = 1000 – 0,0179 ∙ [(t1-4)2]0,85 = 980,6 kg/m3

-         caldura specifica a apei calde: cp1 = 4188 J / kgK

-         vascozitatea dinamica a apei calde:

η1  = [1750 / (1000 + 32.2t1  + 0,28 t12 – 0,00075t13)] ∙  0,001 = 4,300E – 04Pas

-         vascozitatea cinematica a apei calde:

γ1 = η1/ρ1 =  4, 385E -07m2  / s

-         conductivitatea termica a apei calde:

λ1 =  0, 659 W/mK

-         criteriul Prandtl pentru apa calda:


pr1  = η1∙cp1  / λ1 = 2,73

-         capacitatea termica a apei calde:

C1  = m1 / (3600 ∙ ρ1 ∙ cp1) = 1140,8 W/K

-         viteza apei calde:

w1  = 4 ∙ m1 / [ (3600 / 2π) ∙ ( d1 / 1000)2] = 0,283 m / s

-         criteriul Reynolds pentru apa calda: Re1 = w1∙ d1 / 1000 ∙ γ1 = 16132

-         se alege temperatura peretelui: tp1 = 530C;

-         criteriul Prandtl pentru apa la temperatura peretelui: Prp1 = 3,35

-         criteriul Nusselt pentru apa calda:

Nu1  = 0,021 ∙ Re10,8  ∙ Pr10,43 ∙ ( Pr1 / Prp1 )0,25  = 71,5

-         coeficientul de convectie pe partea de apa calda:

α1  = ( Nu1 ∙ λ1 ) / ( d1 / 1000) =   1884 W / m2 K

-         temperatura medie a apei reci pe durata incalzirii:

t2 = t’1 – [ (t2f – t2i) / ln ( t’1  – t2i / t’1 – t2f  )] = 28,8  0C

-         diferenta medie de temperatura: ∆tm = t1 – t2 = 36,20C;

-         se alege temperatura peretelui pe partea apei reci: tp2 = 500C;

-         temperatura medie a stratului limita este:

ts1 = tp2  – t2  / 2 = 39,40C

-         densitatea apei reci: ρ2 = 992,3 kg / m3

-         caldura specifica a apei reci: cp2  = 4178,7 J/kgK

-         vascozitatea dinamica a apei reci: η2 = 6,590E – 04 [Pa ∙ s]

-         vascozitatea cinematica a apei reci:

γ2  = η2 / t2  = 2,292E – 05m2 / s


-         conductivitatea termica a apei reci:

λ2  = 0,631 W / (mK)

-         criteriul Prandtl pentru apa rece: Pr2 = η2 ∙ ρ2 / λ2  = 4,37

-         coeficientul de dilatare volumica:

β2 = 0,000005 ∙ t23 – 0,0012 ∙ t22 + 0,147 ∙ t2 – 0,4143 = 2,94 [ 1 /  0C ]

-         capacitatea termica a apei reci C2” = M2 ∙ cp2 = 668597,7 J / K

-         criteriul Grashoff:

Gr2 = 9,81 ∙ β2  ∙ ( de / 1000)3 ∙ ( tp2  – t2  / γ2)2 = 3,817E + 07

-         criteriul Nusselt pentru apa rece:

Nu2 = 0,5 ∙ (Gr2 ∙ Pr2)0,25 ∙ (Pr2 / Prp1)0,25  = 60,7

-         coeficientul de convectie pe partea apei reci:

α2 = 1197 W / (m2K)

-         coeficientul global liniar de transfer de caldura: k1 = 62,7 W / (m2K)

-         coeficientul global de transfer de caldura de suprafata

ks = 700,5 W / (m2K)

-         temperatura peretelui pe partea de apa calda:

t*p1  = t1 - ks / α1 ∙ ∆tm  = 51,5  0C

-         temperatura peretelui pe partea de apa rece:

t*p2  = t2 + ks / α2 ∙ ∆tm  = 50  0C

-         temperatura medie a apei calde la iesire:   t”1 =58,6  0C

-         timpul de incalzire: τ  = 21,9 minute

-         temperatura medie a apei calde la iesire la momentul final: t”1f = 61,7  0C

Efectuarea bilantului termic:


dQ = ηr ∙ m1 ∙ cp1 ∙ ( t’1 – t”1) ∙ dτ = m2 ∙ cp2  ∙ dt2  = ks ∙ S0 ∙ ∆tmed ∙ dτ [J]

dQ = ηr  ∙ C1 ∙ ( t’1  – t”1) ∙ dτ = C*2 ∙ dt2 = ks ∙ S0  ∙ [(t’1 – t”1) / ln (t’1 – t2 / t”1  – t2) ∙ dτ [J]

 ln (t’1 – t2 / t”1  – t2) = ks ∙ S0  / ηr  ∙ C1  t”1   = t2  + (t’1 – t2) ∙  e  ks ∙ So /    ηr ∙ C1

τ f  =  [(C*2  / ηr  ∙ C1) ∙ ln (t’1  – t2i  / t’1  – t2f)]  /  1 -  e  ks ∙ S /    μr ∙ C1  

τ f  132,86 ࠽

S0  = ηr  ∙ Cေ  o ks  ∙ ln [(C*2  / ηr  ∙ у1 ∙  τ  f  ) ∙ ቬ n`(t’1 – t2i / t’1  –†t2f) -01 䁝 = 0,878 m2

Boilerul 䁥 ste incalzit cu apa fierbinte.

Fig. 5.2. Diagramele de varɩatie a temperaturũlor agentilor teၲmi⁣i in cazul boilerului acࡵmulator incalzit ဠ ѣu
apa calda

Politica de confidentialitate